Sunteți pe pagina 1din 2

M1- Gestionarea deseurilor

BIOGAZUL (gaz de gunoi)


Gazele combustibile emanate din ape stătătoare au fost denumite gaz de balta (gaz de mlaştină). Cele
produse în timpul ferementării anaerobe a gunoiului de animale au primit denumirea de gaz de gunoi. Ca
recunoaştere a rolului pe care-l au vieţuitoarele microscopice în formarea gazelor combustibile prin
fermentarea anaeroba a materiei organice în curs de descompunere, s-a adoptat termenul generic de biogaz,
indiferent de sursa de provienenţă.
Deşeurile menajere ce se găsesc în rampele de depozitare şi depozitele ecologice suferă în timp reacţii
fizico-chimice de descompunere cât şi reacţii de degradare biologică a materiilor organice, preponderent pe
cale anaeroba şi în mai mică măsură pe cale aerobă. Este vorba de un proces complex microbiologic şi
biochimic care, graţie numeroaselor specii de bacterii, transformă materia organică în gaze combustibile, în
special în metan (CH4) şi dioxid de carbon (CO2).
Proprietăţi, utilizare
Biogazul este alcătuit, în mod obişnuit, din 60-70% metan şi 25-35% bioxid de carbon, din cantităţi
foarte mici de hidrogen sulfurat, mercaptani, amoniac, vapori de apă, scatol şi indol.
Metanul (CH4) este componenta care conferă valoare energetică biogazului.
În stare pură, metanul este un gaz combustibil lipsit de culoare, miros sau gust, mai uşor decât aerul.
Arde cu o flacără albăstruie şi are o putere calorică de 37,75 MJ/m 3. Este explozibil dacă, fiind în amestec cu
aerul se găseşte într-o proporţie de 5-15% din volum. Nu este considerat un gaz toxic, dar poate deveni
asfixiant atunci când, în concentraţii mari, dislocuieşte oxigenul dintr-o incintă închisă.
Metanul este aproape întotdeauna utilizat în stare gazoasă deoarece nu poate fi lichefiat la presiuni şi
temperaturi obişnuite. De aceea, spre deosebire de alte gaze folosite ca surse de energie, el nu poate fi
concentrat într-un volum mic de depozitare.
Hidrogenul sulfurat (H2S), deşi este o componentă a biogazului neînsemnată din punct de vedere
cantitativ, poate influenţa negativ calitatea acestuia. El este pus în libertate de microorganisme care
degradează aminoacizii cu sulf (metionina, cistina şi cisteina), existenţi în materia organică supusă
procesului de fermentare anaerobă.
Hidrogenul (H2), amoniacul (NH3) şi alte gaze se găsesc în cantităţi foarte mici şi nu ridică probleme
importante legate de folosirea biogazului.
Biogazul poate avea aproape aceleaşi utilizări ca şi gazele naturale. Se foloseşte pentru încălzire,
pentru producerea de electricitate în grupuri electrogene şi la alimentarea motoarelor de autovehicule.
În instalaţiile de tip gospodăresc, biogazul este folosit ca sursă de căldură, mai ales pentru pregătirea
hranei şi încălzirea apei menajere.
Producerea biogazului
Dintre componentele chimice ale materiei organice, grade mai ridicate de conversie în biogaz au
celulozele, hemicelulozele şi grăsimile, în timp ce proteinele prezintă grade mai scăzute şi variabile de
conversie
Din descompunerea reziduurilor fermentabile rezultă mai întâi acizi, apoi alcooli, aldehide şi dioxid
de carbon care se dizolvă parţial în apă. Această primă fază este urmată de alte faze în care acţionează
microorganismele specializate şi bacteriile metanice, care în prezenţa dioxidului de carbon, hidrogenului,
oxidului de carbon şi a unor substanţe organice produc gazul metan.

INSTALAŢIA DE BIOGAZ DUPĂ PROIECTUL LUI C. BARON.


Cu biogazul produs şi prin captarea energiei eoliene şi solare se asigură toată cerinţa de energie
pentru încălzire, iluminat într-o unitate.
Din schema prezentată în figura se constată că fermentatorul este semiîngropat, are formă cilindrică
şi este alimentat discontinuu. Materia primă este constituită dintr-un amestec de bălegar, dejecţii de porc şi
păsări, resturi menajere, frunze, coceni şi orice alte deşeuri vegetale.

1
M1- Gestionarea deseurilor
La prima umplere a fermentatorului se adaugă 1-2 găleţi de must de bălegar, amestecat cu 3-4 găleţi
de apă, pentru inocularea materialului organic cu bacterii metanogene active. Pentru şarjele următoare se
păstrează ca inocul 10-20% din materialul fermentat anterior. Fermentatorul se umple cu circa 3 m 3 de
materii organice, care ocupă 85% din volum. Apoi fermentatorul este acoperit cu clopotul care se introduce
între cei doi cilindri, adică în garnitura cu apă. Producerea biogazului începe după circa 3 zile. În primele
zile, volumul materiei organice se măreşte cu 10-14%.
Pentru menţinerea temperaturii la valori mai mari de 20°C, în sezonul rece instalaţia se acoperă cu
gunoi de grajd proaspăt.
Cu o singură şarjă, instalaţia funcţionează două luni de zile, cu o producţie zilnică de 2,5 m 3 de
biogaz.
Schema depozitului
Depozitul unde se obtine biogazul este un fermentator de capacitate mică care are în componentă
următoarele elemente:
 gazometru
 cuva de fermentare
 conductă de ieşire a gazului
Gazometru l este un recipient sub formă de clopot din metal.
Cuva de fermentare este formată din cilindrul interior şi cilindrul exterior . Cilindrii sunt
confecţionaţi din prefabricate din beton şi între ei este prevăzută o garnitură cu apa în care este introdus
clopotul.
Conductă de ieşire a gazului este prevăzută cu un robinet de control şi un distribuitor cu robineţi
pentru distribuţia gazului.

Instalaţie de biogaz de capacitate mică (3-5 m3) proiectată de C. Baron (1979)