CURS 1

Definiţia deşeurilor
Creşterea continuă a efectivului populaţiei umane determină creşterea producţiei, implicit creşterea
consumului de resurse, generând un impact semnificativ asupra mediului. De-a lungul timpului,
omul a dezvoltat noi tehnici, diferite tehnologii sofisticate, cu scopul de a-şi satisface nevoile primare
însă nu numai, ci mergând pe ideea creşterii confortului, a dezvoltării economice.
Fabricarea oricărui produs presupune generarea anumitor presiuni asupra mediului, de la consumul
resurselor naturale până la eliminarea acelor părţi ce nu mai pot fi utilizate denumite
deşeuri.

Interdependenţa dintre creşterea economică şi impactul activitaţilor economice asupra Capitalului

Natural, datorită consumului de resurse şi implicit generarea deşeurilor ridică probleme la nivel
global.

Cherubini şi colab. (2008) afirmă că „Ecosistemele reciclează orice tip de deşeuri, şi conceptul însuşi
de deşeuri nu mai este adecvat. Produsele de la o anumită componentă sau compartiment sunt
întotdeauna o resursă utilă pentru o altă componentă sau compartiment.

Ecosistemele sunt sisteme auto-organizate în aşa fel încât toate resursele sunt utilizate cu maxim
de eficienţă astfel încât nu rămâne nici o resursă neutilizată.” Aşadar, sistemele ecologice sunt
capabile să recicleze si să utilizeze resursele cu maxim de eficienţă, însă intervenţiile antropice
perturbă toate procesele „...procesele din ecosistemele naturale au un pregnant caracter ciclic.
Spre deosebire de această situaţie, deşeurile activităţilor umane se acumulează în mare masură,
neputând fi reintroduse în ciclurile biogeochimice în ritmul în care sunt produse." (Botnariuc şi
Vadineanu, 1982). Acest fapt impune adoptarea politicilor coerente însoţite de eforturi economice
şi sociale în vederea unei utilizări raţionale a resurselor naturale.

Producţia şi utilizarea resurselor variază semnificativ de la o ţară la alta. Conform statisticilor EEA
(European Environment Agency), se consideră următoarele sectoare economice, in ceea ce priveşte
impactul asupra mediului: furnizarea energiei electrice, apa, gaze, serviciile de transport şi
agricultură, însă şi mineritul, construcţiile precum şi diferitele activităţi industriale au un impact
semnificativ asupra Capitalului Natural. În ceea ce priveşte eficienţa utilizării resurselor pe cap de
locuitor, aceasta variază de asemenea, fiind de câteva ori mai mare în Europa de Vest şi Centrală faţă
de Europa de Sud Est. Mai grav este faptul că se preconizează o creştere a utilizării resurselor spre
anul 2020; consumul familial pe cap de locuitor este în creştere în toate ţările europene, atingând în
ţările din Europa de Vest şi Centrală un nivel de circa patru ori mai mare decât din Estul Europei.

Această situaţie este explicată de gradul de dezvoltare socioeconomic ale ţărilor respective, astfel,
dacă în ţările mai sărace majoritatea populaţiei cheltuieşte puţin peste bunurile strict necesare, ţările
dezvoltate îşi permit diferite tipuri de consum si confort. Consumul şi producţia, respectiv utilizarea
resurselor implică seturi de activităţi în urma cărora rezultă deşeurile. Ciclul de viaţă al produselor de
la extracţia resurselor la producţie şi consum, până la eliminarea deşeurilor este reprezentat în figura
de mai jos (Fig.1.).
Ciclul de viaţă de la extracţie la producţie, consum şi deşeuri (Mediul în Europa la a patra
evaluare,Nr. 1/2007,
După cum se observă, generarea fluxului de deşeuri este direct corelată cu activităţile de
producţie si consum, fapt care nu poate fi evitat, însa se pune problema epuizării resurselor, a
deteriorării mediului, şi mai ales a prosperităţii speciei umane. O utilizare durabilă a resurselor,
evaluarea impactului asupra mediului a fiecărei activităţi antropice de la proiectarea produselor
până la eliminarea lor sub formă de deşeuri, şi revalorificarea acestora din urmă sub formă de
materie secundară şi energie sunt probleme ridicate la nivel global.
Problema deşeurilor poate fi mai bine abordata cu ajutorul metodelor ce cuprind toate etapele ciclului
de viaţă ale deşeurilor, adică o abordare integrată, respectiv studiul deşeurilor de la generarea
produselor pană la depozitarea lor ca deşeuri; („from cradle to grave”).
Fluxul de deşeuri (prelucrat după State of the environment report No 3/2003
Gestionarea deşeurilor ridică probleme foarte complexe, care necesită întreprinderea acţiunilor
coordonate de la nivel local la cel regional, colaborarea societăţii civile cu autorităţile locale, cu
reprezentanţii guvernului şi de asemenea colaborarea intre state. De-a lungul timpului, această
problemă s-a acutizat, mai ales in ultimele 2 secole, s-au dezvoltat diferite metodologii, accentuându-
se o abordare integrată, considerând minimizarea cantităţii de deşeuri, gradul de poluare provocat şi
mai nou, importanţa deşeurilor ca materii secundare.
Însă şi in zilele noastre, până şi cele mai dezvoltate ţări întâmpină dificultăţi în ceea ce priveşte
aplicabilitatea lor. Pentru a găsi cea mai bună metodă de management al deşeurilor, respectiv pentru
a minimiza impactul acestora asupra Capitalului Natural este importantă raportarea la o scară
adecvata de timp şi spaţiu si bineînţeles trebuiesc luate în calcul efectele cumulative. În orice caz
primul pas care trebuie făcut este acela de a identifica principalele tipurile de deşeuri, de a le încadra
într-o categorie.
Un material poate avea calitatea de produs, subprodus sau deşeu. Produsul este materialul principal
(primar), cel care face obiectul activităţii tehnologice de bază. Subprodusul este un produs secundar
intr-un proces de fabricaţie (al unui produs primar), adică este un material auxiliar, care rezultă ca
insoţitor al produsului primar şi care, in urma unor prelucrări, poate fi reintrodus in fluxul de
fabricaţie al produsului primar sau poate să constituie material primă pentru alte industrii. Deşeul
reprezintă materialul refolosibil sau nu, care nu mai poate fi valorificat direct in procesul tehnologic
prin care a fost produs, necesitand depozitarea in condiţii
de asigurare a protecţiei mediului. Deşeul ultim (reziduul) reprezintă un material, produs sau
substanţă obţinute in urma unui proces de producţie, transformare sau utilizare, ce nu mai poate
fi valorificat prin reciclare sau reutilizare, necesitand depozitarea in condiţii de protecţie a mediului.
In concluzie, prin deşeu (conform legilor in vigoare) se inţelege orice produs (substanţă) auxiliar,
rezultat in urma unui proces biologic sau tehnologic, care nu mai poate fi folosit ca atare şi pe care
deţinătorul nu-l mai utilizează sau pe care are intenţia ori obligaţia să nu il mai utilizeze.
Clasificarea deşeurilor

La nivel european s-a încercat elaborarea unor criterii de clasificare ale deşeurilor precum şi metode
standard de gestionare a deşeurilor, sarcină ce întâmpină dificultăţi datorită unor cause cumulative,
printre care se pot enumera: lipsa unei baze de date complete, a unui sistem de monitoring integrat,
stadiile diferite de dezvoltare socio-economică a unor state.
Ca un exemplu concludent, în România pâna în anul 2007, anul aderării la UE, nu a existat o bază
credibilă de date, pentru monitoringul deşeurilor la nivel naţional.
Deşeurile pot fi clasificate in funcţie de mai multe criterii:
 • în funcţie de provenienţa lor;
• în funcţie de consistenţă;
• în funcţie de biodegradabilitatea lor.
După sistemul EEA (European Environment Agency) deşeurile pot fi impărţite în următoarele
categorii: deşeuri periculoase; deşeuri municipale; nămoluri de epurare; deşeuri de la ambalaje,
deşeuri de la producerea energiei electrice, deşeuri electronice.
1) O primă clasificare a deşeurilor, după destinaţie, arată constituirea a două subgrupe:
deşeuri recuperabile şi deşeuri irecuperabile (reziduuri).
2) Din punct de vedere chimic, deşeurile se impart in: deşeuri organice şi deşeuri anorganice.
3) După caracteristicile principalilor constituenţi, deşeurile pot fi:
- deşeuri combustibile: hartie, cauciuc, mase plastice, lemn etc.
- deşeuri fermentabile: resturi alimentare, legume, fructe etc.
- deşeuri inerte: metale, sticlă, ceramică etc.
- deşeuri fine: cenuşă, zgură, praf, pămant etc.
4) Din punct de vedere biologic, se deosebesc:
- deşeuri biodegradabile, adică acele deşeuri care sunt descompuse de bacteriile aerobe şi
anaerobe;
- deşeuri nonbiodegradabile, care nu sunt afectate de procesele biologice.
5) Din punct de vedere al naturii şi locului de producere, deşeurile se clasifică:
a) Deşeuri menajere, adică acele deşeuri provenite din sectorul casnic sau din sectoare asimilabile cu
acestea (inclusiv deşeurile metabolice şi deşeurile periculoase componente);
b) Deşeuri stradale, care sunt specifice căilor de circulaţie publică şi provin din activitatea cotidiană
a populaţiei, de la intreţinerea spaţiilor verzi, de la animale, din depunerea de substanţe
solide din atmosferă;
c) Deşeuri asimilabile cu deşeurile menajere, adică deşeurile provenite de la mica sau marea
industrie, din comerţ, din sectorul public sau admmistrativ care prezintă compoziţie şi proprietăţi
similare cu deşeurile menajere, putand fi colectate, transportate, prelucrate şi depozitate impreună cu
acestea;
d) Deşeuri voluminoase sunt deşeuri solide de diferite provenienţe, care din cauza dimensiunilor nu
pot fi prelucrate cu sistemele obişnuite de precolectare sau colectare, necesitand o tratare diferenţiată;
e) Deşeuri din construcţii, adică deşeuri provenite din demolarea sau construirea de obiective
industriale sau civile;
f) Deşeuri agricole, provenite din unităţile agricole şi zootehnice (gunoi de grajd, dejecţii animaliere,
deşeuri de la abatoare şi din industria de prelucrare a cărnii, peştelui, laptelui,
legumelor etc.);
g) Deşeuri industriale, care cuprind deşeurile rezultate din desfăşurarea proceselor tehnologice;
h) Deşeuri spitaliere, provenite din activitatea spitalelor, unităţilor sanitare şi care sunt incinerate in
crematoriile spitalelor;
i) Deşeuri periculoase, care cuprind deşeurile toxice, inflamabile, explozive, infecţioase, corozive,
radioactive sau de altă natură care, introduse in mediul inconjurător, dăunează
plantelor, animalelor sau omului.

Deşeuri ce provin din diferite activităţi industriale.

Diferitele activităţi industriale constituie surse de poluare, importante de luat in calcul, de la procesul
de exploatare a materiei prime şi prelucrare, până la depozitarea materialelor reziduale.
Atunci când vorbim despre industria prelucrătoare considerăm diferitele activităţi de producţie: din
industria alimentară, industria băuturilor, industria forestieră, industria textilă.
Industria energetică, care are doua mari ramuri: producerea de energie şi energetic nucleară, are un
impact semnificativ asupra mediului precum si asupra sănatăţii umane. În ceea ce priveşte problema
generării deşeurilor, în procesul de producere a energiei electrice se consideră în primul rând
depozitarea haldelor de steril, rezultate în urma exploatării cărbunilor, care au un impact semnificativ
asupra ecosistemelor terestre, a apelor subterane dar şi emisiile din procesul de rafinare al petrolului.
Industria energeticii nucleare a luat un mare avânt în ultimul secol, marile puteri militare sunt din ce
în ce mai preocupate de dezvoltarea acestei ramuri, însă generarea şi depozitarea deşeurilor
radioactive rezultate, foarte periculoase, ridică mari probleme.
Industria chimica, are un potenţial mare de poluare, genereaza compuşi chimici organic şi anorganici
toxici. Printre aceştia putem enumera: fenoli, fluoruri, aldehide, pesticide, solvenţi cloruraţi,
materiale plastice, cianuri; care poluează toate tipurile de ecosisteme.

Deşeuri ce provin din minerit

În urma extracţiei de minereuri rezultă diferite tipuri de materiale, fragmente de roci, minereuri ce nu
mai sunt utilizate, zguri, care sunt de obicei depuse la gura minelor sau sunt depozitate în halde de
steril. Deşeurile de acest tip sunt foarte periculoase din cauza substanţelor toxice conţinute, mai ales
metalele grele, poluează ecosistemele terestre, apele de suprafaţă şi cele subterane (prin scurgeri şi
infiltrări) şi cel mai grav este faptul ca efectele persistă timp îndelungat.
Deşeuri din construcţii şi demolări
Aceste deşeuri sunt constituite din materiale ce rămân în urma construirii, demolării, renovărilor de
clădiri. Deşeurile provenite din construcţii şi demolări reprezintă o buna sursă de materie secundara,
însă, din păcate nu toate ţările le reciclează, aşadar, ele sunt depozitate, constituind surse de poluare.
Un material foarte periculos se consideră a fi azbestul, ce provine din renovarea sau demolarea
construcţiilor vechi (EEA, Europe's environment: the third assesment).

Deşeuri generate din activităţi medicale

Deşeurile medicale infecţioase (DMI) au un impact semnificativ atât asupra mediului cât şi asupra
sănătăţii umane. Ele pot fi grupate în trei mari clase: deşeuri infecţioase, unde intră tifoane, bandaje,
lenjerie, manuşi chirurgicale etc.; deşeuri înţepătoare: seringi, ace, lamele, cuţite
şi deşeuri menajere: deşeuri din hârtie, carton, mase plastice, sticla. Aceste deşeuri trebuiesc neapărat
sterilizate, mărunţite şi apoi depozitate.

Deşeuri ce provin din activităţi agrozootehnice

Activităţile agricole generează de asemenea deşeuri, acestea sunt constituite din resturi vegetale,
dejecţiile animalelor, si necesită o atenţie deosebită din cauza faptului că pot reprezenta o sursă de
ingraşăminte sau pot fi folosite ca şi combustibili însă numai dacă sunt gestionate corect.
Deşeuri municipale
Nu există o definiţie unanim acceptată în ceea ce priveşte deşeurile municipale, în general variază de
la o ţară la alta, chiar şi de la o regiune la alta. Conform EEA, deşeurile municipal sunt considerate a
fi acele deşeuri rezultate din gospodării, colectate de municipalităţi, deşeuri menajere, dar şi acelea
colectate de la instituţii, intreprinderi mici, şcoli, deşeuri care sunt
similare cu cele colectate de la gospodării.

PROBLEMA DEŞEURILOR SUB ASPECT ECONOMIC

ŞI ECOLOGIC
Deşeurile apar ca rezultat al activităţii omului, iar reciclarea, tratarea şi depozitarea lor reprezintă una
dintre cele mai actuale probleme economice şi ecologice ale societăţii contemporane.
Societatea umană are ca sursă primordială de existenţă munca, în al cărei proces omul transformă
materii prime sau produse de nivel calitativ inferior în produse de nivel calitativ superior. Pentru
aceasta el are nevoie de energie. Obligatoriu însă din această activitate apar produse secundare,
inutile, de cele mai multe ori toxice. Aceste deşeuri, noxe, poluanţi pun în pericol, prin acumulare, nu
numai activitatea creatoare de bunuri, ci chiar confortul şi sănătatea speciei umane.
Actualul flux de materiale este nedurabil, datorită distrugerii ambientale, extracţiei, prelucrării şi
depozitării deşeurilor. Cererea de produse din lemn şi hârtie, de exemplu, continuă să se răsfrângă
asupra pădurilor având consecinţe ambientale grave. Tăierile realizate pentru obţinerea produselor
din lemn ameninţă peste 70% din pădurile virgine mari rămase pe planetă, iar în multe părţi ale
lumii, plantaţiile forestiere cu o singură specie au înlocuit codrii seculari, ceea ce a redus diversitatea
speciilor, făcând necesară aplicarea insecticidelor. Pădurile sănătoase asigură servicii vitale în cadrul
ecosistemelor: de pildă stăvilesc eroziunea, acumulează apa pe care o furnizează în anotimpurile
secetoase şi reglează regimul pluviometric. Pădurile reprezintă habitatul unei game diverse de
organisme vegetale şi animale, găzduind peste % din speciile de pe glob.
Unităţile miniere folosesc chimicale toxice, ca: cianură, mercur şi acid sulfuric pentru a separa
metalul din minereu. Sterilul, respectiv restul de minereu îmbibat cu substanţe toxice care rămâne
după separarea metalului, este descărcat, adesea, direct în lacuri sau râuri, cu consecinţe
devastatoare. Proporţii catastrofale au luat deversările industriale în râul Rein; în lacurile din
America s-au acumulat munţi de deşeuri industriale şi doar măsurile excepţionale au permis
ameliorarea situaţiei ecologice.
Depozitarea necondiţionată a deşeurilor industriale constituie o problemă globală. Aproape două
treimi din deşeuri sunt depozitate în locuri neamenajate, iar un sfert din acestea sunt deversate în
ocean.
Tratarea cu neglijenţă a reziduurilor industriale are urmări medicale, ambientale şi economice teribile
în multe regiuni ale lumii.
Dezvoltarea industrială şi ridicarea standardelor de viaţă a unei părţi a populaţiei a impus utilizarea
unor substanţe chimice periculoase pentru om, vieţuitoare şi mediu. Deşeurile periculoase sunt
formate, în cea mai mare parte, în industria chimică, rafinării, industria metalurgică, ateliere auto,
benzinării etc. Chimia modernă a pus în folosinţă noi chimicale
sintetice, adesea cu consecinţe necunoscute, care nu sunt atât de omniprezente pe cât sunt de
persistente. Produşii organici persistenţi (POP), printre care se numără pesticidele, materiile plastice,
dioxina etc.,se menţin activ în mediu mulţi ani. Deoarece se degradează încet, POP se adună în
ţesuturile grase când trec în lanţul alimentar, provocând perturbări în sistemele endocrin şi
reproducător.
Deşeurile solide menajere de asemenea provoacă o gamă de probleme specifice. Cantitatea de
deşeuri solide produsă de ţările dezvoltate este foarte mare (430 – 800 kg/an pe cap de locuitor) şi în
continuă creştere. În ţările în curs de dezvoltare acest material este deversat, adesea, în locuri din
apropierea oraşelor sau pe raza unor periferii aglomerate, unde face să prolifereze şobolanii şi
insectele transmiţătoare de diferite boli parazitare.
În ţările industrializate deşeurile menajere solide, de obicei, sunt îngropate sau incinerate, având
urmări ambientale. De exemplu, dacă nu sunt căptuşite bine gropile de gunoi permit scurgeri
descendente care contaminează sursele de apă subterane, iar prin putrezirea materiei organice se
formează metan – un gaz de seră cu o capacitate de încălzire globală de 21 de ori mai mare decât al
dioxidului de carbon.
Doar în ultimii ani viteza de creştere a cantităţilor de deşeuri pe cap de locuitor a început să scadă în
ţările dezvoltate, pe de o parte datorită campaniilor de informare a populaţiei (conştientizarea
necesităţii reducerii, refolosirii şi reciclării) şi pe de altă parte, datorită costurilor în continuă creştere
a depozitelor de deşeuri.
CURS 2
Prevederi legislative
Legislaţia europeană care include prevederi relevante referitoare la planificarea deşeurilor este
reprezentată de:
 Directiva 2006/12/CE privind deşeurile;
 Directiva 91/689/CEE privind deşeurile periculoase;
 Directiva 94/62/CE privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje cu
modificările şi completările ulterioare;
 Directiva 1999/31/CE privind depozitarea deşeurilor.
Toate aceste directive au fost transpuse în legislaţia română.
Legea 27/2007 pentru modificarea OUG 78/2000 privind regimul deşeurilor prevede:
(1)deşeurile depuse în depozite temporare sau deşeurile de la demolarea ori reabilitarea construcţiilor
sunt tratate şi transportate de deţinătorii de deşeuri, de cei care execută lucrările de construcţie sau de
demolare ori de o altă persoană, pe baza unui contract;
(2) primăria indică amplasamentul pentru eliminarea deşeurilor precizate la alin. (1), modalitatea de
eliminare şi ruta de transport până la acesta;
(3) producătorii şi deţinătorii de deşeuri au obligaţia să asigure valorificarea sau eliminarea
deşeurilor prin mijloace proprii sau prin predarea deşeurilor proprii unor unităţi autorizate, în
vederea valorificării sau eliminării acestora; livrarea şi primirea
deşeurilor de producţie, deşeurilor menajere, deşeurilor de construcţie şi de la demolări şi deşeurilor
periculoase, în vederea eliminării lor, trebuie să se efectueze numai pe bază de contract;
Legea nr. 101/2006 privind organizarea serviciului de salubrizare a localităţilor care abrogă
începând cu anul 2007 martie, OG 87/2001 privind serviciile publice de salubrizare a localităţilor,
introduce ca activitate în cadrul serviciului de salubrizare a localităţilor (serviciu public local de
gospodărie comunală, organizat, coordonat, reglementat, condus, monitorizat şi controlat de
autorităţile administraţiei publice locale) şi activitatea de „colectare, transport şi depozitare a
deşeurilor rezultate din activităţi de construcţii şi demolări” ca activitate separată de ”precolectarea,
colectarea şi transportul deşeurilor municipale, inclusiv ale deşeurilor toxice periculoase din
deşeurile menajere”.
Legislaţia privind gestionarea deşeurilor este bogată. In februarie 2008 la nivel european acquisul
comunitar cuprindea 29 de directive ale Comisiei Europene.[4] Pentru aderarea la Uniunea
Europeană Romania a trebuit să implementeze in legislaţia sa aceste directive. Principalele directive
sunt:[6]
· Directiva 2006/12/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 aprilie 2006 privind
deşeurile
· Directiva Consiliului 91/689/CEE privind deşeurile periculoase (modificată prin Directiva
Consiliului 94/31/CE)
· Directiva 94/62/CE privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje (modificată de Directiva
Parlamentului European şi a Consiliului 2004/12/CE)
· Directiva 1999/31/CE privind depozitarea deşeurilor
· Directiva 2000/76/CE privind incinerarea deşeurilor
· Directiva Consiliului 2002/96/CE privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice
·Directiva Consiliului 2002/95/EC privind restricţionarea utilizării anumitor substanţe periculoase in
echipamentele electrice şi electronice
·Directiva Parlamentului European şi Consiliului 2000/53/CE privind vehiculele scoase din uz
· Directiva 75/439/CEE privind eliminarea uleiurilor uzate (modificată de Directiva
Consiliului 87/101/CEE)
· Directiva 2006/66/CE privind bateriile şi acumulatorii şi deşeurile de baterii şi acumulatori
· Directiva Comisiei 93/86/CE privind etichetarea bateriilor
· Directiva Consiliului 96/59/CE privind eliminarea bifenililor şi trifenililor policloruraţi
(PCB şi PCT)
· Directiva Consiliului86/278/CEE privind protecţia mediului şi in particular a solurilor
cand se utilizează nămoluri provenite din epurare in agricultură
Atingerea obiectivelor şi ţintelor Planului Judeţean de Gestionare a Deşeurilor prin
implementarea Proiectelor de gestionare a deşeurilor aflate în pregătire la nivelul judeţului
Covasna.
În perioada elaborării PRGD au fost identificate proiectele referitoare la gestionarea deşeurilor
existente la nivelul judeţului, care pot fi grupate în trei categorii:
 Proiecte PHARE CES 2003 – care sunt deja aprobate şi urmează a fi implementate în perioada
2007-2008
 Proiecte PHARE CES 2005 – care sunt aprobate şi urmează a fi implementate în perioada 2008-
2009
 Sisteme integrate de gestionare a deşeurilor la nivel de judeţ – care urmează să fie finanţate prin
fonduri structurale (judeţele Covasna, Harghita);
 Alte tipuri de proiecte.
 O sinteză a proiectelor este prezentată în tabelul de mai jos.

Tip proiect Judeţ Denumire proiect An estimat Observaţii

finalizare

PHARE CES 2003 CV Gestionarea selectivă a deşeurilor 2008

în oraşul Covasna

CV Sistem de salubrizare, colectare si 2008

gestionare a deseurilor în zona
Întorsura Buzăului

PHARE CES 2005 CV Gestionarea selectivă a deseurilor 2009

in zona Baraolt, jud. Covasna

CV Amenajare insule de colectare 2009

deşeuri şi construire rampă
tehnologică Târgu Secuiesc, jud.
Covasna

Sistem integrat de CV Documentaţia pentru aplicaţia

gestionarea Sistem Integrat de Management al de finanţare este pregătită prin
deşeurilor la HR Deşeurilor în Judeţele Harghita şi 2012 Asistenţă Tehnică finanţată prin
nivelul judeţului Covasna măsura ISPA nr. 2003 RO 16 P
PA 013-6

Fondul pentru CV Achitiţionare de utilaje pentru finalizat SC TEGA SA - SF. Gheorghe

mediu de valorificarea deşeurilor lemnoase
comunale

 În anexa 4 sunt prezentate detalii pe componente ale proiectelor identificate: colectare în

amestec; colectare selectivă; staţii de transfer; staţii de sortare; staţii de compostare; staţii de
tratare mecano-biologică; depozite.
Analiza posibilelor alternative de gestionare a deşeurilor municipale prin implementarea
proiectului „Sistem integrat de management al deşeurilor în judeţele Harghita şi Covasna”
Proiectul de asistenţă tehnică ISPA - „Sistem Integrat de Management al Deşeurilor în judeţele
Harghita şi Covasna – se află în derulare în momentul elaborării PJGD, având un Master Plan
aprobat, studiul de fezabilitate fiind în faza finală de elaborare.
Ţinând cont de analizele şi evaluările făcute de firma de consultanţă care a elaborat Master Planul şi
draftul studiului de fezabilitate, în continuare vor fi prezentate:
 criteriile de alegere şi evaluarea rezultatelor pentru locaţiile noilor depozite conforme,

 criteriile de stabilire şi evaluarea rezultatelor alternativelor tehnice optime pentru judeţ.

Consultantul a realizat o evaluare comprehensivă a opţiunilor pentru sistemul de management al
deşeurilor pentru judeţele Harghita şi Covasna, analiză care va permite judeţelor să îndeplinească
noile reglementări şi standarde în domeniul deşeurilor Această matrice cuprinde analiza
Consultantului şi prezintă soluţia optimă recomandată.
 Toate depozitele ecologice ilegale trebuie închise şi reabilitate, serviciile de colectare
îmbunătăţite şi dezvoltate. Trebuie creat în cadrul judeţelor o întreagă reţea ce va cuprinde
infrastructura pentru tratarea şi depozitarea deşeurilor.

 Principala recomandare a Consultantului este de a dezvolta un Centru integrat de gestiune a

deşeurilor (CIMD). Conceptul Centrului Integrat de Management al Deşeurilor este acela de a
asigura toate facilităţile necesare într-un singur amplasament. Scopul este de a proteja mediul
înconjurător şi de a asigura buna gestiune a diferitelor fluxuri de deşeuri în funcţie de compoziţia
şi natura lor specifică. Avantajele plasării tuturor facilităţilor într-o singură locaţie sunt: un
control mai bun al gestiunii, economie financiară şi logistică simplificată. Un Centru Integrat de
Gestiune a Deşeurilor cuprinde:

1. o platforma tehnologica
2. celulele de depozitare
3. staţii de sortare si tratare biologica
4. clădirile administrative şi cele pentru service
a) Stabilirea locaţiilor pentru noile depozite
În Masterplan au fost studiate 3 opţiuni pentru judeţul Covasna privind amplasarea depozitului
ecologic:
1. Opţiunea 1 presupune transportul deşeurilor in judeţul Braşov pentru tratare şi depozitare,

2. Opţiunea 2 presupune transportul deşeurilor în judeţul Harghita,

3. Opţiunea 3 presupune crearea unui depozit ecologic/centru integrat de management al

deşeurilor pentru a deservi întregul judeţ.

Comparaţia a fost realizată folosindu-se o analiză a riscului bazată pe estimări ale costurilor în
variante optimistă şi pesimistă pentru fiecare opţiune. Astfel, au fost calculate costurile de investiţie
si de operare pentru fiecare opţiune cu scenariile pesimist şi optimist pe perioada de viaţă a
proiectului – 20 de ani.
Din analiza realizată de consultant rezultă că Opţiunea 3, construirea unui depozit ecologic care
să deservească întregul judeţ Covasna este mai puţin costisitoare decât celelalte opţiuni. De
asemenea, riscul creşterii taxelor de salubritate este mai scăzut decât în celelalte opţiuni,
pentru că judeţul poate avea un control şi o influenţă mai mare asupra sistemului de costuri.
Se poate concluziona că, in baza analizei cash-flow-ului discountat şi a analizei probabilităţii exista o
preferinţă pentru construirea a trei depozite ecologice, două depozite care să deservească judeţul
Harghita (respectiv in zona de est si de vest a judeţului) şi un depozit ecologic pentru judeţul
Covasna. În urma acestei propuneri, membrii Comitetului de Coordonare al proiectului din
judeţul Covasna au hotărât identificarea unui teren potrivit în judeţ. Consultantul a propus, ca
acest teren să se situeze pe o rază de 15 km de reşedinţa judeţului.
Specialiştii Consiliului Judeţean Covasna şi Agenţiei pentru Protecţia Mediului Covasna au analizat
mai multe locaţii propuse. Până la urmă s-a ales un amplasament de aprox. 16 hectare între
localităţile Moacşa şi Leţ.
Criteriile prioritare care au stat la baza alegerii locaţiei noilor depozite sunt:
1. Titlul de proprietate / Disponibilitatea terenului;
2. Condiţiile geografice;
3. Condiţiile geologice şi geotehnice/ Vecinătatea resurselor de apă ;
4. Pedologia terenului / folosinţa curentă a terenului;
5. Puncte sensibile/ importanţă arheologică, culturală;
6. Vulnerabilitate / Calamităţi naturale;
7. Impact ambiental/ Distanţe faţă de aşezări umane;
8. Infrastructură disponibilă şi drumuri de acces;
9. Atitudinea publicului implicat;
10. Preferinţele autorităţilor locale.
În prezent terenurile sunt în proprietatea publică a Judeţului Covasna şi există Plan Urbanistic Zonal
aprobat pentru un Centru integrat de gestiune a deşeurilor:

Sistemul de monitorizare

Monitorizarea Planului Judeţean pentru Gestionarea Deşeurilor va urmări progresul judeţului în

realizarea obiectivelor şi măsurilor cuprinse în Plan.
Rezultatele monitorizării Planului vor fi raportate anual către ARPM, Agenţia Locală pentru
Protecţia Mediului, Consilii locale, publicului şi alte organizaţii interesate.
Rezultatele monitorizării vor fi publicate după cum este cerut de normele legale în vigoare şi vor fi
folosite pentru:
 determinarea progresului de îndeplinire a obiectivelor;
 determinarea deficienţelor şi a zonelor care necesită atenţie;
 ghidarea sau redirecţionarea investiţiilor viitoare, revizuirea calendarului de planificare;
 informarea şi raportarea către public şi persoane oficiale despre implementarea planului şi
realizări cuantificate pentru atingerea ţintelor
Monitorizarea Planului Judeţean pentru Gestionarea Deşeurilor include:
 monitorizarea anuală a obiectivelor şi ţintelor din PJGD;
  evaluări asupra progresului înregistrat în atingerea obiectivelor şi ţintelor cuantificabile
din Plan;
 identificarea întârzierilor, piedicilor şi deficienţelor din calea implementării Planului;
 recomandare de acţiuni pentru îmbunătăţirea implementării Planului;
 publicarea Raportului anual de monitorizare al Planului;
 publicarea, dacă este necesar, a unor studii speciale.
Stabilirea unor proceduri corespunzătoare de monitorizare, împreună cu sisteme adecvate de
feedback la nivel regional şi naţional, vor influenţa planificarea viitoare şi îndeplinirea eficientă a
obiectivelor.
Metodologia de monitorizare
Pentru fiecare indicator vor fi specificate atât valoarea cât şi tendinţa. Tendinţa reprezintă variaţia
indicatorului în comparaţie cu anul precedent şi poate fi prezentată utilizând „Simbolurile lui
Chernoff”, după cum urmează :
 Variaţie pozitivă faţă de intenţii
 Variaţie negativa faţă de intenţii
 Nici o variaţie.

CURS 3
Strategii de gestionare a deşeurilor
Tendinţele în ceea ce priveşte managementul deşeurilor, promovate de EEA (European
Environment Agency ) şi adoptate de majoritatea statelor membre UE sunt reprezentate de:
1. minimizarea şi prevenirea cantităţilor de deşeuri;
2. reciclarea;
3. incinerarea;
4. depozitarea.
Strategia universală este aceea de a minimiza cantitatea de deşeuri respectiv cea de resurse naturale
utilizate, si de maximizare a fluxului de reciclare a materiei si energiei (Cherubini şi colab, 2008).
Cele mai acceptate şi promovate metode în gestionarea deşeurilor sunt minimizarea cantităţilor de
deşeuri si reciclarea. Minimizarea ţine mai mult de o parte conceptuală, mult utilizată în zilele
noastre şi se incearcă a fi susţinuta prin diferite instrumente: perceperea taxelor „pay as you
through”, ,,willingness to pay”. De asemenea intervin şi alţi factori, cum ar fi:
comportamentul oamenilor, gradul de dezvoltare al societăţii, atitudini, concepţii, nivelul de
educaţie.
Cea mai utilizată metodă a fost şi este in continuare în unele ţări, aceea de depozitare a deşeurilor, în
ciuda faptului că prezinta cele mai multe efecte negative. Acest lucru poate fi pus pe seama gradului
de dezvoltare al ţărilor, al comportamentului şi atitudinilor societăţii civile şi autorităţilor; precum şi
existenţa instrumentelor legale, a factorilor politici.
De exemplu, ţările în curs de dezvoltare, au ca strategie politică, dar şi scop general, dezvoltarea
economică, lăsând problemele legate de mediu (impactul deşeurilor asupra CN, in cazul de faţă), pe
o poziţie inferioară. Într-adevăr, în ţările cu o industrie puternică, ţări care reprezintă forţe
economice, consumul de resurse şi producţia sunt mult mai mari, şi implicit cantitatea de deşeuri este
in consecinţa, însă îşi pot dezvolta şi aplica tehnologii moderne de gestionare a deşeurilor şi în
acelaşi timp le diferenţiază net nivelul de educaţie, dar şi măsura în care sunt dispuşi să accepte
anumite instrumente (ca de exemplu: „pay-as-you-through”; „willingness to pay”).
Prevenirea şi minimizarea fluxului de deşeuri
Conform standardelor europene, priorităţile în ceea ce priveşte tratarea deşeurilor, sunt după cum
urmeaza: în primul rând prevenirea deşeurilor, apoi reciclarea lor, recuperarea de energie şi în final
depozitarea.
Pentru a putea descrie această metodă de gestionare a deşeurilor trebuie mai întâi să definim
termenii, să vedem în ce context ne aflăm.
Astfel, prevenirea deşeurilor reprezintă prevenirea, reducerea la sursă a fluxului de deşeuri şi
reutilizarea produselor. Minimizarea fluxului de deşeuri se referă şi la măsuri de gestionare a
deşeurilor, cum ar fi scăderea gradului de toxicitate (deşeurile periculoase) şi reciclarea (conform
EEA).
Minimizarea cantităţilor de deşeuri (prelucrat după Topic report No 2/2002, Case studies on waste
minimisation practices in Europe, EEA)
Aceste metode trebuiesc susţinute de factorii politici de la nivel regional la cel naţional şi adaptate în
funcţie de problemele existente. În orice caz din cauza fluxului crescând de deşeuri este din ce în ce
mai greu pentru toate ţarile să se ocupe de această problemă. Fiecare ţară trebuie
să adopte strategii adecvate pentru a reuşi să reducă cantităţile de deşeuri şi implicit epuizarea
resurselor. Un raport al Agenţiei Europene de Mediu (EEA, Topic Report 2/2002, Case studies on
waste minimisation practices in Europe) prezintă zece cazuri în care unele ţări europene au reuşit
să găsească soluţii pentru prevenirea şi minimizarea cantităţilor de deşeuri. Cele mai importante
măsuri se consideră a fi:
• responsabilitatea producătorilor, în ceea ce priveşte ambalajul produselor;
• acordurile voluntare;
• instrumentele legislative;
• programele informative;
• taxele pe deşeuri.
Responsabilitatea producătorului în ceea ce priveşte ambalarea produselor, s-a dovedit a fi destul de
eficientă mai ales in cazul deşeurilor menajere, acele deşeuri provenite din gospodării, caz în care a
redus semnificativ cantităţile generate, însa nu rezolvă şi problema altor deşeuri, ca de exemplu cele
industriale.
Descrierea gestionării deşeurilor pentru judetul Covasna
Cantităţi de deşeuri municipale generate
Deşeurile municipale generate cuprind atât deşeurile generate si colectate (in amestec sau selectiv),
cat si deşeurile generate si necolectate. Deşeurile generate si necolectate sunt reprezentate in cea
mai mare parte de deşeurile menajere din zonele in care populaţia nu este deservita de servicii de
salubritate. Indicatorii de generare deşeuri menajere in mediul urban si rural utilizaţi sunt specifici
judeţului si sunt obţinuţi din măsurători (pentru perioada când nu există măsurători, se consideră
indicii de generare: 0,9 kg/loc.an in mediul urban si 0,4 kg/loc.an in mediul rural).
Cantităţile de deşeuri municipale generate la nivel judeţean, sunt prezentate pentru o perioada de 5
ani, anterioara anului de referinţă ( pentru PJGD 2008 -2013, anul de referinţă este 2005 şi este notat
cu x), si sunt comparate cu cele la nivel regional pentru anul de referinţă. In cantităţile de deşeuri
municipale sunt incluse si deşeurile de ambalaje rezultate de la populaţie, comerţ si instituţii.
In tabelul de mai jos este prezentat un model de structura a datelor referitoare la cantităţile de deşeuri
municipale generate la nivel de judeţ:
Cantităţi de deşeuri municipale generate în perioada 2001-2005
 Cantitate de deşeuri (tone)
Tipuri de deşeuri Cod deşeu1
2001 2002 2003 2004 2005
1. Deşeuri municipale (deşeuri menajere şi
20
asimilabile din comerţ, industrie,
15 01
instituţii, din care: 108590 79903 80010 80300 79268
1.1 Deşeuri menajere colectate în amestec de la 20 03 01 46236 40506 36275 38437 35671
populaţie
1.2 Deşeuri asimilabile din comerţ, industrie, 20 03 01 34650 11159 18000 21394 23909
instituţii colectate în amestec
1.3 Deşeuri municipale (menajere şi 20 01 1214 945 1410 1729 6740
asimilabile) colectate selectiv, din care: 15 01

 hârtie şi carton 20 01 01 999 945 1400 - 2020

15 01 01
 sticlă 20 01 02 - - - - 1450
15 01 07
 plastic 20 01 39 215 - 10 - 3230
15 01 02
 metale 20 01 40 - - - 10
15 01 04
 lemn 20 01 38 - - - - -
15 01 03

 biodegradabile 20 01 08 - - - - 10
1.4 Deşeuri voluminoase 20 03 07 - - - - 110
1.5 Deşeuri din grădini şi parcuri 20 02 1050 1350 1200 740 653
1.6 Deşeuri din pieţe 20 03 02 2100 1189 1100 504 971
1.7 Deşeuri stradale 20 03 03 6750 8168 4000 4362 4110
1.8 Deşeuri menajere generate şi necolectate 20 01 16590 16586 18025 13134 7104
15 01

x=an referinţă, pentru versiunea PJGD elaborata in 2007-2008, x=2005, sursa de date APM Covasna
Indicator de generare a deşeurilor municipale
Indicatorii de generare a deşeurilor colectate, exprimaţi in kg/locuitor x an, reprezintă un parametru
important atât de verificare a plauzabilităţii datelor, cât şi pentru calculul prognozei de generare si se
calculează in baza datelor prezentate în tabel.
Indicatorii de generare se calculează atât pentru deşeurile municipale, cât şi pentru deşeurile
menajere pe baza cantităţii generate şi a populaţiei, şi vor fi comparaţi cu indicii obţinuţi la nivel
regional.
Evoluţia indicatorilor de generare a deşeurilor municipale si menajere se va reprezenta grafic.
1
Evoluţia indicatorilor de generare a deşeurilor municipale în perioada 2001-2005 in judeţul
Covasna
Nr. locuitor Cantitate deşeuri Indicator de generare
generate (tone) kg/loc./an

2001 230847 108590 470

2002 225724 79903 354
2003 224922 80010 356
2004 223878 80316 359
2005 223878 84964 354

evolutia indicatorilor de generare 2001-2005

500 470
indicatori de generare

400 354 356 359 354

333
indicatori de generare
kg/loc./an

300 jud. Covasna

200 indicator de generare
Regiunea 7 Centru
100

0
2001 2002 2003 2004 2005
an

Compoziţia deşeurilor menajere

Datele privind compoziţia deşeurilor prezintă o importanţă deosebită, definind potenţialul pentru
valorificarea deşeurilor şi ajutând la stabilirea sistemelor de colectare.
In PJGD sunt incluse date privind compoziţia deşeurilor menajere din mediul urban şi rural. De
asemenea, vor fi prezentate date privind ponderea materialelor de deşeuri de ambalaje in deşeurile
menajere.
Compoziţia deşeurilor menajere
În proiectul PRGD varianta august 2006 se prezintă compoziţia medie a deşeurilor menajere în
mediul urban şi în mediul rural. Ambele compoziţii sunt estimate pe baza datelor furnizate de către
agenţii de salubritate.

Tabel 2.2-3 Compoziţia estimata a deşeurilor menajere

Ponderea (%)
Material
Mediul urban Mediul rural
Hârtie şi carton 11 7
Sticlă 6 4
Plastic 8 8
 Metale 3 2
Lemn 3 4
Biodegradabile 53 67
Alte tipuri de deşeuri 16 8
Sursa: Proiect PRGD august 2006, ARPM Sibiu
În anul 2004 S.C. FIN-ECO S.A. Braşov, operatorul depozitului ecologic Braşov, a efectuat
determinări privind compoziţia deşeurilor menajere în mediul urban. În cursul acestui an, în cadrul
studiului de fezabilitate pentru staţia de transfer din comuna Prejmer, judeţul Braşov (Proiect Phare-
CES) a fost determinată compoziţia deşeurilor menajere din mediul rural. Rezultatele determinărilor
sunt prezentate în graficele de mai jos.

Compoziţia deşeurilor menajere în mediul rural (determinări în cadrul SF Proiect Phare-CES,

comuna Prejmer, 2006)

CURS 4
Cantitatea deşeurilor menajere
Deşeurile menajere sunt deşeurile provenite din sectorul casnic sau sectoarele asimilate cu acesta:
 Deşeurile provenite de la prepararea măncării şi de la curăţirea locuinţelor şi a birourilor
 Deşeurile stradale rezultate din curăţirea căilor publice , parcurilor, spaţiilor de sărbători
publice
 Produsele rezultate în urma curăţirii halelor, tărgurilor, pieţelor alimentare , cimitirelor,
 Deşeuri provenite de la instituţii publice ( administraţie, instituţii de învăţământ, cantine
şcolare, spitale, etc.)
 Deşeuri provenite din curăţirea curţilor şi a grădinilor private
 Deşeuri voluminoase, solide de diferie provenineţe
Evaluarea cantitativă a deşeurilor urbane
Determinarea cantităţii zilnice de deşeuri menajere (Qmed)
Metoda indicelui mediu: de producere a reziduurilor menajere pe cap de locuitor şi care rezultă din
determinarea cantităţilor de reziduuri menajere produsă de către un lociutor pe zi, din diferite zone
caracteristice ale localităţilor.
Determinarea cantităţii medii zilnice de deşeuri menajere Qmed, se face cu relaţia:
 Qmed = N x Imed x 0,001 (t/zi)
unde:
N – numărul de locuitori deserviţi
Imed – indicele mediu de producere a deşeurilor menajere (kg/loc.zi)
Limitele normale ale indicelui de producere a reziduurilor menajere sunt cuprinse între 0,3-1,3
kg/loc.zi şi uneori chiar mai mari de 1, 5 kg/loc.zi în mariel metropole şi 0,3 kg/loc.zi în ţările
subdezvoltate. În ţara noastră limitele ale indicelui de producere a reziduurilor menajere sunt
cuprinse între 0,78-1,03 kg/loc.zi (1,0-1,2 urban şi 0,5-0,7 mediu rural).
Metoda gravimetrică directă: are la bază determinarea zilnică a greutăţii specifice pentru
reziduuriler menajere produse şi a componentelor acestora.
În cea cepriveşte greutatea specifică a deşeurilor menajere , există diferenţe mari de la o ţară la alta,
chiar şi de la un oraş la altul ( felul de alimente folosite pentru hrana zilnică câi şi a modului în care
acesta asigură – ambulate, brute, curăţate, semipreparate.)
Determinarea cantităţii zilnice de deşeuri asimilabile celor menajere (Qa)
Qa = Σ(Isi x Ti) (t/zi)
unde:
Ti – capacitatea fizică pe diferite tipuri de clădiri (administrative, industriale, magazine,
restaurante, şcoli, spitale, grădiniţe, hoteluri).
Isi – indicele de producere a deşeurilor asimilabile celor menajere, care s-a considerat isi =
isimed =1,25
Determinarea cantităţii zilnice de deşeuri rezultate din construcţii (Qc)
Cantitatea estimată de deşeuri rezultate din construcţii, colectată de către SC
GOSPODĂRIA PREST COM SA, după anul 1989 este de:
250 m3/lună = 425 t/lună =14 t/zi
Qc = 14 t/zi
Determinarea cantităţilor de deşeuri voluminoase (Qv)
Determinarea se face statistic, în funcţie de datele furnizate de către societăţile de
colectare a acestora. S-a estimat o cantitate de 0,5 t/lună adică 0,017 t/zi.
Qv = 0,017 t/zi
Determinarea cantităţii de deşeuri rezultate din grădini (Qg)
Qg = S x ig (t/zi)
unde:
S – suprafaţa curăţată (contractată a se curăţa) în ha
ig – indicele mediu de producere a deşeurilor de grădină (0.5)
 Q – deşeurile produse în parcuri, alei, zone verzi
Determinarea cantităţilor de deşeuri stradale (Qs)
Qs = S x is (t/zi)
unde:
Qs – cantitatea zilnică a deşeurilor stradale colectate de pe suprafaţa contractată în t/zi
S – suprafaţa (străzi şi trotuare) curăţată în ha
is – indice mediu de producere a deşeurilor stradale
- funcţie de natura îmbrăcăminţii stradale
Determinarea cantităţilor de deşeuri urbane zilnice (Qu) se face prin
însumarea tuturor cantităţilor de deşeuri, pe categorii, produse zilnic
Qu = ΣQi (t/zi)
unde:
Qu – cantitatea totală de deşeuri în t/zi
Qi – cantitatea pe categorii de deşeuri în t/zi
Qu = Qmed + Qa + Qc + Qv + Qg + Qs (t/zi)

Colectarea şi transferul deşeurilor şi materialelor recuperabile

Colectarea deşeurilor: - se înţelege efectuarea operaţiilor de strangere, prelucrare şi transport a
acestora în vederea neutralizării sau a valorificării lor.
Premergătoare operaţiei de colectare a deşeurilor mai există o fază care poate fi considerată
precolectare, se realizează de către locatarii sau personalul de servicii ai instituţiilor şi locurilor
publice.
Precolectarea este operaţia de strangere şi depozitare de timp limitat al reziduurilor menajere din
cadrul apartamentelor , locuinţelor, instituţiilor.
Etapele operaţuinii de precolectare:
Precolectare primară : constă în strângerea reziduurilor şi depozitarea lor în recipienţi relative mici
(cutii, coşuri) la locul de producer.
Precolectare secundară: constă în adunarea deşeurilor în containere
Colectarea propriu-zisă este operaţia de ridicare a deşeurilor de la punctele de precolectare
secundară şi transportul lor la platformele de depozitare, neutralizare sai la instalaţiile de valorificare.
În ultimul timp se încearcă o precolectare diferenţiatăa deşeurilor menajere care necesită mai mulţ
recipienţi de apartament sau bloc: saci pentru hârtie, recipienţi de plastic sau metalici.
Principalele material recuperabile de la consumatorii urbani:
  Produsele din sticlă recuperate în stare bună, sunt dirijate pentru refolosire după igienizare,
sticla spartă este dirijată la producerea geamurilor sau buteliilor de culoare închisă, în
amestec cu material primă, nisipul cuarţos.
 Materiale plastice
Colectarea şi stocarea provizorie a deşeurilor
Recipienţii de gunoaie - pot fi consideraţi ca anexe ale autovehiculelor de transport şi, ca urmare,
sunt fabricaţi după prescripţii unitare (standarde).
In funcţie de mărimea stocării gunoaielor şi de caracterul zonei de colectare (gradul de construcţie,
densitatea locuinţelor) sunt fabricaţi recipienţi cu diferite volume.
Tipurile de recipienţi de gunoaie utilizaţi în practicã sunt: recipienţi mici, cu volume de 35-50-60 l;
recipienţi mijlocii, cu volume de 90-110 l şi recipienţi mari (containere cu rostogolire, cu descărcare
sau de schimb) cu volume de 1100-1500 l.
Recipienţii trebuie sã fie realizaţi astfel încât să îndeplinească următoarele condiţii:
 Trebuie sã fie confecţionaţi din materiale rezistente la intemperii, durabili în timp,
rezistenţi la eforturi mecanice (lovituri îndoiri), neutri fatã de acţiunile chimice (de
coroziunea provocatã de produsele in descompunere), neinflamabili (pericol de ardere,
inflamabilitate).
 Sã fie echipaţi cu capace de închidere bune şi uşor manevrabile.
 Din punct de vedere al formei, recipienţii trebuie astfel concepuţi încât golirea lor sã
fie uşoarã şi rapidã.
 Trebuie soluţionate manipularea, transportul şi curăţirea lor de către un singur om.
Greutatea lor proprie trebuie sã fie cat mai micã.
 Partea lor superioarã sã corespundã condiţiilor impuse de dispozitivele de ridicare a
vehiculelor de transport (in cazul sistemelor de golire sau de containere de schimb)

Colectarea deseurilor in saci de hartie sau plastic

Avantaje:
• Manipulare si transport usor si simple, fara emanare de miros urât, degajare de praf sau zgomot.
• Nu sunt necesare vehicule scumpe cu sistem de incarcare inchisa, se reduce numarul muncitorilor
de manipulare si incarcare.
• Nu mai este necesara operatia de curatare si intretinere sistematica a recipientilor.
• Se poate elimina suprastocarea nedorita a recipientilor in perioadele de varf.
• Realizarea spatiilor de stocare este mai simpla.
Dezavantaje:
• procurarea sacilor este destul de scumpa.
• trebuie asigurata fabricarea continua a unei cantitati însemnate de saci si posibilitatea achizitionarii
lor fara perturbatii.
• sacii nu pot fi utilizati pentru transportul zgurii si cenusii -> evacuarea acestora trebuie asigurata
separat.
Transportul deşeurilor
Staţii de transfer
Timpul de transport al deşeurilor solide spre locul de procesare sau spre rampa de gunoi
afectează costul de colectare a deşeurilor. Cu cât distanţa de la sistemul de colectare către locul de
procesare sau rampa de gunoi (denumite colectiv puncte de destinaţie) este mai mare cu atât costul
de transport este mai mare.
Aceste staţii sunt construite de obicei aproape de oraş.
Cea mai simplă şi ieftină staţie cuprinde:
• construcţie cu platformă subţire din beton folosită pentru descărcarea deşeurilor. Vehiculele
colectoare descarcă deşeurile pe această platformă;
• un încărcător cu cupă este folosit pentru a încărca vehiculele de transfer;
• staţiile de transfer pot fi prevăzute şi cu pâlnii pentru transferul direct din vehiculele
colectoare în cele de transfer şi cu instalaţie de compactare.
În figura este prezentată o staţie simplă de transfer.

Pentru transferul deşeurilor sunt folosite două tipuri de camioane: deschise şi închise.
Camioanele deschise transportă deşeuri necompactate şi prin urmare sunt mai uşoare decât cele care
transferă deşeuri compactate.
Camioanele ce transportă deşeurile compacte sunt vehicule închise, cele mai multe camioane sunt
prevăzute cu sistem hidraulic de descărcare.
Alegerea sistemului de transfer depinde de locul, tipul staţiei, legãturile de transport dintre sursele de
generare si rampa de gunoi sau locul de procesare/depozitare a deşeurilor, cantitatea deşeurilor şi
limitele de greutate.
Operaţiile de colectare şi evacuare a reziduurilor menajere se realizează de către serviciile de
salubrizare subordonate primăriilor.
Schema de salubrizare depinde de gradul de amenajare a centrului populat.
Pentru a decide dacã este necesarã construirea unei staţii de transfer, trebuie stabilitã distanţa dintre
locul de colectare şi cel de procesare/depozitare de la care sunt justificate costurile suplimentare ale
staţiei de transfer. Acest lucru poate fi făcut cu uşurinţã constituind grafice de variaţie ale costului pe
tona de deşeu transportat pentru cele douã cazuri:
Determinarea pragului de rentabilitate a unei staţii de transfer

Examinând variaţiile costurilor se observã cã peste o anumitã distanţã, datã de intersecţia celor douã
linii de variaţie, transportul direct este nerentabil în comparaţie cu costul aferent staţiei de transfer.
Determinarea numărului necesar de pubele sau containere
Numărul necesar de pubele sau containere pentru centrul populat sau o parte a lui se calculează
folosind relaţia:

unde: n – este numărul pubelelor sau containerelor necesare ;

N – nr. populaţiei aferentă tubului de precolectare sau platformei de precolectare (fig.5)
situate în afara blocului locativ;
2 l/om,zi - cantitatea de reziduuri produsă de fiecare locatar;
Z – intervalul maxim intre două colectări în zile;
 V – volumul pubelei sau containerului în l ;
C – coeficientul de umplere a pubelei sau containerului
Numărul de pubele sau containere poate fi determinat si cu relaţia:

Mn – acumularea medie nictemerală (timp de 24 ore) a deşeurilor în urbe, sector, cartier;

K - coeficientul iregularităţii de acumulare a deşeurilor (1,25).
Determinarea numărului necesar de autogunoiere
Una din operaţiile, poate cea mai importantă din activitatea de colectare a reziduurilor menajere, o
reprezintă transportarea acestora de la platformele de precolectare la rampele de neutralizare sau la
instalaţiile de tratare şi valorificare a materialelor refolosibile pe care le conţin.
Pentru transportul reziduurilor menajere s-au folosit şi se mai folosesc încă, într-o gamă foarte largă,
vehicule şi autovehicule, începând de la căruţe cu cai şi până la autogunoiere compactoare de mare
capacitate
Numărul de autovehicule necesare pentru transportarea reziduurilor menajere se determină
folosind relaţia:

în care: N – numărul de autovehicule, bucăţi;

Q – cantitatea de reziduuri menajere ce trebuie transportată,
m³;
p – productivitatea autovehiculului, m³/h;
c – coeficientul de utilizare a parcului = 0,8;
8 – numărul de ore într-un schimb.
Productivitatea (P) a autovehiculului se determina astfel:
d" – distanţa parcursă intre punctele de precolectare, km;
v"m – viteza medie de deplasare între punctele de precolectare, km/h (8-10 km/h).
Frecvenţa ridicării (evacuării) reziduurilor menajere variază, de obicei, de la o data la trei ori pe
săptămâna în dependenţă de aglomeraţia cartierului şi de sezon .
Felul materialului poate varia şi el. Serviciul de colectare poate să includă ridicarea separată a
frunzelor, crengilor, a unor obiecte de uz casnic reutilizabile (metale, hârtie, sticle, resturi alimentare)
pentru a fi predate separat centrelor de colectare.
Destinatia finală a deșeurilor tratate

Destinatia finală a deșeurilor tratate poate fi :

-mediul înconjurător
-o unitate de producție sau de consum
-un spațiu de depozitare controlată
În principiu, deșeurile pot fi scoase din circuitul economic (eliminate) sau reintroduse în circuit
(recuperare)
Operatiuni de eliminare conform Directivei 2006/12/CE
Simbol Tip operațiune

D1 - Depozitarea pe sol şi în sol (de exemplu, depozite şi altele asemenea)

D2 - Tratarea în contact cu solul (de exemplu, biodegradarea în sol a deşeurilor lichide
sau a nămolurilor şi altele asemenea)
D3 - Injectarea la adâncime (de exemplu, injectarea deşeurilor pompabile în puţuri,
saline sau cavităţi naturale şi altele asemenea)
D4 - Reţinerea pe suprafaţa delimitată (de exemplu, deversarea de deşeuri lichide sau
de nămoluri în batale, iazuri ori lagune şi altele asemenea)
D5 - Depozitarea în depozite special amenajate (de exemplu, dispunerea în celule
etanşe separate, care sunt acoperite şi izolate unele faţă de celelalte şi faţă de mediu şi
altele asemenea)
D6 - Evacuarea deşeurilor într-un corp de apă, cu excepţia mărilor/oceanelor
D7 - Evacuarea în mări/oceane, inclusiv introducerea în subsolul marin
D8 - Tratamentul biologic nespecificat la celelalte operaţii din prezenta anexă, din care
rezultă compuşi sau amestecuri finale care sunt eliminate prin intermediul oricărei
operaţii numerotate de la D1 la D7 şi de la D9 la D12
D9 -Tratamentul fizico-chimic nespecificat la celelalte operaţii din prezenta anexă, din
care rezultă compuşi sau amestecuri finale care sunt înlăturate/îndepărtate prin
intermediul oricărei operaţii numerotate de la D1 la D8 şi de la D10 la D12 (de exemplu,
evaporare, uscare, calcinare şi altele asemenea)
D10 - Incinerarea pe sol
D11 - Incinerarea pe mare
D12 - Stocarea permanentă (de exemplu, amplasarea de containere într-o mină şi altele
asemenea)
D13 - Amestecarea/combinarea deşeurilor înainte de a fi supuse oricărei operaţii
numerotate de la D1 la D12
D14 - Reambalarea deşeurilor înainte de a fi supuse oricărei operaţii numerotate de la
D1 la D13
D15 - Stocarea înaintea oricărei operaţii numerotate de la D1 la D14, excluzând
stocarea temporară, până la colectare, la locul de producere.
Depozite

In funcţie de tipul deşeurilor acceptate depozitele se clasifică in depozite pentru deşeuri

periculoase (clasa a), depozite pentru deşeuri nepericuloase (clasa b), depozite pentru material
inerte (clasa c) şi depozite pentru un singur fel de deşeuri (monodeponie. Depozitele trebuie să
dispună de sisteme de pază, echipamente de cântărire, laboratoare de analiză, instalaţii de
recuperare a gazului de depozit şi de tratare a levigatului, de utilaje (buldozere, încărcătoare,
compactoare, screpere, excavatoare) şi de servicii de întreţinere a acestor utilaje
Eliminarea deşeurilor prin depozitare in rampe (gropi) de gunoi fără vreo măsură ulterioară
este actual o practică care nu mai este acceptată. Conform Directivei Consiliului 75/442/CEE[24]
aceste depozite trebuiau închise pană in anul 2007, insă Romania nu s-a putut conforma in acest
termen.
Ca urmare, României i s-a acordat o perioadă de tranziţie, care este pană la sfârşitul anului 2009
pentru deşeurile periculoase industriale, pană la sfârşitul anului 2011 pentru deşeurile provenite din
industria minieră, pană la sfârşitul anului 2013 pentru deşeurile provenite din industria energetică,
chimică şi metalurgică şi pană in 16 iulie 2017 pentru deşeurile municipale. Eşalonarea închiderii
depozitelor neconforme este reglementată prin HG 349/2005 Compactarea deşeurilor intr-un
depozit.
Actual, depozitarea in rampe de gunoi presupune la sfârşit închiderea depozitului prin acoperire cu
pământ (îngropare) şi este o practică curentă in multe ţări. Astfel de rampe se organizează in cariere
in care exploatarea s-a încheiat sau in mine abandonate. O rampă de gunoi realizată şi exploatată
corect este o metodă relativ ieftină şi care satisface criteriile ecologice de eliminare ale deşeurilor.
Vechile rampe, necorespunzătoare, au efecte negative asupra mediului, cum ar fi imprăştierea de
gunoaie, atragerea dăunătorilor (insecte, rozătoare) şi poluarea aerului, a apelor şi a solului. Poluarea
aerului se produce prin miasme şi prin degajarea unor gaze rezultate in urma fermentării, cum ar fi
dioxidul de carbon şi metanul, care produc efect de seră şi contribuie la încălzirea globală. Poluarea
apei şi a solului se face prin levigat (lichidul scurs in urma proceselor biochimice), care, in lipsa
unui strat izolator se infiltrează in sol şi poluează apele pânzelor freatice. Aceste poluări pot fi aşa de
puternice că împiedică creşterea plantelor deasupra acestor rampe. In mod normal, pe rampă
deşeurile sunt compactate pentru a le mări densitatea şi stabilitatea, şi acoperite cu folii şi cu
pământ.
CURS 5
CARACTERISTICILOR DESEURILOR
Proprietatile fizice, chimice si biologice ale deşeurilor solide municipale
Proprietatile fizice importante sunt:
- greutatea specifica;
- continutul de umiditate;
- distributia dupa marimea particulelor;
- capacitatea de retinere a apei;
- conductivitatea hidraulica
Greutatea specifica este definita ca masa unui material raportata la unitatea de volum
[kg/m3]. Aici trebuie mentionata si starea deseului – compactat sau necompactat. Greutatea specifica
trebuie cunoscută pentru a evalua masa totala si volumul deseurilor ce vor fi procesate.
Componentii specifici ai deseurilor solide variaza cu locul, sezonul, timpul de stocare.
Valorile tipice ale greutatii specifice sunt:
- 180 – 480 [kg/m3] pentru deseurile colectate in camioanele cu compactare;
- 90 [kg/m3] pentru deseurile colectate in camioanele fara compactare.
Aceste valori sunt valabile in cazul in care fiecare camion este plin.
Volumul ocupat de deseurile solide in anumite conditii determina numarul si marimea
containerelor de colectare, a vehiculelor de colectere, statiilor de transfer si terenul necesar
depozitarii.
Conţinutul de umiditatea face să crească greutatea specifica pana cand deseul devine saturat
cu apa. Cum apa inlocuieste aerul din cavitati, greutatea specifica creste, dar apa poate reduce
greutatea specifica prin inlocuirea solidelor.
 Reducerea volumului deseurilor solide este importanta in colectarea, transportul si
depozitarea. Aceasta poate fi exprimata prin raportul de compactare sau reducerea de volum:

unde: - Vi – volumul initial, inainte de compactare [m3];

Vf – volumul final, dupa compactare [m3].

Rc - raportul de compactare:
Conţinutul de umiditate
Conţinutul de umiditate al deşeurilor solide se poate exprima ca procente ale masei
materialului umed din deşeu sau ca procente ale masei materialului uscat din deşeu.
Cea mai utilizata este exprimarea ca procente ale materialului umed, conform relaţiei:

unde: m-masa iniţiala a probei de deşeu, [kg];

d- masa probei dupa uscare la 105ºC, [kg];
w-continutul de umiditate, %.
Conţinutul de umiditate depinde de compoziţie, anotimp si condiţiile climaterice. Cunoasterea
conţinutului de umiditate este importanta la detrminarea puterii calorifice, a densităţii şi a
materialului dizolvat la depozitarea in rampele de gunoi.
Distribuţia granulometrică
Marimea particulelor precum şi distribuţia granulometrică au un rol important in transformarile
biologice, recuperarea materialelor şi incinerare. Marimea si forma deşeurilor solide variază cu
compoziţia acestora. Domeniul de dimensiuni se intinde de la marimea unui grăunte de nisip
până la mărimea articolelor de mobilă şi a aparatelor, dispozitivelor de uz casnic. Mărimea
particulelor este relevantă pentru reciclare, refolosire şi pentru dimensionarea echipamentelor de
procesare a deşeurilor. Componentele deşeurilor sunt descrise de obicei prin lungime x laţime x
înalţime.
PROPRIETĂŢI CHIMICE
Cunoaşterea proprietăţilor chimice este importantă in luarea deciziei de procesare sau de
recuperare a deşeului. De exemplu arderea deşeului sau compostarea depinde de compoziţia chimică
a acestuia. Deşeurile pot fi separate in combustibile şi necombustibile.
Pentru deşeurile solide combustibile sunt importante urmatoarele proprietăţi:
 - analiza imediată;
- analiza elementară;
- conţinutul de energie (puterea calorifică).
Analiza imediată este o caracteristică chimică care determină conţinutul de umiditate, materii
volatile, carbon fix şi de cenuşă.

De exemplu cu cât conţinutul de umiditate este mai mare cu atăt puterea calorifică este mai mică. La
încălzirea deşeului timp de o oră până la temperatura de 105°C se elimină umiditatea. Incălzirea in
continuare până la o temperatură de (600-950°C) conduce la degajarea volatilelor şi aprinderea lor.
După arderea volatilelor incepe arderea eterogenă, la suprafată, a carbonului fix. Un conţinut mai
mare de carbon fix necesită un timp mai mare de ardere a deşeului pe grătar.
Prin analiza elementară se determină procentele fiecărui element conţinut de deşeul solid.
Rezultatele analizei elementare sunt folosite la caracterizarea compoziţiei chimice a materiei
organice din deşeu, la determinarea raportului C/N, care este esenţial in procesele de conversie
biologică (degradare bacteriană).
Carbonul, hidrogenul şi oxigenul constituie elementele majoritare ale deşeurilor.

Sulful conţinut de deşeurile solide, chiar şi în canţităţi foarte mici, provoacă poluarea aerului în timpul
arderii deşeurilor. La emisia de SO 2 se poate adăuga şi emisia de compuşi halogenaţi. Cenuşa rezultată in
urma arderii poate fi intr-o cantitate considerabilă şi poate conţine metale grele care necesită o înlăturare
a lor, fiind considerate deşeuri periculoase.
Conţinutul de căldură
Puterea calorifică a unui deşeu poate fi determinată prin arderea unei cantităţi determinate de deşeu
uscat in bomba calorimetrică şi calcularea cantităţii de căldură degajate. Puterea calorifică este
numită superioară atunci cănd în gazele de ardere rezultate, apa lipseşte (vaporii de apă s-au
condensat şi au cedat căldura lor de vaporizare) şi este numită inferioară atunci când apa din gazele
de ardere se găseşte sub formă de vapori. De obicei, puterea calorifică este raportată la starea iniţială
a deşeului. Ea poate fi calculată pentru starea anhidră (uscată) a deşeului cu relaţia:

în care: - căldura de ardere a deşeului raportată la starea de masă combustibilă (deşeul lipsit de
umiditate şi cenuşă); mciQ , Ai[%]-conţinutul de cenuşă al deşeului.
Proprietati biologice
Aceste propietati sunt importante deoarece descompunerea aerobica si anaerobica este folosita pentru
transformarea deseurilor in energie si produsi finali utili. Fractiile importante pentru transformarea
biologica includ proteine, lipide si carbohidrati. Proteinele sunt constituite din carbon, hidrogen,
oxigen, azot, sulf si intra in componenta protoplasmei celulelor animale si vegetale. Resturile
alimentare si cele vegetale costituie surse de proteine (si ofera o sursa de nutrienti) ce determină
degradarea deseurilor solide. Descompunerea incompleta a proteinelor duce la formarea de
aminoacizi, care au un miros puternic.
CURS 6
Reciclarea deşeurilor
Reciclarea este metoda ce vizează doua aspecte importante: eficienţa folosirii resurselor şi
impactul asupra mediului.
Conform normelor europene, metoda reciclării poate consta în: reciclarea materiei şi reutilizarea
energiei.
Reciclarea materială presupune înlocuirea resurselor primare cu folosirea materialelor din
deşeuri, Fricke şi Kolsch (2009). Ei consideră reciclarea materialelor ca metodă care include
reciclarea materiilor şi reciclarea biologică cu compost (proces aerob) şi fermentare (process
anaerob), spre deosebire de Bjorklund şi Finnveden (2005) care susţin că reciclarea deşeurilor
biodegradabile (referindu-se la compostare şi digestie anaerobă) are puţine trasături comune cu ceea
ce presupune reciclarea propriu-zisă a materialelor. Aceştia din urmă au realizat un studiu în
care au comparat reciclarea cu incinerarea şi depozitarea deşeurilor, din punct de vedere al indicelui
de încălzire globală, GWP1 şi al energiei totale utilizate.
Rezultatele obţinute au indicat faptul că produsele din materialele reciclate necesită un consum mai
mic de energie decât cele provenite din resursele primare.
Primul studiu amintit, cel făcut de, Fricke şi Kolsch (2009) este axat pe calcularea eficienţei
consumului de energie pentru reciclare. Tipurile de deşeuri ce sunt vizate pentru aplicarea acestei
metode sunt urmatoarele: hârtie si carton, plastic, sticla, metale.
Rezultatele obţinute au dovedit faptul că reciclarea materială a deşeurilor constituite din hârtie şi
carton, şi din mase plastice, are avantaje semnificative în sectorul eficienţei energetice.
Pentru tratarea importantelor cantităţi de reziduuri menajere până acum au fost studiate, cercetate,
experimentate şi chiar aplicate patru procedee şi anume:
• fermentarea (compostarea), parţială sau în masă, având ca subprodus principal compostul
pentru agricultură;
• arderea (incinerarea), având ca subprodus principal energia termică sau electrică;
• piroliza (degazarea sau degradarea termică), având ca subprodus principal combustibilul
solid sau lichid;
• reducerea chimica şi biologică, având ca subprodus etanolul sau gazul metan.
Tratarea mecano-biologică a deşurilor
Tratarea mecano-biologică a deşurilor reziduale serveşte condiţionării şi/sau reducerii cantităţii
deşeului residual înainte de depozitarea definitivă a acestuia sau înainte de valorificare termică.
Atunci când vorbim despre reciclare, trebuie să vorbim şi despre reciclarea biologică cu compost
(proces aerob) şi despre fermentare (proces anaerob), putrezire.
Tratarea deşeurilor prin compostare
Depozitarea şi neutralizarea rezidiurilor menajere prin compostare este considerată cea mai veche
metodă, chiar dacă în faza incipient operaţia era făcută la o scară redusă, reziduurile fiind împrăştiate
în stare brută în câmp cu scopul principal de neutralizare.
„Compostul deşeurilor municipale solide reprezintă un instrument de reciclare benefic.
Utiltizarea sa în condiţii sigure în agricultură depinde de calitatea compostului, în special dacă
este maturat şi cu un conţinut suficient de scăzut în metale şi săruri.”
Procesul de compostare constă în creearea unui produs nou, din deşeuri organice, utilizat în
agricultură, la un preţ mic, prin biodegradare biologică. Pentru ca acest proces să poată avea loc
trebuiesc îndeplinite unele condiţii: conţinut suficient de apă şi de oxigen, volumul porilor de apă
 să fie corespunzător, să existe o suprafaţă activă (pentru aceasta deşeurile se mărunţesc), o aerare
corespunzătoare.
Prin compostare se înţelege procesul de transformare pe cale biologică a deşeurilor menajere într-
un produs nepoluant, cu înaltă valoare nutritivă pentru plante ( în special cereale) şi un foarte bun
adios la starea fizică şi chimică a solurilor.
Este deosebit de importantă evaluarea calităţii compostului înainte de utilizare, şi
caracteristicile solului, ne referim aici la proprietăţile fizice ale solului, biologice, chimice (pH,
conductivitate electrică, conţinut de săruri, de azot, fosfor, potasiu, precum şi cantitatea de
pesticide conţinută şi a altor nutrienţi din sol: calciu, sulf, magneziu, mangan, cupru, zinc,
Compostul conţine o cantitate mare de materie organică, acizi humici, deci are o putere mare de
reţinere a apei şi a unor nutrienţi, dar poate de asemenea să conţină metale grele sau alţi poluanţi,
care provin de la deşeuri nesortate corespunzător (Weber şi colab., 2007). Din această cauză se
impune sortarea deşeurilor la sursă.
De asemenea, Kumar şi colab. în urma unui studiu, în 2009 punctează importanţa compostării
individuale, (la sursă), adică de fiecare cetăţean în parte, care depinde de condiţiile locale, socio-
economice, culturale şi nu în ultimul rând educaţionale, la creşterea ratei de reciclare, implicit
reducerea cantităţilor de deşeuri.
În timpul operaţiei de compostare se desfăşoară două procese biologice - de descompunere şi de
sinteză.
În general toate procedeele de compostare cuprind patru faze:
 Recepţia şi stocajul deşeurilor
 Prepararea ( procesarea ) deşeurilor
 Fermentarea materialului preparat
 Selecţionarea şi livrarea compostului
La acestea mai apar unele operaţii anexe ca:
 Extragerea şi valorificarea metalelor
 Îndepărtarea deşeurilor de la diferite trepte de prelucrare şi valorificarea acestora
 Alimentarea procesului tehnologic cu cele necesare ( apă, energie)
Procesul de fermentare în ceea ce priveşte tratarea deşeurilor este un proces biologic anaerob
prin care se generează gaze cu un conţinut mare de metan, aproximativ 50-70% şi se recuperează
energie. „Digestia anaerobă este una dintre cele mai bune opţiuni disponibile, care poate combina
tratarea deşeurilor cu recuperarea produselor secundare utile şi a biocombustibililor”
 Reciclarea şi valorificarea energetică presupune recuperarea energiei din deşeuri. Este un proces
ce constă în arderea deşeurilor în instalaţii speciale cu scopul de a converti energia în energie
electrică. Incinerarea deşeurilor reperezintă procesul prin care are loc recuperarea energiei, care
altfel ar fi fost produsă din arderea combustibililor fosili, cărbuni sau gaze naturale, (Damgaard,
2010), adică resursele naturale pot fi economisite şi utilizate raţional.
Procedee de tratare mecano-biologică a deşeurilor
În funcţie de tehnica utilizată se poate realize o clasificare a instalaţiilor
 Tip A de instalaţie : metode aerobe în construcţii deschise
 Tip B de instalaţie : metode aerobe în construcţii parţial închise
 Tip C de instalaţie: metode aerobe în construcţii închise
 Tip D de instalaţie: metode anaerobe
Tip A de instalaţie
Metoda aerobă în construcţii deschise
Sunt instalaţii mai mici, descentralizate, cu o capacitate de tratare până la 25000 t/an.etapa de
prelucrare nu este prevăzută cu o instalaţie de tratare a gazului de gunoi.
Fermentaţia are loc în aer liber unde componentele deşeurilor sunt acopertite pentru evitarea
emisiilor atmosferice. Procesul de fermentaţie se poate realize prin metoda coşului , prin care se
obţine o durată de fermenţie de cca. 12 săptămăni. Costurile de tratare la cca. 25-30 Euro/tonă.
Tip D de instalaţie
La aceste instalaţii tratarea deţeurilor este un process anaerob (putrezire) În exemplul dat într-o hală
de pretratare se realizează împărţirea pe fracţiuni cu granulaţie mică, mare şi medie, pentru a supune
aceste granulaţii unor tratări specifice.
În cadrul acestei metode se obţine biogas valorificabil. Deşeul residual valorificabil termic este
separate şi ars.
Metalul feros este deasemenea separate. Restul de fermentare este supus împreună cu granulaţia de
40-80 mm unei tratări aerobe.
Materialul astfel stabilizat este depouitat ecologic, costurile detratare se ridică la 70-90 Euro/t.
Funcţionarea staţiilor de tratare mecano-biologică
Metodele fermentaţiei în grămezi în aer liber sunt:
 Metoda în coş
 Metoda de aerisire
 Metoda grămezilor trapezoidale şi dreptunghiulare aerisite
Aceste metode TMB nu se desfăşoară într-un spaţiu închis. Procesul de fermentaţie se realizează
chiar direct pe corpul deponiei unde deşeul trebuie depozitat definitiv.
Metoda în coş
Această metodă a fost dezvoltată în Germania, este o metodă cu grămezi dreptunghiulare.
Grămezile dreptunghiulare sunt aşezate fără limită de lungime , într-o lăţime maximă de 30 m
înălţimea maximă este de 3 m inclusive un strat acopritor al suprafeţei deponiei de 0,3 m.
Aducerea aerului în grămadă se realizează printr-un strat de aerisire din sol cu o grosime de cca. 0,5
m. pe acestea sunt aşezate cca. 2,5 m deşeu amestecat.
Stratul de aerisire trebuie să fie construit dim material de granulaţie mare ( ex.palete de transport de
lemn)
Poate fi utilizată şi o pătură de tpieturi de arbuşti şi crengi dacă se garantează că aerul ajunge complet
la baza grămezilor.
Circulaţia aerului se face prin efectul coş. Conductele drenante de diametru 50 mm din plastic
perforat sunt montate în stratul de aerisire, la o distanţă de 2-4 m şi scoase prin grămadă la suprafaţa
ei.
Convecţia termică produce curectul de aer de jos în sus, în conductele drenante şi produc în acelaţi
timp aerisirea grămezii, în principal prin stratul de aerisire.
Fermentaţia în grămezi dreptunghiulare trebuie să fie precedată de o etapă realizată cu o instalaţie
mecanică de pretratare şi cu aggregate de mărunţire şi omogenizare. Instalaţiile trebuie amplasate
într-o hală cu protecţie împotriva intemperiilor .
Compostarea amestecului de deşeuri solide cu nămoluri de la staţiile de epurare a apelor uzate este
o idee promiţătoare, concretizată în instalaţia ,,Biostabilizator” unde, sub acţiunea unor culture
speciale de bacterii, se instalează fermentarea aerobă timp de 24 ore la temperaturi până la 70-80°C.
În aceste condiţii sunt distruşi germenii patogeni, iar compostul după maturizare în halde timp de 20-
30de zile poate fi folosit fără nici un pericol. Acesta reprezintă un amendament echilibrat după
conţinutul elementelor nutritive de potasiu, fosfor şi azot.
Schema de compostare a amestecului de deşeuri solide şi nămoluri de la staţiile de epurare a
apelor uzate ,,Biostabilizator”
 CURS 7
Metode de tratare termica
Printre procedeele termice din cadrul tratarii deşeurilor se numara incinerarea deşeurilor, piroliza
deşeurilor, coincinerarea deşeurilor si procedeul de uscare. Pe departe cel mai important procedeu
termic este la ora actuala incinerarea deşeurilor.
In managementul modern al deşeurilor, incinerarii deşeurilor ii revine sarcina de a trata deseurile
reziduale ce nu mai pot fi valorificate, astfel incat sa se ajunga la:
• inertizarea deşeurilor reziduale, minimizand emisiile in aer si apa;
• distrugerea materialelor nocive organice, respectiv concentrarea materialelor anorganice;
• reducerea masei de deşeuri de depozitat, in special a volumului;
• folosirea valorii calorifice a deşeurilor reziduale in vederea protejarii resurselor de energie;
• transferarea deşeurilor reziduale in materii prime secundare in vederea protejarii celorlalte
resurse materiale.
Punctele de mai sus sunt enumerate in functie de prioritatea lor in managementul deşeurilor. O
instalatie de tratare a deşeurilor reziduale optima trebuie sa indeplineasca cel putin primele trei
puncte.
Pe langa criteriile enumerate mai sus se va mai tine cont si de urmatoarele aspecte:
• siguranta functionarii;
• necesarul de investitii;
• necesarul de spatiu;
• cantitati prelucrate posibile respectiv viabile.
In cadrul pirolizei, deseurile organice se transforma prin intermediul descompunerii termice sub
retinerea aerului in produse ce pot fi valorificate energetic datorita continutului mare de energie,
respectiv depozitate in cantitati mult mai reduse.
Coincinerarea reprezinta valorificarea energetica a anumitor tipuri de deşeuri in industrie, cum ar fi
de exemplu, valorificarea anvelopelor uzate sau a combustibililor alternativi in cuptoare de ciment.
Deseurile ce pot fi tratate termic sunt deseurile municipale, namolul orasenesc, deseurile de
productie periculoase si nepericuloase. Insa pentru fiecare tip de deseu exista nişte caracteristici
tehnice bine definite.
Incinerarea deşeurilor
Incinerarea se poate aplica atat deseurilor municipale colectate in amestec cat si numai fractiei de
deşeuri reziduale. Insa, compozitia deşeurilor municipale este prepoderent biodegradabila, iar aceasta
impiedica incinerarea deseurilor municipale fara alti combustibili, conducand la cresterea costurilor
de incinerare pe tona de deşeuri municipale. De aceea este indicata incinerarea deşeurilor reziduale
din deseurile municipale, deseurile reziduale reprezentand deseurile ramase dupa sortarea deseurilor
reciclabile, respectiv deseurile ce nu mai pot fi reciclate material.
Pe langa deseurile reziduale sau municipale, incineratoarele pot accepta orice tipuri de deşeuri. In
functie de tipul deseurilor acceptate incineratoarele sunt proiectate special. Pentru deseurile
periculoase, incineratoarele trebuie sa atinga o temperatura de ardere mult mai ridicata decat in cazul
incinerarii deşeurilor nepericuloase.
Structura de principiu si modalitatea de funcţionare a unei instalatii de incinerare a deşeurilor este
explicata in baza catorva componente si agregate ale instalatiei. Acestea sunt oferite de numeroşi
producatori, fiecare executie diferind corespunzator. Insa derularea principiala a incinerarii si fluxul
materialelor difera de la o instalatie la alta, iar pentru diversi producatori, numai in mica masura. O
instalatie de incinerare a deseurilor consta din urmatoarele domenii de functionare, expuse in
continuare:
• preluarea deseurilor;
• stocarea temporara, pretratarea (daca este necesara);
• alimentarea in unitatea de incinerare;
• eliminarea si tratarea cenusei reziduale;
• tratarea si valorificarea emisiilor.
Figura 1. Schema de functionare a unui incinerator

Preluarea deseurilor
La preluarea deseurilor are loc mai intai o cantarire in vederea stabilirii cantitatii de deseuri livrate.
Anumite deseuri pot fi indreptate catre locuri de descarcare prestabilite, in functie de tipul de deseu,
respectiv catre o pretratare inainte de a fi incinerate. De asemenea, este necesar un control vizual
pentru fiecare autovehicul cantarit. In cazul primirii unor deseuri noi sau in cazul unor suspiciuni este
indicata realizarea unor teste in laborator pentru: continut de metale grele, pH, pietre de calcinare,
putere calorica, punct de aprindere, clor, sulf si altele.
Cantarirea vehiculelor se poate face mecanic sau electromecanic. Sistemele electromecanice s-au
impus deoarece inlesnesc o transpunere simpla a valorilor masurate. Pentru vehiculele ce livreaza des
deseuri li se pot elibera cartele magnetice, unde sunt salvate greutatea vehiculului gol (in cazul
utilajelor cu suprastructura fixa), numarul de inmatriculare si datele privind destinatarul facturii.
Pentru stabilirea cantitatii de deseuri livrate de catre vehiculele ce nu detin o astfel de cartela, mai
trebuie efectuata inca o cantarire dupa descarcare. In cazul vehiculelor particulare care livreaza
deseuri sau a vehiculelor cu containere de schimb este mereu necesar un al doilea procedeu de
cantarire in vederea stabilirii cantitatii de deseuri livrate.
Zona de descarcare a deseurilor trebuie sa asigure posibilitatea descarcarii oricaror tipuri de masini
de colectare sau transport a deseurilor. Un incinerator poate accepta diferite tipuri de deseuri pentru
incinerare, de la deşeuri solide la deşeuri semilichide si chiar lichide. De aceea, in functie de tipurile
de deşeuri acceptate zona de descarcare trebuie sa prevada toate accesoriile necesare descarcarii
acestor deseuri.
Figura 2. Vedere zona de descarcare a deşeurilor la incinerator Figura 3 Exemplu de rampă de descărcare a
uleiului uzat
Stocarea temporara, prelucrarea
Pentru deseurile livrate trebuie sa existe un loc de stocare temporara, deoarece livrarea deseurilor are
loc discontinuu, iar alimentarea unei instalatii de incinerare a deseurilor trebuie sa fie continua.
Buncarul de deşeuri serveşte pe de o parte drept tampon pentru cantitatea de deşeuri, iar pe de alta
parte aici pot fi detectate materialele neadecvate pentru incinerare si sortate, sau pot fi indrumate
catre o pretratare. In plus, in buncar are loc o omogenizare a deşeurilor.
Prelucrarea deseurilor municipale se poate realiza prin intermediul sortarii, astfel deseurile ce nu ard
(materialele neadecvate incinerarii, cum ar fi materialele inerte, metalele feroase si neferoase) sunt
eliminate, astfel incat functionarea instalatiei sa nu poata fi intrerupta, iar componentele voluminoase
incinerabile trebuie maruntite inaintea incinerarii. Maruntirea deşeurilor voluminoase inseamna o
reducere de volum si astfel o mai buna folosire a spatiului disponibil din buncar si o incinerare mai
eficienta a acestor deseuri. Daca in palnia de alimentare a unitatii de incinerare trec deseuri
voluminoase nemaruntite , se poate ajunge la formarea unor dopuri si la nefunctionarea instalatiei.
Figura 4 Exemplu de dispozitiv de mărunțire a deșeurilor voluminoase , chiar în rampa de descărcare

La maruntirea deseurilor voluminoase se pot utiliza mori cu ciocane sau mori de taiere, care pot fi
prevazute la nevoie cu instalatii de aspirare. Maruntirea poate avea loc intr-o zona a buncarului
rezervata in acest scop sau chiar inaintea intrarii deseurilor in buncar. Aici pot fi tratate pe de o parte
materialele care trebuie excluse din deseurile municipale, pe de alta se pot sorta deseurile declarate
ca fiind voluminoase la preluare. Vezi brosura privind "Tratarea mecanica a deseurilor"!
Capacitatea de prelucrare a instalatiei de maruntire va fi adaptata cantitatii de deseuri voluminoase
receptionate anual.
In hala de descarcare si in buncarul de deseuri trebuie mentinuta o presiune mai joasa comparativ cu
zona invecinata, pentru a evita imprastierea emisiilor si a prafului. Aerul aspirat ori se incinereaza ori
se dezodorizeaza printr-un filtru biologic.
Alimentarea in camera de incinerare
Palniile de umplere sunt de regula astfel gradate, incat sa asigure o functionare continua prin
preluarea capacitatii de productie pe ora a unitatii de incinerare. Deseurile din palnia de umplere
ajung printr-un put de umplere in instalatia de alimentare.
Figura 5. Vedere pâlnie si put de alimentare cu deseuri a camerei de incinerare
Putul de umplere este prevazut cu o clapeta ce inchide palnia de umplere, pentru a evita palpairea
flacarii din camera de incinerare. Instalatiile de alimentare sunt supuse unei presiuni mecanice
puternice prin transportul de deseuri si unei presiuni termice prin alinierea directa la gratarul de
incinerare.
Incinerarea propiu-zisa
Pentru incinerarea deseurilor se folosesc, de regula, instalatiile de ardere cu gratar si instalatiile cu
cuptor rotativ.
Procesul de incinerare la instalatiile cu gratar
Indiferent de sistemul cu gratar folosit, structura de baza a cuptorului este caracterizata de un gratar
de ardere la baza, peretii camerei de ardere si in partea superioara un plafon. Gratarul poate fi
orizontal sau putin inclinat. In cazul gratarului inclinat cea mai intalnita versiune este acea a
cuptorului cu gratar cu actiune inversa. In ambele cazuri, barele gratarului sunt miscate continuu
pentru a asigura arderea completa a deseurilor si transferul acestora in cuptor. Barele gratarului pot fi
racite cu aer sau cu apa.
Figura 6. Vedere cuptor cu gratar

Figura 6. Alimentarea cu aer pentru o incinerare completa

Figura 7. Schema cuptorului cu gratar
Cuptorul este format din 5 zone de combustie.Acestea se observă în figura 7 și sunt descrise mai jos.

De asemenea, procedeul de incinerare se imparte in 5 faze, ce se intrepatrund in mare masura:

• uscarea: in partea superioara a gratarului deseurile se incalzesc pana la peste 100 0C prin
intermediul iradierii cu caldura sau a convectiei, astfel avand loc indepartarea umezelii.
• degazarea: prin continuarea procesului de incalzire pana la temperaturi de peste 250 0C se
exclud materiile volatile. Acestea sunt in primul rand umezeala reziduala si gazele reziduale.
Procesul de piroliza are loc la presiune atmosferica scazuta si la cresterea temperaturii..
• arderea completa: in cea de-a treia parte a gratarului se atinge temperatura de ardere
completa a deseurilor.
• gazarea: numai o mica parte din deseurile arse sunt oxidate in procesul de piroliza. Cea mai
mare parte a deseurilor se oxideaza in partea superioara a camerei de incinerare la 1000 0C.
• post-combustia: pentru minimizarea gazelor reziduale ramase neincinerate si a CO din emisii
exista mereu o camera de post-combustie. Aici se adauga aer sau gaz rezidual desprafuit in
vederea realizarii incinerarii complete. Timpul de pastrare in aceasta zona este de minim 2
secunde la 850 0C.
Trecerea de la o faza la alta depinde de compozitia si valoarea calorica a deseurilor de incinerat.
Pentru pornirea instalatiei este necesara preincalzirea spatiului de ardere. In acest scop sunt instalate
arzatoare ce functioneaza cu gaz, ulei, praf de carbune sau orice alt tip de combustibil, ce au rolul de
a preincalzi camera de ardere si de a intretine flacara in cazul unei compozitii mai dificile a
deseurilor. Cand camera de ardere a atins temperatura corespunzatoare, atunci deseurile pot fi
aprinse cu ajutorul arzatoarelor de aprindere, instalate in camera de ardere.
Cuptorul este format din 5 zone de combustie. Acestea se observa in figura 7 si sunt descrise mai jos.
Alimentarea cu aer se face atat prin barele gratarului de jos in sus (alimentarea primara), cat si cu
ajutorul unor dispozitive suplimentare prevazute in camera de ardere (alimentarea secundara).
Masurarea debitului de aer de combustie este adaptat la procesul de incinerare in timp si spatiu.
Deoarece compozitia deseurilor varaiaza in limite largi si amestecarea inainte de incinerare nu
asigura
omogenizarea totala a deseurilor, miscarea gratarelor si masurarea aerului de combustie sunt mereu
adaptate la situatia de functionare a cuptorului.
Procesul de incinerare la instalatiile cu cuptor rotativ
Cuptorul rotativ este intalnit in industria cimentului, de aici fiind preluat si pentru incinerarea
deseurilor. In cazul incinerarii cu cuptor rotativ temperatura atinsa in camera de ardere este mult mai
ridicata fata de incineratoarele cu gratar.

Figura 9. Vedere schema principiului de functionare a unui cuptor rotativ

In functie de tipul instalatiei de alimentare, deseurile solide trebuie maruntite inainte de introducerea
acestora in cuptor. In cazul deseurilor voluminoase, acestea intotdeauna trebuie maruntite inainte de
incinerare pentru o ardere completa a acestor deseuri.
Datorita rotirii continue si inclinatiei usoare a cuptorului, transferul deseurilor dintr-un capat in altul
a cuptorului este realizat usor. In functie de temperatura de ardere, dispozitivul de ardere a cenusei
poate fi necesar sau nu. In cazul unor temperaturi de 1150 °C cenusa este aglomerata, iar la
temperaturi de 1300 °C cenusa este topita si vitrifiata. De asemenea, cenusa de fund si cenusa
recuperata din filtre pot fi reintroduse in cuptorul rotativ pentru aglomerare sau vitrifiere.
Deoarece temperaturiile de ardere intr-un cuptor rotativ sunt cu mult mai ridicate instalatiile
secundare, cum ar fi camera de post-combustie, sau echipamentele de recuperare a energiei, trebuie
proiectate pentru a rezista la astfel de temperaturi ridicate.
Indiferent de cuptorul ales pentru incinerarea deseurilor, urmatoarele trepte intalnite in procesul de
incinerare a deseurilor, cum ar fi eliminarea cenusei, tratarea emisiilor, recuperarea energiei, etc. sunt
asemanatoare.
Tratarea, respectiv eliminarea cenusei reziduale
Cenusa reziduala rezulta in urma incinerarii. Ea consta in principal din material neincinerabil cum ar
fi silicati nedizolvabili in apa, oxizi de aluminiu si fier.
Cenusa reziduala pura contine, in general, urmatoarele
• 3 - 5 % material neincinerat,
• 7 - 10 % metale feroase si neferoase,
• 5 - 7 % granule mari,
• 80 - 83 % granule fine.
La incinerarea deseurilor apar diverse reziduuri solide si lichide. Cenusa reziduala se elimina la
capatul gratarului de incinerare si trebuie transportata. Cele mai importante cerinte de la aceasta
instalatie de eliminare sunt evitarea dopurilor la eliminarea cenusei reziduale precum si impiedicarea
infiltrarii de aer fals. In acest scop sunt oferite mai multe sisteme de eliminare a cenusei reziduale,
dependente in parte de sistemul de tevi folosit. Eliminarea prin gratar are loc exclusiv prin
intermediul fortei gravitationale in puturi de cadere, ce duc direct la instalatiile de eliminare a
cenusei reziduale.
Figura 10. Exemple de instalatii de eliminare a cenusii cu apa

Problema principala la eliminarea prin gratar consta in temperatura ridicata a cenusei reziduale, ce
poate fi intre 600 - 900 0C. Printr-un surplus de aer prea scazut se poate atinge punctul de inmuiere a
cenusei reziduale (950 - 1000 0C), astfel putandu-se transforma intr-o stare pastoasa. Stingerea
cenusei reziduale se poate face prin sisteme cu apa.
Figura 11. Vedere schema dispozitiv de eliminare a cenusii

Metodele de tratare ale cenusei reziduale depind de componenta deseurilor incinerate, de legislatia in
vigoare si posibilitatile economice. Principalele metode de tratare a cenusei reziduale sunt:
• imbatranirea cenusei reziduale
• separarea materialului fin
• vitrificare.
Figura 12 Vedere cenusă de fund

Utilizarile ulterioare ale cenusei reziduale tratate pot fi: material de umplutura pentru constructii de
baraje, de drumuri, de pereti de protectie, etc. Cenusa nu poate fi utilizata in umplerea zonelor cu o
panza freatica bogata.
Tratarea si valorificarea altor emisii
Deseurile fac parte din resursele energetice secundare combustibile. Resursele energetice secundare
reprezinta cantitatile de energie sub toate formele care contin inca un potential energetic ce poate fi
utilizat in trei directii: termica, electroenergetica si combinata.
Recuperarea sub aspect termic are loc prin utilizarea aburului sau a apei calde obtinute in instalatiile
recuperatoare de caldura pentru alimentarea cu caldura a proceselor:
• tehnologice;
• de incalzire;
• ventilatie;
• climatizare;
• alimentarea cu apa calda menajera a consumatorilor urbani.
Absolut necesara este racirea fumului rezultat in urma incinerarii deseurilor menajere de la 1000 -
1200 0C pana la 200 - 300 C, aceasta reducere a temperaturii este necesara si din motive tehnice
procedurale, deoarece procedeele de purificare a fumului necesita temperaturi sub 350 0C. Racirea
fumului provenit de la incinerarea deseurilor are loc de obicei indirect, adica prin schimbatoare de
caldura recuperative aer-apa respectiv abur. Drept instalatie de transfer al caldurii serveste un cazan,
in care caldura fumului (energie cinetica = energie a caldurii) se transfera intr-un purtator de caldura
adecvat (abur sau apa). Cantitatea de energie recuperata este data de produsul dintre masa deseurilor
tratate, puterea calorica inferioara a acestora si randamentul termic al ansamblului cuptor incinerare
si cazan recuperator.
O alta particularitate la incinerarea deseurilor consta in transportul mare de praf a fumului ce trebuie
racit. Pentru evitarea impuritatilor de fum la cazan, ce pot conduce la acumulari ce minimizeaza
durata de transport, sunt necesare o serie de masuri.
Valoarea calorica viitoare a deseurilor va fi probabil mai mare decat cea de azi. Acest fapt este
dovedit de cercetari ce determina influenta diverselor cote de reciclare asupra valorii calorice a
deseurilor reziduale.
Urmatoarele valori pentru obtinerea energiei din incinerarea deseurilor stau la baza datelor de pornire
medii pentru instalatiile moderne de incinerare a deseurilor:
• valoarea calorica inferioara a deseurilor (Hu): 9,5 - 10 MJ/kg,
• randamentul de producere a aburului: 65 - 76 %,
• producerea de abur pe tona de deseuri: 1,9 - 2,4 tone,
• producerea de curent electric pe tona de deseuri, folosindu-se randamentele pentru
producerea aburului si pentru curent la functionarea in condens: 350 - 400 kWh.
Folosirea caldurii de incinerare pentru producerea de abur este categoric influentata de imprejurimi.
In instalatii mai mari se produce in principal abur de calitate relativ ridicata (40 bar, 400 0C) in
vederea producerii de curent, partial combinata cu incalzirea la distanta. In instalatii mai mici se
produce in principal abur cu parametri mai scazuti (15 - 20 bar, 200 - 250 0C), ce se foloseste direct
in scopuri de incalzire sau in domeniul industrial sub forma de caldura de proces.
Ca aspect energetic este interesanta incinerarea namolurilor din statiile de epurare. Aceasta
combinatie are sens in special sub aspectul unei folosiri asigurate de caldura, deoarece conditionarea,
asanarea si uscarea namolului necesita o alimentare ridicata cu energie la un nivel scazut.
Epurarea gazelor reziduale
Dupa arderea completa, epurarea gazelor reziduale este cea mai importanta posibilitate de a controla
nivelul emisiilor evacuate din incinerator.
Pentru separarea substantelor din gazele reziduale evacuate din camerele de ardere a incineratorului
sau de la boiler, pot fi utilizate mai multe procedee, pentru alegerea si proiectarea carora trebuie luate
in considerare urmatoarele elemente:
• substantele poluante specifice din gazele reziduale;
• tipul, volumul si schimbarile continutului gazelor reziduale;
• concentratiile maxime admisbile ale poluantilor in gazele epurate;
• evitarea, minimizarea si epurarea apelor uzate evacuate din instalatii;
• probleme in functionare (coroziune, uzura, murdarirea instalatiilor);
• temperatura gazelor la evacuarea din cosul de dispersie;
• evitarea, recuperarea si depozitarea reziduurilor;
• disponibilitati de suprafete pentru depozitarea reziduurilor.
Materialele nocive apar in forma gazoasa sau sub forma de particule de impuritati. La purificarea
fumului se efectueaza mai intai o eliminare a materialelor sub forma de particule, iar apoi o
indepartare a impuritatilor gazoase. Instalatiile moderne de purificare a fumului vor indeparta
materialele nocive din fum pe cat posibil cantitativ. De aceea ele sunt structurate in mai multe etape
si necesita un mare efort financiar. Eliminarea prafului, adica indepartarea impuritatilor sub forma de
particule, se efectueaza inaintea spalarii fumului, pentru a nu solicita acest din urma procedeu.
Aparatura de urmarire a instalatiilor este necesara pentru monitorizarea exploatarii corecte a arderii,
procedurii de abur si nivelului de epurare a gazelor reziduale si pentru prevenirea aparitiei de situatii
neprevazute in functionare. Nivelul de monitorizare si urmarire a acesteia depinde de tipul de deseu
incinerat si de cerintele legale. Dupa alegerea aparaturii si a punctelor de amplasare a aparaturii
trebuie acordata atentie reproductibilitatii adecvate si fiabilitatii functionale necesare a aparaturii.
Piroliza si gazarea deseurilor
Piroliza este cunoscuta din tehnica procedurala industriala. In ceea ce priveste tratarea deseurilor s-au
dorit printre altele urmatoarele avantaje ale pirolizei:
• procedee necomplicate, care sa poata functiona si cu cantitati mici de prelucrare de pana la 10
tona/h;
• posibilitatea recuperarii energiei si materiei prime;
• posibilitatea de depozitare a produselor valorificabile in mod energetic;
• flexibilitate fata de diversele si schimbatoarele componente ale deseurilor;
• evitarea in mare masura a impactului asupra mediului.
Cu ajutorul pirolizei deseurilor s-a urmarit un scop asemanator cu cel al incinerarii. Volumul
deseurilor se reduce considerabil si se transforma intr-o forma ce face posibila o depozitare fara
impact semnificativ asupra imprejurimilor.
La o incinerare conventionala, procesele de uscare, degazare, gazare si incinerare au loc intr- o
singura camera. La piroliza, unele dintre aceste procese partiale pot fi executate in reactori separati,
astfel incat degazarea si gazarea sa devina procedee de tratare a deseurilor de sine statatoare.
Piroliza ca instalatie de tratare a deseurilor nu s-a putut impune in fata incinerarii deseurilor, din
cauza diverselor probleme si a redusei disponibilitati. Insa se are in vedere utilizarea pirolizei in
combinatie cu incinerarea la temperaturi inalte. Aici, gazele pirolitice obtinute se vor folosi intr-o a
doua etapa procedurala la incinerarea si vitrifierea cocsului pirolitic.
Degazarea
Degazarea sau piroliza reprezinta descompunerea termica a materialului organic, eliminandu-se
compusi, cum ar fi oxigenul, aerul, CO2, aburul etc. In intervalele de temperatura intre 150 - 900 0C
se elimina materii volatile, iar compusi de carbohidrati se descompun.
Prin transformarea pirolitica a deseurilor iau nastere diverse produse dependente de componenta
materialului initial, de parametrii de functionare ai instalatiei, de conditiile de incalzire ale
temperaturii de degazare si de durata reactiei. Urmatoarele produse finite pot aparea:
 • combustibil respectiv, materii prime sub forma de asfalt, ulei, gaze de ardere,
• apa de condens cu impuritatile dizolvate in ea,
• reziduuri cum ar fi cocs, metale, sticla, nisip etc.
Pentru unele produse provenite din piroliza exista o piata limitata. In special uleiurile provenite din
degazarea anvelopelor uzate se pot folosi drept materie prima in industria chimica sau petroliera.
Conditia este insa ca instalatia pirolitica sa se afle in apropierea instalatiei prelucratoare de ulei.
Acelasi lucru este valabil si pentru gazul pirolitic, ce trebuie utilizat partial la incalzirea propriului
proces de piroliza.
Gazarea
Gazarea se refera la conversia la temperaturi inalte a materialelor cu continut de carbon in
combustibil gazos.
Gazarea difera de piroliza prin faptul ca se adauga gaz reactiv, ce transforma reziduurile carbonizate
in alte produse gazoase. Gazarea, la fel ca si piroliza, este un procedeu de sine statator, insa si un
proces partial al incinerarii. Produsele ivite ca urmare a gazarii sunt, in functie de solutia gazanta,
gaz slab, aburi, etc.
Energia necesara reactiei pentru procesul de gazare se produce prin incinerarea partiala a
materialului organic in interiorul reactorului. Procedeele executate la temperatura inalta in intervalul
de temperatura intre 800 - 1100 0C livreaza cea mai mare cantitate de gaz, care este insa cu o valoare
calorica scazuta.
Este de dorit o valorificare imediata a gazelor intr-o camera de ardere ulterioara, deoarece astfel se
poate valorifica si caldura. Gazul de generator prezinta o valoare calorica mai scazuta decat gazul
pirolitic, insa comparativ cu volumul deseurilor intrate in proces, rezulta un volum de gaz mai mare
decat la piroliza.
Reziduurile solide din procesul de gazare sunt similare celor provenite din incinerare, ele prezinta un
continut ridicat de cenusa si unul scazut de carbon.
Apa reziduala provenita din piroliza
Apa reziduala provenita din piroliza se compune din umiditatea deseurilor, apa de descompunere si
apa de incinerare, mai putin apa care s-a consumat in timpul reactiei.
Apa reziduala provenita din piroliza paraseste reactorul sub forma de abur si apare dupa racirea
gazului drept condensat. Apele reziduale cu continut organic mare, in special in cazul pirolizei
deseurilor necesita o pretratare chimico-fizica, deoarece materialele nocive pot fi reduse in instalatii
de epurare biologice numai partial. O alta posibilitate a evitarii materialelor nocive in apele reziduale
este descompunerea termica a gazelor de ardere mocnita.
Coincinerarea deseurilor
De cand deseurile si combustibilii alternativi produsi din acestea prin diferite metode de tratare au
fost acceptati ca surse de energie, sunt folositi tot mai mult ca inlocuitori in procesele industriale, in
principal, in centralele electrice, fabricile de ciment si otelarii.
Deseurile municipale nu sunt, de regula, considerate materia prima pentru sistemele industriale de
ardere si sunt folosite numai in calitate de combustibili alternativi. In schimb, datorita densitatii lor
precum si proprietatilor lor chimice si fizice, un mare numar de deseuri de productie sunt folosite in
sistemele de ardere industriala. Folosirea deseurilor in sistemele de ardere industriala se numeste
coincinerare.
Avantajele coincinerarii:
• reducerea cantitatii de deseuri depozitate;
• valorificarea energetica a deseurilor acolo unde valorificarea materiala nu este posibila;
• conservarea resurselor de materii prime necesare pentru producerea energiei.
Coincinerarea in centralele electrice
Centralele electrice ca uzine producatoare de electricitate sunt proiectate pentru folosirea eficienta a
combustibililor conventionali. Insa ele pot fi adaptate si pentru utilizarea combustibililor alternativi.
Folosirea deseurilor si a combustibililor alternativi este limitata de urmatoarele elemente:
• posibilitatile de stocare a acestora in centralele electrice;
• cerintele de pretratare a deseurilor pentru a le aduce intr-o forma utilizabila sistemelor de
ardere particulare in instalatiile utilizate in centrale;
 • comportarea deseurilor pe durata procesului de combustie, respectiv reducerea procesului de
combustie prin depunerea pe peretii cuptorului, aparitia coroziunii si influentarea sistemelor de
epurare a gazelor reziduale.
Coincinerarea in cuptoare de ciment
Un aspect esential in fabricarea cimentului il reprezinta producerea clincherului in cuptorul rotativ.
Materia prima pentru producerea clincherului este uscata si incalzita pana la 1400 °C si datorita
reactiilor chimice ce au loc se formeaza clincherul de ciment. Indiferent de metoda de fabricare,
obtinerea clincherului este un proces de conversie in care materialele folosite (combustibili si materii
prime) sunt consumate sau integrate in produsul final.
Datorita temperaturilor inalte din cuptorul de ciment, continutul organic al combustibililor alternativi
este distrus in totalitate. Cateva caracteristici ale procesului de fabricare a clincherului, in cazul
utilizarii combustibililor alternativi, ar fi:
• prelungirea timpului de stationare a gazelor reziduale in cuptorul rotativ la temperaturi de
peste 1200 °C;
• folosirea cenusei rezultate de la arderea combustibililor alternativi ca parte componenta a
clincherului impreuna cu alte materiale;
• fixarea din punct de vedere chimic si mineralogic in clincher a elementelor aflate in
concentratii foarte mici.
Caracteristicile combustibililor alternativi utilizati in fabricile de ciment trebuie stabilite clar,
deoarece deseurile utilizate in producerea clincherului pot schimba concentratia anumitor elemente
in produsul final.
Procedee de uscare a deseurilor
In cadrul procedeelor de uscare cea mai mare importanta a obtinut-o uscarea namolului. La alegerea
procedeului este important daca namolul este puternic mirositor sau nu. In cazul namolului mirositor
se recomanda utilizarea unui proces indirect de uscare, cum ar fi uscarea cu pat fluidizat cu
recirculare de vapori. Aici apa transformata in abur poate fi condensata, iar mediul fluidizant (abur
supraincalzit) este introdus in circuitul procedural. Mirosurile sunt astfel in mare parte excluse.
La uscarea cu transmitere, mediile de uscare cum ar fi gazele reziduale, aburul supraincalzit ori
vapori sau aerul, se afla in contact direct cu namolul si preiau apa ce se evapora din acesta. La
sistemele inchise cu abur supraincalzit, un condensator realizeaza condensarea aburului in exces. La
sistemele deschise, gazele reziduale inca fierbinti parasesc uscatorul impreuna cu aburul.
La uscarea cu contact, caldura este condusa direct catre materialul de uscat. Namolul si mediul de
incalzire sunt separate prin diferite tipuri de pereti.
Figura 13. Tipuri de tehnologii de uscare

In functie de alimentarea cu caldura se regasesc in principal urmatoarele tehnologii de uscare:

1. Uscarea cu contact:
• uscator cu pelicula,
• uscator cu disc,
• uscator cu pat fluidizat.
2. Uscarea cu transmitere:
• uscator cu cilindru rotativ,
• uscator cu suspensii,
• uscator cu etaje,
• uscator cu banda.
La uscarea namolului din statiile de epurare rezulta si alte substante volatile. Gazele ce nu pot fi
condensate, pot fi dezodorizate prin coincinerare in generatorul de caldura.
Aceste uscatoare au rol de a reduce umiditatea din namolul orasenesc intr-un timp scurt, in vederea
valorificarii materiale a acestuia in agricultura ca ingrasamant sau in vederea valorificarii energetice
a acestuia in incineratoare, centrale electrice, cuptoare de ciment, etc.

Figura 15. Vedere schema uscator cu etaje

DEFINITII
• deseuri municipale = deseuri menajere de la populatie + deseuri asimilabile din comert,
industrie si institutii + deseuri din gradini si parcuri + deseuri din piete + deseuri stradale +
deseuri voluminoase. In HG 856/2002 privind evidenta gestiunii deseurilor si pentru aprobarea
listei cuprinzand deseurile, inclusiv deseurile periculoase, categoria de deseuri mentionate mai
sus se regasesc la codurile:
15 Ambalaje; materiale absorbante, materiale de lustruire, filtrante si imbracaminte de protectie,
nespecificate in alta parte - cu exceptia ambalajelor din deseurile industriale si a codurilor 15 02 02 si
15 02 03; 20 Deseuri municipale si asimilabile din comert, industrie, institutii, inclusiv fractiuni
colectate separat.
• fractie organica = fractie biodegradabila
 • namol orasenesc = namolul rezultat de la epurarea apelor uzate orasenesti. In HG 856/2002
privind evidenta gestiunii deseurilor si pentru aprobarea listei cuprinzand deseurile, inclusiv
deseurile periculoase, categoria de deseuri mentionate mai sus se regaseste la codul:
19 08 05 Namol orasenesc de la epurarea apelor uzate menajere
• deseuri din constructii si demolari = deseuri rezultate in urma reabilitarii infrastructurii
existente, in urma demolarii si construirii de cladiri noi, respectiv in urma reconstruirii si
extinderii retelei de transport. In HG 856/2002 privind evidenta gestiunii deseurilor si pentru
aprobarea listei cuprinzand deseurile, inclusiv deseurile periculoase, categoria de deseuri
mentionate mai sus se regaseste la codul:
17 Deseuri din constructii si demolari (inclusiv pamant excavat din amplasamente contaminate)
• deseuri municipale periculoase = detergenti si dezinfectanti + vopsele, lacuri si diluanti +
baterii si acumulatori uzati + pesticide si ierbicide + alte chimicale + becuri si tuburi fluorescente
+ echipamente electrice si electronice + medicamente. In HG 856/2002 privind evidenta gestiunii
deseurilor si pentru aprobarea listei cuprinzand deseurile, inclusiv deseurile periculoase,
categoria de deseuri mentionate mai sus se regasesc la codurile:
20 01 13 Solventi
20 01 14 Acizi
20 01 15 Baze
20 01 17 Substante chimice fotografice
20 01 19 Pesticide
20 01 21 Tuburi fluorescente si alte deseuri cu continut de mercur
20 01 23 Echipamente abandonate cu continut de CFC (clorfluorocarburi)
20 01 26 Uleiuri si grasimi, altele decat cele specificate la 20 01 25
20 01 27 Vopsele, cerneluri, adezivi si rasini continand substante periculoase
20 01 29 Detergenti cu continut de substante periculoase
20 01 31 Medicamente citotoxice si citostatice
20 01 33 Baterii si acumulatori inclusi in 16 06 01, 16 06 02 sau 16 06 03 si baterii si acumulatori
nesortati continand aceste baterii 20 01 35 Echipamente electrice si electronice casate, altele decat
cele specificate la 20 01 21 si 20 01 23 cu continut de componenti periculosi 20 01 37 Lemn cu
continut de substante periculoase
• deseuri de productie = deseuri rezultate direct din procesele de productie. In HG 856/2002 privind
evidenta gestiunii deseurilor si pentru aprobarea listei cuprinzand deseurile, inclusiv deseurile
periculoase, categoria de deseuri mentionate mai sus se regasesc la codurile:
02 Deseuri din agricultura, horticultura, acvacultura, silvicultura, vanatoare si pescuit, de la
prepararea si procesarea alimentelor - cu exceptia codului 02 01 06
03....Deseuri de la prelucrarea lemnului si producerea placilor si mobilei, pastei de hartie, hartiei si
cartonului
04 Deșeuri din industriile pielariei, blanariei si textila
05 Deseuri de la rafinarea petrolului, purificarea gazelor naturale si tratarea pirolitica a carbunilor
06 Deseuri din procese chimice anorganice
07 Deseuri din procese chimice organice
08 Deseuri de la producerea, prepararea, furnizarea si utilizarea (ppfu) straturilor de acoperire
(vopsele, lacuri si emailuri vitroase), a adezivilor, cleiurilor si cernelurilor tipografice
09 Deseuri din industria fotografica
10 Deseuri din procesele termice
11 Deseuri de la tratarea chimica a suprafetelor si acoperirea metalelor si a altor materiale;
hidrometalurgie neferoasa
12 Deseuri de la modelarea, tratarea mecanica si fizica a suprafetelor metalelor si a materialelor
plastice
13 Deseuri uleioase si deseuri de combustibili lichizi
14 Deseuri de solventi organici, agenti de racire si carburanti
15 Ambalaje; materiale absorbante, materiale de lustruire, filtrante si îmbracaminte de protectie,
nespecificate în alta parte - cu excepţia ambalajelor din deşeurile municipale
16 Deseuri nespecificate in alta parte - cu excepţia codurilor 16 04 şi 16 10
19 Deseuri de la instalatii de tratare a reziduurilor, de la statiile de epurare a apelor uzate si de la
tratarea apelor pentru alimentare cu apa si uz industrial - cu excepţia codului 19 08 05