claurile, înconjură oraşul, trecu prin băltoace, enervă oamenii cu tot felul de întrebări şi cînd se întoarse în

sfîrşit acasă obosit, murdar, prăfuit, moleşit, îl găsi pe Ursu în grădină, sub nucul acela stufos. Lui Dan îi
venea să-şi ia lumea-n cap.
― De cînd m-aştepţi? întrebă el cu ultimele puteri.
― De dimineaţă. La fiecare jumătate de oră mă gîndeam: în jumătate de oră vine, cu siguranţă. Pînă la
urmă tot ai venit. Dar după cîte jumătăţi de oră, Dumnezeule! Tu unde-ai fost?
― Te-am căutat!
― Unde m-ai căutat?
― Vrei să spui: unde nu te-am căutat? Numai aici nu te-am căutat. Încolo, în tot oraşul, şi de jur
împrejurul oraşului...
― Şi pentru ce te-ai obosit atît? întrebă cu teamă Ursu.
― Dar tu pentru ce m-aştepţi de-atîta timp?
Amîndoi tăcură... Ursu înţelese că tăcerea îl stinghereşte şi mai rău:
― A mai scris Victor? Cînd se-ntoarce?
― Ai mai văzut-o pe Lucia?
Vlăjganul simţi că se înroşeşte pînă în vîrful urechilor:
― De ce mă-ntrebi? Ce ţi-a venit?
― Pentru că te caută...! minţi Dan.
Ursu se trezi ca dintr-un somn rău. Îl prinse pe Dan de umăr şi-l strînse cu atîta putere, că sărmanul
mincinos se simţi pedepsit de un iad întreg.
― M-a căutat? Zău? E-adevărat?
― Nu te-a căutat! îşi reveni Dan. Dar ce dracu' s-a-ntîmplat între voi? Aţi înnebunit? Parcă nu mi-ar
ajunge certurile dintre Tic şi soră-sa! Azi, în loc să se împace, s-au luat şi mai rău la harţă. Dar de bine de
rău, ei se ceartă ca oamenii. Nu ca voi... Voi o luaţi razna, nu vă mai uitaţi nici în dreapta, nici în stînga...
Dacă nu te duci acum la Lucia...
Tocmai în clipa aceea se iviră de după colţul casei... Maria şi... Lucia. Apariţia neverosimilă a Luciei
produse asupra lui Ursu un efect uluitor. Vlăjganul se desprinse de lîngă Dan şi porni în goană către gard.
Dan îşi duse palma la gură ca să-şi oprească un răcnet cumplit. Ursu zbură însă peste gard fără să-l atingă
şi fără să se sprijine în ceva. Dan alergă după el pînă la gard şi mai făcu o încercare de salvare:
― Gata, Ursule! Ai cîştigat pariul! L-ai sărit fără să-l atingi. Gardul era aproape cît Dan de înalt. Dar din
Ursu nici urmă nu se mai vedea.
Cam la fel reacţiona şi Lucia care, trezindu-se faţă în faţă cu Ursu, se retrase şi ea, în alt ritm,
bineînţeles, primul obstacol întîlnindu-l la poartă, întruchipat de Ursu care ocolise în goană colţul străzii.
Cei doi se opriră ca trăzniţi. Lucia îşi învinse atunci toate emoţiile şi îndreptîndu-se spre Ursu cu
îndrăzneala disperatului îi spuse:
― Şi la urma urmei ce-a fost? Poftim!
Şi-l sărută pe Ursu chiar acolo în faţa porţii.
Din fericire, scena nu avu decît un singur spectator, pe Tic. Prichindelul întoarse ruşinat capul şi se
uită undeva spre munţi. Sosise tocmai atunci la Dan şi fără să vrea fusese martorul primului sărut înfiorat
al Luciei. Inima i se strînse şi gîndurile îi zburau stol spre o fată negricioasă cu nasul puţintel cîrn,
îmbrăcată într-o rochie foarte albă.

CAPITOLUL VI

Prin cupola largă, spartă în zeci de locuri de ferestruici adînci se strecura din ce în ce mai îndrăzneaţă
lumina zilei. Repede, repede, întreaga încăpere se lăsă cucerită de lumină. Fata în alb deschise ochii şi
privirile sale încă ameţite se loviră de cupola spartă de simetrii. Oare visa? Amintirile începeau să se adune,
să se apropie, să-i lumineze realitatea. Era prizonieră!... Era închisă într-unui din castelele pe care nici prin
vis nu le străbătuse... Îşi amintea cu limpezime toate clipele prin care trecuse, îşi amintea fiecare amănunt...
Tresări şi căută cu privirile cotoiul care-i ţinuse tovărăşie toată noaptea.
― Philippe! Philippe! chemă ea cu voce înceată.
Dintr-o firidă se desprinse într-un salt prelung motanul alb cu pete gri şi începu să-şi frece trupul
moale, alunecos de gleznele ei. In firida pe care o părăsise motanul se afla o cutie mare de carton. Înainte de
a se culca, îşi amintea ea foarte precis, firida fusese goală. Fata în alb se cutremură. Drugul de fier rămăsese
nemişcat de-a latul uşii. Nimeni nu putuse să pătrundă pe-acolo în cameră...
Intrigată, prizoniera începu să cerceteze cu atenţie încăperea. Era o cameră mare, perfect pătrată, cu
latura de zece metri şi cu înălţimea tot cam de zece metri. Se afla deci în interiorul unui cub a cărui