Predică la Duminica a 32- a după Rusali.

(A lui Zaheu)

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

Preacucernici părinți, iubiți credincioși:

Evanghelia de azi ne prezintă un episod interesant din viața Mântuitorului și anume

întâlnirea cu un vameș, cu numele Zaheu, în urma căreia, acesta- din om păcătos- devine
un om nou, vrednic să-I urmeze lui Hristos Domnul.
Întâlnirea Lui cu Zaheu se petrece în Ierihon, același oraș în care a fost vindecat și
orbul din naștere, eveniment ce a fost relatat și explicat Duminica trecută. Trebuie știut că
atunci când Mântuitorul intra în sate și propovăduia învățăturile Sale poporului, El era
întâmpinat de mulțime multă de oameni. La fel s-a întâmplat și atunci când a intrat în
Ierihon. A fost întâmpinat de o mulțime de oamneni. În această mulțime se amestecă și
vamușul Zaheu, în dorința de a-L vedea pe Iisus, fără să se fi gândit, că va avea marea
cinste de a-L primi chiar în casa lui. Fiind însă mic de statură, Zaheu este nevoit să urce
într-un sicomor sau dud, pe marginea drumului pe care urma să treacă Iisus. Spre
surprinderea lui, dar și a celor din jur, Iisus își îndreaptă privirea în sus și i se adresează
direct: „Zahee, grăbește-te de coboară, că astăzi, în casa ta trebuie să rămân”. Sfânta
Evanghelie ne mai spune că s-a coborât de îndată „și L-a primit bucurându-se”, spre
dezamăgirea tuturor celor prezenți, care „murmurau zicând că a intrat să găzduiască la un
om păcătos”.
Nu știm exact ce a discutat Iisus cu Zaheu în casa și la masa lui, pentru că Sf. Ev. Luca
mai relatează doar minunea transformării lăuntrice a acestui om bogat și păcătos,
transformare concretizată în făgăduința pe care o face înaintea lui Iisus: „Iată, jumătate
din averea mea o dau săracilor și dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit”.

1
Iubiți credincioși:

Minunată și pilduitoare este pocăința lui Zacheu! Și ea arată peste veacuri ce poate face
Iisus Mântuitorul dintr-un suflet pierdut atunci când acesta Îl află pe El. Ca să ne dăm
seama mai bine ce a putut însemna întoarcerea lui Zaheu, să ne gândim la adânca lui
cădere și la faptul că nimic din situația sa dinainte nu prevestea o astfel de întoarcere.
Zaheu era un „fiu al lui Avraam”, așa cum ne relatează Evanghelia, deci era de neam
iudeu. Ar fi trebuit, deci, să fie un credincios al Legii mozaice, care sancționa asuprirea-
și mai ales asuprirea conaționalului iudeu-, ca un grav păcat. Avea și un nume frumos:
Zaheu, ceea ce înseamnă etimologic „curat”, „pur”. Dar el își călcase în picioare calitatea
sa de „fiu al lui Avraam” și își batjocorise numele frumos. Se făcuse vameș, adică o
coadă de topor a cotropitorilor romani. Și aceasta numai pentru că sufletul său căzuse
pradă iubirii oarbe de bogăție și lăcomie fără saț.
Este cunoscută lăcomia sau setea de bani a fiscului roman. Istoricul Tacitus, care de
altfel nu-i iubea pe evrei, ne lasă să înțelegem că o cauză imediată a izbucnirii, la anul 66
d. Hr., a marii revolte iudaice a constituit-o tocmai povara grelelor dări pe care le
pretindea stăpânirea romană. Ceea ce îngreuia și mai mult impozitele era modul în care
acestea erau percepute. Anume, strângerea lor era arendată tocmai vameșilor pomeniți
atât de des în Sfintele Evanghelii. Aceștia, individual sau în grup, semnau un contract- de
obicei pe cinci ani- prin care se angajau să verse la Stat o sumă de bani anume, având
apoi o foarte largă libertate în ce privește modul în care adunau banii. Bineînțeles că
victimele lăcomiei și ale abuzurilor lor îngrozitoare erau mai ales oamenii sărmani și fără
apărare. Pentru a-și asigura succesul jecmănelii, se constituiseră într-o adevărată castă,
într-o administrație de strângători de dări și de taxe, cu șefi și subordonați, de care te
loveai peste tot. Un asfel de „mai mare al vameșilor” era Zaheu.
Vameșii erau tare disprețuiți de poporul evreu, și aceasta din două motive: întâi
pentru că se puseseră în slujba stăpânitorilor păgâni; și apoi pentru că erau hoți. Numele
de vameș ajunsese, pe drept, sinonim cu acela de păcătos, de păcătos notoriu. Așa și apar
ei mai peste tot în Sfintele Evanghelii.

2
 Atfel că Zaheu, era un șef al nelegiuiților și strânsese o bogăție de pe spinarea
semenilor săi, mai mult, a conaționalilor și a coreligionarilor săi. Nu mai avea prieteni,
decât poate, printre cei de tagma sa.
Dar oare ce anume l-a determinat pe acest vameș sau cămătar să se schimbe?
Răspunsul este foarte simplu. Acea conversație cu Mântuitorul Hristos. Faptul că L-a
primit în casa sa „bucurându-se”. A fost pătruns de cuvintele dătătoare de viață ale
Mîntuitorului Hristos și aceasta l-a determinat să se schimbe, să devină alt om și chiar să-
și ia un canon care să-l urmeze și nu era un canon ușor, căci într-adevăr, a da împătrit
înapoi era pedeapsa extremă prevăzută de Legea lui Moise pentru furt, și numai pentru
cazurile când bunul răpit a fost și ditrus. Atunci când bunul nu era distrus, era destul dacă
furul întorcea îndoit valoarea bunurilor răpite, iar dacă-și mărturisea greșeala și restituia
de bună voie ceea ce furase-și aceasta este tocmai ce face și vameșul Zaheu- era destul să
întoarcă bunul furat la care maia dăuga o cincime din valoarea lui. Zaheu însă nu se
târguiește când e vorba despre mântuirea sa și a casei sale ci întoarce împătrit săracilor
ceea ce își agonisise.
Sfinții Părinți spun că păcatul cel mai greu este acela de care nu te poți lăsa, acela care
te stăpânește. Pentru Zaheu, păcatul cel mai greu era, desigur, iubirea de arginți. Ori
hotărârea sa a însemnat o smulgere hotărâtă tocmai de sub stătânirea acestui păcat. El se
dezleagă cu totul de avere. Căci, nu numai jumătate din averea sa a dat-o săracilor, ci nici
cealaltă jumătate n-a ținut-o pentru sine. Sf. Părinți, tâlcuiesc acest loc spunând că
jumătatea celalată a reținut-o Zaheu pentru a repara nedreptățile pe care le făcuse, dând
înapoi împătrit celor pe care-i jecmănise ca vameș. Că, într-adevăr, Zaheu n-a mai ținut
averea pentru sine rezultă din ceea ce a devenit el ca ucenic al lui Hristos. O tradiție-
consemnată în scrierile pseudo-clementine și în Constituțiile Apostolice- ne spune că
Zaheu a fost însoțitor al Sf. Ap. Petru, care l-a și așezat episcop al Cezareei Palestinei,
urmându-i în această slujire lui Corneliu, fostul sutaș. (FA cap. 10)
Ce minune s-a putut petrece cu Zaheu?
După o frumoasă legendă, cineva dintre apropiații lui Zaheu, văzând schimbarea
radicală a vieții sale, l-a întrebat: „Zaheu, ce-ai văzut tu în ochii lui Iisus, când El a intrat
în casa ta și ai stat în fața Lui?” La care el a răspuns: „L-am văzut pe Zaheu așa cum
trebuia să fie!”

3
 Impresionantă și cu totul pilduitoare este mai ales promptitudinea întoarcerii lui Zaheu.
El nu l-a ținut pe Iisus la ușă, așa cum facem atâția dintre noi. În relatarea evanghelică
despre pocăința lui Zaheu apare de două ori cuvântul astăzi, de fiecare dată într-o rostire a
Mântuitorului: „Astăzi în casa ta trebuie să rămân” și :„Astăzi s-a făcut mântuire casei
acesteia”. Astăzi este ziua lui Dumnezeu. În bunătatea Sa, el nu ne reproșează faptul că a
stat la ușa inimii noastre și ieri și alaltăieri, și în toată viața noastră trecută. Actualitatea
permanentă a iubirii Sale față de noi Îl face să trăiască un permanent „astăzi” în
așteptarea răspunsului nostru de iubire. Dar aceasta nu înseamnă că suntem mai puțin
vinovați dacă credem că putem amâna acest răspuns pe mâine.

Iubiți credincioși:

Întoarcerea lui Zaheu trebuie să fie un îndemn și pentru noi creștinii de astăzi. Mulți
dintre noi poate uităm de Dumnezeu și ne luăm cu grijile acestei lumi. Îl înlocuim de
Dumnezeu cu grijile acestei lumi. Și iată că Hristos bate de cele mai multe ori la ușa
sufletului nostru sau trece prin fața casei sufletului nostru așa cum a trecut și prin fața lui
Zaheu vameșul. Important este ca noi să-L primim în casa sufletului nostru, așa cum L-a
primit acest vameș din evanghelia de astăzi. Atunci când ne simțim sufletul încărcat cu
păcate, atunci când uităm de aproapele nostru și ne gândim numai la noi, să ne aducem
aminte de Hristos și să-i ajutăm pe cei în necazuri, în boală, în suferință.
Astăzi, patima iubirii de arginţi se manifestă prin cele mai „rafinate“ şi mai
„ştiinţifice“ forme sau metode de câştig nedrept, cum ar fi: specula financiară, evaziunea
fiscală la nivel mondial, oferirea de salarii mici angajaţilor în timp ce patronii acestora se
îmbogăţesc prin munca muncitorilor săraci etc. Astfel, când goana după profitul material
obţinut cu orice preţ, fără măsură şi fără morală, devine o tiranie a sufletului, atunci
capitalismul devine „sălbatic“ sau inuman şi se manifestă ca o patimă a lăcomiei „ştiinţi-
fic“ organizată. Consecinţele negative ale lăcomiei bogaţilor pentru populaţia săracă sunt
greu de descris, deoarece sărăcia impusă altora creează multă suferinţă şi nesiguranţă,
dezorientare şi disperare individuală şi degradare socială. În această situaţie de lăcomie
economică fără etică, când totul devine nesigur şi imprevizibil, schimbător şi înşelător,
este necesar să sporim rugăciunea, să ne apropiem mai mult de Dumnezeu, Cel statornic

4
şi netrecător, drept şi milostiv, dar şi să sporim vigilenţa şi prudenţa pentru a nu fi
înşelaţi. Deşi criza financiară şi economică este în mare parte o judecată imanentă aspră
pentru prea multa lăcomie de lucruri materiale adunate pe nedrept şi prea multa risipă de
bani, ea poate fi totuşi înţeleasă şi folosită ca o chemare pentru un nou început în viaţa
persoanelor şi a popoarelor. Astfel, criza economică ne determină să fim mai economi şi
mai cumpătaţi, să nu ne punem nădejdea în valorile materiale, bani şi averi mai mult
decât în valorile spirituale ale credinţei, dreptăţii, corectitudinii şi solidarităţii cu cei în
nevoi.
Chiar și în vremurile zilelor noastre, când o ducem tot mai greu datorită celor care se
aseamănă lui Zaheu Vameșul și care ca să trăiască ei mai bine uită de cele mai multe ori
de semeni lor, ce cei de același neam și poate chiar fac compromisuri și vând țara și
neamul, chiar și în aceste momente este important să nu uităm de Dumnezeu, să nu
devenim și noi ca aceștia și mai ales să fim uniți și să ne ajutăm și sprijinim reciproc.
Mai ales acum că ne apropiem cu pași repezi de Postul Mare este important să fim mai
buni cu aproapele nostru, să ne spovedim păcatele și să ne punem încrederea în
Dumnezeu că ne va ajuta și sprijini în fiecare moment al vieții noastre fie el dificil sau
ușor.
Să ne rugăm lui Dumnezeu Cel Milostiv să ne ajute să fim milostivi şi darnici, să
arătăm celor din jur iubire milostivă, prin cuvântul bun şi fapta bună, spre slava
Preasfintei Treimi şi a noastră mântuire. Amin!