Sunteți pe pagina 1din 152

RÎBINȚEV ION

Dr. Lector superior universitar


Catedra de pomicultură a Universității Agrare
de Stat din Moldova

Contacte:
i.ribintev@mail.uasm.md
ribintev@mail.ru
069038834
Tema 1. 1. Tehnologia producerii materialului
săditor, înființarea și exploatarea plantațiilor
pomicole (2 ore)
1.1. Tehnologia producerii pomilor altoiţi în şcoala de pomi.
1.2. Tehnologia înfiinţării plantaţiilor pomicole.
1.3. Îngrijirea plantaţiilor pomicole tinere şi pe rod.
1.4. Cultura speciilor bacifere.
BIBLIOGRAFIA RECOMANDATĂ

Română
1) Balan, V., Cimpoieş, Gh., Barbăroşie, M. Pomicultura. Chişinău: Museum, 2001,452 p.
2) Patron P. Legumicultura. Chişinău: Universitas, 1992, 474p.
3) Perstniov N., Surugiu V., Moroşan E. Viticultura. Chişinău: Tipografia Centrală. 2000, 503
p.
Rusă
1) Черепахин В., Бабук В., Карпенчук Г. Плодоводство. М., 1991, 271 с.
2) Патрон П. Интенсивное овощеводство Молдавии. Кишинэу: Картя молдовеняскэ,
1982,314 с.
3) Перстнёв Н. Виноградарство. Кишинэу: Типография Чентралэ, 2001, 603 с.
Tehnologii în Horticultură

DEX- Tehnologia

Știință a metodelor și a mijloacelor de prelucrare a materialelor.

Ansamblul proceselor, metodelor, operațiilor etc. utilizate în scopul


obținerii unui anumit produs.
HORTICULTURA

Cuvântul HORTICULTURĂ este compus din două cuvinte latinești:

hortus care înseamnă grădină;

cultura care înseamnă a cultiva.


HORTICULTURA – CA RAMURĂ A
ECONOMII NAȚIONALE
1.1. Tehnologia producerii pomilor altoiţi în şcoala de pomi.
Pepiniera pomicolă
Plantații mamă

Sectorul de înmulțire
Sectoarele principale

Sectorul de formare
Pepiniera pomicolă

Sectorul construcții tehnologice

Sectorul mecanic
Sectoare secundare
Sectorul de obținere a pomilor altoiți
Școala de pomi
Câmpul I-îi
Cireș

Măr
Câmpul II

Piersic
Măr
Câmpul III
Înființarea şi îngrijirea câmpului 1 a școlii de pomi:
Pregătirea terenului pentru câmpul 1.
II. Plantarea puieților marcotelor şi semănatul sâmburilor în câmpul 1
Înfiinţarea cămpului 1 cu puieţi şi marcote.
 Puieţii şi marcotele scoase de la
stratificare se supun unui nou
control şi se fasonează.

 Plantarea marcotelor se face la


adâncimea de 20-25 cm, iar a
puieţilor la nivelul coletului cu
hidroforatul sau plantatorul pe
sârme marcate, bine întinse.
Înființarea câmpului 1 prin semănare directă
Norma de însămânţare constituie:
100-150 kg/ha pentru corcoduș,
150-300 kg/ha - prun,
250-500 kg/ha - zarzăr,
400-500 kg/ha - migdal,
500-600 kg/ha - piersic.

Tăvălugirea Irigarea
Lucrările de îngrijire în câmpul I
Producerea pomilor altoiți
Altoirea este una din metodele de înmulțire vegetativa a
plantelor. În pomicultura altoitul se aplica atât pentru înmulțirea
pomilor fructiferi cât și pentru schimbarea sortimentului (trecerea
rapida de la un soi de pom la alt soi de pom).
Altoirea se aplica din necesitatea de a avea în sol
„pământ” un portaltoi viguros, rezistent la diverse tipuri de sol,
rezistent la seceta, în portaltoi vom aplica, un altoi dintr-un soi
cunoscut, pe care ni-l dorim în gradina noastră (Jonathan,
Golden, etc.).
Ocularea cu mugure dormind în condițiile Republicii Moldova se
execută în următorii termeni:

 nuc - 15 iunie,

 mahaleb - 1-15 iulie;

 zarzăr, piersic, migdal, corcoduși replantați școala de pomi - 1 -30 iulie;

 zarzăr, piersic, migdal, corcoduș obținut prin sămânță direct în câmpul 1 - 1 iulie-15

august;

 păr pădureț - 1 iulie-15 august;

 măr pădureț, gutui (puieți, marcote), MM106, M4. M9, M26, M27 - 25 iulie-25 august.
Ocularea în ochi dormind include
următoarele operațiuni consecutive:

1. Alegerea locului de altoire;


2. Secționarea scoarței portaltoiului în zona de altoire;
3. Detașarea mugurelui altoi;
4. Introducerea sculișorului;
5. Legarea locului altoiri.
1. Alegerea locului de altoire.

Altoirea se face, în partea de nord şi


pe direcția rândului la nivelul solului (la
colet) pe puieți şi la 10-15 cm mai sus de sol
la marcote.
2. Secţionarea scoarţei portaltoiului în zona de altoire.
Altoitorul execută la locul de altoire două incizii în coajă, una
transversală, cu mijlocul lamei briceagului, de 1-1,5 cm şi una
longitudinală, cu vârful lamei, de jos în sus de 2,5-3 cm lungime, în formă
de “T”, apoi dezlipeşte, cu spatula, scoarţa portaltoiului.
3. Detaşarea mugurelui altoi.
Scutişorul-altoi se scoate cu un strat subţire de lemn, fără strat de lemn şi parţial cu
lemn sau cu furculiţă. Lungimea scutului-altoi trebuie să fie de 2,5-3 cm lungime, din care
1,2-1,5 cm sub ochi şi 0,5-0,7 cm lăţime.
Ramura-altoi se ţine cu vârful spre sine în măna stângă cu palma în sus. Degetul
indicator se aşează opus ochiului ce dorim să-l scoatem.
Metodele de scoaterea a scutului
Scoaterea scutului cu lemn Scoaterea scutului fără lemn Scoaterea scutului parțial cu lemn
4. Introducerea sculișorului

Întroducerea scutişorului cu ochi în


tăietura scoarței de pe portaltoi se face imediat
după detașarea lui prin alunecare de sus în jos sub
coajă dezlipită a portaltoiului.
5. Legarea locului altoirii

Pentru legarea locurilor altoirii


se folosește bandă de material
plastic cu grosimea de 0,08-0,1
mm, cu lățimea de 10-12 mm, cu
lungimea de 250-300 mm şi cu
întinderea relativă de 100-200 %.
Dintr-un kg de folie se poate
pregăti 1800-2000 de legături.
Legarea locului altoirii se face imediat după oculare şi are
drept scop asigurarea unui contact perfect altoi/portaltoi şi
pentru a izola rana de acţiunea factorilor extremi.
Reprezentarea schematică a procedeului de altoire
Verificarea prinderii se
realizează la 14-16 zile după
altoire.
Altoirea direct în marcotarea.
Altoirea în mugure crescând.
Această metodă de altoire este folosită în pomicultură pentru
realtoirea portaltoilor în câmpul 2, primăvara, după pornirea sevei în
circulație.
Altoirea cu mugure dormind în fluier se folosește
în special pentru nucifere.
Altoirea cu mugure dormind în ferestruică
Producerea pomilor altoiți în câmpul 2 a scolii de pomi
În acest câmp se execută următoarele lucrări:
1. Dezmuşuroitul
2. Verificarea stării mugurelui
3. Re altoirea portaltoilor ne prinși
4. Tăierea tulpinii portaltoi are drept scop
5. Plivitul lăstarilor-portaltoi
6. Palisatul lăstarilor altoi
7. Plivitul lăstarilor anticipați de pe trunchi
8. Proiectarea coroanei
9. Lucrările de întreținere
10. Aprobarea
11. Inventarierea pomilor
12. Scosul
13. Sortarea
14. Stratificarea
15. Transportarea
1. Dezmuşuroitul portaltoilor
se face primăvara devreme, descoperind mugurii altoiți.
1.Verificarea stării mugurelui
3. Re altoirea portaltoilor ne prinși
se execută prin altoirea cu sculișor în mugure crescând sau cu
ramură detașată în tăietură oblică.
4. Tăierea tulpinii portaltoi are drept scop
dirijarea întreg fluxului de sevă mugurelui altoi pentru a porni repede şi puternic în
creștere.
5. Plivitul lăstarilor-portaltoi
Plivitul lăstarilor-portaltoi în scopul asigurării creșterii
rapide a altoiului se face de 2-3 ori pe măsură ce apar.
6. Palisatul lăstarilor altoi de cep asigură
creșterea rapidă şi dreaptă a altoiului.
7. Plivitul lăstarilor anticipaţi de pe trunchi
(45-70cm înălţime) are rolul de a asigura creşterea viguroasă
a lăstarului principal şi formarea lăstarilor mai sus de trunchi.
8. Tăierea cepului este necesar
acolo unde acesta s-a păstrat şi se execută când altoiul are aceeași grosime cu cepul
(iulie).
9. Proiectarea coroanei
constă în ciupirea vârfului erbacee al lăstarului principal, când el depășește cu 35-
40 cm înălțimea trunchiului.

Măr Piersic
10. Lucrările de întreţinere a solului
şi a pomilor se efectuează în funcţie de:

prezenţa buruienilor (6-7 atacul bolilor şi vătămătorilor (5-6 Se impune, de asemenea


praşile) tratamente), etc. fertilizarea suplimentară
11. Aprobarea
Purificarea biologică a pomilor se face în a doua jumătate a verii când se
scot şi se ard toţi portaltoi nealtoiți, plantele virozate şi impurităţile.
11. Inventarierea pomilor
se face în septembrie prin numărarea pomilor care corespund prevederilor
STAS, separat pe specii, soiuri şi portaltoi.
12. Scosul
Pomii se scot în a doua jumătate a lunii octombrie după căderea frunzelor.
În toamnele secetoase terenul se udă la 40-50 cm adâncime. Scoaterea se face
mecanic sau manual.
Scosul mecanizat se execută cu plugul de scos pomi VPN-2.
După retezarea rădăcinilor la adâncimea de 30-35 cm pomii se
scot manual şi se defoliază.
13. Sortarea
Pomii se clasează conform condițiilor STAS, se leagă în pachete câte 10 buc. (vergile altoi), şi câte 5 buc.
(pomi cronaţi), și se etichetează şi se stratifică.
14. Stratificarea
are loc în incinta gospodăriei pe teren amenajat în şanţuri late de 50-100 cm şi
adânci de 50-60 cm.
15. Transportarea
se face în vagoane, camioane, remorci, numai în zile când temperatura este de peste 2° C.
Înființare plantațiilor pomicole (2 ore)
Pregătirea terenului în vederea înfiinţării plantaţiilor pomicole.

Perioada plantării pomilor, pregătirea către plantare şi plantarea lor.

Îngrijirea plantaţiilor pomicole tinere.


Pregătirea terenului în vederea înființării plantațiilor
pomicole
Pregătirea terenului are scopul realizării unor condiţii mai
bune de prindere şi de creştere a pomilor tineri care constă
din:
1. Defrişarea vegetației lemnoase;
2. Modelarea terenului;
3. Repausul solului (după necesitate);
4. Fertilizare;
5. Desfundare;
6. Stabilirea distanţei de plantare
7. Nivelarea de suprafaţă;
8. Pichetarea terenului.
1. DEFRIȘAREA VEGETAȚII LEMNOASE
2. NIVELAREA TERENULUI
3. REPAUSUL SOLULUI.
Terenul arabil în Republica Moldova constituie 53-55 % (anii 1980-1995), în Europa -
25-26 %, iar pe Glob numai 9-10 % din suprafaţa totală.
În acelaşi timp plantaţiile multianuale în republică ocupă 12-13 % din terenul arabil pe
când în Europa numai 3 %.
4. FERTILIZAREA DE APROVIZIONARE

Fertilizarea de aprovizionare a
terenului înainte de plantare este
obligatorie şi trebuie să se facă în
funcţie de:
 modificarea straturilor cu humus,
 de gradul de aprovizionare al
solului cu elemente nutritive
 de densitatea plantaţiei
proiectate.
5. ARĂTURA DE DISFUNDARE
Desfundarea terenului reprezintă lucrarea de
bază de pregătire a solului. Prin desfundare se
mobilizează terenul la 50-60 cm adâncime, se
activează microorganismele aerobe, se
administreazi îngrăşăminte în zona de creştere a
rădăcinilor.

Pe pantele cu un unghi de înclinare de peste 6


°se execută aratul în benzi, păstrându-se fâşii
nedesfundate, late de 2-2,5 m, situate la 20-30
m între ele
Subsolarea
6. NIVELAREA DE SUPRAFAȚĂ
Pentru livezile clasice, pe versanţi cu un unghi de
înclinare mare, pe terenuri frământate, în grădinile
familiale şi alte cazuri, pregătirea terenului se poate
efectua prin simpla săpare a gropilc: mari de
plantare: 80-120 x 80-120 x 60-80 cm. Aceasta din
urmă are rolul de a crea condiţii favorabi.: pentru
creşterea rădăcinilor în primii 2-3 ani după plantare.
6. DISTANȚA DE PLANTARE.
8. PICHETAREA TERENULUI
Pichetajul este o lucrare specială prin care se stabileşte pe teren poziţia
fiecărui pom.

Pentru îmbunătăţirea regimului de lumină în plantaţiile de pomi, rândurile


de pomi vor fi trasate pe direcţia nord-sud.
La pichetarea terenului, pentru fiecare groapă se foloseşte, de regulă, un
singur pichet, iar uneori se folosesc la pichetare 3 picheţi pentru fiecare groapă,
în cazul plantării pomilor cu ajutorul scândurii de re-pichetat.
4.2. Perioada plantării pomilor, pregătirea către
plantare şi plantarea lor.
Perioada de plantare.
Pomii se plantează toamna, după căderea frunzelor şi se încheie cu 10- 12 zile până
la venirea gerurilor permanente, în cursul iernii, când temperatura aerului este pozitivă, şi
solul nu este îngheţat, şi primăvara devreme, când terenul s-a zvântat şi se poate lucra.
TOAMNA PRIMĂVARA
Rădăcinile pomilor plantaţi toamna şi Plantarea de primăvară dă rezultate
iarna formează un contact intim cu mulţumitoare cu cât se face mai
solul până la sosirea primăverii, rănile devreme. Ea este determinată de
provocate prin tăieri se calusează, iar întârzierea scoaterii pomilor din şcoala de
pomii pornesc în vegetaţie cu 15-20 pomi, timpul nefavorabil sau altor cauze.
zile înaintea celor plantaţi primăvara. Plantarea de primăvară va începe cu
speciile care pornesc mai repede în
La plantarea de toamnă iarnă se
vegetaţie: arbuşti fructiferi, caisul, cireşul,
folosesc mai raţional resursele umane vişinul şi părul. Pomii se plantează mai
şi tehnica nefiind presaţi de alte lucrări înainte de a începe umfiarea mugurilor.
agricole.
ALEGEREA MATERIALULUI SĂDITOR.

Alegerea pomilor pentru


plantare se face diferenţiat în
funcţie de specie, soi, distanţa de
plantare şi anul obţinerii primei
recolte economice.
PREGĂTIREA POMILOR PENTRU PLANTARE.
FASONAREA
Pomii scoşi de la stratificare se supun unui nou control, urmărindu-se
înlăturarea celor necorespunzători.
MOCIRLIREA
După fasonare şi rehidratate, pomii se mocirlesc.
Săpatul gropilor
Săpatul gropilor de plantare se efectuează în funcţie de tipul de livadă şi de
lucrările anterioare de pregătire.
După săpatul gropilor se transportă şi se repartizează la
gropi câte 10-15 kg mraniţă, 100-150 g superfosfat şi 30-40 g
sare potasică care se amestecă cu solul folosit la plantare.
Tehnica de plantare.
La pomii altoiţi pe puieţi coletul în momentul plantării
este aşezat cu 3-5 cm deasupra nivelului solului, iar la
pomii altoiţi pe portaltoi vegetativi - ca locul altoirii să
se afie cu 3-5 cm mai sus de suprafaţa solului, pentru
a exclude formarea rădăcinilor pe altoi.
Plantatul pomilor se face de către
echipe formate din doi muncitori.
Unul amestecă pământul cu
mraniţă şi îngrăşăminte chimice
repartizate şi face un muşuroi pe
fundul gropii. înalt de 15-20 cm,
iar al doilea aşează scândura de
plantat deasupra gropii, cu
crestăturile laterale între cei 2
picheţi marginali, şi fîxează pomul
pe muşuroi, prin crestătura
centrală, la adâncimea stabilită.
După un muncitor face, în jurul pomului un
lighean, în care se toarnă 20-30 1 de apă.
Apa este necesară la plantare, chiar dacă
pământul este suficient de umed. Prin udare,
solul se aşează uniform, iar contactul dintre
rădăcini şi sol se realizează mai intim. Un
pom se consideră bine plantat atunci cănd cu
o forţă medie nu poate fi smuls din pământ.
În
. ziua următoare a plantării, după ce
pământul afânat şi udat se aşează şi se
zvântă, pomii se îndreaptă şi se corectează
adâncimea de plantare iar ligheanul se
mocirleşte cu pământ mărunt pentru a
reduce evaporarea apei din sol.
4.3. Îngrijirea plantațiilor pomicole tinere
ÎNGRIJIREA POMILOR DUPĂ PLANTARE.

În primul an după plantare se urmăreşte


realizarea unui procent de prindere cât mai
mare. După plantare solul se lucrează între
rânduri şi pe rând pentru a distruge crusta şi
stratul tasat în urma numeroaselor treceri,
apoi în timpul verii solul livezii trebuie
mobilizat superficial de 4-6 ori pentru a
distruge crusta, buruienele şi crăpăturile care
se formează între blocul de pământ din
groapă, mobilizat, şi restul terenului nelucrat.
TĂIEREA ÎN ANUL ÎNTÂI

Tăierea în anul întâi se efectuează


primăvara, înainte de pornire în
vegetaţie, atât în cazul plantării de
toamnă, cât şi în cazul plantării de
primăvară.
TRATAMENTELE FITO SANITARE

O atenţie
deosebită se acordă
tratamentelor
chimice pentru a
menţine frunzişul
pomilor în stare
sănătoasă şi activă
asigurând sinteza
substanţelor
organice, creşteri
viguroase (40-60
cm), oprirea la timp
a vegetaţiei şi o
bună coacere a
lemnului.
Lucrarea solului
Toamna, cu 10-12 zile
înainte de îngălbinirea şi
căderea frunzelor, solul se
ară adânc la 18-22 cm,
asigurând astfel condiţii
bune pentru creşterea
rădăcinilor, cicatrizarea
rănilor şi reţinerea apei.
Lucrările de îngrijire în
primul an de vegetaţie se
încheie cu învelirea
trunchiului pomilor cu
diverse materiale de
protecţie împotriva
rozătoarelor.
ÎNVELIREA TRUNCHIULUI
Tema 7. Cultura clasică de producere a fructelor speciilor bacifere (2 ore)

7.1. Producerea căpșunilor

7.2. Producerea zmeurii

7.3. Producerea coacăzelor


7.1.Producerea căpșunilor
Specia F.x ananassa, este uşor adaptabila la o mare varietate de condiţii climatice, datorita
diversităţii mari a soiurilor care au fost create. În cadrul acestei specii se disting 3 tipuri majore
de soiuri:
1. soiuri cu o singura fructificare, în sezonul de vara, care necesită zile scurte și temperaturi
scăzute pentru formarea florilor;
2. soiuri cu fructificare continua (everbearing), care manifesta trei vârfuri de fructificare
maxima: în primăvara, în vara și în toamnă;
3. soiuri indiferente la lungimea zilei (Bringhurst si Voth, 1980), care produc flori atât în
perioadele cu zile lungi cat și în cele cu zile scurte și fructifica pe toata perioada sezonului de
vegetație;
În condițiile regiunilor cu temperaturi ridicate, căpșunul este cultivat ca planta anuala.

În timp ce in condițiile zonelor cu climat temperat, aceasta specie este cultivata ca planta
perena (pana la 3 ani).

În ceea ce privește rentabilitatea, căpșunul ocupă unul din primele locuri în pomicultură,
datorită potențialului biologic caracteristic foarte mare, și intrării rapide pe rod. Astfel, nivelul
producțiilor ce se pot obține de la această specie, în condițiile aplicării în mod corect a unei
tehnologii, poate fi de peste 25 t la hectar (în SUA peste 100 t/ha). În plus plantele de căpșun
pot rodi economic de la 3 până la 12 luni de la plantare, funcție de tehnologia de cultură
adoptată.
El are însă și două neajunsuri, care trebuie avute în vedere când se dimensionează
plantațiile și anume: perisabilitatea pronunțată a fructelor și consumul mare de manoperă
pentru recoltat.
SISTEME DE CULTURĂ A CĂPŞUNULUI
Căpșunul este singura specie din domeniul pomiculturii care se pretează atât la cultura în
câmp liber cât şi la cultura în spaţii protejate.
Această însușire agrobiologică, alături de existența soiurilor cu fructificare continuă, fac
posibil consumul fructelor proaspete de căpșun în tot cursul anului.
CULTURA MULTIANUALĂ A CĂPŞUNULUI ÎN CÂMP

Cultura multianuală a căpșunului are o durata de 3-5 ani. Prin specificul acestei
tehnologii, primul an este destinat fortificării plantelor pentru a rodi la capacitate maximă
şi următorii ani pentru rodire.
Recoltele cele mai bune se obțin în anul al doilea şi al treilea de viață. Plantele rodesc
şi în anii IV şi V, dar producțiile scad la jumătate iar calitatea fructelor este inferioară.
Alegerea amplasamentului pentru înființarea culturii
Pentru siguranța alegerii corecte a unui amplasament pentru cultura căpșunului, se
vor avea în vedere următoarele elemente:
 existenta sursei de apa permanente sau cel puţin pentru perioada martie - noiembrie;
 terenul trebuie sa fie plan sau cu o panta uşoară;
 terenul nu trebuie să prezinte exces de apă nici pe perioade scurte.
 amplasamentul să fie în apropierea căilor de acces pentru a preveni deprecierea fructelor prin
transport pe trasee improprii;
 alegerea unor arealuri populate ar fi utilă, pentru asigurarea forţei de munca,
 amplasamentul sa fie pe un sol fertil, uşor,
 când se alege o regiune deluroasă, pentru cultura de căpşun, se foloseşte jumătatea inferioară
a pantei dealului.
 Se alege expoziţia estică, sudică sau sud-estică pentru regiunile umede și expoziţia vestică,
nord-vestică, nordică, pentru regiuni mai puţin umede.

 Se vor evita spaţiile înguste fără circulaţie a aerului, joase, care reţin apa;

 Sunt improprii, amplasamentele care sunt cunoscute cu antecedente legate de brume târzii de
primăvară şi grindină;
Stabilirea mărimii plantației
Mărimea unei plantații de căpșun trebuie să se coreleze cu o serie de elemente
legate pe de-o parte de gradul de cunoaștere a verigilor tehnologice specifice culturii căpșunului
și pe de alta parte de modul de valorificarea producției de fructe obținute (piață de desfacere
care să absoarbă producția de fructe toată perioada de recoltare, la prețuri care să satisfacă
producătorul).
La dimensionarea plantației se poate ține cont de următoarele aspecte:
 producția medie pentru 1 ha căpșun – cultură clasică, este de 15 t. Această cantitate de fructe
poate fi recoltată timp de 25 – 30 de zile (soiuri de zi scurtă), de 10-15 oameni zilnic, care vor
face şi o eventuală sortare şi ambalare;

 este o specie de talie joasă, cu sistem radicular superficial, care necesită o atenție deosebită tot
timpul anului şi concentrată în perioada martie-iulie când se desfășoară concomitent toate
fazele de creștere şi fructificare;
 este o cultură intensivă, cu suprafață foliară mare şi procese fiziologice multiple şi intense,
ce implică un consum mare de apă şi substanțe nutritive. Orice dezechilibru în evoluția
culturii are influență asupra calității fructelor şi nivelului producţiei;

 este o specie ușor adaptabilă dar care prezintă boli specifice păgubitoare şi dăunători
periculoși. Respectarea unui program de tratamente funcție de evoluția culturii şi a factorilor
de mediu este necesară;

 Fructele sunt uşor perisabile. Depozitarea acestora, chiar şi numai câteva ore în condiții
improprii (temperatură ridicată), poate duce la pierderea unor însușiri calitative, decisive în
stabilirea unui preț corect de valorificare.
Planta premergătoare

Căpșunul fiind o plantă de talie joasă, cu sistem radicular relativ superficial, este
pretențios la însușirile solului. Ca atare, plantele care au ocupat terenul anterior cultivării
căpșunului, trebuie să-l îmbogățească în substanțe nutritive și să nu facă parte dintre speciile
care pot prezenta boli şi dăunători comuni cu căpșunul. În plus, pentru că o cultură de
căpșun poate dura 3-5 ani, durata unei rotații a culturilor (asolament), în care intră şi
căpșunul, trebuie să fie de 7-9 ani.
Pentru o bună înțelegere, exemplificăm cu un model de asolament de 6-8 ani, format din
culturi de legume:
An I: Varză sau conopidă (fertilizare cu 50 t/ha gunoi de grajd);
An II: Vinete sau ardei
An III: Morcov(păstârnac, țelină) sau ceapă (usturoi);
An IV: Fasole, castraveți (dovlecei, pepeni).
An V: Varză timpurie (fertilizare cu 50 t/gunoi de grajd). Terenul poate fi pregătit
corespunzător pentru plantarea de vară a căpșunului, prin desființarea unei culturi timpurii (ex.
varză timpurie).
An VI-VIII. Căpșun (cultură de 3 ani).
Alegerea momentului plantării căpșunului

Plantarea căpșunului se poate face


practic în tot cursul anului, dacă există
sursă de apă pentru irigație. În
conformitate cu tehnologia de cultură,
plantațiile multianuale de căpșun, pot fi
înființate: toamna, primăvara devreme
sau vara.
Indiferent de perioada de plantare a
căpșunului, sursa de apă pentru irigație
este obligatorie.
Plantarea de toamnă.

Pentru plantarea de toamnă, se recomandă perioada cuprinsă între sfârșitul lunii august şi mijlocul lunii
octombrie.
Este important de reținut faptul că prin plantarea la începutul perioadei recomandate (sfârşit de august –
mijloc de septembrie), plantele au timp să se fortifice până la venirea iernii (formează un sistem radicular şi o
rozetă de frunze, apte să menţină planta în viaţă, până în primăvara următoarea) şi rezistă mai bine la
gerurile din ce puternice din ultimii ani.
Nu se recomandă ca plantarea să se facă mai târziu de mijlocul lunii octombrie. Aceasta, deoarece
condițiile de mediu, în special cele legate de temperatură, nu mai sunt favorabile formării de rădăcini şi rozete de
frunze noi.
La plantarea de toamnă, când se utilizează stoloni recoltați în aceeași perioadă, diferențierea mugurilor de
rod nu are loc sau este foarte slabă. Din această cauză în anul următor plantării de toamnă se înregistrează o
producție mică.
Plantarea de primăvară.

Pentru plantarea de primăvară se recomandă perioada cuprinsă între 15 martie şi 15 aprilie.


Căpşunul plantat în primăvară nu produce fructe în anul plantării (tehnologia de cultură
prevede eliminarea inflorescenţelor pe măsura ce acestea apar).
Plantarea de primăvară asigură condiţiile necesare unei dezvoltări excelente a plantelor de
căpşun, pentru rodire la potenţial biologic maxim în anul următor.
Astfel, în anul plantării, an fără rod, fortificarea şi dezvoltarea plantei pe parcursul perioadei de
vegetaţie, conduc către o bună diferenţiere a mugurilor de rod şi favorizează depozitarea
substanţelor de rezervă în rădăcini, fără concurenţa dată formarea fructelor şi a stolonilor. Ca urmare,
în anul următor înfiinţării culturii, plantele pornesc devreme în vegetaţie primăvara, vegetează şi
rodesc bine, pe de-o parte datorită sistemului radicular puternic format în anul anterior şi pe de altă
parte datorită formarii unui număr corespunzător de ramificaţii roditoare.
Costurile suplimentare legate de întreţinerea culturii din anul fără rod, sunt compensate de
producţia obţinută în următorii ani cu rod.
Plantarea de vară.

Plantarea de vară se realizează în perioada iunie – iulie (putând fi prelungită până în


15 august în zonele sudice).
Pentru plantare se utilizează stoloni fortificați păstrați la rece sau stoloni recoltați
direct din câmp (formaţi în anul anterior).
În cazul înființării culturii în vară, plantele se dezvoltă destul de bine până toamna şi
formează suficiente ramificații roditoare, pentru a asigura o recoltă bogată în anul următor.
Plantațiile înființate vara rodesc în toţi cei trei ani, comparativ cu cele înfiinţate
primăvara sau toamna, care rodesc numai în 2 ani, primul an fiind fără recoltă.
Până în iunie – iulie, când se plantează căpșunul, terenul poate fi ocupat cu o altă
cultură care poate fi desființată devreme, realizându-se o utilizare eficientă a unei suprafețe
de teren.
Pregătirea terenului pentru plantarea căpșunului

Un sol potrivit pentru cultivarea căpşunului (cultură


anuală sau multianuală) trebuie să se prezinte
astfel:
- să fie plan (fără denivelări);
- să fie bine mărunţit, fertil, afânat, reavăn, pe
o adâncime de 15-25 cm;
- să nu prezinte buruieni, resturi materiale sau
organice de la cultura anterioară;
- să prezinte sursă de apă, care să furnizeze
debitul necesar pentru irigarea la plantare şi pentru
întreţinerea culturii, timp de 3 - 5 ani, cât durează
cultura.
Pentru a se putea obține un amplasament care să prezinte caracteristicile enumerate mai
sus, şi având în vedere faptul că o plantație de căpșun rămâne pe teren 4-5 ani, se vor
efectua următoarele operații:
Fertilizarea terenului.

Prin această verigă tehnologică se urmăreşte asigurarea la optim a elementelor nutritive,


atât de necesare pentru o cultura foarte intensivă cum este căpşunul, care este capabil sa dea
producții de peste 25 t/ha în primul an după plantare.
Căpşunul reacționează foarte bine la fertilizarea organică, printr-un spor remarcabil de
producție. Se recomandă administrarea a peste 60 t/ha gunoi de grajd bine fermentat, care
se împrăștie uniform şi se încorporează în sol, printr-o arătură.
Ar fi preferabilă administrarea gunoiului de grajd la cultura premergătoare, din cauza
conţinutului ridicat de seminţe de buruieni, dăunători şi agenţi de transmitere a bolilor.
Fertilizarea cu îngrăşăminte chimice:

Se face în funcţie de aprovizionarea solului cu azot, fosfor, potasiu. Dacă se constată


o bună aprovizionare cu fosfor si potasiu, se face numai fertilizarea cu azot. Dacă se
constată deficienţe de fosfor şi potasiu se aplică 400 – 500 kg/ha superfosfat si 300 kg/ha
sulfat de potasiu, ca doze orientative. Poate fi utilizat cu succes îngrăşământ chimic
complex NPK din formula 1-0,5-1,5 sau din formula 1-1-1.
Conţinutul în elemente nutritive trebuie să fie de :
25-30 mg potasiu (K2O) la 100 g sol când textura acestuia este nisipo-lutoasă;
30-35 mg potasiu (K2O) la 100 g sol când textura este lutoasă.
Conţinutul în celelalte elemente în optim este următorul:
30 mg fosfor (P2O5), 10 mg magneziu;
20 mg calciu la 100 g sol.
Arătura adâncă

Se execută la adâncimea de 28-30 cm şi necesita o atenţie deosebită, întrucât specia are


nevoie de o pregătire deosebită a solului, mai ales pentru situaţia în care cultura rămâne pe
sol 3 ani consecutiv. In plus, arătura adâncă este deosebit de utilă pentru distrugerea sau
împiedicarea dezvoltării dăunătorilor ce se găsesc în sol. Arătura de toamnă şi de vară
împiedică dezvoltarea ouălelor, larvelor şi pupelor speciilor de viermi albi, viermi sârmă.
Nivelarea terenului.

Căpșunul fiind o specie cu talie mică,


sistemul radicular este adesea afectat până la
compromiterea culturii din cauza stagnărilor de
apă (încă de la amplasarea culturii se vor evita
terenurile în care stagnează apa).
Pentru corectarea eventualelor denivelări rămase
de la culturile anterioare, se face nivelarea, care
este o lucrare uşoară, dar foarte importantă.
Amenajarea sistemului de irigaţie.

Concomitent cu pregătirea solului pentru plantarea stolonilor de căpşun se va


amenaja şi sistemul de irigaţie pentru cultură.
Căpşunul poate fi irigat prin toate metodele cunoscute:
 prin scurgere la suprafaţă;
 prin aspersie;
 prin picurare.
Pregătirea materialului săditor pentru plantare

O stolon bun pentru plantare


trebuie să prezinte:
• mugurele central viabil şi intact;
• 2 - 3 frunze sănătoase;
• sistem radicular cu lungime de
10-20 cm, frormat din minim 5-
7 rădăcini principale sănătoase;
Plantarea stolonilor
De reţinut:
- terenul se mărunţeşte cu minim 2 săptămâni înainte de plantare;
- a se planta după o ploaie sau o irigare ușoară prin aspersiune, pentru a se evita
prăbușirea orificiilor de plantare şi a se asigura aderarea solului la rădăcini;
- plantarea se face pe soiuri. Este bine să se încheie plantarea unui soi şi să se continue
cu plantarea altui soi, pentru a se evita eventuale amestecuri de material săditor.
- Se pregăteşte echipa de plantare, prin stabilirea rolului fiecărui membru al echipei,
pentru evitarea tasării inutile a terenului şi eliminarea timpilor morţi.

O echipă de plantare, pentru plantarea manuală, poate fi formată din 10 membri şi poate
planta 35.000 de stoloni în medie pentru o zi, cu program de lucru de 10 ore. Cei 10 membri ai
echipei pot fi organizaţi astfel: 6 persoane pentru plantarea propriu-zisă; 3(2) persoane pentru
fasonare, mocirlire şi repartizare la rând; 1(2) persoană irigare.
Greşeli frecvente la plantarea manuală:
- gropiţa este insuficient de adâncă şi vărful rădăcinii se îndoaie în sus. Efect –
stagnare în vegetaţie, deshidratare, pieire;
- mugurele central se îngroapă sub nivelul solului. Efect: moartea mugurelui
central, pieirea plantei;
- mugure central şi parte din sistemul radicular la 1-2 cm deasupra solului. Efect:
plantele nu se înrădăcinează din cauza deshidratării şi se usucă;
- solul nu se tasează bine în jurul plantei, rădăcina neavând un bun contact cu solul.
Efect - planta se deshidratează şi se usucă;
- plantele nu se udă imediat după plantare;
- plantele nu se mocirlesc;
- rădăcinile mai lungi ale stolonilor se introduc „impachetate” într-o gropiţă cu
dimensiuni mici. Rădăcinile putrezesc, planta moare.
Plantarea stolonilor se efectuiază pe biloane la distanţa de 80-90x15-20 cm sau în
brazde permanente de 2 rânduri. Dacă biloanele sau brazdele nu s-au acoperit la plantare
cu folie de culoare închisă, perforate la distanţa de plantare, se poate folosi mulciul de paie
mărunţite, curate, pentru a feri fructele în pârgă de putrezire.
Lucrări de întreținere în anul plantării

1. Verificarea prinderii şi completarea golurilor


2. Lupta împotriva buruienilor.
3. Suprimarea inflorescenţei şi a stolonilor
4. Irigarea.
5. Lucrările solului.
6. Tratamente pentru combaterea bolilor şi
dăunătorilor.
7. Fertilizarea fazială
Lucrări de întreținere în anul de rod

• Pornirea în vegetaţie. Se declanşează când temperatura medie a aerului atinge nivelul a


3-5ºC. Se caracterizează prin apariţia unei rozete de 3-4 frunze tinere.

• Apariţia inflorescenţelor. Se caracterizează prin apariţia primelor inflorescente la baza


ramificaţiilor roditoare. Acestea au evidenţiaţi doar butonii florali în stadiul de „buton
verde” şi nu prezintă tije.

• Inălţarea inflorescenţelor. Se caracterizează prin apariţia şi creşterea tijelor


inflorescenţelor(2,5 cm) şi mentinerea florilor din inflorescenţă în stadiul de „buton
verde”
• Inceputul înfloritului. Se declanşează când timp de 8 - 10 zile se înregistrează o
temperatură medie de 12ºC. Este determinată de deschiderea primelor flori pentru 1-2%
din plante (1 floare deschisă pentru fiecare plantă = 10% înflorire).

• Inflorire deplină. Poate fi inregistrată când 50% din florile inflorescenţei sunt deschise.

• Inceputul legării fructelor. Se notează când primele 1-2 flori au legat fructe.

• Fructe verzi. Este stadiul în care peste 50% din flori au legat fructe, fructele pe tufă fiind
în diferite stadii de creştere.

• Maturarea fructelor. Se înregistrează din momentul în care fructele intră în stadiul alb-
roz şi fructele devin complet colorate
• Igienizarea culturii
• Efectuarea lucrărilor solului.
• Irigarea căpşunului.
• Fertilizare
• Mulcirea căpşunului.
• Suprimarea stolonilor
• Cosirea culturii.
• Combaterea bolilor şi dăunătorilor.
• CULTURA ANUALA A CĂPŞUNULUI

• CULTURA PROTEJATĂ A CĂPŞUNULUI ÎN TUNELE JOASE ŞI SOLARII

• CULTURA FORŢATĂ A CĂPŞUNULUI


Sortimentul:

GORELLA

MELITOPOLISCAIA
AROMA TNAIA

FESTIVALINAIA

RED GAUNTLET

SENGA SENGANA
7.2. Produeerea zmeurii

Pentru obţinerea fructelor, zmeurul poate fi cultivat în:

benzi cu spalier (clasică),


cu ciclul întrerupt de fructificare,
cu spalier orizontal
cu soiuri ce fructifică pe drajoni şi tulpini de înlocuire în
anul creşterii lor.
Cultura în benzi cu spalier sau clasică permite obţinerea recoltelor în decursul a 7-8 ani.
Pregătirea terenului constă în:
Desfundarea se realizează la adâncimea de 35 - 40 cm cu încorporarea îngrăşămintelor de bază: 60-80 t/ha gunoi
de grajd şi câte 150-200 kg/ha fosfor şi potasiu.

Distanţa de plantare 2-2,5 m între rânduri şi 0.3-0.4 m între plante pe rând.


Sortimentul:

SKROMNIŢA

BARNAULISKAIA
Întreţinerea plantaţiilor tinere - (2 ani) în perioada primelor 2 vegetaţii.
Solul se menţine ca ogor lucrat, realizând anual câte 4-5 praşile la adâncimea de 6-10 cm.
Anual se aplică 3-4 irigări cu 300-400 m3/ha la o udare şi tratamente fitosanitare la avertizare, în perioada de
vegetaţie şi repaus.
Primăvara se aplică fertilizarea cu azot (50-60 kg/ha).

În primăvara anului 2 tăierea de formare constă în înlăturarea tulpinii de 2


ani la nivelul solului. Din tulpinile de 1 an se aleg 1-2 bine plasate, care se scurtează la
1-1,2 m, celelalte se elimină la nivelul solului. După ce au fructifîcat, aceste tulpini
imediat se înlătură la nivelul solului, alegând 6-7 tulpini noi care vor forma gardul
fructifer. La sfârşitul primei vegetaţii se instalează spaliere cu 2 sârme.
Intreţinerea plantaţiilor pe rod
Solul se menţine ca ogor lucrat, realizând anual câte 6-7 praşile la adâncimea de 8-10 cm. Pentru combaterea buruienilor se
pot utiliza şi erbicide primăvara timpuriu. Anual se aplică 4-6 udări cu 300-400 m3/ha la o udare şi fertilizarea cu azot
primăvara (80-100 kg/ha).
Tratamentele fito
sanitare se aplică la avertizare.
Tăierea de fructifîcare constă din
îndepărtarea după recoltare a
tulpinilor care au fructifîcat şi a
drajonilor de vigoare slabă. La 1
m liniar al benzii se reţin 15-20
drajoni, iar lăţimea ei trebuie să
constituie 40-50 cm la baza
tulpinilor. încărcătura optimă cu
tulpini se definitivează primăvara,
scurtând cele rămase la 1,5-1,7
m. Tulpinile îndepărtate se
înlătură din plantaţie şi se ard.
Maturarea fructelor are
loc eşalonat şi recoltarea lor se
realizează în 6-10 reprize: pe
parcursul a 20-30 zile. Fructele
destinate pentru consum se
recoltează manual cu peduncul, iar
pentru prelucrare – fără peduncul
manual sau mecanizat. Fructele se
amplasează în ambalaje de 0,2-0,3
kg şi se realizează în ziua recoltării.
Cultura сu сiclul întrerupt de fructificare
Infiinţarea şi întreţinerea plantaţiilor tinere este identică cu cea clasică. Începând cu anul 3 după fondare, succesiv
peste un an, după recoltare se îndepărtează toate tulpinile de 1 şi 2 ani.

Astfel plantaţia
fructifică odată în 2 ani. După
cosirea tulpinilor, se realizează
prelucrarea solului în benzi,
ceea ce favorizează formarea
drajonilor de calitate. Este
necesară administrarea unor
doze de azot mai mari (120-
130 kg/ha) faţă de cultura
clasică.
Cosirea tulpinilor se
poate realiza pe întreaga
suprafaţă a plantaţiei sau
peste un rând. Factorul pozitiv
îl constituie cultura fără
utilizarea spalierului şi
recoltarea mecanizată a
fructelor.
7.3. Producerea coacăzelor
Înfiinţarea plantaţiilor.
 Cerinţele faţă de sol şi pregătirea lui, metodele şi tehnica plantărei:
Cu 1,5-2 luni înainte de plantare la desfundarea se încorporează îngrășămintele de bază: 80-120 t/ha gunoi de grajd şi
câte 150-300 kg/ha. potasiu. Distanțele de plantare sunt 2 - 2,5 x 0,4 - 0,6 m. În parcelă se plantează 2-3 soiuri în benzi de
6-10 rânduri.

Sortimentul: GOLUBKA, ALTAISKAIA DESERTNAIA, MINAI ŞMÎRIOV, RANNIAIA


DESERTNAIA, BELORUSKAIA SLADKAIA, AIA.
Tăieri de formare.
Cele mai utilizate sisteme de conducere sunt
forma de tufa pentru recoltarea manuală a fructelor şi
forma aplatizată pentru recoltarea mecanizată. O tufa
completă se obţine după 3- 4 ani de la fondare, timp în
care se realizează 15-20 tulpini de diferită vârstă. În
primul an după plantare primăvara toate ramurile anuale
se scurtează la 3-4 muguri. În anul 2 tulpinile de 2 ani se
scurtează cu 1/3 din lungime, pentru a favoriza formarea
ramificaţiilor laterale. În anul trei ramurile de prelungire
se scurtează cu 1/5 din lungime. Anual din ramurile de
un an ce apar la baza tufei se aleg 4 - 5 care se scurtează
cu 1/3 din lungime. Cele de prisos se înlătură la nivelul
solului. În anul 4 se selectează încă 4-5 ramuri anuale,
înlăturându-se cele de prisos. La sfârşitul vegetaţiei în
tufă se realizează câte 4-5 tulpini de un an, de 2, 3 şi 4
ani.
 Tratamentele fitosanitare
se realizează la avertizare
până la înflorire şi după
recoltarea fructelor.
 Întreţinerea plantaţiilor pe
rod. Lucrarea solului este
identică cu cea din
plantaţiile tinere.
Fertilizarea cu azot se
realizează în 2 reprize egale:
primăvara, cu 10-12 zile
înainte de înflorit şi după
recoltarea fructelor cu câte
50-60 kg/ha.
 Tăierile de fructificare sunt minime şi constituie din înlăturarea la nivelul solului a tulpinilor mai bătrâne de 5 ani,
rupte, uscate, atacate de boli şi cele ce favorizează îndesirea tufei. Anual se selectează 3-4 ramuri anuale. Cele de
prisos fiind îndepărtate la nivelul solului.

 După 8-9 ani producţia scade, la fel şi creşterile anuale, iar pentru a obţine recolte bune sunt necesare tăieri de
regenerare prin care se elimină prin cosire din tufa toate tulpinile. Concomitent cu lucrarea de tăiere se face şi o
fertilizare cu 40-50 t/ha gunoi de grajd şi 100-150 kg/ha fosfor şi potasiu.
Pentru recoltarea mecanizată parametrii tufei trebuie să
aibă următoarele dimensiuni: înălţimea -1,3-1,5 m;
lăţimea bazei tufei (sau gardului fructifer) - 0,25-0,3 m;
amplasarea primelor ramificaţii laterale pe ramurile de
schelet la cel puţin 0,30 m de la suprafaţa solului;
cantitatea tulpinilor în tufa - 15-20.
Combaterea bolilor şi dăunătorilor se face prin
efectuarea anuală a 6-10 tratamente fitosanitare la
avertizare.
Recoltarea fructelor se face când bacele de la vârful
ciorchinelui au ajuns în fază de pârgă şi se va încheia în 6-
7 zile. Bacele se maturizează eșalonat în lungul
ciorchinelui de bază spre vârf. Recoltarea fructelor se
efectuează manual sau mecanizat (MPIA -1A) în ambalaje
cu capacitatea de 0,5-1 şi 5-6 kg, în funcţie de condiţiile
Coacăzul roşu.
Se pretează la toate sistemele de conducere a coacăzului negru. Lucrarea şi întreţinerea solului se face la fel ca la coacăzul negru.
Sortimentul: ABUNDENT, HEROS, MĂRGĂRITAR, ROŞU TIMPURIU, ROŞU DE OLANDA, RED LAKE, WILDER.

Îngrăşămintele organice şi minerale recomandate pentru coacăzul negru satisfac pe deplin cerinţele pretenţiile
coacăzului roşu. Referitor la irigare, coacăzul roşu este mai rezistent la secetă, dar nu timp îndelungat. Reacţionează
favorabil la irigări în perioadele secetoase, cu deosebire înainte de maturarea fructelor. Se recomandă 3-4 udări pe an,
inclusiv udarea de aprovizionare din toamnă, cu norme de 400-500 m3/ha.
 Tăieri de formare şi rodire sunt aceleaşi ca şi la
coacăzul negru. Coacăzul roşu are unele particularităţi în
ceea ce priveşte specificul de rodire, de care trebuie să se
ţină seama la efectuarea tăierilor. E1 rodeşte pe ramuri
scurte (buchete), aglomerări de muguri situaţi la limita
dintre două valuri de creştere, sau la limita creşterilor
anuale.
 Deoarece formaţiunile de rod cresc şi în lungime, care în
anii următori poartă muguri de rod. Producţia de fructe se
deplasează către periferia coroanei, astfel încât fostele
formaţiuni fructifere după 2-3 ani se degarnisesc de muguri.
Pierd din vigoare şi se usucă.
 Ramurile de rod tinere apar şi ele tot în zona superioară,
încât ramurile de schelet se de garnisesc şi ele după 6-7
ani. Acestea trebuie înlocuite cu altele tinere, viguroase, ce
pornesc din zona coletului sau chiar de la baza tulpinii
înlocuite.
Maturarea şi recoltarea.
Coacăzele destinate consumului în
stare proaspătă şi pentru congelare se
recoltează la maturarea deplină manual.
Recoltarea manuală constă în desprinderea
ciorchinelui de pe plante şi aşezarea
acestora direct în ambalajele cu care se
comercializează. Coacăzele pentru
industrializare se recoltează când boabele
din vârful ciorchinelui nu sunt încă bine
colorate. La recoltarea mecanizată se
întâmpină unele dificultăţi. Deoarece
coacăzele roşii se desprind greu de pe
peduncul, la fel - şi ciorchinele de pe tulpină.
În momentul desprinderii bobiţelor de pe
rahis, se scurge sucul din ele, ceea ce
depreciază calitatea lor şi favorizează
apariţia bolilor în timpul păstrării.
Lucrul individual
1.Căpșunul, cultura anuală
2.Cultura protejată.
3.Cultura forțată.
4.Producerea stolonilor de căpșun.
5.Producerea drajonilor de zmeur
6.Producerea butașilor de coacăz

S-ar putea să vă placă și