Sunteți pe pagina 1din 82

SURÂSUL BUCOVINEI

Nr. 2 (27) Iunie 2021

Revista˘ de istorie, literatura˘¸si umor


editata˘ de CENACLUL „NECTARIE”
din Vama – Suceava
SURÂSUL BUCOVINEI
REVISTĂ DE ISTORIE, LITERATURĂ ŞI UMOR EDITATĂ DE CENACLUL „NECTARIE” DIN VAMA - SUCEAVA

Foto coperta 1: Dorin Lucian Sveduneac

AU COLABORAT LA REALIZAREA REVISTEI:

MAGDA URSACHE 2 FLORENTIN ADRIAN MAFTEI 51


BEN TODICĂ 4 CORINA LIGIA PĂTRAȘCU 52
IOAN ABUTNĂRIŢEI 5 ADRIAN MOCANU 52
TATIANA SCURTU 7
ANA ARDELEANU 53
GHEORGHE ANDREI NEAGU 8
MIHAI BATOG - BUJENIŢĂ 10 TRAIAN NISTIRIUC - IVANCIU 54
LUMINIȚA REVEICA ȚARAN 12 AURORA SÂRBU 55
MIHAI CABA 13 OANA ȚOGAN 56
VASILE FILIP 15 CAROLINA BALDEA 57
CEZARINA ADAMESCU 17 NICOLAE MĂTCAȘ 57
LIVIA CIUPERCĂ 20
MIHAIL ECOVOIU DOREANU 58
DANIEL LUCA 22
PARASCHIVA ABUTNĂRIŢEI 23 MIHAI SAVIN 59
GHEORGHE SOLCAN 24 IONICA BANDRABUR 60
IFTIMIE NESFÂNTU 25 IRINA LUCIA MIHALCA 61
DOINA TOMA 26 LIMONA RUSU 62
JENICA ROMANICĂ 27 MARIA APETROAIEI 63
ANICA FACINA 30
COSTEL SIMIREA 64
MARIAN CĂLINESCU 32
EMILIA POPESCU RUSU 33 VALERIAN BEDRULE 65
MIHAI MERTICARU 34 ALEXANDRU CAZACU 66
LUMINIŢA IGNEA 35 FLORIN ROTARU 67
MELANIA RUSU CARAGIOIU 37 VASILE LARCO 68
VASILE DAN MARCHIȘ 38 ION DIVIZA 69
SORIN COTLARCIUC 39
ION CUZUIOC 70
NICOLAE SILADE 40
ŞTEFAN DORU DĂNCUŞ 41 GEORGE IONIȚĂ 71
ŞERBAN CODRIN 42 ŞTEFANA CRISTINA MARCU 71
NINA GONȚA 43 CONSTANTIN MÎNDRUŢĂ 72
MARIN MOSCU 44 OLGUȚA LUNCAȘU TRIFAN 73
LILIANA POPA 45 DIANA TRANDAFIR 74
IULIAN BARBU 46
GRAȚIELA CRISTINA HERGHELEGIU 75
SORIN GÎBU 47
GELU DRAGOŞ 48 ROMEO IOAN ROŞIIANU 76
FLORENTIN CAUC 49 IONEL PINTILII 77
GABRIELA ANA BALAN 50 IOAN MUGUREL SASU 78

Director:
dr. SORIN CONSTANTIN COTLARCIUC
Secretar de redacție: Redactor șef: Tehnoredactor:
LUMINIȚA IGNEA IOAN MUGUREL SASU DORIN STEHNIOV
(mugurel_sasu@yahoo.com)

Opiniile autorilor se încadrează în libertatea de exprimare iar răspunderea pentru conţinutul materialelor revine,
în exclusivitate, semnatarilor. Rugăm să ne trimiteţi textele corectate, noi nu ne permitem modificarea acestora.
Mulţumim Primăriei şi Consiliului Local Vama pentru sprijinul acordat activităţii noastre.

editura pim
SURÂSUL BUCOVINEI

s-ar crea o formă de discriminare, ori autorii au fost


tratați în mod egal și cu același respect. Juriile au fost
formate, de regulă, din membri ai Uniunii Scriitorilor
din România și am avut onoarea de a beneficia de
colaborarea unor personalități ale literaturii și culturii
românești: Emilian Marcu, Valeriu Stancu, prof. Univ.
Dr. Mircea A. Diaconu, Cornel Udrea, George Corbu,
Gheorghe Bâlici, Mihai Batog Bujeniță, Vasile Larco
și alții care au făcut loc pe podium celor cu adevărat
merituoși. Rolul meu a fost modest, doar am colaborat
cu iubita de care nu am avut parte la vremea potrivită
(aritmetica) și de a ordona clasamentul final.
Participanții la concurs, asemeni colaboratorilor

ÎNAINTE DE JUBILEU
la revista „Surâsul Bucovinei”, care au trecut de trei
sute, au fost din toate zonele țării, desigur în timp,
iar ca participare internațională, numai din Africa și
Urmează a X-a ediție a Festivalului „Umor Fără America de Sud încă nu am avut. Nu-i târziu. Consider
Frontiere în Țara de Sus”, modestia, care caracterizează că nu este cazul să spun că nici Antarctida nu și-a
orice prieten al condeiului care a luat contact cu umorul trimis reprezentat.
în formă scrisă, ne împiedică să privim înapoi altfel Tot din aceeași prietenie cordială au fost alături de
decât cu nostalgie. Concursul literar, care face parte noi artiștii care au evoluat în programul festivalurilor
din programul festivalier, împlinește aceeași vârstă, sau în cel al ședințelor festive ale Cenaclului „Nectarie”.
adică de zece ani, poeți, uneori și prozatori, mai ales Au fost pe scenă, au fost în sală sau ne-am adaptat
epigramiști, au depus ofranda izvorâtă din momentele împreună condițiilor impuse de pandemie în edițiile
de tainică intimitate cu muzele pe altarul jurizării. online. Aceleași mulțumiri și aceeași recunoștință
Dedicăm un gând de sinceră mulțumire acelor autori acestora. În lumea stăpânită de bani, este firesc să
care ne-au onorat cu prezența și care au făcut, prin apreciem și o facem, gestul acelora care răspund
gestul domniilor lor, ca faptele noastre să nu fie lipsite chemărilor noastre doar din prietenie și din dorința de
de sens. S-au încercat, de-a lungul timpului, mai multe a menține nestinsă flacăra culturii românești.
metode de jurizare, chiar dacă o fi vreuna perfectă, nu Multe au fost temele propuse concurenților, dar
am curajul de a crede că am nimerit-o. Ceea ce este până la urmă, nu se putea altfel, s-a ajuns la tema
sigur, este că am făcut totul ca, prin corectitudine temelor: poezia de dragoste. Indiferent de vârsta
și cinste (dacă acest cuvânt nu sună desuet), fiecare poeților, acest sentiment, prin caracterul său etern,
participant să primească atenție în mod egal cu ceilalți a dat, dă și va da posibilitate de erupere prin versuri
și aprecierea pe care o merită creația trimisă. Personal care vor fi citite și atunci când poezie va fi matematica
am garantat cu barba, cititorii primelor numere ale și gesturile de tandrețe vor fi asemănătoare celor din
revistei „Surâsul Bucovinei” îi vor fi amintind probabil artele marțiale.
despre asta, iar după cum se vede în foto, încă mai Chiar dacă, din punct de vedere geografic,
există pilozitatea respectivă, șuvițele albe au alte cauze ne aflăm la marginea țării, am avut întotdeauna
decât cele pomenite mai sus. alături un univers, Asociația „Universul prieteniei” și
Știm că florile din grădina vecinului sunt mai președinta acesteia, doamna Rodica Rodean. Aceeași
frumoase, poate și nevasta, mă rog, ne-am conformat recunoștință și aceleași mulțumiri, ba poate și mai
obiceiurilor și am privit peste gard la alte festivaluri, multe. Tot cu ajutorul Asociației „Universul prieteniei”
am admirat organizarea, amploarea, momente festive au fost realizate antologii de poezie în care membrii
încărcate de noblețea participanților, dar și de ceea ce cenaclului au publicat din creația proprie și antologii
se oferă acestora, am privit, am gândit, am zâmbit (amar) dedicate participanților la unele ediții anterioare:
și am recunoscut că fără un suport bazat pe ochiul știm „Umor fără frontiere... la Vamă”, „Treptele prieteniei”,
noi cui, e greu, dar ceva tot se poate, adică puținul care Poeme bucovinene”.
este mai mult decât nimic. Ce ne-a ajutat? Prietenia Nu știm ce specialist în docimologie va analiza
unor oameni deosebiți și sentimentul înălțător pe care activitatea noastră, nici ce notă ne va da, dar un zece
îl poartă în sine orice om care scrie pentru activitatea deja avem, cel al numărului de ediții. Al numărului de
literară. Tuturor le mulțumim și le mărturisim ediții de până acum, desigur.
recunoștință. Nu vom da nume de participanți, cele
câteva sute, unii chiar fideli, nu ar încăpea, iar spicuind Ioan Mugurel Sasu

1
Nr. 2 (27) SURÂSUL

O A M E N I D E A PĂ
Am aflat, în „Jurnal numărul 3? Sprințara Gianina Corondan, domnișoara
israelian” Nr. 33, 2021, un Meteo, călca harta României în piciorușe. „Dame civice”,
poem magnific de Șerban așa cum le spune istoricul Mircea Dogaru, n-au tată,
Foarță, intitulat Om-de- n-au mamă când se vorbește despre etnie, religie,
Apă. Mâhnit „că nu-și tradiție. Taie vorba interlocutorilor, cât se poate de
poate forma /păstra-o,- gureșe și de decise: „Nu discutăm aspectul ăsta, nu, nu,
asta e enorma/ rușine nu...”
a Omului de-Apă” ; el se Ești xenofob dacă te aperi de „musafiri” nepoftiți?
lamentează, ce-i drept, Dacă vorbești despre retrocedări și despăgubiri cu acte
dar ia forma vasului în false de proprietate? Proprietatea e sfântă doar pentru
care e turnat. unii, a unora? Românii au rămas agresori în Războiul
Spuneam în foiletonul precedent, Anulează al Doilea Mondial; rezistența națională e considerată
Cultura!”, că nu vreau să mă supun acestei politici/ greșită, inutilă, aberantă. Cât pe ce să învețe copiii de
mișcări sau ce-o fi ea, Cancel Culture. S-a mai dărâmat școală balada lui Lazăr de la Rusca, „eroul” securist al lui
o dată statuia lui Maiorescu. În studenția mea, zăcea pe Dan Deșliu.
strada Sărărie, în curtea lui Ioan Nădejde, propovăduitor Viruși vechi și noi fac ravagii, cel mai rezistent fiind
al socialismului și ateismului, care se tot întreba între virusul neomarxist. Știri rele, alarmante, de neînțeles:
1881 și 1884: Este sau nu este Dumnezeu? apar ca ciupercile alte statui Marx,


Statuia a fost apoi topită și din bronzul Engels, Marx și Engels, Stalin... Hinc
ei s-au făcut clanțe rectorale. O illae lacrimae!, sună latin phraze. De
prăvălire iarăși de statui? Îl prăvălim pe Conștiința a ceea aici alte lacrimi!
Kogălniceanu pentru că nu ne mai place ce este și hotărârea De 30 de ani încoace, se tot face
direcția sa, a Daciei literare, dar și pentru fermă e puterea cea istoria praștie ca să iasă argumente
că omul din Cogâlnicul Basarabiei arată, dintâi a unui popor. politice. Se deformează imaginea
din fața Universității „Cuza”, direcția : poporului român, prigonitor de
peste Prut. După „cotitura” din 1944, a N. TITULESCU maghiari în frunte cu pastorul Tökes
fost decapitat bustul lui Goga din rotonda Laszlo deportatul, chit că a ajuns
Cișmigiu. La Iași, recentuț, doamna parlamentar europarlamentar al românilor și că se pronunță contra
Chichirău a făcut zarvă mare privind bustul de pe lor.
Copou al „poetului părtimirii noastre”. Altă consoră a sa În acel martie ‘90, la Tg. Mureș, românii culegeau
a apărut într-un tricou cu chipul Anei Pauker. bolovanii care-i pocneau, ca să fie înarmați cu ceva.
Da, știu că n-a putut fi aplicat Punctul 8 de la Revăd scena: 10-15 maturi cu furci alergau după un
Timișoara, că membrii de vârf PCR n-au fost lustrați băietan: „Prindeți-l, e român!” Și-mi amintesc oftatul de
(cazul Ion Iliescu), dar de ce urmașii celor care au rezistat ușurare al Anei Blandiana, după ce bietul Cofariu, bătut
ocupației sovietice (cu arma în munți sau prin cuvântul cu cruzime, a fost declarat ungur de presa internațională:
scris) să fie discriminați iarăși și iarăși? Mă întreb și eu, Bine că-i român , nu ungur! E ce mi-am spus și eu după
ca Ioan Roșca (într-un dialog cu Dan Culcer), de ce „se ce am aflat că individul care a scris mârșav actriței Maia
incriminează aprecierea unor oameni care au acționat Morgenstern, amenințând-o cu moartea, este evreu,
într-o perioadă în care era firesc să aperi interesele cum precizează o parte a presei. Român sau evreu, ce-o
neamului tău”? fi , sigur este că –i bolnav psihic. Antisemitismul - o
Centrul INSHREW, prin vocea domnului Florian, repet- e boală psihică.
ne culpabilizează ciclic ca barbari și criminali, ne vede În Israel funcționează Anti-Difamation League; în
rasiști, fasciști, mâncători de co-etnici. Cine nu-i docil, Anglia, legea contra defăimării țării. La noi, MCA: Centrul
cine nu se lasă turnat în vasul Wiesenthal ca om- de- apă pentru Monitorizarea și Combaterea Antisemitismului.
, cine nu-i intimidat de acuzele nedrepte, plătește iarăși Pe de altă parte, e musai să ai revelația tembelismului
nesupunerea, ca Octav Bjoza, în timp ce „profesorul” românesc și să afirmi: „La ce să te aștepți de la pedigree-
Brucan, anapaukeristul, a ieșit din spuma revoluției pur ul românilor?” Ba chiar apare un ONG, ținta sa fiind „Fără
și simplu. români la conducerea țării.” Care țară? România cumva?
Albert Wass e nume de stradă, iar criminalul ungur Când scriitorul Sorin Lavric (care nu-i om-de-
deține și bust într-un parc bucureștean, zice presa încă apă) evocă în Parlament figuri legendare ale rezistenței
liberă. Șeful INSHREW are ce are cu bustul lui Mircea armate anti-comuniste, e amendat, cu mânie corect
Vulcănescu. Aici s-a ajuns, dacă într-un manual de politică, pentru că se abate (verb proletcultist) de
istorie era „consacrată” Esca. Alternativă la Ana Ipătescu la linie. Istoricul Marius Oprea (nici el om-de-apă)

2
BUCOVINEI Iunie 2021

afirmă despre frații Muraru, Alexandru și Andrei, care Gulian? Leonte Răutu scrisese articolul-direcție
văd antisemiți pisti tăt, că, pentru ei, „suveranitatea spre viitorul roșu, Împotriva cosmopolitismului. Or,
României e o crimă și patriotismul o ceapă degerată”. cosmopoliții trebuiau eradicați: Dinu Pillat, Streinu,
S-a destrămat doar „colosul” comunist din Carpați, Comarnescu, Steinhardt...
Ceaușescu, dar tehnica și strategia „Scânteii ” s-au Cazul Alice Voinescu? A fost arestată în 25 aprilie
moștenit. Îmi amintesc bine că tatăl meu făcea haz de 1951, pentru participarea la conferința lui Petru Manoliu,
nehaz: „Dacă Napoleon ar fi avut un ziar ca „Pravda”, nu întemnițat și el de două ori. A doua oară, pentru că fusese
s-ar fi aflat în Franța că a fost bătut la Waterloo.” Cine surprins citind Ispita de a exista de Cioran. Traducătorul
a „ lucrat” diversiunea cu teroriștii (preluată acuma lui Thomas Mann umbla în petice la propriu. Fusese
de premierul Câțu, referitor la protestatari)? Brateș, poreclit Arlechinul. Pentru Alice Voinescu au urmat 12
ginerele lui Nicolschi, anunțând și otrăvirea apelor. luni la Ghencea, apoi DO (domiciliu obligatoriu), lângă
După ‘89, s-a cerut „arderea bătrânilor”(îndemn Tg. Frumos, la Costești. La 68 de ani, cu tensiunea 26,
al negativistului interbelicilor, Mihai Ilovici, scos de fără pensie, i-a trimis un memoriu lui Nicolschii (da,
la naftalină), tocmai pentru că bătrânii știau bine prin cu doi i) și a primit de sus altă lovitură de pedeapsă:
ce au trecut după ce trecuseră peste noi „tancurile „Consider că s-a procedat just, anulându-se pensia”.
Sovieticei Armate”. Și da, bătrânii sunt mai greu de Justă, după Călin Vlasie (29 martie 2021), este cenzurarea
prostit, pentru că tot pățitu-i priceput. Pe străzi, se lui Sorin Lavric în „România literară”: „suspendarea
strigau lozinci feseniste ca „Moarte pentru cei cu multă definitivă a rubricii ipochimenului”. Lavric – ipochimen,
carte!” și „Boșorogii fără dinți vor să fie președinți”, ținta Eminescu –idiot...Nimic nou sub soare. Președintele
fiind Corneliu Coposu. O Antigonă declara: „bătrânețea Academiei, Profesorul Ioan Aurel Pop, militând pentru
egal ineficacitate culturală”. Câți ani o fi având acum? istorie adevărată, e atacat de presari ignoranți pentru că
Cineva susținea, tot în anii 90, cu obstinație, „eliminarea ar fi fost membru UTC, cum erau, de altfel, toți elevii, la
hârburilor”, ca Anton Dumitriu, ca Noica... Edgar Papu hurtă. Faptul că Mihai Răzvan Ungureanu a urcat în CC/
era cel mai lovit. M-a durut amărăciunea cărturarului UTC, lângă Nicușor, n-a fost piedică pentru premierat,
evreu, spunând pe un post tv: „Eu v-am iubit.” nici pentru scaun de ministru MAE, nici pentru șefie SIE.
Toleranța se manifesta discriminatoriu. Era înțeles A existat un proiect prezidențial „România
și scuzat Brucan și „erorile” lui, în fapt crime. Poeții educată”? Cum, când sunt scoși în față, pe varii canale,
stahanoviști, ca Deșliu, Banuș, Cassian, erau declarați tocmai inși fără apetit pentru cultură? Într-un editorial
vaccinați și vindecați de boala copilăriei, stalinismul. „BLA” (iunie-iulie 2020), Florentin Popescu semnala:
Nu cumva pentru că înțeleseseră rapid de unde bătea întrebat cine-i Eminescu, un tinerel a răspuns candid:
vântul? „Eminescu e o stradă din București”. Sunt sigură că
Înainte de ‘44, România cunoștea maximum de asta ar fi spus și despre Maiorescu, alt „conservator”, și
eflorescență culturală. A urmat urgia. De ce a fost despre Iorga, marele „conservator” și sămănător (v. Ioan
omorât în chinuri istoricul Gh. Brătianu, în detenție? Stanomir, Spiritul conservator. De la Barbu Caragiu la
Pentru că trecuse Prutul la vreme de război, ca voluntar? Nicolae Iorga, Curtea veche, București 2008).
Istorici mari au fost declarați antisemiți : Iorga, Pârvan, În nopțile anului 2013, cel mai urât an al vieții mele,
Aurel C. Popovici...Am fost în ne-cultură, suntem discutam cu arhitecta Eugenia Greceanu despre New
acum în neocultură. Respectul valorilor e acuzat ba de Age: „Au program, metodă, fonduri”, îmi spunea Jeni. Și
crypto-comunism, ba de crypto-fascism.Un ins care recapitulam împreună indicațiile:
abia putea formula o frază susținea pe un canal, în 3 - Omul să asculte de Putere;
aprilie a.c. . „Conservatorismul a dus la căderea celor - Copiii au drepturi asupra părinților; ei, părinții,
mai importante civilizații.” Încerca să-l critice bâlbâit trebuie educați;
pe Constantin Rădulescu - Motru (filosof al culturii - Fără icoane și rugăciune în școală;
și strălucit pedagog), „dacă îmi amintesc bine cum îl - Familia trebuie „deschisă”; traiul nu în doi, ci în
cheamă”. Nu-și amintea. Ar fi fost în stare să-i spună și grup e viitorul;
Mortu, ca într-o regretabilă polemică. - Trioul adevăr - frumos - bun e caduc; estetica
Anti-conservatorii sunt deranjați de Eliade, urâtului trebuie promovată;
Cioran, Sandu Tudor, Bernea, Țuțea. Chiar și de Gusti. - Binele universal presupune toleranță.
Iar combinația patriotism + socialism mi se pare la fel Numai că toleranța asta se repartizează pe sărite,
de aberantă ca ideea că ar fi o ruptură între naționalism discriminator.
și europeismul lui Eminescu, Eliade, Stere, Motru, Avem, mai avem posibilitatea să alegem singuri
Șaguna...De-a dreptul dia(bo)lectică în Infernaționala grâul de neghină. Ni s-a dat liberul arbitru. Și o facem
(mulțumesc, Dan Anghelescu!) zilelor noastre. dacă nu suntem oameni de apă.
În anii mei de facultate (1962-67), Iorgu Iordan
cerea „să spălăm creierele de tradiția cea rea”.Au revenit
„analfebetizatorii” proletcultiști ca Roller, Novicov, Magda Ursache
3
Nr. 2 (27) SURÂSUL

DRAGI PRIETENI, DRAGI ROMÂNI,


Mă bucur să primesc doare sufletul că familia mea și toți cei dragi care
vești bune din țară cu mi-au adus fericire se află în această situație de
privire la finalizarea parcă eu sunt vinovat că au ajuns aici și pentru că
și publicarea unor am avut curajul și îndrăzneala să cred și să visez la
cărți, despre adaptarea stele, că bunul și frumosul vor învinge, deasemeni
dascălilor / profesorilor omenia și dragostea… și ca un laș mă resemnez cu
la munca în mediul faptul că sunt bătrân și voi muri, că nu mai e treaba
online și la succesul și mea, că noi ramoliții nu mai înțelegem vremurile
bucuria copiilor chiar și să lăsăm totul pe seama copiilor să le rezolve. E
și în aceste vremuri tulburi. Învățământul și educația timpul lor!
de calitate, scrierea și editarea unor cărți sunt Sunt întrebat: ce-am mai făcut? Am descoperit
„dulciurile” atât de necesare unei creșteri armonioase cât de singur sunt, că totul e un univers care va
și totodată reprezintă mijloace de modelare a tinerilor muri o dată cu mine. Și iar visez. Eram în întuneric,
pentru o creștere viguroasă. în universul fără stele. Întunericul strălucea în
Spun aceste lucruri deoarece chiar și acum jurul unui mare nevăzut. „Revelează-Te, Doamne!”,
îmi pare rău că uneori nu prea înțeleg ceea ce L-am rugat. „Tu nu ești pregătit pentru intensitatea
scriu lingviștii și literații și asta din cauză că nu am iubirii mele fiule”, mi-a răspuns. „Am nevoie
cunoștințele de bază ale acestor domenii. Am fost de iubire, Tată. Ce poate fi mai înălțător decât
mereu corigent limba și literatura română, la orele binecuvântarea SUFLULUI Tău, Părinte ceresc.
doamnei Ștefănescu, iar pentru acest lucru era Fă-mă să înțeleg, Tată!” „Cadoul iubirii e creația, e
chemată mama la școală. Venea cu cureaua tatei sul momentul culminant, apogeul actului împreunării
în buzunar și o desfășura precum cowboyul biciul cu ființa iubită… Când se produce, te crezi în ceruri.
în fața clasei și mă ardea ca pe un noaten/mânz Imaginează-ți acest zenit multiplicat o dată, de două
nărăvaș. Așa mă croia cu cordonul de la reșou și ori, însutit, înmiit, infinit. La această intensitate a
directorul școlii, d-l Sperlea Dorel. Dumnezeu să-l bucuriei exprimate prin toți porii ființei tale, te
ierte că a fost un om tare de treabă, însă mă ardea la evaporezi, devii mumie, o umbră, apoi dispari. Te
palmă de umblam cu ele pe pereții reci ai școlii ca să descompui, devii iubire. Ești 80% apă, Mai vrei să
îi răcoresc; și nu eram singur, ci cu alți 4 sau 5 băieți mă vezi?” Am rămas pe gânduri. „Și totuși acesta e
și fete. Plângeam și râdeam în hohote unul de altul, scopul călătoriei tale Ben. Mulți din fii/fiicele mele
de schimonoselile fetelor suferinde. Era totuși domn ajung la mine construind platoșe și dăruind iubire.
că nu ne bătea în public cum o făcea mama de față Nu ați avut încredere-n Epistole și ați rămas de
cu întreaga clasă de se ascundea și profesoara de atunci terorizați de frica morții.”
frică. Mama era un gigant și avea o voce de se auzea Am spinarea plină de pumnale căci asta se
de la câțiva kilometri când țipa la rând la carne, la cultivă azi – jupuitul. Sunt înconjurat de vânzători,
prăvălia lui Ceda, că așa îl chema pe măcelarul de asemenea lui Iuda și aștept Crăciunul. Aceiași
origine sârbă. Așteptau săracii de la trei dimineața, securiști și trădători KGB-iști din vremurile
iar când sosea carnea pe la zece, se termina cu comuniste ne urmăresc și azi prin întreaga lume. A
ordinea și se îmbulzeau la grămadă ca oile speriate devenit o modă și o stăpânire cu sete criminală, un
de lup. Îl ștrangulau pe bietul măcelar cu tejgheaua în masochism care numai așa poate fi hrănit, prin vrajbă
perete și de aia urla mama la ei. I-auzi moldoveanca! și instigare. Să-ți iubești țara și părinții e subiect și
Strigau minerii de pe dealuri. La 40 de ani, venit sentiment tabu. Pe nesimțite Crăciunul ceaușiștilor
din Australia în vizită acasă, m-am dus la doamna te izbește ca o nălucă Shakespeariană cu gloanțe,
profesoară Ștefănescu la școală și i-am cerut o carte cu brazi împodobiți de covizi, globulețe de toate
de limba română și doamna a râs de mine. La ce-ți culorile, cu țipete de niciunde și nici măcar nu am
mai ajută acum? Voiam să știu ce nu știu, ca să știu. fost în România atunci… Mă trezesc căutând o funie
I s-a făcut milă și mi-a adus din podul școlii cărțile de un metru, poate doi prin garaj dar dau peste o
din ciclul doi. E vastă limba și gramatica română și pereche de pantofi vechi cumpărați din America. Au
e o binecuvântare de la Dumnezeu și de la părinți să tălpile găurite însă fețele sunt ca noi din piele neagră
ți-o însușești la timpul potrivit. de porc. Am și niște pingele noi tot negre, proaspete,
Vine Crăciunul și sunt foarte trist și dezamăgit, aduse din China de soție și cred, simt că ar fi bine
deznădăjuit de starea lucrurilor și a omenirii. Mă să practic pingelitul; nu că aș fi sărac sau zgârcit, ci

4
BUCOVINEI Iunie 2021

de dragul practicii acestei îndemânări învățate de apoi, m-ai sfătuit să am grijă ca ochiul magic să nu-
la nenea Ghiță cizmaru, care locuia în blocul C. El și suprapună aripioarele de fluture.” Asta se întâmpla
lucra noaptea cu tata în minele de uraniu, iar ziua prin 1964. În 1994 am terminat, cu diplomă și lauri
repara încălțăminte ca să-și câștige existența, iar Institutul de Ingineri de sunet, din Melbourne. Lui îi
eu acum ca să mă echilibrez. De la el am învățat mulțumesc, așa cum îți mulțumesc ție dragă Vasilica
atunci când mă trimitea tata să ne pună blacheuri pentru dragostea de a scrie. Am fost întotdeauna
la sandale, să ne țină mai mult și îl urmăream cu curios și mi-a plăcut să învăț. Vedeți ce înseamnă
pasiune cum bătea cuie în pantofi. Prietenia e cel să dăruiți dragoste pentru ceva unui copil? Eu de
mai important lucru din viața unui om. Eu și azi atunci tot dărui și îmi descoper sufletul. Dacă nu vă
după 50 de ani îi scriu celui mai drag învățător al întâlneam pe dumneavoastră, pe toti acei ce cu drag
meu care mi-a dăruit dragostea pentru film, nenea dăruiți, poate azi, eram doar un robot. Dumnezeu
Watzi Josef: „Dumneata ai fost întotdeauna cinstit și vă privește prin ochii mei și a celor care mă privesc!
drept, nu ai făcut discriminare între adult și copil, Iubiți-vă ! Nu vă trădați sufletul.
m-ai tratat mereu de la egal la egal și mi-ai dat sfatul
întreg și potrivit la orice întrebare de copil. M-ai
tratat cu seriozitate de ceas elvețian. Nu am să uit
niciodată clipa în care mi-ai arătat la magnetofonul
TESLA pe care îl aveați, că nivelul de înregistrare Ben Todiă
optim este la 7 și jumătate la butonul de volum și

PENTRU NEUITAREA MARTIRILOR


DE LA FÂNTÂNA ALBĂ
Uitarea este un păcat, ședințele societății au hotărât să înalțe o cruce în locul
chiar dacă nu-i cel semnului existenței uneia din gropile comune din
mai mare, mai ales Poiana Varniței, indiferent de părerea autorităților.
când nu ține de firea Schița a fost realizată de Dumitru Văluță, originar
unui individ aparte, din Basarabia, iar profesrul Grigore Frătăucean din
ci se așterne peste satul Pătrăuți a construit-o. Într-o noapte, crucea
o comunitate , peste a fost transportată la Bahrinești, în gospodăria lui
un neam întreg. În celebrele lui „Cugetări” marele Nicolae Topală, fiind ascunsă într-o șură, până la 30
istoric Nicolae Iorga spunea: „ Uitarea îneacă martie 1991.Spre uimirea autorităților și a lucrătorilor
păcatele, dar ele putrezesc care amenajau terenul din


în sufletul omului”. Ziua de 1 preajma locului masacrului în
aprilie 1941, înscrisă cu sânge vederea dasfășurării în ziua
în biblia suferințelor românilor La Fântâna Albă se închină următoare - 1 aprilie 1991 - a
din nordul Bucovinei este cea lutului și umedei țărâni unei comemorări, în dimineața
mai indicată pentru a răscoli dulcea și amara Bucovină zilei de 31 martie, crucea era
sufletele noastre, ca să nu le cu tot neamul nostru de români instalată. La mitingul de doliu
lăsăm infectate de putregaiul au participat peste 500 de
uitării. Încerc să refac traseul GRIGORE BOSTAN persoane din satele din care,
unor însemne comemorative în 1941, înaintașii lor porniseră
care ne feresc de păcatul uitării jertfelor martirilor spre România, câteva zeci de preoți, reprezentanți
fără vină de la Fântâna Albă( Poiana Varniței). În ai autorităților locale. A avut loc oslujbă de pomenire
primele luni ale anului 1991, Societatea„ Mihai și sfințirea crucii. De atunci, în fiecarean la 1 aprilie,
Eminescu” din Cernăuți, în frunte cu românul patriot în acel loc vin reprezentanți ai autorităților locale,
Dumitru Covalciuc, cu Ilie Sucevean și istoricul raionale și regionale, reprezentanți din multe
Florea Șapcă, fratele ziaristului Nicolae Șapcă, s-au localități din România, pentru a participa la slujba
constituit într-un grup de inițiativă și în una din de pomenire a martirilor de la Poiana Varniței, lângă

5
Nr. 2 (27) SURÂSUL

localitatea Fântâna Albă. Stăreția Putnei. În ultimii ani, evenimentul tragic din
Au trecut anii și în 2008, luna martie, din inițiativa 1941 este tot mai cunoscut și mulți români dințară
șefului de atunci a administrației locale din raionul vor să fie prezenți la comemorare. Zona este peste
Hliboca( Adâncata) de care aparține satul,domnul graniță, într-un loc mai greu accesibil, de aceea, cu
Petro Panciuc, s-a constituit un alt grup de inițiativă binecuvântarea IPS Pimen, Arhiepiscop al Sucevei
pentru construirea unui monument memorial. La și Rădăuților, spațiul memorial de la Putna a fost
ședința grupului au participat protopopul raionului, reamenajat ca Portal Memorial Golgota Neamului„
Ioan Gorda, alți preoți, arhitecți, reprezentanți ai Fântâna Albă”. Portalul a fost sfințit la 2 iulie 2018,
societăților culturale, ziariști profesori, istorici și de sărbătoarea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare,
aparatul administrației locale. S-au prezentat, au ca parte a manifestărilor dedicateCentenarului
fost examinate și dezbătute câteva variante ale Marii Uniri, pentru a cinsti memoria celor care au
proiectului. La 1 aprilie 2008, pentru prima dată avut o singură vină: și-au iubit neamul, credința
de când se pomeneau martirii fără vină din Poiana și patria. Ansamblul, închinat jertfei românilor de
Varniței, la manifestare au participat conducătorii pretutindeni și din toate timpurile pentru libertate,
regiunii Cernăuți, guvernatorul și președintele independențăși demnitate. Ansamblul este sculptat
regiunii, președintele Consiliului Județean Suceava, în piatră de Podeniși de Vratza și cuprinde o poartă
Gavril Mârza, consulul general al Românei la Cernăuți, monumentală, o troiță de piatră, spații pentru flori
ES Romeo Săndulescu. Protopopul Ioan Gorda și alți și lumânări, inscripții cu numele satelorde unde au
preoți au sfințit o cruce pe locul unde se va ridica pornit spre România cei uciși la Poiana Varniței și o
monumentul memorial, mitropolitul Cernăuților a cișmea, simbol al vieții care izvorăște din jertfa lor.
binecuvântat construcția memorialului. La 1 aprilie În fața Porții , locul de trecere, este așezată Crucea,
2010 a avut loc inaugurarea construcției la care au simbolul jertfei, arătând că cei uciși au căzut în fața
participat preoți, locuitori ai satelor învecinate, graniței, locul de trecere în țara dragă. Numele tuturor
reprezentanți ai autorităților locale, raionale celor căzuți în 1941 este cunoscut doar de Dumnezeu,
și regionle, foarte mulți oaspeți din România. la fel ca numele multora, morți din cauza prigoanei
Monumente și paraclise în memoria vicimelor de la comuniste. Cu toții au urcat Golgota jertfirii vieții
Fântâna Albă au fost ridicate și în alte localități de pe pentru ca poporul român să aibă parte de bucuria
malul Siretului. În Cotul de Sus al satului Cernauca, în învierii. Neuitarea lor și ruga pentru odihna lor sunt
anul 2000, din inițiativă locală și cu banii sătenilora datoriile noastre față de ei care au dat un exemplu de
fost ridicată o bisericuță, alături de o cruce de granit demnitate pentru numele de român. Dacă-i vom uita
pe care au fost dăltuite numele celor care au murit și nu ne vom ruga pentru ei, vom arăta că nu știm să
în timpul represiunilor, inclusiv al celor împușcați prețuim jertfa înaintașilor care ne-au înălțat și ne-au
la Poiana Varniței. În Corcești, în Iordănești au aropiat de Dumnezeu, că ne-am pierdut conștiința,
fost ridicate în 2008 monumente impunătoare în că nu apreciem pacea și libertatea.
în memoria locuitorilor satelor care au murit în
perioada 1940-1945, inclusiv a celor împușcați pentru
că voiau să ajungă în România.Au mai fost ridicate Col. (r.) Ioan Abutnăriţei
paraclise în satele Prisăcăreni din Deal, Suceveni,
Carapciu. Din inițiativa administrațieiraionale
Hliboca, cu aportul firmelor de construcții din raion,
specialiști în acoperișuri din Voloca, Gospodăria
Silvică din Camenca și intreprinzători privați, lângă
monumentul de la Varnița s-a ridicat o bisericuță din
lemn. Jertfa martirilor dela Fântâna Albă nu a fost
uitată în România. La Mănăstirea Putna s-a ridicat o
troiță și un portal.
În anul 2011, ziua de 1 aprilie a fost declarată prin
lege„ Ziua de cinstire a memoriei românilor-victime
ale masacrelor de la Fântâna Albă și alte zone, ale Bibliografie: Petro Chirstiuc„ Ghiocei
deportărilor, ale foametei și alte forme de represiune însângerați”, ed. a II-a completată, Cernăuți 2011
organizate de regimul totalitar sovietic în ținutul Proiectul„ Destin bucovinean”, vol. I „ Fântâna
Herța, nordul Bucovinei și în întreaga Basarabie”. Tot Albă-Golgota Neamului” ed. Nicodim Caligraful,
în 2011 s-a realizat spațiul memorial de a Putna, prin Mănăstirea Putna , 2018, ediție în grijită de
Departamentul pentru Românii de Pretutindeni și academician Alexandrina Cernov

6
BUCOVINEI Iunie 2021

Nicolae Dabija ne-a lăsat „Tema pentru acasă”


DOVADĂ A CREDINŢEI, A NĂDEJDII ŞI A IUBIRII
Nicolae Dabija (15 iulie 1948, Comuna Codreni, de bărbați înghesuiți într-un vagon încercau acum
Cimișlia – 12 martie 2021, Chișinău) – poet, prozator, sentimental de teamă, de resemnare, de înduioșare,
publicist, eseist, istoric literar și om politic din Basarabia, de sclavie consimțită sau de încăpățânare, pentru o
membru de onoare al Academiei Române, membru nevinovăție transpusă pe chip și pe suflet. Mihai devine
corespondent al Academiei de Științe a Moldovei, Doctor M1-315.
Honoris Causa – nominalizat de mai multe universități din Urmează treisprezece ani de gulag printre sfinți,
Basarabia și Țara Mamă, redactor-șef al săptămânalului intelectuali și răufăcători, care încercau a se ține cu toții
„Literatura și Arta”, editat de Uniunea Scriitorilor din de o singură funie a vieții, pentru a nu fi doborâți de
stânga Prutului, ne-a lăsat ultima sa „Temă pentru acasă” necruțătoarea Siberie.
la Limba și Literatura Română, intitulată „A fi om – o artă Personajul cunoaște Iubirea în libertate, atunci
sau un destin?!”. când este ajutat să evadeze de Maria Răzeșu, fosta sa
Cu peste 80 de volume de poezii, romane, nuvele, elevă din Poiana, care ajunge la capătul pământului
eseuri, publicistică, istorie literară, manuale, povestiri pentru cel căruia îi era sortită. “Mulți dintre oameni nu-
și poezii pentru copii, traduse și publicate în numeroase și află niciodată împlinirea pentru că n-au răbdare nici
țări, Nicolae Dabija a fost un ambasador al românismului, s-o caute, nici s-o aștepte”, dar Mihai și Maria, fugari
iar dacă ar fi scris doar romanul „Tema pentru acasă”, ar prin taigaua nesfârșită, și-au recunoscut sufletele care se
fi fost suficient pentru a-i oferi Nobelul pentru Literatură știau parcă de mii de ani, au recunoscut Iubirea, “o iubire
sau pentru Pace. ca un cutremur, ca o spaimă, ca o cădere într-o fântână
Opera dezvăluie, până în străfundurile sale, până adâncă sau ca o prăvălire în cer.”
la nivel atomic, existența Iubirii, a recunoașterii ei pe Dacă cineva mai crede astăzi că în ideologia
pământ, ca o fărâmă a sfințirii dumnezeiești. Sufletul, comunistă a existat măcar ceva uman, benefic, prolific,
încercat de cele mai grele cazne, de așteptare, de mie mi-e suficient doar atât din această teorie: “numai
deznădejde, de umilire, de dezrădăcinare și împingere cretinii mai iubesc”, iar de aici s-au născut toate dezastrele
până la granița cu Infernul, se recunoaște în Dumnezeu și urgiile săvârșite de călăii regimului.
printre oamenii de lângă el. Autorul ne întărește prin „Omul devine tare prin suferință” și multe au
această lucrare, încredințându-ne că îngerii și-au de îndurat personajele acestui roman: interogatorii,
construit lăcaș în oameni, că puterea noastră de a simți întemnițare, evadare, epuizare, singurătate, neputință…,
este dincolo de perceptibil și terestru, iar că ocara la care dar toate au fost parcă incomparabile cu puterea iubirii.
au fost supuși românii basarabeni, alături de alți frați în Mihai avea de executat în total 240 de ani, 8 luni, 3
credință și încredere, de către regimul stalinist, nu le-a săptămâni, 2 zile, 8 ore și 30 de minute, iar “a atrage
surpat Omenia. după tine în iad sau într-o mare nenorocire care-i numai
Romanul prezintă destinul profesorului de Limba și a ta, o ființă care te iubește și care nu se gândește la
Literatura Română din satul Poiana, Mihai Ulmu, proaspăt moarte pentru că se gândește la tine, înseamnă a fi iubit
absolvent al Facultății de Litere din Iași, șef de promoție, vreodată.”
care le preda elevilor săi de clasa a XII-a întreg anul pe Aș vrea să ne putem bucura astăzi de ceea ce avem,
Eminescu și doar câteva ore le vorbea de ceilalți scriitori. ca urmare a lacrimilor, a sudorii, a îndârjirii, a luptei, a
El însuși precum un Eminescu avea cabinetul de literatură credinței și nădejdii, dar mai ales a iubirii față de aproape
ca un muzeu, ca o cameră de oaspeți, împodobită cu a tuturor celor care n-au lăsat să ne moară graiul,
portrete de scriitori, covoare tradiționale, expoziții de tradiția, bunătatea, omenia, a celor care nu L-au lăsat
reviste și cărți. Pentru dăruirea sa cuvântului românesc, pe Dumnezeu să moară în sufletele lor și care ni L-au
meseriei sale, literaturii române și oamenilor, Mihai Ulmu trimis reazem pentru vremuri mai bune sau mai grele.
este condamnat la 25 de ani de închisoare și deportat “Gulagul” nostru de astăzi este diferit de cel de acum o
în Siberia, la muncă silnică în “Lagărul Morții”. Ultima sută de ani, pentru că ei s-au încăpățânat să treacă peste
sa lecție de literatură, înainte de arestare, răspunde suferințele fizice și nu le-a fost doborâtă nici destoinicia,
la întrebarea “Ce e iubirea?”, profesorul subliniindu-le iar nouă ne rămâne să luptăm doar cu noi înșine, fiecare
elevilor că “neamul nostru e condamnat să iubească“. în fața propriei ființe, pentru că viața neîntemnițată este
Dus într-o închisoare pe roți, în vagoane pentru zborul, zâmbetul, îmbrățișarea... Și să nu uităm: „iubirea
vite, cu pasageri care aleseseră să tacă, Mihai Ulmu îi sfințește și pe cei sfinți”.
traversează Nistrul pe la Tighina, apă de la care își ia
rămas-bun ca de la un bun prieten, iar apoi Uralii. Sute Tatiana Scurtu

7
Nr. 2 (27) SURÂSUL

CELULARUL
Continuare din numărul anterior...

*** muribund îmi cerea ajutorul. Degeaba. Îi sorbeam ca pe


Zgomotul împuşcăturilor se nişte trufandale mai gustoase decât cadavrele ce stăteau
auzi în tot satul, înfiorându-i să intre în putrefacţie. Mă săturasem să-i apăr de atacul
pe cei care nu se duseseră la celor mai puţin norocoşi decât mine. Aşa mi se întâmpla
biserică. Tremurând, femeile când salvam pe câte unul. Veneau ceilalţi dornici de
îşi trimiseră copiii să vadă trufandale. Şi-i lichidau..
ce s-a întâmplat în curtea - Ho nebunilor! le strigam văzând cum hăpăiau pe
bisericii. Nu s-au mai întors. nemestecate trupurile muribunde.
Cum se apropiau de intrarea în curtea bisericii erau Am făcut un pas, încă unul, şi am privit la colbul
împuşcaţi fără milă. Deodată apăru în curte și preotul ridicat de lăboaiele mele crăpate şi verzi. Pielea tălpilor
îmbrăcat în straie de sărbătoare. În mâna dreaptă avea arse, cu şănţuleţe pline de viermişorii se tăbăcise de-a
un celular la care părea să rostească un fel de predică. lungul timpului. În cenuşa din crăpăturile tălpii, trebuiau
Brusc vocea se auzi în faţa bisericii de parcă ar fi fost să-şi facă loc bacteriile mici care aveu rolul de a stabili
amplificat de o staţie puternică: echilibrul. Aceasta era în fond existenţa mea: echilibrul.
- Omul a fost făcut de Dumnezeu după chipul şi Uneori mă trezeam întrebându-mă, ce s-ar fi întâmplat
asemănarea sa! rosti el strecurându-se printre cadavre. cu trupul meu, dacă tălpile ar fi avut mai puţin de un
O voce străină se auzi rostind cu aceeaşi intensitate: metru lungime? Cum mi-aş mai fi găsit echilibrul? Mă
- Şi ăştia care ne împuşcă, sunt tot după chipul lui bucuram de existenţa lor. Şi când oboseam căutând
Dumnezeu răspuns mă aşterneam iarăşi prin pulberea neagră
Biserica ardea, iar trupul preotului lui se micşora a câmpului sfarogit din vremuri necunoscute mie,
de viu de parcă ar fi fost în toiul vâlvătăilor. Din celularul răscolind-o . Ştiam că întotdeauna trebuia să-mi îndrept
lui nu se mai auzea decât zgomotul exploziilor din paşii spre grota din spatele meu, unde dosisem proviziile
spatele caselor sau din livada de pruni. Sătenii escortaţi de care nu mă puteam despărţi. Mai strângeam din când
pieriseră în curtea bisericii, acolo unde prelatul încerca în când şuruburile pentru ca să nu-mi scârţâie tăblăraia.
să înţeleagă, tot mai nedumerit, cine era la telefon. Dar Frigul din preajma peşterii îl suportam mai uşor de când
nu mai avu timp. Un pocnet sec îi sfârşi curiozitatea. perii sârmoşi îmi acopereau trupul cu o blană aspră,
Celularul îi căzu din mână în iarba năclăită de sânge. metalică, aidoma privirilor mele când se lăsau cotropite
*** de tristeţe. Numai atunci când insecte mari cât degetul
Pe ogorul unde se găsea doar sângele vacii, priveam se opreau prin blană în căutare de piele moartă,îmi mai
năucit spre dârele de fum ce se înălţau spre cerul din sat. puteam dezlipi ochii de cerul plumburiu ce-mi sufoca
Ardea. Aș fi vrut să mă întorc. Dar nu aveam cum să-i pot existenţa. Din când în când, gâdilitura lor îmi provoca
omorî. Nu aveam armă. Doar celularul îmi mai rămăsese. plăcere suficient de mare, cât să suport compania
Mi-am amintit că exista un cod special care ar fi putut gânganiei ajunsă la piele. Nu mă scărpinam, pentru că
acţiona chiar şi asupra satelitului ce administra reţeaua. degetele mele cât un arbust ar fi putut s-o strivească
Doar ca prin ceaţă distingeam numerele. Le-am făcu înainte de vreme şi să mă lipsească de prânzul pe care-l
făcut şi le-am trimis în eter. Nu se întâmplă nimic. „Poate adunam cu răbdare, periindu-mi blana cu unghiile
că am uitat de o cifră”, gândeam repetând formarea răsfirate, sub care adunam câteva zeci de insecte.
cifrelor. Apoi mi-am amintit brusc şi de existenţa unei Aşteptam mereu să se ghiftuiască, pentru ca să fie
litere. Am adăugat-o şi am trimis-o iar în eter. O explozie mai crocante când le striveam sub fălci, învăţate mai mult
puternică cutremură cerul până atinse pământul. În cu lemn pietrificat şi sucuri digestive colectate în peşteră
curtea bisericii, invadatorii înțepeniseră. Apoi începură de pe urma cadavrelor întâlnite prin peregrinările mele.
să se dezintegreze sub ochii uimiţi ai sătenilor ce Dacă aş fi acceptat să fiu alături camarazilor mei, aş fi
continuau să vină spre biserică. Femeile se aplecau către coborât din înaltul cerului cu zeci de aparate de zbor şi
cadavre căutând să-şi recunoască fiii şi soţii. Plângeau aş fi ucis fără nicio remuşcare oamenii întâlniţi în calea
pe tăcute. Unele se bucurau când mai găseau un licăr mea. Dar nu, eu dezertasem. Preferam să trăiesc ca un
de viaţă în trupul celui căzut. Erau pline de speranţă că parazit din dezastrele provocate de confraţii mei.
rănitul avea să-și revină Ridicat de-a binelea, trupul meu putea fi zărit de
*** departe, după cum ochii mei puteau privi la fel de bine
M-am ridicat în capul oaselor. Am simţit cum depărtările. Şi de această dată nu se vedea mare lucru.
omoplaţii îmi zvâcneau sub greutatea capului nehotărât: Acelaşi fum pâclos curgea din vârful unor coloane
încotro să-mi îndrepte privirile? Simţeam în cerul gurii din spatele peşterii. O singură dată am zărit, o pasăre
miasmele de peste timpul în care stătusem lăţit, ca o diformă, vălurind plumbul aerului, ţinând în clonţ ceva
plantă leneşă pe zgura pământului. Din când în când un ce ar fi putut semăna cu un cap imens, poate la fel de

8
BUCOVINEI Iunie 2021

mare ca al meu. Ciocul intrase în orbitele ochilor goliţi cu viermii care ne dădeau hrană şi care ne fereau de
de substanţă, iar părul de pe tivga prinsă-n cleştele nenorocirile ce ar fi venit odată cu ploile.
păsării căzuse de parcă ar fi putrezit. „Probabil că aşa ***
se va întâmpla şi cu ţeasta mea când nu voi mai fi în Ajuns în fundul grădinii mi-a căzut celularul din
stare să mi-o apăr”, mi-am zis cu tristeţe. Între timp, buzunar, când am sărit peste gardul vecinului. Trebuia
bacteriile îmi uşuraseră tălpile, făcându-mă puţin mai să fug. Trebuia să mă ascund. Deodată telefonul
vesel. Puteam păşi fără dureri şi fără teama de a stâlci celular a început să sune. Un uriaş s-a îndreptat ţintă
viermişorii. De hrana putredă dosită în interiorul peșterii către el. “Aha, vasăzică ne puteau depista, după apelul
aveam nevoie, spre a-mi uşura digestia cioturilor arse pe celularelor”. M-am bucurat că mă lipsisem de celular.
care le ingeram strivite de gura flămândă. Aveau să mă dibuiască mai greu. Se însera şi în penumbra
Le sorbeam de-a valma, fără să le mestec, sperând ce se lăsase peste ogoarele consătenilor puteam să fug
să alunece vii şi nevătămate prin gâtlejul uscat spre burta şi să mă ascund mai bine. În urma mea un miros greu
mea nesătulă. Era singura sursă, naturală, la îndemână se lăsa peste satul în care îmi petrecusem copilăria. Am
pentru a lubrefia măruntaiele ca să nu ruginească. plecat cu teama de a nu fi descoperit , sperând că voi găsi
Uneori, cu câte un bolovan bine ţintit, sau câte cea mai bună cale de a mă salva. Nimic nu părea să-mi
un molar aruncat cu iscusinţă îmi orbeam atacatorii, fie de folos în ura ce zumzăia de-a lungul şi de-a latul
putând să-i atac la rându-mi şi mai bine şi să-i dobor. pământului peste care călcasem de atâtea ori fără să am
Hălcile proaspete din trupul lor erau binevenite în teamă, în toată viaţa de până atunci. Acum era altfel. Şi
meniul sărăcit de trecerea timpului. eu trebuia să rezist. Un uriaș m-a ajuns și m-a prins de
Iar când resturile adunate în fundul peşterii spate cu degetele-i metalice. Durererea m-a făcut să mă
fermentau, luam din masa gelatinoasă, un festin ce zvârcolesc, în încercarea de a scăpa.
părea de-a dreptul împărătesc. Mă lungeam pe burtă Am deschis ochii. Mă durea spatele de la pământul
şi nu mai luam seama la dansul erotic al insectelor ce tare pe care dormisem destul de mult timp. Pe mine
se înmulţeau prin blana mea, culegând cu degetele ca circulau în voie șiruri de furnici roșii, mici, care-mi
nişte crăcane implacabile, miile de enzime lucioase pișcau dureros pielea. Pe un ogor alăturat, un vecin
şi dolofane ce se lipeau de cerul gurii creându-mi o dăduse foc la niste uscături. De acolo venea un miros
stare de voluptate greu de definit. Din când în când îmi vag de fum, Nu-mi pierise de tot groaza trăirilor de
permiteam să mai perii blana de la subţiori şi să adun care nu reușeam să mă desprind. Așa un coșmar nu-mi
ouăle insectelor dulci-acrişoare pe vârful limbii aspre. străbătuse niciodată somnul. M-am ridicat în picioare,
„Dacă nu le las să se înmulţească nu mai am parte de aşa am scuturat furnicile care se lăsau greu duse de pe trupul
ceva”, îmi spuneam mereu, oprindu-mă în faţa tentaţiei meu. și am văzut vaca culcată lângă țărușul de care-o
de a le stârpi definitiv. Norocul meu că nu am avut miros legasem. Mâncase mohorul și acum rumega liniștită
şi nici nu prea ştiam ce era în fond mirosul. Viermii graşi, M-am frecat apăsat la ochi, ca să-mi dau seama că nu
ce-şi părăseau periodic groapa cu rezerve biologice, îi mai visez. Am dezlegat vaca de țăruș și am pornit agale
culegeam şi-i terciuiam uneori la un loc cu resturile spre casă. Mi s-au dezmeticit gândurile. Da, asta trebuia
carbonizate din afara grotei. Eram de-atâta vreme în să fie. Văzusem în ultima vreme numai filme ”de groază”.
stare de veghe, că obosisem. Nu mă mai amuzau nici Gândaci metalici uriași venind de sus, strivind blocuri
insectele amoroase, nici viermii rebeli ce mă obligau immense, distrugând orașe. Animale monstruoase
să-i prind înainte de “evadare”. Îmi era din ce în ce mai ieșind din pământ la mirosul oamenilor pe care-i trăgeau
greu să-mi port cei câţiva metri de trup matusalemic, rapid dedesubt. Și câte alte arătari hidoase plăsmuite în
acoperit cu piele blănoasă artificială de-a lungul şi de-a tenebrele unor minți întunecate, speculate cu sârg de
latul teritoriului ce-mi aparţinea şi pe care-l marcasem producătorii de gen. Chiar și inofensivii; omul furnică,
cu bolovani uriaşi, ca un zid înalt. Dacă nu mi-aş fi omul păianjen și alte creaturi asemenea. Pentru ce se
respectat teritoriul şi aş fi intrat în vreo împrejuire inventează oare asemenea anomalii și pentru cine? Cu
străină aş fi fost considerat duşman şi întâmpinat ca ce folos? Ce fel de educație se pregătește pentru viitor?
atare. Dacă puterile mi-ar fi slăbit, orice atacator m-ar Nu-I destulă tulburare în lume? Tot pe aici mergeam
fi putut răpune devenind stăpânul şi bineînţeles noul când eram copil. N-aveam telefon celular și, nu știu cum
apărător al teritoriului. se făcea de nu-i simțeam lipsa. Citeam Robinson Crusoe.
Eram ultimii bipezi ai cataclismului planetar, ce Citeam Jules Verne. Iar coșmarurile, erau și ele ceva mai
păreau să-şi găsească sfârşitul doar atunci când avea să blânde. N-aveam cu cine schimba vreo ideie.
cadă prima ploaie. Era ca un basm, care ne înspăimânta -Tu ce zici? întreb singura ființă care mă însoțea în
şi de care nu scăpm nici atunci când întâlneam câte mersul meu nedumerit.
un fetus deshidratat care nici măcar nu-şi osificase pe Vaca tăcea în mersu-i calm, impasibilă ca orice
deplin cartilajele trupului şi nici atunci când eram într-o vacă.
stare de mulţumire digestivă deplină. Ştiam că ploaia ne
va ucide. Ştiam că ploaia ne va curăţa pielea şi mediul
pe care ni-l formasem şi că noi înşine vom pieri, odată
Gheorghe Andrei Neagu
9
Nr. 2 (27) SURÂSUL

NICI CĂRTURARII NU SCAPĂ


Aflându-ne noi într-o bună Miron Costin s-a născut în anul 1633, ca fiul lui
dimineaţă pe lângă clădirea Ioan sau Iancu Costin (ridicat ca boier nou, mai întâi
Teatrului Naţional din Iaşi, postelnic apoi ca hatman) şi al Saftei Scoarţeş. Tatăl
conu’ Alecu mă invită să său era, ca şi Grigore Ureche, nobil polon, fiind un
facem câţiva paşi până la protejat al domnului Miron Barnovschi-Movilă, rudă
statuia lui Miron Costin. cu soţia sa. Iancu îl însoţise pe Domn la Stambul,
Cum timp aveam şi unde acesta a fost ucis prin decapitare în 1628 din
eram sigur că are ceva ca-uza intrigilor vornicului Vasile Lupu. După ce a
interesant să-mi spună, mă grăbesc să-i ţin companie fost eliberat din închisoare, hatmanul Costin a luat
şi peste câteva minute privim statuia, iar conu’ Alecu trupul decapitat şi l-a înmormântat creştineşte în
îşi începe lecţia. Aşa considerau micile noastre ţară, apoi a dat numele celui ucis întâiului său născut.
escapade, cele însoţite de o poveste a lui. Deşi neştiutor de carte, hatmanul Costin intervine
- Uite, dragul meu, în oraşul nostru sunt mai multe cu argumente foarte bine chibzuite într-o perioadă
statui care merită toată atenţia fiind şi frumoase, dar extrem de dificilă pentru poloni, atunci când turcii
şi încărcate de semnificaţii. Însă numai despre statuia însoţiţi de moldoveni, dar şi de munteni, invadaseră
lui Miron Costin, Nicolae Tonitza spunea că ar fi cea regatul.
mai reuşită statuie din câte s-au ridicat pe pământul Pentru a-i face pe turci să se retragă, vesteşte
ţărilor româneşti, iar esteţii erau unanimi cu această că oştile cazace vin în ajutorul leşilor. Vicleşugul lui
părere. Mă rog, unanimitatea esteţilor este în sine reuşeşte pe moment, dar Abaza-paşa, comandantul
un fel de miracol! Mai spunea că este ireproşabilă ca turc, află ulterior adevărul şi îi pune gând rău
forme anatomice şi ca proporţii, fiind ideal adaptată hatmanului, dar şi Domnului moldovean Moise Movilă.
la un soclu cu o arhitectură pitorească şi cuminte, Cei doi fug în Polonia, dobândesc moşii şi, mult mai
documentat costumată, expresivă şi sugestivă, dar şi important, protecţia regelui polon drept care, în
perfect încadrată în decorul înconjurător. viitor, se vor implica de mai multe ori în tratative cu
Drept să-ţi spun nu ştiu cum arăta decorul în turcii.
anul când a fost ridicată statuia, în iunie 1888. Mai Trebuie să ştim că în această perioadă Moldova
precis, în ziua de 12 iunie când la baza soclului au fost se afla în centrul intereselor otomane, dar şi a puterii
aşezate osemintele celor doi fraţi Costineşti, Velicico suzerane a regatului polon condus de regi lituanieni,
şi Miron, oseminte aduse de V. A. Urechia din cripta fiind însă în contact şi cu instabilii cazaci, cei puşi
familiei de la moşia Brănişteni-Barboşi. mereu pe război şi jaf.
Acolo fuseseră îngropaţi după decapitarea În anul 1647, tânărul Miron, fiul lui Iancu Costin
ordonată de domnul analfabet Constantin Cantemir, deci, îşi începe studiile la colegiul iezuit din oraşul Bar
tatăl marelui savant Dimitrie. Asta ca să vezi cum apoi le continuă la cetatea Cameniţa, remarcându-se
istoria îşi joacă ironiile cam stranii prin întreaga atât prin inteligenţă, cât şi prin nobleţea trăsăturilor
noastră viaţă. sale, lucru care va influenţa în mod hotărâtor întreaga
Lucrarea a fost făcută, vei vedea că deloc sa carieră.
întâmplător, de sculptorul polonez Wladimir C. Hegel, În 1650 tatăl său, Iancu Costin, moare, iar Miron,
iar soclul statuii, şi el foarte important şi bine gândit, în anul următor, bucurându-se de toate privilegiile
îl are ca autor pe arhitectul Nicolae Gabrielescu. Pe nobililor poloni, este înrolat în armată pentru a lupta
piedestalul de gresie se află, iată, două basoreliefuri împotriva zurbagiilor cazaci conduşi de Bogdan
realizate tot de către Hegel: în dreapta este Hmelniţki, răsculaţi acum contra polonilor, dar şi a
reprezentat Miron Costin citind „Cronica Moldovei” aliaţilor tătari ai acestora la Beresteczko, lângă cetatea
la curtea regelui polon Ioan al III-lea Sobieski, iar la Cameniţa, unde se retrăseseră elevii colegiului de la
stânga - arestarea cronicarului de către trimişii lui Bar, foştii săi colegi.
Constantin Cantemir, care l-a ucis bănuindu-l că ar fi În 1653, către sfârşitul domniei lui Vasile Lupu,
uneltit împotriva sa. Miron şi fraţii săi revin în Moldova. Îşi începe ucenicia
Şi totuşi, ne putem pune întrebarea de ce un om de viitor demnitar pe lângă marele vistiernic Iordache
care nu a fost nici Domn, ba chiar provenea dintr-o Cantacuzino, pe care îl va elogia în Letopiseţul său,
familie de boieri de rang secund, are, spre cinstea arătând: „Toma vornicul şi Iordache vistiernicul, care
celor care au ridicat-o, dar şi a oraşului nostru, o aşa capete de-abia de au avut cândva această ţară sau de va
de frumoasă statuie aici, cam pe unde era centrul mai avea”. Acum primeşte şi prima misiune diplomatică,
vechiului oraş? fiind trimis la starostele Cameniţei să obţină ajutor

10
BUCOVINEI Iunie 2021

împotriva lui Gheorghe Ştefan, care ameninţa tronul - Cumplite vremuri, coane Alecule, mă şi mir
şubrezit al lui Vasile Lupu. Va îndeplini ca ambasador că oamenii aceia aveau vreme şi de cultură, de scris
tot felul de misiuni şi va urca treptele boiereşti până istorii sau de trăit cumsecade. Că uite, bietul Miron
la cea de vornic al Ţării de Sus ori a Ţării de Jos, adică Costin, până la vârsta de cincizeci şi opt de ani a
cele mai înalte cu putinţă, mai ales pentru un boier reuşit să facă diplomaţie la cel mai înalt nivel, să
aflat la a doua generaţie. Activităţile diplomatice îl călătorească, a mers şi în războaie, a lăsat şi o operă
aduc în contact şi cu turcii şi cu polonezii, dar şi cu literară de referinţă şi, în mod sigur, a avut ca oricare
tătarii ori cazacii. Se dovedeşte un patriot desăvârşit, om în viaţă, preocupări simple precum cele familiale
erudit şi bun cunoscător al obiceiurilor vremii, cu sau cele legate de moşii. În condiţiile în care nu de
un farmec personal indiscutabil, conştient de rolul puţine ori viaţa îi era ameninţată la modul cel mai
culturii în viaţa popoarelor, un scriitor care a lăsat o serios!
operă de referinţă, din păcate, acum perfect ignorată, - Mdaa, este cam greu de înţeles pentru noi astăzi
deşi ar fi una din cele mai importante surse pentru cum de reuşeau oamenii aceia asemenea performanţe
cunoaşterea istoriei medievale a Ţărilor Române. Este fără a se bucura de facilităţile pe care astăzi noi le
de fapt un renascentist perfect încadrat conceptului, considerăm a fi în firescul lucrurilor…
dat fiind faptul că pentru noi,cei din aceste teritorii, Cred că primul fapt demn de luat în seamă ar fi că
chiar şi renaşterea întârziase cu vreo trei secole. îşi începeau ziua de muncă la primele ore ale dimineţii,
Opera sa este valoroasă atât din perspectivă asta însemnând, cel mai târziu, ora cinci. Iar cei cu
istorică, documentară, cât şi din punct de vedere dare de mână lucrau, vorbesc de lucru nemijlocit, până
literar. Voi aminti de „Viaţa Lumii”, prima sa operă spre miezul nopţii la lumina lumânărilor. Dormeau
originală, un splendid poem filosofic, „Letopiseţul puţin şi nu pierdeau vremea, aşa cum credem noi
Ţării Moldovei de la Aron Vodă încoace”, de unde astăzi, stând la taclale sau la ospeţe ne-sfârşite. Bine,
este părăsit de Ureche vornicul sau „De neamul să nu ne închipuim că toţi făceau la fel! Leneşi erau
moldovenilor”, din ce ţară au ieşit strămoşii lor, din şi atunci la fel ca acum: pe toate drumurile! Numai
păcate neterminată şi, aşa cum am mai spus, ignorată că, aceştia nu au lăsat nimic în urmă! Şi bine ar fi
de istoricii noştri mult mai dispuşi să ia în considerare să ţinem minte acest fapt, pentru că este valabil şi
tâmpeniile repetitive ale unor pseudo-istorici din în zilele noastre când a petrece şi a te distra, pare
perioada proletcultistă. a fi cea mai mare, uneori chiar singura preocupare
Ca diplomat, chiar dacă se afla mai mereu în a fiecărui individ. Viaţa era foarte grea, iar ceea ce
tabăra otomană, eu unul cred că a slujit mai bine numim drepturile omului aveau să apară abia peste
interesele polonilor şi, cu toate că turcii ştiau foarte vreo două secole. Prin urmare nu ştiai dimineaţa dacă
bine cu cine au de-a face, nu l-au prigonit ştiindu-l om mai apucai să vezi apusul soarelui, deci acei care voiau
cu multă înţelepciune şi capabil de a rezolva situaţiile să facă lucruri demne de a rămâne posterităţii erau
delicate care apăreau între domni şi curţi. nevoiţi să fie foarte serioşi cu munca lor. Spre binele
Doar că moartea pândea în exact locul cel mai nostru, acum!
neaşteptat. Relaţiile sale cu foarte instabilul domn Totuşi, ne putem mândri, dar nu prea cred că ştim
Constantin Cantemir se deteriorează acesta fiind cum să o facem, cu un adevărat spirit renascentist, în
foarte suspicios cu privire la o eventuală detronare. această perioadă şi că putem vorbi despre o mişcare
În consecinţă Domnul trimite în anul 1691 la moşia lui culturală cu adevărat revoluţionară în estul Europei
Miron Costin un călău, pe nume Macrei, vătavul de (acela dominat încă de Imperiul Otoman) întârziată
păhărnicei, cu următorul mesaj: : „De vreme că te-ai tocmai din această cauză, a dominaţiei feudalismului
grăbit de l-ai bătut, nu-l lăsa viu. Păzeşte de-l omoară, oriental, mai bine de două secole.
că d-è scapă viu, mâne, poimâne el ne omoară pe - Mă întreb dacă în prezent i s-ar mai fi ridicat
toţi.” Aşadar mâna criminală era una cât se poate de acestui cărturar o statuie?
frăţească, iar motivul era unul frecvent în epocă: tema - Bine că te întrebi, fiindcă eu unul nu cred că
de a pierde domnia. În acelaşi timp este asasinat şi mai este posibil, iar prima scuză ar fi că nu sunt bani
fratele său Velicico, necontând nici faptul că la sosirea şi nici măcar nu sunt convins că acest fapt ar fi chiar
criminalului logofătul îşi plângea soţia moartă, dar un lucru rău, fiindcă ne-am putea trezi cu vreo operă
nici demersurile acestuia de a se încuscri, prin fratele modernistă în faţa căreia să ne punem doar întrebarea
său, cu domnul. ce reprezintă, iar bietul Miron Costin să se răsucească
Mai târziu Dimitrie Cantemir, normal, îşi apără în mormânt de indignare. Aşa căă…
tatăl afirmând că fraţii Costineşi complotau pentru Hai, să te duc acasă, că uite, iar ne-am luat cu
luarea scaunului domnesc, însă asasinatul va rămâne vorba şi i am rătăcit două ceasuri prin hăţişurile
ca o povară pe sufletul Domnului Constantin Cantemir vremurilor de demult…
care avea totuşi şaptezeci de ani, iar peste numai un
an murea şi el de ceea ce numim moarte bună… Mihai Batog-Bujeniţă
11
Nr. 2 (27) SURÂSUL

FEŢE LE TI M PU LU I
fragmente de Gânduri

Ziua îşi arată colţii pandemici, neputinţelor. Ne numărăm paşii pe sufletele celor dragi
ascunzându-şi, parcă, şi, parcă, urmele lăsate ni se deschid în propriile inimi
viaţa mijindă, după bruma care cerşesc, aidoma lui Iona, o altă viaţă…
autumnală, nepărtinitoare Omul modern nu mai poate trăi tihna patriarhală
la vremurile îngheţate ale a zilei îmbogăţite de rodul câmpului, care avea două
istoriei. Parcă le e teamă dimensiuni temporale, „când se zărea de ziuă” şi când
zorilor de propria roşeaţă asfinţea soarele. Timpul era măsurat, cu demnitate, de
care, la cea mai mică pâlpâire Ceasornicul Soarelui care, ba deschidea porţile cerului,
agonică, ar fi molipsitoare, îmbolnăvind frumuseţea. ruşinat de odihna nopţii, ba ne binecuvânta în creştetul
Zi de zi, codul roşu cade ca sabia lui Damocles, capului, pe la nămezi, ba se rostogolea agale, înspre
secerând libertatea. Devenim, fără să semnăm vreun pact oceanul înserării. Pe timp de vară, ziua era încăpătoare şi
de viaţă sau de moarte cu timpul, soldaţii de rezervă ai îndemânoasă, făcând să dea în pârg toată zbaterea clipelor.
unui veac prăbuşit în drumul căutărilor pierdute. Trăim Primăvara şi toamna converteau începutul şi sfârşitul
fiecare zi ca şi cum ar fi ultima, e un război nevăzut pe la Pilda semănătorului, stând de strajă la chiverniseala
un front al aşteptărilor unde fericirea e trasă la sorţii traiului. Oprirea vremuirii avea loc în pragul iernii, când
timpului…Însuşi timpul e golit de vremuri, asumându-şi secundele tăceau şi se ascundeau îndărătul unei vieţuiri
destinul unui cerşetor al speranţei. Secundă de secundă, mitologice, aducătoare de sacru.
lumea e măsurată, de-a lungul şi de-a latul, de cifre Astăzi, timpul o ia la fugă, vestejind suflete, înfierând
îndărătnice care exilează omul într-un cod de bare al vise şi împrăştiind ispite. Viaţa însăşi se ascunde într-o
părelniciei. realitate încarcerată, croită dintr-un veşmânt neputincios
Râvnim la normalitate, ca la fructul oprit al al virtualului. Fiecare zi e o Carte a Facerii în care umanul
modernităţii, încercăm să împachetăm cu nelinişti e răstignit de părelnicia unei alte realităţi, clădită pe
bruma de libertate rămasă pentru a ne hrăni din meniul temelia oniricului, ţinut prizonier într-o închisoare a unei
patologic al zilei care ne fură bucuria clipei, otrăvind oglinzi a umanităţii, dezgolite de sensul trăirilor în direct.
fântânile cunoaşterii. O armată nevăzută atacă mereu, În sfârşit, în cenuşiul zilelor , s-a strecurat bucuria
încolţind în suflet disperarea, deznădejdea, resemnarea… reîntâlnirii…A fost dincolo de cuvinte fericirea directă a
Quo vadis, Domine? revederii întru cuvânt…
Libertatea, jinduită din toate timpurile, s-a redus la La o terasă, într-o după-amiază prielnică de
„normalitate”. Din primăvară ni s-a furat „normalitatea” noiembrie, ne-am împărtăşit din imaginaţia membrilor
şi ni s-a scos la mezat. Plătim în „măşti”, cu cât dai mai Cenaclului „Nectarie”, Vama, şi ne-am aşezat, cu nesaţ,
multe măşti, cu atât locul într-o lume aşa-zis normală e la taifasul cuvintelor, pe principiul stăneştian „Numai
asigurat. Trăim carnavalul propriei vieţi, fiecare zi e un cuvintele zburau între noi, / Înainte şi înapoi…”
decor în piesa „D’ale carnavalului”, variantă remixată Ne-am sorbit cuvintele, ascunse de masca secolului,
postmodern. Ne hrănim cu felii de interdicţii a cohortei din ochii rămaşi neîngrădiţi de molima ucigaşă. În ciuda
de „Nu-uri”. bruiajului constant al străzii, aflată într-o continuă şi
Pe zi ce trece, suntem tot mai singuri sau devenim indiferentă dinamică, paginile cenaclului au fost răsfoite
tot mai singuri. În primăvară, închisoarea fizică a deschis lent, cu dăruirea cuvintelor şi s-au aşezat, cu fericirea
o lume, o lume a fiecăruia care-şi purta orgolioasă lacătul cunoaşterii, în sufletele celor prezenţi.
uitărilor. Cele două luni pandemice (11 martie-11 mai) au Dintotdeauna arta şi-a construit propria existenţă,
dezvăluit un suflet în alertă care-şi croise propriile lanţuri în funcţie de epoca istorică în care s-a născut, dar, parcă,
după deschiderea sau închiderea fiecăruia. Atunci, s-au firul roşu al creaţiei a fost tehnica de supravieţuire. E un
închis barierele sociale, dar au fost desferecate chingile drum dus-întors: pe de o parte, creatorul se salvează
sufleteşti… de el însuşi, de traumele sufletului ş trupului, aidoma
Ni s-au ascuţit simţurile, adulmecăm zilele ca nişte vulturului care, timp de 150 de zile, îşi sfarmă ciocul şi
sălbătăciuni care cerşesc îmblânzirea visurilor. Pe când îşi smulge penele, pentru a renaşte, pe de altă parte,
credeam că lecţia pe care am primit-o toţi ne va umaniza „consumatorul de cultură” îşi primeneşte propriul modus
şi nu vom mai vedea bârna din ochii celuilalt, timpul parcă vivendi cu visul împărtăşirii din sufletul celuilalt.
ne cerne viaţa şi ne hrănim cu spulberarea omenescului. Odată clădit acest pact al creaţiei, omenirea are
Ni se răresc prietenii, unii, răpuşi de făţoşenia bolii, de câştigat, hrănindu-se şi renăscându-se din forţa fără
alţii, de orgoliul remuşcărilor. Omul din noi a început măsură a creaţiei.
să rătăcească prin viaţă, căutând, cu disperare, firul
însăilat al Ariadnei care să ne arunce disperarea în hăul Prof. Dr. Luminiţa Reveica Ţaran
12
BUCOVINEI Iunie 2021

Un „corifeu” al Şcolii Ardelene


- PETRU MAIOR -
Şcoala Ardeleană, XIX”, reputatul istoric, Nicolae Iorga, va remarca
reprezentând o la loc de cinstire strădaniile profesorilor acesteia:
strălucită expresie a „blîndul călugăr Samuil Micu, asprul muncitor fanatic
iluminismului românesc Ghorghe Şincai, cumintele alcătuitor de teorii Petru
din Transilvania, ocupă Maior”; la aceştia adăugându-se şi „adevăratul poet al
un loc şi un rol de seamă latiniştilor, Ioan Budai-Deleanu”, după cum îl aprecia
în istoria literaturii române. Începuturile ei se în monumentala sa „Istorie” George Călinescu.
manifestă în secolul al XVIII-lea, denumit şi Secolul Fiecare dintre cei „4 corifei” ai Şcolii Ardelene
Luminilor, avându-şi obârşia în Blajul ardelean, menţionaţi, care şi-au făcut studiile la Roma şi Viena,
important centru de cultură românească, acolo unde au lăsat drept moştenire lucrări de importanţă
minţile luminate ale unor preoţi, istorici şi lingvişti deosebită prin care au contribuit semnificativ la
au iniţiat o largă mişcare de emancipare socio- formarea limbii române şi crearea unui mediu prielnic
culturală menită să scoată la iveală originea romană pentru începutul unei literaturi autohtone, între care
a poporului român, latinitatea limbii române şi putem exemplifica: „Istoria şi lucrurile şi întâmplările
continuitatea românească de-a lungul malului stâng românilor” (Samuil Micu), „Hronica românilor şi a mai
al Dunării. multor neamuri” (Gh.Şincai), „Istoria pentru începutul
După cum notează recent, cu minuţia cercetării, românilor în Dachia” (Petru Maior), „Lexiconul de la
profesorul dr. Sorin Nicu Blaga fixează momentul de Buda”- primul dicţionar etimologic al limbii române
început al Şcolii Ardelene: „O bună parte a activităţii – (Samuil Micu şi Petru Maior), „Ţiganiada” – prima
acestor călugări-dascăli blăjeni se va derula în timpul epopee din literatura română - (Ioan Budai-Deleanu).
episcopatului lui Petru Pavel Aron (1752-1764), cînd la Chiar dacă aceste lucrări de început, istorice şi
Blaj se vor deschide primele şcoli sistematice cu limba filologice, ale „blăjenilor” Şcolii Ardelene „nu pot fi
de predare română, la data de 11 octombrie 1754: reţinute azi de istoria literară, meritul acestora este
şcoala de obşte, şcoala latinească şi şcoala de preoţie. imens sub aspectul lor cultural pentru contribuţia la
Acesta reprezintă un moment cheie în parcursul formarea limbii române” (G. Călinescu).
Şcolii Ardelene” (s.n.). Poate de aceea, dar şi în sensul împământenitei
Inspiraţi de ideile iluminismului european, tradiţii româneşti, recunoaşterea acestui merit este
care punea un accent deosebit pe cunoaştere şi întotdeauna o expresie lucidă a preţuirii înaintaşilor
emancipare prin cultură, reprezentanţii Şcolii noştri, ori de câte ori trecerea vremelnică prin viaţă
Ardelene n-au precupeţit eforturi comune pentru ne oferă un asemenea moment înălţător în spirit.
a milita cu consecvenţă, prin cele două direcţii Astfel, la 14 februarie, noul an 2021, însemnează
fundamentale de acţiune, socio-culturală şi erudită, pe răbojul vremii borna luminoasă a celor două veacuri
pentru egalitate şi libertate, pentru recunoaşterea scurse de la trecerea la cele veşnice a „corifeului”
suveranităţii poporului în baza susţinerii ideii de Şcolii Ardelene, Petru Maior, istoric şi filolog român,
drept naţional şi contract social. protopop greco-catolic de Reghin, îndemnându-ne
În acelaşi context istoric, iluminismul Şcolii cugetul spre un exhaustiv şi binemeritat moment –
Ardelene poate fi privit şi ca un puternic şi curajos remember, care să-i sublinieze rolul şi importanţa
demers politic, a cărui ilustrare este veridic operei sale în acea perioadă
înfăţişată de memoriul „Supplex libellus valachorum avangardistă de formare şi
Transsilvaniae”, înaintat la 1791, împăratului Leopold închegare a limbii române.
II, prin care i se cerea recunoaşterea românilor din Dar, pentru ca acest
Transilvania ca naţiune de sine stătătoare, egală în demers să-şi împlinească
drepturi cu celelalte naţiuni care formau Imperiul cu adevărat scopul său bine
Habsburgic, „lucrare de importanţă crucială pentru precizat, înainte de toate,
românii din Transilvania, gândită pe coordonatele o incursiune în biografia lui
stabilite de episcopul Inocenţiu Micu-Klein”, înainte Petru Maior este cu atât mai
de a-şi autoimpune exilul său la Roma. necesară, cu cât aceasta „se
Referindu-se la Şcoala Ardeleană, „la momentul împleteşte organic cu spiritul
ei de glorie de la sfârşitul sec. XVIII şi începutul sec. vremii istorice în care a

13
Nr. 2 (27) SURÂSUL

trăit”, după cum rezidă conclusiv din numeroasele ghideze pe preoţii şi enoriaşii confesionari.
note exprimate de biografii şi exegeţii săi. Doar un După cinci ani de studii intense la Roma, între
singur „amănunt” clinteşte „concordanţa” acestora: anii 1774 – 79, Petru Maior a optat şi pentru studierea
data naşterii lui Petru Maior! Aici „marja de eroare” dreptului la Universitatea din Viena, ca, apoi, în 1780,
biografică a lui Petru Maior este una semnificativă, cu studiile terminate să revină la Blaj unde ocupă
avansându-se un interval de 4-5 ani, ce oscilează timp de cinci ani ( 1780 – 85) postul de profesor de
între 1756 (1 ianuarie), 1760 (Enciclopedia Română, logică, metafizică şi dreptul natural la Gimnaziul de
vol.III, pag.172, 1904) şi 1761(1ianuarie). În accepţiune, aici. Conştient de rolul pentru care fusese şcolit,
ne putem lega de trăinicia observaţiei lui George începând din anul 1785 se dedică misiunii preoţeşti şi,
Călinescu: „Petru Maior (n. în Căpuşul-de-câmpie călugărindu-se, îşi ia numele de Paul, devenind preot
pe la 1760, mort la Buda în vârstă de 60 de ani la 14 paroh al bisericii din Reghin, unde îşi dovedeşte cu
Februarie 1821” (Istoria literaturii, pag.68, 1941). În prisosinţă „iluminismul” cunoştinţelor teologice
accepţiunea acestei „date” încă neelucidată pe deplin, acumulate şi se osteneşte pentru ca „limba să fie
să notăm cu luare aminte că Petru Maior s-a născut o icoană a românităţii noastre(...), iar litera latină
în familia protopopului român unit Gheorghe Maior, să fie adoptată în chip sistematic, în locul slovei
originar din Diciosânmartin (azi Târnăveni), stabilit în chirilice” (G.Călinescu). Avansează, apoi, ca protopop
Căpuşu de Câmpie ca protopop de Iclod (Mureş), care al Gurghiului, slujind în acest rang ecleziastic până
s-a îngrijit de creşterea şi educaţia fiului ei, Petru, în anul 1809, când se mută la Buda. Era perioada
în spiritul creştin al epocii, dar şi al românismului efervescentă în care Petru Maior a elaborat
din Transilvania, subjugat de Imperiul Habsburgic. primele sale lucrări canonice, între care: Procanon,
Primele învăţături le face în localitatea natală, iar Protopapadichia, fiind şi unul dintre iniţiatorii
după absolvirea acestora continuă să studieze timp şi semnatarii Memorandului din 1791. În noile şi
de trei ani, între 1769 – 72, la Colegiul Reformat din însemnatele funcţii ocupate la Buda, de „crăiesc
Târgu Mureş şi alţi trei ani, între 1772 – 74, la Colegiul revizor” şi de „corector al cărţilor româneşti” ce se
din Blaj, perioadă fertilă în care „Blajul devenise un tipăreau aici, Petru Maior are posibilitatea de a se
important centru de cultură românească, în timpul dedica până la sfârşitul vieţii elaborării şi tipăririi
episcopatului lui Atanasie Rednic (1766 – 1772)”, după lucrărilor sale, de ordin teologic, lingvistic şi istoric,
cum nota cu înţelegere unul dintre zeloşii săi biografi, prin care îşi făcea cunoscute ideile sale îndrăzneţe
Ioan Chindriş. Fiind remarcat în timpul studiilor de despre latinitatea şi continuitatea românilor pe
la Blaj pentru înţelepciunea şi temeinicia însuşirii teritoriul vechii Dacii. După cum însuşi mărturisea
cunoştinţelor predate, Petru Maior avea să fie una într-o scrisoare: „am optat în acest serviciu mai mult
dintre cele două propuneri ale episcopului Grigorie pentru a-mi sluji neamul.”
Maior (succesorul episcopului Atanasie Rednic), Astfel, chiar din primii ani de la Buda tipăreşte:
în vederea continuării studiilor la Roma, pentru Propovedanii la îngropăciunea morţilor şi
cele două locuri admise pentru români. Cealaltă Didahii, adecă învăţături pentru creşterea fiilor, la
propunere l-a avut în vedere pe Gheorghe Şincai, şi îngropăciunea pruncilor morţi (1809), Prediche sau
el la fel de bine remarcat pe băncile şcolii blăjene. învăţături la toate duminicile şi sărbătorile anului
N-a fost de mirare că cei doi colegi de studii de la – 3 volume (1810 – 11), Istoria pentru începuturile
Roma, prieteni şi militanţi activi pentru drepturile românilor în Dachia, cuprinzând şi Disertaţie
românilor din Transilvania, pentru începutul limbei româneşti, dar şi Disertaţie
aveau să devină mai pentru literatura veche a românilor (1812), Istoria
târziu „iluminaţii” Şcolii Bisericii românilor atât a cestor dincoace, precum
Ardelene. Trimiterea celor şi a celor dincolo de Dunăre (1813), Animadversiones
doi ardeleni la Colegiul in Recesionem Historiae De origine Valachorum in
„De propaganda Fide” de Dacia (1815).
la Roma, pentru studii Concomitent, traduce în limba română
teologice şi filozofice, a numeroase texte practice destinate popularizării
avut în vedere un scop bine „învăţăturilor” pentru: prăsirea pomilor; a face sirup
precizat, acela ca aceştia şi zahăr din mustul tuleilor de cucuruz şi de jugastru;
să devină viitorii teologi agonisirea viţei de vie şi de a face vin, vinars şi oţet;
de elită ai Bisericii Unite ferirea şi doftoriia boalelor celor ce se încing prin
din Transilvania, fiindu- ţeară şi a celor ce se leagă şi a unor boale sporadice,
Istoria lui Petru Maior, le menite elaborarea unor adică pe ici pe colo îmblătoare ale vitelor celor cu
ed. 1834 lucrări teologice care să-i coarne precum şi a cailor, a oilor şi a porcilor. Traduce

14
BUCOVINEI Iunie 2021

pentru prima dată în limba română „Întâmplările a servit un bogat material de cercetare a istoricilor
lui Telemach, fiul lui Ulise (Odissevs)”, întocmite de literari care, pătrunzându-i „filonul aurifer”, aveau
Fenelon, arhiepiscopul Cambriei. să-i scoată la iveală valoroasele sale „carate”: model
Până la sfârşitul vieţii sale, din 14 februarie de „smerită slujire” a Bisericii, luptător activ pentru
1821, Petru Maior lucrează intens la redactarea şi a demonstra cu dovezi istorice şi lingvistice originea,
revizuirea Lesiconului românesc – latinesc – unguresc continuitatea şi drepturile românilor în Transilvania,
– nemţesc, cunoscut şi sub numele de Lexiconul de la adept al scrierii cu caractere latine, a îmbogăţit
Buda, iniţiat pe la 1795 de Samuil Micu şi continuat, sensibil limba română cu neologisme valabile şi-n
după moartea sa din 1806, de V.Coloşi, I.Corneli, ziua de azi, a introdus în ortografie semnele diacritice
Petru Maior, I.Teodorovici şi A.Teodori, ce va fi editat sub ş şi ţ şi a adoptat modelul italian pentru che, chi,
în 1825, fiind considerat fără tăgadă primul dicţionar ghe, ghi.
etimologic al limbii române (s.n.). Ca un corolar al meritelor operei lui Petru Maior
Ca un reprezentant de seamă a Şcolii în cultura română să consemnăm la loc de cinste
Ardelene, posteritatea lui Petru Maior, atât în aprecierea exprimată de reputatul critic literar
rândul contemporanilor, cât şi a urmaşilor săi, s-a Alexandru Piru: „Opera lui Petru Maior, pedagogică,
dovedit a fi una mereu strălucitoare, aşa cum este istorică şi filologică, adoptată, tradusă sau originală,
şi astăzi percepută, la două veacuri de la moartea reprezintă, sub raportul ideilor, apogeul Şcolii
sa. Aplecându-se cu mare interes asupra operei latiniste în ce a avut pozitiv acest curent”
„maiorene”, n-a fost deloc întâmplător că eruditul La ceasul „remember” al celor două veacuri de
şi renumitul istoric Nicolae Iorga şi-a intitulat neuitare numele lui Petru Maior străluminează întru
semnificativ unul dintre capitolele volumului „Istoria cinstire pe frontispiciile Universităţii din Tg. Mureş,
literaturii române în secolul al XVIII-lea” – Epoca lui Grupului Şcolar din Reghin, Liceelor Teoretice din
Petru Maior. Ocna Mureş şi Gherla şi al unui Colegiu Tehnic din
De altfel, întreaga operă a lui Petru Maior, Bucureşti, pe soclurile statuilor ridicate la Tg. Mureş
făcându-se cunoscută prin numeroasele ei şi Reghin, pe tăbliţele indicatoare a străzilor astfel
reeditări, a avut un rol major în rândul unor mari denumite din 14 oraşe, între care Bucureşti, Chişinău,
cărturari ai secolului al XIX-lea, între care, după Reghin, Braşov, Blaj, Arad, Timişoara, Cluj-Napoca,
cum şi mărturisesc, Costache Negruzzi, Ion Eliade Brăila, Caracal ş.a.
Rădulescu, Petrache Poenaru. De-a lungul timpului,
opera lui Petru Maior, omiletică, istorică, lingvistică Mihai Caba

SEMNE BUNE ANUL ARE


Semne bune anul are sunt iar călător - / Aripi am și pot să zbor (...) Eu trec
pentru poetul Ilie fulger printre stele (...) Lupt cu forțele rebele, / Ies
Ibănescu-Anemone. Încă mereu învingător.”. Și a reușit, cu ajutorul condeiului,
din prima jumătate a să-și împlinească visul suprem: ,,Din viață mi-am
lunii ianuarie i-a adus o făcut altar.”
nouă carte de versuri: În prima poezie din volum, cea care îi dă și titlul,
,,Invizibil” – Ed. Lidana autorul declară din capul locului: ,,De mic căutam
din Suceava. În toiul verii locuri ascunse / Să mă fac invizibil (...) Eu sunt șoimul
acestui generos an, colegul și prietenul meu va mai învizibil, / Mă credeam copil teribil / Printre stele
scrie ceva: în Cartea vieții, el va consemna, alături de călătoare...” De aici renasc în memoria oricărui cititor
litere, și o cifră – 90. imaginile copilăriei din jocul De-a v-ați ascunselea.
90 de ani nu e o cifră oarecare și nu tot omul Numai că, în viziunea poetului, dimensiunile și
reușește performanța de a o atinge, mai ales a o depși. substanța capătă alte valențe: ,,Universu-mi este
În cazul lui Ilie Ibănescu-Anemone însă, lucrurile – drag, / El e visul vieții mele / Pe Pământ.” Și
cel puțin mie – mi se par limpezi și îmbucurătoare. detaliază în continuare: ,,Sunt pasăre cu aripi de vis
Omul creator nu a făcut doar umbră pământului ci / Veșnic călător pe spațiul necuprins (...) Apar în zori
și lumină. Mai întâi, poetul spune cititorului ce nu și mă pierd în noapte.” Adică nu dispare, ci doar se
este el: ,,Nu sunt cerb cu stea-n frunte, / Nici stăpân ascunde, devine ,,omul invizibil” ce vrea să dezvăluie
peste păduri.” Mai apoi își dezvăluie identitatea: ,,Intă, pământenilor ceea ce... ,,cu ochiul nu se vede” Căci,

15
Nr. 2 (27) SURÂSUL

,,Drum deschis rămâne visul, / Pentru omul invizibil, interioară”; ,,Echilibru în toate – măsuri, un om care
/ Călător prin univers.” nu te judecă, te poate iubi cu adevărat”; ,,Meditația
Cine a avut șansa de a urmări de la începuturi iertării – medicament pentru suflet, echilibrul este
demersul poetic al lui Ilie Ibănescu- Anemone nu se cheia păcii interioare”; ,,Frica trebuie înlocuită cu
poate să nu fi băgat de seamă, printre altele, faptul iubirea”; ,,Viața este o provocare permanentă...”;
că între spațiul terestru și cel celest imaginația ,,Starea de conștiință, credința îți poate da putere de
scriitorului parcurge distanțele în concordanță cu a trece peste momentele grele în viață”; ,,Bucură-te
eforturile omului de știință, stimulate de dorința cât vezi soarele. Omul este ca roua care apare în zori
pătrunderii și dezvăluirii tainelor Necunoscutului. și dispare la prima rază de soare”; ,,Pe pământ omul
Sugestive în acest sens sunt chiar titlurile cărților este un pasager care se naște pentru a muri, pe când
publicate până în prezent: ,,Călător printre stele”, Viața este Veșnică”; ,,Creștem ca iarba primăvara și
,,Rădăcini astrale”, ,,Magul călător”, ,,Oamenii pierim la prima brumă. Când îngerii vor fi stăpâni
universului”, ,,Astral”, ,,Omul invizibil”. Dar nici pe destinele noastre, atunci fiecare dintre noi va fi
celelalte - ,,Flacăra Unirii”, ,,Vocea mării”, ,,Lordul”, Fericit”.
,,Amurguri”, ,,Castelul albastru”, ,,Olimpienii” – nu Ilie, în speranța că voi prinde și eu toamna cu
fac abateri de la acest traseu, peste tot visul fiind brumă purtând numărul 90, să încheiem, de pe acum,
,,Flacăra prin Galaxii, / Care veșnic nu se stinge”. un pact. Dar nu unul de simplă alianță, ci de conștiință
Și sub raport tematic, volumul de față evidențiază și de suflet. Tu să-mi oferi și atunci câte ceva de citit,
faptul că în preocupările literare ale lui Ilie Ibănescu- eu să scriu despre cele scrise de tine. Amândoi să
Anemone continuitatea a dobândit girul permanenței. scoatem la vedere invizibilul! În rest, toate bune și la
Această trăsătură ajută substanțial eforturile locul lor; sufletul cel bun și inima cea blajină...
neostentative ale autorului de a-și realiza un portret
literar cât mai expresiv și cât mai argumentat susținut.
,,Trist și timid”, angajat într-o fantastică ,,Călătorie-n P.S. Prima copertă a acestei cărți îmi răscolește
univers”, luând ,,Codrul”, ,,Florile grădinii”, ,,Izvorul”, niște frumoase amintiri. În vara anului 1951, cu ocazia
,,Steaua Țării”, ,,Mănăstirea Putna” și altele încă, unei excursii organizată de Liceul Național din Iași,
,,Într-o cupă”, poetul s-a dus să vadă cum ,,Ard am ajuns și la Câmpulung Moldovenesc. De acolo,
depărtările”, apoi ,,Spre Everest”, ascultând cu evlavie după un mers pe jos care a durat cam 3,5 ore, am ajuns
o ,,Vioară cu sunet de stea”, în dese ,,Rânduri” ,,Privind pe Muntele Rarău, la Pietrele Doamnei. Pe piatra din
stele”, amintindu-și de ,,Dăscălița școlii”, de ,,Copou”, stânga imaginii, am reușit să urc și eu...
de ,,Regina Maria”, cu ,,Vocea lui Decebal” în auz,
înălțând ,,Odă Luceafărului”, îndreptându-se ,,Către
Nicolae Labiș” și poposind la ,,Mănăstirea Putna” Vasile Filip
,,Din dacic murmur”, în speranța dorită și meritată:
,,Cântec am să fiu și eu”.
Așa cum a mai procedat și în alte câteva rânduri,
Ilie Ibănescu-Anemone continuă să dovedească
cititorilor că alcătuirea lui scriitoricească nu este
doar una care vibrează și produce emoții. Nu este
numai metaforă. El privește și la modul rațional
viața. Se străduie să-i pătrundă tainele și să tragă
învățăminte. De unde rezultă nu doar o portretizare
în ritm și în rimă a universului uman, dar și una în
comprimate cu strai de maximă și cugetare.,,Nu e om
care să nu iubească florile care se întrec în frumuseți
unele cu altele”; ,,Lăutarii cântecului românesc uitați
de istorie, ei cei dintâi au făcut slobod râsul, dar și
plânsul în zilele de jale și intră în istorie prezenți
în toate satele și orașele noastre”; Ștefan cel Mare,
întâlnindu-se cu Daniil Sihastrul, ,,acesta spune că
pe locul în care va zidi Mănăstirea Putna i s-a arătat
în vis o ceată de îngeri cu făclii aprinse”; ,,Cântecele
dulci pe strune vin din marile adâncuri și vor arde-n
amurguri”; ,,Adevărul este că nu poți să câștigi
tot timpul. Învață să câștigi elegant și să pierzi cu
demnitate (...) învingătorul felicită întotdeauna pe
cel învins”; ,,Fericirea există în legile lui Dumnezeu,
iertarea este un medicament pentru viața spirituală

16
BUCOVINEI Iunie 2021

POEZIA LACRIMII DE MIR


Deja cunoscută în Dintre elementele florale folosite, se disting: în
literatură prin cărţile primulrând, crinul, cala, florile de mirt de pe coroană,
de poezie şi proză floarea de măslin (cu toată încărcătura ei simbolică),
editate până în prezent floarea de lumină, „floarea vâscului cea ne’nflorită”;
dar şi prin publicarea floarea de eucalipt, floarea albă de migdal, flori de
în revistele literare a portocal, în general florile albe, florile miresei, mirul
grupajelor de poezii şi florii de lavandă. Că „Destinul se scrie pe bulbul de crin”
proză, Maria Ieva oferă – este admirabil spus pentru cineva care toată viaţa
spre lectură acest volum a căutat puritatea. Chiar şi în „cactuşii ce înfloresc”
al cărui titlu te conduce – poţi simţi „ninsoarea dintre pleoape”, spune poeta
spre literatură onirică, (Ninsoarea dintre pleoape). Dar, iată de ce, versurile
dar care, în chip surprinzător, conţine Lumina în Mariei Ieva sunt atât de reuşite, ele sunt scrise: „Cu
starea ei cea mai pură: Lumina credinţei adevărate, pana-nmuiată în mir şi în vin” (Spre omul din vis).
considerată un miracol. Dar şi lumina Iubirii care Iubitul are pe buze „agheasmă şi mir” pe care poeta
survine din Dragostea divină, de acolo de unde purcede le soarbe cu nesaţ. Atunci iubirea capătă dimensiuni
şi fiinţa. sacre şi mai puţin carnale. Pământesc şi ceresc se
Parcursul Mariei Ieva este destul de spectaculos, îmbină armonios în versuri cât de poate de reuşite.
având în vedere că este foarte tânără şi a abordat Imaginea mirilor stelari care se înalţă de la poalele
deja, mai multe genuri literare: roman, proză scurtă, crucii, prinzând aripi de lumină: „La poalele crucii vom
poezie, spiritualitate. Şi probabil că nu şi-a epuizat face popas, / Aripi să ne crească din timpul rămas / Şi
toate resursele creative. Încă de la primul vers al zborul, şi pasul, luminii să-l dăm / Iubire să fim spre cer
primei poezii răzbate cuvântul durere, de care poeta când urcăm” (Utimul corb).
se ascunde, dar, cu toate precauţiile, ea ţâşneşte din O călătorie de vis, întreprind cei doi, bărbat şi
sine, răspândindu-se împrejur. Verbul „a ascunde” este femeie, descinşi dintr-o sferă, făcându-se punte unul
folosit de două ori în aceeaşi strofă. Şi unde se ascunde celuilalt, pe drumul spre ultima vamă: „Desprinşi
poeta de durerea ei? „Într-un vid creat-necreat” – şi dintr-o sferă, cu nimbul pe frunte, / Din conul de pin
autoarea ne spune şi motivul acestei ascunderi: „Să un gând se destramă, /Prin ceaţă, din umbre ne facem
ştiu că din tine sunt om întrupat”(Ultimul corb). o punte, / Să trecem de mână prin ultima vamă” (Spre
Însă un vis poate să capete şi formă, aşa cum s-a omul din vis).
întâmplat în poezia Ultimul corb: „Agheasmă şi mir din De altfel, evadarea în spaţii continuă şi în
buze îţi sorb, / Să plece din mine şi ultimul corb”. Poezia următoarele poeme. Ce-i mână în drumul lor spre a
Mariei Ieva este încărcată de sensuri, uneori, o singură vedea miracolul luminii? Desigur, dorul de infinit care
expresie conţine mai multe nuanţe şi sensuri, e o justifică setea lor de absolut. E interesant cum poeta îl
bogăţie metaforică şi o abundenţă de include pe iubit în toate  lucrările ei,
imagini frumoase. În plus, versurile au reale ori onirice: „Când evadezi din
miez fiecare, nu sunt vorbe îmbinate tine şi ştii că eşti lumină, / Când nu mai
de dragul eufoniei. Poeta a ales forma simţi nimic, nici umbră, nici culoare, /
clasică a versului, care oavantajează De raţiunea cere o nouă disciplină, /
şi-i dă posibilitatea interpretării. De Să te întorciîn scorburi, te-ntrebi: ce
asemenea, diversitatea mijloacelor rost mai are? // Când evadezi în spaţii
de expresie, conferă chip, formă şi ce nu-şi ştiu începutul, / Când simţi
imagine poeziei, dându-i un plus chemarea rece din mugurul de pin, /
de valoare şi prin simbolistica ei. Se decojesc gorunii, se decojeşte lutul,
„Trecutul rămâne în umbră rotund, / Să poţi privi lumina din golul tău cel
/ În floarea de cală m-ascunzi şi te- plin. // Acolo, între ceruri, iubeşti, te
ascund; / Pe stele, cu ambră, scrisoare simţi iubit, / Miracolul luminii în tine
ţi-am scris, / Citeşte-mi în suflet se revarsă, / Îţi fulgeră retina un dor
privind în iris...”(Ultimul corb). Se ştie, de infinit, / Dar gura îţi rămâne de-o
poezia înnoadă punţi între oameni, îi sărutare arsă” (Miracolul luminii).
apropie, îi face mai buni, mai luminoşi, Versurile sunt atât de cantabile
mai curaţi. Spre acest deziderat moral încât îţi vine să le fredonezi. Atâta
se îndreaptă poezia Mariei Ieva. muzicalitate perfectă e greu de atins.

17
Nr. 2 (27) SURÂSUL

Şi totuşi, Maria Ieva reuşeşte acest lucru. Mai e un lucru desculţ pe apă,/ Să văd ziua cum descreşte / Când sub
foarte important: versurile ei induc o stare de linişte, pleoape se adapă / Versul care mă zideşte. // Am umblat
aproape o beatitudine, sunt ca o pomadă pe rană. în lumea mare, / Ba desculţ, ba încălţat, / Şi la ocnele
Şi totuşi, un vis mai puţin obişnuit are poeta: „Să de sare / Am crezut că-s vindecat.// Ca un fiu întors
pot a renaşte mereu din Cuvânt” (Când rod nu mai acasă / După lunga rătăcire, / Găsesc mâna mea pe
sunt). Ea-şi înţelege menirea şi nu numai renăscută din masă / Obosită de simţire. // A dospit pâinea-n covată,
cuvânt vrea să fie, ci chiar să se transforme-n Cuvânt, / Dar am copt-o fără dor / Şi iar strig spre ceruri: Tată,
în chip mistic. / Unde-i vinul din ulcior?”.
Această prefacere din trup în Cuvânt este starea Toate poeziile au ca numitor comun, frumosul
sublimităţii Poeziei. Versurile Mariei Ieva sunt ca nişte în starea lui pură, curăţenia sufletească şi trupească,
lacrimi de mir izvorâte direct din umorile inimii. Ele nimic trivial, nimic provocator. Sunt hrană proaspătă
sunt Taina, „Minune din minunea Lui”. pentru trup şi o licoare pentru setea de sublim a omului
„Te voi iubi ca pe o taină / Minune din minunea care aspiră la treptele înalte ale desăvârşirii. E şi acesta
Lui, / Mi-ai pus poemele pe rană / Când m-am simţit un dar preţios al autoarei. În poezia Iertări reiese cel
a nimănui, /Noi suntem una, toţi în parte, / Şi-n duh mai bine acest lucru:„La fel ca tine sunt şi eu, / Port
găsim orice răspuns, / Cu veşnicia dintr-o moarte/ Pe focul sfânt ascuns în vene, / Un dar făcut de Prometeu /
frunte îngerul ne-a uns” (Taină). Nu în zadar se poate În nopţile de Sânziene”.
spune, că actul sacru dintr un bărbat şi o femeie, În dorinţa de a afla cât mai mult din propria
sfinţeşte însăşi iubirea. Şi invers, iubirea poate sfinţi existenţă, poeta meditează mult şi-şi pune întrebări
actul trupesc al unirii dintre cei doi. fundamentale: „te-am durut şi m-ai durut, / dar am
O altă idee notabilă subscrisă poeziei sale, este înţeles neînţelesul / şi am văzut nevăzutul; / te-am
că „ne-am întrupat din infinit”: „În lumea noastră de împovărat, dragul meu, / te-amîmpovărat cu mine /
cuvinte / Încet, încet mi-aduc aminte, / Că-n vieţile ce fără să ştiu că eşti tu.” (Te-am împovărat). Iar faptul
le-am trăit / Ne-am întrupat din infinit” (Alt substrat). că poeta îşi cere iertare până şi florilor, este dovada
Dar o idee şi mai îndrăzneaţă este aceea că suntem peremptorie a măreţiei umilinţei sale şia acceptării
născători de Dumnezeu: „Ne-am întrupat din lut, din condiţiei de muritor: „Mă iartă, floare de lumină, /
soare, / Ca în sistemele binare, / Să-ţi fiu mireasă ţie – Că-ţi plâng prea des la rădăcină; / Că-mi este dor de
Zeu - / Doi născători de Dumnezeu” (Alt substrat). dorul lui/ mai ştiu preoţii cerului. // Îmi iartă, floarede
Cu adevărat, universul cuvintelor este nelimitat şi cobalt, / Dorinţa, zborul spre înalt, / Îmi iartă setea de-a
atât de divers că n-ar ajunge o viaţă să-l descifrăm şi iubi / Şi bucuria de a fi”. Nu numai de la flori îşi cere
să-l folosim integral. În încercarea de a găsi substraturi iertare poeta, dar şi de la „clipa de pustiu”; fânul cosit,
ştiinţifice întrupării, poeta merge mai departe cu mugurul înmugurit (Iertarea florilor).
gândul, în versuri de-a dreptul copleşitoare: „Ne-am Alte elemente de construcţie sacră: fântânile
întrupat din vânt şi apă, / De unde cerul se adapă, / celeste, „un psalm în vers nescris”; sămânţa unei rodii,
Să fii Adamul nenăscut/ Cu Eva fără început. // Ne- un bulb de crin regal, crucea (element esenţial) – în care
am întrupat fără să ştim / Că suntem ceea ce iubim, / baţi un cui, zborul de fluturi, ornicul, în care mereu
Ne-am întrupat din noi, tot noi, / Ca stelele ce cad din se naşte o-ntrebare, îngerii, stelele – „din ochii fără
roi. // Ne-am regăsit în geometrie, / Trăind perfect în vini”; dar şi elemente matematice: axe, cercul, conul
simetrie, / Un cerc c-o rază la pătrat, / Un număr phi (de pin), elementul phi, binomul, oglinda concavă,
cu alt substrat” (Alt substrat). spirala, „un cerc tăiat pe jumătate”; „întâia cuantă de
Este o altfel de concepţie umană în definitiv. lumină”; înmulţirea („se înmulţeşte doi cu doi/ ca trei
Procesul transformării coconului în starea de în toate să rămână / Şi un trifoi cu patru foi / Începe
fluture este o altă temă abordată de poetă: „Din fir de să se descompună”), (Crucea); numerelor le găseşte
aur şi din borangic / Ţeseam cămaşă albă pentru tine / un corespondent literal. Explicaţiile le-ar putea oferi
Şi mi-a crescut aripa din nimic / Ca fulgerul ce nu îmi ştiinţa numerologiei. Jocuri iscusite de cifre ca într-o
aparţine. // Un înger mă privea nedumerit, / Credea cabală. În viziunea poetei, Lumina este ca o bisectoare.
c-aş vrea să fiu din nou acasă, / Dar i-am şoptit că eşti Iar aspiraţiile sale: „Iubesc şi visul, şi poetul, / Ce simt
un emerit / Şi veşnicia are haina roasă. // Să-i ţes şi acum nu-i întâmplare, / Port haina ce o ia ascetul /
ei o haină de-mprumut, / Mi-a spus când soarele-mi Când rugăciunea-i sărbătoare // (...) // Din lacrima
usca aripa, / Dar eu priveam spre îngerul cel mut / fecioarei mamă / Curg mările în pieptul meu / Spirala
Ne’nţelegând că zborul e risipa” (Fluture). cătreea mă cheamă, / Să urc în cer pe curcubeu”
O profundă poezie de simţire patriotică este (Răvaş). Nu e de mirare că poeta se consideră: „mireasa
Pâinea,o poezie de întoarcere, de abur de pâine şi de crinului regal” (Acum).
mireasmă de strugur de acasă: „Mi-a bătut în geam Imagine splendidă: „Dar lacrima în mine ară / Să
lumina, / Dar am fost plecat de-acasă / Să aleg din facă pâine pentru zei” (Cu glas de apă).
grâu neghina / Să fac pâinea mai gustoasă. // Am păşit Şi încă un poem, neasemuit de frumos, ce

18
BUCOVINEI Iunie 2021

merită citat în întregime: „Albastru şi galben îmi îngheţat lacrimile, / s-au topit luminile şi-am devenit
picură-n vene / Mă strigă pe nume un înger în tu. / În pântecul tău, / în inima, / în venele tale, / în
zori, / Dar trupu-mi rămâne ascuns sub troiene, scrisorile tale, / în visurile şi dorurile tale, / eu mereu
/ Din braţe să-mi crească petale de flori. // Prin eu, / lumină din Dumnezeu!” (Mama).
ochi de copil privesc nesfârşirea / Şi ultima iarnă Şi nu e de mirare acest lucru, de vreme ce poeta
din mine o rup, / În piept îmi rodeşte din lacrimi  simte:„O sete de Absolut / în stare de repaos”(Repaos).
iubirea, / Ca mir şi agheasmă să-mi strângi de pe trup. Totul împletit cu iubire, pentru că: „Iubirea-i darul
// Te simt şi îţi simt trăirile toate, / Cutreieră vântul ce sfinţeşte, / E drumul drept spre veşnicie / Şi
prin valea din sâni, / Închide-l de azi în temniţi pe un arhanghel mă-nsoţeşte / Când ţes din lacrimi
„poate”, / Plecarea de mâine îţi cer s-o amâni. // Rămâi poezie...”(Urzeală).
doar o clipă, rămâi doar un ceas, / Cu glas de sirene Poemele Mariei Ieva sunt aidoma unui cântec
poemele cântă, / Înportul iubirii să facem popas / E sublim îngânat de mâinile copiilor orbi, un ţipăt solemn
multă durere şi noaptea-i adâncă” (Cântecul poemelor). de lebădă pitică, un strigăt de glorie la o naştere de
Poemele Mariei Ieva constituie, fără îndoială, cuvânt, o dată pentru totdeauna. Sunt mugurii florilor
o izbândă a spiritului, o bucurie fără graniţi care se de cireş parfumaţi, în aşteptarea ninsorii-n Prier. Sunt
revarsă spre noi cu nemiluita. lacrimi pe chipuri de sfinţi. Dar sunt şi fărâme din
Şi teme legendare, mitologice foloseşte poeta, Lumina cea neîncepută şi  neînserată care aşteaptă
mitul Păsării Phoenix, mitul lui Icar, al lui Prometeu, gurile lacome s-o soarbă şi s-o absoarbă. Sunt pepitele
„lacrima din lira lui Orfeu”; Olimpul, care naşte alte din munţii de steril, găsite cu greu şi cu atât mai
Afrodite, „Suspinul Păsării Măiestre”; „lumina zeului preţioase. Sunt anafura şi vinul luat cu evlavie la sfânta
Ra”; şi multealtele. împărtăşanie. Şi sunt, dar ce nu sunt?
Dar şi elemente şi personaje sacre, sărbători Sunt vitaminele sufleteşti, fără de care trupul s-ar
cum e Duminica Tomii, poruncile din Talmud, „Noe îmbolnăvi, s-ar moleşi, ar cădea pradă...
fără avatar”;Daniel în cuşca leilor; personajul vetero- În definitiv, o poezie profund mistică, aşa cum
testamentar Lot apare de mai multe ori şi chiar, într- este Lacrimi de lumină: „De-ar fi să te înalţi către
un poem, trimiterea la soţia lui Lot, care, uitându-se lumină, / Ca sunetul ce pleacă din chimval, / Cu îngerii
înapoi, s-a prefăcut într-o stană de sare. ai împărţi lacină / Nectarul veşniciei strâns în graal.
Fulgul de nea, misterul, floarea de colţ, luceafărul, // Printre copacii fără rădăcină, / Împodobiţi cu stele
lutul albastru, balsamul de nard, visul, sărutul, pasărea şi cu nori / Ţi-ar înfloridoi nuferi pe retină / Ca un
ce îşi iubeşte zborul, cerul, o pată de lumină, sufletul, ocean de vise în culori. // De lacrima va învăţa să ningă
frunza de mirt, lumina omniprezentă, sfera albastră, / Şi albul pur se-aşterne peste sat, / Va coborî chiar
verdele crud, treptele, mirele, clipa de har, şi iată, Dumnezeu s-atingă / Icoanele din care ai plecat. // E
un element nou, „crinul etrusc”, fructul, miezul, linişte, o violină cântă / Şi grâul încolţeşte sub zăpadă,
cuvântul, arhanghelii, treptele de stele, inelul, oglinzile / În miezul nopţii o lumină sfântă / A început din
răsturnate, şi alte elemente, alcătuiesc tablouri de pleoapa ta să cadă.”
neuitat. „În zborul meu, desprins din tine / Rămân o lacrimă
Există şi elemente astrologice: semnul lui Saturn, de stea”- spune poeta în poezia Înainte de plecare.
porţile Căii Lactee, „galaxia născută din hău”; aurora, Motivul oglinzii, de asemenea, apare în mod
etc. repetat. Sunt şi unele asonanţe în texte, dar nu
Poeta îşi ia lumina drept adăpost, iar altă oară se supărătoare: umbre-timbre; vândă-oglindă; dobândit-
înveşmântă într-o cămaşă de lumină. Interesantă este mirt; lumini-fântâni; ape-harpe; îndrăgostit-odihnit;
dorinţa poetei, gata să renunţe la veşnicie, în schimbul vrut-rupt; păstrate de dragul ideii. Şi nu o dată poeta
clipei (ca şi în poezia folozofică eminesciană): „ia-ţi îşi caută adăpost „în veşnicia unui vers” (Prin ceaţă).
înapoiveşnicia / şi lasă-mi clipa!” (Cămaşă de lumină). Corolar al gândirii poetice actuale, versurile
Maria Ieva renunţă, cu alte cuvinte, la rochia verde, Mariei Ieva au o alonjă subtilă spre viitor. Dar ele pot fi
rochia roşie, ea cere aţă şi ac să-şi ţeasă doar rochii citite cu plăcere şi în prezent, de toţi cei care jinduiesc
albe, rochii de lumină. la picătura delumină care să ne arate drumul spre
Şi o foarte frumoasă poezie de iubire, se Marea Lumină.
numeşte: Dorinţă: „Doar ţie vreau să-ţi fiu minune / Suntem încredinţaţi că poemele Mariei Ieva se vor
Şi pentru tine vreau să scriu, / Dar mă întreb de nu-i citi „de la un capăt de lume/ la un capăt de cer” (Când
târziu / Să-mi fie stihul rugăciune”. Şi iată, poeta a am uitat).Ceea ce nu e puţin lucru, dimpotrivă.
şi dat răspunsul pentrupoemele sale: stihurile devin
rugăciuni tămăduitoare şi miraculoase. Dar cea mai
frumoasă declaraţie de simbioză de iubire filială este Cezarina Adamescu
următoarea: „În venele mele curg cuvintele tale, / apele
cerului şi fântânile pământului; / în venele mele ţi-au

19
Nr. 2 (27) SURÂSUL

IMPOSIBILA VIAȚĂ POSIBILĂ


Recentul volum, semnat aștept!”
de cunoscutul jurnalist și Și mai este ceva, extrem de important. Cine crede
poet Lucian Avramescu, în Dumnezeu nu va spune niciodată că se „simte jefuit de
Confesiunile unui mut care cuvintele care se rostesc”. Ești contrazis? Oricând . „Un
a vorbit cândva (AM PRESS, mut condamnat la moarte este tragic ca un pietroi”. Și
2020) este o carte specială, câte alte realități, la fel de dure! Unii își pierd somnul (Emil
un amplu eseu romanesc. O Cioran), alții – vederea (Pr. Antonie Plămădeală); învremuri
mărturisește însăși vocea de restriște – detenții… cum au fost cele…3000 de zile de
auctorială, cu o subtilă doză izolare, într-o celuă (Lena Constante) și exemplele ar putea
de sinceritate detașată: continua. Speranța, voința și credința fi-vor liman salvator.
„încerc să povestesc viața unui scriitor care a amuțit Ne-o predică Sfântul Ioan Gură-de-Aur. Suferința poate fi
brusc, descifrând nedescifrabilul, dar lunec în prăpăstiile înfruntată, precum piatra care se vrea șlefuită, pentru a
imaginarului și confesiunea mea seamănă pe alocuri cu un deveni operă de artă.
roman pe care nu vreau să-l scriu”, dar care-și derulează Dumnezeu nu este un „pedepsitor”, el este un
firul epic, pe alocuri, cu fior liric, fără reținere, învăluind generator de împliniri. El nu pedepsește. Greșită judecată!
trecutul într-acest prezent dur, de mileniu al treilea. Noi cerem răsplata. Singuri! Corect este a spune că nimic
Incontestabil, Confesiunile unui mut care a vorbit din ceea ce săvârșim nu este întâmplător și nu rămâne la
cândva este o scriere unică în felul ei. Aș numi-o, deopotrivă, voia întâmplării. Auzit-am de Legea bumerangului?! Faci
roman-autoportret, gândind la filosoful Lucian Blaga rău – primești rău, faci bine – te-mbrățișează binele. Se vor
(„Sufletul meu e încăutare / în mută, seculară căutare”). „cutremura” și Bucegii, și Caraimanul, și Muzeul Pietrei, dacă
Și ceva mai aproape de inima sa, însuși poetul Lucian nepotul va uita că are o sfântă datoriefață de Tata Mihai,
Avramescu, își autointitulează romanul-eseu, drept, gândind la cele șapte vlăstare în desfrunzirea lor postumă.
„confesiune sângerenă”, învăluită într-o glăsuire mai mult Sfânta lege a compensației! Pentru a trece dincolo de „zidul”
poeticească decât naratologică. Nu descoperim un filon epic tăcerii sau pentru a frânge orice fel de „zid”, se cere înfrățire
(în sensul clasic al cuvântului), dar impresionează, la gradul între doctorul de oameni și doctorul de suflete. În mod cert!
superlativ, fărâma de viață a naratorului, uimitor „străjer al Ne bucurăm în tăcere, înfrângem orice tip de durere,
luminii”. în intimitate. Nu neapărat întăcere! Orice stare poate fi
Că protagonist le este însuși Lucian Avramescu, ori „îmblânzită”. Important, „Nu te da bătut, omule!”
doar prototipul unui personaj care trăiește drama unei La un semn, când șocul se produce, durerea și uimirea
înlănțuiri fără ieșire sau dimpotrivă, se află într-o aprigă reacționează, rostogolindu-se într-atât, și înfrățind „orbirea
dorință de desferecare din mrejele unui labirintic mister, vorbirii” cu „amuțirea ochilor”. Din nefericire, un cuțit-
spectrul fiorului dramatic ni se revelă, generos. halebardă-mi străpunge ființa. Pot accepta semnul egalității?
Afectarea cititorului se menține la aceleași cote ale Mai mult de-atât nu se poate. Și ce-mi rămâne? Să-mplinim
dramaticului. E posibil să se reacționeze, pro și contra, voia Domnului! „Orice durere omenească să devină prilej de
afirmației comparției anterioare. E drept, spre deosebire rugăciune”, spune Cuviosul Paisie Aghioritul.
de copilul Lucian Blaga cel care, în pruncie, căuta „apa, / „Zori buni”, prieteni cititori! Fiecare răsărit de soare
din care curcubeul / își bea frumusețea și neființa”, Lucian înflorește printr-o nouă speranță. „Bună dimineața. Mă
Avramescu a avut o parte frumoasă din viață, mai precis, scol de când mă știu deodată cu zorii, atent la îmbujorarea
bucuria multor împliniri. Și-atunci, cum ne explicăm durerea zidurilor pe care se scurge lumina”. Un zori de zi iluminat de
prezentului evocat care lovește într-atât de crunt?! Cu fiecare iubirea pentru ceea ce ni s-a dat, pentru tot ceea ce merităm.
pagină parcursă, lectorul se subsumează dramaticului, dar, „Muzeul Pietrei” este o frumoasă și unică realizare.
intuitiv, cu logică speranță întru schimbare. Demnă de toată atenția. Sângeru prahovean – un popas
În fapt, nici nu vrem a crede că minunea nu s-ar putea istoric.Un „copil” drag. Dar scriitorul Lucian Avramescu are
reîmplini! Săltând peste cele 488 de pagini ale romanului, mulți copii dragi. Pentru fiecare, un zâmbet. Dintre toate
cititorul va rămâne, ferm, cu această convingere. Această comorile, Poezia. Un copil ce crește mereu-mereu. De ce,
disfonie a protagonistului-erou se dorește (o dorim, o nu? și în acordurilor dumnezeiești ale viorii lui Alexandru!
întrezărim, într-un final) a fi doar pasageră. Asemenea Fiecare dintre noi poate fi bântuit de vreun „amurg al
trenului sosit într-o gară. O „staționare” cât o veșnicie, gândurilor”. Chiar și în mâzga Cernobâlului poate renaște
atâta timp cât nimeni nu-ți iese întru întâmpinare. viață. Asemenea, cândva, chiar și în mintea lui Emil Cioran,
Absența/tăcerea doare. Te zvârcolește. Zugrumă-n tine convins fiindcă „în fiecare făptură zace bunătatea și răutatea
orice speranță. Și totuși, presimțim o voce interioară, care în aceeași măsură” (Razne).Și, după zbucium intens, va
avertizează. Nu avem voie să dezertăm. A rostit-o, cândva, exclama, totuși: „De-aș putea devein fântână de lacrimi în
Poetul… „Bună seara iubito, te aștept ca din cer”!... „Te mâinile lui Dumnezeu!” (Amurgul gândurilor)

20
BUCOVINEI Iunie 2021

Și-nturnându-ne într-acest dureros present evocat Momentul acela al învingătorului e însuși departele
de pana îndurerată a scriitorului Lucian Avramescu, să nostru. Ne poate despărți, de liman, un „ocean de valuri”
afirmăm, deschis, fără înconjur: „Corona nu e o boală, e un sau un „ocean de vise”?! Încrederea în mine fi-vasingura,
fel de tandru călău”.. Dacă l-a ciunti și pe Cezarul Neurologiei biruitoarea.„Uită tot și iubește!”Superb îndemn! „Te îndemn
Române, cunoscutul profesor Ovidiu Alexandru Băjenaru, ce să urmezi rețeta asta – iubește!”
să mai spunem de noi, ceștilalții?! „Buni zori!” Tăcerea poate striga? Nici să nu ne mirăm.
Cert este că nu vom izbândi nimic, dacă ne vom „îndoi” PrivițiThe Scream, al lui Edvard Munch, și vom înțelege! Dar
în realizarea vreunui gând. Orice „minune” se află în noi. singurătatea? Da, „proclamă iubirea oriunde s-ar înfiripa ea
Numai în noi. Este taina sinelui. Care nu are de a face cu ca unic medicament al supraviețuirii” (Despre singurătate).
declamația. Rugăciunea nu cere cuvinte, ci dorința de Tăcerea poate fi anticipată? Pare a o fi
împlinire. descifrat (îndrăznesc a spune), într-un volum, mai de
E un semn de vrednică luciditate să constați că demult,Transplantul de albastru, mai precis, într-un eseu
„asmuțirea” nu a „stricat rânduielile memoriei”. Un semn mângâiat de fiori romantici: „În nopțile scăldate de lumina
benefic, încurajator. Și-avem încredințare că doar prin lunară, când se aprind toți ochii zăpezilor peste Munții
proprie voință, crisalida în central căreia naște speranța, Carpați, undeva, pe malul Jiului – râu scăldat de sub buza
binecuvântată împlinire deveni-va! cerului limpede – într-un colț de rai supranumit Parcul
„Nevorbirea” te marchează, schimbă unele obiceiuri, în lui Brâncuși , coboară voievozii ceialeși ai neamuluiși se
favoarea altora; ale acelora care au darul să mângâie orgoliile așază ca niștețărani la Masa tăcerii. Pe scaunele de piatră
propriului „eu”. Nu e o formă de supraviețuire, așa cum s-ar ei sunt însăși veșnicia. Au loc aici, la masa titanului ridicat
crede, superficial, la un moment dat, ci o altă voință, cea din Hobița, Decebal și Mihai Viteazul, Mircea cel Bătrân și
interioară, pregătită a fi salvatoarea. În creierul nostru, în Brâncoveanu, chiar Ștefan…”, „umbrele” trecutului, „la ceas
toată ființa noastră, există un ceva care naște dorința. O de taină”, „spre hodină eternitatea neamului”.
spun dintr-o trăire personală. Și nu am dezertat. În inima O, șicâtealte„tăceri” biruitoare! Neprevăzutul plutește
mare a răsunat, hotărât, acel… „Nu te da bătut, omule!...”Și- înjuru-ne. Unii au ochi de vultur, alții – doar ochiul tăcerii.
am biruit. Unii sunt prea vorbăreți, alții – îmbrățișează neantul.
Pierderea vorbirii, a memoriei sau a vederii, Suferințe – și suferințe!
caredintreeleeste cea mai dramatică? Adjectivul „dramatic” De când cu virusul-ucigaș, se tot vorbește de dispnee
are grad de comparație? Nici pomeneală! Există dureri și anosmie. În Cartea Cărților se vorbeștedespre „plinirea
cumplite, greu de acceptat, greu de înfruntat. Fiecare, proorociei”. Asemenea, și-n contemporaneitate. Cunoaștem
înparte. Domnul le știe pe toate. Avem sfântă datorie să situații, mai mult sau mai puțin similare, gândind la
luptăm cu noiînșine. Șivom birui! „imposibila viață posibilă” a poetului-artist C. Dracsin sau a
Orice rază de speranță își face loc – își poate face loc – adolescentei Lorelai Moșneguțu – „îngeri fără mâini”.
și prin cel mai mic/strâmt „toc de lemn al ferestrei”! E ca și Glăsuiește Poetul: „Vorbele cântă. Cuvintele de pe
cum, prin purificare, dorim să pătrundem, într-un final, prin hârtie, niciodată!”, și totuși, un ceva mai presus de firestă
„poarta cea strâmtă” a nemuririi! Oricui i se poate întâmpla la temelia ori căror împliniri. Așa că acele „ghemotoace de
ca „ciutura cuvântului” rostitsă se bălăcească, la un moment câlți în gât”, ale prezentului, nu putemști cum și când, se pot
dat, în ape tulburi. Salvarea este în noi înșine. Întotdeauna e metamorfoza în sonorizări care să uimească firea. Așa cum
„loc” liber pentru a ne „bucura” de ceea ce ne oferă „clipa”. Poezia, „Imn de bucurie” (Ioan Alexandru), fundamentează
Precum, fericirea. Uite! Este și s-a topit! Doar scrisul rămâne. relația omului creat cu însuși Creatorul său, asemeneași-
El ne salvează din uitare. Din cruda uitare. acest lanț viclean al „tăcerii”, își va cere dreptul desferecării.
Concertul vieții se cere prezentat. Sub forma unui Conchizând, Confesiunile protagonistului acestui
online interior. Aplauzele vor curge de la sine, asemenea… roman-eseu surprind o dură realitate, dar finalul expozeului
acelora… după marele concert vienez… din Întâi ianuarie se dorește (așa îmi place să cred) o fereastră deschisă înspre
2021. În interiorul ființei. Dacă le auzim, e bine. Sunt vindecă lumină. Important este să credem în deviza formulată de
toarele. Important este să nu dezarmăm.Avem exemplul lui cel care a fost Constantin Dracsin, un munte de voințăși de
Prometeu cel înlănțuit! perseverență: „Imposibila viață devine posibilă și atunci ea
Câtă dreptate are Eschil! „Legănat de văzduhuri”, duce în spate nenumărate posibilități”.
să ascultăm „vocea” Prometeului său care zice, splendid: *
„Nicio durere nu mă va lovi neprevăzută. E dat să îndurăm Epilog... „Buni zori”, prieteni! Privirile-mi tresaltă.
cu inima cât mai ușoară soarta, să înțelegem că Ananke-i o Imaginarul străfulgeră înspre zenit, undeva, dincolo de
putere neînvinsă”. paginile Confesiunilor unui mut...Și ce credeți că zăresc?
Indiferent cât de adâncă-i rana mea, să nu îngenunchez, Acolo, într-un cotlon furișat al timpului-timp, rușinată de-
ci să-mi repet, cu demnitate: Pot să „port jugulsuferințelor”, atât durere pricinuită, tăcerea toarce pânză de umbră…
pot. „Lanțurile” se cer zdrobite. Și le voi înfrânge. Și „voi Eliberarea se produsese!
învinge”. Cu aceeași speranță, precum Prometeul lui Eschil
sau Iona, cel plăsmuit de Marin Sorescu. Livia Ciupercă
21
Nr. 2 (27) SURÂSUL

REALITATE VERSUS REALITATE


Există două tipuri de / Și-n fiecare fereastră vedem altceva, / dar cel
realități, constată Ana mai atent privim spre locul / unde sunt judecate și
Ardeleanu în Realități condamnate clipele / pentru lucrurile nefăcute” –
interzise (Editura Neuma, Experimentul vieții).
Apahida, 2020), una pe Da, viața nu este ușoară, mai ales acum, când
care fiecare dintre noi și-o suntem izolați, fără a putea comunica față în față,
dorește și alta pe care o înghesuiți de reguli aspre ce par a se întinde pe o
trăiește zi de zi. durată nedeterminată („Viața mea stă pitită // Între
Acestea se suprapun până la confuziune, așa codul galben / Și codul roșu. / Numai tu îmi amintești
încât suntem în imposibilitate de a distinge linia de soare”), dar trebuie să deschidem larg ochii la fiece
de demarcație dintre ele și ambele sunt obstacole, pas, deoarece fericirea se află în imediata noastră
piedici, interzicând accesul deplin într-o parte ori apropiere, doar că nu se anunță cu surle și trâmbițe
alta („Pentru că realitatea se pliază pe o altă vârstă („Fericirea îmbrăcată în tricou / Degeră la ușa ta” –
/ Ce trebuie supusă încercării, / Tranchilizează Pașii mei).
cu verde, apoi albastru, / Atunci când creierul are Dincolo de uzul epitetelor metaforice precum
nevoie de senin / Și păsările zboară pe deasupra sa” „lucruri de aur”, „bule de aur”, „fir de aur”, ce împing
– Realități interzise). scriitura în derizoriu, poezia Anei Ardeleanu este
Practic, trăim într-o realitate aparentă, acolo profundă, complexă, încifrată și îl atrage pe acel
unde iluziile sunt la ele acasă („Pulpa nărăvașă a cititor care nu se mulțumește să primească totul
iluziilor nu are ce îmbrăca, / Pentru ca degetele să de-a gata.
se prelingă ușor, / Precum apa vie, / Pe linia subțire
/ A unui prelung oftat”) și chiar ne depărtăm de noi
înșine, nu ne mai recunoaștem („Între mine și mine Daniel Luca
// E un loc gol ca o fântână părăsită”).
Tristețea, nesiguranța, neliniștea cuprind ființa
și o atrag spre tenebre. Totuși, credința nu piere
cu una cu două și devine un adevărat reazem („Ce
simbolizează lumina, ideile, / Din credința cărora
poți lua cât dorești, / Fără să plătești, c-un fișic de
emoții, / Îndestularea” – Orice întrebare are prețul
ei).
Încetul cu încetul, se ivește în viață și dragostea.
La început timid („Dea Dumnezeu să fie dragoste, /
În mângâierea de prunc a dimineții, / În asprimea
mâinii, ca de bărbat, a iernii / Și în acel tot: idei și
cuvinte, / Care îmbracă mintea omului; / Trupul fiind
spirala cuvântului, / Iar cuvântul – spirala poemului”
– Fiecare cu tehnica lui), apoi din ce în ce mai apăsat,
dezbrăcată de orice secrete („Iubirea e un tot, șopârle
și ciocârlii la un loc, / În același cuib, la aceeași masă,
/ În fața unei cafele cu același gust” – Iubirea).
Nu doar că își face simțită prezența, ci și învăluie
strâns îndrăgostiții spre a-i determina să pornească
împreună pe un nou drum. Un drum cât un poem,
binecuvântat de Dumnezeu („Cu acest lichid unic,
cum este lichidul amniotic, / Dumnezeul meu / L-a
stropit pe Dumnezeul tău, / La sărbătoarea crinilor,
/ Născându-se poemul” – Lichidul unic).
Dumnezeu are grijă să împlânte câte un înger în
fiecare din noi, pentru a ne însoți mereu, pentru a
ne sfătui, pentru a ne proteja în diverse împrejurări,
tocmai pentru a ne convinge că nu suntem singuri,
nici măcar atunci când s-ar părea că am ajuns într-o
fundătură („În fiecare dintre voi, bat îngerii din aripi

22
BUCOVINEI Iunie 2021

MEMORIA RETINEI
de Radu Bercea, Editura Istros, Brăila, 2018

Binecunoscutul artist ci și o profundă cunoaștere a sufletului omului, a


plastic Radu Bercea credințelor și idealurilor sale. Măsura talentului
s-a născut la 29 artistului se oglindește în chipurile unor personalități
august 1939 într-un îndrăgite sau cunoscute îndeaproape:consăteanul său,
sat mirific, Cuciurul poetul Mircea Streinul, actorii Florin Piersic și Grigore
Mare, rămas astăzi Vasiliu Birlic, pictorii Ioan Bodnar și Dumitru Rusu,
în nordul înstrăinat al Bucovinei. Rădăcinile vechi ale ziariștii și scriitorii Tiberiu Cosovan și Romeo Istrati,
neamului său de răzeși, demni și harnici s-au păstrat Emil Ursu, directorul Muzeului Bucovinei, Gh. Gabriel
în firea copilului Radu, pe care Dumnezeu l-a înzestrat Cărăbuș, directrul Bibliotecii Bucovinei„ I, G, Sbiera”,
cu harul de a vedea lumina și culoaea din lucruri. jurist dr. Vasile Diacon de la Iași, omul de cultură Ion
Urmându-și chemarea, îl aflăm la Liceul de Artă„ Drăgușanul, hâtrul primar al orașului Gura Humorului,
Nicolae Tonitza” din Iași, când, după cruda și nedreapta Ioam Marius Ursaciuc.
modă a timpului, este acuzat și condamnat la 20 de ani Acest foarte valoros volum va rămâne o mărturie
de muncă silnică, din care a executat cinci. Acest injust a talentului și orginalității unui mare artist care a
martiriu l-a determinat să se simtă liber doar prin refuzat „să se zdențuiască în frământările zilnice”(
arta sa inconfundabilă, exprimată în multiple tehnici istoricul Mihai Iacobescu), care s-a ridicat prin arta sa„
și însumând sute( poate mii ) de lucrări, prezente în mai presus de vremuri și vremuiri”( Ion Drăgușanul).
expoziții din țară și din lume, din îndepărtata Brazilie
până în Letonia. A realizat nenumărate coperte de
carte, a ilustrat cărți ale prietenilor, se bucură de arta
Paraschiva Abutnăriţei
sa mulți colecționari particulari.
În pofida celor trăite, Radu Bercea a rămas un grafică: Radu Bercea 2015
artist și un om stilat, cu vocația prieteniei, radiind
lumină și bunătate.Aceste trăsături s-au manifestat
din plin și în prezența sa la întâlnirile cenaclului„
Nectarie”. Parcimonios la vorbă, ne-a impresionat
prin observarea atentă a colegilor și rapiditatea cu
care a trasat grafic nu numai chipul, ci și caracterul
și preocupările celor care au avut onoarea de a se
regăsi în prezentul album: dr. Sorin Cotlarciuc, actorul
Cnstantin Tiron, ec. Ioan Mugurel Sasu, președintele
executiv al cenaclului, istoricul Ion Cernat,poeții
Constantin Moldovan, Sorin Poclitaru, Cătălina
Orșivschi, Anica Facina, prozatorii Gheorghe Patza,
Mihai Burduja,prof. ParaschivaAbutnăriței și col. r.
Ioan Abutnăriței. Cele peste 140 de reproduceri din
volum ilustrează mai multe teme: memoria calvarului
românesc( ocrotit de lumina unirii), exprimată prin
chipuri de deținuți, de martiri ai credinței, de torționari,
ș.a; imagini ale unor biserici, simbol al luminii; case
țărănești-excelând cele din Ciocănești, personalizate
prin împodobirea lor cu motive tradiționale; chipul
bunicului Bercea din Ostrița, ilustrativ pentru țăranii
răzeși( poate doar în pictura lui G. Lovendal mai
întâlnim chipuri atât de expresive); suavitatea dansului
primei iubiri, dansul cailor; frumuseți feminine;
perfecțiunea lunii; ramuri simbolice prin năzuința spre
lumină; semne mitice gravate în stâlpii caselor, toate
ilustrând nu numai stâpânirea formelor și a culorilor,

23
Nr. 2 (27) SURÂSUL

NEDUMERIRI
- Hai, fuguța, mergeți iau lumea în cap!
și vă spălați pe mâini! - N-ai voie, trebuie să stăm în casă, ordonanță de la
Spălați-vă ca lumea! guvern! interveni Vasile, bunicul.
Să se ducă microbii - Ție-ți convine, n-ai nicio grijă, decât să dezlegi
de pe mâinile voastre! rebus toată ziua!
spuse mama celor doi - N-ai dreptate, crezi că eu n-aș vrea să mă plimb, atât
copii, unul de opt ani, cât mă lasă puterile pe mine, dar ei, Iudele, au grijă de
Narcisa, și altul de șase bătrâni, spunând e spre binele lor să stea închiși.
ani, Victor. - Tată, eu cred că au dreptate, vor să vă ferească de
- Dar parcă se spune că este un virus! comentă virusul ucigaș! Și pe mine mă doare capul de atâta
Narcisa. stat în casă! interveni Mihai.
- Virus, microb, e aproape același lucru. - Întâi îl fabrică pentru bătrâni, și apoi îi sărută,
- Nu-i același lucru pentru că, până acum, microbii arătându-și marea lor iubire pentru ei. Niște farisei!
nu făceau rău. Au dat lumea peste cap!
- Ba, făceau și ei rău, numai că noi nu știam. Nu ne - Tati! Pe covid nu-l doare capul?
trăgea nimeni de mânecă, așa ca acum! răspunse - Covidul n-are cap.
Marina, mama celor doi. - La fel ca guvernul?
Victor se băgă și el în vorbă: - Ce are guvernul cu…
- Sunt microbi buni și microbi răi? - Are, că așa a spus bunul, că acesta-i un guvern fără
- Toți microbii trebuie să ne dea de gândit numai că cap!
unii sunt foarte periculoși. - Și fără coadă! completă din nou bunul.
- Mami, dar dacă sunt așa de mici de ce sunt răi? - Tată, nu mai băga atâtea în capul copiilor! se rugă
N-am văzut un cățeluș rău. Abia după ce se face Mihai.
câine, latră și mușcă. - Tati, da covidul de ce e dușmanul nostru, ce i-am
- Gata Victoraș, ai ajuns iar la căței! făcut?
- Dacă-mi plac! Dar nimeni nu vrea să audă, ce vreau - Noi nu i-am făcut nimic, dar ne face el nouă.
eu! - De ce?
- Lăsați vorba, și veniți la masă repede, după ce vă Bunul, Vasile, interveni pentru a lămuri problema:
spălați! - Pentru că așa-i lăsată viața pe pământ. Unul face
Femeia mai luă două farfurii din bucătărie și le duse mereu bine și altul numai rău. Ca să-ți dau exemplu
în sufragerie, unde era așezată masa. ar fi mielul și lupul. Mielul nu face rău nimănui, pe
- Veniți la masă, și nu așteptați să vă poftesc a doua când lupul…
oară! -Mănâncă mielul și nu e drept.
Se auzi imediat scârțâind ușa de la balcon de unde - Vezi Victoraș, dacă Dumnezeu te făcea un miel.
apăru bunul cu un rebus, un creion și o radieră care le - Mă mânca lupul.
puse pe marginea bufetului și târându-și papucii de - Dar dacă te făcea lup?
casă se așeză cu încetinitorul, pe scaunul lui. - Nu vreau să fiu lup.
Urmă o pocnitură a ușii de la dormitor unde își avea - Aici nu-i vorba dacă vrei ori nu vrei. Gândește-te,
biroul Mihai, tatăl celor doi copii, care lucra de acasă dacă erai lup, ce făceai? Rămâneai flămând ca să mori
pe calculator și, așezându-se grăbit la masă, spuse de foame, ori încercai să faci rost de carne.
bucuros: - Mâncam altceva, nu carne.
- Chiar că începuse să-mi fie foame! - Nu poți mânca altceva pentru că stomacul tău nu e
- Mami, să știi că Victor m-a stropit cu apă și nu s-a făcut decât pentru carne. E vinovat lupul că vrea să
spălat ci numai s-a udat pe mâini! reclamă Narcisa. mănânce?
- Cred că am să ajung la balamuc cu restricțiile astea. - Hai, lăsați lupii și mieii în pace! Mâncați că vreau să
Toți stați numai pe capul meu: Dă-mi asta, vreau strâng masa! curmă explicația Marina.
asta, asta nu-i bună, vreau alta, nu-mi place! Și eu - Dacă covidul n-are cap atunci cu ce gândește? îl
trebuie să mă fac luntre și punte să mulțumesc pe întrebă Victor pe tati.
toată lumea. M-am săturat, n-am o fărâmă de timp - Cine n-are cap nu gândește.
de odihnă, ori măcar liniște! Câteodată îmi vine să-mi - Atunci dacă-l prind îi rup picioarele.

24
BUCOVINEI Iunie 2021

CRINUL GALBEN
- N-are nici picioare.
- Și atunci cum vine la noi?
- Se lasă purtat de vânt, ori de oameni și rămân
unde nu te aștepți: pe clanța ușii, butoanele de la În drum către editură, mă
telecomandă, pe balustradă, pe alte obiecte. De acolo opream în fiecare dimineață,
le luăm noi pe mâini și ne infectăm. la o cafenea de pe Lipscani.
- Dar copiii nu se îmbolnăvesc. Patronul, același mereu, cu
- Nu se îmbolnăvesc dar, dacă au luat virusul îl dau la o solicitudine înnăscută, cu
oamenii mai în vârstă. aceeași reverență - aș fi jurat
- Tati, nu-i așa că virusul este un fel de Bau-bau că unghiul făcut de spatele lui
pentru oamenii bătrâni? Acum sunt și ei un fel de cu poziția ușor înclinată spre
copii. N-au voie să meargă afară decât două ore. În spate a picioarelor, era mereu
aceste două ore unde se duce virusul? același (și dacă l-aș fi măsurat cu
- Nu se duce nicăieri, el își vede de treaba lui. un echer) - îmi aducea fără să-i
- Dacă aș putea să văd un virus l-aș omorî. L-aș tăia spun eu nimic aceeași cană cu
drept în două. cafea și un pahar cu apă la temperatura mediului ambiant.
- Dacă l-ai tăia în două s-ar face doi viruși. Eram convins, deși nu-mi spusese nimic niciodată, că și
- Și dacă-i tai și pe ăștia? cana pe care mi-o aducea mie era aceeași și că o păstra
- S-ar fac patru, așa se înmulțesc ei prin diviziune, anume pentru mine. Și încă nu apucam să sorb prima gură
adică prin despărțire. de cafea, încă lăsam aburul cafelei să se îndrepte către
- Eu nu înțeleg cum ceva așa de mic poate face atâta nările mele (cum se îndreaptă fumul din țigara fumătorului
rău? către cel care nu fumează) și, mergând cu mers de vulpe, o
- Dragul meu, el pornește un război cu celulele omului vedeam pe ea venind... Se așeza la o masă, mereu aceeași, de
care sunt tot atât de mici. Aceste celule sunt soldații pe terasă, între masa ei și masa mea era un spațiu liber unde
care apără corpul uman de dușmani precum acest ar mai fi încăput încă două mese, și, cu gesturi invariabile,
covid. El nu pornește la atac singur ci cu milioanele. de parcă erau cronometrate, apărea patronul, aducându-i
- De unde vine și unde e covidul? cana cu cafea, așezând-o pe masă în așa fel încât să nu-mi
- Nu se știe nici de unde vine și nici încotro se acopere nici o clipă câmpul vizual, și se retrăgea apoi la ale
îndreaptă. lui. Nu auzeam să-i spună ceva, însă simțeam că-i spune ... și
- Tati, știi ce mi-a făcut Marcel când mergeam la căutam de fiecare dată să înțeleg mesajul. Citeam în venirea
școală? interveni Narcisa. și gesturile ei, ale lor - ea și patronul micuței cafenele - așa
- Ce te bagi în vorbă că vorbeam eu cu tati? cum ghicești în cafea sau în bobi, cum o să-mi fie ziua...
- Victoraș, tati trebuie să vorbească și cu Narcisa. Ce Plecam apoi, urmărit de privirile ei, ascunse în spatele
ți-a făcut? lentilelor fumurii.
- Mi-a smuls masca și mi-a pupat-o și apoi a spus la Până într-o zi.
toți, că m-a pupat pe mine. Tocmai fusesem, sâmbătă și duminică, la „căsuța unde
- N-a fost frumos ce-a făcut, vă puteți infecta dacă vă vin cerbii” în Munții Lotrișorului, în preajma căreia Trestian
schimbați măștile. adusese de pe creste de munte din Cozia, locuri numai de el
- Ai dreptate tati, dar hai să-ți arăt ceva pe telefon! știute, bulbi de crin galben, o floare rară la noi ... Și floarea
- Uite ce mască frumoasă avea Delia! Toți am făcut aceea a prins, s-a înmulțit ... Și cum mă anunțase din vreme
poză cu ea. că e gata să înflorească, am făcut anume un drum și am
- Ia, auzi Marina ce fac ei la școală! Arată-i lui mami adus cu mine un crin...
telefonul! Îl aveam ascuns cu grijă în geanta, aceeași, pe care o
Marina ia telefonul, se uită și apoi îl dă înapoi Narcisei. duceam cu mine zi de zi. Și după ce patronul s-a retras , îi
- Și ce-ai vrea tu să înțeleagă copiii din treaba asta fotografiasem și eu gesturile, drumurile , am luat crinul și i
dacă și miniștrii intră în timpul lecției fără să bată la l-am așezat pe masă, masa la care se așeza necunoscuta... Și
ușă. Gata, ia-o pe Narcisa și mergeți la calculator iar am revenit la ritualul savurării cafelei ...
tu, Victoraș deschide laptopul că doamna învățătoare În ziua aceea, Crina, aflasem că acesta era numele ei,
începe să facă prezența. n-a mai apărut... Și nici patronul nu a mai ieșit din cafenea.
Abia în ziua următoare am aflat de la prăvăliile din
Gheorghe Solcan vecinătate că patronul, într-adevăr era patronul, așa cum
intuisem, făcuse infarct.
Iftimie Nesfântu
25
Nr. 2 (27) SURÂSUL

FLORILE DE MĂR
Pomii din livadă întâlnire în ziua senină cu parfum de primăvară.
zburătăcesc petale Remarc şi micuţele furnici aflate într-o agitaţie
albe sau roz, în adieri ardentă, un du-te-vino, organizat impecabil şi la
de vânt zănatic, adus moment. Caută, analizează, miros şi aleg tot ce este
de aprilie cel luminos bun în natură, transportând hrana miniaturală către
în apariţie. Observ o habitatul lor. Harnice şi perseverente, ele ştiu că vara
întrecere tulburătoare există ca preambul la pregătirile pentru iarna care
între albinuţe, pentru urmează.
abundenţa florală aflată În luna primăverii, dragostea pluteşte peste
în veselă sărbătoare. Natura ne invită la spectacol. tot precum mireasma florilor...şi ele îndrăgostite de
Copleşitor moment al primăverii. viaţă. Duioase ciripituri răsar din senin şi din verdele
Toţi pomii freamătă prin adieri de petale mirat- proaspăt încărcat cu rouă, precum zorii. Ciocârlia ne
întrebătoare, parcă deschid gânduri vinovate unde deschide ziua vieții prin sunete delicate, cu măiastră
emoţia cuprinde sufletul unui om frumos. Mii şi mii alcătuire, de nu crezi până nu le asculţi...şi ai ce
de flori se leagănă duios când spre stânga şi când asculta!
spre dreapta, precum dansul graţios derulat între Mierla, preferata mea, îmi cântă cam toată
două suflete care au uitat de existenţa materială. Au ziua fără multe fasoane. O îndrăgostită a înălţimilor,
rămas în imponderabilitate. serenada ei se descoperă diferenţiat în livada înflorită
Cele cinci petale delicate ale florii de măr se află cu lumină. Aici, rătăcind din pom în pom, ea speră să
la maxima trezire spre viaţă. descopere acele triluri speciale din care va înţelege,
Ele zâmbesc soarelui care le induce încredere că un el este la fel de îndrăgostit. Şi se găsesc la timpul
dar şi vântului, albinelor şi chiar omului stabilit şi în viul cel verde.
care îşi dăruieşte acest moment de graţie, Parfumul florilor de măr, dulce-amărui, se
ştiind că văzul îi va fi luminat încă multe zile de plimbă nestingherit prin livada, care acum, atrage
măreţia florilor unde se întâlnesc albul-pur şi rozul- ca un magnet simţurile unui suflet ce tânjeşte după
năzdrăvan, alungându-i şi cele mai întunecate frumos. Printre flori descopăr deja mici frunzuliţe
gânduri venite din lumea reală. care îşi deschid ochii somnoroşi în seninul amiezii.
Mă înconjoară din toate părţile crenguţe Ele conţin verdele acela special, proaspăt şi crud, viu
croşetând, o mare de flori cu petale delicate. Parcă ca viaţa, când cerul şi pământul se întâlnesc printre
mii de ochi albi-tremurători şi timizi mă urmăresc crenguţe încărcate de flori surâzătoare, delicat
din pomii aflaţi în sărbătoarea dăruită de primăvară. fremătătoare, iar omul primeşte cu extaz momentul
Rămân uimită şi blocată instant în frumuseţea pură de graţie al primăverii.
a momentului venit cu graţie din natură. Mă pierd Sunt florile şi verdele nostru. Natura există şi
în gânduri şi când revin, constat că mă aflu tot în pentru noi, oamenii. S-o iubim.
livada cu meri înfloriţi, aducători de speranţă. Este
prea mult alb duios şi tandru în abundenţa de petale
care pâlpîie în jur...până şi tristeţea fuge speriată. Doina Toma
Zâmbetul apărut brusc îmi luminează obrazul și
alungă umbrele cam des plimbăreţe prin suflet. E real
sau un vis?
Există atâta măreţie iar noi, oamenii, unii, sau
prea mulţi, uităm s-o căutăm! Un spectacol gratuit
oferit de natură tuturor, celor care doresc să fie
prezenţi acolo, în livada luminoasă, unde poţi să vezi,
să asculţi şi să simţi că mirajul există. Iar muzica este
doar zumzet în desfăşurare febrilă. Albinuţele îşi
cunosc rostul la întâlnirea cu florile mărului. Sunt
primele îndrăzneţe care sărută delicata floare, atrase
de vraja unei fantastice miresme. O învolburare
de aripi şi petale translucide cunosc o graţioasă

26
BUCOVINEI Iunie 2021

VORBEŞTE-MI DESPRE FERICIRE


fragment

Ce poate fi mai frumos parcă se îmbrățișau în văzul lumii. Și apoi, lumea ce


decât viața trăită în bună are a face cu iubirea lor. Se iubesc și pace.
înțelegere, în armonie? Își amintesc cu deosebită plăcere de momentele
Și ei asta își doreau. Erau hazlii de la nunta lor intimă. Erau ei ca într-o grădină
tineri, frumoși cu vise edenică înconjurați de familia restrânsă și prietenii
în suflet și priveau cu apropiați. O mână de oameni ce se bucurau într-o
speranțe viitorul. Alin, zi atât de importantă. Luna mai a fost aleasă ca un
încrezător în acțiunile început de lume. Era de fapt, luna lor preferată.
sale, considera că Rita era ființa potrivită pentru Ce coincidență! Rita și Alin iubeau ca niște copii
idealurile sale. La fel, cum Rita considera că a făcut cea întoarcerea la natură. De aceea luna mai, o dată cu
mai potrivită alegere, când a acceptat să-și unească revenirea la viață, cu inverzirea sufletelor însemna
destinele, după o lungă cugetare împreună cu Alin. pentru ei unirea destinelor, un drum pe care și-l
Era o familie tânără. Se citea pe fața lor bucuria de doreau să-l străbată împreună.
a fi alături și de a se îndrepta spre aceeași destinație. Alin nu a stat mult pe gânduri, a pregătit cu
Păreau să viseze același vis. Cu drum drept, cu cer dibăcie inelul de logodnă și cât mai repede cu putință,
senin, cu ploi roditoare, o căsuță cu flori în ferești și data nunții. Rita nici nu apucase să-și pună prea multe
copii ce să le înveselească zilele. întrebări că s-a văzut deja în rochia albă de mireasă.
Dar cât de fericită era doamna Lina, de la parter, Fără pregătiri minuțioase, dar cu un sentiment de
pentru că ea se considera într-o oarecare măsură liniște și împăcare sufletească au spus DA în fața
întemeietoarea familiei, că ea a pus umărul la temelia ofițerului stării civile și în fața divinității.
fericirii lor. Câte zile și nopți n-a spionat și suferit în Erau hotărâți ca împreună, la bine și la greu, să
tăcere până ce le-a văzut consolidată iubirea. Nu zicea treacă prin viață până la capătul firului. Nimeni nu avea
nimic, dar aproape îi considera copiii ei. O bucura dreptul să atenteze la bucuria vieții lor. Al nouălea cer
până și pașii Ritei pe scări, deși erau abia perceptibili, le era atât de aproape, întruchipat în dansul nupțial.
sau zâmbetul lui Alin, când, întâmplător îl întâlnea la Valsul suav, când Alin, ca un dansator neinițiat, o călca
intrarea sau ieșirea din bloc. Era bucuroasă toată ziua, frecvent pe Rita, îi cuprindea talia subțire și o rotea ca
n-avea ce face, așa era ea, un copil îmbătrânit de griji. și cum fulgul de nea plutea prin aer.
Rita radia în seriozitatea ei. Nu-i venea să creadă Rita nu s-a lăsat mai prejos când și-a aruncat
că o întâmplare îi scoate în cale iubirea vieții ei. Pe Alin buchetul de mireasă. Florile de câmp multicolore
abia dacă l-a văzut la chip în seara când a lăsat-o pe păreau a se desprinde și a împrăștia fericire în jur.
Renata la spital. Vorbele lui, în taxiul care o ducea spre Constantina și Renata, au prins florile. Fiecare păreau
casă, abia dacă le percepea. Nu s-a gândit vreodată a fi o statuie a libertății în bucurie. Au râs și s-au
că bărbatul acela, care întâmplător o luase cu taxiul îmbrățișat, pentru că Renata și Constantina țineau
din fața spitalului poate să-i devină peste o vreme, morțiș buchetul cu o mână. Două mâini la un buchet,
soțul său. Nu se mai gândea la meandrele destinului. semn că urmează alte evenimente emoționante, ce se
Întâlnirea lor o socotea una din întâmplările fericite vor adeveri mai târziu.
ieșită în cale la momentul potrivit. *
Nu s-au grăbit. Ca doi oameni onești cu propriile Simpozionul a durat două zile. Alexandru îl
sentimente au lăsat ca și timpul să decidă. Timpul considera o reușită deplină. Participanții, cu toții, s-au
făcea parte din viața lor așa cum nu puteau trăi implicat cu lucrări și expuneri. Mulți dintre ei au venit
fără apă și speranțe. Se adăpau la fântâna timpului, cu exemple concrete, experiențe trăite și concluzii
umplându-și clipele cu zbuciumul iubirii. Rita era mult pertinente.
mai veselă, exuberantă în unele situații. Alin era mai Discuțiile au avut ca punct de plecare, printre
așezat, cugetător, dar iubirea pentru Rita îl făcea de altele, scrisori celebre ale unor personalități mai
multe ori să se copilărească. mult sau mai pușin cunoscute, care evidențiau relația
Împreună erau perechea potrivită. Privirile strânsă în familie. Scrisori despre viață și idealuri,
trecătorilor se întorceau uneori involuntar să-i despre iubire și ură, despre moralitate și prietenie,
admire. Înalți, tineri, ca niște adevărați atleți antici, despre speranță și deznădejde, despre bilețele
treceau prin viață ținându-se strâns de mână de strecurate pe sub ușă la ore târzii, despre bilețele

27
Nr. 2 (27) SURÂSUL

ascunse sub perne pentru a fi găsite. Despre ceea ce nu-i mai sângerează lovite de vreo piatră cum alerga
este uman într-o viață. la joacă, colbul drumului nu i se mai așază pe talpă și
Alexandru a reușit să ancoreze totul într-o până la glezne, acum totul i se așază în amintire. Iar
realitate imediată. De aceea atmosfera s-a încins, amintirile îi sunt dragi, așa cum îi este drag Horea pe
pentru că exemplele curgeau gârlă, când s-a discutat care-l așteaptă cu nerăbdare să se întoarcă de câte
despre afecțiune și lipsa ei, consecințele nefaste ori e plecat.
care duc la degradarea sufletească. Sentimentele și Chitara și motocicleta, sufletul său bun și
trăirile sufletești, acolo unde familia este pe punctul odihnitor a schimbat-o. I-a redat liniștea de care avea
de a se destrăma sau deja s-a pus capăt conviețuirii. atâta nevoie, calmul și speranța. Iar faptul că în curând
Modul în care părinții și copiii își impart bucuriile și va fi mamă îi dă aripi. Și-a descoperit resursele latente
nefericirile, suferințele și dramele împărtășite chiar ce așteptau să o răvășească. Sentimentul matern
de unii participanți. deja o copleșește. Nu se gândește decât la ziua când
Liniștea sălii impunea respect. Alexandru primul scâncet o să-i vestească o viață la care a visat
considera că această atitudine semnifică preocuparea dintotdeauna.
tuturor pentru familie, față de relația părinte-copil, Visul va deveni realitate, iar realitatea îi va împlini
modul în care bucuria și fericirea unuia depinde de bucuriile. Vestea că va deveni tată l-a entuziasmat pe
bucuria și fericirea celuilalt. Cu toții considerau Horea. Nu se gândea la responsabilitățile ce-i revin ca
că omenirea în fapt este sau trebuie să fie o mare părinte, știa că va face față. Se gândea la bucuria de
familie. Erau idealiști, utopici sau realiști, optimiști a avea o fetiță sau un băiat de care să se bucure la
irecuperabili? fel de mult precum Constantina și să-i vadă crescând.
Tinerețea lor și curajul de a spune pe nume Cel de sus a decis ca bucuria lor să fie mult mai mare
lucrurilor le da tăria de a continua să gândească o lume când au aflat că vor avea deodată gemeni, o fetiță și
mai bună, iubitoare și pașnică. Considerau cu toții că un băiat.
doar iubirea va fi cea care va demonstra că oamenii Acum îl interesa ca viitoarea mamă, Constantina,
sunt capabili să depășească greutățile, vicisitudinile să fie sănătoasă, cei doi să fie și ei sănătoși atunci când
vieții printr-o iubire reciprocă, căci dacă dragoste nu va veni sorocul primului țipăt, iar viața va intra pe un
am, nimic nu sunt, spunea aproape la începuturile alt făgaș. O viață nouă, mai altfel ca cea de până acum,
omenirii un apostol al creștinismului. pe placul inimii lor.
Înțeleaptă și pertinentă concluzie după două zile În serile romantice, când stăteau adesea de vorbă,
de discuții și povești între oameni educați, dornici să ca doi viitori părinți responsabili, Horea strecura
pună umărul la împlinirea iubirii universale. Alexandru câteva versuri gândite de Constantina, pe acordurile
jubila. I se citea bucuria pe față, o bucurie nestăvilită, chitarei. Visau împreună la cum își vor crește copiii, la
dăruită din prea plinul ei, celor din jur. plăcerea de a hoinări prin lume, la gândul mult prea
* departe dus, de a îmbătrâni împreună. Și câte și mai
De multe ori Constantina se întreba ce ar fi fost câte nu-și imaginau împreună. O familie statornică,
dacă nu-l întâlnea pe Horea. Povestea lor de dragoste a echilibrată, împlinită. Greutățile vieții nu le vor deveni
început într-o zi ploioasă. Poate de aceea Constantinei poveri, atâta timp cât vor fi împreună.
îi plac mai mult ploile. Ploaia, chitara și motocicleta *
au devenit pentru Constantina un punct de sprijin și Pentru Renata zbaterea ei sufletească n-a fost
ploaia de multe ori o face creativă și de nerecunoscut. zadarnică. O aniversare i-a întemeiat povestea de
Era mult mai romantică și oarecum poetesă. dragoste. O dragoste aproape neașteptată, venită ca
Ploaia îi amintea mereu de copilărie, de bunici din senin, pe un pat de spital cu o durere de multe
și de șanțurile pline cu apă călduță, după o ploaie de ori insuportabilă prin trupul înmărmurit, imobilizat
vară. Cum se adunau cei de-o seamă cu ea și băteau sub cearceaful alb. Și uite că ei i-a trecut prin inimă
apa cu picioarele, se stropeau și erau atât de veseli un fulger dureros de dulce. I-a căzut drag medicul, nu
până ajungeau acasă. Acolo se schimba foaia. De ce și-a impus îndrăgosteala. A venit așa cum vin de multe
te-ai murdărit, treci și te spală, că aproape dispărea ori gândurile, tăvăluc.
voioșia. Prima oară a crezut că este o joacă mai mult
Acum, Constantina repetă povestea. Numai că decât copilărească, să te înroșești când el apare în
șanturile nu mai au apă călduță din ploile de vară, salon și-și rotește privirea să cuprindă toate bolile
bunicii nu mai sunt să o vadă descuță, iar voioșia de lumii și a le pune cătușe, să le încătușeze în știința
altădată e risipită demult. Acum Constantina umblă sa de carte. O timiditate a omului conștient că este
desculță de dragul altor vremi. Și de dragul de a se un vindecător de suferințe. L-a văzut ca pe medicul
copilări acum când e îndrăgostită. Degetele picioarelor făr de arginți, despre care Renata a citit, dar nu l-a

28
BUCOVINEI Iunie 2021

întâlnit până atunci. deranja, dimpotrivă, abia atunci afla despre o realitate
Nu l-a văzut ca pe un zeu rătăcit prin Olimp. necunoscută lui. O realitate cu griji, nemulțumiri,
Chiar dacă l-a privit doar pe furiș, îndurerată, a dureri. Era tânăr și poverile vieții nu i-au dat încă
simțit un sentiment aparte. Nedefinit. De vinovăție, târcoale. Se considera un binecuvântat, nu-l copleșeau
de frustrare neputincioasă că nu poate alerga să-i temerile de nici-un fel. Liber precum păsările cerului,
mărturisească tocmai atunci, fără să-și pregătească fără obligații serioase, înafară de cele profesionale,
o năvală de cuvinte sau doar o strângere puternică de dar, chiar pe acestea le simțea ca pe o mângâiere a
mână, prin care să-i vestească tăcerea cuvintelor. sufletului, atunci când erau reușite adevărate.
Nu încerca să-și dovedească focul aprins și Sebastian era atât de prins de profesie, încât
copilăria conjuncturii. Și-ar fi dorit să-i cuprindă arareori se gândea la ieșirea cu prietenii în puținul
mâna, și sufletul lui într-o îmbrățișare divină și apoi să timp liber. Probabil că acesta ar fi fost unul din motivele
uite de durere, de realitatea ce-o înconjura. Nu-i păsa pentru care nu-și descoperise jumătatea. Atitudinea
că ar putea să stârnească zâmbete celor din salon sau Renatei l-a scos dintr-o traiectorie și l-a ancorat într-
o ușoară nepăsare din partea medicului ce a venit să- un nou univers. Această bulversare sentimentală îi
și vindece pacienții. părea benefică și nu lipsită de evenimente. Părinții i
Medicul părea absent la încercările ei s-au stins din viață măcinați de boli și suferinți. N-a
deznădăjduite de a-i atrage atenția. Renatei îi trecea reușit să le prelungească zilele oricât s-a luptat. Iar
fulgerător prin suflet ghimpii unui trandafir și se tocmai acum, când i se părea că a rămas singur pe
gândea la pacientele, care s-or fi îndrăgostit de el de-a lume, a venit ca din senin, ca o ploaie de vară peste un
lungul timpului și devenea aproape geloasă. pământ vlăguit, Renata.
Simțea cum îi urcă sângele în obraji, cum se Ce putea să fie mai frumos decât o femeie
înroșește, ca apoi, să o cuprindă un val de răceală. Nici energică, plină de viață tocmai cum este ea. Cine
nu realizează cât de repede au zburat minutele, cât i-a scos-o în cale, cine a potrivit întâmplările, nu-i
de repede s-a încheiat vizita din care ea n-a înțeles păsa. S-a lăsat ademenit de entuziasmul ei, chiar l-a
aproape nimic. Încerca să-și revină, să-și potolească încântat incisivitatea ei, considerând că este parte
gândurile, să nu se lasă pradă unei deznădejdi tocmai dintr-o poveste.
acum, când nu era cazul. Trebuia să recunoască, măcar pentru sine, că și
Curajul ei a pornit din dragostea venită ca un el a remarcat-o în salonul din spital. Nu trebuia să se
trăznet tocmai când nu se aștepta. Cartea de vizită afișeze ca un cuceritor, pentru că rolul său acolo era
i-a deschis un drum prin viața lui Sebastian. I se părea cu totul altul. De aceea, la întâlnirea din fața liftului,
că a sosit clipa mult așteptată de liniște, de așezare la ca un automatism gândit deja, i-a întins cartea de
o casă pe treptele căreia să-și numere anii precipitați, vizită, i-a răspuns la telefon, i-a acceptat mofturile
să-și aștearnă gândurile, și speranțele, și împlinirile. și invitația la aniversarea Ritei. De atunci lucrurile au
La neîmpliniri nu se gândește, le șterge din calea luat o turnură pe care el a acceptat-o.
ei. Nici un eșec n-a doborât-o, dimpotrivă, a făcut-o Erau îndrăgostiți iremediabil. Li se părea o stare
mai puternică, mai perseverentă, mai bătăioasă, mai de normalitate, li se părea că se cunosc din totdeauna,
comunicativă. Toate acestea la un loc i-au dat curajul că au copilărit împreună, că și-au trăit adolescența
de a îndrăzni să se îndrăgostească de un bărbat la alături, că sunt născuți pentru a se iubi. Că cerul și
prima vedere, pe care l-a considerat omul potrivit pământul au complotat la întâlnirea lor. Că cei din jur
pentru a-și întemeia familia ideală. Considera că le-au ținut trena iubirii. Sunt împreună și după cât
totul i se potrivește și chiar astrele i-au prevăzut o se iubesc așa vor fi până când cerul și pământul vor
traiectorie favorabilă unei căsnicii. decide altceva.
Pentru Sebastian povestea neașteptată, Iubirea lor nu este o iubire cu năbădăi. Este o
întâlnirea cu Renata, nu i-a schimbat cursul liniștit iubire lineară, fără urcușuri și coborâșuri, o iubire
al vieții. Era același profesionist, uneori mult prea matură, înțeleaptă. Orele lor de taifas sunt calme,
introvertit, momente pe care le depășea studiind sau liniștite, își împărtășesc gândurile dimineața la o
făcând scurte plimbări prin parcul din apropierea cafea sau seara la o cană de ceai. Numără împreună
spitalului unde lucra. Îl acapara liniștea și verdele stelele, călătoresc printre astre și coboară pe pământ
parcului, ciripitul păsărelelor sau luciul lacului, unde pentru realitățile imediate. Nimic nu-i înspăimântă,
câteva rațe sălbatice obișnuiau să se delecteze. nu le strică pofta de viață. Au atât de multe de realizat
Uneori își întâlnea foști pacienți pe care i-a împreună...
vindecat. Se opreau și stăteau politicos de vorbă,
chiar dacă timpul său era cronometrat, își răpea din
timpul de relaxare discutând lucruri banale. Nu-l
Prof. Jenica Romanică
29
Nr. 2 (27) SURÂSUL

MĂTUȘA ANA
la împlinirea unui veac de existență
Centenara ANA LUCAN

Nu am știință despre mătușa consimte s-o mărite pe nepoată, înainte ca


numărul românilor care au aceasta să termine liceul, la 17 ani. Cu soțul, un grefier,
împlinit un veac de existență mare consumator de licori bahice, Ana nu poate face
și care trăiesc în România. casă…
Știu doar că în 2012 erau 461 Se ajunge la divorț, apoi la angajarea într-o casă
de centenari, dar de atunci respectabilă, de pe strada Iancu Flondor, ca menajeră,
și până astăzi a curs vreme la început, apoi ca parteneră de viață a unui cunoscut
multă… Unii dintre ei au plecat pe tărâmuri luminate, avocat (cu studii de drept și doctorat obținut la
însă s-au înscris în lista celor care își însemnează vârsta Universitatea din Viena, pe vremea Imperiului Austro -
cu trei cifre alți oameni. Ungar), al cărui nume Ana îl poartă…
Asemenea, nu am știință câți dintre noi au Urmează Al Doilea Război Mondial, primul refugiu,
cunoscut o persoană care duce în spate o astfel întoarcerea acasă, al doilea refugiu, în apropiere de Turnu
de încărcătură fabuloasă de timp, dar noi suntem Severin, mai precis, la Ciovârneșani, în casa unei familii
privilegiați, pentru că a existat în viața noastră cineva de țărani înstăriți. Își amintea că bătrânului din familie
special, care a făcut parte din familie, deși nu ne curgea i se spunea „Tuicu”, că purta straie populare, cu găitane
prin vene același sânge, nu eram neamuri. Este vorba pe pantalonii albi, că i-a luat și pe ei, cei trei „refugiați”,
despre Mătușa Ana, o doamnă venerabilă și posesoarea găzduiți în casă: pe soțul ei- avocatul Constanțiu, pe
unor ochi albaștri și limpezi ca azurul, la această vârstă tatăl acestuia, Iorgu, fost expert contabil la Mitropolia
înaintată…În ziua în care rotunjea suta, 19 februarie Bucovinei, din Cernăuți, și pe ea, la o nedee, că i-au dat
2020, mare forfotă s-a iscat în jurul ei. un foarte frumos costum oltenesc să-l poarte în ziua
* aceea, păstra și poze îmbrăcată așa și era tare mândră
Căminul pentru vârstnici de pe lângă Mănăstirea de cum îi stătea în port național. Soacra ei, Aglae, fostă
„Sfântul Dumitru”, din Vatra Dornei, s-a umplut de profesoară la Școala de Fete din Cernăuți, nu mai era,
zumzet încă de dimineață. Măicuțele rânduiau cele o scutise Dumnezeu de calvarul refugiului, mai ales că
de cuviință pentru ceremonia programată la ora 13, era cam plăpândă de felul ei… A urmat apoi stabilirea în
dedicată decanei de vârstă a căminului, Mătușa Ana, Bucovina lor dragă, posibilă doar în partea de sud, după
care împlinește o sută de ani… Camera ei, decorată ce se trasase cu creionul pe hartă, o nouă graniță care
de sărbătoare, avea să devină neîncăpătoare pentru tăia provincia în două părți, fiecare aparținând altei țări…
buchetele de flori și pentru oaspeți. La Vatra Dornei, cuplul se mută, de câteva ori, din casă
Refugiată din Nordul pierdut al Bucovinei, Ana este în casă, cu chirie. Domnul avocat își găsește de lucru,
născută, conform buletinului, „în URSS”. Locul natal a ca jurist într-o întreprindere, iar Ana rămâne casnică.
fost cătunul Cireșel, satul Broscăuții Vechi, din regiunea La 48 de ani ajunge văduvă, fără copii și fără pensie de
Cernăuți… urmaș după soț, întrucât de la legalizarea mariajului
Dacă ne gândim bine, Ana a avut un destin demn de lor nu trecuseră cei zece ani prevăzuți de lege pentru
un roman. Nu și-a cunoscut tatăl, pe Ioan Stepenciuc, acordarea acesteia… S-a aflat singură pe lume, fără
combatant în Primul Război Mondial, în armata nicio rudă, fără prieteni și cunoscuți, o dezrădăcinată
austriacă… Acesta s-a întors acasă de pe front, dar s-a fără de noroc.Ca să aibă din ce trăi o vreme, a vândut
prăpădit înaintea venirii pe lume a fetiței, din pricina tot ce s-a putut vinde din ceea ce avea prin casă și
rănilor primite . și-a căutat de lucru. Cu studii neterminate, neavând
Tatăl vitreg, stabilit în casa nevestei, Elisaveta, vreo diplomă și nici experiență în vreun domeniu de
nu i-a oferit o copilărie adevărată… Supusă la munci și activitate specific zonei, pe deasupra și cu statutul de
pedepse încă de mică, Ana a învățat să îndure, fără să „refugiată”, Ana nu a avut nicio șansă de angajare. Așa
crâcnească, slugărindu-și sora vitregă, mai mică, tratată se face că devine din nou menajeră, servitoare adică,
ca o prințesă. Elisaveta era o nevastă supusă. Chiar dacă în casa unor dorneni înstăriți, pentru câțiva lei pe lună,
o iubea pe Ana, nu putea să-i ia partea, pentru că al lucrând până după 75 de ani în casa lor, fără carte de
doilea ei soț avea o fire violentă, iute îi sărea țandăra… muncă. A dus un trai mai mult decât sărăcăcios, precar
Știind chinul în care trăiește fetița, o mătușă, soră chiar, reușind ca, din truda-i fără odihnă, să-și cumpere
cu mama, o ia pe Ana la Cernăuți, acolo unde se stabilise o „bujdă” în colonia muncitorească, să aibă un acoperiș
după căsătorie. O înscrie la o școală de fete, cu predare al ei deasupra capului, să nu mai stea cu chirie. Fără
în limba germană, dar, copleșită de lipsuri și greutăți, bani, fără posibilități de întreținere și reparații, căsuța a

30
BUCOVINEI Iunie 2021

ajuns cu timpul o biată cocioabă… *


Nemaiputând lucra, și-a luat inima în dinți, a bătut La centenarul Anei, doi slujitori ai Domnului:
la ușa primarului de-atunci și… i s-a oferit un prim ajutor pr. Antonel Busuioc, de la Parohia Poiana Negrii, și
social - o masă caldă, la prânz, la „Cantina săracilor”. protosinghel Nichifor Popescu, duhovnicul mănăstirii (și
Când am cunoscut-o noi, Ana avea aproape 77 de al sărbătoritei), au oficiat o slujbă specială de mulțumire.
ani. După masa de la cantină, se retrăgea în Catedrala A fost prezent și primarul orașului, domnul Ilie Boncheș,
„Sfânta Treime”, se închina și se așeza în absida din care i-a adus flori și daruri dulci, din fructe de pădure.
stânga, lângă un calorifer, încălzindu-se. Acasă nu Au venit de la Școala Gimnazială, nr.4, cu dar de vers
avea lemne. Nu-și mai făcuse foc de trei ierni și trăia – „Pământ de Cernăuți”, autor, Paraschiva Abutnăriței,
în condiții greu de imaginat și de suportat: odaie cu și „Bucovina, plai dumnezeiesc”, de Elena Leach- și dar
pământ pe jos, igrasie, pereți scorojiți… Utilități? Nici de cântec, elevi din clasa a IV-a A, împreună cu doamna
vorbă! Doar credința în Dumnezeu îi rămăsese neștirbită lor învățătoare, Viorica Afloarei. Rând pe rând, Olivia
și mereu zicea că sunt alții mai necăjiți decât ea, care are Acujboaie, Ștefan Gavriluț, Cristiana Macovei și Amalia
un acoperiș deasupra capului și că nu doarme sub cerul Florea au recitat, toți îmbrăcați în frumoasele costume
liber… populare bucovinene, iar talentatul Răzvan Țabrea, cu
Frecventam și noi Catedrala. Ne-a „studiat” mătușa vocea lui deosebită și caldă, privind-o în ochii albaștri
Ana cam jumătate de an, după care ni s-a adresat direct, pe bunica Ana, i-a cântat și cu sufletul lui pur, nu numai
privindu-ne țintă: „Luați-mă dumneavoastră!...” La cu glasul, „Cântă cucu-n Bucovina…”
început n-am înțeles despre ce este vorba, cum adică Asistența - cele patru măicuțe din mănăstire,
s-o luăm? Am crezut că se simte rău și am întrebat-o celelalte bătrâne găzduite aici, mamele micilor artiști și
dacă vrea să vină la noi acasă, să-i fac un ceai, să-i dau învățătoarea lor, infirmiera de serviciu și noi, Anica și
vreo pastilă… „Nu!, a replicat, luați-mă de tot!” Și…nu Emilian - „familia” ei, eram toți cu ochii în lacrimi.
chiar atunci, dar destul de curând, am luat-o, adică am Emoționante cuvinte au rostit: pr. Antonel
„adoptat-o” și am început să avem grijă de dânsa, așa Busuioc, primarul Ilie Boncheș, subsemnata și maica
încât o consideram ca făcând parte din familie. Ne vizita stareță, stavrofora Andreea Rotar.
de câteva ori pe săptămână și urca cum putea până la Daruri de flori a primit mătușa Ana cum
etajul trei. Apoi picioarele i s-au cam îngreunat, nu mai niciodată în viața ei, la vreo aniversare, n-a primit.
putea urca. Se mai deplasa totuși, cu bastonul, prin oraș, N-au fost uitate nici colegele ei de cămin. Toate au
avea traseul ei obișnuit, în care nu rata piața. Știa toate primit ghiocei, semn că o nouă primăvară le bate la ușă,
prețurile, conversa cu ardelencele care aduceau legume și dulciuri. Tortul aniversar a fost savurat de toți cei
proaspete, afla noutăți… prezenți, spre bucuria sărbătoritei, care a citit mesajul,
Când nu s-a mai putut deplasa deloc, am găsit inscripționat cu ciocolată, fără ochelari, a conversat și a
înțelegere la Maica Andreea, stareța Mănăstirii „ Sf. răspuns la întrebări cu luciditate.
Dumitru”, care a primit-o în cămin. Cum toată viața Au fost două ceasuri de frumusețe spirituală, de
trăise în sărăcie, ea nu avea pretenții, mulțumea încărcare sufletească, urmate de o adâncă meditație, la
pentru ce i se oferea, zâmbea mereu, stătea de vorbă mulți dintre noi, la viața care nu se știe niciodată ce-ți
cu măicuțele și își drămuia cuvintele. Avea să spună rezervă ca om trecător pe Pământ, și de un îndemn de
stareța: „E o înțeleaptă tanti Ana!” a fi mai buni, de a dărui, nu neapărat ceva material…
Pe scurt, aceasta este biografia unui om defavorizat O vorbă blândă, o îmbrățișare, un vers, un cântec…
de soartă, ajuns la o vârstă înaintată, un om obligat de mângâie, mult mai mult decât s-ar crede, pe bătrânii din
realitățile crude ale unei ocupații nedrepte să-și lase cămine și aziluri, aproape uitați de familii, de cei dragi…
toată agoniseala muncii din locul său de baștină și să plece A se reține: „Dăruind, vei dobândi…”, cum bine
într-o pribegie nedorită și extrem de grea. Câteodată, zicea Nicolae Steinhardt.
când povestea despre Cernăuți, Mătușa Ana ofta și *
tăcea un timp, după care zicea: „Ehe! Ce case aveam La aproape jumătate de an de la acest eveniment,
noi pe Iancu Flondor!” Nu-și mai amintea la ce număr Mătușa Ana dădea semne că ar vrea să-și reîntregească
locuiau pe strada aceea de poveste, dar zicea că vede în familia, plecată de multă vreme pe tărâmul „unde nu
mintea ei totul așa cum era… Am fi vrut, în călătoriile este nici întristare, nici suspin…” Într-o după-amiază de
noastre, măcar să reperăm imobilul care fusese al lor… duminică, în 9 august, inima ei s-a oprit…
Ba chiar, după evenimentele care au schimbat multe și Am călătorit-o acolo unde și-a dorit să ajungă, sus,
se putea călători, i-am propus să-i facem pașaport și să pe coasta muntelui, într-un loc de unde se vede Oușorul,
mergem prin locurile ei. La început nu s-a opus, părea muntele cardinal al dornenilor…
că-i surâde ideea, dar într-o zi ne-a spus: „Și ce-am să Fie-i țărâna ușoară, că viața tare grea i-a mai fost!
văd acolo? Cum stau alții în casa noastră? Ba chiar să mă
mai și batjocorească?... Nu merg. Prefer să-mi amintesc
cum era…” Anica Fa cina
31
Nr. 2 (27) SURÂSUL

Căutarea
Șapte fără zece iar cu o mână semințe și ascultând meciul în direct prin
e târziu... sună... a sunat... radio. Parul de carpen îl ținea la subsuoara celeilalte
întâlnire pentru schimbări mâini. Porni radioul iar. „Hai acasă, hai cu mine...” De ce?,
de climă... președintele se întrebă. De ce oare? Ei nu au avut niciodată pagube la
Donald Trump a marcat din animale. țineau rânduielile de demult, sfințeau mâncare
unsprezece metri contra în ziua de Haralamb și le-o dădeau în iesle să mănânce,
FCSB... Messi joacă ultimul le puneau pe fân flori galbene de calcii în ziua de Florii,
sezon în tricoul celor de la nu lucrau în zilele de Sâmpetru, trei zile la rând, și vara,
Clu... Clu... Clu... Clu... Seceta și iarna, și nici nu coseau, și nici femeile nu torceau și nu
ne afectează tot mai mult, copii, stați cuminți în casă, nu împleteau, și nici de pieptănat nu se pieptănau. Atunci, de
puneți multe lemne pe foc, plantați copaci, pentru climă. ce? Femeile, da, femeile erau vina, fără îndoială. Se umili
Tata se duce să mai detoneze o bombă de o megatonă... în sinea sa și regretă profund. În zilele calde, îi tot ieșea
Dar, tata, bombele nu afectează clima? De ce trebuie să înainte, și nu putu să nu remarce cei doi obraznici prin
detonezi bombe? Ca să ne știe vecinii de frică. Lupul!... tricoul larg. Bărbatu-său era la lucru și ea se plictisea. A
Lupul!... Doi lupi, în grădină. Nu pot veni la mine, e geamul chemat-o la el și ea a consimțit. Atunci parcă și-a ieșit din
închis. Nu-i văd bine, că e un zid de piatră chiar în fața minți. Nu mai întâlnise așa vânat, un petec de blăniță, de
geamului. Dar dacă bat în geam și fac zgomot poate lupii ce... Cum coborâse mestecând semințe și Lazio a înscris
se sperie și fug. Bat în geam și nu se aude nimic. Strig primul gol, a fost sigur că e vaca lui, așa ca și altădată,
și nu se aude nimic. Ca în filmul mut. Film mut... film înnoptând la casa pustie, cu șurele prăbușite și grădinile
mut... eu sunt filmul mut...Costicăși-a cumpărat tractor. înecate de bălării. Așa că s-a dus fără teamă într-acolo și
Uite, s-a și însurat. Soția merge în urma tractorului, pe înotă printre zmeurii înalți. Și atunci mistrețul aproape
trotuar. Uite ce a nins... Costică, ai grijă pe zăpadă fără l-a doborât, iar el a vrut să lovească în el cu parul de
lanțuri. Tractorul coboară singur înapoi. Se va lovi de carpen, dar a lovit în cracul de măr și parul s-a rupt, apoi
tei... Costică!... Costică!... L-a lovit grebla de fier. L-a ucis... i-a sărit din mâini. Mistrețul a grohăit și a fugit, pentru
și teiul cade peste tractor și peste Costică... tei... tei.. tei... că nici n-a avut intenția să-l sfâșie, el doar se speriase și
Când s-a trezit, gheara ascuțită a lunii bătea prin pe lângă picioarele lui își croise drumul de scăpare. S-a
geamurile înalte în încăpere. nu a tras perdelele aseară. cățărat deîndată pe cracul de deasupra capului și acolo
Nici nu s-a schimbat, a adormit așa, îmbrăcat, cum se a stat multă vreme, răcnind din răsputeri și învârtind
așezase pe pat să-și tragă sufletul puțin. Ora patru... Bine lumina lanternei. Alți porci au zbughit-o în vale. Se temea
că a auzit ceasul sunând. A ieșit pentru el și aerul aspru să mai coboare și a făcut-o abia târziu, când a dat drumul
l-a lovit peste față. Pisica îl conduse roată pe lângă casă și la radio, să audă că CFR-ul egalase și chiar luase avans
și trebui să fie atent să nu se împiedice de ea sau să nu de un gol. A sărit jos, și-a căutat parul și s-a întors la casă
o calce. Își făcu grăbit canonul de rugăciuni și plecă din înfrânt. Acum cânta Abba, „knowing me, knowing you...”, și
nou să o caute. Își luă de data asta și lanterna, și parul se gândi că niciodată nu mai ascultase radioul la ora asta.
de carpen rupt la un capăt. S-a copt de atâtea ploi, că O va ocoli de acum înainte. Violent, dacă nu se va putea
altfel nu-l rupea, oricât de tare l-ar fi izbit de trunchiurile altfel. Marș la bărbatul tău! Și atunci, sunetul clopotului
încolăcite ale merilor. Dar frica îi înzecise puterile. Simți mângâie liniștea. Pe el auzul nu-l înșela niciodată. Coborî
din nou cum i se strânge pielea sub fes. Acum a înțeles într-acolo, prin văgăuni și sfârlacuri, umplându-se de
unde greșise, și de aceea a pornit cu lanterna aprinsă. De scai, și o găsi dormind și rumegând. Habar nu avuse că
data asta nu mai putea risca. Pe cerul albastru înstelat, și pe postul național se difuzează dimineața rugăciunea
văzu într-o privire arhipelagul de nori albi. Parcă e o domnească. Era cu sufletul mișcat. Nu își certă animalul.
hartă!... Găsi spărtura din gard pe unde fugise. Se afundă Se bucura că o găsise teafără și că nu dăduse peste ea
iar în necunoscutul acela, îndulcit acum de lumina lunii vreo fiară, în toiul nopții. O mână cu blândețe înapoi
și de apropierea zorilor. Micile poieni se sufocau între spre îngrăditură. Când intrară înapoi pe pământul lor, se
huciurile de tufe și arini. Țopăi peste o bahnă și grăbi anunțase ora cinci și se intona imnul. În celelalte zile, era
către vale. Ele toamna caută mâncare mai fragedă și ora trezirii.
coboară către vale. Cizmele i se udară de roua otăvii,
crudă ca o salată. Pe aici a coborât, dar nu a stat. Aseară
nu și-a aprins lanterna, din pricina ceții, care îi întorcea
lumina în ochi, orbindu-l. A coborât tot pe aici, mâncând Marian Călinescu
32
BUCOVINEI Iunie 2021

Buchetul de liliac
Orologiu din turnul vechi balet din Austria și care venea să-și viziteze mama numai
al micului orășel bătea ora primăvara, atunci când liliacul era înflorit și-i oferea mamei
unu din noapte. Străzile erau un buchet cu mult drag.
adâncite în liniștea și pacea Pictorița nici nu dorea mai mult. Afecțiunea fiului și
nopții, dacă te uitai de jur parfumul liliacului erau suficiente pentru o vreme. Era
împrejur, nici câinii vagabonți fericită că fiul ei era fericit. Avea o iubită și o fetiță, pe care
care străbat străzile înguste pictorița le văzuse numai în poze și pe cameră.
și pietruite cu plăci de bazalt, Kati venea la atelier, lucrau împreună. Pictorița
nu se arătau la această oră descoperi talentul și măiestria fetei, astfel aranjase ca în
târzie pentru ieri, dar prima oră dintr-o nouă zi... ce venea aprilie să aibă loc prima expoziție a tinerei în cadrul unui
să schimbe destinul celor doi tineri, care traversau vechea simpozion cultural zonal. Muncea din greu, cu seriozitate,
piață, ținându-se strâns de mână. zilele treceau pe neștiute, emoțiile nu-i dădeau pace… „Cum
Mergeau cu pași domoli, parcă numărați, călcau cu are să fie, cum o vor primi artiștii consacrați?” erau gânduri
grijă, să nu se audă în noapte pașii lor. Nimeni nu ar fi reproșat și frământările tinerei profesoare. În decembrie trecut se
trecerea lor târzie prin piață, dar liniștea îi înspăimânta. Au căsătorise cu Ovidiu, care o iubea și o diviniza. Ea îi acceptase
străbătut lungul drumului până la micul lor apartament, imediat cerea în căsătorie zicând: „o prietenie se poate
tăcând și umplându-și fiintele de parfumul florilor de liliac și transforma în iubire, dar iubirea în prietenie, niciodată”.
de mulțumirea de-a fi împreună. Au străbătut orașul pe jos, Viața lor era liniară, împărțeau bucurii, dezamăgiri, erau
mai mult la insistențele tânărului soț. Dorea un moment de fericiți. El era un copil educat, fără vicii, era parcă prea bun
odihnă activă pentru iubita lui soție, care studiase și lucrase pentru zilele noastre. În casă făcea tot, ea picta. Părinții lui
până după miezul nopții în atelierul de pictură. Peste două i-au cumpărat apartment cum a vrut el și mașină cum a vrut
zile urma ca primele tablouri ale ei să fie trecute prin filtrul ea. Mergeau la Sinaia, la relaxare în fiecare sâmbătă... și în
aspru al vizitatorilor și ecoul succesului ar fi putut pune un vizită la părinți unde nu întârziau mai mult de câteva ore.
pilon de sprijin în carierea sa artistică ce i se înfățișa. Într-una din vizite, mama lui îl întrebă: „Oare fata asta vede,
Erau de curând mutați în micul orășel, unde locuitorii mie îmi pare oarbă când te privește! Ești fericit, fiule?”
îi adoptaseră cu drag de parcă ar fi fost acolo printre ei „Lumea ei este culoare și îi simt sufletul prin culori,
din totdeauna. El era profesor de muzică și ea profesoară iubesc eu, mamă, pentru amândoi!”, spuse Ovidiu râzând și
de desen la școala generală. Se cunoșteau din studenție, cuifulind buclele mamei ca atunci când era mic...
pasiunea pentru frumos i-a adus aproape, întâi au fost Timpul liliacului sosi. Zile pline de emotii și de zbucium
foarte buni prieteni, apoi au descoperit că după concursul aveau să aducă pentru amândoi, florile de liliac. Asteptau
de ocupare a posturilor s-au întâlnit și la repartiții, luând cu nerăbdare să vadă cum vizitatorii se vor opri în fața
ore în aceeași școală. tablourilor pictate de Kati, acum expuse pe simeze, cu ochii
Au devenit colegi, colegi cum numai în colectivele minții parcă urmăreau momentele. Acum totul era pregătit.
muncitorești de altă dată se găseau. Atunci când poti lua Noaptea nu a fost un sfetnic bun pentru Kati. Nu a
o înghițitură de cafea din ceașca colegului sau să împarți reușit să adoarmă și zorile au găsit-o cu ochii pe pereți.
covrigul cu el într-un mod necondiționat. Mașina frână brusc, iar șoferul, un domn cu o oarecare
El o aştepta după ore și, politicos, îi ducea sacoșele distinctie îi spuse: „Pot să vă conduc doamnă, mama mea vă
cu materiale spre atelierul în care ea lucra cu o pictoriță așteaptă!”
renumită, invalidă și mai mult decât riguroasă. În tinerețe Kati era singură și abătută, Ovidiu primise un telefon
fusese pictoriță de icoane, a fost șefă de șantier la pictarea de acasă, mama era bolnavă și plecase înainte de prânz spre
unor mănăstiri din țară, a fost și era un nume. Un accident, Sinaia. Kati rămăsese tristă și cu o întrebare nerostită pe
o cadere de pe o scară o făcu să rămână cu urmări și astfel buze... „Chiar azi?”
se văzu mobilizată într-un scaun, dar dragostea pentru arta La vederea domnului elegant de la volanul mașinii,
sacră nu o părăsise. Pe Kati o cunoscuse în septembrie, Kati ezită, apoi ca și cum l-ar fi cunoscut, urcă în eleganta
când fosta profesosră de desen ieșise la pensie și care îi limuzină cu numere de Austria.
spusese că o tânără profesoară a ocupat postul. Pictorița ***
dori să o cunoască și să o îndrume, tânăra acceptă și astfel Va continua...
între cele două s-a înfiripat o strânsă prietenie bazată pe
respect. Pictorița trăia singură, avea un singur fiu.... Fiu
care era plecat în lume, era balerin într-un renumit corp de Prof. Emilia Popescu Rusu
33
Nr. 2 (27) SURÂSUL

POETUL DE LA CÂNDEȘTI
Câți dintre români știu atrage atenția asupra aristocratismului sufletesc al
că, în comuna Cândești, poetului Anton Naum, care, „zgârcit la vorbă , sobru în
din județul Neamț, se află gesturi, totdeauna elegant îmbrăcat, timid și melancolic,
mormântul unui poet a adus în cercul Junimii un aer de distincție foarte
care a fost contemporan caracteristic, fiind foarte prețuit de Maiorescu”. La fel de
cu Mihai Eminescu, Ion favorabil îl caracterizează și istoricii literari I.E. Torouțiu
Creangă și Titu Maiorescu, și Gh. Cardaș, care îl consideră „una din figurile cele
trăind în preajma lor ani mai simpatice , un statornic și asiduu junimist, atât în
buni ? Mai mult decât atât, a fost prieten bun cu Titu concepțiile literare, cât și în cele politice”.
Maiorescu, care l-a propus și l-a sprijinit să intre în Profesorul universitar Gheorghe Manolache,
Academia Română. autorul monografiei, subliniază cu obstinație că Anton
E vorba de poetul ANTON NAUM născut la Iași, Naum ilustrează spiritul junimist în cel mai caracteristic
pe 17 ianuarie 1829, urmașul unei familii de macedo- mod cu putință, plasându-l la intersecția dintre lumea
români, tatăl său fiind proprietarul mai multor moșii, veche românească și antichitatea greco-latină.În 266
dintre care una se afla la Cândești, cuprinzând casă cu de pagini, sprijinindu-se pe concepte dintre cele mai
cerdac, livadă, pământ arabil, un iaz și o pădure care autorizate, pornind de la Horațiu, Cantemir, Boileau,
se întindea până aproape de Tazlău. Unu dintre cei doi Maiorescu, Bachelard, Bahtin, Barthes, Brunetiere,
fii ai săi, Teodor, ajuns un filolog clasicist de prestigiu Iorga, Călinescu, Vianu, Hegel, Lovinescu, Shopenhauer
în epoca interbelică, nota în memoriile sale, prin 1974: și mulți alții, prof. univ. dr. Gh. Manolache întoarce
„ Vădurelele (satul respectiv din comuna Cândești) opera naumiană pe toate fețele, scoțând în evidență
copilăriei mele nu s-au șters și nu se vor șterge niciodată originalitatea stilistică, procedeele formale cu totul
dinaintea ochilor mei”. speciale, însemnele originalității, valoarea formativă
Despre poetul Anton Naum au rămas însemnări de a artei sale, respectul tradiției, cultul nativ al artei
la aproape toți membrii societății Junimea, despre el au pentru artă, simțământul religios, desăvârșita unitate a
scris mulți critici și istorici literari, dar o monografie în fondului cu forma ș.a. Cartea profesorului sibian este un
adevăratul sens al cuvântului ne-a lăsat-o, nu cu mult izvor nesecat deinformații, un creuzet în care se adună
timp în urmă, un cândeștean, Gheorghe Manolache, figurile cele mai impozante ale unei vieți culturale
actualmente profesor la Universitatea „Lucian Blaga” milenare, depășindu-se cu mult jumătatea de secol în
din Sibiu. Din această monografie apărută la editura care a strălucit steaua lui Anton Naum.
universității susnumite, aflăm că tânărul Anton Naum Referindu-se la monografia domnului Gh.
a absolvit cu brio Academia Mihăileană din Iași, după Manolache, prof. univ. dr. Antonio Patraș de la
care pleacă la Paris, unde urmează, între 1856 și 1865, Universitatea din Iași scrie în revista Convorbiri literare,
cursurile de la College de France și ale Facultății de august, 2020: „Nu am nimic de adăugat la această
Litere de la Sorbona. percutantă și sigură caracterizare menită a-l fixa in
Revenit la Iași, în 1866, devine profesor la Institutele aeternum pe uitatul junimist drept cel mai reprezentativ
Unite, predând cursuri și la Liceul Central, și la scriitor de climat, tot așa cum Junimea a fost gruparea
Universitate. Între anii 1868 și 1872, a fost revizor școlar în care s-au regăsit la un moment dat cele mai de seamă
în județele Roman, Botoșani, Suceava, Iași și Neamț. energii creatoare ale neamului românesc. Îi revine lui
În 1872 intră la Junimea și devine unul dintre stâlpii Gh. Manolache meritul de a fi reînviat această figură
societății. La început se remarcă printr-o prodigioasă clasică a literaturii noastre”. Aș mai adăuga un amănunt
activitate de traducător din clasicii literaturii franceze, semnificativ și elocvent: Anton Naum a predat cursuri la
apoi își adună creația sa originală în volumele Aegri Universitatea ieșeană până la vârsta de 79 de ani.
somnia (1876), Versuri (1890) și Povestea vulpei (1902). Un Retras în ultimii ani de viață la moșia din Cândești,
fapt demn de remarcat este că, în 1882, poetul primește poetul poartă o vie corespondență cu prietenii de la
premiul Jocurilor florale ale felibrilor din Provența Junimea (și nu erau puțini), care îl vizitau adesea, astfel
pentru traducerile din Mistral. Premiul, sub forma unui că era la curent cu tot ce se petrecea în țară.
condei de aur împodobit cu briliante, îi este înmânat La moartea sa, Nicolae Iorga scrie un emoționant
de Vasile Alecsandri, primul laureat al acestui concurs, necrolog, din care spicuim: „ A închis ochii, la vârsta
următorii laureați fiind Carmen Sylva și Iacob Negruzzi. de 88 de ani, după o scurtă boală, ca o izbăvire, Anton
În memoriile sale, Iacob Negruzzi, printre altele, Naum . A fost cel mai blând om pe care-l cuprindea Iașiul

34
BUCOVINEI Iunie 2021

acesta de care era legat cu toate fibrele sufletului său de conacul și a-l transforma într-o casă memorială, care
o delicatețe incomparabilă... A făcut versuri frumoase să amintească tuturor că aici a trăit un om de seamă cu
de o clasică liniște, din care se desfac miresmele calități și merite deosebite, că pe aici și-au purtat pașii
unor vremi mai bune decât a noastră... El însuși era o personalități ilustre ale culturii și literaturii românești.
întrupare a poeziei”. Ar putea fi și o misie de onoare pentru noul primar al
Am scris aceste rânduri, în primul rând, pentru comunei Cândești.
cândeșteni, care probabil nu știu pe lângă cine trec
când intră în cimitirul lor. Altfel, ar pune mână de
la mână ori ar căuta niște sponsori pentru a reclădi
Mihai Merticaru

Restul sau rămășița


„A plecat”, și-a zis din Italia. Și asta a început să se întâmple regulat,
Stamate. „Și ce aproape lunar. La început s-a simțit regele birtului,
dacă-a plecat? Crede și-a onorat datornicii, și-a cinstit toți tovarășii de
că nu pot să trăiesc pahar, dar cu timpul, realizând că poate banii ăștia
fără ea? Ba o să îi sunt trimiși cu un scop, s-a dat să cârpească câte
trăiesc mult și bine!” o plasă de gard, să dreagă câte un coț de șură, și-a
Năduf de om părăsit, cumpărat chiar și un televizor color care, ținându-l
lesne de înțeles. Dar serile pe acasă, a început să mai uite de băutură.
oare chiar așa de lesne o fi? Șocul, de regulă, vine În vreo doi ani, căsuța lor era de nerecunoscut, că
cu o binecuvântată anestezie a minții, care, golită meșter era, răbdător și priceput la toate, numai
brusc, blocată, se comportă de cele mai multe lipsa banilor era motivul necesar și suficient pentru
ori ca un aparat stricat, bruind realitatea, ori, ca care o lăsase-n ruină.
un vinilin zgâriat care repetă la nesfârșit același Ionică, fratele cel mic al lui Stamate, singurul
segment din zona în care i s-a produs fisura. frate, era călugăr. Ioanichie de la Sâhla, cum era
Așa o ținea și Stamate una-ntr-una de când, cunoscut acum, se născuse mut, adică nu mut de tot,
întors de la serviciul lui de la Calea ferată, după dar avea limba legată, numai mama lui, Sevastița, îl
obișnuita haltă pe la bufetul sătesc, negăsind-o înțelegea ce spune și asta mai mult din gesturi și
pe Dora trebăluind prin ogradă ca de obicei, s-a priviri, decât din cele atât de greu și de respingător
repezit suduind în casa goală. Nu era goală de articulate de bietul băiat. După ce-au umblat cu el
lucruri, că femeia nu-și luase cu ea decât câteva la medicul din comună și pe la vreo câțiva preoți,
haine și albumul cu fotografii, dar părea deodată părinții s-au convins că asta este voia Celui de Sus,
pustie și lipsită de viață. Urletul lui trebuie să se că om ca oamenii Ionică al lor nu o să fie niciodată,
fi auzit de departe, la a șaptea casă, dar nimeni nu așa că nu l-au mai dat nici la grădiniță, nici la școală,
a reacționat în vreun fel, obișnuiți fiind vecinii cu lăsând în grija unei mătuși bătrâne și evlavioase, de
firea lui colerică și desele scandaluri din gospodăria la care sperau să moștenească căsuța și peticul de
lor. Rând pe rând au adăpostit-o pe femeia scoasă pământ, creșterea și educația nefericitului.
în crucea noții pe drumuri, desculță și tremurând Trăit printre icoane și altare improvizate, cu
ca varga în cămășuța de noapte. Dar de la o vreme un ritual strict de rugăciune și închinare, Ionică se
se lehămituiseră, poate și de frica nebunului care ridica un flăcăiaș voinic și oacheș care, atunci când,
le dădea cu pietre în porți și în geamuri, poate se rareori se arăta în lume, dacă-și ținea gura închisă,
învățase și ea cu bătaia ca țiganul cu scânteia, cum era privit cu destul interes. Dar, cum în societatea
se spune-n popor, nu mai striga, nu ma ieșea din multilateral dezvoltată de pe atunci niciun element
ogradă alergând pe ulițe, stătea și-și lua liniștită uman nu trebuia lăsat la voia întâmplării și toți
porția, până când el, obosit de băutură și de propria membrii trebuia să-și aducă aportul la bunăstarea
furie împotriva nu se știe cui, adormea. ei, nici Ionică n-a fost scăpat din vedere și,
Și încă și mai bine i-a fost lui Stamate când, împlinind el cinsprezece ani, s-a hotărât să-l pună
după vreo jumătate de an, a fost chemat la poștă văcar. Scăpat din chilia mătușii, băiatul nu s-a
să ridice cincizeci de euro veniți pe numele lui simțit în viața lui mai bine, imensitatea imașului și

35
Nr. 2 (27) SURÂSUL

răbdarea caldă și blândă a rumerătoarelor, îl făceau mai departe.


de-a dreptul fericit. Plus cei câțiva lei cu care își Ziua se lua cu treaba și uita și de chinurile
putea lua un strai mai acătării. Dar și răbdarea îndurate și de dorința de a avea un suflet lângă ea la
vacilor e limitată și, dacă nu sunt supravegheate de bătrânețe. Cu Ionică s-a întâlnit pentru prima dată
o o pereche de ochi vigileți și de o mână de fier, la înmormântarea Sevastiței. Nu-și jelea neapărat
uneori o mai iau hăisa și se pierd pe coclauri, cum soacra, o cunoscuse prea puțin și, sătulă de parada
se pierdea mintea lui Ionică uneori, de când o mai de durere băloasă și împănată cu râgâituri de
rărise cu mersul la biserică. Așa se face că, într-o bețivan a celui legitim, și-a îndreptat privirea către
duminică pe la ojină, pregătindu-se el să-și mâie mezinul mut care petrecea în tăcere înlăcrimată
ciurda de vaci către casele stăpânilor lor, bagă de trecerea în lumea cealaltă a sufletului celei care l-a
seamă că lipsește Marțolea lui nea Chitic, cea mai născut. Și-au făcut un obicei din a se întâlni și a se
grasă și mai boghetă din toate, pe deasupra și a ține de mână, ca doi copii, fără a-și spune nimic,
făta. Amintindu-și de pilda cu oaia rătăcită, a lăsat uneori în poiana de lângă mănăstire, alteori chiar
cireada și-a luat-o la goană în căutarea bălțatei. la ei acasă, când Stamate lipsea, adică aproape
Alergând el printre tufele de cacadâri de pe malul mereu. Într-o zi, femeia i-a spus: „Ascultă, Ionică,
abrupt al pârâului, deoadată vede o namilă în durligi știu că nu vorbești, deși de mine nu ar trebui să te
zbătându-se amarnic peste o făptură ce semăna rușinezi, cred că aș înțelege dac-ai avea ceva să-mi
a fată. Ar fi strigat de-ar fi putut, bietul, așa că a spui. Eu una, cu Stamate nu mai pot trăi. Nu doar că
început să agite bâta, în timp ce bruta despuiată, e un sălbatic și mă omoară seară de seară-n bătaie,
deranjată de la ceea ce făcea, îl înjura de mamă dar și de sărcia asta m-am săturat, că toți banii-i
și de toate numele de pe icoanele mătușii. Mama lasă la bufet și casa cade pe noi. Vreau să plec în
ca mama, că Ionică nici n-o cunoștea prea bine, Italia la muncă, o fostă colegă mi-a găsit un loc, dar
rareori schimbau câte-o privire-n Sfânta Biserică, acolo acceptă numai cupluri, soț și soție. Noi doi
dar când l-a auzit suduind de cei de-Acolo, i s-a- avem același nume de familie, ce zici, ne-am putea
mpăienjenit privirea și odată l-a trosnit cu ghioaga, descurca?”
drept la mir, lăsându-l lat și fără suflare. N-a mai Deși banii din Italia veneau regulat, Stamate
stat să vadă ce face ghemul de bulendre de după începuse a cam uita de Dora. Ba chiar se gândea
tufă și, luând-o la sănătoasa, nu s-a oprit decât la dacă n-ar fi cazul, la urma urmei nu avea nici
coliba mătușii încercând, prin lacrimi și gesturi patruzeci de ani, să-și refacă viața, adică să și-o facă
înfricoșate, să-i povestească ce s-a-ntâmplat. De cu adevărat, că până acum își cam bătuse joc de ea.
acolo l-au luat și oamenii legii care, cercetând Și ea de el. Numai că-ntr-o seară se pomenește că-i
cazul și circumstanțele, au dat dovadă de clemență, bate cineva-n poartă. Era Dora și nu era Dora. O
recomandând internarea într-un spital pentru femeie tunsă și îmbrăcată modern îi stătea dinainte,
persoane care nu pot fi dovedite că ar fi responsabile trăgănd după ea un geamantan aproape la fel de
de faptele lor. Având în vedere starea și scurtul său mare ca burta ei. „Stamate, iacătă-mă-s! M-am
trecut, într-un acces de responsabilitate, ai săi au întors!”. „Dà acolo ce-ai?” întreabă el împungând-o
reușit destul de curând să-l așeze într-un schit cu un deget în burtă?” „Păi,... e nepotul tău. Sau
izolat, destul de aproape de casă. poate fiul?!” „Ionică?!! Unde-i Ionică, femeie? Că
Dora a crescut într-un bordei la marginea mi-au spus c-a disprut din mănăstire odată cu
satului, alături de o bunică surdă, câteva găini și tine!” „ Ionică a avut grijă de mine, cât a putut”,
toate pisicile alugate din bătătură de stăpânii lor suspină Dora. „Afară nu umblă câinii cu colaci în
procopsiți. Sigurele sale drumuri până la treizeci coadă, cum credeți voi, Stamate. Am muncit pe
și ceva de ani au fost numai până la școală, unde a brânci amândoi să ne facem un rost, dà tot rostul
învățat bine, dar nu i-a folosit la nimic, la prăvălie și nostru s-a dus de râpă, păcatele mele! A vrut să
de câteva ori la oraș, pentru buletin. Când Stamate mă apere cu tot cu bâta de puglinezù de patron.
le-a bătut într-o zi la ușă întrebând-o cu vocea lui Numai că acela avea pușcă. Legitimă apărare, așa
dogită, voit șugubeață: „Vii cu mine sau te iau?” a spus legea lor. Rămășișele lui au rămas în tocul
, și-a consultat din priviri bunica. „Du-te!”, i-a blestematei de Cizmă. Restul e aici, cu noi”, mai
spus scurt. Și dusă a fost. Rău îi părea, dar numai zise ea, înlănțuindu-și tandu cu brațele, prețioasa
noaptea, când el, venit de la muncă, c-așa spunea, povară.
o găsea trândăvind în pat și după ce-o lovea cu ce
apuca, se arunca pe dânsa, implorând-o să-i facă-
un copil, un băiat, că cine-i duce lui numele renumit Luminiţa Ignea

36
BUCOVINEI Iunie 2021

ÎNTR-O PLIMBARE
haiku

PASĂRE PHOENIX CODRU VERDE


Azi am înhumat Stâlpii cerului
Azuriul ce am fost În verdea clorofilă
Și mâine sunt iar... Zidesc... zborului

ALPINIST MIEL CUCUVEA


Codobelc încet, }n strai de spumă, Port destinul meu
Când păianjen, când ascet, Jucărie cu ochi mari Cu blestemul unei morți!
Suie-n arboret. Și botul umed... Știu să-l strig mereu!

EU CORĂBIERUL NISIPURILOR ROȘU


Rostogolită, Soare spre Mecca. În miezul de foc
În biliard, o minge Arzător prin nisipuri, Văd orbire de raze,
E tare zgâriată. Cămila-popas. Purpura vie-sânge...

ȘATRĂ AGAPIA BARCAROLA


În crâng cordele, Văluri din munte, În pasul de dans
Râsete răvășite-n. Cad sau urcă tămâie Învolburată-n voaluri
Amurg rozaliu. Din Agapia Venea în balans...

CAVALCADĂ HANUL LUI MANUC LOGODNĂ


Copita de foc Iz de fân dospit Inel spre adânc?
Nu ține norii în loc; În varul amintirii Iar dogele și marea
Nici orizontul... Astăzi: Risipit... Destinele - și strâng !

MIGDALE ALBASTRE LA GURA SOBEI PLIMBARE


Voi, ochi migdalați La gura sobei O floare, un gând
În frumuseți albastre, Iau scamele fumului: Pas dulce pe potecă
Pururi neuitați. Moartă scânteie. La braț, spre un crâng...

TRESTIE VECHI PALAT FINAL


Panașul de lac Răsărit din neant. Sub faldul cald
Pe un colț uitat de grind, Fragil și ros de vreme Surâde-ntr-un adio
Plete aurii Vede spre... Brabant Clovnul asudat!

SIAMEZE
Minune rară,
În propria-i simțire,
Îndurerează... Melania Rusu Caragioiu

37
Nr. 2 (27) SURÂSUL

POKER PE POEZII
Să joci poker fie și pe promisiuni electorale
dar să joci poker pe poezii cică cu autorizație e culmea...
Caut un coleg/poet și nimeresc ca niciodată într-un club
de pokeriști
Un „membru” din trupă mă primește inspirat ca-n poezie:
„Acesta poate fi un pokerist/poet mai bun ca noi că dacă
folosește aici fie și cacealmaua sa din poezie, ne duce și
masa
pe care se pun banii la bătaie...”

EXERCIȚIU
Încerc să motivez că nu am la mine bani decât poezii
și sunt oprit din vorbă astfel:
„Ce vrei să spui că poeziile tale nu au valoare?”
Mai impulsivă ca oricând Continuu așa:
muza mi se bagă în seamă printr-o sumedenie de urzici „Nu la asta m-am referit dar doream să le duc la un
parcă dezvoltându-le în ciuda poeziei concurs.”
și în același timp din umbra urzicilor mă întreabă: Iar sunt oprit brusc:
„Ce ți-ai dorit să fii, simplu grădinar, poet-grădinar sau „De ce concurs vorbești prietene? Păi, ce crezi că facem
numai poet? noi aici ?
Îți dau un mic răgaz după care să-mi răspunzi!” Concurs de ales fasole? Aici alegem bani!”
Fără să pot da momentan un răspuns Intervin iar:
și fără să-mi dau seama că sunt cu mâinile goale „Doream să spun să duc poeziile acestea la un concurs
mă apuc încet să curăț grădina de urzici pe când muza deoarece sunt noi.”
a continuat: „Ia auzi lume, rosti un tip pe care abia îl vedeam din bani,
„Ce faci acum, îngâni poezia culegând alene urzici?” ce crede prietenul că noi ne ocupăm de produse „second
Răspund nedumerit: hand”
„Imensitatea ta, așteptam să-mi dai o poruncă în acest sau de strâns materiale refolosibile/reciclabile ori sticle și
sens!” borcane goale.
Pe când mă gândeam că îmi va da o idee să scriu ceva Ne-ai convins că scrii tu poezii de valoare
muza îmi spune: dar și noi pe dincoace nu suntem pixuri goale!
„Bine, culege toate urzicile dar mai cu suflet...!” Noi scriem cecuri!
Ce îndemn pe mine din partea muzei de parcă Hai pune poeziile acelea în joc să începem odată tura!
usturimea provocată de urzici, care mi-a cuprins în Am făcut cărțile de poker după regula poeziei tale.
întregime mâinile Ține cărți și pune o poezie la bătaie”
este unitatea cu care se măsoară metaforele.
Muza vehiculează iar: Pun o poezie pe masă și sunt întrebat:
„Dacă unii oameni sunt ca aceste urzici, iritanți, vei da „În cât ții poezia asta, în o sută de euro, două sute?”
înapoi? Să nu par nici prea modest nici prea altcumva spun:
Influențat de ei te vei ascunde chiar și de mine? „Păi cam cât spui dumneata atâta face!”
Dacă șovăiești în fața acestor urzici ce vei face în fața
„Mai repede, adăugă tipul, spune prețul că doar nu jucăm
scrisului?
șah în poezii
Așa vrei să devii un grădinar/poet desăvârșit?
ci poker pe poezii evaluate în valută!”
Dacă virgula credibilă dintre usturimea lumii ca
ansamblu și felul cum te îndemn eu În câteva ture am pierdut poeziile puse în joc
să scrii poezie ar fi porii urticari ai acestor urzici și spun că voi reveni la poker pe poezii
sau felul cum te fac eu să scrii poezii Tipul din dreapta rosti:
înseamnă că doar te joci de-a grădinăritul sau de-a „Uite ce bun sunt că mi-am câștigat la poker până și
poezia statutul de poet!
față de ce amendamente severe vei primi din partea Dar taci! Rămâne între noi ...
unor oameni! Dacă mai vrei să joci cu mine poker pe poezii
Acesta este doar un exercițiu te fac poet în valută!”
față de amploarea prin care trebuie să implementezi cu
lux de amănunte
usturimea lumii în poezie!” Vasile Dan Marchiș

38
BUCOVINEI Iunie 2021

Prevăd omenirii un scenariu sumbru,


chiar dacă soarele va răsări
în întunericul minților rătăcite,
responsabile decăderii firii lumești.
Prea-i dominată de indivizi bolnavi,
dezaxați sau mutilați emoțional
în frustrările lor edulcorate,
erori fatale în fondul arhetipal.
Oportuniști orbiți de o aură maladivă
destabilizează armonia din natură,
în egoismul lor sunt maniaci
ai luptei care le macină destinele.
Fără a poseda un exercițiu al pudorii

ÎNAPOI ÎN VIITOR
clădesc temelia unei filosofii a falsurilor,
opuse bunăstării și demnității umane,
care dezbină civilizația pământeană.
De ce trebuie să fie totul pictat Ignorând piatra de încercare a existenței
în alb sau negru gândirea lor, copleșită de stupizenii,
pe enigmatica „planetă albastră” se prăbușește în întuneric și contradicții,
și care-i noima existențelor ratate? devenind mama haosului și a nopții.
Câte vieți încovoiate de soartă Când cunoașterea de sine va izbândi,
au eșuat pe altarul ființării tribunalul rațiunii va putea condamna
guvernat de principiul dualist uzurpările vulgare sau sângeroase,
al binelui și răului? după legile eterne și imuabile.
Paradigma sub care se ocultează lumea Conspirația tăcerii ufologilor
e țesută din firul răsucit al istoriei despre teoria izbăvitoare a oamenilor
într-o realitate spirituală lăuntrică de ei înșiși de la autodistrugere
ghidată pe cunoașteri a priori. presupune abandonul intențiilor războinice.
Toți sclavii religiei promiscuității O invazie extraterestră salvatoare
și gnomii anahoreți din canale subterane a civilizațiilor galactice migratoare
întregesc un truism mistic și grotesc, va repopula Terra prin reproduceri asexuate
purtând un război de gherilă invizibil. cu pașnice progenituri clonate.
O confrerie de un miliard de suflete Întors în viitor văd cu ochii minții
morbidă din varii dizabilități, un foc reaprins din cenușa trecutului,
bântuită de interferențe ezoterice, imagini futuriste cu inși microcipați
ne acaparează lent, cu tentacule pătimașe. sau cu roboți care plimbă câini și pisici.

Rugă
Identitate
Remember Mă lupt, că nu-i obârșia pierdută,
Din mila, necuprinsa ta-ndurare
Fă, Doamne, o minune omenirii
Să n-o mai umilească-n suflet zbirii
Strategic e-amplasată în mental,
Visez iar inorogi ce-s la păscut, În veci să-și țină dreapta ei cărare.
Resping atacatorii-n ritm normal,
Sub clar de lună câmpul scurmă Al vieții creator și-al nemuririi
Înving apoteotic pe redută.
Dintr-un instinct primar de turmă Acolo-n ceruri, dincolo de zare
Războiul rece nu-i un fapt banal,
Păstrat în arhetip când s-a născut. De-a pururi soarele măreț răsare,
Identitatea nu se mai strămută,
Când noaptea pare că se curmă, Tu ești simbolul crucii și-al iubirii.
Nici chiar atunci când Biblia-i pierdută
Orbit de astrul nopții ne-ntrecut, Averi nu-ți cer și nici înalte glorii
Ori din greșeală-ajunge la canal.
Rememorez ușor al meu trecut În lumea noastră plină de păcate,
O viață fără pic de liniște
Din rostul vieții de pe urmă. Iertarea lor e una din minuni.
M-așteaptă-n lumea pură, pe vecie
Povara sorții, zilnic, am purtat, Când jertfa vor primi-o-n văzduh norii
Și umbră stinsă îmi va fi ființa.
Urzită firilor plăpânde, În urma vieții grele, disperate,
Sunt cai înaripați pe miriște,
Ignoră ziceri vagi, cassandre. Creștinu-nalță sfinte rugăciuni.
Înzălogind eterna feerie,
Alung din mine orișice păcat,
Răscol divin îmi este suferința.
Reneg blestemele flămânde,
Robia magicelor meandre. D r. S orin Cot larciuc
39
Nr. 2 (27) SURÂSUL

s onete
LI
Ca un fluviu mi-ai curs printre degete,
Ca un râu, ca un val, ca o undă.
Înţelege-mă! Şi înţelege-te!
IXL Întoarce-te măcar o secundă!

Mi-ai apărut ca într-o aventură, Dă-mi un strop, să mai sorb, o picătură


În noaptea dintre două sentimente; Din curgerea ta, de nestăvilit!
Nici dragoste nu am simţit, nici ură Misterioasă şi zveltă şi pură,
În primele îmbrăţişări latente. Fii iarăşi izvorul netăinuit!

Şi-a fost o noapte, una şi-ncă una, Porneşte, apoi, din nou, către mare,
Din lungul şir al nopţilor de mai, Dar curgi mai încet prin albia mea,
Când florile de tei agaţă luna Zâmbind pe sub sălcii neplângătoare
Şi-nmiresmează clipele în rai. Când, însetatul, din tine voi bea.

Apoi, o zi veni, cu celelalte, Misterioasă, şi pură, şi zveltă,


Din lungul şir de zile-al unei vieţi Eu mare-ţi voi fi, când tu vei fi deltă.
Şi-am învăţat că nu există alte,
Alte iubiri, când a iubi înveţi.
LII
De-atunci, eu, iată, te iubesc orbeşte,
Căci dragostea, în timp, nu scade. Creşte. Eu cred că Dumnezeu te-a preaiubit
Şi trupul ţi l-a modelat din stele,
Ca, ziua, să îmi fii de nezărit,
L Iar noaptea să mă luminezi ca ele.

Eu am greşit, dar tu eşti vinovată Nu ştiu o frumuseţe mai frumoasă


Că ochii tăi privirea mi-au răpit, Ca frumuseţea ta, de nepătruns,
Când mi-ai ieşit în cale, prima dată Să te privesc, privirea nu mă lasă,
Şi ultima, când ai plecat subit. Dar inima te vede, pe ascuns.

N-am înţeles şi nu voi înţelege Ai chip de înger şi un trup de fată,


Cum m-ai putut vrăji aşa uşor, Privire blândă, glas dumnezeiesc,
Că, peste noapte, devenisem rege Am mai iubit eu, însă niciodată
Ca să-i rămân iubirii cerşetor. Nu voi iubi aşa cum te iubesc!

Deci n-am să vin să-ţi cer cândva iertare, Te-ai întrupat din gânduri şi cerneală
Dar pot ierta şi ultima ta vin Sau eşti chiar tu femeia ideală?
Căci frumuseţea scoasă la vânzare
Îţi ia din farmec, taine şi lumină.

De mi-am pierdut, îmi recâştig privirea,


Dar tu, vândută, pierzi de tot iubirea. Nicolae Silade
40
BUCOVINEI Iunie 2021

***
1.
priveşte iubito sferele acestea subţiri
echilibrându-se în mine
Maria Rilke vine la masa de seară
şi în acest scenariu cresc primele păpădii

a luat foc şi restul lumii


nu, nu pe geam priveşte
priveşte sferele acestea subţiri
*** ca nişte atu-uri de rigoare – grefieri speriaţi

mi s-a pus un nod în gât - nu uita de telefon cotidiana pâine


e pentru prietenul meu şi eventualul climat de pace
ce m-a aruncat ca pe-un gunoi în ograda lui Dumnezeu vezi cine mai e pe internet
pentru ura orei 3.21 ai grijă, da, da, în oraş se dizolvă neofasciştii
pentru ea îmi pare rău să nu calci în vreo baltă infectă
ea rămâne în urmă. asta vreau da -
durerea e mai mare decât poezia română nu vreau să fii acasă atunci
decât viaţa asta de doi bani când sferele acestea îmi vor perfora epiderma şi
ea e crucea pe care m-am întins vor pleca de capul lor
printre cuvintele ce le scriu chiar acum
unde mă duci Doamne? când vrei să chemi ambulanţa
ce rău Ţi-am făcut de mă desparţi?
lasă-mă s-o mai ating vreo 2 zile 2.
vreo 2 luni de zile – ce mult mă iubeşte şi ea eşti o iubită cum n-am mai avut nici una
ce Dumnezeu ai Doamne cu mine îţi dau ţie trupul
n-ai pe cine iubi nu-l izgoni
numai mie trebuie să-mi urli în creieri că sunt om? e bun pentru o înmormântare celebră
Tu cum crezi că voi merge la Cer pentru mine nu mai e nimeni pe-aici prin noapte
când ai omorât toate sunetele aripilor mele s-au culcat fără să-mi simtă oboseala
iubirea Ta Doamne e jungherul la care mă uit această căprioară hăituită până-n
mi-e rău de omul ce m-ai făcut occipitalul anului 2007
anul din care îmi va fi dor de tine
stau cu jungherul acela înfipt acolo unde de un biet moment al nimănui
acolo unde nici Tu nu te aşteptai să fie. într-o ţară inexistentă
iubita mea

*** ce poezii frumoase ţi-aş scrie


ce cântece frumoase ţi-aş compune
„saule, saule, pentru ce mă prigoneşti?” nu pleca
sunt eu Ştefan Doru Dăncuş Doamne în orbitele mele ţi-am pregătit sălaşul
pentru ce îmi iei inima şi iubirea
eu de-acum am să urăsc acum aruncă tot mapamondul cu pământ în mine
cât de drag îţi pot fi pe ochii mei pe orbitele mele
dacă mi-ai dat copii ei îţi distrug sfioasa alcătuire
avuţii avocaţi puşcării abia acum eşti a mea! ce mult eşti a mea!
nu sunt pavel Doamne
cum de-ai uitat că-s Doru Dăncuş
iubesc şi-mi bate inima încă Doamne
cum să te iubesc Doamne
în clipa cu nervii de fier
Ştefan Doru Dăncuş

41
Nr. 2 (27) SURÂSUL

(*)
De lenevia-amiezii, fără-orchestre,
Cerneala dirijez, a partiturii,
Citind în Siegfrid murmurul pădurii
Şi bucuria păsării măiestre;
La umbră-în fân trântit, de-a curmezişul,
Cum suflă-adânc şi-mi bântuie grădina,
Aud, cu ochii-întredeschişi, lumina
Dând agitat în clocote frunzişul,
Iar mute portative laolaltă
Cu zăpuşeala cea mai nebunească

Balade mici
Fac muzica-într-atât să năvălească,
De-o ploaie se cutremură, înaltă,
Şi-asupra mea cu fulgere astrale
Der Ring des Nibelungen se prăvale.

(*)
Cu mult mai bine-ar fi să nu-înţeleg: (*)
Pe uliţa copilăriei mele În ciuda sufletului îndurând
Garduri erau, nici unul gard întreg, Prea multe stopuri şi asfalt prea mult,
Şi corcoduşi cu şapte mii de stele; Sus, împrejuru-oraşului flămând,
La şcoala răsădită între cărţi, Cartofii înfloresc fără tumult;
În podul orb ardea o cucuvaie; Deschisă carte vieţii, un mister
Albi, goi, pereţii se-ascundeau sub hărţi, Învie pe-înălţimi, prodigios,
De-unde-atârnau oceane, munţi, pâraie De fremătăm cu inima spre cer,
Şi-o cizmă, dar de ce cu tocu-înalt? Iar străzile cu-un semiton mai jos;
Prea le-ocolea păţania pe fete Sălbăticia din tropăituri
Şi lăcrimau de-o milă-a celuilalt, Se frăgezeşte-în pasul muzical,
Când foarfecul ne urâţea în plete, Mai crud refuzul de-a scrâşni, mai dur,
Cu-amar umplându-ne; şi cu necaz Câştigă armonii de ritual;
Spre hazul vrăbiilor fără haz. Curând s-o stinge floarea în neant,
Să redevină-oraşul trepidant.

(*)
Cu negru de funingini rimelată, (*)Nu-aduce vaca iarba-crucii-acasă,
Pudrată, ţipător vopsită, ca Dincolo risipindu-o, de imaş,
O ţoapă de renume-în mahala, De-o soarbe-a naibii de năbădăioasă
Bâzz!, evadează-o muscă din privată O crâşmă de mesteceni buclucaşi;
Şi-mi cade pe tartina preferată, Din primăvară până toamna-în ceaţă,
Sfidându-mă, otrava, în obraz; La pas o iau din zori spre albitură,
Decât să-înjur cu vorbe de necaz, De dragul să mă-închin ca-într-o măreaţă
O aromesc cu farmece...Măi fată, Necatedrală în harababură,
Ori ce-ai fi tu, nevastă măritată, Iar vaca, biata vacă, vaca noastră
Mânca-te-ar mila vrăbiilor, ba Ne-aduce-acasă-în ugere nimic,
Mai bine du-te naibii-în treaba ta, Ci încă între coarne turma-albastră
Ieri să ne întâlnim, sau niciodată, A stelelor cu strai de borangic,
Oricât mi-arunci ochiade cu tupeu, Blândeţea să şi-o rumege pe noapte,
Şi-aşa să te ajute Dumnezeu! Din ţâţa lunii să ne mulgă lapte.

Şerban Codrin

42
BUCOVINEI Iunie 2021

Tânjește, inimă… Sunt… Viaţă!


Tânjește, inimă, și… doare, Sunt o părticică minusculă
de anii grei ce-n spate-i duci, din acest imens Univers,
căci s-ar putea, ziua cu soare, un firicel de nisip,
de-acum încolo… să n-apuci. în toamnă târzie,
Tânjește, inimă, și… doare, dus de vânt,
că tare mult ai suferit ascuns sub o frunză de nuc,
și răul iar te împresoară, căzută pe o cărare…
din zi în zi, mai mult, mai mult… Firicel…
Tânjește, inimă, și… doare, călcat în picioare,
după cuvântul cel frumos… împrăștiat pe bătrânul pământ,
Cine, cândva, o să măsoare Dar… sunt Viață!
câte din el nu ți s-au spus?
Iubesc, dar… Tânjește, inimă, și… doare,
după un gest mângâietor,
Sunt un ghem de atomi,
adunați într-un corp plăpănd,
căci moartea-n inimă apare... din ultimele puteri,
Iubesc, dar nu mai sunt îndrăgostită…
numai atunci… când gesturile mor. pâlpâind,
În inimă și-n minte am făcut curat?
Tânjește, inimă, și… doare, dorind să mai trăiască,
Poate fi asta, când iubești cu-adevărat?
de anii grei ce-n spate-i duci, să se trezească în fiece dimineață,
…O-ntreagă viață-a mea am fost… nefericită?
căci, s-ar putea, ziua cu soare, deschizând ochii,
Ce păcat!
de-acum încolo… să n-apuci. să… zâmbească…
Când frunza-n toamnă stă să cadă, Tânjește, inimă, și… doare… Sunt… Viață!
și-n roșu-auriu e colorat peisajul,
iar iarna, tiptil, îți intră-n casă, ca arcașul, Sunt un ochi ce privește spre cer,

Cum să faci...
posomorâtă umbli, prin neagra ta ogradă… admirând norii,
Ce păcat! stolul de păsări,
Iubești, dar nu mai ești îndrăgostită zburând…
Cum să faci... într-un drum… numai de ele știut.
și-o ceață deasă în jurul tău apare, inima să nu mai simtă.
și farmecul acestei vieți complet dispare, Sunt…un suflet
Cum să faci... într-un corp…
de o tristețe îngrozitoare…ești total acaparată. ochii să nu mai plângă.
Ce păcat! vremelnic pe-aici…
Cum să faci... suferind,
Tu gândul rău n-ai unde îl ascunde, mintea să nu-și amintească. Dar… sunt Viață!
prin minte îți aleargă, ca tembelul, Cum să faci...
ai o mulțime de regrete, de tot felul… sufletul să nu mai sufere. Moarte…Viață!
și te gândești că viața ți s-a scurs, în unde… Cum să faci... Toți, de la naștere,
Ce păcat! tristețea să nu te cuprindă. le-avem, în noi, pe-amândouă…
Cum să faci... Și, totuși, de nisip firicel…
„Iubesc, dar nu mai sunt îndrăgostită” -
să nu mai ai insomnie. neînsemnat ghem pe Pământ,
Te-ai resemnat…
Cum să faci... ochi privind către cer dimineața,
Rar, câteodată, mai verși lacrimi… chipul ... să nu i-l mai vezi. frunză căzută-n vânt...
și crezi că ți s-a terminat… rondelul, Cum să faci... Sunt om!
că nu mai ai pentru ce s-ascuți condeiul, în dragoste iar să mai crezi. Și mă bucur enorm,
că-n inimă nu mai e loc de patimi… Cum să faci... de… darul divin: Viața!
să uiți... tot ce-a fost.
Dar când îți spui:
Cum să faci...
„Ah, ce păcat!
să poți iar să trăiești.
Iubesc, dar nu mai sunt îndrăgostită!”,
Cum să faci...
să știi: tu mult mai mult iubești acum,
când suferi,
să nu mai iubești! Nina Gonţa
decât atunci, la început, Cine știe…
când tu erai… să-mi spună…
numai …îndrăgostită! și mie!

43
Nr. 2 (27) SURÂSUL

Poezia vieţii…
În munţi cuvintele-s de miere,
Îţi mângâie inima cu ritmul unduirii,
Înălţimea e o dulce doamnă,
Îţi citeşte starea din razele privirii.

Tu te frămânţi să prinzi lungă viaţă


Printre cei dragi, printre copii,
Ei de nu gândesc starea din tine,
Tu le scrii frumoase poezii.

Sunt în munţi şi ceru-i cenuşiu,


Prietenii se-nclină, mă salută,
Unde înnoptează rece steaua mea Nu vă supăraţi că nu răspund la toţi,
Poezia vieţii o scriu şi este scurtă!!!
În această toamnă vânturile plâng
Osul de-ntuneric din piciorul stâng,
Paşii clătinaţi în umbrele cu gropi
Unde stau la pândă frunzele sub plopi. Marele pridvor
Ceaţa tămâiază întinsa câmpie, Am venit din zenitul matern
Mila Ta e Doamne-n licoarea de vie, Pe coapse de aer etern,
La ea se adună grupuri de-oţetari Am venit să te caut pe tine
De-ţi împart credinţa în pahare mari. În curcubeul cu aripi de-albine.

Pe lespedea speranţei o frunză, o aripă Erai ceară şi miere totală,


Timpul răsucesc clipă după clipă, Eram vis din lumea reală,
Eu aştept să vină vestea cea mai bună Am venit , voi veni orişicând,
Să-mi adun iubirea din scame de lună. Să pun flori pe strai de cuvânt.

În această toamnă vânturile plâng, Nu ţipa, urcă în sufletul meu,


Eu le sparg ficaţii cu piciorul stâng Vei fi sângele ce curge mereu
Şi sar voiniceşte peste mii de gropi Prin iubire, prin viaţă şi dor,
Unde îndurare cer frunzele din plopi. Vei fi primul şi ultimul fior.

Tu te-nduri, o, Doamne şi-i clatini puţin, Am venit din zenitul matern,


Le arăţi izvorul cerului divin, Iubirea-mi pătrunde în stern,
Apoi albeşti totul, sub zăpada grea, Tu îmi pătrunzi în aripa de zbor,
Unde înnoptează rece steaua mea! Domnul ne-aşteaptă în marele pridvor!

Marin Moscu

44
BUCOVINEI Iunie 2021

adagio în balet clasic


timpul s-a înscris într-un cerc
sau într-o tiara
pe care și-o scoate uneori
să mângâie safirele amintirilor
cînd aude stropii rătăciți
de vântul neregăsit
în sufletul de poet fără anotimpuri,
sub cetina norilor
dezamăgiți și desculți.
doarme puțin Ordinea sufletului Visul
după model bizantin
sau florentin
unei nopţi de gheaţă
Astăzi mă situez în devans
abia trezit, Pe creasta prezentului în flăcări coroane anglicane
își zornăie diamantele coroanei. Când se strică ordinea sufletului și-au scuturat diamantele
de ce nu crezi ființă de alabastru Aduni lumina ce ți-a mai rămas peste coroanele copacilor din Cișmigiu
în rostirea mea neblândă Și o păstrezi în suflet, în inimă, oameni de gheață pășesc
timpul e soare senin Dar obligatoriu și în ochi. pe sub șiraguri și arcade
și aprigă furtună Căci fiecare suflet are pașii lui, ce taie cerul în felii
ce-ncunună al nostru zenit Cu ritmuri și ecouri pe caroiajul incomplet
noi toți sântem anonimi Dezamăgirea de azi e mai intensă desenul vîntului de seară
nu vezi frunza plăpândă decît durerea de ieri omul de zăpadă
căzând pe caldarâm, Colţ de umbră șlefuia cristalele de gheață
nu vezi cum ne frângem privirile în finit Pe care mintea îl refuză. pentru lujerul
cînd clipa de viață e un infinit ? Ginduri in gri ? transparențelor
doamnă a nostalgiilor În alb și negru ? omul de gheață
privesc în ochii tăi o lacrimă Pulbere cenușie ce aprinde ruguri sub corole
rezemată în ziua albă Biciuie pământul.... și suflă peste florile de gheață
de ce nu pui un zâmbet În mileniu III gândurile adormite
în palma pentru sărut Vor fi tot în culori ce vor plînge în zori
de ce nu închizi amarul sorbim din ceaiul
Cu sau fără voia cuiva.
într-o cupă de iubiri florilor de gheață
Vor să își facă loc
sticlarul mută mereu
să urc prin depărtările timpului Într-o împărăție fără foșnet
omul de gheață
treptele de vis Unde grădinile, casele, oamenii
la dreapta mea,
argintate, sticloase au o singură culoare !
la stânga,
încrustate cu arpegii Mă îndrept spre apus, în față
ce nu se mai sfârșesc Mereu spre lumină, în spate face un singur pas
o să mă găsești E nevoie de orizonturi limpezi albul mută și cîștigă
în căușul palmei Să poț respra,
alb, translucid. Să pot gândi cu sufletul,
la porțile timpului Să pot să respir cu spiritul
paznicul încremenit Sub un petec de cer
își zornăie cătușele. Acum trebuie să ne grăbim
Liliana Popa Toți trei.
28 decembrie 2018 Lumina
Un joc de anul trecut, Își apleacă fruntea
îți amintești ? Spre cealaltă parte a Pământului. Liliana Popa

45
Nr. 2 (27) SURÂSUL

Prin oraș odată ca niciodată


în lumina lunii
Alerg nebun prin
din pământ izvorăsc
Orașul ce mă stinge încet
versete ale iubirii
Pe întunecate străzi
pentru mama
După steaua mea cu noroc
ce din depărtare
Ca să-mi iau versul
o zăresc la poarta casei
Din lumina ei.
pe care Dumnezeu o urcă la cer
lângă durerea mea ce palpită
Trec prin orașul
pe piramida egalității.
Împietrit în ecouri de toamnă
În palmă cu poemul
Sunt ecoul vântului
Pe care i-l închin
ce mă întoarce în copilărie
Copacului din care cad
la casa ce dăinuie
Frunze ruginii peste
în emoția lui Dumnezeu.
Cele mai frumoase vise
Am venit Ale copilului din poveste.
La țară
Am venit în paradis Adăpostit
Să adorm cu capul pe soare Sub cerul luminat
Pe iarba verde din grădină, Adăpostit în cântecul De lună la umbra
Sub umbra frunzelor de tei Păsării din măr Teiului e prizonieră
Aproape de râul Recit un poem Inima ce mi-a părăsit
Ce îmi vorbește Despre timpul căzut Trupul ca să asculte doina păstorilor
Prin glasul lui Dumnezeu. În așteparea nopții. Ce coboară dealul de la mulsul oilor.

Tată în ceasul Strâng poza noastră


Cel din urmă
Vântul îmi va aduce aminte
cu mâna în visul
ce coboară din leagănul nopții
La plimbare
De toamna în care dorul nu are moarte Sub cireșul din grădina casei. Pășesc prin visul
Sunt cel fără de nume,
În care mă așteaptă Sigrid
Botezat de poezie Vreau să mă trezesc Și compun versuri
Pe malul nemuririi . Cu capul culcat Dedicate iubirii noastre.
Pe șoapte de amor .
O lume de vis La umbra nucului desfrunzit
Am venit A răsărit un ghiocel
Pășesc încet prin orașul ce mă Primăvară e un porumbel
Omoară în toamnele cu ploi torențiale Am venit în paradis Ce poartă în zbor
De lacrimi de sfinți Să adorm cu capul pe soare Ecoul vocii iubitei
Zăresc pe trecerea de pietoni, Pe iarba verde din grădină, Mă prinde cu o mână,
Un câine care trece pe roșu Sub umbra frunzelor de tei Invizibilă de braț
Îmi stăvilesc emoția Aproape de râul Ca să mă ducă în paradis.
Ce mi se suie Ce îmi vorbește
Din piept în frunte și rătăcesc Prin glasul lui Dumnezeu.
Aproape de Dumnezeu
Tristețea e o fată, Tată în ceasul
Ce cuprinde cu mâna Cel din urmă
Orașul din capul meu Vântul îmi va aduce aminte
Cu case, patinoare și săli de cinema De toamna în care dorul nu are moarte
De la o fereastră, Sunt cel fără de nume,
Mă atinge ca o adiere Botezat de poezie
Un ecou de vers. Pe malul nemuririi . Iulian Barbu

46
BUCOVINEI Iunie 2021

Despărţire
Peste noapte,
Într-o cameră aparte,
Am găsit-o îmbufnată,
Că-şi făcea valiza-n grabă,
Draga mea-netulburată
Fără să mă bage-n seamă-supărată.
Şi din tocul uşii, mut,
O priveam aşa năuc,
Fără să clipesc deloc.
Clar că fără echivoc
Se grăbea să prindă trenul.
Ochii şi-i ferea de mine,
Scrisoare Nu părea prea furioasă,
Dar era atât de dulce-şi frumoasă!
Îți scriu de departe, bădiță Mihai, -Unde pleci iubita mea?
Că toate sunt noi și vechi cum știai, Spune-mi dacă ţi-am greşit,
A tale cuvinte, de codru, de dor, Glasul îmi suna a doagă-răguşit.
Au fost rătăcite, uitate ușor. M-a privit indiferentă,
Rece şi intransigentă
Limba noastr-ai primenit-o, îmbrăcând-o-n vers curat, Şi mi-a spus că m-a iubit,
Alții vrând s-o-mbogățescă, graiul dulce-au dezbrăcat. Dar e timpul ca să plece...
Dăruitu-ne-ai iubire pentru râu și pentru ram, Am rugat-o să râmănâ,
Azi străin ne este codrul și trăim doar pentru ban! Măcar înc-o săptămână
Şi am dat s-o prind de mână.
Versurile despre Mircea sunt călite parcă-n foc, Mi-a zâmbit misterios
Nu mai ard slovele tale, nu ne mai mișcă deloc! Şi cu degetul pe buze,
S-a topit pe scări în jos...
Dorit-ai României un mare viitor, Am privit în urma ei,
Românii acum visează la țara lor cu dor! Prin fereastră, de departe,
Inima de dorul ei-inca bate!
Munții nu mai poartă aur, l-au vândut hoții pe-afară, Bine încă nu plecase
De-au plecat românii noștri să-l aducă iar în țară! Şi lăsase un parfum,
De-o mireasm-atât de rară,
La a României cârmă, joacă cum le cântă alții Ca un fum.
Toți golanii cu dosare, parveniții și gușații. Iar eu prost, poate nebun,
Pe nimic au vândut râul, pe un leu au dat și ramul, Am lăsat-o ca să plece,
Leprele să treacă puntea, s-au făcut frați cu dușmanul. Noaptea-n drum.
Cu un gust amar în suflet,
Încotro se-ndreaptă țara ? Soarta ei e soarta mea ! Cu regret şi cu tristeţe,
Adu-ni-l pe Țepeș, Doamne, numai Țepeș ne-ar salva! Strig în urma ta , iubire-Tinereţe!

S orin Gîbu

47
Nr. 2 (27) SURÂSUL

Amânare
E timpul să ne întâlnim
tulburător să te mai caut
unde vâslaşii dorm în flăcări
şi se trezesc, în cânt de flaut.

Doar noi...
Noaptea respiră corăbii de cântece de iubire.
Pe Someş stele strălucitoare şi vorbitoare
cutreieră.
Cu respirări adânci de dimineaţă de iulie -
Când pleacă roua, pleci şi tu spre necunoscut;
Prezentul se răsfrânge tandru în crini şi zorele.
Înserare În iarba verde totul este asimetric, rece, celest.
Am călcat cu piciorul drept către câmpia de vară ...
Umbrele cu aripi stufoase, Pretutindeni coboară miresme de flori de câmp;
somnolente, Contemporan cu visul de aseară despre luceferi –
cuprind depărtările. Observ multe dorinţe la cei de lângă noi -
La ore neştiute de nimeni Oamenii din jur așteaptă desăvârșirea, să fim
vine înserarea tiptil - perfecți.
ca o felină desprinsă În cuiburi zborul nu mai încape, iar noi ne dorim
cu întunericul aripi
Pe un pisc al singurătăţii lui Iar în inimă îmi creşte un clopot de dor şi alean.
şi-au întemeiat moşia Trupul tău, brăzdat de harfe şi dorinţe ascunse
corbii şi caprele negre - Aşteaptă angelic şi tandru, șchiopătând, să
exploratori ai înălţimilor dense. mergem
Muntele geme arareori, Spre calea fericirii !!! Doar noi doi...
creşte şi descreşte
precum pântecul femeii
la soroc. Ţinutul închis
Clipele rămân în casa aceea
în care, ba ne-am iubit, De mult prea mult timp ţinutul nostru e închis
ba am murit. ne ţinem sufletele ca-ntr-o pânză de păianjen
viaţa noastră are prea multe coborâri şi crăpături
Ochii deşi trăim într-un mare clopot de sticlă
A venit vremea ca fiecare s-o luăm pe un drum
vreau să pun ordine şi dacă mă împotmolesc în
Doar ochii tăi rămân într-ai mei -
desiş
atunci când înserarea dispare
oare de ce seara vorbeşti într-un fel şi mâine eşti
ca o mireasă furată!
alta
La rând vin visele
până la urmă toţi avem nevoie de puţină
cu Feţi Frumoşi şi Ilene Cosânzene -
primăvară
E vremea basmelor!
de puţin orizont albastru şi cuvinte înstelate şi
tandre
Trăiri Pe lume am venit ca să învăţ fericire încă din
tinereţe
Trăirile mele cu tine tu mă înveţi zilnic ce-i bătrâneţea şi opacitatea
se strecoară ca noapte-n zi, iar cuvintele dintre noi nu mai prind rădăcini...
Nimic nu îmi lasă palpabil
doar mirajul iubirii
robit ... Gelu D ragoş
48
BUCOVINEI Iunie 2021

CETATEA-N DERIVA
Cetatea Sucevei, straveche-n arhiva
Pluteste in haos, pluteste-n deriva
E boala-n cetate, tristete si jale,
E lupta pe viata si moarte-n spitale

Pe holuri, saloane e bocet de orga


E coada la UPUsi planset la morga
In fata coronei suntem oarecare
Bagaj ne e trupul, mai rar lumanare

Mirati ,fara vina simtindu-si sfarsitul


BINE-AȚI VENIT! Cu ochi-n tavane scrutand infinitul
Si zilnic corona de mulllti ne desparte
Bine-ați venit în burgul nostru mic, Lipsiti de cei dragi se-ndreapta spre moarte
Oraș curat și liniștit de munte.
La noi , tot omul ți-e amic, E roi de elita in albe halate
Realizări și frumuseți sunt multe. Venit-au sa lupte pe viata si moarte
Caci boala e crunta, focar, pandemie,
Turismul e la el acasă Cetatea e-nchisa iar strada-i pustie
Căci Voronețul ne-aparține.
Nici Arinișul nu se lasă, Le-as dedica poeme,ode, vers dupa vers,
Bazinele sunt arhipline. I-as raspandi in lume, pe-ntregul univers.
Au viata in pericol, ei lupta zi si noapte,
Avem și pârtie de schi E-o lupta ca-n transee, de viata si de moarte.
Cu telescaune pe sus,
Chiar patinoar pentru copii,
Cuvântul ultim nu s-a spus. SFÂRȘIT DE IARNĂ
Avem cabane, avem luncă, Năvalnic s-a desprins din gheață râul
În orice casă-i pensiune. Cu zgomot și cu spume aleargă către vale.
Totu-i făcut cu multă muncă Frumoasele ținuturi salută iarăși brâul
Iar afinata-i o minune. Gata să-i iasă, din nou, cu flori în cale.

In zilele de sărbătoare Doar mici bucăți din iarnă au mai rămas


Mai tot orașul reînvie Căci fostul anotimp cu greu sedă să plece,
La Ariniș, toți la grătare, Se-ascunde printre stânci sau într-un loc retras
Băute, chefuri, veselie. Încurajat de vântul ce suflă încă rece.

Despre pescari, ce pot să spun? Dar razele trimise de luminosul soare


Visează toți captură mare. Zâmbesc la fosta iarnă, ce pare-acum cheflie,
Moldova-i un prieten bun Mângâie părintește livezi, păduri, ogoare.
Le dă și plajă când e soare. Culorile naturii sunt gata să reînvie.

Florentin Cauc

49
Nr. 2 (27) SURÂSUL

Piersici uscate
duminica număram oameni
ieșeau la socoteală deși erau mereu alții
niciodată nu lipsea vreunul nici nu era
unul în plus
mușcam din trupul duminicilor
cu gust de piersici coapte
acum număr număr și nu se mai sfârșesc de numărat
duminicile în care nu am mai văzut niciun om

fac prăjituri din piersici uscate


le postez pe facebook strâng milioane de likeuri

Generaţii spune mamă, ai fi crezut vreodată că va veni o duminică


fără musafiri, nu vom vedea niciun om
noi generația ciudată de strigoi
chiar dacă vom privi pe fereastră?
bântuim librăriile la lumina zilei
cărțile ne-au devenit coşciug
spune tată, cum se vede din nori
plumbul literelor rug
o duminică fără oameni,
o biserică goală?
eram mult mai frumoşi mai vii
demult când google nu purta pelerina de zeu
spune, copilul meu, ai stat în casă cuminte?
țineam într-o mână jumătatea unui covrig
pentru tine vor încolți sâmburii piersicilor
să vadă vânzătorul de la anticariat
pe care mi le mai pot aduce aminte
că nu ne vindem cărțile de foame
și voi sădi alți copaci pe morminte

voi generația de vânători


la fiecare apăsare pe tastatură
ne împlântați țăruşi
În ruptul vântului
în inimă.
iar m-am dus în vizită la pântecul mamei
era cald era bine masa pusă prăjitura
ornată ca în copilărie
Spaime numai mama era abătută
nu m-a recunoscut în niciun fel
Cerul ar fi o sită deasă
dacă oamenii s-ar naşte cu coroana pe frunte. a încercat să mă nască în alt fel
Tot astfel zăpada şi-ar întoarce obrazul
dinspre cer spre pământ nici timpul nu-mi mai este părinte
dacă oamenii ar avea copite. în ruptul vântului nu vrea să mă treacă pe numele lui
Soarele ar sângera dacă ar avea pene.
Numai dacă s-ar naşte copaci, oamenii frați dacă aș avea mi-ar întoarce spatele
s-ar iubi pe sub pământ, numai la moarte dacă m-aș duce m-ar primi
s-ar îmbrățişa cu rădăcinile. cu brațele deschise
Aşa gândea o cucuvea, superstițioasă, ce bine că timpul nu mă recunoaște
speriată că va muri, niciodată drept fiica lui
când a auzit pentru prima oară deși de la o vreme sunt tot mai capricioasă
un om cântând! și vântul mă spulberă ca pe ani

Gabriela Ana Balan


50
BUCOVINEI Iunie 2021

Tâlc
Ploua cu maci în floare, când orizont și stele
Mi-au repictat ascunsul demultului trecut,
Când sorbul strălucirii cuprins știut în ele
S-a răzvrătit chemării din câmpul renăscut.

Ploua cu brumărele când roada se tot strânse


Cu jur de preschimbare si aură de-ajuns,
Trecute printre umbre, a tale gene plânse,
Astăzi rescriu iubirii un altfel de răspuns.

Din nou, ca altădată, îți regăseam cântarea


Și îmi juram profetic să nu uit melopeea,
Ce din genuni trecute astăzi cuprinde zarea
De iar se înviază ca și în ziua-aceea.

Și-azi plouă floarea vieții, de prețuim trăirea,


Sau, poate, endematic, ne risipim durut,
Revizuim și crezul când alta ni-e menirea,
Iar floarea ce ți-e datum e-un tâlc dintâi cerut.

Urme Visare
În ieriul din azi e și astăzi din mâine, Parcă dintr-o karmă veche de când curge lumea lumii
Cuminte-i săpat în ogorul străbun Am aflat scânteia șansei de-a aprins miezul minunii,
Sămânța e-ntâia felie de pâine Am descoperit în valea, cea ajunsă-nspre cătare,
De liber e-n veșnicul stepei tabun. C-am ales în secătură până-acum falsă cărare,

Mai mult decât pita e libera cale, Tom de umbră răscolită, nimb al erei neștiute
Mai multă-i durerea de-i spirit ciuntit. Curs de crâncenări absurde s-au cuprins în vechi dispute.
Zidirea jertfită a Anei, în jale, Pana globului terestru aș misca-o cu un dram
Sporit-a luminii lăcașul sfințit. Darul facerii să-mi fie nou pornit și talisman.

De-n chipul de astăzi răzbate și-un mâine Anonim de-mi este stasul de acum înspre trecut
Când ieriul s-a dus neștiut și deplin Oi călca false credințe ce-n demult le-am petrecut
Lăsăm împlinirea să curgă spre tine Și-oi descoperi-n lumină vers de lună și de stele
Cum pârgul din floare și fruct de mălin. Pentru lumea asta, toată, nu Styxul de după ele.

Răzbate prin azi și torentul din mâine, Salbă mi-e împărăția, rugă, euharistie
Pecetea din bine și suflet creștin, Ori catharsis și Nirvana de-i promis și-o fi să fie
În pace să dărui fărâmă de pîine, Mă cuprind spre regăsire, rătăcind spre împlinit
Flămândului jertfă, i-al nostru destin. Pe-al tău câmp de murgă iute, cam târziu, dar ai venit!

Trezește-te, omule, ai doar o viață Eu, nomad în veresie de am fost, fără să știu,
Trăiește-mplinirea și rostu-ți! Senin! Alt consemn voi da chemării de nu este în pustiu.

Florentin Adrian Maftei

51
Nr. 2 (27) SURÂSUL

DESAGĂ DE GÂNDURI
Ca de obicei: totul se năruiește. Ființa natură devine.
Și un picior în pășunea oilor raiului sclipește.
*
Ca un voal alb aidoma unui cearșaf, să vin peste mănunchiul de
chimvale tăcute.

Poezia 1
Fluviul sincerității să se oprească.
Stâlpii să fie cu caii pironiți.
Da-ți-mi capul de calde catifea gri.
Visul doririi de mine să izvorască.
*
haiku Răsărit în mintal în care pleoapele-mi-s ...
*
În creștere soare pe pleoapa sufletului.

Stinsă e luna
Poezia 2
crește dorul dospește
tu, iubit-o, ești copacul meu roz!
la mine în piept.
și am fost căzut în mine iar,
ca visul într-un carnaval.
Dorinţă și am stat tăcut - gând ca val
și am cap de cal, gri, de catifea.
*
Florile roșii
Ochiul tău de stea, iubit-o clipește în o frunză de viță.
au crescut și cer nopții
*
ceva, în taină...
tu, pasăre, din dreapta ai venit. De palma mea stângă te-ai
oprit. Sferă ai construit.
Dorul Poezia 3
În suflet dorul
s-a așezat și arde
tăcut, de-aseară. Ca un câine de curte să-l iau în gură pe De Ce.
Lasă-mă Doamne cărăbuș,
așa ca un om fără chip ce-mi sunt acum.
Numai dor Tu, tărie galbenă-albă
mă readuci în dar,
Am numai dorul de pot să respir normal.
să mă sfâșie noaptea
cu vaietul său... Poezia 4
Se întunecă ceru și marea minții,
Îmbrăţișare Și gura știrbă a Hidrei o am.
Șezi mumos cap, în culoarea roșu-maro, îmi spun.
Un murmur ascuns Uite, doar cocoșul de munte e în poveste!
în brațele nopții, dorm Poarta țarcului e deschisă în neant. Să iasă ieduții din țarc!
brațele mele. Pavăza vieții noastre e păunul =o=.
Tunetul cerului când atacă, mistrețul va dormi deja în culcuș.
Mâna mea stângă e încă încătușată de cruce!

Corina Ligia Pătrașcu Adrian Mocanu


52
BUCOVINEI Iunie 2021

ch i pu l
ceea ce exprimă chipul
e o chintesenţă un numeral
o ordine a expresiilor împrumutate
de la floare de la soare
din cântecul prigoriei
pe chipurile tinere
se desfăşoare exerciţiile de luptă şi dragoste
pe chipurile mature
se desfăşoară exerciţiile de îngăduinţă şi repaos
verde fiecare îşi doreşte desăvârşirea
fiecare îşi foloseşte măiestria pentru a cuceri
verdele tricotează în jur
pentru a obţine victoria asupra celuilalt
poemul intempestiv
îmbogăţindu-se cu esenţa sa
metaforele descălţă florile
ce şi-au strâns şireturile prea mult într-o zi nu-ţi vei mai găsi chipul
pe glezna subţire nici adresa
uşor de făcut lectura vei poza doar ideea de tine
pe pagina ochilor căprui îngerul va întări această idee
cititorul îşi deretică memoria aşezându-i o mică floare la rever
pentru a face loc unui trandafir pentru a-l recunoaşte mai uşor
ce vrea să schimbe în univers
culoarea semaforului
magneţii de pe oglinda verde î n ba rca g â nd u l u i tă u
lipesc de mână orice
numai fierul fierbinte stau în barca gândului tău
al trupului tânăr nu numând atâtea stele
şi nici nici roşul câte încap în coşul de salcie
ce exagerează emoţia la mal e loc potrivit pentru aşteptare
pe buzele ce vorbesc între contururile a două corpuri nude
în numele trandafirului prea importante în albatrul lor
pentru a forma o singură umbră
o pace solară
am iubit camuflată în pescăruş
am iubit întotdeauna amestecul dintre culori ar putea detona clipele
oamenii cu chip de ploaie făcându-ne atenţi la rana din cântec
ritmul schimbat al respiraţiei lor la pansamentul notei înalte
sentimentele matinale care a întors de-atâtea ori capul îngerilor
deghizate în vrăbii cu transparenţa
am iubit miracolele vieţii
slujba ţinută duminica bat în armura inimii tale ca într-o uşă de stejar
în ziua aleasă pentru ora de reeducare întrebarea cu cioc pătrunde în coaja aşteptării
când pe drumul gândului divulgă numeralul
trec cei chemaţi şi cerşetorii claustrează mulţimea albastră
cei fără drept şi cei cu drept starea de spirit împarte răbdarea între cei săraci
mutaţi de colo-colo în univers fără a lua din dar dulcele sacrificiu
(pentru ca moartea să nu-i poată afla)
nu ştiu ce să fac
cu următoarea iubire
ce-a adormit cu capul
pe umărul meu Ana Ardeleanu
53
Nr. 2 (27) SURÂSUL

Nemuzicale
I
Rockul nervii îi întinde,
Sapă scrâșnete-n răbdare,
Al său ritm diabolic prinde
Triptic de culori
Rău-n brațe de teroare.
I) Albastru
II
Hip-Hop scurmă-n lătrătură Albastră e sfiala
Vorba-n scârbă tăvălită, din ochi-ți visători,
De venin încărcătură distantă e răceala
Pentru jigniri născocită. din anii zburători.
Albastru din cer scoate
III al meu dor ne-mplinit,
Plânsul rânced din manele
se-nalță peste poate
Scurge damfuri din gunoaie,
ce-n tine am zidit.
Vaietu-mpuțit din ele
Nu îl spală nicio ploaie. Din zările sihastre
răzbat în al meu zbucium
IV chemările albastre, III) Roșu
Populara-i îmbrăcată ecouri stinse-n bucium.
În prost gust și-obscene gesturi, Roșu-i ceru-n asfințit,
Doina noastră-i violată Cu-albastru drept osândă se-mbracă-n negru lumina;
De kitsch-uri și de incesturi. mi-e sufletu-ncărcat; cu uitări greu de oprit
sărutul tău dobândă se-ncarcă încet grădina.
V la zboru-ngemănat.
În speranță-mi arde focul,
Lăutarii nu mai cântă
flama roșie îi este;
Azi balada vitejească,
II) Galben mă curtează nenorocul,
Ciocârlia nu-și avântă
de la tine nici o veste.
Viersu-n hora strămoșească. Galbenă e gelozia,
vara– în spicul de grâu; De-osteneli ora mi-e moale;
VI roșii, ochii-mi plânși se pleacă
Nu mai șoptește-n pădure fulger în zbor – ciocârlia,
tainică – șoapta-n pârâu. somnului ce-ți dă târcoale
Frunza de dor legănată;
și de îndrăzneli te seacă.
Cad suspine sub secure, Galben – aurul ce-mpinge
Apa-i de viață prădată. în om oarba lăcomie; Zugrăvit în roșu-i cerul,
vesel – soarele ce-ncinge când de noapte se desparte;
VII cu foc liniștea-n câmpie. c-un zâmbet sporești misterul
Cât despre privighetoare: și te simt tot mai departe.
Doar tăcere-n al ei tril! Galben toamnele aruncă
În schimb urlet de motoare, peste verde, peste viață;
De drujbe cu marca Stihl. cade plâns galben pe luncă,
vise rătăcesc prin ceață.
VIII
Miorlăiala din ușoară, Primăvara, după iarnă,
Stinsă-n gemete oftate, te va trezi din tristețe,
Cheful de-a mai fi omoară din nou va-ncepe să cearnă
În urcările ratate. galbenul prin frumusețe.

IX
Obsedanta reluare
A refrenelor stupide
Ne înalță-n disperare
Gândul de-a ne sinucide. Traian Nistiriuc -Ivanciu
54
BUCOVINEI Iunie 2021

Viaţa
De dragul tău,
luptând cu clipa,
am vrut să-ți dau
comori de preț,
mângâierea și iubirea,
căci scurt e drumul
unei vieți.
Ne credem zei nemuritori,
netemători
de moarte,
dar nu suntem decât scântei,
iluzii și speranțe.
Viața are gust de mirodenii,
plină e de sâmburi,
pocnește în muguri,
se deschide-n floare.

Strigătul copilăriei
Viața e altarul
ce îngenunchează
în oceanul cerului,
Copilăria mă strigă în dumnezeiasca chemare,
prin arbori... viața e plăcerea
Icoane cu imagini colorate, omului ce moare.
cetini de brazi
ce leagănă stafii,
păsări cu penaje pastelate
înălțau la cer
Totul e trecător
măiestre simfonii.
În pervazul vieții,
Sfioase flori,
roșul din mușcate
în rochii mătăsoase,
n-a crezut o clipă
dănțuiau în iarba de smarald,
în eternitate...
gâze pistruiate zburau voioase
Sufletul mi-e plămădit
prin aerul înmiresmat...
din pulberi de stele,
În unduiri de șarpe
trupul— răstignit
se prelingea pârâul,
sub pământ, cu jele.
printre crengi uscate,
Ochiul cerului străbate
mușchi și mărăcini...
tot ce-i viu, ce-i moarte,
Printre stânci și pietre
peste munți și peste ape,
se formau cascade,
prin pustiul din deșert.
valuri înspumate,
Totu-i trecător în lume,
de stropi în lumini...
viața-i plină de mister,
Mi-au rămas în minte
viața este o clepsidră,
ochii albaștri ai bunicii,
se scurge printr-un inel;
chipu-i blând, ocrotitor,
se sparge ca o oglindă
poveștile spuse, să adorm...
care tremură-ngrozită
Copilăria mă strigă
de al iadului infern,
prin arbori...
amăgită e de raiul
ce o așteaptă în cer.

Aurora Sârbu

55
Nr. 2 (27) SURÂSUL

PSALM
Târzie-s Doamne şi pustie
pe drumul către tine,
mai dă-mi din când în când un semn
că te gîndeşti şi Tu la mine.
ATÂT DE APROAPE Mi-e frică să mai spun ce simt,
Aproape fără să ştiu când și nu mai ştiu de-i rău ori bine,
m-am rătăcit în crizanteme, că ce-i bun astăzi pe pămînt
în copaci, în frunze. în rău îl văd pe „bine”… mâine.
Mult prea departe de mine…
Lasă-mă să Te ascult,
tot căutându-mă astfel
Când noaptea mi-e întunecată.
am regăsit zugrăvite-n inimă
Tot ce-mi doresc e să Te simt
CEA CARE umbra paşilor tăi .
În inima-mi străfulgerată.
VINE DIN URMĂ Bate vântul din nord,
pe trotuare, zorite,
Lăsați-mă un pic
se caută frunze-ntre ele.
încă nu sunt pregătită.
E-mperecherea ducând
SĂ…
am să-mi spun
spre seva pământului…
câteva lucruri Să semănăm printre petale de crin
apoi La primăvară cuvinte
vă voi ajunge din urmă. vor izbucni-n muguri, și vom culege nuferi plini cu miere!
Să nu vă mirați, noi frunze aşteptând Să visăm adâncuri în oaza luminii
dacă voi fi alta. regăsirea. ne vom trezi în înalturi
voi fi Eu. sărutați de soare!
Apoi…
Nu declar că v-am iubit, Să zâmbim ochilor triști
Eclipsă totală de …EU.
nu cumva să nu mă recunoașteți. de langă fericirea noastră
….
Voi începe altfel, și..nu vom orbi niciodată!
Urme de paşi.
voi avea și un alt grai.
Tu? Atât de aproape?
vocea privirii Dar mai bine, nu
De unde-ai ştiut?
n-o uitați. dăm și nici primim sfaturi,
Acum ci doar să...
lăsați-mă un pic
să-mi spun CULORILE VIEȚII
câteva lucruri.
Bobul de sudoare în frământarea pâinii
ș-apoi
Urcatul pe munți prin miros de fân cosit
vă voi ajunge din urmă.
Leagănul obârșiei într-o fotografie
După mine, vin Eu.
Îmi învelesc cu vânt durerea.
Sorb din frunzele toamnei reînvierea
Mi-ascut privirea pe orizont
O SOLUŢIE Mă pierd în zborul de păsări.
Uneori mă tem
Lăsăm nerostirii că nu mă voi mai putea
glăsuirea cuvintelor. niciodată întoarce...
E mai puţin riscant.
Nu mai poţi citi…
printre rânduri…
De nu vom ajunge mai aproape
unul de celălalt,
Poate… Oana Țogan
Vom ajunge noi înşine.

56
BUCOVINEI Iunie 2021

Câine bătrân
Chit că-i bun parleur român,
Tot l-aș da nițel la dârstă:
Numai câinele-i bătrân,
Pe când omul e ... în vârstă!

Intoleranță partinică
Și-a prins soața-n pat c-un alt bărbat.
Din partidul său. Și-o a iertat.
Altă dată n-o iertă. Acid,
Căci era - să vezi! - din alt partid.

Monalisian, „Surâsul Bucovinei” Belélele COVID-ului


Noi știam de plânsul Bucovinei, În toiul COVID-ului
Hăcuită-n două de mișei, Tot omul cu baiul lui:
Dar surâsul tainic al divinei Popii nu mai au tămâie,
Profețește întregirea ei Cioclii nu mai au sicrie...

Vama Sucevei Opoziția și guvernul


Ctitorie-a lui Apollo: Ca o teză antitezei,
Muze, liră, laur, stea... C-o - n orgoliu - tápură,
Nimerit o dată-acolo, Ea, în loc să conlucreze,-i
N-ai vrea să mai pleci din ea. Cată nod în papură.

Colțului de satiră și umor „Loc de dat cu... EPIGRAMA”


al portalului „Știri.Botoșani.ro” la al o sutălea număr
C-un asemenea - prin Morse-i telegrama -
Căpitan agil de cursă lungă
Centenarul „Loc de dat cu ...EPIGRAMA”
Și la un mileniu o s-ajungă. Nicolae Mătcaș

PĂSĂRI ÎNVERZITE
Alintă-mă iubite și spune-mi că-s frumoasă,
Cum mi-ai mai spus cândva, era-ntr-o toamnă rece,
Iar păsări călătoare, deodată înverzite,
S-au reîntors în mine și nu mai vor să plece!

Mai spune-mi că-ți sunt înger și demon deodată


Și flacăra din apă, ce-n unda ei persistă,
O unică făptură doar ție hărăzită
Cum alta-n lumea asta, niciunde nu există…!

Și fă-mă să-mi uit anii ce mă-mplinesc de-o viață


Și șterge-mi din privire melancolii cuminți,
Ca să mă simt frumoasă, ca să mă simt femeie,
Când trec pășind desculță prin ochii tăi fierbinți!

Carolina Baldea

57
Nr. 2 (27) SURÂSUL

Să nu alergi și să câștigi
Cum toată viața, pasul blând mi-a fost,
n-am alergat nicicând după alesul rost.
Am mers domol, dar drept, cu crezurile sfinte
fără să-mi pese de cei ce-o iau-nainte ...

O, câți nu au trecut, în trap, pe lângă mine,


grăbindu-se s-ajungă la mai bine!
Însă dintre toți, mulții, alergații,
N-au ajuns decât chemații.

Timp de lut Vioara


Ca un mânz, Să-mi fii Tu vioara cea Sfântă,
Zburzi printre cupele cu soare, Pe care să-mi acordez toate visele!
Ale sufletului meu ... Pe strunele tale de lăută târzie,
Mângâindu-le până cântă ...
Zâmbetul tău, Să-mi ascult vibrând toate strigările neauzite,
Rod de crizanteme, În cea mai dumnezeiască simfonie!
Răvășește vremea tulpinilor,
Și-n urma ta se deschid pădurile Cu trupul tău scăldat în mireasmă de cetini,
Cu muguri spre mine, Vii să-mi înviorezi trăirile amuțite ...
Și cu toate zvonurile primăverii;
Vioară de vis și orgă de coruri cerești,
E timpul nostru de lut ̶ iubito, Lasă-mă să-ți fiu septima majoră a firii
Ce se umple cu tine... Și să vibrăm împreună pe marile note astrale,
Din care să se nască și roadele pământești
Și nemaiauzitele imnuri ale iubirii totale!

Flori de cais
De m-ai ruga...
Culeg flori de cais
Din rodul tău miruit, trup de femeie, De m-ai ruga și-n iarnă să-nfloresc,
Și mă tulbur și mă-nfior, Eu toate iernile ți le-aș aduce-n dar.
Îmbătându-mă de-a ta iubire, Ferestrele de ploi să-ți ocrotesc,
Ca ciocârlia singuratecă, Ți le-aș zidi cu zâmbetu-mi barbar.
De înaltul ei zbor!
De-ar fi la geamul tău să înfloresc,
Simt cum miroși a iubire, M-aș răsădi gutui lângă fântână ...
Tulpină de iederă-n noapte, Și-n noapte aș chema un Crai ceresc,
Beție, încântare și vis, Să semene luceferi pe pieptul tău dejună.
Primăvara mea cu ninsori timpurii,
Pitulată în flori de cais ... Din vară ți-aș culege curcubeie,
Din toamnă ți-aș zâmbi cu struguri
Femeie ̶ iubire și durere, dați în clocot
Ascunse-n suspine, ascunsă-n putere, Și iarna ți-aș preface-o în știubeie,
În blestemul unic, veșnic și-n șoapte ... Din care să se-adape al primăverii ropot.

Mihail Ecovoiu Doreanu


58
BUCOVINEI Iunie 2021

pastorală
culeg zumzet din aripioarele ce zbat
în trupul bondarului reîntors din aventură
cu florile lucernei romantic înflorite.
învăț cerul să migreze prin lacrimile mele
mici bulboane de dureri
precum și prin tinerele arcușuri ale primăverii
în sus și în jos.
o mlădiere interioară de milă simt
când sparg lătratul de câine
c-o umbră de pe fruntea mea
matineu inconștient deplasată.
hazardul încă mi se mai joacă prin curte
e încă rouă încărcat de neolitice năluci.
în frumosul strănut al dimineții fluturii verifică grădina-n limite de geometrie
străzile par grăbite pe sub claxoane. c-un neastâmpăr sălbăticit
la tonete se aude ziarului foșnet de parcă a dat strechea în ei.
cu ultimile știri bătute în plumb vicleană mecanică de aer peste tot;
viața își mai încearcă nou salt în zi. face ce face, mereu din cuget mă sustrage,
pe sub clipiri de semafoare o reîntoarcere din mine să fiu de nefolos
izbucniri umane trec în radical de nuanțe. spre tulburarea dată-n casă.
desigur, tot de realitate atârnă ca să-mi fiu,
și portretele cuvintelor în încercarea de a fi sunete. timpului îi pun pingele mai mereu
din lacrimile mele netezite
se construiește sens zilei întregi
de sărutul serii ridicat pe vârfuri,
fără vreun câștig anume.
isteață pricină să mi le ajungă.
mecanica spală trotuare
uneori mă prăbușesc și eu în copilărie
covrigii calzi ispitesc din chioșcuri…
și ronțăi mireasma de fâneață
spre larg e materială mișcare.
crocantă și azvârlită peste mioriticul gard.
între ziduri nestingherite e viață îngrămădită,
se destramă în zgomote haotice receptivitate
tocuri pieritoare.
caut realități cu domenii melancolice
speranțele iar și-au deschis ferestrele
pe cealaltă parte de ispite.
și-și udă suavitatea florii din glastră.
tu să mă interoghezi de vei zări neantul
pe balamale și clanțe
mai aproape de mine ca de obicei,
o metafizică obosită încă moțâie
când geamurile inocenței compun
nu oarecum, ci despletită
albe crengi reușite din silabe-frânturi;
lângă filozofii palide și bătrâne orizonturi când din plictis fac un cerc special
ce înconjoară stâlpilor larmă. ce fuge spre copilăria rămasă în rațiuni de rugini.
tulburările se derivă social prin romantica albie de prispă
prin libertatea fluturilor răvășiți de închipuiri ușor influențat de sunt,
în depresiunea sufletească. eu rămân în gestul pătrunzător de venire
reapar ascetice plânsuri în fluviul mirării... a unui sens de departe și de sus din afund,
e un matineu dezolant dintr-o savană stelară de uitare tămăduită.
cu perspective denivelate, partituri de roz îmi năpăstuiesc ochii
nicio întâlnire cu trăirea de sublim. de frica serii lăsată pe paradis
peste tot șanse densificate încât și tristețea trece fericită golul parc.
și denichelate gânduri în cercuri amare. am oboist în terapii vindecătoare de nesiguranță...
e ora când lirismul e străbătut de tatuajul răcorii tot să aud plângerile unui ideal sub un cer mereu
când în răni de ziduri mai stau ascunși ochi de fluturi și criptări de infinite pe secunda împrejmuitoare…
și uitarea déjà apare făcând din mână e bine că tu ai tranzitat noaptea cu vise-n zigzaguri
dintr-un punct așezat pe scaun. crezută a mea,
de cum luna s-a repus în fermă preferință de odaie
și că nemărginirea ghemuită sub pleoapă divulgă
Mihai Savin subterfugiile gândurilor ce le vezi tu spre mine.

59
Nr. 2 (27) SURÂSUL

Fiindcă e sfârșit de primăvară Azi, despre ce să scriu?


Da! Îmi amintesc! Era-ntr-o seară Aș scrie despre oameni și iubire,
Când curios m-ai întrebat ce fac, Cearșafuri verzi și baldachine roșii,
Că-i noapte și cămașa să nu-mbrac, Aș scrie despre muguri și-nflorire
Că vrei a mă iubi a mia oară. De cum străpung neantul albatroșii,
Și, fiindcă e sfârșit de primavară Aș scrie despre câmp și vița viei
De ce nu ne-am da jos pofta din cui Și despre vinul alb de busuioacă,
Ieșind afară-n ploaia nimanui De nunta lui Ion și a Mariei,
Să căutăm prin stropi fluturi ce zboară? De clopot și bătăile de toacă.
Să nu mai număr oile răbdării Aș scrie despre oiștea căruței
Îngelozind toți carii din tavan Și bobul grâului necopt pe dealuri,
Și umbra plictisită, de platan De dorul și de zâmbetul măicuței,
Ce se ascunde-n dosul lumânării. Despre albastrul mării, vânt și valuri...
În negura tăciune-a nopții oarbe Dar lovituri de bumerang sfidează
Să facem sărbătoare în arest, O lume ne-mpăcată cu pieirea,
Încoronându-te rege ,,the best" În bernă, serafimul s-arborează
Al focului ce-n taină ne absoarbe. Și-ngenuncheată-i astăzi omenirea.

Sfidez, așa cum pot


Sfidez dureri, sfidez așa cum pot escortele ce poarta mi-o păzesc!
Îmi pun cercei de-argint și straiul bun, pantofii albi de când eram mireasă,
Îmi leg un fir de busuioc în păr, dau buzele cu rujul franțuzesc,
Pe umăr o să-mi pun traista goală și o să ies, da, voi ieși din casă.
Și, mă voi cățăra pe gardul 'nalt, iar umbra-mi las în liberul fugaci
S-adune de prin șanț muguri de-arin ce stau pe flori de păpădie ude,
Să fie martoră la tot ce-nvie, la fluturi colorati și la gândaci
În timp ce fluier a pustie și mă gândesc la tinereți zălude.
Dar dacă mă va prinde vara și umbra nu se mai întoarce?
Voi împietri sau da-voi rădăcini unindu-mă cu trandafirii galbeni?
Va radia pământul de verdeață? Curbura trupului va crea arce
În jurul pomului ce dă să moară că n-a simțit iubire de la oameni?
Ce fac, de umbra nu se va întoarce?

Ionica Bandrabur

60
BUCOVINEI Iunie 2021

Într-un cuvânt încape întreaga lume


Timpul îşi cerne fulgii uitării. Iris al cerului – arc divin!
În răvăşirea vântului ştrengar,
prin păduri multicolore pluteşte aroma
de toamnă ruginie-rubinie cu parfum de struguri copţi
– miroase a toamnă la tot pasul.

Liniştea apelor cu flacăra bărcii o aprinde.


De unde-a venit, încotro se va duce?
Nu ştie nimeni noua răscruce, pluteşte în larg
– cu aur amurgul îi vopseşte vâslele.

Nu e prea simplu să cobori, să te întorci apoi,


aripă înroşită de suflet,
să discerni firele de lumină,
să-i vezi curcubeul, să-i auzi dulcele cântec
şi să-l păstrezi mereu... E doar inima mea
cea care-i primeşte cerul şi îngemănarea culorilor?

Într-un cuvânt încape întreaga lume,


într-un cuvânt încă nespus,
într-o silabă trecătoare, nerostită!
Ecoul numelui tău într-un verb – Eu Sunt,
tot ce Tu eşti în mine, acea imagine a Absolutului!

Toate mor. Pe unde vei trece noaptea


vei auzi şoaptele străzilor pustii,
ale caselor părăsite, ale ferestrelor nedeschise.

Pe unde vei trece noaptea


vei auzi lacrima pietrelor, tânguirea
copacilor tăiaţi şi-a râurilor secate...
Pustiul lor începe dincolo de noi!

Ne adapăm setea
la izvorul magic al vieţii şi-al jocului ei.
Ne deschidem aripile spre rădăcinile noastre,
în taina fiecărui ceas.

Înainte de a intra în tăcere


culegem azurul,
semănăm vise, pătrundem în abisuri,

învingem timpul,
precum o pasăre peste mările cerului
ce-şi reia imaginea pierdută.

Linişte-n gând, linişte-n suflet, linişte-n spirit!


În toate linişte! Tăcerea ne-nconjoară,
spre regăsire ne trimite,
dând aripi gândului de Lumină.

Irina Lucia Mihalca


61
Nr. 2 (27) SURÂSUL

Atingeri visate
Orizontul se măsoară în așteptarea
clipelor adulmecând vocea ta găzduind daruri
revărsând cetăți de nesomn și vise fierbinți
peste glezna-mi tânguind emoția rară.
M-am oprit în lacrima ta tristă
m-am înveșmântat cu ochii tăi pentru a învăța
să zbor netulburată de zidurile maștere
să fii nesomnul meu pe sub pleoapele îndemnate de șarpe.

Un vis aşteptat
Credem sau nu
sorții sper să nu mai joace la ruleta rusească
ceea ce interese lugubre au dezbinat
inima a legat cu și mai mare putere.
Suntem de-o mama
și totuși atât de departe
cât poate somnul să fie de aspru
în lupta orgoliilor și a puterilor pe drumul sinuos al fraților dezlegați de un țărm.

Când plouă
Când plouă la fereastra jelind îndurări
se scutură de noapte trupul speranței
îndepărtate sunt șoaptele arse pe buze
așteptânde de raiuri lăcrimând înnoptarea.
Când ne poartă vitralii fluide peste zborul de fluturi
agățați de liniștea ochilor tăi de azur înflorind trandafiri
tânguitori la geamul stelelor zidite pe dansul nebun al ierbii
pașii tăi ispitesc crestele fragede ale inimii cuibărită în călimara zburătoare.

Ce bărbat
Ce bărbat falnic
cu ochii de miere și gust de câmpie
cu pletele-n vânt adăstând mângâieri
mirosind a tandrețe și sâmburi prădându-se în fața viselor cu flori în priviri.
Ce bărbat neliniștit
care arde de doruri cuprinse de valurile
zbuciumate de porți închise și izvoare de apă târzii
adăpând patimi dulci în așteptarea femeii cu gust de alean.

Limona Rusu

62
BUCOVINEI Iunie 2021

Prier
Bine ai venit, prier dorit!
Îți spun și-acum
cu inima deschisă,
deși mi-e sufletul zdrobit,
Noapte de mai… și plin de lacrimi …
Tu, soare, îmi zâmbești… viclean
Prin porțile nopții divine
și mă inviți
Tăcere deplină coboară…
Pe-alei romantice
Lumină din salba de stele
de vis,
Duios spre pământ se strecoară…
Ori dincolo de ziduri…
Florar Din staul de vise, albastru, În libertatea cromatică
O ploaie de doruri învoalte din care,
Te-ai coborât ca o crăiasă
Îmi picură-n suflet sihastru fiecare
Din umbrele cerești,
Și-n inimă stau să tresalte își poate alege
Cu talia-ți subțire, mlădioasă,
o culoare…
Din nou ne cucerești… Nădejdi încâlcite în pânză
Crud mai ești !
Din faldurile rochiei divine Țesută cândva dintr-o floare,
Desi ne încălzești,
Ne-ai dăruit petale de lumină, Din rouă de lacrimi, de-o muză
din ce în ce mai tare.
Culori, pe flori, Pe ramuri din timpul ce moare…
Ispita-ți o sfidăm
și cântec diafan
Povara anume uitată și-n fiecare dimineață
răsună-n pomi
În carul de vise și stele străpungem
ca-n fiecare an…
Îmi poartă spre tine, în șoaptă, cortina dintre lumi,
Și ne-mbie
Sărutul iubirii eterne… și îți furăm o dulce rază
în deplină sincronie
pentru-a învălui
să gustăm din ofranda-ți
și-a mângâia
zămislită-n armonie…
Pui de om
și suflet de copil nerăbdător,
E-o cupă plină de venin
și suflet de părinte răbdător,
cu miresme de crud destin…
Copilărie, boboc de floare, și suflet de om furibund
neputincios?
Zâmbet senin, plin de candoare, si suflet de om călător
O invitație amăgitoare,
Joc de minuni și feerie, plecat pe-un drum izbăvitor…
Ce ne-amețește în vâltoare,
Cântec suav și bucurie. Copleșiți de noile griji
În valsul înșelător
zăbovim în rugă
al florilor de mai? Scâncet și râs deopotrivă, și-apoi mai furăm
Frumoasă primăvară, Pași îndrăzneți, mână în mână din zbor de păsări
Îți strig cu disperare: Curiozități sâcâitoare, un dulce viers
Fii blândă, iertătoare! Ochi gânditori, plini de splendoare… duios…
Cu noi mai stai
Taine și vise descătușate cu gând la libertate
și iar ne-adună
În slove dragi îngemănate, și la atâtea doruri…
copii, bătrâni și tineri
Zbor spre înalt prin cugetare Și iată cum, în timp anost,
pe același drum
Și vorbe dulci spre alinare, Fără tăgadă ne-am întors
pustiu acum,
cu fața înspre ce am fost…
dar nins cu lacrimi Iubiri și flori înmiresmate,
Mai buni? Mai puternici?
și petale albe… Prin cărți cu dor înnobilate,
Cine știe?
Inocența scuturată Iar chei de-argint spre leagăn magic
Germene de visuri
Din coroana-ți dalbă Zmeie surâd în zborul vajnic…
Și de frumuseți...
ascunde- un plâns,
Copilărie, boboc de floare… Speranță
Un glas tânguitor
Ochi gânditori, plini de splendoare, ușor ostenită,
Si rugător spre cer divin:
Taine și vis descătușate Nu-i așa
Nu ne uita și osândi
Prin cărți cu dor înnobilate… că nu ne părăsești?
în temnița durerii,
Ci dă-ne libertatea
de-a spera
și… de- a mai fi! Maria Apetroaiei
63
Nr. 2 (27) SURÂSUL

EULUI
Pare-se că tălpile-mi din pași
stârnesc lumini albastre,
În noaptea din poiana pacostei,
de toporași râvnesc să răzuiască,
din irisul neclar și inelele,
Să-mi posedeze scânteile de astre.
Mă încrustează pe coloane-arborescente
m-absoarbe seva, să mă preumble-n frunze,
celulele și E-ul meu
crezul deșart nu le pătrunse.

DORINȚĂ În neuroni fotonii nu lucesc


e grie blana amintirii,
Balade, fluturi triști, lipesc cu stropi de rouă
Artiști cu trompe-n păr de ceas, gene-n dimineți cu vers,
beizadelele amintirilor. de-al paserilor, de-al ecoului iubirii.
Îndrumă cerbii pe șosea
din frunze deșucheate, M-aștern pe unda pâraielor care s-au prăpădit,
de curcubeu culori În peșterile stalactitelor ce stalagmesc,
pe aripi, peruzea. când crește dorul în aluatul pâinii,
din oful dragostei de viață ce-o împlinesc.
Mangrovele de sălcii
le pun la punct turnirul, Să-mi mân hăitașii fluturi prometei,
delirul, pe plaja ce o sună marea. să-ncercuiască cum pirații, corabia uitării,
Cu verdele vărgat, spumă în patefon cu ei să beau nectar în flăcările ce o mistuiesc
cântă-ntr-o scoică valuri pe lespede de dar a nemuririi.
nisip și telefon.
Ploconul crestelor de valuri GENESIS
unduire lansete-n mulinete, Înmugurit-a ramura ca să mă nasc,
nu mi-am luat colacul Imașurile dau în rod, să întețească iarba,
și setul de crevete. Cu dalbe-mpletituri ce mă înfașă,
Pe dig stropește marea, Apare frunza ce tremură în plânsu-mi barba
din zbucium o meduză
Călări pe razele de soare,
alături am un vis, momeală,
Făgașul clipelor sculptează în destin,
ce-l pupă c-o ventuză.
Să car mulțime de impresii-n lanuri de cicoare,
Mă duce spre recife, hula, Coloana idealului mă mână spre sublim.
un melc de codobelc,
Cum înflorește-o floare minunată,
o stea de mare ține
Când vântul îi răpește sporii,
în ramuri tevatura.
Stigmatul meu pălește în staminem deîndată,
Străin și sunt hoinar
Șoptește pe cărări de alge dorul vrerii.
am toată plaja, noaptea
cochilii-n buzunar. Să cânte-n armonie și-n dans nuptial
Sub lună nouă zămislească,
La răsărit zăresc
Boboci de îngeri, pe un piedestal
pumnalele înfipte-n ring,
Să-mi pun zeița Flutur să mă norocească.
al cerbilor de pe șoseaua verii.
Turnirul de pe plajă: arbitram! Bruma aripei nu mă iartă,
gladiatorii mi-au băut paharul Când se topește, devorează dorul,
cu bule, mă supun, Dar fulgul din celula înțeleaptă,
sub solzii de sirenă, dispăream! Îl pune-ntr-un izvor, de sufletul ulciorul.

Costel Simirea

64
BUCOVINEI Iunie 2021

Și cerul să nu se usuce
Lumina misterul aşază
pe noaptea pierdută în apă,
cum nervul în coamă de iapă,
fântâna s-o aibă în pază.
Aşază-ntunericul trudă
pe oase ce încă se-ngână
cu gnomus-ul; urcă de mână
iertări năzuite de iudă.
Ți-i călător decorul Aşază gravida-n răscruce,
Când ai plecat, leşia de pe cer cât apa mai poate s-o ţină,
ai strecurat-o-n umbra de licorn, momâi despuiate de vină…
s-a fâstâcit şi fumul dus pe horn, şi cerul să nu se usuce.
iar sunetul s-a rupt în lutier.
Aşază pe luciu ereţii
Cuvintele, în trop, mi-au amuţit, în graba-le toată doar spuma,
s-a sinucis păianjenul c-un fir, să crească în pântece luna
că ai ales absenţa, nu mă mir - ce-o poartă-n călcâie asceţii.
ţi-i călător decorul, asmuţit.
Femeie, te-oi ţine în pază,
Când ai venit, ninsorile fugeau, de grecii se-mbată-n atene,
un timbru indecis aveau pe plic, mi-i strânge sudoarea-ntre gene
se tamponau tăcerile în ştric - cât noaptea pe ziuă s-aşază.
aceeaşi ambră paşii tăi o au…
Ţi-ai ridicat privirea… vai, ce zid…
nu se zărea la malul drept puhoi
Nu-s căruțaș în ceață
de vorbe-ascunse între amândoi – În delta cu dorinţe mă ţii, ca râu, ostatic,
pe cer, leşia se-ntindea timid. mă dezveleşti cu teamă de-atâtea madrigale,
cu albe chei de nufăr mă-ncui, de sunt eratic,
să-not pe-ntinsa apă a gândurilor tale.
Vreo câteva tăceri Vertebra care leagă prezentul cu pricina
Pe soclu, zborul a-nlemnit în fugă, mă mistuie întruna, mi-i tandru sufocată,
nu s-a înstrăinat de tors, de oase, te-adun cuminte-n palmă, ca zumzetul albina
făuritorul încă mai îndrugă ce lasă mierii truda să cadă lacerată.
vreo câteva tăceri, din piatră scoase,
Solstiţiul stă să curgă; cât luna dă în clocot,
ori două, trei cuvinte fără carne, mă las dorinţei nadă, nu-s căruţaş în ceaţă,
din pragul unei veri, lăsată-amabil nici drumul ce atârnă, de m-aş afla în vocot,
întredeschisă, lustruind lucarne, sunt ochiul în tăcere, brodat pe dimineaţă.
cu ramele căzute-n vulnerabil;
Nu tai din cercul nopţii atât cât îmi convine,
singurătăţii îi mai fac pomană ca resturile încă să sfârâie-n atele,
doar o ninsoare - de Crimee arsă; nu-s acera-n vânare de şerpuiri venine –
cât se mai răsuceşte-abisu-n strană, mi-i înveli – O, Doamne! – cu praful dintre stele.
pleiadele, în mine, se revarsă.
Mi-s gândurile prinse în amprente,
inele se deşiră-n trunchi latente.

Valerian Bedrule
65
Nr. 2 (27) SURÂSUL

O mănușă nearuncată
Nu mai afli
loc de recepție
zâmbetelor de acreditate în ziua ce trece
prin viața de toate zilele ca un rănit pe lângă ziduri
când mâna întinsă unora la care ții
fară a crede sau cere anume ceva
Parfumul amiezii este văzută drept o mănușă
pe jumătate aruncată
Parfumul amiezii ca un halou de primăveri
ce n-or să vină prea curând Prea târziul acela
lângă liliacul înflorit ca o torță de care ne este cu adevărat frică
prin câmpia unde drepții se poate zări în oglinda retrovizoare
se separă singuri de nedrepți iar din ierbare un câmp de singurătați
și o cortină de fier dublează intră pe uși ori escaladând ferestrele
una de vrăbii ce zboară razant printre citatadele sfărâmate
prin cele o mie și una de vieți ce vor trece la care visezi cu ochii întredeschişi
pe lângă a noastră Este greu să povestești
uluită de atâtea cărări pot duce fără să doară, fără să te audă cineva vorbind
de la tine la tine când și cum
Lecturăm arhiva companiilor maritime ai zărit prima eclipsă de soare
ce-au adus mirodenii din Indii ai înălțat primul om de zăpadă
prin dimineață trasă pe sfori ai trecut prin tunelul oglinzilor deformante
urcată pe catarge fără să te sperii
între news-flash-urile sonore
ale fostelor iubiri ce abolesc
comerțul și sclavia atâtor indulgențe
Totul se întoarce
Să te ajungă din urmă propria ta respirație
și orele ce se întind cum gâtul de animal
Un anotimp sub lama cuțitului din abatoare
Un anotimp ce folosindu-si frunzele lângă bruma ce cade in fiecare dimineață
își va doborâ potrivnicii precum un doliu alb peste câmpie
un anotimp egoist ce ia prizonieri când totul se întoarce
pe toți îndrăgostiții din parcuri odată cu amintirile la miezul nopții
iar curenții oceanului vor purta sticla odată cu tristețea omului sadwich odihnindu-se
în care se află mesajul unui naufragiat pe pajiștea gradinii tăiată in două
din secolul ce o sa vină de chioșul mucegăit al fanfarei
Un anotimp sosit deja ostenit peste străzile desfundarte ale Europei Centrale
în ritmul marturisirii unde iarba se înalţă
unui conflict de interse al ploii ce urmează ca niște șerpi verzi la auzul unui flaut
oricarui discurs când deasupra noastră o bilă metalică folosită la demolări
in piața publică se legănă în strânsoarea cablurilor
când sosesc cavalerii iar trosnetul ei asemeni celui făcut de harbujii
concertează filarmonici căzuți din pătule
odată cu o adolescența anunţă cum un prinţ moștenitor
care are conștiința propriului ei sfârșit voiajază mereu incognito la Sarajevo
iar vinul crește în butuoaie
sporesc în coșuri pâinile
nu este duminică
și suntem fericiți
Alexandru Cazacu
66
BUCOVINEI Iunie 2021

Întâmplare
Mi-a venit bădiţa iară
De nevastă să mă ceară
Şi-n iatac eu l-am primit,
Apoi... nu mi-a mai venit.

Rămășag
Când la-ntrebare am zis „DA”
Şi traiu-n doi ne-am început,
Am pariat cu viaţa mea...
Pariu pe care l-am pierdut.
din
Destin
Urma scapă turma S-a însurat ca bun creştin,
C-o rubicondă de reclame;
Fapt divers Câştigul nu i-a fost puţin...
I-a servit şi doamnei şocul De îl măsori în kilograme.
Viaţa, cu-ale ei contraste,
C-a bătut-o ieri norocul... Prietenul la nevoie...
De i-a rupt vreo patru coaste. Vecinului îi sunt dator
Cât voi trăi pe lumea asta
O relaţie extraconjugală seamănă Că-mi este înger păzitor:
cu bungee-jumpingul De-o lună mi-a furat nevasta.
Când sângele la cap se-adună
Şi, neavând prea multă minte, Cine se aseamănă…
Te-arunci cu capul înainte, La nervi, îmi spune-a mea nevastă
Măcar să fie coarda bună. Că a avut o mână proastă
Şi nu-ndrăznesc să mă opun:
La horă-n sat Nici capul meu n-a fost mai bun.
Cum îmi plăcea vecina mea,
M-am prins în horă lângă ea Strigătură
Şi-n scurtă vreme s-a prins satul, Când cu mândra mă iubeam,
Noroc că nu s-a prins bărbatul. Un covrig îl împărțeam
Și-mi era pe-atunci destul...
Rugă pentru țăran Chiar și astăzi sunt sătul.
Doamne, de țăran să Te înduri,
Că și el, sărmanul, câte-ndură, Fricțiuni
Cu atât de multe bătături Alaltăieri, nevasta, furioasă,
Și așa puține-n bătătură! S-a supărat şi a plecat de-acasă,
Iar eu regret din suflet întâmplarea,
Realităţi românești Că-i trece mult prea lesne supărarea.
Îmi iese mândra mea în cale,
Se duce-încetișor la vale, Flirt
Că-n țara asta, din păcate, M-a fermecat c-un zâmbet juna
Încet se duc la vale toate. Şi-am întrebat-o la derută:
„Vrei să-ți dau soarele sau luna?”
Fapt divers Ea mi-a şoptit discret: „o sută”.
Deși în colectiv sunt nou,
Colega mea de la birou
Îmi poartă-atâta dușmănie Florin Rotaru
De poți jura că-mi e soție.

67
Nr. 2 (27) SURÂSUL

LA ANIVERSARE
Din norul vieţii-un fulg în zbor
S-a mai desprins, plutind pe-o rază,
Coboară şi apoi uşor
La tâmpla noastră se aşează.

SIMBOLUL IUBIRII Aşa se-ntâmplă an de an,


Mai punem câte-o floare-n glastră
Aș vrea să fiu un trandafir Apoi, ca frunza din castan
Și să mă pui în glastră Cădea-va-n beznă steaua noastră.
Ca al iubirii veșnic fir
Să-ți fie la fereastră. Ne-ndepărtăm cu orice zi
De anii minunaţi de şcoală,
O rază să o prind din mers De tinereţe, jocuri şi
Să-ți lumineze calea Mai rupem câte o petală.
Și zilnic să-ți dedic un vers
De să răsune valea. Şi de al dragostei fior
Ne-ndepărtăm cu orice clipă
Să prind un tril de turturea, Mergând decişi spre-un viitor
Urechea să-ți dezmierde, Străin pe-a timpului aripă.
De-l voi lăsa, iubita mea,
El în văzduh s-o pierde.

Mireasma florilor de mai


PREA DEVREME
Prin ochiul de fereastră
Omul se naşte prea devreme
Pătrunde-va și-ntregul plai
Când nu ştie nici să meargă,
Va fi la tine-n glastră.
Nici să vorbească,
Nici să cânte.
Aș vrea să fiu la tine-n gând,
Ştie numai să plângă.
În suflet, în simțire,
Să mă stropești din când în când
Poate de asta moare prea devreme,
Cu lacrimi de iubire.
Când ştie de toate,
Aproape de toate,
De-o fi cândva să vestejesc,
Sau nimic.
E un sfârșit în toate,
N- aș vrea să uiți că te iubesc
Nu mai plânge,
Cu gânduri prea curate.
Se plânge,
Deplânge.
Uscat ca fânul din livezi
Să nu m-arunci pe jar,
Ci-n veci aș vrea să mă păstrezi
La tine în ierbar!
Vasile Larco

68
BUCOVINEI Iunie 2021

DIN PANDEMIE
Invocație la 65 de ani
Când m-o vizita Covidul,
Am să-l sfătuiesc gentil:
Nu umbla cu genocidul,
Că am suflet de copil!

Umanitatea progresează
Am distrus regimuri rușinoase,
De tiranii groaznici am scăpat
Și trăim azi timpuri glorioase
Când un virus e încoronat!

Valul al doilea
EPIGRAME Când azi ostașii vechi în luptă mor,
Să aibă grijă cei din fruntea oștii,
Căci după asta vine rândul lor:
DIN ROȘIA URGIE Un virus care va ucide… proștii.

Urmând „porunca leninistă” COVID vs. SIDA


Înţeleaptă povaţă le daţi Sunt virușii la fel, necruțători,
Celor tineri, mereu hămesiţi: Ei îți provoacă frică și durere,
„Învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi!”... Dar nu-i totuna, de-un COVID să mori
Că de lucru oricum nu găsiţi! Sau de un HIV… livrat la o plăcere!

Ivan Turbincă și „pământurile rusești” Constatare demențială


Tot chefuind vârtos la draci În această pandemie
Cu Lenin şi ai săi ortaci, E curată nebunie;
Din iad purcese cu ideea Dacă nu mă crede vreunul,
Să-l anexeze la... Crimeea. Poa’ să dea-n Covizi cu tunul!

Bolșevicul Măsurarea temperaturii


E-un tip cu percepţie dublă, Se jură-un tip că nu-i bolnav;
Din stirpe de „mari patrioţi”; Au fost cipați, se zice, unii…
El n-are la suflet o rublă, La mine cazul e mai grav:
Dar vrea s-o împartă cu toţi. Iradiați mi-s bărzăunii!

Karl Marx Troc în pandemie


În „Capitalul” său elaborat, Speculează azi natura
A calculat temeinic genialul Fel de fel de indivizi:
Cum să munceşti, util cu-adevărat, Mi-au luat temperatura
Să-i iroseşti lui Engels capitalul. Și în loc mi-au dat covizi!

Noi vom merge pe altă cale (Lenin) Precauție în pandemie


Şchiopătând spre cimitir, Covidul e un inamic șiret,
Îi spunea o comunistă O bombă pentru viața conjugală,
Unui bolşevic "martir": Deci, când se-ntoarce soața de pe net,
Altă cale nu există! Un an păstrez distanța socială!

Ion Diviza

69
Nr. 2 (27) SURÂSUL

Calamitate
Ploaia cu grindină m-a prins în drum,
Palmele și buzunarele sunt pline cu mărgăritare,
Am să le duc acasă, să se bucure soția.
Plouă, plouă îndesat cu piatră ca oul de porumbel,
Dar nu mă dau,
Să plouă cât mai mult cu mărgăritare,
Să fie cât mai multe, să-mi bucur soția.
În sfârșit s-a oprit și ploaia,
Pe cer a apărut curcubeul,
Și soarele pe cer luminează plăcut.
Sunt ud leoarcă, până la piele,
Cu buzunarele doldora cu mărgăritare din gheață.
Mă grăbesc acasă ca să-mi bucur soția,
Ajuns acasă ud leoarcă soția mă compătimește
și-mi scoate hainele ude de pe mine cu buzunarele pline cu apă.
Le aruncă în mașina de spălat,
Ca eu să rămân gol pușcă fără ... mărgăritare...
Problematică
Ca un moșoroi de furnici
s-au găvozdit gândurile în capul meu.
Gânduri care mai de care, Toaca
și pozitive și din cele năstrușnice. La chindii în sat au început să bată toaca,
Trebuie să ies din casă cu unele din ele, sunetul ei se auzea și la marginea satului.
creștinește ar fi să le iau cu mine, Cred că s-o fi întâmplat ceva?
doar pe cele pozitive, pe cele bune, Se întrebau oamenii veniți acasă de la munca pe deal.
dar cum să le las pe cele năstrușnice Mulțimea de oameni s-a adunat lângă casa de cultură de mult
când lumea are nevoie și de ele?! ruinată și ea.
Lumea de azi mai bârfește și invidiază, Un individ străin, venit din raion,
mai mult, urăște și chiar blastămă, vrăjește. ieși în fața mulțimii obosite cu megafonul la gură,
Și parcă fug de gândurile rele, de unde s-o fi luat ele? strigând cât îl țineau baierele,
Cred că e mâna dracului, oi fi greșit undeva?! că a doua zi vor trebui să meargă uniți la capitală ca să-i susțină
Ca un furnicar îmi trimit rațiunea în moșoroiul de gânduri, pe ai noștri.
Încetul cu încetul gândurile dispar unul câte unul, O voce din mulțime îndrăzni să întrebe care-s ai noștri?
Mă pomenesc că gândurile m-au părăsit, Nu importă! fu răspunsul.
capul mi-a rămas fără vreun gând oarecare, Principalul să fiți la hurtă și să strigați ce vă vom spune acolo.
e limpede că apă de izvor și mă simt mai ușor. De transport, apă și pâine avem noi grijă....
Ce bine când n-ai niciun gând, Lumea s-a împrăștiat pe la casele lor ca să se lămurească:
Cu alte cuvinte, cel mai bun gând când n-ai niciun gând! Cine-s ai noștri și cine-s contra noastră?!

Ion Cuzuioc

70
BUCOVINEI Iunie 2021

*
În cuvinte pășesc cugetând
În genunchi te revăd suspinând
În suflet te simt veșnic viu
În tot ce-aș putea eu să fiu.
În viată cutremur că vreau să fii tu,
În suflet aș spune iarăși... Ba nu..
În inima mea e tăcere sublimă
Și izvor ce apa de vise-mi alină
Of... Câtă durere pornește acum,
Câtă iubire se face din nou numai scrum
* Câtă cenușă apune mereu
Spre tine, trăire... Căci... Tot ești al meu..
Dacă ar fi să dau crezare
Doar tu... În clipe, secunde și mii de răsărituri
Nopții pline de huzur
Vei fi... Același Tu. Același Om de infinituri.
Aș cutreiera departe
Lunii pline de Amor.
Aș merge pas la pas ușor,
Aș cugeta la clipe pline
Să-mi fii...
La viața plină de Amor Învață-mă în culori infinitul
La noaptea ce din Tot suspină… Căci lumea spre tine e dor și abis.
Dacă ar fi să fiu cenușă vie, Învață-mă tu ca toate-s depline
Eu zeița tuturor Ca-mi ești armonie și tot ce e scris.
Și tu, prinț de Lunț plinț Să-mi fii labirintul de nopți și suspine
Sț te-mbăt de-al meu Amor. Si jocul de zâmbete să-mi fie depline.,
De-ar fi Viața chiar vioară, Sa-mi fii și iubire, și cuget, nescris
Aș cânta și în surdină Ești numai potcoava
Te-aș surprinde prin cuvinte De soarta prescris...
Și-n nopțile cu lună plina.
De-ar fi viața o grădină
Cu flori vii ce ți-am promis
Ți-aș reda iar inceputul
Ştefana Cristina Marcu
Ce nu-l știam decât în vis!

la o ţigară singurătatea poetului


să te trezeşti în fiecare dimineaţă te-am aşteptat să vii întreaga noapte
doar cu perna în braţe pe-aceeaşi bancă doar de noi ştiută
cu toate visele nevisate ploua şi vântul mă izbea-ntr-o parte
să-ţi faci singur cafeaua din toamna abia începută
şi să-ţi aprinzi o ţigară dar tu nu ai venit
să tragi adânc fumul în piept şi-am strâns la piept numai regrete
ca pe o îmbrăţişare spunându-mi trist
uitând să mai respiri abia şoptit
apoi alta şi alta eşti singur iar poete…
până se umple scrumiera
abia atunci poţi mormăi
scrâşnind printre dinţi George Ioniță
mama ei de viaţă !

71
Nr. 2 (27) SURÂSUL

EPIGRAME... VIRUSATE
CRIZA TESTE și PROTESTE
Cu criza-aceasta mondială De medici eşti ajutat
La care nu pot s-arăt dinţii, Şi eşti pus ca să faci teste,
Spre Dumnezeu, fără sfială, Însă mulţi, deliberat,
Normal că mă mănâncă sfinţii! Le transformă în...proteste!

SETE DE VIAŢĂ PANDEMIA


O, mai ninge, n-o mai ninge, Când se uită omenia,
Vinul, ţuica s-or mai bea, Cu-atitudini primitive,
Pandemia nu mă-nvinge, Cifrele cu pandemia
Cât pe cer am steaua mea! Sunt corecte sau fictive?!

CU GÂNDUL LA MÂINE LA CIMITIR


Trăim într-o libertate Subit, când a murit vecinul
Ce nu duce nicăieri, De virus adus de străini,
Pandemiei, după fapte, Am refuzat să-mi fac vaccinul
Îi suntem...prizonieri! Şi-acum din nou suntem vecini!

CU MASCĂ CORONAVIRUS
Ce atâta tevatură? Boala asta se extinde,
Purtăm masca într-un glas: Nu ştii cine are vină,
Nu miroşi a băutură, Ieşi afară, o poţi prinde,
Nu vezi un obraz neras... Că-i umană, nu porcină...

ȘTIRILE SOARTA
Eu încerc să scriu de bine, Soarta ne rămâne gravă,
Dar pe cer sunt norii “Cirus”, Pandemia e tot vie,
Ştiri de-acasă, ştiri străine: Nu ne trebuie otravă,
Numai virus, virus, virus! Ci mai repede...tămâie.

DU-TE-N PEȘTERI, VIRUSE!


În peşteri sunt lilieci,
De ce, oameni ai ales?
Aşa că, te rog să pleci,
Ca să pot şi eu să ies...
Constantin Mîndruţă

72
BUCOVINEI Iunie 2021

Rondelul iubirii în Mai


Să vii când dau salcâmii-n floare
Și-n brațe să mă prinzi cu dor,
Să-mi simți mireasma-mbătătoare
Furată din aroma lor.

Sonet pentru primăvară Prezența mea să te-nfioare


Când te întâmpin în pridvor...
Sub soare trece câte-un nor sihastru... Vino când dau salcâmii-n floare
Ițește iarba din pământul reavăn, Și-mbrățișează-mă cu dor,
Răgaz destul să-i crească firul zdravăn,
Privind zglobie cer senin, albastru! Să vezi în ochii mei candoare
Și să-nțelegi că te ador,
Când vântu-și face-n creangă fluier, leagăn, S-așezi sărut mistuitor
Și suflă-n trupul tare de jugastru, Pe buze pline de culoare,
Ce fără teamă c-ar urma dezastru,
Tulpina dreaptă-și ține, fără seamăn! De vii când dau salcâmii-n floare!

În zarzări floarea prinde să albească,


Livada-mbracă bluze noi în fală
Și-albine trec de-ndată să muncească.
Rondelul bucuriei
Iubitule, au înflorit salcâmii!
Natura s-a gătit cu strai de gală
Ne ning cu floarea lor și-ntinerim,
Și păsări cârduri zboară, să sosească
Iar cu mirosul lor, umplând plămânii,
În timp util sub zarea lor natală.
Trezim în noi dorința să iubim,

Sonetul tainelor naturii


Să povestim acest miracol lumii
Și-a noastră fericire să-mpărțim...
Iubitule, au înflorit salcâmii!
Zâmbește roza-n zori de zi vioaie Ne ning cu floarea lor și-ntinerim,
Și spune celor ce-o privesc de-ndată:
Aflați cum roua ne-a fost nouă dată, Sub fulgii lor ne vom simți stăpânii
Minune, pentru-a ține loc de ploaie! Iubirii-n Dar primită să-mplinim,
Ciorchini de viață-n vrajă să-mpletim
Când raze ard rochița mea brodată, Cunună cum ne-au îndrumat bătrânii...
Sub soare mă înmoi, mă simt greoaie...
Pe seară-mi cântă vânt, ca din oboaie, Iubitule, au înflorit salcâmii!
Venind din cer și cred! Voi fi udată!

Din toate cele pe pământ lăsate


De vede omul tot și de învață
Și-atâtea câte-au fost în timp uitate...

Și Domnul le-a voit certă povață!


Credința plus Răbdarea-s taine date,
Să-nvingă greul ce-i apare-n față!
Olguța Luncașu Trifan

73
Nr. 2 (27) SURÂSUL

Nu te cunosc
drumul începe atunci când
în amiaza de vară
nu mai funcționează niciun plan de
rezervă
Vârstele viitoare nu mai știi
alergi sau iei lecții de zbor
drum lung în noaptea aceasta sub puterea acestui echivoc ai adormit
drumul prin mahalale cu fruntea rezemată de piatră
nori de culoarea măslinei astfel îl poți vedea pe Dumnezeu
stâlpi de telegraf sfâșiind mereu o hârtie
salcâmii roșii înșiruiți în mari sau ca pe o pasăre mare
haite mărșăluind în cadență
și o veghe înspăimântătoare parabolele
ce duhnește a regi și a hoit capătă dezinvoltura nimicului
după ce pierzi și tot pierzi desigur
amăgitoarea speranță există o mare emoție în orișice profeție
rămâne la fel însă numai duminica
ca apa împuținată-n băltoace orașul se umple de greieri

Orbiri de toamnă Punctul pe i


am pictat cu alegeri gânduri și fapte scuipi în sân
dar nu prea îmi place ce a ieșit ca să nu se întâmple vreo pagubă
dincolo de cerneala minții se întinde totuși asta
roșul sângelui se produce imediat ce trăsura parohului
pe care l-am combinat cu fel de fel de iluzii dispare condusă
până ce s-a făcut negru de mănușa albă a unui polițist îmbuibat
ca un munte de sare ochiul său de satir
pe care pasul omului nu lasă urme a încălecat pe un turn
ca un copac umbros și pentru că vorbim despre amăgiri
cu rădăcinile până la cer și despre prestigiu unei găoace de melc
astfel stă bărbatul imperfect în decorul său toate acestea nu ar putea exista
fără cusur fără formă
de la firul ierbii până la obrazul ridat
conexiunile cu lumea slăbesc e ca atunci când omori o pisică
infatuarea nu a avut niciodată legătură cu el și te zgârie ghearele nopții
după draperie un alt perete acest lucru minunat
și fereastra ce se deschide neagră spre stradă săvârșit
întunericul ne înghite sub clarul de lună
când ne aflăm prea departe de trup nu poate decât să ne bucure

Diana Trandafirv

74
BUCOVINEI Iunie 2021

Iarna
Timidă pășește de mână cu-n fulg,
O pură fecioară cu chip demiurg.
În alb strălucește veșmântu-i de nea.
E Iarna ce vine, lucind ca o stea!

O-ntâmpină Gerul ,vestit făurar,


Palat de cleștar îi aduce în dar.
Și mici spiriduși, cu adânci plecăciuni,

Nespusele cuvinte
Îi oferă cadou cristale-n cununi!

Nespusele cuvinte
Imperfecţi
Sunt cele care dor,
Nu te-am iubit fiindcă ai fi fost perfect,
Simțiri nebănuite
Perfecțiunea poate fi plictisitoare.
Se-ascund în taina lor.
Nu-i om să n-aibă vreun defect,
Căci suntem biete ființe muritoare.
Și magicele șoapte
Ce-s frânte-n al lor zbor
Ai fost un om obișnuit,
Sunt cele care-n noapte
Doar cu o inimă mai mare.
Aprind cumplitul dor.
Te-am întâlnit la timpul potrivit
Imperfecțiunii mele ca să-i dai valoare.
Un vers care pe buze
Nicicând n-a înflorit,
Mistere nepătrunse Imperfecţi
Se pierd în infinit.
Nu te-am iubit fiindcă ai fi fost perfect,
Iar gândurile care Perfecțiunea poate fi plictisitoare!
Tu nu le-ai mai rostit Nu-i om să n-aibă vreun defect,
Dispar acum în zare Căci suntem biete ființe muritoare.
Se pierd în asfințit. Ai fost un om obișnuit,
Doar cu o inimă mai mare.
Din pleoapele amorțite Te-am întâlnit la timpul potrivit
Lacrimi se scurg fierbinte Imperfecțiunii mele spre a-i da valoare!
Și tot îmi vin în minte
Nespusele cuvinte! Lângă tine
În ochii tăi eu m-am văzut mereu frumoasă ,
Chiar și defectele-mi păleau în ei .
Dorinţă Liniște Doar lângă tine m-am simțit acasă ,
Puteam să locuim și într-un bordei .
La pieptul tău, îmbrățișați, Dă liniștea mai tare,
Să stăm seară de seară, Să treacă prin timpane, În jurul tău era mereu lumină ,
De lună să fim luminați, S-acoprere gânduri care Pășeam zâmbind la brațul tău ,
Când ea o să apară. Fac gălăgie mare! Râdeam ades fără pricină ,
Căci lumea mea era în jurul tău!
Și ochii tăi scânteietori Cu nemișcate unde,
Să-mi lumineze viața, Vacarmul să-l astupe
Cu brațul,fin, să mă-nconjori Și calm să mă inunde
Când vine dimineața. Nimic să nu-l perturbe! Grațiela Cristina Herghelegiu

75
Nr. 2 (27) SURÂSUL

Scrisoare despre porumbei și umbra speranței în zbor


Iubito, pe pervazul cu vedere la viață și zi porumbei străini
au salutat trecere mea prin lume
a fost ca la table 1-1 și poartă-n casă
eu m-au încărcat de zborul și măreția lor
ei s-au bucurat de grăunțele cu care i-am ajutat
să mai treacă peste încă o zi de iarnă
atunci am înțeles de ce Duhul Sfânt a ales
să se-ntrupeze-ntr-un porumbel, Iubita mea
atunci am înțeles că rolul meu e să hrănesc sălbăticiunile lumii acum
atunci am înțeles că unde există credință există speranță
atunci am înțeles că unde există speranță nu mai există credință mereu.

(Mai știi când ți-am spus că de atâta religie și atâtea biserici oamenii au ajuns să se urască-ntre ei?)

Așa a fost, Iubito și oamenii nu știu că atunci când murim noi


ne moare numai și numai viitorul
trecutul e-n noi și prezentul e iluzia ce se destramă ușor
ca un fulg rătăcit printre pale de vânt
așa a fost și cândva am visat să aflu toate răspunsurile
la întrebările de atunci
acum viața mi-a schimbat până și întrebările
Moartea nu mă mai sperie o aștept în odaia ticsită cu tablouri
icoane și cărți
„Lăsați Moartea să vină la mine!” am spus
și dintr-o dată te-am iertat și așa au dat iarăși năvală păcatele-ntre noi.

(Mai știi când ți-am spus că dacă ți-am rămas amintire te rog să mă povestești frumos în inima ta?)

Așa a fost, Iubito și nimeni n-a văzut cât de trist am fost


în ceasul acela
ai dat cu pietre în mine și eu îți răspundeam cu singurul zâmbet avut
nimeni n-a văzut cum inima mea s-a umplut de tristețe și gol
dar toți au văzut, Iubito când m-am îngrășat sau am slăbit
de parcă din banii lor mi-aș cumpăra haine
pentru singura viață avută-nspre moartea dorită.

(Mai știi când te-am rugat să zâmbești ca să nu ți se poat[ așterne praful pe suflet?)

Așa a fost, Iubito, și prin orașul pustiit de spaimă


liniștea se făcea țăndări sub pasul timpului
niciun soldat nu face de planton în mijlocul orașului
de la marginea lumii în care stau
nimeni nu m-a întrebat până acum dacă mi-e foame sau sete
stau închis între pereți și simt trăgaciul virusului la tâmpla dreaptă
în timpane mi se înfiripă urletul disperării
și zborul porumbeilor ziua mă ispitește
„Oare cât aș face pe jos în căderea mea liberă?” mai zic
nu mă aude nimeni la ceasul din noapte
oricum pe nimeni nu interesează de nimeni în ceasul acesta
creștini de nimic și preoți cu burțile pline spurcă altare făcute cu greu
banul văduvei și al orfanului a îndestulat până acum mulți farisei.

Romeo Ioan Roșiianu

76
BUCOVINEI Iunie 2021

Un personaj literar și-a găsit… identitatea


Volumul Cocota de cauciuc profesionalismul acestora, fie critici, fie poeți, fie
negru a lui Vasile Diacon, umoriști. Printre semnatari aflăm pe universitarii
după lansarea care a avut Nicolae Crețu, Constantin Dram, Noemi Bonher,
loc în data de 29 februarie îndrăgiții scriitori Valeriu Stancu, Emilian Marcu,
2020, a suscitat un foarte Mihai Batog-Bujeniță, Liviu Apetroaie, Valentina Lateș,
mare interes atât din Victor Iosif, Constantin Mănuță, Vasile Filip, Ionel
partea mass-mediei ieșene Pintilii, cunoscutul poet – emblemă a Iașului literar
în general, cât și în cel din – Horia Zilieru, umoriștii Vasile Larco, Mihai Haivas,
mediul cultural-literar, în Sorin Cotlarciuc, Mihai Caba, mult regretata Angela
special. Pistol, Doina Toma, Mircea Țâmpău, Vasile Vajoga,
Ca participant la multe manifestări cultural- Nicolae Peiu, mai tânărul critic Ionuț Horeanu, cărora
artistice și literare, și având posibilitatea comparațiilor, li s-a alăturat actorul Emil Gnatenco.
susținem că lansarea acestui volum în aula Bibliotecii Dintre opiniile formulate, două au fost
Centrale Universitare, unde aproape că nu a fost un loc predominante, și anume cea a pudibonderiei și cea
liber, ne vorbește foarte multe despre interesul care a eroticului, sunt aspecte care, așa cum ne este
l-a suscitat cartea în rândul iubitorilor de literatură. cunoscut, literatura de gen ieșeană nu se găsește cu
În primul rând, acest gen de lucrare a surprins ușurință. Această aserțiune este o reacție la suma de
pe cititori, având în vedere preocupările de o viață și luări de poziții menționate în lucrare. După afirmațiile
arhicunoscute ale lui Vasile Diacon: etnolog, istoric, unor renumiți critici literari, vrând-nevrând, Adina va
lingvist, publicist și cunoscut jurist. rămâne un personaj în istoria literaturii române, care,
Diversitatea opiniilor și numărul mare a acestora mai devreme sau mai târziu, va fi analizat sub diverse
în procentaj covârșitor pozitive a determinat-o aspecte pe care autorul a reușit să le surprindă, unele
pe doamna Valentina Lateș să adune cu sprijinul cu foarte mare claritate, iar altele cu o anumită doză
apropiaților, inclusiv a autorului, tot ce a putut fi de subtilitate. În acest sens, considerăm că dacă Adina
identificat în doar șase luni de la lansarea lucrării în nu a jucat în totalitate rolul de amantă în această
circuitul iubitorilor de literatură care agreează acest surprinzătoare narație însă cu siguranță va incita
gen de scriitură lipsită de prejudecăți. lectorul să citească sau recitească creații aparținând
Volumul Cocota de cauciuc negru a lui Vasile literaturii universale, precum: Amanta neagră a lui
Diacon văzută de..., realizat de Valentina Lateș, Iași, Louis-Charles Royer, ori Amantele de Elfriede Jelinek
Editura PIM, 2020, 190 p., nominalizează vârfurile sau chiar O istorie a amantelor, semnată de Elizabeth
din elita culturală ieșeană cu numele ei sonore care Abbott etc.
au semnat interesante cronici și anticipează surpriza Așa cum menționam la începutul acestor
numărului și consistenței opiniilor și la această nouă rânduri, lansarea volumului lui Vasile Diacon, Cocota
realizare editorială. de cauciuc negru, a beneficiat de sprijinul mass-
Ce stârnește admirație chiar din debutul lucrării media. Așadar, evenimentul a fost filmat și transmis
este faptul că sunt redate integral luările de cuvânt de către televiziuni locale, iar imaginile imortalizate
la lansarea volumului propriu-zis, aprecieri făcute „la de profesioniști în domeniu au fost postate și aduse
cald”. Acestea au fost de fapt cele care au declanșat la cunoștința publicului prin mijloacele actuale de
imediat opiniile sub formă de analiză, texte umoristice, comunicare, parte dintre ele ilustrând acest volum.
catrene și epigrame, poezii. Totalitatea Considerăm că și această lucrare,
acestora au condus la clarificarea celor realizată cu profesionalism și acribie
33 de secvențe narative care compun de Valentina Lateș, care pune în „ramă”
volumul lansat. Lor, cu același simț al personajul lui Vasile Diacon și, poate,
umorului și în aceeași idee, le adăugăm chiar și pe autor, va avea succesul
și noi, aici, un catren: „Nea Vasile, nea scontat, iar împreună cu volumul la
Vasile,/ Ca fata să nu suspine,/ Ai luat care face referire vor realiza un cuplu
mereu pastile/ Ș-ai narat-o tare bine”. de nedespărțit în patrimoniul literar
Ca și volumul pe care îl are în românesc de profil.
vedere, această lucrare captivează
ușor cititorul prin numărul mare
și diversificat de impresii, de
Ionel Pintilii

77
SURÂSUL BUCOVINEI

Cogito X X I I I

»»Ce rost ar avea să te înșel mințindu-te că ești ca »»Suferi pentru că este așa deși îți dai seama că nu
mine? se poate altfel. Oare până la ce nivel de dezvoltare
»»Ceea ce se întâmplă, se întâmplă din cauza a intelectuală a fost scutit omul de această dramă?
ceea ce s-a întâmplat, dacă ceea ce s-a întâmplat, »»Atunci când vrei să produci cuiva o bucurie, nu
s-a întâmplat din cauza noastră, nu are rost să trebuie să te întrebi dacă persoana chiar merită.
căutăm alt vinovat pentru că ni se întâmplă ceea Nu este sigur că acela care nu înțelege astăzi, nu
ce ni se întâmplă. va înțelege niciodată.
»»A trăi în fiecare zi aceeași viață înseamnă rutină, »»Este o formă de resemnare aceea de a trăi mai
a visa în fiecare noapte același vis înseamnă mult în interior, dar conține și o doză de lașitate.
teroare. »»Frumusețea speranței pălește atunci când, prin
»»Poezia ca un strigăt al sufletului pe care mintea realizare, coboară în lumea aflată la îndemâna
îl transformă în cuvinte și obligă mâna să-l oricui. Poate și din cauză că o realizare
formuleze în litere. desăvârșită nu pare a fi posibilă.
»»Trăită în timpul siestei, dorința de a scăpa de »»Existența curentului electric poate fi percepută,
obezitate este inutilă, aceasta trebuie să fie activă nu pe cinci căi, dar este certă prezența acestuia,
în timpul servirii mesei. așa că a face o comparație, cu ceva care nu poate
»»Odată cu înaintarea în vârstă, poveștile fi perceput senzorial, este doar o formă ipotetică
sentimentale au tot mai multe verbe la timpul de a abate o discuție de multe ori devenită fără
trecut. sens.
»»Este inutilă căutarea căilor de a ajunge acolo unde »»Dialogul cu sine, dacă nu este viciat de concesii
nu este sigur că ai loc rezervat. inutile făcute propriei personalități, este mai de
»»Tăcerea interlocutorului este, de cele mai multe dorit decât a ocupa mintea cu banalități. Asta
doar în cazul în care respectivul dialog are teme
ori, determinată de lipsa ideilor, ori a cuvintelor
care depășesc limitele sferei de preocupări strict
care le-ar putea exprima, dar și o metodă
individuale.
strategică de a te obliga să vorbești, timp în care
acela așteaptă să spui ceva pentru care să te »»Chiar și familiile în care domnește indiferența
poată acuza. Preferabilă evitarea unei astfel de și cearta provin dintr-o relație între doi oameni
companii. care credeau că nu se poate unul fără celălalt. Vor
»»Gândind în cuvinte, reducem noțiunile la suportul fi fiind vorbele de ocară de azi ecoul șoaptelor
tandre de altădată?
minimal al semnificației care le definește; oare nu
am fi avut orizontul intelectual mai larg dacă nu »»În fața indiferenței și a ignoranței, orice argument
s-ar fi inventat vorbirea? Oare există un cuvânt suferă o perimare apriorică.
care să poată exprima esențialul?
»»Este greu să aștepți ceea ce nu se va întâmpla Ioan Mugurel Sasu
niciodată.

78
P A G I N A D E C A R T E N O U Ă

Cărţi ale colegilor noştri

SUNT OMUL DRUMULUI


ANICA FACINA
Editura Vatra veche - Târgu Mureș
2020
O carte despre drumul de la copilăria ale cărei trăiri sunt sedimentate
în amintiri, despre drumul pe orizontala geografică și impresiile
determinate de realitatea percepută și acceptată și drumul străjuit de
oamenii pe care i-a considerat importanți și rolul acestora.

TELEPORTAREA (MIC JURNAL DE VACANȚĂ)


GHEORGHE SOLCAN
Editura SMArt - Gura Humorului
2020
Zecile de ani de activitate la catedră, viața care i-a facilitat contactul
atât cu mediul urban cât și cu cel rural, trăirile copilului păstrat în sine
și cele ale elevilor cărora le-a dedicat mai sus pomeniții ani la catedră,
totul se concretizează în paginile care se oferă spre lectura care are
meritul de a întineri cititorul, fie și numai pentru câteva clipe.

COGITO (CUGETĂRI)
IOAN MUGUREL SASU
Editura Detectiv Literar - București
2021
Volum care cuprinde paginile „Cogito” din ultimele douăzeci și două
de numere ale revistei ”Surâsul Bucovinei”. Cu alte cuvinte: Cuget...
deci îmbătrânesc!

Cărţi ale prietenilor şi colaboratorilor


P A G I N A D E C A R T E N O U Ă