Sunteți pe pagina 1din 2

INTRODUCERE

Actualitatea şi importanţa temei. Planificarea constă în elaborarea unui sistem de


măsuri eficiente cu termenii de îndeplinire, conştient schiţate pentru atingerea obiectivelor
propuse. Planificarea presupune luarea cunoştinţei cu tipurile de planuri, metode de planificare,
măsuri de atingere a planurilor.
Dimensiunea planificării, conţinutul acesteia şi nivelul probabilităţii atingerii obiectivelor
prevăzute în plan vor fi diverse în dependenţă de caracterul obiectivelor, condiţiile social-
economice ale vieţii, nivelul de încadrare a colectivelor de muncă, implicaţi în îndeplinirea
planului elaborat, termenii, pentru care se alcătuieşte planul.
Societatea îşi pune diverse scopuri, printre care important este cît mai deplină satisfacerea
a necesităţilor lor materiale şi spirituale aflate în continuă creştere. În acest context planificarea
la întreprindere joacă un rol subordonat, sarcina ei constă în aşi aduce aportul în atingerea
scopurilor. Pe lîngă acestea în planurile întreprinderilor se fixează şi sarcini independente, care
reies din necesităţi şi sînt condiţionate numai de posibilităţile colectivului dat. Influenţa decisivă
asupra caracterului planificării o au condiţiile social-economice şi mai întîi de toate formele
proprietăţii asupra mijloacelor de producţie.
De calitatea planificării depinde în mare parte activitatea reuşită a entităților economici în
atingerea obiectivelor prevăzute şi a sarcinilor propuse, utilizarea raţională a resurselor, ritmurile
dezvoltării economice şi sociale a statului.
De asemenea, eficienţa administrării în orice formă şi la orice nivel este determinată de
aceea întrucît contribuie la îndeplinirea sarcinilor, prevăzute în plan.
Etapa modernă a dezvoltării economiei statului se caracterizează prin dimensiunea sporită
a producţiei, relaţii economice internaţionale dintre state, utilizarea pe larg în producţie a
performanţelor din domeniul tehnic şi ştiinţific. În aceste condiţii sporeşte rolul planificării pe
durată medie ca important instrument de realizare a politicii economice, cresc cerinţele faţă de
calitatea elaborării planurilor de perspectivă şi a celor curente: asigurarea echilibrării lor, o mai
mare orientare spre rezolvarea sarcinilor de ordin social, îmbunătăţirea sistemului indicatorilor
planificaţi prin aceea ca să fi ei ntegral cointeresate colectivele de muncă în procesul de sporire a
productivităţii muncii, utilizarea deplină a resurselor materiale.
Scopul și obiectivele proiectului de licenţă constă în studierea variantelor de apreciere a
performanţei planificării financiare a unei entităţi economice şi de a propune măsuri concrete de
îmbunătăţire ai acesteia pentru ca firma să atingă obiectivele financiare propuse (finalitatea
planificării financiare).
În sistemul de măsuri, menite să asigure sporirea eficienţei planificării financiare, un rol
obiectiv bază aparţine perfecţionării planificării la nivelul unităţii de producţie şi a întreprinderii.
Metodologia cercetării. S-au aplicat diferite metode moderne de cercetare, cum sunt: a
balanţelor, normativă, economico-matematică.
Revizuirea literaturii de specialitate. Pe parcursul studierii și pregătirii lucrării date au
fost consultate lucrările în domeniul dat ale specialiștilor financiari, cât și studiul actelor
legislative în vigoare. De asemenea, au fost studiate diverse surse electonice și paginile web din
Internet.
Scopul şi sarcinile cercetării au determinat structura lucrării, care este structurată în
introducere, două capitole, bibliografie şi anexe.

S-ar putea să vă placă și