Sunteți pe pagina 1din 1

Articolul 160.

EFECTUAREA ILEGALĂ A STERILIZĂRII CHIRURGICALE


(1) Efectuarea ilegală a sterilizării chirurgicale de către medic se pedepseşte cu amendă în mărime
de până la 200 unităţi convenţionale cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau
de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 3 ani.
(2) Aceeaşi acţiune săvârşită:
a) în unităţi medico-sanitare nespecializate;
b) de către o persoană fără studii medicale superioare speciale
se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 500 unităţi convenţionale sau cu închisoare de
până la 3 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a
exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), care:
a) au fost săvârşite repetat;
b) au cauzat din imprudenţă o dereglare îndelungată a sănătăţii ori o vătămare gravă a integrităţii
corporale sau a sănătăţii;
c) au provocat din imprudenţă decesul pacientului,
se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite
funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.
Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea vieţii sau sănătăţii persoanei.
Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin efectuarea ilegală a sterilizării chirurgicale de către
un medic.
§ Prin sterilizare se înţelege acţiunea chirurgicală de a-l face pe un om să devină steril, incapabil de
a procrea; a castra. Adică, a supune victima unei operaţii chirurgicale de extirpare a glandelor
sexuale. Este necesar că această operaţie să fie efectuată de către un medic cu studii superioare
speciale. Dacă extirparea glandelor sexuale sau pierderea funcţiilor lor s-a efectuat fără o operaţie
de sterilizare chirurgicală de către alte persoane, răspunderea penală va surveni potrivit daunei
concrete cauzate sănătăţii victimei.
Dacă operaţiunea sterilizării chirurgicale pentru extirparea glandelor sexuale a fost săvârşită de
către un medic cu studii superioare speciale, dar în condiţii medico-sanitare nespecializate, cele
săvârşite trebuie încadrate potrivit lit. a) alin.2 art.160 CP.
Aceleaşi acţiuni săvârşite de către o persoană fără studii medicale speciale se vor califica potrivit lit.
b) alin.2 art.160 CP.
Agravantele sînt enumerate la alin.3 art.160 CP. Infracţiunea se consideră consumată din momentul
extirpării glandelor sexuale sau al încetării funcţiilor lor.
Latura subiectivă se caracterizează numai prin intenţie directă.
Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 16 ani.

S-ar putea să vă placă și