Sunteți pe pagina 1din 27

PROGRAMUL DE STUDII DE MASTERAT INSTITUȚII JUDICIARE ȘI PROFESII

LIBERALE DIN CADUL FACULTĂȚII DE ECONIMIE ȘI DREPT, UNIVERSITATEA DE


MEDICINĂ, FARMACIE, ȘTIINȚE ȘI TEHNOLOGIE „G.E. PALADE”,TÎRGU MUREȘ

PROIECT LA DISCIPLINA

DEONTOLOGIA PROFESIILOR JURIDICE

PROFESOR COORDONATOR: PROF. UNIV. DR. LUCREȚIA DOGARU.


MASTERAND: CĂTINEAN ASINETA-MARIA.

2021
PROGRAMUL DE STUDII DE MASTERAT INSTITUȚII JUDICIARE ȘI PROFESII
LIBERALE DIN CADUL FACULTĂȚII DE ECONIMIE ȘI DREPT, UNIVERSITATEA DE
MEDICINĂ, FARMACIE, ȘTIINȚE ȘI TEHNOLOGIE „G.E. PALADE”,TÎRGU MUREȘ

DREPTURILE ȘI OBLIGAȚIILE
AVOCATULUI

≈ Aspecte de drept comparat ≈

1
2021

Cuprinsul lucrării

I. ISTORIA PROFESIEI DE AVOCAT 4

II. PROFESIA DE AVOCAT ÎN ROMÂNA 7

III. AVOCATURA – DREPT COMPARAT 8

IV. RĂSPUNDEREA CIVILĂ A AVOCATULUI 13

V. DREPTURI ȘI OBLIGAȚII SPECIFICE ALE

AVOCATULUI 15

1. STATUTUL PROFESIEI DE AVOCAT.....................................15

2. CODUL DEONTOLOGIC AL AVOCATULUI..........................21

VI. CONCLUZII 24

VII. BIBLIOGRAFIE 25

2
3
I. ISTORIA PROFESIEI DE AVOCAT

Grecia Antică
Primii oameni care ar putea fi numiți "avocați" au fost probabil oratorii din vechia Atena. De
altfel, primii oratorii atenieni s-au confruntat cu serioase obstacole structurale. În primul rând,
exista o regulă că oamenii trebuiau să-și pledeze singuri cauza, regulă care a început să fie
eludată datorită tendinței de creștere a cazurilor în care oamenii cereau asistența unui "prieten".
Din fericire, pe la jumătatea secolului 5 î.Hr., atenienii puteau să solicite formal unui prieten să-l
asiste. În al doilea rând, un obstacol mult mai serios, pe care oratorii atenieni nu au reușit
niciodată să-l depășească complet, a fost regula că nimeni nu putea percepe un onorariu pentru a
pleda în cauza altuia.
Această lege a fost ignorată serios în practică, dar nu a fost niciodată abrogată, drept urmare
oratorii nu au putut niciodată să se prezinte ca juriști sau experți. Ei au trebuit să mențină
ficțiunea juridică că ei sunt doar niște cetățeni care ajută cu generozitate un prieten pe gratis și de
aceea nu au putut niciodată să se organizeze într-o adevărată profesie — cu asociații profesionale
și titluri și toate celelalte atribute — ca la asociațiile moderne. De aceea, vorbind în sensul strict
al definiției de avocat, primii avocați aveau să fie oratorii din Roma Antică.
La începuturile Romei Antice
O lege din anul 204 î.Hr. interzicea avocaților romani să perceapă onorarii, dar această lege
a fost serios ignorată în practică. Legea referitoare la restricția asupra onorariilor a fost abolită de
Împăratul Claudius, care a legalizat avocatura ca profesie și a permis avocaților romani să devină
primii avocați care puteau practica public — dar a impus un onorariu maximal de 10.000 sesterți.
În mod asemănător cu contemporanii lor greci, primii avocați romani aveau pregătire in
retorică, nu în științe juridice, la fel ca și judecătorii in fața cărora pledau. Cu toate acestea, spre
deosebire de atenieni, romanii au dezvoltat o clasa de specialiști în drept, cunoscuți sub
denumirea de jurisconsulți (iuris consulti). Jurisconsulții erau oameni bogați pentru care
implicarea în drept reprezenta un hobby intelectual, nu o activitate de bază din care să trăiască.
Ei dădeau opinii juridice (responsa) pe probleme de drept la toți cei cărora solicitau astfel de
servicii (practică cunoscută ca publice respondere). Devenise o rutină ca judecătorii romani și
guvernatorii să ceară sfatul unui consiliu de jurisconsulți înainte de a lua o decizie, iar avocații și
oamenii obișnuiți, de asemenea, obișnuiau să meargă la jurisconsulți pentru opinii juridice. De
aceea, romanii au fost primii care au avut o care au avut o clasă socială care să se gândească la
probleme juridice, și de aceea dreptul roman a devenit așa de "precis, detaliat și tehnic."
In timpul republicii si a Imperiului
În timpul Republicii și, mai târziu, în timpul Imperiului roman, jurisconsulții și avocații nu
aveau o reglementare legală, primii fiind amatori, iar ultimii fiind, tehnic, în ilegalitate. Orice
persoană se putea autointitula avocat sau expert în drept, astfel că numai pe baza reputația
personale a acestuia, oamenii puteau să-l creadă sau nu. Acest lucru s-a schimbat odată cu

4
legalizarea profesiei de avocat facută de Claudius. Odata cu inceputul Imperiului Bizantin,
profesia juridică a fost bine înființată, reglementată în detaliu și precis stratificată. Centralizarea
și birocratizarea profesiei a fost aparent graduală la început, dar accelerată în timpul Împăratului
Hadrian. De asemenea, jurisconsulții au intrat în declin în perioada imperiului.
Conform lui Fritz Schulz, "în secolul patru lucrurile sau schimbat, iar avocații romani au
devenit avocați în adevăratul sens al cuvântului." De exemplu, în secolul patru avocații trebuiau
să facă parte dintr-un barou de pe langă o instantă de judecată pentru a pleda în fața unui
judecător din cadrul acesteia. Ei puteau pleda numai la acea instanță, existând și alte restricții
(modificate în funcție de împărat) referitoare la numarul de avocați de pe lângă o anumită
instanță de judecată. În anii 380, avocații studiau dreptul ca materie suplimentară la retorică (de
aceea reducându-se necesitatea pentru o clasă separată de jurisconsulți); în anul 460, Împaratul
Leo a impus regula ca cei care vor să fie admiși în profesie să aducă o recomadare de la
profesorii săi; în secolul șase, pentru admitere în profesie era cerută urmarea unui curs normal de
drept de aproximativ patru ani . Onorariul maximal impus de Claudius a rămas în vigoare pe
perioada Imperiului Bizantin, fiind evaluat la 100 solidi. Desigur, acesta a fost serios eludat, fie
prin cereri de acoperire a cheltuielilor, fie prin tranzacții sub rosa barter[18], ultima fiind chiar
cauză de suspendare din barou.
Evul Mediu
După căderea Imperiului Roman de Vest și la începutul instaurării Evului Mediu, profesia de
avocat in Europa de Vest a decăzut. Astfel cum James Brundage a explicat: "Până în anii 1140,
nimeni nu putea fi descris corespunzător ca un avocat care exercită această îndeletnicire ca
profesie în sesul modern al termenului de 'profesie.' " Cu toate acestea, începând cu anul 1150,
un numar mic dar crescând de oameni au devenit experți în Dreptul canonic dar numai ca avantaj
al practicării unor îndeletniciri cum ar fi cea de preot al Bisericii catolice. Oricum, din 1190 pana
în 1230, a avut loc o schimbare crucială în care câțiva oameni au inceput sa practice dreptul
canonic a profesie in sine.
Revenirea profesiei a fost marcată de eforturile bisericii și statului de a reglementa-o. În 1231
două concilii locale franceze au dictat ca avocații să depună un jurământ de admitere înainte de a
practica în fața instanțele bisericești din regiunea lor și un jurământ similar a fost promulgat
printr-un legat papal în London în 1237. Pe parcursul aceleiași decade, Frederick II, împăratul
Regatului Siciliei, a impus un jurământ similar în instanțele civile. Din 1250 un nucleu al
profesie a fost clar stabilit. Noul trend spre profesionalizare a culminat într-o propunere la Al
doilea Conciliu de la Lion din 1275 ca toate instanțele bisericești să ceară un jurământ de
admitere in profesie. Deși nu a fost adoptată de către conciliu, a avut mare influență în multe
instanțe bisericești din toată Europa. Instanțele civile din Anglia au aderat, de asemenea, la acest
trend de profesionalizare; în 1275 a intrat în vigoare un statut care prevedea pedepse pentru
avocații vinovați de fraudă, iar în 1280 președintele tribunalului din Londra a promulgat
regulamente referitoare la procedurile de admitere în profesie, incluzând depunerea unui
jurământ.

5
Norme juridice moderne privind reglementarea calității de avocat și exercitarea acestei
profesii apar încă din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Anterior, Pravilniceasca Condică a
lui Alexandru Ipsilante, Manualul Juridic al lui Andronache Donici, Codul Calimach al
Moldovei, Codul Caragea, Regulamentul organic al Munteniei, Regulamentul organic al
Moldovei evocă și reglementează activitatea „vechililor de judecată” (denumirea anterioară a
avocaților), fără a organiza instituții privind Corpul advocaților.
Organizarea profesiei de avocat prin lege se realizează prin Legea din 6 decembrie 1864
pentru constituirea corpului de advocați. Se instituie prin lege înființarea și funcționarea unor
asociații („consiliile de disciplină” – organizate în capitala fiecărui județ) care includ în mod
obligatoriu toți avocații. Datorită puterilor conferite de lege, acestea intervin în reglementarea și
controlul accesului în profesie și a exercitării ei. Pentru prima dată Legea prevede înscrierea
avocaților în tabloul avocaților județului, întocmit de consiliul de disciplină. Consiliul de
disciplină și decanul acestuia sunt aleși de avocați. În județele în care numărul avocaților este
mai mic, atribuțiile consiliului de disciplină erau îndeplinite de tribunal.
Terminologia utilizată de lege pentru ordinul avocaților este aceea de „corpul de advocați”,
cu sensul de avocații înscriși în tabloul avocaților.
Prin Decretul pentru uniforma magistraților și advocaților din 29 decembrie 1864 se instituie
regula legală potrivit căreia „costumul advocaților va fi ca al judecătorilor, însă fără cardinalul și
cu toga pătrată, fără șnur”, și regula potrivit cărei „avocații vor sta în ședință cu capul
descoperit”.
Decretul-Lege nr. 90/19901 privind unele măsuri pentru organizarea și exercitarea avocaturii
în România prevede că avocatura se organizează și funcționează pe baza autonomiei profesiei,
iar în fiecare județ și în municipiul București este constituit câte un barou, cu personalitate
juridică.
Potrivit legii expresia „colegiu de avocați” este înlocuită cu „barou”.
Voința legiuitorului a fost de a se reveni la denumiri tradiționale și la organe de conducere
alese de membrii profesiei, cu menținerea continuității juridice a structurilor organizatorice
(colegii de avocați), care sunt succesoarele universale și de plin drept, în temeiul legii, ale
fostelor colegii de avocați.
Prin lege a intervenit o transformare a persoanelor juridice („barouri”) instituție tehnico-
juridică consacrată în doctrină și jurisprudență în perioada de aplicare a Decretului nr. 31/1954
privitor la persoanele fizice și persoanele juridice.
Legea nr. 287/20092 privind Codul civil consacră expres instituția legală a transformării
persoanei juridice (art. 241 – 242) ca modalitate de reorganizare a acesteia și clarifică modul în
care trebui interpretate și aplicate dispozițiile legale care au consacrat și consacră caracterul legal

1
Decretul-lege nr. 90/1990 privind unele măsuri pentru organizarea și exercitarea avocaturii în România. Publicat în
Monitorul Oficial, Partea I nr. 32 din 01 martie 1990. În vigoare de la 01 martie 1990 până la 08 iunie 1995, fiind
abrogat și înlocuit prin Lege 51/1995.
2
Legea nr. 287 din 17 iulie 2009 privind Codul civil. Publicată în Monitorul Oficial nr. 511 din 24 iulie 2009.

6
al profesiei de avocat și care au intervenit succesiv începând din anul 1864 pentru organizarea și
modificarea legală a Ordinului avocaților.
Distincția dintre vechimea profesiei de avocat în România și, în special, în București, și
înființarea prin lege a structurilor Ordinului avocaților, care succesiv s-au numit „Corp de
advocați/avocați”, „Barou”, „Colegiu de avocați”, și din nou „Barou” se impune ca o realitate
istorică de netăgăduit, dar semnifică evoluția profesiei spre o reglementare legală, care a dăinuit
și dăinuie și în prezent.
Structurile organizatorice legal înființate privind profesia de avocat în anul 1864 și care au
dobândit personalitate juridică, tot prin lege, în anul 1907, au fost consacrate în actele normative
ulterioare – legi sau acte cu valoare de lege. Nu a fost afectată existența lor. Orice dispoziție
legală care a vizat modificarea organizării și funcționării structurilor teritoriale ale Ordinului
avocaților a consacrat calitatea de succesor universal a barourilor – colegiilor de avocați –
barourilor și deci, continuarea, prin transformare, a persoanelor juridice.
Legea nr. 51/19935 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat consacră
organizarea activității avocaților exclusiv în baza legii, în consens cu principiile avocaturii
europene.
În prezent4, după 180 de ani de avocatură în România, Baroul este subiect de drept, are
personalitate juridică. Baroul nu este o persoană juridică de drept privat fără scop lucrativ, ci este
o persoană juridică de interes public, care coordonează activitatea unei profesii legal
reglementate.
Baroul este investit cu misiunea de serviciu public a organizării exercitării avocaturii în
limitele legii și ale Statutului profesiei de avocat în raza sa teritorială de competență, exercită
prerogative de drept public privind reprezentarea profesiei pe lângă puterile publice, prin
organele sale, are competență de reglementare, competență administrativă și competență
jurisdicțională disciplinară.
Barourile din România și Uniunea Națională a Barourilor din România sunt organizate pe
baza principiului unicității, legal consacrat. Înființarea, transformarea sau suprimarea Uniunii
Naționale a Barourilor din România sau a barourilor ca persoane juridice nu se face decât prin
lege sau prin act normativ cu putere de lege, ori emis în regim de putere în aplicarea legii.
Înființarea barourilor și a Uniunii Naționale a Barourilor din România nu se poate face din
inițiativă privată deoarece persoanele particulare nu se pot substitui Statului pentru a înființa și
organiza stabilimente de utilitate publică.
În prezent, instituția apărării, prin avocat, este asociată cu dezbateri întreținute în spațiul
public fără preocuparea analizei corecte a evoluției legislative a profesiei de avocat, ori a
3
Legea nr. 51 din 7 iunie 1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat. Publicat în Monitorul Oficial
nr. 440 din 24 mai 2018.
4 Dintre file prăfuite. Momente din istoria profesiei de Avocat din România. Rememorări în ziua avocatului din

România anului 2020, Iosif Friedmann-Nicolescu 24 iun. 2020 - https://www.universuljuridic.ro/.

7
efectelor secundare care se produc ca urmare a nerespectării principiilor fundamentale ale
profesiei de avocat, cu grave implicații în planul respectării principiilor statului de drept.
În contextul în care dezvoltarea legislativă a României se produce concomitent cu
perfecționarea sistemului judiciar, adeseori apărarea prin avocat este identificată drept cauză a
lentorii procedurilor judiciare, ceea ce este incorect.
Este cazul să subliniem că pregătirea apărării, respectarea dreptului fundamental la alegerea
avocatului exclud posibilitatea instituirii „avocatului din oficiu desemnat de permanență pentru
activitatea instanțelor”, deoarece principiul apărării efective ar fi grav afectat. Nici soluțiile de
sancționare a avocaților prin mijloace de drept administrativ nu pot pune apărarea prin avocat
decât în situația de a fi expusă presiunilor incorecte și abuzurilor.

II. PROFESIA DE AVOCAT ÎN ROMÂNIA


În România, avocatul este persoana licențiată în științe juridice care, ulterior, este admisă în
profesie, în baza unui examen organizat de baroul în care intenționează să profeseze. După
admiterea în profesie, avocatul poartă titlul profesional de avocat stagiar, urmând a fi înscris pe
Tabloul avocaților stagiari. La înscrierea în barou, avocatul depune un jurământ într-un cadru
solemn. După efectuarea stagiului obligatoriu de 2 ani, avocatul stagiar trebuie să susțină un
examen de definitivat organizat de barou, în urma căruia avocatul este înscris pe Tabloul
avocaților definitivi.
În principal, activitatea avocatului se realizează prin consultații cu caracter juridic și prin
asistență sau reprezentare în fața instanțelor judecătorești sau a altor organe de jurisdicție.
În exercitarea profesiei, avocatul este independent5 și se supune numai legii, statutului
profesiei și codului deontologic. El promovează și apără drepturile, libertățile și interesele
legitime ale omului.
Deși avocații au o formare juridică generală, complexitatea tot mai mare a aspectelor de
drept, generată de evoluția societății, a impus specializarea acestora pe diferite ramuri de drept
(drept comercial, drept civil, drept penal, drept fiscal etc) sau pe categorii de activități:
• avocați de consultanță care acordă consultații cu caracter juridic;
• avocați pledanți care asistă sau reprezintă persoanele fizice sau juridice în fața instanțelor
judecătorești;
• avocați care redactează acte juridice, atestă identitatea părților și a datelor supuse
autentificării;
• avocați care asistă clientul la activități de mediere;

5
Legea nr. 51 din 7 iunie 1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat. Publicat în Monitorul Oficial
nr. 440 din 24 mai 2018.

8
• avocați ce desfășoară activități de curatelă specială, etc.
Dobândirea calității de avocat
Primirea în profesie se obține numai pe baza unui examen organizat de barou. În România
sunt înscriși în barouri cca. 21.000 de avocați. La începutul exercitării profesiei, avocatul
efectuează în mod obligatoriu un stagiu de pregătire profesională cu durata de 2 ani, timp în care
are calitatea de avocat stagiar. După efectuarea stagiului, avocatul stagiar va susține examenul de
definitivare.
Încetarea calității de avocat
Calitatea de avocat încetează prin renunțarea scrisă la exercițiul profesiei, prin deces, dacă
împotriva avocatului s-a luat măsura excluderii din profesie ca sancțiune disciplinară sau dacă
avocatul a fost condamnat definitiv pentru o faptă prevăzută de legea penală și care îl face
nedemn de a fi avocat, conform legii.
Nedemnitatea profesională
Este nedemn de a fi avocat cel condamnat definitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa
cu închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni intenționate, de natură să aducă atingere
prestigiului profesiei, cel care a săvârșit abuzuri prin care au fost încălcate drepturi și libertăți
fundamentale ale omului, stabilite prin hotărâre judecătorească, cel căruia i s-a aplicat pedeapsa
interdicției de a exercita profesia, pe durata stabilită prin hotărâre judecătorească sau disciplinară.

III. AVOCATURA – DREPT COMPARAT

Profesia avocatului în Franța


În Franța, avocatul este, la fel ca în sistemul român, o persoană licențiată în drept și care,
ulterior, este înscrisă într-un barou. Accesul în profesie presupune promovarea unui examen de
admitere într-un "Centru regional de formare profesională a avocaților". De asemenea, poate
accede în profesie persoana care a exercitat o altă profesie juridică o anumită perioadă de timp
(în cazul juriștilor este vorba de o perioadă de 8 ani). În prezent, în Franța își desfășoară
activitatea aproximativ 50.000 de avocați, repartizați în 181 de barouri, cel mai numeros fiind
Baroul din Paris.
Profesia avocatului în Statele Unite ale Americii
În Statele Unite, astfel de asociațiile avocațiale sunt formate din barouri unificate sau
asociații ale avocaților. Studentul Facultății de Drept își face stagiul într-o casa de avocatură o
perioada de 6 luni – 1 an, iar după absolvire, completează un formular și se înscrie la Curtea
Suprema in vederea susținerii examenului de licență. La cerere anexează cel puțin două
recomandări de la casele de avocatura unde si-a desfășurat practica. O condiție eliminatorie este
ca recomandările sa nu parvină de la rude sau prieteni de familie. În caz contrar, automat este

9
exclus din examen. Examenul se susține conform bibliografiei și are ca scop verificarea
raționamentului direct pe cauze și nu teoria materiilor de drept. În Marea Britanie, aceste
organizații sunt cunoscute sub numele de Curtea Inns, Consiliul Barourilor sau Consiliul
societăților de drept.

Profesia avocatului în Norvegia


Pentru a fi admis la stagiul profesional în Norvegia, candidatul trebuie să fi absolvit
facultatea de drept şi să fi frecventat „Cursul de Avocatură”, care se desfăşoară timp de şase zile
pline consecutive. Instruirea include, inter alia:
1. pregătirea cauzelor;
2. audierea martorilor;
3. Codul deontologic;
4. contabilitate;
5. metode alternative de soluționare a conflictelor;
6. negociere;
7. instruire practică de reprezentare în instanță.
Cursul se încheie cu un examen pentru acasă. După aceasta, candidatul este eligibil
pentru a încheia un contract de muncă cu un avocat sau cu un birou de avocați care îl angajează. 6
Astfel, în Norvegia stagiul profesional va începe după ce avocatul stagiar va încheia un contract
de muncă cu un avocat sau birou de avocați. În toate cazurile, un avocat trebuie să fie numit
responsabil pentru acțiunile sau inacțiunile stagiarului pe durata contractului, acest avocat
asumându-şi, de asemenea, responsabilitatea pentru dezvoltarea profesională şi instruirea
stagiarului.
Conform Legii norvegiene cu privire la Protecția Muncii, avocatul stagiar, ca şi oricine
altcineva din Norvegia care a încheiat un contract de muncă, se va bucura de o serie de drepturi
fundamentale care trebuie respectate şi de la care nu se poate devia din punct de vedere juridic.
Printre acestea sunt: dreptul la un salariu decent, dreptul la un număr maxim de ore de muncă pe
săptămână, dreptul la concediu de maternitate/paternitate şi dreptul la concediu.7
Durata de efectuare a stagiului este cel puțin doi ani. Pe parcursul acestei perioade,
stagiarul va trebui să apară în instanță pe cel puțin trei cauze, acestea trebuind să fie de un anumit
volum şi
complexitate. După participarea în instanța de judecată judecătorul va semna un formular prin
care aprobă cadrul competențelor procedurale ale avocatului stagiar. Avocatul stagiar trebuie să
depună eforturi rezonabile în vederea obținerii experienței de participare în procese de judecată,
în cazul în care o astfel de oportunitate există și sunt condiții potrivite pentru aceasta.8

6
Harald Ciarlo, expert NORLAM. Ghidul Avocatului Stagiar, capitolul VII, p.60
7
Harald Ciarlo, expert NORLAM. Ibidem
8
A se vedea pct. 4 din Contractul de muncă model pentru angajarea avocaților propus de Baroul Avocaților în
Norvegia. http://www.avocatul.md/news/masa-rotunda

10
După cum s-a menționat între avocatul îndrumător şi stagiarul fără licență trebuie să
existe un raport juridic de muncă. Avocatul stagiar va lucra în biroul avocatului îndrumător.
Trebuie să
existe un contract scris, prin care cabinetul de avocați îi stabileşte avocatului stagiar o retribuție
rezonabilă. Avocații stagiari vor avea remunerații fixe, iar salariul minim al unui jurist din
instituțiile de stat va fi considerat salariul minim indicativ pentru un avocat stagiar.9

Avocatul îndrumător trebuie să supravegheze activitatea stagiarului şi să se asigure că


acesta din urmă beneficiază de o îndrumare corespunzătoare în activitatea sa. Primele șase luni
ale angajării se consideră perioadă de probă. În cadrul perioadei de probă, contractul de muncă
poate fi reziliat de fiecare din părți cu condiția notificării făcute cu o lună înainte de data
rezilierii.
Stagiul profesional în avocatură în Norvegia se bazează pe principiul „învățare din
practică” şi este bine ajustat la lucrul direct în cauze concrete. De obicei, avocatul stagiar va fi
prezent la întâlnirile inițiale cu clienții, va lua parte la cercetarea surselor, evaluarea cauzei,
pregătirea cererilor etc., precum şi la luările de cuvânt în fața instanței pe parcursul procedurii.10
În toată activitatea sa avocatul stagiar raportează avocatului îndrumător și va acționa din
numele acestuia sau a unui alt avocat desemnat de către acesta în calitate de avocat responsabil.
Avocatul îndrumător, sau un alt avocat desemnat de către acesta urmează a fi informat atunci
când avocatului stagiar i se cere asumarea unei noi sarcini. Avocatul îndrumător (avocații
îndrumători) are dreptul și obligația de a supraveghea activitatea avocatului stagiar, precum și
obligația de a oferi sfaturi și îndrumare. Suplimentar la consilierea academică, avocatul
îndrumător trebuie să explice avocatului stagiar bazele relațiilor cu clienții și modalitatea de
facturare, precum și să ofere consiliere în domeniul eticii profesionale.
Avocatul stagiar este obligat să se familiarizeze cu, și să respecte legile și reglementările
aplicabile profesiei de avocat, inclusiv actele legislative, Codul de Conduită, prevederile legale
referitoare la confidențialitate și spălarea de bani. În caz de încălcare a reglementărilor în
activitatea sa, avocatul stagiar trebuie să informeze de îndată avocatul îndrumător. Avocatul
stagiar are dreptul la consiliere permanentă din partea avocatului îndrumător și la o evaluare a
performanțelor profesionale cel puțin o dată pe an.11
Prin Ordinul G-25/97, Ministerul Justiției şi-a exprimat poziția sa cu privire la normele de
licențiere a avocaților stagiari, precum şi cu privire la condițiile necesare pentru obținerea unei
licențe de avocat. În acest sens, se menționează că: „Stagiul profesional în avocatură se doreşte a
fi o perioadă de ucenicie în care avocatului stagiar ar trebui să i se ofere posibilitatea de a profesa
în calitate de avocat şi de a-şi dezvolta abilităţile. Pe parcursul acestei perioade, avocatul stagiar

9
Ghid pentru angajarea și monitorizarea avocaților stagiari în Norvegia aprobat de către Consiliul Executiv la
20.11.2003. revizuit la 27.3.2008 http://www.avocatul.md/news/masa-rotunda
10
Harald Ciarlo, expert NORLAM, Ghidul Avocatului Stagiar, p. 60-62
11
A se vedea pct.3 din Contractul de muncă model pentru angajarea avocaților propus de Baroul Avocaților în
Norvegia. http://www.avocatul.md/news/masa-rotunda

11
va acumula cunoştinţe despre diferitele aspecte ale profesiei de avocat. Perioada de stagiu
profesional va fi efectuată sub controlul şi instrucţiunile avocatului îndrumător.”12
Avocatul stagiar are dreptul și obligația să beneficieze de formare profesională pe parcursul
consilierii de către avocatul îndrumător (avocaților îndrumători). La înțelegerea părților, avocatul
stagiar are dreptul să beneficieze de cursuri de instruire profesională prevăzute de lege și să se
pregătească pentru aceste cursuri în timpul orelor de lucru. Avocații îndrumători sunt încurajați
să acopere taxele de curs, cheltuielile legate de deplasare și cazare pe perioada cursurilor de
instruire obligatorie și formare continuă. JUS (Centrul de Instruire pentru Juriști) este responsabil
este desfășurarea instruirii avocaților stagiari. Această instruire este obligatorie pentru obținerea
licenței. Cursurile vor include reglementări referitoare și la etica juridică, fără a se concentra în
mod special pe relația dintre avocatul îndrumător și stagiar. Mai mult decât, JUS oferă și alte
cursuri la care avocații stagiari se pot înscrie, inclusiv de etică juridică.13
Profesia avocatului în Republica Moldova
Condițiile de admitere la stagiul profesional în avocatură sunt prevăzute în Legea cu privire
la avocatură şi în Statutul profesiei de avocat. Pentru a fi admis la stagiul profesional în
avocatură, candidatul trebuie să întrunească condițiile prevăzute în art. 10, 15 şi Capitolul III al
Legii cu privire la avocatură. Acestea, la rândul său, pot fi divizate în condiții de fond și condiții
de procedură.

Condiții de fond
1. Deținerea cetățeniei Republicii Moldova;
2. Deținerea diplomei de licențiat în drept. Persoana trebuie să dețină diploma de licență care
dovedeşte faptul că a urmat studiile la facultatea de drept a unei universități acreditate în
Republica Moldova în conformitate cu legislația în vigoare. Persoana care este licențiată în
ştiințe politice şi juridice sau ştiințe administrative nu poate candida pentru statutul de avocat
stagiar în sensul Legii cu privire la avocatură. Persoanele licențiate în drept, care dețin diploma
unei instituții de învățământ superior din alt stat, recunoscute pe teritoriul Republicii Moldova,
pot fi admise la efectuarea stagiului profesional;
3. Capacitatea deplină de exercițiu conform legislației Republicii Moldova;
4. Să aibă reputație ireproşabilă, adică să nu cadă sub incidența vreunei situații prevăzute în
art. 10 al. (3) al Legii cu privire la avocatură, și anume:
- a fost condamnată anterior pentru infracțiuni grave, deosebit de grave, excepțional de grave
săvârşite cu intenție, chiar dacă au fost stinse antecedentele penale;
- nu au fost stinse antecedentele penale pentru comiterea altor infracțiuni;
- anterior a fost exclusă din avocatură sau i s-a retras licența pentru acordarea asistenței
juridice din motive compromițătoare;

12
Ghid pentru angajarea și monitorizarea avocaților stagiari în Norvegia aprobat de către Consiliul Executiv la
20.11.2003. revizuit la 27.3.2008
13
Ghid pentru angajarea și monitorizarea avocaților stagiari în Norvegia aprobat de către Consiliul Executiv la
20.11.2003. revizuit la 27.3.2008

12
- a fost concediată din cadrul organelor de drept din motive compromițătoare sau a fost
eliberată, din aceleaşi motive, din funcția de judecător, notar, consultant juridic sau funcționar
public;
- comportamentul sau activitatea persoanei este incompatibilă cu normele Codului
deontologic al avocatului;
- prin hotărârea instanței judecătoreşti, s-a stabilit un abuz prin care ea a încălcat drepturile şi
libertățile fundamentale ale omului;
5. Promovarea examenului de admitere la stagiul profesional. Persoana trebuie să promoveze
examenul de admitere la stagiu în condițiile stabilite în Statutul profesiei de avocat şi organizate
de Comisia de licențiere în conformitate cu legislația în vigoare;
6. Încheierea contractului de efectuare a stagiului profesional.

În conformitate cu art. 18 al Legii cu privire la avocatură, admiterea la stagiul profesional


se face în bază de examen, cu respectarea principiilor transparenței şi egalității în drepturi.
Modul de organizare şi procedura examenului de admitere la stagiu sunt stabilite de Statutul
profesiei de avocat. Examenul se susține în fața Comisiei de licențiere, compusă din 11 membri,
aleşi în bază de concurs, dintre care opt sunt avocați cu o vechime în profesia de avocat de cel
puțin cinci ani şi trei sunt profesori titulari de drept cu o vechime în profesia de avocat de cel
puțin cinci ani.
Comisia de licențiere are în principal următoarele atribuții cu privire la organizarea
examenelor de admitere la stagiu:
a) adoptă hotărâri privind admiterea la examene;
b) organizează examenele de admitere la stagiul profesional;
c) aprobă rezultatele examenelor de admitere la stagiul profesional;
d) adoptă hotărâri privind admiterea la stagiul profesional;
e) elaborează şi selectează lista temelor pentru disciplinele de drept care vor sta la baza
subiectelor, întrebărilor şi spețelor de la examen.
Actualmente nu există o statistică oficială cu privire la rezultatele de admitere la stagiul
profesional. Totodată analiza hotărârilor Comisiei de licențiere pentru anii 2012 (sesiunea de
toamnă) - 2013, arată că pe parcursul a 3 sesiuni de examene, la stagiul profesional au fost
admiși 446 de candidați, dintre care 295 au fost admiși la desfășurarea stagiului profesional.14
Testele propuse la examen cuprind diferite domenii: drept penal, drept procesual penal,
drept civil, drept procesual civil, drept familial, drept constituțional, drept contravențional,
jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, inclusiv instituția avocaturii. Examinarea
răspunsurilor din Chestionarul pentru elaborarea studiului arată că, în principiu, condițiile de

14
A se vedea Hotărârile Comisiei de licențiere: Hotărârea nr. 18 din 01.10.2012 (admiși la examen - 195), Hotărârea
nr.19 din 16.10.2012 (admiși la stagiu – 141), Hotărârea nr.03 din 15.04.2013 (admiși la examen - 123), Hotărârea
nr.4 din 22.04.2013 (admiși la stagiu - 73), Hotărârea nr.11 din 17.09.2013 (admiși la examen - 128), Hotărârea nr.
12 din 30.09.2013 (admiși la stagiu - 81)

13
admitere la stagiul profesional sunt implementate în practică și nu au fost evidențiate dificultăți
esențiale sub aspectul organizatoric și de accedere la stagiul profesional.
Drepturile avocatului din Rep Moldova
 Să acorde asistență juridică clientului în cadrul judecătoriilor, curților de apel şi
autorităților publice;
 Să participe la examinarea dosarelor civile şi de contencios administrativ;
 Să-i fie semnate și ștampilate de către avocatul îndrumător mandate la contractele de
asistență juridică validate;
 Să ia cunoştință de toate materialele cauzei încredințate din momentul încheierii
contractului de acordare a asistenței juridice, să facă notițe şi copii;
 Să colecteze independent, să fixeze şi să prezinte informații referitoare la circumstanțele
cauzei;
 Să solicite informații, referințe şi copii ale actelor necesare pentru acordarea asistențe
juridice în cadrul instanțelor judecătoreşti, organelor de drept, autorităților publice, a altor
organizații, care sunt obligate să elibereze actele solicitate în conformitate cu legislația în
vigoare;
 Să solicite, cu acordul clientului, concluziile specialiştilor în soluționarea problemelor care
au apărut în legătură cu acordarea asistenței juridice şi care necesită cunoştințe speciale în
diferite domenii de activitate;
 Să prezinte organelor competente şi mass-mediei cereri şi demersuri, să depună în modul
stabilit contestații şi petiții privind acțiunile şi deciziile prin care se încalcă drepturile clientului şi
drepturile avocatului în exercitarea profesiei sale;
 Să certifice actele prezentate în instanța de judecată;
 Să desfăşoare activitate de mediator;
 Să fie arbitru în cadrul procedurilor de arbitraj;
 Alte drepturi procesuale.
Evoluția sistemului juridic în condițiile societății moderne a condus la îmbogățirea și
perfecționarea științei dreptului15 . Fără îndoială, aceasta a determinat un amplu și complex
proces de metamorfozare a instituției răspunderii civile, pentru a corespunde necesității asigurării
unei protecții eficiente a victimelor faptelor ilicite, de la momentul anticipativ al prefigurării
pericolului producerii unor daune, până la repararea integrală a acestora.

RĂSPUNDEREA CIVILĂ A AVOCATULUI

Avocatura este o profesie liberală, unitară, auto-reglementată, care se desfășoară în baza


legii. Ca atare, avocatul este obligat să respecte reglementările specifice și standardele etice ale
profesiei, să protejeze demnitatea și onoarea corpului de avocați.

15
Ph. le Tourneau, Droit de la responsabilité et des contrats, Dalloz action, 2010-2011, Paris 2010, p. 975.

14
În exercitarea profesiei, precum și în orice acțiune sau comunicare publică, avocatul va avea
în vedere caracterul de interes public al profesiei de avocat, care rezultă din Legea nr. 51/1995
privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, din Statutul profesiei de avocat.
În acest context, a avut loc o specializarea răspunderii civile aplicabile în materia exercitării
unor profesii sau malpraxisului profesional cu privire la prejudiciile cauzate atât beneficiarilor
prestațiilor, cât și terțelor persoane, în demersul agravării acestei răspunderi și prevenirea
prejudiciilor victimelor inocente.
Treptat, s-a conturat ca ipoteză distinctă, autonomă, de răspundere, dobândind noi valențe, în
raport de orientările tradiționale16 . S-a constat faptul că, toate criteriile care delimitează cele
două forme ale răspunderii civile – răspunderea contractuală și cea delictuală – sunt
insuficiente în raport de ceea ce semnifică răspunderea profesională. Răspunderea civilă a
profesioniștilor nu poate fi catalogată drept o răspundere strict contractuală sau delictuală, dat
fiind faptul că este o răspundere esențialmente fundamentată pe etica specifică exercitării unei
profesii17 .
În aceste condiții s-a concretizat un nou argument de natură a justifica angajarea acestei
răspunderi: deontologia și etica profesională, care situează răspunderea profesionistului ca o
ipoteză de răspundere specială, de tipul al III-lea18 .
Așadar, pe tărâmul răspunderii civile profesionale asistăm la „neantizarea” dihotomiei dintre
răspunderea delictuală și cea contractuală, persoană responsabilă fiind obligată să satisfacă
cerințele victimelor indiferent dacă este sau nu parter contractual. Încă din anul 1982, în doctrina
juridică franceză, reputatul autor Philippe le Tourneau19 a atras atenția asupra necesității
recunoașterii răspunderii profesioniștilor, consacrând ideea privind existența unui drept special al
răspunderii profesioniștilor. S-a subliniat faptul că trebuie depășite obstacolele opozițiilor
dreptului civil, cât și ale dreptului comercial, ale răspunderii contractuale și ale răspunderii
delictuale, cu mențiunea că avem nevoie de o autonomie reală a răspunderii profesioniștilor20 .
În practică, apar tot mai multe contracte speciale, derivate din contractele uzuale, dar care
urmăresc satisfacerea unor nevoi aparte. Fără îndoială inovațiile aduse sunt numeroase,
deoarece contractele cunosc noi aplicații, ceea ce constituie o adevărată provocare pentru știința
dreptului privind interpretarea acestora și stabilirea regimului juridic aplicabil. Reglementările
dreptului pozitiv au determinat substanțiale modificări în practica contractuală 21 . Această

16
Y. Avril, Responsabilité des avocats, Editura Dalloz Référence, Paris, 2008.
17
Y. Avril, Le fondement de la responsabilité civile de l'avocat, Editura Recueil Dalloz 2009, p.995.
18
L.R.Boilă, Răspunderea civilă delictuală subiectivă, Editura C.H,Beck, Bucureşti, 2009, p. 416-428.
19
5 Ph. le Tourneau, La responsabilité civile, 3e éd., Paris, 1982, Dalloz, n° 1373; Ph. le Tourneau, Quelques aspects
des responsabilités professionnelles, Gaz. Pal. 1986.2. Doctr. 616 ; Ph. le Tourneau, De l'allégement de l'obligation
de renseignements ou de conseil, D. 1987. Chron. 101.
20
In acest sens, P. Serlooten, Vers une responsabilité professionnelle, Mélanges Hébraud, 1981, p. 805; G. Viney,
La responsabilité, 1982, LGDJ, n° 244.
21
G. Marty, P. Raynaud, Les obligations, 2e éd., par P. Raynaud, 1988, Sirey, n° 52 s. ; G. Cornu, L'évolution du
droit des contrats en France, Journées de la société de législation comparée, 1979, Rev. int. dr. comp., n° spécial,
vol. 1, p. 447 s. ; Ph. le Tourneau, Quelques aspects de l'évolution des contrats, Mélanges offerts à Pierre Raynaud,
Dalloz, 1985, p. 349 s. ; J. Savatier, L'évolution contemporaine du droit des contrats, PUF, 1986

15
dezvoltare a condus la delimitarea unor reguli speciale circumscrise dreptului contractelor
profesionale, caracterizată prin diligență profesională, care impune o multitudine de obligații
specifice, ingenioase, subtile. Aceste contracte sunt fundamentate pe valori morale, care privesc
relațiile de afaceri, cum este onoarea, prietenia, amabilitatea, integritatea, loialitatea, răbdarea, cu
implicații în plan juridic. Din această perspectivă, obligațiile profesionistului sunt circumscrise
competenței, respectului și probității științifice.
Ca ipoteză specială de răspundere juridică, răspunderea civilă pentru malpraxisul profesional
reprezintă acel raport juridic care se naște prin încălcarea de către anumite categorii de
persoane, denumite generic profesioniști, a regulilor de conduită stabilite de lege sau de
corpul profesional din care fac parte, cauzând un prejudiciu altei persoane, cu privire la
care se naște obligația reparării acestuia22. Analizat ca instituție juridică, malpraxisul reunește
normele care reglementează această obligație de despăgubire a victimei, raportată la fapta
contractuală sau extra-contractuală a profesionistului.
Această activitate este una organizată, fiind supusă unor reguli speciale reglementate prin
norme juridice, nefiind una ocazională, sporadică. În plus, activitatea profesionistului presupune
un exercițiu sistematic, o anumită durată, ceea ce înseamnă că nu este una ocazională, sporadică,
întâmplătoare. Exploatarea unei întreprinderi nu este condiționată de obținerea unui anumit
profit, ceea ce înseamnă că activitatea profesionistului este la fel de exigent analizată în toate
cazurile, chiar și atunci când a acționat voluntar, fără a fi remunerat sau fără a urmări obținerea
unui avantaj.

IV. DREPTURI ȘI OBLIGAȚII SPECIFICE ALE AVOCATULUI


Misiunea avocatului constă în apărarea, prin toate mijloacele specifice profesiei, a
drepturilor, libertăților și a intereselor legitime ale clienților, în vederea aflării adevărului, a
înfăptuirii justiției și a respectării statului de drept.
Avocatul este garantul apărării cetățeanului față de excesele instituțiilor statului, precum și
al păstrării echilibrului între interesul public al societății și interesul privat al cetățeanului. În
exercitarea profesiei, avocatul este obligat să acționeze cu bună credință, în apărarea valorilor
profesiei de avocat și ale statului de drept.23
Într-o societate întemeiată pe valorile democraţiei şi ale statului de drept, avocatul are un rol
esenţial. Avocatul este indispensabil justiţiei şi justiţiabililor şi are sarcina de a apăra drepturile şi
interesele acestora. El este deopotrivă sfătuitorul şi apărătorul clientului său.
În exercitarea profesiei, avocatul nu poate fi supus niciunei restricţii, presiuni, constrângeri
sau intimidări din partea autorităţilor sau instituţiilor publice ori a altor persoane fizice sau
persoane juridice. Libertatea şi independenţa avocatului sunt garantate de lege.

22
D. Cimpoeru, Malpraxisul, Ed. C.H. Beck, București, 2013, p. 5.
23
Anexa la Hotărârea Consiliului UNBR nr. 268/17 iunie 2017- Codul deontologic al avocatului român.

16
Cadrul legal național cu privire la răspunderea juridică a avocatului este redat de

1. STATUTUL din 3 decembrie 2011 al PROFESIEI DE AVOCAT24.


În continuare voi cita câteva articole conținând atât dispoziții cu privire la drepturi, cât și la
îndatoriri ale avocatului.
Obligația de confidențialitate
Art. 8
(1)Secretul profesional este de ordine publică.
(2)Avocatul este dator să păstreze secretul profesional privitor la orice aspect al cauzei care
i-a fost încredinţată.
(3)Avocatul nu poate fi obligat în nicio circumstanţă şi de către nicio persoană să divulge
secretul profesional. Avocatul nu poate fi dezlegat de secretul profesional nici de către clientul
său şi nici de către o altă autoritate sau persoană. Se exceptează însă cazurile în care avocatul
este urmărit penal, disciplinar sau atunci când există o contestaţie în privinţa onorariilor
convenite, exclusiv pentru necesităţi stricte pentru apărarea sa.
(4)Obligaţia de a păstra secretul profesional nu împiedică avocatul să folosească
informaţiile cu privire la un fost client, dacă acestea au devenit publice.
(5)Nerespectarea prevederilor prezentului articol constituie abatere disciplinară gravă.
Art. 113
Avocatul este confidentul clientului în legătură cu cazul încredinţat. Confidenţialitatea şi
secretul profesional garantează încrederea în avocat şi constituie obligaţii fundamentale ale
avocatului.
Art. 9
(1)Obligaţia de a păstra secretul profesional este absolută şi nelimitată în timp. Obligaţia se
întinde asupra tuturor activităţilor avocatului, ale asociaţilor săi, ale avocaţilor colaboratori,
ale avocaţilor salarizaţi din cadrul formei de exercitare a profesiei, inclusiv asupra raporturilor
cu alţi avocaţi.
(2)Obligaţia de a păstra secretul profesional revine şi persoanelor cu care avocatul
conlucrează în exercitarea profesiei, precum şi salariaţilor săi. Avocatul este dator să le aducă
la cunoştinţă această obligaţie.
(3)Obligaţia de a păstra secretul profesional revine tuturor organelor profesiei de avocat şi
salariaţilor acestora cu privire la informaţiile cunoscute în exercitarea funcţiilor şi atribuţiilor
ce le revin.
Obligații comportamentale
Art. 11

La data 19-dec-2011 actul a fost adoptat de Hotărârea 64/2011 al Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din
24

România.

17
În raporturile cu instanţele judecătoreşti, cu Ministerul Public, cu celelalte autorităţi şi
instituţii publice, cu persoanele juridice şi persoanele fizice cu care vine în contact, avocatul
este dator să aibă un comportament demn, civilizat şi loial.
Obligații de asistență
Art. 91
(1)În condiţiile legii, avocatul asigură asistenţă şi reprezentare juridică în faţa instanţelor
judecătoreşti, a organelor de urmărire penală, a autorităţilor cu atribuţii jurisdicţionale, a
notarilor publici şi a executorilor judecătoreşti, a organelor administraţiei publice, a
instituţiilor şi a altor persoane juridice, pentru apărarea şi reprezentarea cu mijloace juridice
specifice a drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale persoanelor.
(2)Asistarea şi reprezentarea clientului cuprinde toate actele, mijloacele şi operaţiunile
permise de lege şi necesare ocrotirii şi apărării intereselor clientului.
Art. 109
(1) Avocatul este obligat să depună toate diligențele necesare pentru realizarea serviciului
profesional pentru care a fost angajat.
(2) Contractul dintre avocat și client poate fi denunțat prin acordul ambelor părți.
(3) Părțile pot denunța unilateral contractul de asistență juridică în conformitate cu prevederile
expres menționate în contract.
Art. 105
(1) Avocatul are obligația să acorde asistență juridică în cazul în care a fost desemnat din oficiu
sau când exercită profesia gratuit.
Obligații de reprezentare
Art. 91
(1) În condițiile legii, avocatul asigură asistență și reprezentare juridică în fața instanțelor
judecătorești, a organelor de urmărire penală, a autorităților cu atribuții jurisdicționale, a
notarilor publici și a executorilor judecătorești, a organelor administrației publice, a
instituțiilor și a altor persoane juridice, pentru apărarea și reprezentarea cu mijloace juridice
specifice a drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale persoanelor.
(2) Asistarea și reprezentarea clientului cuprinde toate actele, mijloacele și operațiunile permise
de lege și necesare ocrotirii și apărării intereselor clientului.
Obligații de consiliere.
Art. 136
(1) Consilierea și reprezentarea unui client îl obligă pe avocat să privească speța respectivă
dintr-o perspectivă proprie și să acorde clientului sfaturi dezinteresate. Sfătuirea clientului nu
se rezumă la expunerea unor prevederi legale, ci va avea în vedere și consecințele de ordin
moral, economic, social și politic care ar putea avea relevanță în situația respectivă.

18
(2) Ori de câte ori clientul propune un demers despre care avocatul apreciază că va avea
consecințe legale negative, acesta va atenționa clientul cu privire la consecințe sau, după caz, va
putea denunța contractul de asistență juridică.
Art. 135
(1) În activitatea de consiliere avocatul va acționa cu tact și răbdare pentru a înfățișa și a
explica clientului toate aspectele cazului în care îl asistă și/sau îl reprezintă. Avocatul va căuta
să folosească cel mai potrivit limbaj în raport cu starea și experiența clientului, pentru ca acesta
să aibă o reprezentare corectă și completă asupra situației sale juridice.
(2) Avocatul se va consulta adecvat cu clientul pentru a stabili scopul, modalitățile și finalitatea
consilierii, precum și soluțiile tehnice pe care le va urma pentru a realiza, când este cazul,
asistența și reprezentarea clientului.
De aici rezultă că este interzis avocatului să-și fixeze onorariile în baza unui pact "de quota
litis", care este o convenție încheiată între avocat și clientul său, înainte de soluționarea
definitivă a unei cauze.
Principiile și regulile de bază ale relației dintre avocat și client
Art. 108
(1)Dreptul avocatului de a asista, a reprezenta ori a exercita orice alte activităţi specifice
profesiei se naşte din contractul de asistenţă juridică, încheiat în formă scrisă între avocat şi
client ori mandatarul acestuia.
(2)Forma, conţinutul şi efectele contractului de asistenţă juridică sunt stabilite prin
prezentul statut.
(3)Avocatul nu poate acţiona decât în limitele contractului încheiat cu clientul său, cu
excepţia cazurilor prevăzute de lege.
Art. 110
Avocatul trebuie să depună toată diligenta pentru apărarea libertăţilor, drepturilor şi
intereselor legitime ale clientului.
Art. 111
Avocatul este dator să îşi sfătuiască clientul cu promptitudine, în mod conştiincios, corect şi
cu diligentă. Avocatul îşi informează clientul cu privire la evoluţia cazului ce i-a fost încredinţat.
Art. 112
Probitatea, spiritul de dreptate şi onestitatea avocatului sunt condiţii ale credibilităţii
avocatului şi profesiei.

Art. 119 precizează următoarele legat de răspunderea avocatului:


(1)Avocatul este obligat să se asigure de răspundere profesională.
(2)Condițiile asigurării de răspundere profesională sunt prevăzute de prezentul statut și pot
fi stabilite, în cazul formelor asociative de exercitare a profesiei, conform regulilor stabilite
între avocați.
(3)Obligația de asigurare de răspundere civilă este permanentă. Suma asigurată nu poate fi
mai mică decât cea prevăzută în statutul profesiei.

19
(4)Prin contract, părțile pot stabili limitele răspunderii avocatului. Clauzele de exonerare
totală de răspundere profesională sunt socotite nescrise.
De asemenea, la articolul 266 din aceeași lege, regăsim:
(1)Răspunderea disciplinară a avocatului nu exclude răspunderea civilă, penală sau
administrativă.
Avocatul, ca orice profesionist care obține venituri din activități independente, susceptibil a
prejudicia prin activitatea desfășurată „este obligat să se asigure pentru răspunderea profesională,
în condițiile stabilite prin statutul profesiei”, conform art. 42 din Lege, respectiv art. 231 din
Statutul profesiei de avocat, care prevede faptul că:
(1) Avocatul are obligația să se asigure pentru răspunderea profesională, în temeiul art. 42
din Lege.
(2) Prin răspundere profesională se înțelege acoperirea daunelor efective suferite de client
și rezultate din exercitarea profesiei cu nerespectarea prevederilor Legii, ale prezentului statut
și a regulilor deontologice.
Răspunderea civilă a avocaților, ca formă a răspunderii juridice civile, reprezintă consecința
juridică negativă pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare de către avocat a
obligațiilor profesionale față de client, exprimată prin necesitatea reparării prejudiciului cauzat
clientului. În practica profesională pot fi întâlnite diferite exemple de neexecutare a obligațiilor
de către avocați, cum ar fi:
 omiterea termenului procesual;
 nerespectarea conflictului de interese;
 nerespectarea clauzei de confidențialitate;
 necunoașterea prevederii legale sau efectuarea unei cercetări juridice insuficiente;
 acordarea unei consultații, care contravine prevederilor legii;
 și altele.
Este de precizat, analizând felurile răspunderii existente până în prezent, natura juridică a
răspunderii avocațiale, de principiu, constituie o răspundere de tipul al treilea, fiind însă
catalogată de către jurisprudență ca o răspundere esențialmente contractuală.
Prin însăși specificul muncii sale, profesionistul este responsabil pentru modul de îndeplinire
a unei obligații de mijloace, fiind antrenată răspunderea sa doar în măsura în care se dovedește
faptul că a încălcat cu vinovăție o regulă deontologică profesională25. Se cuvine să precizăm
faptul că în sarcina profesionistului sunt reglementate și unele obligații de rezultat care impun
diligența maximă pentru îndeplinirea acesteia, cum ar fi spre exemplu, obligația avocatului de
a se prezenta la audierea clientului său, de a redacta un act, de a promova o cale de atac în
termenul legal, etc.
25
L.Pop, Faptele juridice ilicite şi celelalte fapte juridice extracontractuale cauzatoare de prejudicii (răspunderea
civilă delictuală sau extracontractuală), p.303 şi urm. în L.Pop, I.F.Popa, S.I.Vidu, Tratat elementar de drept civil.
Obligaţiile conform noului Cod civil, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012

20
Ceea ce este specific acestor obligații este faptul că simpla neajungere la rezultatul stabilit
antrenează răspunderea profesionistului pentru demersurile sale profesionale, prezumându-se
culpa acestuia. Pornind de la cele evidențiate și utilizând un raționament logico-juridic, putem
afirma că răspunderea civilă a profesionistului este prin esența atribuțiilor sale, în general, o
răspundere subiectivă, fundamentată pe elementul vinovăției.
În unele cazuri, când avem în vedere o obligație de rezultat, răspunderea civilă a
profesionistului este fundamentată obiectiv pe ideea garanției obiective a riscului de activitate 26.
Aceiași este situația și când vorbim despre răspunderea profesionistului pentru alte persoane,
precum cea a personalului administrativ sau a stagiarului care lucrează în subordinea sa.
Răspunderea profesioniștilor necesită așadar recunoașterea unei răspunderi de tipul al treilea,
care nu se identifică pe deplin cu răspunderea contractuală sau delictuală tradițională. Analiza
conținutului raportului juridic obligațional în care participă în calitate de debitor, un profesionist,
implică prezentarea sistematică a obligațiilor civile pe care acesta, în temeiul legii sau al
contractului și le asumă față de beneficiarul prestației.
Vom avea în vedere divizarea obligațiilor specifice profesioniștilor propusă în doctrina
juridică franceză în două mari categorii:
 obligații generale, asumate în toate raporturile juridice, atât cele extra-contractuale,
cât și cele contractuale, opozabile erga omnes și
 obligații speciale care rezultă în mod expres sau tacit din cuprinsul anumitor
prevederi contractuale.
În prima categorie am examinat regimul juridic și caracteristicile esențiale ale obligației
de informare, respectiv obligației de securitate care incubă profesionistului cu titlu general și
absolut, regăsindu-se fără excepție în privința oricărei profesii.
Cea de-a doua categorie care vizează obligațiile speciale ale profesionistului am împărțit-
o în trei subcategorii:
 obligații care decurg din loialitatea contractuală: obligația de executare a
contractului, obligația de cooperare, obligația specială de informare, respectiv
obligația specială de securitate;
 obligații care vizează loialitatea față de co-contractant: obligația de fidelitate,
obligația profesionistului de a respecta interesul partenerului său contractual,
obligația profesionistului de a manifesta un comportament activ, obligația
profesionistului de a persevera, obligația de transparență, obligația
profesionistului de a facilita partenerului27 său executarea contractuală, dar și
datorii de ordin moral, precum răbdarea, onoarea, discreția, probitatea, coerența;

26
L.Pop, idem. , p. 404 în L.Pop, I.F.Popa, S.I.Vidu, Tratat elementar de drept civil. Obligaţiile conform noului Cod
civil, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012.
Ph.le Tourneau, Droit de la responsabilité et des contrats. Régimes d’indemnisation, Dixième édition,
27

2014, Dalloz Action, p. 1171-1175, nr. 3567 şi urm.

21
 obligații care decurg din Principiul Eficienței: obligația profesionistului de a
observa dacă concursul muncii sale poate conduce la rezultatul solicitat de către
client, obligația profesionistului de a deține competențele necesare, obligația de
formare continuă, obligația profesionistului de a manifesta spirit de inițiativă,
obligația profesionistului de anticipare a posibilelor incidente de natură a afecta
beneficiarul prestației, respectiv obligația profesionistului de a-și îndeplini
atribuțiile cu promptitudine.
Având în vedere faptul că, obligațiile avocatului sunt calificate ca fiind esențialmente
obligații de mijloace, de a depune toată măiestria și priceperea lor în desfășurarea atribuțiilor
încredințate pentru apărarea și sprijinirea clientului, este vizată cu precădere o răspundere
subiectivă, fundamentată pe elementul vinovăției.
Trebuie menționat faptul că în sfera de activitate a avocatului, se pot concretiza și
obligații de rezultat, care antrenează răspunderea profesionistului în mod automat prin simpla
neajungere la rezultatul scontat, aflându-ne în prezența unei răspunderi fundamentate obiectiv pe
ideea garanției obiective a riscului de activitate28 .
Ceea ce stă la baza exercitării profesiei de avocat este, printre altele, și necesitatea
avocatului de a depune toată diligența pentru a fi apărate libertățile, drepturile și interesele
legitime ale clientului. Din păcate, clientul, atunci când își angajează un avocat, face o confuzie
destul de ridicată cu privire la finalitatea procesului. De obicei, majoritatea consideră că cel care
oferă o apărare se obligă să și ajungă la rezultatul dorit, și nu la rezultatul care este considerat a fi
unul corect și etic.
CODUL DEONTOLOGIC AL AVOCATULUI ROMÂN29
Relația avocatului cu mass-media
Art. 21. (1) În relația cu mass media, avocatul își exercită libertatea de exprimare și are dreptul
să intervină, prin intermediul mijloacelor mass-media, atunci când este vorba de apărarea
intereselor legitime ale clientului său ori a profesiei de avocat.
(2) Avocatul care face declarații în mass-media sau moderează diferite emisiuni cu tematică
juridică sau altă tematică va trebui să respecte dispozițiile prezentului Cod deontologic.
(3) Avocatul va ține seama că specificul libertății sale de exprimare este subordonat legii și
statutului profesiei de avocat, precum și prevederilor prezentului Cod.
(4) În acest sens, avocatul va manifesta prudență și reținere în legătură cu informațiile pe care
le oferă presei, astfel încât să nu încalce regulile și principiile profesiei.
(5) Publicarea unor articole de presă sau programe plătite de către avocat, prezentate ca
informații obiective, este interzisă.

28
L.Pop, Faptele juridice ilicite şi celelalte fapte juridice extracontractuale cauzatoare de prejudicii
(răspunderea civilă delictuală sau extracontractuală), p. 404 în L.Pop, I.F.Popa, S.I.Vidu, Tratat elementar
de drept civil. Obligaţiile conform noului Cod civil, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2012.
29
Hotărârea nr. 268/17 iunie 2017 prin care Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România, în
ședința din 17 iunie 2017, a aprobat Codul Deontologic al Avocatului Român, prevăzut în Anexă.

22
(6) În temeiul dreptului la liberă exprimare, avocatul poate să comunice prin mass-media
convingerile sale profesionale, cele privitoare la problemele profesiei, cele privind relația cu
magistrații, cu organele puterii judecătorești, cu celelalte organe judiciare, precum și cu
organele statului.
(7) Avocatul va evita prezentarea în presă a problemelor clienților, dezbaterea cauzelor și
oferirea de date sau informații din procesele în care își exercită atribuțiile.
(8) În mod excepțional, când interesul clientului o impune, avocatul poate să prezinte presei
abuzurile la care este supus clientul său, solicitând restabilirea legalității și adoptarea unor
măsuri procedurale corecte.
(9) În relația cu mass-media, avocatul va evita publicitatea, sens în care nu va face referiri la
portofoliul pe care îl deține, la notorietatea cauzelor pe care le-a susținut ori la numărul
proceselor câștigate.

Relațiile avocaților cu clienții

Art. 22. (1) Prevederile prezentului Cod, privind raporturile dintre avocat și client, se aplică în
toate situațiile în care se solicită i se solicită avocatului serviciile sale profesionale, indiferent
dacă s-a încheiat sau nu un contract de asistență juridică, potrivit legii.
(2) Relațiile dintre avocat și clienții săi se bazează pe profesionalism, onestitate, probitate,
corectitudine, sinceritate, loialitate și confidențialitate.
(3) Orice persoană are dreptul să-și aleagă avocatul în mod liber, cu excepția cazurilor în care
se solicită asistență judiciară gratuită, ori asistența juridică prin avocat se acordă ca o
modalitate a ajutorului public judiciar, iar legea permite desemnarea unui avocat de către
organele profesiei de avocat.
(4) Orice avocat are dreptul să accepte sau să refuze un client, fără a da explicații.

Apărarea intereselor legitime ale clientului

Art. 23.La baza relației avocat-client stă apărarea intereselor clientului, care vor avea
preeminență față de orice alte interese.

Dreptul la onorariu
Art. 24. (1) Avocatul trebuie să îl informeze pe client, în mod clar și precis, cu privire la tot ceea
ce solicită cu titlu de onorariu, precum și asupra criteriilor concrete pe baza cărora cuantumul
onorariului ar putea fi modificat pe parcursul contractului de asistență juridică, dacă este cazul.
(2) Constituie încălcarea deontologiei profesionale conduita avocatului care solicită, nemotivat
și repetat, reducerea onorariilor convenite de colegii adversari cu clienții lor sau îi asistă pe
clienții care cer o astfel de reducere.

Relațiile dintre avocați


Art. 27. (1) Pe întreaga durată a activității profesionale, avocatul, în raporturile cu colegii
avocați, va respecta reglementările profesiei, precum și dispozițiile prezentului Cod,
manifestând colegialitate.

23
(2) Avocatul va depune diligențe să comunice în timp util la instanțe și către colegul avocat
adversar orice circumstanță care-l împiedică, pe el sau pe clientul său, să dea curs la timp unei
formalități ori să fie prezent la o oră prealabil fixată pentru desfășurarea unor activități
profesionale.
(3) În cadrul discuțiilor cu clientul, avocatul va evita referirile la și despre colegul avocat,
adversar în cauză, abținându-se de la comentarii asupra prestației acestuia.
(4) Avocatul nu va face, în niciun context, declarații care aduc atingere demnității altui avocat
sau afectează reputația profesională a acestuia.
(5) Ca expresie a colegialității, avocatul este obligat să ia poziție față de eventualele abuzuri
comise asupra colegului său, informând despre aceasta, de îndată, baroul sau decanul.
(6) Este interzis avocatului care se află in exercitarea profesiei să colaboreze în orice fel cu
persoane care exercită fără drept profesia de avocat.

Deontologia în relațiile profesionale transnaționale

Art. 28. (1) În activitățile profesionale transnaționale avocatului român i se aplică prevederile
Codului deontologic al avocaților europeni și regulile deontologice ale baroului pe raza căruia
se prestează servicii profesionale ocazionale, în cazul în care nu există reglementări contrarii.
(2) Cooperarea avocaților români cu avocații din State Membre ale Uniunii Europene și ale
Spațiului Economic European are la bază Carta principiilor fundamentale ale avocatului
European și Codul deontologic al avocaților europeni, care au menirea de a minimiza și, în
măsura în care este posibil, de a exclude problemele ce pot apărea din „deontologia dublă”,
adică aplicarea a mai mult de un set de norme naționale potențial conflictuale la una și aceeași
situație.

24
V. CONCLUZII

În practica internațională, de multe ori, se întâlnesc cazuri de atragere la răspundere civilă


a avocatului pentru neexecutarea obligațiilor profesionale. Spre exemplu, după anii 1980,
instanțele judecătorești din statul Texas tot mai mult sunt chemate să se pronunțe asupra regulilor
și condițiilor în care avocații urmează a fi atrași la răspundere civilă, în special cu privire la
relațiile fiduciare dintre avocat și client, confidențialitate etc.
Concluzionez prin sublinierea faptului că în societatea modernă, perfecționarea
instituțională și funcțională este consolidată prin respectarea celor mai bune practici legate de
funcționarea sistemului judiciar, asigurarea unei depline compatibilități între aceasta și legislația
aplicabilă. În acest context, justiția constituie o funcție fundamentală a statului, iar administrarea
ei reprezintă un atribut esențial al puterii suverane a acestuia.
Rolul avocaților în funcționarea sistemului judiciar este deosebit de important. Acesta se
manifestă pe două planuri: protecția drepturilor și intereselor legitime prin drept și acces la
apărarea calificată, respectiv, înfăptuirea actului de justiție prin apărarea intereselor generale
ale societății, a ordinii de drept.
Pe aceste coordonate, Codul deontologic și principiile fundamentale ale exercitării
profesiei de avocat reprezintă principalele repere care ghidează îndeplinirea misiunii avocatului
în societate. Respectarea acestora este esențială în vederea asigurării ordinii de drept. Ori de câte
ori, fapta culpabilă a acestui profesionist conduce la producerea unui prejudiciu clientului sau
unei terțe persoane este necesară angajarea răspunderii avocatului și obligarea acestuia la
repararea integrală a pagubei.

De ținut minte este că atunci când angajăm un avocat, nu plătim rezultatul, ci


pregătirea dosarului, munca intensă de documentare și o frumoasă luptă juridică.

25
VI. BIBLIOGRAFIE

1. Decretul-lege nr. 90/1990 privind unele măsuri pentru organizarea și exercitarea avocaturii în România.
Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 32 din 01 martie 1990. În vigoare de la 01 martie 1990 până la 08
iunie 1995, fiind abrogat și înlocuit prin Lege 51/1995.
2. Legea nr. 287 din 17 iulie 2009 privind Codul civil. Publicată în Monitorul Oficial nr. 511 din 24 iulie
2009.
3. Legea nr. 51 din 7 iunie 1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat. Publicat în Monitorul
Oficial nr. 440 din 24 mai 2018.
4. Dintre file prăfuite. Momente din istoria profesiei de Avocat din România. Rememorări în ziua avocatului
din România anului 2020, Iosif Friedmann-Nicolescu 24 iun. 2020 - https://www.universuljuridic.ro/.
5. Ph. le Tourneau, Droit de la responsabilité et des contrats, Dalloz action, 2010-2011, Paris 2010, p. 975.
6. Y. Avril, Responsabilité des avocats, Editura Dalloz Référence, Paris, 2008.
7. Y. Avril, Le fondement de la responsabilité civile de l'avocat, Editura Recueil Dalloz 2009, p.995.
8. L.R.Boilă, Răspunderea civilă delictuală subiectivă, Editura C.H,Beck, Bucureşti, 2009, p. 416-428.
9. Ph. le Tourneau, La responsabilité civile, 3e éd., Paris, 1982, Dalloz, n° 1373; Ph. le Tourneau, Quelques
aspects des responsabilités professionnelles, Gaz. Pal. 1986.2. Doctr. 616 ; Ph. le Tourneau, De
l'allégement de l'obligation de renseignements ou de conseil, D. 1987. Chron. 101.
10. P. Serlooten, Vers une responsabilité professionnelle, Mélanges Hébraud, 1981, p. 805; G. Viney, La
responsabilité, 1982, LGDJ, n° 244.
11. G. Marty, P. Raynaud, Les obligations, 2e éd., par P. Raynaud, 1988, Sirey, n° 52 s. ; G. Cornu, L'évolution
du droit des contrats en France, Journées de la société de législation comparée, 1979, Rev. int. dr. comp., n°
spécial, vol. 1, p. 447 s. ; Ph. le Tourneau, Quelques aspects de l'évolution des contrats, Mélanges offerts à
Pierre Raynaud, Dalloz, 1985, p. 349 s. ; J. Savatier, L'évolution contemporaine du droit des contrats, PUF,
1986
12. D. Cimpoeru, Malpraxisul, Ed. C.H. Beck, București, 2013, p. 5.
13. Anexa la Hotărârea Consiliului UNBR nr. 268/17 iunie 2017- Codul deontologic al avocatului român.
14. Hotărârea nr. 268/17 iunie 2017 prin care Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România, în ședința
din 17 iunie 2017, a aprobat Codul Deontologic al Avocatului Român, prevăzut în Anexă.

26