PSIHIATRIE ȘI NURSING ÎN PSIHIATRIE

ANUL 3 AMG - CURSUL 7

ÎNGRIJIREA PACIENȚILOR CU

TULBURĂRI AFECTIVE

Tulburările afective – sunt tulburări ale dispoziției, stări emoționale de durată

constantă, cu origine internă, caracterizate prin exagerări prelungite ale dispoziției
afectivității, asociate cu disfuncții comportamentale, cognitive și psihomotorii.

Circumstanțele de apariție:

 Boli somatice:
- tumori cerebrale, encefalita, epilepsia,
- boala Parkinson, Alzheimer, tumori maligne.
 Medicamente, ca:
- antihipertensive, hormoni steroizi,
- amfetamine, cocaina, halucinogene, opium.
 Factori psihosociali:
- stresul social dat de evenimentele de viață,
- stresul cronic, conflicte minore repetitive,
- dificultăți familiale, financiare.
 Factori de vulnerabilitate:
- pierderea mamei înainte de 11 ani,
- lipsa unei relații afective de încredere cu o persoană de sex opus,
- lipsa unei activități profesionale.

1
 1. TULBURAREA BIPOLARĂ (maniaco-depresivă)

Definiție: Este o psihoză endogenă, caracterizată printr-o alternanță succesivă de

accese depresive și maniacale, întrerupte de faze de remisiune. Este cea mai
dramatică dintre tulburările afective.

Circumstanțe de apariție:

 Debutul poate fi foarte derutant, cu o simptomatologie psihotică maniacală

de aspect schizofreniform.
 Succesiunea de faze depresive și maniacale nu respectă reguli la bolnavii
bipolari, declanșarea unui episod de boală fiind influențată de:
o factorii de stres, stări fiziologice,
o etape biologice vulnerabile și evenimente de viață.
 Episoadele maniacale predomină la vârstă tânără, înaintea vârstei de 35 de
ani, iar cele depresive la maturitate.
 Bărbații sunt predispuși la episoade maniacale, iar femeile la cele depresive
sau mixte.
 Tulburările sunt de natură afectivă și comportamentală.

Clasificare – există 2 forme de boală:

 Forma unipolară – sau tulburarea depresivă majoră, reprezentată de

- mania acută simplă (accesele maniacale se succed la intervale periodice
de timp).
- melancolia acută simplă (accesele de tip depresiv-melancolic manifestă
aceeași periodicitate).

 Forma bipolară – numită și psihoza maniaco-depresivă, este mult mai

complexă și prezintă 3 stadii:
a. manie - melancolie continuă, în care accesele de manie sunt urmate de
accese de melancolie, fără interval liber între ele.
b. manie - melancolie intermitentă, în care după un acces de manie-
melancolie, urmează un interval liber, iar apoi procesul psihotic se repetă
identic.
2
 c. manie - melancolie alternantă, în care accesele de manie sunt urmate de
intervale libere, apoi survin accesele de melancolie, urmate de interval liber,
apoi, iar accese de manie.

Manifestări de dependență:

 Episodul maniacal - se caracterizează prin:

- pacienții simt un atac brusc de exaltare, euforie sau iritabilitate extremă,
- euforia se poate schimba rapid în iritare sau furie,
- exprimă un optimism nejustificat și o lipsă de discernământ,
- încrederea în sine crește până la delir de grandoare, în care persoana
consideră că are legături speciale cu Dumnezeu, celebrități, conducători
politici,
- hiperactivitate și planuri excesive, participare la numeroase activități care
pot conduce la rezultate nedorite; pacientul are un comportament sexual
anormal (dezinhibiție crescută).
- fuga de idei; pacienții au idei care se succed rapid, în mod necontrolat,
- necesitatea redusă de somn sau insomnie,
- lipsa puterii de concentrare: atenția pacientului este cu ușurință deviată
către detalii neimportante,
- iritabilitate bruscă, furie; paranoia se declanșează când planurile
grandioase ale pacientului se năruie sau când sociabilitatea lui excesivă
este refuzată.
- imaginația și creativitatea scăzute, denaturate.

 Episodul depresiv - se caracterizează prin:

- sentiment de inutilitate, de lipsă de speranță, de neajutorare,
- indiferență față de orice, sentiment de vină nejustificată,
- dispoziție tristă, izolare și închidere în sine, plâns, irascibilitate,
- activitățile agreabile, contactele sociale și munca, nu-i mai fac plăcere,
- pierde interesul pentru studii, călătorii, îngrijire personală;
- imposibilitatea de a se concentra sau de a-și aminti detalii,
- limbaj sărac, voce șoptită, mimică tristă,
- gânduri de moarte, încercări de suicid,
- pierderea apetitului sau apetit exagerat,

3
 - fatigabilitate persistentă, letargie, insomnie sau nevoie crescută de somn,
- dureri, constipație sau alte simptome somatice cărora nu li se poate
determina o cauză obiectivă.

Investigații:

- Evaluare psihologică;
- Interviu structurat și semistructurat;
- Observare competentă/specializată.

Tratament:

- Antihipertensive, antipsihotice.
- Psihoterapie;
- Terapie cognitiv-comportamentală.

2. SINDROMUL DEPRESIV

Depresia - se definește ca o prăbușire a dispoziției bazale, cu actualizarea trăirilor

neplăcute, triste și amenințătoare. Este considerată o hipertimie negativă,
caracterizată printr-o slăbire trecătoare sau durabilă a stării de dispoziție afectivă
sau a tonusului psihic. Depresia, nu este în mod obligatoriu o stare patologică, ci o
stare de dispoziție afectivă, în raport cu circumstanțele vieții sau cu variațiile
ciclice ale naturii persoanei.

Circumstanțe de apariție:

- episodele anterioare de depresie, istoric familial de boală depresivă,

- tentative anterioare de suicid,
- sexul feminin; vârsta de debut sub 40 de ani,
- perioada postpartum, comorbidități medicale,
- lipsa suportului social, evenimente stresante de viață,
- consum obișnuit de alcool și mendicamente.

4
Clasificarea stărilor depresive:

 După etiologie:
- Depresii somatogene: organice și simptomatice,
- Depresii endogene: schizo-afective, unipolare, bipolare, involuționale,
- Depresii psihogene: nevrotice, reactive, depresia de epuizare.

 După gradul de intensitate al depresiei:

- Depresie nevrotică
- Depresie psihotică
- Depresia mascată.

Manifestări de dependență:

 În plan afectiv - simptomele sunt înlocuite cu manifestări somatice: dureri

precordiale, abdominale, dureri epigastrice, cefalee.
 În plan psihomotor - se remarcă:
- o stare de agitație anxioasă, o încetinire a activității.
- pacientul nu-și mai poate îndeplini îndatoririle profesionale.
- se poate ajunge până la stupor (o inhibiție psihomotorie extremă).
 În plan cognitiv:
- se ajunge la încetinirea tuturor proceselor mentale: bradipsihie,
hipomnezie și hipoprosexie.
- sunt frecvente ideile de auto-depreciere, de frica de pierderi, idei de
vinovăție, de disperare, de moarte și sinucidere.
 Tulburări somato-vegetative:
- scăderea considerabilă în greutate, insomnie, rar hipersomnie,
- trezire matinală precoce.

Investigații: Evaluare psihologică; Interviu structurat sau semistructurat;

Observare specializată.

5
Tratament

În faza inițială:

- se urmărește remisiunea simptomelor și se hotărăște locul de realizare a

terapiei, la spital sau la domiciliu, în funcție de: riscul suicidar, resursele
psihosociale și gradul de afectare funcțională.
- se aplică: terapie medicamentoasă, psihoterapie sau terapie mixtă;
terapia combinată. Începe cu cea medicamentoasă și vizează reducerea
simptomelor depresive și adecvarea dozelor după ce psihoterapia obține
rezultate pozitive.

În depresiile severe: psihoterapie, terapie cognitiv-comportamentală, terapie

interpersonală și terapie psihanalitică.

3. TULBURAREA DISTIMICĂ (Ciclotimia)

Definiție: Ciclotimia este o formă mai puțin severă a tulburării bipolare,

caracterizată prin alternarea unor episoade depresive cu episoade expansive (scurte
perioade de manie și depresie).

Caracteristici:

- prezintă simptome de intensitate scăzută,

- fazele de ciclotimie nu sunt continuarea unei remisiuni a unui episod afectiv
din boala bipolară,
- tabloul clinic nu cuprinde elemente psihotice, precum: ideația delirantă,
halucinații, tulburări de conștiență.

Manifestări de dependență:

- pacienții sunt percepuți de cei din afară ca persoane capricioase, excentrice,

superficiale,
- ei caută mereu ceva nou, se plictisesc rapid, își schimbă dispoziția brusc,
este imposibil de realizat un comportament constant.