CAPITOLUL III.

- CODURILE ETICE
Prof.univ.Dr. Mohammad JARADAT
Conf.univ.Dr. Maria-Daniela PIPAȘ
3.1. Codurile etice și importanța lor

• În cadrul organizațiilor, inclusiv a celor din spațiul academic, un rol

important în luarea deciziilor etice il au codurile etice.
• Codurile etice profesionale îndeplinesc trei funcţii principale: dau
siguranţă publicului, oferă reglementări pentru disciplinare şi organizarea
profesiei şi oferă un cadru orientativ pentru luarea deciziilor în activitatea zilnică
a membrilor grupului profesional respectiv (Rumbold G., 1993, p. 231).
• Literatura de specialitate semnalează că, începând cu deceniul al şaptelea
al -secolului XX, multe organizaţii din ţări cu tradiţie industrială au promovat,
pentru reglementarea unui comportament etic şi profesional atât în
raporturile cu proprii angajaţi dar şi în relaţiile cu partenerii de afaceri,
coduri etice scrise.
✓ Acestea ghidează comportamentele umane individuale
şi de grup, reflectă sistemele de valori proprii, create şi
acceptate la un moment dat de membrii grupului,
foarte eficiente şi elastice prin capacitatea lor de
modificare şi reactualizare periodică, pentru a reflecta
schimbările din ce în ce mai dinamice din economie şi
societate.
✓ Conducerile organizaţiilor acţionează cu maximă
seriozitate şi răspundere pentru ca toţi membrii
respectivelor entităţii să cunoască, să accepte şi să
acţioneze în litera şi spiritul acestor coduri.
Codul etic nu este un element de cenzură aspră a comportamentului
angajaţilor, însă serveşte managerilor pentru reflectarea şi formularea
conduitei etice, constituie modelul acelei morale pe care trebuie să o accepte
şi să o adopte în practica de zi cu zi toţi angajaţii firmei, clubului, sau
organizaţiei.

Codurile etice au un rol important în reglementarea relaţiilor dintre membrii

unei organizaţii profesionale, întreprinderi etc. şi celelalte categorii de indivizi
cu care intră în contact.

Încălcarea codurilor etice atrage sancţiuni care, după caz, pot evolua până
la eliminarea imediată din organizaţie a persoanelor vinovate.
Aceste coduri au câteva funcţii importante:

✓ Conduită şi inspiraţie. Codurile pun la dispoziţie un stimulent pozitiv

pentru conduita etică şi inspiraţie şi recomandări cu privire la principalele
obligaţii. În general codurile de conduită sunt documente scurte, prezentând în
fapt reguli de conduită generale;
✓ Suport. Codurile pun la dispoziţie suporturi pozitive pentru cei ce caută
elemente pentru comportare etică;
✓ Disciplină. Codurile etice pot constitui forma legală pentru investigarea
unor comportamente neetice. Acestea solicită anumite procedee pentru a obţine
adevărul cu privire la anumite acuzaţii fără a viola drepturile personale ale celor
investigaţi. (Societatea Americană a Inginerilor Civili poate suspenda şi ridica
dreptul de a profesa pentru membrii a căror conduită profesională s-a dovedit a
nu fi etică);
✓ Educaţie şi înţelegere reciprocă. Codurile etice pot fi utilizate la şcoală sau în alte
locuri pentru a promova discuţii şi reflecţii pe marginea unor probleme morale;
✓ Contribuie la imaginea profesiei în rândul publicului. Codurile etice pot
prezenta o imagine pozitivă către public cu privire la o profesie. Atunci când această
imagine este garantată, profesia poate să servească în mod efectiv publicul;
✓ Protejarea statutului profesiei. Codurile profesionale stabilesc convenţii etice,
care pot ajuta în promovarea unui nivel minim de conduită etică. De asemenea, ele
pot să înăbuşe dezacordul din rândul profesiei;
✓ Promovarea interesului în afaceri. Plecând de la faptul că aceste coduri etice pot
juca aceste roluri, care funcţie este mai importantă şi deci trebuie dezvoltată şi
încurajată? Aceasta este o întrebare foarte importantă, chiar şi pornind de la faptul
că răspunsul poate influenţa fiecare cuvânt din codul etic.
Trebuie menţionat şi faptul că cele mai multe coduri de conduită profesională
au anumite limite care se manifestă în multe puncte de vedere. Acestea se
refera la:
✓ Limita codurilor ce rezultă din utilizarea unor cuvinte generale şi vagi.
Din această cauză codurile nu pot fi aplicate mereu, în toate situaţiile.
De altfel, nu este posibil să identifici de la început toate probleme
morale ce pot să apară în cadrul unei profesii complexe, oricare ar fi ea;

✓ Este posibil ca anumite aspecte menţionate în codurile de etică să fie

în conflict unele cu altele. În mod normal aceste coduri nu fac menţiuni
cu privire la prioritatea pe care trebuie să o acordăm când o asemenea
situaţie apare.
Aceste coduri nu pot servi ca o autoritate morală finală pentru conduita
profesională.

Acceptarea unui cod ca având ultimul cuvânt din punct de vedere moral ar
presupune să acceptăm un convenţionalism etic. Să reamintim că un
convenţionalism etic presupune un set particular de convenţii, obiceiuri sau
legi suficiente şi care nu pot fi puse la îndoială deoarece au fost promulgate la
un moment dat pentru un anumit loc.

Existenţa mai multor coduri în cadrul aceleaşi profesii poate da membrilor săi
sentimentul unei conduite etice relative, iar publicului sentimentul că nici un
cod etic nu este deplin.
Codurile etice, reprezintă declaraţiile formale ale unor grupuri
de specialişti, sau a unor firme care reglementează relaţiile
dintre proprii membri şi celelalte categorii de indivizi cu care se
realizează un contact, de obicei o afacere.

Există coduri de conduită în management, cel mai cunoscut

fiind cel creat de British Institute of Management denumit Code
of Conduct (Codul de conduită) care prevede:
✓ În urmărirea materializării intereselor personale
trebuie luate în considerare şi interesele celorlalţi;
✓ Managerii nu trebuie să fie răzbunători şi să nu aducă
prejudicii reputaţiei persoanelor sau afacerilor altora;
✓ Managerii trebuie să declare imediat şi complet
interesele personale care ar putea fi în conflict cu
interesele firmei;
✓ Managerii trebuie să manifeste interes faţă de sănătatea,
securitatea şi bunăstarea celor pe care îi conduce;
✓ Managerii trebuie să respecte confidenţialitatea unor
informaţii, dacă acest lucru este cerut de consumatori
sau furnizori;
✓ Managerii nu trebuie să ofere sau să accepte cadouri sau
favoruri în scop de mituire sau corupere;
✓ Managerii trebuie să fie convinşi că toate informaţiile
comunicate public sunt adevărate.
✓ Tot în scopul îmbunătățirii procesului de luare a
deciziilor etice, au fost elaborate și câteva principii de
comportare etică a celor care iau astfel de decizii.
 3.2. Principii de comportare etică a celor care iau
decizii
De exemplu James O`Toole enumeră câteva principii călăuzitoare
de bun simţ care pot ajuta managerii în considerarea implicaţiilor
etice ale deciziilor şi comportamentelor manageriale.

Aceste principii de ghidare oferite de James O'Toole şi care sunt

compatibile cu principiul autointeresului sunt următoarele:
• Supunerea în faţa legii. O teză a responsabilităţii
sociale şi a eticii manageriale este supunerea faţă de lege, de
preferat atât în privinţa literei, cât şi a spiritului ei.
• Respectul adevărului. Afirmarea adevărului este
importantă în constituirea încrederii între parteneri sau între
părţile interesate.
✓ Să se arate respect pentru oameni. Tratamentul cu respect
al oamenilor are adânci rădăcini în studiul eticii, în principal,
tratamentul cu grijă a salariaţilor
✓ Utilizarea şi respectarea ,,Regulii de aur". Utilizarea şi
respectarea ,,Regulii de aur" , respectiv ..tratează pe alţii aşa
cum ei te tratează pe tine", poate fi un ghid pentru evaluarea
dimensiunilor etice ale deciziilor de acţiune.
✓ Înainte de orice să nu păgubeşti pe cineva, să nu faci rău.
(Primum non nocere). Acest principiu - prima regulă a eticii
medicale - este considerat de unii cercetători a fi linia de bază
a oricărei manifestări etice si totodată una uşor de aplicat în
toate domeniile.
✓ Participare activă fără paternalism. Acest principiu
urmăreşte stimularea participării părţilor interesate şi
evidenţierea intereselor lor mai mult decât deciderea a ceea ce
este cel mai bine pentru ei.
Paternalismul reprezintă un tip de comportament care
încearcă impunerea unui anumit punct de vedere unei
persoane sau grup de persoane, fără consimţământul (explicit
sau implicit) acestora, în scopul realizării unor beneficii pentru
individul sau grupul în cauză.
Paternalismul porneşte de la convingerea că este bine
să dirijezi, supraveghezi, reglementezi viaţa altora în propriul
lor folos, în pofida dorinţelor şi opţiunilor acestor persoane. El
înseamnă:
✓ protecţia indivizilor împotriva actelor autodistructive;
✓ privarea lor de anumite informaţii în baza convingerii că
este mai bine pentru ei să nu cunoască anumite lucruri;
✓ adoptarea unor decizii în interesul individului, fără
consimţământul său.
Analizând paternalismul Tore Nilstun distinge 7 (șapte)
tipuri de paternalism:
1.Paternalism individual ( sau pur ) exercitat cu intenţia
de a preveni un rău sau pentru promovarea binelui
pentru individ. Se referă la o singură persoană.
2.Paternalism social ( sau impur ). Vizează evitarea
răului şi promovarea binelui pentru un grup social. De
exemplu, protecţia împotriva prejudiciilor tabagismului,
care poate fi orientată în acelaşi timp spre fumători şi
spre nefumători. Orice atitudine de modificare a stilului
de viaţă este o formă de paternalism social.
3.Paternalism activ, când A. acţionează pe baza
convingerii că ceea ce face este în interesul lui B., chiar
dacă B. ar prefera non-intervenţia.
4.Paternalism pasiv, când A. refuză să îndeplinească preferinţele
lui B. De exemplu, când medicul refuză să-i administreze unui
sportiv substanţe dopante (steroizi anabolici);
5.Paternalism slab (atenuat), când A. intervine pentru a-l proteja
pe B. împotriva actelor sale non-autonome. De exemplu, educaţia
pentru sănătate realizată în mass-media.
6.Paternalism puternic, când A. intervine pentru a-l proteja pe B.
de consecinţele dăunătoare ale acţiunilor sale autonome. De
exemplu, când medicul sportiv îi interzice consumul de alcool
sportivului, sau interzicerea comercializării mărfurilor alimentare
alterate.
7.Totdeauna să acţionezi când ai responsabilitate. Managerii au
responsabilitatea de a iniţia o acţiune sau de a lua o decizie de câte
ori au capacitatea sau resursele de a proceda aşa, sau oricând cei
apropiaţi sunt în nevoie şi managerul este singurul care poate oferi
ajutor.
3.3. Etica și drepturile omului
Toate codurile şi reglementările etice au astăzi drept ţel
primordial protejarea drepturilor omului. Acestea sunt
reglementate prin câteva documente fundamentale, elaborate
de organisme internaţionale autorizate.
Documentul magistral în problematica drepturilor
omului este ,,Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului”
emanată de Revoluţia franceză de la 1789. Din perspectivă etică,
semnificative sunt următoarele documente ce promovează
drepturile omului:
1. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (30
articole), adoptată de ONU în 10 decembrie 1948, care
precizează:
✓ "Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în delimitate
şi în drepturi"(art. 1);
3.3. Etica și drepturile omului

✓ "Orice fiinţă umană are dreptul la viaţă, la libertate şi

securitatea sa"(art. 3);
✓ "Nimeni nu va fi supus la tortură, nici la pedepse sau
tratamente crude, inumane sau degradante"(art. 5);
✓ "Nimeni nu poate fi arestat, deţinut sau exilat în mod
arbitrar"(art. 9);
✓ "Orice persoană are dreptul la un nivel de viaţă
corespunzător asigurării sănătăţii sale, bunăstării
proprii şi a familiei, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea,
locuinţa, îngrijirea medicală, precum şi serviciile sociale
necesare. . . "(art. 25).
2. Pactul internaţional cu privire la
drepturile civile şi politice (53 articole),
adoptat de ONU la 10 decembrie 1966.
Documentul la care România a aderat în
anul 1974, garantează drepturile tuturor
indivizilor, "fără nici o deosebire, în special
de rasă, culoare, religie, opinie politică sau
de orice altă natură, origine naţională sau
socială, avere, naştere sau întemeiată pe
orice altă împrejurare"(art. 2), dreptul la
viaţă, (art. 6), egalitatea bărbaţilor şi a
femeilor (art. 3), excluderea torturii şi altor
tratamente inumane şi degradante (art. 7).
3. Pactul Internaţional cu privire la Drepturile
economice, Sociale şi Culturale (31 articole), adoptat de
ONU în 16 decembrie 1966. Pactul condamnă
discriminarea de orice fel (art. 2), proclamă egalitatea
economică, socială şi culturală a bărbatului şi a femeii (art.
3), dreptul la muncă (art. 6), salariu echitabil (art. 7),
dreptul fiecărei persoane umane " de a se bucura de cea
mai bună sănătate fizică şi mintală pe care o poate atinge",
"crearea de condiţii care să asigure tuturor servicii
medicale şi un ajutor medical în caz de boală"(art.12), în
figura nr. 1. este prezentată istoria condensată a
drepturilor omului.
Figura nr. 1. Istoria
condensată a drepturilor
omului.
• Drepturile individului. Un drept reprezintă îndreptăţirea unei
persoane la ceva anume. Drepturile pot izvorî din sistemul juridic,
precum drepturile constituţionale americane privind libertatea de
conştiinţă sau libertatea de exprimare. Legea Drepturilor Americane
şi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului a Naţiunilor Unite sunt
exemple clasice ale drepturilor individuale stipulate detaliat în
documente.
• Drepturile morale în general au două caracteristici:
1. Ele fac indivizii capabili să-şi urmărească propriile interese ;
2. Ele impun posibilităţi corelative şi/sau cerinţe (restricţii) pentru
alţii.
• Drepturile exprimă cerinţele de moralitate din punctul de vedere
al individului, respectiv drepturile protejează individul de violare şi
de cerinţele societăţii şi statului. Standardele utilitariste promovează
avantajul sau profitul societăţii sau naţiunii şi sunt relativ sensibile la
beneficiile individului, exceptând faptul când bunăstarea individului
afectează binele general al societăţii.