Sunteți pe pagina 1din 2

Delincvenţa juvenilă reprezinta un fenomen prin care minori

sunt incapabili de a se adapta la cerinţele societăţii, incălcând

legea prin faptele pe care le săvârşesc.

Cauze posibile ale delincvenţei în rândul minorilor:

-situatia financiară a familiei din care provine;

-prezenţa unui model infracţional în familia minorului;

-influenţa grupului de prieteni, a „gășştii”;

-tendinţa de bravură, de a fi,cool”

-abandonul şcolar şi lipsa de ocupaţie a unor minori.

Limitele răspunderii penale pentru minori sunt:

Până la împlinirea vârstei de 14 ani

Nu răspunde penal; după caz instanţa solicită recuperarea pagubei care este în sarcina părinţilor.

Intre 14 si 16 ani

Răspunde penal dacă se dovedeşte că a săvârşit fapta cu

discernământ.

După vârsta de 16 ani

Răspunde penal.

Referendumul este forma democraţiei directe prin care alegătorii îşi exprimă opinia şi adoptă o
decizie în mod direct, fără intermediari. Poate fi iniţiat de: Preşedintele României,

Parlament sau cetăţeni.

Referendumul are două forme:

• decizonal - revizuirea Constituţiei, demiterea Preşedintelui Romaniei dupa suspendarea acestuia de


catre Parlament.

• consultativ - probleme de interes naţional lansate din initiativa Presedintelui Romaniei.

La referendum, obiectul de exprimare a voinţei nu este persoana, ci problema asupra căreia sunt
consultaţi cetăţenii.

Repere pentru cetăţenie democratica

Votul reprezintă exprimarea opiniei cetăţenilor unei ţări faţă de alegerea reprezentanţilor, pentru o
perioada de timp.
De-a lungul timpului au existat două tipuri de vot:

1. votul cenzitar: sistemul electoral care consta in recunoasterea dreptului la vot al unei anumite
categorii de cetateni( venituri mari, proprietati, exercitarea unor anumite profesii);

2. votul universal: sistemul electoral care dă posibilitatea fiecărui cetăţean adult şi cu discernământ
de a-şi alege reprezentanţii.

In România, votul cenzitar a fost înlocuit, în noiembrie 1918, de

votul universal, pe baza unui decret-lege, iar în noiembrie 1919

s-au desfăşurat primele alegeri parlamentare. Femeile au obţinut drept de vot în 1938.

In România, participarea la vot nu este obligatorie, ci facultativă, însă a vota nu este numai un drept,
ci şi o îndatorire cetăţenească.

S-ar putea să vă placă și