JOCURILE TEATRALE – VADEMECUM SPRE SCRIEREA CREATIVĂ

Realizând o conexiune a datelor aflate la confluența Legii educației naționale nr.1/2011, art. 2
(1), a cărei viziune este ”promovarea unui învățământ orientat pe valori, creativitate, capacități
cognitive, capacități volitive și capacități acționale, cunoștințe fundamentale și cunoștințe,
competențe și abilități de utilitate directă, în profesie și în societate”, a reperelor de acțiune
prevăzute în Curricumulul Național cu privire la ”centrarea pe elev cu accent pe învățare și pe
rezultatele învățării, impunând promovarea unui curriculum flexibil, care să permită diversificarea și
adaptarea situațiilor de învățare pentru elevi, în acord cu interesele și aptitudinile acestora etc.;
regândirea raportului dintre abordarea disciplinară și abordarea integrată la nivelul
curriculumului național – prin valorificarea avantajelor pe care le oferă perspectiva integrată (de
exemplu, adecvarea la nevoile și interesele omului contemporan; favorizarea transferului, a gândirii
creative și a rezolvării de probleme; oferirea unei perspective holistice asupra realității)” și forma de
implementare a acestora la nivel de proces educațional, cu precădere din studiul manualelor și al
auxiliarelor școlare (clasele I-IV), constatăm o abordare liniară, limitată, lacunară pe segmentul
stimulării și valorificării creativității elevilor pe dimensiunea scrierii creative/imaginative în cadrul
disciplinei Comunicare în Limba Română.
Una dintre premisele care au determinat alegerea temei de reflecție ţine de faptul că fenomenul
scrierii creative (în învățământul primar), desfăşurat în condiţiile actuale, nu este înţeles în
profunzime de către autorii de manuale și auxiliare școlare, iar cadrele didactice utilizează, de cele
mai multe ori, strategiile noi în mod haotic, nesistematizat şi, uneori, nejustificat. La scară largă,
dezvoltarea acestei comeptențe în şcoala primară încă mai rămâne tributară vechii concepţii în
contextul şablonului, or utilizarea frecventă a unuia şi aceluiaşi procedeu, fără adaptare sau ajustare
creativă, nu va produce efectul scontat (referindu-ne în contextul dat la scrierea după imagini,
scrierea după un șir de întrebări/plan de idei, scrierea după un început dat etc.)
Analizând valoarea incomensurabilă a conceptelor evocate în cadrul cursului Teatrul în
educație și raportându-le la coordonatele potențialului creativ desemnate de psihologul J. P.
Guilford (fluiditate, flexibilitate, originalitate, elaborare, abstractizare semantică, rezistența la
închidere), considerăm oportun apelul la jocurile teatrale în demersul didactic al scrierii
creative/imaginative. Abordarea, în această formulă, încă de la începutul clasei a II-a, va încerca să
înlocuiască statutul de pasivitate al elevului în actul scrierii, care face o reprezentare în scris în
formă liniară, ca o eșalonare de fapte, stări și emoții ale instanței creatoare, cu cel
activitate/potențare din punct de vedere creativ, un elev cu statut de propriul model, ce ”trebuie să
actualizeze propria-i enciclopedie“ (Umberto Eco).
E. P. Torrance, cel mai productiv și cunoscut cercetător în probleme de valorificare în plan
pedagogic a studiilor de psihologie a creativității, identificând paliere în dezvoltarea creativă la
vârste anumite, susţine că orice individ are disponibilităţi creative, care se cer doar descoperite şi
modelate, întrucât uneori sistemele educaţionale nu încurajează dezvoltarea abilităţilor creative, ci,
dimpotrivă.
I. Taylor afirmă că sistemul de învăţământ contemporan nu stimulează întotdeauna, în
suficientă măsură, creativitatea, ci cultivă cu deosebire o gândire conformistă, şablon, frânând
dezvoltarea spiritului critic, accentul cade pe stocarea de informaţii, pe reproducerea textuală, în
detrimentul dezvoltării capacităţii elevului de a judeca, de a opera original şi independent. De aici,
impunerea resemnificării la nivel de strategie didactică a factorilor care declanșează creativitatea
elevilor în exercițiul scrierii.
Apelul la jocurile teatrale, așa cum ne-am convins pe durata studiilor masterale, sporesc
gândirea divergentă, care este pluridimensională, plastică și adaptabilă. În timp, elevul devine
capabil să schimbe în mod autonom procedurile și perspectivele, utilizând registre de cunoaștere
diferite.
În această ordine de idei, urmate cu consecvență, pe teme libere sau pornind de la textele
literare studiate, jocurile teatrale realizate declanșează factorii potențialului creativ al elevilor și
anume:
a) fluența, care exprimă rapiditatea și ușurința de a produce, în anumite condiții, cuvinte, idei,
asociații, propoziții sau expresii;
b) flexibilitatea, care presupune capacitatea de a modifica și restructura eficient mersul gândirii
în situații noi, de a găsi soluții cât mai variate de rezolvare a problemelor, de a opera transferuri, de a
renunța la ipotezele vechi și de a adopta cu usurință altele noi;
c)  originalitatea, care este capacitatea de a emite idei noi, soluții ingenioase, neconvenționale,
neobișnuite; se consideră a fi originale acele răspunsuri care frapează, care sunt ieșite din comun,
care ocolesc căile bătătorite de rezolvare;
d)  elaborarea, care se referă la capacitatea de a planifica o activitate ținând seama de cât mai
multe detalii, de a anticipa rezultatul final, de a dezvolta și finaliza o idee;
e)  sensibilitatea la probleme, care este capacitatea de a remarca cu multă ușurință fenomenele
neobișnuite, sesizând prezența unor probleme acolo unde majoritatea nu le observă;
f) redefinirea (sau restructurarea), care vizează abilitatea de a folosi într-o manieră nouă,
neobișnuită, un obiect sau o parte a acestuia.
Pornind de la caracteristicile enumerate mai sus și reflectând la esența jocurilor teatrale
practicate în cadrul cursurilor, am stabilit că multe dintre ele pot reprezenta, prin adaptare, piatra
unghiulară în vederea sporirii creativității individuale, dar și de grup a elevilor.
Astfel, pentru activitatea ulterioară, îmi propun să aplic la clasă o serie de jocuri care să le ofere
elevilor siguranța reușitei, a situării într-un univers compensativ. Analizând gama de jocuri teatrale
propuse de studiile de profil, am conștientizat că numeroase dintre ele (idiferent de tematica pe care
 o abordează), se pretează drept exercițiu inițial în vederea scrierii creative. Voi oferi în continuare
câteva exemple.
1. Povestea numelui meu. Joc teatral: Fiecare elev va relata, în 3-5 minute, povestea/semnficația
numelui și prenumelui său (pe care o vor avea de pregătit ca temă). Pe fișe de culori diferite vor încerca
să inventeze, în formă aglutinată, alt nume și prenume (nemaintâlnit). Acestea vor fi puse în cutii
diferite, fiecare elev extrăgând aleatoriu din ambele cutii câte o fișă. Scriere creativă: Pornind de la
numele și prenumele pe care l-au extras, elevii trebuie să își asume/să scrie o poveste/istorie a numelui
dat, sugerând originea, semnficația și motivele pentru care poartă acel nume.
2. Cuvinte în lanț. Joc teatral: Elevii, în ordine prestabilită, numesc cuvinte care fac (sau nu) parte
din câmpul lexical al unui concept desemnat, fiecare al doilea participant reiterând cuvintele
predecesorilor. În funcție de vâsta elevilor, cercul poate fi repetat, respectiv numărul de cuvinte suplinit.
Scriere creativă: Respectând consecutivitatea cuvintelor desemnate, elevii trebuie să realizeze un text
creativ narativ, liric sau dramatic.
3. Dialog în ABC. Joc teatral: Profesorul propune o temă de discuție. Fiecare elev, în lanț, urmărind
succesiunea literelor din alfabet, propune un cuvânt care să se refere la temă, pe care profesorul îl
notează pe tablă. Pe ”secvențe” de alfabet, în perechi, elevii vor dialoga, pornindu-și replicile de la
cuvintele notate. Perechile succesive vor continua șirul dialogului început de colegii anteriori. Scriere
creativă: În aceeași manieră alfabetică, individual, elevii vor crea texte pornind de la o temă propusă de
profesor sau de la una care îl preocupă. De asemenea, acest exercițiu este eficient în vederea
comprehensiunii mesajului unui text literar (realizarea creativă a rezumatului, a descrierii personajului
preferat, dialog imaginar cu autorul etc.)
4. Din fericire/din nefericire: Joc teatral: Profesorul sau un elev propune, printr-un enunț, începutul
unui text care ar elucida un subiect comun/important tuturor. Se poate recurge la personificare, în ideea
de a nu atrage atenție sporită unor elevi (problemă). În ordine consecutivă, utilizând sintagmele ”din
fericire/din nefericire”, elevii vor crea un text care va parcurge elementele de subiect (expozițiunea,
intriga, desfășurarea acțiunii, punctul culminant, deznodământul). Scriere creativă: Individual, în
perechi sau în grupuri, elevii vor crea texte pornind de la subiecte aleatorii sau de la problematica
lecturilor realizate la clasă, de exemplu imaginarea continuării textului lecturat.
5. Tabloul. Joc teatral: Pe rând, elevii vin în față și fiecare, în funcție de replica colegului precedent
își atribuie un rol/o însușire, încercând să mimeze ceea ce a menționat. După ce fiecare elev are o poziție
bine definită în ”tabloul” creat, printr-un brainstorming, tabloul capătă un titlu. Scriere creativă: Elevii
vor crea texte, pornind de la ”povestea” tabloului realizat. În funcție de posibilități, textul poate fi scris
individual (la lectură să se identifice similaritățile și diferențele) sau frontal, foia trecând de la un elev la
altul în altă ordine decât cea a participării la crearea ”tabloului”. N.B.! Acest exercițiu este foarte util
pentru valorificarea vocabularului unui text literar, precum și pentru antrenarea capacității de redare în
ordine cronologică a evenimentelor textuale.
6. Litere mimate/Titlul mimat al textului. Joc teatral: Elevii se deplasează prin sala de clasă în
mișcare browniană. În funcție de dominanta tematică a unui text lecturat, profesorul le sugerează tipul
de mișcare: Acum mergeți printr-o mare de zăpadă și, astfel, aranjați-vă în forma literei... (elevii
trebuind să mimeze mersul prin zăpadă, de exemplu și, ulterior, cu întreg corpul prima literă din titlul
textului; tot aici ei se pot alinia formând cu toții litera dată). Pentru fiecare literă din titlul textului
studiat, se propune o nouă situație de deplasare (prin apă, prin noroi, prin miere, prin foc, prin pietriș
etc.). Scriere creativă: Elevii scriu în formă de acrostih titlul textului, realizând rezumatul/repovestirea
acestuia cu enunțuri formate de la litera dată.
7. Accente umane/vii. Joc teatral: Profesorul selectează dintr-un text studiat o listă de cuvinte pe care
le poate scrie pe tablă sau proiecta pe ecran. În funcție de numărul de litere din cuvânt, invită în fața
clasei tot atâția copii. Profesorul citește rar, cu voce potrivită cuvântul, iar elevii trebuie să stabilească
dacă litera pe care o reprezintă este sau nu accentuată în cuvânt, urmând să facă mișscările: pentru litera
neaccentuată – o așezare, iar pentru cea accentuată – un salt în sus/o bătaie din balme. Se insistă, în
acest caz, pe sincronizarea mișcărilor. Scriere creativă: Cuvintele abordate în jocul teatral se pot
propune într-un exercițiu de elaborare a unui cvintet, a unui haiku sau a unor versuri cu rimă diversă.
8. Textul pe dos. Scriere creativă: Profesorul decupează fragmente mici din textele studiate și le
prezintă elevilor maniera de rescriere/transcriere a acestora ”pe dos”. Codificarea, în acest sens,
presupune inversarea formei/structurii gramaticale a unor cuvinte (verbe, substantive, adjective). Joc
teatral: După ce fiecare elev a rescris ”pe dos” fragmentul primit, va citi cu voce tare către ceilalți
colegi, ultimii trebuind să ghicească titlul textului, dar să îl spună, de asemenea, pe dos/inversat. O
variantă a acestui exercițiu ar fi și rescrierea textului folosind, după posibilitate, antonimele cuvintelor,
iar la partea de joc teatral, elevii, prin gesturi și mimică, să exprime titlul textului.
9. Ziarul. Joc teatral: O pagină de ziar este ruptă în bucăți și se va împrăștia pe podea sau masa de
lucru în grupuri. Sarcina grupului este de a lucra eficient în echipă și de a reface, în timpul stabilit,
forma inițială a ziarului. Scriere creativă: Fiecare membru al grupului extrage, la întâmplare, o piesă
din puzzle-ul ziarului și scrie un mic text pornind de la cuvintele reprezentate pe acesta. Într-o etapă
avansată, textele pot fi unite într-unul comun și, ulterior, comparat cu informația expusă pe pagina
ziarului.
10. Poveste pe cerc. Joc teatral: Fiecare elev este rugat, din timp, să aducă un obiect drag lui. Pe rând,
într-un enunț, elevii vor explica însemnătatea, încărcătura emoțională a obiectului. Pentru a doua rundă
a cercului, elevii vor crea o poveste în lanț, fiecare propunând câte un enunț în care să includă și
obiectul prezentat. Scriere creativă: Respectând ideea de bază a poveștii create în grup, fiecare elev va
rescrie povestea în manieră proprie, cu condiția să ”insereze” în desfășurarea acțiunii cuvintele ce
denumesc obiectele aduse de colegi.
Exemplele de mai sus sunt o încercare (sumară) provocatoare de realizare a transferului de la
joc spre scriere creativă, valorificând ideea copilului ca ”homo ludens” și, respectiv, ”opera aperta” pe
care trebuie să învățăm a o citi. Astfel, vom facilita dobândirea de instrumente creative, prin dezvoltarea
capacităților meta-reprezentative, oferindu-le elevilor posibilitatea de comunicare și interrelaționare în
manieră inedită, precum și șansa de a preveni inadaptarea și eșecul școalar pe dimensiunea scrierii
creative (deficitare actualmente), promovând bunăstarea individuală și de grup.
Eugenia Boghiu (Golomoz), PED-ARTE, anul II