Fișă-reper: Romanul „Nuntă în cer” de Mircea Eliade.

Captarea atenției.
 Idee inițială: motivația auctorială a scrierii romanului.
„Visez un roman de dragoste care să nu semene prin nimic cu ceea ce scrisesem până atunci; o
dragoste care era și ar fi trebuit să rămână perfectă, dacă n-ar fi intervenit un element mistic, și
anume: dorința de a o prelungi indefinit într-o durată biologic-temporală, făcând-o ”roditoare”.
(Mircea Eliade)
Actualizare.
 Ce așteptări ale lecturii vă provoacă titlul romanului?
 Ce structiră morfologică și semantică are titlul:?
 Reconstruim parcursul esențial al evenimentelor romanului.
Realizarea sensului.
 Tipologia romanului:
 Roman modern, subiectiv;
 Roman al autenticității și al experienței;
 Roman – examen de conștiință;
 Romani reflecție și de autoanaliză;
 Roman – mit;
 Opera are o factură de metaroman.

 Sursele romanului: narațiune ce disimulează autobiograficul:

- aspecte confesate de soția sa Nina Mareș;
- ideea proprie că „o căsătorie și întemeierea unei familii
ar sta în calea carierei sale scriitoricești”.
Aceste date sunt transfigurare artistic în ficțiune.

Compoziția romanului:

 Naraținea în ramă: Două istorii de viață cuprinse într-o singur perimetru narativ:
problema valorii iubirii absolute petru realizarea destinului uman.
 Cele două părți simetrice:Povești inversate: în realitatea, a avut loc mai întâiexperiența
lui Barbu Hasnaș, iar apoi cea a naratorului prim, Andrei Mabrodin. În roamn sunt
inversate. Cum motivăm acest fapt ca element compozițional?
 Viziunea narării: „împreună cu”: naratorul, cititorul/ ascultătorul află, le pătrund, le
înțeleg pe toate concomitent cu firul povestirii.
 Incipitul brusc, absența expozițiunii : narațiunea este o meditație și reflecție fără un
final determinat.
 Naratorii: doi naratori principal: Andrei Mavrodin și Barbu Hasnaș; Ileana-Lena este un
narator incidental, deși drama existențială o relevă ea.
 Conflictul erotic interior: dilema cu privire la sensul iubirii absolute, acea care să
împlinească destinul și fericirea.
 Personajele: Andrei Mavrodin, Barbu Hasnaș și Ileana-Lena
 Finalul deschis
 Semnificația motoului:
Romanul are un moto biblic din „Corinteni, I; 13,12”: „Acum vedem ca prin oglinda, în
ghicitură, atunci însă, față către față; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaște pe
deplin”, exprimând sugestiv ideologia prozei erotice a lui Mircea Eliade. Romanul are o
singură eroină feminină, Ileana, care întâlnește două versiuni erotice, concretizate prin cei
doi barbati ce par a fi în opoziție ideatică, deoarece unul dorește să obțină de la ea exact
ceea ce respinsese celalalt. Fiecare dintre cei doi eroi își povestește experiența erotică
celuilalt, astfel fiecare dintre ei este, pe rând, personaj-narator.
 Cronotopul:
Subiectul romanului este plasat în Bucurestiul de altă dată, cadru des întâlnit în opera
literară a lui Eliade, întrucât el consideră că „orice loc natal constituie o geografie sacră.
Pentru cei care l-au părăsit, orașul copilariei și adolescenței devine totdeauna un oraș
mitic. Bucurestiul este, pentru mine, centrul unei mitologii inepuizabile.”(M. Eliade –
„Încercarea labirintului”-1978)
 Pretextul narațiunii:
Cei doi naratori, Andrei Mavrodin și Barbu Hasnaș veniseră la cabană ca să meargă la
vânătoare și-i marturisește gazdei, care se arată uimită că-i găsise treji, că au stat de vorba
toată noaptea și au povestit fiecare dragostea din tinerete. Mergând tăcuți și gânditori,
Mavrodin întreabă deodata cu glasul sugrumat de emoție dacă Ileana ar mai putea trăi,
răspunsul fiind „nu” din partea amândurora. 
 Primul personaj-narator este Andrei Mavrodin, personajul care este obsedat de
problema principală a existenței umane în virtutea structurii sale umane valoroase, pe
care o deține și a profesiei sale: scriitor, adică cercetăror și reflector al esențelor
destinului uman. Mavrodin îi destăinuie lui Hasnas concepția sa inițiala despre iubire,
când credea că „nici un bărbat nu s-ar sacrifica pentru un amor”, dar atunci când se
îndrăgostește, la rândul Iui, consideră că „e un destin (...) care decide, fără știrea și în
absența noastră, pentru o viață întreagă”. O întâlnise pe Ileana în casa unui prieten
arhitect, relatează Mavrodin, „într-o zi cenușie de iarna, 8 ianuarie; imi amintesc perfect
data".
 Mavrodin este un personaj lucid, dornic să-și analizele stările, și trece în revistă toate
detaliile acelei dupa-amieze când nimic nu prevestea viitoarea relație erotică.
Deși el se asteptă ca ea să-l intrebe despre carțile lui, mai ales despre un roman de mare
succes intitulat „Tineretea Magdalenei”, Ileana nu citește nimic din ceea ce publicase.
 Ca și Allan, Mavrodin insistă pe analiza cu minuțiozitate stările, trece în revistă toate
detaliile acelei dupa-amieze, cand, nimic nu prevestea viitoarea relație erotică.
 Mavrodin este un personaj analitic, el insistă asupra detaliilor legate de prima lui întâlnire
cu Ileana:Atunci cand îi fusese prezentată, nu i s-a parut prea frumoasa , " avea
fruntea înaltă și tâmplele ușor arcuite, părul de un castaniu stins o făceau să pară mai
severă, dar ochii foarte mari și nelă-muriți , gura ei vastă, strivitoare " îl impresionea-
ză puternic, deși întreaga ei înfățișare îi dădea un aer de Maria sau Lucia, nicidecum
nu semăna cu numele pe care îl avea, acela de Ileana.
 Fiind scriitor, Mavrodin își formase o viziune proprie despre personaje și îi relatează lui
Hasnaș, cu multe detalii, impactul pe care l-a avut Ileana asupra lui , analizând gesturile,
privirile și atitudinile acesteia.
 Nevoia lor de singuratate, de izolare de restul lumii, devine din ce în ce mai puternică și
hotărăsc să se ducă în vacanță la Predeal, pentru câteva săptămâni. Intorși acasă, la jumă-
tatea lui februarie, se mută împreună, acasă la Mavrodin.
 Febra creației îl îndrumă să înceapă a scrie o nouă carte.
 Ea îl simte înstrăinat, fugit de lânga ea, neîntrebându-l subiectul romanului.
 O întrebare stranie și neașteptată îl surprinde pe Andrei, atunci când Ileana îl întreabă
brusc daca nu și-ar dori un copil. Fiind artist, acesta respinge viața casnică, întrucât el
consideră că artistul era blestemat să rămână singur, fără urmași. Ileana îi explică nevoia
de a avea un fiu, deoarece ea este o femeie simplă și nu va rămâne cu nimic de pe lumea
asta, iar el este un scriitor, asadar, un artist.
 Dupa luni de zile, timp în care cei doi îndrăgostiți trăiseră într-un extaz continuu și
simteau că unirea lor e un miracol pe care numai câteva perechi l-au trăit desăvârșit în
lume, se hotărăsc să plece în vacanță în Italia.
 După plecarea din Veneția, Ileana îi mărturisește că a mai fost acolo, iubitul ei simțind-o
tulburată și neliniștită, incapabilă să arate vreun interes pentru prezent. Il roagă să
părăsească acele locuri pentru a o scuti de chinul amintirilor ce continuă să rămână
pentru el o taină indescifrabilă.
 Intorși la București, Andrei continua să scrie la romanul înce-put, care însă nu prinde
consistență, deși Ileana îl încurajează acum, îi creează condiții de creație și îl sprijină, ea
începând să învețe limba italiană pentru viitoarea lor călătorie în Italia.
 Se hotărăște să se însoare cu Ileana, care, întoarsă de la sanatoriu îi mărturisește
tulburată : „ Acum te am numai pe tine. Trebuie să mă iubești mult, mult, până la sfârșit”.
Ea amâna, fără motiv, căsătoria și se implică în impulsionarea lui pentru a termina
romanul început. Îi citește paginile manuscrisului, îndemnându-l mereu să sfârșească tot
ceea ce a început. Dar, fără să-l anunțe, plecă nu se știe încotro.
 Naratorul îi relatează în continuare lui Hasnas încercările lui disperate de a afla unde
plecase Ileana, îi descrie insomniile și deznadejdea de care sufe-rise îngrozitor, după ce
fusese părăsit de femeia iubită. Lucrează frenetic să termine cartea, poate că Ileana o să
dea un semn de viață. Cartea a apărut în luna mai, stârnind uimirea tuturor, era cu totul
diferită de celelalte opere, nu parea scrisă de el, dar ea n-a apărut, n-a trimis nici o veste.
 Atunci se hotărăște să scrie povestea de iubire într-un nou roman, pe care-l intitulase
„Nuntă în cer ", dar care păcătuia față de adevăr prin „neputința oricărui artist de a se
mărturisi omenește, total, creștinește. „Ai să citești cartea asta și ai să vezi cât de mult se
depărtează de tot ce ți-am povestit acum. Poate e mai frumoasă, dar atât", încheie el
mărturisirea pe care o expusese prietenului sau.
 Pentru Mavrodin:„dragostea și tot ce poarta ea cu sine -suferință, jertfă, rodire - mi se
pare a fi încă lucrul cel mai puțin înțeles și prea vag cunoscut”, neputând determina exact
momentul în care se lăsase prins de farmecul femeii:„vraja aceea fărăînceput și fără
timp”, amintindu-și numai „de dansul acela nesfarsit”. Setea personajului de a-si analiza
trăirile, de a identifica exact momentul ivirii sentimentului de dragoste este definită
convingator de el însuși, ca fiind o boala „de a ști, de a înțelege, de a identifica ceasul
acela fără seaman al înecului”. Între cei doi ia naștere o iubire profundă, căreia nu i se pot
împotrivi: „noi amândoi nu suntem din lumea asta, nu ne putem împotrivi destinului care
ne-a ales unul altuia pentru o altfel de nunta”.
 Lucid si analitic, Mavrodin identificăîn această iubire totală revelația unirii, pe care o
defineste ca pe o proprie regasire: „te regăsești pe tine în clipa când te pierzi”.
Redescoperirea sinelui prin iubire este euforicăși nevoia lor de singuratate, de izolare de
restul lumii devine din ce în ce mai puternică („asa cum se întâmplăîntotdeauna într-o
mare pasiune, m-am izolat cu desavarsire de lume”), iar pe la jumătatea lui februarie se
mutăîmpreună, acasă la Mavrodin.
 Al doilea personaj-narator, Barbu Hasnaș, își începe povestea din vremea în care era un
tânăr student de 24 ani și urma studii de inginerie în Franța, pentru care un unchi îi
trimitea lunar o bursă modestă, care-i ajungea exact cât să-și asigure existența. Fiind
pasionat de cariera de ofițer, tânărul Hasnaș se înrolează voluntar, împreună cu alți
studenți români din Franța , întrucât izbucnise primul razboi mondial. Urmează câteva
luni o școală militară și se întoarce pe front sublocotenent, fiind decorat de două ori
pentru merite deosebite în luptă: „Mă obișnuisem cu războiul, mă obișnuisem foarte
repede și cu gândul morții. De altfel, nu mă legau prea multe lucruri de viață. Eram orfan,
nu aveam frați și singurul meu prieten, un coleg de la școală, murise în primul an de
razboi. Eram fericit că pot lupta ca ofițer în armata franceză”.

 Tânăra este cu totul deosebită față de celelalte femei: „Mi se părea că nu e deloc la locul
ei în casa aceasta, la această oră, mai ales, atât de sobră și atât de serioasa cum arata.
Avea parul tuns scurt, baiețește, ca toate celelalte fete , dar coa-fura aceasta îi dădea ei un
aer de studentă din romanele rusești, o facea parcă și mai pură, căci îi lumina fruntea
aproape artificial”.
 Era prin 1924 când eleganța și desfrânarea Bucureștiului atinseseră culmi
nemaipomenite, Hasnaș aflându-se acasă la o o prietena de a sa, Clody, ce dădea o
petrecere. Aceasta i-o prezintă pe Lena, ultima fecioară din secolul al XIX-lea. El o
recunoaște pe fetița din tren și , întrebând-o ce s-a întâmplat după ce o lăsase în gară.
Aceasta îi spune că a doua zi sosise mătușa ei, negând ca ar fi luat-o un var îmbrăcat în
uniformă de ofițer.
 Lena îl compară cu Don Juan.
 Personajul-narator îi evoca lui Mavrodin scena petrecută la hotel în aceeași seară. Lena
parea total absența, iar Hasnaș constată, uimit, că fusese într-adevăr fecioară și că nici o
mângiere nu-i tulburase oboseala sa înghețată. 
 În ziua urmatoare, Lena, cu ochii strălucitori și cu fața îmbujorata, îi acorda - in gluma -
cinci zile ca să se îndrăgostească de ea. Peste câteva zile, era total schimbat , încurcat și
timid, simțea cum o nelămurită fericire începea să-l cuprindă și se surprinde declarând că
s-a îndrăgostit cu adevarat, declanțând conflictul erotic dintre cei doi, de asemenea
conflict principal.
 Aflându-se la Nisa, un cunoscut îl felicita pentru frumusețea logodnicei sale, el negând cu
fermitate că nu sunt logodiți, apoi gândul acesta nu-i da pace și seara, la masă, o întreabă
brusc dacă vrea să fie sotia lui. Peste o luna s-au căsătorit la Paris, având ca martori un
cerc restrâns de prieteni.
 Deși era conștient că Lena îi era necesară ca aerul, ca apa, ca lumina, este, uneori,
exasperat, alteori melancolic, simțind iubirea ca pe o boală.
 Lena nu se putea acomoda cu snobismul societății bucureștene. După vreo șase luni de la
stabilirea lor în București, Hasnas îi destăinuie unui prieten că se simte nefericit, deși este
convins că Lena îl iubește tot atât de mult cât o iubește și el, pentru el fiind prima oară
când iubește cu adevărat.
 La sugestia prietenului de a se despărți, își recunoaște neputința: „Nu pot. Ar fi mai
cumplit să trăiesc fără ea. Acum, după ce-am cunoscut-o, după ce ne-am îndrăgostit unul
de altul, nu mai e nimic de facut: trebuie să trăim împreună. Până la sfârșitul vieții”. El
conștientizează că dragostea lor este definitivă, că, orice s-ar întâmpla, nu se mai pot
despărți, că sunt legați unul de altul.
 Hașnaș mărturisește că „Era o scrisoare de adio, pe care, sunt sigur, o începuse de mai
multe ori, ca să nu pară prea patetică și, în același timp, să rămână destul de prietenoasă”.
 Hasnaș s-a dus imediat la ea și a găsit-o foarte obosită, cu figura aspră, opacă, sperând la
o împăcare. Ea rămâne însă neschimbatoare, el se încrâncenează și se hotărăște brusc să
se desparta. Are impresia că decizia lui se bazează pe principii morale solide, că
despărțirea se produsese numai pentru că ea nu voia să aibă copii, iar, pentru el, lucrul
acesta e o datorie sacră.
 Povestea aceasta are opt ani de la întâmplarile relatate, Barbu Hasnaș fiind acum
recăsătorit, având doi băieți frumoși care își petrec vara împreună cu mama lor în Elveția.
Consideră și acum, dupa atâția ani, că nu te întâlnești cu o asemenea dragoste decât o
singura dată în viață.

Mesajul global al romanului:

Tematica:
a) iubirea ca experiență totală, „dragostea perfectă”;
b) tema destinului uman, a tânărului în plină realizare: „Ar fi înspăimântător să crezi că
din tot acest cosmos,atât de armoninos, desăvârșit și egal cu sine, numai viața omului se
petrece la întâmplare, numai destinul lui n-are niciun sens ...”

Eugen Simion determină: „nepotrivirea de destin în planul existenței cosmice”.

Spectrul de motive: iubirea ca trăire profană și cea metafizică, corelația dintre hazard și
destin; misterul iubirii și al eternului feminin, corelația dintre sacru și profan; amintirile,
analizele, etc.;
„...cel care a cunoscut, ca mine, desăvârșita integrare, unirea aceea de neînțeles pentru
experiența și mintea omenească, știe că, la un anumit nivel, viața nu mai are sfârșit, că
omul moare pentru că e singur, e despărțit despicat în două, dar că printr-o mare
îmbrățișare se regăsește pe sine într-o ființă cosmică, autonomă și eternă.”
Eugen Simion: „Nunta miraculoasă nu e decât în planul spiritului, în cer, cealaltă
întâmpină totdeauna ceva, o nepotrivire, o înstrăinare care duce la destrămarea cuplului”.
Mircea Eliade: Cerându-și iertare Ilenei, Mavrodin încearcă, prin acest titlu, să-și
justifice purtarea: asumându-și destinul lui de „creator ” în ordinea spiritului, scriitorul
spera că „nunta” la care visa Ileana se va împlini totuși undeva, într-o lume
transcendentă: „în Cer, în aeternum”. Pentru Ileana era o nesfârșită beatudine, un raptus,
o desăvârșită unire, căreia, în sine, nu-i lipsea nimic, la care nimic nu se adăuga ...
Natura mistică: de a întrupa „nunta în cer”, integrând-o în sfera vieții, într-un anumit
sens, satisfăcând din nou viața...
Într-un anumit sens, încercam să surprind„eternul femenin”, așa cum putea fi intuit de un
român, cu oarecare înțelegere a sensului sacramental al existenței”.