Desen al unui bust cu Marc Antoniu.

În 54 î.Hr., Antoniu era membru în conducerea armatelor lui Cezar din Galia romană și
Germania. Din nou el s-a dovedit a fi un lider militar competent în Războaiele galice, dar
personalitatea lui provoca instabilitate oriunde mergea. Antoniu și Cezar s-au declarat a fi cei mai
buni prieteni, devenind apropiați ca niște rude. Antoniu s-a declarat mereu la dispoziția lui Cezar
pentru a-l ajuta în realizarea campaniilor sale militare.

Numit, prin influența lui Cezar, în funcțiile de chestor, augur și tribun al plebeilor (50 î.Hr.), el
a sprijinit cauza patronului său cu multă energie. Două funcții proconsulare ale lui Cezar, acordate
pe o perioadă de zece ani, expirau în 50 î.Hr., astfel încât el a vrut să se întoarcă la Roma pentru
alegerile consulare. Dar datorită rezistenței fracțiunii conservatoare a senatului roman, condusă de
Pompei, s-a cerut demisia lui Cezar din funcția de proconsul și de comandant militar înainte de
procedura de realegere a unui nou proconsul.

Dar Cezar nu dorește așa ceva, chiar dacă ar fi un act temporar, pentru că ar deveni un
simplu cetățean privat și, prin urmare, supus unei posibile urmăriri penale pentru acțiunile sale ca
proconsul. De asemenea, el ar fi la mila lui Pompei și legiunilor acestuia. Pentru a preveni acest
lucru Cezar mituiește un tribun al plebeilor, pe Curio, pentru a se folosi de dreptul de veto pentru a
împiedica un asemenea decret senatorial, care l-ar priva pe Cezar de armatele sale și comanda
provinciilor sale, apoi se asigură că Antoniu este ales tribun pentru următoarea perioadă. Antonius
și-a exercitat dreptul lui de veto ca tribun, cu scopul de a preveni un decret senatorial care declara
aplicarea legii marțiale împotriva dreptului de veto, apoi cu violență este expulzat din Senat
împreună cu un alt susținător al lui Cezar, Cassius, care era tot tribun al plebeilor. La auzul acestor
știri Cezar a traversat râul Rubicon și astfel au început Războaiele civile romane (Războiul civil
roman al lui Cezar). Antoniu părăsește Roma și se alătură lui Cezar și armatelor sale de la
Ariminium, unde se găseau soldații lui Caesar supărați și întărâtați de ilegalitățile comise de
adversarii politici ai lui Cezar. Un tribun al plebeilor trebuia să fie intangibil potrivit legii romane.
Antoniu a condus în Italia, în timp ce Cezar distrugea legiunile lui Pompei în Spania, și a dus întăriri
din Grecia, înainte de a comanda aripa dreaptă a armatelor lui Cezar la Pharsalus.
Când Cezar a ajuns dictator pentru a doua oară, Marc Antoniu a fost făcut Maestrul cailor, adică
mâna dreaptă a dictatorului și în această calitate a rămas în peninsula Italia ca administrator în anul
47 î.Hr., în timp ce Iulius Cezar se lupta cu ultimii oameni ai lui Pompei, care se refugiase în
provincia Africa. Dar aptitudinile lui Antoniu ca administrator erau slabe pentru un general de
asemenea calibru, el a început iarăși cu excese dintre cele mai extravagante, descrise de către
Cicero în Philippicae. În 46 î.Hr. se pare că au avut un conflict pentru că Cezar a insistat cu privire la
plata pentru o proprietate a lui Pompei pe care Antoniu insinua că a cumpărat-o, dar, de fapt, pur și
simplu și-a însușit-o. Ca și în alte ocazii, Antoniu a recurs la violență. Sute de cetățeni romani au fost
pur și simplu uciși și Roma însăși a ajuns într-o stare de anarhie. Cezar a fost foarte nemulțumit de
toată această afacere și l-a eliberat pe Antoniu din toate responsabilitățile politice. Cei doi bărbați nu
s-au mai văzut timp de doi ani. Înstrăinarea nu a fost de lungă durată pentru că Antoniu s-a întâlnit
cu dictatorul la Narbo (45 î.Hr.) și a respins sugestia lui Trebonius de a se alătura conspirației de a-l
detrona. Reconcilierea a avut loc în 44 î.Hr. când Antoniu a fost ales ca partener pentru al cincilea
consulat al lui Cezar.

Orice conflict ar fi existat între cei doi bărbați, Antoniu a rămas însă fidel lui Cezar în orice moment.
La 15 februarie 44 î.Hr., în timpul festivalului Lupercalia, Antoniu a oferit public lui Cezar o diademă.
Acest lucru era un eveniment plin de înțelesuri: o diademă este un simbol al unui rege, cum însă
Cezar a refuzat asta a demonstrat că el nu intenționa să ocupe tronul imperiului.

Morte di Giulio Cesare (Moartea lui Iulius Cezar) de Vincenzo Camuccini

Pe 14 martie 44 î.Hr. Antoniu este alarmat când un senator, pe nume Cicero, îi spune că zeii au
decis să-i dea o lovitură decisivă lui Cezar. În ziua următoare (în calendarul roman erau Idele lui
Marte), s-a dus pe jos pentru a-l avertiza pe dictator, dar complotiștii au ajuns primii lângă Cezar.
Așadar dictatorul a fost asasinat pe 15 martie 44 î.Hr.. În tulburările care au urmat acestui eveniment
Antoniu a evadat din Roma îmbrăcat ca un sclav, temându-se că asasinarea dictatorului ar fi
începutul unei băi de sânge în rândul suporterilor săi. Cum această răzbunare nu a avut loc el s-a
întors repede la Roma și a negociat un armistițiu cu facțiunea asasinilor. Pentru un timp, Antonius, în
calitate de consul, părea să aducă pacea și să pună capăt tensiunilor politice. După un discurs al lui
Cicero în Senat o amnistie generală a fost convenită pentru asasini.

Apoi a venit ziua înmormântării lui Cezar. Fiind al doilea la comandă cât timp trăia Cezar, co-consul
și văr, Antoniu a fost alegerea naturală pentru a da elogiul. În discursul său compatrioți, prieteni,
romani, ascultați-mă cu atenție, el a făcut acuzații de crimă și a dat asigurări că s-a încheiat definitiv
înțelegerea cu conspiratorii. Afișând un talent pentru retorică și interpretare dramatică, Antoniu a
smuls toga de pe corpul neînsuflețit al lui Cezar pentru a arăta oamenilor rănile mortale,
nominalizând public autorii crimei și făcându-i de râs în fața mulțimilor. În timpul elogiului l-a citat pe
Cezar, cum că, diferit de afirmațiile conspiratorilor, Cezar nu a avut niciodată intenția de a forma o
dinastie regală. Opinia publică s-a schimbat și în acea noapte poporul roman a atacat casele
asasinilor, forțându-i să fugă pentru viața lor.
În 54 î.Hr., Antoniu era membru în conducerea armatelor lui Cezar din Galia romană și
Germania. Din nou el s-a dovedit a fi un lider militar competent în Războaiele galice, dar
personalitatea lui provoca instabilitate oriunde mergea. Antoniu și Cezar s-au declarat a fi cei
mai buni prieteni, devenind apropiați ca niște rude. Antoniu s-a declarat mereu la dispoziția lui
Cezar pentru a-l ajuta în realizarea campaniilor sale militare.
Numit, prin influența lui Cezar, în funcțiile de chestor, augur și tribun al plebeilor (50 î.Hr.), el a
sprijinit cauza patronului său cu multă energie. Două funcții proconsulare ale lui Cezar, acordate
pe o perioadă de zece ani, expirau în 50 î.Hr., astfel încât el a vrut să se întoarcă la Roma
pentru alegerile consulare. Dar datorită rezistenței fracțiunii conservatoare a senatului roman,
condusă de Pompei, s-a cerut demisia lui Cezar din funcția de proconsul și de comandant
militar înainte de procedura de realegere a unui nou proconsul.

Dar Cezar nu dorește așa ceva, chiar dacă ar fi un act temporar, pentru că ar deveni un simplu
cetățean privat și, prin urmare, supus unei posibile urmăriri penale pentru acțiunile sale ca
proconsul. De asemenea, el ar fi la mila lui Pompei și legiunilor acestuia. Pentru a preveni acest
lucru Cezar mituiește un tribun al plebeilor, pe Curio, pentru a se folosi de dreptul de veto
pentru a împiedica un asemenea decret senatorial, care l-ar priva pe Cezar de armatele sale și
comanda provinciilor sale, apoi se asigură că Antoniu este ales tribun pentru următoarea
perioadă. Antonius și-a exercitat dreptul lui de veto ca tribun, cu scopul de a preveni un decret
senatorial care declara aplicarea legii marțiale împotriva dreptului de veto, apoi cu violență este
expulzat din Senat împreună cu un alt susținător al lui Cezar, Cassius, care era tot tribun al
plebeilor. La auzul acestor știri Cezar a traversat râul Rubicon și astfel au început Războaiele
civile romane (Războiul civil roman al lui Cezar). Antoniu părăsește Roma și se alătură lui Cezar
și armatelor sale de la Ariminium, unde se găseau soldații lui Caesar supărați și întărâtați de
ilegalitățile comise de adversarii politici ai lui Cezar. Un tribun al plebeilor trebuia să fie intangibil
potrivit legii romane. Antoniu a condus în Italia, în timp ce Cezar distrugea legiunile lui Pompei
în Spania, și a dus întăriri din Grecia, înainte de a comanda aripa dreaptă a armatelor lui Cezar
la Pharsalus.

Când Cezar a ajuns dictator pentru a doua oară, Marc Antoniu a fost făcut Maestrul cailor, adică
mâna dreaptă a dictatorului și în această calitate a rămas în peninsula Italia ca administrator în
anul 47 î.Hr., în timp ce Iulius Cezar se lupta cu ultimii oameni ai lui Pompei, care se refugiase
în provincia Africa. Dar aptitudinile lui Antoniu ca administrator erau slabe pentru un general de
asemenea calibru, el a început iarăși cu excese dintre cele mai extravagante, descrise de către
Cicero în Philippicae. În 46 î.Hr. se pare că au avut un conflict pentru că Cezar a insistat cu
privire la plata pentru o proprietate a lui Pompei pe care Antoniu insinua că a cumpărat-o, dar,
de fapt, pur și simplu și-a însușit-o. Ca și în alte ocazii, Antoniu a recurs la violență. Sute de
cetățeni romani au fost pur și simplu uciși și Roma însăși a ajuns într-o stare de anarhie. Cezar
a fost foarte nemulțumit de toată această afacere și l-a eliberat pe Antoniu din toate
responsabilitățile politice. Cei doi bărbați nu s-au mai văzut timp de doi ani. Înstrăinarea nu a
fost de lungă durată pentru că Antoniu s-a întâlnit cu dictatorul la Narbo (45 î.Hr.) și a respins
sugestia lui Trebonius de a se alătura conspirației de a-l detrona. Reconcilierea a avut loc în 44
î.Hr. când Antoniu a fost ales ca partener pentru al cincilea consulat al lui Cezar.

Orice conflict ar fi existat între cei doi bărbați, Antoniu a rămas însă fidel lui Cezar în orice
moment. La 15 februarie 44 î.Hr., în timpul festivalului Lupercalia, Antoniu a oferit public lui
Cezar o diademă. Acest lucru era un eveniment plin de înțelesuri: o diademă este un simbol al
unui rege, cum însă Cezar a refuzat asta a demonstrat că el nu intenționa să ocupe tronul
imperiului.
Morte di Giulio Cesare (Moartea lui Iulius Cezar) de Vincenzo Camuccini
Pe 14 martie 44 î.Hr. Antoniu este alarmat când un senator, pe nume Cicero, îi spune că zeii au
decis să-i dea o lovitură decisivă lui Cezar. În ziua următoare (în calendarul roman erau Idele lui
Marte), s-a dus pe jos pentru a-l avertiza pe dictator, dar complotiștii au ajuns primii lângă
Cezar. Așadar dictatorul a fost asasinat pe 15 martie 44 î.Hr.. În tulburările care au urmat
acestui eveniment Antoniu a evadat din Roma îmbrăcat ca un sclav, temându-se că asasinarea
dictatorului ar fi începutul unei băi de sânge în rândul suporterilor săi. Cum această răzbunare
nu a avut loc el s-a întors repede la Roma și a negociat un armistițiu cu facțiunea asasinilor.
Pentru un timp, Antonius, în calitate de consul, părea să aducă pacea și să pună capăt
tensiunilor politice. După un discurs al lui Cicero în Senat o amnistie generală a fost convenită
pentru asasini.

Apoi a venit ziua înmormântării lui Cezar. Fiind al doilea la comandă cât timp trăia Cezar, co-
consul și văr, Antoniu a fost alegerea naturală pentru a da elogiul. În discursul său compatrioți,
prieteni, romani, ascultați-mă cu atenție, el a făcut acuzații de crimă și a dat asigurări că s-a
încheiat definitiv înțelegerea cu conspiratorii. Afișând un talent pentru retorică și interpretare
dramatică, Antoniu a smuls toga de pe corpul neînsuflețit al lui Cezar pentru a arăta oamenilor
rănile mortale, nominalizând public autorii crimei și făcându-i de râs în fața mulțimilor. În timpul
elogiului l-a citat pe Cezar, cum că, diferit de afirmațiile conspiratorilor, Cezar nu a avut
niciodată intenția de a forma o dinastie regală. Opinia publică s-a schimbat și în acea noapte
poporul roman a atacat casele asasinilor, forțându-i să fugă pentru viața lor.