CURSUL NR 2

EVOLUŢIA INSTITUŢIEI SEFULUI DE STAT ÎN ROMÂNIA

Vom explica această instituţie a şefului de stat în ţara noastră prin prisma
dispoziţiilor constituţionale, începând cu prima noastră constituţie.
Astfe1, potrivit Statutului lui Cuza puterile publice erau încredinţate
domnuIui, Corpului ponderator şi unei Adunări elective.
Termenul domn este folosit şi de către Constituţia din 1866 (art.82),
domnul avănd puteri constituţionale ereditare, iar puterea legislativă se exercita
colectiv de către domn şi reprezentanţa natională (art.32). La 8 iunie 1884, în
urma proclamării regatului în anul 1881, textele constituţionale sunt puse de
acord cu această realitate. Constituţia din anul 1923 vorbeşte de rege (art..77),
arătând că puterea legislativă se exercită colectiv de catre rege şi reprezentanţa
naţională. Denumirea de rege este menţinută şi de Constituţia din 1938, care-l
declară capul statului şi desigur cuprinde dispoziţii similare cu cele din art.34 şi
39 ale Constituţiei din 1923.
În perioada 1940 - 1944 prerogativele regale au fost substanţial restrânse,
dar regele rămânea şef al statului până în decembrie 1947, în baza Constituţiei
din 1923 repusă în vigoare prin Decretul nr. 1626 din 1944.
Prin Legea nr. 363/ 1947 atribuţiile şefului de stat sunt încredinţate
Preşedintelui republicii, care devine şef de stat colegial. Vom observa că
organizarea prezidiului republicii, ca şef colegial al statului s-a realizat în
privinţa naturii juridice, sub influenţa trasăturilor Constituţiei din 1923.
Acesta a fost organizat ca un organ al administraţiei de stat, ca organ
suprem executiv dacă folosim exprimarea Decretului nr. 3/ 1948. Constatarea
este interesantă din punct de vedere istoric pentru că dacă actele constituţionale
adoptate1 au menţinut separaţia puterilor, Legea nr. 363/ 1947 a înlocuit acest

1
principiu cu unicitatea puterii. Natura administrativă a prezidiului republicii
rezultă din chiar exprimarea legală. Prin Constituţia din anul 1948, funcţia de şef
de stat este încredinţată Prezidiului Marii Adunări Naţionale, organ central,
caracterizat ca organ suprem al puterii de stat, menţinut şi de Constituţia din
1952, până în anul 1961, când a fost înlocuit cu Consiliul de stat.
Consiliul de stat, organ colegial, este menţinut şi de Constituţia din 1965. În
anul 1974 Constituţia a fost modificată, creându-se funcţia de Preşedinte al
Republicii, îndeplinită de o singură persoană.
După Revoluţia din decembrie 1989, prin Decretul-Lege nr.2 din 27
decembrie, privind constituirea, organizarea şi funcţionarea Consiliului
Frontului Salvării Naţionale se creează funcţia de preşedinte al consiliului,
încredinţând astfel exercitarea atrubuţiilor de şef de stat preşedintelui consiliului.
Prin Decretu1-Lege nr. 92/ 1990 privind alegerea Parlamentului şi a
Preşedintelui României, funcţia de şef de stat este încredinţată Preşedintelui
României, ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. Această
soluţie este consacrată şi prin Constituţia actuală a Rornâniei.

ORGANIZAREA PREŞEDINŢIEI ROMÂNIEI

Constituţia din 1866 face referire la Preşedintele republicii, fără să

cunoască însă un organ cu denumirea de Preşedinţia României.
Potrivit acestei Constituţii, Preşedintele României este un organ
unipersonal care, ca atare, este competent să emită, în exercitarea prerogativelor
sale şi în condiţiile prevăzute de Constituţie, pe calea unor manifestări de voinţă
unilaterale, acie obligatorii.
Deşi organ unipersonal, aşa cum se întâmplă în cazul celor mai multe
dintre organele de acest fel, în practică şi Preşedintele Republicii, pentru a-şi
putea îndeplini atribuţiile, este încadrat într-o structură organizatorică, formată
din funcţionari, a căror sarcină este fie să desfăşoare o activitate de pregătire a
măsurilor luate de ei, fie să contribuie la punerea lor în executare, fără ca aceşti
funcţionari să fie învestiţi cu competenţa de a emite ei însuşi, pe cale unilaterală,
acte obligatorii în numele organului pe lângă care funcţionează. Această
structură organizatorică, formată dintr-un număr de servicii publice având în
frunte pe Preşedintele Republicii, căreia îi revine sarcina de a sta la dispoziţia
acestuia în vederea îndeplinirii atribuţiilor ce-i revin conform Constituţiei,
formează instituţia Preşedinţiei României.
După Revoluţia din 16-22 decembrie 1989, primul început de reglementare
a instituţiei Preşedinţiei României a avut loc prin Legea nr. 1/1990 privind
organizarea şi funcţionarea serviciilor acesteia.
Aşa cum se poate vedea din însuşi titlul acestei legi, ea concepe în mod corect
şi modern Preşedinţia Republicii, ca un ansamblu instituţional, care
include atât pe Preşedintele Republicii, cât şi serviciile publice puse la
dispoziţia lui. În sensul ei, nu serviciile publice ataşate Preşedintelui Republicii
trebuiau considerate ca fiind singurele componente ale Preşedinţiei Republicii,
ci ele apăreau doar ca unul din elementele constitutive ale unei instituţii, în
fruntea căreia se găsea Preşedintele României ca factor înzestrat cu putere de
decizie.
Îndepărtându-se de această concepţie, Legea nr. 47/1994 privind
organizarea şi funcţionarea Preşedinţiei României a dat următoarea definiţie
acestei instituţii, căreia i-a atribuit personalitate juridică.
"În sensul prezentei legi, prin Preşedinţia României se înţelege serviciile
publice aflate la dispoziţia Preşedintelui României pentru îndeplinirea atribuţiilor
sale" (art. 1 alin.2).
Definiţia formulată în aceşti termeni, are căderea de a decapita instituţia
Preşedinţiei de factorul său esenţial: Preşedintele Republicii. A spune că
Preşedinţia României poate fi concepută ca ceva separat de Preşedintele
Republicii este ca şi cum s-ar afirma că ministerele pot să funcţioneze fără să
aibă în frunte un ministru. Ceea ce a determinat formarea, pe lângă
Preşedintele Republicii şi sub directa lui conducere, a unui colectiv de
funcţionari a fost o nevoie de ordin practic: aceea de a-i facilita îndeplinirea
atribuţiilor. În aceste condiţii, este logic să se considere că, procedându-se
astfel, nu s-a urmărit să se creeze o instituţie nouă, distinctă de cea consacrată
deja de Constituţie, ci doar să se prevadă armătura organizatorică chemată să
asigure buna funcţionare a acesteia din urmă.
Conform Legii nr. 47/ 1994 (art. 2), compartimentele şi funcţiile din
structura Preşedinţiei României, organizarea, funcţionarea şi atribuţiile
acestora se stabilesc prin regulament, care se aprobă de Preşedintele Republicii.
Acelaşi articol prevede că numărul maxim de posturi ale Preşedinţiei României
este de 180. Tot din reglementările acestei legi (47/ 1994), rezultă că
funcţiile din structura Preşedinţiei României pot fi de două feluri:
a. - funcţii de conducere specifice, categorie din care fac parte
consilierii
prezidenţiali cu rang de miniştri şi consilierii de stat cu rang de secretari de
stat.
Numirea şi eliberarea lor din funcţii se face de Preşedintele României;
b. - funcţii de conducere nespecifice şi de executare, ai căror titulari sunt
numiţi şi eliberaţi din funcţii potrivit regulamentului de organizare şi
funcţionare
a Preşedinţiei României, aprobat de Preşedintele Republicii.
Deşi în lege lipseşte o prevedere în acest sens, din însăşi natura instituţiei
reglementate, rezultă că funcţionarii din prima categorie vor trebui socotiţi
funcţionari politici, supuşi unui regim juridic asemănător cu cel al miniştrilor
sau al secretarilor de stat. Ca atare, ei nu se vor bucura de stabilitate în
funcţie potrivit reglementărilor unui viitor statut al funcţionarilor publici.
În ceea ce priveşte funcţionarii din a doua categorie, conform legii citate,
condiţiile de numire şi eliberare a lor din funcţii urmează a fi stabilite prin
regulament aprobat de Preşedintele Republicii. Constituţionalitatea acestei
dispoziţii legale este discutabilă în măsura în care ea nu ţine seama de faptul
că funcţionarii din cea de-a doua categorie nu vor putea fi socotiţi
funcţionari politici, şi prin urmare, "situaţia lor juridică va trebui
reglementată de viitorul statut al funcţionarilor publici, care va forma obiectul
unei legi organice, conform ari. 72, alin. 3 lit. j din Constituţia revizuită a
României. În consecinţă, condiţiile de numire şi eliberare din funcţie a
acestor agenţi publici nu vor putea fi reglementate prin regulament aprobat de
Preşedintele Republicii, ci numai printr-o lege organică.
În legătură cu prevederile art. 2 al Legii nr. 47/ 1994, problema
constituţionalităţii lor se pune şi sub un alt aspect.
Într-adevăr, spre deosebire de Legea nr.1/ 1990, care stabilea
compartimentele ce urmau să fie constituite pe lângă Preşedintele
Republicii, precum şi structura acestora, art. 2 al Legii nr. 47/ 1994 se
mărgineşte să prevadă:
"Numărul maxim de posturi la Preşedinţia Republicii este de 180". Aşa fiind, în
prezent revine unui regulament prezidenţial sarcina de a stabili
structura organizatorică propriu-zisă a serviciilor publice constituite pe lângă
Preşedintele Republicii. În spiritul art. 72 al Constituţiei revizuite a
României însă, organizarea şi funcţionarea tuturor organelor importante ale
statului: Guvern, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, Consiliul Superior al
Magistraturii, Instanţele judecătoreşti, Ministerul Public, Curtea de Conturi,
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Curtea Constituţională, aparţin legii
organice. În aceste condiţii, prevederea Legii nr. 47/ 1994, potrivit căreia
organizarea şi funcţionarea compartimentelor Preşedinţiei României - şi ea o
instituţie de primă importanţă în structura aparatului nostru de stat - urmează
să formeze obiectul unui regulament emis de Preşedintele Republicii, nu pare
să se conformeze liniei generale a reglementărilor Constituţiei din 1991 cu
privire la principalele structuri organizatorice ale ţării.
 Ampla dezvoltare parcursă de instituţia Preşedinţiei României de la intrarea
în vigoare a Constituţiei din 1991, nu pare să corespundă intenţiilor iniţiale ale
autorilor proiectului ei.
Într-adevăr, unul dintre cei mai influenţi părinţi ai Constituţiei, profesorul
A. Iorgovan scria la scurt timp după punerea ei în aplicare următoarele: "Orice
organism, fie sub forma unei Comisii consultative, creat de Preşedinte sau pe
lângă Preşedinte este contrar art. 115 şi 116 din Constituţie, idee cu care,
probabil, greu se vor împăca foştii preşedinţi de partid sau convenţii politice
ajunşi în această funcţie ".
Discrepanţa dintre această interpretare a Constituţiei şi practica de stat
dezvoltată în ultimii ani este uriaşă. Nu numai că, în acest răstimp, au fost
constituite o serie de servicii publice în cadrul Preşedinţiei României, dar
şi personalul lor a devenit foarte numeros. Este vorba de un fel de mini-
ministere constituite pe lângă Preşedintele Republicii, paralele cu cele
existente în cadrul Guvernului.
Această evoluţie a Preşedintelui României este foarte asemănătoare cu
cea pe care a parcurs-o această instituţie în Franţa, unde aparatul ei de lucru este
de asemenea destul de amplu.
În legătură cu situaţia din Franţa, profesorul D.G. Lavroff a scris: "Evoluţia
serviciilor Preşedinţiei Republicii este semnificativă în ceea ce priveşte
importanţa puterilor acordate Preşedintelui Republicii şi întinderea intervenţiei
sale". Fără îndoială, Constituţia noastră din 1991 a conferit Preşedintelui
Republicii mai puţine atribuţii şi nu de aceeaşi importanţă ca cea franceză din
anui 1958. Cu toate acestea, în fapt, în România, Preşedintele Republicii,
aşa cum arată şi amploarea serviciilor publice ale Preşedinţiei, s-a implicat
activ în unele domenii ale administraţiei de stat.

1. Consacrarea constituţională a regimului politic în România

 Constituţia României din anul 1991 a reglementat un Preşedinte de
Republică pentru a satisface, pe de-o parte, necesitatea de reprezentare a statului,
iar, pe de altă parte, necesitatea de arbitraj între „ puterile statulu”, între „ stat şi
societate”.
Potrivit art.1 din Legea nr. 370 din 2004 pentru alegerea Presedintelui
Romaniei,,Presedintele Romaniei se alege prin vot universal, egal, direct, secret
si liber exprimat,, Din textul de lege rezultă ca Preşedintele României
beneficiază de o legitimitate populară, fiin rezultatul alegerii sale direct de către
corpul electoral, pe cînd Guvernul este doar rezultatul unui joc politic deoarece
guvernul în ansamblul său este numit de şeful statului pe baza votului de
învestitură acordat de Parlament.
Articolul 80 din Constituţie prevede că (1) Preşedintele României reprezintă
statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii
teritoriale a ţării. (2) Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei
şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită
funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.
Ca atare Preşedintele României apare într-o triplă ipostază: de şef al statului, de
şef al executivului alături de prim-ministru şi de garant al Constituţiei şi
mediator între puterile statului fiindu-i identificate trei roluri ale acestuia,
constând în trei funcţii fundamentale: funcţia de reprezentare, funcţia de apărare,
sau garantare a unor valori fundamentale ale poporului român şi funcţia de
mediere sau de arbitraj.
Modalitatea de alegere a Preşedintelui de Republică precum şi raporturile
acestuia cu Parlamentul consacră regimul politic al României .În opinia Prof.
Antonie Iorgovan putem vorbi de un regim semi-prezidenţial atenuat sau
parlamentarizat ,avind in vedere motivele sustinute de acest autor si pe care le
prezentăm mai jos:
a) Atât Parlamentul, cât şi Preşedintele sunt aleşi prin vot universal,
egal, direct, secret şi liber exprimat, fiind organe reprezentative la nivel naţional,
însă doar Parlamentul este calificat expres ca fiind organul reprezentativ suprem
al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării. De aici concluzia din
doctrină potrivit căreia, atunci când stabileşte că Parlamentul este organul
reprezentativ suprem al poporului român, Constituţia României situează
Parlamentul deasupra oricărui organ reprezentativ, respectiv şi deasupra
Preşedintelui României .
b) Dreptul Preşedintelui de a dizolva Parlamentul prevăzut expres în
articolul 89 presupune îndeplinirea cumulativă a nu mai puţin de şase condiţii.
Astfel potrivit articolului 89 alineatul (1) După consultarea preşedinţilor celor
două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate
să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru
formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după
respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură, (2) În cursul unui an,
Parlamentul poate fi dizolvat o singură dată şi (3) Parlamentul nu poate fi
dizolvat în ultimele 6 luni ale mandatului Preşedintelui României şi nici în
timpul stării de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă.
c) Constituţia consacră, în articolul 95 o formă de răspundere politică
a Preşedintelui, prevăzând suspendarea acestuia din funcţie în anumite condiţii,
urmată de organizarea unui referendum pentru demiterea sa. Astfel potrivit
articolului 95 alineatul (1) În cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă
prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de
Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, după consultarea Curţii
Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la
faptele ce i se impută, (2) Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată
de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor şi se aduce,
neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui şi (3) Dacă propunerea de suspendare din
funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru
demiterea Preşedintelui.
d) Constituţia consacră, în articolul 96 din Constituţia republicată, o
formă de răspundere penală a Preşedintelui, caz în care, după punerea sa sub
acuzare de înaltă trădare, cu votul a două treimi din totalul parlamentarilor,
competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Astfel
potrivit articolului 96 alineatul (1) Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă
comună, cu votul a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor,
pot hotărî punerea sub acuzare a Preşedintelui României pentru înaltă trădere,
(2) Propunerea de punere sub acuzare poate fi iniţiată de majoritatea deputaţilor
şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui României
pentru a putea da explicaţii cu privire la faptele ce i se impută, (3) De la data
punerii sub acuzare şi până la data demiterii Preşedintele este suspendat de drept
şi (4) Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Preşedintele este demis de drept la data rămânerii definitive a hotărârii de
condamnare.
e) Preşedintele poate cere poporului să-şi exprime voinţa cu privire la
probleme de interes naţional, prin referendum, numai după consultarea
Parlamentului, potrivit articolului 90 din Constituţie.
f) Învestitura Guvernului, deşi iniţiată şi finalizată de Preşedinte,
presupune obligatoriu acordarea votului de încredere de către Parlament.
g) Guvernul în întregul său şi fiecare membru, solidar cu ceilalţi
membrii, răspund politic numai în faţa Parlmentului. Astfel, potrivit articolului
109 alineatul (1) Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului pentru
întrega sa activitate. Fiecare membru al Guvernului răspunde politic solidar cu
ceilalţi membri pentru activitatea Guvernului şi pentru actele acestuia.
h) Nu doar Preşedintele ci şi fiecare Cameră a Parlamentului are
dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului, pentru faptele
săvârşite în exerciţiul funcţiei lor, Preşedintele putând dispune însă suspendarea
acestora din funcţie, dacă s-a cerut urmărirea penală. Astfel potrivit articolului
109 alineatul (2) Numai Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României
au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele
săvârşite în exerciţiul funcţiei lor. Dacă s-a cerut urmărirea penală, Preşedintele
României poate dispune suspendarea acestora din funcţie. Trimiterea în judecată
a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din funcţie. Competenţa de
judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi (3) Cazurile de răspundere
şi pedepsele aplicabile membrilor Guvernului sunt reglementate printr-o lege
privind responsabilitatea ministerială.
i) Preşedintele nu are drept de iniţiativă legislativă, aceasta aparţinând
doar Guvernului, parlamentarilor sau unui număr de cetăţeni. Potrivit articolului
74 alineatul (1) Iniţiativa legislativă aparţine, după caz, Guvernului, deputaţilor,
senatorilor sau unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot.
Cetăţenii care îşi manifestă dreptul la iniţiativă legislativă trebuie să provină din
cel puţin un sfert din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe în municipiul
Bucureşti, trebuie să fie înregistrate cel puţin 5.000 de semnături în sprijinul
acestei iniţiative, (2) Nu pot face obiectul iniţiativei legislative a cetăţenilor
problemele fiscale, cele cu caracter internaţional, amnistia şi graţierea, (3)
Guvernul îşi exercită iniţiativa legislativă prin transmiterea proiectului de lege
către Camera competentă să îl adopte, ca primă Camera sesizată, (4) Deputaţii,
senatorii şi cetăţenii care exercită dreptul la iniţiativă legislativă pot prezenta
propuneri legislative numai în forma cerută pentru proiectele de legi, (5)
Propunerile legislative se supun dezbaterii mai întâi Camerei competente să le
adopte, ca primă Cameră sesizată.
j) Refuzul Preşedintelui de a promulga o lege se poate exercita o
singură dată după primirea acesteia. Daca Preşedintele a cerut reexaminarea
legii sau dacă s-a cerut verificarea constituţionalităţii ei, promulgarea se face în
cel mult 10 zile.
k) Cele mai importante atribuţii ale Preşedintelui în domeniul politicii
externe, al apărării, al stărilor excepţionale sunt condiţionate, în exercitarea lor,
fie de intervenţia Guvernului, fie de cea a Parlamentului sau se află sub controlul
acesteia din urmă.
l) Decretele Preşedintelui emise în exercitarea celor mai importante
atribuţii ale sale sunt contrasemnate de primul-ministru. Astfel potrivit
articolului 100 alineatul (2) Decretele emise de Preşedintele României în
exercitarea atribuţiilor sale prevăzute in articolul 91 alineatele (1) şi (2), articolul
92 alineatele (2) şi (3), articolul 93 alineatul (1) şi articolul 94 literele a), b) şi d)
se contrasemnează de primul-ministru.

2. Alegerea Preşedintelui României

21. Etapele alegerii Preşedintelui României

 Cadrul legal al alegerii Preşedintelui României il constitutie art 81 din
Constituţia României „(1) Preşedintele României este ales prin vot universal,
egal, direct, secret şi liber exprimat. (2) Este decarat ales candidatul care a
întrunit, în primul tur de scrutin, majoritatea de voturi ale alegătorilor înscrişi în
listele electorale. (3) În cazul în care nici unul dintre candidaţi nu a întrunit
această majoritate, se organizează al doilea tur de scrutin, între primii doi
candidaţi stabiliţi în ordinea numărului de voturi obţinute în primul tur de
scrutin. Este declarat ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de
voturi. (4) Nici o persoană nu poate îndeplini funcţia de Preşedinte al României
decât pentru cel mult două mandate. Acestea pot fi şi succesive” şi dispoziţiile
Legii nr. 370 din 2004privind alegerea Preşedintelui României, care prevede la
articolul 1 că,,(2) Presedintele Romaniei se alege prin vot universal, egal, direct,
secret si liber exprimat, in conditiile prezentei legi.
(3) Este declarat ales candidatul care a intrunit, in primul tur de scrutin,
majoritatea de voturi ale alegatorilor inscrisi in listele electorale permanente.
(4) In cazul in care niciunul dintre candidati nu a intrunit majoritatea prevazuta
la alin. (3), se organizeaza al doilea tur de scrutin, la care participa numai primii
2 candidati stabiliti in ordinea numarului de voturi obtinute in primul tur. Este
declarat ales candidatul care a obtinut cel mai mare numar de voturi valabil
exprimate,,
La alegerile pentru Presedintele Romaniei se pot prezenta candidati
propusi de partide politice sau aliante politice, constituite potrivit Legii
partidelor politice nr. 14/2003, cu completarile ulterioare, precum si candidati
independenti. Partidele si aliantele politice pot propune numai cate un singur
candidat. Partidele membre ale unei aliante politice care propune un candidat nu
pot propune si candidati in mod separat.
(2) Candidaturile propuse de partidele si de aliantele politice, precum si
candidaturile independente pot fi depuse numai daca sunt sustinute de cel putin
200.000 de alegatori. Un alegator poate sustine un singur candidat.
Biroul Electoral Central ,autoritate special creata de legea cadru ,v a monitoriza
si supraveghea intreaga procedură de alegere a Preşedintelui .
Potrivit art. 17 (1) Biroul Electoral Central are urmatoarele atributii:
a) asigura aplicarea si interpretarea unitara a dispozitiilor legii;
b) constata indeplinirea conditiilor de fond si de forma prevazute de prezenta
lege pentru candidaturi; comunica birourilor electorale judetene, birourilor
electorale ale sectoarelor municipiului Bucuresti si biroului electoral pentru
sectiile de votare din strainatate candidaturile inregistrate, le face cunoscute prin
intermediul serviciilor publice de radio si de televiziune, precum si prin afisare
pe pagina proprie de internet;
c) in 48 de ore de la ramanerea definitiva a candidaturilor stabileste ordinea de
inscriere in buletinul de vot, prin tragere la sorti, in prima etapa din randul
candidatilor propusi de formatiunile politice reprezentate in Parlament, iar in a
doua etapa din randul celorlalti candidati; comunica ordinea inscrierii
candidatilor si a semnelor electorale ale acestora in buletinul de vot Curtii
Constitutionale si Regiei Autonome "Monitorul Oficial" si o aduce la cunostinta
publica prin intermediul serviciilor publice de radio si de televiziune, precum si
prin afisare pe pagina proprie de internet;
d) rezolva intampinarile referitoare la propria sa activitate si contestatiile cu
privire la activitatea birourilor electorale judetene, a birourilor electorale ale
sectoarelor municipiului Bucuresti si a biroului electoral pentru sectiile de votare
din strainatate; in cazul in care pentru solutionarea unei intampinari sau
contestatii sunt necesare verificari de fapt, acestea se efectueaza in prezenta unui
judecator din cadrul Biroului Electoral Central; asemenea verificari nu se pot
face in data alegerilor;
e) centralizeaza rezultatele alegerilor, constata candidatul ales si prezinta Curtii
Constitutionale documentatia necesara validarii mandatului de Presedinte al
Romaniei;
f) organizeaza si implementeaza un sistem de colectare de date si de informare
periodica a opiniei publice privind prezenta populatiei la vot, in baza unui
esantion reprezentativ la nivel judetean si national;
g) transmite Autoritatii Electorale Permanente, dupa publicarea rezultatului
alegerilor in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, toate materialele si
documentele detinute;h) dispune renumararea voturilor intr-o sectie de votare
sau refacerea centralizarii voturilor si a rezultatului alegerilor, in situatia in care
constata ca au fost comise erori sau exista neconcordante intre datele
consemnate in procesele-verbale;i) indeplineste orice alte obligatii (2) In
exercitarea atributiilor ce ii revin potrivit prevederilor legii, Biroul Electoral
Central adopta decizii si hotarari.3) Deciziile Biroului Electoral Central se
adopta pentru aplicarea unitara a prevederilor prezentei legi, pentru admiterea
sau respingerea protocolului de constituire a unei aliante electorale, pentru
inregistrarea sau respingerea inregistrarii candidaturilor, pentru inregistrarea sau
respingerea inregistrarii semnelor electorale, pentru solutionarea intampinarilor
si contestatiilor care sunt de competenta sa, precum si pentru alte cazuri
prevazute de prezenta lege. Deciziile Biroului Electoral Central sunt obligatorii
pentru toate autoritatile, institutiile publice, birourile electorale, organismele cu
atributii in materie electorala, precum si pentru toti participantii la alegeri, se
comunica partilor interesate si se aduc la cunostinta publica prin afisare.
Depunerea candidaturii şi votarea

Art. 27 din legea cadru cadru prevede condiţiile in care treebuiesc depuse
candidaturile ,,(1) Propunerile de candidati pentru alegerea Presedintelui
Romaniei se depun la Biroul Electoral Central, cel mai tarziu cu 30 de zile
inainte de data alegerilor.(2) Propunerile se fac in scris si vor fi primite numai
daca:a) sunt semnate de conducerea partidului sau a aliantei politice ori de
conducerile acestora, care au propus candidatul sau, dupa caz, de candidatul
independent;b) cuprind prenumele si numele, locul si data nasterii, starea civila,
domiciliul, studiile, ocupatia si profesia candidatului si precizarea ca
indeplineste conditiile prevazute de lege pentru a candida;c) sunt insotite de
declaratia de acceptare a candidaturii, scrisa, semnata si datata de candidat, de
declaratia de avere, declaratia de interese, de o declaratie pe propria raspundere
a candidatului in sensul ca a avut sau nu calitatea de lucrator al Securitatii sau de
colaborator al acesteia, precum si de lista sustinatorilor, al caror numar nu poate
fi mai mic de 200.000 de alegatori.(3) Lista sustinatorilor este un act public, sub
sanctiunea prevazuta de art. 292 din Codul penal. Lista sau listele sustinatorilor
trebuie sa cuprinda data alegerilor, prenumele si numele candidatului, precum si
prenumele si numele, data nasterii, adresa, denumirea, seria si numarul actului
de identitate si semnatura alegatorilor care sustin candidatura. In finalul listei
persoana care a intocmit-o este obligata sa faca o declaratie pe propria
raspundere prin care sa ateste veridicitatea semnaturilor sustinatorilor. Modelul
listei sustinatorilor si al declaratiei pe propria raspundere sunt prevazute in
anexa care face parte integranta din prezenta lege.(4) Propunerea de candidatura
se depune si se inregistreaza la Biroul Electoral Central in 4 exemplare, un
exemplar original si 3 copii. Exemplarul original si o copie se pastreaza la
Biroul Electoral Central, un altul se inainteaza la Curtea Constitutionala, iar al
patrulea, certificat de presedintele Biroului Electoral Central, se restituie
depunatorului.(5) Declaratiile pe propria raspundere ale candidatilor in sensul ca
au avut sau nu calitatea de lucratori ai Securitatii sau de colaboratori ai acesteia
sunt inaintate, in termen de 24 de ore de la depunere, Consiliului National pentru
Studierea Arhivelor Securitatii.
(6) Declaratiile de avere si declaratiile de interese ale candidatilor se publica pe
pagina de internet a Biroului Electoral Central, in termen de 48 de ore de la
inregistrarea candidaturilor.(7) Dispozitiile alin. (1) si (2) se aplica, in mod
corespunzator, si pentru candidatii propusi de catre organizatiile cetatenilor
apartinand minoritatilor nationale, precum si pentru candidatii propusi de catre
aliantele electorale.(8) Apartenenta politica a candidatului la partidul politic,
organizatia cetatenilor apartinand minoritatilor nationale sau la unul dintre
membrii aliantei politice sau aliantei electorale care il propune nu constituie o
conditie pentru a candida.
Inregistrarea si respingerea inregistrarii candidaturilor se face de către
Biroul Electoral Central prin decizie, in termen de cel mult 48 de ore de la
depunerea acestora,se intocmeste proces-verbal din care rezulta data si ora
afisarii deciziilor de inregistrare sau, dupa caz, de respingere a inregistrarii
candidaturilor. In cel mult 24 de ore de la expirarea termenului prevazut la art.
29 alin. (2), respectiv la art. 30 alin. (6), candidatii, partidele politice,
organizatiile cetatenilor apartinand minoritatilor nationale, aliantele politice,
aliantele electorale si alegatorii pot contesta inregistrarea sau respingerea
inregistrarii candidaturilor sau a semnelor electorale, dupa caz. Contestatiile se
fac in scris si se depun la Curtea Constitutionala care soluţionează contestaţiile
in termen de cel mult doua zile de la inregistrare. Hotararile sunt definitive, se
comunica de indata Biroului Electoral Central si se publica in Monitorul Oficial
al Romaniei, Partea I. In cel mult 24 de ore de la expirarea termenului de
solutionare a contestatiilor prevazut la alin. (2) Biroul Electoral Central aduce la
cunostinta publica, prin afisare pe pagina proprie de internet si prin intermediul
mass-mediei, candidaturile si semnele electorale definitive, in ordinea in care au
fost depuse. In acelasi termen, Biroul Electoral Central comunica birourilor
electorale judetene, birourilor electorale ale sectoarelor municipiului Bucuresti
si biroului electoral pentru sectiile de votare din strainatate, candidaturile si
semnele electorale definitive, in ordinea in care au fost depuse, acestea avand
obligatia de a le afisa de indata la sediul lor.
Art.44 alin (1) prevede că votarea incepe la ora 7,00 si se incheie la ora 21,00.
La sediile secţiilor de votare se afişeaza la loc vizibil ora la care incepe,
respectiv se incheie votarea.
Stabilirea rezultatutlui alegerilor
Dupa deschiderea urnelor si numararea voturilor, presedintele biroului
electoral al sectiei de votare intocmeste un proces-verbal, in 3 exemplare, care
cuprinde:a) numarul total al alegatorilor prevazut in copia de pe lista electorala
permanenta existenta in sectia de votare b) numarul total al alegatorilor care s-au
prezentat la din care:c) numarul total al voturilor valabil exprimate d) numarul
voturilor nule;e) numarul buletinelor de vot primite f) numarul buletinelor de vot
neintrebuintate si anulate; g) numarul voturilor valabil exprimate, obtinute de
fiecare .
Presedintele biroului electoral al sectiei de votare si ceilalti membri semneaza
procesul-verbal pe care se aplica stampila de control a biroului electoral.
Dupa primirea proceselor-verbale de la toate birourile electorale ale
sectiilor de votare si dupa solutionarea contestatiilor primite de la birourile
electorale ale sectiilor de votare, biroul electoral judetean, biroul electoral al
sectorului municipiului Bucuresti sau biroul electoral pentru sectiile de votare
din strainatate incheie un proces-verbal care se trimite la Biroului Electoral
Central. Procesul-verbal, pentru fiecare tur de scrutin, impreuna cu procesele-
verbale de constatare si centralizare a rezultatelor votarii intocmite de birourile
electorale judetene, birourile electorale ale sectoarelor municipiului Bucuresti,
biroul electoral pentru sectiile de votare din strainatate si birourile electorale ale
sectiilor de votare, primite se inainteaza cu paza inarmata la Curtea
Constitutionala, in termen de 24 de ore de la inregistrarea ultimului dosar.
Curtea Constitutionala valideaza rezultatul fiecarui tur de scrutin, asigura
publicarea rezultatului alegerilor in mass-media si in Monitorul Oficial al
Romaniei, Partea I, pentru fiecare tur de scrutin si valideaza rezultatul alegerilor
pentru presedintele ales. Actul de validare se intocmeste in 3 exemplare, dintre
care unul ramane la Curtea Constitutionala, unul se prezinta Parlamentului
pentru depunerea juramantului prevazut la art. 82 alin. (2) din Constitutia
Romaniei,iar al treilea se inmaneaza candidatului desemnat de alegători.
 Al doilea tur de scrutin are loc in conditiile prevazute la art. 81 alin. (3) din
Constitutia Romaniei, republicata, la doua saptamani de la primul tur de scrutin,
in aceleasi sectii de votare si circumscriptii electorale, sub conducerea
operatiunilor electorale de catre aceleasi birouri electorale si pe baza acelorasi
liste de alegatori de la primul tur. In al doilea tur de scrutin participa primii 2
candidati care au obtinut cel mai mare numar de voturi, valabil exprimate pe
intreaga tara la primul tur. Confirmarea acestui numar se face de Curtea
Constitutionala in termen de 24 de ore de la primirea proceselor-verbale
prevazute la art. 51 alin. 3, prin aducerea la cunostinta publica a prenumelui si
numelui celor 2 candidati care vor participa la cel de-al doilea tur de scrutin
Contraveţtii si infracţiuni
Constituie contraventii, daca acestea nu constituie infractiuni, urmatoarele
fapte:
a) inscrierea cu buna stiinta a unui alegator in mai multe liste electorale
permanente, inscrierea in listele electorale sau tabelele electorale a unor
persoane fictive ori care nu au drept de vot;b) pastrarea listelor electorale
permanente in conditii necorespunzatoare;c) neefectuarea la termen a
comunicarilor prevazute de lege si neoperarea acestora in listele electorale
permanente;d) efectuarea de operatiuni in listele electorale permanente de catre
persoane neautorizate;e) necomunicarea catre judecatorii si catre Directia pentru
Evidenta Persoanelor si Administrarea Bazelor de Date a modificarilor operate
in exemplarul listei electorale permanente existente la primarie;g) incalcarea
dispozitiilor referitoare la afisarea propunerilor de candidaturi prevazute la art.
31 alin. (3);h) folosirea de catre un candidat a semnului electoral inregistrat la
Biroul Electoral Central de catre un alt candidat;i) neluarea de catre organizatori
a masurilor necesare desfasurarii normale a adunarilor electorale, precum si
distribuirea si consumarea de bauturi alcoolice in timpul acestor adunari;
j) distrugerea, deteriorarea, murdarirea, acoperirea prin scriere sau in orice mod
a listelor electorale permanente, a copiilor de pe acestea sau a tabelelor
electorale;k) nerespectarea dispozitiilor art. 37 alin. (1), (3), (4) si ale art. 39
alin. (4);l) afisarea listelor electorale permanente, a copiilor de pe acestea sau a
tabelelor electorale; distrugerea, deteriorarea, murdarirea, acoperirea prin scriere
sau in orice mod a platformelor-program afisate sau a oricaror altor afise ori
anunturi de propaganda electorala tiparite;m) nerespectarea deciziilor si
hotararilor birourilor electorale; nerespectarea hotararilor si instructiunilor
Autoritatii Electorale Permanente; nerespectarea hotararilor Curtii
Constitutionale;n) refuzul de a permite alegatorului, care face dovada faptului ca
are dreptul, sa voteze la sectia de votare la care se prezinta pentru exercitarea
dreptului de vot;o) refuzul de a permite accesul persoanelor acreditate in localul
sectiei de votare, cu exceptia cazurilor in care presedintele biroului electoral al
sectiei de votare limiteaza accesul persoanelor acreditate in localul sectiei de
votare datorita marimii acestuia;p) refuzul de a primi si inregistra o intampinare,
contestatie sau orice alta cerere, formulata in scris;q) refuzul de a se conforma
dispozitiilor presedintelui biroului electoral al sectiei de votare cu privire la
asigurarea ordinii in localul de vot si in imprejurimi;
r) refuzul de a inmana buletinul de vot si stampila cu mentiunea "VOTAT"
alegatorului care a semnat in copia de pe lista electorala permanenta sau, dupa
caz, in tabelul electoral; inmanarea buletinului de vot unui alegator care nu
prezinta actul de identitate ori care refuza sa semneze pentru primirea acestora in
copia de pe lista electorala permanenta sau in tabelul electoral in care este
inscris; nerespectarea dispozitiilor art. 44 alin. (8) privind prezenta altor
persoane in cabina de vot;s) neaplicarea pe actul de identitate a stampilei cu
mentiunea "VOTAT" sau a timbrului autocolant, dupa caz, precum si retinerea
actului de identitate, fara motive intemeiate, de catre membrii biroului electoral
al sectiei de votare;s) nerespectarea dispozitiilor art. 48 alin. (1) lit. e) privind
citirea cu voce tare a optiunii exprimate pe buletinul de vot; intocmirea de catre
birourile electorale ale sectiilor de votare a proceselor-verbale, cu incalcarea
dispozitiilor prezentei legi;t) continuarea propagandei electorale dupa incheierea
acesteia, precum si sfatuirea in ziua votarii a alegatorilor la sediul sectiilor de
votare sa voteze sau sa nu voteze un anumit candidat;
t) purtarea pe durata votarii de catre membrii birourilor electorale ale sectiilor de
votare, persoanele insarcinate cu paza, persoanele acreditate sau de catre
operatorii de sondaj ai institutelor de sondare a opiniei publice sau ai societatilor
comerciale ori ai organizatiilor neguvernamentale de ecusoane, insigne ori alte
insemne de propaganda electorala;u) incalcarea de catre membrii birourilor
electorale a obligatiei de a participa la activitatea acestor birouri;v) refuzul
presedintelui biroului electoral sau al loctiitorului acestuia de a elibera o copie
certificata de pe procesul-verbal persoanelor indreptatite potrivit prevederilor
prezentei legi;w) incalcarea conditiilor de acreditare de catre persoanele
acreditate potrivit art. 47 si operatorii de sondaj ai institutelor de sondare a
opiniei publice, ai societatilor comerciale ori ai organizatiilor neguvernamentale
care au fost acreditate de Biroul Electoral Central prin decizie.

2.2 Condiţiile de eligibilitate pentru funcţia de Preşedinte al României

Orice cetăţean român poate candida la funcţia de Preşedinte al României

dacă indeplineşte cumulativ urmatoarele conditii de eligibilitate:
-  sa aiba cetatenia romana si domiciliul in tara (art. 16);
-   sa aiba drept de vot (art. 37)
- sa aiba 35 de ani impliniti (art. 37);
-  conditia de a nu-i fi interzisa asocierea in partide politice (art. 37);
-   ultima conditie se refera la faptul ca nici o persoana nu poate indeplini functia
de Presedinte al Romaniei decat pentru cel mult 2 mandata, care pot fi si
succesive (art. 81 din Constitutie).

.Incompatibilităţile funcţiei de Preşedinte al României

Preşedintele al României pe intreaga durata a mandatului nu poate îndeplini

nici o altă funcţie publică sau privată,nu poate fi membru al unui partid,nu poate
deţine acestă funcţie mai mult de 2 mandate ,nu există nici o excepţie de la
aceste incompatibilităti prevăzute de Constituţia României.
Preşedintele v a trebui sa renunţe la calitatea de membru al unei formaţiuni
politice astfel încît sa fie un veritabil arbitru si mediator intre puterile statului
intre stat şi societate
3. Mandatul Preşedintelui României

3.1.Durata mandatului Preşedintelui

Potrivit articolului 83 din Constituţia republicată, astfel cum acesta fost

modificat:
„ (1) Mandatul Preşedintelui României este de cinci ani şi se exercită da
la data depunerii jurământului. (2) Preşedintele României îşi exercită mandatul
până la depunerea jurmântului de Preşedintele nou ales. (3) Mandatul
Preşedintelui României poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război
sau de catastrofă”.
Prevederea iniţială, care avea în vedere un mandat de patru ani pentru
Preşedinte, a fost calificată în doctrină ca fiind în acord cu alte reglementări
constituţionale ce stabilesc o durată considerată minimă pentru mandatul
prezidenţial ( cu excepţia situaţiei speciale din Elveţia, unde preşedintele ţării
după cum am arătat deja îşi exercită funcţia pe durata unui an), mandatul
începând să curgă efectiv de la data depunerii jurământului, în faţa
Parlamentului.
Prin prelungirea duratei mandatului prezidenţial de la patru la cinci ani, cu
ocazia revizuirii din 2003, s-a intenţionat decalarea alegerilor prezidenţiale de
alegerile parlamentare, devenită o necesitate şi pentru viaţa politică românească.
S-a urmărit, astfel, menţinerea continuităţii instituţiei prezidenţiale în perioada
campaniilor electorale parlamentare, aspect ce reprezintă şi un plus de garanţie
pentru stabilitatea politică a ţării.Deşi poate fi interpretată această prelungire ca
avînd conotaţii politice şi chiar se pot face speculaţii pe acestă tema ,prin
interesul unei formaţiuni politice de aşi asigura un mandat prezidenţial mai
lung .

3.2. Încetarea mandatului Preşedintelui României

 Singurele situaţii în care mandatul preşedintelui poate fi prelungit sunt
starea de război sau de catastrofă, gravitatea situaţiei şi necesitatea prelungirii
mandatului fiind lăsate la aprecierea exclusivă a Parlamentului, care va dispune
de o veritabilă putere discreţionară în acest sens, cel puţin în cazul catastrofei,
fiind vorba despre un concept juridic nedeterminant.
Pe perioada exercitării mandatului prezidenţial pot interveni situaţii care să îl
pună pe Presedinte în imposibilitatea temporară sau definitivă a exercitării
atribuţiilor caz in care se instaleaza vacanţa funcţiei şi intervine interimatul
funcţiei, reglementate de dispoziţiile articolul 97, articolul 98 şi articolul 99 din
Constituţia României .
Potrivit articolului 98 din Constituţia republicată: „(1) Dacă funcţia de
Preşedinte devine vacantă ori dacă Preşedintele este suspendat din funcţie sau
dacă de află în imposibilitate temporară de a-şi exercita atribuţiile, interimatul se
asigură, în ordine, de preşedintele Senatului sau de preşedintele Camerei
Deputaţilor. (2) Atribuţiile prevăzute la articolele 88-90 nu pot fi exercitate pe
duratea interimatului funcţiei prezidenţiale”. Aceste prevederi constituţionale
sunt menite să asigure continuitatea exercitării funcţiei supreme în stat în cazul
în care, din motivele expres enumerate, Preşedintele nu îşi mai poate exercita
atribuţiile.
Rostul instituţiei interimatului este, potrivit doctrinei actuale, acela de a
asigura continuitatea exercitării atribuţiilor prezidenţiale în situaţiile expres
prevăzute, interimatul avînd, prin natura sa, un caracter temporar, până la
alegerea noului Preşedinte.
Cazurile in care intervine vacanţa funcţiei sin reglementate de
articolul 97 din Constituţia republicată: (1) Vacanţa funcţiei Preşedinte al
Romăniei intervine în caz de demisie, de demitere din funcţie, de imposibilitate
definitivă a exercitării atribuţiilor sau de deces. (2) În termen de trei luni de la
data la care a intervenit vacanţa funcţiei de Preşedinte al României, Guvernul va
organiza alegeri pentru un nou Preşedinte”. Acestea sînt situaţii diferite care pot
interveni în exerciţiul mandatului ,astfel demisia este un act exclusiv personal al
Preşedintelui ,Constutuţia nu prevede unde trebuie sa fie depusă aceasta si ca
atre am putea crede că este vorba despre Parlament ,prin cei doi preşedinti
,avînd in vedere interimatul funcţiei –Preşedinte Senat si apoi Preşedinte
Camera Deputaţilor . Demiterea din funcţie poate interveni fie în urma
referendului care a confirmat suspendarea din funcţie de către cele două camere
ale Parlamentului României , în condiţiile articolului 95 din Constituţie, fie în
urma rămânerii definitive a hotărârii de condamnare de către Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie, în condiţiile articolului 96 din Constituţia republicată. În ceea
ce priveşte imposibilitatea definitivă a exercitării atribuţiilor, legea
fundamentală prevede o dublă condiţie, constând în imposibilitatea exercitării
funcţiilor (din motive de sănătate) şi în caracterul ei definitiv.
Cauzele care duc la vacanţa funcţiei de Preşedinte al României, se
constată prin decizie a Curţii Constituţionale, potrivit articolului 146 litera g)
din Constituţia republicată, care se comunică Parlamentului şi Guvernului,
pentru ca în termen de cel mult trei luni să se organizeze alegeri prezidenţiale
aşa cum este reglementat de articolul 146 litera g) „ Curtea Constituţională
constată existenţa împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcţiei
de Preşedinte al României şi se comunică cele constatate Parlamentului şi
Guvernului.