Sunteți pe pagina 1din 4

Accident vascular cerebral- recuperare.

Programul de recuperare este reprezentat de totalitatea procedeelor care ajută la reabilitarea


fizică şi psihică a persoanelor care au suferit un AVC. Modalităţile terapeutice utilizate au
acelaşi scop : independenţă şi ajutor minim din partea celorlalte persoane din anturaj ;
adaptarea fizică şi psihică a pacientului cu schimbările determinate de AVC, integrarea
corespunzătoare în familie şi comunitate.

Principalele probleme cu care se confruntă un bolnav după AVC sunt :

-Slăbiciunea hemicorpului (o parte a corpului) numită hemiplegie sau hemiparează, care


poate cauza tulburări de mers şi imposibilitatea de a apuca obiecte (prehensiune). De obicei,
partea emisferei cerebrale afectate determină simptome pe partea opusă a corpului.

Funcţiile emisferelor cerebrale:

Stângă: logică. Dreaptă: vedere.

-Verbală. –De povestire.

-Analitică. –Vedere de ansamblu.

-Ştiinţifică. –Spirit de observaţie.

-De numire. –Distingerea formelor.

-Matematică. –Simţul frumosului.

-Planificare. –Imaginaţie.

-Ordonare.

Gândire.

-Scris.

-Rigiditatea şi artralgiile (durerile articulare)- o persoană care a suferit un AVC care


prezintă o slăbiciune musculară accentuată are şi dureri ale articulaţiei adiacente, datorită
lipsei mişcării active a membrului respectiv. De aceea este foarte important ca pe tot parcursul
recuperării să se încurajeze mişcările active, nu doar cele pasive ale membrului afectat.

-Spasticitatea musculară- spasmele şi contracturile musculare care apar în asociere cu


celelalte tulburări musculare şi neurologice secundare AVC.

-Tulburări de sensibilitate şi termoreglare- neplăcute, însă nu grave, care predispun


pacientul la accidentări (arsuri, degerături, echimoze).

-Durere, furnicături sau parestezii.

-Tulburări de mers şi tulburări de coordonare a mişcărilor.


-Tulburări de deglutiţie.

-Probleme digestive şi urinare, care apar destul de frecvent după AVC, incontinenţa urinară
(probleme în reţinerea urinei în vezica urinară), constipaţie cronică (tranzit intestinal
încetinit), episoade de diaree (rar), balonare postprandială (după mese), defecaţie dificilă.

Pe lângă tulburările somatice (fizice), pot apărea şi unele manifestări de ordin emoţional şi
informaţional:

-Afazie- care se prezintă sub forma tulburărilor de vorbire şi limbaj, datorită lezării porţiunii
stângi a creierului, unde este localizat centrul nervos responsabil de controlul limbajului.
Unele persoane cu afazie nu înţeleg sensul cuvintelor scrise sau vorbite şi îşi exprimă cu
greutate propriile gânduri şi simţuri.

-Probleme cognitive şi de memorie, ce apar în momentul în care sunt lezate anumite arii din
encefal care controlează conştienţa, capacitatea de învăţare sau memoria. Pacientul relatează
tulburări de concentrare şi de învăţare, cu amnezie retrogradă sau anteretrogradă. Toate aceste
tulburări fac dificile unele activităţi obişnuite, mai mult sau mi puţin complexe. În unele
cazuri, pacientul este conştient de problemele pe care le are şi îi este foarte greu să se
adapteze la cerinţele sociale obişnuite.

-Tulburări de percepţie- care constau în problemele legate de aprecierea corectă a distanţei,


poziţiei, orientării spaţio-temporară, percepţia greşită a formei lucrurilor.

-Probleme legate de afectarea hemicorpului- cum se întâmplă atunci când persoana în


cauză nu mai poate realiza anumite comenzi asupra jumătăţii de corp afectate de AVC
(câmpul vizual diminuat, imposibilitatea rotirii capului către partea afectată). Uneori pacienţii
nu-şi recunosc anumite părţi ale corpului (în special în cazul pacienţilor care au şi tulburări
senzitive pe aceleaşi segmente). În unele cazuri, mai rare, sunt identificate anumite bizarerii,
de exemplu recunoaşterea unui obiect fără corelarea acestuia cu funcţia lui (aşa cum arată o
furculiţă, însă nu ştie la ce şi cum se foloseşte, sau ştie cum arată o maşină, dar nu mai ştie
cum se conduce sau cum se porneşte). În alte cazuri, există o percepţie greşită asupra
orientării în spaţiu (lucrurile i se par mai aproape sau mai depărtate decât sunt în realitate).

-Problemele emoţionale, însoţesc deseori tulburările neurologice şi sunt materializate prin


frustrare, frică, agresivitate, anxietate, depresie. Aproximativ o treime dintre pacienţii de peste
65 de ani care au suferit un accident vascular cerebral prezintă sindromul depresiv. În cazul;
în care acesta persistă, se recomandă tratament medicamentos de specialitate, recomandat de
către medicul psihiatru.

Ce specialişti sunt implicaţi în procesul de recuperare al unui bolnav cu AVC:

La programul de reabilitare după un AVC iau parte mai mulţi specialişti, care lucrează în
echipă şi ajută pacientul pe tot parcursul procesului de recuperare.

-Fiziokinetoterapeutul- ajută bolnavul să depăşească deficitele motorii cauzate de AVC.

-Specialistul în terapie ocupaţională- învaţă pacientul să-şi redobândească unele abilităţi


esenţiale pentru supravieţuire, precum mâncatul, îmbăierea, îmbrăcatul, gătitul, scrisul, etc.
-Logopedul- ajută pacientul să citească şi să pronunţe corect, să înveţe noi metode de
comunicare verbală sau non verbală. De asemenea terapeutul specializat în problemele de
vorbire ajută la recuperarea unor deficite neurologice legate de deglutiţie (înghiţire).

-Specialistul în recuperare medicală poate recomanda (când este cazul), folosirea unor proteze
speciale, care ajută la corectarea unor diformităţi fizice sau ajută la ameliorarea durerii.

Ce rezultate se obţin după tratamentul de recuperare?

-Recuperarea depinde de localizarea şi extinderea ţesutului cerebral afectat de AVC, precum


şi de capacitatea de prelucrare a funcţiilor neurologice deficitare de către porţiunea de creier
sănătos. Recuperarea unui pacient poate fi dificilă, fiind nevoie de multă răbdare şi gândire
pozitivă, pe tot parcursul acesteia. De aceea sprijinul fizic şi moral din partea familiei şi a
prietenilor sunt foarte importante în reabilitarea pacienţilor.

Majoritatea dizabilităţilor secundare AVC sunt recuperate între 6 luni şi 2 ani, altele însă pot
să persiste întreaga viaţă. Recuperarea trebuie începută cât mai repede, deoarece există o
şansă mai mare de recuperare într-un stadiu precoce. Dizabilităţile se accentuează şi rămân
permanente odată cu trecerea timpului, de aceea se recomandă instituirea unui program de
recuperare c-t mai curând posibil.

Trebuie să se ştie că unele probleme sunt ameliorate pe parcursul anilor şi depind de mai muţi
factori (tipul accidentului vascular- ischemic sau hemoragic, vârsta pacientului, patologia
asociată, tratamentul efectuat). Perioada de recuperare diferă de la o persoană la alta şi este,
de cele mai multe ori un program care durează întreaga viaţă.

Funcţiile motorii (folosirea membrelor superioare, mersul) se recuperează după un timp


relativ scurt de la AVC. De aceea este foarte important ca reabilitarea şi recuperarea fizică să
se înceapă cât mai curând posibil. Recuperarea se poate iniţia după 24-48 ore de la AVC.
Imediat ce pacientul este stabil hemodinamic. Reabilitarea necesită supraveghere
medical[ atentă. Pacientul este încurajat să se ridice din pat şi să încerce să facă măcar câţiva
paşi. În unele cazuri, acest proces poate să dureze până ce pacientul îşi reface forţa musculară
şi învaţă să păşească din nou (învaţă să meargă a doua oară).

Reabilitarea iniţială continuă şi după externarea sau transferul pacientului într-o secţie de
recuperare medicală. Medicul specialist în recuperare medicală va stabili împreună cu
pacientul un program de reabilitare care include o serie de exerciţii fizice, tratament
medicamentos (dacă este necesar) şi consiliere psihologică.

Pentru majoritatea persoanelor care au suferit un AVC, reabilitarea este un proces care
necesită tratament zilnic (de exemplu aspirină, pentru a preveni atacurile ischemice viitoare,
medicaţie antihipertensivă, care scade riscul apariţiei unui accident vascular hemoragic), la
recomandarea medicului neurolog.

Recuperarea pacienţilor cu dizabilităţi necesită multă răbdare, minime cunoştinţe medicale,


precum şi un suport material adecvat. Majoritatea aparţinătorilor sunt îngrijoraţi de faptul că
nu vor putea oferi sprijinul corespunzător pacienţilor cu dizabilităţi. Pe lângă ajutorul fizic, de
cele mai multe ori contează şi sprijinul emoţional, în special în momentul în care îşi face
apariţia depresia.
Există mai mulţi factori de risc în AVC care nu sunt influenţabili prin profilaxie. Cu toate
acestea, unii pot fi evitaţi: hipertensiunea arterială, boala cardiacă ischemică, dislipidemia (în
special hipercolesterolemia), diabetul zaharat, obezitatea consumul excesiv de alcool, fumatul,
consumul exagerat de cafeină (băuturi tip cola, cafea), consumul de droguri (în special
cocaina).

Profilaxia- unui nou AVC presupune schimbarea stilului de viaţă. Pe lângă administrarea
regulată a unor medicamente, se recomandă exerciţiul fizic regulat; limitarea sau stoparea
consumului de alcool, cafea, grăsimi animale, alimente procesate, dulciuri concentrate;
consumul zilnic de fructe şi legume, bogate în fibre. Adoptarea unui regim de viaţă sănătos
poate prelungi viaţa. Niciodată nu e prea târziu să se adapteze schimbarea modului de viaţă;
acest lucru aduce beneficii- cu atât mai mari, cu c-t este instituit mai repede.