Sunteți pe pagina 1din 10

UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU

Facultatea de Psihologie

Mezencefalul: anatomie și fiziologie.

Student: Vasiliu (Lupea Vasiliu) Irina


An: I , ID
Grupa: 4
Introducere

Psihoneurologia sau neuropsihologia este o știință interdisciplinară care cuprinde și


abordează problema raportului psihic-creier sub toate aspectele și în toată complexitatea sa.
Cea mai complicată problemă care a dat naștere celor mai aspre dispute cu rezonanțe
în plan fiziologic și cultural general este cea a raportului psihic-creier. Abordarea și rezolvarea
concret-științifică nu a fost posibilă atâta vreme cât creierul se studia ca o entitate în sine fără
a se ține seama de datele și unghiul de vedere al psihologiei, iar psihicul se analiza, de
asemenea, ca o organizare în sine fără o raportare adecvată la datele anatomiei și fiziologiei
sistemului nervos, neurologiei și neurochirurgiei.
Psihoneurologia trebuie privită ca știința care studiază problema raportului psihic-creier
în întreaga sa complexitate, fiind necesar să utilizeze și să decanteze atât datele experimentelor
de laborator efectuate pe animale și om cât și datele oferite de clinica neurologică și
neurochirurgicală. Prin aceasta, psihoneurologia nu este o disciplină experimentală sau clinică
ci una fundamentală.
Astfel, din punct de vedere teoretic, ne permitem a afirma cu certitudine că identitatea
individuală, personalitatea și talentul sunt în primul rând funcții cerebrale.

Anatomia și fiziologia mezencefalului

Mezencefalul este cea de-a treia structură anatomică nervoasă a trunchiului cerebral,
situată deasupra punții, de care se desparte prin șanțul pontopeduncular, și dedesubtul
diencefalului, de care este despărțit printr-un plan care unește comisura (o zonă foarte largă ce
conține fibre nervoase care transmit informația între emisfere) posterioară a creierului cu
marginea posterioară a corpilor mamilari.

Mezencefalul ca structură anatomică prezintă o față anterioară, una posterioară și două


laterale.
Fața anterioară sau bazală este singura vizibilă. În această regiune există o depresiune
profundă cunoscută sub numele de fosa interpedunculară care este mărginită lateral de
picioarele pedunculilor cerebrali. Originea nervilor oculo-motori comuni, care corespunde
celei de-a III-a perechi de nervi cranieni, se găsește pe fața mediană a pedunculilor.
Fața posterioară este invizibilă la adult, fiind acoperită de cortul cerebelului și de lobii
occipitali. Pe această față se găsesc coliculii cvadrigemeni.
Fețele laterale corespund tegmentului mezencefalic și piciorului peduncular. Între
picior și tegment se află șanțul lateral al mezencefalului.
Pe suprafața de secțiune, mezencefalul este alcătuit din trei etaje suprapuse:
-etajul superior – numit tectum;
-etajul mijlociu – numit segment sau calotă;
-etajul anterior – format de picioarele pedunculilor cerebrali.
Între picior și tegment apare șanțul lateral al mezencefalului. Între treimea posterioară
(tectum) și cea mijlocie (tegment) a mezencefalului se găsește apeductul lui Sylvius, care leagă
ventriculul IV de ventriculul III. Limita dintre tegment și picior o formează substanța neagră.
Astfel, din mezencefal se dezvoltă doua formațiuni structurale principale:
-pedunculii cerebrali (picioarele pedunculilor cerebrali și tegmentul)-conțin substanță
albă și substanță cenușie;
-tuberculii cvadrigemeni (tectum).

Picioarele pedunculilor sunt alcătuite numai din substanță albă, reprezentând fascicule
de fibre nervoase care pornesc din scoarța cerebrală și ajung la nucleii encefalici, protuberanță
și maduvă. Aici se întâlnesc:
-tractul corticospinal (piramidal) care ocupă cele trei cincimi mijlocii din piciorul peduncular.
Fibrele sale ajung la neuronii motori din cornele anterioare ale măduvei spinării situate de
partea opusă;
-tractul corticonuclear ajunge la nivelul nucleilor motori ai globilor oculari și la nucleii
formațiunii reticulare;
-tractul corticopontin este format din fibre frontopontine situate în cincimea medială a
piciorului peduncular, și fibre temporopontine în cincimea laterală.
Aceste fibre fac sinapsă în nucleii punții, iar de acolo merg spre cerebel.

Tegmentul mezencefalic (calota) este format din substanță albă și cenușie. Între
tegment și piciorul pedunculilor cerebrali se află substanța neagră. În partea de jos, tegmentul
mezencefalic se continuă cu tegmentul pontin, iar în partea rostrală, se pierde în diencefal.
Substanța albă este alcătuită din fibre ce pleacă din talamus și hipotalamus, din măduva spinării
și fibre care pornesc sau se opresc din și în nucleii mezencefalului.
Lemniscul medial din punte se prelungește în substanța albă a tegmentului
mezencefalic, posterior de porțiunea laterală a substanței negre. Unele fibre ale sale se opresc
în substanța neagră, iar altele urcă spre talamus. Lemniscul lateral conține fibre care se opresc
în coliculii cvadrigemeni, iar cea mai mare parte ajung la corpul geniculat medial al
talamusului.
Lemniscul lateral conține fibre aparținând căilor auditive și se situează lateral și mai
posterior de Lemniscul medial.
Fasciculul longitudinal medial reprezintă o importantă cale de legătură între nucleii
trunchiului cerebral. Este situat în partea ventrală a substanței cenușii centrale și are un rol
foarte important în coordonarea mișcărilor ochilor, capului și trunchiului.
Fasciculul longitudinal posterior este format din fibre care pleacă din hipotalamus, din
nucleul dorsal al tegmentului și din nucleul tractului solitar și ajung la nucleii vegetativi ai
trunchiului cerebral, la nucleii motori ai bulbului și punții.
În substanța albă a tegmentului se mai găsesc: tractul spinotalamic, cerebelotegmental,
rubrospinat, tectonuclear si tectospinal, și tractul central al tegmentului sau fasciculului central
al calotei.
Substanța cenușie a tegmentului este formată din substanța cenușie centrală grupată în
jurul apeductului, cu diferențieri nucleare în interiorul ei și mase nucleare specifice
mezencefalului. Printre acestea și printre formațiunile substanței albe se gasește formațiunea
reticulară.
Substanța neagră sau locus niger este cel mai mare nucleu al mezencefalului, are o
structură compactă și formă de semilună. Substanța neagră primește aferențe (impulsuri
senzoriale) de la toată suprafața corpului și de la organele vizuale, auditive și olfactive.
Activitatea substanței negre este controlată de către nucleii de la bază și de scoarța cerebrală.
Din conexiunile pe care le are derivă rolul important al acestei formațiuni în integrarea
impulsurilor senzoriale și în reglarea mișcărilor fine. Degenerarea substanţei negre duce la
apariţia bolii Parkinson.
Nucleul roșu (Stilling) este situat deasupra substanței negre, având o formă ovală și o
culoare cărămizie datorită împregnării corpilor celulari cu oxizi de fier și prezenței
numeroaselor vase mici de sânge. Are conexiuni atât cu formațiunile superioare cât și cu cele
inferioare. Este o componentă importantă a tracturilor extrapiramidale, având rolul de a inhiba
centrii bulbari și medulari, însă activitatea lui este subordontă, la rândul ei, controlului centrilor
extrapiramidali superiori și scoarței cerebrale. Atât nucleul roșu, cât și substanța neagră
controlează reglarea tonusului muscular. Lezarea substanței negre duce la tulburări ale
tonusului muscular.
În substanța cenușie a tegmentului se mai găsesc:
- Nucleul trohlearului – reprezintă originea reală a perechi a IV-a de nervi cranieni, fiind
singurul nerv cranian cu originea aparentă pe fața posterioară a trunchiului cerebral. Este situat
în partea anterioară a substanței cenușii centrale de o parte si de alta a liniei mediane, încorporat
în fasciculul longitudinal medial. Nucleul este alcătuit exclusiv din neuronii motori, iar axonii
lui inervează un singur mușchi al globului ocular, mușchiul oblic superior.

Afectarea nervului trohlear

Lezarea nucleului trohlear cauzează paralizia sau pareza mușchiului oblic superior
contralateral, în timp ce deteriorarea nervului trohlear are ca efect același deficit, insă în
mușchiul ipsilateral.
În mod normal, contracția mușchiului oblic superior determină rotația spre interior,
acompaniată simultan de coborârea ușoara și mișcarea către lateral a globului ocular. Când
mușchiul oblic superior este paralizat, ochiul ipsilateral va suferi o rotire spre exterior,
acompaniată simultan de o ușoară ascensiune și o mişcare către lateral a globului ocular.
Această situație patologică se datorează lipsei de opoziție a acțiunii mușchiului oblic inferior
și caracterizează strabismul extern.
Deoarece ochii devin nealiniați în urma unei astfel de leziuni, un individ cu paralizie de
nerv trohlear va experimenta diplopia verticală, însoțită de deficiență în mișcarea în jos a
globului ocular, mai semnificativ în rotația internă a ochiului. Astfel, diplopia devine mai
evidentă atunci când individul coboară scările sau citește (se uită în jos și către interior – ochiul
necesitând rotația internă).
În mod normal, inclinarea capului într-o parte provoacă un reflex de rotație a ochilor,
în jurul axului anteroposterior al acestora, în sens opus, astfel încât imaginea unui obiect să se
fixeze pe retină. Înclinarea capului spre partea neafectată determină ca ochiul neafectat să se
rotească spre interior și să devină aliniat cu ochiul afectat care este rotit către exterior. Astfel,
pentru a contracara diplopia și a restabili alinierea corectă a ochilor, individul descoperă ca
aceste simptome sunt diminuate prin înclinarea capului spre partea ochiului neafectat.

- Nucleul oculomotorului (perechea a III-a) – este situat în tegmentul mezencefalic, anterior


de apeductul cerebral și în partea anterioară a substanței cenușii centrale. Asigură inervația
somatomotorie a mușchilor care întrețin mișcările globului ocular, drept superior, drept medial,
drept inferior si oblic inferior ai globului ocular. De asemenea, inervează și mușchiul ridicător
al pleoapei superioare și asigură inervația parasimpatica (visceromotorie) a mușchilor ciliar si
sfincter al pupilei, doi mușchi netezi intrinseci ai globului ocular.
Nucleul oculomotor se compune din numeroși subnuclei, corespunzători fiecărui
mușchi inervat. Acești subnuclei se compun la rândul lor din corpii neuronali ai fibrelor
(eferențe somatice generale) care inervează mușchii extraoculari menționați, precum și
mușchiul ridicător al pleoapei superioare. Grupul corpilor neuronali care inervează acest ultim
mușchi este localizat pe linie mediană și trimite fibre motorii bilateral (pentru pleoapele
superioare ale ambilor ochi). Corpii neuronali corespunzători dreptului superior trimit fibre
contralateral, în timp ce corpii neuronali ai celorlalți mușchi extraoculari menționați trimit fibre
ipsilateral.

Afectarea nervului oculomotor

Prin lezarea unilaterală a nervului oculomotor, ochiul ipsilateral va fi afectat. Astfel că,
în urma paraliziei ridicătorului pleoapei superioare apare ptoza palpebrala; paralizia drepților
superior și inferior implică inabilitatea individului de a-și mișca globul ocular în sens vertical;
paralizia dreptului medial conduce la inabilitatea de a mișca globul ocular către medial. De
asemenea, prin lipsa opoziției acțiunii dreptului lateral, acest mușchi va devia ochiul către
lateral, rezultând astfel strabismul lateral. Devierea din linia mediană a ochiului afectat
determină nealinierea ochilor, ce va cauza diplopia orizontală.
Deoarece inervația dreptului lateral și a oblicului superior (nervul trohlear) nu este
perturbată și astfel cei doi mușchi sunt funcționali, ochiul ipsilateral leziunii deviază către
inferior și lateral.
Mușchiul sfincter al pupilei devine nefuncțional din cauza întreruperii inervației sale
parasimpatice. Astfel, pupila ipsilaterală leziunii va ramâne dilatată (midriaza) și nu va
răspunde (prin constricție) în prezența fasciculelor luminoase de orice intensitate. Acesta poate
fi primul semn clinic de presiune intracraniană exercitată asupra eferentelor viscerale generale
ale nervului oculomotor. De asemenea, mușchiul ciliar se prezintă nefuncțional din cauza
întreruperii inervației sale parasimpatice și astfel nu poate acomoda cristalinul pentru vederea
de aproape.

- Nucleul tractului mezencefalic al trigemenului – se află situat lateral de substanța cenușie


centrală, posterior și lateral de nucleul oculomotorului, în dreptul coliculilor cvadrigemeni
superiori. Acest nucleu primește excitații proprioceptive din mușchii masticatori și probabil
din mușchii extrinseci ai globilor oculari. El trimite impulsuri la nucleul motor cu rol de
activare a mișcărilor de coborâre a mandibulei și de frânare a mișcărilor de ridicare.
Nervul trigemen este cel mai mare nerv cranian și este un nerv mixt (motor și senzitiv).
Ramura oftalmică conduce impulsuri de la pielea anterioară a capului, pleoapa superioară, nas,
mucoasa cavității nazale, cornee și glandele lacrimale, cea maxilară de la mucoasa cavității
nazale, palatul moale, dinții de la nivelul maxilarului, tegumentul de la buza superioară,
pleoapa inferioară și obraz, iar cea mandibulară de la limbă (fără receptorii gustativi), dinții de
la nivelul mandibulei, tegumentul regiunii temporale a capului și bărbiei.
Nervul trigemen conține fibre somatomotorii (doar pe ramura mandibulară), care se
distribuie mușchilor masticatori, mușchilor vălului palatin și mușchilor tensori ai timpanului.

Afectarea nervului trigemen

Fracturile craniene pot cauza o leziune ce va avea ca efect pareza sau paralizia flască si
consecutiv atrofia mușchilor masticatori ipsilaterali. La coborârea maxilarului inferior, acesta
este deviat către partea afectată ceea ce va dăuna mestecatului alimentelor în partea leziunii.
Lezarea fibrelor ce inervează mușchiul tensor al timpanului cauzează hiperacuzia și
deteriorarea auzului în partea ipsilaterală.
Afectarea aferențelor somatice generale ale diviziunii mandibulare este urmată de
pierderea sensibilității din teritoriul de distribuție al acestora. Leziunile ramurilor periferice ale
nervului trigemen pot fi localizate prin testarea deficitelor senzoriale în teritoriile de inervație
respective. Dacă o leziune este localizată distal de alăturarea fibrelor autonomie, atunci ambele
inervații, senzoriala și autonomică, sunt întrerupte.
Tectul mezencefalic

Tectul sau acoperișul mezencefalului este format din lama cvadrigeminală cu doi
tuberculi (coliculi) cvadrigemeni superiori și doi inferiori. Numele de cvadrigemeni se
datorează structurii asemănătoare a celor patru tuberculi. Tectul are în compoziția sa, atât
substanță albă, cât și substanță cenușie.
Tuberculii cvadrigemeni superiori au în structura lor substanță albă și substanță cenușie
dispuse alternativ. Se conectează cu corpii geniculați laterali (ai talamusului), de la care
primesc aferențe optice și de la lobul occipital. De asemenea, primesc aferențe și de la măduvă
(spinotectal). Trimit eferențe către nucleii nervilor cranieni din trunchiul cerebral (III, VII, XI)
și către măduva spinării.
Rolul funcțional al tuberculilor cvadrigemeni superiori constă în reglare automată a
mișcărilor oculare și a celor implicate în realizarea reflexului de orientare la stimuli vizuali și
a fixării obiectului în zona perceptibilității optime.
Tuberculii cvadrigemeni inferiori se situează sub cei superiori, sunt de dimensiuni mai
reduse și au o formă ovală. Conțin substanță cenușie la interior, și substanță albă la exterior.
Primesc aferențe de la măduva spinării și de la lemniscul lateral (auditive). Trimit eferențe către
corpii geniculați mediali (din talamus), fiecare tubercul trimite eferențe către cel opus și către
cel superior, către bulb și măduvă.
Funcțional, tuberculii cvadrigemeni inferiori se leagă de realizarea reflexelor motorii
necondiționate la stimulii acustici și a reflexului de orientare, care precedă și facilitează
percepția auditivă.

Mezencefalul îndeplinește două funcții:


-1- de conducere a impulsului nervos
-2- de centru reflex (rolul său în ansamblu este însă foarte complex).

Funcția de conducere este îndeplinită de fibrele ascendente şi descendente din


pedunculii cerebrali şi de fibrele care leagă coliculii de corpii geniculați laterali şi mediali.
Funcția de centru reflex este realizată de centrii nervoși ai reflexelor:
a) pupilare fotomotoare (constă în micșorarea diametrului pupilei după excitarea retinei
cu lumină puternică) ;
b) de convergență (reflexul pupilar de acomodare la distanţă şi aproape);
c) centrii majorității reflexelor statice şi statokintice.
Acestea au drept rezultat menținerea segmentelor corpului în anumite poziții
determinate, cât şi împiedicarea modificărilor acestor poziții. Astfel, aceste reflexe mențin
poziția normală a corpului atât în condiții statice cât şi în mişcare.

Formațiunile mezencefalice îndeplinesc funcții foarte importante în distribuirea


normală a tonusului muscular, în reglarea reflexelor de redresare şi a celor de orientare.

În ceea ce privește distribuirea normală a tonusului muscular, se ştie că acesta se gasește


sub dependența unor centri medulari si bulbari, centri care, la rândul lor, sunt sub influența
unor centri mezencefalici și în special a nucleului roșu. Aceasta, nucleul roșu, are rolul să
inhibeze acțiunea centrilor bulbari și medulari și, deci, să regleze distribuirea normală a
tonusului muscular.
Trebuie reținut faptul că, în mod normal activitatea nucleului roșu este subordonată, la
rândul său, centrilor encefalici superiori, în special centrilor corticali. Un rol important în
reglarea tonusului muscular îl joacă și substanța neagră. Aceasta se deduce din faptul că o
leziune la acest nivel provoacă tulburarea tonusului muscular. Manifestări de rigiditate, de
decerebrare apar în cazul unor tumori cerebrale sau în hidrocefalie.

Centrii mezencefalici intervin și în reflexele de orientare.

La apariția bruscă a unui excitant luminos se produce orientarea globilor oculari spre
excitant. Totodată se produce și reflexul pupilar fotomotor. Aceste reflexe sunt conduse de
centrii din tuberculii cvadrigemeni anteriori și de substanța cenușie din jurul lor. Un rol
important în aceste reflexe îl joacă nucleul nervului oculomotor comun (III), oculomotor extern
(VI), patetic (IV) si al nucleului facialului (VII). Tuberculii cvadrigemeni anteriori sunt
afectați, fără să participe la perceperea luminii, adică la fenomenele propriu-zise ale vederii, ei
constituind un centru reflex pe calea vizuală.
Reflexe de orientare apar și la producerea bruscă a unui sunet puternic prin întoarcerea
capului în direcția unde s-a produs sunetul. Aceste reflexe sunt sub dependența centrilor din
tuberculii cvadrigemeni posteriori. Un rol important îl are nucleul nervului accesoriu (XI).
Tuberculii cvadrigemeni posteriori sunt afectați, fără să joace un rol în perceperea sunetelor.
Ei constituie un centru reflex pe calea auditivă, în strânsă conexiune cu diencefalul.
Mezencefalul joacă, de asemenea un rol important în procesele somn-veghe.

Sindroamele mezencefalice

Leziunile acestei mici arii nervoase, mezencefalul, realizează câteva sindroame


recunoscute.

Sindromul tegmental central constă în paralizia nervului oculomotor (III) rezultată din
lezarea fibrelor emergente, la care se adaugă tremur sau mișcări involuntare la membrele de
partea opusă.
Sindromul Benedikt se caracterizează prin paralizia nervului oculomotor și mișcări
involuntare contralaterale.
Sindromul Parinaud (sindromul mezencefalic dorsal) este o tulburare supranucleară
distinctă de fixare verticală a privirii, datorată lezării comisurii superioare. Caracteristicile
sindromului includ: pierderea fixării privirii în sus (şi uneori în jos), deviația oculară în jos
(semnul apusului de soare), retracția pleoapei (semnul Collier), deviație oblică, pseudoparalizie
de abducens şi disociația reflexelor de acomodare lumină-distanță a pupilelor. Mișcările fine
sunt afectate tardiv în cursul bolii.
Sindomul Locked in cunoscut şi sub denumirea de pseudocomă, se caracterizează prin
paralizare completă a tuturor grupelor musculare cu control voluntar, cu excepția mișcărilor
globilor oculari.
Sindromul locusului niger se manifestă prin tulburări de tonus muscular.
Sindromul Claude se prezintă ca un sindrom neocerebelos contralateral cu paralizie
ipsilaterală de nerv oculomotor.
În tratarea maladiilor determinate de afectarea mezencefalului , pe lângă domeniile
neurochirurgie, neurologie este necesar si determinismul psihologic al maladiilor. Astăzi, în
terapia clinică a diferitelor maladii iși fac loc tot mai multe tehnici psihologice de remediere a
acestora. Metodele psihologice obiective sunt centrate pe relevarea, înregistrarea și analiza cât
mai veridică și mai fină a structurii și dinamicii actelor comportamentale. Acest lucru nu este
simplu, realizarea celei mai simple mișcări sau reacții putând implica acțiunea unui mare număr
de componente psihice. Prin urmare , starea psihologică are un rol important atât în menținerea
stării de sănătate cât și in dezvoltarea bolilor. Orice boala este un continuum care se extinde de
la etiologii predominant organice la etiologii predominant psihosociale.
BIBLIOGRAFIE

Gheorghe Mogoș, Alexandru Ianculescu - Compendiu De Anatomie Și Fiziologie , Editura


Științifică , 1980

Leon Dănăilă, Mihai Golu – Tratat de Neuropsihologie, Vol. I, Editura Medicala, 2000

Harrison, Ediția a XIV-a, Abordarea pacientului cu afecțiuni neurologice, Principii de


medicină internă

Mona Vintilă - Compendiu de neuropsihologia, Editura Universității de Vest, 2007

Crăciun, E. - Psihoneurofiziologie. Curs facultate Universitatea Titu Maiorescu., 2019

Henry Gray - Anatomy of the Human Body , 1918


https://www.bartleby.com/107/188.html#google_vignette