MASTERAND: EFTIMIE (PETRESCU) ANDREEA MARIA

ANUL I – MASTER CONTABILITATEA SI

ADMINISTRAREA AFACERILOR

ANALIZA ECONOMICO-
FINANCIARA
 CUPRINS

.
1. Conţinutul aplicativ şi metodologic al analizei activităţii
economico financiare

2. Funcţiile analizei economico financiare

3. Metode folosite în analiza economico financiară

4. Analiza structurii indicatorilor de gestiune

5. Analiza ritmicităţii

6. Analiza cheltuielilor aferente activităţii economice

7. Analiza cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri

- Analiza cheltuielilor cu forţa de muncă

- Analiza cheltuielilor materiale
- Analiza costului unitar
- Analiza cheltuielilor financiare

8. Analiza rentabilităţii pe baza punctului critic

9. Analiza situaţiei financiare cu ajutorul unor metode manageriale

1. Conţinutul aplicativ şi metodologic al analizei activităţii

economico-financiare
 Prin definiţie, analiza economico-financiară este un proces
complex de cunoaştere a stării economico-financiare a unui agent
economic, a unei ramuri sau a economiei naţionale în ansamblul ei, în
condiţii concrete de loc şi timp, folosind metode adecvate şi indicatori
specifici în vederea individualizării şi dimensionării factorilor şi
cauzelor cu acţiune pozitivă sau negativă, care au determinat o
anumită condiţie economico-financiară, precum şi reglarea prin decizii
tactice şi strategice a echilibrului dintre lichiditatea activelor şi
exigibilitatea elementelor de pasiv, a echilibrului funcţional dintre
nevoile curente şi resursele implicate, precum şi a corelaţiei globale a
costului resurselor cu randamentul întrebuinţărilor.
Din punct de vedere al raportului între momentul în care se efectuează
analiza şi momentul producerii fenomenelor se disting două tipuri
fundamentale de analiză economico-financiară:
a) Analiza post-factum - denumită şi analiza post-operatorie sau
analiza activităţii (respectiv analiza comparativă în profil dinamic,
teritorial sau în raport cu planul) se referă la analiza situaţiei
fenomenelor care au înregistrat o anumită configuraţie în trecut sau în
prezent. Această formă de analiză este, în esenţă, o analiză diagnostic,
prin care se cercetează rezultatele unui agent economic, se evidenţiază
în principal rezultatele obţinute în raport cu obiectivele din programul
propus sau în dinamică, factorii care au influenţat pozitiv sau negativ
nivelul acestora, precum şi rezervele potenţiale nevalorificate.
b) Analiza previzională - denumită şi analiza prospectivă sau analiza
de prognoză, are ca scop estimarea evoluţiei viitoare a unui fenomen
economico-financiar folosind metode de cercetare previzională sau de
prognoză, precum şi metode de simulare a rezultatelor economico-
financiare în variante de condiţii posibile. Analiza previzională prezintă
o importanţă deosebită pentru fundamentarea programelor de
consolidare şi dezvoltare economică.

După perioada la care se referă, se disting următoarele tipuri de analiză

economico-financiară:
a) Analiza curentă (analiza operativă) - se efectuează, de regulă,
zilnic sau se referă la perioade scurte de timp (săptămână, decadă).
Această analiză prezintă o importanţă deosebită pentru conducerea şi
controlul operativ al activităţii economico-financiare de către organele
care asigură conducerea executivă, pentru reglarea proceselor
economice imediat ce se constată anumite disfuncţionalităţi, pentru
adoptarea instantanee a măsurilor care se impun în vederea asigurării
condiţiilor necesare realizării integrale şi la timp a obligaţiilor asumate
sau obţinerea rezultatelor economico-financiare dorite. Analiza curentă
se efectuează pe baza datelor furnizate de evidenţa tehnico-operativă şi
contabilă sau a constatărilor faptice. Extinderea prelucrării automate a
datelor creează condiţii tot mai favorabile pentru ca analiza operativă să
devină un instrument eficace în conducerea activităţii economico-
financiare.
b) Analiza periodică - această analiză se efectuează, de regulă, la
intervale mai mari de timp şi se referă la o lună, trimestru, semestru sau
an. Acest tip de analiză are o sferă mai cuprinzătoare, incluzând
totalitatea aspectelor sau subsistemelor care privesc activitatea
economico-financiară. În acest caz se caracterizează atât dinamica cât şi
modul de realizare a obiectivelor stabilite pentru perioada respectivă.
c) Analiza special organizată - în această categorie se includ analizele
solicitate de diverse organisme exterioare sistemului economico-social
studiat, cum ar fi analizele efectuate de către organele de control fiscal
ale Ministerului Finanţelor Publice, de Curtea de Conturi şi alte analize
similare.

Caracterul ştiinţific şi eficienţa analizei economico-financiare sunt

asigurate în măsura în care se respectă cu stricteţe următoarele
cerinţe:
- cunoaşterea corectă a rolului şi modului de funcţionare a legilor
economice obiective specifice economiei de piaţă;
- cunoaşterea contextului politic, economic şi social, intern şi
internaţional, în care îşi desfăşoară activitatea agentul economic;
- analiza economico-financiară trebuie să se bazeze pe informaţii reale,
rezultate din surse de informare obiective;
- asigurarea unui grad corespunzător de complexitate, evidenţiind toate
aspectele şi factorii care influenţează pozitiv sau negativ starea
fenomenelor analizate, indiferent de mărimea şi extinderea acestor
influenţe şi de efectele favorabile sau nefavorabile pe care le propagă;
- analiza are la bază metode adecvate, adaptate la specificul fiecărei
etape de lucru, corespunzător obiectivului propus şi a căror fiabilitate
ştiinţifică a fost verificată în practica de analiză economico-financiară şi
care pot oferi concluzii utile pentru soluţionarea practică a problemelor
cu care se confruntă agenţii economici;
- analiza economico-financiară se efectuează sistematic şi
operativ, astfel ca pe baza ei să se poată identifica în mod oportun
apariţia unor deficienţe, a unor stări de fapt nesatisfăcătoare. Numai în
aceste condiţii, analiza nu se finalizează printr-o simplă constatare
tardivă a stării economico-financiare, ci poate contribui la prevenirea
unor fenomene cu influenţă negativă, la înlăturarea din timp a
consecinţelor acestora, precum şi la îmbunătăţirea parametrilor
funcţionali şi de performanţă ai agentului economic pe baza adoptării
unor măsuri operative şi eficiente;
- analiza trebuie să se caracterizeze prin obiectivitate, evidenţiind
cu exactitate deficienţele constatate şi cauzele lor, precum şi resursele
potenţiale nevalorificate, înlăturându-se orice apreciere subiectivă a
activităţii analizate şi orice denaturare a realităţii. O analiză ştiinţifică
este incompatibilă cu deformarea intenţionată a concluziilor, deoarece
aceasta diminuează eficienţa actului de conducere şi se anulează
posibilitatea factorilor de decizie să adopte măsuri corecte, aplicabile şi
corespunzătoare din punct de vedere al obiectivelor urmărite ;
- analiza trebuie să ofere date şi interpretări comparative ale
fenomenului studiat în evoluţia lui, faţă de alţi agenţi economici similari
din punct de vedere al tipului de activitate, din ţară sau din străinătate,
ceea ce lărgeşte posibilităţile de concluzionare şi de stabilire a
strategiilor de dezvoltare economică;
- analiza economico-financiară trebuie abordată într-o manieră
sistemică, ceea ce permite conturarea unui ansamblu de judecăţi
interdependente, atât prin individualizarea factorilor care au influenţat
starea domeniului studiat, cât şi prin aprecierea rezultatelor propagate la
nivelul indicatorilor sintetici de stare economico-financiară;
- analiza economico-financiară este finalizată prin propuneri şi măsuri
concrete, cu certă aplicabilitate şi eficienţă. În cazul unor aspecte
importante privind strategia dezvoltării economice prezintă o importanţă
deosebită fundamentarea mai multor variante de soluţii, prin care să se
ofere organelor de decizie posibilitatea de a adopta cea mai eficientă
variantă în anumite condiţii date.
 2. Funcţiile analizei economico-financiare

Funcţia de diagnoză şi reglare a analizei are un rol important în

întregul proces de comandă şi corecţie a modului de funcţionare a
mecanismului dinamic al agenţilor economici.
O sarcină importantă a analizei economico-financiare este îndeplinită
prin manifestarea funcţiei de gestiune eficientă a patrimoniului şi
capitalurilor. Această funcţie acţionează în sensul canalizării
eforturilor manageriale pentru îmbunătăţirea continuă a activităţii
economico-financiare, creşterea performanţelor financiare, întărirea
sistemului de evidenţă, expertizare şi auditare financiară internă.
Analiza economico-financiară, prin modul în care este efectuată
îndeplineşte şi o funcţie de realizare a conexiunii agentului economic
cu mediul exterior. Se remarcă în contextul acţiunii acestei funcţii, că
orice agent economic întreţine o strânsă interdependenţă cu sistemul
financiar prin fiscalitatea la care îi sunt supuse rezultatele, cu sistemul
bancar prin funcţionarea unor conturi de disponibilităţi băneşti la bănci,
sau prin solicitarea unor credite băneşti, cu bursele de valori, precum şi
cu partenerii economici de piaţă, agenţi economici sau consumatori
finali.
Utilitatea analizei economice la realizarea procesului decizional al
conducerii este conturată, de asemenea, prin manifestarea funcţiei de
informare. Această funcţie se concretizează în transmiterea către
conducerea agentului economic a unor rapoarte de analiză cu conţinut
informativ economico-financiar, specifice ca structură şi profunzime de
detaliere, în funcţie de nivelul ierarhic către care sunt destinate.
3. Metode folosite în analiza economico-financiară

Realizarea practică a funcţiilor analizei economico-financiare

necesită utilizarea unui ansamblu de metode specifice din punct de
vedere al conţinutului şi sferei de aplicabilitate.
a) Metoda comparaţiei indicatorilor economico-financiari în profil
static, dinamic şi teritorial.
b) Metoda grupărilor
c) Metoda mărimilor relative
d) Metoda mărimilor medii
e) Metoda divizării rezultatelor
f) Metoda balanţieră
g) Metode de analiză a influenţei factorilor

Analiza indicatorilor complecşi prin prisma factorilor care au determinat

o anumită modificare a acestora se poate realiza pe baza unor expresii
absolute sau relative.
Metodele cele mai utilizate pentru calculul determinărilor enunţate sunt:
-Metoda substituirilor succesive sau în lanţ;
-Metoda separării acţiunii izolate a fiecărui factor cu repartizare
proporţională a interacţiunii factorilor sau metoda creşterilor
proporţionale;
-Metoda ponderilor logaritmice (Fisher);
-Metoda creşterilor finite (Lagrange).
- Metoda ponderilor medii (Edgeworth)
h) Metoda indicilor statistici
i) Metode statistico-matematice de analiză a corelaţiilor
j) Metode de analiză grafică
Paleta metodelor folosite de analiza economico-financiară cuprinde şi
alte metode cu aplicare mai mult sau mai puţin particularizate la
anumite aspecte de detaliu ale activităţii şi care pot da o consistenţă
sporită concluziilor finale, cum ar fi: “Metoda lanţurilor Markov” -
pentru analiza şi proiecţia structurii indicatorilor a căror mărime poate fi
divizată pe subactivităţi componente sau pe tipuri de produse;
procedeele care se bazează pe calculul şi interpretarea indicatorilor:
coeficientul de variaţie, energia informaţională sau entropia
informaţională - pentru analiza ritmicităţii obţinerii unor rezultate
economice; calculul şi interpretarea coeficienţilor de elasticitate - pentru
analiza modificării unor indicatori rezultativi în funcţie de modificarea
altor indicatori care le determină comportamentul; metode ale
programării matematice - pentru fundamentarea unor niveluri optime.

4. Analiza structurii indicatorilor de gestiune

 În contextul analizei situaţiei dinamice şi statice a indicatorilor de
volum fizic şi valoric ai activităţii, realizaţi la nivelul unui agent
economic, prezintă importanţă şi cunoaşterea structurii şi a
modificărilor structurale a acestora prin prisma elementelor componente
individualizate pe subactivităţi (producţie, comerţ, transport, cazare,
agrement, alimentaţie publică, ocrotirea sănătăţii), prin prisma
conţinutului financiar al indicatorilor valorici, prin prisma structurii
fizice sau sortimentale a rezultatelor activităţii economice precum şi a
localizării activităţilor economice pe zone geografice interne sau
internaţionale.
Obiectivul analizei structurii indicatorilor de gestiune constă în a
evidenţia mărimea şi sensul modificărilor survenite în structura fizică şi
valorică a rezultatelor economice, cauzele şi consecinţele modificărilor
structurale asupra unor indicatori de eficienţă, de performanţă financiară
sau de expresie economico-financiară.
Atunci când se urmăreşte a fi dimensionat, printr-o expresie cifrică
sintetică, gradul abaterii structurii efective a prestaţiilor faţă de o
structură antecalculată optimă sau programată în funcţie de condiţiile
concrete estimate, se procedează la analiza structurii pe baza
“coeficientului mediu de îndeplinire a structurii optime sau
programate”.
Coeficientul mediu de îndeplinire a structurii optime sau programate a
cifrei de afaceri (Ks) se determină astfel:

Cifra de afaceri realizată în contul structurii optime sau programate

Ks  Cifra de afaceri realizată  100

Indicatorul de la numărătorul raportului - cifra de afaceri realizată în

contul structurii optime sau programate - se obţine prin compararea
cifrei de afaceri realizată pe feluri de activităţi cu cifra de afaceri
realizată recalculată în funcţie de structura optimă sau programată pe
activităţi componente, conform principiului de neadmitere a
compensărilor.
Cifra de afaceri realizată recalculată în funcţie de structura optimă sau
programată se determină prin aplicarea proporţiei optime sau
programate a cifrei de afaceri pe tipuri de activităţi la suma totală a
cifrei de afaceri realizată.

5. Analiza ritmicităţii

Realizarea activităţilor economice într-un ritm cât mai uniform pe

tot parcursul anului prezintă o importanţă deosebită pentru asigurarea
unui flux al veniturilor relativ constant care să permită atât acoperirea
financiară a cheltuielilor necesitate de continuitatea activităţilor
economice şi în primul rând pentru exploatare (activitatea de bază) cât
şi pentru obţinerea unui excedent stimulativ şi sistematic al rezultatului
exploatării.
Analiza ritmicităţii activităţilor economice se poate efectua prin
aplicarea unuia din următoarele procedee:
- procedeul grafic de urmărire zilnică a volumului fizic sau valoric de
producţie, comercializare sau de prestare a serviciilor;
- procedeul indicilor de îndeplinire a programului economic pe
diviziuni de timp în cadrul unei perioade date (pe luni în cadrul
trimestrului, pe decade în cadrul lunii, pe zile în cadrul lunii sau al
decadei);
- procedeul comparării ponderilor calculate pe diviziuni de timp
pentru indicatorii fizici sau valorici realizaţi cu ponderile programate
sau optime, în cadrul unei perioade date;
- procedeul energiei informaţionale;
- procedeul coeficientului de variaţie;
- procedeul coeficientului de ritmicitate.

6. Analiza cheltuielilor aferente activităţii economice

Cheltuielile agenţilor economici sunt departajate în funcţie de

destinaţia lor în trei categorii, după cum rezultă din conţinutul contului
de profit şi pierdere, la care se adaugă impozitul pe profit ca un element
a cărui mărime este determinată prin act normativ, astfel:
a) Cheltuieli de exploatare, ocazionate, în principal, cu consumarea
factorilor fundamentali care facilitează desfăşurarea unei activităţi
economice: cheltuieli cu materiile prime şi materialele consumabile;
energie şi apă; cheltuieli privind mărfurile; alte cheltuieli materiale;
ajustarea valorii imobilizărilor corporale şi necorporale (cheltuieli
privind amortizarea imobilizărilor, diferenţa dintre cheltuieli şi venituri
privind provizioanele pentru deprecierea imobilizărilor şi venituri din
fondul comercial negativ); ajustarea valorii activelor circulante
(diferenţa dintre cheltuieli şi venituri privind creanţe şi debitori diverşi
şi respectiv, provizioanele pentru deprecierea activelor circulante);
cheltuieli cu personalul (salarii şi cheltuieli cu asigurările şi protecţia
socială); cheltuieli privind prestaţiile externe (cheltuieli cu lucrările şi
serviciile executate de terţi şi cheltuieli cu alte servicii executate de
terţi); alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate; cheltuieli cu
despăgubiri, donaţii şi activele cedate; ajustări privind
provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli.
b) Cheltuieli financiare, constituite din ajustarea valorii
imobilizărilor financiare şi a investiţiilor financiare deţinute ca
active circulante; alte cheltuieli financiare (pierderi din creanţe legate
de participaţii, cheltuieli privind investiţiile financiare cedate, cheltuieli
din diferenţe de curs valutar, cheltuieli privind dobânzile, cheltuieli
privind sconturile acordate clienţilor, debitorilor sau băncilor);
c) Cheltuieli extraordinare reprezentate prin acele cheltuieli
care nu sunt legate de activitatea curentă a unităţii patrimoniale, sunt
constituite din cheltuieli privind calamităţile şi alte evenimente
extraordinare (pierderi din calamităţi şi exproprieri de active);
d) impozitul pe profit.

În cadrul cheltuielilor grupate după destinaţia lor, preponderente

sunt cheltuielile de exploatare, respectiv a cheltuielilor ocazionate cu
desfăşurarea activităţii economice de bază care dau şi măsura
cheltuielilor totale efectuate de un agent economic pentru a produce, a
comercializa sau pentru a presta servicii. Cheltuielile financiare şi cele
extraordinare se deduc din rezultatele finale ale unităţii, fără a se
repartiza însă pe subactivităţi sau pe unităţi fizice de produse fabricate
sau servicii prestate.
Pentru a analiza şi interveni operativ prin măsuri de corecţie atât asupra
nivelului total al cheltuielilor aferente activităţii economice în
ansamblul lor cât şi asupra cheltuielilor ce revin subactivităţilor
componente, este necesar să funcţioneze în mod corect sistemul de
evidenţă contabilă, să se înregistreze, la timp şi în totalitatea lor
cheltuielile aferente exerciţiului financiar.
Clasificarea cheltuielilor după natura lor are la bază conţinutul
economic al respectivelor cheltuieli şi se foloseşte la elaborarea
bugetului activităţii de trezorerie al agentului economic, stând în acelaşi
timp la baza analizei economico-financiare a rezultatelor finale sau de
bilanţ.
În acest caz sunt evidenţiate următoarele grupe:
a) Cheltuieli directe care sunt formate din contravaloarea materialelor
directe consumate, salarii directe, contribuţia la fondul pentru asigurări
sociale şi protecţia socială aferentă salariilor directe şi alte cheltuieli
directe legate nemijlocit de activitatea unităţilor operative (secţie de
producţie, atelier, bucătărie, bufet, bar, cofetărie, hotel etc.);
b) Cheltuieli indirecte sunt constituite din acele cheltuieli cunoscute şi
sub denumirea de "cheltuieli comune ale subactivităţii", sau "cheltuieli
comune ale secţiilor", care nu pot fi localizate în mod direct pe unitatea
fizică de produs sau de serviciu prestat şi cuprinde cheltuielile
ocazionate cu întreţinerea şi repararea mijloacelor fixe, energia,
combustibilii, apa şi alte cheltuieli globale efectuate pentru exploatare,
pe feluri de activităţi, exclusiv cele de desfacere şi cele de administraţie
care sunt evidenţiate distinct;
c) Cheltuieli de desfacere angajate pentru asigurarea condiţiilor de
desfăşurare a vânzării producţiei sau a mărfurilor;
d) Cheltuieli generale de administraţie efectuate pentru administrarea
şi conducerea unităţii patrimoniale în ansamblul ei.
Clasificarea cheltuielilor după natura lor facilitează calculul costului
unitar al produselor fabricate şi a serviciilor prestate .
Astfel, cheltuielile directe plus cheltuielile indirecte aferente,
determinate raţional ca fiind legate de produsele fabricate şi serviciile
prestate, formează "costul de producţie" al acestora sau "costul
prestaţilor de servicii". Se precizează astfel că, cheltuielile de
desfacere, cheltuielile generale de administraţie, inclusiv cele financiare
şi extraordinare, sunt costuri ale perioadei, care de regulă nu se includ
în costul de producţie sau în costul de realizare al serviciilor prestate,
dar se reflectă în final în rezultatul exerciţiului.
Suma cheltuielilor directe, indirecte, a cheltuielilor de desfacere şi a
cheltuielilor generale de administraţie formează “costul complet de
producţie” sau “costul complet al serviciilor prestate".
O utilitate distinctă pentru analiza economico-financiară o constituie
clasificarea cheltuielilor pe baza criteriului dependenţei mărimii
acestora de volumul producţiei sau de volumul serviciilor prestate,
care justifică în consecinţă constituirea următoarelor două grupe:
a) Cheltuieli variabile.
Această categorie de cheltuieli sunt relativ constante pe unitatea fizică
de produs sau de prestaţie şi variabile în sumă totală, proporţional cu
volumul de activitate la care se referă.
Elementele de cheltuieli care corespund acestor însuşiri sunt:
cheltuielile directe în totalitate şi parţial cheltuielile indirecte
(consumurile de energie şi combustibili efectuate în scopuri
tehnologice) şi de asemenea, în mod parţial, cheltuielile de desfacere,
respectiv cele a căror mărime este dependentă de volumul vânzărilor.
b) Cheltuieli fixe sau convenţional-constante.
Acest grup de cheltuieli se caracterizează printr-o mărime totală relativ
constantă indiferent de creşterea sau diminuarea volumului producţiei
sau al prestaţiilor şi în aceste condiţii cheltuielile convenţional-
constante sunt variabile pe unitatea fizică de produs sau de prestaţie, în
funcţie de modificarea volumului de activitate.
Potrivit acestor însuşiri, cheltuielile fixe au în componenţa lor o parte
din cheltuielile indirecte aferente activităţii economice (amortizările şi
provizioanele; salariile, contribuţia pentru asigurări sociale şi protecţia
socială a personalului indirect productiv; cheltuielile de întreţinere şi
reparaţii; impozitele, taxele şi vărsămintele asimilate; alte cheltuieli
indirecte pentru exploatare), precum şi o parte din cheltuielile de
desfacere, care nu depind de volumul producţiei sau al prestaţiilor
efectuate, şi în totalitate cheltuielile generale de administraţie.

7. Analiza cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri

Scrierea analitică a relaţiei de calcul a indicatorului cheltuieli la 1000 lei

cifră de afaceri evidenţiază şi factorii de gradul I care influenţează
mărimea acestuia (structura fizică a cifrei de afaceri, costurile unitare
complete şi preţurile sau tarifele unitare), astfel:
qc C
Ch   1000   1000
qp CA
în care:
ΣC  Σqc - reprezintă cheltuielile de exploatare (costul complet) aferente
activităţilor economice;
ΣCA  Σqp - reprezintă cifra de afaceri totală;
q - volumul fizic pe tipuri de activităţi (produse şi servicii);
c - costul complet pe unitate fizică de produs sau serviciu;
p - preţul sau tariful unitar al produselor sau serviciilor.

 Analiza cheltuielilor cu forţa de muncă

Cheltuielile cu forţa de muncă sunt formate din salariile brute cuvenite

personalului, contribuţia pentru asigurări sociale şi protecţia socială a
salariaţilor.
O analiză globală a cheltuielilor cu personalul angajat în activitatea
economică are în vedere:
- caracterizarea modificării absolute şi relative a cheltuielilor cu
personalul, în expresie absolută şi relativă;
- modificarea cheltuielilor cu forţa de muncă prin prisma modificării
numărului mediu al salariaţilor şi a cheltuielilor ce revin pe un
salariat;
- analiza factorială a cheltuielilor cu forţa de muncă la 1000 lei cifră
de afaceri;
- analiza factorială a cheltuielilor cu forţa de muncă prin prisma
indicatorilor de gestiune.

Analiza modificării absolute şi relative a cheltuielilor cu forţa de

muncă.

Efectuarea acestei analize se bazează pe rezultatele obţinute în urma

aplicării următorului sistem de calcule:
a) diminuarea (-) sau creşterea (+) absolută a cheltuielilor cu forţa de
muncă:
- în cifre absolute :   CFM 1  CFM 0 ,
CFM
- în cifre relative: R  CFM  100  100 ;
1

b) diminuarea (-) sau creşterea (+) relativă a cheltuielilor cu forţa de

muncă:
  CA 1 
- în cifre absolute :   CFM 1  CFM 0   
 CA 0 
CFM 1
R  100  100
- în cifre relative:  CA 1  , în care:
CFM 0   
 CA 0 
CFM0 , CFM1 - cheltuielile cu forţa de muncă sau cheltuielile cu
personalul care sunt formate din: cheltuielile cu remuneraţiile
personalului şi cheltuielile privind asigurările şi protecţia socială,
efectuate în perioada bază de comparaţie şi respectiv în perioada
curentă (de calcul);
CA0 , CA1 - cifra de afaceri realizată în perioada de bază şi
respectiv în perioada curentă (de calcul);
CA 1
/0 
I1CA - indicele de dinamică al cifrei de afaceri.
CA 0
Indicatorii care caracterizează diminuarea sau creşterea absolută a
cheltuielilor cu forţa de muncă, dimensionează în mod strict
modificarea acestor cheltuieli în expresie absolută sau relativă fără a le
corela cu efectul economic rezultat, respectiv cu cifra de afaceri
obţinută prin contribuţia personalului implicat în procesele economice
productive, comerciale sau de prestare a serviciilor, fapt ce limitează
conţinutul şi interpretarea acestor indicatori. Abaterea rezultată, în acest
caz, poate fi înţeleasă corect numai în condiţiile menţinerii cifrei de
afaceri, atât în perioada de bază cât şi în perioada curentă, la acelaşi
nivel.
În cazul măririi sau reducerii cifrei de afaceri, de la o perioadă de timp
la alta, este util să fie calculaţi şi analizaţi indicatorii care evidenţiază
diminuarea sau creşterea relativă a cheltuielilor cu forţa de muncă.
După cum rezultă din relaţiile lor de calcul, aceste variante de indicatori
reconsideră cheltuielile cu forţa de muncă din perioada de bază în
funcţie de indicele de dinamică al cifrei de afaceri. O diminuare reală a
cheltuielilor cu forţa de muncă este constatată numai în situaţia în care
 CA 1 
CFM1  CFM 0   , adică atunci când cheltuielile efectuate în perioada
 CA 0 
de calcul sunt inferioare cheltuielilor din perioada de bază recalculate în
funcţie de indicele de dinamică al cifrei de afaceri. Această logică
admite un nivel al cheltuielilor cu forţa de muncă ca bază de comparaţie
mai mare dacă indicele de dinamică al cifrei de afaceri este supraunitar
sau mai mic dacă, indicele de dinamică al cifrei de afaceri este
subunitar. Prin urmare, atunci când cifra de afaceri este în creştere se
justifică într-o anumită măsură şi creşterea cheltuielilor cu forţa de
muncă şi invers.

Analiza dinamicii cheltuielilor cu forţa de muncă prin prisma

modificării numărului mediu al salariaţilor şi a cheltuielilor ce revin în
medie la un salariat

Sistemul factorial al analizei

Felul modificării Modificarea absolută a cheltuielilor
cu forţa de muncă
Modificarea totală a cheltuielilor
 cu CFM  CFM  Δ  N   Δ cfm 
1 0

forţa de muncă
din care:
-Influenţa modificării numărului Δ N    N 1  N 0  cfm 0
mediu al salariaţilor
  cfm    cfm1  cfm 0  N 1
-Influenţa modificării cheltuielilor
cu forţa de muncă ce revin în medie
la un salariat
Semnificaţia notaţiilor folosite în tabelul 46 este următoarea:
N - numărul mediu al salariaţilor;

CFM
cfm  - cheltuielile cu forţa de muncă ce revin în medie la un
N
salariat.

Analiza factorială a cheltuielilor cu forţa de muncă la 1000 lei cifră de

afaceri

În contextul analizei cheltuielilor cu forţa de muncă prezintă o

importanţă distinctă indicatorul "cheltuieli cu forţa de muncă la 1000
lei cifră de afaceri" (Cfm), pentru calculul căruia vom utiliza
următoarea relaţie:
CFM
Cfm   1000
CA
 Acest indicator pune într-o relaţie directă cheltuielile efectuate pentru
utilizarea forţei de muncă, cu cifra de afaceri, fapt ce permite un studiu
pertinent al modificării cheltuielilor efectuate de angajator cu un salariat
în interdependenţă cu veniturile agentului economic realizate pe un
salariat.
Realizarea acestei analize permite caracterizarea şi interpretarea conexă
a cheltuielilor cu remuneraţiile, contribuţia la asigurările sociale şi
CFM
protecţia socială efectuate în medie pentru un salariat, cfm  , cu
N
productivitatea muncii valorică a acestora exprimată prin indicatorul
CA
"cifra de afaceri care revine în medie la un salariat", w  N
.
În tabel este prezentat modelul sistemului factorial de analiză a
dinamicii cheltuielilor cu forţa de muncă la 1000 lei cifră de afaceri.

 Analiza cheltuielilor materiale

Într-un proces economic cheltuielile materiale efectuate pentru

obţinerea unui rezultat productiv util sunt constituite din consumul de
obiecte ale muncii şi consumul de mijloace de muncă.
Obiectele muncii consumate sunt evidenţiate în contabilitatea financiară
prin conturile 601 la 606 şi 608 sub forma următoarelor categorii de
cheltuieli:
- cheltuieli cu materiile prime,
- cheltuieli cu materialele consumabile,
- cheltuieli privind energia şi apa,
- alte cheltuieli materiale (cheltuieli privind materialele de natura
obiectelor de inventar, cheltuieli privind materialele nestocate, cheltuieli
privind animalele şi păsările, cheltuieli privind ambalajele).
Mijloacele de muncă, prin utilizare, transmit cheltuieli aferente
rezultatului activităţii economice, specificate în “Contul de profit şi
pierdere” la rubrica “Ajustarea valorii imobilizărilor corporale şi
necorporale“, care sunt formate din următoarele componente:
- cheltuieli de exploatare privind amortizarea imobilizărilor (contul
6811),
- diferenţa dintre cheltuielile şi veniturile care se referă la cheltuielile de
exploatare privind provizionele pentru deprecierea imobilizărilor (contul
6813) şi veniturile din provizioane pentru deprecierea imobilizărilor
 (contul 7813) şi respectiv veniturile din fondul comercial negativ
(contul 7815).
Analiza cheltuielilor materiale se bazează, de regulă, pe o abordare
metodologică adaptată la specificul acestui domeniu care poate fi
precizată prin următoarele componente:
a) - analiza dinamicii cheltuielilor materiale, în expresie absolută şi
relativă;
b) - analiza dinamicii nivelului relativ al cheltuielilor materiale
exprimat la 1000 lei venituri din exploatare sau la 100 (1000) lei
cheltuieli pentru exploatare,
c) - analiza structurii cheltuielilor materiale şi respectiv a
modificărilor structurale care au avut loc de la un segment de timp la
altul,
d) - analiza factorială a modificării cheltuielilor materiale la
1000 lei cifră de afaceri în profil dinamic sau comparativ cu nivelul
programat.

Analiza dinamicii cheltuielilor materiale în expresie absolută şi relativă

Analiza dinamicii cheltuielilor materiale prin prisma

modificărilor absolute şi relative care au avut loc, de la un segment de
timp la altul, se bazează pe rezultatele obţinute în urma aplicării
următorului sistem de calcule:
a) diminuarea (-) sau creşterea (+) absolută a cheltuielilor materiale:
- în cifre absolute :
  CHM 1  CHM 0 ,
- în cifre relative:
CHM 1
R  100  100 ;
CHM 0
b) diminuarea (-) sau creşterea (+) relativă a cheltuielilor materiale:
- în cifre absolute :
 CA 1 
  CHM 1  CHM 0   
 CA 0 
- în cifre relative:
 CHM 1
R  100  100
 CA 1  , în care:
CHM 0   
 CA 0 
CHM0 , CHM1 - cheltuielile materiale efectuate în perioada de
bază şi respectiv în perioada curentă (de calcul);
CA0 , CA1 - cifra de afaceri realizată în perioada de bază şi
respectiv în perioada curentă (de calcul);
CA 1
/0 
I1CA - indicele de dinamică al cifrei de afaceri.
CA 0
Indicatorii care caracterizează diminuarea sau creşterea absolută a
cheltuielilor materiale, dimensionează în mod strict modificarea acestor
cheltuieli în expresie absolută sau relativă fără a le corela cu efectul
economic rezultat, respectiv cu cifra de afaceri realizată, fapt ce
limitează conţinutul şi interpretarea acestor indicatori. Abaterea
rezultată, în acest caz, poate fi înţeleasă corect numai în condiţiile
menţinerii cifrei de afaceri, atât în perioada de bază cât şi în perioada
curentă, la acelaşi nivel.
În cazul măririi sau reducerii cifrei de afaceri, de la o perioadă de timp
la alta, este util să fie calculaţi şi analizaţi indicatorii care evidenţiază
diminuarea sau creşterea relativă a cheltuielilor materiale.
După cum rezultă din relaţiile lor de calcul, aceste variante de indicatori
reconsideră cheltuielile materiale din perioada de bază în funcţie de
indicele de dinamică al cifrei de afaceri. O diminuare reală a
cheltuielilor materiale este constatată numai în situaţia în care
 CA 1 
CHM 1  CHM 0   , adică atunci când cheltuielile efectuate în perioada
 CA 0 
de calcul sunt inferioare cheltuielilor din perioada de bază recalculate în
funcţie de indicele de dinamică al cifrei de afaceri.
O apreciere pozitivă este formulată atunci când indicele de
dinamică al cifrei de afaceri devansează indicele de dinamică al sumei
cheltuielilor materiale aferente activităţii economice,
CA 1 CHM 1
I CA    I CHM   , deoarece, în aceste condiţii, o cifră de
CA 0 CHM 0
afaceri mai mare realizată în perioada de calcul comparativ cu perioada
de bază implică cheltuieli materiale relativ mai mici.
Analiza dinamicii nivelului relativ al cheltuielilor materiale exprimat la
1000 lei venituri din exploatare sau la 100 (1000) lei cheltuieli pentru
exploatare

Nivelului relativ al cheltuielilor materiale exprimat la 1000 lei

venituri din exploatare are conţinutul unui indicator de eficienţă şi
analiza lui în dinamică oferă o informaţie care permite formularea unor
concluzii privind puterea cheltuielilor materiale de a produce venituri.
Diminuarea raportului cheltuieli materiale-venituri din exploatare atestă
un curs favorabil al eficienţei şi prin aceasta se propagă o influenţă
pozitivă asupra nivelului rezultatului exploatării.
Se consideră, prin urmare, că cheltuielile materiale se efectuează
în condiţii de eficienţă economică sporită numai atunci când indicele de
dinamică al veniturilor din exploatare devansează indicele de dinamică
Ve CHM
al cheltuielilor materiale, I Ve   Ve  I CHM   CHM .
1 1

0 o

Se menţionează că s-a notat cu Ve venitul din exploatare, iar

I(Ve) reprezintă indicele de dinamică al veniturilor din exploatare.
În acelaşi context metodologic al analizei cheltuielilor materiale
este calculat şi interpretat indicatorul intitulat “Cheltuielile materiale la
100 (1000) lei cheltuieli pentru exploatare”.

Analiza structurii cheltuielilor materiale şi respectiv a modificărilor

structurale care au avut loc de la un segment de timp la altul

Structura cheltuielilor materiale şi respectiv modificările

structurale care au avut loc sunt analizate în funcţie de elementele
primare de cheltuieli care intră în componenţa acestora. Elementele
cheltuielilor materiale sunt:
cheltuieli cu materiile prime, cheltuieli cu materialele consumabile,
cheltuieli privind energia şi apa, alte cheltuieli materiale, cheltuieli de
exploatare privind amortizarea imobilizărilor sau, dacă este cazul, se ia
în consideraţie suma aferentă ajustării valorii imobilizărilor corporale şi
necorporale.
Fiecărui element de cheltuială materială i se asociază o mărime
relativă de structură care atestă proporţia respectivei cheltuieli în totalul
cheltuielilor materiale. Compararea proporţiilor aferente fiecărui
segment de timp ne dă posibilitatea obţinerii unor informaţii
concludente pentru a identifica acele categorii de cheltuieli care
înregistrează creşteri şi respectiv cele ale căror proporţii s-au diminuat.
De asemenea, cu ajutorul metodei balanţiere, se poate stabili, în
expresie absolută, care este măsura contribuţiei fiecărui element
component la creşterea sau reducerea totală a cheltuielilor materiale.
Analiza factorială a cheltuielilor materiale la 1000 lei cifră de afaceri
permite o cunoaştere de detaliu prin prisma influenţei directe
manifestată de acţiunea următorilor factori: modificarea structurii fizice
a cifrei de afaceri, modificarea tarifelor şi preţurilor unitare de livrare,
modificarea cheltuielilor materiale efectuate pentru a realiza o unitatea
fizică de produs sau de serviciu.

Analiza consumurilor specifice de resurse materiale şi energetice

În contextul analizei situaţiei consumurilor de obiecte ale muncii un loc

important îl ocupă analiza consumurilor specifice de resurse materiale şi
energetice atât în raport cu consumurile normate cât şi în dinamică.
Noţiunea de consum specific este acceptată ca fiind cantitatea dintr-o
resursă materială sau energetică folosită efectiv sau stabilită ca normă
de consum, pentru fabricarea unei unităţi fizice de produs finit,
semifabricat, subansamblu, reper etc..
Calculul consumului specific se realizează, în expresie fizică, pe feluri
de resurse materiale şi energetice şi respectiv pe tipuri de produse,
astfel:
M
m , unde:
q
m - consumul specific, M - consumul fizic total dintr-o resursă
materială sau energetică pentru a produce o categorie de produse, q -
volumul fizic al tipului de produs la care s-a folosit resursa.
Dacă consumul specific are semnificaţia de normă de consum (nc) sau
consum specific programat, mărimea calculată se realizează printr-o
fundamentare ştiinţifică riguroasă, ţinând seama de specificul activităţii
economice, de tehnologia de fabricaţie, de nivelul tehnic al maşinilor,
utilajelor şi instalaţiilor de lucru, de destinaţia produselor, de nivelul
 parametrilor tehnici şi calitativi ai produselor, de calitatea resurselor
care se consumă pentru fabricarea produselor.

 Analiza costului unitar

În vederea aprofundării domeniului cheltuielilor aferente activităţii

economice este util să se efectueze şi o analiză a cheltuielilor pe unitate
fizică de produs sau de prestaţie, respectiv a costului unitar.
Indicatorii specifici care exprimă costul unitar sunt:
- în activiatea productivă:
- costul unitar al produsului;
- în activitatea de prestare a serviciilor de transport:
- costul pe tona-km transportată;
- costul pe călător-km. transportat;
- în activitatea de cazare hotelieră:
- cheltuielile medii pentru o zi - turist;
- cheltuielile fixe sau convenţional-constante pentru un loc-zi capacitate
sau pentru o zi-turist.
- în activitatea de alimentaţie publică:
- cheltuielile medii pentru un loc la masă;
c
heltuielile medii pentru un produs sau preparat.
Cheltuielile medii pentru o unitate fizică de produs sau de prestaţie are
în vedere două sisteme de calcul, astfel:
a) o determinare se bazează pe raportarea cheltuielilor directe şi
indirecte la volumul fizic total al producţiei realizate dintr-un tip de
produs sau al prestaţiilor efectuate şi se obţine “costul unitar” (“costul
unitar de producţie”):
c* 
 CD  CI 
q
, în care:
c* - costul unitar;
CD - suma cheltuielilor directe;
CI - suma cheltuielilor indirecte (cota cheltuielilor indirecte de
producţie alocate în mod raţional ca fiind legate de fabricaţia produsului
sau prestarea serviciului);
q - numărul unităţilor fizice de produse fabricate sau de prestaţii
efectuate, care în cazul agenţilor economici din turism poate fi
 reprezentat prin numărul de zile-turişti, numărul de clienţi, numărul
porţiilor sau al produselor preparate în bucătăria proprie.
b) a doua modalitate de calcul conduce la obţinerea "costului complet
unitar" (c) prin raportarea totalului cheltuielilor de exploatare aferente
unei categorii de produse sau servicii la volumul lor fizic:
c
 CD  CI  CDF  CG 
q
, în care:
CDF - suma cheltuielilor de desfacere (cota cheltuielilor de
desfacere alocate în mod raţional ca fiind legate de produsul sau
serviciul respectiv);
CG - suma cheltuielilor generale de administraţie (cota
cheltuielilor generale de administraţie alocate în mod raţional ca fiind
aferente produsului sau serviciului respectiv);
Costul unitar sau costul complet unitar, prin semnificaţia şi modul său
de calcul, este în acelaşi timp un element de bază al fundamentării
preţului de livrare, a tarifului perceput sau al preţului de vânzare cu
amănuntul.
Analiza indicatorului care exprimă mărimea costului unei unităţi fizice
de produs sau de prestaţie are ca obiective:
- cuantificarea abaterilor absolute şi relative ale costului efectiv din
perioada de calcul faţă de costul programat (antecalculat) sau faţă de
costul efectiv înregistrat într-o perioadă anterioară;
- determinarea categoriilor de cheltuieli pe seama cărora au avut loc
modificări ale costului unitar, în sens favorabil sau nefavorabil.
Creşterea sau diminuarea costului complet al unei unităţi fizice de
produs sau de prestaţie determină, în consecinţă, modificarea unor
indicatori economici cum ar fi:
- cheltuielile de exploatare aferente cifrei de afaceri,
  c   q 1 c 1  q 1 c 0
- cheltuielile la 1000 lei cifră de afaceri,
 q c  q 1c 0 
 c    1 1   1000
 q 1 p 1 
- rezultatul din exploatare aferent cifrei de afaceri,
 c    q 1p 1  q 1c1    q 1p 1  q 1c 0 
- rata rezultatului din exploatare aferent cifrei de afaceri sau rata rentabilităţii
resurselor consumate pentru cifra de afaceri,
  q p  q 1c 1 q 1p 0  q 1c 0 
 c    1 0    100
 q 1c1 q 1c 0 
în care:
CA  Σqp - cifra de afaceri;
Σqc - cheltuielile de exploatare aferente cifrei de afaceri;
 Σqp  Σqc  - rezultatul din exploatare aferent cifrei de afaceri.
Notă
Calculul modificării ratei rezultatului exploatării aferent cifrei de
afaceri sau a ratei rentabilităţii resurselor consumate,
 qp  qc 
Rrrc  qc
 100 , datorită schimbărilor intervenite în mărimea
 
costurilor complete unitare se bazează pe faptul că rezultatul exploatării
aferent cifrei de afaceri,  Σqp  Σqc  , este considerat factor de tip
calitativ iar cheltuielile pentru exploatare, ( Σqc ), este indicator cu
conţinut cantitativ. În aceste condiţii, ordinea de substituire a factorilor
care au determinat modificarea ratei rentabilităţii resurselor consumate
este:
a)-structura fizică a cifrei de afaceri,
b)-costurile unitare complete şi
c)-preţurile de livrare a mărfurilor sau tarifele percepute pentru
serviciile prestate.
În cazul analizei factoriale a dinamicii ratei rentabilităţii resurselor
consumate, se remarcă şi posibilitatea unui suport metodologic care are în vedere şi
o a doua variantă de exprimare analitică a acestei rate:
 
 1000 
Rrrc    1  100
  qc 
 1000

 qp 

În această situaţie se operează inevitabil şi o schimbare de logică
a sistemului de ponderare, deoarece se constată faptul că rata
rentabilităţii resurselor consumate este într-o relaţie invers propoţională
cu cheltuielile la 1000 lei cifră de afaceri. Ordinea de substituire a
factorilor este, prin urmare, aceea folosită la analiza cheltuielilor la
1000 lei cifră de afaceri:
a)-structura fizică a cifrei de afaceri,
b)-preţurile de livrare a mărfurilor sau tarifele percepute pentru
serviciile prestate şi
c)-costurile unitare complete.
 În literatura de specialitate se optează, în general, pentru prima
variantă de calcul a influenţei factorilor care explică modificarea ratei
rentabilităţii resurselor consumate, dar, sunt motive suficiente pentru a
recomanda utilizarea celei de a doua variante. Dacă în prima modalitate
de calcul, influenţa modificării preţurilor de livrare a mărfurilor sau a
tarifelor serviciilor prestate ocupă ultima poziţie, iar structura fizică a
cifrei de afaceri şi costurile unitare complete sunt factori de ponderare
din perioada curentă, la varianta a doua, influenţa modificării costurilor
unitare complete este cuantificată în ultimul rând şi factorii reprezentaţi
de structura fizică a cifrei de afaceri şi preţurile de livrare sau tarifele
serviciilor sunt factori de ponderare din perioada de calcul. Poziţia
calitativă acordată costurilor unitare complete înaintea preţurilor sau
tarifelor este explicată prin:
- în contextul analizei factorile a cheltuielilor la 1000 lei cifră de
afaceri se acceptă pentru cifra de afaceri, poziţionată la numitorul
raportului respectiv, caracterul de indicator cu conţinut cantitativ iar,
cheltuielile pentru exploatare aferente cifrei de afaceri sunt de natură
calitativă;
- costurile unitare complete au o mărime determinată, în mod
preponderent, de calitatea managementului intern, de perfecţionările
aduse în sistemul de organizare şi conducere, de efortul propriu pentru
raţionalizarea consumului de resurse, de performanţele tehnice şi
funcţionale ale maşinilor, utilajelor şi instalaţiilor de lucru, de calitatea
factorului uman, de amploarea progresului tehnic aplicat în activitatea
economică a agentului economic;
- preţurile de livrare a mărfurilor sau tarifele serviciilor prestate
sunt, uneori, influenţate în mare măsură de conjunctura favorabilă sau
mai puţin favorabilă oferită de o economie de piaţă care funcţionează pe
baza unor legi obiective proprii, cerere şi ofertă, concurenţă etc. şi, în
aceste condiţii, factorii externi pot fi precumpănitori.
În baza celei de a doua modalităţi de exprimare analitică a ratei
rentabilităţii resurselor consumate, rezultă:
   
   
 1000 1000 
 c     1    1   100
  q c    q c 
 q p  1000   q p  1000
1 1 1 0
 
  1 1   1 1 
  Analiza cheltuielilor financiare

Cheltuielile financiare sunt supuse, de regulă, unei analize

distincte datorită caracterului lor specific, al proporţiei, relativ
importante, pe care o deţine în cheltuielile totale precum şi prin faptul
că acestea reflectă aspecte referitoare la relaţiile financiare ale agentului
economic cu alţi agenţi economici sau parteneri de piaţă, cu sistemul
bancar sau financiar.
Studiul analitic al cheltuielilor financiare are în vedere
următoarele direcţii metodologice:
a) - analiza dinamicii sumei absolute a cheltuielilor financiare,
b) - analiza dinamicii nivelului relativ al cheltuielilor financiare
exprimat la 1000 lei venituri financiare sau la 100 (1000) lei cheltuieli
totale,
c) - analiza structurii cheltuielilor financiare şi respectiv a
modificărilor structurale care au avut loc de la un segment de timp la
altul,
d) - analiza factorială a modificării cheltuielilor cu dobânzile la 1000
lei cifră de afaceri în profil dinamic sau comparativ cu nivelul
programat.

8. Analiza rentabilităţii pe baza punctului critic

Analiza rentabilităţii activităţii economice prin prisma punctului critic

constă în a determina volumul fizic al producţiei, vânzărilor sau al
serviciilor care trebuie executat astfel încât să se asigure recuperarea în
totalitate a cheltuielilor de exploatare prin dimensiunea valorică a
producţiei obţinute, sau prin încasarea contravalorii produselor vândute
sau a serviciilor prestate. În acest caz, reprezentarea grafică este
considerată ca fiind un procedeu adecvat care facilitează analiza
propusă.
 Reprezentarea grafică a punctului critic al rentabilităţii
(pragului de rentabilitate) pentru o activitate economică
y

CA
linia cheltuielilor fixe

CE linia cifrei de afaceri

(producţiei)

linia cheltuielilor pentru

PC exploatare aferente cifrei de
afaceri (producţiei)

CF
A

O x x
Notaţiile folosite au următoarele semnificaţii:
· abscisa OX - volumul fizic al producţiei fabricate, vândute sau a
serviciilor prestate;
· ordonata OY - expresia valorică a cheltuielilor de exploatare
aferente cifrei de afaceri (producţiei) şi respectiv a cifrei de afaceri
(producţiei);
· linia A - CF = cheltuielile fixe sau convenţional-constante;
· linia A - CE = cheltuielile de exploatare aferente cifrei de afaceri
(producţiei);
· linia O - CA = cifra de afaceri (valoarea producţiei);
· triunghiul O - A - PC = zona pierderilor;
· triunghiul PC - CE - CA = zona profitului;
· punctul PC - punctul de echilibru al cifrei de afaceri cu cheltuielile
de exploatare aferente sau, punctul critic al rentabilităţii prestaţiilor
(pragul de rentabilitate).
Pentru a calcula volumul fizic de producţie fabricată, vândută sau de
servicii prestate care corespunde pragului de rentabilitate (q*), când
cifra de afaceri (CA) sau valoarea producţiei (Q) este egală cu
cheltuielile de exploatare (CE), aferente cifrei de afaceri sau aferente
producţiei, după caz, se procedează la construirea ecuaţiei:
CA = CE  q*p = CF + q*cv  q*(p - cv) = CF
 CF
de unde rezultă: q*  , în care:
p  cv
q* - volumul fizic al producţiei, vânzărilor sau serviciilor prestate
pentru care cifra de afaceri (producţia) este egală cu cheltuielile de
exploatare aferente;
CA  q * p - cifra de afaceri (valoarea producţiei) care se înregistrează în
punctul critic al rentabilităţii;
CE  CF  q * cv - cheltuielile pentru exploatare aferente cifrei de afaceri
(producţiei) la punctul pragului de rentabilitate;
CF - cheltuielile fixe sau convenţional-constante;
p - preţul sau tariful unitar;
cv - cheltuielile variabile care revin la o unitate fizică de produs sau de
serviciu prestat.
În condiţiile acceptării unui anumit cuantum al profitului, volumul fizic
al producţiei, vânzărilor sau al serviciilor care trebuie executat, livrat
sau prestat, se determină pe baza următoarei relaţii:
CF  Pr ofit
q1 
p  cv
Analiza pragului de rentabilitate oferă posibilitatea fundamentării a
patru categorii de decizii, şi anume:
1- managementul operativ al activităţii curente prin decizii care vizează
optimizarea volumul fizic sau valoric al activităţii economice, pe
sortimente sau pe total, pentru a obţine rezultate financiare acceptabile
şi competitive. Aceste decizii vizează, de asemenea, corecţia operativă
a eventualelor situaţii sau fenomene care vor propaga efecte
nefavorabile, pe termen scurt, asupra rezultatelor financiare;
2- asigurarea nivelului de profitabilitate dorit în cazul asimilării în
fabricaţie a unui nou produs în condiţiile stabilirii volumului fizic al
producţiei din acest nou produs;
3- cuantificarea performanţelor financiare care pot fi obţinute în cazul
aplicării unei decizii care vizează dezvoltarea activităţii prin creşterea
producţiei şi respectiv, prin creşterea cifrei de afaceri care implică, în
consecinţă, şi cheltuieli mai mari, atât la nivelul celor variabile cât şi la
cel al cheltuielior fixe;
4- cuantificarea rezultatelor previzibile în cazul aplicării unor programe
de investiţii pentru modernizări şi perfecţionări tehnologice, pentru
mecanizarea şi automatizarea unor activităţi care, ulterior, vor
determina diminuarea cheltuielilor variabile, în special a acelor
cheltuieli efectuate cu forţa de muncă directă;
Logica analizei pragului de rentabilitate trebuie amendată cu câteva
limite sau riscuri inerente care se referă la următoarele aspecte:
- veniturile totale exprimate prin valoarea producţiei sau prin cifra de
afaceri sunt luate în calcul în condiţiile unor preţuri unitare de livrare
sau de vânzare, constante, indiferent de volumul producţiei sau al
vânzărilor, fapt ce poate fi infirmat de realitate în anumite condiţii
particulare de funcţionare a pieţei;
- cheltuielile variabile unitare pot înregistra modificări dacă se obţine o
creştere a producţiei pentru care se lucrează ore suplimentare plătite cu
tarife majorate;
- suma cheltuielilor fixe poate fi marcată de o majorare prin extinderea
aplicării unor măsuri de progres tehnic care se concretizează în
creşterea valorică a activelor imobilizate corporale şi în consecinţă se
înregistrează cheltuieli mai mari cu amortizarea.
Determinarea şi analiza punctului critic de rentabilitate (pragului de
rentabilitate) poate fi extinsă şi la nivelul cifrei de afaceri, în totalitatea
sa, fapt ce permite generalizarea acestei metodologii. În acest caz,
punctul de echilibru al cifrei de afaceri în raport cu cheltuielile aferente,
se obţine astfel:
CF CF
CA*  
CA  CV 1  pcv , în care:
CA
CA* - cifra de afaceri în condiţiile unui rezultat din exploatare nul;
CV - cheltuielile variabile aferente cifrei de afaceri;
CV
pcv  - proporţia cheltuielilor variabile în cifra de afaceri.
CA

9. Analiza situaţiei financiare cu ajutorul unor metode

manageriale

Studiul riscului de faliment al fiecărui agent economic constituie o

componentă a analizei financiare de natură managerială care se
realizează cu ajutorul unor metode specifice. Aceste metode permit o
diagnosticare preventivă a dificultăţilor economico-financiare şi pe
această bază se poate interveni prin aplicarea unor măsuri cu efecte
operative şi strategice pentru redresarea şi consolidarea stării financiare,
creşterea performanţelor şi în consecinţă anularea riscului de faliment al
agentului economic.

Mărimea "Z" fundamentată de Altman are următoarea relaţie de calcul:

Z  1, 2x1  1, 4 x 2  3, 3x 3  0 , 6 x 4  1, 0 x 5
în care variabilele x1, x2, x3, x4, x5 sunt indicatori economico-financiari
cu un conţinut informaţional consistent capabili să sintetizeze prin
agregare starea financiară a unui agent economic, iar constantele cu care
sunt amplificaţi indicatorii sunt de natură statistică şi exprimă ponderea
sau importanţa unei rate sau variabile în logica economică a evaluării
riscului de faliment.
Cei 5 indicatori economico-financiari luaţi în considerare la calculul
mărimii "Z" sunt:
Fondul de rulment permanent
x1 
Total active
Indicatorul x1 măsoară flexibilitatea de acţiune a agentului economic.
Profitul reinvestit
x2 
Total active
Profitul reinvestit are în acest caz o semnificaţie mai largă,
determinându-se ca diferenţă între rezultatul net al exerciţiului şi
dividendele care revin acţionarilor.
Indicatorul x2 exprimă capacitatea internă de finanţare a obiectivelor de
dezvoltare a activităţii agentului economic.
Rezultatul economic
x3 
Total active
Indicatorul x3 are semnificaţia de rată a rentabilităţii economice sau de
eficienţă a utilizării activelor.
Valoarea de piaţă a capitalului subscris şi vărsat
x4 
Datorii ce trebuie plătite într - o perioadă mai mare de un an
Indicatorul x4 măsoară nivelul de îndatorare al agentului economic prin
credite contractate pentru perioade mai mari de un an.
Cifra de afaceri
x5 
Total active
Indicatorul x5 este tot un indicator de eficienţă a utilizării activelor dar,
efectul economic este exprimat prin cifra de afaceri realizată de agentul
economic.
Conţinutul informaţional al fiecăruia dintre cei 5 indicatori permite să se
aprecieze că nivelurile lor sunt cu atât mai bune cu cât înregistrează o
valoare absolută mai mare. De aceea, mărimea "Z" este interpretată
având în vedere următoarele intervale cifrice:
- când "Z"  1,8 starea de faliment este iminentă;
- când "Z" > 3 situaţia financiară este bună;
- când 1,8 < "Z"  3 situaţia financiară a agentului economic este
dificilă, cu performanţe vizibil diminuate, apropiate de pragul stării ce
precede falimentul.

Deşi metoda funcţiei "Z" este apreciată ca având aplicabilitate curentă

cu bune rezultate în fundamentarea deciziilor de conducere, aceasta este
marcată de o serie de dezavantaje care au un conţinut predominant
subiectiv, cum ar fi:
- indicatorii utilizaţi la calculul mărimii "Z" se referă la exerciţii
financiare anterioare;
- nivelurile ratelor economico-financiare pot fi deformate în cazul unor
contabilităţi "creative" şi în consecinţă şi concluzia finală este
neconformă cu realitatea;
- aplicarea unor tehnologii de înregistrare contabilă diferite în timp şi
spaţiu, pot deforma atât mărimea indicatorilor economico-financiari cât
şi nivelul mărimii "Z", inclusiv conţinutul concluziilor. În aceste
condiţii este diminuată sau chiar anulată utilitatea lor în cazul
comparaţiilor efectuate în dinamică sau între diverşi agenţi economici;
- evaluările contabile pot fi distorsionate prin aprecieri subiective
efectuate de cenzori.

Metodele manageriale de analiză şi decizie vizând starea economico-

financiara de insolvabilitate sau riscul de faliment au în vedere şi
identificarea celor "10 ameninţări" pentru supravieţuirea unui agent
economic şi anume:

1. Amplasarea greşită a afacerii determinată de:

- aplicarea unei politici greşite de marketing;
- nepromovarea unei reclame eficiente privind activitatea şi oferta
agentului economic;
- alegerea unei pieţe nepotrivite pentru vânzarea produselor şi prestarea
serviciilor.
2. Imobilizarea în prea mare măsură a capitalului permanent în active
imobilizate şi utilizarea ineficientă a acestor active.
3. Existenţa unui fond de rulment permanent insuficient pentru
desfăşurarea procesului economic.
4. Inexistenţa resurselor băneşti necesare rambursării împrumuturilor
scadente.
5. Gestionarea necorespunzătoare a stocurilor de resurse materiale:
- existenţa unor stocuri cu mişcare lentă care depăşesc necesarul curent
pentru asigurarea continuităţii şi operativităţii realizării comenzilor;
- supradimensionarea stocurilor de resurse materiale în raport cu cifra
de afaceri şi în consecinţă o viteză de rotaţie încetinită;
- existenţa unor stocuri de resurse materiale inutilizabile.
6. Adoptarea unei politici de expansiune economica necontrolată
concretizată în lansarea unor produse sau oferirea unor servicii pe pieţe
care nu au fost cercetate în prealabil.
7. Adoptarea unei politici inadecvate de capitalizare a unei părţi din
profit (acordarea unor dividende mari acţionarilor şi reducerea
posibilităţilor de reinvestire).
8. Lipsa de experienţă în administrarea patrimoniului şi o calificare
necorespunzătoare a personalului din punct de vedere profesional.
9. Existenţa unei fluctuaţii pronunţate a personalului, ca urmare a unei
politici salariale necorespunzătoare sau nestimulative (salarii mai mici
şi condiţii de muncă dificile sau nefavorabile).
10. Procesul de informare şi de relaţii cu partenerii de piaţă este
dominat de o birocraţie excesivă.

Practica internaţională de analiză şi diagnostic a pericolului de faliment

recomandă şi folosirea unor procedee operative cu un conţinut orientativ
care permit detectarea iniţială a pericolului, luând în considerare
următoarele indicii:
-transferarea recentă a contului de disponibil bănesc de la o bancă
la altă bancă;
-depăşirea limitelor de apelare la credite, în special pentru nevoi
curente, fără explicaţii satisfăcătoare;
-nerespectarea unui raport optim între datorii şi capitalul propriu;
-furnizarea cu întârziere a informaţiilor financiare;
-schimbarea experţilor contabili;
-modificări în aparatul de conducere.
Consistenţa concluziilor privind starea economico-financiară a unui
agent economic creşte pe măsură ce în analiză sunt aplicate mai multe
metode de natură managerială.