Instruirea interactivă

Educația nonformală vs educația formală

Fotache Claudia, Lic. Tehn. „Haralamb Vasiliu”, Podu Iloaiei, jud. Iași

„Să nu-i educăm pe copiii noştri pentru lumea de azi. Această lume nu va mai exista când ei
vor fi mari şi nimic nu ne permite să ştim cum va fi lumea lor. Atunci să-i învăţăm să se adapteze”.
(Maria Montessori –„Descoperirea copilului”)
Educaţia este cea care trebuie să facă o lume mai bună, mai dreaptă, în care valorile
tradiţionale, universale, să respecte cultura, tradiţiile şi dorinţele naţiunilor şi ale fiecărui individ,
folosind aceasta pentru propria dezvoltare şi propria devenire. În toate activitățile educative, acest
țel trebuie să fie permanent în prim-plan, iar eforturile noastre să-l aducă mereu cu un pas mai
aproape.
În funcție de cadrul în care se desfășoară influența educativă, putem distinge între trei tipuri
de educație: formală, nonformală și informală.
Educația formală este modul organizat, sistemic al acțiunilor educative din unitățile de
învățământ, realizate prin intermediul cadrelor didactice.
Educația nonformală vine în completarea celei formale într-o manieră individualizată pe
nevoile și interesele copiilor, dar se desfășoară în afara sistemului de învățământ.
Educația informală reprezintă influențele spontane pe care elevul și le însușește neorganizat
în mediul său de viață: familie, grup de prieteni, întâlniri, media etc.
Tendința actuală în domeniul educației acordă o atenție deosebită educației nonformale,
evident în strânsă corelație cu educația formală, pe care o completează, o potențează. Pentru că
nonformalul contribuie în mod evident la dezvoltarea personală și profesională a individului în mod
flexibil și mai rapid decât formalul. Educația nonformală completează achizițiile din sistemul
formal, în special în latura lor practică, în concordanță cu interesele și dorințele participanților –
ceea ce reprezintă, indiscutabil, un mare avantaj. Activitățile educației nonformale nu au caracter
obligatoriu, la ele participă doar doritorii, sunt dezvoltate în vederea atingerii unor obiective și
obținerii unor rezultate prestabilite. Desigur că trebuie să existe și aici procesul evaluării, dar este
flexibil, formativ, fapt care elimină stresul obținerii notelor sau al rezolvării temelor obligatorii.
Unul dintre cele mai importante roluri ale învățării outdoor îl constituie dezvoltarea
abilităților de lucru în echipă, de coordonare între copii, ceea ce duce la un mediu de lucru relaxat,
copiii beneficiind de efectele pozitive ale mișcării în aer liber. Educația desfășurată într-un mediu
outdoor, permite realizarea unei conexiuni între educația formală și cea nonformală. Astfel,
educația formală, ce se desfășoară în sala de clasă, vine cu necesarul de cunoștințe teoretice pe
care le furnizează copilului, iar educația nonformală, ce se desfășoară în afara școlii, vine cu
elemente participative, fiind interactivă, centrată pe nevoile elevilor.
Ca și în cazul educației formale, și educația nonformală își stabilește obiective și indicatori
pentru atingerea acestora. Astfel, educația nonformală poate urmări:
- stimularea elevilor și a tinerilor în vederea dezvoltării personale și profesionale pentru
responsabilizare socială și integrarea pe piața muncii;
- creșterea nivelului de cunoaștere a specificului diferitelor culturi și civilizații, care includ și
formele lor de manifestare;
- asigurarea mediului necesar identificării, exersării și dezvoltării înclinațiilor, aptitudinilor
și abilităților personale.
Indiscutabil că chiar în cadrul educației formale este încurajată activitatea nonformală,
tocmai pentru că aceasta este resimțită ca activitate complementară extrem de utilă. Școala
organizează ea însăși diferite acțiuni nonformale, cunoscute de obicei sub denumirea de activități
extracurriculare. Frecvența acestora este variabilă, în funcție de specificul disciplinelor studiate, de
rezultatele obținute, de nevoile elevilor, de inițiativele profesorilor și ale elevilor, de partenerii
școlii, de resursele financiare etc.
Ca activități extracurriculare școlare, putem exemplifica: excursii, proiecte socio-culturale și
civice (teatru, biblioteci, autorități locale, muzee etc.), acțiuni ecologice, concursuri și olimpiade,
cercuri pe discipline. „Școala altfel” este un program care poate fi considerat o punte de legătură
între sistemul formal de învățământ și educația nonformală prin proiectarea, organizarea,
desfășurarea și evaluarea de activități extrașcolare în parteneriat cu diferite instituții culturale.
Este cu atât mai important, cu cât activitățile elevilor implică familia, comunitatea, organizații
neguvernamentale, agenți economici, poliție etc.
O importanță deosebită trebuie acordată vizitelor la muzee, pentru că într-un muzeu elevii se
întâlnesc cu expertul, creându-se un transfer de cunoștințe și emoții; elevul citește informațiile
despre obiectele expuse, ascultă lămuririle ghidului, vizionează materialele media, interacționând
astfel cu atmosfera specifică a spațiului expozițional. Exponatele și muzeul spun o poveste,
adresându-se publicului, evocând sau reconstruind identități. Așadar, muzeele au o funcție intens
educativă, contribuind nonformal la creșterea gradului de cunoaștere al vizitatorilor.
Funcția educativă a muzeelor este utilizată deseori, depășind simpla vizită și organizând
activități cu caracter de învățare. Astfel, există incinte expoziționale care au amenajate spații
dedicate activităților și studiului pentru copii, elevi și studenți, centre multimedia sau diferite
ateliere. În astfel de spații vizitatorii au posibilitatea de a desfășura activități diversificate: studiul
exponatelor, amplasare geografică, semnificație și legături cu alte exponate; jocuri și activități
sociale; crearea propriilor „exponate” – lucrări sau produse care implică în realizare artele sau
științele.
În societatea modernă, aproape că se impune ca muzeele să desfășoare activități în
colaborare cu unități școlare, cu personal special pregătit și cu spații amenajate pentru elevi, pentru
că ei reprezintă o parte importantă din grupul țintă căruia i se dresează muzeele. Chiar dacă mulți
elevi sunt convinși de importanța muzeelor pentru propria educație, cel mai probabil ei nu vor alege
în mod obișnuit să le viziteze. De aceea vizitele organizate de școală vor fi pentru mulți elevi
singurele lor experiențe de învățare muzeală. Elevilor li se pot trasa diferite sarcini, în funcție de
specificul muzeului, nivelul de vârstă și de disciplină. Astfel, pot lucra individual sau în grupuri,
cu materiale furnizate de muzeu sau materiale proprii; pot cerceta, compara, analiza un exponat
sau un grup de exponate; pot interpreta texte, opere cunoscute, adecvate specificului sau perioadei
relevante pentru expoziția vizitată.
Muzeele constituie o resursă de învățare cu multiple posibilități de valorificare a
disciplinelor predate în sistemul formal de educație și cu rezultate foarte bune în ceea ce privește
stimularea interesului elevilor pentru educație în general.
Deşi rezultatele nu sunt vizibile imediat, important este ca efortul nostru să aibă continuitate
pe tot parcursul şcolarităţii, astfel încât, peste ani, copiii noştri să poată fi cetăţeni adevăraţi,
informați și experimentați, capabili să înţeleagă schimbările şi să ia decizii înţelepte, adaptându-şi
comportamentul în beneficiul colectiv şi public.

Bibliografie:
Cerghit, Ioan, Curs de pedagogie, Universitatea Bucureşti, 1988
Montessori, Maria, Descoperirea copilului, EDP, București, 1977
http://groups.drupal.org/museums
http://secondlife.com/