Predică la Intrarea în Biserică a Maicii Domnului

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

Iubiți credincioși:

Cea mai mare sărbătoare creștină a lunii noiembrie este Intrarea în Biserică a Maicii
Domnului. În planul de mântuire al neamului omenesc din robia păcatului strămoșesc , Sfânta
Fecioară Maria a avut un rol covârșitor: Ea a fost hotărâtă de Dumnezeu din veșnicie, spre a
naște pe Dumnezeu-Omul, pe Iisus Hristos: Îndată după săvârșirea păcatului omenesc,
Dumnezeu, în nemărginita Sa iubire față de neamul omenesc, i-a promis că-i va trimite un
Mântuitor, ce se va naște dintr-o Fecioară: „Dușmănie voi pune între tine și între femeie, între
sămânța ta și sămânța ei; aceasta îți va zdrobi capul, iar tu îi vei înțepa călcâiul” (Facere 3,
15). Este cea dintâi veste bună, făcută neamului omenesc.
Profeții Vechiului Testament au anticipat mereu nașterea Mântuitorului dintr-o Fecioară, în
special proorocul Isaia, Evanghelistul Vechiului Testament (Isaia 7, 14). La fel și proorocul
Iezechiel vorbește de ușa templului care va rămâne încuiată, făcând aluzie la fecioria Maicii
Domnului: „Ușa aceasta va fi încuiată; ea nu se va deschide și nimeni nu va trece prin ea, căci
Domnul Dumnezeul lui Israle va intra prin ea, și ea va fi încuiată” (Iezechiel 44, 2)
Sfântul Evanghelist Matei stabilește legătura indisolubilă dintre Vechiul Testament și noul
Testament, fixând firul genealogic al Mântuitorului din neamul lui David. El își începe
Evanghelia sa cu următoarele cuvinte: „Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul
lui Avraam...” (Matei 1,1), observându-se astfel deplina concordanță dintre plan și realizare,
adică îndeplinirea întocmai a profețiilor Vechiului Testament, inclusiv a celor referitoare la
nașterea Răscumpărătorului dintr-o Fecioară din neamul lui David.
Acest minunat eveniment al întrupării Domnului îl invocă strălucit cuvintele troparului care
spune: „Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putință oamenilor, spre care nu cutează a căuta
oștile îngerești; dar prin tine de Dumnezeu Născătoare, S-a arătat oamenilor Cuvântul
întrupat; pe carele mărindu-L împreună cu oștile îngerești, pe tine Te fericim”.

1
 Dar să vedem în ce fel s-a împlinit acest început al mântuirii noastre, modul în care s-a
desfășurat și cum s-a arătat pe pământ bunăvoința lui Dumnezeu de a mântui neamul omenesc
prin nașterea Maicii Domnului și prin intrarea ei în Biserică.
Evenimentul sfânt al intrării pruncei Maria în Templu din Ierusalim a fost fructul unei
făgăduințe. Tradiția ne spune că părinții Ioachim și Ana, în vârstă fiind și neavând copii, în
rugăciunile lor fierbinți de a-i binecuvânta Cel de Sus cu un prunc, au făcut un legământ în
fața lui Dumnezeu că, de-l vor dobândi, îl vor afierosi Domnului, adică îl vor duce la Templu.
Fiindu-le ascultată rugăciunea , și-au respectat întocmai și făgăduința , împlinind cu
demnitate, astfel cuvântul psalmistului care spune: „Faceți juruințe și le împliniți Do,nului
Dumnezeului vostru” (Ps. 75, 11). Desigur, nu le va fi fost ușor părinților vârstnici să se
despartă de prunca lor, Maria, care abia împlinise 3 ani. Parcă-i vedem îmbrățișând-o
înlăcrimați pe treptele Templului din Ierusalim...Și totuși: și-au înfrânt durerea omenească, cu
ajutorul credinței și nădejdii în Dumnezeu, dublate de conștiința demnității respectării
cuvântului dat. Părinții jertfelnici au înțeles că dobândirea unui copil la bătrânețe a fost un dar
de la Dumnezeu și că încredințarea Mariei Templului este răspunsul unei chemări de sus,
deodată cu împlinirea făgăduinței făcute. Nu excludem posibilitatea ca Ioachim și Ana, atașați
cu multă evlavie de Casa Domnului și, se înțelege, cunoscători ai scrierilor Vechiului
Testament, să fi înețeles cuvintele psalmistului care profețise tocmai despre fiica lor: „ Ascultă
fiică, și vezi și pleacă urechea ta și uită poporul tău și casa părintelui tău. Că a poftit Împăratul
frumusețea ta, că El este Domnul tău.” ( Ps. 44, 12-13).
Copila Maria a fost încredințată, astfel, arhiereului Zaharia, care, potrivit unei porunci
primite tainic de sus, a dus-o în partea cea mai însemnată a Templului, în Sfânta Sfintelor,
unde intra, după Lege, numai arhiereul, și numai o dată pe an, cu prilejul jertfei împăcării,
după porunca Domnului: „Și a zis Domnul către Moise: Spune lui Aaron, fratele tău, să nu
intre oricând în locașul sfânt de după perdea, înaintea curățitorului celui de pe chivotul Legii,
ca să nu moară” ( Lev. 16, 2); totodată, precum se rânduise mai înainte: „Aaron va săvârși
jertfa de curățire peste coarnele lui (ale jertfelnicului) o dată pe an...” (Ieș. 30, 10). Iată că
Maria, a fost dusă tocmai în această Sfântă a Sfintelor, ca semn al chemării ei spre o
consacrare unică în istoria omenirii: aceea de a fi mamă a Fiului lui Dumnezeu, Iisus Hristos-
Mântuitorul nostru.

2
 La Templu, ne spune tot Tradița, Maria a stat cam doisprezece ani, alături de alte fecioare
care viețuiau acolo. Templul avea rânduri de chilii, în care locuiau fecioare și văduve
închinate Domnului, precum și preoții și slujitorii, trăind din averea Templului, după rânduilei
asemănătoare oarecum cu cele din mănăstirile noastre de astăzi. Apropiindu-se vremea
„Bunei-vestiri”, în urma unei porunci tainice de sus, Maria a fost încredințată cu logodnă
bătrânului Iosif, rudenia sa, spre ocrotire și garanție a fecioriei.

Iubiți credincioși:

Din această scurtă, dar sfântă istorie a Intrării Maicii Domnului în Biserică desprindem
acum câteva învățături:
Exemplul făgăduinței făcute de avlavioșii Ioachim și Ana: ceea ce au promis înaintea lui
Dumnezeu au împlinit întocmai, dovedind credincioșie și demnitate, chiar cu prețul lacrimilor
și al acceptării singurătății. Învățăm din acest act jertfelnic că se pot face făgăduințe lui
Dumnezeu, dar numai cele plăcute Lui, iar, o dată făcute, să ne ținem de cuvânt. Minunat se
exprimă în acest sens înțeleptul Sirah: „Fii statornic în cugetul tău și unul să-ți fie cuvântul”
(5, 12). Există la unii semeni ai noștrii, știm cu toții, ispita de a făgădui cu ușurătate fel de fel
de lucruri, și chiar de a jura fără rost, după care, făgăduința și jurământul sunt uitate în scurtă
vreme. În aceste cazuri se calcă, de fapt, porunca Mântuitorului: „Să nu vă jurați nici pe cer,
nici pe pământ, nici cu orice alt jurământ. Ci cuvântul vostru să fie: ceea ce este da, da și ceea
ce este nu, nu!” ( Matei 5, 34- 37). Dar făgăduințele care folosesc mântuirii sunt chiar
obligatorii. De exemplu, atunci când ne spovedim, nu facem doar o înșirare de păcate, ca un
fel de inventar, ci, implicit, făgăduim că ne vom strădui, cu ajutorul lui Dumnezeu, să nu mai
facem ceea ce am mărturisit. În acest mod trebuie sp înțelegem sfatul psalmistului „faceți
juruințe și le împliniți Domnului...”
Intrarea în Biserciă reprezintă, apoi, o chemare pentru noi toți de a intra și cerceta cu râvnă
Casa Domnului în decrusul vieții noastre, cu timp sau fără timp, în duminici și sărbători, și nu
numai. Iată, în această privință, un îndemn deosebit de cald al Sf. Ioan Gură de Aur: „Nu te
depărta de Biserică! Nimic nu e mai puternic decât ea! Speranța ta e Biserica; mântuirea ta e
Biserica; Scriptura ta e Biserica. Ea este mai înaltă decât cerul; mai întinsă decât pământul. Nu
îmbătrânește niciodată, ci este pururi înfloritoare...Pentru aceasta Scriptrua, arătând tăria și

3
statornicia ei, o numește munte; arătând curăția ei, o numește fecioară; arătând măreția ei, o
numește regină; arătând înrudirea cu ea, o numește fiică”.
Așa cum prunca Maria a fost dusă la Templu, să ne ducem și noi pruncii la Biserică, spre a
fi împărtășiți cu Sfintele Taine, pentru a fi mai apoi spovediți ( de la 7 ani) spre a prinde
dragoste de sfintele slujbe și a crește în atmosfera curată a Sfântului Lăcaș. Este o diferență
covârșitoare între un copil care la ora Liturghiei se găsește în Biserică și altul care nu merge la
Biserică și care își ocupă timpul cu altceva. Într-un fel va crește unul, și în alt fel celălalt!

Iubiți credincioși:

Astăzi Fecioara Maria a fost adusă la Ierusalim, în biserica Domnului să se roage, să

vorbească cu Dumnezeu și cu îngerii, să se îndumnezeiască, să se facă biserică vie a Duhului
Sfânt, să se pregătească pentru a naște pe pământ pe Iisus Hristos, Mântuitorul lumii.
Maica Domnului s-a născut prin rugăciune, a petrecut 12 ani la templu numai în post,
rugăciune și în neîntinată feciorie. Ea și acum se roagă neîncetat în bisericile noastre,
împreună cu toți sfinții, pentru noi, pentru mamele și copii noștrii, pentru toți cei ce cred în
Dumnezeu și iubesc poruncile Lui.
Maica Domnului ne învață cum să ne rugăm, cu câtă evlavie trebuie să mergem la biserică
și în ce chip să trăim pe pământ ca să dobândim împărăția cerurilor. Să lăudăm deci pe
Născătoarea de Dumnezeu și să rostim cu credință această scurtă rugăciune: „Doamne Iisuse
Hristoase, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale, mântuiește-ne pe noi! Amin.