A.

ISTORIA MUZICII UNIVERSALE

6. Romantismul - curent artistic şi muzical: cronologie, trăsături generale, forme şi genuri
predilecte
Romantismul muzical, curent artistic ce s-a format la sfîrşitul secolului XVIII –
începutul secolului XIX, mai întîi în literatură apoi în muzică. Trăsăturile
caracteristice a romantismului muzical sunt: real – ideal, comic – tragic, trecutul
poporului, natura, conflictul dramatic, singurătatea, izgonirea. Muzica se
caracterizează printr-o expresivitate emoţională; pe prim plan apare omul cu
problemele lui vitale; in al doilea rand apare concret şi expresiv tabloul naturii.
Reprezentanţii romantismului muzical au fost: Fr. Schubert; R. Schumann; Fr.
Chopin.
Franz Schubert (1797 – 1828), compozitor austriac, a trăit doar 31 ani, toate creaţiile
au rămas neterminate.
Prima lucrare compusă a fost Fantezia pentru pian. Cantecul ocupă locul central în
creaţia lui ex.: Regele pădurii, Serenada, Ave Maria, Vis de primăvară, Frumoasa
morăriţa, Margareta la torcătoare, toate fiind pe versurile lui Göte. Apogeul creaţiei lui
a fost considerată Simfonia Determinată h-moll. Este compusă în perioada de înflorire
a talentului său 1822 şi are aşa denumirea deoarece conţine doar două părţi. ( I allegro
moderato, II andante con moto.Toate temele au caracter cantabil.
Diverse creaţii le-a compus în lipsa instrumentului muzical aceasta continuă
capacităţile lui muzicale desăvîrşite.
Robert Schumann (1810 – 1856) compozitor german. În acest compozitor s-au
întruchipat trei trăsături, muzician, poet, critic. Primeşte o educaţie decentă, minimă
atenţie îi acordă muzicii. În 1830 îl ascultă pe N. Paganini, această evoluare îl
defineşte pe Schumann să se dedice complet muzicii. Prima lucrare a fost piesa
instrumental-corală; o formare performantă a fost întîlnirea cu F. Chopin.
Frederic Chopin (1810 – 1849) compozitor şi pianist polonez. În 1826 – 1828 apar
creaţiile în c-moll şi variaţiuni pe tema lui Mozart. Ceva mai tîrziu 2 concerte pentru
pian cu orchestră, primul în f-moll, al doilea în e-moll, fantezie pe teme poloneze,
rondoul în stil cracoviac. Ţara ce devine a doua patrie a lui a fost Franţa. În 1832
primul său concert cu programul Polonezul pentru şase piane, Concertul în f-moll şi
variaţiuni pe tema lui Mozart. Elementul deosebit din stilul lui Chopin a fost
„Rubato” – grăbirea sau încetinirea în cadrul tactului. Creaţia lui: Mazurca în C-dur,
Polonezul A-dur, Preludiu e-moll, Nocurnul în f-moll şi Studiul în F-dur. 24 preludii,
Balada în F-dur, Sonata în h-moll, scherzţourile 2, 3, 4.
Logica şi severitatea lui J. S. Bach, frumuseţea şi finalul bine determinat al lui W. A.
Mozart, dramatismul şi dezvoltarea puterii simfonismului lui L. V. Beethoven în
permanenţă slujea ca pildă.

Romantismul muzical dă naştere la noi curente: verism, impresionism, expresionism

A fost un curent artistic si ideologic, in literatura, muzica si in celelalte arte. S-a
nascut ca o reactie impotriva clasicismului, orientate spre distrugerea ordinii si
simetriei in cadrul formelor si genurilor.Afirma primatul emotiei asupra gandirii, a
sentimentului asupra ratiunii, a subiectivitatii asupra obiectivitatii. Acest curent a fost
cadrul prielnic pentru aparitia Scolilor muzicale nationale. Apare contopirea poeziei cu
muzica, din care reiese muzicalitatea poeziei sau muzica poetica. Programatismul
devine un principiu in creatia multor compozitori romantici. Se abordeaza diverse
teme precum trecutul istoric, legendele, intoarcerea in trecut, fanteziile romantice,
folclorul, dragostea si lupta binelui cu raul. Constiinta nationala inseamna mai intai
recunostinta si
respect inaintasilor, apoi raspunderea si grija urmasilor. Romantici precum F. Liszt,
care era maghiar, inspirandu-se din folclorul propriei tari, a pus bazele Scolii
nationale maghiare, iar impreuna cu Wagner pun bazele Scolii nationale germane.
Chopin intemeiaza Scoala nationala polona, iar Mihail Ivanovici Glinka si Alexander
Sergheevici Dargomijski infiinteaza in prima etapa Scoala nationala rusa, iar in a
doua etapa va fi preluata de 'Grupul celor cinci' (Modest Musorgski, Mili Balakirev,
Cesar Kui, Nikolai Rimski- Korsakov si Alexandr Porfirievici Borodin).
Scoala nationala rusa a avut doua etape in care s-a dezvoltat si a crescut frumos sub
indrumarea exceptionala a intemeietorilor ei. Prima etapa a fost reprezentata de
Glinka si Dargomijski. Acesti primi muzicieni au avut o contributie majora in creatia
muzicala rusa. Fiecare din ei au avut lucrari semnificative care au dus la dezvoltarea
ei, cea mai importanta dintre ele fiind "Ivan Susaini" a lui Glinka, apoi opera
"Rusalka" a lui Daragomijski.
Ei au deschis drumul "Grupului celor cinci", care au urmat dupa ei.
Balakirev a compus poeme simfonice precum "Rusia", pe cand Kiui este primul din
cei cinci care abordeaza genul operei si de asemenea este critic muzical,publicand
numeroase articole. Modest Musorgski a compus lucrari muzicale ca si : "Boris
Godunov" sau fantezia simfonica "O noapte pe muntele Plesuv". Musorgski a scris
lucrari pentru creatia de pian dintre care amintim Suita "Tablouri dintr-o expozitie".
Alexandr Borodin s-a remarcat prin creatia simfonica, creatie care il aduce mai
aproape de Piotr Ilici Ceaikovski, creatorul simfoniei rusesti. Borodin a compus
opera "Kneazul Igor", fiind un remarcabil compozitor si om de stiinta. De asemenea,
a dedicat lui Liszt simfonia programatica In stepele Asiei Centrale. Nikolai Rimski-
Korsakov a avut ca surse de inspiratie pentru creatia muzicala, trecutul istoric si
basmele populare: suita simfonica "O mie si una de nopti". A scris Fantezia pentru
vioara si orchestra, Concertul pentru pian si orchestra.Pe de alta partea avut cariera
de profesor, scriind un "Manual de Armonie" si un "Tratat de orchestratie".
Scoala nationala ceha: Ca si pentru compozitorii rusi, natura si frumusetile patriei,
legendele si trecutul istoric al poporului au devenit pentru toti surse principale de
inspiratie. Astfel, poemul simfonic Finlandia a compozitorului Jean Sibelius, socotit
“o adevãratã frescã a
poporului sãu”, ca si ciclul de poeme simfonice Patria mea a compozitorului ceh
Bedrich Smetana (1824-1884), sunt exemple de creatie inspirate din trecutul istoric si
frumusetile naturale ale patriei compozitorilor. Dintre cele sase poeme simfonice (din
ciclul Patria mea) intitulate: Vysehrad, Vltava, Sarka, Tabor, Blanik si Prin luncile si
pãdurile Boemiei, cel mai cântat este Vltava, poem în care autorul – urmãrind tot
cursul acestui fluviu, de la izvor la vãrsare în Elba – realizeazã un sir de imagini de
impresionantã simplitate si frumusete. Dar compozitorul Smetana creeazã si prin
lucrarea Mireasa vândutã un limbaj muzical national. Aceastã operã comicã reuseste
sã dezvãluie obiceiuri si întâmplãri caracteristice satului ceh. Ritmurile dansurilor
populare si caracteristicile melodice ale cântecului popular ceh sunt valorificate aici
din plin. La faima scolii nationale cehe a contribuit însã tot atât de mult si creatia lui
Antonin Dvorak (1841-1904). Darul sãu melodic, mãiestria cu care a valorificat
folclorul tãrii sale si al altor popoare (indienii americani) l-au fãcut cunoscut în lume.
Este evidentã frumusetea si bogãtia expresivã a ideilor muzicale asezate de
compozitor la baza uneia din cele mai realizate creatii simfonice ale sale: Simfonia a
IX-a (Din lumea nouã). Prima idee muzicalã este apropiatã lumii melodice a
cântecului popular ceh, iar cea de a doua, folclorului indian.
Lucrarea a fost compusã în anii sederii lui A. Dvorak la New York (1892-1895) în
calitate de director al Conservatorului din acea metropolã. Materialul muzical
valorificã idei dintr-o lume putin cunoscutã pânã atunci – de unde si denumirea
simfoniei “Din lumea nouã”.
Scoala nationala norvegiana: Tot atât de legat de frumusetile patriei sale ca si B.
Smetana, compozitorul norvegian Edvard Grieg (1843-1907) si-a fãcut un ideal din a
crea, cu ajutorul muzicii, imaginea naturii insolite din patria sa, cu fiordurile si râurile
ei sãlbatice. Muzica sa, desi liricã prin excelentã, poartã o altã amprentã decât
aceea a nostalgiei slave. Este expresia proprie unui temperament echilibrat, ce se
impune printr-un lirism, care nu alunecã în visare, exprimând mai degrabã o voiosie
rezervatã, proprie nordicului. Muzica sa pentru pian, muzica de scenã pentru Peer
Gynt si cu deosebire Concertul pentru pian în la minor sunt lucrãri ce pun în evidentã
aceste trãsãturi.
Scoala nationala spaniola: O lume total deosebitã, care evocã cu o fortã de sugestie
proprie, traditii ale solului spaniol, ne-o dezvãluie creatia muzicalã a reprezentantilor
scolii nationale spaniole. Dintre acestia, Filipe Pedrell (1841-1922), Isaac Albeniz
(1860-1909) si Enrique Granados (1867-1916), au valorificat ideea cã cântecul
popular demonstreazã cel mai bine temperamentul artistic, caracterul poporului din
care îsi trage originea. Suitele Iberiasi Catalonia ale lui I. Albeniz sau Dansurile
spaniole si pisele pentru pian Goyescas (inspirate de tablouri ale pictorului Goya) ale
lui Granados, dezvãluie toatã forta unui limbaj care redã caracterul exuberant al
poporului spaniol, vitalitatea, luminozitatea spiritului, temperamentul plin de nerv al
sudicului.
Scoala nationala maghiara: Animat de acelasi gând al creãrii unui limbaj national,
compozitorul Ferenc Erkel – cel care reprezintã scola nationalã maghiarã – scrie un
sir de lucrãri vocal dramatice inspirate din trecutul istoric. Dintre acestea Bank Ban si
Hunyadi Laszlo sunt si astãzi cântate în Ungaria. Spre deosebire de contemporanii
sãi, Erkel nu a ajuns sã cunoascã cântecul popular autentic al tãranului maghiar si s-a
inspirat din folclorul orãsenesc. Muzica sa are însã forta de a crea atmosfera si spiritul
national maghiar atât de specific si Rapsodiilor lui Franz Liszt (1811-1886).
Scoala nationala romaneasca: În sec. al XIX-lea, Ţările Române cunosc o perioadă de
renaştere naţională şi culturală, mai ales după Revoluţia lui Tudor cand fanarioţii au
fost înlocuiţi cu domnitori pământeni, care vor impulsiona ampla noastră deschidere
spre Occident. După Revoluţie ce marchează începutul epocii moderne din istoria
noastră, se construiesc multe clădiri publice, şcoli, teatre, spitale şi parcuri mari
(Cişmigiu, Herăstrău, Copou, Grădina publică din Cluj, Parcul Arinilor din Sibiu,
Parcul Bibescu din Craiova), unde cântau tarafuri şi fanfare. Prima jumătate a sec.
este epoca în care se constituie cultură românească muzicală în spirit vest-european.
După o lungă şi tiranică dominare a artei orientale, primele încercări sunt timide, ele
reflectă însă nevoia artiştilor de a asimila cultura occidentală şi de a afirma specificul
naţional. Procesul s-a desfăşurat în condiţii politice foarte grele, căci suzeranitatea
otomană, domnitorii fanarioţi, ocupaţiile ruseşti şi austriece şi-au pus amprenta
asupra repertoriului muzical laic, vehiculat adesea de lăutari. Ei au îmbinat toate
aceste influenţe, menţinând destul de manifest notele româneşti.
La început de sec. apar numeroase societăţi culturale, în care se înfiripă primele
mlădiţe ale învăţământului muzical. După ce la Cluj (1818) şi la Satu-Mare (1820)
apare câte o “Societate muzicală”, la Bucureşti Heliade Rădulescu şi Ion Câmpineanu
înfiinţează Societatea Filarmonică (1833) pentru a promova limba română,
învăţământul vocal şi instrumental, şi pentru a crea un teatru naţional. Pe lângă
societate s-a deschis o “Şcoală de Muzică vocală şi instrumentală”, condusă de Ioan
Andrei Wachman care a organizat reprezentări de teatru şi muzică. În anul 1835,
elevii acestei şcoli prezintă vodevilul Triumful amorului de Wachman, dar şi prima
operă în limba română, Semiramida de Rossini (fragmente), în anul 1836. Primul
spectacol de operă în limba română de la Iaşi a fost opera Norma de Bellini (1838).
Spectacolele acestor elevi au făcut concurenţă trupelor de operă ale străinilor,
preferate de cercurile conducătoare, care, manifestând dispreţ faţă de producţiile
artistice româneşti, au dispus închiderea şcolilor din Iaşi şi Bucureşti.
În Transilvania, acest fenomen era înlesnit de contactul direct cu muzica apuseană,
mijlocit de nobilimea maghiară şi cea săsească, precum şi de biserica catolică şi
protestantă.
De la începutul sec., în Ţările Române sosesc numeroşi muzicieni străini, care susţin
concerte în diferite saloane, săli publice sau predau muzica în familie. În două
numere din revista Allegemeine Musikalische Zeitung din Leipzig (1821-1822) au
fost publicate melodii româneşti. Ele sunt cele mai vechi publicaţii de cântece şi
jocuri moldoveneşti, transcrise pentru pian cu un acompaniament simplu, specific
muzicii europene de salon.
În saloanele boierilor şi la diferite festivităţi de la curţile domneşti, răsunau
romanţe, diferite miniaturi vocale şi instrumentale pentru pian, muzică de dans, în
schimb la ospeţe şi petreceri lăutarii îşi debitau repertoriul specific. Alături de
cântecele populare, preluate din folclorul sătesc, figurau cântece din viaţa mahalalei
şi unele rămăşite ale vechiului repertoriu grecesc şi turcesc. Piesele din repertoriul
lăutăresc au trecut şi în saloanele timpului. Astfel, legătura dintre universul muzical
al aristocraţiei, acum orientată spre muzica clasico-romantică, şi practica muzicii
populare, vehiculată în lumea boierilor de către lăutari, devine mai strânsă, întrucât
chiar odraslele boierilor vor cânta la pian muzică de origine populară.
Prinre primii artişti virtuozi care concertează în saloanele boierilor din Bucureşti şi
Iaşi se numără violoncelistul Bernard Romberg (1807), el fiind urmat de numeroşi
muzicieni străini, prezenţi în diferite oraşe. Foarte cunoscut era folclorul orăşenesc
interpretat de lăutari, care au amestecat elemente româneşti cu influenţe orientale şi
occidentale. După 1830, repertoriul lăutarilor se îmbogăţeşte cu romanţe, arii de
salon, imnuri şi marşuri revoluţionare. Şi în culegerile de muzică populară
românească apar cântece de tip apusean, alături de dansuri naţionale şi piese cu
influenţe orientale.