Sunteți pe pagina 1din 5

Frânturi din memoriul pr Ioan Iovan Cuminecătorul către Sfântul Sinod al Bisericii

Ortodoxe

Faptul acesta, foarte dureros, de a decide emiterea acestor ordine sinodale, ne-a
zdruncinat inima, că ne-am văzut Mănăstirea situată în umbra canonicităţii. Drept aceea,
vă întrebăm:
În numele cărei legi din Biserică şi în baza cărei Hotărâri sinodale ne-aţi înlăturat
de la Trupul mistic al Bisericii şi ne-aţi făcut indirect leproşii Ortodoxiei noastre?
În care şedinţă plenară a vreunui Sfânt Sinod s-a discutat şi s-a hotărât pe bază de
documente şi anchete că Mănăstirea noastră a ieşit din Ortodoxie?
Ca nişte arhierei ai lui Dumnezeu şi păstori ai turmelor Sale, trebuia să vă bucure
afluienţa lumii (a oilor cuvântătoare) la Mănăstirea Maicii Sale şi nicidecum să vă însuşiţi
judecata unor împuterniciţi care vă întreabă: “De ce atâta lume la Vladimireşti? De ce
numai la Vladimireşti? Slujba de acolo e mai bună şi mai sfântă ca în altă parte?”
Ce-i mai scump ca toate la Vladimireşti, este că: mii şi mii de suflete au înviat din moartea
păcatelor, prin taina Sfintei Mărturisiri şi s-au unit cu Hristos prin taina Sfintei
împărtăşanii.
De ce aţi căutat să opriţi izvorul Maicii Domnului care a fost hotărât de însuşi
Mântuitorul, pentru pocăinţă, pentru vindecarea şi mântuirea sufletească a neamului
nostru românesc? Sau aţi vrut să ştergeţi şi Vladimireştiul ca şi Maglavitul, numai să puteţi
fi pe placul vrăjmaşilor lui Dumnezeu şi a ucenicilor lui Antihrist?
Oare dacă înşivă vă complăceţi în consensul fricii de a-L mărturisi pe Hristos şi minunile
Lui în orice împrejurări şi dacă în bună parte imprimaţi această notă de frică Sfântului
consens “bisericesc”, aţi dorit ca şi Vladimireştiul să capituleze şi să devină numitor
comun?
P.S. Teoctist pe atunci rector (1952) m-a oprit să mă împărtăşesc des şi să nu-mi fac
pravila călugărească între preoţii de mir, de dragul de a nu ieşi din “sobornicitate şi
ortodoxie”. Bine că unii din preoţi m-au prevenit încă din primele zile, să am grijă că sunt
dus la cursuri pentru desduhovnicire şi interese de numitor comun. La sfirşitul cursurilor,
m-am convins că aceste cursuri aduc pe preoţi la numitor comun, îi actualizează vrând
nevrând pe toţi şi îi scaldă în consensul slujirii la doi domni şi încă mai mult Cezarului
decât lui Dumnezeu.
Noi vă prihănim în numele lui Dumnezeu şi al poporului drept credincios, pentru că
prin faptele şi dispoziţiile I.P.S. v-aţi făcut unelte vrăjmaşilor lui Dumnezeu. Ei se folosesc
de dumneavoastră pentru distrugerea credinţei în popor şi dărâmarea Bisericii din inima
poporului nostru şi pentru că suntem mădulare ale Bisericii, nu putem să tăcem; ci
mărturisim deschis şi înfruntăm pe toţi, chiar şi pe I.P.S. şi P.S.V când vedem că părăsiţi
conştiinţa de păstor, care ar trebui să privegheze neadormit pentru turmă, să o apere în
faţa oricui şi la nevoie să-şi dea sufletul pentru oi, căci aşa ne învaţă Marele Păstor Hristos.
Membrii Sfântului Sinod nu slujesc numai Capului – Hristos Domnul, ci la doi domni.
De ce această duplicitate? De ce această aservire prin care aţi târât întreaga Biserică într-o
atitudine de compromis, dându-i caracterul de “CĂLDICEA” înaintea Domnului?
Veţi încerca poate să ziceţi că aţi căutat să vâsliţi cu vetreala prudenţei uzând de
zicala “până treci puntea, mai dai mâna şi cu necuratul!” Aceasta nu merge în ale
credinţei, ci mai bine să dăm mâna cu moartea pentru Hristos, care în această privinţă,
spune Domnul că: n-a venit să aducă pace, ci sabie pe pamînt, adică întru mărturisirea Lui,
să despartă pe părinţi de copii, cum e cazul nostru cu I.P.S.V. Prudenţa în aceste situaţii,
duplicitatea, este egală cu frica şi frica este păcat, ea năimeşte pe păstori şi-i face să fugă cu
conştiinţa dintre oi. Pactul cu lupii, aduce risipirea oilor!
Ar avea Dumnezeu grijă şi decât această stare de CĂLDICEL, e preferabilă cea
RECE, că deabia se simte mai repede tăişul săbiei celor fierbinţi întru Hristos. Atunci, nu
cuvântul, ci sângele jertfei va preface toată Biserica în FIERBINTE. Doar ştiţi că Biserica a
triumfat înaintea Domnului şi a fost fierbinte când s-a luptat cu recele!
Astfel şi acum, decât să dea Biserica sinodali, preoţi şi credincioşi aserviţi împuterniciţilor,
inspectorilor, demnitarilor atei şi altor vrăjmaşi ai lui Dumnezeu din stat, mai bine lăsaţi să
dea mucenici! Biserica şi Liturghia se înalţă pe oase de mucenici, nu pe conştiinţe de
creştini compromişi. Mai bine cereţi separarea Bisericii de Stat, decît acest compromis!
Aruncaţi-le argintii, ca nu cumva iubirea lor să vă aducă pierzarea sufletului
Poate nu le credeţi, dar noi vi le scriem din inimă curată, iar Ştiutorul inimilor va vădi la
Arătare, intenţiile tuturor. Noi vă îndemnăm la MĂRTURISIRE !
Ieşiţi şi scoateţi Biserica din “CĂLDICEL”! Au dreptul şi copiii să sfătuiască pe părinţi
întru ce este bine şi plăcut lui Dumnezeu. Treziţi-vă, nu mai dormiţi, că lupii intră în turmă
!….
De ce aţi dat frânele din mână şi aţi încredinţat duhul cîrjei arhierești, duhului
întunericului acestui veac frivol şi fără Dumnezeu?
De ce vă lipsiţi de atitudinea demnă de a mărturisi pe Hristos în faţa oricui?
În loc să vă puneţi sufletul pentru oi, de ce I.P.S.Voastre faceţi dimpotrivă şi pe cei care
caută cât de cât să-L mărturisească pe Hristos şi vor să trăiască o viaţă mai după
Dumnezeu, îi caterisiţi şi îi excludeţi?
Cum putem noi să tăcem când e vorba de Biserică – Mama noastră – pe care după ce
singuri v-aţi vândut conştiinţa, încercaţi să o scoateţi şi pe ea la mezat? Şi iată cum: „ați
capturat câteva sticluţe cu Hristos !”.
CE BRAVURĂ!!! Arhiereul Lui Hristos capturează pe Hristos şi-L închide în
dosare, în loc să-L recomande împărtăşirii zilnice, prin Sfântul Potir, pentru a nu fi silit să
se refugieze de frica arhiereilor, în sticluţele şi tubuşoarele celor care nu se pot lipsi de El!
De ce vindeţi interesele lui Dumnezeu şi ale Bisericii, statului ateu, pentru interesele
menţinerii unui salariu şi renunţaţi la tradiţia de a mărturisi credinţa? Nu vedeţi ca aţi
transformat prin aserviri şi salarii, Biserica lui Hristos în biserică de stat, cu episcopi şi
preoţi de stat, care pentru argintii statului, schimbă frica de Dumnezeu pe frica de oamenii
statului? Dacă statul a dat libertate cultelor prin art.84 din Constituţie, de ce nu uzaţi total
de ea?
De ce nu vă exercitaţi îndeajuns peste tot, dreptul de libertate a cultului, cercetând
şi îngrijind peste tot sufletele încredinţate? Lacrimile atâtor părinţi, soţii şi copii care şi-au
pierdut pe ai lor fără preot, prin spitale, închisori, Canal şi alte instituţii, ne îndeamnă să
vă întrebăm de ce nu aveţi grija acestora? De ce aţi lăsat prin canale şi alte părţi să fie duşi
creştinii ca vitele la groapă fără preot?
Tot în limitele libertăţii religioase garantate de Constituţie, se întreabă poporul
nostru, oare de ce păstorii noştri au cedat, renunţând la tradiţia sfinţirii caselor lor, în
fiecare zi întâi, prin agheazmă şi binecuvântare preoţească? Oare aceasta este de la Duhul
Sfânt sau un semn de renunţare la datoria sfântă, pentru a nu scoate ochii cuiva, prezenţa
prea deasă a preoţilor pe străzi? Numai diavolii şi ucenicii lui fug de aghiazmă.
Un împuternicit (Coban) ne-a jignit credinţa în sfintele moaşte, spunând în stăreţie
că ne închinăm la “oase goale care pot răspîndi microbi”. Lucrul ne-a scandalizat şi a fost
un vot de blam pentru partid şi minister, care îşi au ca membru şi reprezentant acest
“microb” al credinţei, din popor.
Împuternicitul raional (Bâzu Badiu), pe lângă lansarea unor calomnii la adresa
Maicii Veronica şi a Mănăstirii, a îndrăznit să legitimeze şi să întrebe lumea care venea la
noi căutând, să-i lămurească să nu creadă în Dumnezeu. Acelaşi împuternicit, a îndrăznit
să ne ceară socoteală asupra metodelor săvârşirii Sfintelor Taine, dar a fost refuzat
categoric şi îndrumat să-şi vadă de misiunea sa de “curea de transmisie” administrativă,
nicidecum să se amestece în cele duhovniceşti.
Alţi împuterniciţi de la Iaşi şi Suceava au legitimat şi au mustrat pe maicile noastre că
merg prea des să se închine la sfintele moaşte.
Întrebăm şi noi în ce constă libertatea religioasă şi care sunt limitele ei, că pe cît se
vede treptat, treptat se rezumă numai la suflet şi că nici în Biserică nu se poate refugia
creştinul fără să fie suspectat şi încondeiat. Dacă este o colaborare între Biserică şi stat,
atunci de ce statul are drepturi nelimitate, iar Bisericii nu i se îngăduie deplina libertate,
spre îndeplinirea misiunii sale de sfinţire a sufletelor?
Ştiu ca aţi încercat să aduceţi dovezi în revistele oficiale, pentru dezaprobarea
împărtăşaniei dese, dar dovezile sunt tocmai pentru deasa împărtăşanie.
“Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi scoate afară! apoi eu nu vreau să fiu mai aspru decît EL.
Nu prihănesc pe cel ce leagă, căci putere are să facă, dar de ce se supară alţii, pentru că aici
sufletele se dezleagă şi dracii se leagă?
Oare se poate cumva subordona, fără păcat greu împotriva Duhului Sfânt, raţiunile
divine, raţiunilor omeneşti, fie acelea chiar de stat? Noi credem că niciodată! Dacă vă
sileşte cineva, statul sau partidul să faceţi anumite lucruri sau să daţi ordine împotriva lui
Dumnezeu, a Bisericii, conştiinţei şi chiar a libertăţii garantate, de ce nu daţi alarma, de ce
nu arătaţi că în felul acesta libertatea cultului e numai pe etichetă? Oare nu sunteţi de
prihănit pentru asemenea fapte?

Deasă sau rară împărtășire: o falsă problem

E ca și cum ai întreba: Pot să iubesc mai mult sau mai puțin pe Dumnezeu? Cei care
se întreabă dacă să se împărtășească zilnic sau la 40 de zile, odată pe an sau când vor, nu
vor să își asculte inima, dragostea lor. Ce vă spune dragostea dv…, vă întreb eu? Dacă
iubești pe cineva din tot sufletul, te mai întrebi dacă vrei sau nu să îl vezi? Dacă iubești pe
Dumnezeu nu te mai întrebi ce să faci, ce e bine, pentru că tocmai această dragoste îți
spune în suflet ce să faci. Dacă avem o relație cu Hristos, de ce întrebăm prima dată pe
oameni, fie ei și duhovnicii noștri, ce să facem în domeniul împărtășirii, și nu întrebăm pe
Hristos Însuși ce să facem cu noi sau ce să facă El cu noi? Cei care se iubesc au nevoie unii
de alții, nu se pot închipui singuri.
Eu personal nu mă pot închipui singur, nu mă pot închipui să refuz pe Hristos și să
nu vreau să fiu zilnic cu El. Orice creștin ortodox plin de iubirea lui Hristos nu cred că
poate gândi altfel. Iubirea ne învață ce să facem. Cine se întreabă în materie de iubire
înseamnă că e în afara ei. Iar dacă cineva vine să se împărtășească cu Hristos, dacă vrea să
se împărtășească foarte des sau zilnic cu Hristos, o asemenea dragoste nu o naște în noi
decât Hristos, Cel ce ne-a iubit pe noi mai mult decât pe Sine.
Tocmai de aceea problema pusă în discuție e falsă. Dorința de a ne împărtăși cu
Hristos Dumnezeu e iubirea noastră de El, iubire pe care El Însuși a sădit-o în noi și o
înmulțește în noi. Dacă simți să fii cu El, să te împărtășești mai des e semn că ai înțeles
iubirea Lui printr-o viață de adâncă curăție, de adâncă smerenie, de adâncă înțelegere și
urmare a poruncilor Sale. Împărtășirea nu implică neapărat sfințenie. Împărtășirea
implică toată inima deschisă către El și sensibilitatea plină de cunoașterea și de dorire a
Lui. Postul de două zile sau de patru, citirile multiple, canonul împărtășirii nu ne aduc
dragoste automată de Hristos, după cum știm toți, și nici dor pentru El.
Toată viața noastră, dacă e o pregătire numai pentru El, de căutare numai a Lui
mai presus de toate, e dor pentru El. Dacă nu avem mare dor de El, entuziasm dumnezeiesc
în viața noastră, să nu ne mințim că asta înseamnă dragoste, adică atitudinea liniștită, laxă,
dezordonată, unde plângem cu lacrimi regulate. Îmi bântuie frumos în minte, de multe ori,
sintagma Sfântului Grigorie Teologul, că nu poți plânge geometric, regulat. Dragostea este
foc, nu geometrie, nu calcul! Dacă ai foc în tine este evident. Dacă iubești pe Domnul
înseamnă că Îl cunoști, la nivelul tău, dar Îl cunoști.
Iar dacă Îl cunoști, nu s-a putut petrece asta dacă nu L-ai iubit și nu I-ai împlinit
poruncile. Omului plin de dragoste pentru Hristos nu poți să îi pui opreliști să nu se
împărtășească. Cine oprește pe oameni de la împărtășire e un atentator la iubirea dintre
Dumnezeu și om. Mi-aș dori să vrea, să vină, să se împărtășească oamenii care nu Îl iubesc
pe El, dar nu o să vedeți că se petrece așa ceva. Cei care vin la El sunt chemați de El pentru
că sunt ai Lui. Dacă ești plin de Hristos nu te mai întrebi dacă trebuie, pentru că ne trebuie
zilnic, clipă de clipă Hristos. Dacă vă întrebați dacă e bine sau nu să fiți cu Hristos, acum
sunteți cumva în afara Lui?Nu ne putem întreba despre Hristos din afara relației cu
Hristos. Nu ne putem întreba din afara lui Hristos fără să fim cu diavolul în sân. Nu există
stare de mijloc, interval. Nu putem fi din punct de vedere duhovnicesc neutrii, adică, dacă
nu suntem nici cu Hristos și nici cu diavolul atunci suntem cu noi. De aici vine toată
filosofia eretică de orice fel: din ideea că omul poate înțelege de unul singur dacă există sau
nu Dumnezeu.
Nu putem înțelege ceva bun, autentic, fără El. Toată înțelepciunea vine de sus nu
din buzunarul hainei! De aceea întrebările retorice de felul ăsta, ca și acelea cu: Să mă fac
monah sau să mă însor? Să postesc mai mult sau să nu postesc? Să fac sau să nu fac?, nu
țin de iubire și nici de atenție, ci de neatenția la ce ne spune Dumnezeu în inima noastră
aplecată în smerenie.
Asta cu să ne împărtășim sau nu e ca întrebarea: să mor sau să mai fac umbră
pământului? Credincioșii serioși nu își pun astfel de întrebări. Credincioșii serioși sunt
oameni ai acțiunii, ai faptelor. Dacă simt mișcarea harului în ei și îi îndeamnă la ceva bun,
atunci îl fac cu mărire de inimă. Adică vezi că omul moare lângă tine și tu te mai întrebi
dacă e bine sau nu să îl ajuți? Te vezi ignorant, păcătos, cu lipsuri majore în credința ta și
te întrebi dacă e bine sau nu să te spovedești, să te împărtășești, să citești mult, să fii
delicat?
Să fim serioși: astea sunt întrebări de fată mare, care știe pe cine vrea, dar se face că
nu înțelege. Iubirea pentru Hristos se manifestă în toate și dacă există ea este dorință de
Hristos, dor după împărtășirea cu El, dor de icoana Lui, de cărțile despre El, de toți
oamenii, de întreaga creație. Pe cei ce mă întreabă dacă e bine sau nu e bine să fie cu
Hristos îi întreb: e mai bine să fiți cu dv. sau fără dv? Adică, cum?!, mă întreabă ei. Dacă
credeți că sunteți întregi la minte și la simțuri fără Hristos, dacă credeți că puteți sta fără
Hristos e semn că viața dv., ca oameni ai credinței, a devenit mult diluată.