Recuperarea Periartritei scapulo-humerale cu ajutorul mijloacelor

fizioterapeutice
Autori:.........................................................................
Coordonator: Lector universitar Dr. Ochiana Nicolae
Universitatea Vasile Alecsandri din Bacau
...............................................................@gmail.com

Cuvinte cheie: periatrita scapulo-humerala, fizioterapie, kinetoterapie, umar, sindrom de

impingement.

Rezumat
Periartrita scapulo-humerala (PSH) este un sindrom clinic, caracterizat prin durere,
redoare si impotenta functionala a umarului (asociate in diverse grade), determinate de procese
patologice care intereseaza tesuturile periarticulare (tendoane, burse) si in unele cazuri, capsula
articulara.
In urma anamnezei efectuate pacientului, a testing-ului articular si muscular am întocmit
un plan terapeutic alcatuit dintr-un program de kinetoterapie îmbinat cu elemente de fizioterapie.

Introducere
Umărul (Fig. 1) este cea mai mobilă articulaţie a corpului, având poate cea mai
imperfectă coaptare a suprafeţelor articulare. Acest neajuns morfologic este suplinit printr-un
sistem de structuri capsulo-tendinoase de mare eficienţă morfo-funcţională care, în majoritatea
cazurilor, stau la baza disfuncţionalităţii umărului. (Tudor Sbenghe, 1987, p.402).

Fig. 1. – articulatia umarului

.
 Clinic “sindromul de impingement” (sindromul supraspinosului) se caracterizează prin
prezența unor dureri recidivante la nivelul umărului, Afecţiunea poate apărea la orice persoană
care îşi solicită excesiv umărul şi reprezintă distrugerea tendoanelor coafei rotatorilor (Fig. 2).

Fig. 2

Cauzele aparitiei sindromului de impingement

De obicei este insuficient spaţiu între acromion şi coafa rotatorilor astfel încât tendoanele
să alunece uşor când ridicăm braţul. Tendinopatia coafei rotatorilor apare ca urmare a unui
sindrom de suprasolicitare şi este asociat cu o biomecanică defectuoasă la nivelul umărului.
Această uzură a tendoanelor coafei rotatorilor se numeşte impingement.

Clasificarea PSH
Din punct de vedere clinic, deosebim 4 tablouri:
 umărul dureros simplu
 umărul dureros acut
 umărul pseudoparalitic
 umărul blocat
1. Umărul dureros simplu
Umărul dureros simplu, formă clinică particulară, cunoscută şi sub numele de
periartrită dureroasă simplă neanchilozantă, este consecinţa leziunilor degenerative, uneori
calcificate, ale tendoanelor celei de-a doua articulaţii, mai ales ale supraspinosului şi
bicepsului.
Este forma clinică cea mai frecventă. Bolnavul acuză dureri moderate în umăr, mai ales
cu ocazia unor mişcări (când se îmbracă, când se piaptănă) sau când solicită membrul superior
 respectiv prin purtarea unor greutăţi ; durerile pot stânjeni bolnavul în timpul somnului,
deoarece ele se intensifică uneori în anumite poziţii. Mişcările umărului nu sunt limitate ,
rareori există o uşoară impotenţă funcţională.
Evoluţia umărului dureros simplu este favorabilă, vindecarea producându-se în câteva
săptămâni sau cel mult în câteva luni, fie spontan, fie în urma tratamentului. Uneori însă
durerea se poate agrava, umărul, dureros simplu devenind umăr dureros acut, hiperalgic. (Șt
Șuțeanu, 1977, p.418).

2. Umărul dureros acut

Umărul dureros acut (periartrita scapulohumerală acută) debutează uneori ca atare, în

mod brutal, cu o durere atroce şi impotenţă totală a membrului superior ; alteori, această formă
clinică este continuarea evoluţiei unui umăr dureros simplu. Substratul său anatamopatologic
evoluţia este îndelungată ; în lipsa unui tratament adecvat, blocajul umărului poate persista
câteva luni ; cu timpul însă, uneori după şase luni, alteori după un an, umărul începe să se
elibereze şi majoritatea bolnavilor îşi recuperează în întregime mobilitatea. (Șt Șuțeanu, 1977,
p.419).

3. Umărul pseudoparalitic
Umărul pseudoparalitic, rezultat din ruptura întinsă, spontană sau traumatică, a
tendoanelor muşchilor rotatori, se traduce clinic printr-o impotenţă a braţului : ridicarea activă la
verticală a braţului este imposibilă, în contrast cu păstrarea mişcărilor pasive. Această impotenţă
funcţională persistă şi după ce durerea, intensă iniţial (mai ales în caz de traumatism), a diminuat
spontan sau în urma tratamentului analgezic şi antiinflamator ; nu este deci vorba de o limitare
dureroasă a mişcărilor, ci de o gravă compromitere a mobilităţii active, datorită rup-turii calotei
rotatorilor. (Șt Șuțeanu, 1977, p.420).

4. Umărul blocat
Umărul blocat constituie o suferinţă frecvent întîlnită, care începe sub formă de dureri
moderate ale umărului cu exacerbări nocturne (se poate diagnostica în acest prim stadiu un
umăr dureros simplu), dar a cărui evoluţie, de obicei lentă, se face către o limitare progresivă a
mişcărilor ; cu timpul, durerea dispare total, dar mobilitatea articulaţiei soapulohumerale este
complet sau aproape complet abolită, realizîndu-se aspectul de umăr blocat; bolnavul are
 dificultăţi mari în efectuarea unor gesturi cotidiene (îmbrăcatul, pieptănatul ete.), ca şi în
exercitarea unor profesiuni manuale. (Șt Șuțeanu, 1977, p.421).

Ipoteza de lucru
In urma programului de kinetoterapie, asociat cu aplicarea tratament curativ, tratament
igieno-dietetic, tratament electroterapic, hidroterapie si masaj, reducem intensitatea durerii,
corectam atitudinile vicioase, realizând astfel menţinerea şi ameliorarea densitaţii osoase, si
creşterea mobilităţii articulare a umarului.

Metode de cercetare

 Metoda documentarii teoretice

 Metoda anchetei
 Metoda observatiei
 Metoda experimentului
 Metoda masurarii si evaluarii
 Metoda înregistrarii si prelucrarii datelor

Subiecti si conditii de desfasurare ale cercetarii

Cercetarea s-a desfasurat intr-o sala de kinetoterapie din cadrul unui centru de asistenta
medico-sociala. Sala de recuperare in care s-a efectuat evaluarea subietului si aplicarea
programului de recuperare, este prevazuta cu masa de masaj, saltele, scări fixe, mingi medicinale,
bare paralele fixe, scripete, roata marinarului, aparate de gimnastica medicală și aparate de
fizioterapie. Numărul de subiecți aflați în studiu:1. Perioada de tratament: 1 luna, 3 sedinte pe
saptamana.

Fişă de evaluare clinico-funcţională

I. Date personale

Nume și prenume: S. M.
Vârstă: 75 ani
Sex: M
Ocupaţie: pensionar
Diagnostic clinic: Periartrita scapulo-humerala
II. Anamneza
Pacientul acuza dureri in umarul drept, rigiditate a articulatiei, limitare a unor miscari,
dobandite in urma unor activitati gospodaresti. Durerea este resimtita de obicei in
profunzimea umarului, imprecis localizata; se intensifica in timpul noptii mai ales cand
bolnavul este culcat pe partea a-fectata impiedicandu-l sa se odihneasca. La examenul
obiectiv se constata o limitare a miscarilor umarului, mai ales a abductiei. Durerea maxima
este perceputa de bolnav in cursul miscarii de abductie intre unghiul de 70° si cel de 100°,
cand solicitarea supraspinosului este maxima.

III. Mijloace si metode kinetoterapeutice folosite

 mobilizări pasive, auto-pasive și active;
 exercitii cu obiecte si mijloace fixe;
 posturari;
 tehnici FNP;
 exercitii de tonifiere;
 tratament de fizioterapie.

IV. Obiective
Tratamentul periartritei scapulo-humerale are ca obiectiv să calmeze durerea, să
combată inflamația și tendinta în fibroză, să amelioreze mobilitatea articulară.
V. Program de recuperare
In general in toate fazele de PSH tratamentul se imparte in:
a) igieno-dietetic
b) evolutia starii psihice
c) medicamentos
d) balneofizical:
- hidroterapie
- electroterapie
- masaj
- kinetoterapie
- examen CFM
- terapie ocupationala
 Recuperarea functionala a umarului este in primul rand o problema de asuplizare, de
recastigare a mobilitatii articulare, cresterea de forta musculara fiind o problema de ordinal al
doilea pentru membrul superior. Din acest motiv, trebuie urmarit din primul moment dupa
traumatism sa se limiteze cat mai mult redoarea ce se va instala, fiind mult mai greu sa fie
tratata dupa ce s-a instalat. In acest scop, recuperarea va incepe chiar inainte de a se fi
vindecat complet leziunile tesuturilor.

1. Medicatia este de cele mai multe ori necesara: antalgice, sedative si uneori
antiinflamatorii nesteroidiene sau chiar steroide, pe cale generala sau infiltratii locale.
2. Electoterapia
Din procedurile de electroterapie sunt foarte utile în această boală curenții
diadinamici, curentul galvanic asociat, ionoterapia medicamentoasă (novocaina,
calciu), băi galvanice bicelulare, laserterapia, terapia cu ultrasunete.
Curentul galvanic
În raport cu localizarea proceselor patologice și de faza lor de evoluție, procedăm la
felul de aplicare a curentului continu.
În sindroamele de umăr dureros utilizăm o aplicare transversală cu doi electrozi
egali, unul anterior, altul posterior, intensitatea curentului va fi mică, 15-20
minute.Aplicarea unui electrod pe umăr se poate face în cazurile în care dorim sa
facem o galvanizare longitudinală de-alungul traiectariei unui vas sau nerv. În cazul
acesta, electrodul al doilea va fi pus pe antebraț sau palmă sau vom utiliza o vană de
maini.
Curentul diadinamic:
a) În mod obișnuit, dacă medicul nu prescrie altă indicație vom începe cu DF de 100, timp
de 15-20", durata necesară pentru adaptare, după care conductibilitatea electrică a
tegumentului ajunge la un maxim;
b) Reducerea cu 1-2 mA intensitatea și trecem la un curent MF de 50, timp de 15-20". În
acest interval de timp creștem intensitatea cât se poate de mult, până aproape de pragul
senzației neplăcute. Este faza de adaptare a sensibilității.
c) La sfârșitul celor 30-40" se poate trece la CDD modulat cu lunga perioadă fără sa mai
fie nevoie să acordăm o atenție deosebită intensității curentului.
Durata tratamentului este un factor important în terapia cu diadinamici. În general nu este
nevoie să se prelungească o ședință peste 4-5 mi-nute. De obicei facem o singura ședință pe
zi, la nevoie putem sa facem chiar doua ședințe pe zi.
Terapia cu laser
 Reduce inflamatia si elimina durerea
 Luminile cu laser reduc umflaturile cauzate de inflamatia articulara
 Ofera mobilitate mai buna a articulatiilor si regenereaza tesuturile
 Activeaza sistemul de drenaj limfatic pentru a drena zona afectata a corpului si reduce
inflamatia

Terapia cu ultrasunete
Ultrasunetele produc energie termică şi mecanică ce îmbunătăţeşte circulaţia sangvină,
favorizând vindecarea rapidă. Tratamentul cu ultrasunete constă într-un micromasaj la nivelul
ţesuturilor, asigurând penetrarea substanţelor antiinflamatorii în profunzime, in functie de
doza poate sa faca o incalzire a tesuturilor tratate.
Efectele ultrasunetelor:
• Vasodilatator;
• Analgezic;
• Decontracturant;
• Efect central;
• Efect fibrinolitic;
• Scădere spasmului muscular;
• Creştere elasticităţii tesuturilor rigide, scleroase;
• Biotrofic: susţinut şi de efectele resorbtiv antiinflamator.

În cazul umărului dureros simplu, nefiind vorba de o limitare de mobilitate, kinetoterapia

are rol profilactic, împiedicând pierderea mobilităţii şi apariţia fibrozei. Dacă în stadiul acut se
recomandă doar posturări, în stadiul subacut sunt permise mobilizări ale articulaţiei scapulo-
humerale. Stadiul terminal necesită refacerea forţei musculare, a stabilităţii şi mişcării
controlate a umărului.
În cazul umărului dureros acut, singura atitudine kinetică permisă este imobilizarea
absolută a braţului, cu o pernă în axilă şi cu eşarfă de susţinere a antebraţului şi mâinii. După
ameliorarea durerii se trece la contracţii izometrice şi chiar la mobilizări precedate de aplicaţii
calde. Hidrokinetoterapia poate fi aplicată chiar din fazele iniţiale dureroase. Apa caldă, pe
lângă efectul calmant antialgic, permite exerciţii complexe pentru mobilizarea umărului.
Kinetoterapia umărului blocat începe printr-un tratament preventiv al capsulitei
retractile. Aceasta presupune posturarea corectă a umărului inflamat şi mobilizarea precoce a
membrului superior. Se recomandă exerciţiile cu bastonul, roata şi diverse instalaţii de
scripeţi.

Sedința de kinetoterapie:
1. Imobilizare in pozitii de repaus, brat in abductie 35-45⁰ (perna sub axila) si sustinut in
esarfa. Noaptea se mentine o usoara flexie prin sprijinul bratului pe perna.
2. Pacientul în D.D. cu genunchii flectați, membrele superioare prind un baston de capete, se
duce bastonul în sus cu ridicarea ușoară a capului de pe sol, apoi revenire la poziția inițială.
3.În așezat pe un scaun, cu mâinile pe șolduri, pacientul execută ridicări ale umerilor.
4. În așezat pe un scaun, pacientul face rotări ample ale umărului cu cotul în extensie.
5.În așezat cu un baston la spate, pacientul execută ridicări și cobirâri ale bastonului.
6. În ortostatism, cu un baston de capete apucat și ținut la nivelul coapselor, pacientul execută
ducerea bastonului în sus peste cap concomitent cu flexia capului și revenire.
7.Pe banca de gimnastică, membrul superior cu plama pe banca având sub palmă o batistă,se
execută alunecarea controlată a membrului superior.
8. Din ortostatism, cu trunchiul ușor aplecat, membrul sănătos se sprijină de un
scaun,membrul afectat cu o ganteră în mână execută pendulări tip Coldman.
9. Din ortostatism cu un baston apucat de capete, în față, la nivelul umerilor, pacientul execută
abducții și adducții orizontale.
10. Cu o minge medicinală în mâini, pacientul execută ducerea mingii pe cap, apoi pe unumăr
și pe celălalt.
11. Cu o bandă elastică în mâini, cu coatele flectate, pacientul execută extensia alternativă a
coatelor.
12. Cu o bandă elastică în mâini, cu coatele întinse, pacientul execută abducții simultane
ale brațelor.
 
Masajul in periartrita scapulo-humerala
Masajul este o combinatie de manipulatii, de prelucrari mecanice multiple, aplicate sistematic
asupra organismului, cu mana sau cu aparate special construite, in scopuri terapeutice sau
igienice. Aceste prelucrari, care se executa in majoritatea cazurilor cu ajutorul mainilor
(manipulatii), constau din diferite forme de neteziri, apasari, framantari, stoarceri, frictiuni,
vibratii, scuturari sau lovituri usoare sau puternice, numite manevre de masaj. Masajul trebuie
adaptat la caracteristica anatomica a regiunii, evolutia bolii, starea generala a bolnavului,
sexul, varsta si starea psihica a acestuia.
Dupa masajul selectiv urmeaza kinetoterapia, care se face la inceput prin  miscari pasive,
care sunt la umar:
– antepulsie;
– retropulsie.

Terapia ocupationala (ergoterapia)

Ergoterapia urmareste ca, prin munca sau orice alta ocupatie la care participa bolnavul, sa-i
restaureze sau sa-i mareasca performantele, sa-i faciliteze invatarea acelor sarcini si functii
esentiale pentru adaptarea sa sociala, pentru a reduce sau a corecta disfunctiile, si pentru a
promova sau mentine starea de sanatate. La bolnavii cu afectiuni ale sistemului locomotor
terapia ocupationala isi propune sa corecteze disfunctiile motorii determinate de boala si de
inactivitate. La baza activitatii de terapie ocupationala este evaluarea bolnavului, care
cuprinde:
– performanta activitatilor curente zilnice, de autoingrijire;
– adaptarile terapeutice necesare, de exemplu echipamentele ajutatoare, orteze sau proteze;
– abilitatea senzoriomotorie si componentele sale – integrarea neuromusculara si senzoriala.
Prima etapa a evaluarii stabileste deficitul functional prin bilant articular si testing muscular,
in a doua etapa, evaluarea performantelor bolnavului in activitatile de fiecare zi, pe baza unei
fise cu posibilitatea de a stabili scoruri:
– modul de alimentare (cum mananca, cum bea);
– igiena personala (spalat pe maini, pe fata, igiena gurii);
– toaleta personala (pieptanat, curatat unghiile, ras etc.);
– imbracat – incaltat;
– comunicari functional;
– activitate casnica (planificarea si prepararea miscarii, deschiderea si inchiderea de
containere, curatenie, spalat rufe, facut patul);
– manipularea de obiecte (ceas, bani chei);
– adaptarea la sarcini (initiere, integrarea informatiilor, invatarea, rezolvarea problemelor);
– accesibilitate/adaptare a mediului (accesibilitate, recomandarea mutarilor, efectuarea
modificarilor, controlul medilui modificat);
– preventie (siguranta, conservarea energiei, protectie articulara, ajutatoare mecanice).

REZULTATELE CERCETARII SI INTERPRETAREA LOR

Tabel nr1: Evaluarea durerii
Evaluarea durerii Valori
T.I 4
T.F 0

Tabel nr2: Evaluarea amplitudinii de miscare a umarului

Testare/Miscare Valoare normala Valoare initiala Valoare finala
Flexie 180⁰ 45⁰ 140⁰
Extensie 35⁰ 15⁰ 25⁰
Abductie 180⁰ 50⁰ 160⁰
Adductie 180⁰ 30⁰ 150⁰
Rotatie exterrna 80⁰ 60⁰ 80⁰
Rotatie interna 95⁰ 60⁰ 95⁰
CONCLUZII
Metodele de terapie utilizate au avut rezultate pozitive. Prin folosirea metodelor de recuperare
fizioterapeutice, dar si prin utilizarea unui program de kinetoterapie bine pus la punct putem
observa din tabel o diminuare considerabila a durerii, cresterea amplitudinii de miscare a
umarului.

BiBLIOGRAFIE
1. Sbenghe T.- ,,Recuperarea medicala a sechelelor posttraumatice ale membrelor,,
2. Suteanu St.-,,Clinica si tratamentul bolilor reumatismale,,
3. Stroescu I.-,,Recuperarea medicala in practica reumatologica,,
4. Zaharia C.-,,Elemente de patologie a aparatului locomotor,,
5. https://www.academia.edu
6. https://www.kinetoterapierecuperaremedicala.ro
7. http://www.ortokinetic.ro