Sunteți pe pagina 1din 22

GRĂDINIŢA CU PROGRAM NORMAL NR.

31 CONSTANȚA

EDUCATOARE RANETE AURELIA

PROIECT
TEMATIC

PROIECT TEMATIC
MOTTO: “ La orice vârsta, omul este o fiinta care se hraneste cu povesti. De aceea,
avutia povestirilor pe care au strâns-o oamenii de pe tot globul, din casa în casa,
din secol în secol, fie în vorba, fie în scris, a depasit celelalte avutii.”

RABINDRANATH TAGORE

UNITATEA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: Grădinița cu Program Normal Nr. 31 CONSTANȚA


Nivel : I
GRUPA: MICĂ ,,BUBURUZELOR”
TEMA ANUALĂ:” Cu ce și cum exprimăm ceea ce simțim?”
TEMA SĂPTĂMÂNII: ”Povești la gura sobei”
DURATA: trei săptămâni

ALEGEREA TEMEI

Trăim într-o epocă în care televiziunea şi computerul pătrund puternic în viaţa tuturor, dar
mai ales a copilului mic, cu influenţe benefice în evoluţia sa , dar şi cu minusuri , mai ales în
sfera sa afectivă.
Deşi nu ştie să citească, copilul poate descoperi frumuseţea şi înţelepciunea textului literar
prin intermediul educatoarei, al familiei, al colegilor care ştiu deja să citească – şcolarii.
Derularea proiectului trimite pe copii într-o lume „de poveste”, căci vor trăi profund alături
de personajele îndrăgite, de oameni cu minţi ascuţite, de animale cunoscute şi de altele cu puteri
nemărginite. Proiectul trebuie sa fie un element deschis şi flexibil , care să-i ajute pe cei cărora
le-a fost destinat.
Prin acest proiect se urmărește iniţierea şi parcurgerea unor teme interesante, bogate în
conţinut informaţional, cu valenţe formative şi capabile să aducă în conştiinţa lor adevăratul sens
al copilăriei cu sentimente, aspiraţii şi îndrăzneli ca o înaripare entuziastă cu idealuri înalte.
Din acest motiv, am ales ca, prin lumea fascinantă a poveştilor şi poeziilor, prin personajele
atât de îndrăgite copiilor, să-i ajut pe aceştia să-şi învingă sentimentele de teamă şi inhibiţie, să
gândească logic, dezvoltând în acest mod, cât mai mult posibil, capacitatea de exprimare orală.
Copiii dobândesc deprinderi de receptare corectă a textului audiat, de folosire precisă şi nuanţată
a cuvintelor, de formulare clară şi personală a unor mesaje proprii, de argumentare a unui punct
de vedere. De asemenea , aceștia vor fi puși în situația de a aplica în contexte noi cunoștințele
acumulate.
CU CE ȘI CUM EXPRIMĂM CEEA CE SIMȚIM?

OBIECTIVE DE REFERINȚĂ
DOMENII OBIECTIVE CADRU
EXPERIEȚIAL
E
 Sa participle la activitatile de grup, inclusiv la
 - Dezvoltarea capacităţii de exprimare orală, de activitatile de joc, atat in calitate de vorbitor, cat si
întelegere in calitate de auditor;
 Educarea unei exprimări verbale corecte din punct
de vedere fonetic, lexical, sintactic;  Sa inteleaga si sa transmita mesaje simple ;
DOMENIUL  Dezvoltarea creativităţii şi expresivităţii limbajului
LIMBĂ ȘI oral;  Sa audieze cu atentie un text , sa retina ideile
COMUNICARE  Dezvoltarea capacitatii de a întelege şi transmite acestuia si sa demonstreze ca l-a inteles;
intenţii, gânduri
 Sa-si imbogateasca vocabularul activ si pasiv pe
baza experientei si a relatiilor cu ceilalti;

DOMENIUL  Dezvoltarea operaţiilor prematematice;  Sa realizeze grupari de obiecte in functie de un


ȘTIINȚE criteriu dat ;
 Dezvoltarea capacitatii de a intelege si utiliza
cifre, intrebuintand un vocabular adecvat;  Sa efectueze operatii cu grupele de obiecte
 Stimularea curiozitatii privind explicarea si constituite in functie de diferite criterii date;
intelegerea lumii inconjuratoare;
 Sa comunice impresii pe baza observarilor efectuate;
 Dezvoltarea capacitatii de observare si stabilire
de relatii cauzale, spatiale si temporale;  Sa inteleaga raporturi cauzale intre actiuni,
fenomene prin observare si realizare de
 Utilizarea unui limbaj adecvat in prezentarea experimente;
unor fenomene din mediul inconjurator;
 Sa recunoasca forma geometrica cerc, patrat,
triunghi, dreptunghi in jocuri.

DOMENIUL
OM ȘI
SOCIETATE  Educarea trasaturilor pozitive de caracter si  Sa-si adapteze comportamentul propriu la cerintele
formarea unei atitudini positive fata de sine si fata de grupului in care traiesc;
ceilalti;
 Sa traiasca in relatii cu cei din jur stari afective
 Formarea si consolidarea unor abilitati practice pozitive, sa manifeste prietenie, toleranta. armonie;
specice nivelului de dezvoltare motrica;
 Sa se raporteze la mediul apropiat, contribuind la
imbogatirea acestuia prin lucrarile personale;

DOMENIUL
ESTETIC ȘI
CREATIV  Formarea unor deprinderi de lucru pentru  Sa intoneze cantece pentru copii;
realizarea unor desene, picturi, modelaje;
 Sa acompanieze ritmic cantecele;
 Formarea capacitatii de exprimare prin muzica;
 Sa asocieze miscarile sugerate de textul
 Formarea capacitatii de receptare a lumii cantecului cu ritmul acestuia;
sonore si a muzicii.  Sa redea teme plastice specifice desenului,
picturii;

 Sa exerseze deprinderile specifice


modelajului

DOMENIUL
PSIHOMOTRIC
 Formarea si dezvoltarea  Sa cunoasca si sa aplice regulile de
deprinderilor motrice de baza si igiena referitoare la igiena
utilitar-aplicative; echipamentului;

 Cunoasterea deprinderilor igienico-  Sa-si formeze o tinuta corporala corecta ;


sanitare pentru mentinerea starii de
sanatate;  Sa perceapa componentele spatio-
temporale ;
INVENTAR DE PROBLEME

CE ȘTIU COPIII? CE DORESC SĂ AFLE?


 poveștile sunt frumoase; De ce ne spun bunicii şi părinţii poveşti?
 din povești aflăm lucruri bune și interesante;
 există poveşti cu animale,cu prinţi şi prinţese,povești cu Care sunt cele mai frumoase poveşti ale copilăriei?
copii;
Ce învăţăm din poveşti?
 părinţii ne citesc seara poveşti;
 ne plac poveştile. În povești există personaje bune și rele.

De ce ne plac personajele pozitive din poveşti ?

De ce ne place să fim ca eroii din poveşti?

De ce nu ne plac personajele negative?

CENTRE DE INTERES DESCHISE ȘI MATERIALE PUSE LA DISPOZIȚIA COPIILOR


BIBLIOTECA ARTA JOC DE ROL
- cărți de povești, planșe, jetoa- creioane colorate, acuarele, cario- - măști, accesorii pentru dramatizări,
ne,puzzle,cărți de colorat, fișe de lucru, ca,plastilină, hîrtie colorată, lipici, hârtie jucării diverse, păpuși de mânuit,
- calculator, CD-uri video și audio creponată, foi de desen, planșete, coli de decoruri
hârtie,cartoane duplex, şnur colorat,
siluete ale unor personaje din poveşti,
şerveţele, deşeuri textile;

CONSTRUCȚII ȘTIINȚĂ JOC DE MASĂ


- cuburi ,vitocomb, materiale din natură, - puzzle, piramida poveștilor, fișe, Jetoane, puzzle, labirinturi, siluete, tablă
materiale refolosibile, carton, cutii labirinturi, imagini din povești magnetică; puzzle cu imagini din
diferite, PET-uri , truse de construit, poveşti;
cuburi de lemn, personaje din plastic în
miniatură, lego,
CENTRUL TEMATIC

În spaţiul dedicat „Centrului tematic”, în raza vizuală a copiilor şi aceesibil părinţilor, sunt expuse materiale: cărți de povești,
siluete de personaje,imagini din povești, decoruri, măști, accesorii. La calculator vor putea fi vizionate poveștile copilăriei: ”Capra cu
trei iezi”, ,,Căsuța din oală”, ,,Scufița Roșie”.
Centrul tematic se va îmbogãţi pe parcursul derulãrii proiectului cu noi materiale aduse de pãrinţi ori lucrate de copii. Copiii
au acces sã „citeascã”, sã se informeze, sã mânuiascã, facilitându-se astfel atingerea obiectivelor propuse. În felul acesta, responsabi-
lizăm copiii, iar părinţii vor fi la curent cu activităţile desfăşurate de copiii lor în grădiniţă.

INVENTAR DE RESURSE

RESURSE UMANE: copiii grupei, părinții și bunicii acestora, educatoarea.


RESURSE MATERIALE: amenajarea sălii de grupă cu elemente naturale adecvate (copaci, frunze, butuci, căsuța iezilor, coșulețul
Scufiței Roșii etc.), pietricele, ramuri/crengi, sfoară, lipici; diplome, carioca, creioane colorate, planșete, plastilina, acuarele, ștampile,
paharele cu apă, lipici, foi albe și colorate, fișe de lucru, CD-uri, laptop, retroproiector, prezentari power point, pernițe,costume de
carnaval, măști, baloane colorate.
RESURSE TEMPORALE: trei săptămîni
RESURSE BIBLIOGRAFICE:
- M.Taiban, M.Petre, V.Nistor, A.Berescu, „Jocuri didactice pentru grădiniţa de copii”, Editura didactică şi pedagogică,
Bucureşti, 1976;
- C.Popa, „Elemente de pedagogie preşcolară aplicată”, editura Universităţii din Oradea, Oradea, 2007;
- V.Preda, G.Necula, S.Dan, L.Roman, M.Lucuşa, A.Manolache, R.Mateiu, C.Pană, V.Tomescu, S.Mocanu, A.Paşca,
E.Soriţeu, L.Cojocaru, „Metodica Activităţilor instructiv-educative în grădiniţa de copii”, Editura „Gheorghe Cârţu Alexandru”,
Craiova, 2009;
- L.Culea, A.Sesovici, F.Grama, M.Pletea, D.Ionescu, N.Anghel „Activitatea integrată din grădiniţă”, Editura Didactica
Publishing House, Bucureşti, 2008;
- V.Preda, M.Pletea, F.Grama, D.Oprea, M.Călin, „Ghid pentru proiecte tematice”, Editura Humanitas Educaţiona, Bucureşti,
2005;
- xxx „Curriculum pentru învăţământul preşcolar (3-6/7 ani)”, M.E.C.T., Bucureşti, 2008.

STRATEGII DIDACTICE: observaţia, conversaţia, explicaţia, demonstraţia, exerciţiul, problematizarea, învățarea prin
descoperire, brainstorming-ul de grup şi individual, cubul, turul galeriei.

FORMA DE ORGANIZARE: frontal, individual, pe grupe.

EVALUAREA PROIECTULUI:

Toate produsele realizate vor fi analizate si evaluate la momentul terminării fiecarei activități. Acestea sunt expuse pe toată
perioada derulării proiectului pentru a putea fi observată atât de către copii, cât și de către familiile acestora. Se va organiza o
expoziție cu lucrările copiilor, se vor realiza portofoliile copiilor.

DIRECȚII DE DEZVOLTARE (HARTA PROIECTULUI)

,,CAPRA CU TREI IEZI”


,, CĂSUȚA DIN OALĂ”

POVEȘTI LA
GURA SOBEI ,,SCUFIȚA ROȘIE”
SCRISOARE CĂTRE PĂRINȚI

D
Dragi mamici, tatici, bunici,
În perioada 06 – 24
noiembrie, la noi la gradinita
vom desfasura un proiect care se
numeste „Povesti la gura sobei”.
Va invitam sa va amintiti
povestile pe care le ascultati
atunci cand erati copii ca noi si
sa ni le spuneti si noua seara la
culcare, pentru ca si noi sa le ,
.
povestim colegilor de la
gradinita. ,

De asemenea, va rugam sa
ne ajutati cu diferite materiale
folositoare: carti de povesti,
imagini, CD- uri cu povesti si
altele, pe care sa le aducem la
gradinita.
Va multumim,
Copiii si doamna educatoare
INVENTAR DE ACTIVITĂȚI

Planificarea săptămânală : 6 -10.10.2017 ,,CAPRA CU TREI IEZI”

Activităţi de învăţare

Ziua ADP ALA ADE

Luni Întâlnirea de dimineaţă Bibliotecă: „Citimˮ povestea și refacem Activitate integrată


imaginea lupului – lectură după
Tema zilei „A fost odată ca niciodată….” imagini/puzzle cu lupul DLC + DOS
Știință: Ferma caprelor – sortare
„Ne jucăm Rutine”Îmi place să ascult DLC:”Capra cu trei iezi” de Ion Creangă-
animale
de-a eroii poveşti”deprinderea se Activitate în aer liber povestea educatoarei
din poveşti” exersează prin toate activităţile
din timpul zilei. Jocuri de mişcare
DOS: ,,Covrigei pentru masa lupului” –
Tranziţii ”Câte unul pe „Lupul și iezii” activitate practic gospodărească
cărare” – joc cu text și cânt (modelaj)
Marţi Întâlnirea de dimineaţă Joc de rol:”De-a ieduții”

Tema zilei De ce ne plac poveştile? Joc de masă:Puzzle cu scene din DŞ


povestea Capra cu trei iezi.
„Pe cine Rutine:”Să ne purtăm ca ,,Une s-au ascuns ieduții?” – joc didactic –
îndrăgim personajele îndrăgite”-această Activitate în aer liber:Vânătorul şi formare de grupe după mărime, poziții spațiale)
mai mult?” deprindere se exersează prin iepuraşii
toate activităţile din timpul zilei.
Alergare cu ocolire de obstacole.
Tranziţii : ,,Veveriţa culege
alune”-săritura în înălţime de pe
un picior pe celălalt,alternativ.
Miercuri Întâlnirea dimineaţă Artă:Măşti de animale-pictură şi confecţii Activitate integrată

Tema zilei „Suntem eroi din poveşti” Biblioteca:Colorează personajele DŞ+DEC


îndrăgite.
„În lumea Rutine:Cel mai îndrăgit erou din „De unde vin personajele din povești?”-
poveştilor” poveştile cunoscute-exersarea Activitate în aer liber: convorbire
deprinderi de a avea o atitudine
pozitivă faţă de ceilalţi. Joc distractiv:Cu cine ne-am întâlnit?- ,,Personaje din povești” - desen
personaje din poveşti
Tranziţii:”Merge ursul prin
pădure”

Întâlnirea de dimineaţă.

„Poveştile ne învaţă lucruri bune DEC


pentru viaţă”-exemple de bună
purtare a personajelor din Știință : ,,Covrigei mici și mari ” –
poveşti. sortare după mărime
,,Brutarii” – învățare cântec
Rutine:”Doi iezi se țin de Joc de rol : ,,De-a brutarii”
,,Cântă după mine” – joc muzical
mănuțe” – deprinderea de a se ALA 2
deplasa în pereche
,,Umplem sacoșa cu covrigei” – joc
Joi Tranziţii:”Animalele din pădure distractiv
dansează la carnaval”-imitarea
Tema zilei mersului unor animale din
poveştile cunoscute
„A fost
odată ca
niciodată”

Vineri Întâlnirea de dimineaţă ALA1 DPM

Tema zilei „Bunica ne spune povești” Joc de masă : ,,Alege prietenii ieduților” – ,,Drumul ieduților prin pădure” – traseu
sortare jetoane aplicativ
„Poveştile Rutine:”Cine este prieten cu
copilăriei” ieduții?” Construcţii : ”Casa căpriței din povestea
Capra cu trei iezi” (cuburi)
Tranziţii: ,,La pădure” – joc
muzical ALA2

,,Ghicește ce facem noi ! ”-joc distractiv


Planificarea săptămânală : 13 -17.11.2017 ,,CĂSUȚA DIN OALĂ”

Activităţi de învăţare

Ziua ADP ALA ADE

Luni Întâlnirea de dimineaţă ALA 1 Activitate integrată

„O căsuță primitoare / Artă : ,,Decorăm oala din lut ” – DLC


dactilopictură
Cine locuiește oare?” DLC:”Căsuța din oală”-povestea
Știință : ,,Broscuța ” –observare
Rutine”Dacă vrei să știi, tu poți/ educatoarei
Prieten să fii cu toți ”deprinderea
se exersează prin toate
activităţile din timpul zilei. ALA 2
Tranziţii ”Iepurașul fără casă ,,Cine intră primul în căsuță ” - întrecere
– joc cu text și cânt

Marţi Întâlnirea de dimineaţă ALA 1

,,E căsuța din povești / Construcții : ,,Căsuța personajelor ” DŞ

Și îți place s-o privești” Joc de masă : ,,Oala spartă ” – ,,Cine-n oală a intrat și unde s-a așezat?” – joc
reconstituire întreg didactic –poziții spațiale, apreciere globală a
Rutine:”Cu ele te joci frumos și cantității)
nu le trântești pe jos”-această ALA 2
deprindere se exersează prin
toate activităţile din timpul zilei. ,,Vulpea și iepurașii ” – joc de mișcare

Tranziţii : ,,Pleacă ursul la


plimbare / Prin pădure pe
cărare” – joc distractiv
Miercuri Întâlnirea dimineaţă ALA 1 Activitate integrată
 Joc de masă : ,,Animale din poveste ”
„Ce poveste știu să spun ?” - puzzle DOS+DEC

Rutine: ,,În căsuță te invităm /  Bibliotecă : ,,Șoricelul cel prostuț” de „Prietenii din oală”- joc didactic
P. Marșak – lectura educatoarei
Împreună ne jucăm” -exersarea
deprinderi de a socializa ,,Tabloul prieteniei” - amprentare
ALA 2
Tranziţii : ”Ne așezăm încet pe
oală, să nu se spargă” – joc ,,Cursa personajelor din poveste”
imitativ

Întâlnirea de dimineaţă. ALA 1

„ Haideți nu mai zăboviți / Și în Joc de rol : ,, De-a prietenii din căsuța” DS


casă locuiți !”
Bibliotecă : ,,Căsuța din oală” – ,, Cărticica cu povești ” - observare
Rutine:”Știu să vorbesc frumos” dramatizare
– deprinderea de a se adresa
politicos

Tranziţii:” Iepurașul Codiță, ALA 2


țopăie prin grădiniță” – joc de ,,După mine, cine vine?” – joc de mișcare
Joi mișcare

Vineri Întâlnirea de dimineaţă ALA1


„Povestea preferată” Artă : ,, Animale din căsuță ” – desen DEC + DPM
după șablon
Rutine:” Învăț să ascult povești” ,,Căsuța din pădure” – învățare cântec
Știință : ,,Să facem perechi cu
Tranziţii: ,,Sus pe căsuță, jos în animalele din oală ” – formare de - joc cu text şi cânt „Veverita”
căsuță !” – joc distractiv perechi
Mers în cerc cu executarea unor mișcări
ALA2
Joc ”Din cerc în cerc”
,,Hora animalelor”

Planificarea săptămânală : 20 -24.11.2017 ,,SCUFIȚA ROȘIE”

Activităţi de învăţare

Ziua ADP ALA ADE

Luni Întâlnirea de dimineaţă ALA 1 Activitate integrată

„Bună dimineața, Scufița Roșie!” Artă : ,,Colorăm imagini din poveste”


DLC + DOS
Rutine”Mama m-a învățat Joc de masă : ,,Puzzle cu imagini din
frumos, să fiu bun și respectuos! povestea Scufița Roșie”
”deprinderea se exersează prin
toate activităţile din timpul zilei. DLC - Scufita rosie – lectura
educatoarei
Tranziţii ”Cu coșul încărcat, la ALA II
bunica am plecat !”– joc de
DOS – Cosuletul scufitei - lipire
mișcare
Podul de piatră – joc
recreativ

Marţi Întâlnirea de dimineaţă ALA 1

,,Scufița e roșioară și fetița Construcții : ,,Coșulețe mari, coșulețe DŞ


bălăioară”” mici”
,,Floricele colorate pentru bunica adunate !” –
Rutine:”Așteaptă-ți rândul !”- Joc de rol : ,,Scufița Roșie și lupul joc didactic ( exerciții cu material individual –
această deprindere se formare de grupe după culoare, apreciere
exersează prin toate activităţile ALA 2 globală a cantității)
din timpul zilei. ,,Ce se vede prin ochelarii bunicuței?” –
Tranziţii : ,,Ascunde-te de lup !” joc distractiv
– joc de mișcare
Miercuri Întâlnirea dimineaţă ALA 1 Activitate integrată
 Știință : “Găseşte perechea
„Bunica ne povestește” personajelor!” DȘ +DEC

Rutine: ,,Ascultă ce spun !”  Bibliotecă : ,,Codițele florilor din


DȘ : joc didactic - “Coşuleţul Scufiţei Roşii
-exersarea deprinderi de a
pădure” (exerciţiu grafic)
DEC : “Coşuleţul Scufiţei Roşii” (colorare)
asculta și pe ceilalți
ALA 2
Tranziţii : ”Coșul rupt!” – joc
distractiv “Care este drumul bun?”(joc de
orientare)

Întâlnirea de dimineaţă. ALA 1

„ Personaje preferate” Joc de masă : ,,Personaje rătăcite ” – DEC


labirint
Rutine:”Vorba dulce, mult ,,Scufița Roșie ” – învățare cântec
aduce” – deprinderea de a folosi Artă : ,,Căsuța din pădure” - lipire
formulele de politețe ,,Câte unul pe cărare” – joc muzical

Tranziţii:” Urechi mari, nas


mare, gură mare… cine are?” – ALA 2
joc distractiv ,,Cine ochește lupul?” – aruncarea la
Joi țintă

Vineri Întâlnirea de dimineaţă ALA1


„Lumea fermecată a poveștilor” Bibliotecă : ,, Întreabă-mă, și-ți DEC + DPM
răspund!” – joc exercițiu
Rutine:” Nu vreau să greșesc” – ,,Căsuța din pădure” – învățare cântec
deprinderea de a fi atent Joc de rol : ,,În bucătăria bunicii”
- joc cu text şi cânt „Veverita”
Tranziţii: ,,Abia merge lupul, ALA2
căci s-a îngrășat !” – joc Mers în cerc cu executarea unor mișcări
distractiv ,,Roata personajelor din poveste” – joc
distractiv Joc ”Din cerc în cerc”

S-ar putea să vă placă și