Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Pedagogie 1.1
Educaţia adulţilor
Cu prilejul celei de-a XIX-a Sesiuni a Conferinţei Generale UNESCO (Nairobi, 1976) s-
a elaborat următoarea definiţie pentru conceptul educaţia adulţilor: ansamblul proceselor
organizate de educaţie, în ceea ce priveşte conţinuturile, nivelurile şi metodele , formale sau
informale, care prelungesc sau înlocuiesc educaţia iniţială efectuată în instituţii şcolare sau
universitare sau sub aspectul formării profesionale, graţie cărora persoanele considerate adulţi de
către societatea căreia îi aparţin îşi dezvoltă aptitudinile, îşi îmbogăţesc cunoştinţele, ameliorează
calificarea lor tehnică sau profesională sau îi dau o nouă orientare, făcând să evolueze atitudinile
şi comportamentele în dubla perspectivă a înfloririi integrale a omului şi a unei participări la o
dezvoltare socioeconomică şi culturală echilibrată şi independentă. Aşadar, educaţia adulţilor
este un domeniu distinct de acţiune educaţională, care acoperă deopotrivă procesul de învăţare a
adulţilor, dar şi domeniul practicii sociale.
În societăţile vest-europene, însă, viziunea asupra educaţiei adulţilor e mai puţin umanistă
şi democratică, OECD având o accepţiune economică asupra educaţiei, ca investiţie în ”capitalul
uman”. Astfel, educaţia adulţilor asigură dezvoltarea de competenţe pentru a face faţă
competiţiei de pe piaţa globală, devenind tot mai mult o constrângere pentru asigurarea
angajabilităţii, pentru creşterea flexibilităţii personale în faţa cerinţelor în schimbare din
societatea cunoaşterii.
Unii specialişti din ţara noastră au abordat conceptul de educaţie permanentă mai cu
seamă din unghiul de vedere al implicaţiilor sale asupra educaţiei adulţilor. Printre ei, Remus
Răduleţ aprecia că ”de unde stabilitatea relativă a ştiinţei şi tehnicii din trecutul nu prea
îndepărtat permitea ca, de exemplu, în cadrul răspândirii culturii de masă, cetăţeanul să fie
informat asupra lor prin conferinţe publice, simpozioane şi mese rotunde destinate în principal
popularizării progreselor lor, neîntreruptul lor avânt actual şi exigenţa ca mase tot mai largi să
asimileze mereu şi noile lor cuceriri – sau cel puţin să se informeze asupra lor – au impus nevoia
educaţiei permanente a contemporanilor noştri” (1968, p. 18).
De asemenea, se consideră că educaţia realizată de şcoala copilăriei nu este suficientă
pentru întreaga viaţă a unui om şi că, în aceste condiţii, gândirea pedagogică modernă a formulat
teza educaţiei prelungite sau a educaţiei permanente a adulţilor. Termenul de educaţie
permanentă a devenit o categorie principală a pedagogiei sociale.
Este general acceptat că educaţia adulţilor cuprinde toate activităţile educaţionale care au
loc după educaţia iniţială formală. La nivel practic şi teoretic, însă, nu există o distincţie clară
între educaţia adulţilor şi educaţia continuă, chiar şi între educaţia permanentă şi învăţarea
permanentă, educaţia adulţilor având mai ales conotaţii culturale generale, iar educaţia continuă
fiind legată mai ales de aspectele profesionale ale educaţiei adulţilor.
Educaţia adulţilor a devenit necesară datorită diversificării şi intensificării schimbărilor şi
provocărilor vieţii, îndeplinind multiple funcţii educative:
- Înlocuieşte educaţia primară pentru adulţii care nu au beneficiat de educaţia minimală (asigură
procesul de alfabetizare);
- Completează educaţia pentru persoanele care nu au un nivel de pregătire corespunzător;
- Prelungeşte educaţia, ajutând indivizii să facă faţă exigenţelor mediului;
- Perfecţionează educaţia celor cu un nivel ridicat de pregătire;
- Asigură educaţia minimală pentru cei obligaţi să-şi schimbe profesia;
- Modelează şi dezvoltă personalitatea umană.
Educaţia permanentă este, întocmai unei pânze de apă freatică, prezentă necontenit în
subteranul vieţii sociale şi evidentă numai în unele circumstanţe, când este scoasă la lumină de
investigaţiile specialiştilor sau de evenimente care impun atenţiei societăţii sau individului
carenţele şi relevanţele de educaţie. Permanenţa educaţiei permanente este nota esenţială,
definitorie a acestui proces care însoţeste individul din copilărie până la bătrâneţe; iar după unele
teorii şi opinii, din stadiul embrionar şi până la exitus.
Bibliografie:
1. Ionescu, M. (2003), ”Instrucţie şi educaţie”, Cluj-Napoca: Editura Garamond
2. Popescu ,T.,(1993) articol "Permanenta educatiei permanente", în Revista de Pedagogie nr. 3,
Bucureşti: Editura Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei
3. Leon Topa , (1973) "Sociologia educatiei permanente" Editura stiintifica, Bucuresti