Sunteți pe pagina 1din 5

Student: Cecere Giovanna

Pedagogie 1.1

Educaţia adulţilor şi educaţia permanentă

Educatia permanenta nu se identifica cu nici o institutie scolara sau prescolara,cu


activitatile organizate sau informale cultural-profesionale pentru adulti, colective sau
individuale,intemeiate pe o metodologie clasica sau libera.Ea trebuie inteleasa ca un sistem de
obiective, metode si tehnici educationale clasice si moderne, validate si in plina revolutionare,
capabile s dezvolte insasi educabilitatea, o mobila si continua deschidere educationala potrivit
conditiilor de munca si de viata ale generatiilor de oameni si ale fiecarui indivi in parte.
Potrivit conceptiei lui Topa Leon educatia permanenta este termenul cel mai adecvat sa
exprime o dezvoltare metodica, prin actiunea educativa multilaterala a omului si a colectivitatilor
sociale, sa includa actiuni cu obiective largi, de lunga durata si sa dezvolta libertatea de optiune a
celui educat, ca si a educatorului.In acest context, in studiul nostru, nu numai ca nu inlocuim pe
"educator" cu "instructorul", fasonator implacabil, ci referindu-ne la actiunile cultural-educative,
preferam sa facem loc "animatorului"cultural.
Se identifica educatia permanenta cu educatia adultilor, uneori cu autoeducatia si
autoinstruirea.in ambele cazuri sunt vizate arii si cai ale educatiei permanente, ca proces
postscolarsi ca o metodologie educationala a tineretului in plina maturizare sau a adultilor.Paul
Lengrand a scos in evidenta faza actuala aeducatiei permanente :"In mod esential, (ea)
desemneazainca o terminologie, o serie de concepte si de principii, o ordine de preocuparisi de
cercetare".Dar aceasta, dupa parerea lui Topa Leon impune o treptata depasire afazei incipiente.
Realizarea în practică a principiului educaţiei permanente presupune integrarea într-un
sistem unic a educaţiei copiilor, tineretului şi adulţilor, cu modificări de substanţă atât în
organizarea şcolară, cât şi în aceea destinată învăţământului pentru adulţi.
Conceptul integrator de educaţie permanentă are trei dimensiuni: verticală, orizontală şi
interioară .Prima dimensiune vizează continuitatea educaţională în plan temporal, de la naştere la
moarte, de-a lungul întregii vieţi; a doua reuneşte toate sferele cunoaşterii şi integralitatea
cunoştinţelor, dobândite atât în manieră formală, cât şi nonformală sau informală; a treia
dimensiune vizează multitudinea nevoilor de învăţare ale individului. Educaţia are loc
permanent, reunind toate influenţele educaţionale într-un sistem coerent şi convergent, pe toată
durata vieţii individului.

Principiul educaţiei permanente a determinat şi determină în continuare o reconsiderare a


întregii concepţii cu privire la educaţie şi instrucţie. În condiţiile societătii contemporane şi mai
ales ale societăţii viitoare, instituţiile educaţionale (preşcolare şi şcolare) trebuie să-i pregătească
pe copii şi pe tineri pentru învăţarea continuă, pentru autoeducaţie şi autoinstruire. Aceste
deziderate reprezintă condiţia esenţială pentru înlesnirea perfecţionării continue a indivizilor,
pentru schimbarea eficientă a profesiei şi pentru reconversia profesională, impuse de dinamica
tot mai accelerată a profesiunilor în societatea postindustrială.
În timp ce conceptul de educaţie permanentă este unul conturat în plan teoretic, descriind
orientările politice privind abilitarea individului prin sistemul educaţional, educaţia adulţilor este
un subdomeniu de acţiune educaţională existând la nivel practic cu mult înaintea elaborării sale
teoretice şi desemnând o generalizare a unor experienţe date. Deşi se foloseşte termenul
”andragogie” delimitând educaţia copilului de educaţia adulţilor, având alte particularităţi de
vârstă şi fundamentându-se pe alte principii, educaţia adulţilor nu s-a constituit ca ştiinţă, o
disciplină componentă a ştiinţelor educaţiei.

Educaţia adulţilor

Cu prilejul celei de-a XIX-a Sesiuni a Conferinţei Generale UNESCO (Nairobi, 1976) s-
a elaborat următoarea definiţie pentru conceptul educaţia adulţilor: ansamblul proceselor
organizate de educaţie, în ceea ce priveşte conţinuturile, nivelurile şi metodele , formale sau
informale, care prelungesc sau înlocuiesc educaţia iniţială efectuată în instituţii şcolare sau
universitare sau sub aspectul formării profesionale, graţie cărora persoanele considerate adulţi de
către societatea căreia îi aparţin îşi dezvoltă aptitudinile, îşi îmbogăţesc cunoştinţele, ameliorează
calificarea lor tehnică sau profesională sau îi dau o nouă orientare, făcând să evolueze atitudinile
şi comportamentele în dubla perspectivă a înfloririi integrale a omului şi a unei participări la o
dezvoltare socioeconomică şi culturală echilibrată şi independentă. Aşadar, educaţia adulţilor
este un domeniu distinct de acţiune educaţională, care acoperă deopotrivă procesul de învăţare a
adulţilor, dar şi domeniul practicii sociale.

Conform orientărilor şi tendinţelor semnalate de organismele specializate ale UNESCO,


obiectivele prioritare ale educaţiei permanente din perspectiva educaţiei adulţilor sunt: mijlocirea
calificărilor de bază pentru toţi tinerii şi adulţii, reducerea numărului de analfabeţi adulţi,
pregătirea oamenilor pentru exercitarea drepturilor constituţionale, pentru participarea la viaţa
civică şi extraprofesională, pentru protecţia mediului şi pentru viaţa de familie, pentru cooperare
şi înţelegere. În concepţia UNESCO, educaţia adulţilor este un mijloc de dezvoltare personală, pe
baza propriilor opţiuni şi interese, prin participarea tuturor la educaţie, indiferent de statutul lor
social sau cultural, prin participarea voluntară, comunitară a adultului la viaţa societăţii
democratice.

În societăţile vest-europene, însă, viziunea asupra educaţiei adulţilor e mai puţin umanistă
şi democratică, OECD având o accepţiune economică asupra educaţiei, ca investiţie în ”capitalul
uman”. Astfel, educaţia adulţilor asigură dezvoltarea de competenţe pentru a face faţă
competiţiei de pe piaţa globală, devenind tot mai mult o constrângere pentru asigurarea
angajabilităţii, pentru creşterea flexibilităţii personale în faţa cerinţelor în schimbare din
societatea cunoaşterii.

Unii specialişti din ţara noastră au abordat conceptul de educaţie permanentă mai cu
seamă din unghiul de vedere al implicaţiilor sale asupra educaţiei adulţilor. Printre ei, Remus
Răduleţ aprecia că ”de unde stabilitatea relativă a ştiinţei şi tehnicii din trecutul nu prea
îndepărtat permitea ca, de exemplu, în cadrul răspândirii culturii de masă, cetăţeanul să fie
informat asupra lor prin conferinţe publice, simpozioane şi mese rotunde destinate în principal
popularizării progreselor lor, neîntreruptul lor avânt actual şi exigenţa ca mase tot mai largi să
asimileze mereu şi noile lor cuceriri – sau cel puţin să se informeze asupra lor – au impus nevoia
educaţiei permanente a contemporanilor noştri” (1968, p. 18).
De asemenea, se consideră că educaţia realizată de şcoala copilăriei nu este suficientă
pentru întreaga viaţă a unui om şi că, în aceste condiţii, gândirea pedagogică modernă a formulat
teza educaţiei prelungite sau a educaţiei permanente a adulţilor. Termenul de educaţie
permanentă a devenit o categorie principală a pedagogiei sociale.

Militând pentru o regândire a întregii activităţi de educaţie a adulţilor, Tiberiu Popescu


este de părere că ”în cuprinsul educaţiei permanente, educaţia adulţilor este o componentă
necesară, prin care fiinţa umană îşi menţine şi perfecţionează calitatea sa de personalitate, de
dominator şi nu de dominat al schimbărilor” (1974, p. 34).

Este general acceptat că educaţia adulţilor cuprinde toate activităţile educaţionale care au
loc după educaţia iniţială formală. La nivel practic şi teoretic, însă, nu există o distincţie clară
între educaţia adulţilor şi educaţia continuă, chiar şi între educaţia permanentă şi învăţarea
permanentă, educaţia adulţilor având mai ales conotaţii culturale generale, iar educaţia continuă
fiind legată mai ales de aspectele profesionale ale educaţiei adulţilor.
Educaţia adulţilor a devenit necesară datorită diversificării şi intensificării schimbărilor şi
provocărilor vieţii, îndeplinind multiple funcţii educative:
- Înlocuieşte educaţia primară pentru adulţii care nu au beneficiat de educaţia minimală (asigură
procesul de alfabetizare);
- Completează educaţia pentru persoanele care nu au un nivel de pregătire corespunzător;
- Prelungeşte educaţia, ajutând indivizii să facă faţă exigenţelor mediului;
- Perfecţionează educaţia celor cu un nivel ridicat de pregătire;
- Asigură educaţia minimală pentru cei obligaţi să-şi schimbe profesia;
- Modelează şi dezvoltă personalitatea umană.

Aşadar, ”educaţia adulilor nu e numai un proces de asimilare, de interiorizare, de dezvoltare, ci şi


unul de restructurare, de generalizare, de schimbare în relaţiile stabilite între adult şi mediu.
Conceptul de educaţie a adulţilor este subordonat în prezent celui de educaţie permanentă
şi se referă la ”educaţia realizată în forme şi modalităţi specifice cu toate categoriile sociale şi
profesionale de adulţi, în scopul dezvoltării culturii lor profesionale şi generale şi al orientării
autoinstruirii şi autoeducaţiei lor” (Ionescu, M., 2003, p. 408).

Educaţia permanentă este, întocmai unei pânze de apă freatică, prezentă necontenit în
subteranul vieţii sociale şi evidentă numai în unele circumstanţe, când este scoasă la lumină de
investigaţiile specialiştilor sau de evenimente care impun atenţiei societăţii sau individului
carenţele şi relevanţele de educaţie. Permanenţa educaţiei permanente este nota esenţială,
definitorie a acestui proces care însoţeste individul din copilărie până la bătrâneţe; iar după unele
teorii şi opinii, din stadiul embrionar şi până la exitus.

Educaţia este proiectivă, dar şi corectivă, profilactică şi terapeutică. A pleda pentru


permanenţa educaţiei permanente înseamnă a accepta educaţia în viaţa societăţii şi a persoanei,
cu aceeaşi prezenţă în fapte şi în aspiraţii ca şi hrana, îmbrăcămintea, adăpostul.

Educaţie permanentă înseamnă informare - echivalentă cu a (se) înţelege; instruire -


echivalentă cu a (se) conduce; educare - echivalentă cu a (se) construi şi formare - echivalentă cu
a (se) face.

Subsistemul educaţiei adulţilor va căpăta consistenţă, organizare, fundamentare ştiinţifică


întrucât tocmai la vârsta adultă se concentrează învăţarea (calificarea, policalificarea,
recalificarea, reciclarea).

Bibliografie:
1. Ionescu, M. (2003), ”Instrucţie şi educaţie”, Cluj-Napoca: Editura Garamond
2. Popescu ,T.,(1993) articol "Permanenta educatiei permanente", în Revista de Pedagogie nr. 3,
Bucureşti: Editura Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei
3. Leon Topa , (1973) "Sociologia educatiei permanente" Editura stiintifica, Bucuresti

S-ar putea să vă placă și