Voluntariatul în centre de persoane cu nevoi

speciale

PROFESOR:

DELIA RUSU

STUDENȚI: Căușanu Georgiana

Moisa Petronela

Ursache Oana-Cătălina

IAȘI 2018
1
PROFILUL PERSOANELOR

Urmărim ca intervievații să facă patre din mediul urban, cu vârsta cuprinsă între 14 și 24
de ani, având experiență în ceea ce privește voluntariatul asupra persoanelor cu nevoi speciale.
Ne axăm în general ca participanții discuției să aibă cunoștinșe în asistență socială, psihologie
sau sociologie. Am prefera ca aceștia să nu fie însă angajați în centre ce se ocupă de persoanele
cu nevoi speciale, deoarece am dori niște păreri obiective, astfel răspunsurile să nu fie influențate
de mediul în care acesta lucrează.

Dorim ca participanții focus-grupului să fie cât mai dezinvolți astfel încât conversația să
fie cât mai degajată și cât mai liberă. O foarte bună contribuție și răspunsuri cât mai precise și
clare ar aduce o persoană cu un ușor grad de handicap ce a reușit să se recupereze.

GHID DE INTERVIU

1. Cu ce vă ocupați în viața de zi cu zi?

2. Cum definiți dumeavoastră voluntariatul?
3. Care este motivul pentru care ați ales să faceți voluntariat? Și de asemenea de ce tocmai
în acest domeniu?
4. Îmi puteți spune ce satisfacții oferă implicarea în activități de voluntariat?
5. În toate activitățile pe care le-ați propus și le-ați făcut împreună cu persoanele cu nevoi
speciale ați reusit să empaizați cu acestea?
6. În toate activitățile pe care le-ați propus și le-ați făcut împreună cu persoanele cu nevoi
speciale ați reusit să empaizați cu acestea?
7. Care credeți că sunt principalele nevoi ale acestor persoane?
8. Câte din aceste nevoi reușiți să le acoperiți prin intermediul servciilor pe care le oferiți?
9. Voi cum aţi proceda daca a-ţi avea un copil cu nevoi speciale? Ce a activităţi aţi face
pentru a-i face integrarea mult mai uşoară în societate?
10. Care sunt principalele probleme cu care vă confruntați când desfășurați un astfel de
program social creat pentru susținerea persoanelor cu dizabilități
11. Dumeavoastră încurajaţi tinerii să facă voluntariat cu acest tip de persoane şi de ce?

IAȘI 2018
2
 Consimțământ informal privind participarea la focus-grup

Nume studenți moderatori:

Căușanu Georgiana
Ursache Oana
Moisa Petronela

Bună ziua! Mă numesc Căușanu Georgiana și împreună cu colegele mele Ursache Oana și
Moisa Petronela realizăm un focus-grup cu privire la rolul voluntariatului în cadrul centrelor
care se ocupă cu persoane cu dizabilități. Suntem studente la Universitatea ,,Alexandru Ioan
Cuza”. Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice, specialicarea Asistență Sociala, anul II,
semestrul I. Vreau să aduc la cunoștință că nu există informații greșite. Răspunsurile
dumneavoastră sunt confidențiale. Focus grupul se realizează în cadrul Universității Alexandru
Ioan Cuza, corpul A, etajul 3 la ora 11. Aș dori să vă aduc la cunoștință faptul că aceasta discuție
este înregistrată, sunteți de acord cu acest aspect?

Nume și prenume voluntar Număr telefon Semnătură

Avarvarei Alexandra-Camelia

Cherciu Mădălina

Berlea Andreea-Mălina

Matieș Lucia

IAȘI 2018
3
 FOCUS GRUP

TEMA: Rolul voluntariatului în cadrul centrelor care se ocupă cu persoane cu nevoi speciale

ECHIPA: Căușanu Georgiana, Ursache Oana, Moisa Petronela

Moderator 1-Căușanu Georgiana;

Moderator 2-Ursache Oana;

Observator -Moisa Petronela;

Voluntari: Avarvarei Alexandra-Camelia, Cherciu Mădălina-Cristina, Matieș Lucia, Stoica

Ema-Georgiana

Moderator 1: Bună ziua, mă numesc Căușanu Georgiana și împreună cu colegele mele

Ursache Oana și Moisa Petronela realizăm un focus-grup, cu privire la Rolul
voluntariatului în cadrul centrelor care se ocupă cu persoane cu nevoi speciale. Suntem
studente la Universitatea „Alexandru Ioan-Cuza” Facultatea de Filosofie și Științe Social-
Politice, specializarea Asistență Socială, anul II, semestrul 1.

Scopul acestui focus-grup este de a afla câteva informații esențiale, despre voluntariat
pentru o cercetare științifică.

Aș dori să vă aduc la cunoștință faptul că această discuție este înregistrată. Sunteți de

acord cu acest aspect?

Voluntari: Da

Moderator 1: Vă rugăm să respectați o ordine de la stânga la dreapta și să nu interveniți

peste celalalt participant. V-aș ruga să vă prezentați și să îmi spuneți cu ce vă ocupați în
viața de zi cu zi.

Lucia: Bună ziua! Mă numesc, Matieș Lucia sunt în anul I de master la Fcultatea de Filosofie și
Stiinte Social-Politice specializarea, Supervizare și Planificare Socială.

IAȘI 2018
4
Mădălina: Bună ziua! Mă numesc, Cherciu Mădălina-Cristina, sunt studentă la Universitatea
„Alexandru Ioan-Cuza” Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice, specializarea Asistență
Socială, în anul III.

Alexandra: Bună ziua! Mă numesc, Avarvarei Alexandra-Camelia, sunt studentă la

Universitatea „Alexandru Ioan-Cuza” din Iași Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice,
specializarea Asistență Socială, anul III.

Ema: Bună ziua! Mă numesc, Stoica Ema-Georgiana, sunt studentă la Universitatea „Alexandru
Ioan-Cuza” din Iași Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice, specializarea Asistență
Socială, anul III. Iar când nu sunt la facultate lucrez part-time la compania Webhelp cu sediul la
Moldova Mall.

Moderator 1: Cum definiți dumneavoastră voluntariatul?

Lucia: Voluntariatul înseamnă pentru mine, o iubire concretă față de aproapele să-ți oferi timpul
pentru ceilalți, sprijin, gratuitate, dedicație și sensibilitate.

Mădălina: Din punctul meu de vedere, voluntariatul reprezintă o activitate de interes public care
este desfășurată din proprie inițiativă, de orice persoană fizică în folosul altora.

Alexandra: Eu consider că voluntariatul este o activitate care în general noi oamenii o

desfășurăm pentru a putea ajuta persoanele care se află în dificultate, în același timp asta ne ajută
pe noi să ne simțim bine sau avem o senzație de satisfacere de[… ]pentru-că putem ajuta pe
cineva.

Ema: Pentru mine voluntariatul înseamnă să oferi din timpul tău pentru al face pe celalalt, să se
simtă bine pentru a-l ajuta în momentele în care el are nevoie, sau chiar și atunci când se simte
singur și acest lucru ne poate aduce și noua personal satistacție. Pentru că știm și suntem mândri
de noi că putem ajuta pe ceilalți.

Moderator 1: Care este motivul pentru care ați ales să faceți voluntariat? Și de asemenea
de ce tocmai în acest domeniu?

IAȘI 2018
5
Lucia: Motivul pentru care am început să fac voluntariat în acest domeniu este pentru a-i ajuta
pe cei din jurul meu, pe ce-i aflați în nevoie. Inițial am început să fac voluntariat din curiozitate,
apoi am continuat să fac această activitate, deoarece mi-am dorit să aduc în continuare zâmbetul
pe chipul acestor persoane care nu mai simt să facă acest lucru.

Mădălina: Eu cred că voluntariatul în primul rand, te ajută să îți faci prieteni, pentru că acolo
da-i de un alt grup de persoane care se ocupă de așa ceva. Nu știu cred că te ajuta foarte mult și
în crieră acum depinde și de specializarea respectivă. Te face să te simți împlinit oarecum
pentrucă îi ajuți pe ceilalți care într-adevăr au nevoie de tine și nu stiu să descoperi realitatea, să
vezi cum stau într-adevăr lucrurile și că nu totul e atât de roz.

Alexandra: Eu cred că voluntariatul te ajută în primul rând, să înveți să lucrezi cu mai multe
tipuri de beneficiari. Dacă vorbim de persoane cu dizabilități nu știu în primul rând, înveți sa fii
un om puternic dacă ești în fața unei persoane cu dizabilități nu trebuie să-i exprimi emoție și să
milă, în general persoanele cu dizabilități când văd asemena, nu știu, atitudine față de ei se simt
într-un fel s-au altul triști pentru-că li se pare că ai o milă față de ei, nu ca ai venit să îi ajuți sau
să îi faci să creadă mai mult în ei.

Ema: Eu am ales să fac voluntariat deoarece vreau să ajung profesoară și cred că acest lucru mă
va ajuta să înțeleg mai bine elevii sau studenții, și mă va ajuta să înțeleg mai bine ceea ce ei au
nevoie, pentru-că nu toată lumea este la fel toți sunt diferiți și le pot înțelege nevoie altfel
fiecăruia în parte.

Moderator 1: Îmi puteți spune ce satisfacție oferă implicarea în activități de voluntariat?

Lucia: Din punctul meu de vedere, cea mai mare satisfacție a unui voluntar este posibilitatea de
a-i ajuta pe cei din jur. Celelalte satisfacții pur și simpu se simt, cea mai mare bucurie de până
acum a fost zâmbetele și starea de bine pe care aceste persoane m-au făcut să o simt atunci când
făceam diferite activități cu ele.

Mădălina: Ca și satisfacție nu știu, cred că te ajută pe tine să fii împlinit cu tine însuți, îi ajuți pe
ceilalți și îți oferi, le oferi din timpul tău.

IAȘI 2018
6
Alexandra: Eu cred că, una dintre cele mai importante calități sau satisfacții care le avem noi
este că învățăm să apreciem și alte categorii de persoane nu doar un om care este perfect normal
sau care nu are nici o problemă. Bunătatea trebuie să fie... nu știu te consideri o persoană bună,
te consideri o persoana care poți ajuta și pe altcineva nu doar pe tine.

Ema: Eu consider că, nu noi le aducem zâmbetul pe buze ci cea mai mare satisfacție este faptul
că ei ne aduc nouă zâmbetul pe buze atunci când vedem cât de mulțumiți sunt și cât de mult se
bucură că petrecem timp alături de ei și ne dedicăm în totatlitate activitățiolor pe care vrem să le
facem alături de ei.

Modelator 2 – Aș dori să intervin cu o nouă întrebare în legătură cu ceea ce ați spus

până acum dumneavostră. În toate activitățile pe care le-ați propus și le-ați făcut împreună
cu persoanele cu nevoi speciale ați reusit să empaizați cu acestea?

Lucia: Da…da, am reușit! A doua mea experență Erasmus am facut-o din dorința de a lucra cu
aceste persoane și aș vrea pe viitor să lucrez cu ele pentru că îmi face o mare plăcere să stau în
prezența lor, să fac activități cu ele.

Alexandra: La început este un picuț mai dificil pentru că persoanele cu dizabiități nu sunt atât de
deschise, sau nu au atâta bunăvoință la început pentru ca nu știu(…) se simt într-un fel au altul
diferit față de noi ,oamenii care suntem normali. Dar dacă îi oferi timpul tău, încerci să discuți
cât mai mult, nu neaparat pe o anumită temă(…)despre sănătate, ajungi să poți vorbi cât mai
multe lucruri.

Ema: Eu la început nu am empatizat foarte mult cu persoanele acestea pentru că eu nu am

răbdarea necesară, iar ele sunt un pic mai dificile ca și comportament și ca și atitudine, dar m-am
bucurat să văd ca lucrănd foarte mult cu ei această, (…), toate activitățile cu ei pe care le-am
făcut au dat roade până la urmă și ei s-au bucurat de faptul că am început să ne înțelegem și să
putem colabora mai bine împreună.

Mădălina: ---

Moderator 1 - Care ar fi valorile morale de care nu trebuie să uite nici un voluntar care
lucrează cu astfel de persoane?

IAȘI 2018
7
Lucia: Părerea mea este că valorile morale de care are nevoie un voluntar care lucrează cu astfel
de persoane ar trebui să fie răbdarea, ambiția, puterea de a se pune în locul ceiluilalt cu care
lucrează pentru a învăța cum să-l ajute și de ce nu? Creativitatea.

Mădălina: Din punctul meu de vedere cred că valoarea morală este experiența, descoperi(…)nu
știu, te descoperi pe tine însuți (…) sensibilitatea ta (…) nu știu ce să mai zic.

Ema: Eu cred că cea mai mare valoare morală este faptul că știi să empatizezi cu cel de lângă
tine, știi să îl ajuți atunci când are nevoi de ajutor, te pui în locul lui, îți dai seama că nimeni nu
ar vrea să fie în locul celui care s-a născut cu dizabilități și trebuie să ai foarte, foarte multă
răbdare și chiar să-ți placă chestia asta. Nu poate face oricine voluntariat cu persoane cu
dizabilități, dacă nu simte nevoia să facă acest lucru pentru a se dezvolta pe sine însăși.

Alexandra: O principală nevoie a unei persoane cu dizabiliăți care ar trebui să-i oferim este
încrederea, cu cât îi oferim mai multă încredere cu atât persoana este dispusă să se deschidă față
de noi și să poată să lege o prietenie dar în același timp, loialitatea, devotamentul nostru,
responsabilitatea, cred că sunt principalele valori care în primul rând ne ajută pe noi să ne
dezvoltăm mai bine dar în același timp ne ajută să putem să facem față unei situații, în care nu
știu(…) întâlnim o persoană cu dizabilități, nu știu(…) are o dizabilitate la un picior și vedem că
e izolat față de restul, iar noi ca asistenți sociali putem foarte bine să-l ajutăm să depășească
această problemă.

Modelator 1: Care credeți că sunt principalele nevoi ale acestor persoane?

Lucia: Principalele nevoi ale unei persoane cu dizabilități sunt, pe lângă cele medicale,
pihologice și nevoile legate de respectarea drepturilor omului. Din punctul meu de vedere sunt și
cele sociale, legate de respectul reciproc, de interrelaționre și comunicare.

Ema: Cred că cele mai importante nevoi ale acestor persoane sunt,(…) este în primul rând
nevoia de a avea pe cineva alături, de a nu se simți marginalizat sau dat la o parte și mai ales să îi
integrăm în tot felul de grupuri pentru a nu se simți izolați și trebuie să ducem lucrul acesta până
la capăt. Nu trebuie să-l abandonam, pentru că cu siguranță sunt în aceste centre pentru că sunt

IAȘI 2018
8
abandonați de ce cei dragi și pot avea o depresie gravă dacă și noi îi abandonăm și îi lăsăm. Mai
ales dacă ne împrietenim cu ei și încep să țină la noi.

Mădălina: Eu consider că nevoile principale ale acestora sunt dragostea, înțelegerea, afecțiunea
pe care le-o oferim. Adică ei au foarte multă nevoie ca noi să-i înțelegem, noi să-i ascultăm, să
fim acolo nu știu (…) să ne oferim din timpul nostru liber să facem diferite activități cu ei.Nu
știu(…) asta consider eu.

Alexandra: La fel cum au spus și colegele mele, cred că nevoile principale (…) principala
nevoie ,ce este de dragoste dar în același timp o persoană cu dizabilități mai are nevoie să știe că
este apreciat, chiar dacă are o anumită problemă de sănătate. Pentru că noi oamenii, în general
marginalizăm foare mult, iar prin voluntariatul cu persoane cu dizabilități, putem să vedem și să
înțelegem prin ce trece o persoană cu dizabilități, atunci când este marginalizată, atunci când este
dată la o parte, pentru că pur și simplu are o anumită problemă de sănătate. În același timp o altă
nevoie este nevoia de a se simți în siguranță, de a se simți apreciat, nevoia de a ști că poate conta
pe cineva atunci când are o problemă. Toate astea îl ajută să depășească acest obstacol sau(…).
Da! Acel obstacol de a comunica și de a se izola de restul lumii.

Modelator 1-Câte din aceste nevoi reușiți să le acoperiți prin intermediul servciilor pe care
le oferiți?

Lucia: Din toate aceste nevoi menționate mai sus de mine și anume cele sociale, legate de
respectul reciproc, de comunicare (…). Eu am încercat să le acopăr pe toate și să mă implic pe
cât posibil și în celelalte nevoi.

Ema:Eu una nu pot spune că am reușit să le acopăr chiar pe toate, niciodată nu reușești să
mulțumești omul sau să faci în așa fel încât să fie bine pe toate planurile, am încercat să le ofer
înțelegere, să le ofer dragostea mea, sprijinul meu, susținere, să (…) i-am respectat foarte mult,
am încercat să-i integrez alături de ceilalți, dar niciodată nu ai cum să le acoperi toate nevoile.
Deoarece fiecare are nevoile lui speciale și nu ai cum să le acoperi nevoile în totalitate.

Alexandra: Ca și om, consider că fiecae dinre noi facem greșeli. Poate de cele mai multe ori nu
reușim să acoperim sau să facem exact tot ce ne dorim. Dar voluntariatul ne ajută să învățăm din

IAȘI 2018
9
greșeli, ne ajută să vedem e înseamnă să treci printr-o situație dificilă. Poate de cele mai multe
ori nu reușim să atingem toate nevoile sau să le oferim. Dar prin voluntariat putem să facem în
așa fel încât să înțelegem de ce sunt importante aceste nevoi și să învățăm să ne punem în pielea
unei persoane pentru că într-un final să vedem că sunt oameni ca și noi, că nu merită să fie
marginalizați, că merită să fie, nu știu (…) înscriși la cele mai bune școli sau că merită orice
serviciu public, medical, social, orice, chiar dacă este o persoană cu dizbilități, nevoile nu ar
trebui să fie diferențiate față de o persoană normală.

Mădălina: Având în vedere că fac voluntariat, chiar din anul 1 de facultate, pot să spun că acum
reușesc să acopăr toate nevoile, să învăț! Am învățat de fapt tot ce simt ei acolo, să trec odată cu
ei prin ce trec cei de acolo (…) sunt copii cu dizbilități ,cu autism. Adică este, nu știu (…) tragic
și trist în același timp, pentru că nu-i putem ajuta decât doar prin faptul de a le fi alături, doar
prin a face diferite activități cu ei, să-i facem să uite câtuși de puțin că ei au o problemă și că nu
sunt normali. Normali ca noi și că nu pot face toate activitățile pe care le facem noi, nu știu(…)
nu se pot bucura într-adevăr de viață și nu au aceleași oportunități pe care le avem și noi.

Moderator 2: A-şi dori să intervin cu o nouă întrebare. Voi cum aţi proceda daca a-ţi avea
un copil cu nevoi speciale? Ce a activităţi aţi face pentru a-i face integrarea mult mai
uşoară în societate?

Lucia: După această experienţă, bineînţeles la început îmi va fi greu să accept să am un copil cu
dizabilităţi, dar, mă repet, după această experienţă ştiu ce activităţi aş putea face cu el, cum ar fi
să colorăm, să desenăm când sunt mici. Avem atâtea exemple în ţări, în lume, cu aceşti copiii
care au devenit ceva, nu sunt nişte legume, sunt şi ei oameni care pot face lucruri măreţe.

Mădălina: La fel şi eu, nu cred că aş acepta, pentru mine, ar fi un şoc să ştiu că copilul meu are
o dizabilitate, dar până la urmă ce aş putea să fac, să îl marginalizez, să îl dau la oparte , să îl
abandonez într-un centru şi să văd că alte ersoane îşi bat joc de el?! Nu! Cred că aş încerca,
oarecum, să îl reintegrez aşa cu greu, să îl înscriu la şcoli care se ocupă cu aşa ceva, nu ştiu,
consider că merită şi el să vadă cum este viaţa, să trăiască o dată cu mine şi o dată cu ceilalţi din
jurul lui.

IAȘI 2018
10
Ema: Eu nu-mi doresc, şi nu doresc nimănui să aibă un copil cu dizabilităţi, dar, dacă, Doamne
fereşte, s-ar întâmpla, cu siguranţă toată atenţia mea s-ar îndrepta către el, aş încerca să fac tot
posibilul să se simtă [...], să nu simtă că are o dizabilitate, să nu simtă absolut nimic, să se simtă
un copil normal, l-aş duce la un centru şi mai ales a-şi încerca să depistez eu, ce are în plus,
pentru că ştiu că persoanele cu dizabilităţi, deşi au ceva în minus, o dizabilitate cusiguranţă au în
altă parte altceva, sunt cu siguranţă mai deştepţi la matematică, la română, ştiu să picteze, ceva
ştiu că au şi a-şi vrea să le dezvolt această abilitate pe care ei o au mult mai dezvoltată faţă de
noi, oamenii normali.

Alexandra: Dacă a-şi avea un copil cu dizabilităţi, nu cred că aş putea ca părinte, să îmi las
copilul să nu se simtă în largul lui, adică, nu aş putea să nu îl duc la aceeaşi şcoală, la care sunt
cu alţi copiii, entru că, chiar dacă, nu ştiu, are o dizabilitate, la o mână, la un picior, nu ştiu, are
ceva locomotor, mintal, consider că este un copil normal, chiar dacă undeva lipseşte ceva, dar, l-
aş înscrie la orice activitate care să îi permită, în acelaşi timp să îl ajute să se dezvolte să îl ajute
să se descopere mult mai bine pe le însuşi, să îl ajute să depăşească bariera asta sau şocul ăsta,
când vede că el are ceva în minus sau în plus faţă de restul, depinde de problema de sănătate care
o să o aibă, iar cred, ca şi părinte dacă îi ofer toată dragostea mea, toată atenţia mea, nu ştiu, îl
duc să vadă, nu ştiu, un loc la care alt copil, nu ştiu, are o situaţie financiară mai precară, dar
totuşi este din punct de vedere fizic sănătos sau mintal sănătos, cred că ar fi un copil mult mai
fericit decât alţi copiii.

Moderator 1: Care sunt principalele probleme cu care vă confruntaţi când desfăşuraţi un

astfel de program social creeat pentru susţinerea persoanelor cu dizabilităţi?

Lucia: Principala problemă cu care eu m-am confruntat atunci când am început să fac
voluntariat în acest domeniu, a fost frica pe care am simţit-o atunci când i-am văzut, dar după o
perioadă, aproximativ o săptămână, să zic aşa, m-am obişnuit, şi mi-am dat seama că aceste
persoane sunt exact ca nişte copiii care se bucură din orice, se bucură atunci când primesc
felicitări după ce au făcut ceva bun, se simt utili alunci cand fac activităţi, şi exact ca nişte copiii,
se supără atunci când nu sunt băgaţi în seamă sau sunt neglijaţi.

IAȘI 2018
11
Alexandra: Principala mea problemă, la început, a fost friva de a nu mă descurca cu astfel de
persoane, frica de a nu ştii cum să îi fac să se simtă cât mai apreciaţi, cât mai bine în largul lor,
cât mai, nu ştiu, să fie ei, să se simtă bine, să nu creadă că a, venit să îi judec sau că am venit
doar pur şi simplu să mă uit la ei. Dacă eu fac un gest sau dacă poziţia corpului meu, sau dacă, nu
ştiu, tonul vocii mele este mai ridicat sau atenţia mea, nu ştiu, este îndreptată spre altă parte, e
clar că comunicarea dintre noi şi nu ştiu, atenţia lui u o să existe, cred că asta e principala
problemă, lipsa de comunicare şi nu ştiu, felul meu, sau da felul meu de a mă comorta faţă de el.

Mădălina: Principala pea problemă cu care m-am confruntat la început cred că a fost teama şi
frica de a interacţiona cu aceştia, şi mai ales frica de a nu fi respinsă de către ei, adică să nu îmi
spună „La ce ai venit şi tu aici?” sau „Lasă-ne în pace ne descurcăm singuri.” , sau nu şiu, aşa
consider eu , dar cu timpul le-am arătat oarecum că vreau să îi ajut, că vreau oarecum, nu ştiu
dacă să mă pun în locul lor, dar na, să îi ajut şi totul a fost ok.

Ema: Principala mea problemă cu care m-am confruntat a fost, la fel teama de a nu fi respinsă,
teama de a nu mă descurca sau de a nu avea timpul necesar pentru a acorda atenţie tuturor şi am
încerat să fac în aşa fel în cât să fie totul bine, să le acord atenţie tuturor în timpul în care am fost
acolo.

Moderator 1: Şi în încheiere, a-şi vrea să vă întreb dacă dumeavoastră încurajaţi tinerii să

facă voluntariat cu acest tip de persoane şi de ce?

Lucia: Da! Eu i-aş încuraja şă facă tinerii volunatriat cu aceste persoane cu dizabilităţi, îi va
ajuta în viaţa de zi cu zi, şi în cazul în care ei, în cel mai rău caz, ei vor avea o astfel de persoană,
un copil în familie sau bunicii, Doamne Fereşte, îi va ajuta să facă diferite activităţi cu ei.

Mădălina: Da! Eu încurajez tinerii, studenţii să facă voluntariat, deoarece îi ajută foarte mult să
se dezvolte, îi ajută foarte mult să cunoască acele persoane cu dizabilităţi, şi nu numai, adică îi
ajută foarte mult şi la angajare.

Alexandra: La fel ca şi colegele mele încurajez volunatriatul, deoarece, majoritatea persoanelor

cu dizabilităţi nu mai beneficiază de acelaşi ajutor, la fel cum beneficiază şi persoanele care nu
au o dizabilitate. De ce încurajez? Pentru că în România persoanele cu dizabilităţi sun foarte

IAȘI 2018
12
marginalizate, sunt excluse, iar majoritatea cazurilor întâlnite, acetea sunt date la oparte pentru că
pur şi simplu au o problemă, dar sunt şi persoane care într-adevăr apreciază persoanele cu
dizabilităţi şi sunt cazuri în care poţi să rămâi oarecum uimit şi surprins când ajungi să cunoşti o
persoană cu dizabilităţi şi să vezi câte calităţi are, câte lucruri ai de învâţat de la o asemenea
persoană.

Ema: Eu încurajez tinerii să facă orice tip de voluntariat, nu doar voluntariat cu persoane cu
dizabilităţi, deoarece voluntariatul te ajută să te dezvolţi personal, să îţi dezvolţi tu capacitatea de
a fi mai empatic cu ceilalţi, de a ştii că nu tot ce zboară se mânâncă, de a ştii ca sunt persoane
care ciar au nevoie de anumite lucruri în aceasta viaţă şi nu au doar mofturi, şi te sensibilizează
într-un mod în care nici tu nu crezi ca poţi fi atât de empatic şi îţi poate plăcea să faci atâtea
activităţi cu nişte persoane pe care unii le consideră efectiv respingătoare.

Moderator 1: Vă mulţumesc frumos pentru timpul acordat. A-şi vrea să vă reamintesc că

informaţiile dumeavoastră sunt confidenţiale şi aş mai vrea să vă mai rog dacă puteţi să
semnaţi consimţământul informal privind participarea la acest focus grup.

Lucia: Da.

Mădălina: Sigur.

Alexandra: Cu siguranţă.

Ema: Da.

Moderator 1: Vă mulţumesc frumos încă odată. O zi bună!

Lucia: Mulţumim si noi!

Mădălina: La revedere.

Alexandra: Mulţumim

Ema: La revedere.

IAȘI 2018
13
 RAPORTUL FINAL

Realizarea acestui focus grup a fost o experienţă foarte plăcută pentru noi. În urma
acestei discuţii ne-am dat seama de faptul că organizarea, pregătirea cu grijă a tot ceea ce facem
şi lucrul în echipă sunt elementele fără de care nu am putea reuşi. În cadrul acestei activităţi am
învăţat cum să ne organizăm mai bine, cum să ne facem înţelese de către persoanele din jurul
nostru. Am exersat abilităţile de comunicare cu ajutorul voluntarelor noastre. Am simţit pe pielea
noastră că nu este tocmai uşor să păstrezi interesul voluntarilor în egală măsură pe tot parcursul
discuţiei.

În ceea ce priveşte voluntarele, noi am observat diferenţe clare între acestea. Unele voluntare au
fost deschise şi dornice de a prelua provocările lansate de noi, altele au fost mai rezervate,
emoţiile fiind vizibile. La început s-au simţit emoţiile puternice atât din partea noastră, cât şi din
partea voluntarelor, dar pe parcurs majoritatea dintre noi am devenit mai relaxate.

Noi am observat faptul că principalele motive pentru care voluntarele noastre s-au implicat la
acest focus-grup a fost din motivația de a ne prezenta experiențele prin care au trecut prin
voluntariatul cu persoane cu nevoi speciale

Tema care am dezbatut-o a fost Rolul voluntariatului în cadrul centrelor care se ocupă cu
persoane cu nevoi speciale. Această temă este una sensibilă, am văzut în ochii voluntarelor
noastre care au avut parte să lucreze cu astfel de persoane.

La întrebarea 8 le-am văzut foarte emoționante și speriate în același timp, de ideea că poate și
copilul lor se va naște cu o oarecare problemă de sănătate.

IAȘI 2018
14