TEMA 7: PIAŢA BUNURILOR DE CONSUM

1. Cererea: esenţa, legea, factorii, elasticitatea

2. Oferta: esenţa, legea, factorii, elasticitatea
3. Echilibrul şi dezechilibrul pieţei. Preţul de echilibru

Scopul temei: evidenţierea importanţei studierii cererii şi a ofertei ca principale

mecanisme ale pieţei.
Obictivele temei. După studierea acestei teme, ar trebui să fiţi capabili:
 să analizaţi cererea şi factorii care o determină;
 să analizaţi legea cererii şi elasticitatea acesteia;
 să evidenţiaţi factorii ce determină mărimea ofertei;
 să analizaţi legea ofertei şi elasticitatea acesteia;
 să analizaţi efectele deplasării curbei cererii şi curbei ofertei;
 să caracterizaţi echilibrul de piaţă.

7.1. Cererea: esenţa, legea, factorii, elasticitatea

Nevoile sociale existente la un moment dat se manifestă pe piaţă sub forma cererii de
bunuri şi servicii, dar nevoile umane nu trebuie confundate cu cererea, deoarece cererea reflectă
acele nevoi care se pot satisface prin intermediul pieţei. Cererea poate fi definită ca fiind
cantitatea totală dintr-o marfă solicitată de către o persoană, care poate fi achiziţionată într-o
anumită perioadă de timp, la un preţ unitar dat. Cererea este condiţionată de:
 veniturile băneşti ale agenţilor economici şi ale populaţiei;
 evoluţia preţurilor.
Cererea de bunuri şi servicii reprezintă cantitatea dintr-o anumită marfă, pe care
consumatorii sunt dispuşi să o cumpere la un anumit preţ unitar, acceptat ca maxim într-un
interval de timp, considerând calitatea mărfii ca fiind dată şi acceptată de cumpărător. Cererea
pe piaţă se poate manifesta sub următoarele forme:
cerere individuală;
cerere de piaţă;
cerere totală (agregată).
 Preţul
D

Cantitatea bunurilor cerute

Figura 11. Curba cererii

Sursa: Elaborată de autori

Legea generală a cererii reprezintă raportul de condiţionare dintre schimbarea preţului

unitar al unui bun şi modificarea cantităţii cerute: micşorarea preţurilor cauzează majorarea
cantităţilor de mărfuri solicitate, pe care le poate achiziţiona consumatorul, şi invers:
majorarea preţurilor micşorează cantitatea cererii.
Tipurile de cerere:
 Cerere negativă – situaţia când cererea faţă de unele mărfuri este negativă din cauza
nivelului de calitate, sortimentului, modei etc.
 Cerere în scădere – situaţia când cererea faţă de unele mărfuri consumatorul are o
atitudine mică.
 Cerere camuflată – situaţia când există cerere faţă de unele mărfuri care în prezent lipsesc
pe piaţa respectivă.
 Lipsa totală a cererii – situaţia când unele categorii de mărfuri sunt absolut ignorate de
consumatori.
 Cerere de sezon (neuniformă) – îmbrăcămintea, încălţămintea etc.
 Cerere de deplină valoare – situaţia când firma asigură în aspect cantitativ şi calitativ
cerinţele consumatorului.
 Cerere exagerată – situaţia când faţă de unele mărfuri apare o cerere exagerată. Ea apare
în unele perioade de timp când producătorii nu pot satisface, în ansamblu, cerinţele
consumatorului.
 Cerere neraţională – situaţia când există cerere faţă de unele mărfuri care sunt dăunătoare
mediului ambiant şi sănătăţii omului.
Factorii care stau la baza explicării legii generale a cererii sunt:
 gusturile şi preferinţele consumatorului;
 schimbarea preţurilor la produsele substituibile;
 dinamica veniturilor consumatorilor;
  schimbările în numărul consumatorilor;
 aşteptările consumatorilor referitor la modificarea veniturilor şi a preţurilor.
Comportamentul consumatorilor are impact asupra cererii. Acesta include următoarele 3
elemente:
1. utilitate economică, care reprezintă capacitatea unui bun de a satisface nevoile individului
sau a societăţii;
2. preferinţele consumatorului, care depind de calitatea mărfurilor de obiceiuri, de reclamă,
statusul consumatorului.
3. Echilibrul consumatorului, ce prevede alegerea optimă de către consumator a mărfurilor
necesare, ţinând cont de resursele limitate de care el dispune.
Modificările, care se produc în cerere, în dependenţă de modificările care au loc în preţuri
şi venituri, poartă denumirea de elasticitate a cererii. Procentul modificării cererii în funcţie de
schimbarea preţului sau a venitului se numeşte coeficientul elasticităţii cererii.
Coeficientul elasticităţii cererii în raport cu modificarea preţului are următoarea expresie:

CECp = = , unde:

% ΔC – modificarea cererii, ΔC=C2 – C1;

% ΔP – modificarea preţului, ΔP=P2 – P1;
C1, P1 – valorile iniţiale ale cererii şi ale preţului;
C2, P2 – valorile modificate ale cererii şi ale preţului.
În funcţie de mărimea acestui coeficient, cererea pentru diferite bunuri poate înregistra
următoarele forme:
1. cerere elastică, când CECp 1, procentul de creştere a cererii întrece procentul de
reducere a preţului;
2. cerere inelastică, când CECp 1, procentul de creştere a cererii este mai mic decât
procentul de reducere a preţului;
3. cerere unitară, când CECp 1, procentul de creştere a cererii coincide cu procentul de
reducere a preţului;
4. cerere perfect elastică, când CECp , o modificare nesemnificativă a preţului
modifică foarte mult mărimea cererii;
5. cerere perfect inelastică, când CECp 0, reducerea preţului nu influenţează cererea.
Ultimele două forme au mai mult o valoare teoretică decât practică, ele întâlnindu-se foarte
rar şi numai în anumite condiţii de piaţă.
În mod analogic se examinează şi elasticitatea cererii în raport cu modificarea veniturilor
consumatorului. Aceasta exprimă sensibilitatea cererii consumatorului pentru bunul „x” când
venitul se modifică (ceilalţi factori fiind neschimbaţi). Coeficientul elasticităţii cererii în raport
cu modificarea venitului se determină ca raport între variaţia relativă sau procentuală a cantităţii
cerute şi variaţia relativă sau procentuală a venitului:

CECv= , unde:

% ΔC – modificarea cererii, ΔC=C2 – C1;

% ΔV – modificarea preţului, ΔV=V2 – V1;
C1, V1 – valorile iniţiale ale cererii şi ale venitului;
C2, V2 – valorile modificate ale cererii şi ale venitului.
Când CECv are o valoare pozitivă, putem presupune că este vorba de un bun normal. Când
CECv are o valoare negativă, avem de a face cu un bun inferior.
Importanţa şi factorii care determină elasticitatea cererii. Modificarea preţului unui
anumit bun determină schimbări mai mari sau mai mici, pozitive sau negative, în cererea pentru
bunul respectiv, cei mai importanţi factori fiind cei care determină elasticitatea cererii în funcţie
de preţ:
 ponderea venitului cheltuit pentru un anumit bun în bugetul total al unei familii; cu cât
ponderea este mai mare, cu atât coeficientul de elasticitate în funcţie de preţ este mai mare,
celelalte condiţii rămânând nemodificate;
 gradul de substituire a bunurilor, între acesta şi elasticitatea cererii în funcţie de preţ, este
o relaţie pozitivă: cu cât este mai mare coeficientul elasticităţii cererii cu atât gradul de
substituire este mai mare şi invers;
 gradul necesităţii de consum, bunurile pot fi grupate în două categorii: a) bunuri normale de
strictă necesitate și b) bunuri de lux;
 durata perioadei de timp de la modificarea preţului, între aceasta şi mărimea
coeficientului elasticităţii cererii în funcţie de preţ existând o relaţie directă, pozitivă.

7.2. Oferta: esenţa, legea, factorii, elasticitatea

Oferta reprezintă un mecanism al pieţei care reflectă cantitatea maximă dintr-un

anumit bun sau serviciu pe care un vanzător intenţionează să o vandă pe piaţă într-o perioadă
determinată de timp, la un anumit preţ unitar.
Oferta se manifestă în 3 forme:
1. oferta individuală, oferta la nivel microeconomic, ce cuprinde o marfă sau o grupă de
mărfuri;
2. oferta de piaţă;
 3. oferta agregată sau totală, care este oferta la nivel macroeconomic şi cuprinde ansamblul
venitului naţional creat de agenţii economici şi oferit tuturor consumatorilor.

Preţul
S

Cantitatea ofertei

Figura 12. Curba oferetei

Sursa: Elaborată de autori
Preţul şi oferta sunt direct proporţionale. Cu cât creşte preţul, cu atât creşte oferta, dacă
preţul scade, scade şi oferta. Raporturile de cauzalitate dintre schimbarea preţului şi cantitatea
oferită reprezintă conţinutul. Legea generală a ofertei constă în următoarele: creşterea preţului
determină creşterea cantităţii de bunuri oferite, iar reducerea preţului determină reducerea
cantităţii de bunuri oferite.
Factorii care influenţează mărimea ofertei:
 costul producţiei – reducerea costului de producere a unui bun determină creşterea
cantităţii oferite, iar creşterea costului determină scăderea ofertei;
 schimbarea preţurilor la mărfurile alternative;
 numărul firmelor care produc acelaşi bun;
 schimbările în sistemul de impozitare şi în sistemul de acordare a subvenţiilor;
 previziunile privind evoluţia preţului – în situaţia în care anumite firme se aşteaptă ca
preţul să scadă, oferta de pe piaţa prezentă va creşte, celelalte condiţii rămânând constante;
 evenimentele social-politice şi naturale.
Oferta agregată (totală) repzintă cantitatea totală de bunuri economice disponibilă
pentru vânzare la un anumit nivel mediu al preţurilor şi într-o perioadă de timp determinată.
Mărimea ofertei agregate poate fi exprimată printr-un indicator macroeconomic real cum ar fi, de
exemplu, venitul naţional. Preţurile majorate stimulează producătorii la producerea suplimentară
de mărfuri şi servicii, iar preţurile joase, dimpotrivă, contribuie la micşorarea volumului de
mărfuri în economia naţională. Curba ofertei agregate are următoarea expresie:
 Preţul

D
SA
AB – segment orizontal sau keynesian;
BC – segment intermediar sau în creştere;
CD – segment vertical sau clasic.
C

AB
Venitul naţional Figura 13. Curba oferetei
Sursa: Elaborată de autori

Segmentul AB, numit orizontal sau keynesian, reflectă situaţia de stagflaţie în economie,
ceea ce înseamnă situaţia când o parte considerabilă de mijloace de producţie şi de resurse de
muncă nu-s utilizate. Segmentul BC, numit segment intermediar sau în creştere, reflectă situaţia
când creşterea volumului real al produsului naţional este însoţită de creşterea preţurilor asupra
mărfurilor şi serviciilor. Segmentul CD, numit segment vertical sau clasic, reflectă ocuparea
deplină a forţei de muncă, utilizarea tuturor capacităţilor de producţie, funcţionarea economiei
naţionale la nivelul potenţialului său productiv. Curba ofertei agregate determină nivelul de
echilibru al venitului naţional.
Oferta agregată este influenţată de următorii factori:
a) schimbarea preţurilor la resurse interne şi importate. Ieftinirea resurselor contribuie la
majorarea ofertei agregate, iar scumpirea acestora duce la scăderea ofertei;
b) schimbările în productivitatea muncii la nivel macroeconomic, la fel, contribuie la
majorarea ofertei agregate;
c) schimbările în actele normative în direcţia reducerii taxelor, ratei dobânzii, la fel, duc
la creşterea volumului ofertei agregate.
Modificarea ofertei, în funcţie de factorii care o determină, se numeşte elasticitate (Eo).
Cei mai importanţi factori de care depinde elasticitatea ofertei sunt:
veniturile și preţurile de vânzare ale produselor.
Oferta, ca şi cererea, dispune de elasticitate. Elasticitatea ofertei exprimă dimensiunile
sau gradul modificării ofertei, în funcţie de schimbarea preţului sau a oricăreia dintre condiţiile
ofertei. Elasticitatea poate fi evidenţiată prin coeficientul elasticităţii ofertei, care are următoarea
expresie:

CEO= = , unde:

% ΔO – modificarea ofertei, ΔO=O2 – O1;

% ΔP – modificarea preţului, ΔP=P2 – P1;
 O1, P1 – valorile iniţiale ale ofertei şi ale preţului;
O 2, P2 – valorile modificate ale ofertei şi ale preţului.
În funcţie de nivelul coeficientului elasticităţii ofertei după preţ, formele ofertei se prezintă
astfel:
a) oferta este elastică, dacă CEO >1, în valoare absolută;
b) oferta este inelastică, dacă CEO < 1, în valoare absolută;
c) ofertă unitară, dacă CEO = 1, în valoare absolută;
d) oferta perfect elastică, dacă CEO = ∞, în valoare absolută;
e) oferta perfect inelastică, dacă Eop = 0.
Elasticitatea ofertei, ca şi elasticitatea cererii, au o mare importanţă. Spre deosebire de
cerere care este determinată în mare parte de factori subiectivi, oferta depinde, în mare măsură,
de factori obiectivi precum:
 costul unitar al bunului – creşterea cererii pentru un anumit bun influenţează creşterea
ofertei care este dependentă de nivelul costului de producţie unitar, când celelalte condiţii
sunt constante;
 posibilităţile de stocare a bunurilor şi costul stocării acestora – elasticitatea ofertei
în funcţie de preţ creşte dacă produsul poate fi stocat şi scade în condiţiile unor
posibilităţi reduse de stocare;
 durata perioadei de la modificare a preţului, în funcţie de care distingem:
- perioada pieţei, cu o durată foarte scurtă de la modificarea preţului;
- perioada scurtă imprimă ofertei un caracter reativ inelastic;
- perioada îndelungată imprimă mişcarea simultană a cererii, ofertei şi preţului;
 numărul de ofertanţi;
 evenimente social-politice;
 condiţiile naturale.

7.3. Echilibrul şi dezechilibrul pieţei. Preţul de echilibru

În economia de piaţă între cerere şi ofertă există o interdependenţă al echilibrului pieţei,

care influenţează asupra formării preţului de echilibru. Piaţa este considerată echilibrată dacă
volumul cererii coincide cu volumul ofertei, iar dacă cererea nu corespunde ofertei, atunci piaţa e
considerată neechilibrată. Preţul de echilibru reprezintă punctul de intersecţie dintre curba
cererii şi curba ofertei.
 Preţul D S

P PE

Q
Cantitatea
Figura 14. Preţul de echilibru
Sursa: Elaborată de autor

Cererea şi oferta influenţează asupra preţului de echilibru în felul următor:

- Creşterea cererii contribuie la sporirea preţului de echilibru;
- Scăderea cererii duce la scăderea preţului de echilibru;
- Creşterea ofertei duce la scăderea preţului de echilibru;
- Scăderea ofertei duce la creşterea preţului de echilibru.
Asupra echilibrului pieţei influenţează mecanismele cererii, ale ofertei, ale concurenţei şi
ale utilităţii. Abaterea de la aceste mecanisme duce la dezechilibrul pieţei şi la consecinţe
negative.

Cuvinte-cheie

 cerere  oferta
 cerere individuală  legea cererii
 cerere totală  legea ofertei
 cerere elastică, neelastică  ofertă individuală
 determinanţii cererii  ofertă totală
 determinanţii ofertei  ofertă elastică, neelastică
 echilibrul pieţei  preţ de achilibru

Problemele de recapitulare
1. Caracterizaţi formele cererii.
2. Analizaţi determinanţii cererii.
3. Cum înţelegeţi legea cererii?
4. Analizaţi determinanţii ofertei.
5. Explicaţi oferta agregată.
6. Reprezentaţi grafic preţul de echilibru.
 Bibliografie

 A. Cojuhari, T. Manole, T. Grunzu, Teorie Economică. – Chişinău: U.T.M., 2004, p. 64

- 80.
 Dumitru Moldovanu, Curs de teorie economică. – Chişinău: Editura ARC, 2006,
p. 115 - 143.
 Mihai Grosu, Economie politică. – Chişinău: Editura Evrica, 2001, p.69 - 74.
 Valeriu Umaneț, Economie politică. – Chişinău: U.S.M., 2004, p. 77 - 99.
 Niţă Dobrotă, Economie politică. – Bucureşti: Editura Economică, 1997, p. 101 -
116, 127 - 137, 141 - 142.
 Jacquea Genereux, Economie politică. – Bucureşti: Editura ALL BECK, 2000, p 42 -
60.
 О. П. Сорочан, Экономическая теория. – Кишинэу: ЭАМ, 2008.с. 145 - 180.
В.М. Соколинский, Экономическая теория. – Москва:КНОРУС