CUPRINS:

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1 ANATOMIA SI FIZIOLOGIA ORGANULUI

AFECTAT
1.1. Anatomia organului afectat
1.2. Fiziologia organului afectat

CAPITOLUL 2 AFECTIUNEA
2.1. Definitie
2.2.Etiologie
2.3.Fiziopatologie
2.4.Anatomie patologica
2.5.Tabloul clinic
2.6.Forme clince
2.7.Investigatii
2.8.Diagnostic
2.8.1.Diagnostic pozitiv
2.8.2.Diagnostic diferential
2.9.Tratament
2.9.1.Tratament profilactic
2.9.2.Tratament igieno-dietetic
2.9.3.Tratament medicamentos
2.9.4.Tratament chirurgical
2.10.Evolutie. Prognostic. Complicatii
CAPITOLUL 3 ROLUL ASISTENTEI MEDICALE IN INGRIJIREA
PACIENTULUI CU SPONDILITA ANCHILOPOETICA
3.1. ROLUL PROPRIU
3.1.1.Asigurarea conditiilor de spitalizare
3.1.2.Rolul asistentei medicale in examinarea clinica a pacientului
3.1.3.Supravegherea pacientului
3.1.4.Pregatirea preoperatorie si ingrijirea postoperatorie
3.1.5.Rolul asistentei medicale in alimentatia pacientului
3.1.6. Rolul asistentei medicale in educatia sanitara a pacientilor
3.2. ROLUL DELEGAT
3.2.1. Rolul asistentei medicale in examinarea paraclinical
3.2.2. Rolul asistentei medicale in administratrea tratamentului
3.3. DESCRIEREA A DOUA TEHNICI

CAPITOLUL 4 STUDIU DE CAZ

Cazul nr. 1
Cazul nr. 2
Cazul nr. 3

CONCLUZII
PROPUNERI SI NOUTATI
BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE
 CAPITOLUL 1 ANATOMIA SI FIZIOLOGIA ORGANULUI
AFECTAT

1.1. Anatomia organului afectat

Scheletul zonei este alcătuit din coloana vertebrală, centura scapulohumerală,

cutia toracică şi centura pelviană.

Coloana vertebrală reprezintă scheletul axial, fiind situată în partea mediană şi

posterioară a corpului. Îndeplineşte un triplu rol, fiind axul de susţinere al corpului,
protejând măduva spinării şi participând la executarea diferitelor mişcări ale trunchiului şi
capului.
(fig. I.1)

7 Vertebre cervicale

12 Vertebre toracice

5 Vertebre lombare

Sacru

Coccis

Fig. I.1. Coloana vertebrală

Vertebrele poartă diferite denumiri împrumutate de la regiunile respective:

1. Vertebrele cervicale răspund gâtului. Ele sunt în număr de 7 şi se notează de la
C1 la C7; împreună formează coloana cervicală.
2. Vertebrele toracice răspund toracelui; ele sunt în număr de 12 (se notează de la
T1 la T12) formând împreună coloana toracică.
 3. Vertebrele lombare răspund regiunii lombare (peretele posterior al
abdomenului); ele sunt în număr de 5 (se notează de la L1 la L5) şi împreună formează
coloana lombară.
Vertebrele coloanei cervicale, toracice şi lombare sunt oase mobile şi independente;
ele se mai numesc din această cauză vertebre adevărate.

4. Vertebrele sacrate în număr de 5 (se notează de la S1 la S5) - şi vertebrele

coccigiene - în număr de 4-5 (se notează de la Co1 la C05) răspund pelvisului. Ele se
sudează dând naştere la două oase: sacrul, respective coccigele. Fiind oase sudate între ele
se mai numesc vertebre false.
Vertebrele adevărate sunt constituite după un tip comun; toate au, prin urmare,
anumite caractere generale. Vertebrele prezintă însă și modificări regionale, din cauza
raporturilor anatomice diferite, cât și a diferențelor funcționale. Aceste modificări
formează caracterele regionale ale vertebrelor. Unele vertebre prezintă particularități
anatomice care le deosebesc chiar și în cadrul regiunii din care fac parte, formând
caracterele speciale ale vertebrelor.

Caracterele generale ale vertebrelor adevărate

O vertebră adevărată are două părți: una anterioară, reprezentând un segment de
cilindru plin, numit „corpul vertebrei”; alta posterioară reprezentând arcul vertebrei. (Fig.
I.2)
Arcul vertebrei este legat de corpul vertebrei prin două mici punți numite „pediculii arcului
vertebral”.
 Fig. I.2. Vertebra

Elementele unei vertebre sunt: corpul, arcul și pediculii arcului delimitează gaura
vertebrei.
1. Corpul vertebrei este porțiunea cea mai voluminoasa a vertebrei. El prezintă
două două fețe: una superioară și alta inferioară, precum și o circumferință. Circumferința
are o porțiune anterioară ce se întinde între cei doi pediculi ai arcului vertebral și o porțiune
posterioară care privește gaura vertebrei, formând astfel peretele anterior al acesteia.
2. Arcul vertebral formează perete posterior al găurii vertebrale și este alcătuit din
mai multe elemente:
- Două lame vertebrale, ce se întind de la pediculi la procesul spinos. Fiecare lamă
prezintă: fața anterioară ce privește spre gaura vertebrei; fața posterioară acoperită de
mușchi; două margini: una superioară, alta inferioară; o extremitate medială ce se unește cu
cea de partea opusă; o extremitate laterală ce se întinde pâna la masivul osos format de
pedicul, procesul transversar și procesele articulare;
- Procesul spinos ce se prelungește înapoi, pornind de la locul de unire a celor două lame
vertebrale. Procesul spinos are o bază, un vârf, două fețe laterale, o margine superioară și
alta inferioară;
- Procesul transversar este reprezentat de doua proeminențe: una dreaptă și alta stângă, ce
pleacă de pe părțile laterale ale arcului vertebral. Prezintă o bază, un vârf, o față anterioară
și alta posterioară, o margine superioară și alta inferioară.
- Procesele articulare, în număr de patru, se grupează în două superioare și două inferioare.
Procesele superioare al unei vertebre se articulează cu procesele articulare inferioare ale
vertebrei superioare.
3. Pediculul vertebral este reprezentat de cele două punți care unesc extremitatea
fiecărui arc vertebral cu corpul vertebrei. Pediculii au câte o margine inferioară mai scobită
și alta superioara mai puțin scobită. Prin suprapunerea a două vertebre între aceste margini
scobite, se delimitează gaura intervertebrală.
4. Gaura vertebrală este formată înainte de corpul vertebrei, înapoi de arcul
vertebral, iar pe lateral de către pediculii vertebrali. Din suprapunerea tuturor găurilor
vertebralem ia naștere canalul vertebral.

Vertebrele false sunt în număr de nouă sau zece; ele se sudează formând două oase:
sacrul şi coccigele.
Sacrul este un os median şi nepereche situat în continuarea coloanei lombare,
deasupra coccigelui şi înfipt ca o pană între cele două oase iliace (Fig. I.3).

Pe scheletul articulat este oblic îndreptat de sus în jos şi dinainte înapoi, astfel că
baza lui formează cu ultima vertebră lombară un unghi numit promontoriu
(Promontorium) de o mare importanţă obstetricală şi antropologică. Privit pe un os izolat
se vede că sacrul are extremitatea superioară mai voluminoasă decât cea inferioară, având
forma unei piramide; în plus el este recurbat înainte. Este format prin sudarea a cinci
vertebre sacrate. Osul sacru al adultului prezintă, în general, diferenţe sexuale (evidente):
la bărbat este mai lung, mai îngust şi mai curbat anterior decât la femeie.
 Fig. I.3. Sacrul

Coccigele este format prin sudarea a patru vertebre coccigiene {Vertebrae

coccygeae I-IV). Se află situat în continuarea sacrului şi este format din unirea celor patru
sau cinci vertebre coccigiene atrofiate. Este un os median şi nepereche, prezentând de
studiat două feţe, o bază, un vârf şi două margini.

1.2. Fiziologia organului afectat

Curburile fiziologice ale coloanei vertebrale. Coloana vertebrală nu este

rectilinie. Prezintă două feluri de curburi: în plan sagital şi în plan frontal.
1. Curburile în plan sagital. Sunt orientate fie cu convexitatea înainte, când se
numesc lordoze, fie cu convexitatea înapoi, când se numesc cifoze (Fig. I.4). La coloana
vertebrală aceste curburi sunt în număr de patru:
a) curbura cervicală cu convexitatea înainte;
b) curbura toracică - cu convexitatea înapoi;
c) curbura lombară - cu convexitatea înainte;
d) curbura sacro-coccigiană - cu convexitatea înapoi.

În timpul vieţii intrauterine coloana vertebrală prezintă o singură curbură cu

convexitatea înapoi. La nou-născut, coloana vertebrală prezintă un unghi lombosacrat, ce
separă cifoza cervicotoracică de cea sacrococcigiană. Lordoza cervicală apare în lunile 3-5;
este rezultatul ridicării capului de către sugar. Lordoza lombară apare în jurul vârstei de 2
ani şi se datorează staţiunii vertical şi locomoţiei.

Curbură cervicală

Curbură toracală

Curbură lombară

Fig. I.4. Curburile coloanei vertebrale în

2. Curburile în plan frontal Suntplan
maisagital
puţin pronunţate ca cele în plan sagital. În
mod obişnuit întâlnim:
a) curbura cervicală - cu convexitatea la stânga;
b) curbura toracică cu convexitatea la dreapta;
c) curbura lombară – cu convexitatea la stânga.
Curbura toracică este primară, fiind determinată de tracţiunea muşchilor mai
dezvoltaţi la membrul superior drept; celelalte două curburi sunt compensatorii, având
scopul de a restabili echilibrul corporal. La „stângaci", curburile în plan frontal sunt
îndreptate în sens invers.
Mușchii regiunii posterioare a trunchiului și ai cefei
 Din punct de vedere al formei și a situației lor, mușchii acestei regiuni sunt de două
feluri:
 Mușchi superficiali, care leagă membrul superior de coloana vertebrală(Fig. I.5)
 Mușchi profunzi, proprii ai coloanei vertebrale(Fig. I.5)

Fig.I.5 Mușchii posteriori ai trunchiului

Din prima categorie de muşchi distingem în primul rând pe cei ce leagă coloana
vertebrală de scapulă, cu localizare în regiunea spino-toracică; ei sunt următorii: muşchiul
trapez, muşchii romboizi mare şi mic şi muşchiul ridicător al scapulei. în al doilea rând
distingem muşchii vertebro-humerali cu localizare lombară, cum este muşchiul dorsalul
mare.

Mușchii planului I - mușchiul Trapez și mușchiul Latissim.

 Mușchiul Trapez are o forma triunghiulară, cu baza la coloana vertebrală și vârful
la humerus. Împreună cu cel de pe partea opusă ocupă regiunea cefei și partea
superioară a spatelui. Când ia punct fix pe coloană ridică umărul, când ia punct fix
 pe centura scapulară fibrele superioare înclina capul pe partea respective, iar cele
inferioare contribuie la căţărare.
 Mușchiul Latissim sau Dorsal Mare, este cel mai lat mușchi al corpului, cu o formă
triunghiulară și este situat în partea posteroinferioară a trunchiului.

Mușchii planului II - este format din următorii 5 mușchi:

 Mușchiul Ridicător al scapulei sau Unghiular este situat pe părțile laterale ale
cefei, care răspunde înainte fosei supraclaviculare. Ridică scapula când ia punct fix
pe coloana, iar când ia punct fix pe scapulă înclină coloana de acceaşi parte .
 Mușchiul Romboid este așezat pe peretele posterior al toracelui. Apropie scapula de
coloană.
 Mușchiul Dințat posterior și superior - este un muşchi multi-articular, spinocostal,
plan, subţire, de formă romboidala, situat cranial, în planul intermediar al muşchilor
spatelui. Este interconectat cu m. Serratus posterior inferior prin fascia interdentată.
Ridică coastele, fiind inspirator
 Mușchiul Dințat posterior și inferior este un muşchi multi-articular, spinocostal,
plan, subţire, de formă romboidala, care aparţine planului intermediar al muşchilor
spatelui. Coboară coastele, fiind expirator
 Mușchiul Splenius este un muşchi multi-articular, spinotransversomastoidian,
multifascicular, cilindric, alungit, situate în planul intermediar superficial al m.
erector spinae. În contracţie bilateral sunt extensori ai capului. În contracţie
unilateral înclină capul de aceeaşi parte.

Mușchii planului III – Planul al III-lea al muşchilor spatelui este format, de o parte
şi de alta, de un complex muscular numit muşchiul erector al coloanei vertebrale. Lui i se
adaugă muşchiul spinal. În partea inferioară erectorul coloanei este nedivizat şi poartă
numele de masa comună. În regiunea lombară aceasta se împarte în două coloane diferite,
pe care le putem considera muşchi aparte. Aceştia sunt iliocostalul şi lungul şanţurilor
vertebrale (longissimul). Muşchii componenţi ai acestui plan leagă bazinul de torace şi de
coloana vertebrală, apoi segmentele coloanei vertebrale între ele şi coloana cu craniul.
  Masa comună este cuprinsă într-o lojă osteofibroasă, formată de scheletul regiunii
sacrolombare şi de fascia toracolombară
> Mușchiul Iliocostal pleacă din masa comună și merge în sus încrucișând
succesiv toate coastele, până ce ajunge în regiunea cervicală.
> Mușchiul Longissimus sau Lungul dorsal este situat de-a lungul
șanțurilorvertebrale, medial de mușchiul iliocostal.
 Mușchiul Spinal cu localizarea cea mai medială este greu de izolat și identificat,
fasciculele lui fiind amestecate cu cele ale mușchiului Longissim toracal.

Mușchii planului IV – Planul IV este format din fascicule musculare care se întind
de la procesul transvers al unei vertebre la un proces spinos suprajacent, fiind din această
cauză considerate ca făcând parte dintr-un singur complex muscular, numit Mușchiul
Transverospinal. Acest proces muscular îl împărțim în trei grupări, cunoscute sub numele
de mușchii: semispinal, multifizi și rotatori.
 Mușchiul Semispinal ocupă planul cel mai superficial, are fascicule ce sar peste 4
vertebre între punctul de origine și cel de inserție.
 Mușchii Multifizi formează o coloană musculară cu aceeași direcție ca și a
precedentului, care umple șanțurile vertebrale de la sacru până la axis.
 Mușchii Rotatori ocupa planul cel mai profund al mușchiului transversospinal
acoperit de multifizi.

Mușchii Planului V – Planul V este cel mai profund, care acoperă în parte scheletul
osteofibros axial. După inserții, acești mușchi au fost grupați în: mușchi interspinoși,
intertransversari, rotatori ai capului și ridicători ai coastelor.
 Mușchii Interspinoși sunt perechi de fascicule musculare dispuse pe părți laterale
ale ligamentelor interspinoase, ce unesc două procese spinoase vecine. Prezenți în
zona de mobilitate maximă a coloanei vertebrale, ei se împart în mușchi
interspinoși cervicali și mușchi interspinoși lombari.
 Mușchii Intertransversari sunt mușchi mici ce leaga procesele transverse între ele
și dezvoltați în special în regiunile vertebrale cu cea mai mare mobilitate de
lateralitate, adică în regiunea cervicală și lombară.
  Mușchii Rotatori ai capului sunt în număr de patru, situați în partea cea mai
profundă și superioară a cefei. Ei sunt marele și micul drept posterior al capului,
oblicul superior și inferior al capului.
 Mușchii Sacrococcigieni sunt în număr de doi: unul ventral și altul dorsal. Ei se
întind de la sacru la coccige, fiind niște mușchi atrofiați.

Mușchii motori ai coloanei vertebrale sunt: dreptul abdominal, oblicul extern,

oblicul
intern, iliopsoasul, sternocleidomastoidianul, scalenii şi lungul gâtului.

ARTICULAȚIILE COLOANEI VERTEBRALE

Piesele componente ale coloanei vertebrale sunt unite între ele cu ajutorul
diferitelor ligamente. În același timp, coloana vertebrală este unită în sus cu capul, înainte
cu coastele, iar în jos, pe ambele laturi cu oasele coxale.
Vertebrele adevărate se articulează între ele prin corpurile lor și prin procesele
articulare. În același timp, ele se unesc la distanță prin procesele spinoase, lamele
vertebrale și procesele transverse.
Articulaţiile corpurilor vertebrale sunt încadrate în grupul de articulaţii numite
simfize (Symphysis intervertebralis).
Suprafeţele articulare sunt reprezentate prin feţele superioare şi inferioare ale
corpurilor vertebrale. Deoarece aceste feţe sunt uşor excavate, cele două suprafeţe
adiacente delimitează între ele un spaţiu eliptic.

Depresiunea feţelor articulare este atenuată prin prezenţa unei lame fine de cartilaj
hialin, care le acoperă.
 Fig.1.6 Ligamente vertebrale, vedere laterală

Mijloacele de unire sunt: discurile intervertebrale şi ligamentele vertebrale

longitudinale, anterior şi posterior. Articulaţiile unco-vertebrale sunt formate prin unirea
proceselor unciforme ale vertebrelor cervicale III-VII cu şanţurile corespunzătoare de pe
corpul vertebrelor imediat superioare. Ele sunt articulaţii plane. Ca mijloace de legătură au
câte o membrană fibroasă tapetată de o membrană sinovială. Permit uşoare mişcări de
alunecare.
Articulaţiile proceselor articulare (Articulationes zygapophysiales). Cele din
regiunea cervicală şi toracică sunt articulaţii plane, pe când cele din regiunea lombară,
trohoide. Suprafeţele articulare sunt acoperite de un strat subţire de cartilaj hialin. Ca
mijloace de unire se descriu: o membrană fibroasă ce se insera pe periferia suprafeţelor
articulare. Membranele articulaţiilor din regiunea cervicală sunt mai laxe şi mai subţiri,
spre deosebire de cele din regiunea toracică şi lombară, mai îngroşate. Fiecare membrană
este tapetată pe partea interioară de un strat sinovial.
Unirea lamelor vertebrale se realizează cu ajutorul ligamentelor galbene. Rolul
ligamentelor galbene este multiplu: prin elasticitatea lor contribuie la readucerea coloanei
în poziţia ei normală, după ce a fost flectată; împiedică flexiunea exagerată sau bruscă a
coloanei vertebrale. Prin aceasta discurile intervertebrale sunt protejate contra leziunilor;
contribuie la menţinerea în poziţie verticală a coloanei vertebrale.
 Unirea proceselor spinoase se realizează prin două feluri de ligamente:
Ligamentele interspinoase {Ligg. interspinaliă) si 2) Ligamentul supraspinos (Ligg.
supraspinale)
Unirea proceselor transverse. La aceasta contribuie o serie de formaţiuni fibroase
numite ligament intertransversare.
 CAPITOLUL 2 AFECTIUNEA

2.1. Definitie

Spondilita anchilopoieticată (SA) (spondylos=vertebra, ankylos=curbat) este o

boală inflamatorie cu afectarea predominantă a scheletului axial şi obligatoriu a
articulaţiilor sacroiliace, capabilă să intereseze, cu frecvenţă şi gravitate diferite,
articulaţiile periferice (apendiculare) şi să realizeze potenţial o gamă largă de determinări
extraarticulare. Teritoriile afectate de inflamaţie suferă un proces de osificare encondrală
ce are ca rezultat anatomic şi clinic anchiloza şi rigiditatea, aspecte generatoare de
dizabilitate şi handicap. (Fig. II.1)

Spondilita anchilozanta sau anchilopoietica este un tip de artrita ce cauzeaza

inflamatia si durerea la nivelul coloanei vertebrale. In timp, poate cauza unirea
vertebrelor, limitand miscarea. De asemenea, poate afecta si alte articulatii, precum
cele ale soldurilor sau genunchilor.

Poate afecta si organele interne, precum inima, ochii sau altele. Spondilita
anchilopoietica nu poate fi vindecata, insa tratamentul asociat cu schimbarea stilului
de viata poate incetini progresia acesteia. Spondilita anchilopoietica apare mai des
la barbati decat la femei, mai ales la varste tinere. De asemenea, poate avea si
origine genetica. In acest caz, nu poate fi prevenita.
 Fig. II.1. Inflamaţia coloanei vertebrale

2.2.Etiologie
Etiologia spondilitei anchilozante este necunoscută. Se presupune că boala este
rezultatul unei predispoziţii genetice care se exprimă, în urma intervenţiei unor factori de
mediu, într-o serie de perturbări imunologice cu potenţial inflamator.
Terenul genetic
Frecvenţa spondilitei anchiozante este de 20 de ori mai mare printre rudele
spondiliticilor, decât în cadrul populaţiei generale. Însă fenomenul cu cea mai mare
relevanţă pentru ipoteza genetică în SA este reprezentat de strânsa corelaţie a bolii cu
antigenul HLA-B27.

Asocierea acestui antigen cu alte boli aparţinând grupului spondilartropatiilor

seronegative (SASN) sau artritelor reactive la populaţiile caucaziene sunt redate în tabelul
II.1.
 2.3.Fiziopatologie

Grupul HLA-B27(%)
Sanatosi 5-14
Spondilita anchilozanta 90-100
Uveita izolata 40-50
Sindrom Reiter(endemic) 70-90
Cutanat 5-10
Cu artrita periferica 18-22
Psoriazis Cu sacroiliita 50-60
De tip reumatoid  
Fara sacroiliita 15-25
Poliartrita cronica juvenila Cu sacroiliita 40-60
Cu artrita periferica 6
Arrtopatii enterale Cu sacroiliita 50-70
Yersinia 80
Salmonella 80-90
Shigella 80
Artrite reactive cu: Virusul rubeolei 6
La nivelul articulaţiilor cartilaginoase (sincondrozele) apar cele mai frecvente şi
caracteristice modificări ale procesului spondilitic. Procesul inflamator începe în osul
subcondral şi se caracterizează prin infiltraţie limfoplasmocitară, apariţia unui ţesut
vascular fibros şi resorbţie osteoclastică a trabeculelor.
Mai târziu, se instalează fibroza (scleroza) progresivă, proliferarea cartilajului şi
obliterarea osoasă a spaţiului articular prin osificare encondrală. Această succesiune de
evenimente poate fi evidenţiată, de exemplu, la nivelul simfizei pubiene sau al articulaţiei
manubriosternale şi costomanubriale.
În spondilita anchilozantă, cele două compartimente ale articulaţiei sacroiliace, cel
superior - ligamentos şi cel inferior - diastrodial, sunt afectate, procesul iniţial fiind o
sinovită. Modificările distructive, tipic bilateral şi simetrice, interesează mai mult versantul
iliac decât cel sacrat. Cartilajul care acoperă ilionul este mult mai subţire, prezentând mici
fisuri angulate, ceea ce permite cu uşurinţă invazia osului subcondral de la acest nivel de
către ţesutul inflamator sinovial. Treimea superioară a articulaţiilor sacroiliace este afectată
în cadrul unui proces de entezită care duce, în cele din urmă, la calcificarea şi osificarea
ligamentară.
 În cadrul afectării articulaţiilor discovertebrale coexistă un proces de inflamaţie
condroosoasă cu unul entezic care realizează un tablou morfologic caracteristic. Osteita de
la acest nivel interesează în mod tipic marginea anterioară a joncţiunii discovertebrale ,
unde se produc eroziuni şi apoi scleroza osoasă. Entezita realizează eroziuni anterioare,
anterolaterale, mai rar posterioare, localizate, la inserţia fibrelor exterioare ale inelului
fibros pe corpul vertebral, unde se pot evidenţia mici focare infiltrative limfoplasmocitare.
Ţesutul osos de neoformaţie reactivă, la început imatur, este treptat înlocuit cu os matur,
lamelar care se extinde vertical, alcătuind sindesmofitele. Acestea cresc în dimensiuni prin
recurenţa procesului inflamator şi/sau condrificarea inelului fibros. Cu timpul, osteofitele
solidarizează corpii vertebrali adiacenţi, proces invalidant, la care contribuie osificarea
ligamentului longitudinal anterior şi a tesutului conjunctiv paravertebral. În oricare fază a
procesului spondilitic pot să apară focare de distrucţie a joncţiunii discovertebrale.
Leziunile produse la nivelul inserţiilor ligamentelor şi tendoanelor (enteze) sunt
definite ca entezopatii sau, având în vedere caracterul lor inflamator, entezite.

În spondilită anchilozantă, poate fi pusă în evidenţă, prin tehnici adecvate, o

miopatie. Hopkins si colab. au gasit anomalii histologice şi histochimice pe toate secţiunile
preparate din biopsiile de cvadriceps la 20 de bolnavi: migrarea centrală a nucleilor (80%),
zone “pătate”, de activitatea fosfatazică crescută, în interiorul mai multor fibre (75%) şi
condensarea periferică a tetrazoliumreductazei în fibrele musculare de tip 1 (55%).
Leziunea cardiacă în spondilită este morfologic caracteristică: proces de aortită care
începe în porţiunea iniţială a arterei şi se extinde în structurile subvalvulare.
Boala fibrobuloasă (fibrochistică), care este considerată ca o determinare
pulmonară caracteristică a spondilitei anchilozante, apare, la necropsie, sub forma unor
cavităţi mari cu pereţii de culoare alb-albăstruie, marcaţi de un strat dens de ţesut fibros
“inactiv”. Nu există bordură epitelială şi nici semen de inflamaţie. Cu totul ocazional, se
evidenţiază mici focare de infiltraţie limfocitară şi, în acest caz, arteriolele din zonă
prezintă un grad însemnat de fibroză intimală.

2.4.Anatomie patologica
Leziunile patologice reflecta un proces inflamator cronic caracterizat initial prin
hipervascularizatie si infiltrare cu limfocite, plsmocite, macrofage. Leziunile inflamatoare
mentnate au tendinta de vindecare prin fibroza si osificae.
Sunt afectate articulatiile coloanei vrtebrale, atit cele sinoviale diartrodiale
(interapofizare si costovertebrale), cat si cele cartilaginoase nesinoviale (intervertregrale,
manubriosternala, simfiza pubiana). Articulatia sacroiliaca afectata precoce, poseda atat
caracterele articulatiei cartilaginoase, cat si ale celei sinoviale. Articulatiile periferice (sold,
umar, genunchi) sunt ineresate mai rar ca cele vetebrale.
Leziunile anatomopatologice sunt de trei tipuri;
a. inflamatoare;
1. neinflamatoare ( osificare, fibroze);
1. depunei de amiloid.
In functie de stadiul evolutiv si forma clinica, aceste trei tipuri de leziuni se vor
combina in grade variate caracteristice fiecarui bolnav. In plus, o parte din bolnavi,
prezinta leziuni ale unor organe interne care complica atat diagnosticul cat si aprecierea
evolutiva.

2.5.Tabloul clinic
În majoritatea cazurilor, evoluţia spondilitei anchilozante afectează ascendant
coloana vertebrală, începând cu prinderea articulaţiei sacroiliace, a coloanei dorsolombare
şi apoi a coloanei cervicale, iar semnele dominante sunt: durerea, redoarea matinală şi
limitarea mobilităţii, cu particularităţi segmentare.
Unele manevre ne ajută să evidenţiem originea sacroiliacă a suferinţei:
 pacientul în decubit dorsal: examinatorul exercită simultan o
presiune pe aripile iliace, încercând apoi să apropie oasele coxale între ele;
 pacientul în decubit lateral, o coapsă în contact cu masa, flectată
puternic pe bazin;examinatorul în spatele pacientului face extensie maximă a
coapsei supradiacente;
 pacientul în decubit dorsal cu fesele la marginea mesei: examinatorul
solicit flexarea coapsei pe bazin de o parte şi extensia coapsei opuse sub planul
mesei. În caz de sacroiliacă manevrele declanşează durere la acest nivel.
 Afectarea coloanei vertebrale se face uneori în 10-30 de ani, prin pusee
successive separate, în intervale de latenţă aparent completă, dar cu fiecare puseu, redoarea
creşte şi mobilitatea se reduce.
Prinderea coloanei lombare însoţeşte sau urmează afectarea articulaţiilor
sacroiliace. Pacientul acuză dureri lombare sau dorsolombare, uneori cu iradiere în
membrele inferioare, de intensitate moderată sau crescută asociate cu o senzaţie de redoare
a segmentului.
Examenul obiectiv arată un segment lombar rigid, cu ştergerea sau reducerea
lordozei fiziologice, flexia şi extensia trunchiului dureroase şi limitate, contractura
musculară paravertebrală.
Afectarea coloanei dorsale şi a toracelui se face concomitent sau în
continuarea afectării regiunii lombare. Clinic bolnavul acuză dureri toracice, suferinţă la
care se adaugă limitarea
 expansiunii toracice în inspiraţie cu expiraţie de tip abdominal.
Progresiv, poate fi afectată şi coloana cervicală. Bolnavul acuză dureri ce pot iradia
spre regiunea occipitală uneori sau limitarea dureroasă a mişcărilor capului. În cursul
evoluţiei capul se fixează în flexie şi se proiectează anterior, încât, bolnavul, pentru a privi
soarele trebuie să îndoaie genunchii.
Deformările amintite dau bolnavului o postură caracteristică, datorită
proiecţiei anterioare a capului, a cifozei, flexiei de grade variabile ale articulaţiilor
coxofemurale şi genunchilor.
Manifestărlei articulare periferice pot fi întâlnite în cadrul spondilitei anchilozante
la o treime din cazuri

Clinic afectarea articulaţiilor periferice poate îmbraca aspectul de:

 talalgie uni sau bilaterală, de obicei trenantă, cu sau fără pinteni
calcaneeni la examenul radiologic:
 monoartrită a genunchiului;
  sindrom oligoarticular localizat, mai ales la genunchi şi glezne;
 mai rar o poliartită trenantă care nu răspunde la penicilină şi
salicilaţi, dar care
se ameliorează sub tratament cu fenilbutazonă sau indometacină.
Formele clinice ale spondilitei anchilozante sunt: forma centrală (Bechterw),
forma cu prinderea centurilor (Strumpel-Pierre Marie), forma cu prinderea
articulaţiilor periferice (Scandinavica).
Manifestările extraarticulare
o Iridociclita uni- sau bilaterală este întâlnită până la 30% din cazuri.
Poate surveni ca modalitate de debut sau în timpul evoluţiei unei spondilite
anchilozante. În general este banală, dar cu potenţial inflamator crescut.
o Pe măsură ce procesul inflamator cuprinde articulaţiile
costovertebrale şi sternocostale, se trece de la respiraţia toracică fiziologică la cea
abdominală. Bolnavii se plâng de o senzaţie de înţepenire a toracelui. Probele
respiratorii evidenţiază reducerea capacităţii vitale actuale, prin diminuarea
volumului curent şi volumului inspirator de rezervă, ceea ce pledează pentru o
disfuncţie respiratorie de tip restrictiv.
Contribuţia radiologiei la diagnosticul spondilitei anchilozante
Stadializarea orientativă a manifestărilor radiologice a leziunilor articulaţiilor
sacroiliace a fost făcută de Forestier şi Metzger în 1939 şi cuprinde:
 Stadiul I, durează între 2 luni şi 5 ani şi are caracteristic o falsă
lărgire neregulată a interliniei, produsă printr-o decalcifiere marginală. Lărgirea
este mai evidentă în jumătatea inferioară a interliniei articulare. Conturul
articulaţiei sacroiliace apare şters, iar spaţiul articular apare neregulat, uneori cu
îngustări.
 Stadiul II, este acela în care contururile articulare apar mai bine
trasate, iar neregularităţile sunt mai evidente, realizând aspectul de « margine de
timbru ». De o parte şi de alta a interliniei articulare apare un proces de remaniere
osteo-articulară, în care condensarea osoasă contrastează cu zone neatinse.
 Stadiul III, corespunde sinostozei articulaţiei sacroiliace, este stadiul
de anchiloză totală când interlinia articulară dispare complet.
 Osificarea ligamentului longitudinal anterior şi a ligamentelor
interspinoase dau pe radiografia de faţă a coloanei o linie opacă (semnul ”firului electric”)
iar anchiloza osoasă a articulaţiilor interapofizare suprapuse realizează două linii opace
laterale, vizibile pe radiografia de faţă (semnul “şinelor de tramvai”) (Moraru Gh, Creţu
A).
Investigaţiile de laborator în spondilita anchilozantă.
Sindromul inflamator, după Creţu A. conform datelor de laborator, se evidentiaza
prin:
o accelerarea VSH;
o cresterea fibrinogenemiei;
o titru crescut al proteinei C reactive;
o ASLO absent;
o factor reumatoid - absent.
Dereglările imunitare sunt sugerate de:
 creşterea Ig A;
 prezenţa complexelor immune;
 HLA B27 pozitiv în 90% din cazuri.

2.6.Forme clinic
Odata ce diagnosticul a fost stabilit examenul clinic al bolnavului trece pe primul
plan in cea ce priveste precizarea formei clinice si gradul afectarii din punct de vedere
functional al segmentelor prinse de procesul inflamator cronic. Tot prin examenul clinic
obtinem informatii in cea ce priveste ritmul evolutiei bolii si, impreuna cu datele furnizate
de examenele paraclinice, posibilitatea de a aprecia eficacitatea mijloacelor terapeutice
aplicate.
Examenul cluinic al bolnavului de spondilita anchilozanta presupune:
- examenul clinic generap pe aparate si sisteme;
- examenul coloaneivertebrale in ansanblu si pe segmente, ca si a articulatiilor
umerilor, soldului si articulatiile peruiferice;
- stabilirea restului functional (adica a segmentelor neafectate, care trebuie
mentinute si tonificate cu ajutorul mijloacelor terapeutice si de profilaxie de care
dispunem);
- inregistrarea dinamica, in fisa de dispensarizare a bolnavului de spondilita
anchilozanta, a datelor de bilant osteoarticular si muscular, atat pentru segmentele afectate,
cat si pentru cele libere, pentru a surprinde primele semne de extindere a bolii.
Aceste date vor fi comparate cu cele considerate normale de statica si dinamica
osteoarticulara si vor fi raportate la situatia concreta a pacientului (conditi de viata si
munca, activitate profesionala cu specificul ei, deprinderi etc.).

2.7.Investigatii
Diagnosticul spondilitei anchilozante este bazat pe mai multi factori, cum ar fi:
• simptomele pe care le are pacientul;
• descoperirile pe care le face medicul in timpul consultului (examenului clinic);
• radiografiilor spatelui si pelvisului;
• masuratorilor pieptului atunci cand persoana respira;
• rezultatele testelor de laborator.
Nu exista un test specific pentru a diagnostica spondilita anchilozanta, dar testele
imagistice (cum ar fi radiografia si imagistica prin rezonanta magnetica, abreviata IRM sau
RMN) pot sa arate dovada inflamatiei in articulatia sacro-iliaca. Medicul tau iti poate
recomanda un numar mai mare de diverse teste de sange care pot sugera ca ai spondilita
anchilozanta.
De exemplu, daca ai aceasta boala, ai mari sanse sa ai o viteza mare de sedimentare
a hematiilor (eritrocitelor), prescurtata VSH, si un nivel mare al proteinei C-reactive, o
proteina care poate avea valori mari in cazurile de inflamatie in corp. Aceste doua teste
sunt indicatorii generali ai inflamatiei in corpul tau.
Pentru a exclude alte cauze ale artritei inflamatorii, medicul poate recomanda teste
pentru factorul reumatoid (un anticorp intalnit in cazurile de poliartrita reumatoida) si teste
pentru anticorpii antinucleari (intalniti in cazurile de lupus si alte afectiuni similare), iar
rezultatele acestor teste sunt, de obicei, negative in spondilita anchilozanta.
Intre 85 si 90% dintre persoanele caucaziene cu spondilita anchilozanta au rezultate
pozitive pentru markerul HLA-B27, asa ca si acesta este un test pe care ti-l poate
recomanda medicul specialist.

2.8.Diagnostic
2.8.1.Diagnostic pozitiv
Diagnostic cert de spondilita - conform criteriilor modificate New – York 1984
1. durere lombară joasă şi redoare matinală de peste 3 luni care se ameliorează cu
efortul şi nu dispare în repaus
2. limitarea mişcării coloanei in plan sagital şi frontal
3. limitarea expansiunii cutiei toracice
4. sacroiliita unilaterală gradul 3-4 sau bilaterală gr 2-4
Diagnosticul cert de spondilită anchilozantă presupune prezenţa criteriului imagistic
(radiologic, RMN) asociat cel puţin unui criteriu clinic

Boala activă şi severă

a) BASDAI ≥ 6 de cel puţin 4 săptămâni,
b) VSH>28mm/h,
c) proteina C reactivă > 20 mg/l sau de 3 ori valoarea normală
 2.8.2.Diagnostic diferential
Diagnosticul diferenţial al spondilitei se face cu :
-Osteoartrita
-Artrita psoriazică
-Artrita reactivă
-Infecţii
-Fracturi vertebrale
–Osteoporoza

2.9.Tratament
Tramentul SA este o acţiune complexă şi adesea dificilă. Cadrul medical capabil sa
asigure tratamentul SA este reprezentat de secţiilede specialitate din spitale si clinici
universitare, centrele de recuperare şi vasta reţea de sanatorii şi staţiuni balneare de profil.
Echipa multidisciplinară va fi formată don reumatolog, balneofiziokinetoterapeut, chirurg
ortoped.
Nici un demers terapeutic în SA nu are şanse de succes fără colaborarea activă a
bolnavului. Este rolul medicului să-şiasigure încrederea şi deci complianţa bolnavilor
spondilitici informându-i corect asupra naturii bolii şi în legătură cu perspectivele
evolutive postterapeutice. Sensul discuţiei trebuie să fie unul optimist dar nu fals
încurajator.
Mijloacele terapeutice actuale nu pot evita evoluţia procesului inflamator spondilitic spre
anchiloză, decât în măsura în care se intervine prompt pentru scurtarea puseurilor evolutive
ale bolii. Ceea ce se poate realiza cu siguranţă este evitarea atitudinilor vicioase care
rezultă potenţial dintr-o astfel de evoluţie, pentru că se poate accepta că „poziţia
spondiliticului este mărturia tratamentului”.
Obiectivele tratamentului în această boală pot fi împărţite în:

1. Imediate: combaterea procesului inflamator şi a manifestărilor care depind de

acesta, durerea şi contractura musculară
2. De perspectivă: prevenirea deformărilor şi a poziţiilor vicioase ale coloanei
vertebrale(„reeducarea preventivă”) sau corectarea celor dată instalate.Mijloacele
sunt multiple şi aparţin la trei categorii principale de acţiuni terapeutice: medicaţie,
 mijloace fizicale şi intervenţii cirurgicale. Acestora li se adaugă o serie de măsuri
care vizează, sub aspecte multiple, stilul de viaţă al spondiliticilor.

2.9.1.Tratament profilactic
Sunt recomandate metode de profilaxie secundara, prin evitarea pozitiilor vicioase,
gimnastica respiratorie, evitrea staticii prelungite si mersul pe teren accidentat.
Sportul recomandat este inoul: spate, bras, fluture . Se mai pot executa exercitii
de fitness in limita posibilitatilor.
Prin masaj terapeutic se defineşte un grupaj de manevre care mobilizează ţesuturile
moi(tegumente, muşchi, fascii), care se aplică la suprafaţa organismului şi are scopul de a
diminua durerea şi contractura, de a favoiza circulaţia, de a crea o stare de relaxare, de
detentă fizică şi psihică.
Mecanisme de acţiune. Efectele fiziologice ale masajului sunt mediate de reacţii
mecanice şi reflexe, asociate eliberării de substanţe opioide cu rol în modularea durerii:
Evenimentele de natură reflexă sunt:
 Vasodilataţie superficială
 Relaxarea musculară
 Stimularea terminaţiilor nervoase
Evenimentele de tip mecanic sunt:
 Creşterea fluxului sanguin
 Accelerarea returului venos şi limfatic
 Îndepărtarea aderenţelor şi fibrozei
 Îmbunătăţirea nutriţiei tisulare
Manavrele fundamentale ale masajului manual tradiţional
Netezirea/mângâierea/effleuraj-ul – este o manevră de apel, de deschidere, de final,
de încheiere a şedinţei de masaj, precum şi intermediară, ce intervine obligatoriu după
fiecare timp fundamental ce este uilizat pe parcursul şedinţei. Netezirea constă din mişcări
uşoare aplicate cu întreaga mână, cu vârful degetelor sau cu podul plamei, mişcările
executându-se pe tegument în sensul circulaţiei de retur sau paralel cu fibrele musculare.
Se poate executa şi prin mişcări spirale, cu partea palmară a tuturor degetelor, cu regiunea
tenară sau doar cu indexul şi policele.
 Frământarea/pietrisajul poate fi exucutată în mai multe moduri, cu mai multe
tipuri de manevre: stoarcerea completă sau incompletă, presiuni, pietrisaj sau frământarea
maselor musculare mari, ciupirea zonelor mai mici,. Aşadar, practicile acetui timp al
masajului se adaptează suprafeţei, şi mai ales grosimii masei musculare supusă terapiei.
Baterea/percuţia/tapotarea este un alt timp al masajului ce constă din lovituri
ritmate, de scurtă durată ce se execută u vârful degetelor, cu podul palmei, ce pumnul, cu
marginea cubitală.
Fricţiunea/frecare se adreseazpă zonelor de inserţie a ligamentelor, tendoanelor,
capsulei;se aplică cu vârful degetelor sau podul palmei, cu mişcări circulare sau
longitudinale de mică amplitudine.
Vibraţia/trepidaţia se execută prin aplicarea de mişcări vibratorii ce se ordonează
din cot şi care constau din presiuni şi relaxări succesive ce se aplică tegumentului fără ca
mâna să piardă contactul cu acesta. Mişcările se execută cu două sau trei degete.
Efectele biologice cu importanţă pentru aparatul musculoscheletal:
 Calmarea durerii
 Diminuarea contracturii
 Îmbunătăţirea amplitudinii articulare, a tonusului muscular şi complianţei
ţesuturilor tendino-fasciale
 Reducerea redorii articulare
 Scăderea presiunii intraarticulare
 Antiedematos
Condiţii necesare de afectuare a masajului:
 Încăpere adecvată ca suprafaţă
 Temperatură confortabilă
 Personal calificat
 Pat cu înălţime adecvată(80-85 cm)
 Materiale auxiliare, pudră de talc sau substanţe uleioase aromate
 Aplicarea procedurii este preferabilă în cursul dimineţii
 Adaptarea tipului şi timpului de masaj scopului urmărit
Contraindicaţii: boli dermatologice, infecţii tegumentare, tromboflebite, embolism,
fragilitate vasculară, fracturi, varice foarte exprimate, sarcina.
Aşadar, masajul este o tehnică de stimulare mecanică a ţesuturilor cu ajutorul
presiunilor, întinderilor sau efleurajului a cărui conţinut trebuie aplicat diferenţiat, în
funcţie de scop: pentru creşterea flexibilităţii ţesuturilor, de favorizare a întoarcerii
venoase, de scădere a durerii şi excitabilităţii neuromusculare, de îndepărtare a lichidului
interstiţial şi a acidului lactic.

2.9.2.Tratament igieno-dietetic
Caracterul cronic al bolii, modificarile degenerative articulare si atrofiile
musculare, anemia etc., sunt elemente clinice care orienteaza regimul alimentar al
spondilartriticului.
Este necesar un aport caloric suficient, dar cu o proportie crescuta de proteine
animale, in scopul diminuarii Tulburarilor distrofice si anemiei. De asemenea, regimul va
inclusde suplimentari de vitamine, in special vitamina C dar si a vitaminelor din grupul B,
si a vitaminelor A si D.
Prezenta anemiei impune, in plus, o alimentatie bogata in fier.
Mai este recomandat un regim alimentar moderat hiposodat.
Mai este necesar un regim de protectie a mucoasei gastrice, cu evitarea
alcoolului, condimentelor, supelor de carmne, dulciurilor concentrate etc. (deci a tuturor
alimentelor care cresc secretia gastrica) si administrarea preventiva a laptelui si derivatilor
nefermentati. Se indica, de asemenea aplicarea unui sistem de mese mici, repetate cel putin
in perioada administrarii unor medicamnente ca drogurile antiinflamatoare nesteroidiene.

2.9.3.Tratament medicamentos
Antiinflamatoarele non-steroidiene

AINS au fost primele şi pentru mult timp singurele medicamente folosite în

tratamentul pacieţtilor cu spondilită. Administrate pe termen scurt ameliorează durerea
lombară, articulară şi funcţionalitatea.
Cele mai utilizate AINS sunt indometacinul, naproxenul, ibuprofenul, diclofenacul,
meloxicamul, iar dintre coxibi-celecoxibul şi etoricoxib.
Coxibii au eficacitate similară AINS clasice pe durerea vertebrală, neexistând studii
clinice randomizate specifice pe manifestările periferice.
În alegerea între AINS se va ţine cont de factori individuali ai pacientului (afecţiuni
gastrointestinale, astm, afecţiuni hepatice, insuficienţa renală, boli cardiovasculare)
 AINS va fi administrat seara pentru ameliorarea simptomatologiei nocturne. Se
preferă AINS cu T1/2 lung. Se recomandă reevaluare la 6 saptamâni a dozelor,
complianţei, toleranţei.
Există încă dispute dacă AINS trebuie admistrate la nevoie sau a la long,
administrarea de durată fiind grefată de multe dintre efectele secundare ale AINS. Studii
recente cu celecoxib folosit zilnic timp de 2 ani au arătat încetinerea bolii prin diminuarea
progresiei radiologice a sindesmofitelor. (Wanders, 2005).
Analgezicele de tipul paracetamolului, opioidelor pot fi luate în considerare pentru
ameliorarea simptomatologiei la pacienţi la care AINS sunt contraindicate/prost
tolerate/ineficiente. Este recomandată evitarea opioidelor puternice (morfina, petidina)
datorită riscului de dependentă. Opioidele slabe sau combinaţia opioide-paracetamol nu şi-
a dovedit superioritatea faţă de paracetamol, fiind în plus grefată de multe efecte
secundare.
Corticoterapia – nu există studii clinice randomizate care să evalueze utillizarea
per os a corticosteroizilor. În opinia experţilor, administrarea locală a corticosteroizilor
poate fi utilă pentru remiterea entezitelor. De asemenea administrarea sub forma
injectărilor intra sau periarticulară în articulaţiile sacroiliace sau periferice poate fi
benefică.
Pentru articulaţiile mici sunt preferate hidrocortizonul şi prednisolonul, pentru
articulaţiile mari sunt de preferat triamcinolonul şi metilprednisolonul. Trebuie luat în
considerare riscul de ruptură tendinoasă .
Pulsterapia cu metilprednisolon poate fi utilă în cazurile severe, refractare (nivel de
evidenţă IV) .

Medicamentele ce modifică evoluţia bolilor reumatice-DMARDs. Puţine dintre

DMARDs folosite în poliartrita reumatoidă şi-au dovedit cu adevărat eficacitatea în
tratamentul spondilitei anchilozante .
Sulfasalazina. Este cel mai folosit DMARDs, cu nivel de indicaţie Ia în tratamentul
formei periferice. Nu influenţează evoluţia formelor axiale.
Metotrexatul. Studiile nu au arătat un beneficiu semnificativ la pacienţii trataţi cu
metotrexat ± AINS faţă de grupul control. Poate fi considerat o a doua opţiune, după
sulfasalazină, pentru afectarea periferica din spondilite. Se pot folosi doze de 7,5-
25mg/săpt oral sau injectabil.
 Alte DMARDs. Pentru Ciclosporină, Azatioprină, Ciclofosfamidă rezultatele
studiilor nu au fost concludente. Hidroxicloroquina nu are studii în ceea ce priveşte
eficienţa asupra afectării articulare, deşi există studii izolate referitor la utilizarea acesteia
la pacienţii cu uveită. Un singur studiu randomizat placebo controlat a testat eficacitatea
Leflunomide pe afectarea periferică fără a dovedi un beneficiu semnificativ faţă de
placebo.

2.9.4.Tratament chirurgical
Această metodă terapeutică este destinată stadiilor avansate ale bolii. Osteotomiile
spinale(columnotomii,vertebrotomii)urmăresc în principal următoarele obiective:
 Îmbunătăţirea poziţiei drepte, înlăturând acţiunea gravitaţiei în direcţia accentuării
deformării în flexie a trunchiului
 Ameliorarea dinamicii respiratorii prin ridicarea cutiei toracice, care permite o mai
bună „excusie” a diafragmului.
 Facilitarea deglutiţiei şi respiraţiei
 Lărgirea câmpului vizual
În principiu, se recurge la intervenţia chirurgicalăcînd mijloacele tratamentului
conservator, corect şi intensiv aplicate, au eşuat. Osteotomia se adresează numai arcurilor,
nu şi corpilor vertebral, practicându-se de preferinţă la nivel lombar (articulaţiile
costovertebrale o fac imposbilă în regiunea dorsală) acolo unde punţile osoase sunt mai
reduse.
Îngrijirea postoperatorie a spondiliticilor cu osteotomie spinală este deosebit de
delicată. Fuziunea se obţine de regulă în 3-4 săptămâni şi deci este cazul ca în stadiul
„moale”, segmentul să fie imobilizat. Se recomandă, de asemenea, ca în următoarele 9-12
luni pacientul să poarte un lombostat. Cu toate precauţiile, mortalitatea este de 10%, poate
mai mare în cazul columnotomiei cervicale. Printre complicaţii se numără paraplegia,
compresiuni radiculare, osteomielită etc.
Afectarea bilaterală a şoldului afectează în cel mai înalt grad bolnavii cu spondilită
anchilozantă, în special în mers şi activitatea sexuală. Artroplastia totală a şoldului oferă, în
mâini experimentate, până la 73% rezultate bune şi foarte bune, atât pe plan
subiectiv(durere) cât şi obiectiv(mobilitate).
 Beneficiile sunt maxime cînd se intervine pe o artulaţie aflată în faza anchilozei
fibroase. Incidentele observate au fost contracturile si astenia musculară precoce iar printre
complicaţii s-au senalat infecţii profunde(5%), uzură osoasă de vecinătate şi
reanchilozare(până la 20%)
Este important de menţionat că actul chirurgical, oricare ar fi el, întâmpină şi alte
piedici de ordin tehnic. Acestea ţin în principal de dificultatea şi chiar imposibilitatea de a
administra unle forme de anestezie(intubaţie traheală, rahianestezie) şi de poziţionarea
precară a subiectuluipe masa de operaţie.

2.10.Evolutie. Prognostic. Complicatii

Evoluţie
Spondilita anchilozantă nu trebuie privită ca o boală care evoluează iremediabil
spre infirmitate sau deces. Dimpotrivă, suferinţa poate îmbrăca spontan forme remisive,
staţionare sau lent progresive în legătură cu factori care deocamdată ne scapă. Evoluţia
posterapeutică este de asemenea favorabilă cu condiţia ca mijloacele de acţiune să fi fost
aplicate cât mai precoce.
Modalitatea evolutivă cea mai frecvent întâlnită în SA rămâne totuşi cea cronică,
neregulat progresivă, cu alternanţa de exacerbări şi remisiuni ocazionale. Perioadele de
activitate, care pot îmbrăca forma unor veritabile puseuri, mai ales la nivelul articulaţiilor
periferice, se succed la intervale diferite, fără o legătură cu vreun factor declanşator
decelabil, sau ocazionale de efort, traumatisme, boli intercurente, etc.
Cu ocazia fiecărei perioade de activitate se produce un plus de deterioarare la
nivelul sediilor afectate şi pot apărea, de asemenea, determinări noi, care diversifică tabloul
clinic.

Prognostic
Prognosticul funcţional al spondiliticilor depinde în principal de determinările
sppinale şi coxofemurale. Cu toate că în practică suntem confruntaţi cu forme avansate,
invalidante ale bolii, pe ansamblul cazurilor, abilitatea motorie este mai degrabă
conservată. Statisticile arată că 92% dintre bolnavi îşi conservă capacitatea funcţională
după aproape patru decenii de evoluţie şi că, indiferent de vechimea bolii, numai 6,6% din
subiecţi sunt incapabili de muncă. Aproape jumătate dintre bolnavii de spondilită
anchilozantă au decedat prin boli cardiovasculare, iar printre cauzele de deces s-au numărat
şi: leucozele, insuficienţa renală, pneumonia şi altele.
CAPITOLUL 3 ROLUL ASISTENTEI MEDICALE IN INGRIJIREA
PACIENTULUI CU SPONDILITA ANCHILOPOETICA

3.1. ROLUL PROPRIU

3.1.1.Asigurarea conditiilor de spitalizare
3.1.2.Rolul asistentei medicale in examinarea clinica a pacientului
3.1.3.Supravegherea pacientului
3.1.4.Pregatirea preoperatorie si ingrijirea postoperatorie
3.1.5.Rolul asistentei medicale in alimentatia pacientului
3.1.6. Rolul asistentei medicale in educatia sanitara a pacientilor

3.2. ROLUL DELEGAT

3.2.1. Rolul asistentei medicale in examinarea paraclinical
3.2.2. Rolul asistentei medicale in administratrea tratamentului

3.3. DESCRIEREA A DOUA TEHNICI

 CAPITOLUL 4 STUDIU DE CAZ

Cazul nr. 1

I. CULEGEREA DATELOR

Date relativ stabile:

Nume : M
Prenume: R
Vârsta: 43 ani
Sex: M.

Date variabile
Starea civilă: căsătorit
Nr. Copii : 1
Religia: Ortodoxă
Ocupația: Inginer
Naționalitate: Română
Domiciliul: F.
Localitatea: F.
Studii: superioare
Locuiește : împreună cu soția și copilul.
Rețeaua de susținere a persoanei: pacientul este căsătorit, soția este contabilă, are un copil.
Grup sanguin: A(II), Rh pozitiv

Diagnosticul de trimitere: observație lombosciatică.

Antecedente medicale: zona zoster la vârsta de 35 de ani.
Antecedente heredocolaterale: tatăl pacientului a suferit de poliartrită.
Antecedente personale: (fiziologice și patologice):
Bolile copilăriei: fără
Vaccinări: vaccinare împotrivă pojarului, rubeolei și oreionului.
Traumatisme: Nu a avut.
Boli anterioare: apendicită acută.
Spitalizări: Spitalizare pentru apendicectomie.
Intervenții chirurgicale: apendicectomie

Elemente fizice și reacționale:

Alergii: nu este alergic la nimic
Deficiențe senzoriale: nu prezintă

Antecedente familiale: Nu există istoric de boli cronice sau afecțiuni mentale ale
membrilor familiei.

Mod de viață și obișunințe:

Hobby: grafică pe calculator.
Alimentația: Diversificată
Consumul de cafea, tutun, alcool: o cafea pe zi, tutun 5-10 țigări pe zi, alcool ocazional.

Probleme de sănătate actuale: Durere la nivelul toracelui, inferior în zona lombară.

Durere iradiată la nivelul membrului inferior, până la genunchi; rigiditate; oboseală rapidă;
reducerea semnificativă a mobilității; impotență funcțională; somn perturbat de durere.

Mediul ambiental: Mediu liniștit. Nu există factori care să modifice starea de bine a
pacientului. Mediul de lucru determină stare de stres și anxietate.

Profilul psiho-socio-cultural:
Anxietate: moderată
Stres: ușor stresat
Comfort: disconfort cauzat de boală.
Stare depresivă: nu prezintă
Stare de constiență: pacientul este conștient și are o orientare bună.
Capacitate de comunicare: este comunicativ.

II. ISTORICUL BOLII

 De mai bine de 3-4 luni pacientul M.R. susține că prezintă dureri de la nivelul zonei
lombare a toracelui până la nivelul genunchiului. Dimineața prezintă o rigidiate crescută,
cât și în perioadele în care petrece câteva ore în poziție șezând în fața computerului sau în
caz de temperaturi scăzute. Durerea și rigiditatea se ameliorează la mers și efort fizic de
mică intensitate. Pacientul susține că obosește destul de rapid. Pacientul este trimis la
secția Ortopedie pentru consult și examene amănunțite.

MOTIVELE INTERNĂRII ACTUALE :

- Stare generală alterată
- Durere în zona lombară și a membrului, până în zona genunchiului
- Impotență functională
- Rigiditate
- Oboseală rapidă
- Somn perturbat de durere

Diagnosticul medical la internare: Spondilită anchilopoetică

Anamneza asistențeimedicale:
Pacientul în vârstă de 31 de ani, echilibrat din punct de vedere fizic, se prezintă cu
următoarele manifestări de dependenţă:
- Durere la nivelul toracelui, inferior, în zona lombară. Durere iradiată la nivelul
membrului inferior, până la genunchi.
- T.A.: 130/85 mmHg
- Puls: 90 pulsaţii/minut
- Temperatura: 37 ˚C
- Respiraţia: fiziologică, ușoară tahipnee

Simtomatologie: evoluţie asimptomatică o lungă perioadă de timp; durere articulară:

intensitate variabilă (şoldul doare cel mai tare, mâna cel mai puţin); meteorodependenţă
(durerea are o intensitate mai mare la temperaturi scăzute), ameliorată dupa efort mediu
(există însă bolnavi cu dureri chiar şi în repaus); poate iradia la nivelul unei alte articulaţii;
nu depăşeşte 30 minute. Reducerea mobilităţii articulare (mişcări active, pasive); impotenţă
funcţională.

DIAGNOSTIC
Diagnostic pozitiv:
1. Criterii clinice:
- durere lombară joasă şi redoare de peste 3 luni, ce se ameliorează prin exerciţii şi nu
dispare în repaus;
- limitarea mişcărilor coloanei lombare în plan sagital şi frontal;
- tardiv, limitarea expansiunii cutiei toracice, faţă de valorile normale corectate.

2. Criterii radiologice: sacroileită bilaterală, gradul II-IV,

Spondilita anchilopoetică este diagnosticată în prezenţa sacroileitei (diagnostic
radiologic), asociată cu cel puţin un criteriu clinic.

EVOLUŢIE: Rareori, evoluţia este gravă, progresând spre anchiloză într-un interval scurt
de timp.

PROGNOSTIC: dependent de:

 vârsta debutului,
 prezenţa manifestărilor extraarticulare,
 prezenţa oligoartritei,
 prezenţa afectării articulaţiei coxofemurale,
 prezenţa dactilitei.

Aprecierea problemelor de dependență și independență conform celor 14 nevoi

fundamentale:

1. Nevoia de a respira si de a avea o bună circulație

M.I.(Manifestări de independență) - fără raluri, cu torace normal conformat
M.D.(Manifestări de dependență)– bolnavul are o respiraţie usor tahipneică, 20
respiraţii/min., , frecvenţa, ritmul şi amplitudinea respiraţiei usor accentuate. Circulația
periferică (cazul membrului inferior) este afectată.
2. Nevoia de a se mişca şi a avea o bună postură
M.I. (Manifesttări de independență) – nu prezintă
M.D.(Manifestări de dependență) - limitarea mişcărilor datorită durerilor la mobilizare
și rigidității.
3. Nevoia de a dormi şi a se odihni
M.I. (Manifesttări de independență) – nu prezintă
M.D.(Manifestări de dependență) – perturbarea modului de somn legat de durere.
4. Nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca
M.I. (Manifestări de independență) - bolnavul se îmbracă şi se dezbracă fără ajutor din
partea personalului medical.
M.D.(Manifestări de dependență) – bolnavul dă dovadă de stângăcie și resimte durere
la mișcare.
5. Nevoia de a menţine temperatura corpului în limite normale
M.I. (Manifesttări de independență) – bolnavul are o temperatură normală
M.D.(Manifestări de dependență) - temperatură scăzută la membrele inferioare.
6. Nevoia de a menţine tegumentele curate şi integre
M.I.(Manifestări de independență) - își poate efectua singur igiena cavității bucale.

M.D.(Manifestări de dependență) – își acordă cu greutate îngrijiri de igienă membrului

inferior;
7. Nevoia de a evita pericolele
M.I.(Manifestări de independență) – nu prezintă.
M.D.(Manifestări de dependență) – durere în zona lombară și la nivelul membrului inferior.
8. Nevoia de a bea şi de a mânca
M.I. (Manifestare de independență) - nu prezintă.
M.D. (Manifestare de dependență) - alimentație deficitară.
9. Nevoia de a elimina
M.I. (Manifestare de independență) – bolnavul elimină normal, diureza pe 24 h
aproximativ 1400 ml, urina este hipercromă, micţiunile sunt normale, rinichi normali.
M.D. (Manifestare de dependență) – nu prezintă
10. Nevoia de a comunica cu semenii
M.I. (Manifestare de independență) – bolnavul este o persoană comunicativă, sociabilă,
comunică cu personalul medical arătându-şi interes faţă de boala sa.
M.D. (Manifestare de dependență) – nu prezintă
11. Nevoia de a acţiona conform propriilor credinţe şi valori
M.I. (Manifestare de independență)– bolnavul este o persoană credincioasă, de origine
ortodoxă, participând la serviciul religios.
M.D. (Manifestare de dependență) – nu prezintă

12. Nevoia de a se recreea

M.I. (Manifestare de independență) – bolnavul își petrece timpul în mod plăcut.
M.D. (Manifestare de dependență) – nu prezintă
13. Nevoia de a fi ocupat şi de a se realiza
M.I. (Manifestare de independență)– bolnavul este ocupat, îşi asumă atribuţiile de
familie şi faţă de societate.
M.D. (Manifetare de dependență) – nu prezintă
14. Nevoia de a învăţa să-şi păstreze sănătatea
M.I. (Manifestare de independență) – bolnavul este conştient de starea sa de sănătate,
fiind cooperant cu personalul medical, preocupându-se de starea de sănătate şi
îngrijind-o.
M.D. (Manifestare de dependență) – nu prezintă.

Departajarea manifestărilor de dependență:

1. Nevoia de a respira și a avea o bună circulație - ușoară tahipnee, frecvența, ritm și

amplitudine ușor mărite;
2. Nevoia de a se mișca și de a menține o postură corectă - stare de imobilitate parțială
impusă de afecțiune.
3. Nevoia de a dormi și de a se odihni – insomnie.
4. Nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca - dificultate în a se îmbrăca şi dezbrăca;
5. Nevoia de a bea și a mânca – alimentație deficitară.
6. Nevoia de a fi curat, îngrijit şi a proteja mucoasele şi tegumentele curate - își
acordă cu greutate îngrijiri de igienă membrului inferior;
7. Nevoia de a evita pericolele - durere în zona lombară și la nivelul membrului inferior.
 Cazul nr. 2

I. Culegerea Datelor

Date relative stabile:

Nume : I.
Prenume: M.
Vârsta: 31 ani (Data nașterii: 22. 02.1980)
Sex: M.

Date variabile:
Starea civilă: căsătorit
Nr. Copii :
Religia: Ortodoxă
Ocupația: Inginer software
Naționalitate: Română
Domiciliul: F.
Localitatea: F.
Studii: superioare
Locuiește : împreună cu soția și copilul.
Rețeaua de susținere a persoanei: pacientul este căsătorit, soția este avocat
Grup sanguin: A(II), Rh pozitiv

Diagnosticul de trimitere: observație lombosciatică.

Antecedente medicale : poliartrită.
Antecedente heredocolaterale: mama pacientului a suferit de reumatism articular acut.
Antecedente personale (fiziologice și patologice): a practicat sporturi dure.
Bolile copilăriei:
Vaccinări: vaccinare specific în copilărie
Traumatisme: repetate ca urmare a unorcontacte fizice dure în timpul practicării unor
sporturi dure de impact.
Boli anterioare: fără
Spitalizări: Spitalizare pentru spondilită anchilopoetică
Intervenții chirurgicale: fără

Elemente fizice și reacționale:

Alergii: nu este alergic la nimic
Deficiențe senzoriale: nu prezintă

Antecedente familiale: Nu există istoric de boli cronice sau afecțiuni mentale ale
membrilor familiei.

Mod de viață obișnuințe:

Hobby: fotbal
Alimentația: Diversificată
Consumul de cafea, tutun, alcool: o cafea pe zi, tutun 1 pachet tigări pe zi, alcool
ocazional.

Probleme de sănătate actuală: Durere la nivelul toracelui, inferior în zona lombară.

Durere iradiată la nivelul membrului inferior, până la genunchi; rigiditate; oboseală rapidă;
reducerea semnificativă a mobilității; impotență funcțională; somn perturbat de durere.

Mediul ambiental: Mediu liniștit. Nu există factori care să modifice starea de bine a
pacientului. Mediul de lucru determină stare de stres.

Profilul psiho-social-cultural:
Anxietate: moderată
Stres: stresat
Comfort: disconfort cauzat de boală.
Stare depresivă: nu prezintă
Stare de constiență: pacientul este conștient și are o orientare bună.
Capacitate de comunicare: este comunicativ.

II. ISTORICUL BOLII

 De mai bine de 3-4 luni pacientul I.M. susține că prezintă dureri de la nivelul zonei
lombare a toracelui până la nivelul genunchiului. Dimineața prezintă o rigidiate crescută,
cât și în perioadele în care petrece câteva ore în poziție șezând în fața computerului sau în
caz de temperaturi scăzute. Durerea și rigiditatea se ameliorează la mers și efort fizic de
mică intensitate. Pacientul susține că obosește destul de rapid.

Motivele internării actuale :

- Stare generală alterată
- Durere în zona lombară și a membrului, până în zona genunchiului
- Impotență functională
- Rigiditate
- Oboseală rapidă
- Somn perturbat de durere

Diagnosticul medical la internare: dureri toracice si lombare;

Anamneza asistenței medicale:

Pacientul în vârstă de 31 de ani, echilibrat din punct de vedere fizic, se prezintă cu
următoarele manifestări de dependenţă:
- Durere la nivelul toracelui, inferior, în zona lombară. Durere iradiată la nivelul
membrului inferior, până la genunchi.
- T.A.: 140/85 mmHg
- Puls: 90 pulsaţii/minut
- Temperatura: 37 ˚C
- Respiraţia: fiziologică, ușoară tahipnee

SIMPTOMATOLOGIE: evoluţie asimptomatică o lungă perioadă de timp; durere

articulară: intensitate variabilă (şoldul doare cel mai tare, mâna cel mai puţin);
meteorodependenţă (durerea are o intensitate mai mare la temperaturi scăzute), ameliorată
dupa efort mediu (există însă bolnavi cu dureri chiar şi în repaus); poate iradia la nivelul
unei alte articulaţii; nu depăşeşte 5-30 minute. Reducerea mobilităţii articulare (mişcări
active, pasive); impotenţă funcţională.
DIAGNOSTIC
Diagnostic pozitiv:
3. Criterii clinice:
- durere lombară joasă şi redoare de peste 3 luni, ce se ameliorează prin exerciţii şi nu
dispare în repaus;
- limitarea mişcărilor coloanei lombare în plan sagital şi frontal;
- tardiv, limitarea expansiunii cutiei toracice, faţă de valorile normale corectate.

4. Criterii radiologice: sacroileită bilaterală, gradul II-IV,

Spondilita anchilopoetică este diagnosticată în prezenţa sacroileitei (diagnostic
radiologic), asociată cu cel puţin un criteriu clinic.

EVOLUŢIE: Rareori, evoluţia este gravă, progresând spre anchiloză într-un interval scurt
de timp

PROGNOSTIC: dependent de:

- vârsta debutului,
- prezenţa manifestărilor extraarticulare,
- prezenţa oligoartritei,
- prezenţa afectării articulaţiei coxofemurale,
- prezenţa dactilitei.

Aprecierea problemelor de dependență și independență conform celor 14 nevoi

fundamentale:

1. Nevoia de a respira si de a avea o bună circulație

M.I.(Manifestări de independență) - fără raluri, cu torace normal conformat
M.D.(Manifestări de dependență)– bolnavul are o respiraţie usor tahipneică, 20
respiraţii/min., , frecvenţa, ritmul şi amplitudinea respiraţiei usor accentuate. Circulația
periferică (cazul membrului inferior) este afectată.
2. Nevoia de a se mişca şi a avea o bună postură
 M.I. (Manifesttări de independență) – nu prezintă
M.D.(Manifestări de dependență) - Stare de imobilitate parțială impusă de afecțiune.
3. Nevoia de a dormi şi a se odihni
M.I. (Manifesttări de independență) – nu prezintă
M.D.(Manifestări de dependență) – perturbarea modului de somn legat de durere.
4. Nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca
M.I. (Manifesttări de independență) - nu prezintă
M.D.(Manifestări de dependență) – bolnavul dă dovadă de stângăcie și resimte durere
la mișcare.
5. Nevoia de a menţine temperatura corpului în limite normale
M.I. (Manifesttări de independență) – bolnavul are o temperatură normală
M.D.(Manifestări de dependență) - temperatură scăzută la membrele inferioare.
6. Nevoia de a menţine tegumentele curate şi integre
M.I.(Manifestări de independență) - pacientul prezintă tegumente normal colorate, fără
leziuni prezente, cu o toaletă în stare bună.
M.D.(Manifestări de dependență) – își acordă cu greutate îngrijiri de igienă membrului
superior;
7. Nevoia de a evita pericolele
M.I.(Manifestări de independență) – nu prezintă.
M.D.(Manifestări de dependență) – durere în zona lombară și la nivelul membrului
inferior.
8. Nevoia de a bea şi de a mânca
M.I. (Manifestare de independență) – alimentaţie adecvată, stare de hidratare bună.
M.D. (Manifestare de dependență) - nu prezintă
9. Nevoia de a elimina
M.I. (Manifestare de independență) – bolnavul elimină normal, diureza pe 24 h
aproximativ 1400 ml, urina este hipercromă, micţiunile sunt normale, rinichi normali.
M.D. (Manifestare de dependență) – nu prezintă
10. Nevoia de a comunica cu semenii
M.I. (Manifestare de independență)– bolnavul este o persoană comunicativă, sociabilă,
comunică cu personalul medical arătându-şi interes faţă de boala sa.
M.D. (Manifestare de dependență) – nu prezintă
11. Nevoia de a acţiona conform propriilor credinţe şi valori
 M.I. (Manifestare de independență) – bolnavul este o persoană credincioasă, de origine
ortodoxă, participând la serviciul religios.
M.D. (Manifestare de dependență) – nu prezintă
12. Nevoia de a se recreea
M.I. (Manifestare de independență)– bolnavul își petrece timpul în mod plăcut.
M.D. (Manifestare de dependență) – nu prezintă
13. Nevoia de a fi ocupat şi de a se realiza
M.I. (Manifestare de independență) – bolnavul este ocupat, îşi asumă atribuţiile de
familie şi faţă de societate.
M.D. (Manifetare de dependență) – nu prezintă
14. Nevoia de a învăţa să-şi păstreze sănătatea
M.I. (Manifestare de independență)– bolnavul este conştient de starea sa de sănătate,
fiind cooperant cu personalul medical, preocupându-se de starea de sănătate şi
îngrijind-o.
M.D. (Maniffestare de dependență) – nu prezintă.

Departajarea manifestărilor de dependență:

1. Nevoia de a respira și a avea o bună circulație - ușoară tahipnee, frecvența, ritm și

amplitudine ușor mărite;
2. Nevoia de a se mișca și de a menține o postură corectă - stare de imobilitate parțială
impusă de afecțiune.
3. Nevoia de a dormi și de a se odihni - insomnie
4. Nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca - dificultate în a se îmbrăca şi dezbrăca;
5. Nevoia de a-si menţine temperatura corpului în limite normale - extremităţi
inferioare reci;
6. Nevoia de a fi curat, îngrijit şi a proteja mucoasele şi tegumentele curate - își
acordă cu greutate îngrijiri de igienă membrului superior;
7. Nevoia de a evita pericolele - durere în zona lombară și la nivelul membrului
inferior.
 Cazul nr. 3

Date relativ stabile:

Nume : D
Prenume: M
Vârsta: 40 ani
Sex: M.
Înălțime 1,78 cm
Greutate: 92 kg

Date variabile
Domiciliul: Vaslui
Localitatea: Vaslui
Ocupația: pensionar medical
Starea civilă: căsătorit
72

Nr. Copii : 1
Religia: -
Naționalitate: Română
Studii: superioare
Locuiește : împreună cu soția și copilul.
Rețeaua de susținere a persoanei: pacientul este căsătorit, soția este casnică, are un copil.
Grup sanguin: A(II), Rh pozitiv

Diagnosticul de internare: observație lombosciatică.

Antecedente medicale: apendicectomie la vârsta de 30 de ani.
Antecedente heredecolaterale – mama pacientului a suferit de psoriazis articular.
Antecedente personale (fiziologice și patologice):
Vaccinări: vaccinare împotrivă pojarului, rubeolei și oreionului și celelalte vaccinuri specific
vârstei;
Traumatisme: multiple traumatisme în copilărie soldate cu fracturi, de member și bazin, a
practicat un sport cu impact fizic (hochei): a suferit traumatisme prin cădere de la înălțime ca
urmare a unui accident în timpul serviciului;
48
 Boli anterioare: bolile copilăriei;
Spitalizări: internări repetate;
Intervenții chirurgicale: fără

Elemente fizice și reacționale:

Alergii: nu este alergic la nimic
Deficiențe senzoriale: nu prezintă

Antecedente familiale: Există istoric de boli cronice în familie pe linia maternă (poliartrita
reumatoidă etc ) , tatăl decedat accident vascular cerebral;

Mod de viață și obișnuințe:

Hobby: videografie
Alimentația: Diversificată
Consumul de cafea, tutun, alcool: fără

Probleme de sănătate actuală: Durere la nivelul toracelui, inferior în zona lombară, dureri
72

accentuate fesiere. Durere iradiată la nivelul membrului inferior, până la genunchi; rigiditate;
oboseală rapidă; reducerea semnificativă a mobilității; impotență funcțională; somn perturbat de
durere, rigiditate musculară accentuate dimineața la trezire, somn superficial.

Mediul ambiental: Mediu liniștit. Nu există factori care să modifice starea de bine a
pacientului. Stadiul de boală determină stare de stres și anxietate accentuate.

Profilul psiho-socio-cultural:
Anxietate: accentuată
Stres: stresat
Comfort: disconfort cauzat de boală.
Stare depresivă: Sindrom depresiv
Stare de constiență: pacientul este conștient și are o orientare, cu ușoare crize amnezice;
Capacitate de comunicare: în funcție de starea de bine sau nu a sănătății.

49
 II. ISTORICUL BOLII

De mai bine de 10 ani de zile pacientul D. M. prezintă dureri de la nivelul zonei lombare
a toracelui până la nivelul genunchiului. Dimineața prezintă rigiditate crescută sau în caz de
temperaturi scăzute cu stări de anchiloză repetate. Durerea și rigiditatea se ameliorează la mers
și efort fizic de mică intensitate la câteva ore de la trezire. Pacientul susține că obosește destul de
rapid și are stări generale de rău cu dureri accentuate de oase, intercostale și ale osului stern, cu
inflamări și tumefacții ale încheieturilor;

Motivele internării actuale :

- Stare generală alterată
- Lombalgii de tip inflamator, dureri sternocostale, fatigabilitate accentuate;
- Durere în zona lombară și a membrului, până în zona genunchiului
- Rigiditate
- Oboseală rapidă
- Stări de insomnii și somn perturbat de durere
72

Diagnosticul medical la internare: Spondilită anchilopoetică stadiul III- IV

Anamneza asistenței medicale:

Pacientul în vârstă de 40 de ani, echilibrat din punct de vedere fizic, se prezintă cu
următoarele manifestări de dependenţă:
- Durere la nivelul toracelui, inferior, în zona lombară. Durere iradiată la nivelul membrului
inferior, până la genunchi.
- T.A.: 120/70 mmHg
- Puls: 90 pulsaţii/minut
- Temperatura: 37 ˚C
- Respiraţia: fiziologică: normală

Simptomatologie: evoluţie asimptomatică o lungă perioadă de timp; durere articulară:

intensitate variabilă (şoldul doare cel mai tare), meteorodependenţă (durerea are o intensitate
mai mare la temperaturi scăzute), ameliorată dupa efort mediu (există însă bolnavi cu dureri

50
 chiar şi în repaus); poate iradia la nivelul unei alte articulaţii; depăşeşte 30 minute. Reducerea
mobilităţii articulare (mişcări active, pasive); impotenţă funcţională.
DIAGNOSTIC
Diagnostic pozitiv:
5. Criterii clinice:
 durere lombară joasă şi redoare de peste 3 luni, ce se ameliorează prin exerciţii şi nu
dispare în repaus;
 limitarea mişcărilor coloanei lombare în plan sagital şi frontal;
 tardiv, limitarea expansiunii cutiei toracice, faţă de valorile normale corectate.

6. Criterii radiologice: sacroileită bilaterală, gradul II-IV,

Spondilita anchilopoetică este diagnosticată în prezenţa sacroileitei (diagnostic radiologic),
asociată cu cel puţin un criteriu clinic.

Evoluție: Evoluție cu progress spre anchiloză.

Prognostic: dependent de:

72

 vârsta debutului,
 prezenţa manifestărilor extraarticulare,
 prezenţa oligoartritei,
 prezenţa afectării articulaţiei coxofemurale,
 prezenţa dactilitei.

Aprecierea problemelor de dependență și independență conform celor 14 nevoi

fundamentale:

1) Nevoia de a respira si de a avea o bună circulație

M.I.(Manifestări de independență) - fără raluri, cu torace normal conformat
M.D.(Manifestări de dependență) - bolnavul are o respiraţie usor tahipneică, 20
respiraţii/min., , frecvenţa, ritmul şi amplitudinea respiraţiei usor accentuate. Circulația
periferică (cazul membrului inferior) este afectată.
2) Nevoia de a se mişca şi a avea o bună postură
M.I. (Manifestări de independență) - nu prezintă

51
 M.D.(Manifestări de dependență) - limitarea mişcărilor datorită durerilor la mobilizare și
rigidității.
3) Nevoia de a dormi şi a se odihni
M.I. (Manifesttări de independență) - nu prezintă
M.D.(Manifestări de dependență) - perturbarea modului de somn legat de durere.
4) Nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca
M.I. (Manifesttări de independență) - bolnavul se îmbracă şi se dezbracă fără ajutor din
partea personalului medical.
M.D.(Manifestări de dependență) – bolnavul dă dovadă de stângăcie și resimte durere la
mișcare.
5) Nevoia de a menţine temperatura corpului în limite normale
M.I. (Manifesttări de independență) - bolnavul are o temperatură normală
M.D.(Manifestări de dependență) - temperatură scăzută la membrele inferioare.
6) Nevoia de a menţine tegumentele curate şi integre
M.I.(Manifestări de independență) - pacientul prezintă tegumente normal colorate, fără
leziuni prezente, cu o toaletă în stare bună
M.D.(Manifestări de dependență) - nu prezintă.
72

7) Nevoia de a evita pericolele

M.I.(Manifestări de independență) - nu prezintă.
M.D.(Manifestări de dependență) - modificarea stării de bine este legată de durere,
manifestată prin agitaţie.
8) Nevoia de a bea şi de a mânca
M.I. (Manifestare de independență) - nu prezintă.
M.D. (Manifestare de dependență) - dificultate de a se alimenta.
9) Nevoia de a elimina
M.I. (Manifestare de independență) - bolnavul elimină normal, diureza pe 24 h aproximativ
1400 ml, urina este hipercromă, micţiunile sunt normale, rinichi normali.
M.D. (Manifestare de dependență) – nu prezintă
10) Nevoia de a comunica cu semenii
M.I. (Manifestare de independență) - bolnavul este o persoană comunicativă, sociabilă,
comunică cu personalul medical arătându-şi interes faţă de boala sa.
M.D. (Manifestare de dependență) - nu prezintă
11) Nevoia de a acţiona conform propriilor credinţe şi valori

52
 M.I. (Manifestare de independență) - bolnavul este o persoană credincioasă, de origine
ortodoxă, participând la serviciul religios.
M.D. (Manifestare de dependență) - nu prezintă
12) Nevoia de a se recreea
M.I. (Manifestare de independență) - bolnavul își petrece timpul în mod plăcut.
M.D. (Manifestare de dependență) - nu prezintă
13) Nevoia de a fi ocupat şi de a se realiza
M.I. (Manifestare de independență) - bolnavul este ocupat, îşi asumă atribuţiile de familie şi
faţă de societate.
M.D. (Manifetare de dependență) - nu prezintă
14) Nevoia de a învăţa să-şi păstreze sănătatea
M.I. (Manifestare de independență) - bolnavul este conştient de starea sa de sănătate, fiind
cooperant cu personalul medical, preocupându-se de starea de sănătate şi îngrijind-o.
M.D. (Manifestare de dependență) - nu prezintă.

Departajarea manifestărilor de dependență:

72

1. Nevoia de a respira și a avea o bună circulație - ușoară tahipnee, frecvența, ritm și

amplitudine ușor mărite;
2. Nevoia de a se mișca și de a menține o postură corectă - grad de mobilitate scăzut,
incapacitatea de a se mișca normal;
3. Nevoia de a dormi și de a se odihni – insomnia.
4. Nevoia de a bea și a mânca - dificultate de a se alimenta.
5. Nevoia de a-si menţine temperatura corpului în limite normale - extremităţi inferioare
reci;
6. Nevoia de a fi curat, îngrijit şi a proteja mucoasele şi tegumentele curate - își acordă cu
greutate îngrijiri de igienă membrului superior;
7. Nevoia de a evita pericolele - Stare de imobilitate parțială impusă de afecțiune, rigiditate.

53
 CONCLUZII
PROPUNERI SI NOUTATI
BIBLIOGRAFIE
72

54