CUPRINS:

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1 ANATOMIA SI FIZIOLOGIA ORGANULUI

AFECTAT
1.1. Anatomia organului afectat
1.2. Fiziologia organului afectat

CAPITOLUL 2 AFECTIUNEA
2.1. Definitie
2.2.Etiologie
2.3.Fiziopatologie
2.4.Anatomie patologica
2.5.Tabloul clinic
2.6.Forme clince
2.7.Investigatii
2.8.Diagnostic
2.8.1.Diagnostic pozitiv
2.8.2.Diagnostic diferential
2.9.Tratament
2.9.1.Tratament profilactic
2.9.2.Tratament igieno-dietetic
2.9.3.Tratament medicamentos
2.9.4.Tratament chirurgical
2.10.Evolutie. Prognostic. Complicatii

1
CAPITOLUL 3 ROLUL ASISTENTEI MEDICALE IN INGRIJIREA
PACIENTULUI CU SPONDILITA ANCHILOPOETICA
3.1. ROLUL PROPRIU
3.1.1.Asigurarea conditiilor de spitalizare
3.1.2.Rolul asistentei medicale in examinarea clinica a pacientului
3.1.3.Supravegherea pacientului
3.1.4.Pregatirea preoperatorie si ingrijirea postoperatorie
3.1.5.Rolul asistentei medicale in alimentatia pacientului
3.1.6. Rolul asistentei medicale in educatia sanitara a pacientilor
3.2. ROLUL DELEGAT
3.2.1. Rolul asistentei medicale in examinarea paraclinical
3.2.2. Rolul asistentei medicale in administratrea tratamentului
3.3. DESCRIEREA A DOUA TEHNICI

CAPITOLUL 4 STUDIU DE CAZ

Cazul nr. 1
Cazul nr. 2
Cazul nr. 3

CONCLUZII
PROPUNERI SI NOUTATI
BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

2
 Spondilita anchilozantă este o afecțiune inflamatorie cronică care afectează
predominant coloana vertebrală, acest proces inflamator debutând frecvent la nivelul
articulaților sacroiliace și progresând ascendent. Boala evoluează spre fibroză, anchiloză și
osificare a coloanei vertebrale, proces exprimat în denumirea grecească a bolii, “spondilos”
care înseamnă vertebră și “anchilos” care înseamnă strâmb. Suferința mai este cunoscută
sub numele de: pelvispondilită anchilozantă, boala Marie Strumpel, spondilartrita
anchilozanta si spondilita anchilopoetica.
Spondilita anchilozantă este o afectiune reumatismală progresivă având o cauză
necunoscută care aparține grupului spondilartropatiilor seronegative. Ea se caracterizează
prin afectarea articulațiilor sacroiliace, a coloanei vertebrale și a unor articulații periferice
mari. Aceasta boală este de trei ori mai frecventă la barbați și în special la cei tineri, intre
20 și 40 de ani, iar gravitatea bolii este determinata de faptul că, incorect tratată, evoluează
spre anchiloză, în 10-15 ani inducând un handicap major pacientilor.
Formă de artrită cu evoluție cronică, spondilita ankilozantă provoacă o calcifiere a
articulațiilor coloanei vertebrale și costovertebrale și generează în timp anchilozarea
coloanei vertebrale și blocarea acesteia sau transformarea ei în "coloană de bambus" care
este o coloană vertebrală lipsită complet de flexibilitate și mobilitate, ce va invalida
pacientul. Această boală debutează cu dureri în zona lombară, în special după ce bolnavul
stă întins mai mult timp. Durerile sunt provocate de inflamarea articulației din zona
sacroiliacă, dureri ce se vor extinde fie ascedent spre zona cervicală fie descedent spre
zona inghinală. Procesul de anchilozare poate afecta și alte regiuni ale sistemului osos:
articulațiile umerilor, coxofemurală, a genunchiului.

CAPITOLUL 1 ANATOMIA SI FIZIOLOGIA ORGANULUI

AFECTAT

3
 1.1. Anatomia organului afectat

Scheletul zonei este alcătuit din coloana vertebrală, centura scapulohumerală,

cutia toracică şi centura pelviană.

Coloana vertebrală reprezintă scheletul axial, fiind situată în partea mediană şi

posterioară a corpului. Îndeplineşte un triplu rol, fiind axul de susţinere al corpului,
protejând măduva spinării şi participând la executarea diferitelor mişcări ale trunchiului şi
capului.
(fig. I.1)

7 Vertebre cervicale

12 Vertebre toracice

5 Vertebre lombare

Sacru

Coccis

Fig. I.1. Coloana vertebrală

Vertebrele poartă diferite denumiri împrumutate de la regiunile respective:

1. Vertebrele cervicale răspund gâtului. Ele sunt în număr de 7 şi se notează de la
C1 la C7; împreună formează coloana cervicală.
2. Vertebrele toracice răspund toracelui; ele sunt în număr de 12 (se notează de la
T1 la T12) formând împreună coloana toracică.
3. Vertebrele lombare răspund regiunii lombare (peretele posterior al
abdomenului); ele sunt în număr de 5 (se notează de la L1 la L5) şi împreună formează
coloana lombară.

4
 Vertebrele coloanei cervicale, toracice şi lombare sunt oase mobile şi independente;
ele se mai numesc din această cauză vertebre adevărate.

4. Vertebrele sacrate în număr de 5 (se notează de la S1 la S5) - şi vertebrele

coccigiene - în număr de 4-5 (se notează de la Co1 la C05) răspund pelvisului. Ele se
sudează dând naştere la două oase: sacrul, respective coccigele. Fiind oase sudate între ele
se mai numesc vertebre false.
Vertebrele adevărate sunt constituite după un tip comun; toate au, prin urmare,
anumite caractere generale. Vertebrele prezintă însă și modificări regionale, din cauza
raporturilor anatomice diferite, cât și a diferențelor funcționale. Aceste modificări
formează caracterele regionale ale vertebrelor. Unele vertebre prezintă particularități
anatomice care le deosebesc chiar și în cadrul regiunii din care fac parte, formând
caracterele speciale ale vertebrelor.

Caracterele generale ale vertebrelor adevărate

O vertebră adevărată are două părți: una anterioară, reprezentând un segment de
cilindru plin, numit „corpul vertebrei”; alta posterioară reprezentând arcul vertebrei. (Fig.
I.2)
Arcul vertebrei este legat de corpul vertebrei prin două mici punți numite „pediculii arcului
vertebral”.

5
 Fig. I.2. Vertebra

Elementele unei vertebre sunt: corpul, arcul și pediculii arcului delimitează gaura
vertebrei.
1. Corpul vertebrei este porțiunea cea mai voluminoasa a vertebrei. El prezintă
două două fețe: una superioară și alta inferioară, precum și o circumferință. Circumferința
are o porțiune anterioară ce se întinde între cei doi pediculi ai arcului vertebral și o porțiune
posterioară care privește gaura vertebrei, formând astfel peretele anterior al acesteia.
2. Arcul vertebral formează perete posterior al găurii vertebrale și este alcătuit din
mai multe elemente:
- Două lame vertebrale, ce se întind de la pediculi la procesul spinos. Fiecare lamă
prezintă: fața anterioară ce privește spre gaura vertebrei; fața posterioară acoperită de
mușchi; două margini: una superioară, alta inferioară; o extremitate medială ce se unește cu
cea de partea opusă; o extremitate laterală ce se întinde pâna la masivul osos format de
pedicul, procesul transversar și procesele articulare;
- Procesul spinos ce se prelungește înapoi, pornind de la locul de unire a celor două lame
vertebrale. Procesul spinos are o bază, un vârf, două fețe laterale, o margine superioară și
alta inferioară;
- Procesul transversar este reprezentat de doua proeminențe: una dreaptă și alta stângă, ce
pleacă de pe părțile laterale ale arcului vertebral. Prezintă o bază, un vârf, o față anterioară
și alta posterioară, o margine superioară și alta inferioară.
- Procesele articulare, în număr de patru, se grupează în două superioare și două inferioare.
Procesele superioare al unei vertebre se articulează cu procesele articulare inferioare ale
vertebrei superioare.
3. Pediculul vertebral este reprezentat de cele două punți care unesc extremitatea
fiecărui arc vertebral cu corpul vertebrei. Pediculii au câte o margine inferioară mai scobită
și alta superioara mai puțin scobită. Prin suprapunerea a două vertebre între aceste margini
scobite, se delimitează gaura intervertebrală.
4. Gaura vertebrală este formată înainte de corpul vertebrei, înapoi de arcul
vertebral, iar pe lateral de către pediculii vertebrali. Din suprapunerea tuturor găurilor
vertebralem ia naștere canalul vertebral.

6
 Vertebrele false sunt în număr de nouă sau zece; ele se sudează formând două oase:
sacrul şi coccigele.
Sacrul este un os median şi nepereche situat în continuarea coloanei lombare,
deasupra coccigelui şi înfipt ca o pană între cele două oase iliace (Fig. I.3).

Pe scheletul articulat este oblic îndreptat de sus în jos şi dinainte înapoi, astfel că
baza lui formează cu ultima vertebră lombară un unghi numit promontoriu
(Promontorium) de o mare importanţă obstetricală şi antropologică. Privit pe un os izolat
se vede că sacrul are extremitatea superioară mai voluminoasă decât cea inferioară, având
forma unei piramide; în plus el este recurbat înainte. Este format prin sudarea a cinci
vertebre sacrate. Osul sacru al adultului prezintă, în general, diferenţe sexuale (evidente):
la bărbat este mai lung, mai îngust şi mai curbat anterior decât la femeie.

Fig. I.3. Sacrul

Coccigele este format prin sudarea a patru vertebre coccigiene {Vertebrae

coccygeae I-IV). Se află situat în continuarea sacrului şi este format din unirea celor patru
sau cinci vertebre coccigiene atrofiate. Este un os median şi nepereche, prezentând de
studiat două feţe, o bază, un vârf şi două margini.
7
 1.2. Fiziologia organului afectat

Curburile fiziologice ale coloanei vertebrale. Coloana vertebrală nu este

rectilinie. Prezintă două feluri de curburi: în plan sagital şi în plan frontal.
1. Curburile în plan sagital. Sunt orientate fie cu convexitatea înainte, când se
numesc lordoze, fie cu convexitatea înapoi, când se numesc cifoze (Fig. I.4). La coloana
vertebrală aceste curburi sunt în număr de patru:
a) curbura cervicală cu convexitatea înainte;
b) curbura toracică - cu convexitatea înapoi;
c) curbura lombară - cu convexitatea înainte;
d) curbura sacro-coccigiană - cu convexitatea înapoi.

În timpul vieţii intrauterine coloana vertebrală prezintă o singură curbură cu

convexitatea înapoi. La nou-născut, coloana vertebrală prezintă un unghi lombosacrat, ce
separă cifoza cervicotoracică de cea sacrococcigiană. Lordoza cervicală apare în lunile 3-5;
este rezultatul ridicării capului de către sugar. Lordoza lombară apare în jurul vârstei de 2
ani şi se datorează staţiunii vertical şi locomoţiei.

8
 Curbură cervicală

Curbură toracală

Curbură lombară

Fig. I.4. Curburile coloanei vertebrale în

2. Curburile în plan frontal Suntplan
maisagital
puţin pronunţate ca cele în plan sagital. În
mod obişnuit întâlnim:
a) curbura cervicală - cu convexitatea la stânga;
b) curbura toracică cu convexitatea la dreapta;
c) curbura lombară – cu convexitatea la stânga.
Curbura toracică este primară, fiind determinată de tracţiunea muşchilor mai
dezvoltaţi la membrul superior drept; celelalte două curburi sunt compensatorii, având
scopul de a restabili echilibrul corporal. La „stângaci", curburile în plan frontal sunt
îndreptate în sens invers.
Mușchii regiunii posterioare a trunchiului și ai cefei

Din punct de vedere al formei și a situației lor, mușchii acestei regiuni sunt de două
feluri:
 Mușchi superficiali, care leagă membrul superior de coloana vertebrală(Fig. I.5)
 Mușchi profunzi, proprii ai coloanei vertebrale(Fig. I.5)

9
 Fig.I.5 Mușchii posteriori ai trunchiului
Din prima categorie de muşchi distingem în primul rând pe cei ce leagă coloana
vertebrală de scapulă, cu localizare în regiunea spino-toracică; ei sunt următorii: muşchiul
trapez, muşchii romboizi mare şi mic şi muşchiul ridicător al scapulei. în al doilea rând
distingem muşchii vertebro-humerali cu localizare lombară, cum este muşchiul dorsalul
mare.

Mușchii planului I - mușchiul Trapez și mușchiul Latissim.

 Mușchiul Trapez are o forma triunghiulară, cu baza la coloana vertebrală și vârful
la humerus. Împreună cu cel de pe partea opusă ocupă regiunea cefei și partea
superioară a spatelui. Când ia punct fix pe coloană ridică umărul, când ia punct fix
pe centura scapulară fibrele superioare înclina capul pe partea respective, iar cele
inferioare contribuie la căţărare.
 Mușchiul Latissim sau Dorsal Mare, este cel mai lat mușchi al corpului, cu o formă
triunghiulară și este situat în partea posteroinferioară a trunchiului.

10
 Mușchii planului II - este format din următorii 5 mușchi:
 Mușchiul Ridicător al scapulei sau Unghiular este situat pe părțile laterale ale
cefei, care răspunde înainte fosei supraclaviculare. Ridică scapula când ia punct fix
pe coloana, iar când ia punct fix pe scapulă înclină coloana de acceaşi parte .
 Mușchiul Romboid este așezat pe peretele posterior al toracelui. Apropie scapula de
coloană.
 Mușchiul Dințat posterior și superior - este un muşchi multi-articular, spinocostal,
plan, subţire, de formă romboidala, situat cranial, în planul intermediar al muşchilor
spatelui. Este interconectat cu m. Serratus posterior inferior prin fascia interdentată.
Ridică coastele, fiind inspirator
 Mușchiul Dințat posterior și inferior este un muşchi multi-articular, spinocostal,
plan, subţire, de formă romboidala, care aparţine planului intermediar al muşchilor
spatelui. Coboară coastele, fiind expirator
 Mușchiul Splenius este un muşchi multi-articular, spinotransversomastoidian,
multifascicular, cilindric, alungit, situate în planul intermediar superficial al m.
erector spinae. În contracţie bilateral sunt extensori ai capului. În contracţie
unilateral înclină capul de aceeaşi parte.

Mușchii planului III – Planul al III-lea al muşchilor spatelui este format, de o parte
şi de alta, de un complex muscular numit muşchiul erector al coloanei vertebrale. Lui i se
adaugă muşchiul spinal. În partea inferioară erectorul coloanei este nedivizat şi poartă
numele de masa comună. În regiunea lombară aceasta se împarte în două coloane diferite,
pe care le putem considera muşchi aparte. Aceştia sunt iliocostalul şi lungul şanţurilor
vertebrale (longissimul). Muşchii componenţi ai acestui plan leagă bazinul de torace şi de
coloana vertebrală, apoi segmentele coloanei vertebrale între ele şi coloana cu craniul.
 Masa comună este cuprinsă într-o lojă osteofibroasă, formată de scheletul regiunii
sacrolombare şi de fascia toracolombară
> Mușchiul Iliocostal pleacă din masa comună și merge în sus încrucișând
succesiv toate coastele, până ce ajunge în regiunea cervicală.
> Mușchiul Longissimus sau Lungul dorsal este situat de-a lungul
șanțurilorvertebrale, medial de mușchiul iliocostal.

11
  Mușchiul Spinal cu localizarea cea mai medială este greu de izolat și identificat,
fasciculele lui fiind amestecate cu cele ale mușchiului Longissim toracal.

Mușchii planului IV – Planul IV este format din fascicule musculare care se întind
de la procesul transvers al unei vertebre la un proces spinos suprajacent, fiind din această
cauză considerate ca făcând parte dintr-un singur complex muscular, numit Mușchiul
Transverospinal. Acest proces muscular îl împărțim în trei grupări, cunoscute sub numele
de mușchii: semispinal, multifizi și rotatori.
 Mușchiul Semispinal ocupă planul cel mai superficial, are fascicule ce sar peste 4
vertebre între punctul de origine și cel de inserție.
 Mușchii Multifizi formează o coloană musculară cu aceeași direcție ca și a
precedentului, care umple șanțurile vertebrale de la sacru până la axis.
 Mușchii Rotatori ocupa planul cel mai profund al mușchiului transversospinal
acoperit de multifizi.

Mușchii Planului V – Planul V este cel mai profund, care acoperă în parte scheletul
osteofibros axial. După inserții, acești mușchi au fost grupați în: mușchi interspinoși,
intertransversari, rotatori ai capului și ridicători ai coastelor.
 Mușchii Interspinoși sunt perechi de fascicule musculare dispuse pe părți laterale
ale ligamentelor interspinoase, ce unesc două procese spinoase vecine. Prezenți în
zona de mobilitate maximă a coloanei vertebrale, ei se împart în mușchi
interspinoși cervicali și mușchi interspinoși lombari.
 Mușchii Intertransversari sunt mușchi mici ce leaga procesele transverse între ele
și dezvoltați în special în regiunile vertebrale cu cea mai mare mobilitate de
lateralitate, adică în regiunea cervicală și lombară.
 Mușchii Rotatori ai capului sunt în număr de patru, situați în partea cea mai
profundă și superioară a cefei. Ei sunt marele și micul drept posterior al capului,
oblicul superior și inferior al capului.
 Mușchii Sacrococcigieni sunt în număr de doi: unul ventral și altul dorsal. Ei se
întind de la sacru la coccige, fiind niște mușchi atrofiați.

12
 Mușchii motori ai coloanei vertebrale sunt: dreptul abdominal, oblicul extern,
oblicul
intern, iliopsoasul, sternocleidomastoidianul, scalenii şi lungul gâtului.

ARTICULAȚIILE COLOANEI VERTEBRALE

Piesele componente ale coloanei vertebrale sunt unite între ele cu ajutorul
diferitelor ligamente. În același timp, coloana vertebrală este unită în sus cu capul, înainte
cu coastele, iar în jos, pe ambele laturi cu oasele coxale.
Vertebrele adevărate se articulează între ele prin corpurile lor și prin procesele
articulare. În același timp, ele se unesc la distanță prin procesele spinoase, lamele
vertebrale și procesele transverse.
Articulaţiile corpurilor vertebrale sunt încadrate în grupul de articulaţii numite
simfize (Symphysis intervertebralis).
Suprafeţele articulare sunt reprezentate prin feţele superioare şi inferioare ale
corpurilor vertebrale. Deoarece aceste feţe sunt uşor excavate, cele două suprafeţe
adiacente delimitează între ele un spaţiu eliptic.

Depresiunea feţelor articulare este atenuată prin prezenţa unei lame fine de cartilaj
hialin, care le acoperă.

Fig.1.6 Ligamente vertebrale, vedere laterală

13
 Mijloacele de unire sunt: discurile intervertebrale şi ligamentele vertebrale
longitudinale, anterior şi posterior. Articulaţiile unco-vertebrale sunt formate prin unirea
proceselor unciforme ale vertebrelor cervicale III-VII cu şanţurile corespunzătoare de pe
corpul vertebrelor imediat superioare. Ele sunt articulaţii plane. Ca mijloace de legătură au
câte o membrană fibroasă tapetată de o membrană sinovială. Permit uşoare mişcări de
alunecare.
Articulaţiile proceselor articulare (Articulationes zygapophysiales). Cele din
regiunea cervicală şi toracică sunt articulaţii plane, pe când cele din regiunea lombară,
trohoide. Suprafeţele articulare sunt acoperite de un strat subţire de cartilaj hialin. Ca
mijloace de unire se descriu: o membrană fibroasă ce se insera pe periferia suprafeţelor
articulare. Membranele articulaţiilor din regiunea cervicală sunt mai laxe şi mai subţiri,
spre deosebire de cele din regiunea toracică şi lombară, mai îngroşate. Fiecare membrană
este tapetată pe partea interioară de un strat sinovial.
Unirea lamelor vertebrale se realizează cu ajutorul ligamentelor galbene. Rolul
ligamentelor galbene este multiplu: prin elasticitatea lor contribuie la readucerea coloanei
în poziţia ei normală, după ce a fost flectată; împiedică flexiunea exagerată sau bruscă a
coloanei vertebrale. Prin aceasta discurile intervertebrale sunt protejate contra leziunilor;
contribuie la menţinerea în poziţie verticală a coloanei vertebrale.
Unirea proceselor spinoase se realizează prin două feluri de ligamente:
Ligamentele interspinoase {Ligg. interspinaliă) si 2) Ligamentul supraspinos (Ligg.
supraspinale)
Unirea proceselor transverse. La aceasta contribuie o serie de formaţiuni fibroase
numite ligament intertransversare.

14
 CAPITOLUL 2 AFECTIUNEA

2.1. Definitie

Spondilita anchilopoieticată (SA) (spondylos=vertebra, ankylos=curbat) este o

boală inflamatorie cu afectarea predominantă a scheletului axial şi obligatoriu a
articulaţiilor sacroiliace, capabilă să intereseze, cu frecvenţă şi gravitate diferite,
articulaţiile periferice (apendiculare) şi să realizeze potenţial o gamă largă de determinări
extraarticulare. Teritoriile afectate de inflamaţie suferă un proces de osificare encondrală
ce are ca rezultat anatomic şi clinic anchiloza şi rigiditatea, aspecte generatoare de
dizabilitate şi handicap. (Fig. II.1)

Spondilita anchilozanta sau anchilopoietica este un tip de artrita ce cauzeaza

inflamatia si durerea la nivelul coloanei vertebrale. In timp, poate cauza unirea
vertebrelor, limitand miscarea. De asemenea, poate afecta si alte articulatii, precum
cele ale soldurilor sau genunchilor.
15
 Poate afecta si organele interne, precum inima, ochii sau altele. Spondilita
anchilopoietica nu poate fi vindecata, insa tratamentul asociat cu schimbarea stilului
de viata poate incetini progresia acesteia. Spondilita anchilopoietica apare mai des
la barbati decat la femei, mai ales la varste tinere. De asemenea, poate avea si
origine genetica. In acest caz, nu poate fi prevenita.

Fig. II.1. Inflamaţia coloanei vertebrale

2.2.Etiologie
Etiologia spondilitei anchilozante este necunoscută. Se presupune că boala este
rezultatul unei predispoziţii genetice care se exprimă, în urma intervenţiei unor factori de
mediu, într-o serie de perturbări imunologice cu potenţial inflamator.
Terenul genetic
Frecvenţa spondilitei anchiozante este de 20 de ori mai mare printre rudele
spondiliticilor, decât în cadrul populaţiei generale. Însă fenomenul cu cea mai mare
relevanţă pentru ipoteza genetică în SA este reprezentat de strânsa corelaţie a bolii cu
antigenul HLA-B27.

16
 Asocierea acestui antigen cu alte boli aparţinând grupului spondilartropatiilor
seronegative (SASN) sau artritelor reactive la populaţiile caucaziene sunt redate în tabelul
II.1.

2.3.Fiziopatologie

Grupul HLA-B27(%)
Sanatosi 5-14
Spondilita anchilozanta 90-100
Uveita izolata 40-50
Sindrom Reiter(endemic) 70-90
Cutanat 5-10
Cu artrita periferica 18-22
Psoriazis Cu sacroiliita 50-60
De tip reumatoid  
Fara sacroiliita 15-25
Poliartrita cronica juvenila Cu sacroiliita 40-60
Cu artrita periferica 6
Arrtopatii enterale Cu sacroiliita 50-70
Yersinia 80
Salmonella 80-90
Shigella 80
Artrite reactive cu: Virusul rubeolei 6
La nivelul articulaţiilor cartilaginoase (sincondrozele) apar cele mai frecvente şi
caracteristice modificări ale procesului spondilitic. Procesul inflamator începe în osul
subcondral şi se caracterizează prin infiltraţie limfoplasmocitară, apariţia unui ţesut
vascular fibros şi resorbţie osteoclastică a trabeculelor.
Mai târziu, se instalează fibroza (scleroza) progresivă, proliferarea cartilajului şi
obliterarea osoasă a spaţiului articular prin osificare encondrală. Această succesiune de
evenimente poate fi evidenţiată, de exemplu, la nivelul simfizei pubiene sau al articulaţiei
manubriosternale şi costomanubriale.
În spondilita anchilozantă, cele două compartimente ale articulaţiei sacroiliace, cel
superior - ligamentos şi cel inferior - diastrodial, sunt afectate, procesul iniţial fiind o
sinovită. Modificările distructive, tipic bilateral şi simetrice, interesează mai mult versantul
iliac decât cel sacrat. Cartilajul care acoperă ilionul este mult mai subţire, prezentând mici
fisuri angulate, ceea ce permite cu uşurinţă invazia osului subcondral de la acest nivel de
17
către ţesutul inflamator sinovial. Treimea superioară a articulaţiilor sacroiliace este afectată
în cadrul unui proces de entezită care duce, în cele din urmă, la calcificarea şi osificarea
ligamentară.
În cadrul afectării articulaţiilor discovertebrale coexistă un proces de inflamaţie
condroosoasă cu unul entezic care realizează un tablou morfologic caracteristic. Osteita de
la acest nivel interesează în mod tipic marginea anterioară a joncţiunii discovertebrale ,
unde se produc eroziuni şi apoi scleroza osoasă. Entezita realizează eroziuni anterioare,
anterolaterale, mai rar posterioare, localizate, la inserţia fibrelor exterioare ale inelului
fibros pe corpul vertebral, unde se pot evidenţia mici focare infiltrative limfoplasmocitare.
Ţesutul osos de neoformaţie reactivă, la început imatur, este treptat înlocuit cu os matur,
lamelar care se extinde vertical, alcătuind sindesmofitele. Acestea cresc în dimensiuni prin
recurenţa procesului inflamator şi/sau condrificarea inelului fibros. Cu timpul, osteofitele
solidarizează corpii vertebrali adiacenţi, proces invalidant, la care contribuie osificarea
ligamentului longitudinal anterior şi a tesutului conjunctiv paravertebral. În oricare fază a
procesului spondilitic pot să apară focare de distrucţie a joncţiunii discovertebrale.
Leziunile produse la nivelul inserţiilor ligamentelor şi tendoanelor (enteze) sunt
definite ca entezopatii sau, având în vedere caracterul lor inflamator, entezite.

În spondilită anchilozantă, poate fi pusă în evidenţă, prin tehnici adecvate, o

miopatie. Hopkins si colab. au gasit anomalii histologice şi histochimice pe toate secţiunile
preparate din biopsiile de cvadriceps la 20 de bolnavi: migrarea centrală a nucleilor (80%),
zone “pătate”, de activitatea fosfatazică crescută, în interiorul mai multor fibre (75%) şi
condensarea periferică a tetrazoliumreductazei în fibrele musculare de tip 1 (55%).
Leziunea cardiacă în spondilită este morfologic caracteristică: proces de aortită care
începe în porţiunea iniţială a arterei şi se extinde în structurile subvalvulare.
Boala fibrobuloasă (fibrochistică), care este considerată ca o determinare
pulmonară caracteristică a spondilitei anchilozante, apare, la necropsie, sub forma unor
cavităţi mari cu pereţii de culoare alb-albăstruie, marcaţi de un strat dens de ţesut fibros
“inactiv”. Nu există bordură epitelială şi nici semen de inflamaţie. Cu totul ocazional, se
evidenţiază mici focare de infiltraţie limfocitară şi, în acest caz, arteriolele din zonă
prezintă un grad însemnat de fibroză intimală.

18
 2.4.Anatomie patologica
Leziunile patologice reflecta un proces inflamator cronic caracterizat initial prin
hipervascularizatie si infiltrare cu limfocite, plsmocite, macrofage. Leziunile inflamatoare
mentnate au tendinta de vindecare prin fibroza si osificae.
Sunt afectate articulatiile coloanei vrtebrale, atit cele sinoviale diartrodiale
(interapofizare si costovertebrale), cat si cele cartilaginoase nesinoviale (intervertregrale,
manubriosternala, simfiza pubiana). Articulatia sacroiliaca afectata precoce, poseda atat
caracterele articulatiei cartilaginoase, cat si ale celei sinoviale. Articulatiile periferice (sold,
umar, genunchi) sunt ineresate mai rar ca cele vetebrale.
Leziunile anatomopatologice sunt de trei tipuri;
a. inflamatoare;
1. neinflamatoare ( osificare, fibroze);
1. depunei de amiloid.
In functie de stadiul evolutiv si forma clinica, aceste trei tipuri de leziuni se vor
combina in grade variate caracteristice fiecarui bolnav. In plus, o parte din bolnavi,
prezinta leziuni ale unor organe interne care complica atat diagnosticul cat si aprecierea
evolutiva.

2.5.Tabloul clinic
În majoritatea cazurilor, evoluţia spondilitei anchilozante afectează ascendant
coloana vertebrală, începând cu prinderea articulaţiei sacroiliace, a coloanei dorsolombare
şi apoi a coloanei cervicale, iar semnele dominante sunt: durerea, redoarea matinală şi
limitarea mobilităţii, cu particularităţi segmentare.
Unele manevre ne ajută să evidenţiem originea sacroiliacă a suferinţei:
 pacientul în decubit dorsal: examinatorul exercită simultan o
presiune pe aripile iliace, încercând apoi să apropie oasele coxale între ele;
 pacientul în decubit lateral, o coapsă în contact cu masa, flectată
puternic pe bazin;examinatorul în spatele pacientului face extensie maximă a
coapsei supradiacente;

19
  pacientul în decubit dorsal cu fesele la marginea mesei: examinatorul
solicit flexarea coapsei pe bazin de o parte şi extensia coapsei opuse sub planul
mesei. În caz de sacroiliacă manevrele declanşează durere la acest nivel.

Afectarea coloanei vertebrale se face uneori în 10-30 de ani, prin pusee

successive separate, în intervale de latenţă aparent completă, dar cu fiecare puseu, redoarea
creşte şi mobilitatea se reduce.
Prinderea coloanei lombare însoţeşte sau urmează afectarea articulaţiilor
sacroiliace. Pacientul acuză dureri lombare sau dorsolombare, uneori cu iradiere în
membrele inferioare, de intensitate moderată sau crescută asociate cu o senzaţie de redoare
a segmentului.
Examenul obiectiv arată un segment lombar rigid, cu ştergerea sau reducerea
lordozei fiziologice, flexia şi extensia trunchiului dureroase şi limitate, contractura
musculară paravertebrală.
20
 Afectarea coloanei dorsale şi a toracelui se face concomitent sau în
continuarea afectării regiunii lombare. Clinic bolnavul acuză dureri toracice, suferinţă la
care se adaugă limitarea
expansiunii toracice în inspiraţie cu expiraţie de tip abdominal.
Progresiv, poate fi afectată şi coloana cervicală. Bolnavul acuză dureri ce pot iradia
spre regiunea occipitală uneori sau limitarea dureroasă a mişcărilor capului. În cursul
evoluţiei capul se fixează în flexie şi se proiectează anterior, încât, bolnavul, pentru a privi
soarele trebuie să îndoaie genunchii.
Deformările amintite dau bolnavului o postură caracteristică, datorită
proiecţiei anterioare a capului, a cifozei, flexiei de grade variabile ale articulaţiilor
coxofemurale şi genunchilor.
Manifestărlei articulare periferice pot fi întâlnite în cadrul spondilitei anchilozante
la o treime din cazuri

Clinic afectarea articulaţiilor periferice poate îmbraca aspectul de:

21
  talalgie uni sau bilaterală, de obicei trenantă, cu sau fără pinteni
calcaneeni la examenul radiologic:
 monoartrită a genunchiului;
 sindrom oligoarticular localizat, mai ales la genunchi şi glezne;
 mai rar o poliartită trenantă care nu răspunde la penicilină şi
salicilaţi, dar care
se ameliorează sub tratament cu fenilbutazonă sau indometacină.
Formele clinice ale spondilitei anchilozante sunt: forma centrală (Bechterw),
forma cu prinderea centurilor (Strumpel-Pierre Marie), forma cu prinderea
articulaţiilor periferice (Scandinavica).
Manifestările extraarticulare
o Iridociclita uni- sau bilaterală este întâlnită până la 30% din cazuri.
Poate surveni ca modalitate de debut sau în timpul evoluţiei unei spondilite
anchilozante. În general este banală, dar cu potenţial inflamator crescut.
o Pe măsură ce procesul inflamator cuprinde articulaţiile
costovertebrale şi sternocostale, se trece de la respiraţia toracică fiziologică la cea
abdominală. Bolnavii se plâng de o senzaţie de înţepenire a toracelui. Probele
respiratorii evidenţiază reducerea capacităţii vitale actuale, prin diminuarea
volumului curent şi volumului inspirator de rezervă, ceea ce pledează pentru o
disfuncţie respiratorie de tip restrictiv.
Contribuţia radiologiei la diagnosticul spondilitei anchilozante
Stadializarea orientativă a manifestărilor radiologice a leziunilor articulaţiilor
sacroiliace a fost făcută de Forestier şi Metzger în 1939 şi cuprinde:
 Stadiul I, durează între 2 luni şi 5 ani şi are caracteristic o falsă
lărgire neregulată a interliniei, produsă printr-o decalcifiere marginală. Lărgirea
este mai evidentă în jumătatea inferioară a interliniei articulare. Conturul
articulaţiei sacroiliace apare şters, iar spaţiul articular apare neregulat, uneori cu
îngustări.
 Stadiul II, este acela în care contururile articulare apar mai bine
trasate, iar neregularităţile sunt mai evidente, realizând aspectul de « margine de
timbru ». De o parte şi de alta a interliniei articulare apare un proces de remaniere
osteo-articulară, în care condensarea osoasă contrastează cu zone neatinse.

22
  Stadiul III, corespunde sinostozei articulaţiei sacroiliace, este stadiul
de anchiloză totală când interlinia articulară dispare complet.

Osificarea ligamentului longitudinal anterior şi a ligamentelor

interspinoase dau pe radiografia de faţă a coloanei o linie opacă (semnul ”firului electric”)
iar anchiloza osoasă a articulaţiilor interapofizare suprapuse realizează două linii opace
laterale, vizibile pe radiografia de faţă (semnul “şinelor de tramvai”) (Moraru Gh, Creţu
A).
Investigaţiile de laborator în spondilita anchilozantă.
Sindromul inflamator, după Creţu A. conform datelor de laborator, se evidentiaza
prin:
o accelerarea VSH;
o cresterea fibrinogenemiei;
o titru crescut al proteinei C reactive;
o ASLO absent;
o factor reumatoid - absent.
Dereglările imunitare sunt sugerate de:
 creşterea Ig A;
 prezenţa complexelor immune;
 HLA B27 pozitiv în 90% din cazuri.

23
 2.6.Forme clinic
Odata ce diagnosticul a fost stabilit examenul clinic al bolnavului trece pe primul
plan in cea ce priveste precizarea formei clinice si gradul afectarii din punct de vedere
functional al segmentelor prinse de procesul inflamator cronic. Tot prin examenul clinic
obtinem informatii in cea ce priveste ritmul evolutiei bolii si, impreuna cu datele furnizate
de examenele paraclinice, posibilitatea de a aprecia eficacitatea mijloacelor terapeutice
aplicate.
Examenul cluinic al bolnavului de spondilita anchilozanta presupune:
- examenul clinic generap pe aparate si sisteme;
- examenul coloaneivertebrale in ansanblu si pe segmente, ca si a articulatiilor
umerilor, soldului si articulatiile peruiferice;
- stabilirea restului functional (adica a segmentelor neafectate, care trebuie
mentinute si tonificate cu ajutorul mijloacelor terapeutice si de profilaxie de care
dispunem);
- inregistrarea dinamica, in fisa de dispensarizare a bolnavului de spondilita
anchilozanta, a datelor de bilant osteoarticular si muscular, atat pentru segmentele afectate,
cat si pentru cele libere, pentru a surprinde primele semne de extindere a bolii.
Aceste date vor fi comparate cu cele considerate normale de statica si dinamica
osteoarticulara si vor fi raportate la situatia concreta a pacientului (conditi de viata si
munca, activitate profesionala cu specificul ei, deprinderi etc.).

2.7.Investigatii
Diagnosticul spondilitei anchilozante este bazat pe mai multi factori, cum ar fi:
• simptomele pe care le are pacientul;
• descoperirile pe care le face medicul in timpul consultului (examenului clinic);
• radiografiilor spatelui si pelvisului;
• masuratorilor pieptului atunci cand persoana respira;
• rezultatele testelor de laborator.
Nu exista un test specific pentru a diagnostica spondilita anchilozanta, dar testele
imagistice (cum ar fi radiografia si imagistica prin rezonanta magnetica, abreviata IRM sau
RMN) pot sa arate dovada inflamatiei in articulatia sacro-iliaca. Medicul tau iti poate

24
recomanda un numar mai mare de diverse teste de sange care pot sugera ca ai spondilita
anchilozanta.
De exemplu, daca ai aceasta boala, ai mari sanse sa ai o viteza mare de sedimentare
a hematiilor (eritrocitelor), prescurtata VSH, si un nivel mare al proteinei C-reactive, o
proteina care poate avea valori mari in cazurile de inflamatie in corp. Aceste doua teste
sunt indicatorii generali ai inflamatiei in corpul tau.
Pentru a exclude alte cauze ale artritei inflamatorii, medicul poate recomanda teste
pentru factorul reumatoid (un anticorp intalnit in cazurile de poliartrita reumatoida) si teste
pentru anticorpii antinucleari (intalniti in cazurile de lupus si alte afectiuni similare), iar
rezultatele acestor teste sunt, de obicei, negative in spondilita anchilozanta.
Intre 85 si 90% dintre persoanele caucaziene cu spondilita anchilozanta au rezultate
pozitive pentru markerul HLA-B27, asa ca si acesta este un test pe care ti-l poate
recomanda medicul specialist.

2.8.Diagnostic
2.8.1.Diagnostic pozitiv
Diagnostic cert de spondilita - conform criteriilor modificate New – York 1984
1. durere lombară joasă şi redoare matinală de peste 3 luni care se ameliorează cu
efortul şi nu dispare în repaus
2. limitarea mişcării coloanei in plan sagital şi frontal
3. limitarea expansiunii cutiei toracice
4. sacroiliita unilaterală gradul 3-4 sau bilaterală gr 2-4
Diagnosticul cert de spondilită anchilozantă presupune prezenţa criteriului imagistic
(radiologic, RMN) asociat cel puţin unui criteriu clinic

25
Boala activă şi severă
a) BASDAI ≥ 6 de cel puţin 4 săptămâni,
b) VSH>28mm/h,
c) proteina C reactivă > 20 mg/l sau de 3 ori valoarea normală

2.8.2.Diagnostic diferential
Diagnosticul diferenţial al spondilitei se face cu :
-Osteoartrita
-Artrita psoriazică
-Artrita reactivă
-Infecţii
-Fracturi vertebrale
–Osteoporoza

2.9.Tratament
Tramentul SA este o acţiune complexă şi adesea dificilă. Cadrul medical capabil sa
asigure tratamentul SA este reprezentat de secţiilede specialitate din spitale si clinici
universitare, centrele de recuperare şi vasta reţea de sanatorii şi staţiuni balneare de profil.
Echipa multidisciplinară va fi formată don reumatolog, balneofiziokinetoterapeut, chirurg
ortoped.
Nici un demers terapeutic în SA nu are şanse de succes fără colaborarea activă a
bolnavului. Este rolul medicului să-şiasigure încrederea şi deci complianţa bolnavilor
spondilitici informându-i corect asupra naturii bolii şi în legătură cu perspectivele
evolutive postterapeutice. Sensul discuţiei trebuie să fie unul optimist dar nu fals
încurajator.
Mijloacele terapeutice actuale nu pot evita evoluţia procesului inflamator spondilitic spre
anchiloză, decât în măsura în care se intervine prompt pentru scurtarea puseurilor evolutive

26
ale bolii. Ceea ce se poate realiza cu siguranţă este evitarea atitudinilor vicioase care
rezultă potenţial dintr-o astfel de evoluţie, pentru că se poate accepta că „poziţia
spondiliticului este mărturia tratamentului”.
Obiectivele tratamentului în această boală pot fi împărţite în:

1. Imediate: combaterea procesului inflamator şi a manifestărilor care depind de

acesta, durerea şi contractura musculară
2. De perspectivă: prevenirea deformărilor şi a poziţiilor vicioase ale coloanei
vertebrale(„reeducarea preventivă”) sau corectarea celor dată instalate.Mijloacele
sunt multiple şi aparţin la trei categorii principale de acţiuni terapeutice: medicaţie,
mijloace fizicale şi intervenţii cirurgicale. Acestora li se adaugă o serie de măsuri
care vizează, sub aspecte multiple, stilul de viaţă al spondiliticilor.

2.9.1.Tratament profilactic
Sunt recomandate metode de profilaxie secundara, prin evitarea pozitiilor vicioase,
gimnastica respiratorie, evitrea staticii prelungite si mersul pe teren accidentat.
Sportul recomandat este inoul: spate, bras, fluture . Se mai pot executa exercitii
de fitness in limita posibilitatilor.
Prin masaj terapeutic se defineşte un grupaj de manevre care mobilizează ţesuturile
moi(tegumente, muşchi, fascii), care se aplică la suprafaţa organismului şi are scopul de a
diminua durerea şi contractura, de a favoiza circulaţia, de a crea o stare de relaxare, de
detentă fizică şi psihică.
Mecanisme de acţiune. Efectele fiziologice ale masajului sunt mediate de reacţii
mecanice şi reflexe, asociate eliberării de substanţe opioide cu rol în modularea durerii:
Evenimentele de natură reflexă sunt:
 Vasodilataţie superficială
 Relaxarea musculară
 Stimularea terminaţiilor nervoase
Evenimentele de tip mecanic sunt:
 Creşterea fluxului sanguin
 Accelerarea returului venos şi limfatic
 Îndepărtarea aderenţelor şi fibrozei
 Îmbunătăţirea nutriţiei tisulare
27
 Manavrele fundamentale ale masajului manual tradiţional
Netezirea/mângâierea/effleuraj-ul – este o manevră de apel, de deschidere, de final,
de încheiere a şedinţei de masaj, precum şi intermediară, ce intervine obligatoriu după
fiecare timp fundamental ce este uilizat pe parcursul şedinţei. Netezirea constă din mişcări
uşoare aplicate cu întreaga mână, cu vârful degetelor sau cu podul plamei, mişcările
executându-se pe tegument în sensul circulaţiei de retur sau paralel cu fibrele musculare.
Se poate executa şi prin mişcări spirale, cu partea palmară a tuturor degetelor, cu regiunea
tenară sau doar cu indexul şi policele.
Frământarea/pietrisajul poate fi exucutată în mai multe moduri, cu mai multe
tipuri de manevre: stoarcerea completă sau incompletă, presiuni, pietrisaj sau frământarea
maselor musculare mari, ciupirea zonelor mai mici,. Aşadar, practicile acetui timp al
masajului se adaptează suprafeţei, şi mai ales grosimii masei musculare supusă terapiei.
Baterea/percuţia/tapotarea este un alt timp al masajului ce constă din lovituri
ritmate, de scurtă durată ce se execută u vârful degetelor, cu podul palmei, ce pumnul, cu
marginea cubitală.
Fricţiunea/frecare se adreseazpă zonelor de inserţie a ligamentelor, tendoanelor,
capsulei;se aplică cu vârful degetelor sau podul palmei, cu mişcări circulare sau
longitudinale de mică amplitudine.
Vibraţia/trepidaţia se execută prin aplicarea de mişcări vibratorii ce se ordonează
din cot şi care constau din presiuni şi relaxări succesive ce se aplică tegumentului fără ca
mâna să piardă contactul cu acesta. Mişcările se execută cu două sau trei degete.
Efectele biologice cu importanţă pentru aparatul musculoscheletal:
 Calmarea durerii
 Diminuarea contracturii
 Îmbunătăţirea amplitudinii articulare, a tonusului muscular şi complianţei
ţesuturilor tendino-fasciale
 Reducerea redorii articulare
 Scăderea presiunii intraarticulare
 Antiedematos
Condiţii necesare de afectuare a masajului:
 Încăpere adecvată ca suprafaţă
 Temperatură confortabilă
 Personal calificat
28
  Pat cu înălţime adecvată(80-85 cm)
 Materiale auxiliare, pudră de talc sau substanţe uleioase aromate
 Aplicarea procedurii este preferabilă în cursul dimineţii
 Adaptarea tipului şi timpului de masaj scopului urmărit
Contraindicaţii: boli dermatologice, infecţii tegumentare, tromboflebite, embolism,
fragilitate vasculară, fracturi, varice foarte exprimate, sarcina.
Aşadar, masajul este o tehnică de stimulare mecanică a ţesuturilor cu ajutorul
presiunilor, întinderilor sau efleurajului a cărui conţinut trebuie aplicat diferenţiat, în
funcţie de scop: pentru creşterea flexibilităţii ţesuturilor, de favorizare a întoarcerii
venoase, de scădere a durerii şi excitabilităţii neuromusculare, de îndepărtare a lichidului
interstiţial şi a acidului lactic.

2.9.2.Tratament igieno-dietetic
Caracterul cronic al bolii, modificarile degenerative articulare si atrofiile
musculare, anemia etc., sunt elemente clinice care orienteaza regimul alimentar al
spondilartriticului.
Este necesar un aport caloric suficient, dar cu o proportie crescuta de proteine
animale, in scopul diminuarii Tulburarilor distrofice si anemiei. De asemenea, regimul va
inclusde suplimentari de vitamine, in special vitamina C dar si a vitaminelor din grupul B,
si a vitaminelor A si D.
Prezenta anemiei impune, in plus, o alimentatie bogata in fier.
Mai este recomandat un regim alimentar moderat hiposodat.
Mai este necesar un regim de protectie a mucoasei gastrice, cu evitarea
alcoolului, condimentelor, supelor de carmne, dulciurilor concentrate etc. (deci a tuturor
alimentelor care cresc secretia gastrica) si administrarea preventiva a laptelui si derivatilor
nefermentati. Se indica, de asemenea aplicarea unui sistem de mese mici, repetate cel putin
in perioada administrarii unor medicamnente ca drogurile antiinflamatoare nesteroidiene.

2.9.3.Tratament medicamentos
Antiinflamatoarele non-steroidiene

29
 AINS au fost primele şi pentru mult timp singurele medicamente folosite în
tratamentul pacieţtilor cu spondilită. Administrate pe termen scurt ameliorează durerea
lombară, articulară şi funcţionalitatea.
Cele mai utilizate AINS sunt indometacinul, naproxenul, ibuprofenul, diclofenacul,
meloxicamul, iar dintre coxibi-celecoxibul şi etoricoxib.
Coxibii au eficacitate similară AINS clasice pe durerea vertebrală, neexistând studii
clinice randomizate specifice pe manifestările periferice.
În alegerea între AINS se va ţine cont de factori individuali ai pacientului (afecţiuni
gastrointestinale, astm, afecţiuni hepatice, insuficienţa renală, boli cardiovasculare)
AINS va fi administrat seara pentru ameliorarea simptomatologiei nocturne. Se
preferă AINS cu T1/2 lung. Se recomandă reevaluare la 6 saptamâni a dozelor,
complianţei, toleranţei.
Există încă dispute dacă AINS trebuie admistrate la nevoie sau a la long,
administrarea de durată fiind grefată de multe dintre efectele secundare ale AINS. Studii
recente cu celecoxib folosit zilnic timp de 2 ani au arătat încetinerea bolii prin diminuarea
progresiei radiologice a sindesmofitelor. (Wanders, 2005).
Analgezicele de tipul paracetamolului, opioidelor pot fi luate în considerare pentru
ameliorarea simptomatologiei la pacienţi la care AINS sunt contraindicate/prost
tolerate/ineficiente. Este recomandată evitarea opioidelor puternice (morfina, petidina)
datorită riscului de dependentă. Opioidele slabe sau combinaţia opioide-paracetamol nu şi-
a dovedit superioritatea faţă de paracetamol, fiind în plus grefată de multe efecte
secundare.
Corticoterapia – nu există studii clinice randomizate care să evalueze utillizarea
per os a corticosteroizilor. În opinia experţilor, administrarea locală a corticosteroizilor
poate fi utilă pentru remiterea entezitelor. De asemenea administrarea sub forma
injectărilor intra sau periarticulară în articulaţiile sacroiliace sau periferice poate fi
benefică.
Pentru articulaţiile mici sunt preferate hidrocortizonul şi prednisolonul, pentru
articulaţiile mari sunt de preferat triamcinolonul şi metilprednisolonul. Trebuie luat în
considerare riscul de ruptură tendinoasă .
Pulsterapia cu metilprednisolon poate fi utilă în cazurile severe, refractare (nivel de
evidenţă IV) .

30
 Medicamentele ce modifică evoluţia bolilor reumatice-DMARDs. Puţine dintre
DMARDs folosite în poliartrita reumatoidă şi-au dovedit cu adevărat eficacitatea în
tratamentul spondilitei anchilozante .
Sulfasalazina. Este cel mai folosit DMARDs, cu nivel de indicaţie Ia în tratamentul
formei periferice. Nu influenţează evoluţia formelor axiale.
Metotrexatul. Studiile nu au arătat un beneficiu semnificativ la pacienţii trataţi cu
metotrexat ± AINS faţă de grupul control. Poate fi considerat o a doua opţiune, după
sulfasalazină, pentru afectarea periferica din spondilite. Se pot folosi doze de 7,5-
25mg/săpt oral sau injectabil.
Alte DMARDs. Pentru Ciclosporină, Azatioprină, Ciclofosfamidă rezultatele
studiilor nu au fost concludente. Hidroxicloroquina nu are studii în ceea ce priveşte
eficienţa asupra afectării articulare, deşi există studii izolate referitor la utilizarea acesteia
la pacienţii cu uveită. Un singur studiu randomizat placebo controlat a testat eficacitatea
Leflunomide pe afectarea periferică fără a dovedi un beneficiu semnificativ faţă de
placebo.

2.9.4.Tratament chirurgical
Această metodă terapeutică este destinată stadiilor avansate ale bolii. Osteotomiile
spinale(columnotomii,vertebrotomii)urmăresc în principal următoarele obiective:
 Îmbunătăţirea poziţiei drepte, înlăturând acţiunea gravitaţiei în direcţia accentuării
deformării în flexie a trunchiului
 Ameliorarea dinamicii respiratorii prin ridicarea cutiei toracice, care permite o mai
bună „excusie” a diafragmului.
 Facilitarea deglutiţiei şi respiraţiei
 Lărgirea câmpului vizual
În principiu, se recurge la intervenţia chirurgicalăcînd mijloacele tratamentului
conservator, corect şi intensiv aplicate, au eşuat. Osteotomia se adresează numai arcurilor,
nu şi corpilor vertebral, practicându-se de preferinţă la nivel lombar (articulaţiile
costovertebrale o fac imposbilă în regiunea dorsală) acolo unde punţile osoase sunt mai
reduse.
Îngrijirea postoperatorie a spondiliticilor cu osteotomie spinală este deosebit de
delicată. Fuziunea se obţine de regulă în 3-4 săptămâni şi deci este cazul ca în stadiul

31
„moale”, segmentul să fie imobilizat. Se recomandă, de asemenea, ca în următoarele 9-12
luni pacientul să poarte un lombostat. Cu toate precauţiile, mortalitatea este de 10%, poate
mai mare în cazul columnotomiei cervicale. Printre complicaţii se numără paraplegia,
compresiuni radiculare, osteomielită etc.
Afectarea bilaterală a şoldului afectează în cel mai înalt grad bolnavii cu spondilită
anchilozantă, în special în mers şi activitatea sexuală. Artroplastia totală a şoldului oferă, în
mâini experimentate, până la 73% rezultate bune şi foarte bune, atât pe plan
subiectiv(durere) cât şi obiectiv(mobilitate).

Beneficiile sunt maxime cînd se intervine pe o artulaţie aflată în faza anchilozei

fibroase. Incidentele observate au fost contracturile si astenia musculară precoce iar printre
complicaţii s-au senalat infecţii profunde(5%), uzură osoasă de vecinătate şi
reanchilozare(până la 20%)
Este important de menţionat că actul chirurgical, oricare ar fi el, întâmpină şi alte
piedici de ordin tehnic. Acestea ţin în principal de dificultatea şi chiar imposibilitatea de a
administra unle forme de anestezie(intubaţie traheală, rahianestezie) şi de poziţionarea
precară a subiectuluipe masa de operaţie.

2.10.Evolutie. Prognostic. Complicatii

Evoluţie
Spondilita anchilozantă nu trebuie privită ca o boală care evoluează iremediabil
spre infirmitate sau deces. Dimpotrivă, suferinţa poate îmbrăca spontan forme remisive,
staţionare sau lent progresive în legătură cu factori care deocamdată ne scapă. Evoluţia
posterapeutică este de asemenea favorabilă cu condiţia ca mijloacele de acţiune să fi fost
aplicate cât mai precoce.
Modalitatea evolutivă cea mai frecvent întâlnită în SA rămâne totuşi cea cronică,
neregulat progresivă, cu alternanţa de exacerbări şi remisiuni ocazionale. Perioadele de
activitate, care pot îmbrăca forma unor veritabile puseuri, mai ales la nivelul articulaţiilor
periferice, se succed la intervale diferite, fără o legătură cu vreun factor declanşator
decelabil, sau ocazionale de efort, traumatisme, boli intercurente, etc.

32
 Cu ocazia fiecărei perioade de activitate se produce un plus de deterioarare la
nivelul sediilor afectate şi pot apărea, de asemenea, determinări noi, care diversifică tabloul
clinic.

Prognostic
Prognosticul funcţional al spondiliticilor depinde în principal de determinările
sppinale şi coxofemurale. Cu toate că în practică suntem confruntaţi cu forme avansate,
invalidante ale bolii, pe ansamblul cazurilor, abilitatea motorie este mai degrabă
conservată. Statisticile arată că 92% dintre bolnavi îşi conservă capacitatea funcţională
după aproape patru decenii de evoluţie şi că, indiferent de vechimea bolii, numai 6,6% din
subiecţi sunt incapabili de muncă. Aproape jumătate dintre bolnavii de spondilită
anchilozantă au decedat prin boli cardiovasculare, iar printre cauzele de deces s-au numărat
şi: leucozele, insuficienţa renală, pneumonia şi altele.

33
 CAPITOLUL 3 ROLUL ASISTENTEI MEDICALE IN INGRIJIREA
PACIENTULUI CU SPONDILITA ANCHILOPOETICA

3.1. ROLUL PROPRIU

3.1.1.Asigurarea conditiilor de spitalizare
Internarea pacientului cu spondilită anchilopoetică se face în regim de urgență în
cazuri de puseuri dureroase și de anchiloză sau în baza biletului de internare eliberat de
medicul de familie și a recomandării medicului reumatolog specialist în secția de Boli
Interne, reumatologie.

 La internare pacienţii trebuie să aibă asupra lor: biletul de internare emis de

medicul de familie și trimiterea de la medicul din ambulatoriul de specialitate,
programarea în sistemul SIUI, cardul de sănătate activat sau adeverința
eliberată de CJAS care atestă că pacientul nu are cardul emis;
 Bolnavii internaţi sunt înscrişi la Biroul serviciului de primire în registrul de
internări, unde se completează şi foaia de observaţie clinică cu datele de
identitate ale bolnavului;
 Aparținătorii vor prezenta cartea de identitate şi alte documente medicale,
investigații, analize în cazul în care este diagnosticat ca bolnav cronic, a avut
internări recente sau este în evidenţă cu boli cronice ;
 Hainele şi efectele bolnavului vor fi preluate şi înregistrate cu grijă în vederea
înmagazinării, eliberându-se bolnavului sau însoţitorului un bon de preluări (la
nevoie şi hainele vor fi supuse deparazitării);
 După ce pacientul ajunge în salonul de internare, în pat, asistentul medical
procedeză la monitorizarea funcțiilor vitale, iar datele obţinute le notează în
foaia de observaţie sub supravegherea medicului care va culege datele

34
 anamnetice de la bolnav sau însoțitor și le va nota în foia de observație stabilind
diagnosticul prezumtiv.
 Asistentul medical va linişti şi membrii familiei pacientului, asigurându-i
asupra îngrijirii de calitate de care bolnavul va beneficia în spital,
comunicându-le numărul salonului în care a fost internat bolnavul şi orarul
vizitelor, obținând totodată de la aceștia date suplimentare de contact.

3.1.2.Rolul asistentei medicale in examinarea clinica a pacientului

Interventiile asistentului medical in ingrijirea bolnavului cu spondilita
anchilozantasunt urmatoare:asigura repausul pe un pat tare si neted, scandura sub
saltea, in pozitie de decubit dorsal sau ventral fara perna, cu sau fara perna sub
lombe(pentru a preveni cifoza toracala, cu sau fara saci de nisip pe umeri sau pe frunte,
repausul este necesar in perioadele acute dureroase, fara exagerare, repausul la pat se
alterneaza cu repaus stand in pozitie dezand pe un scaun du cu spatarul inalt

3.1.3.Supravegherea pacientului
Spondilita anchilozanta este o suferinta cronica, adesea progresiva, caracterizata
prin artrita sacroiliaca si inflamatie a structurilor vertebrale si a articulatiilor centrilor, care
duce la anchiloza. Afecteaza barbatii tineri.

Culegerea Conditi de aparitie:

datelor
- persoane cu ortostatism prelungit;

- fecvent, apare la barbatii tineri;

- debutul si evolutia sunt insidioase.

Manifestari de dependenta

(Semne si simptome posibile)

- durere lombara cu iradiere in membrele inferioare, mai accentuata

dimineata; uneori, rahialgie care se accenteaza nocturn;

- dureri coxofemurale sau scapulohumerale (in 20-40% din cazuri);

- postura caracterstica “de schior” (bolnavul flecteaza genunchii, pentru

35
 a-si mentine orostatismul);

- pozitia in scandura (coloana vertebrala rectilinie);

- dureri toracice cu senzatie de constrictie toracica;

- reducerea capacitatii functionale prin anchiloza;

Probleme - dureri:

- lombare, care se accentueaza nocturn;

- coxofemurale sau scapulohumerale;

- mobilitate redusa, mergand pana la posturi caracteristice;

- reducerea capacitatii ventilatorii pulmonare, cauzata de anchiloza

articulatiilor costo-vertebrale;

- risc de pierdere treptata a capacitatii functionale;

- risc de complicatii: oculare, cardiace, neurologice si infectii

intercurente;

- incapacitatea de autoingrijire (in stadiile avansate);

Obiective Vizeaza:

- diminuirea durerilor lombare si articulare;

- prevenire deformarilor si anchilozei coloanei vertebrale;

- mentinerea unui maxim de independenta in capacitatea funcionala a

pacientului;

- reintegrarea pacientului intr-o activitate utila;

Interventii Asistentul asigura ingrijirea pacientului in spital si prin activitatea de

dispensarizare, la domiciliu:

- asigura repausul pacientului pe un pat tare si neted (scandura sub

saltea), in pozitie decubit dorsal sau ventral, fara perna sub cap;

- repausul este necesar in perioadele acute, dureroase, fara

36
exagerare;

- repausul la pat se alterneaza cu repaus in pozitie sezand pe un

scaun dur cu spatarul inalt;

- supravegheaza pulsul, tensiunea arteriala, temperatura, sesizand

aparitia unor modificari ale acestora, determinate de complicatii
cardiace sau infectii intercurente;

- administreaza tratamentul antialgic si antiinflamator (AINS) prescris

sau corticoizi, luand aceleasi masuri ca si in poliartrita reumatoida;

- asigura alimentatia pacientului in functie de nevoile cantitative si

calitative ale organismului;

- invata pacientul sa execute exercitii posturale si respiratorii:

- 3-4 cure pe zi de repaus de 5-10 minute, in decubit dorsal;

- de cateva ori pe zi, ortostatism cu spatele la perete (ceafa, umerii si

calcaiele in contact cu peretele);

- mers cu capul ridicat si retropulsia umerilor;

- exercitii respiratorii, dimineata si seara;

- kinetoterapeutul invata pacientul sa efectueze exercitii de gimnastica

pentru intarirea centrilor si cresterea amplitudinii articulare;

- asistentul educa pacientul sa continue singur la domiciliu aceste

exercitii;

- recomanda pacientului sa practice sporturi ca: inot, baschet, volei,

tenis, sporturi care presupun miscari si pozitii convenabile coloanei
vertebrale;

- recomanda reincadrarea pacientului care depune eforturi fizice mari in

activitati cu efort redus;

- pregateste preoperator si ingrijeste postoperator pacientul care

necesita interventie chirurgicala pentru corectarea pozitiei vicioase a
37
 coloanei vertebrale si corectarea anchilozei coxofemurale (corset
gipsat, ortoplastie totala de sold).

3.1.4.Pregatirea preoperatorie si ingrijirea postoperatorie

Asigurarea condiţiilor de spitalizare

 asistentul medical conduce pacientul la salon, prin amabilitate creând de la început

o atmosferă caldă și de confort psihic,îl informează asupra regulamentului de ordne
interioară a spitalului și îl ajută să se așeze în patul pregătit cu lenjerie curată.
 i se vor explica clar obligațiile și drepturile pacientului pe perioada spitalizării
precum și raporturile pe care trebuie să le aibă cu personalul secției.
 după ce pacientul ajunge în salonul de internare, în pat, asistentul medical
procedeză la monitorizarea functiilor vitale, îi completează foaia de temperatură, îi
măsoară temperatura, valorile pulsului, tensiunea arterială iar datele obţinute le
notează în foaia de observaţie.
 Asistentul va înștiința asistenta șefă despre bolnavul nou sosit care va nota numele
și datele personale ale bolnavului împreună cu diagnosticul de internare în registrul
de internare al secției.
 Pentru asigurarea alimentației se va completa foaia de observație ce va fi trimisă la
bucătărie.

Observarea poziţiei pacientului cu spondilită anchilopoetică

 Poziţiei pacientului în pat poate fi:

- decubit dorsal;

- decubit lateral;

- sezând;
38
 - semişezând;

 Pacienţii cu spondilită anchilopoetică îşi pot alege poziţia în funcţie de starea fizică,
nivelul de durere, statusul operator, faza de boală, complicaţiile apărute, bolile
cronice;
 Asistentul trebuie să ţină sub supraveghere toţi pacienţii din salon. Numai astfel
poate sesiza orice schimbare în starea pacienţilor şi să facă o apreciere corectă în
ceea ce priveşte evoluţia boli;
 Repausul fizic îndelungat la pat pentru pacienţii cu cancer de stomac, prin
reducerea vitezei de circulaţie, favorizează formarea trombozelor venoase la nivelul
membrelor inferioare, de unde pot porni embolii pulmonare;
 Mai ales în cazurile operatorii este indicat tratament anticoagulant şi masajul
gambelor şi picioarelor;
 Se va ţine seama întotdeauna de tendinţa la formarea edemelor de stază în părţile
declive ale corpului şi se va căuta în măsura în care starea pacientului o permite, să
se ţină ridicate părţile edemaţiate.

Schimbarea poziţiei şi imobilizarea pacientului cu spondilită anchilopoetică

 În funcţie de evoluţia bolii poziţia pacientului trebuie schimbată în pat după

indicaţiile medicului, dar fără indicaţie poziţia pacientului în pat trebuie lăsată la
latitudinea lui;
 O imobilizare prelungită la pat predispune organismul la complicaţii vasculare,
flebotromboze sau flebite latente, generatoare de embolii. Din acest motiv se permit
mişcări dirijate de respiraţie, precum şi ale membrelor;
 Mobilizarea se face în funcţie de:
 natura bolii
 starea generală
 tipul de reactivitate a pacientului
 perioada de exerciţii pasive şi active pentru refacerea condiţiei
musculare şi anvergura de mişcare trebuie începută încet, mărindu-se
treptat, în funcţie de răspunsul fiziologic al pacientului (creşterea
frecvenţei pulsului, semne de slăbiciune musculară, diaforeză)
39
  Exerciţiile se fac înainte de mese:
 pacientul va fi învăţat să intercaleze exerciţiile de mişcare cu exerciţiile
de respiraţie
 momentul în care se încep mobilizarea şi scularea din pat, precum şi
ritmul vor fi hotărâte de medic;
 În funcţie de tipul de mişcare impus se pregătesc halat , papuci, fotoliu, cârje.
 Se informează pacientul despre procedeu, scopul mobilizării.
 Se măsoară pulsul, TA, se observă starea pacientului, expresia feţei (coloraţia
tegumentelor, respiraţia).
 Mobilizarea bolnavului
 începe cu mişcări active şi pasive: mişcarea capului, degetelor, mâinii,
gleznelor, mişcarea şi schimbarea de poziţie a membrelor superioare şi
inferioare, păstrând poziţia de decubit.
 Urmează :
- aşezarea în poziţia şezând, în mod pasiv la început;

- aşezarea în poziţia şezând – în mod activ, de mai multe ori /zi;

- aşezarea în poziţie şezând la marginea patului, fotoliu în mod pasiv,

apoi activ;

- aşezarea pacientului în poziţie ortostatică şi primii paşi cu ajutorul

cârjelor ortopedice;

Mobilizarea bolnavului în poziţie şezândă la marginea patului:

 Asistentul se aşează la marginea patului cu picioarele depărtate şi cu genunchii

flectaţi;
 introduce o mână la spatele pacientului sub omoplat, iar cealaltă mână sub regiunea
poplitee
 Bolnavul se poate ajuta, fie sprijinindu-se de marginea patului, fie îmbrăţişând
gâtul asistentei;
 odată cu ridicarea pacientului în poziţie şezând, asistentul va roti picioarele
bolnavului într-un unghi de 90° urmărind poziţia coloanei vertebrale a acestuia;

40
În cazul pacienţilor care nu se pot sprijini sau prinde cu mâinile:

 asistentul aşează braţele pacientului peste abdomen;

 membrul inferior dinspre asistentă îl trece peste celălalt din partea opusă;
 asistentul aşează o mână sub omoplatul pacientului cu dosul palmei, iar cealaltă sub
genunchii acestuia ;
 ridică pacientul în poziţie şezând, rotindu-i în acelaşi timp picioarele într-un unghi
de 90° urmărind poziţia coloanei vertebrale a acestuia;
 asistentul medical se va îngriji de masajul extremităţilor pentru înviorarea moderată
a circulaţiei.

3.1.5.Rolul asistentei medicale in alimentatia pacientului

Caracterul cronic al bolii, modificările degenerative articulare şi atrofiile
musculare, anemia etc., sunt elemente clinice care orientează regimul alimentar al
spondilartriticului.

Este necesar un aport caloric suficient, dar cu o proporţie crescută de proteine

animale, în scopul diminuării tulburărilor distrofice şi anemiei. De asemenea, regimul va
include suplimentari de vitamine, în special vitamina C dar şi a vitaminelor din grupul B, şi
a vitaminelor A şi D.

3.1.6. Rolul asistentei medicale in educatia sanitara a pacientilor

Prezenta anemiei impune, în plus, o alimentaţie bogată în fier.

Mai este recomandat un regim alimentar moderat hiposodat.

Mai este necesar un regim de protecţie a mucoasei gastrice, cu evitarea alcoolului,

41
condimentelor, supelor de carne, dulciurilor concentrate etc. (deci a tuturor alimentelor
care cresc secreţia gastrică) şi administrarea preventivă a laptelui şi derivaţilor
nefermentaţi. Se indică, de asemenea aplicarea unui sistem de mese mici, repetate cel putin
în perioada administrării unor medicamnente ca drogurile antiinflamatoare nesteroidiene.

3.2. ROLUL DELEGAT

3.2.1. Rolul asistentei medicale in examinarea paraclinica

 În funcţie de evoluţia bolii poziţia pacientului trebuie schimbată în pat după

indicaţiile medicului, dar fără indicaţie poziţia pacientului în pat trebuie lăsată la
latitudinea lui;
 O imobilizare prelungită la pat predispune organismul la complicaţii vasculare,
flebotromboze sau flebite latente, generatoare de embolii. Din acest motiv se permit
mişcări dirijate de respiraţie, precum şi ale membrelor;
 Mobilizarea se face în funcţie de:
 natura bolii
 starea generală
 tipul de reactivitate a pacientului
 perioada de exerciţii pasive şi active pentru refacerea condiţiei
musculare şi anvergura de mişcare trebuie începută încet, mărindu-se
treptat, în funcţie de răspunsul fiziologic al pacientului (creşterea
frecvenţei pulsului, semne de slăbiciune musculară, diaforeză)
 Exerciţiile se fac înainte de mese:
 pacientul va fi învăţat să intercaleze exerciţiile de mişcare cu exerciţiile
de respiraţie
 momentul în care se încep mobilizarea şi scularea din pat, precum şi
ritmul vor fi hotărâte de medic;
 În funcţie de tipul de mişcare impus se pregătesc halat , papuci, fotoliu, cârje.
 Se informează pacientul despre procedeu, scopul mobilizării.
 Se măsoară pulsul, TA, se observă starea pacientului, expresia feţei (coloraţia
tegumentelor, respiraţia).
42
  Mobilizarea bolnavului
 începe cu mişcări active şi pasive: mişcarea capului, degetelor, mâinii,
gleznelor, mişcarea şi schimbarea de poziţie a membrelor superioare şi
inferioare, păstrând poziţia de decubit.
 Urmează :
- aşezarea în poziţia şezând, în mod pasiv la început;

- aşezarea în poziţia şezând – în mod activ, de mai multe ori /zi;

- aşezarea în poziţie şezând la marginea patului, fotoliu în mod pasiv,

apoi activ;

- aşezarea pacientului în poziţie ortostatică şi primii paşi cu ajutorul

cârjelor ortopedice;

Mobilizarea bolnavului în poziţie şezândă la marginea patului:

 Asistentul se aşează la marginea patului cu picioarele depărtate şi cu genunchii

flectaţi;
 introduce o mână la spatele pacientului sub omoplat, iar cealaltă mână sub regiunea
poplitee
 Bolnavul se poate ajuta, fie sprijinindu-se de marginea patului, fie îmbrăţişând
gâtul asistentei;
 odată cu ridicarea pacientului în poziţie şezând, asistentul va roti picioarele
bolnavului într-un unghi de 90° urmărind poziţia coloanei vertebrale a acestuia;

În cazul pacienţilor care nu se pot sprijini sau prinde cu mâinile:

 asistentul aşează braţele pacientului peste abdomen;

 membrul inferior dinspre asistentă îl trece peste celălalt din partea opusă;
 asistentul aşează o mână sub omoplatul pacientului cu dosul palmei, iar cealaltă sub
genunchii acestuia ;
 ridică pacientul în poziţie şezând, rotindu-i în acelaşi timp picioarele într-un unghi
de 90° urmărind poziţia coloanei vertebrale a acestuia;

43
  asistentul medical se va îngriji de masajul extremităţilor pentru înviorarea moderată
a circulaţiei.

3.2.2. Rolul asistentei medicale in administratrea tratamentului

1.Administrarea medicamentelor pe cale orală
Scop
Introducerea în organism, pe cale orală, prin înghiţire sau sublingual, a unei cantităţi
de medicament care să acţioneze general sau local.
Principii generale
 administrarea medicamentelor pe cale orală la pacientii cu ulcer peptic se face prin
înghiţire;
 necesită o bună cunoaştere, de către asistenta medicală, a tratamentelor prescrise de medic,
a efectelor terapeutice şi a reacţiilor adverse;
 administrarea medicamentelor trebuie să răspundă exigenţelor de calitate şi de securitate
 asistentul medical are responsabilitate în acest caz.

Pregătirea materialelor
 prescripţia medicală;
 cărucior cu medicamente;
 flacon cu soluţie hidroalcoolică;
 o pereche de foarfece;
 pahare de unică folosinţă/recipiente speciale pentru medicamente.

Pregătirea pacientului
 se identifică capacităţile pacientului de a-şi administra tratamentul şi de a-l supraveghea;
 se explică pacientului importanţa luării medicamentelor conform prescripţiei medicale;
 se adaptează demersul educativ la nivelul de instruire al pacientului pentru a asigura
securitatea şi calitatea administrării tratamentului;
 se instalează pacientul confortabil;
 se acordă ajutor pacientului aflat în dificultate.

44
 2 Administrarea propriu-zisă a medicamentului
 se identifică pacientul;
 se verifică încă o data prescripţia medicală la patul pacientului,in momentul administrării;
 se realizează o fricţiune hidroalcoolică a mâinilor sau se face un lavaj simplu înainte de
fiecare distribuire;
 se păstrează medicamentele în blisterele sau formele de condiţionare proprii, până când
sunt luate;
 se decupează blisterul cu foarfeca dacă medicamentul nu este condiţionat într-o alveolă
individuală;
 se pun medicamentele pentru ora prescrisă intr-un păhărel cu întrebuinţare unică, înainte de
a le da pacientului;
 se explică pacientului modalităţile de luare a medicamentelor:
 pe nemâncate (à jeun), în timpul mesei sau după masă;
 cu un pahar cu apă, pentru capsule, tablete, comprimate;
 dizolvat în apă, pentru comprimatele care se dizolvă sau pentru pulberi;
 fără diluţie , pentru siropuri,suspensii sau pentru comprimatele care se administrează
sublingual;
 se aplică demersul educativ de autonomizare a pacientului şi de creştere a complianţei la
tratament.
 includerea acestor elemente în cele două dimensiune ale administrării tratamentului oral
calitatea şi securitatea.

Injectia intramusculară constituie introducerea unor soluţii izotonice, uleioase sau substanţe
coloidale în stratul muscular prin intermediul unui ac ataşat la seringă.
Scop - introducerea în organism a unor substanţe medicamentoase.
Locuri de electie:
 regiunea superoexternă fesieră, deasupra marelui trohanter;
 faţa externă a coapsei în treimea mijlocie;
 faţa externă a braţului în muschiul deltoid.
Materiale necesare:
 tăviţa medicală;
 ace intramusculare (lungime 40 - 70 mm., diametrul 7/10 - 10/10 mm., bizou lung);

45
 seringa tip Record cu capacitate corespunzătoare;
 medicamentul de injectat.

Tehnica:
 pregătirea instrumentelor şi materialelor necesare;
 pregătirea psihică şi fizică a bolnavului;
 stabilirea locului injecţiei;
 se anunţă bolnavul şi i se explică necesitatea tehnicii;
 se așează bolnavul în decubit ventral, lateral, în poziţie sezândă sau în picioare;
 se descoperă regiunea aleasă pentru injecţie (locurile de elecţie);

Efectuarea injecţiei:
 spălarea mâinilor cu apă curentă şi săpun;
 dezinfectarea mâinilor cu alcool;
 se montează seringa în condiţii de asepsie corectă;
 se încarcă seringa cu substanţa de injectat; după verificarea fi ei, se elimină bulele de aer;
 se schimbă acul îndepărtându-l pe cel cu care a fost aspirată substanţa şi se ataşează un ac
potrivit pentru injecţie;
 se degresează locul injecţiei cu eter şi se dezinfectează cu alcool;
 se invită bolnavul să- i relaxeze musculatura şi să stea liniştit; se întinde pielea între
policele şi indexul sau medianul mâinii stângi; se în ţeapă perpendicular pielea (4 - 7 cm.)
cu rapiditate şi siguranţă cu acul montat la seringă;
 se verifică poziţia acului prin aspirare;
 se injectează lent lichidul;
 după injectare se scoate acul rapid numai pe direcţia de introducere;
 se masează locul cu un tampon cu alcool pentru a disocia planurile ţesuturilor
străpunse activând circulaţia pentru a favoriza absorbţia;
 se așează bolnavul în poziţie comodă unde va sta în repaus fizic timp de 5-10 minute;
 spălarea pe mâini cu apă curentă şi săpun.

Reorganizarea locului de muncă:

 se aruncă la coş deşeurile de la injecţii (fiole golite, tampoane de vată, seringa cu acul);

46
 Incidente/accidente:
 Durere vie prin atingerea nervului sciatic sau a unei ramuri a acestuia; se impune retragerea
acului şi efectuarea injecţiei în altă regiune;
 Paralizie prin lezarea nervului sciatic;
 Hematom prin înţeparea unui vas sanguin;
 Ruperea acului - se va extrage pe cale chirurgicală;
 Embolie - introducerea accidentală într-un vas de sânge a unei substanţe uleioase sau în
suspensie;
 Abcese sau injectite - deficienţe grave de sterilizare.

3.3. DESCRIEREA A DOUA TEHNICI

I Tehnica ,,Punctia articulara’’

Reprezinta realizarea unei comunicari instrumentale intre cavitatea articulara si

mediul extern. Scopul este recoltarea lichidului articular in vederea examinarii,evacuarea
lichidului articular si administrarea medicamentelor in cavitatea articulara.Tehnica se face
numai de catre medic ajutat de una sau doua asistente.
Aceasta metoda este recomandata in artrite acute sau cronice,traumatisme articilare
insotite de hemartroza.Locul punctiei:articulatiile genunchiului,cotului,umarului,gleznei.
Pregatirea psihica si fizica a pacientului:
- se explica necesitatea efectuari tehnicii - se dezinfecteaza local cu tincture de iod
- se aseaza pacientul in pozitia care sa permita executarea punctiei,cu articulatia
relaxata,asezata eventual pe o perna.
- articulatia scapulo-humerala
-decubit dorsal cu membrul homolateral punctiei in abductie si cotul flectat
- articulatia cotului:in sezut cu cotul sprijinit pe masa de consultatie,in decubit
ventral
- articulatia radio-carpiana:sezut cu antebratul sprijinit pe masa, mana flectata la
maxim in pozitie palmara
- ariculatia coxo-femurala:decubit dorsal cu genunchi in flexie maxima sau sezand
- articulatia tibio-tarsiana:decubit dorsal cu piciorul in flexie plantara
47
 - atat medicul cat si asistentele isi spala mainile si le dezinfecteaza.
- se alege locul punctiei,se efectueaza anestezia locala,serveste seringa cu acul de
punctie ,executa punctia ,aspira lichidul ,colecteaza lichidul in vasul gradat, recolteaza in
eprubete ,retrage acul de punctie, aplica pansament compresiv la locul punctiei fixat cu
fasa,aplica atele care sa imobilizeze articulatia punctionata,mentine pacientul in pozitia
adecvata si il supravegheaza
- dupa interventie se asigura repausul regiunii,se supravegheaza semnele vitale si
starea generala,aspectul pansamentului si se imobilizeaza timp de24-48h
- eprubetele cu lichid se eticheteaza si se trimit la laborator pentru examen
(citologic,bacteriologic) iar cel macroscopic se face imediat fiind apreciat aspectul
lichidului (seros ,purulent,sanguinolent)
- se noteaza in foaia de observatie:cantitatea si aspectul lichidului extras.
- tehnica se desfasoara in conditii de asepsie desavarsita.

II ,,Tehnica punctiei venoase’’

Punctia reprezinta operatia prin care se patrude intr-o cavitate naturala sau
patologica sau intr-un organ parenchimatos cu un ac sau trocar. Cele mai uzuale punctii
sunt: punctia venoasa, paracenteza abdominala, taracocenteza, punctia articulara,
rahidiana, sternala, punctia organelor pentru biopsie si punctia unor colectii purulente.

Punctia venoasa presupune inteparea unei vene cu ajutorul unui ac atasat la o

seringa. Scopul poate fi: explorator (se recolteaza sange pentru examen de laborator: uree,
creatinina, glicemie, calcemie) si terapeutic (se extrage o cantitate mai mare de sange 150-
500 ml in hipertensiune arteriala pentru transfuzii sau se poate administra tratament
intravenos.)

Materialele necesare sunt: tava medicala, seringa, alcool, tinctura pe tampoane de

vata, garou, casoleta cu comprese sterile, perna tare pentru articulatia cotului, recipienti
speciali pentru recoltare, tavita renala.

Etape de executie:

- se aseaza bolnavul in pozitia sezand sau culcat in pat in decubit dorsal cu menbrul
superior sprijinit in abductie, extensie si supinatie;

48
 - se aseaza sub bratul bolnavului perna;

- se dezinfecteaza locul punctiei cu alcool sau tinctura de iod;

- se adapteaza acul la seringa;

- se stabileste locul punctiei;

- se examineaza calitatea si starea venelor de la plica cotului;

- se aplica garoul la nivelul treimii inferioare cu cea mijlocie a bratului;

- cu indexul mainii stangi se palapeaza locul pentru punctie;

- se cere bolnavului sa inchida si sa deshida pumnul de cateva ori si sa ramana cu el

inchis;

- cu indexul mainii stangi e palapeaza locul pentru punctie iar cu policele se fixeaza
vena la 4-5 cm sub locul punctiei si se exercita o compresiune si tractiune in jos;

- se introduce acul in mijlocul venei in directia axului longitudinal (nu laterat);

- acul va trece prin stratul de piele si prin peretele venei la o adancime de 1-1,5 cm;

- cu mana stanga se trage incet pistonul aspirand, continuandu-se pana la extragerea

cantitatii necesare sau se adapteaza la dispozitive necesare;

- se deface garoul, bolnavul deschide pumnul, se aplica un tampon de vata peste

locul punctiei care se va tine 5-10 min pentru hemostaza.

Accidente din timpul executiei punctiei:

- sangele poate sa infiltreze tesutul peri venos;

- acul poate sa treaca dincolo de vena perforand peretele opus;

- ameteli, paloare accentuata.

49
 CAPITOLUL 4 STUDIU DE CAZ

Cazul nr. 1

I. CULEGEREA DATELOR

Date relativ stabile:

Nume : M
Prenume: R
Vârsta: 43 ani
Sex: M.

Date variabile
Starea civilă: căsătorit
Nr. Copii : 1
Religia: Ortodoxă
Ocupația: Inginer
Naționalitate: Română
Domiciliul: F.
Localitatea: F.
Studii: superioare
Locuiește : împreună cu soția și copilul.
Rețeaua de susținere a persoanei: pacientul este căsătorit, soția este contabilă, are un copil.
Grup sanguin: A(II), Rh pozitiv

Diagnosticul de trimitere: observație lombosciatică.

Antecedente medicale: zona zoster la vârsta de 35 de ani.
Antecedente heredocolaterale: tatăl pacientului a suferit de poliartrită.
Antecedente personale: (fiziologice și patologice):
Bolile copilăriei: fără
Vaccinări: vaccinare împotrivă pojarului, rubeolei și oreionului.
Traumatisme: Nu a avut.
50
Boli anterioare: apendicită acută.
Spitalizări: Spitalizare pentru apendicectomie.
Intervenții chirurgicale: apendicectomie

Elemente fizice și reacționale:

Alergii: nu este alergic la nimic
Deficiențe senzoriale: nu prezintă

Antecedente familiale: Nu există istoric de boli cronice sau afecțiuni mentale ale
membrilor familiei.

Mod de viață și obișunințe:

Hobby: grafică pe calculator.
Alimentația: Diversificată
Consumul de cafea, tutun, alcool: o cafea pe zi, tutun 5-10 țigări pe zi, alcool ocazional.

Probleme de sănătate actuale: Durere la nivelul toracelui, inferior în zona lombară.

Durere iradiată la nivelul membrului inferior, până la genunchi; rigiditate; oboseală rapidă;
reducerea semnificativă a mobilității; impotență funcțională; somn perturbat de durere.

Mediul ambiental: Mediu liniștit. Nu există factori care să modifice starea de bine a
pacientului. Mediul de lucru determină stare de stres și anxietate.

Profilul psiho-socio-cultural:
Anxietate: moderată
Stres: ușor stresat
Comfort: disconfort cauzat de boală.
Stare depresivă: nu prezintă
Stare de constiență: pacientul este conștient și are o orientare bună.
Capacitate de comunicare: este comunicativ.

II. ISTORICUL BOLII

51
 De mai bine de 3-4 luni pacientul M.R. susține că prezintă dureri de la nivelul zonei
lombare a toracelui până la nivelul genunchiului. Dimineața prezintă o rigidiate crescută,
cât și în perioadele în care petrece câteva ore în poziție șezând în fața computerului sau în
caz de temperaturi scăzute. Durerea și rigiditatea se ameliorează la mers și efort fizic de
mică intensitate. Pacientul susține că obosește destul de rapid. Pacientul este trimis la
secția Ortopedie pentru consult și examene amănunțite.

MOTIVELE INTERNĂRII ACTUALE :

- Stare generală alterată
- Durere în zona lombară și a membrului, până în zona genunchiului
- Impotență functională
- Rigiditate
- Oboseală rapidă
- Somn perturbat de durere

Diagnosticul medical la internare: Spondilită anchilopoetică

Anamneza asistențeimedicale:
Pacientul în vârstă de 31 de ani, echilibrat din punct de vedere fizic, se prezintă cu
următoarele manifestări de dependenţă:
- Durere la nivelul toracelui, inferior, în zona lombară. Durere iradiată la nivelul
membrului inferior, până la genunchi.
- T.A.: 130/85 mmHg
- Puls: 90 pulsaţii/minut
- Temperatura: 37 ˚C
- Respiraţia: fiziologică, ușoară tahipnee

Simtomatologie: evoluţie asimptomatică o lungă perioadă de timp; durere articulară:

intensitate variabilă (şoldul doare cel mai tare, mâna cel mai puţin); meteorodependenţă
(durerea are o intensitate mai mare la temperaturi scăzute), ameliorată dupa efort mediu

52
(există însă bolnavi cu dureri chiar şi în repaus); poate iradia la nivelul unei alte articulaţii;
nu depăşeşte 30 minute. Reducerea mobilităţii articulare (mişcări active, pasive); impotenţă
funcţională.

DIAGNOSTIC
Diagnostic pozitiv:
1. Criterii clinice:
- durere lombară joasă şi redoare de peste 3 luni, ce se ameliorează prin exerciţii şi nu
dispare în repaus;
- limitarea mişcărilor coloanei lombare în plan sagital şi frontal;
- tardiv, limitarea expansiunii cutiei toracice, faţă de valorile normale corectate.

2. Criterii radiologice: sacroileită bilaterală, gradul II-IV,

Spondilita anchilopoetică este diagnosticată în prezenţa sacroileitei (diagnostic
radiologic), asociată cu cel puţin un criteriu clinic.

EVOLUŢIE: Rareori, evoluţia este gravă, progresând spre anchiloză într-un interval scurt
de timp.

PROGNOSTIC: dependent de:

 vârsta debutului,
 prezenţa manifestărilor extraarticulare,
 prezenţa oligoartritei,
 prezenţa afectării articulaţiei coxofemurale,
 prezenţa dactilitei.

Aprecierea problemelor de dependență și independență conform celor 14 nevoi

fundamentale:

1. Nevoia de a respira si de a avea o bună circulație

M.I.(Manifestări de independență) - fără raluri, cu torace normal conformat

53
 M.D.(Manifestări de dependență)– bolnavul are o respiraţie usor tahipneică, 20
respiraţii/min., , frecvenţa, ritmul şi amplitudinea respiraţiei usor accentuate. Circulația
periferică (cazul membrului inferior) este afectată.
2. Nevoia de a se mişca şi a avea o bună postură
M.I. (Manifesttări de independență) – nu prezintă
M.D.(Manifestări de dependență) - limitarea mişcărilor datorită durerilor la mobilizare
și rigidității.
3. Nevoia de a dormi şi a se odihni
M.I. (Manifesttări de independență) – nu prezintă
M.D.(Manifestări de dependență) – perturbarea modului de somn legat de durere.
4. Nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca
M.I. (Manifestări de independență) - bolnavul se îmbracă şi se dezbracă fără ajutor din
partea personalului medical.
M.D.(Manifestări de dependență) – bolnavul dă dovadă de stângăcie și resimte durere
la mișcare.
5. Nevoia de a menţine temperatura corpului în limite normale
M.I. (Manifesttări de independență) – bolnavul are o temperatură normală
M.D.(Manifestări de dependență) - temperatură scăzută la membrele inferioare.
6. Nevoia de a menţine tegumentele curate şi integre
M.I.(Manifestări de independență) - își poate efectua singur igiena cavității bucale.

M.D.(Manifestări de dependență) – își acordă cu greutate îngrijiri de igienă membrului

inferior;
7. Nevoia de a evita pericolele
M.I.(Manifestări de independență) – nu prezintă.
M.D.(Manifestări de dependență) – durere în zona lombară și la nivelul membrului inferior.
8. Nevoia de a bea şi de a mânca
M.I. (Manifestare de independență) - nu prezintă.
M.D. (Manifestare de dependență) - alimentație deficitară.
9. Nevoia de a elimina
M.I. (Manifestare de independență) – bolnavul elimină normal, diureza pe 24 h
aproximativ 1400 ml, urina este hipercromă, micţiunile sunt normale, rinichi normali.
M.D. (Manifestare de dependență) – nu prezintă
10. Nevoia de a comunica cu semenii
54
 M.I. (Manifestare de independență) – bolnavul este o persoană comunicativă, sociabilă,
comunică cu personalul medical arătându-şi interes faţă de boala sa.
M.D. (Manifestare de dependență) – nu prezintă
11. Nevoia de a acţiona conform propriilor credinţe şi valori
M.I. (Manifestare de independență)– bolnavul este o persoană credincioasă, de origine
ortodoxă, participând la serviciul religios.
M.D. (Manifestare de dependență) – nu prezintă

12. Nevoia de a se recreea

M.I. (Manifestare de independență) – bolnavul își petrece timpul în mod plăcut.
M.D. (Manifestare de dependență) – nu prezintă
13. Nevoia de a fi ocupat şi de a se realiza
M.I. (Manifestare de independență)– bolnavul este ocupat, îşi asumă atribuţiile de
familie şi faţă de societate.
M.D. (Manifetare de dependență) – nu prezintă
14. Nevoia de a învăţa să-şi păstreze sănătatea
M.I. (Manifestare de independență) – bolnavul este conştient de starea sa de sănătate,
fiind cooperant cu personalul medical, preocupându-se de starea de sănătate şi
îngrijind-o.
M.D. (Manifestare de dependență) – nu prezintă.

Departajarea manifestărilor de dependență:

1. Nevoia de a respira și a avea o bună circulație - ușoară tahipnee, frecvența, ritm și

amplitudine ușor mărite;
2. Nevoia de a se mișca și de a menține o postură corectă - stare de imobilitate parțială
impusă de afecțiune.
3. Nevoia de a dormi și de a se odihni – insomnie.
4. Nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca - dificultate în a se îmbrăca şi dezbrăca;
5. Nevoia de a bea și a mânca – alimentație deficitară.
6. Nevoia de a fi curat, îngrijit şi a proteja mucoasele şi tegumentele curate - își
acordă cu greutate îngrijiri de igienă membrului inferior;
7. Nevoia de a evita pericolele - durere în zona lombară și la nivelul membrului inferior.

55
 Cazul nr. 2

I. Culegerea Datelor

Date relative stabile:

Nume : I.
Prenume: M.
Vârsta: 31 ani (Data nașterii: 22. 02.1980)
Sex: M.

Date variabile:
Starea civilă: căsătorit
Nr. Copii :
Religia: Ortodoxă
Ocupația: Inginer software
Naționalitate: Română
Domiciliul: F.
Localitatea: F.
Studii: superioare
Locuiește : împreună cu soția și copilul.
Rețeaua de susținere a persoanei: pacientul este căsătorit, soția este avocat
Grup sanguin: A(II), Rh pozitiv

Diagnosticul de trimitere: observație lombosciatică.

Antecedente medicale : poliartrită.
Antecedente heredocolaterale: mama pacientului a suferit de reumatism articular acut.
Antecedente personale (fiziologice și patologice): a practicat sporturi dure.
Bolile copilăriei:
Vaccinări: vaccinare specific în copilărie
Traumatisme: repetate ca urmare a unorcontacte fizice dure în timpul practicării unor
sporturi dure de impact.
Boli anterioare: fără

56
Spitalizări: Spitalizare pentru spondilită anchilopoetică
Intervenții chirurgicale: fără

Elemente fizice și reacționale:

Alergii: nu este alergic la nimic
Deficiențe senzoriale: nu prezintă

Antecedente familiale: Nu există istoric de boli cronice sau afecțiuni mentale ale
membrilor familiei.

Mod de viață obișnuințe:

Hobby: fotbal
Alimentația: Diversificată
Consumul de cafea, tutun, alcool: o cafea pe zi, tutun 1 pachet tigări pe zi, alcool
ocazional.

Probleme de sănătate actuală: Durere la nivelul toracelui, inferior în zona lombară.

Durere iradiată la nivelul membrului inferior, până la genunchi; rigiditate; oboseală rapidă;
reducerea semnificativă a mobilității; impotență funcțională; somn perturbat de durere.

Mediul ambiental: Mediu liniștit. Nu există factori care să modifice starea de bine a
pacientului. Mediul de lucru determină stare de stres.

Profilul psiho-social-cultural:
Anxietate: moderată
Stres: stresat
Comfort: disconfort cauzat de boală.
Stare depresivă: nu prezintă
Stare de constiență: pacientul este conștient și are o orientare bună.
Capacitate de comunicare: este comunicativ.

II. ISTORICUL BOLII

57
 De mai bine de 3-4 luni pacientul I.M. susține că prezintă dureri de la nivelul zonei
lombare a toracelui până la nivelul genunchiului. Dimineața prezintă o rigidiate crescută,
cât și în perioadele în care petrece câteva ore în poziție șezând în fața computerului sau în
caz de temperaturi scăzute. Durerea și rigiditatea se ameliorează la mers și efort fizic de
mică intensitate. Pacientul susține că obosește destul de rapid.

Motivele internării actuale :

- Stare generală alterată
- Durere în zona lombară și a membrului, până în zona genunchiului
- Impotență functională
- Rigiditate
- Oboseală rapidă
- Somn perturbat de durere

Diagnosticul medical la internare: dureri toracice si lombare;

Anamneza asistenței medicale:

Pacientul în vârstă de 31 de ani, echilibrat din punct de vedere fizic, se prezintă cu
următoarele manifestări de dependenţă:
- Durere la nivelul toracelui, inferior, în zona lombară. Durere iradiată la nivelul
membrului inferior, până la genunchi.
- T.A.: 140/85 mmHg
- Puls: 90 pulsaţii/minut
- Temperatura: 37 ˚C
- Respiraţia: fiziologică, ușoară tahipnee

SIMPTOMATOLOGIE: evoluţie asimptomatică o lungă perioadă de timp; durere

articulară: intensitate variabilă (şoldul doare cel mai tare, mâna cel mai puţin);
meteorodependenţă (durerea are o intensitate mai mare la temperaturi scăzute), ameliorată
dupa efort mediu (există însă bolnavi cu dureri chiar şi în repaus); poate iradia la nivelul

58
unei alte articulaţii; nu depăşeşte 5-30 minute. Reducerea mobilităţii articulare (mişcări
active, pasive); impotenţă funcţională.

DIAGNOSTIC
Diagnostic pozitiv:
3. Criterii clinice:
- durere lombară joasă şi redoare de peste 3 luni, ce se ameliorează prin exerciţii şi nu
dispare în repaus;
- limitarea mişcărilor coloanei lombare în plan sagital şi frontal;
- tardiv, limitarea expansiunii cutiei toracice, faţă de valorile normale corectate.

4. Criterii radiologice: sacroileită bilaterală, gradul II-IV,

Spondilita anchilopoetică este diagnosticată în prezenţa sacroileitei (diagnostic
radiologic), asociată cu cel puţin un criteriu clinic.

EVOLUŢIE: Rareori, evoluţia este gravă, progresând spre anchiloză într-un interval scurt
de timp

PROGNOSTIC: dependent de:

- vârsta debutului,
- prezenţa manifestărilor extraarticulare,
- prezenţa oligoartritei,
- prezenţa afectării articulaţiei coxofemurale,
- prezenţa dactilitei.

Aprecierea problemelor de dependență și independență conform celor 14 nevoi

fundamentale:

1. Nevoia de a respira si de a avea o bună circulație

M.I.(Manifestări de independență) - fără raluri, cu torace normal conformat

59
 M.D.(Manifestări de dependență)– bolnavul are o respiraţie usor tahipneică, 20
respiraţii/min., , frecvenţa, ritmul şi amplitudinea respiraţiei usor accentuate. Circulația
periferică (cazul membrului inferior) este afectată.
2. Nevoia de a se mişca şi a avea o bună postură
M.I. (Manifesttări de independență) – nu prezintă
M.D.(Manifestări de dependență) - Stare de imobilitate parțială impusă de afecțiune.
3. Nevoia de a dormi şi a se odihni
M.I. (Manifesttări de independență) – nu prezintă
M.D.(Manifestări de dependență) – perturbarea modului de somn legat de durere.
4. Nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca
M.I. (Manifesttări de independență) - nu prezintă
M.D.(Manifestări de dependență) – bolnavul dă dovadă de stângăcie și resimte durere
la mișcare.
5. Nevoia de a menţine temperatura corpului în limite normale
M.I. (Manifesttări de independență) – bolnavul are o temperatură normală
M.D.(Manifestări de dependență) - temperatură scăzută la membrele inferioare.
6. Nevoia de a menţine tegumentele curate şi integre
M.I.(Manifestări de independență) - pacientul prezintă tegumente normal colorate, fără
leziuni prezente, cu o toaletă în stare bună.
M.D.(Manifestări de dependență) – își acordă cu greutate îngrijiri de igienă membrului
superior;
7. Nevoia de a evita pericolele
M.I.(Manifestări de independență) – nu prezintă.
M.D.(Manifestări de dependență) – durere în zona lombară și la nivelul membrului
inferior.
8. Nevoia de a bea şi de a mânca
M.I. (Manifestare de independență) – alimentaţie adecvată, stare de hidratare bună.
M.D. (Manifestare de dependență) - nu prezintă
9. Nevoia de a elimina
M.I. (Manifestare de independență) – bolnavul elimină normal, diureza pe 24 h
aproximativ 1400 ml, urina este hipercromă, micţiunile sunt normale, rinichi normali.
M.D. (Manifestare de dependență) – nu prezintă
10. Nevoia de a comunica cu semenii

60
 M.I. (Manifestare de independență)– bolnavul este o persoană comunicativă, sociabilă,
comunică cu personalul medical arătându-şi interes faţă de boala sa.
M.D. (Manifestare de dependență) – nu prezintă
11. Nevoia de a acţiona conform propriilor credinţe şi valori
M.I. (Manifestare de independență) – bolnavul este o persoană credincioasă, de origine
ortodoxă, participând la serviciul religios.
M.D. (Manifestare de dependență) – nu prezintă
12. Nevoia de a se recreea
M.I. (Manifestare de independență)– bolnavul își petrece timpul în mod plăcut.
M.D. (Manifestare de dependență) – nu prezintă
13. Nevoia de a fi ocupat şi de a se realiza
M.I. (Manifestare de independență) – bolnavul este ocupat, îşi asumă atribuţiile de
familie şi faţă de societate.
M.D. (Manifetare de dependență) – nu prezintă
14. Nevoia de a învăţa să-şi păstreze sănătatea
M.I. (Manifestare de independență)– bolnavul este conştient de starea sa de sănătate,
fiind cooperant cu personalul medical, preocupându-se de starea de sănătate şi
îngrijind-o.
M.D. (Maniffestare de dependență) – nu prezintă.

Departajarea manifestărilor de dependență:

1. Nevoia de a respira și a avea o bună circulație - ușoară tahipnee, frecvența, ritm și

amplitudine ușor mărite;
2. Nevoia de a se mișca și de a menține o postură corectă - stare de imobilitate parțială
impusă de afecțiune.
3. Nevoia de a dormi și de a se odihni - insomnie
4. Nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca - dificultate în a se îmbrăca şi dezbrăca;
5. Nevoia de a-si menţine temperatura corpului în limite normale - extremităţi
inferioare reci;
6. Nevoia de a fi curat, îngrijit şi a proteja mucoasele şi tegumentele curate - își
acordă cu greutate îngrijiri de igienă membrului superior;
7. Nevoia de a evita pericolele - durere în zona lombară și la nivelul membrului
inferior.
61
 Cazul nr. 3

Date relativ stabile:

Nume : D
Prenume: M
Vârsta: 40 ani
Sex: M.
Înălțime 1,78 cm
Greutate: 92 kg

Date variabile
Domiciliul: Vaslui
Localitatea: Vaslui
Ocupația: pensionar medical
72

Starea civilă: căsătorit

Nr. Copii : 1
Religia: -
Naționalitate: Română
Studii: superioare
Locuiește : împreună cu soția și copilul.
Rețeaua de susținere a persoanei: pacientul este căsătorit, soția este casnică, are un copil.
Grup sanguin: A(II), Rh pozitiv

Diagnosticul de internare: observație lombosciatică.

Antecedente medicale: apendicectomie la vârsta de 30 de ani.
Antecedente heredecolaterale – mama pacientului a suferit de psoriazis articular.
Antecedente personale (fiziologice și patologice):
Vaccinări: vaccinare împotrivă pojarului, rubeolei și oreionului și celelalte vaccinuri specific
vârstei;

62
 Traumatisme: multiple traumatisme în copilărie soldate cu fracturi, de member și bazin, a
practicat un sport cu impact fizic (hochei): a suferit traumatisme prin cădere de la înălțime ca
urmare a unui accident în timpul serviciului;
Boli anterioare: bolile copilăriei;
Spitalizări: internări repetate;
Intervenții chirurgicale: fără

Elemente fizice și reacționale:

Alergii: nu este alergic la nimic
Deficiențe senzoriale: nu prezintă

Antecedente familiale: Există istoric de boli cronice în familie pe linia maternă (poliartrita
reumatoidă etc ) , tatăl decedat accident vascular cerebral;

Mod de viață și obișnuințe:

Hobby: videografie
Alimentația: Diversificată
72

Consumul de cafea, tutun, alcool: fără

Probleme de sănătate actuală: Durere la nivelul toracelui, inferior în zona lombară, dureri
accentuate fesiere. Durere iradiată la nivelul membrului inferior, până la genunchi; rigiditate;
oboseală rapidă; reducerea semnificativă a mobilității; impotență funcțională; somn perturbat de
durere, rigiditate musculară accentuate dimineața la trezire, somn superficial.

Mediul ambiental: Mediu liniștit. Nu există factori care să modifice starea de bine a
pacientului. Stadiul de boală determină stare de stres și anxietate accentuate.

Profilul psiho-socio-cultural:
Anxietate: accentuată
Stres: stresat
Comfort: disconfort cauzat de boală.
Stare depresivă: Sindrom depresiv
Stare de constiență: pacientul este conștient și are o orientare, cu ușoare crize amnezice;
Capacitate de comunicare: în funcție de starea de bine sau nu a sănătății.

63
 II. ISTORICUL BOLII

De mai bine de 10 ani de zile pacientul D. M. prezintă dureri de la nivelul zonei lombare
a toracelui până la nivelul genunchiului. Dimineața prezintă rigiditate crescută sau în caz de
temperaturi scăzute cu stări de anchiloză repetate. Durerea și rigiditatea se ameliorează la mers
și efort fizic de mică intensitate la câteva ore de la trezire. Pacientul susține că obosește destul de
rapid și are stări generale de rău cu dureri accentuate de oase, intercostale și ale osului stern, cu
inflamări și tumefacții ale încheieturilor;

Motivele internării actuale :

- Stare generală alterată
- Lombalgii de tip inflamator, dureri sternocostale, fatigabilitate accentuate;
- Durere în zona lombară și a membrului, până în zona genunchiului
72

- Rigiditate
- Oboseală rapidă
- Stări de insomnii și somn perturbat de durere

Diagnosticul medical la internare: Spondilită anchilopoetică stadiul III- IV

Anamneza asistenței medicale:

Pacientul în vârstă de 40 de ani, echilibrat din punct de vedere fizic, se prezintă cu
următoarele manifestări de dependenţă:
- Durere la nivelul toracelui, inferior, în zona lombară. Durere iradiată la nivelul membrului
inferior, până la genunchi.
- T.A.: 120/70 mmHg
- Puls: 90 pulsaţii/minut
- Temperatura: 37 ˚C
- Respiraţia: fiziologică: normală

64
 Simptomatologie: evoluţie asimptomatică o lungă perioadă de timp; durere articulară:
intensitate variabilă (şoldul doare cel mai tare), meteorodependenţă (durerea are o intensitate
mai mare la temperaturi scăzute), ameliorată dupa efort mediu (există însă bolnavi cu dureri
chiar şi în repaus); poate iradia la nivelul unei alte articulaţii; depăşeşte 30 minute. Reducerea
mobilităţii articulare (mişcări active, pasive); impotenţă funcţională.
DIAGNOSTIC
Diagnostic pozitiv:
5. Criterii clinice:
 durere lombară joasă şi redoare de peste 3 luni, ce se ameliorează prin exerciţii şi nu
dispare în repaus;
 limitarea mişcărilor coloanei lombare în plan sagital şi frontal;
 tardiv, limitarea expansiunii cutiei toracice, faţă de valorile normale corectate.

6. Criterii radiologice: sacroileită bilaterală, gradul II-IV,

Spondilita anchilopoetică este diagnosticată în prezenţa sacroileitei (diagnostic radiologic),
asociată cu cel puţin un criteriu clinic.
72

Evoluție: Evoluție cu progress spre anchiloză.

Prognostic: dependent de:

 vârsta debutului,
 prezenţa manifestărilor extraarticulare,
 prezenţa oligoartritei,
 prezenţa afectării articulaţiei coxofemurale,
 prezenţa dactilitei.

Aprecierea problemelor de dependență și independență conform celor 14 nevoi

fundamentale:

1) Nevoia de a respira si de a avea o bună circulație

M.I.(Manifestări de independență) - fără raluri, cu torace normal conformat
M.D.(Manifestări de dependență) - bolnavul are o respiraţie usor tahipneică, 20
respiraţii/min., , frecvenţa, ritmul şi amplitudinea respiraţiei usor accentuate. Circulația
periferică (cazul membrului inferior) este afectată.

65
 2) Nevoia de a se mişca şi a avea o bună postură
M.I. (Manifestări de independență) - nu prezintă
M.D.(Manifestări de dependență) - limitarea mişcărilor datorită durerilor la mobilizare și
rigidității.
3) Nevoia de a dormi şi a se odihni
M.I. (Manifesttări de independență) - nu prezintă
M.D.(Manifestări de dependență) - perturbarea modului de somn legat de durere.
4) Nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca
M.I. (Manifesttări de independență) - bolnavul se îmbracă şi se dezbracă fără ajutor din
partea personalului medical.
M.D.(Manifestări de dependență) – bolnavul dă dovadă de stângăcie și resimte durere la
mișcare.
5) Nevoia de a menţine temperatura corpului în limite normale
M.I. (Manifesttări de independență) - bolnavul are o temperatură normală
M.D.(Manifestări de dependență) - temperatură scăzută la membrele inferioare.
6) Nevoia de a menţine tegumentele curate şi integre
M.I.(Manifestări de independență) - pacientul prezintă tegumente normal colorate, fără
72

leziuni prezente, cu o toaletă în stare bună

M.D.(Manifestări de dependență) - nu prezintă.
7) Nevoia de a evita pericolele
M.I.(Manifestări de independență) - nu prezintă.
M.D.(Manifestări de dependență) - modificarea stării de bine este legată de durere,
manifestată prin agitaţie.
8) Nevoia de a bea şi de a mânca
M.I. (Manifestare de independență) - nu prezintă.
M.D. (Manifestare de dependență) - dificultate de a se alimenta.
9) Nevoia de a elimina
M.I. (Manifestare de independență) - bolnavul elimină normal, diureza pe 24 h aproximativ
1400 ml, urina este hipercromă, micţiunile sunt normale, rinichi normali.
M.D. (Manifestare de dependență) – nu prezintă
10) Nevoia de a comunica cu semenii
M.I. (Manifestare de independență) - bolnavul este o persoană comunicativă, sociabilă,
comunică cu personalul medical arătându-şi interes faţă de boala sa.
M.D. (Manifestare de dependență) - nu prezintă

66
 11) Nevoia de a acţiona conform propriilor credinţe şi valori
M.I. (Manifestare de independență) - bolnavul este o persoană credincioasă, de origine
ortodoxă, participând la serviciul religios.
M.D. (Manifestare de dependență) - nu prezintă
12) Nevoia de a se recreea
M.I. (Manifestare de independență) - bolnavul își petrece timpul în mod plăcut.
M.D. (Manifestare de dependență) - nu prezintă
13) Nevoia de a fi ocupat şi de a se realiza
M.I. (Manifestare de independență) - bolnavul este ocupat, îşi asumă atribuţiile de familie şi
faţă de societate.
M.D. (Manifetare de dependență) - nu prezintă
14) Nevoia de a învăţa să-şi păstreze sănătatea
M.I. (Manifestare de independență) - bolnavul este conştient de starea sa de sănătate, fiind
cooperant cu personalul medical, preocupându-se de starea de sănătate şi îngrijind-o.
M.D. (Manifestare de dependență) - nu prezintă.

Departajarea manifestărilor de dependență:

72

1. Nevoia de a respira și a avea o bună circulație - ușoară tahipnee, frecvența, ritm și

amplitudine ușor mărite;
2. Nevoia de a se mișca și de a menține o postură corectă - grad de mobilitate scăzut,
incapacitatea de a se mișca normal;
3. Nevoia de a dormi și de a se odihni – insomnia.
4. Nevoia de a bea și a mânca - dificultate de a se alimenta.
5. Nevoia de a-si menţine temperatura corpului în limite normale - extremităţi inferioare
reci;
6. Nevoia de a fi curat, îngrijit şi a proteja mucoasele şi tegumentele curate - își acordă cu
greutate îngrijiri de igienă membrului superior;
7. Nevoia de a evita pericolele - Stare de imobilitate parțială impusă de afecțiune, rigiditate.

67
 CONCLUZII

Spondilita anchilozantă (SpA) este o boală reumatologică, inflamatorie, ce afectează

preponderent articulațiile coloanei vertebrale. Aceasta afectează între 0.2% și 1.8% din
populația diferitelor țări, și afectează într-o măsură mai mare bărbații. În cadrul Congresului
Ligii Europene de Luptă Împotriva Reumatismului (EULAR) 2019, organizat în perioada 12-
15 iunie la Madrid, SpA a reprezentat un subiect prioritar, prin impactul major asupra
organismului și prin nevoia de terapii țintite, specifice mecanismului bolii.
O astfel de boală complexă și eterogenă conduce la o serie de dificultăți în gestionare,
atât pentru clinician, cât și pentru pacient. Astfel, cel mai frecvent citate sunt:
 Întârzieri în diagnostic: în medie, un pacient primește diagnosticul de SpA
după 8.6 ani de la prima prezentare la medic;
 Întârzieri în inițierea tratamentului potrivit, care contribuie la un prognostic
rezervat al bolii: întârzierea tratamentului cu inhibitori TNF se corelează cu o progresie
72

radiologică accelerată a bolii;

 Colaborare deficitară între specialitățile medicale (în cazul SpA, reumatolog,
dermatolog, oftalmolog, gastroenterolog): existența unei echipe multidisciplinare se corelează
cu un diagnostic corect și precoce de SpA.

68
 O nevoie majoră în managementul spondilitei anchilozante este reprezentată de
72

scurtarea duratei între primele acuze clinice și prezentarea la medic

Sursa foto © 2019 Oxford University Press
În plus, pacienții descriu o serie de probleme legate de percepția personală a acestei
boli:
 Nevoia ridicată de educație despre boală;
 Includerea pacientului în procesul de decizie medicală;
 Priorități și scopuri diferite ale pacientului și clinicianului în gestionarea bolii.
Despre nevoi similare cu care se confruntă pacienții cu poliartrită reumatoidă, citiți
mai multe detalii aici.
Studii în artrita psoriazică, o boală similară SpA, atât în procesul fiziopatologic, cât și
în manifestările clinice și în tratament, relevă nivelul scăzut de implicare a pacientului în
decizia terapeutică: 65.5% dintre pacienți își doresc un rol activ în procesul decizional,
iar 68.3% descriu o nevoie ridicată de educație în ceea ce privește boala.

69
72

Pacienții își doresc o implicare mai mare în luarea de decizii și acces la educație
medicală
Sursa foto ©2019 Oxford University Press

În plus, implicarea pacienților conduce la o evoluție favorabilă a bolii: aceștia

descriu un nivel scăzut de durere, fatigabilitate, afectare la nivel tegumentar și o
funcționalitate fizică ameliorată.

70
 Pacienții cărora li se satisfac nevoile în ceea ce privește îngrijirea sanitară au răspuns
mai bun la tratament
Sursa foto © 1999-2019 John Wiley & Sons, Inc.
72

Nevoia de educare este subliniată de existența percepțiilor eronate asupra

tratamentului: 10-30% dintre aceștia consideră că terapiile reumatologice trebuie întrerupte
periodic, sunt înalt toxice și produc dependență.
Studiile arată, în plus, faptul că pacienții și medicii urmăresc scopuri diferite în
gestionarea bolii: clinicienii se concentrează pe markerii obiectivi ai bolii, precum rezultatele
radiologice sau sangvine, iar pacienții consideră prioritară simptomatologia, în special
durerea. Peste 10% dintre pacienți descriu afectarea fizică drept principalul domeniu de
îmbunătățit în această boală. Mai mult de jumătate dintre pacienți descriu controlul durerii
drept prioritar în gestionarea bolii.
După perioada de spitalizare, în care au urmat tratamentul prescris pacienții sunt
externați cu o stare generală ameliorată, apetitul reluat, capacitate de mobilizare bună.
Capacitatea de odihnă satisfăcătoare şi necesităţile fiziologice sunt corespunzătoare.
Au fost instruiți în privinţa :
- respectării regimului alimentar;
- continuarea tratamentului prescris de medic;
- revenirea la control periodic la șase luni sau oridecâteori este nevoie;
- continuarea ședințelor de masaj;

71
 - familia este instruită să urmărească regimul de viaţă al pacientului;

În urma intervențiilor autonome și delegate starea fizică și psihică a pacienților s-a

ameliorat. La externare cei trei pacienți au fost verificați prin întrebări dacă și-au însușit
corect toate cunoștințele respectării regimului igieno-dietetic, igienei personale, tratamentului
prescris și dacă au înțeles ce trebuie să facă pentru prevenirea unui alt puseu inflamator și
dureros.
Deasemenea au fost instruiți în vederea importanței repetării unor analize de laborator
și să revină periodic la control.
72

PROPUNERI SI NOUTATI
72
 În urma concluziilor şi a cercetării realizate pot fi formulate următoarele propuneri:
Intervenţia psihoterapiei de elecţie la pacienţii cu boli de colagen , boli
cardiovasculare şi tulburări de anxietate este de tip cognitiv-comportamental întrucât este
eficientă atât asupra anxietăţii somatice, anxietăţii psihice, asupra gândurilor automate
negative şi asupra bolilor somatice comorbide.
Completarea permanentă a echipei terapeutice cu un psiholog, psihoterapeut angajat
permanent sau cel puţin part-time. Instruirea echipei terapeutice în vederea obţinerii unor
abilităţi necesare îngrijirii acestor tipuri de pacienţi.
Intervenţii de tipul biofeedback, relaxare musculară progresivă, relaxare respiratorie,
igiena somnului sunt utile în reducerea anxietăţii somatice, anxietăţii psihice şi a gândurilor
automate negative.
Evaluarea pacienţilor cu boli de colagen, boli cardiovasculare asociate cu anxietatea
trebuie să cuprindă:
- Stabilirea diagnosticului bolii de colagen;
- Stabilirea diagnosticului bolii cardiovasculare;
72

- Evaluarea anxietăţii o evaluarea clinică iniţială a simptomatologiei anxioase

evaluarea cognitivă a anxietăţii o aplicarea de teste şi scale (scala de anxietate Hamilton)
stabilirea diagnosticului şi a tratamentului medicamentos şi psihoterapeutic
- Tratamentul psihoterapeutic al anxietăţii este stadializat în funcţie de severitatea
acestuia.

BIBLIOGRAFIE
73
 Birtolon, S., Exercițiul fizic și coloana vertebrală, Ed. Sport-turism, București,
1978
Boloșiu D. Horațiu „Ghid de reumatologie – Spondilita Anchilozantă”, Editura
Dacia, Cluj Napoca 1989;
Borundel Corneliu „Medicina internă pentru cadre medicale” – editura Bic ALL,
2006;
Cartea asistentului medical - Tehnica îngrijirii bolnavului Ediția a VII-a 2008,
București;

Câmpeanu Radu, „Anatomia și fiziologia omului”, Editura Didactică și

Pedagogică”, București 1983;

Cordun, M., , Kinetologie medicală, Editura Axa, București, 1998

Gheorghe Lascarache și Dr. Ioan Gutiu „Spondilita anchilozantă”, Editura
72

Medicală - București 1985;

Henderson Virginia „Principii fundamentale ale îngrijirii bolnavului”
Ibea Florica, „Anatomia Florica”, Editura Corint;
Liga Română contra reumatismului, „Afecțiuni reumatismale – exerciții în
spondilita anchilozantă”;

Tehnici de evaluare și îngrijiri acordate asistenților medicali – Editura „Viața

Medicală Românească”, București 2001;

Titircă Lucreția, „Urgențe medico-chirurgicale”, Editura Medicală, București,

1994;

Titircă Lucreția, „Breviar de explorări funcționale”, Editura Medicală,

București, 1994;

Titircă Lucreția, „Îngrijiri special acordate pacienților de către asistenții

medicali”, Editura „Viața Medicală Românească”, București;
74
 Trevor Weston, „Atlas de Anatomie”, Editura Vox 1997.

Sbenghe, T., Kinetologia profilactică, terapeutică și de recuperare, ed.

Medicală, București, 1987
Rusu, L., Intervenția kinetică în afecțiunile sistemului neuromioartrokinetic, Ed.
Universitaria, Craiova, 2007

Surse electronice:
http://www.reumatism.ro/disease/spondilita--exercitii
http://www.spondilita-anchilopoetica-anchilozanta-tratament-simptome.ro/
72

75
72

76