George Bacovia 

(născut George Andone Vasiliu) n. 4/16 septembrie 1881, Bacău, România –

d. 22 mai 1957,[2][3][4][5] București, România) a fost un scriitor român format la școala simbolismului
literar francez. Este autorul unor volume de versuri și proză scrise în baza unei tehnici unice în
literatura română, cu vădite influențe din marii lirici moderni francezi pe care-i admira, dar și, cum
spune versul bacovian, „din Eminescu, Heine și Lenau.” La început văzut ca poet minor de critica
literară, va cunoaște treptat o receptare favorabilă, mergând până la recunoașterea sa drept cel
mai important poet simbolist român și unul dintre cei mai importanți poeți din poezia română
modernă.

Cuprins

 1Biografie
o 1.1Copilăria
o 1.2Studiile
o 1.3Perioada interbelică
o 1.4După război
 2Opera
o 2.1Volume antume
o 2.2Ediții postume (selectiv)
 3Premii și distincții
 4Note
 5Bibliografie critică selectivă
 6Legături externe
 7Fragmente audio si citate

Biografie[modificare | modificare sursă]
Copilăria[modificare | modificare sursă]
George Andone Vasiliu s-a născut în casa comerciantului Dimitrie Vasiliu și a Zoei Vasiliu pe
actuala stradă G. Bacovia nr. 13 în Bacău. Copilul în vârsta de doar 6 ani începe să învețe limba
germană. Apoi între 1889-1890 urmează clasa întâi la un pension din Bacău. În 1891 îl aflăm
înscris la Școala Primară Domnească nr. 1 din Bacău. Trei ani mai târziu absolvă cursul primar,
în luna iunie. În același an se înscrie la Gimnaziul Ferdinand din Bacău. Toamna rămâne închis o
noapte întreagă, din neatenția paracliserului, în turnul bisericii Precista din orașul natal. Această
întâmplare îi va inspira poezia Amurg violet, scrisă în 1899. Anii traumatici din liceu și atmosfera
cam rece îi inspiră un alt poem celebru, "Liceu". În 1898 își pune pe note câteva poezii precum și
altele de Mihai Eminescu și Ștefan Petică. Vădește mare talent la desen. Se dovedește foarte
bun executant la vioară și la alte instrumente din orchestra școlii, pe care o și dirijează. Se
evidențiază la gimnastică. În 1899 obține premiul I pe țară la concursul Tinerimii române pentru
"desen artistic de pe natură". Îi apare în Literatorul din 30 martie poezia Și toate, scrisă cu un an
înainte, semnată V. George.

Studiile[modificare | modificare sursă]
George Bacovia - Bust de Milița Petrașcu

În 1900 se înscrie la Școala Militară din Iași, de unde se retrage în al doilea semestru, neputând
suferi disciplina cazonă. Compune poezia Plumb, o va finisa totuși abia în 1902. În 1901 se
înscrie în cursul superior al Liceului Ferdinand. Absolvă liceul din Bacău în 1903. Scrie
poezia "Liceu", ca răspuns la un chestionar adresat de minister absolvenților din acel an, în
vederea reformei învățământului inițiată de Spiru Haret. Se înscrie la Facultatea de Drept din
București. Citește într-una din ședințele salonului literar al lui Macedonski poezia Plumb, care
produce o puternică impresie.
Citește în 1904 la cenaclul lui Macedonski Nervi de toamnă, obținând același succes.
Colaborează la revista Arta de la Iași. Se retrage de la Facultatea de Drept din București. Se
stabilește în 1905 În București, împreună cu fratele său Eugen. Un an mai târziu în 1906 se
reîntoarce la Bacău, stabilindu-se în locuința din strada Liceului.Scrie poezia Lacustră. În 1907 se
înscrie la Facultatea de Drept din Iași și reîncepe cu anul I. Rămâne la Iași și anul următor.
Colaborează la revista lui I.M. Rașcu Versuri, mai târziu Versuri și proză.Între 1909-1910 merge
la Iași numai în perioada examenelor, restul timpului locuind la Bacău iar în 1911 obține diploma
de licență în drept și se înscrie în baroul din Bacău. Plătește zece ani cotizație, dar nu
profesează. Colaborează la Românul literar al lui Caion în 1912. Suplinitor la Școala Primară din
Bacău și la Călugara, suburbie a Bacăului. Colaborează la Flacăra. Copist la Prefectura din
Bacău. Din 1913 devine ajutor contabil la aceeași prefectură dar se îmbolnăvește și
demisionează.

Perioada interbelică[modificare | modificare sursă]

În 1914 se internează la sanatoriul Dr. Mărgăritescu din București. Publică în suplimentul literar al
ziarului Seara. Trimite la tipar volumul Plumb. În 1915 editează la Bacău, în colaborare,
revista Orizonturi noi. Publică poezii, proză, recenzii, sub mai multe pseudonime. Strânge relațiile
de prietenie cu Alexandru Macedonski.
Casa Bacovia din București, astăzi muzeu

În 1916 devine copist la Direcția învățământului secundar și superior din Ministerul Instrucțiunii. În

iulie apare în librării volumul Plumb. În timpul războiului, în octombrie, este trimis cu arhiva
direcției sale în evacuare la Iași.
În perioada 1917-1919 e funcționar în București. În 1920 devine șef de birou clasa a III-a în
Ministerul Muncii. În 1921 este avansat șef de birou clasa a I-a în același minister. Se
îmbolnăvește de plămâni și demisionează. Un an mai târziu se reîntoarce la Bacău.
În 1924 apare la Râmnicu-Sărat ediția a II-a a volumului Plumb. Este numit suplinitor de desen și
caligrafie la Școala comercială de băieți din Bacău.În 1925 devine primul director al
revistei Ateneul cultural. În 1926 tipărește pe cont propriu la Bacău volumul Scântei galbene. Îi
apare și volumul Bucăți de noapte, editat de poeta Agatha Grigorescu. Între 1926-1928
funcționează ca profesor suplinitor de desen și caligrafie la Școala comercială de băieți din
Bacău.

Masa de lucru a poetului

În 1928 se căsătorește cu Agatha Grigorescu și se stabilește la București, unde soția sa era

profesoară. În 1929 retipărește volumele Plumb și Scântei galbene sub titlul Poezii, la Editura
Ancora. Reapare sub conducerea sa revista Orizonturi noi. În 1930 este numit referent la Direcția
Educației Poporului. Îi apare volumul Cu voi.... Din noiembrie 1930 până în octombrie 1933,
locuiește în Bacău, fără serviciu. În 1931 i se naște unicul fiu, Gabriel, iar în 1932 Societatea
Scriitorilor îi aprobă o pensie lunară de 1000 lei.
Din 1933 se stabilește cu familia în capitală, unde rămâne până la sfârșitul vieții. În 1934 i se
tipărește volumul antologic Poezii. În 1936 publică volumul Comedii în fond. În 1940 i se
majorează pensia acordată de S.S.R la 2000 lei lunar. Se înființează Casa de pensii a scriitorilor,
de unde obține o pensie de 10.000 lei lunar. În 1944 apare volumul intitulat Opere, care reunește
toate scrierile sale publicate anterior.

După război[modificare | modificare sursă]

În 1945 este numit bibliotecar la Ministerul Minelor și Petrolului. Este editat în 1946
volumul Stanțe burgheze, pentru care va fi criticat de autoritățile comuniste. Este pus la index,
dar la mijlocul anilor '50 este repus în circulație. E sărbătorit ulterior de Ministerul Artelor, care-l și
angajează. În 1956 i se publică volumul Poezii. Moare în ziua de 22 mai 1957 în locuința sa din
București (cart. Giurgiului).
Opera[modificare | modificare sursă]

Muzeul Bacovia din Bacău

Despre George Bacovia s-a spus inițial că e un poet simbolist, dar criticii au remarcat ulterior că
își depășește epoca, aparținând poeziei române moderne. Dacă în primul său volum, Plumb,
publicat în 1916, imediat după ce carnagiul din Primul Război Mondial se dezlănțuise, influența
poeziei simboliste era foarte vizibilă, abia din volumele următoare, în Scântei
galbene sau Comedii în fond, Bacovia descoperă rețeta poeziei moderne, apropiată de proza
poetică. Criticii interbelici au văzut în Bacovia un neosimbolist (George Călinescu) sau "o
bisericuță dintr-un lemn" (E. Lovinescu), un poet cu o materie poetică insuficientă. Abia după cel
de-al Doilea Război Mondial, poezia sa este afiliată curentelor de gândire mai noi, fiind pusă în
paralel cu teatrul absurdului (M. Petroveanu), cu anumite curente ale modernismului poetic,
cu suprarealismul, dicteul automat, imagismul sau chiar expresionismul dar și cu școli filozofice
cum ar fi existențialismul (Ion Caraion) etc.