Universitatea din PiteSTI

Facultatea de STIINTE,EDUCATIE FIZICA SI

INFORMATICA
SPECIALIZAREA : BIOLOGIE

REFERAT
BIOLOGIA SOLULUI-TEMA FAUNA DIN
SOL

IRINA PIRVU
Anul III – semestrul II /BIOLOGIE – GRUPA I

PITESTI AN UNIVERSITAR 2021

 CUPRINS :
I. ARGUMENT....................................................................................................................................2
A. INTRODUCERE VEGETAŢIA, FAUNA, SOLURILE...........................................................................3
1. CAPITOLUL  I...........................................................................................................................6
2. 1.1.          SOLUL, CEA MAI IMPORTANTĂ COMPONENTĂ A BIOSFEREI...................................6
3. CAPITOLUL II....................................................................................................................11
4. Clasificarea solurilor.............................................................................................................13
5. Caracterizarea principalelor soluri........................................................................................14
6.CAPITOLUL III ............................................................................................................................15

7..3.1.CONCLUZII................................................................................................................. ....17

8 3.2 Recomandari ........................................................................................................................18

9. 3.3.NORME DE TEHNICA ŞI SECURITATEA  MUNCII..............................................................20

10. BIBLIOGRAFIE ..........................................................................................................................21

1
 I. ARGUMENT
    
                  Se poate afirma, fără drept de tăgadă, că fertilitatea solului are o excepţională
importanţă pentru prezentul şi viitorul agriculturii. Cuvintele lui Alvin Toefler „Pămîntul nu l-
am moştenit de la părinţi, ci îl avem împrumutat de la copii noştrii. Şi atunci, ce lume
construim? Ce lume lăsăm? Îndeamnă la profunde reflecţii, la o aleasă grijă şi responsabilitate
pentru fundamentarea şi practicarea agriculturii viitorului.
                 Viitorul depinde în mare parte de „starea de sănătate a pământului”.Solurile
României, ţara în care trăim şi vor trăi urmaşii urmaşilor noştri, constituie bogăţia cea mai de
preţ, zestrea cea mai valoroasă, care trebuie preţuită, protejată, păstrată şi valorificată la
adevăratul ei potenţial.
                 Starea de fertilitate a solurilor, reprezintă factorul esenţial pentru practicarea unei
agriculturi durabile, performante şi constituie un indicator decisiv al situaţiei economico-
sociale şi a nivelului de viaţă a locuitorilor din mediul rural.
                Fertilitatea, însuşire extrem de complexă, defineşte capacitatea solului de a asigura
condiţii fizico-chimice şi biologice optime pentru creşterea şi dezvoltarea normală a plantelor
şi de a pune la dispoziţia acestora, continuu şi simultan, apa şi elementele nutritive necesare
pe tot parcursul perioadei de vegetaţie.
               Obligaţia noastră, a specialiştilor din cercetare învăţământ, a tuturor lucrărilor din
agricultură, dar şi ale economiei naţionale, inclusiv a politicienilor şi guvernanţilor este în
primul rând aceea de a cunoaşte solurile, de a le cunoaşte bine, de a le proteja, de a le apăra de
orice proces de degradare, de a preveni şi combate toate acţiunile ce duc la diminuarea sau
pierderea fertilităţii, acţiuni care, din nefericire, au loc din ce în ce mai mult, nu numai în
România, ci în întreaga lume.
               Demn de remarcat, dar îngrijorător în acelaşi timp este faptul că dominantă este
starea scăzută de fertilitate a solurilor. Pe plan mondial, 60% din soluri au fertilitate redusă
sau foarte redusă 29% au o fertilitate moderată şi numai 11% au o fertilitate ridicară.
                Datele prezente, care situiază rezultatele cartărilor agricole pentru o perioadă
îndelungată, ne determină să recunoaştem că „mitul” liniştitor de încadrare a solurilor
româneşti în categoria „celor mai bune” din lume nu poate fi decât dăunător.
    Prin acest proiect, am dorit să fac cunoscută importanţa calităţii mediului, a cunoaşterii a
cunoaşterii situaţiei existente şi a faptului că se pot lua măsuri, astfel ca moştenirea pe care o
vom lăsa urmaşilor noştrii, să fie cu adevărat de preţ.

2
 A. INTRODUCERE VEGETAŢIA, FAUNA, SOLURILE

Vegetaţia, fauna şi solurile sunt în strânsă corelaţie cu condiţiile climatice, relief, la care se
adaugă şi alte condiţionări (reţeaua hidrografică, substratul geologic,activităţile umane).

În funcţie de tipul de sol se dezvoltă un anumit tip de vegetaţie, iar fauna este
condiţionată mai ales de vegetaţie, care îi asigură hrană şi adăpost.
Relieful determină etajarea vegetaţiei:
1. Zona stepei şi silvostepei
a) Stepa
Areale cu stepă sunt:
- Bărăganul;
- partea de sud şi centrală a Dobrogei;
- sudul Podişului Moldovei.
Predomină pajiştile cu ierburi xerofile (iubitoare de căldură), graminee şi arbuşti mici
(măceş, porumbar).
b) Silvostepa
Areale cu silvostepă sunt:
- porţiuni din Podişul Dobrogei;
- Câmpia de Vest;
- Câmpia Jijiei;
- Sudul Câmpiei Române;
- Câmpia Transilvaniei.
Fauna stepei şi silvostepei:
- rozătoarele: iepure, soarece de câmp, hârciog, popândău etc.
- reptile;
- nevertebrate;
- păsări răpitoare;
- păsări de stepă: ciocârlia, prepeliţa;
- din zona de pădure coboară vulpea şi lupul.
Solurile stepei şi silvostepei:
Molisolurile (soluri “moi”) cuprinzând: soluri bălane dobrogene
cernoziomuri
soluri cenuşii
2. Zona de pădure între 200-1800m.
a) Etajul stejarului 200 – 500 m altitudine
Areale cu păduri de stejar:
- Dealurile de Vest;
- Pod. Moldovei- în sud;
- Depresiunea Colinară a Transilvaniei;

3
 - Podişul Getic;
Cuprinde:
- specii de stejari;
- păduri de gorun.
Fauna pădurilor de stejar:
- lup;
- căprioară;
- vulpe;
- iepuri veniţi din stepă;
- reptile;
- păsări specifice.
Solurile:
- Argiluvisoluri solurile brune;
solurile brun-roşcate.
Între 400-600m etaj de amestec fag +s tejar.

b) Etajul fagului între 500-1200 m

În aceste păduri predomină fagul în amestec cu alte foioase.
Faunapădurilor de fag:
- veveriţă;
- jder;
- mistreţ;
- lup;
- reptile;
- păsări.
Solurile:
- Cambisoluri soluri brune;
soluri brune acide
La partea superioară 1000-1100 m apare un etaj de tranziţie unde fagul se amestecă cu

molidul.

c) Etajul coniferelor între 1200-1800 m.

Cuprinde:

- molid;
- brad;
- pin.
Specific munţilor înalţi

Fauna pădurilor de conifere:

- ursul brun;
- cerbul;
4
 - râsul;
- cocoşul de munte.
Solurile:

- Cambisoluri;
- Spodosoluri (cu aspect cenuşiu) soluri podzolice;
soluri brune acide montane.

3. Zona alpină, la peste 1800m.

a) Etaj subalpin unde ierburile scurte se amestecă cu conifere din ce în ce mai rare.
b) Etaj de pajişti alpine cu ierburi scunde adaptate la frig şi vânturi puternice.
Fauna:

- săracă în specii datorită vegetaţiei mai reduse.

- capra neagră;
- vulturul pleşuv.
Solurile:

Spodosoluri - soluri podzolice.

VEGETAŢIA AZONALĂ:

- zonele de luncă;
- zonele cu nisipuri – Câmpia Carei, sudul Olteniei;
- zonele de sărături – Bărăgan;
- zonele mlăştinoase.
În S-V-ul ţării există o vegetaţie cu specii submediteraneene:

 alun turcesc, castan comestibil.- vipere cu corn, scorpini.

Alt factor important sunt organismele vii (indeosebi vegetatia si microorganismele)
care si ele conditioneaza formarea diferitor feluri de sol.
Primele organisme la suprafata uscatului au fost algele monocelulare, care si astazi formeaza
la suprafata solului pelicule sau pete verzi. Fiind autotrofe, adica avind capacitatea de a
asimila energia solara si a insusi elemente minerale din mediul inconjurator, ele produc prin
fotosinteza substante organice. Aceasta materie prima se acumuleaza la suprafata rocilor, fiind
partial descompusa de catre microorganisme in elemente minerale initiale (apa, CO2,
elemente nutritive, etc).
Gratie stabilitatii conditiilor vitale pe care le asigura, solul este cel mai populat mediu de
viata. Totalitatea animalelor ce traiesc in sol constituie pedofauna acestuia. Pedofauna este si
ea la rindul ei impartita in trei categorii: microfauna-organisme ce nu depasesc lungimea de
0,2 mm, mezofauna- organisme ce au lungimi cuprinse intre 0,2 si 8 mm, si macrofauna-
organisme ce au lungimi de la 8 pina la 80 mm.
S-a constatat ca pe o suprafata de un hectar de sol se contin aproximativ 3 tone de bacterii, 3
tone de ciuperci microscopice, 1,5 tone de actinomicete, 100 kg de alge, 100 kg de
protozoare, 500 kg de rime, 50 kg de nematode, 40 kg de artropode, 30 kg de moluste, 20 kg
5
de serpi si rozatoare, etc. in fiecare cm cub de sol se gasesc pina la 7-10 miliarde de
microorganisme. Dupa pieirea organismelor vii din sol, resturile vegetale si animale sunt
transformate in humus. Acesta este o parte esentiala a materiei organice a solului, si cel mai
important component al lui.
CAPITOLUL  I

INTRODUCERE

1. 1.1.          SOLUL, CEA MAI IMPORTANTĂ COMPONENTĂ A

BIOSFEREI

        Prin pozitia, natura si rolul sau, solul este component al biosferei şi produs al interacţiuni
dintre mediul abiotic si biotic, repreztând o zonă specifica de concentrare a organismelor vii, a
energiei acestora, produse ale metabolismului si a descompunatorilor.
        Solul si vedetatia acopera scoarta terestra, formeaza o unitate inseparabila, sistemul
pedoecologic mondial, sistem în care planta şi solul activează împreuna.
        Numai dupa apariţia vegetaţiei a inceput formarea propiu-zisa a solului, învelişul recent
de sol cu continutul său de humus, acumulatorul de energie al Pământului, formându-se in
cursul unei istorii extrem de complicate. S-au creat depozite de fosile de materie organică şi
rezerve uriaşe de energie solară au fost fixate foto-sintetic în decursul a 300-400 milioane de
ani, iar în aceiasi perioadă, s-a format atmosfera cu conţinutul ei actual de azot, oxigen,
hidrogen şi bioxid de carbon.
Acest proces a fost condiţionat în mare măsură de formarea biosferei şi descompunerea ei pe
uscat. Organismele (plantele, aimalele, microorganismele) şi solurile se întrepătrund şi 
interacţionează în sisteme complicate ecologice, care se schimbă în funcţie de dinamica şi
caracteristicile fizice ale mediului fizico-geografice.
Pe baza principurilor general acceptate, pe plan mondial, solurile se separă în:
-  soluri supuse inundatiilor (fluvii soluri);
-  soluri dominate de hidromorfism (glisoluri);
-   soluri în care materia organică se acumulează pe o adâncime mare în prezenţa carbonatului
de calciu (cernoziomuri);
-   soluri caracterizate de procese iluvionare a argili cu staturare în  baze schimbabile ridicată
(luvisoluri) sau scăzută (acrisoluri)
-    soluri în care predomină iluvionarea materiei organice şi a sesevioxizilor (podzoluri).
        În ţara noastră, datorită diversitătii mari a condiţiilor şi factorilor de solificare, învelişul
de sol este foartre variat şi complex, de la solurile cele mai fertile din lume (cernoziomuri) la
solurile cele mai nefertile (podzol, solonceac, soloneţ, regozol).

6
        Solul fiind un produs al biogecenozei este in acelaşi timp un fel de oglindă care reflectă
istoria şi proprietăţile lui.rezervele de energie si elementele biologice acumulate de-a lungul a
mii de ani în procesul de formare a solului, pun în evidenţă importanţa extrem de mare a
materiei organice (humus) secundarepentru fertilzarea solului.
       Pierderea humusului şi a mineralelor secundare datorită unei exploatări neraţionale
(epuizarea solului) eroziuni prin apă si vânt, este, de asemenea, dezastroasă, pentru cultură în
orice condiţii de mediu s-ar practica, ca si pentru multe componente a biosferei. Aşadar,
sinteza, transformarea, descompunerea şi mineralizarea materiei organice, acumularea şi
redistribuirea energiei prin intermediul lanţurilor trofice ale organismelor, absorbţia selectivă
a elementelor chimice şi concentrarea lor în sol şi apă sunt funcţiile globale cele mai
importante ale sistemului, organisme-soluri din biosferă.
        Solurile şi organismele asociate îndeplinesc, aşadar, şi alte funcţii esentiale care
reprezintă verigi ale ciclului biologic a substanţelor.
Solurile sunt habitate a numeroase specii de microorganisme care sunt potenţial folosite ca si
organisme superioare.
În final, solurile cu microorganisme asociate, joacă rolul
unui absorbantpurificator şi neutralizator biologic universal al populatiilor, mineralizator al
tuturor deşeurilor şi reziduurilor organice.
Astfel, ecosistemul sol-organisme este unul dintre cele mai importante mecanisme în
formarea, stabilirea şi productivitatea biosferei. Totuşi dezvoltarea industriei, agriculturii,
transportului şi a urbanizării, în ultimii 100-150 de ani, a început să degradeze formarea
normală a sistemului soluri - plante - animale.
Resursele mondiale de soluri sunt limitate cantitativ, în prezent, până la 70% din soluri
necesită îmbunătăţiri şi ameliorări de diferite feluri.
1.2. Proprietăţi  fizice, chimice si  biologice ale solurilor 
Proprietăţile fizice ale solului includ: textura, structura, densitatea specifica şi aparentă,
porozitatea, consistenţa, culoarea, conţinutul de apă, temperatura etc.
 Textura solului
          Solul este alcătuit dintr-o parte solidă (minerală şi organică), lichidă (apă) şi alta
gazoasă (aer). Partea solidă reprezintă circa 50% din volumul total al solului, iar cea lichidă si
gazoasă, restul de 50%.
Partea solidă minerală este formată din particule de diferite dimensiuni (diametre), rezultate
prin dezagregare şi alterare.Textura solului se reflectă tocmai, la mărimea şi la proprietatea
particulelor ce intră în alcătuirea solului.
 Gruparea particulelor texturale
  Criteriul folosit în acest scop se bazează pe includerea în aceeaşi grupă a particulelor ce au,
practic aceleaşi proprietăţi. Sa constatat că particulele cu dimensiuni cuprinse între anumite
limite au proprietăţi specifice, deci formează o grupă
Clasele texturale

7
Nisipul, praful şi argila, imprimă proprietăţile pe care le au solurilerespective, în măsură mai
mare sau mai mică, în funcţie de proprietatea în care intervenim determinând ceea ce se
cunoaşte sub denumirea de clasă texturala.
Caracterizarea solurilor  după textură
În funcţie de clasa texturală, solurile au anumite proprietăţi, deosebindu-se unele de altele.
Cele mai mari deosebiri se constată în cazul solurilor cu texturi extreme (nisipoase şi
argiloase).
Solurile nisipoase au proprietăţi asemănătoare nisipului, sunt foarte permeabile pentru apă şi
aer; au o aeraţie bună dar o capacitate redusă de reţinere a apei; pierd uşor apă prin infiltrare şi
evaporare, nu pot forma rezerve de apă, nu sunt coezive şi aderente, nu au plasticitate, se
lucrează uşor şi bine, sunt supuse spulberării, se încălzesc uşor, sunt sărace în substanţe
nutritive şi au capacitate redusă de reţinere a acestora; posedă în general o fertilitate scăzută.
Soluri argiloase au proprietăţi asemănătoare argilei, sunt puţin permeabile pentru apă şi aer;
au capacitate mare de reţinere a apei; pot forma rezerve importante de apă, dar în acest caz,
sunt slab aerate; când sunt umede devin foarte plastice şi aderente, se lucrează greu, brazdele
ies sub formă de curele; la uscare au o coeziune foarte mare, sunt bogate în substanţe nutritive
şi au capacitate mare de reţinere a acestora; însă pe astfel de soluri, culturile nu găsesc
întodeauna condiţii bune de creştere, datorită, îndeosebi, regimului aerohidric defectuos.
Solurile cu texturi extreme au, deci, proprietăţi puţin favorabile culturilor. Cele mai bune sub
aspect textual, sunt solurile lutoase, care prezintă proprietăţi intermediare, între cele ale
solurilor nisipoase şi argiloase, soluri cu textură mijlocie.
Restul solurilor au proprietăţi apropiate de cele ale solurilor nisipoase (solurile nisipo-
lutoase), lutoase (solurile luto-nisipoase, solurile luto-nisipo-argiloase, solurile luto-prăfoase)
şi argiloase (solurile luto-argiloase, luto-argilo-prăfoase şi argilo-lutoase).
De altfel, în practica agricolă, pentru simplificare, solurile (din punct de vedere textural) se
împart în soluri uşoare sau nisipoase (solurile nisipoase şi cele apropiate acestora) şi solurile
grele sau fine (solurile argiloase şi cele apropiate acestora).06
Principalele tipuri de structură
Agregatele structurale ce se stabilesc în structura solului şi orizonturi nu sunt la fel, ci se
deosebesc, în principal, după formă, distingându-se următoarele tipuri de structuri:
- Grăunţoasă- agergate, aproximativ sferice, fără feţe de alipire între ele, puţin poroase;
- Glomerulară- asemănătoare cu cea grăunţoasă, agregatele sunt poroase;
- Poliedrică angulară – elemente structurale aproape egal dezvoltate în direcţia celor trei axe
rectangulare, fete plane ce se îmbină unele cu altele, muchii ascuţite;
- Poliedrica subangulară – asemănătoare cu cea angulară, însă cu feţe curbe şi muchii
rotunjite;
- Prismatică – agregate cu axa verticală mai mare decât cea orizontală, feţe plane, muchii
ascutite;
- Columnară – asemănătoare cu cea prismatică, dar cu capetele prismelor rotunjite;

8
- Lamelară – elemente structurale cu axa verticală mai mică decât cea orizontală.
Tipul de structură se determină direct pe teren, la cercetarea şi descrierea profilului de sol. Cu
aceasta se apreciază şi se notează atât mărimea elementelor structurale, cât şi gradul de
dezvoltare a structurii. În funcţie de mărimea elementelor structurale, la fiecare tip de
structură se deosebesc agregate foarte mici, medii, mari şi foarte mari. După gradul de
dezvoltare se disting următoarele tipuri de structură:
- slab dezvoltate – elemente structurale greu observabile, la sfărmare apar puţine agregate (cea
mai mare parte fiind nestructurată);
- moderat dezvoltată – elemente structurale observabile, la sfărmare aproape întreaga masă, se
desface în agregate.
Structura solului reflectă modul de aglomerare a particulelor primare (nisip, praf, argilă) în
unităţi de diferite dimensiuni, forme, aranjare şi grad de dezvoltare, numite elemente
structurale, granulare, tubulare, prismatice sau în blocuri (poliedrice). Prin lucrarea
necorespunzătoare a solului, pot rezulta aglomerări neregulate, instabile, numite bulgări. Un
indicator al stării de afânare sau compactare a unui sol este densitatea aparentă, respectiv
greutatea pe unitatea de volum (care include atât particule individuale, cât şi spatiile porilor).
Spaţiul lacunar sau poros denumit spaşiul „deschis” din sol, reprezintă partea din sol
neocupată de particule solide. Volumul spaţiului lacunar depinde de modul de agregare a
particulelor solide care determină gradul de porozitate a solului. Porii reprezintă un volum
susceptibil de a fi ocupat de apă şi gaz. Proportia relativă a celor două componente depinde de
starea de saturaţie a solului.
Proprietăţile chimice ale solului includ solubilitatea şi accesibilitatea elementelor, inclusiv a
celor nutritive, relaţia sol (pH), schimbul de ioni, tamponarea etc.
Constituienţii organicişi minerali reprezintă rezerva de elemente nutritive care constituie
partea cea mai importantă în nutriţia plantelor. În plus substanţele organice reprezintă rezerva
energetică pentru organismele din sol. Prezenţa argilelor şi a substanţelor humice, simulate
sau în asociere, conferă solului proprietatea de absorbţie care, în funcţie de mecanismele de
absorbţie se grupează în două mari clase de formare:
    Absorbţia prin schimb de ioni, reaspectiv:
a) schimb de cationi datorită sarcinelor electronice negative ale argilelor şi ale grupelor acide,
ale substanţelor acide;
b) schimb de anioni în esenţă datorat prezenţei hidroxizilor metalici, cum sunt de exemplu
aluminiu (OH)3, şi fier (OH)3, ca şi argilelor amorfe, cenuşă vulcanică, caolinicului etc, care
au poziţii de schimb anionic.
Absorbţia moleculară (moleculele absorbite sunt neutre şi sunt reţinute la suprafaţa argilelor şi
coroizilor humici prin forţe dipolare, legăturii hidrogen şi forţei de dispersie).
Dintre ionii prezenţi în soluţia solului, ionii de H+ sunt deosebit de importanţi. Concentraţia
acestor ioni determină reacţia solului (pH), ca indicator al acidităţi sau alcalinităţii solului.
Solurile puternic acide sunt nedorite din cauza conţinutului toxic de aluminiu solubil (mobil)
şi activităţii microbiene mult reduse. Capacitatea mare de schimb cationic conferă solului

9
rezistenţă mare la schimbări de pH şi cationi, respectiv capacitatea mare de tamponare. De
fapt puterea de tamponare a solului se datoreşte coloizilor pe care îl conţine.
Proprietăţile biologice  ale solurilor sunt determinate de faună şi microorganismele din sol.
Solul, mai ales în orizontul de la suprafaţă, constituie sediul unei popularităţii abundente de
microfaună şi microfloră, aceasta din urmă fiind reprezentată de vegetaţia superioară.
Fauna din sol exercită o acţiune mecanică intensă în sol prin fragmentarea foarte fină a
resturilor vegetale şi îngroparea lor la diferite adâncimi, prin formarea galeriilor cu rol foarte
important în circulaţia apei şi aerului.
În activitatea microorganismelor din sol (protozoare, alge, ciuperci, actinomicete, bacterii) se
disting trei tipuri de acţiune esenţiale:
        - acţiunea enzemică, acţiunea principală a microorganismelor din sol de care este legată
evoluţia tuturor elementelor din sol;
       - acţiunea de stabilire a echilibrilui biologic al solului - actiune foarte importantă;
       -  activitatea simbiotică.
Ca majoritatea organismelor vii, organismele din sol pot avea influienţă bună, neutră sau
dăunătoare asupra vieţii din sol şi mai ales asupra productivităţii acestora. Unele sunt absolut
necesare creşterii plantelor, altele nu sunt nici bune, nici dăunătoare, iar altele produc daune
catastrofale reducând sau distrugând recoltele. Astfel se apreciază că nematozii, paraziţi din
solurile din SUA, provoacă pierderi în producţia vegetală anuală de circa 1,6 miliarde dolari.
 O serie de dăunători ce trăiesc în sol ca Pythium şi Fusarium provoacă anual daune la
cereale, pomi fructiferi şi legume de un milion de dolari, iar unele organisme aparţinând
microfaunei, fac pagube de milioane de dolari în fiecare an.
Cu toate acestea organismele binefăcătoare din sol depăşesc ca efect pe cele dăunătoare. De
exemplu, microfauna aerează şi structurează solul, râmele de asemenea îmbunătăţesc
fertilitatea şi productivitatea solului.
Bacteriile autotrofe sintetizează hrana din materiile anorganice şi pot convertri oxidul de
carbon otrăvitor, în bioxid de carbon folositor sau în gaz metan, pot nutrifica amoniul şi
nitraţii şi reduc excesul de nitraţi în azot inert.
Bacteriile heterotrofe simbiotice şi nesimbiotice ca şi algele verzi-albastre, fixează azotul
atmosferic, un element nutritiv important pentru creşterea plantelor.
Bacteriile heterotrofe nefixatoare de azot (acelea care trăiesc pe materie organică), cele mai
obişnuite dintre toate tipurile heterotrofe, descompun materia organică, mai ales cenozele,
ligninile şi răşinele ce se descompun într-un ritm mai lent. Ciupercile simbiotice (micorizele)
ajută rădăcinile plantelor gazdă specifice să absoarbă apă şi elemente nutritive, cum ar fi
zincul. Actinomicetele, care au caracteristici atât de ciuperci cât şi de bacterii, descompun
materia organică şi sunt sursa multor antibiotice. Algele adaugă materia organică în sol şi
îmbunătăţesc aeraţia, iar tipul de alge verzi-albastre poate fixa azotul atmosferic. Totodată,
microorganismele descompun erbicidele, fungicidele şi insecticidele, ca şi alte substanţe
chimice aplicate pe şi în sol sau ajunse în sol prin alte căi. Din păcate unele pesticide sunt
toxice şi pentru unele microorganisme binefăc

10
 CAPITOLUL II

a) TIPURILE DE SOLURI DIN ROMANIA

Cunoasterea si cercetarea solurilor

Primele observatii cu character stiitific asupra unor soluri din tara sunt consemnate de
Ion Ionescu de la Brad in monografiile asupra fostelor judete Dorehoi (1866), Mehedinti
(1869) si Putna (1869).

Cercetarile organizate asupra solurilor tarii au inceput in 1906, odata cu infiintarea

Institutului geologic al Romaniei, in cadrul sectiei d pedologie condusa de Gh. Munteanu-
Murgoci, fondatorul pedologiei moderne romansti. Impreuna cu colaboratorii sai, P.
Enculescu si Em. Protopopescu-Pache, a intocmit prima harta a solurilor tarii, care a fost
publicata in 1911, la scara 1: 2 500 000. Aceasta harta si lucrarea Zonele naturale de soluri
din Romania de GH. Munteanu-Murgoci (1911) concretozeaza primele realizari importante
ale pedologiei ramanesti.

Pedologii romani au colaborat de asemenea la alcatuirea hartii solurilor Europei, sau a

hartii solurilor lumii (N. Cernescu, N. Florea) si a hartii solurilor afectate de salinizare din
Europa (N. Florea, I. Munteanu).

Factorii pedognetici naturali

Formarea si evolutia numroaselor categorii de soluri se xplica prin variabilitatea

spatiala si cea temporala a factorilor pedogenetici naturali. Desi foarte dificila, analiza
sepaerata a influentei fiecarui factor in procesul de solificare este totusi utila, cel putin pentru
sublinierea particularitatilor acestei influente. In realitate insa, actiunea fiecariu factor
pedogenetic nu este izolata, ci se combina cu a celorlalti, iar modul diferit de combinare
locala sau regionala explica diversitatea solurilor formate.

Factorul litologic intervine in desfasurarea proceselor pedogenetice si in proprietatile

solurilor, indeosebi prin compozitia chimico-mineralogica, gradul de consolidare si alcatuirea
granulometrica a rocilor, foarte variate pe teritoriul Romaniei.

Factorul climatic intervine in procesul pedogenetic inca din primele faze ale acestuia
si actioneaza diferit in cadrul diverselor regiuni ale tarii. Astfel, clima regiunilor de stepa si de
11
silvostepa relativ arida nu permite o alterare intense a mineralelor primare , din care cauza
rezulta putine substante minerale argiloase secundare.

Clima regiunilor de campie si colinare, cu paduri de foioase , relative umeda, permite o

alterare mai intense a rocilor si mineralelor primare, process din care rezulta cantitati
inseminate de argila secundara, sescvioxizi si silice.

Climatul regiunilo de munte, din ce in ce mai umeda si mai rece pe masura ce altitudinea
creste, imprima alte caracteristici procesului pedogenetic in diferitele lui faze de desfasurare.
Insolatia puternica din timpul zilei, urmata de o racier puternica in timpul noptii, precum si
alternarea repetata a fenomenelor de inghet si dezghet din anumite perioade ale anului,
favorizeaza dezagregarea rocilor.

Factorul biologic exercita o influenta pedogenetica, in primul rand cu character zonal,

in cadrul marilor formatiuni vegetale din tara. Trebuie mentionat insa ca numeroase alte
aspecte locale ar putea fi evidentiate la o analiza mai amanuntita,

Formatiunile vegetale ierboase lasa in sol o cantitate mare de restui organice, care provin fie
din partile aeriene ale plantelor, fie –mai ales- din sistemul lor radicular. Atat din cauza
continutului mic de substante la descompunere, cat si ca urmare a intensitatii activitati a
microorganismelor, in regiunile de stepa si silvostepa are loc o transformare rapida a materiei
organice brute, cu formare si acumulare moderata de humus saturat si cu eliberare masiva de
baze.

Formatiunile vegetale forestiere dau o cantitate de resturi organice in general mai mica decat
cele ierboase, care provine mai ales din frunzele ca cad annual la suprafata solului si numai in
mica masura din radacini

Sub padurile de foioase din regiunile de campie si colinare, transformarea resturilor oragnice
se produce intr-un ritm din ce in ce mai lent, pe masura cresterii umezelii si a scaderii
temperaturii, conditii in care nu se mai dezvoltao microflora bogata si activitatea acesteia este
periodic intrerupta.

Sub padurile de munte, formate mai ales din rasinoase, participarea ierburilor la depunerea de
resturi organice este aproape nula.

Alaturi de formatiunile vegetale si de microflora lor specifica, fauna din sol are o
actiune pedognetica importanta, care determina afanarea si aerisirea solului, amestecarea
materialelor din diferiteorizonturi etc.

12
 Relieful variat al Romaniei a intervenit intens si in mod diferit in procesul
pedogenetic, determinand die ramanerea pe loc, fie deplasarea laterala a produselor
dezagregarii, alterarii si, ulterior, ale solificarii, ceeea ce a dus la formarea unor tipuri diferite
de scoarta de alterare si de soluri.

Astfel, in cadrul reliefului muntos predomina tipul de scoarta de alterare autohtona de

mica grosime, din cauza faptului ca fragmentarea pronuntata si inclinarea mare a versantilor
favorizeaza deplasarea produselor dezagregarii si alterarii.Profilul solurilor are o mica
dezvoltare si prezinta caractere pronuntate, deoarece raman pe loc mai ales fragmente
grosiere.

In cadrul reliefului de deal si de podis au o frecventa mai mare decat in munti

suprafetele cu inclnari mici.Pe acestea s-a format o scoarta de alterare de grosime mai mare si
soluri mai bine evoluate.

Relieful de campie a favorizat formarea unei scoarte de laterare de mare grosime si a

unor soluri bine dezvoltate, ca urmare a faptului ca produsele dezagragarii si alterarii raman
pe locul formarii lor, din cauza inclinarii foarte slabe sau chiar a orizontalitatii terenului.

Apa este luata in considerare ca factor pedogenetic numai in situatiile in care

umezeste – permanent sau periodic – profilulo de sol sau o parte a acestuia peste capacitaea
de camp pentru apa, determined pracese fizico-chimice si biochimice deosebite de cele
caracteristice solurilor normale. Excesul de umezeala se datoreste fie existentei panzei freatice
la mica adancime, fie stagnarii apei deasupra unui strat sau orizont al solului greu permeabil.

Timpul este considerat drept factor pedogenetic deoarece de durata fenomenelor care
au loc in cadrul acestui process depend in mare masura insusirile solului

2. Clasificarea solurilor
Prima clasificare a solurilor Romaniei, facuta la inceputul secolului de Gh. Munteanu-
Murgoci, era bazata pe principiile clasificarii genetice a scolii de pedologie rusesti, fondata de
V. V. Dokuceaev.Solurile erau clasificate dupa caracteristicile profilului lor, considerate in
starnsa dependenta cauzata cu factorii pedogenetici si cu procesele pedigenetice specifice.

Sistemul roman de clasificare cuprinde urmatoarele unitati taxonomice dw sol:

clasa,tipul si subtipul, precum si varietatea, familia, specia texturala si varianta.

Clasa de sol reprezinta totalitatea solurilor al caror profil morphologic prezinta un anumit
orizont pedogenetic essential, considerat diagnostic, pentru clasa respective.

13
Tipul de sol reprezinta o grupa de soluri, separate in cadrul clasei de sol, caracterizata printr-
un anumit mod specific de manifestare a unuia sau mai multora dintre urmatoarele elemente
diagnostic.

Subtipul de sol constituie o subdiviziune a tipului de sol, separate in functie de gradul de

dezvoltare a profilului.

Varietatea de sol reprezinta o subdiviziune separate in cadrul subtipului de sol tinandu-se

seama de unul sau mai multe dintre caracteristice urmatoare: salinizare, alcalizare, gradul de
eroziune sau colmatare a solului.

Familia de sol este o subdiviziune, separate in cadrul subtipului si varietatii de sol, in functie
de natura materialului parental si de compozitia granulometrica a acestuia.

Specia de sol reprezinta unitatea taxonomica de de detaliu, care precizeaza caracteristicile

texturale ale solului, in cazul solurilor minerale, sau gradul de transformare a materiei
organice, in cazul solurilo organice si variatia acestuia pe profil.

Varianta de sol reprezinta cea mai de detaliu unitate taxonomica, conceputa pentru a reflecta
influenta antropica asupra solului.Ea se separa in functie de urmatoarele criterii: mod de
folosinta, modificari survenite in sol prin utilizarea in productie; tipul si gradul de poluare.

3. Caracterizarea principalelor soluri

Clasa molisoluri

Clasa molisolurilor cuprinde urmatoarele tipuri de sol:

- sol balan;

- cernoziom;

- cernoziom cambic;

- cernoziom argiloiluvial;

- sol cernozioomoid;

- sol cenusiu;

- rendzina;

- pseudorendzina.

14
 Molisolurile sunt cele mai raspandite soluri din Romania, fiind dominanate in Campia
Romana, Campia Banato-Crisana, dobrogea, Campia Moldovei, partea sud-estica a Podisului
Moldovei, partea sudica a Campiei Transilvania.Sunt soluri tinere, slab-moderat evaluate, in
conditii de drenaj natural moderat pana la bun. Apa freatica este situate la peste 5-10 m
adancime.

Clasa argiluvisolurilor

Clasa argiluvisolurilor include uramtoarele tipuri:

- solul brun-roscat;

- solul brun-argiloiluvial;

- solul brun-roscat luvic ;

- solul brun luvic;

- luvisolul albic;

- planosolul.

Argiluvisolurile domina in invelisul de sol al dealurilor suncarpatice si banato-crisene, in

podisurile si piemonturile de la exteriorul Carpatilor, in Podisul Tarnavelor si Podisul
Somesan; apar, de asemenea, pe suprafate apreciabile in partea nordica a Campiei Romane, in
Campia Somesului, in partea nord-vestica Podisului Barladului, in depresiunile intramontane
si submontane ( Oas, Baia Mare, Brasov, Fagaras, Hateg etc.). Sunt soluri relative vechi,
dezvoltate in conditii de drenaj natural in general bun sau moderat; apa freatica este situate de
regula la peste 5 m adancime, cu exceptia unor areale din campii sau terase.

Argiluvisolurile sunt soluri de culoare deschisa, cu profile net diferentiat, cu acumulare

de humus brut nesaturat, cu insusiri fizice, fizico-chimice, chimice si biochimice, si cu
potential de fertiliate moderat. Sunt folosite atat in agricultura ca teren arabil, indeosebi pentru
culture de cereale si plante tehnice sau furajere, cat si in slvicultura, pomicultura si
viticulture, sau pentru pasuni si fanete.

Clasa cambisoluri

Aceastra clasa cuprinde urmatoarele tipuri de sol:

- sol brun mezobazic;

- sol rosu (terra rosa);

15
- sol brun acid.

Cambisolurile, caracteristice reliefului relaiv recent sau intinerit prin denudatie, au o

raspandireapreciabila in Carpati si Subcarpati, iar pe suprafete mai reduse se intalnesc si in
Podisul Tranavelor, Podisul Somesan, Podisul Getic, Dealurile Banatului si Crisanei.

Clasa spodosolurilor

Aceasta clasa include doua tipuri de sol:

- solul brun podzolic;

- podzolul.

Aceste soluri sunt dominante in regiunea muntoasa la altitudini de peste 1 500 – 1 600 m
,frecvent associate cu cambisoluri.

Clasa umbrisolurilor

Clasa umbrisolurilor cuprinde urmatoarele tipuri de sol:

- solul brun acid;

- andosolul;

- solul humico-silicatic.

Umbrisolurile sunt relative putin raspnadite , intalnindu-se pe alocuri in Muntii Carpati,

fie la altitudini mijlocii (1 000-1 400m), indeosebi pe roci vulcanice , fie la altitudini mari
(peste 1 800m). Sunt soluri putin differentiate, dezvoltate in conditiile unui relief montan
intens fragmentat.

Clasa solurilor hidromorfe

Solurile din aceasta clasa sunt formate sub influenta predominanata a unui exces de
umiditate de lunga durata, avand deci un regim hidric special, care determina in sol anumite
procese si proprietati. Tipurile de sol sunt :

- lacoviste;

-sol gleic;

- sol negru clinohidromorf;

16
- sol pseugleic.

Clasa solurilo halomorfe

Aceasta clasa cuprinde solurile a caror geneza , evolutie, si proprietati au fost si sunt
influentate apreciabil de sarurile usor solubile, si anume, tipurile solonceac si solonet.

Solurile halomorfe aapar, de regula, in areale insulare de dimensiuni mici, disseminate

in luncile si campiile joase din zona semiarida si semiumeda. Ele ocupa numai circa 1% din
teritoriul Romaniei, fiin deci soluri cu o raspnadire foarte redusa.

Clasa vertisolurilor

In cadrul acestei clase a fost separate un singur tip de sol: vertisolul. Vertisolul ocupa
areale nu prea extinse, indeosebi in partea nordica a Campiei Romane dinte Arges si Olt, in
Podisul Getic si in Banat.

Clasa solurilor neevoluate, trunchiate sau desfunadte

Aceasta clasa include. In primul rand. Solurile neevoluate:

- litosolul;

- regoslul;

- psamosolul;

- protosolulaluvia;

- solul alluvial;

- coluvisolul;

- protosolul antropic.

Tot acestei clase apartin si solurile care au avut profil bine diferentiat, dar care a fost atat de
intens trunchiatsau ale caror orizonturi au fost atat de intens amestecate prin actiunea omului
inact nu mai prezinta caracteristici diagnostice care sa permita incadrarea lor la unul din
tipurile definite anterior. Din acesta categorie fac parte erodisolul si solul desfundat.

Solurile neevoluate apar pe suprafete discontinue, in areale mai mari sau mai mici, fie in
regiunile cu relief accidentat, pe versanti sau culmi inguste, fie in regiuni valurie eolian (sudul
Olteniei, Baragan, Campia Tecuciului, Campia Carei, Delta Dunarii, si complexul lagunar
Razim), fie in luncile raurilor si in campia de divagare actuala.

17
 Clasa solurilor organice (histosolurilor)

Solurile neminerale din aceasta clasa au la suprafata un orizont turbos bine dezvoltat.
Cuprinde un singur tip de sol, solul turbos, caracterizat printr-un orizont turbos de peste 50 cm
grosime.

Histosolurile apar pe suprafete foarte reduse, mai ales in depresiunile intracarpatice din
Carpatii Orientali, in luncile unor rauri, in Delta Dunarii. Se pot forma, in general, in orice
zona climatica, dar cele mai favorabile zone de aparitie si formare sunt situate la peste 900 m
altitudine.

CAPITOLUL III

3.1.CONCLUZII

a.                 Solul, fiind un produs al biocenozei este un fel de oglindă care reflectă istoria
formării lui de-a lungul timpului şi evoluţia proprietăţilor acestuia.
b.                 Calitatea solului, fertilitatea acestuia, gradul de erodare influienţează în mod
direct calitatea şi cantitatea biomasei vegetale, care se dezvoltă pe suprafaţa solului.
c.                 Calitatea humusului, influienţează nivelul producţiilor agricole, obţinute de pe
terenuri, ştiut fiind faptul că solurile sărace dau producţii inferioare din punct de vedere
cantitativ şi calitativ.
d.                 Activitatea umană, influienţează în mod direct calitatea solului, putându-l
degrada sau ameliora.
e.                 Solul, fiind sursă de elemente nutritive pentru plante, trebuie supus la o anumită
perioadă de timp la analize agrochimice, pentru a-i corecta deficitul în elemente nutritive şi
pentru a-l conserva, pentru generaţiile următoare.
f.                  Ştiut fiind faptul că, îngrăşămintele organice influienţează pozitiv menţinea
însuşirilor solului, acestea se folosesc frecvent având influienţă pozitivă asupra solului, cât şi
asupra masei vegetale.
g.                 Calitatea solului este influienţată şi de activitatea microorganismelor, a
protozoarelor şi a viermilor din sol, care au rol în mineralizarea materiei organice şi
îmbunătăţirea însuşirilor solului.
h.                 Calitatea solului, este influienţată şi de factorii climatici, relief, iar omul poate
interveni în corectarea acestor factori făcându-i favorabili conservării solului, prin diverse
lucrări de ameliorare.
i.                   Pe plan mondial, se remarcă faptul că, fertilitatea solurilor este in scăde, 60% din
terenurile utilizate în scop agricol au o fertilitate redusă şi foarte redusă, 29% au fertilitatea
moderată şi doar 11% au o fertilitate ridicat

18
 3.2.RECOMANDĂRI

1)               Realizarea de constructii hidrotehnice pe terenurile în pantă, supuse alunecării şi

eroziunii: dalare, construirea unor praguri de beton.
2)               Practicarea unei agriculturi adecvate, pentru fiecare categorie de teren în parte,
evitarea supraîncărcării solurilor cu un număr mare de animale, evitarea păşunatului excesiv
pe tot parcursul anului.
3)               Se recomandă, evitarea schimbării modului de folosinţă a terenurilor supuse
degradării, care au ca destinaţie împădurirea şi păşunatul, cu practicarea unei agriculturi de
subzistentă.
4)               Se recomandă, utilizarea îngrăşămintelor organice în defavoarea îngrăşămintelor
chimice, care refac structura, textura solului şi permeabilitatea acestuia.
5)               Recomandăm analize agrochimice, pentru a corecta reacţia solurilor
îmbunătăţindu-se astfel, însuşirile fizice şi chimice ale solului.
6)               Efectuarea lucrărilor mecanice, în conformitate cu panta terenului, evitându-se
trecerile repetate cu mijloace mecanice, treceri care duc la compactarea terenurilor.
7)               Se recomandă, cultivarea unei culturi cu rol de protecţie, împotriva eroziunii
solului.
3.3.NORME DE TEHNICA ŞI SECURITATEA  MUNCII

● organizarea locului de muncă, în condiţii corespunzătoare lucrării ce urmează a fi efectuate;

● purtarea echipamentului de protecţie;
● se reverifică şi se manevrează corespunzător echipamentul de protecţie;
● se interzice joaca in timpul efectuării lucrărilor;
● se manevrează cu atenţie materialele utilizate;
● respectarea  întocmai  a etapelor şi operatiilor în desfăşurarea lucrărilor;
● utilizarea numai a materialelor specifice temei;
● în efectuarea lucrărilor de reamenajare a terenurilor se va respecta legislaţia de protecţie a
mediului înconjurător;
● determinarile indicilor calitativi ai apei şi solurilor, se vor efectua cu personal calificat şi
instruit în laboratoarele de specialitate, folosind aparatura corespunzătoare;
● efectuarea analizelor de mediu, se vor efectua respectând standardele de mediu, care se
aplică pe teritoriul ţării noastre.

19
 BIBLIOGRAFIE

-  Corneliu Răuţă; Stelian Cârstea. Editura Ceaes, Bucureşti 1983; Prevenirea şi combatera
poluării solului.
- Ghinea ,L. 1978: Apărarea naturii, Editura Ştiinţifică şi Economică Bucureşti.
- Ionescu a. 1982: Fenomenul de poluare şi măsuri antipoluare în agricultură, Editura ceres,
Bucureşti.
- Nasta, St. Răuţă, C. Dumitru, M. Marin, N. ŞI Olaru, V. 1980: Tehnologia de recultivare a
halelor de steril, rezultă din exploatarea minieră la zi a cărbunelui în bazinul carbonifer
Oltenia, Analele I.C.P.A. volumul XIV.
- Nasta, St. Răuţă ,C. Dumitru, M. Cârstea, S. Marin,  N. Olaru, V. Blaga: 1980. Recultivarea
terenurilor degradare prin activităţi social-economice în R.S. România, Producţia vegetală,
cereale şi plante tehnice nr.7.
- Nasta, St. Răuţă, C. Dumitru, M. Cârstea, S. Marin, N. Popescu: 1982. Fixarea şi
recultivarea haldelor de cenuşă, mijloace de combatere a poluării mediului înconjurător,
Stiinţa solului nr.1.
- Răuţă, C. Cârstea , S. 1981. Sistemul naţional de monitoring al cercetării solului R.S.R.
Conferinţa de ecologie „Valorificarea optimă a resurslor naturale” Constanţa 26-29 mai 1989.
- Răuţă C. Cârstea, S. Barlon Z. 1981. Ştiinţa calităţii solurilor, agricole cu privire la reacţiile
(pH), asigurarea lor cu fosfor şi potasiu mobil şi cu szot la 31 decembrie 1980, Ştiinţa solului
nr.4.
- Răuţă C. Cârstea, S. 1982. Direcţii şi proprietăţi cu privire la protecţia, ameliorarea şi
valoficarea superioară a resurselor de sol din România, Agricultură,Alimentaţie, Ambianţă,
Cluj-Napoca.
- Şt. Puiu. Gh. Trotin: Editura Ceres, Bucureşti 1983. Agrotehnică ediţia a-III-a.

20