Grecia antică

Spre deosebire de cea egipteană și babiloniană, sculptura

greacă nu mai este hieratică, sau supusă unor norme rigide, ci
căuta idealul, frumusețea din natură. Arta atinge apogeul în
perioada lui Phidias, Lysippos, Praxiteles, Scopas.[5]
Istoria sculpturii grecești poate fi divizată în mai multe perioade:

 perioada egeeană care a evoluat sub forma mai multor

culturi:
o cultura cicladică: dezvoltată în zona insulelor cicladice
(Marea Egee). Se confecționează lucrări în ceramică
(vasele fiind ornate cu motive rectangulare), argint și
marmură. Apare frecvent nuditatea feminină cu brațele
încrucișate pe piept sau în poziția întins, probabil sugerând
trecerea în lumea de dincolo, deoarece au fost găsite în
morminte.[6] Mai apar și imagini cu muzicanți, un exemplu
în acest sens fiind un cântăreț la liră datat prin 2000 î.Hr.
De asemenea, într-un mormânt din Keros, s-au descoperit
statuete reprezentând muzicanți datate în perioada 2750 -
2700 î.Hr.
o cultura minoică: atinge maximul de înflorire în al
doilea mileniu î.Hr., când cea cicladică decade. Sculptura
acestei perioade constă în statuete și sigilii din piatră
semiprețioasă. Una dintre cele mai renumite sculpturi este
cea reprezentând o zeiță ținând câte un șarpe în ambele
mâini, găsită la Knossos, datând din 1.600 î.Hr. Atât în
sculptură, cât și în pictură, este frecventă reprezentarea
taurilor, precum și a toporului cu două tăișuri ("labyros"),
probabil o reprezentare a sacrificiului.
 o cultura miceniană înflorește către sfârșitul epocii
bronzului în zona Greciei continentale. Un exemplu în
acest sens este "Poarta Leilor" din Micene (în jurul lui
1.400 î.Hr.). Printre alte exponate reprezentative putem
enumera: măști funerare, cupe de aur ornate cu tauri etc.
 perioada de formare (secolele IX - VIII î.Hr.). Sculpturile
sunt de mici dimensiuni și au mai mult un rol votiv: sunt
reprezentați mai ales atleți sub formă de nud. Materiale
utilizate: alabastru, aur, bronz.

Bustul lui Pericle

 perioada arhaică (secolele VII - VI î.Hr.): apare sculptura

monumetală, asemeni celei egiptene, utilizată în temple și
lăcașe de cult. Tinerii sunt reprezentați în ipostază nudă,
reliefând astfel frumusețea trupului uman, dar și trăsături ca
eroismul, vitejia. Tinerele sunt reprezentate îmbrăcate și pline
de grație. În decursul perioadei arhaice s-au dezvoltat trei
stiluri:
o doric, apărut în secolul al VII-lea în Peloponez, ca și
în arhitectura dorică, statuile (cu aceeași preferință pentru
reprezentarea bărbaților tineri) sunt masive și austere.
o ionic (secolul al VI-lea î.Hr., în zona coastelor
ionice): sculpturile sunt mai zvelte.
o atic, dezvoltat în zona omonimă, mai multă plasticitate
și rigoare a formelor
 perioada clasică (secolele al V-lea și al IV-lea î.Hr.). Trupul
uman este prezentat în toată splendoarea sa
(utilizarea bronzului permițând redarea mai fină a masei
musculare), fiind vizibile și dramatismul, eroismul. Un
 exemplu: carul de luptă din Delphi realizat în mărime naturală
din bronz. Fiind destinat templului lui Apollo din Delphi, a
fost realizat pentru comemorarea victoriei obținute la
concursul de care de la jocurile pythice din 477 î.Hr. Trupul
uman este reprezentat în toată splendoarea lui și un exemplu
ar fi Aruncătorul de disc al lui Myron, statuia zeiței Afrodita.
Tot perioadei clasice aparțin și sculpturile și basoreliefurile
care ornează Parthenonul.

 perioada elenistică (secolele IV - I î.Hr.): are loc o înflorire

a sculpturii, temele devin tot mai variate, trăsăturile umane
sunt reprezentate cu multă acuratețe.
Sculptura greacă clasică a avut o perioadă de evoluție relativ
scurtă (circa trei secole), dar a