I.

CONCEPTE DE BAZĂ ÎN
UTILIZAREA TEHNOLOGIILOR INFORMAŢIONALE

Generalităţi
Informaţia este o noţiune primară. Tot ceea ce poate omul să facă în legătură cu informaţia este
efortul permanent de a imagina modele de reprezentare a informaţiei cu scopul de a transmite, prelucra,
analiza, consulta aceste reprezentări

Odată cu apariţia calculatoarelor, dinamica sistemelor informaţionale a fost mult optimizată prin
apariţia şi dezvoltarea sistemelor informatice ca şi componente ale sistemelor informaţionale, a căror
funcţionare se bazează esenţial pe utilizarea echipamentelor electronice de calcul. Dintre aceste
echipamente - un loc aparte îl ocupă calculatorul electronic (CE).

Date şi informaţii:
Datele – privesc evenimente primare, colectate din diverse locuri, nedefinite sau neorganizate
într-o formă care să stea la baza luării deciziilor;
Informaţiile – sunt mesaje obţinute prin prelucrarea datelor; aceste mesaje trebuie să fie
concise, actuale, complete şi clare, astfel încât să răspundă cerinţelor informaţionale în scopul cărora au
fost prelucrate datele.

Din punct de vedere structural, pornind de la diferenţierea modulelor fizice şi logice,

calculatorul electronic are două componente:
hardware, ansamblul elementelor fizice şi tehnice cu ajutorul cărora datele se pot culege,
verifica, transmite, stoca şi prelucra, suporturile de memorare a datelor precum şi
echipamentele de redare a rezultatelor – reprezintă componentele ce pot fi practic atinse;
software, ansamblul programelor, procedurilor, rutinelor care controlează funcţionarea
corectă şi eficientă a elementelor hard; există sub forma de concepte şi simboluri, nu are
substanţă.

Tipuri de calculatoare

Sistemele de calcul se diferenţiază dupa mărime, posibilităţi de procesare, preţ şi viteză de

operare. Se consideră astfel că există patru categorii de sisteme de calcul:

1
 Tip de calculator Utilizatori

- sunt utilizate în domeniile tehnologice de vârf,

Supercalculatoare
programe spaţiale, reactoare nucleare, seismologie, etc.
- folosite de instituţii guvernamentale, mari companii,
Mainframe
bănci, etc.

Calculatoare PC (personal) - utilizatori casnici, companii medii şi mici.

personale Laptop (Notebook) -oameni de afaceri, persoane care se află în mişcare.
Microcalculatoare (PDA) -oameni de afaceri, în general.

Supercalculator Mainframe

PC – Desktop PC - Tower

2
 Laptop

PDA

Structura de principiu a unui calculator

Structura unui calculator

3
 Unitatea centrală

Una din principalele sale funcţii este cea fizică, ea reprezentând locul în care sunt montate
componente interne, cum ar fi: placa de bază, unităţile de disc, plăcile de extensie etc.

Principalele componente al unităţii centrale

Tipuri de unităţi centrale:

*Desktop - calculatorul de tip clasic, la care monitorul este asezat în general pe carcasa unitătii
centrale ce se află pe birou.

Desktop
*Tower - acel calculator la care carcasa unitătii centrale este mai îngustă dar mai înaltă decât la
desktop si este asezat lângă monitor sau, de cele mai multe ori, sub masă

Tower

4
 Structura de principiu, indiferent de tipul calculatorului, este următoarea:
a. Unitatea de comandă şi control (UCC)
b. Componenta de prelucrare sau Unitatea Aritmetico - Logică (UAL)
Cele două componente formează procesorul.
c. Memoria operativă, sau memoria internă
d. Echipamentele periferice
e. Magistralele de comunicaţie

În figura de mai jos se prezintă structura de principiu a unui CE care se bazează pe

componentele specificate mai sus. Schema indică şi relaţiile funcţionale de bază care există între
componentele unui CE.

Structura unui calculator electronic

a. Unitatea de comandă şi control (UCC) – componenta cea mai importantă, deoarece

supraveghează activitatea CE, asigurând:
- stabilirea ordinii de execuţie a instrucţiunilor;
- controlul memoriei principale în timpul memorării datelor şi instrucţiunilor;
- activitatea tuturor unităţilor şi subunităţilor sistemului de calcul.

Aceste funcţii sunt realizate citind succesiv instrucţiunile în unităţile de memorare ultrarapide,
numite regiştrii, unde le interpretează. În urma acestor interpretări se emit semnale care reprezintă
comenzi adresate diferitelor dispozitive hard.

b. Unitatea Aritmetico-Logică (UAL) – manipulează un număr finit de tipuri de date (bit, octet,
întreg, natural...).
Manipularea datelor se face cu ajutorul unor operaţii primare, numite instrucţiuni ale maşinii.

c. Unitatea de memorie internă – locul în care se păstrează datele şi instrucţiunile în vederea

executării programelor sub coordonarea UCC.
5
 Cea mai mică unitate de măsură a informaţiei este BIT-ul (BInary digiT – cifră binară). Un bit
poate avea două valori logice: 0 şi 1.
Informaţia semnificativă se obţine prin combinarea biţilor în unităţi de informaţie mai mari.
Bitul este utilizat pentru măsurarea vitezei de transfer a datelor (biţi/secundă).
O unitate superioară de măsură a informaţiei este BYTE-ul, simbol B, format dintr-o succesiune de
8 biţi.
Multiplii byte-ului sunt:
kilobyte-ul (1kB = 1024B),
megabyte-ul (1MB = 1024kB),
gigabyte-ul (1GB = 1024MB).

Clasificarea memoriei din punct de vedere al accesului:

 ROM
 RAM

 Memoria ROM (Read Only Memory)

Avantaje: informaţia din ea rămâne memorată şi după întreruperea alimentării. Din aceste
motive aici găsim stocat nucleul sistemului de operare.
Dezavantaje: dimensiuni mai mici, din ea se poate doar să citim date.

 Memoria RAM (Random Access Memory)

Avantaje: se pot scrie şi din care se pot citi date, aleator.
Dezavantaje: nu este o memorie permanentă.

Memorie RAM Memorie ROM

Titlul proiectului: "Program Integrator al Formarii Adulţilor Necalificati"

d. Echipamente periferice – dispozitive care asigură extinderea capacităţilor sistemului de

calcul.
Fac parte din Sistemul de intrare - ieşire (sistemul I/E), respectiv interfaţa cu utilizatorul.

6
 Clasificare dispozitivelor periferice:

1) dispozitive periferice de interfaţă cu utilizatorul – totalitatea dispozitivelor cu ajutorul cărora

este posibilă introducerea datelor în sistemul de calcul, precum şi extragerea rezultatelor obţinute în
urma prelucrării datelor. Acestea sunt:
- dispozitive periferice de intrare – tastatura, mouse-ul, joystick-ul, scanner-ul, microfonul,
camera video, aparatul foto digital;
- dispozitive periferice de ieşire – monitor, imprimantă, boxe audio, plotter;
- dispozitive de intrare / ieşire – modem, touch screen.

2) dispozitive periferice pentru accesarea mediilor de stocare – totalitatea dispozitivelor cu

ajutorul cărora este posibilă stocarea datelor sau a programelor în vederea utilizării lor ulterioare.
Acestea sunt: unitatea de dischetă, unitatea de CD sau DVD, etc. În funcţie de poziţia lor în raport cu
celelalte componente ale calculatorului aceste dispozitive pot fi:
- interne;
- externe.

Aceste dispozitive periferice sunt strâns legate de mediile de stocare.

Mediile de stocare – suportul fizic pe care se stochează datele:
- Hard disk (intern sau extern, capacitate şi viteză mare);
- Discheta (Floppy disk);
- CD-ROM;
- DVD-ROM;
- Memory stick;
- Disc ZIP.
Cele externe au carcasă proprie şi sunt alimentate independent şi se conectează la unitatea
centrală prin intermediul diferitelor tipuri de interfeţe.
Interfaţa – componenta ce asigură o conexiune între două elemente pentru ca acestea să poată
lucra împreună. Interfeţele mai sunt cunoscute sub denumirea de porturi. Clasificarea interfeţelor:
- paralele – permit transmiterea simultană a 8 biţi (1 octet). Folosite în special, mai ales în
trecut, la conectarea imprimantei la CE;
- seriale – interfeţe universale care permit transmiterea datelor bit cu bit. Se poate conecta
modem-ul sau un alt calculator;
- USB (Universal Serial Bus) – permit conectarea oricăror periferice, folosite pe scară foarte
largă astăzi.

Tipuri de interfeţe
7
 e. Magistrale de comunicaţie – transmit comenzi şi date în cadrul legăturilor funcţionale dintre
diferitele componente ale unui CE. Ele sunt sisteme de conductori de semnal, iar cantitatea de date care
o transportă este mai rapidă sau nu, funcţie de lăţimea magistralei.

Performanţele unui calculator

Cunoaşterea indicatorilor de performanţă este atât în interesul celui care achiziţionează un

calculator cât şi în interesul celui care doreşte un anumit tip de calculator pentru execuţia unei aplicaţii
anume.

Astfel aprecierea performanţelor unui CE, în procesul de utilizare depinde de indicatorii de

performanţă ai componentelor. Aceşti indicatori de performanţă sunt:

- viteza de lucru a procesorului (frecvenţa);

- dimensiunea memoriei interne;
- dimensiunea hard disk-ului;
- viteza de transmitere a comenzilor şi datelor pe magistrala de comunicaţie.

Hardware
Prin hardware înţelegem ansamblul componentelor fizice şi tehnice cu ajutorul cărora datele
despre sistemul informatizat se pot culege, verifica, transmite, stoca şi prelucra, dispozitivele de
memorare a datelor şi echipamentelor folosite pentru vizualizarea rezultatelor, echipamentele utilizate
pentru a asigura funcţionarea reţelelor de calculatoare, etc.

a. Placa de bază (mainboard-ul, motherboard-ul

Placă de bază

8
 b. Microprocesorul – unitatea centrală de prelucrare (CPU, Central Processing Unit) sau
creierul calculatorului, unde sunt prelucrate datele. Este un circuit integrat care execută comenzile unui
program împreună cu datele corespunzătoare instrucţiunilor.

Microprocesor

c. Dispozitive de stocare a datelor (memorii externe).

Memorii externe

d. Dispozitive de intrare.
Cu ajutorul dispozitivelor de intrare, utilizatorul introduce date în calculator. Printre cele mai
răspândite dispozitive de intrare amintim:

Tastatura – este cel mai important dispozitiv de intrare prin care se transmit calculatorului
comenzi date de utilizator şi datele care se vor prelucra.

Tastatura

9
 Mouse-ul – dispozitiv de intrare care controlează deplasarea cursorului pe ecranul monitorului
şi selectează comenzi în programele conduse prin meniuri.

Mouse

Scanner-ul – dispozitiv periferic care poate prelua textele sau imaginile tipărite pe hârtie. Prin
scanare, imaginile obţinute se salvează pe discul calculatorului în format: BMP, JPG, GIF, TIF, PCS,
etc.

Scanner

Camera digitală – folosită pentru înregistrarea imaginilor foto sau video, în format digital
utilizabil de calculator.

Camere Web, de supraveghere, foto, video

Microfonul – dispozitiv de intrare folosit pentru înregistrarea sunetului, fiind legat la placa de
sunet.

Microfon

e. Dispozitive de ieşire.

Sunt dispozitivele care pun la dispoziţia utilizatorului rezultatele prelucrării efectuate de

calculator. Acestea sunt:

Monitorul (Video Display Unit- VDU) – dispozitiv standard de ieşire. Principalele

caracteristici ale unui monitor sunt:
- Dimensiunea ecranului – este dată de diagonala ecranului exprimată în unităţi de inch (1 inch = 2,54
1
0
cm).
- Ecranul monitorului (Display screen) – ecranul pe care se face afişarea datelor în timpul utilizării
monitorului.
Monitoarele pot fi clasificate:
a) după culorile de afişare - monitoare monocrome (afişează două culori: negru/alb şi
verde/galben); cu niveluri de gri (pot afişa o serie de intensităţi între alb şi negru); monitoarele color.
b) după tipul constructiv al ecranului
- Monitoare cu tuburi catodice coneventionale.
- Monitoare cu ecran plat (FPD-Flat Panel Display), LCD (cristale lichide) şi PDP
(Plasma Display Panel) utilizate la laptopuri.
- Ecrane tactile - adaugă posibilitatea de selectare şi manipulare a informaţiei de pe
ecran cu mâna.

Tipuri de monitoare

Imprimanta – dispozitiv periferic care este folosit pentru afişarea pe suport de hârtie a unor
texte sau imagini.
Există mai multe tipuri de imprimante, cele mai populare fiind:
� Inkjet (pentru tipărire cu cartuş cu cerneală)
� Laser (pentru tipărire cu toner)
� Matricială (utilizează benzi tuşate pentru a tipări)
Tipuri de conectare: paralel, USB

Tipuri de imprimante (Inkjet, Laser, Matricială)

Boxele (difuzoarele) – dispozitive de ieşire folosite pentru redarea sunetului, fiind legate ca şi
microfonul la placa de sunet. Aceste echipamente sunt importante în cazul aplicaţiilor multimedia.

Boxe

f. Dispozitive de intrare / ieşire.

1
1
 Modemul – permite calculatorului să transmită informaţii pe liniile de comunicaţie.
Modemul intern - se prezintă sub forma unei plăci montate în interiorul calculatorului. Se
conectează prin cablu la linia telefonică.
Modemul extern - este dispozitiv de sine stătător, conectat prin cablu la portul serial al
calculatorului şi la telefon.
Modemul Wireless (fără fir) - este foarte asemănător modemului extern. Diferenţele constau în
faptul că acest modem nu se conectează la telefon, datele fiind transferate prin unde radio.

Tipuri de modemuri

g. Echipamente multifuncţionale – înglobează imprimanta, scanner-ul, copiatorul,

faxmodemul. Fiind un singur aparat, ocupă loc mai puţin şi preţul de cost este diminuat faţă de costul
total al aparatelor. De obicei nu are performanţele echipamentelor înglobate.

Multifuncţională

h. Dispozitive de stocare.

Hard disk-ul – suport magnetic de stocare a diverselor tipuri de date, superior ca viteză şi
capacitate faţă de alte dispozitive de acest tip. A ajuns la capacitatea de gigabytes (GB).
Hard disk-urile pot fi de două tipuri: interne şi externe.

Hard disk intern Hard disk extern

Discheta – suport magnetic portabil de capacitate 1,44MB. Poate fi rescrisă prin formatare,
când datele existente pe ea se vor şterge.

1
2
 Unitate de dischetă (internă, externă) Dischetă

CD/DVD-ROM (Compact Disk Read Only Memory) – mediu optic de stocare care permite
memorarea unei mari cantităţi de date (650MB; 700MB), la viteze apreciabile. Datele se pot scrie cu
ajutorul CD-Writer şi nu mai pot fi şterse sau modificate.

CD/DVD-RW – dispozitiv optic de stocare a datelor care poate fi rescris de mai multe ori.

Unitate optică (internă, externă) CD; DVD

Memorii flash (carduri de memorie) – memorii speciale portabile de 32MB- ...GB.

Memorează şi transportă imaginile în cazul camerelor digitale. Se mai numesc carduri de memorie,
memorii stick, compact flash, smart media.

Carduri de memorie, cititoare de carduri

USB flash drive (Memory stick) – dispozitiv de stocare a datelor cu interfaţă USB. Aceste
dispozitive sunt detaşabile şi reinscriptibile.
Sunt mult mai uşor de utilizat, copierea pe ele şi de pe ele făcându-se foarte simplu.

USB flash drive (Memory stick)

1
3
 Software.

Sistemul de Operare este componenta software care coordonează şi supraveghează întreaga

activitate a sistemului de calcul şi asigură comunicarea utilizatorului cu sistemul de calcul.
Sistemul de Operare funcţionează ca un creier şi sistem nervos al calculatorului; el spune
calculatorului ce să facă şi cum să facă;
Sistemul de Operare interacţionează cu programele instalate în calculator care permit
comunicarea cu un alt calculator sau un periferic cum ar fi o imprimantă, modem, scanner, etc.

Prin software desemnăm ansamblul programelor, procedurilor, rutinelor, modulelor, care

dirijează funcţionarea componentelor hard cu scopul de a rezolva diverse probleme concrete. Tipuri de
soft (programe):
- Software de bază (programe de sistem) – programe care coordonează modul în care lucrează
componentele hard ale sistemului şi oferă asistenţă în realizarea şi funcţionarea programelor de
aplicaţii.
- Software de aplicaţii (programe de aplicaţii)- programe destinate rezolvării unor probleme
specifice dintr-un domeniu de activitate. Sunt realizate de firme specializate în producerea de soft.

Software de bază.

Ansamblul programelor care deservesc sistemul este desemnat în practică, dar şi în literatura de
specialitate prin sintagma sistem de operare.
Pentru îndeplinirea rolului de interfaţă între maşina fizică şi utilizator, sistemul de operare
îndeplineşte următoarele funcţii:
- Gestionează resursele sistemului de calcul.
- Gestionează fişierele.
- Asigură suportul pentru realizarea aplicaţiilor.

Exemple de sisteme de operare:

- de tip DOS: MS-DOS, DR-DOS, PC-DOS.
- de tip Windows: Windows’95, Windows’98, Windows NT, Windows Millenium,
Windows 2000, Windows XP, Windows Vista, Windows 7.
- Altele: OS, Linux, Novell, Unix, etc.
Titlul proiectului: "Program Integrator al Formarii Adulţilor Necalificati"

Software de aplicaţii.

Aplicaţii la cererea utilizatorului – realizate cu scopul de a optimiza fluxurile informaţionale

particulare ale unei afaceri sau organizaţii oarecare. Exemple:
- Evidenţa datelor personale ale angajaţilor;
- Evidenţa activităţii financiar-contabile;
- Asistarea deciziei în domeniul financiar-bancar, etc.
Aplicaţii pentru procesarea textelor – destinate realizării, în condiţii de calitate şi cu o
productivitate sporită a unor lucrări precum: articole, cărţi de specialitate, corespondenţă, etc.
Exemple de astfel de procesoare de texte:
- MS-Word (Microsoft);
- WordPerfect(Corel);
1
4
 - AmiPro(Lotus),
Aplicaţii pentru comunicaţia prin e-mail – exemple de astfel de aplicaţii:
- Outlook Express (Microsoft);
- Messenger (Netscape);
Aplicaţii pentru facilitatea navigării pe Internet - exemple de astfel de aplicaţii:
- Internet Exporer (Microsoft);
- Navigator (Netscape), etc.
Aplicaţii pentru calcul tabelar - exemple de astfel de aplicaţii:
- MS Excel;
- Lotus;
Aplicaţii pentru realizarea de prezentări profesionale - exemple de astfel de aplicaţii:
- MS Power Point;
- Corel Presentation, etc.
Sisteme pentru gestiunea bazelor de date - exemple de astfel de aplicaţii:
- Acces;
- FoxPro;

Viruşii calculatoarelor.

Reprezintă programe create de oameni cu scopul de a provoca disfuncţii în procesul de utilizare

a calculatoarelor. Pot provoca:
- anomalii în funcţionarea programelor utilizator;
- anomalii în funcţionarea sistemului de operare;
- distrugere de fişiere, documente sau baze de date, etc.

Pot ajunge în calculator de pe dischete, CD-uri care conţin deja viruşi. La ora actuală cel mai
mare pericol este infestarea cu viruşii de pe Internet. În toate cazurile este recomandat ca sistemul să fie
prevăzut cu programe antivirus care trebuiesc periodic actualizate.

Cu programul antivirus se execută doi paşi importanţi: detectarea viruşilor şi apoi, dacă este
posibil, eliminarea lor.

Legilaţie în domeniul IT.

Copyright-ul (dreptul de autor) reprezintă modalitatea legală prin care se protejează lucrările
literare, ştiinţifice, artistice sau de orice altă natură (software, fişiere de tip text, audio sau video),
publicate sau nu cu condiţia ca aceste lucrări să aibă o formă tangibilă (se văd, se aud, se pot atinge).

În informatică, un exemplu clasic îl constituie kit-urile de instalare a softurilor realizate de

marile firme prevăzute cu un serial number, modalitate prin care se acordă licenţa de utilizare a softului
respectiv, contra unei sume de bani.

Modalităţi de distribuire a soft-ului:

1
5
 1. Produse freeware – sunt protejate de dreptul de autor, dar sunt distribuite gratuit.
Aceste produse nu pot fi vândute fără acordul autorului.
2. Produse shareware – sunt produse distribuite de producător contra unei sume
modice şi care pot fi încercate înainte de cumpărarea efectivă a produsului.
3. Produse licenţiate – aceste produse se găsesc sub incidenţa licenţei şi se distribuie
contra unei sume de bani. Acest drept este valabil, de regulă, doar pentru un singur
calculator. Pentru instalarea pe mai multe calculatoare trebuie să se cumpere o
licenţă specială, iar această licenţă acordă dreptul de utilizare a produsului nu şi
dreptul de comercializare sau distribuire a acestuia.

Organizaţia care se ocupă de aceste probleme se numeşte Business Software Alliance (BSA).
Titlul proiectului: "Program Integrator al Formarii Adulţilor Necalificati"

II. SISTEMUL DE OPERARE WINDOWS XP

Sistemele de operare din familia Windows sunt sisteme de operare bazate pe o interfaţă
grafică în care fiecare aplicaţie (program) care este deschisă primeşte drept zonă de lucru numită
fereastră. Dintre toate ferestrele deschise la un moment dat, doar una poate fi activă şi ea corespunde
aplicaţiei care primeşte date de la tastatură.
Fiecărui tip se fişier şi se asociază un program şi fişierul poate fi deschis doar o dată cu acest
program.
Caracteristic familiei Windows este faptul că permite utilizarea mai multor aplicaţii simultan,
proprietate numită multiprogamare (multitasking).
O altă caracteristică este faptul că se permite transferul de date între diferite aplicaţii folosind
ca intermediar o zonă de memorie numită Clipboard.

Folosirea mouse-ului şi a tastaturii.

Utilizarea mouse-ului.

Mouse-ul este utilizat pentru a interacţiona cu elemente de pe ecranul computerului. El oferă

posibilitatea să fie mutate obiectele, să poată fi deschise, modificate, date la o parte şi să fie executate
alte acţiuni, toate acestea indicând şi făcând clic cu mouse-ul.

Utilizarea eficientă a mediului Windows o putem realiza cu ajutorul mouse-ului.

Mouse

1
6
 Utilizarea mouse-ului presupune în principal realizarea uneia din cele patru tipuri de acţiuni:
� Selectare;
� Deschidere sau pornire;
� Clic cu butonul drept;
� Drag and drop (agăţare şi tragere).

Un mouse are de obicei două butoane: un buton principal (de obicei butonul din stânga) şi
un buton secundar (de obicei butonul din dreapta). Butonul principal este cel care se utilizează cel mai
des.
De asemenea, multe mouse-uri includ între butoane şi o rotiţă de defilare, care vă permite să
defilaţi mai uşor prin documente şi pagini Web. Pentru a defila în jos, rulați rotița înapoi (către dvs.).
Pentru a defila în sus, rulați rotița înainte (dinspre dvs).

Butoanele mouse-ului

Mouse-ul este reprezentat pe ecran printr-un cursor dediferite forme:

Forma cursorului diferă în funcţie de locul şi aplicaţia unde se află acesta. De exemplu, atunci
când indicați spre un link în browserul Web, indicatorul se modifică dintr-o săgeată într-o mână cu
un deget indicator .
Se întâlnesc termenii de „clic” (stânga sau dreapta) şi „dublu clic” (de obicei butonul din
stânga). Clic înseamnă o apăsare urmată de lăsarea imediată a butonului respectiv. Dublu clic înseamnă
două apăsări consecutive a butonului, la interval foarte mic între ele.
Pentru a realiza diferite modificări asupra unui obiect este necesar ca acesta să fie selectat.
Selectarea simplă a unui obiect o putem efectua prin poziţionarea mouse-ului peste obiectul dorit şi

executarea unui clic stânga. Obiectul selectat îl putem recunoaşte prin aceea că denumirea acestuia ne
este afişată cu o culoare distinctă.
Pentru a deschide obiectul selectat executăm rapid dublu clic peste obiectul selectat, în acelaşi
loc, cu ajutorul butonului stâng al mouse-ului. Dacă deplasam mouse-ul în timpul acestei operaţiuni nu
vom obţine acelaşi efect.
Obiectul asupra căruia am executat dublu clic este deschis într-o fereastra. Există şi posibilitatea
ca prin dublu clic să lansăm în execuţie un program dacă pictograma (iconiţă) este asociată unei
aplicaţii.
Dacă executăm un clic cu butonul dreapta al mouse-ului pe un obiect va apare un meniu
contextual cu toate comenzile legate de acel obiect. Prin executarea unui clic cu ajutorul mouse-ului
1
7
asupra unei comenzi selectate vom iniţia executarea acesteia.
Pentru a muta un obiect ţinem apăsat butonul stâng al mouse-ului şi eliberăm butonul în poziţia
unde dorim mutarea obiectului. Această tehnică de manipulare a obiectelor este cunoscută sub
denumirea de „drag & drop”. Tehnica drag & drop este des folosită în mediul Windows fiind utilizată
şi pentru a copia diferite obiecte (drag & drop cu butonul drept).
Sistemul de operare Windows XP oferă posibilitatea particularizării diferitelor caracteristici ale
mouse-ului cum ar fi: viteza de execuţie a unei acţiuni dublu clic, alegerea cursorului şi a vitezei de
deplasare a cursorului.
Putem configura principalele caracteristici ale mouse-ului prin executarea unui dublu clic pe

pictograma din meniul Control Panel. (Start → Control Panel sau Start → Settings → Control
Panel)
Utilizarea tastaturii.

Organizarea grupurilor de taste pe tastatura

Titlul proiectului: "Program Integrator al Formarii Adulţilor Necalificati"

Tastele de pe tastatură sunt împărţite în mai multe grupuri pe baza funcţiei lor:
� Tastele alfanumerice (de scriere). Taste pentru litere, numere, punctuaţie şi simboluri.
� Tastele de control. Aceste taste se utilizează individual sau în combinaţie cu alte taste,
pentru a efectua anumite acţiuni. Tastele de control utilizate cel mai frecvent sunt
CTRL, ALT, tasta siglă Windows şi ESC.
� Tastele funcţionale. Tastele funcţionale se utilizează pentru a efectua activităţi
specifice. Acestea sunt etichetate ca F1, F2, F3 etc. până la F12. Funcţionalitatea acestor
taste diferă de la un program la altul.
� Tastele de navigare. Aceste taste se utilizează pentru deplasarea în documente sau
pagini Web şi pentru editarea textului. Acestea includ tastele săgeată (tastele de control
a poziţiei cursorului), HOME, END, PAGE UP, PAGE DOWN, DELETE şi INSERT.
� Minitastatură numerică. Minitastatura numerică este la îndemână pentru introducerea
rapidă a numerelor. Tastele sunt grupate împreună într-un bloc, ca un calculator
convenţional sau maşină de calcul.

Pe lângă litere, numere, semne de punctuaţie şi simboluri, tastele de scriere includ şi tastele
SHIFT, CAPS LOCK, TAB, ENTER, BACKSPACE şi bara de spaţiu.

Modul de utilizare al acestor taste este:

SHIFT
1
8
 � Apăsaţi SHIFT în combinaţie cu o literă pentru a tasta o majusculă.
� Apăsaţi SHIFT în combinaţie cu altă tastă pentru a tasta simbolul arătat în partea de sus
a acelei taste.
CAPS LOCK
� Apăsaţi CAPS LOCK o dată pentru a tasta toate literele cu majusculă.
� Apăsaţi din nou CAPS LOCK pentru a dezactiva această funcţie. Este posibil ca
tastatura să aibă o semnalizare luminoasă care indică dacă tasta CAPS LOCK este
activată.

TAB
� Apăsaţi tasta TAB pentru a muta cursorul câteva spaţii înainte.
� Apăsaţi tasta TAB pentru a vă muta la următoarea casetă text într-un formular.
ENTER
� Apăsaţi ENTER pentru a muta cursorul la începutul următoarei linii de text.
� Într-o casetă de dialog, apăsaţi ENTER pentru a selecta butonul evidenţiat.
BACKSPACE
� Apăsaţi BACKSPACE pentru a şterge un caracter dinaintea cursorului sau textul
selectat.

Bara de spaţiu
� Apăsaţi bara de spaţiu pentru a muta cursorul un spaţiu înainte.

Tastarea textului.

Când tastaţi ceva într-un program, într-un mesaj de poştă electronică sau într-o casetă text,
vedeţi o linie verticală intermitentă (│). Este cursorul, denumit şi punct de inserare.
El indică locul unde va începe textul care urmează se fie tastat. Cursorul se poate muta făcând
clic cu mouse-ul pe amplasarea dorită sau utilizând tastele de navigare.

Utilizarea tastelor de navigare.

Tastele de navigare permit mutarea cursorului, deplasarea în documente şi pagini Web şi

editarea textului. Câteva funcţii obişnuite ale acestor taste sunt:

Săgeata la stânga

Săgeata la dreapta Mutarea cursorului sau a selecţiei cu un spaţiu sau o

linie în direcţia săgeţii sau defilarea într-o pagină Web
Săgeata în sus
în direcţia săgeţii
Săgeata în jos

HOME Mutarea cursorului la începutul unei linii sau deplasarea

în începutul unei pagini Web

1
9
 END Mutarea cursorului la sfârşitul unei linii sau deplasarea
la sfârşitul unei pagini Web
CTRL+HOME Deplasarea la începutul unui document
CTRL+END Deplasarea la sfârşitul unui document
PAGE UP Mutarea cursorului sau a paginii mai sus cu un ecran
PAGE DOWN Mutarea cursorului sau a paginii mai jos cu un ecran

Ştergerea caracterelor aflate după cursor sau a textului

DELETE selectat; în Windows, ştergerea elementului selectat şi
mutarea lui în Coşul de reciclare

Activarea sau dezactivarea modului Inserare. Când

INSERT modul Inserare este activat, textul pe care îl tastaţi este
inserat la cursor. Când modul Inserare este dezactivat,
textul pe care îl tastaţi înlocuieşte caracterele existente.

De asemenea, cu ajutorul tastaturii se pot executa o serie de comenzi rapide, folosite la uşurarea
lucrului cu programele şi aplicaţile sistemului de calcul.
Acest lucru se poate realiza apăsând o anumită tastă sau folosind o anumită combinaţie de taste
(apăsând două sau mai multe taste simultan).

Dintre aceste comenzi rapide le enumerăm pe cele mai des utilizate de către un operator
calcuratoare:

Tasta siglă Windows Deschiderea meniului Start

CTRL+ESC Deschiderea meniului Start
Tasta siglă Windows +
Deschiderea ferestrei My Computer
E

2
0
 Tasta siglă Windows +
Afişarea desktopului
D
ALT+TAB Comutarea între programe sau ferestre deschise
Salvarea fişierului sau documentului curent (funcţionează în
CTRL+S
majoritatea programelor)
CTRL+C Copierea elementului selectat
CTRL+X Decuparea elementului selectat
CTRL+V Lipirea elementului selectat
CTRL+Z Anularea unei acţiuni
Selectarea tuturor elementelor dintr-un document sau dintr-o
CTRL+A
fereastră
CTRL+săgeată dreapta Mutarea cursorului la începutul următorului cuvânt
CTRL+săgeată stânga Mutarea cursorului la începutul cuvântului anterior
CTRL+săgeată jos Mutarea cursorului la începutul următorului paragraf
CTRL+săgeată sus Mutarea cursorului la începutul paragrafului anterior
CTRL+SHIFT cu o tastă
Selectarea unui bloc de text.
săgeată
Selectarea mai multor elemente dintr-o fereastră sau de pe
SHIFT cu o tastă săgeată
desktop sau selectarea textului dintr-un document
ESC Anularea activităţii curente

Utilizarea minitastaturii numerice.

Minitastatura numerică aranjează numerele de la 0 la 9, operatorii aritmetici + (adunare), -

(scădere), * (înmulţire) şi / (împărţire) şi separatorul zecimal aşa cum apar pe un calculator sau o
maşină de calcul.

Aceste caractere se gasesc şi pe rândul de sus al tastaturii alfanumerice, dar aranjamentul

minitastaturii numerice permite introducerea rapidă a datelor numerice sau a operaţiilor matematice cu
o singură mână.

NUM LOCK este tasta care se apasă pentru a utiliza minitastatura numerică la introducerea
numerelor. Cele mai multe tastaturi au o semnalizare luminoasă care indică dacă NUM LOCK este
activat sau dezactivat.
Când NUM LOCK este dezactivat, minitastatura numerică funcţionează ca un al doilea set de
taste de navigare (aceste funcţii sunt imprimate pe taste lângă numere sau simboluri).
PRINT SCREEN (PRT SCN)
Prin apăsarea tastei PRINT SCREEN, se captează o imagine a întregului ecran (o „captură de
ecran”) ce va fi copiată în Clipboard-ul din memoria computerului. De aici există posibilitatea să fie
lipită (prin comanda CTRL+V) în Microsoft Paint sau în alt program, de unde poate fi şi tipărită.
Dacă se apasă ALT+PRINT SCREEN se captează numai imaginea ferestrei active, în locul
întregului ecran.
SYS RQ, care împarte aceeaşi tastă cu PRINT SCREEN în unele tastaturi, a fost proiectată
pentru a fi o „cerinţă de sistem”, dar această comandă nu este activată în Windows.
SCROLL LOCK (SCR LK)
2
1
 În majoritatea programelor, apăsarea SCROLL LOCK nu are niciun efect. În câteva programe,
apăsarea SCROLL LOCK modifică comportamentul tastelor săgeată şi al tastelor PAGE UP şi PAGE
DOWN; dacă apăsaţi pe aceste taste, faceţi ca documentul să defileze fără a modifica poziţia cursorului

sau a selecţiei. Este posibil ca tastatura să aibă o semnalizare luminoasă care indică dacă SCROLL
LOCK este activat.
PAUSE/BREAK
Această tastă este rareori utilizată. În anumite programe mai vechi, apăsarea acestei taste pune
în pauză programul sau, în combinaţie cu CTRL, îi opreşte executarea.

Utilizarea calculatoarelor şi gestiunea fişierelor.

Pornirea calculatorului, începerea sesiunii de lucru.

Atât butonul de pornire, cât şi cel de repornire se găsesc pe unitatea centrală a calculatorului.

Acestea sunt inscripţionate de obicei cu textul Power sau On şi respectiv Reset. Pentru ca
pornirea să se facă complet se apasă butonul de pornire şi de pe unitatea centrală şi de pe monitor (în
general prevăzut cu un led). Odată efectuate aceste operaţii, după pornirea completă a sistemului, pe
ecranul monitorului apare Desktop-ul („masa de lucru”) sistemului de operare.

Se porneşte monitorul, dacă alimentarea monitorului se face direct de la reţeaua electrică. Dacă
alimentarea monitorului se face din consolă nu trebuie ca monitorul să fie aprins/stins, deoarece în
momentul opririi calculatorului se decuplează şi alimentarea monitorului.
Butonul de aprins/stins se găseşte în general în partea frontală, dar poate fi şi pe lateral sau în
spate.

Butonul de pornire al monitorului

Se porneşte consola. Butonul de pornire a unităţii de bază poate fi frontal (în general), dar poate
fi pe partea laterală sau în spate.

Butonul de pornire a consolei

2
2
 Iniţializarea sistemului.
Sistemul de operare se iniţializează prin pornirea calculatorului.

După încărcarea în memorie a sistemului de operare Windows XP, acesta afişează pe ecran o
casetă de dialog în care ne cere introducerea unui nume de utilizator sau a unei parole pentru a putea
utiliza sistemul şi pentru a ne putea conecta la reţea.
Dacă pe calculator există doar un utilizator înregistrat şi nu a fost indicată nici o parolă pentru
acesta, atunci această etapă este omisă de Windows.
Apoi Windows afişează interfaţa Desktop. Aceasta este formată din pictograme, bara de
aplicaţii (Taskbar) şi fundal (Background).
Ecranul de pornire a computer

Fundalul poate să fie una din imaginile standard pe care le conține sistemul Windows XP sau o
altă imagine pe care o alege utilizatorul.

2
3
 Desktop-ul (suprafaţa de lucru) Desktop-ul (suprafaţa de lucru)

Terminarea sesiunii de lucru, oprirea calculatorului.

Turn Off Computer (Shut Down) – permite oprirea sau repornirea (restartarea) sistemului de
calcul.

Se face clic pe butonul start , iar după deschiderea ferestrei Turn off computer

se face clic pe butonul Turn off

Ecranul de oprire a
computerului

Nu se decuplează calculatorul de la reţeaua de alimentare atâta timp cât apare pe ecran

mesajul “Windows is shutting down”.

Repornirea calculatorului.

Dacă în sistem intervin probleme se reporneşte calculatorul în felul următor:

2
4
 - clic pe butonul Start, apoi clic pe butonul de comandă Restart. În urma acestei comenzi se
salvează configurările recente ale sistemului de operare, informaţiile din memorie sunt salvate pe hard
disk şi apoi se reporneşte calculatorul.
- o alta metodă de repornire se face (dar nu este recomandată decât in situaţii extreme când
metoda anterioară nu poate fi aplicată) acţionând butonul Reset existent pe unitatea centrală.

Oprirea unui program „îngheţat” (care nu mai reacţionează la comenzi).

Este situaţia în care un program sau întreg calculatorul nu mai reacţionează la nici un fel de
comandă. Metode de oprire în această situaţie sunt:
a) Task Manager: Se apasă simultan tastele CTRL-ALT-DEL şi se porneşte aplicaţia
Task Manager. În coloana Status (stare) programul care nu mai răspunde apare cu marcajul Not
Responding, se dă un clic pe el şi apoi se acţionează butonul de comandă End Task.
Apare apoi o fereastră în care avem:
- Cancel – reîntoarcere în programul Windows;
- End Now – terminarea programului îngheţat.

Observaţie: Datele nesalvate se vor pierde.

Oprirea unui program îngheţat

b) Pornire la rece – Acţionând butonul Power. Se opreşte calculatorul, se

aşteaptă câteva secunde după care se reporneşte calculatorul. În această situaţie se lansează automat în
execuţie programul ScanDisk, care verifică starea hard disk-ului.

Programul WINDOWS EXPLORER

Programul Windows Explorer este un program destinat manipulării şi administrării cu
uşurinţă a fişierelor şi dosarelor (foldere). Fereastra sa conţine o zonă de lucru împărţită în două.
În partea stângă (semifereastra stânga) este permisă explorarea uşoară a arborilor de directoare
ai unităţilor de disc, iar partea dreaptă (semifereastra dreapta) afişează conţinutul unui director selectat
în partea stângă.

2
5
 Simbolurile + din faţa directoarelor se acţionează cu clic stânga şi duc la deschiderea
directorului, iar simbolurile – la închiderea acestora.
Pentru copierea şi mutarea fişierelor şi a folder-elor (directoarelor) este indicat ca executarea
lor să fie făcută din partea (semifereastra) dreaptă.
Copierea şi mutarea se poate face şi din zona (semifereastra) stângă, dar cu atenţie la mutare,
deoarece necesită o mai mare precizie (ca să nu mutăm din greşeală un director în altă parte).

Windows Explorer - Fereastra My Document

Windows Explorer - Fereastra My Computer

Componenta CONTROL PANEL

Componenta Control Panel a sistemului de operare Windows WP este destinată administrării

calculatorului, componentelor şi setărilor sale.

2
6
 Aici există pictograme pentru toate dispozitivele fizice şi pentru toate conceptele folosite de
Windows. Cea mai mare importanţă o au:
Add Hardware – pentru adăugarea sau înlocuirea în calculator a unui dispozitiv fizic şi
configurarea acestuia pentru o bună funcţionare.
Add or Remove Programs – este gestionatul programelor instalate pe calculator permiţând
o uşoară dezinstalare a celor existente şi o uşoară instalare de noi programe.

Date and Time – păstrează data şi ora sistemului şi setările legare de fusul orar.
Display – setările monitorului şi ale plăcii video, fundalul, Screen Saver-ul, etc.
Fonts – un gestionar al fonturilor (seturi de caractere de diferite forme) instalate.
Internet Options – setările legate de modul de conectare la Internet (server proxy,
securitate).
Network Connections - setările reţelei (protocoale, placa de reţea, securitate).
Regional and Language Settings – limbajele instalate şi caracteristicile regionale (modul de
scriere a numerelor, moneda folosită, modul de scriere a datei şi a orei, etc).
System – proprietăţile calculatorului – detalii tehnice (sumar şi detaliu), sistemul de operare
folosit, nume în reţea, caracteristici de performanţă, etc.
System Information – toate informaţiile legate de partea fizică a calculatorului şi de
sistemul de operare.
Taskbar and Start Menu – setările barei de aplicaţii şi a meniului Start, ca mod de afişare
şi conţinut.
User Accounts – administratorul conturilor utilizatorilor înregistraţi (crearea, modificarea
sau ştergerea conturilor).

Fereastra Control Panel

Informaţiile şi operaţiile de bază.

2
7
 Vizualizarea informaţiilor de bază referitoare la calculatorul utilizat se obţin prin afişarea
ferestrei panoului de control – clic pe Start → (Settings) → Control Panel → System şi se alege fila
General.
Fereastra afişează:
- numele sistemului de operare şi versiunea lui;
- informaţii de înregistrare;
- date tehnice despre calculator: tipul procesorului, viteza (frecvenţa) lui,
cantitatea de memorie RAM.

Meniul Start de la Windows XP

Fereastra Control Panel Pictograma System

Vizualizarea informaţiilor de bază

Modificarea configurării desktop-ului.

2
8
 a. Modificarea datei şi orei:

Start → (Settings) → Control Panel → Date and Time

Modificarea datei şi orei

b) Configurarea ecranului:

Start → Settings → Control Panel → Display şi se aleg următoarele file:

- Themes
- Desktop (imagine fundal, tapet);
- Screen Saver (protecţia ecranului)
- Appearance (aspect exterior masă de lucru)
- Settings (configurări) – selectează rezoluţia ecranului

2
9
 Display Properties (configurarea ecranului)
Stabilirea şi modificarea tastaturii geografice

Start → Control Panel → Regional and Language Options → Languages →

Details → Settings
În subfereastra Installed Services (servicii instalate) se găseşte lista cu limbile instalate anterior
şi care devin active în momentul când se introduc textele. Se folosesc butoanele:
- Add – instalează o limbă plus serviciile de text ataşate;
- Remove – şterge limba selectata plus serviciile text ataşate;
- Language Bar – modifică aspectul comportamental al barei de instrumente referitoare la
gestiunea limbilor de introducere text;
Key Settings – se defineşte combinaţia de taste pentru a se putea trece de la o limbă la alt

Stabilirea / modificarea tastaturii Setarea combinaţiei de taste

3
0
 Formatarea dischetelor (floppy disk).

Formatarea – operaţia prin care discheta este pregătită pentru lucrul cu calculatorul. Orice
dischetă nouă trebuie formatată înainte de a putea fi folosită, iar la una folosită prin formatare se pot
depista zonele defecte care, ulterior formatării, nu mai sunt folosite. Prin formatare se pierde informaţia
existentă pe dischetă.
Etape pentru formatarea unei dischete:
- se introduce discheta în unitatea de disc (de obicei unitatea A);
- se deschide programul My Computer prin dublu clic pe icoana lui;
- se selectează 3½ Floppy (A:);
- din meniul File Format se ajunge în fereastra de dialog din care se aleg opţiunile de formatare
după care formatarea propriu zisă se porneşte cu Start → OK iar la final Close.
În figura următoare putem observa opţiunile:
- Quick Format – formatare rapidă a dischetei fără să caute defecţiunile;
- Create an MS-DOS startup disk – se creează o discheta de lansare a sistemului de operare MS-
DOS.

Formatarea dischetei

3
1
 Instalarea şi îndepărtarea unei aplicaţii software.

Comercializarea softului se face pe dischetă sau CD iar mai nou, din cauza dimensiunilor tot
mai mari a programelor, chiar pe DVD.
O aplicaţie soft se instalează astfel:
- se introduce discheta sau CD-ul în unitatea respectivă;
- se lansează programul de instalare, de obicei denumit Setup.exe sau Install.exe;
- se răspunde la întrebările de pe ecran, iar în cazul în care nu se cunosc răspunsurile este
preferabil să se aleagă opţiunile implicite.

Alta metodă de instalare a unui program este: Start→Settings→Control Panel→Add or Remove

Programs→Add New Program, se introduce disketa sau CD-ul şi se va lansa automat programul de
instalare conţinut pe acesta, urmărind instrucţiunile afişate pe ecran.

Pentru dezinstalarea unei aplicaţii se poate folosi una dintre următoarele metode:
a) se apelează programul de dezinstalare al programului aflat în meniu aplicaţiei;
b) Start→Settings→Control Panel→Add or Remove Programs→Change or Remove Programs

prin intermediul căruia se pot modifica sau şterge programele deja instalate.

Instalarea / îndepărtarea unui aplicaţii software.

3
2
 Utilizarea tastei Print Screen şi inserarea imaginii ecranului într-un document. Există
două moduri de folosire a tastei Print Screen:

a) prin apăsarea tastei Print Screen întreaga imagine a ecranului se introduce în Clipboard;
b) prin acţionarea combinaţiei de taste Alt+Print Screen în Clipboard va ajunge doar imaginea
ferestrei active.

Dacă vrem să inserăm imaginea capturată într-un document Word de exemplu, deschidem
aplicaţia asociată documentului şi urmăm: Edit→Paste.

Editarea textelor.

Lansarea în execuţie a unei aplicaţii de editare a textelor.

Windows XP este prevăzut cu un editor simplu de text, numit Notepad.

Este considerat simplu deoarece el nu fomatează textele (de exemplu întreg textul este scris cu
acelaşi tip de caracter).
Pentru lansarea programului în execuţie se foloseşte Start → Programs → Accessories →

→Notepad.

Fereastra afişată de program are următoarea structură:

- bara de titlu – Untitled
- bara meniului principal;
- rama de editare destinată introducerii textului de către utilizator.
Editorul permite efectuarea operaţiilor fundamentale: mutare, copiere, ştergere a întregului text
sau bucăţi din text.
Deasemenea, aplicaţia poate fi lansată efectuând un clic dreapta pe desktop (sau în folder-ul
unde vrem să o deshidem) → New → Text Document

3
3
Lansarea în execuţie a aplicaţiei Notepad

Fereastra aplicaţiei Notepad

3
4
 Salvarea aplicației.

După introducerea textului, care se găseşte în memoria internă, volatilă, a calculatorului, acesta
trebuie salvat pe o memorie externă (hard disk, dischetă), nevolatilă.
File→Save As şi se va deschide o fereastră de dialog. Aici trebuiesc menţionate: unitatea şi
directorul, numele fişierului, tipul fişierului (extensia TXT) după care se dă comanda Save şi fişierul va
fi memorat.

Meniul File

Salvare fişier în aplicaţia Notepad

3
5
 Deschiderea unui nou fişier şi a unui fişier existent.

Pentru crearea unui fişier nou: File→New şi se creează un document gol. Pentru deschiderea
unui fişier existent: File→Open apare o fereastră de dialog de unde se caută unitatea, directorul şi
numele fişierului dupa care se selectează comanda: Open.

Închiderea aplicaţiei Notepad. File→Exit

Desktop-ul (masa de lucru).

Gestiunea simbolurilor grafice.

Director (Folder) – o structură arborescentă în care sunt memorate fişiere şi/sau alte
subdirectoare.
Fişier – o colecţie organizată de date în care pot fi memorate informaţii de diferite tipuri:
documente, imagini grafice, muzică, programe.
Pictograme (icons) – simboluri grafice sugestive reprezentând pe desktop fişiere, directoare,
aplicaţii.

Elementele desktop-ului (suprafeţei de lucru).

Deschiderea unui fişier, director sau aplicaţie de pe desktop.

a) dublu clic pe simbolul grafic;

b) clic dreapta pe simbolul grafic şi apoi se alege comanda Open din meniul afişat.

Gestiunea ferestrelor.

Ferestrele formează elementul fundamental al interfeţei grafice Windows. Fiecare program,

fiecare obiect care este deschis, este prezentat sub forma unei ferestre.
În general elementele unei ferestre sunt aceleaşi şi îndeplinesc aceeaşi funcţie chiar dacă este un
program sau un obiect.

3
6
 Deschiderea – închiderea unei ferestre.

Deschiderea unei ferestre

Lansarea în execuţie a oricărei aplicaţii conduce la deschiderea unei ferestre. Acest lucru este
posibil în unul dintre următoarele moduri:
- dublu chick pe o pictogramă;
- selectăm o pictogramă cu clic stânga şi apoi apăsăm tasta Enter;
- clic dreapta pe o pictogramă şi apoi alegem opţiunea Open;
Închiderea unei ferestre

Se poate face în unul dintre următoarele moduri:

- clic pe butonul de închidere din bara de titlu

- alegând opţiunea Exit din meniul File
- cu combinaţia de taste Alt+F4 (fereastra trebuie să fie activă)
Componentele unei ferestre.
� bara de titlu – conţine numele ferestrei;
� butoane dimensionare (minimizare, maximizare) – închidere;
� bara de meniuri;
� bare de instrumente;
� bare de defilare verticală şi/sau orizontală;
� chenarul ferestrei;
� spaţiul de lucru;
� bara de stare.
Componentele ferestrei

Operaţii cu ferestre.

a) Deplasarea – cu ajutorul mouse-ului: se ţine apăsat butonul stânga al mouse-ulului pe bara de

3
7
titlu şi se deplasează mouse-ul;
b) Redimensionarea – prin poziţionarea mouse-ului pe chenarul ferestrei, în momentul în care
cursorul se transformă în săgeată verticală, orizontală sau oblică se apasă butonul mouse-ului şi se
redimensionează fereastra la dimensiunea dorită;
c) Defilarea – prin bara de defilare care se găseşte pe marginea din dreapta şi/sau inferioară a
ferestrei.

Grupul de butoane.
- butoane de minimizare, maximizare şi închidere a ferestrei;

- butoane de minimizare, restabilire şi închidere a ferestrei.

Comutarea între ferestre.

Această comutare este posibilă dacă, în acelaşi timp, sunt deschise două sau mai multe ferestre,
dar doar una dintre ele este activă şi anume cea plasată în faţă.

Trecerea dintr-o fereastră în alta este posibilă:

- se aplică un clic pe fereastra dorită (dacă este vizibilă);
- se acţionează de mai multe ori combinaţia de taste ALT+TAB până când fereastra dorită va fi
activată (parcurgere ciclică a ferestrelor).

Gestiunea fişierelor şi a directoarelor.

Conceptul de fişier şi folder.

Un fişier se aseamănă cu un document scris care poate fi găsit pe biroul cuiva sau într-un dulap
de acte; este un element care conţine o colecţie de informaţii înrudite.

Într-un computer, printre exemplele de fişiere se află documente text, foi de calcul, imagini
digitale şi chiar melodii. De exemplu, fiecare fotografie care este făcută cu un aparat digital este un
fişier separat, iar un CD cu muzică poate conţine o duzină de fişiere melodii separate.

Computerul reprezintă fişierele prin pictograme. Iată câteva pictograme fişier obişnuite:

Un folder (director) este ceva mai mult decât un container în care sunt stocate fişiere. Dacă
sunt aşezate mii de foi de hârtie pe birou, este practic imposibil să fie găsit un anumit document atunci
când este nevoie.
3
8
 De aceea, documentele se stochează de obicei în dosare, în interiorul unui dulap de acte.
Aranjarea documentelor în grupuri logice permite găsirea cu uşurinţă a oricărui fişier.

Folderele din computer funcţionează exact după aceeaşi metodă. Aşa arată o pictogramă de
folder obişnuită:

Folderele nu conţin doar fişiere, ci pot să conţină alte foldere. Un folder din interiorul unui
folder se numeşte de obicei subfolder (subdirector).
Se pot crea orice număr de subfoldere şi fiecare dintre acestea poate conţine orice număr de
fişiere sau subfoldere.
Sistemul de operare afişează unităţile, directoarele şi fişierele într-o structură ierarhică.

Structură ierarhică

Unităţile de discuri existente pe calculator sunt desemnate prin litere.

� A: – unitatea de dischete;
� C,F: – cele două hard disk-uri;
� D: – unitatea de DVD.

Folderele sunt organizate în structuri arborescente.

Structura arborescentă

Foldere.

Pentru a naviga spre un folder sau spre un fişier al unei unităţi de disc se va folosi programul
3
9
Windows Explorer.

� Start→(All)Programs→Accessories→Windows Explorer

� combinaţia de taste: Tasta Windows +E

� clic dreapta pe meniul start şi selectarea programului Explorer All Users:

Crearea unui folder.

Windows Explorer→ meniul File→ submeniul New → se dă comanda Folder. Se afişează

simbolul unui dosar nou cu nume predefinit New Folder, care poate fi modificat de utilizator. La final
se acţionează tasta Enter. Sau se efectuează un clic în afara simbolului grafic.
Dacă numele predefinit al folderului nu este selectat, acest nume poate fi modificat ulterior prin
comanda Rename (meniul File) sau prin efectuarea unui clic dreapta pe numele folderului → se alege
comanda Rename → se scrie numele dorit după care se efectuează clic în afara simbolului şi a numelui.
Crearea unui subfolder se realizează asemănător creării unui folder, cu deosebirea că în primul
pas al algoritmului anterior se deschide folderul părinte în care se creează noul subfolder.
Metode de creare a unui folder:
a) Windows Explorer → clic File → clic New → clic Folder;
b) Windows Explorer → clic dreapta în semifereastra din dreapta (sau pe desktop dacă
dorim să-l creăm pe desktop) → clic New → clic Folder.

Aflarea numelui, dimensiunii şi locaţiei unui folder.

În programul My Computer sau în programul Windows Explorer, printr-un clic se selectează

numele folderului analizat.
- File → Properties → se afişează o fereastră de dialog în care se activează fila General. În
această filă sunt afişate date despre locaţia (Location) şi mărimea (Size) folderului.

4
0
 Numele, dimensiunea şi locaţia unui folder.

- Acelaşi lucru se poate realiza efectuând clic dreapta pe directorul analizat şi selectarea
Propreties:

Lucrul cu fişiere.

Crearea unui fişier.

Metode de creare a unui fişier:

a) Windows Explorer → clic File → clic New → clic fişierul dorit;
b) Windows Explorer → clic dreapta în semifereastra din dreapta (sau pe desktop dacă
dorim să-l creăm pe desktop) → clic New → clic fişierul dorit.

Căutarea fişierelor de un anumit tip.

� Start → Search → fereastra Search Results → se efectuează un clic pe comanda All files
and folders.
� În caseta All or part of the file name se introduce caracterul *, urmat de un punct şi de extensia
analizată.
� În cutia Look in se introduce numele directorului analizat.
� Se efectuează un clic pe butonul de comandă Search.

În semifereastra din dreapta sunt afişate rezultatele căutării.

4
1
 Căutare fişiere/foldere.

Modificarea stării unui fişier.

- În programul My Computer sau în programul Windows Explorer, printr-un clic se selectează

numele fişierului analizat.

- File → Properties → se afişează o fereastră de dialog în care se activează fila General.

În această filă există o casetă de selectare etichetată cu Read-only (numai citire).

Dacă această casetă este selectată, atunci fişierul analizat nu poate fi modificat sau şters. Orice
modificare a lui va duce la existenţa unui alt fişier, cu altă denumire.

Sortarea fişierelor (nume, dimensiune, extensie, dată calendaristică).

Programul My Computer sau în programul Windows Explorer → meniul View → Delails.

Criterii de sortare:

a. Name – sortare după numele fişierelor → clic pe Name.

b. Size – sortare după dimensiunea fişierelor → clic pe Size.
c. Type – sortare după extensie → clic pe Type.
d. Modified – sortare după data calendaristică → clic pe Data.

4
2
 Sortare fişiere/directoare (după extensie - Type).

Redenumirea fişierelor (directoarelor).

În procesul de redenumire a fişierelor, modificarea extensiei poate avea consecinţe grave,

imposibilitatea deschiderii fişierului redenumit. De aceea, dacă se face o tentativă de modificare a
extensiei, atunci sistemul de operare ne va întreba explicit dacă dorim acest lucru.
- În programul My Computer sau Windows Explorer se selectează fişierul (dosarul) al cărui
nume se modifică.
- Meniul File → Rename → se tastează noul nume → Enter

Copierea şi mutarea.

Metode de selectare.

a. Se efectuează un clic pe ceea ce dorim să selectăm.

b. Selectarea mai multor fişiere(foldere) se face ţinând apăsată tasta CTRL, apoi se efectuează clic pe
fiecare element.

c. Selectarea tuturor fişierelor (folderelor): meniul Edit → Select All.

d. Deselectarea fişierelor (folderelor): meniul Edit → Invert Selection

Metode de copiere, mutare:

a) Din Windows Explorer se selectează elementul dorit:

- Edit → Cut (Decupare) sau Copy (Copiere). Elementul selectat va fi depus pe Clipboard.
- Deschidem locaţia unde vrem să-l mutăm → Edit → Paste.
b) La fel putem proceda efectuând clic dreapta pe elementul dorit, alegem Cut sau Copy, apoi
ne poziţionăm cu cursorul mouse-ului în locul unde dorim să mutăm (copiem) elementul → clic
dreapta → Paste (Lipire).
c) Metoda tragerii cu mouse-ul.
- Din Windows Explorer, cu mouse-ul se ţine apăsat butonul din stânga şi se trage (glisează) până la
locaţia unde dorim să-l mutăm şi apoi se eliberează butonul mouse-ului.

4
3
 Metoda tragerii cu mouse-ul

d) Folosind comenzile Copy To Folder sau Move To Folder.

- Din Windows Explorer se selectează elementul dorit → Edit → Copy To Folder (Move To
Folder) → se deschide o fereastră de dialog de unde se alege locaţia dorită → Copy (Move).

Salvarea de siguranţă (backup).

Aceasta este o salvare de siguranţă pusă la dispoziţia utilizatorului de către sistemul de operare
Windows XP, deoarece practica a demonstrat că de multe ori, din motive obiective sau subiective pot fi
pierdute diverse fişiere: calculatorul nu mai încarcă sistemul de operare şi atunci hard disk-ul trebuie
formatat şi sistemul de operare trebuie reinstalat, pierzându-se astfel toate datele memorate.

Există două tipuri de salvări de siguranţă:

1. Tip fişier (File)

Obiectele salvate sunt păstrate în fişiere pe discuri compacte, pe hard disk-uri, pe dischete, pe
discuri ZIP, sau în directoarele partajate din reţeaua utilizată.

2. Tip bandă ( Tape)

Obiectele salvate sunt păstrate pe benzi magnetice (această opţiune este accesibilă doar dacă
calculatorul este echipat cu o unitate de bandă).

Lansarea în execuţie a programului Backup:

- Start → Programs → Accessories → System Tools → clic pe comanda BackUp → fereastră
introductivă, primul pas al expertului

Salvare de siguranţă.

Ştergerea şi restabilirea.
4
4
 Comenzile de ştergere şi restabilire sunt valabile atât pentru fişiere cât şi pentru directoare.

1. Ştergerea.
În programul My Computer sau în programul Windows Explorer se selectează elementul care
urmează a fi şters - File → Delete → se acţionează butonul de comandă Yes.
În aceste condiţii de ştergere, fişierul (directorul) nu este îndepărtat de pe hard disk, ci este
memorat în directorul Recycle Bin (coş de reciclare). Aici vom regăsi fişierele (folderele) şterse.

Ştergere fişiere/foldere

Fereastra de confirmare a ştergerii unui fişier / folder

Recuperarea (restabilirea).

De pe Desktop-ul sistemului de operare se face un dublu clic pe simbolul folderului Recycle Bin
→ se deschide fereastra Recycle Bin şi se selectează ceea ce dorim să recuperăm → File → Restore (se
reîntorc în locaţia iniţială, de unde au fost şterse).

4
5
 Restabilire fişiere/foldere

Golirea folderului Recycle Bin.

De pe Desktop-ul sistemului de operare se face un dublu clic pe simbolul folderului Recycle

Bin → se deschide fereastra Recycle Bin şi se selectează ceea ce dorim să ştergem: File → Empty
Recycle Bin din fereastra de dialog, Yes – se goleşte folderul, sau: File → Delete → din fereastra de
dialog, Yes – şterge doar ceea ce am selectat.

Golirea folderului Recycle Bin

Arhivarea fişierelor şi a folderelor.

Programele de arhivare (cel inclus în sistemul de operare sau aplicaţii separate precum WinZip,
WinRar, PowerArchiver) reduc substanţial dimensiunea unor fişiere, între 20% şi 85% din dimensiunea
originală.

Se recomandă utilizarea unor astfel de programe pentru fişierele existente pe hard disk, dar care
sunt rar utilizate deoarece procesul de decompresie durează, astfel se câştigă un spaţiu semnificativ.
Arhivarea şi dezarhivarea sub sistemul de operare Windows XP:
- Arhivarea: Windows Explorer → selectăm elementul (unul sau mai multe fişiere sau foldere) pe
care vrem să-l arhivăm apoi clic dreapta mouse → submeniul Send To →Compressed (zipped) Folder

4
6
 Arhivare.

- Dezarhivarea: Windows Explorer → selectăm fişierul cu extensia ZIP → clic dreapta mouse
→ Extract All → fereastra de dialog → Next→ fereastra de dialog → Finish.

Dezarhivare.

Gestiunea imprimării.

Este posibil să fie imprimat aproape orice document, imagine, pagină Web sau fişier care poate
fi vizualizat pe computer.

Imprimanta locală.

O imprimantă locală este o imprimantă conectată direct la calculatorul dumneavoastră.

Pentru a instala o imprimantă locală mai întâi trebuie selectată opţiunea Add Printer din
fereastra Printers and Faxes a meniului Start→ Next.
Urmează selectarea tipului de instalare: imprimantă locală sau imprimantă de reţea.
Selectând instalare imprimantă locală, sistemul de operare Windows XP va încerca să detecteze
şi să instaleze automat driverul specific. Deselectaţi detectarea şi instalarea automată a driverului →
Next.
Pagina Select a Printer Port oferă posibiliatea alegerii portului de comunicare între imprimantă
şi calculator. Se alege tipul portului care va fi utilizat→ Next.
Pagina Install Printer Software oferă posibilitatea alegerii software-ului adecvat ce urmează a fi
instalat în funcţie de firma care a fabricat imprimanta precum şi tipul de imprimantă.
În cazul în care tipul de imprimantă nu poate fi regasit în lista Printers introduceţi CD-ul primit

4
7
la achiziţionarea imprimantei în CD-ROM, → butonul Have Disk şi se urmează instrucţiunile care vor
apărea pe ecran → Next.
Pagina Name your Printer oferă posibilitatea redenumirii imprimantei după preferinţele
utilizatorului. Implicit numele alocat imprimantei este identic cu modelul imprimantei → Next.
Pentru a verifica instalarea corectă a imprimantei, se alege opţiunea Yes a paginei Print Test
Page → Next.
Înainte de finalizarea instalării, o pagină informativă a opţiunilor alese oferă posibilitatea
revenirii la una din paginile anterioare apăsând butonul Back, finalizării instalării apăsând butonul
Finish sau anulării instalării apăsând butonul Cancel.

Imprimanta în reţea.

Pentru a instala o imprimantă în reţea mai intâi trebuie selectată opţiunea Add a Printer din
fereastra Printers and Faxes → Next.
Urmează selectarea instalării unei imprimante în reţea.
Pagina Specify a Printer permite instalarea unei anumite imprimante situată într-o anumită
locaţie în reţea → Next.

Pagina Default Printer oferă posibilitatea selectării imprimantei instalate ca implicită pentru
efectuarea operaţiei de imprimare → Next.
Înainte de finalizarea instalării, o pagină informativă a opţiunilor alese ne oferă posibilitatea
revenirii la una din paginile anterioare apăsând butonul Back, finalizării instalării apăsând butonul
Finish sau anulării instalării apăsând butonul Cancel.
Înainte de a lansa în execuţie imprimarea propriu zisă utilizatorul poate alege din lista
imprimantelor instalate la un calculator imprimanta dorită. Dacă se dă doar comanda Print va fi folosită
una din multele imprimante existente în lista şi anume cea care are atributul de imprimantă implicită
(cea care o utilizăm cel mai des).

Imprimarea unui document dintr-o aplicaţie de editare de text (Notepad).

Din meniul File se folosesc comenzile din meniul Page Setup – setarea parametrilor pentru
aspectul exterior al paginii (formatarea paginii).

4
8
 Formatarea paginii.

Meniul Print – lansează în execuţie procesul de tipărire.

Lansarea în execuţie a tipăririi.

Vizualizarea procesului imprimării.

Orice utilizator are dreptul să gestioneze „coada de imprimare” (pot vedea progresul de
imprimare a documentelor sau pot efectua anumite intervenţii).
În fereastra Printers and Faxes (din meniul Start) se efectuează un dublu clic pe simbolul
imprimantei utilizate şi apar informaţii despre: numele documentului, starea imprimării, numărul de
pagini, dimensiune, data şi ora comenzii de imprimare, portul etc.

Vizualizarea procesului imprimării.

4
9
 Întreruperea temporară şi reluarea imprimării.
În fereastra Printers and Faxes se execută dublu clic pe simbolul imprimantei utilizate →
fereastra de aşteptare → clic dreapta pe documentul care se doreşte să fie întrerupt temporar iar din
meniul local afişat → Pause

Întreruperea temporară a tipăririi.

Pentru reluarea imprimării se urmează aceeaşi procedură dar se alege opţiunea Resume din meniul
local.

Reluarea procesului de tipărire.

Anularea imprimării unui document.

În fereastra principală Printers and Faxes → dublu clic pe simbolul imprimantei utilizate → clic
dreapta pe documentul ce se doreşte a fi anulat iar din meniul local afişat se dă comanda Cancel

Anularea procesului de tipărire.

5
0
 Anularea procesului de tipărire

Siguranţa datelor în WINDOWS XP

Siguranţa datelor se pune mai ales în următoarele cazuri:

1. calculatorul este utilizat de mai multe persoane

2. calculatorul este conectat la o reţea de calculatoare
3. calculatorul este conectat la Internet
4. se încearcă ştergerea unor date
5. calculatorul conţine viruşi

În primul caz siguranţa este realizată prin crearea de conturi fiecărui utilizator. Fiecare
utilizator primeşte un nume şi o parolă în lipsa cărora nu se va putea acea acces la Windows XP.
Fiecărui utilizator i se stabilesc nişte drepturi care îi restricţionează accesul la date (în special
la modificare şi ştergere).
Va exista în mod obligatoriu un utilizator administrator cu drepturi depline care, printre altele,
se va ocupa şi de administrarea conturilor utilizatorilor. Acest lucru se face din fereastra User Accounts
din Control Panel.

Astfel, fiecare utilizator va administra în special datele proprii şi nu va putea pune în pericol
datele celorlalţi.
În cel de-al doilea caz siguranţa se realizează prin limitarea accesului doar la datele (fişiere sau
dosare) partajate.
Restul datelor rămân inaccesibile de pe alte calculatoare. De asemenea accesul într-o reţea nu
poate fi făcut fără o parolă.
În cel de-al treilea caz securitatea datelor este precizată în secţiunea Security a casetei de
dialog Internet Properties.
Protecţia la ştergerea unor date se face prin casete de dialog care cer confirmarea acţiunii de
ştergere. În plus programele, fişierele Read Only şi cele sistem se bucură de o dublă astfel de protecţie,
ineficientă dacă tratăm cu superficialitate această importantă operaţie. Ca ultimă şansă, fişierele pot fi
recuperate din Recycle Bin (dacă nu a trecut prea mult timp de la ştergere).
În cazul viruşilor problema e mai complicată din mai multe motive cum ar fi: de multe ori
descoperim virusarea când e prea târziu, considerarea virusului ca nepericulos pentru că nu stricat
nimic (ÎNCĂ), capacitatea virusului de a se multiplica şi răspândi în calculator sau într-o reţea de
calculatoare, etc. Virusul este un program potenţial distructiv care atacă în special sistemul de operare
şi fişierele dar poate acţiona şi la nivel fizic (umplerea memoriei RAM, creşterea voltajului, ştergerea
partiţiilor discurilor, etc)
Remedierea stricăciunilor e dificilă şi de multe ori imposibilă. Există viruşi celebri în acest
sens (familia WinCIH).
Nici eliminarea unui virus nu e uşoară necesitând un program special numit antivirus care
poate elimina doar viruşii cunoscuţi în momentul apariţiei lui. Cum lunar apar sute sau chiar mii de
viruşi... nici un antivirus nu e destul. După ce virusul a acţionat această operaţie e şi mai dificilă
5
1
datorită funcţionării deficiente a calculatorului şi a sistemului de operare sau chiar nefuncţionării
acestora.
Viruşii pot pătrunde în calculator prin mai multe surse: dischete, CD-uri, reţea, Internet.
Pe lângă antivirusi există şi programe avansate de protecţie a reţelelor şi a datelor transmise
prin Internet (firewall).

5
2
 III. APLICAȚIA MICROSOFT WORD
(PROCESARE DE TEXT)
Utilizarea aplicaţiei Word

Microsoft Word este o aplicaţie de procesare de text şi face parte din suita de aplicaţii Microsoft
Office.
Un procesor de text, sau un sistem de pregătire a documentelor, este o aplicaţie software
folosită pentru producerea (înţelegând prin aceasta: compoziţie, editare, aşezare în pagină sau
formatare, eventual şi tipărire) de orice tip de material destinat tipăririi.
Deschiderea aplicaţiei Word

Există două posibilităţi de a deschide aplicaţia Microsoft Word:

⇒ Din meniul Start – Programs - Microsoft Word

⇒ Efectuând dublu clic pe pictograma Microsoft Word de pe ecran

După executarea uneia dintre cele 2 posibilităţi se deschide următoarea fereastră:

Deschiderea unui document Word

Petru a deschide un document Word existent avem mai multe posibilităţi:
⇒ Localizăm în calculator documentul şi efectuăm dublu clic pe pictograma acestuia.

⇒ Lansăm în execuţie aplicaţia Word şi din meniul Fişier selectăm opţiunea Deschidere, se va

deschide fereastra Deschidere cu ajutorul căreia vom căuta fişierul dorit. După găsirea fişierului se
execută dublu clic pe acesta sau se selectează si se apasă butonul Deschide.
5
3
 ⇒Pentru a deschide un document existent se poate folosi şi combinaţia de taste Ctrl + O

Microsoft Word ne oferă posibilitatea de a deschide mai multe documente în acelaşi timp,
acestea fiind marcate pe bara de Start sau în meniul Fereastră. Schimbarea fişierului în care se
doreşte scrierea se realizează prin clic pe numele documentului deschis pe bara de Start.

Crearea unui document nou

În momentul în care se lansează aplicaţia Microsoft Word se deschide un document nou care
poartă numele de: document1.doc până când documentul este salvat.

Pentru a crea un document nou există mai multe posibilităţi:

⇒ Din meniul Fişier se alege opţiunea Nou

⇒ Prin apăsarea pe butonul Document necompletat nou

⇒ Prin apăsarea combinaţiei de taste Ctrl + N

5
4
 Salvarea unui document Word

Pentru a salva un document Word, se apelează funcţia Salvare din meniul Fişier sau se apasă
pe butonul Salvare din bara de instrumente a aplicaţiei.
O altă metodă de salvare a documentul este prin folosirea combinaţie de taste Ctrl + S.

După folosirea uneia dintre aceste metode se deschide următoarea fereastră:

După ce se salvează documentul pe bara de titlu a aplicaţiei apare numele cu care a fost salvat
documentul. După ce documentul a fost salvat cu un nume pentru a salva modificările făcute în
document se foloseşte butonul Salvare sau combinaţia de taste Ctrl + S.

Salvarea fişierului sub un alt format sau cu un alt nume

Un fişier poate fi salvat sub diferite tipuri în funcţie de dorinţa utilizatorului. Cele mai uzuale
tipuri sunt:
Document Word, cu extensia .doc
Pagină Web, cu extensia .html
Şablon Document, cu extensia .dot
Rich Text Format, cu extensia .rtf
Text simplu, cu extensia .txt
Pentru a salva fişierul cu o altă extensie la opţiunea Tip fişier din fereastra Salvare ca se alege
tipul fişierului.

5
5
 Închiderea unui document Word

Închiderea documentului se poate realiza prin alegerea următoarelor posibilităţi:

⇒ Meniul Fişier – Închidere
⇒ sau se poate apăsa pe butonul de închidere existent în colţul din dreapta sus al

aplicaţiei
La închiderea documentului, dacă modificările nu au fost salvate aplicaţia Microsoft Word
afişează pe ecran următoarea fereastră:

Pentru a păstra informaţia din fişier se apasă butonul Da.

Închiderea aplicaţiei

Pentru a închide aplicaţia se alege opţiunea Ieşire din meniul Fişier sau se poate apăsa pe
butonul de închidere existent în colţul din dreapta sus al aplicaţiei.

Modul de vizualizare al paginii

Procesorul de texte Word permite vizualizarea documentului în mai multe moduri:

5
6
 ⇒ Aspect pagină imprimată - În acest mod, documentul este afişat pe ecran, pagină cu
pagină, exact aşa cum va fi tipărit. Se recomandă folosirea acestui mod de
vizualizare.
⇒ Normal – prezintă documentul într-un format mai mare deoarece nu prezintă
marginile documentului;
⇒ Aspect pagină Web – este folosit pentru a crea pagini simple Web;

⇒ Schiţă – oferă o prezentare succintă a documentului sub formă de schiţă.

Funcţia de modificare a dimensiunii vizualizării paginii

Apelând din meniul Vizualizare, opţiunea Panoramare se deschide fereastra:

O altă metodă prin care se poate modifica dimensiunea vizualizării paginii pe ecran este prin

folosirea butonului de panoramare aflat pe bara de instrumente .

În cazul în care se doreşte să se introducă o anumită dimensiune care nu există în meniul
derulant al casetei se poate introduce manual în casetă de la tastatură şi se apasă tasta Enter.

Modificarea barei de instrumente

Microsoft Word oferă utilizatorului o gamă foarte largă de instrumente. Acestea sunt grupate în
funcţie de aria de aplicabilitate, pentru a optimiza şi uşura munca utilizatorului.
Aceste instrumente sunt grupate sub forma unor bare de instrumente ce pot fi aduse pe ecran
(activate) sau pot fi ascunse în funcţie de necesităţile de moment.
Pentru a activa aceste bare de instrumente folosim meniul Vizualizare - Bare de instrumente -
selectăm bara dorită. Nu este recomandat să folosim un număr foarte mare de astfel de bare pentru a
nu micşora prea mult spaţiu de lucru.

5
7
 Modificarea opţiunilor generale ale aplicaţiei

Microsoft Word permite utilizatorului modificarea unor opţiuni generale ale aplicaţiei din care
cale mai importante sunt:
⇒ numele utilizatorului

⇒ directorul în care se salvează implicit fişierele

⇒ unitatea de măsură (cm, mm, inches)

Aceste modificări pot fi făcute din fereastra Opţiuni ce se deschide selectând meniul
Instrumente - Opţiuni .

5
8
 Introducerea, mutarea, copierea şi ştergerea textului. Găsire şi înlocuire.

Introducerea textului

Introducerea (scrierea) textului se face caracter cu caracter de la tastatură. În momentul apăsării

unei taste alfanumerice (literă, cifră sau simbol special) caracterul asociat o să apară imediat după
punctul de inserare (bara verticală ce apare şi dispare la intervale scurte de timp), care se deplasează cu
o poziţie spre dreapta.
Există taste speciale folosite la introducerea textului. Cele mai importante sunt:
⇒ Delete, şterge caracterul din dreapta punctului de inserare

⇒ Backspace, şterge caracterul din stânga punctului de inserare şi îl mută cu o poziţie la

stânga
⇒ Enter, încheie rândul curent, creează unul nou şi mută cursorul la începutul acestuia
⇒ Caps Lock, este un comutator între litere mici şi litere mari

⇒ Shift, inversează efectul lui Caps Lock dacă se apasă tasta Shift şi litera respectivă sau e
folosit pentru a introduce caracterele din partea de sus a unor taste

Deplasarea cursorului de scriere într-un document se realizează cu tastele de deplasare (săgeţi,

Home, End, Page Up şi Page Down) sau cu clic în locul dorit. Home deplasează cursorul la începutul
rândului, End la sfârşit, etc. Există şi combinaţii de taste: Ctrl+Home duce cursorul la începutul
5
9
documentului, iar Ctrl+End la sfârşitul acestuia. Derularea documentului se poate face cu ajutorul
barelor de derulare acţionând butoanele săgeţi de la capete cu clic stânga sau cursoarele mobile cu
„drag and drop” sau deplasând cursorul în text.

Introducerea simbolurilor şi a caracterelor speciale

Microsoft Word permite utilizatorului să folosească, pe lângă caracterele normale şi alte

caractere speciale. Acestea se introduc din fereastra Simbol ce se deschide activând opţiunea Simbol
din meniul Inserare.
Pentru a introduce în text un caracter special trebuie să poziţionaţi punctul de inserare în locul
în care se doreşte introducerea simbolului. Din fereastra Simbol se selecteze simbolul dorit şi se apasă
butonul Inserare.
Simbolurile pot fi formatate asemenea unui text normal.

Introducerea datei calendaristice

Pentru a introduce data într-un document Word se apelează din meniul Inserare comanda Data
şi ora . Se deschide următoarea fereastră:

Dacă se doreşte ca data să fie inserată cu actualizare automată se bifează opţiunea

Actualizare automată. Acest lucru face ca data inserată să se actualizeze de fiecare dată când se
deschide documentul.
6
0
 În cazul în care data introdusă nu este cea corespunzătoare zilei şi orei actuale verificaţi ceasul
calculatorului care păstrează evidenţa datei şi orei.

Anularea şi refacerea comenzilor

Aplicaţia Microsoft Word permite anularea operaţiunilor efectuate. În momentul în care se

doreşte anularea unei operaţii se foloseşte comanda Anulare Tastare din meniul Editare.

Acelaşi lucru se poate realiza cu ajutorul butonului de pe bara de instrumente sau se poate
folosi combinaţia de taste Ctrl + Z

Opus funcţiei de Anulare Tastare este funcţia Repetare Tastare care reface ultima operaţiune
anulată. Acelaşi lucru se poate realiza cu ajutorul butonului de pe bara de instrumente sau se
poate folosi combinaţia de taste Ctrl + Y.

Selectarea textului dintr-un document Word

Selectarea textului este folosită în multe situaţii, înainte de a efectua o comandă de modificare a
textului acesta trebuie selectat. Microsoft Word oferă utilizatorului mai multe posibilităţi de realizare a
selecţiei. În funcţie de necesitate se poate efectua:
⇒ selectarea unei porţiuni din text (poziţionând mouse-ul la începutul textului de
selectat, se apasă butonul stânga al mouse-ului şi se mută cursorul la sfârşitul textului ce
trebuie selectat);
⇒ selectarea unui cuvânt (se efectuează dublu clic stânga pe cuvântul respectiv);

⇒ selectarea unui paragraf (se efectuează triplu clic stânga pe paragraful respectiv);

⇒ selectarea unui rând (se efectuează clic în dreptul rândului respectiv, în partea stângă,

în afara spaţiului de scriere);

⇒ selectarea întregului text (se realizează prin apăsarea simultană a tastelor CTRL+A);

Selecţia se mai poate realiza ţinând apăsată tasta SHIFT şi deplasându-ne prin text cu ajutorul
săgeţilor de deplasare. Textul selectat va apărea scris cu culoare alb pe fond negru ex: Pentru
deselectarea textului se realizează un clic în orice parte a documentului.

6
1
 Mutarea şi copierea textului

Pentru a putea muta o porţiune din text, aceasta trebuie selectată. Cu textul selectat, efectuaţi
clic pe butonul Decupare de pe bara standard pentru a decupa textul selectat.
Odată ce aţi tăiat textul selectat, mutaţi puctul de inserare într-o nouă locaţie şi executaţi un clic
pe butonul Lipire .

Pentru decuparea textului se poate folosi şi combinaţia de taste Ctrl + X sau din meniul Editare
se alege comanda Decupare.
Odată ce aţi selectat textul, puteţi de asemenea sa-l copiaţi. Pentru copiere se apasă pe butonul
Copiere aflat pe bara standard. Mutaţi cursorul într-o nouă locaţie (în cadrul aceluiaşi document

sau într-un document nou) şi efectuaţi clic pe butonul Lipire . Acum, aveţi două copii ale textului
selectat – una în locaţia originală a textului şi una în noua locaţie.
Pentru copiere, în afara de buton, se mai poate folosi combinaţia de taste CTRL+C, sau
opţiunea Copiere din meniul Editare.
Odată ce utilizatorul a copiat sau a mutat un text, informaţia se păstrează în memoria Clipboard
a calculatorului de unde poate fi lipit de fiecare dată când se foloseşte comanda de Lipiere.
De asemenea pentru Lipire, în afara de buton, se mai poate folosi combinaţia de taste
CTRL+V, sau opţiunea Lipire din meniul Editare.

Ştergerea textului

Pentru a şterge un text se foloseşte tasta BackSpace(şterge la stânga punctului de inserare) sau
tasta Delete (şterge la dreapta punctului de inserare).
Pentru a şterge o porţiune mai mare de text, acesta se selectează şi se apasă tasta Delete.
Găsirea şi înlocuirea

Există situaţii în care este necesar ca în interiorul unui document să găsim un anumit cuvânt.
Pentru a uşura munca de căutare a aplicaţiei Microsoft Word, oferă o funcţie de găsire în interiorul
documentului. Pentru a activa această funcţie există două posibilităţi:
⇒ se apasă simultan tastele CTRL+F

⇒ din meniul Editare se selectează opţiunea Găsire

În ambele situaţii se va deschide fereastra Găsire şi înlocuire.

6
2
 În câmpul De căutat se scrie cuvântul care se caută şi se apasă butonul Următorul găsit.
De fiecare dată când cuvântul căutat a fost găsit în text, căutarea se suspendă şi cuvântul găsit
apare selectat în text. Căutarea se poate relua apăsând din nou butonul Următorul găsit.

Pentru a înlocui un cuvânt din text cu altul Microsoft Word, oferă o funcţie de înlocuire a
cuvintelor. Pentru a activa această funcţie există două posibilităţi:
⇒ se apasă simultan tastele CTRL+H

⇒ din meniul Editare se selectează opţiunea Înlocuire

În ambele situaţii se va deschide fereastra Găsire şi înlocuire

Pentru înlocuirea cuvintelor se poate apăsa pe butonul Următorul găsit pentru a găsi cuvântul
de căutat şi pe butonul Înlocuire în cazul în care se doreşte înlocuirea cuvintelor pas cu pas sau puteţi
apăsa pe butonul Înlocuire peste tot pentru a înlocui toate cuvintele căutate.

Formatare text. Formatare paragraf

Formatarea fonturilor

Orice text introdus într-un document Word trebuie format. Prin procedeul de formatare
se lucrează asupra caracterelor din interiorul paragrafelor pentru obţinerea unor efecte: font,
dimensiune, stil de afişare (sublinieri, îngroşări, înclinare), cuvinte cheie, citate, efecte speciale,
indici, spaţiul dintre caractere, introducerea unor caractere speciale (săgeţi, figuri, semne speciale etc.)

Pentru a putea formata un text se apelează comanda Font din meniul Format. Se deschide
următoarea fereastră:

6
3
 Pentru a se economisi timp, modificările asupra textului se pot realiza folosind butoanele de pe
bara de formatare.
⇒ Pentru a scrie mai îngroşat va trebui să apăsaţi pe butonul B (Bold);
⇒ Pentru a scrie înclinat se apasă pe butonul I (Italic sau Cursiv);

⇒ Pentru a sublinia textul se apasă pe butonul U (Subliniat);

⇒ Pentru a scrie cu o anumită culoarea se foloseşte butonul ;

⇒ Pentru a schimba fontul sau dimensiunea acestuia se folosesc butoanele

;

⇒ Pentru a schimba stilul paragrafului se foloseşte butonul ;

Despărţirea în silabe
Despărţirea în silabe se poate face în două feluri:
⇒ Manual, utilizatorul desparte cuvântul la sfârşitul rândului cu ajutorul liniuţei
despărţitoare;
⇒ Automat, se selctează textul, se activează fereastra Despărţire în silabe din meniul

6
4
 Instrumente – Limbă – Despărţire în silabe

Se bifează opţiunea Despărţire automată în silabe în document, se apasă butonul OK.

Formatarea paragrafelor

Pentru a vizualiza paragrafele introduse într-un text se activează butonul Afişare/Ascundere

aflat pe bara de butoane.
Paragrafele pot fi aliniate la:
⇒ stânga - pentru alinierea paragrafului la stânga se selectează paragraful şi se apasă
pe butonul
⇒ centru - pentru alinierea paragrafului la centru se selectează paragraful şi se apasă
pe butonul
⇒ dreapta - pentru alinierea paragrafului la dreapta se selectează paragraful şi se apasă

pe butonul
⇒ stânga – dreapta - pentru alinierea paragrafului la stânga-dreapta se selectează

paragraful şi se apasă pe butonul

O altă metodă de aliniere a unui paragraf este prin folosirea comenzii Paragraf din meniul
Format, ce are ca urmare deschiderea următoarei ferestre:

6
5
 Pentru a modifica distanţa dintre liniile de spaţiere ale unui paragraf trebui să folosiţi meniul
derulant care se deschide prin apăsarea pe săgeata din dreapta opţiunii Spaţiere din fereastra Paragraf .

În mod normal spaţierea dintre rânduri este la un rând.

Dacă se doreşte să se modifice spaţiul dintre două paragrafe, trebuie să lucraţi cu opţiunea
Spaţiere

Indentarea paragrafelor

Indentarea unui paragraf reprezintă deplasarea testului faţă de marginile documentului stânga şi
dreapta la o anumită distanţă. Pentru a realiza acest lucru se selectează paragraful şi din opţiunea
Indentare a ferestrei Paragraf se alege distanţa la care se doreşte să se facă indentarea
paragrafului.

6
6
 Folosirea şi setarea tabulatorilor

Există patru tipuri de tabulatori:

⇒ Tabulator de aliniere la stânga - textul este introdus de la stânga la dreapta începând
de la tabulator;
⇒ Tabulator de aliniere la dreapta - textul se aliniază la dreapta până la tabulator;

⇒ Tabulator de aliniere la centru - textul introdus se aliniază la centru ţinând cont de

poziţia tabulatorului;
⇒ Tabulator separator zecimal - textul se aliniază înainte de punctul zecimal la stânga,
iar după punctul zecimal se aliniază la dreapta.

Fixarea tabulatorilor

Pentru a introduce un tabulator se poziţionează punctul de inserare în faţa textului care se

doreşte a fi aliniat cu ajutorul unui tabulator şi se alege din meniul Format comanda Tabulatori. Se
deschide următoarea fereastră:

Stiluri de formatare a paragrafelor

Un stil reprezintă un ansamblu de mai multe cerinţe ce caracterizează un paragraf (font,
dimensiune, culoare, aliniere, spaţiere, indentare).
Pentru a aplica un stil asupra unui paragraf puteţi apela comanda Stil din meniul Format sau se
poate folosi meniul derulant Stil din bara de formatare.

6
7
 Formatarea paragrafului

Folosirea listelor numerotate şi a listelor cu marcatori

Pentru a introduce o listă de marcatori, trebuie selectat textul, apoi se activează fereastra
Marcatori şi numerotare selectând opţiunea Marcatori şi numerotare din meniul Format. Din
fereastra ce se deschide puteţi alege un anumit tip de marcator.

Pentru a folosi o listă numerotată se lucrează în meniul Numerotat din fereastra Marcatori şi
numerotare, pentru a folosi o listă cu marcatori se lucrează în meniul Cu marcatori din fereastra
Marcatori şi numerotare.

Folosirea chenarelor

Pentru a evidenţia un cuvânt, sau o parte dintr-un text puteţi alege să încadraţi textul respectiv
într- un chenar. Pentru aceasta trebuie urmaţi paşii:
⇒ se selectează textul pentru care se doreşte adăugarea chenarului

⇒ din meniul Format, clic pe opţiunea Borduri şi umbrire. Apare fereastra Borduri şi

umbrire.

6
8
 Pentru a aplica un efect umbrit în interiorul unui chenar se foloseşte meniul Umbrire din
fereastra Borduri şi umbrire din care se alege culoarea de umplere a chenarului.

Întreruperea documentului în secţiuni

Există situaţii în care chiar dacă nu s-a ajuns la sfârşitul paginii, utilizatorul doreşte trecerea la o
pagină nouă. Pentru aceasta, se poziţionează cursorul în locul de unde se doreşte introducerea unei noi
pagini, şi se activează opţiunea Întrerupere din meniul Inserare. Se va deschide o fereastra cu opţiuni,
se va marca opţiunea Sfârşit de pagină si se apasă pe butonul OK.

6
9
 Punctul de inserare va ajunge automat pe pagina următoare. Daca după poziţionarea
punctului de inserare a existat text, textul va fi automat mutat pe pagina următoare.
Pentru a vizualiza unde a fost făcută întreruperea sfârşit de pagină trebuie să apăsaţi pe
butonul Afişare/ascundere de pe bara de instrumente . Dacă se doreşte să se şteargă această
întrerupere se selectează şi se apasă tasta Delete.

7
0
 Introducerea antetului şi a subsolului

În cazul în care se doreşte introducerea în document a unui antet sau a unui subsol, care să
conţină: o siglă, numele utilizatorului, titlu lucrării, denumirea capitolului, numărul paginii, data sau
alte informaţii ce vor fi afişate pe fiecare pagină, Microsoft Word oferă posibilitatea de a introduce un
antet sau un subsol.
Pentru aceasta se activează opţiunea Antet şi subsol din meniul Vizualizare. Se vor activa
automat secţiunile Antet (în parte de sus a paginii) şi Subsol (în partea de jos a paginii) precum şi bara
de butoane Antet şi subsol. După introducerea textului în antet sau în subsol se apasă butonul
Închidere sau se face un dublu clic în document.

Numerotarea paginilor

Programul Microsoft Word oferă posibilitatea de a numerota paginile din document.

Pentru acesta, se alege opţiunea Numere de pagină din meniul Inserare.
Se deschide următoarea fereastră:

Dacă doriţi ca numerotarea să nu fie afişată pe prima pagină, debifaţi opţiunea de Afişare
număr pe prima pagină.
Pentru a stabili un anumit format de numerotare se apasă pe butonul Format. Se
deschide următoarea fereastră:
7
1
 Tabele, grafice şi imagini
Tabele
Pentru crearea unui tabel trebuie să mergeţi în meniul Tabel – Inserare - Tabel.

La apelarea comenzii se va deschide o fereastră în care veţi putea să stabiliţi opţiunile necesare
construirii tabelului dumneavoastră: număr de rânduri, număr de coloane, stil de formatare.
Numărul de coloane şi numărul de rânduri poate fi modificat din secţiunile corespunzătoare cu
ajutorul săgeţilor sus, jos sau prin modificarea manuală a valorii existente în casetă.

Dacă se apasă butonul AutoFormatare atunci se va deschide o fereastră în care veţi putea să
alegeţi un stil de formatare pentru tabel.

7
2
 Tabelul obţinut poate fi completat cu datele necesare. Deplasarea dintr-o căsuţă în alta se face
cu ajutorul săgeţilor direcţionale sau cu mouse-ul, prin clic în căsuţa în care doriţi să ajungeţi.
Formatarea textului din tabel se face în mod obişnuit cu ajutorul comenzilor de formatare a
fontului şi paragrafului.
Operaţii într-un tabel
⇒ Selectarea unei coloane din tabel – se poziţionează cursorul deasupra coloanei
respective şi când acesta se transformă într-o săgeată cu vârful în jos se face un clic cu
butonul stâng al mouse-ului.

⇒ Selectarea unui rând din tabel – se poziţionează cursorul în dreptul rândului respectiv,
în exterior şi când acesta este o săgeată oblică albă, se face un clic cu butonul stâng al
mouse-ului.

⇒ Selectarea întregului tabel – se face clic pe steluţa apărută în colţul din stânga sus al
tabelului.

⇒ Selectarea unei celule din tabel – se poziţionează cursorul pe celula respectivă, în

interior şi când acesta este o săgeată oblică neagră, se face un clic cu butonul stâng al mouse-
ului.
Selectarea componentelor unui tabel se poate realiza şi cu ajutorul mouse-ului, dacă se ţine
apăsat butonul din stânga şi se deplasează peste coloana sau rândul respectiv. De asemenea, se poate
folosi funcţia Selectare din meniul Tabel.
⇒ Schimbarea dimensiunii unui rând sau a unei coloane – se poate realiza manual dacă
mutaţi cursorul pe îmbinarea dintre două rânduri sau două coloane şi deplasaţi în direcţia dorită cu
butonul stâng al mouse-ului apăsat. Aceeaşi operaţie se poate realiza şi automat dacă se apelează
comanda Proprietăţi tabel din meniul Tabel. Se va deschide o fereastră în care puteţi să modificaţi
dimensiunile pentru rânduri, coloane sau pentru întregul tabel.

⇒ Schimbarea culorilor celulelor din tabel – se poate realiza cu ajutorul barei de instrumente

7
3
Tabele şi borduri pe care o activaţi printr-un clic pe butonul din bara de instrumente standard sau
din meniul Vizualizare - Bare de instrumente - Tabele şi borduri.

⇒ Introducerea şi ştergerea de rânduri şi coloane

Pentru a insera o coloană trebuie să duceţi cursorul în coloana lângă care doriţi să inseraţi, iar
din meniul Tabel alegeţi comanda Inserare - Coloane La stânga sau Coloane La dreapta, în funcţie
de coloana în care vă aflaţi.
Pentru a insera un rând trebuie să duceţi cursorul în rândul deasupra sau sub care doriţi să
inseraţi, iar din meniul Tabel alegeţi comanda Inserare - Rânduri Deasupra sau Rânduri
Dedesubt, în funcţie de rândul în care vă aflaţi.
Pentru a şterge un rând trebuie să duceţi cursorul în rândul respectiv, iar din meniul Tabel să
alegeţi comanda Ştergere - Rânduri.
Pentru a şterge o coloană trebuie să duceţi cursorul în coloana respectivă, iar din meniul Tabel
să alegeţi comanda Ştergere - Coloane.
⇒ Pentru modificarea bordurilor unei celule se poate folosi comanda Borduri şi Umbrire
din meniul Format.
⇒ Îmbinarea, scindarea celulelor din tabel
Pentru a scinda o celulă în mai multe celule trebuie să alegeţi comanda Scindare celule din
meniul Tabel; în fereastra apărută trebuie să stabiliţi numărul de rânduri şi coloane în care veţi împărţi
celula respectivă.
Pentru a îmbina mai multe celule într-una singură trebuie să le selectaţi şi să alegeţi comanda
Îmbinare celule din meniul Tabel.
⇒ Sortarea datelor din tabel – se realizează cu ajutorul butonului pentru sortare crescătoare

sau cu butonul pentru sortare descrescătoare a datelor, în funcţie de coloana în care aţi dus
cursorul. Pentru sortare se poate folosi şi comanda Sortare din meniul Tabel.

Iniţial, tabelul trebuie să fie selectat. La apelarea comenzii se va deschide o fereastră în care
veţi putea să stabiliţi coloana
sau coloanele după care se va face ordonarea datelor, precum şi ordinea de sortare, ascendentă sau
descendentă.

7
4
 Obiecte şi imagini
⇒ Inserarea foilor de calcul din aplicaţia Microsoft Excel – se face prin comanda Obiect din
meniul Inserare. Din fereastră alegeţi obiectul ce trebuie inserat, respectiv Foaie de lucru
Microsoft Excel.

Apăsaţi OK, iar în document apare o grilă cu rânduri şi coloane care reprezintă o foaie de
calcul albă. Pentru a edita obiectul va trebui să-l accesaţi printr-un dublu clic stânga pe el. Se pot
introduce date, se pot efectua calcule şi alte operaţii specifice aplicaţiei Microsoft Excel.

7
5
 ⇒ Inserarea diagramelor se face prin comanda Imagine, Diagramă din meniul Inserare. În
cadrul documentului apare un grafic împreună cu foaia de calcul care conţine datele pe baza cărora este
construit. Modificarea datelor din foaie va duce la modificarea aspectului graficului. Printr-un clic în
afara zonei de grafic, foaia de calcul se va închide, iar în document va rămâne doar diagrama. Pentru
editarea numelor de rând, coloană sau a valorilor numerice trebuie să faceţi dublu clic stânga pe
diagramă şi se va activa foaia de lucru unde puteţi să faceţi modificările necesare.

⇒ Inserarea imaginilor. Există două categorii de imagini care se pot introduce în cadrul unui
document: imagini existente în galeria de imagini a aplicaţiei şi imagini stocate în fişiere de imagini în
calculatorul dumneavoastră.
Inserarea imaginilor din galeria de imagini – trebuie să mergeţi în meniul Inserare,
Imagine, Miniatură. În fereastra Clip Art care apare apăsaţi butonul Search pentru a căuta toate
tipurile de imagini din calculatorul dumneavoastră sau vă puteţi rafina căutarea în funcţie de ceea ce
doriţi să găsiţi. Pentru acest lucru, în secţiunea Search for va trebui să scrieţi cuvântul semnificativ
pentru categoria de imagini căutată şi să apăsaţi butonul Search.

Pentru a insera în documentul dumneavoastră imaginea găsită trebuie să faceţi clic pe ea sau pe
bara gri care apare în dreapta pozei şi să alegeţi comanda Insert.
Inserare imaginilor din fişier – trebuie să mergeţi în meniul Inserare, Imagini, Din fişier. Se
va deschide o fereastră în care va trebui să localizaţi fişierul care conţine imaginea dorită.

7
6
 Pentru a copia sau muta obiectele dintr-o parte în alta a documentului sau în documente diferite,
se folosesc comenzile Copiere – Copy, Decupare – Cut, Lipire – Paste.

Redimensionarea unei imagini sau a unui grafic

Pentru a modifica dimensiunile unui obiect există două metode:

⇒ Metoda manuală – selectaţi obiectul şi „trageţi” cu butonul stâng al mouse-ului
apăsat de butoanele de control care apar în jurul său. Obiectul se va mări sau se va micşora în funcţie
de direcţia în care deplasaţi marginile.
⇒ Metoda automată – selectaţi obiectul respectiv iar din meniul Format alegeţi
comanda Obiect. Se va deschide o fereastră în care puteţi să stabiliţi mai multe opţiuni:

7
7
 Dimensiunile obiectului se stabilesc din submeniul Dimensiune. Modificaţi înălţimea şi
lăţimea imaginii nu înainte de a debifa butonul Blocare aspect raport.
Culorile şi liniile de contur ale obiectului se pot modifica din submeniul Culori şi linii.
Aspectul obiectului se modifică din submeniul Aspect.

Aceeaşi fereastră se poate deschide şi dacă faceţi un clic dreapta pe obiect, iar din meniu alegeţi
comanda Formatare imagine.

Ştergerea unui obiect

Pentru a şterge un obiect, acesta trebuie selectat şi se poate apăsa una dintre tastele BackSpace
sau Delete.

Îmbinare corespondenţă

Uneori aveţi nevoie să trimiteţi o invitaţie sau o scrisoare la mai multe persoane. Textul este
acelaşi, dar persoanele la care trimiteţi invitaţia sunt diferite.
Pentru a economisi timp şi pentru a nu scrie aceeaşi scrisoare pentru fiecare persoană în
parte, Word vă pune la dispoziţie Expertul îmbinare corespondenţă. Pentru această operaţie aveţi
nevoie de două documente:
Documentul care conţine scrisoarea pe care doriţi să o trimiteţi;
Documentul care conţine datele persoanelor către care trimiteţi scrisoarea, construit sub forma
unui tabel în care primul rând va conţine denumirile coloanelor sau câmpurilor din tabel (de
exemplu: numele, funcţia, adresa etc.), iar celelalte rânduri sunt completate cu datele
corespunzătoare. Acest document poartă numele de sursă de date.
În urma îmbinării celor două documente veţi obţine al treilea document care va conţine câte un
exemplar din scrisoarea iniţială pentru fiecare persoană din sursa de date.

7
8
 Pentru a porni îmbinarea de corespondenţă se consideră că cele două documente iniţiale sunt
deja create pe calculatorul dumneavoastră. Va trebui să deschideţi documentul care conţine textul
scrisorii. Procesul de îmbinare constă în execuţia a şase paşi care se pot accesa prin meniul
Instrumente, comanda Scrisori şi corespondenţe, Expertul îmbinare corespondenţă.
Se va deschide o fereastră în partea din dreapta a ecranului care prezintă etapele îmbinării:
Pasul 1: Alegeţi tipul de document pe care doriţi să-l creaţi (scrisori). După ce aţi ales faceţi
clic pe Următorul pentru a trece la pasul următor.
Pasul 2: Trebuie să stabiliţi unde veţi crea noua scrisoare (în documentul curent – cel deschis
pe ecran sau într-un alt document). Dacă aveţi deschis documentul care conţine textul scrisorii alegeţi
opţiunea Utilizare document curent. Dacă scrisoarea dumneavoastră se află într-un alt document
salvat pe calculator va trebui să mergeţi pe opţiunea Pornire de la un document existent. După ce aţi
stabilit aceste lucruri puteţi să treceţi mai departe cu butonul Următorul. În cazul în care observaţi că
aţi făcut o alegere greşită la pasul anterior, puteţi să vă întoarceţi pentru corecturi cu butonul
Anteriorul.

Pasul 3: Trebuie să precizaţi de unde luaţi datele de contact ale persoanelor cărora le veţi
trimite scrisoarea. Dacă sursa de date este deja creată atunci veţi bifa opţiunea Utilizarea unei liste
existente. Dacă sursa nu este creată atunci veţi bifa opţiunea Tastarea unei noi liste. Dacă aţi ales
prima opţiune va trebui să precizaţi pe hard disk locaţia sursei de date. După localizare, Word va
deschide o fereastră în care va prezenta conţinutul sursei de date.
În cadrul sursei de date se pot face modificări conform instrucţiunilor din fereastra Îmbinare
corespondență destinatari. Dacă nu sunt necesare modificări, atunci se poate apăsa butonul OK, apoi
butonul Următorul pentru a trece mai departe.

7
9
 Pasul 4: Trebuie să introduceţi în cadrul scrisorii dumneavoastră câmpurile de date din sursa de
date. Acest lucru se face prin selectarea opţiunii Mai multe elemente. Se va deschide fereastra
Inserare câmp pentru îmbinare în care vor fi trecute toate câmpurile din sursa de date. Trebuie să
plasaţi cursorul în locul unde doriţi să faceţi inserarea, selectaţi fiecare câmp şi apăsaţi butonul
Inserare. În document vor apărea câmpurile pe care le-aţi inserat în felul următor:
«Nume» «Prenume»

Pentru a trece la pasul următor va trebui să închideţi fereastra Inserare câmp pentru îmbinare
cu ajutorul butonului Închidere şi să faceţi clic pe opţiunea Următorul.

Pasul 5: Se pregăteşte îmbinarea efectivă a celor două documente. Aici puteţi să examinaţi
scrisorile sau puteţi să faceţi modificări în lista destinatarilor. Pentru a finaliza îmbinarea trebuie să
faceţi clic pe opţiunea Următorul.

8
0
 Pasul 6: Acum veţi îmbina textul scrisorii cu datele destinatarilor. Acest lucru se poate realiza
într-un document nou dacă selectaţi opţiunea Editare scrisori individuale. Se va deschide o fereastră
în care confirmaţi dacă scrisoarea se va îmbina cu toate datele din sursa de date sau doar cu anumite
înregistrări.
În urma îmbinării va rezulta un document word denumit simbolic Scrisori1.doc care va conţine
forma finală a scrisorii.

Corectarea gramaticală şi imprimarea pe hârtie

8
1
 Corectarea gramaticală

Înainte de a tipări un document este bine să folosiţi corectorul gramatical pentru a găsi şi
elimina eventualele greşeli din text. Pentru a verifica ortografic un document trebuie să parcurgeţi trei
etape:
⇒ Selectarea totală a textului cu combinaţia de taste CTRL + A sau din meniul Editare –
Selectare totală
⇒ Stabilirea limbii române ca limbă implicită: acest lucru este necesar pentru ca dicţionarul
pe care îl va folosi aplicaţia la corectare să fie dicţionarul limbii române. Pentru a face acest lucru
trebuie să selectaţi întregul document. Din meniul Instrumente alegeţi comanda Limbă - Stabilire
limbă.

Se va deschide o fereastră din care veţi putea selecta limba română, după care apăsaţi butonul
Implicit, iar apoi butonul OK.

⇒ După ce aţi făcut pasul doi, puteţi să treceţi la corectarea efectivă a documentului prin
selectarea comenzii Corectarea ortografică şi gramaticală din meniul Instrumente. Se va deschide o
fereastră în care veţi putea să faceţi modificările necesare. Cuvintele scrise cu roşu în partea de sus a
ferestrei se consideră greşite. În partea de jos este posibil să se ofere sugestii de corectare pentru
cuvintele greşite.
Dacă una dintre variante este cea corectă, trebuie să o selectaţi şi să apăsaţi butonul Modificare.
Dacă nu doriţi să corectaţi un cuvânt atunci puteţi să apăsaţi butonul Ignorare. În cazul în care nu se
oferă nici o variantă corectă pentru un anumit cuvânt, puteţi să faceţi corectura manual, în cadrul
acestei ferestre şi să apăsaţi butonul Modificare.
Dacă doriţi să modificaţi în tot documentul un anumit cuvânt atunci, după stabilirea variantei de
modificare puteţi să apăsaţi butonul Modificare peste tot. Butonul Ignorare totală va ignora orice altă
apariţie în document a cuvântului pentru care se selectează. Butonul Adăugare vă oferă posibilitatea să
adăugaţi în dicţionar un anumit cuvânt din text.
Imprimarea pe hârtie
8
2
 După ce aţi creat un document va trebui să-l tipăriţi pe hârtie. Pentru a vedea modul în care va
apărea imprimat, puteţi să alegeţi din meniul Fişier comanda Examinare înaintea imprimării sau, din
bara de butoane să faceţi clic pe butonul .

Dacă doriţi să faceţi modificări ale caracteristicilor paginii va trebui să mergeţi în meniul Fişier
şi să alegeţi comanda Iniţializare pagină. Se va deschide o fereastră în care veţi putea să modificaţi
marginile paginii, orientarea (portrait, vedere), dimensiunea foii (A4, A5, A3 etc.).

După ce aţi făcut modificările necesare, puteţi să tipăriţi cu ajutorul comenzii Imprimare din
8
3
meniul Fişier sau prin apăsarea combinaţiei de taste Ctrl+P. Se va deschide fereastra Imprimare în
care veţi putea să stabiliţi opţiunile de imprimare. Veţi porni procesul de tipărire prin apăsarea
butonului OK.

Dacă doriţi să faceţi imprimarea într-un fişier cu extensia .doc, atunci va trebui să bifaţi butonul
Imprimare în fişier. După apăsarea butonului OK se va deschide o fereastră în care va trebui să
stabiliţi locul unde veţi salva fişierul şi numele lui. Apăsaţi butonul OK pentru a închide fereastra.

Desenarea şi manipularea obiectelor grafice

Dacă aveţi nevoie să introduceţi în document diferite obiecte de desen puteţi să utilizaţi bara de
desenare care apare în partea de jos a ecranului. În cazul în care nu este activă, o puteţi activa din
meniul Vizualizare, Bare de instrumente, Desenare.

8
4
 Cu ajutorul barei de desenare pot fi desenate linii simple cu butonul , săgeţi cu butonul ,
dreptunghiuri sau pătrate cu butonul , elipse sau cercuri cu butonul .
Se pot colora obiectele cu ajutorul butonului sau poate fi colorat conturul cu butonul
.
Poate fi modificată lăţimea liniei cu butonul , stilul de linie cu butonul şi forma şi
direcţia săgeţilor cu butonul .
Se pot stabili umbre şi adâncimi ale obiectelor cu butoanele şi .
Casetele de text se introduc cu butonul , iar textul artistic (Word Art) se creează cu butonul
.

În butonul Forme automate din bară veţi găsi categorii de desene pe care le puteţi utiliza.

Dacă vreţi să măriţi sau să micşoraţi obiectul va trebui să-l selectaţi şi să „trageţi” cu butonul
stâng al mouse-ului de butoanele de control apărute în jurul obiectului.

Pentru a muta un obiect în pagină vă poziţionaţi pe el şi cu butonul stâng apăsat puteți să-l
deplasaţi în alt loc, eliberând butonul atunci când aţi ajuns în locul dorit.

8
5
 Dacă doriţi să adăugaţi text pe un obiect trebuie să faceţi un clic dreapta pe el şi să selectaţi
comanda Adăugare text din meniul care apare. Textul poate fi formatat în mod obişnuit cu ajutorul
comenzilor de formatare.
Dacă aveţi mai multe obiecte şi doriţi să le mutaţi pe toate în acelaşi timp, va trebui să le grupaţi
astfel încât să fie văzute de către aplicaţie ca un singur obiect. Pentru acest lucru trebuie să le selectaţi
pe toate ţinând tasta Shift apăsată şi faceţi clic cu butonul stâng al mouse-ului pe fiecare obiect în parte.

După ce le-aţi selectat, puteţi să faceţi un clic dreapta pe un obiect selectat, iar din meniul
deschis alegeţi comanda Grupare sau, din bara de desenare mergeţi pe opţiunea Desen - Grupare.
Comanda inversă, care permite degruparea obiectelor, presupune selectarea grupului, clic
dreapta pe el şi alegerea comenzii Anulare grupare sau, puteţi să mergeţi în bara de desenare pe
opţiunea Desen şi să alegeţi comanda Anulare grupare.
Pentru adăugarea chenarului la un obiect, faceţi clic dreapta pe obiect şi alegeţi comanda
Borduri şi umbrire. Din fereastra apărută puteţi să alegeţi tipul de chenar, culoarea şi lăţimea liniei de
contur.

8
6
 IV. APLICAȚIA MICROSOFT EXCEL
(CALCUL TABELAR)

Utilizarea aplicaţiei Excel

Aplicaţia Microsoft Excel face parte din pachetul de programe Microsoft Office şi este
destinată efectuării diferitelor operaţii cu date organizate matriceal în linii şi coloane:

Se pot efectua foarte multe calcule cu ajutorul unor formule simple sau complexe;
Aveţi la dispoziţie un spaţiu de lucru mare care se poate formate şi proteja;
Puteţi să reprezentaţi grafic datele numerice;
Oferă facilităţi de exploatare şi interogare a bazelor de date.
Deschiderea aplicaţiei Excel

Pentru a deschide aplicaţia Microsoft Excel aveţi la dispoziţie următoarele posibilităţi:

⇒ mergeţi în butonul Start, Programs, Microsoft Excel;

⇒ faceţi clic pe pictograma asociată aplicaţiei.

După utilizarea uneia dintre opţiunile de mai sus, pe ecran va apărea fereastra
corespunzătoare aplicaţiei, în care se vor putea identifica mai multe componente:

8
7
 Specifică aplicaţiei Microsoft Excel este bara de formule care permite editarea, respectiv
afişarea valorii sau formulei utilizate într-o celulă.

Deschiderea unui registru de calcul existent

Aplicaţia Microsoft Excel va crea fişiere cu extensia .xls. Un astfel de fişier se numeşte
registru de lucru şi poate să conţină una sau mai multe foi de lucru.

Foaia de lucru este documentul elementar utilizat în Excel pentru prelucrarea şi stocarea
datelor. O găsim numai în cadrul unui registru de lucru care, iniţial, conţine trei foi de lucru.
Fiecare foaie are ataşată o etichetă (un nume) care apare deasupra barei de stare a ferestrei
aplicaţiei (iniţial: foaie1, foaie2, foaie3).
Vizual, foaia de lucru este configurată sub forma unui tabel, cu rânduri şi coloane.
Rândurile sunt marcate cu cifre, respectiv numere, iar coloanele cu litere, apoi combinaţii de
litere.
Dreptunghiul aflat la intersecţia dintre o coloană şi un rând poartă numele de celulă.

Numele unei celule este format din numele coloanei urmat de numărul rândului care o
intersectează.

Celula B4

8
8
 Pentru a deschide un registru de calcul existent se poate alege una din următoarele metode:
⇒ Din meniul Fişier al aplicaţiei se alege comanda Deschidere; va apărea o fereastră din care
va trebui să selectaţi registrul de lucru pe care trebuie să-l deschideţi.

Din bara de instrumente standard a aplicaţiei alegeţi butonul ;

⇒ Cu ajutorul aplicaţiei Windows Explorer mergeţi în locul unde este stocat registrul pe care

doriţi să-l deschideţi şi faceţi dublu clic stânga pe numele lui. Va apărea fereastra Microsoft Excel care
va prezenta registrul deschis.

8
9
 Deschiderea mai multor registre de calcul

În acelaşi timp se pot deschide mai multe registre de calcul. Numele lor vor apărea pe Bara de
Start (Taskbar). Pentru a trece de la un registru la altul va trebui să faceţi clic pe numele lui în partea
de jos a ecranului, sau să mergeţi în meniul Fereastră şi să-l selectaţi din lista care apare.

Crearea unui registru de calcul nou

Pentru a crea un registru de calcul nou aveţi la dispoziţie următoarele posibilităţi:

⇒Din meniul Fişier selectaţi comanda Nou.

⇒ Din fereastra care se va deschide selectaţi opţiunea registru de lucru şi apăsaţi butonul OK.

⇒ Din bara de instrumente standard selectaţi butonul care va deschide automat un registru
de lucru nou.
Dacă sunteţi în fereastra Explorer puteţi să faceţi un clic dreapta cu mouse-ul şi să alegeţi
din meniu comanda New, Foaie de lucru Microsoft Excel. Se va crea un fişier cu extensia .xls pe
care puteţi să-l deschideţi cu dublu clic pe el.

9
0
 Salvarea unui registru de calcul

Pentru a salva un registru de calcul aveţi următoare posibilităţi:

⇒ Din meniul Fişier alegeţi comanda Salvare. Dacă registrul nu a mai fost salvat anterior, pe

ecran va apărea fereastra Salvare ca unde va trebui să stabiliţi un nume şi locul de salvare al
registrului.

⇒ Din bara de instrumente standard selectaţi butonul ;

9
1
 Salvarea registrelor de calcul sub alt nume sau în alt format

Implicit, tipul fişierelor create cu aplicaţia Microsoft Excel este .xls. Dacă doriţi să salvaţi un
registru de calcul cu o altă extensie va trebui să-l deschideţi şi să apelaţi comanda Salvare ca din
meniul Fişier.
În partea de jos a ferestrei aveţi secţiunea Tip fişier care vă stabileşte tipul fişierului salvat:
Registru de lucru Microsoft Excel (*.xls), Pagină web (*.htm, *.html), Şablon (*.xlt), Text (*.txt)
etc.

Închiderea registrului

Pentru a închide un registru de lucru deschis pe ecran aveţi mai multe variante:

⇒ Din meniul Fişier apelaţi comanda Închidere;

Din colţul din dreapta sus al ecranului faceţi clic pe butonul de închidere
corespunzător ferestrei registrului;

La închiderea registrului va apărea o fereastră în care veţi fi întrebaţi dacă salvaţi sau nu
modificările făcute în timpul sesiunii de lucru. Confirmaţi salvarea modificărilor cu clic pe butonul
Da sau infirmaţi cu clic pe butonul Nu. Dacă doriţi să anulaţi operaţia faceţi clic pe butonul Revocare.

9
2
 Închiderea aplicaţiei

Dacă doriţi să închideţi aplicaţia puteţi să alegeţi una din următoarele variante:
⇒ Din meniul Fişier alegeţi comanda Ieşire;

⇒ Faceţi clic pe butonul de închidere din colţul din dreapta sus al ecranului.

Funcţia Ajutor

Dacă nu ştiţi să folosiţi toate funcţiile programului, Excel vă pune la dispoziţie funcţia
Ajutor care vă poate ajuta în diferite situaţii. Puteţi să o apelaţi dacă mergeţi în meniul Ajutor şi
alegeţi comanda Ajutor pentru Microsoft Excel sau puteţi să apăsaţi tasta F1.
Se va deschide o fereastră în care, în secţiunea Search puteţi să scrieţi cuvântul care defineşte
noţiunea pentru care căutaţi informaţii. Prin apăsarea butonului List Topics, în partea din stânga a
ferestrei vor fi afişate toate rezultatele referitoare la cuvântul scris.
Dacă doriţi să vedeţi conţinutul unui rezultat, atunci puteţi să-l deschideţi cu dublu clic pe el
sau prin apăsarea butonului Display după ce l-aţi selectat. Acesta va fi vizualizat în partea din dreapta a
ferestrei.

Funcţia de modificare a dimensiunii de vizualizare a paginii pe ecran

Pentru a face această modificare puteţi să folosiţi butonul Panoramare din bara de
instrumente standard sau comanda Panoramare din meniul Vizualizare.
Dacă folosiţi butonul din bara de butoane, puteţi să alegeţi una dintre valorile existente în
lista derulantă sau puteţi să introduceţi o valoare de la tastatură după care apăsaţi Enter.
Dacă folosiţi comanda din meniu, puteţi să alegeţi una dintre valorile existente sau să
introduceţi o valoare în secţiunea Particularizare.
9
3
 Modificările care se vor vedea în cadrul paginii nu au nici un efect asupra datelor din
foaie!

Modificarea barei de instrumente

Pentru a afişa sau a elimina de pe ecran anumite bare de instrumente trebuie să mergeţi în
meniul Vizualizare şi să alegeţi comanda Bare de instrumente. Prin bifarea sau debifarea opţiunilor
prezente în listă veţi putea să afişaţi sau să eliminaţi barele de instrumente de pe ecran.

Modificarea opţiunilor de bază ale aplicaţiei

Dacă mergeţi în meniul Instrumente şi apelaţi comanda Opţiuni se va deschide o fereastră

în care sunt afişate diferite opţiuni implicite ale aplicaţiei Microsoft Excel. De aici veţi putea să
modificaţi numele utilizatorului, locul de salvare implicit a fişierelor, opţiuni de vizualizare şi calcul,
etc.

9
4
 Lucrul cu celule
Introducerea datelor, textului într-o celulă

Definiţie: O celulă în cadrul unei foi de calcul este formată la intersecţia dintre un rând şi o
coloană.
Foaia de lucru din cadrul unui registru de calcul este organizată sub forma unei grile cu
rândurile marcate cu cifre, respectiv numere, iar coloanele marcate cu litere. Excel foloseşte o
adresă sau o referinţă pentru a identifica o celulă. Această referinţă este formată din numele coloanei
urmat de numele rândului care intersectează coloana respectivă. De exemplu, la intersecţia coloanei B
cu rândul 6 se formează celula cu referinţa B6.
Poziţionarea pe o anumită celulă se face printr-un clic cu butonul stâng al mouse-ului în locul
respectiv, iar deplasarea dintr-o celulă în alta se face fie cu ajutorul săgeţilor, fie cu mouse-ul. La un
moment dat doar o singură celulă este considerată ca fiind celula activă şi o puteţi recunoaşte după
faptul că este încadrată de un chenar îngroşat. Atunci când selectaţi o celulă, numele ei va apărea în
caseta de nume, în colţul din stânga sus al ecranului, iar conţinutul ei apare în bara de formule din
dreapta.

În cadrul unei celule, datele se introduc de la tastatură. Editarea datelor introduse se poate face
fie cu ajutorul barei de formule care permite efectuarea de modificări, fie prin dublu clic pe celula
respectivă.
Microsoft Excel vă permite completarea automată a unor serii de date. Pentru acest lucru
va trebui să scrieţi în două celule alăturate primele două valori din seria de date pe care doriţi să o
9
5
creaţi. Apoi va trebui să selectaţi cele două celule trecând peste ele cu butonul din stânga al mouse-ului
apăsat. După ce aţi făcut selecţia veţi observa în colţul din dreapta jos al selecţiei un punct negru.
Plasaţi cursorul mouse-ului în acel loc, iar când acesta se transformă într-o cruciuliţă de culoare neagră
ţineţi apăsat butonul din stânga şi deplasaţi peste rândul sau coloana de celule unde trebui să se
genereze seria. Veţi observa că în celulele respective au apărut automat valorile următoare din serie.
De exemplu: dacă doriţi să generaţi o serie cu datele de la 1 la 50, va trebui să introduceţi în
două celule alăturate primele două valori ale seriei: 1, 2. Apoi completaţi automat până la valoarea
dorită. Seria se poate genera şi cu altă diferenţă între două valori alăturate (pasul să fie 2 sau 5 sau altă
valoare).

O serie poate fi completată crescător sau descrescător. Pentru ordinea crescătoare deplasaţi în
jos sau la dreapta, pentru ordinea descrescătoare deplasaţi în sus sau la stânga. Acelaşi mecanism de
completare se poate aplica şi la formule, atunci când trebuie să faceţi acelaşi calcul pentru
celule alăturate. În urma generării, valorile din formulă vor fi reactualizate pentru fiecare celulă în
parte.

Anularea şi refacerea comenzilor

Dacă aţi făcut o anumită operaţie într-o foaie de lucru şi doriţi să o anulaţi din anumite
motive, puteţi să mergeţi în meniul Editare şi să alegeţi comanda Anulare sau să alegeţi butonul
din bara de instrumente de formatare.

Astfel, ultima operaţie pe care aţi efectuat-o va fi anulată. Nu pot fi anulate anumite operaţii,
cum ar fi cea de salvare sau tipărire. De asemenea, dacă aţi închis registrul de calcul nu veţi mai
putea să anulaţi niciuna dintre operaţiile efectuate anterior închiderii.

Operaţia complementară anulării este refacerea. Pentru a reface o comandă puteţi să mergeţi în meniul
Editare şi să alegeţi comanda Refacere sau să alegeţi butonul din bara de instrumente standard.

9
6
 Selectarea celulelor, coloanelor şi rândurilor

Selectarea unei celule: se poate realiza fie printr-un clic cu butonul stâng al mouse-ului pe ea,
fie prin introducerea numelui ei în caseta de nume şi apăsarea tastei Enter. De exemplu, dacă în
caseta de nume treceţi referinţa B16 şi apăsaţi tasta Enter veţi observa că se va selecta celula B16.
Dacă doriţi să selectaţi mai multe celule nealăturate, trebuie să faceţi clic pe fiecare celulă în parte
ţinând tasta Ctrl apăsată.

Selectarea unui domeniu de celule: domeniul de celule reprezintă un grup de celule alăturate
două câte două. Cea mai simplă modalitate de selectare a unui domeniu constă în folosirea mouse-ului.
Cu butonul din stânga apăsat, porniţi din colţul din stânga sus al domeniului şi deplasaţi până când
ajungeţi în colţul din dreapta jos al domeniului. O altă modalitate constă în utilizarea casetei de nume.
Scrieţi în caseta de nume referinţa către celula din colţul stânga sus al domeniului, urmată de semnul
„:” (două puncte) şi referinţa către celula din colţul dreapta jos al domeniului. De exemplu, domeniul
de celule din imagine se poate defini prin notaţia A1:D4.

Selectarea unui rând întreg: trebuie să faceţi clic pe eticheta de rând. De exemplu, pentru a
selecta rândul 3 trebuie să faceţi clic pe eticheta 3.

9
7
 Selectarea unei colane: trebuie să faceţi clic pe eticheta de coloană. De exemplu, pentru a
selecta toată coloana B va trebui să faceţi clic pe eticheta B.

Selectarea împreună a unui rând şi a unei coloane: dacă doriţi să selectaţi împreună mai
multe rânduri şi coloane va trebui să faceţi clic pe eticheta de rând şi eticheta de coloană ţinând tasta
Ctrl apăsată.

Selectarea întregii foi de calcul: pentru acest lucru trebuie să faceţi clic cu butonul
stâng al mouse-ului în căsuţa aflată deasupra rândului 1 şi în stânga coloanei A.

Copierea şi mutarea textului şi a datelor

Datele dintr-o foaie de calcul se pot copia sau se pot muta în cadrul aceleiaşi foi de calcul
sau chiar în foi de calcul diferite sau în registre diferite. Acest lucru este posibil datorită existenţei
unei zone de memorie specială numită Clipboard în care se va stoca informaţia copiată sau decupată la
un moment dat. De aici, ea poate fi preluată şi lipită în diverse locuri (aceeaşi foaie de calcul sau altă
9
8
foaie sau alt registru de lucru).
Copierea datelor: există mai multe metode prin care se poate realiza această operaţie.
Este obligatoriu ca înainte de a începe operaţia de copiere să selectaţi datele ce vor fi copiate.

Metoda1: din meniul Editare alegeţi comanda Copiere. Poziţionaţi cursorul în

locul unde doriţi să lipiţi datele, iar din meniul Editare alegeţi comanda Lipire.

Metoda2: din bara de instrumente standard alegeţi butonul pentru a copia. Poziţionaţi
cursorul în locul unde doriţi să lipiţi datele şi alegeţi butonul pentru a lipi.

Metoda3: apăsaţi simultan tastele Ctrl+C pentru a copia. Poziţionaţi cursorul în locul unde
doriţi să lipiţi datele şi apăsaţi simultan tastele Ctrl+V pentru a lipi.

Metoda4: faceţi clic dreapta cu mouse-ul pe datele selectate şi alegeţi comanda Copiere din
meniul care apare. Poziţionaţi cursorul în locul unde doriţi să lipiţi datele, faceţi clic dreapta cu
mouse-ul şi alegeţi comanda Lipire.

Mutarea datelor: există mai multe metode prin care se poate realiza această operaţie.
Este obligatoriu ca înainte de a începe operaţia de mutare să selectaţi datele respective.

Metoda 1: din meniul Editare alegeţi comanda Decupare. Poziţionaţi cursorul în locul unde
doriţi să lipiţi datele, iar din meniul Editare alegeţi comanda Lipire.

Metoda 2: din bara de instrumente de standard alegeţi butonul pentru a decupa. Poziţionaţi
cursorul în locul unde doriţi să lipiţi datele şi alegeţi butonul pentru a lipi.

Metoda 3: apăsaţi simultan tastele Ctrl+X pentru a decupa. Poziţionaţi cursorul în locul unde
doriţi să lipiţi datele şi apăsaţi simultan tastele Ctrl+V pentru a lipi.

Metoda 4: faceţi clic dreapta cu mouse-ul pe datele selectate şi alegeţi comanda Decupare din
meniul care apare. Poziţionaţi cursorul în locul unde doriţi să lipiţi datele, faceţi clic dreapta cu mouse-
ul şi alegeţi comanda Lipire.
9
9
 Folosirea comenzii LIPIRE SPECIALĂ: această comandă vă oferă posibilitatea să stabiliţi
cum anume vor fi lipite datele aflate în Clipboard.

Ştergerea textului sau a datelor

Pentru a şterge informaţia dintr-o celulă sau un grup de celule, selectaţi-le şi apăsaţi tasta
Delete. Dacă doriţi să ştergeţi numai anumite caractere trebuie să selectaţi celula, mergeţi în bara de
formule unde apare conţinutul ei şi folosiţi tasta BackSpace pentru a şterge fiecare caracter în parte.

Găsire şi înlocuire

Găsirea unor date în foaia de calcul

La un moment dat, poate trebuie să găsiţi unele date din foaia de calcul. Pentru a vă
uşura căutarea, puteţi să utilizaţi funcţia Găsire şi meniul Editare. Această comandă poate fi
apelată şi prin apăsarea simultană a tastelor Ctrl+F. Se va deschide o fereastră în care puteţi să setaţi
opţiunile căutării.

1
0
 În secţiunea De găsit trebuie să introduceţi valoarea pe care o căutaţi. Dacă în foia de calcul aţi
selectat o coloană sau un rând atunci căutarea se va face în acea zonă selectată, altfel căutarea se va
face în toată foia de calcul. Apăsaţi butonul Următorul găsit pentru a declanşa procesul de căutare. În
cazul în care valoarea a fost identificată în foaie, atunci celula care o conţine va fi selectată, altfel veţi
primi un mesaj prin care veţi fi anunţat că acea valoare nu poate fi găsită.

Înlocuirea unor date în foia de calcul

În cazul în care sunteţi nevoiţi să înlocuiţi nişte date din foaia de calcul puteţi să apelaţi
comanda Înlocuire din meniul Editare. Aceeaşi comandă poate fi apelată şi cu ajutorul combinaţiei de
taste Ctrl+H. Se va deschide o fereastră în care, în secţiunea De găsit va trebui să introduceţi valoarea
pe care vreţi să o înlocuiţi, iar în secţiunea Înlocuire cu veţi scrie valoarea cu care veţi face înlocuirea.

După stabilirea celor două valori puteţi să apăsaţi butonul Înlocuire pentru a face înlocuirea
pas cu pas sau puteţi să apăsaţi butonul Înlocuire peste tot pentru a înlocui toate valorile găsite cu
noua valoare. La finalul procesului de înlocuire se va afişa o fereastră care vă va spune câte înlocuiri au
fost făcute.

1
0
 Sortarea datelor

Pentru a aranja datele din foia dumneavoastră într-o anumită ordine, crescătoare sau
descrecătoare puteţi să folosiţi comanda Sortare din meniul Date.

Înainte de apelarea comenzii trebuie să selectaţi datele care trebuie sortate. Funcţia
Sortare va deschide o fereastră în care veţi putea să stabiliţi maxim trei criterii de sortare.

O modalitate mai rapidă de sortare este cu ajutorul butoanelor existente pe bare de instrumente.
Pentru a sorta datele, după ce aţi selectat coloana sau rândul dorit, apăsaţi butonul pentru a
sorta crescător şi butonul pentru a sorta descrescător.

Moduri de lucru cu rânduri şi coloane

Introducerea rândurilor şi coloanelor în foaia de lucru
Pentru a introduce un rând nou într-o foaie de calcul puteţi să apelaţi din meniul Inserare
comanda Rânduri. Un rând nou va fi introdus deasupra rândului pe care îl aveţi marcat în foaie.
O altă posibilitate de inserare constă în efectuarea unui clic dreapta pe eticheta rândului
deasupra căruia doriţi să creaţi un rând nou. Din meniul care apare alegeţi comanda Inserare.

La fel se poate proceda şi în cazul inserării de coloane. Se selectează coloana în stânga căreia se
doreşte inserarea unei coloane noi. Din meniul Inserare se alege comanda Coloane. O coloană nouă va
apărea la stânga celei selectate.
Altfel, faceţi clic dreapta pe eticheta coloanei în stânga căreia doriţi să inseraţi. Din meniul
apărut alegeţi comanda Inserare. O coloană nouă va apărea la stânga celei selectate.

1
0
 Ştergerea rândurilor şi coloanelor în foaia de lucru

Pentru a şterge rânduri sau coloane din foaia de calcul va trebui să selectaţi iar din meniul
Editare să alegeţi comanda Ştergere. Altfel, faceţi clic dreapta pe rândul sau coloana care trebuie
ştearsă, iar din meniul care apare alegeţi comanda Ştergere.

Puteţi să ştergeţi numai anumite celule dacă le selectaţi, iar din meniul Editare alegeţi comanda
Ştergere… Apare o casetă în care va trebui să selectaţi ce doriţi să ştergeţi.

Puteţi să ştergeţi un rând întreg dacă bifaţi butonul Rând întreg sau puteţi să ştergeţi o coloană
întreagă dacă bifaţi butonul Coloană întreagă. Ştergerea se poate realiza cu deplasarea celulelor la
stânga sau cu deplasarea celulelor râmase în sus.
Aceeaşi fereastră se va deschide dacă faceţi un clic dreapta pe grupul de celule care trebuie
şterse, iar din meniul care apare alegeţi comanda Ştergere.

1
0
 Modificarea dimensiunii rândurilor şi a coloanelor

Pentru a modifica înălţimea unui rând sau lăţimea unei coloane aveţi la dispoziţie două
metode: manuală şi automată.

Metoda manuală: pentru modificarea înălţimii unui rând puneţi cursorul pe linia de
îmbinare dintre rândul pe care trebuie să-l modificaţi şi cel de sub el. Ţineţi apăsat butonul din stânga
al mouse-ului şi deplasaţi în sus dacă trebuie să micşoraţi sau în jos dacă trebuie să măriţi.

Dacă faceţi dublu clic pe linia de îmbinare dintre cele două rânduri, atunci înălţimea
rândului va fi modificată astfel încât să încadreze datele pe care le conţine.
Pentru modificarea lăţimii unei coloane plasaţi cursorul pe linia de îmbinare dintre coloana
care trebuie modificată şi cea din dreapta ei. Trageţi spre stânga dacă trebuie micşorată sau spre
dreapta dacă trebuie mărită, ţinând apăsat butonul stâng al mouse-ului. Dacă faceţi un dublu clic pe
linia de îmbinare dintre cele două coloane, atunci lăţimea coloanei se va modifica astfel încât să
încadreze textul pe care îl conţine.

Metoda automată: selectaţi rândul pentru care trebuie să modificaţi înălţimea. Din meniul
Format alegeţi comanda Rând, Înălţime. Se va deschide o fereastră în care veţi putea scrie o
valoare pentru înălţimea rândului. Aceeaşi fereastră se va deschide şi dacă faceţi un clic dreapta pe
rând, iar din meniu alegeţi comanda Înălţime.

1
0
 Pentru modificarea lăţimii unei coloane, selectaţi coloana iar din meniul Format alegeţi
comanda Coloana, Lăţime. Apare o casetă unde puteţi scrie o dimensiune pentru lăţimea coloanei.
Aceeaşi fereastră se va deschide şi dacă faceţi un clic dreapta pe coloană, iar din meniu alegeţi
comanda Lăţime

Fixarea pe ecran a rândurilor şi coloanelor

Dacă doriţi să derulaţi foaia de calcul pe verticală sau pe orizontală şi, în acelaşi timp, să
aveţi tot timpul vizibile pe ecran anumite rânduri sau coloane de la început, puteţi să apelaţi funcţia de
îngheţare. Pentru acest lucru va trebui să selectaţi rândul de sub rândurile pe care le îngheţaţi sau
coloana din dreapta celor pe care le îngheţaţi apoi, din meniul Fereastră apelaţi comanda Îngheţare
panouri.

Apariţia unor linii îngroşate pe orizontală sau pe verticală indică fixarea coloanelor sau a
rândurilor.
Pentru a reveni la forma iniţială a foii de calcul, din meniul Fereastră se va selecta
comanda Anulare îngheţare panouri.
Inserarea unei noi foi de calcul

La deschiderea unui registru nou de calcul veţi observa că acest conţine trei foi de calcul
. Pentru a insera o nouă foaie puteţi să mergeţi în meniul Inserare şi să alegeţi
comanda Foaie de lucru. Se observă că lângă foile de calcul deja existente a apărut o altă foaie de
calcul nouă.

O altă metodă de inserare constă în execuţia unui clic dreapta pe eticheta unei foi de calcul,
în partea de jos a ecranului. Din meniul care apare alegeţi comanda Inserare. Se va deschide o
fereastră din care va trebui să alegeţi opţiunea Foaie de lucru şi să apăsaţi butonul OK

1
0
 Redenumirea unei foi de lucru

Pentru a redenumi o foaie de lucru faceţi un clic dreapta pe eticheta foii respective, în partea de
jos a ecranului, iar din meniul deschis alegeţi comanda Redenumire. Se va activa caseta de nume a
foii. Ştergeţi vechiul nume şi introduceţi altul.
După ce aţi introdus numele trebuie să apăsaţi tasta Enter sau să faceţi un clic în foie.

Ştergerea unei foi de lucru

Pentru a şterge foia de lucru puteţi să mergeţi în meniul Editare şi să alegeţi comanda
Ştergere foaie .

O altă metodă: faceţi clic dreapta pe eticheta foii de calcul care trebuie ştearsă, iar din
meniul deschis apelaţi comanda Ştergere.

La apelarea comenzii se va deschide o fereastră în care trebuie să

confirmaţi ştergerea cu butonul Ştergere sau anulaţi comanda cu butonul
Revocare.

Mutar e
a sau
1
0
 copierea unei foi de calcul în acelaşi registru de calcul sau în alt registru

Pentru această operaţie trebuie să mergeţi în meniul Editare şi să apelaţi

comanda .
Sau, puteţi să faceţi clic dreapta pe eticheta foii de calcul, în partea de jos a ecranului, iar din
meniul care se deschide trebuie să apelaţi comanda Mutare sau copiere.

Se va deschide o fereastră în care vă puteţi face anumite setări:

Puteţi să copiaţi sau să mutaţi o foaie şi cu ajutorul mouse-ului.

Dacă faceţi clic pe eticheta foii pe care trebuie să o mutaţi, ţineţi apăsat butonul stâng şi
deplasaţi până în poziţia în care doriţi să lipiţi, apoi eliberaţi butonul. Veţi observa că foaia a dispărut
din poziţia iniţială şi s-a fixat în noua poziţie.

Copierea cu ajutorul mouse-ului se face identic, numai că,

atunci când deplasaţi cu butonul stâng al mouse-ului apăsat, va trebui să ţineţi apăsată şi tasta Ctrl.

Formule şi funcţii
Referinţele celulelor

O referinţă identifică o celulă sau un grup de celule şi îi specifică programului Excel unde să
caute valorile sau datele pe care să le utilizeze în formule. Cu ajutorul referinţelor puteţi utiliza date
care se află în diferite părţi ale foii de calcul sau în alte foii de calcul, chiar în alte registre de lucru.

� Referinţele la celulele din alte registre de calcul se numesc referinţe externe.

� Referinţele la datele existente în alte aplicaţii se numesc referinţe îndepărtate.
În Excel există mai multe tipuri de referinţe folosite în declararea formulelor:
Referinţa de tipul A1: este referinţa utilizată implicit de aplicaţia Microsoft Excel şi cu ajutorul
1
0
 ei puteţi referi toate cele 256 de coloane şi toate rândurile de la 1 la 65536 dintr-o foaie de calcul.
Pentru a referi adresa celulei aflate la intersecţia coloanei D cu rândul 35 se poate folosi referinţa D35.
Pentru a vă referi la un domeniu de celule trebuie să specificaţi celula din colţul din stânga sus
urmată de semnul „:” şi referinţa la celula din colţul din dreapta jos. De exemplu, expresia A3:D18
cuprinde toate celulele delimitate de A3 în stânga sus şi D18 în dreapta jos.

Referinţa de tipul R1C1: în acest tip de referinţă se indică poziţia celulei folosind litera R
(rândul) urmată de numărul rândului şi poziţia coloanei folosind litera C (coloana) urmată de numărul
coloanei.
Exemple de referinţe Tip A1 Tip R1C1
Pentru a vă referi la celula din coloana A rândul 10 va A10 R10C1
trebui să scrieţi:
Pentru a vă referi la un grup de celule din coloana A şi A10:A20 R10C1:R20C1
rândurile 10 până la 20 va trebui să scrieţi:
Pentru a vă referi la grupul de celule de pe rândul 15 şi B15:E15 R15C2:R15C5
coloanele B până la E va trebui să scrieţi:
Pentru a vă referi la toate celulele existente în rândul 5 va 5:5 R5
trebui să scrieţi:
Pentru a vă referi la toate celulele existente în rândurile 5 5:10 R5:R10
până la 10 va trebui să scrieţi:
Pentru a vă referi la toate celulele existente pe coloana H va H:H C8
trebui să scrieţi:

Schimbarea stilului de referinţă din A1 în R1C1 se realizează cu ajutorul comenzii Opţiuni din meniul
Instrumente. În fereastra deschisă mergeţi pe submeniul General şi bifaţi opţiunea Stil referinţă
R1C1.
Referinţa relativă: presupunem că, la un moment dat, în celula B1 vreţi să aveţi datele din
celula A1. Dacă acele date din A1 se modifică, atunci trebuie să se modifice şi conţinutul celulei B1.
Pentru a obţine acest lucru va trebui să creaţi în B1 o referinţă relativă către celula A1.

Pentru asta, trebuie să scrieţi în B1 semnul „=” urmat de referinţa A1, apoi apăsaţi tasta Enter.
O să observaţi că în B1 a apărut conţinutul celulei A1. Dacă modificaţi conţinutul din A1 atunci se va
modifica şi conţinutul din B1. În plus, dacă veţi copia formula din B1 pe coloană în B2 atunci în B2
veţi avea formula =A2, dacă veţi copia pe rând în C1, atunci aici veţi avea formula =B1.

1
0
 Referinţa absolută: defineşte celulele dintr-o poziţie specificată şi nu se modifică automat
atunci când se face copierea. Pentru a realiza acest lucru va trebui să puneţi semnul $ în faţa rândului
şi în faţa coloanei care trebuie să rămână constante. De exemplu, pentru a realiza o referinţă absolută
către celula A1 va trebui să scrieţi $A$1.

Referinţa m ixtă: în cadrul acesteia se păstrează constantă doar o parte din adresa celulei.
De exemplu, pentru a păstra constantă doar coloana A, nu şi rândul, va trebui să scrieţi =$A1. Dacă
veţi copia formula în altă celulă, atunci coloana va rămâne constantă dar se va modifica rândul. Pentru
a păstra constant doar rândul va trebui să scrieţi =A$1. Atunci, la operaţia de copiere se va modifica
numele coloanei dar rândul va rămâne constant.

Formule aritmetice
Crearea formulelor de calcul folosind operatori aritmetici şi referiri către alte
celule

Formulele de calcul se realizează cu ajutorul operatorilor aritmetici cunoscuţi (adunarea

+, scăderea -, înmulţirea *, împărţirea /).
Ordinea de execuţie a operaţiilor este cea matematică, pe primul nivel fiind înmulţirea şi
împărţirea, urmează pe nivelul următor adunarea şi scăderea. Această ordine poate fi schimbată
prin folosirea parantezelor rotunde (). Pentru a introduce o formulă va trebui să selectaţi celula
respectivă şi să introduceţi semnul „=” urmat de formula pe care o creaţi.
De exemplu, pentru a calcula în C1 suma dintre A1 şi B1 se va scrie în C1 semnul = urmat de
cele două celule despărţite de semnul +.

În locul referinţelor celulelor se pot folosi valorile efective aflate în celule. De asemenea,
selectarea celulelor care fac parte din formulă se poate face fie prin precizarea referinţelor sau a
valorilor, fie prin selecţie cu mouse-ul.

O formulă definită anterior poate fi aplicată şi altor celule folosind una dintre următoarele
1
0
metode:

� Prin facilitatea de autoumplere:

 Se selectează celula care conţine formula;
 Se pune cursorul pe colţul din dreapta jos; cursorul se modifică într-o cruciuliţă neagră;
 Se trage mouse-ul peste grupul de celule unde trebuie copiată formula ţinându-se
apăsat butonul din stânga.

1
1
 � Folosind funcţiile Copiere – Lipire:
 Se selectează celula din care trebuie copiată formula;
 Se apelează printr-una dintre modalităţile cunoscute comanda Copiere;
 Se selectează celula sau celulele unde trebuie lipită formula;
 Se apelează comanda Lipire.

Recunoaşterea erorilor standard asociate formulelor

Atunci când construiţi o formulă este posibil să greşiţi, iar în locul rezultatului aşteptat să
apară o eroare. Cele mai des întâlnite erori sunt: #NULL!, #DIV/0!, #VALUE!, #REF!,
#NAME?, #NUM!, #N/A!

Nume eroare Explicaţie

#NULL! Apare atunci când se specifică o intersecţie a două suprafeţe care nu se
intersectează. Operatorul intersecţie este un spaţiu între referinţe.
#DIV/0! Apare atunci când un număr este împărţit la zero (0).
#VALUE! Apare atunci când este utilizat tipul greşit de argument sau de operand.
#REF! Apare atunci când o referinţă la celulă nu este corectă.
#NAME? Apare atunci când Microsoft Excel nu recunoaşte text într-o formulă.
#NUM! Apare când sunt valori numerice incorecte într-o formulă sau funcţie.
#N/A! Apare atunci când o valoare nu este disponibilă la o funcţie sau formulă.

Lucrul cu funcţii

Scrierea formulelor de calcul utilizând funcţiile sumă, medie, minim, maxim, funcţia de
numărare
Aplicaţia Microsoft Excel pune la dispoziţia utilizatorului diverse funcţii predefinite care
pot fi împărţite în mai multe categorii: funcţii de dată şi oră, financiare, logice, matematice,
statistice etc.
 Pentru a introduce o funcţie puteţi să apelaţi comanda Funcţie din meniul Inserare sau
puteţi să faceţi clic pe butonul din bara de formule.

Se va deschide fereastra Inserare funcţie din care vă puteţi alege

categoria de funcţii dorite şi puteţi să selectaţi funcţia pe care trebuie să o
utilizaţi.
De exemplu, dacă trebuie să calculaţi o sumă va trebui să mergeţi în
categoria Mat&Trig şi să alegeţi funcţia SUM. Pentru a calcula media aritmetică,
din categoria Statistice alegeţi funcţia AVERAGE. Funcţia MAX va afişa
valoarea maximă dintr-un domeniu de celule, funcţia MIN afişează valoarea
minimă din domeniu, iar funcţia COUNT numără celulele dintr-un domeniu de
celule ce conţin valori numerice.

În categoria Cele mai recent utilizate veţi găsi funcţiile care au fost ultima dată folosite.
Pentru a calcula în celula C1 suma celulelor A1, B1, va trebui să selectaţi C1 şi să apelaţi funcţia
SUM din categoria Mat&Trig. La apelare se va deschide o fereastră în care va trebui să stabiliţi
parametrii funcţiei.
 O modalitate mai rapidă de calculare a sumei unei serii este cu ajutorul butonului existent în
bara de instrumente standard . Astfel, se selectează celula unde se doreşte să se afişeze rezultatul
sumei şi se apasă butonul . Excel va înconjura cu un chenar punctat domeniul de celule ce se
presupune că va fi însumat. Dacă selecţia realizată de program este corectă, trebui să apăsaţi tasta
Enter. Dacă selecţia nu este cea corectă, atunci se selectează celulele care trebuie însumate şi
apoi se apasă tasta Enter.

Pentru a calcula valoarea medie, valoarea maximă, minimă sau pentru a număra termenii unei
serii, trebuie să se selecteze funcţia potrivită pentru fiecare operaţie în parte şi să se specifice domeniul de
celule pe care se aplică funcţia respectivă.
Astfel, pentru a calcula:
� Valoarea medie (media aritmetică) a unei zone de celule se apelează funcţia AVERAGE;
� Valoarea minimă a unei zone de celule se apelează funcţia MIN;
� Valoarea maximă a unei zone de celule se apelează funcţia MAX;
� Numărul termenilor unei serii se apelează funcţia COUNT.

Pentru a afla anumite rezultate puteţi să folosiţi şi bara de stare aflată în partea de jos a
aplicaţiei. În dreapta ei se află o zonă unde este afişată în mod predefinit, suma valorilor
selectate. Astfel, dacă doriţi să vedeţi suma valorilor dintr-o zonă de date, le selectaţi iar în bara de
stare va fi fişată acea valoare. Dacă doriţi să vedeţi valoare maximă a zonei selectate, faceţi clic
dreapta în zona de calcul automat şi alegeţi MAX.

Construirea formulelor utilizând funcţia IF

Există multe situaţii în care aveţi de ales între două posibilităţi. Pentru acest lucru puteţi să
folosiţi funcţia condiţională IF. Aceasta returnează False dacă nu a fost îndeplinită condiţia logică din
enunţ sau va returna True dacă acea condiţie a fost îndeplinită. Funcţia IF se găseşte în categoria
funcţiilor Logice. Sintaxa ei este:

IF (logical_test; value_if_true; value_if_false)

Prima dată se va evalua condiţia dată de logical_test. Dacă rezultatul evaluării este True atunci
se va executa instrucţiunea dată de value_if_true, altfel se va executa instrucţiunea dată de
value_if_false.

De exemplu, se consideră următorul enunţ: „Dacă în celula B1 este o valoare mai mare
decât 100, atunci afişaţi în B4 suma valorilor de la B1 la B3, altfel afişaţi în B4 media aritmetică a
valorilor de la B1 la B3.”

Pentru rezolvare va trebui să faceți clic în celula B4 şi să apelaţi funcţia IF.

Formatare

Formatarea numerelor/datelor

Formatarea celulelor pentru a afişa diferite formate

Pentru a aplica un anumit format pe o celulă sau pe un grup de celule, trebuie să selectaţi
zona respectivă iar din meniul Format alegeţi comanda Celule.

Apăsarea simultană a tastelor Ctrl+1 sau clic dreapta pe grupul de celule selectat şi alegerea
comenzii va conduce la acelaşi rezultat. Se va deschide o fereastră de unde
puteţi să alegeţi formatul de date dorit.

Cu ajutorul opţiunilor din câmpul Categorie pot fi formatate numere, valori monetare,
date calendaristice etc.
Formatarea privind alinierea textului
Din fereastra Formatare celule mergeţi pe submeniul Aliniere.
Opţiunile pe care le găsiţi aici vă vor permite să faceţi următoarele operaţii:
� Să aliniaţi textul pe orizontală;
� Să aliniaţi textul pe verticală;
� Să încadraţi textul la dimensiunea unei celule prin modificarea înălţimii rândului;
� Să încadraţi textul la dimensiunea unei celule prin reducerea textului;
� Să îmbinaţi două sau mai multe celule;
� Să stabiliţi direcţia de introducere a textului într-o celulă;
� Să modificaţi orientarea textului cu un anumit unghi.
 Formatarea textului

Pentru a face modificări asupra fontului, culorii, dimensiunii textului trebuie să mergeţi în
fereastra Formatare celule pe submeniul Font.

Pentru a formata puteţi să folosiţi şi butoanele din bara de butoane de formatare:

� pentru modificarea fontului folosiţi secţiunea ;

� pentru modificarea dimensiunii folosiţi butonul ;
� pentru aplicarea stilului aldin (îngroşat - bold) folosiţi butonul ;
� pentru aplicarea stilului cursiv (înclinat - italic) folosiţi butonul ;
� pentru subliniere cu o linie folosiţi butonul ;
� pentru subliniere cu două linii folosiţi butonul ;
� pentru modificarea culorii textului folosiţi butonul ;
� pentru modificarea culorii de umplere a unei celule folosiţi butonul .

Copierea formatului unei celule

Dacă doriţi să aplicaţi formatările dintr-o celulă la altă celulă sau la un grup de celule trebuie
să respectaţi următorii paşi:
� Selectaţi celula de la care vreţi să copiaţi formatul;
� Din bara de instrumente standard selectaţi butonul (descriptorul de formate);
� Selectaţi grupul de celule la care trebuie să aplicaţi formatul copiat anterior.

Dacă doriţi să aplicaţi un format la mai multe celule nealăturate va trebui să faceţi dublu
clic stânga pe butonul , iar apoi un clic stânga pe fiecare celulă căreia îi aplicaţi formatul copiat.
Dacă trebuie să aplicaţi lăţimea unei coloane la altă coloană, selectaţi coloana „model”, faceţi
clic stânga pe butonul , iar apoi faceţi clic stânga pe coloana la care aplicaţi formatul.
 Adăugarea bordurilor unei celule

Modalitatea clasică de adăugare a bordurilor unei celule este prin intermediul meniului
Bordură din fereastra Formatare celule.

Grafice

Utilizarea graficelor şi a diagramelor

Crearea graficelor de diferite tipuri

Aplicaţia Microsoft Excel oferă posibilitatea reprezentării datelor cu ajutorul graficelor şi

diagramelor.
Pentru a crea un grafic trebuie să selectaţi datele care stau la baza graficului, apoi să mergeţi în
meniul Inserare şi să alegeţi comanda Diagramă sau să mergeţi în bara de butoane standard şi să
selectaţi butonul Expert Diagramă .

La apelarea comenzii se va deschide fereastra Expert Diagramă care vă va conduce pas cu pas
prin procesul de creare a unui grafic:

Pasul 1: Din secţiunea Tip de diagramă se alege tipul de grafic pe care doriţi să-l creaţi. Din
secţiunea Subtip de diagramă trebuie să alegeţi unul dintre subtipurile corespunzătoare categoriei
selectate în stânga. După ce aţi selectat opţiunile necesare puteţi să treceţi la pasul următor prin
apăsarea butonului Următorul.

Pasul 2: În cazul în care nu aţi selectat zona de date pentru care se construieşte graficul, stabiliţi
acest lucru la pasul 2, în secţiunea Zonă de date. Bifaţi butoanele Rânduri sau Coloane pentru a
vedea cum arată graficul construit în funcţie de datele de pe rândurile sau coloanele seriei de date
selectate. Trecerea la pasul următor se va face cu butonul Următorul.
 Pasul 3: Acum aveţi posibilitatea să stabiliţi particularităţile graficului dumneavoastră: titlul
graficului, legenda graficului, etichetele de date, tabelul de date. Puteţi să treceţi la ultimul pas al
expertului cu ajutorul butonului Următorul.

Pasul 4: Este ultimul pas al expertului. Aici trebuie să stabiliţi modalitatea de plasare a
diagramei: cu o foaie nouă în cadrul registrului în care lucraţi sau ca obiect în foaia de calcul care
conţine datele pe baza cărora s-a construit graficul. Crearea graficului se va încheia prin apăsarea
butonului Terminare.

După ce aţi executat paşii necesari, în foia de calcul va apărea graficul creat conform
specificaţiilor dumneavoastră. Acesta va putea fi poziţionat cu ajutorul mouse-ului în locul dorit de
dumneavoastră în cadrul foii de calcul sau în afara ei.

Adăugarea, ștergerea titlului și a etichetelor unui grafic

 După ce aţi construit un grafic, puteţi să modificaţi anumite lucruri legate de el. Pentru a
adăuga un titlu sau pentru a-l şterge, în cazul în care există, va trebui să selectaţi graficul cu un clic
pe el, iar din meniul Diagramă să alegeţi comanda Opţiuni diagramă. Se va deschide fereastra
Opţiuni diagramă unde puteţi să faceţi modificările necesare.

Din submeniul Titluri, în secţiunea Titlu diagramă puteţi să scrieţi un titlu pentru
graficul dumneavoastră.

Pentru modificarea poziţiei legendei în cadrul graficului va trebui să mergeţi pe submeniul

Legendă şi să bifaţi una dintre opţiunile prezentate.

Pentru stabilirea informaţiilor care vor apărea pe etichetele de date trebuie să mergeţi în
submeniul Etichete de date şi să bifaţi opţiunile dorite.

Modificarea culorii de umplere a unui grafic

Puteţi să modificaţi culoarea de umplere a graficului. Pentru acest lucru trebuie să

selectaţi graficul şi să alegeţi una dintre următoarele metode:

� Din meniul Format alegeţi comanda Suprafaţă selectată a diagramei;

� Apăsaţi combinaţia de taste Ctrl+1;

� Clic dreapta pe suprafaţa graficului, iar din meniu alegeţi comanda;
 Din bara de butoane de formatare alegeţi butonul ; faceţi clic pe săgeata din dreapta şi
puteţi să alegeţi o culoare prezentată în paleta de culori.

La apelarea comenzii prin una dintre metodele de mai sus se va deschide o fereastră din care
vă puteţi alege culoarea cu care doriţi să coloraţi suprafaţa diagramei.

Modificarea tipului graficului

Dacă s e dorește modificarea tipului de grafic, acesta trebuie selectat, iar din meniul
Diagramă se alege comanda Tip de diagramă. Altfel, se face clic dreapta pe suprafaţa diagramei, iar
din meniul care apare alegeţi comanda Tip de diagramă.

Se va deschide o fereastră din care puteţi să selectaţi un alt tip şi un subtip corespunzător pentru
graficul dumneavoastră. Prin apăsarea butonului OK din fereastră, tipul iniţial al graficului se va
modifica în tipul de grafic pe care l-aţi selectat.
 Modificarea culorii seriilor de date

Dacă doriţi să modificaţi culoarea seriilor de date atunci va trebui să selectaţi seria de date care
vă interesează. Acest lucru se realizează printr-un clic pe seria de date, apoi încă un clic pe seria pentru
care doriţi să modificaţi culoarea. Veţi observa că acesta va fi încadrată de mai multe puncte de
control. Apoi mergeţi în meniul Format şi alegeţi comanda sau faceţi un
clic dreapta pe seria selectată şi alegeţi comanda Formatare puncte de date.

Se va deschide o fereastră din care vă puteţi alege culoarea cu care doriţi să

umpleţi seria respectivă.

Copierea, mutarea graficului în aceeaşi foaie de calcul sau între foi de calcul
diferite
Pentru a copia un grafic, va trebui să-l selectaţi şi să apelaţi comanda de copiere prin una
dintre următoarele metode:
� Din meniul Editare alegeţi comanda Copiere ;
� Selectarea combinaţiei de taste Ctrl+C conduce la copierea obiectului selectat;
� Clic dreapta pe grafic, iar din meniul apărut alegeţi comanda Copiere;
� Din bara de instrumente standard alegeţi butonul ;
După ce aţi copiat, trebuie să mergeţi în locul în care vreţi să lipiţi (aceeaşi foaie de calcul sau
altă foaie de calcul pe care trebuie să o deschideţi) şi să alegeţi comanda de lipire prin una dintre
următoarele metode:
� Din meniul Editare alegeţi comanda Lipire ;
� Selectarea combinaţiei de taste Ctrl+V conduce la lipirea obiectului selectat;
� Clic dreapta pe grafic, iar din meniul apărut alegeţi comanda Lipire;
� Din bara de instrumente standard
alegeţi butonul .

Dacă doriţi să mutaţi graficul în cadrul aceleiaşi foi de calcul sau într-o altă foaie de calcul,
procedeul este asemănător cu copierea, cu excepţia faptului că în locul comenzii de copiere se apelează
comanda de decupare, astfel:
� Din meniul Editare alegeţi comanda Decupare ;
� Selectarea combinaţiei de taste Ctrl+X conduce la decuparea obiectului selectat;

� Clic dreapta pe grafic, iar din meniul apărut alegeţi comanda Decupare;
� Din bara de instrumente standard alegeţi butonul ;
După ce aţi decupat va trebui să mergeţi să lipiţi în locul dorit cu ajutorul comenzii de lipire.

Redimensionarea, ștergerea și deplasarea graficelor

Dacă doriţi să modificaţi dimensiunile unui grafic va trebui să-l selectaţi şi să folosiţi butoanele
de control apărute în jurul lui. Vă poziţionaţi cu mouse-ul pe aceste butoane, ţineţi apăsat butonul din
stânga şi deplasaţi în sus, jos, la stânga, la dreapta sau pe diagonală pentru modificarea dimensiunilor
graficului.
Pentru a şterge graficul, trebuie să-l selectaţi şi puteţi să apăsaţi tasta Delete.

Pentru a deplasa graficul trebuie să vă poziţionaţi pe el, iar când obţineţi cursorul sub forma
unei cruciuliţe formate din săgeţi apăsaţi butonul stâng al mouse-ului şi deplasaţi în direcţia dorită.

Imprimarea foilor de calcul

Setarea paginii

Înainte de a trimite la imprimantă foaia de

calcul puteţi să faceţi anumite setări asupra ei.
Aceste setări sunt posibile datorită comenzii
Iniţializare pagină din
meniul Fişier.

Schimbarea orientării şi dimensiunii foii de calcul

Pentru a schimba orientarea paginii sau dimensiunea foii de calcul va trebui să mergeţi
în submeniul Pagină aflat în fereastra care se deschide la apelarea comenzii Iniţializare pagină. În
acest submeniul aveţi următoarele opţiuni pe care le puteţi utiliza:
Orientare – tip Portrait (pagina va fi orientată pe verticală), tip Vedere (pagina va fi
orientată pe orizontală;
 Scalare – se foloseşte pentru încadrarea conţinutului foii de calcul în dimensiunile
unei coli de hârtie. Va trebui să micşoraţi procentul din secţiunea Ajustare sau în
secţiunea Potrivire va trebui să aveţi numărul de pagini pe care doriţi să distribuiţi
conţinutul foii de calcul.
Dimensiune hârtie – puteţi să modificaţi dimensiunea foii de calcul (Letter, A4 etc.).

Modificarea dimensiunilor marginilor paginii

Pentru a schimba marginile foii de calcul trebuie să mergeţi în submeniul Margini din fereastra
Iniţializare pagină. Aveţi posibilitatea să schimbaţi marginile din stânga, dreapta, sus, jos ale foii de
calcul, precum şi centrarea datelor în pagină, pe orizontală şi pe verticală.
 Stabilirea antetului şi subsolului

Dacă mergeţi în submeniul Antet/Subsol din cadrul comenzii Iniţializare pagină veţi putea
să stabiliţi un antet şi un subsol pentru foaia dumneavoastră de calcul.

Pentru a crea un antet trebuie să mergeţi pe butonul Antet particularizat. Se va deschide o

fereastră în care veţi putea defini un antet folosind cele trei secţiuni corespunzătoare:

• secţiunea din stânga pentru definirea părţii din stânga a antetului;

• secţiunea din centru pentru definirea părţii centrale a antetului;
• secţiunea din dreapta pentru definirea părţii din dreapta a antetului.

Pentru a crea un subsol se va merge pe butonul Subsol particularizat. Se va deschide aceeaşi

fereastră ca în cazul antetului.

În cadrul ferestrelor corespunzătoare antetului particularizat şi subsolului particularizat

dispuneţi de o bară de butoane care vă va ajuta să introduceţi anumite elemente atunci când construiţi
un antet şi un subsol.
Formatarea textului din antet şi subsol se face cu ajutorul butonului ;
Introducerea numărului de pagină se face cu ajutorul butonului ;
Introducerea numărului total de pagini din cadrul foii de calcul se face cu butonul ;
Introducerea datei curente se face cu butonul ;
Introducerea orei o realizaţi cu butonul ;
 Scrierea locului de salvare al fişierului se face cu butonul ;

Numele registrului din care face parte foaia de calcul se inserează cu butonul ;
Numele foii de calcul se inserează cu butonul ;
Imagine puteţi să o inseraţi cu butonul ;
Formatarea imaginii inserate în antet sau subsol puteţi să o faceţi cu butonul .

Alte formatări asupra foii de calcul

Dacă mergeţi în submeniul Foaie din fereastra Iniţializare pagină veţi avea posibilitatea să
faceţi câteva setări speciale asupra foii de calcul:
� Puteţi să stabiliţi zona de date care trebuie tipărită în secţiunea Zona de imprimat;
� Puteţi să selectaţi rânduri care să se repete la începutul fiecărei foi de hârtie prin clic în
secţiunea Imprimare titluri, Rânduri de repetat la început şi selectarea rândului care
trebuie repetat;
� Puteţi să selectaţi coloane care să se repete pe fiecare foaie de hârtie prin clic în secţiunea
Imprimare titluri, Rânduri de repetat la început şi selectarea coloanei care trebuie să se
repete;
� Dacă doriţi să se imprime şi liniile de grilă atunci bifaţi butonul Linii de grilă;
� Butonul Titluri rânduri şi coloane va tipări etichetele de rânduri şi coloane;
� Butonul Alb-negru va tipări numai alb-negru.
 Vizualizarea înaintea imprimării

Pentru a vedea cum arată pagina înaintea trimiterii la imprimantă puteţi să alegeţi din
meniul Fişier comanda Examinare înaintea imprimării sau din bara de
instrumente standard puteţi să alegeţi butonul . Pe ecran va apărea foaia de calcul exact în
forma în care va fi tipărită la imprimantă.

Imprimarea foii de calcul

Pentru a trimite la imprimantă conţinutul unei foi de calcul va trebui să mergeţi în meniul Fişier
şi să alegeţi comanda Imprimare . Apăsarea simultană a
tastelor Ctrl+P va conduce la acelaşi rezultat.
La apelarea comenzii se va deschide fereastra Imprimare. În cadrul acestei ferestre se pot face
câteva setări:
� Se poate stabili zona de date care se va imprima din cadrul secţiunii Zonă de imprimat:
dacă se tipăresc toate paginile trebuie bifat butonul Toate, dacă se tipăresc doar anumite pagini
trebuie bifat butonul Pagini, iar în secţiunea De la … la va trebui să specificaţi domeniul de
pagini care se tipăreşte;
� În secţiunea De imprimat puteţi să imprimaţi doar o anumită zonă de date selectate
anterior cu ajutorul butonului Selecţie, sau puteţi să imprimaţi numai foaia de calcul activă sau
se poate imprima tot registrul de lucru cu ajutorul butonului Tot registrul de lucru;
� Puteţi să stabiliţi numărul de copii care se vor tipări în secţiunea Copii, Număr de copii.

Dacă doriţi să
faceţi imprimarea într-
un fişier cu extensia
.prn va trebui să
selectaţi butonul
Imprimare în fişier.
După apăsarea
butonului OK se va
deschide o fereastră
în care va trebui să
denumiţi fişierul în
care se va face
imprimarea;
 O altă metodă prin care puteţi să stabiliţi o anumită zonă de date pe care să o imprimaţi constă
în apelarea comenzii Zona de imprimat, Stabilire zonă de imprimat din meniul Fişier.
Înainte de apelarea comenzii va trebui să selectaţi zona de date pe care o tipăriţi. Apelaţi comanda
de stabilire a zonei de imprimat, apoi puteţi să apelaţi comanda Imprimare pentru a tipări zona
selectată.

Pentru a tipări direct la imprimantă, fără a mai deschide fereastra Imprimare, puteţi să alegeţi
butonul din bara de instrumente de formatare. Datele din foaia de calcul vor fi trimise la
imprimantă folosind opţiunile implicite.

V. REŢELE DE CALCULATOARE

O reţea de calculatoare (computer network) este un ansamblu de calculatoare interconectate

prin intermediul unui mediu de comunicaţie (cablu coaxial, cablu torsadat UTP, fibra optică sau unde
electromagnetice) cu scopul de a utiliza în comun resursele fizice (imprimantă, scanner etc.) şi a
resurselor logice (software de aplicaţie, baze de date, fişiere), existente pe calculatoarele care alcătuiesc
reţeaua.
Deci, un calculator poate accesa echipamentele hardware, datele, programele şi facilităţile
oferite de un alt calculator din acea reţea.

Reţea de calculatoare şi resurse partajate

Conectarea mai multor calculatoare între ele formează o reţea de calculatoare. Conceptul de
interconectare a calculatoarelor pentru a utiliza resursele în comun se numeşte lucru în reţea.
Într-o reţea de calculatoare se pot partaja:
resursele fizice (hardware) care se pot utiliza în comun: unităţile de disc,
imprimantele sau scannerele. Partajarea oferă posibilitatea utilizării în comun a
echipamentelor hardware instalate pe oricare din calculatoarele reţelei de către
utilizatorii care au acces la un calculator conectat în reţea;
resursele logice (software) sunt programele instalate, aplicaţiile, fişierele sau
bazele de date.
Toate reţelele de calculatoare au anumite componete comune. Acestea sunt:
� servere, calculatoare specializate care oferă utilizatorilor reţelei resurse partajate. Serverele pot
fi: de fişiere (muzică, filme, jocuri), de tipărire, de poştă electronică, de pagini web, de
comunicaţii etc.
� clientul sau staţia de lucru (workstation), calculatoarele folosite de utilizatorii unei reţele care
 accesează resursele partajate de server;
� mediul de comunicaţie alcătuit din totalitatea cablurilor, conectorilor şi echipamentelor
folosite pentru a interconecta calculatoarele pentru a forma o reţea.
CLASIFICAREA REŢELELOR DE CALCULATOARE
a. În funcție de tehnologia de transmitere;
b. În funcţie de aria geografică pe care se întind reţelele de calculatoare;
c. În funcție de sistemul de operare.

a. Din punct de vedere al tehnologiei de transmisie, reţelele de calculatoare pot fi împărţite în

două categorii:
reţele de difuzare;
reţele punct-la-punct.
Reţelele de difuzare au un singur canal de comunicaţii care este împărţit de toate maşinile din
reţea. Orice maşină poate transmite mesaje scurte sau pachete, care sunt primite de celelalte maşini. Un
câmp din mesaj sau pachet specifică maşina căreia îi este adresat mesajul. Dacă pachetul îi este adresat,
o maşină prelucrează pachetul, altfel pachetul este ignorat.
Sistemele cu difuzare permit în general şi adresarea unui pachet către toate destinaţiile, prin
utilizarea unui cod special în câmpul adresă. Un sistem cu difuzare suportă, de asemenea, transmisia la
un subset de maşini, operaţie cunoscută sub numele de trimitere multiplă.
Reţelele punct-la-punct dispun de numeroase conexiuni între perechi de maşini individuale.
Pentru a ajunge de la sursă la destinaţie în acest tip de reţea, un pachet ar putea fi nevoit să treacă prin
mai multe maşini intermediare. Datorită faptului că sunt disponibile trasee multiple, cu lungimi diferite,
algoritmii de dirijare a pachetelor sunt foarte importanţi.
b. Din punct de vedere al ariei geografice pe care se întind, reţelele se pot clasifica în:
LAN, MAN, WAN, Internet
reţele locale, LAN (Local Area Network), formate din calculatoare aflate la distanţe relativ
mici, de regulă un departament, o firmă, o clădire;
reţele metropolitane, MAN (Metropolitan Area Network), care acoperă un oraş sau o parte a
unui oraş, de exemplu o universitate având mai multe corpuri, situate la distanţă unul de
celălalt;
reţele extinse, WAN (Wide Area Network), acoperă regiuni întinse, un judeţ, o ţară.
Internetul este o reţea de reţele de calculatoar.

c. Clasificarea reţelelor în funcţie de sistemul de operare.

Într-o reţea de calculatoare pot exista două tipuri de sisteme de operare: sistem de operare client
(Windows 95, Windows 98, Windows XP, etc) şi sistem de operare server (Windows NT Server,
Windows 2000 Server, Windows 2003 Server, Unix, Linux etc). Din punct de vedere al sistemelor de
operare utilizate reţelele se clasifică în:
� Reţele de la egal la egal (peer-to-peer);
� Reţele bazate pe server.
Reţelele de la egal la egal (peer-to-peer) sunt acele reţele în care partajarea resurselor este
facută de către fiecare calculator al reţelei.
Toate resursele sunt puse în comun de către toate calculatoarele reţelei. Aceste reţele au
următoarele caracteristici:
toate calculatoarele sunt egale, fiecare calculator este şi client şi server, neexistând un
calculator responsabil cu administrarea reţelei;
această reţea poate fi formată din maxim 10 calculatoare şi se mai numeşte grup de lucru
sau workgroup;
 implică costuri mici şi de aceea este des utilizată în firmele mici;
se utilizează atunci când nu se impun condiţii privind securitatea datelor.

Reţele bazate pe server (client / server) sunt acele reţele care au în componenţă un calculator
specializat numit server. Serverul poate fi specializat pe diferite servicii pe care le oferă şi pot fi:
servere de fişiere şi de tipărire, de aplicaţii, de poştă electronică etc. Reţele bazate pe server prezintă
următoarele avantaje:
realizează partajarea resurselor;
asigură securitatea accesului la resursele reţelei;
datele din reţea sunt salvate, pentru a se asigura siguranţa lor;
se utilizează în reţelele cu un număr mare de utilizatori.

TOPOLOGII ALE REŢELELOR DE CALCULATOARE

Topologia unei reţele de calculatoare poate fi descrisă din punct de vedere fizic şi logic.
a. Topologia fizică descrie aranjamentul geometric al componentelor unei reţele de
calculatoare, fiind o reprezentare teoretică şi arată forma şi structura unei reţele din punct de vedere
grafic.În domeniul reţelelor locale de calculatoare sunt posibile mai multe topologii, dar trei sunt mai
răspândite:
� topologia stea;
� topologia magistrală;
� topologia inel.
Topologia stea (star) este cea mai utilizată metodă de conectare a calculatoarelor în reţea. În
cadrul acestei topologii calculatoarele sunt conectate la un echipament, care va fi nodul central al
reţelei locale. Acest echipament joacă un rol particular în funcţionarea reţelei, deoarece toate
comunicaţiile dintre calculatoare se vor realiza prin acest nod.
Echipamentul central al reţelei se numeşte hub şi se comportă ca un comutator faţă de
ansamblul reţelei. Cele mai importante caracteristici ale acestei topologii sunt:
� Calculatoarele sunt conectate prin segmente de cablu la echipamentul central, numit
concentrator sau hub (Host Unit Broadcast);
� Calculatoarele nu pot comunica direct între ele, ci doar prin intermediul hub-ului;
� Aceste reţele sunt administrate centralizat;
� Reţelele mari necesită o lungime de cablu mare;
� Dacă echipamentul central se defectează este nefuncţională întreaga reţea;
� Dacă un calculator sau cablul care îl conectează la hub se defectează, nu afectează
funcţionarea reţelei;
� Poate utiliza cablajul telefonic existent într-o organizaţie sau instituţie;
� Topologia presupune o comunicaţie punct la punct, adică datele transmise de un calculator
sunt recepţionate doar de calculatoarul căruia îi sunt destinate;
� Prezintă avantajul unei foarte mari fiabilităţi în funcţionare.
Topologia stea este utilizată pentru realizarea reţelelor locale cu cablu torsadat, a cărui lungime
nu trebuie să depăşească 100 m.
A devenit cea mai utilizată topologie, ca urmare a scăderii preţului echipamentelor de
conectare. Astăzi echipamentul de concentrare cel mai utilizat este comutatorul sau switch-ul.

Marele avantaj al utilizării switch-ului este că permite realizarea simultană a mai multor legături
între calculatoarele reţelei locale.
Echipamentul central se conectează prin fire separate la fiecare calculator.

Reţea locală cu topologia stea

Atunci când un calculator vrea să comunice, trimite datele nodului central. Acesta va retrimite
datele către staţia destinaţie. Dezavantajul acestei topologii este costul echipamentului de concentrare a
traficului într-un nod central.
Defectarea echipamentului din nodul central determină nefuncţionarea întregii reţele. Un alt
dezavantaj este necesarul mai mare de cabluri decât în cazul topologiei magistrală. Întreruperea unei
legături între un calculator şi nodul central nu va afecta decât respectivul calculator.
Topologia magistrală (bus) sau liniară este cea mai simplă metodă de conectare a
calculatoarelor într-o reţea.
Cele mai importante caracteristici ale acestei topologii sunt:
� Mediul de comunicaţie constă dintr-un cablu coaxial, numit magistrală, care conectează
toate calculatoarele din reţea;
� Este o topologie pasivă, deoarece doar calculatoarele transmit date;
� La un moment dat, un singur calculator poate transmite date;
� Dacă un calculator se defectează, el nu afectează restul reţelei, cu condiţia ca placa de
reţea a calculatorului respectiv să nu fie defectă;
� Prezintă dezavantajul că dacă se întrerupe cablul magistralei, întrega reţea nu
funcţionează;
� Este o topologie care presupune o comunicaţie multipunct, datele transmise de un
calculator sunt recepţionate de toate calculatoare din reţea;
� Prezintă avantajul unui cost redus. Cablul coaxial este ieftin şi în cantitate mică, iar
conectorii bnc au un cost scăzut.
 În topologia magistrală calculatoarele sunt dispuse liniar, partajând acelaşi mediu fizic. În
momentul în care o staţie vrea să transmită date, acestea sunt depuse pe mediul de transmisie care este
comun tuturor calculatoarelor din reţeaua locală.
Datele sunt recepţionate de toate calculatoarele din reţea.
Topologia magistrală nu necesită echipamente de comunicaţie suplimentare, ceea ce determină
un cost redus.
Performanţele reţelelor bazate pe această topologie descresc foarte rapid pe măsură ce numărul
staţiilor creşte.
Un alt dezavantaj este acela că o întrerupere în oricare punct al magistralei duce la defectarea
întregii reţele.
Topologia inel (ring) este cea mai modernă metodă de conectare a calculatoarelor în reţea.
Reţelele care utilizează acestă topologie au calculatoarele legate unul după celălalt, ultimul calculator
fiind conectat cu primul. Cele mai importante caracteristici ale acestei topologii sunt:
Conectarea calculatoarelor se face printr-un cablu în formă de inel, adică nu există capete
libere;
Este o topologie activă, deoarece calculatoarele regenerează semnalul şi apoi transferă datele
în reţea. Fiecare calculator funcţionează ca un repetor, pentru că amplifică semnalul şi apoi îl
transmite mai departe. Numai în situaţia în care calculatorul este destinatarul datelor,
calculatorul recepţionează datele;
Mesajul transmis de către calculatorul sursă este retras din buclă de acelaşi calculator, dacă
după parcurgerea buclei nu a fost reţinut de un alt calculator;
Are dezavantajul că dacă se defectează un calculator, reţeaua nu mai funcţionează;

Topologia inel este utilizată la realizarea reţelelor metropolitane MAN, deoarece mediul de
transmisie utilizat este fibra optică.
Datorită proprietăţilor acestui mediu de transmisie (atenuarea foarte mică), lungimea unui
tronson de fibră optică este de 2 Km. Conectorii folosiţi sunt SC sau ST.
Topologia inel se realizează prin legarea fiecărui calculator de alte două calculatoare, formând
un cerc. Datele expediate de un calculator vor fi transportate rând pe rând de fiecare calculator
intermediar, până ce ajung la calculatorul destinaţie.
Pentru a stabili care calculator are dreptul să transmită şi care doar retransmite, se foloseşte un
jeton.
Pentru creşterea fiabilităţii şi performanţelor se pot utiliza două inele. Topologia logică inel se
construieşte ca o topologie fizică stea, adică fibrele optice sunt concentrate într-un hub.

Topologia de tip switch. Comutatorul este un dispozitiv multiport care detectează adresele
fizice (MAC – Medium Acces Control) şi le păstrează într-o tabelă internă, creându-se căi comutate
temporare între sursă şi destinaţie. Acest tip de dispozitiv aduce cu sine îmbunătăţiri în creşterea lăţimii
de bandă agregate şi reducerea numărului de dispozitive care îşi partajează lăţimea de bandă
disponibilă.

În afara topologiilor standard, există şi alte posibilităţi de a realiza reţele de calculatoare.

Pentru reţele mai mari se pot folosi combinaţii ale topologiilor standard. Cele mai folosite
topologii obţinute prin combinarea topologiilor de bază sunt:
topologia magistrală-stea (bus-star) care se obţine prin conectarea mai multor reţele cu
topologie stea, prin intermediul unor magistrale din cablu coaxial. Această topologie prezintă atât
avantaje, cât şi dezavantaje. Dacă un calculator se defectează, acesta nu va afecta buna funcţionare
a reţelei. Dacă se defectează un concentrator, toate calculatoarele conectate la el vor fi incapabile
să mai comunice cu restul reţelei. Defectarea magistralei conduce la nefuncţionarea reţelei pe
ansamblul ei, dar fiecare reţea locală realizată în topologie stea este funcţională;
topologia inel-stea (ring-star) este asemănătoare topologiei magistrală - stea. Deosebirea constă
în faptul că la acestă topologie, conectarea concentratoarelor se realizează în inel. Avantajele şi
dezavantajele privind funcţionarea acestui tip de topologie sunt identice cu cele ale topologiei
magistrală – stea;
topologia stea extinsă (extended star) este o variantă a topologiei stea, în care există un
concentrator care este nodul central. Reţelele locale sunt realizate cu topologia stea. Fiecare
concentrator al reţelelor locale este conectat la nodul central. Altfel spus, nodurile centrale ale mai
multor reţele locale realizate în topologie stea sunt legate într-un hub care este nodul unei reţele
stea extinsă;
topologia ierarhică (hierarchical) este topologia prin care un calculator se leagă la mai multe
calculatoare, aflate pe un nivel inferior. Calculatoarele comunică între ele numai prin intermediul
calculatorului aflat la nivelul superior;
topologia completă (mesh) presupune conectarea fiecărui calculator cu toate celelalte
calculatoare din reţea. Este cea mai performantă şi mai fiabilă structură, însă chiar şi pentru un
număr redus de calculatoare nu este practică, datorită numărului mare de interfeţe necesare şi
volumului impresionant de cabluri care trebuie folosit.

b. Topologia logică (sau topologia semnalului), pe de altă parte, desemnează modalitatea în

care semnalul circulă în reţea, modalitatea în care datele circulă în reţea, de la un dispozitiv la altul,
fără a ţine seama de legăturile fizice între dispozitive.
Topologiile logice au o strînsă legătură cu protocoalele de reţea, care specifică modalitatea de
transmisie a datelor în reţea.
Unul dintre parametrii cei mai importanţi este debitul de informaţie (lăţimea de bandă, viteză).
Acesta se măsoară în biţi pe secundă, (bps).

De regulă, viteza de comunicaţie între două calculatoare (atât cea teoretică cât și cea practică)
scade pe măsură ce creşte distanţa dintre ele; siguranţa şi stabilitatea legăturii scad și ele cu creşterea
distanţelor.
Trebuie făcută distincţia între viteza teoretică şi viteza reală de comunicare, care poate fi în
unele cazuri cu mult mai mică, în funcţie de încărcarea reţelei, de numărul altor reţele care trebuie
traversate și de încărcarea acestora şi de întârzierile care pot apare.
 MEDII FIZICE DE REALIZARE AL REŢELEI

Conductori metalici.
Cablul coaxial. Constă dintr-un fir central învelit într-o izolaţie, ecranat cu o reţea de fire
metalice, protejat de o manta izolatoare. Distanţa maximă la care pot fi folosite este 200 m, în unele
cazuri chiar 500 m.

Cablurile twisted-pair (perechi de fire răsucite). Sunt folosite pe scară largă în reţelele de
calculatoare. De obicei se folosesc mai multe (2 sau 4) perechi de fire răsucite (cele două fire ale unei
perechi sunt răsucite unul în jurul celuilalt, iar perechile sunt răsucite unele în jurul altora). Vitezele
obţinute sunt de 10 Mbps, 100 Mbps sau 1Gbps, iar distanţele sunt limitate la 100 m.

Linii telefonice. Foarte multe conexiuni la Internet (mai ales ale persoanelor fizice) se
realizează folosind liniile telefonice. Calculatoarele se conectează la linia telefonică prin modem, iar
apoi unul din calculatoare îl sună pe celălalt (dial-up). Se obţin viteze de 33 Kbps sau 56 Kbps, la
distanţe teoretic nelimitate (semnalul trece prin centralele telefonice, unde este recondiţionat). Pentru
linii telefonice de distanţe mici (maxim câţiva km), se pot folosi modemuri DSL, care cresc viteza până
la 2 Mbps sau chiar mai mult.
Liniile telefonice ISDN, care oferă mai multe linii de telefon și mai multe fluxuri de date şi
astfel posibilitatea de conectare la Internet şi de apeluri vocale în acelaşi timp. Viteza unui flux ISDN
de bază este de 64 Kbps, iar folosind mai multe fluxuri se pot atinge 2 Mbps.

Unele telefoane celulare pot fi folosite pentru conexiunile dial-up. Viteza unui modem inclus
într-un telefon mobil GSM este de 9.6Kbps, iar folosind tehnologia GPRS se pot obţine viteze de 171
Kbps.
Cablu TV. O modalitate practică și accesibilă este folosirea cablului televiziunii prin cablu
pentru servicii Internet (bineînţeles, dacă firma respectivă oferă aceste servicii). Vitezele sunt în
intervalul 500 Kbps ... 2.5 Mbps, cu un maxim potenţial teoretic de 27 Mbps.
Fibra optică. Constă din două sau mai multe fire de sticlă foarte pură, învelite într-un strat de
sticlă cu un coeficient de refracţie mai mic şi mai multe învelişuri de întărire și protecţie. Este liderul în
ceea ce priveşte lăţimea de bandă şi distanţele maxime de comunicare, la un preţ pe măsură. Este
folosită mai ales pentru reţelele MAN şi WAN, şi mai ales de către furnizorii de servicii Internet (ISP –
Internet Service Provider). La distanţe de câţiva Km se pot obţine viteze de peste 1 Gbps.

Unde radio. Conexiunile radio uzuale (în banda de 2 GHz) „bat” la distanţe de câţiva Km, cu
debite de 11 Mbps. În momentul de faţă rămâne încă de rezolvat problema securităţii comunicaţiilor
wireless.
Transmisiile prin satelit se realizează de asemenea prin unde radio, la distanţe continentale şi
intercontinentale, cu viteze de la 500Kbps până la 50 Mbps pentru utilizatori.
 Undele infraroşii se folosesc pentru transmiterea ocazională de date pe distanţe mici (30 cm),
la viteze de 115 Kbps sau 4 Mbps.
ECHIPAMENTE ACTIVE DE REŢEA : SWITCH, ROUTER, MODEM,
SERVER.
O reţea presupune mai mult decât calculatoare și cabluri, mai ales dacă este conectată cu alte
reţele. Sunt necesare diferite echipamente pentru conectarea intra- şi inter- reţele.
Elementele de conectare sunt cele care asigură legătura dintre calculatoarele unei reţele.
Elementele de conectare au dispozitive emiţătoare şi receptoare pentru a realiza schimbul de informaţii
dintre calculatoarele conectate în reţea. Cele mai importante elemente de conectare sunt:
 placa de reţea (network interface card) este un element de conectare care are rolul de a
conecta calculatorul la o reţea locală. Plăcile de reţea funcţionează ca interfaţă fizică între calculator
şi cablul de reţea. Ele sunt instalate într-unul din sloturile de expansiune ale calculatorului sau
serverului de reţea. După ce placa a fost instalată, se conectează cablul de reţea pentru a realiza
legatura fizică între calculator şi restul reţelei;
 modemul este un element de conectare prin care un calculator se conectează la o reţea,
cel mai uzual la reţeaua Internet. Modemul conectează calculatoare aflate la distanţă mare prin
utilizarea unei linii telefonice. Pentru a transmite datele prin linia telefonică, modemul
face conversia semnalelor digitale din calculator în semnale analogice. Datele primite de
modem de la calculator sunt adaptate la parametrii fizici şi tehnici ai reţelei telefonice şi
trimise pe linia telefonică. Modemul destinaţie va prelua biţii de pe linia telefonică şi îi va
transmite calculatorului destinaţie;
 hubul este un dispozitiv de reţea cu mai multe porturi, care este utilizat pentru
realizarea reţelelor de calculatoare folosind topologia stea. Hub-ul amplifică semnalul
primit de la un calculator şi îl distribuie către toate celelalte calculatoare din reţea. Ceea ce se
recepţionează la unul din porturile hub-ului va fi regenerat şi retransmis către toate celelalte
porturi. Un hub se foloseşte şi în cazurile în care distanţa dintre două componente ale reţelei
este mai mare decât distanţa maxim admisă, pentru a reface parametrii fizici ai semnalului care
transportă datele;
 puntea (bridge) este utilizată pentru legarea a două reţele independente. Un bridge are
două
porturi prin care se conectează cele două reţele. Cadrele de date trimise dintr-o reţea spre o altă
reţea vor fi preluate de către bridge din reţeaua expeditoare şi transmise în reţeaua destinatară.
Cadrele care au şi adresa expeditorului şi adresa destinatarului în aceeaşi reţea nu vor traversa
bridge-ul. Fiecare adaptor de reţea are o adresă unică, iar decizia se ia după examinarea adresei
destinatarului;
 comutatorul de reţea (switch-ul) este un dispozitiv de reţea utilizat pentru
interconectarea calculatoarelor, pentru a forma o reţea cu topologie stea. Switch-ul amplifică
semnalul primit de la calculatorul emiţător şi îl transmite unui singur calculator din reţea,
calculatorul destinaţie. Un switch poate fi folosit şi ca un bridge cu mai multe porturi. În acest
caz, la porturile switch-ului se conectează reţele locale. Un cadru de date recepţionat la unul
din porturi va fi analizat pentru a se decide pe care port să fie retransmis. Datorită direcţionării
datelor doar către un singur port, o reţea construită cu switch-uri are performanţe semnificativ
mai bune decât o reţea construită cu hub-uri;
 ruterul (router) este utilizat pentru interconectarea reţelelor LAN într-o reţea mai
mare, numită WAN. Are mai multe interfeţe, fiecare conectată la o reţea diferită. La
recepţionarea unui pachet de date pe o interfaţă, ruterul despachetează datele pentru a verifica
adresa destinaţie, apoi le reîmpachetează şi le transmite pe interfaţa corespunzătoare. Fiecare
 calculator are o adresă unică şi fiecare reţea are propria adresă, iar ruterul verifică cărei reţele
aparţine adresa destinaţie;
 porţile (gateway) sunt nodurile reţelei locale de calculatoare, care permit calculatoarelor
din reţelele locale să comunice cu calculatoare din alte reţele locale situate la distanţă.
Termenul de server este folosit atât din punct de vedere fizic cât şi logic. Un program server
este un program care asigură diverse servicii (de comunicaţie, de stocare, de calcul) calculatoarelor
dintr-o reţea sau utilizatorilor acestora (clienţi). Un calculator server este un calculator pe care
rulează unul sau mai multe programe server; uzual, un server are performanţe superioare restului
calculatoarelor (staţiilor de lucru).
INTERNET

Internetul a fost dezvoltat de către o agenţie finanţată de către guvernul Statelor Unite, numită
Advanced Research Projects Agency (ARPA), în anii ’60.
Cuvântul „internet” se referă la setul de reguli (sau protocoale ale Internetului) prin care două
reţele de calculatoare pot schimba informaţii între ele, indiferent de sistemul de operare folosit. La
început, aceste protocoale ale Internetului erau folosite la comunicarea între reţeaua civilă ARPANET,
care lega universităţi şi centre de cercetare, și reţeaua militară MILNET:
Internetul, aşa cum este cunoscut, este un simplu set de instrucţiuni care permite calculatoarelor
să comunice între ele, indiferent de locaţia lor sau de model. Internetul oferă o paletă foarte variată de
servicii, amintind e-mail-ul, servicii de ştiri, administrare la distanţă etc.
Internet - rețea foarte mare de calculatoare care conecteaza între ele milioane de rețele mai mici
din lumea întreagă. La rețeaua Internet pot fi conectate toate tipurile de calculatoare. Toate
calculatoarele conectate la Internet pot face schimb de informații între ele.
Această rețea nu este controlată de nici un guvern sau organizație și nu există un administrator
sau un supervisor unic al rețelei.
Informația circulă în rețeaua Internet sub formă de pachete. Fiecare pachet are un expeditor și
un destinatar.
Pachetul (packet) - este format din informația propriu-zisă și informațiile de control care conțin
adresa destinatarului și adresa expeditorului. Informația de control este memorată în antetul pachetului.
Protocolul de comunicare - reprezintă un set de reguli prin care se asigură schimbul de date și
de mesaje între două calculatoare între care s-a stabilit o legatură fizică. El stabileste un limbaj comun
de dialog și o disciplină a conversației.
Protocol TCP- Transmission Control Protocol - împarte mesajul în unități de date,
numerotează pachetele unui mesaj și reface mesajul, la destinație, din pachete.
Comutarea de pachete (packet switching) - este cea mai răspândită tehnică folosită în
transmiterea datelor în rețele de arie largă. Ea se bazează pe separarea calculatoarelor după funcții:
calculatoare cu funcții de aplicație și calculatoare cu funcții de comunicații.
Internet Protocol - rețelele care formează Internetul pot folosi fiecare în parte un anumit
protocol de comunicare între propriile calculatoare, dar între ele rețelele nu pot folosi decât un singur
protocol. Acest protocol se numeste Internet Protocol (IP)
Pentru ca toate calculatoarele conectate la Internet să se găsească, ele trebuie să aibă nişte nume
unice, nume ce sunt formate dintr-un şir lung de cifre care defineşte poziţia calculatorului.
Pentru a fi mai uşor oamenilor, şirul de numere este înlocuit cu o adresă, spre exemplu:
www.google.com. Ultima parte a adresei, „.com”, reprezintă domeniul de bază. Astfel există mai multe
domenii de bază, în funcţie de scopul site-ului:
• com: organizaţie comercială
• edu: instituţie educativă
• gov: departament guvernamental
• mil: militar
 • org: organizaţie non-profit
• tv: televiziune
Pe lângă aceste câteva domenii de bază care definesc scopul site-ului, mai există o listă foarte
mare de domenii care reprezintă locaţia. Astfel, fiecărei ţări i-a fost alocat un domeniu: Romania are
.ro, Ungaria are .hu, Marea Britanie are .uk etc.

PROTOCOALE DE COMUNICARE INTERNET Adrese internet, IP

Pentru a se putea înţelege între ele, calculatoarele trebuie să respecte anumite reguli de
comunicare. Un set de astfel de reguli formează un protocol. Există mai multe protocoale și categorii de
protocoale, după cum definesc aspectele fizice, de dialog, de iniţiere şi terminare a comunicării etc.
Procesul de încărcare pe un calculator a unei pagini web presupune folosirea a numeroase
protocoale: protocolul de transmitere a paginii web, protocolul de realizare şi menţinere a conexiunii
dintre server și client, protocolul de transmitere a datelor pe Internet, protocoalele de comunicare în
reţelele locale ale browser-ului şi serverului şi poate multe altele.
Unele protocoale definesc modul fizic de transmitere al datelor pe un anumit mediu fizic: cum
se începe şi cum se încheie o transmisie, viteza de transmitere a biţilor, modul de diferenţiere a bitului 0
(zero) de bitul 1 (unu), depistarea şi tratarea erorilor etc.
Alte protocoale definesc dialogul dintre calculatoare: când anume poate un calculator să înceapă
transmiterea datelor, ce se întâmplă dacă două calculatoare vor să transmită simultan, cum trebuiesc
datele împărţite în cadre de date, ce se întâmplă dacă datele ajung eronate etc.
Alte protocoale definesc modul de realizare a conexiunii dintre două calculatoare: pe unde vor
trece datele de la expeditor la destinatar, cum anume se va iniţia și încheia dialogul, ce se va întâmpla
dacă datele sau parte din ele nu ajung la destinatar sau ajung eronate, cum sunt împărţite datele în
pachete de date.
În final, alte protocoale definesc dialogul dintre aplicaţii: cum anume se formulează o cerere de
servicii şi în ce mod se poate primi răspunsul, cum sunt transmise datele, cum se verifică autenticitatea
și integritatea datelor etc.
Un protocol anume poate descrie funcţionarea unui nivel, a unei părţi a unui nivel sau a mai
multor niveluri.
Aceste niveluri sunt:
1. Aplicaţie, defineşte modul de interacţiune cu programele, client sau server.
2. Prezentare, descrie modalitatea de codare și formatul datelor.
3. Sesiune, descrie modul de stabilire, menţinere şi încheiere a unei sesiuni de dialog.
4. Transport, descrie modul și parametrii de transport a datelor, asigurând fiabilitatea.
5. Reţea, descrie modul de trecere dintr-o reţea în alta, transmiterea pachetelor de date.
6. Legătura de date, descrie modul de identificare al destinatarului şi expeditorului, transmiterea
cadrelor de date.
7. Fizic, descrie parametrii fizici ai mediului de comunicaţie și al semnalelor, transmiterea biţilor de
date.
Informaţiile vor circula pe calculatorul expeditor de la nivelul aplicaţie până la nivelul fizic,
trecând prin etapele date – pachet – cadru – biţi; biţii vor fi trimişi pe legăturile fizice; la calculatorul
destinatar, biţii sunt regrupaţi în cadre, cadrele vor reface pachetele, care vor fi despachetate pentru a
reconstitui datele.
IP înseamnă Internet Protocol. TCP/IP este acronimul Transmission Control Protocol over
Internet Protocol. Însăşi denumirea lui/lor semnifică faptul că a fost conceput pentru folosirea lui în
reţele interconectate.
Fiecare calculator care este conectat la Internet are (cel puţin) o adresă, utilizată de protocolul
IP pentru identificarea sursei şi destinaţiei comunicării; aceasta se numeşte adresă IP.
Adresele IP sunt formate din patru numere între 0 și 255 separate prin „.” (punct). Adresele IP
sunt alocate la cerere de către anumite organizaţii, astfel încât adresele IP sunt unice în lume. Pentru
uşurinţa manipulării adreselor IP, ele au fost grupate în mai multe clase:
Adresele de clasă A permit definirea a 127 de reţele a câte 16 milioane de calculatoare
Adresele de clasă B permit definirea a 16000 reţele a câte 65000 calculatoare
Adresele de clasă C permit definirea a 2 milioane de reţele a câte 250 calculatoare
Calculatoarele sunt identificate dacă fac parte sau nu din aceeaşi reţea pe baza unei măşti de
reţea. Folosirea acestei măşti de reţea permite de asemenea împărţirea unei reţele în mai multe
subreţele. Pe baza adreselor calculatoarelor din reţea și a măştii de reţea se poate construi o adresă a
reţelei.
Fiecare calculator de pe Internet are o adresă unică, formată din 4 cifre. Calculatoarele și
echipamentele de dirijare a pachetelor de date se descurcă de minune cu cifrele, dar unui om îi este
mult mai uşor să ţină minte www.yahoo.com decât 66.218.71.94. În consecinţă fiecare reţea de
calculatoare a primit un nume de domeniu, iar fiecare calculator din reţea a primit un nume de host
(gazdă) în cadrul domeniului.
Există câte un domeniu alocat pentru fiecare ţară (.ro = România) și câteva domenii generice
(com = comercial, edu = educaţional, org = diverse organizaţii etc.). În cadrul acestora se pot crea
domenii, de exemplu www.usv.ro sau www.yahoo.com.
Pentru traducerile între adresele IP și numele calculatoarelor se foloseşte un serviciu numit
DNS (Domain Name Server).
Fiecare reţea are una sau mai multe legături cu alte reţele. Calculatoarele care fac legătura cu o
altă reţea se numesc gateway.
Protocolul HTTP
Browserele web şi serverele vorbesc un protocol de aplicaţie care rulează pe vârful lui TCP/IP,
folosindu-l simplu ca o cale de a trimite şiruri de octeţi înainte şi înapoi. Acest protocol este numit
HTTP (Hyper-Text Transfer Protocol).
Designul Internetului are o regulă generală, aceea este că toate părţile ar trebui să fie pe cât de
simplu şi accesibil oamenilor posibil. HTTP folosește comenzi simple, este un protocol sigur, de tip
cerere/raspuns.
Serviciul DNS
DNS (Domain Name System) - este un sistem folosit în Interent pentru a traduce numele
domeniilor în adresa IP corespunzătoare. Traducerea numelui de domeniu în adresa IP este asigurată de
funcția de interogare (Query) a serverului DNS, operațiunea în sens invers fiind asigurată de funcția de
publicare (Publishing).
Deoarece este mai ușor să se rețină o adresa web de forma www.cursuri.ro decât adresa IP
asociată – 91.255.255.31, a fost necesar un mecanism ca să traducă adresele IP în denumirea asociată și
invers.
Internetul este divizat în câteva sute de zone de nivel superior, numite domenii, fiecare domeniu
cuprinzând subdomenii sau/și sisteme gazdă, rezultând o reprezentare arborescentă a DNS. Domeniile
sunt de două categorii:
1. Generice:
• com -comercial
• edu -instituții de educație
• gov -guvernul SUA
• mil -armata SUA
• int -organizații internaționale
• org -organizații nonprofit
2. De țări : fiecare țară are alocat un domeniu ( ro –Romania, hu – Ungaria, it – Italia, de –
Germania, fr – Franța, etc.)
Fiecare adresă este dată de drumul parcurs în arbore de la mașina respectivă și până în rădăcina
arborelui, componentele fiind separate prin punct.Componentele numelor pot avea maxim 64 de

caractere, iar întregul nume nu poate depăși 255 de caractere. Fiecare domeniu controlează cum sunt
alocate adresele în subdomeniile sale.

Protocolul FTP
FTP este acronimul pentru File Transfer Protocol (Protocolul de Transfer al Fișierelor ) și este
cea mai folosită metodă pentru transferul fișierelor de la un computer la altul, prin intermediul
Internetului.
FTP se foloseşte atunci când:
1. Se transferă (upload) pentru prima dată fişierele de la calculatorul personal către un server
FTP. Procedura este asemănătoare cu copierea unor fişiere dintr-un director în altul, pe un calculator.
2. Se înlocuieşte un fişier sau o imagine.
3. Se încarcă (download) fişiere de pe un alt computer: dacă interesează anumite fişiere de pe
serverul gazdă se poate alege opţiunea download pentru a le putea transfera într-un anumit director de
pe calculatorul propriu.
4. Se permite accesul unei alte persoane pentru a încărca un fişier dintr-un anumit site.
MIJLOACE DE CĂUTARE INTERNET
Serviciul de căutare în Web este gratuit. Serviciile de căutare automată nu cer utilizatorilor să
plătească pentru fiecare căutare, deoarece folosesc reclamele publicitare pentru a obține venituri.
Concepte ale serviciului Web:
Informația este organizată sub formă de pagini. Acestea se mai numesc și documente Web și
sunt formate din documente html și din fișierele asociate- pentru afișarea informațiilor în format
multimedia .
Situl Web este format dintr-o colecție finită de pagini Web conexe impreună cu alte elemente
asociate care se referă la subiecte înrudite și care sunt interconectate prin legături.
Spațiul Web este zona din Internet prin care se deplasează un utilizator atunci când lucrează cu
serviciul Web.
Browser
Program client folosit pentru a avea acces la serviciul Web. Spre deosebire de alte programe
client, integrează accesul la mai multe servicii din Internet într-un singur sistem de navigare unitar.
Browserul oferă, în general, următoarele facilități:
Deplasarea printre documentele html din serviciul World Wide Web, din alte servicii
sau de pe calculatorul propriu- și vizualizarea lor;
Urmărirea legăturilor dintre documentele html;
Copierea informațiilor în fișiere pe propriul calculator;
Folosirea unui mecanism de căutare a informației;

Folosirea “semnelor de carte” și a istoricului – pentru găsirea rapidă a informațiilor;

Accesul la celelalte servicii de informare;
Accesul și la alte servicii Internet: poșta electronică, serviciul de știri, serviciul ftp;
Browsere:
Mosaic - a fost creat de NCSA și a fost primul browser cu interfață grafică. Are variante pentru
calculatoare IBM-PC care folosesc Windows și pentru calculatoarele Macintosh.
Netscape Navigator - a fost creat de Nescape Communication Corporation. Este mai
performant decat Mosaic. Poate fi folosit cu mai multe sisteme de operare, inclusiv Windows.
Internet Explorer - a fost creat de Microsoft și inclus în sistemul de operare Windows ca
program utilitar.
 Mecanisme pentru regăsirea informației puse la dispoziția utilizatorului de serviciu
Web:
Serviciul de navigare: permite găsirea informațiilor prin două metode: după adresa URL a
paginii de Web și prin urmărirea hiperlegăturilor prin documente.
Serviciul de căutare automată: utilizatorul furnizează cuvinte cheie, expresii sau alți descriptori
ai informației căutate.
Metoda cea mai simpla de a avea acces la un motor de căutare este folosirea unui portal.
Portalul este un server Web care conține legături cu multe situri și pe care uilizatorul îl poate
folosi ca punct de pornire atunci când se conectează la rețeaua Internet. El este creat de un furnizor de
servicii Internet și oferă utilizatorului un pachet de servicii și resurse.
Funcţia de documentare
Funcția de documentare și informare a rețelei Internet este asigurată prin intermediul unui
serviciu de informare și documentare. Scopul unui astfel de serviciu este de a permite utilizatorului să
găsească informația dorită fără să cunoască adresa de Internet a informației și calculatorul pe care se
găsește.
Cel mai important serviciu de informare și documentare este World Wide Web sau prescurtat
Web, WWW sau W3. World Wide Web este un mecanism care folosește conceptul hipermedia pentru
a lega o colecție de zeci de milioane de documnte cu informații, ce sunt păstrate pe calculatoarele
răspândite în toată lumea.
Acesta prezintă două avantaje: permite căutarea în întreg spațiul Internet și ușurează căutarea
prin stabilirea unor legături între informații. Este motorul dezvoltării rețelei Internet.
Motoare de căutare
Motoarele de căutare (search engines) sunt realizate cu ajutorul unor baze de date de volum
mare, în care sunt stocate informaţii referitoare la paginile web.
 Pentru a căuta o anumită informaţie într-un motor de căutare, trebuie formulată o interogare
alcătuită din cuvinte sau expresii având sensul cât mai apropiat de ceea ce se doreşte să se afle (cuvinte
cheie).
În urma interogării, motorul de căutare examinează baza lui de date şi returnează o listă cu un
numă mare de legături către site-uri web care conţin cuvântul cheie sau expresia folosită.
Din lipsa de spaţiu această listă este însă fragmentată, astfel încât nu vor apărea mai mult de 10
sau 20 de legături pe fiecare pagină, aşezate în ordinea relevanţei, în funcţie de un algoritm specific
fiecărui motor de căutare. Restul legăturilor apar pe paginile următoare.
Orice motor de căutare are 3 elemente majore :
 Primul este robotul, (mai este numit și păianjen sau vierme). Robotul este un program
care vizitează paginile web, le citeşte şi apoi urmăreşte legăturile către alte pagini. Multe
dintre paginile vizitate îşi pot modifica după un anumit timp conţinutul, se pot adăuga
noi legături sau unele pagini pot dispărea definitiv. De aceea roboţii se întorc după un
anumit interval de timp şi vizitează din nou site-ul, cautând eventualele schimbări care
apar. Aceste programe au o capacitate extraordinară de a citi şi de a prelucra date (ele
au capacitatea de a citi 1 GB de text pe secundă, respectiv 3 milioane de pagini pe zi).
 Toate informaţiile preluate de robot, cuvinte cheie sau porţiuni de text din paginile
vizitate sunt trecute în cel de-al doilea element al motorului de căutare, numit index sau
catalog. Acesta este similar unei baze de date imense în care se află informaţii despre
fiecare pagină web găsită de robot. Această pagină apare în catalog ca o nouă
înregistrare, care va conţine titlul şi adresa paginii respective, cuvinte cheie folosite,
legăturile dintre alte pagini, precum şi porţiuni de text, care pot fi însă diferite de la un
motor de căutare la altul. Dacă robotul găseşte schimbări într-o pagină web, atunci
indexul este actualizat cu noile informaţii. Deci, o pagină web poate să fie vizitată de
robot, dar este posibil ca ea să nu fie încă „indexată”. În acest caz pagina nu este
disponibilă la o eventuală căutare.
 Al treilea element esenţial este software-ul de căutare, un program care permite
căutarea printre milioanele de pagini înregistrate în index precum şi afişarea rezultatului
sub forma unei liste de legături, în ordinea pe care el o consideră cea mai relevantă.
În tabelul următor sunt prezentate câteva dintre cele mai cunoscute motoare de căutare :
Motoare de căutare internaționale Motoare de căutare naționale
www.google.com www.google.ro
www.yahoo.com www.start.ro
www.lycos.com www.cauta.ro

www.askjeeves.com www.clic.ro
www.GoTo.com www.index.ro
www.looksmart.com www.gofind.ro
www.altavista.com www.nettop.ro

POȘTA ELECTRONICĂ (e-mail)

Poşta electronică este una din tehnologiile care au revoluţionat comunicaţiile spre sfârşitul
secolului XX. Iniţial poşta electronică a funcţionat doar între utilizatorii aceluiaşi server mainframe,
urmând ca odată cu dezvoltarea reţelelor să poată fi trimise mesaje și între calculatoare.
Avantajele poștei electronice faţă de poşta clasică:
• este mult mai rapidă.
• este mult mai ieftină.
 • este mai comodă.
Dezavantaje:
• este mult mai simplu de falsificat identitatea.
• nemaifiind vehiculate hârtii care trec din mâna expeditorului în cea a destinatarului,
arhivarea şi păstrarea necesită operaţiuni.
• confidenţialitatea totală a mesajelor este greu de obţinut. Există însă posibilitatea
criptării mesajelor (şi clasice, şi electronice).
• primirea scrisorii nu garantează automat citirea ei.
• prin poşta clasică se pot trimite bombe şi antrax, prin poşta electronică pot fi trimişi
viruşi şi viermi informatici.
Adrese de poştă electronică
La fel cum poşta clasică utilizează adrese poştale, aşa şi poşta electronică foloseşte adrese de
poştă electronică. Se folosesc căsuţe poştale pentru utilizatori şi servere de primire şi de distribuire a
mesajelor (oficii poştale).
O adresă tipică de e-mail are forma utilizator@subdomeniu.domeniu, în care utilizator este
numele de utilizator al destinatarului, iar domeniu este un domeniu IP.
Programele de poştă electronică folosesc liste (addressbook) pentru memorarea adreselor de
poştă electronică, utilizatorul selectând din listă doar numele persoanei cu care vrea să comunice.
FOLOSIREA POŞTEI ELECTRONICE
 Avem nevoie de un calculator, de o conexiune Internet, de un program de poştă electronică
(Outlook, Netscape Messenger, Eudora, PhoenixMail) și de o adresă proprie de poştă electronică.
TRIMITEREA SCRISORILOR
Trimiterea unei scrisori electronice este foarte simplă, sunt necesare doar o adresă proprie de
email pentru expeditor (este obligatorie specificarea expeditorului) şi adresa de email a destinatarului.
Uzual, programele de poştă electronică cer completarea unor informaţii:
• to (către), adresa de email a destinatarului. Se pot trece mai multe adrese, separate prin
virgule.
• cc (carbon copy, copie la indigo), adresa de email a unui alt destinatar (o adresă sau mai
multe). O copie a mesajului va fi trimisă şi la aceste adrese. Aceste adrese sunt vizibile destinatarilor.
• bcc (blind carbon copy, copie indigo oarbă), alte adrese de email care vor primi mesajul, fără
însă ca pentru destinatari să apară acest lucru.
• subject(subiect), un titlu sau o scurtă descriere a conţinutului mesajului.
• message sau body sau content, conţinutul propriu-zis al mesajului. Conţinutul poate fi numai
text simplu (plain text) sau poate conţine formatări, imagini, legături (HTML).
Toate aceste informaţii, împreună cu altele, vor fi trecute în antetul (header) mesajului. Antetul
poate fi astfel asemănat cu un plic pe care se scriu expeditorul şi destinatarul.
În cazul în care trebuie trimis prin poştă electronică un fişier (cu un document, de exemplu, sau
o imagine), el trebuie ataşat (attach). Fişierul respectiv va fi transformat pentru a se supune regulilor de
trimitere a poştei electronice, urmând ca la destinaţie să fie refăcut. Dimensiunea mesajelor care pot fi
trimise are o limită maximă (uzual 1-2 MB), astfel încât e de preferat să nu fie trimise prin email fişiere
mari. Regulile de politeţe cer ca înainte de a trimite un fişier mare să se obţină permisiunea
destinatarului şi confirmarea condiţiilor tehnice.
Opţional dar util, mesajele trimise pot fi depuse într-un director, numit uzual Sent-Mail.
Călătoria mesajelor pe Internet
Mesajele trimise călătoresc pe Internet prin mai multe servere (relay) până la serverul pe care se
află căsuţa poştală a destinatarului.
Este posibil ca uneori mesajele să nu poată ajunge la destinaţie sau, odată ajunse la destinaţie, să
fie refuzate de server. În aceste cazuri, expeditorul va primi un mesaj (warning de avertizare sau 20
error de eroare) care-l va informa de situaţie și va oferi eventual indicaţii. Mesajele cele mai frecvente
sunt:
• user unknown, utilizatorul nu (mai) există, adresa nu este validă
• host unknown, nu poate fi depistat serverul de poştă al domeniului din adresă
• quota exceeded, destinatarul are căsuţa poştală „plină”

144
 • size exceeds limit, dimensiunea mesajului este prea mare
• message still undelivered after 4 hours, sunt ceva probleme cu reţeaua și au trecut deja 4 ore
de la trimiterea mesajului; e doar un avertisment, nu o eroare.
• message could not be delivered for 5 days, sunt ceva probleme mari cu reţeaua, în 5 zile nu s-a
putut trimite mesajul; trimiterea va fi anulată.
CITIREA SCRISORILOR PRIMITE
Mesajele vor rămâne în cutia poştală cel puţin până când destinatarul le va deschide
(deschiderea unui mesaj nu garantează însă şi lectura lui).
Atunci când un utilizator „îşi verifică poşta”, el va vedea o listă cu mesajele primite; el poate astfel să
aleagă care mesaje vor fi citite primele și care vor fi şterse fără a fi citite. Unele programe permit
sortarea mesajelor în funcţie de expeditor, subiect sau alte criterii.
În listă apar mai multe informaţii:
• from (de la), adresa expeditorului mesajului
• date (data), data expedierii (data și ora programului sau serverului de trimitere a mesajelor)
• subject (subiect), subiectul trecut de expeditor
• message sau body sau content, conţinutul propriu-zis al mesajului.
Mesajele cu fişiere ataşate sunt marcate în mod diferit; ataşamentele pot fi salvate sau, în unele
cazuri, pot fi direct afişate.
RETRIMITEREA MESAJELOR
Unui mesaj primit i se poate răspunde foarte simplu folosind funcţia specială de răspuns (reply,
a se face diferenţa de scriere și pronunţie cu replay). La reply, adresa destinatarului va fi automat
completată cu adresa expeditorului mesajului la care se răspunde. Unele mesaje au în header o
specificaţie "Reply-to:", ceea ce face ca mesajele la care se răpunde să fie trimise pe o altă adresă
În mod normal, mesajul original va fi inclus în mesajul de răspuns, marcat în stânga cu ‘|’ sau
‘>’, putându-se face completări la început și sfârşit sau chiar adnotări în corpul mesajului. Subiectul va
primi prefixul „Re:"
Un mesaj primit de la un utilizator poate fi trimis unui alt utilizator folosind funcţia de
„trimitere mai departe” (forward). Mesajul iniţial va fi inclus în noul mesaj. Subiectul va fi prefixat cu
„Fwd:”. Bineînţeles, trebuie completată adresa noului destinatar (unul sau mai mulţi).
VIRUŞI.
Dacă acum ceva vreme viruşii se transmiteau prin infectarea programelor, documentelor şi
dischetelor, acum ei se propagă mult mai rapid prin intermediul poştei electronice. Profitând de
„găurile” de securitate ale programelor de citire a poştei electronice şi, de multe ori, de inocenţa
destinatarilor, mici programe răuvoitoare produc infectarea calculatorului (fără ştirea utilizatorului,
bineînţeles).
Pentru activarea virusului este necesară deschiderea explicită a unui fişier ataşat, simpla
deschidere a mesajului sau, mai grav, primirea unui mesaj virusat. Atenţie la deschiderea mesajelor de
pe adrese necunoscute!
Unele programe răuvoitoare ataşate mesajelor email fac chiar mai mult: trimit mesaje infectate
tuturor adreselor partenerilor de dialog (auto-replicare); aceste programe se numesc viermi (worms).
Trimiterea de mesaje comerciale nesolicitate de către destinatar se numeşte spam. Dat fiind că
nu toate ţările au în legislaţie prevederi referitoare la trimiterea de mesaje publicitare (România are) şi
că limita dintre mesaj comercial solicitat şi nesolicitat este foarte volatilă, mesajele spam asaltează
căsuţele poştale
Trimiterea aceluiaşi mesaj la foarte multe adrese se numeşte mass-mailing. De obicei, spamul
şi viruşii folosesc sau provoacă mass-mailing.
Mesajele scrise sunt depuse în Outbox, dar nu sunt trimise efectiv decât la comanda
utilizatorului sau în momentul preluării mesajelor sosite.