FACULTATEA DE HIDROTEHNICA,GEODEZIE SI INGINERIA

MEDIULUI

PORUMBUL -
ZEA MAYS
Student : Barabula Ancuta-
Mihaela
Grupa: 7503
PROIECT AGRICULTURA
ECOLOGICA
 Cuprins
Cultura Porumbului: Informații Generale ....................................................... 2
A. Istoric ...................................................................................................................... 3
B. Importanta culturii ............................................................................................ 4
C. Particularitati botanice si biologice............................................................ 5
Fertilizarea ..................................................................................................................... 18
Lucrările solului .......................................................................................................... 19
Sămânţa şi semănatul .............................................................................................. 20
Lucrări de îngrijire .................................................................................................... 22
Rotaţia ............................................................................................................................... 23
Recoltarea ....................................................................................................................... 24
Soiuri.................................................................................................................................. 25
Depozitarea .................................................................................................................... 27
Verificarea rezistenței la apă ............................................................................... 28
Riscurile unei păstrări necorespunzătoare ................................................. 28
Dăunătorii care pot afecta porumbul depozitat ....................................... 29
Concluzie ......................................................................................................................... 29
Bibliografie ..................................................................................................................... 30

1
 Cultura Porumbului: Informații Generale

Cultura porumbului poate fi extrem de profitabilă indiferent de suprafață, însă

pentru asta este esențial să fie respectate câteva particularități ale acestei plante.
România este unul dintre cei mai mari producători de porumb din Uniunea
Europeană și a recoltat aproape 8,5 milioane de tone de porumb în 2016, peste 1,5
milioane de tone mergând la export în țări din blocul european, cât și în afara lui.
Potrivit Manualului de Fitotehnie al Conf. univ. dr. Viorel Ion, porumbul are o
capacitate de producție cu circa 50% mai mare față de celelalte cereale, dar și o arie
largă de răspândire, deoarece este puțin influențată de schimbările climatice. Mai
mult decât atât, porumbul are o rezistență mare la secetă, ploi abundente, dar și la
boli și dăunători, iar lucrările agrotehnice și de recoltare pot fi mecanizate total.
În afara acestor argumente, porumbul este cultivat peste tot pe glob și
datorită posibilităților foarte variate de valorificare a producției. El se folosește atât
în alimentația umană, cât și drept furaje pentru animale. De asemenea, din porumb
se pot obține și biocombustibili și celuloză, iar unele părți – mătasea porumbului, de
pildă - sunt folosite inclusiv în scop medicinal.

2
 A. Istoric
Se crede că porumbul a apărut în urmă cu aproximativ 7-12 mii de ani în
Mexic ca urmare a reproducerii una dintre subspecii de cereale sălbatice. Există
dovezi că acum mai bine de 5 mii de ani, indienii americani știau deja să gătească
floricele. Pentru a face acest lucru, au încălzit boabele în nisip fierbinte lângă foc, iar
când s-au încălzit, au izbucnit și au zburat afară, indienii i-au prins și i-au mâncat.
Porumbul a fost adus în Europa de expediția lui Christopher Columb și a fost folosit
mult timp ca plantă ornamentală.
Așa-numitul „grâu turcesc” a venit în Rusia în timpul războiului ruso-turc din
1768–1774 și aproape imediat a început să fie folosit ca cultură pentru hrană și
furaje.
Porumbul are multiple particularităţi fitotehnice şi biologice deosebite, dintre
care amintim: rezistă bine la secetă şi căldură; are puţine boli şi puţini dăunători; se
poate cultiva pe terenuri foarte diferite şi în condiţii climatice diferite; suportă
monocultura; fiind o plantă prăşitoare, lasă terenul curat de buruieni; constituie o
bună premergătoare pentru foarte multe plante; valorifică foarte bine
îngrăşămintele organice şi minerale; reacţionează foarte puternic la aplicarea
irigării; poate fi semănat şi pentru nutreţ şi chiar pentru cultura a doua; are
coeficient de înmulţire foarte mare; prin însuşirea sa de plantă unisexuat-monoică
permite obţinerea comodă a hibrizilor foarte productivi şi adaptaţi zonelor de
cultivare etc.

3
 B. Importanta culturii

Porumbul ocupa al treilea loc, ca importanta, intre plantele cultivate pe glob.

Aceasta pozitie, din punct de vedere agricol, este motivata printr-o serie de
particularitati, astfel:

 prezinta o mare capacitate de productie, cu circa 50% mai ridicata fata de celelalte

cereale;
 are o mare plasticitate ecologica, care ii permite o larga arie de raspandire, dand

recolte mari si relativ constante, mai putin influentate de abaterile climatice;

 este o planta prasitoare, buna premergatoare pentru majoritatea culturilor;
 suporta monocultura mai multi ani;

 are un coeficient mare de inmultire (150 - 400);

 avand o insamantare mai tarzie in primavara, permite o mai buna esalonare a

lucrarilor agricole;
 cultura este mecanizabila 100%;

 recoltarea se face fara pericol de scuturare;

 valorifica foarte bine ingrasamintele organice si minerale, cat si apa de irigatie;

 posibilitatile de valorificare a productiei sunt foarte variate.

In alimentatia omului din boabele „degerminate”, prin macinare uscata, se

obtin: faina de malai, fulgi de porumb, alimente pentru copii, lapte artificial; prin
macinare umeda (bobul cu embrion), se obtin, pe langa produsele enumerate, si un
sirop bogat in fructoza (pentru diabetici), bere, inlocuitori pentru cafea, paste
pentru glasat, drajeuri, etc. Prin diferite tratamente, dupa macinatul umed, se obtin:
amidon, glucoza, dextroza, whisky, gazohol, medicamente.

In furajare porumbul are o valoare nutritiva, de 1,17 - 1,30 unitati nutritive, la

1 kg boabe. Din ciocalai se obtin: furfurol, nutreturi pentru rumegatoare, sapunuri,
vitamine, sau sunt folositi drept combustibili.Panusile se utilizeaza pentru

4
 impletituri sau in furajare.„Tuleii” (tulpinile, cocenii) se utilizeaza ca furaj sau in
industria celulozei si la fabricarea panourilor aglomerate.
Planta intreaga verde se poate utiliza pentru obtinerea unor combustibili
(metanol, etanol) sau se insilozeaza in faza la lapte-ceara a boabelor, cand asigura
un furaj deosebit de valoros.
Importanta alimentara si furajera a porumbului este data de
urmatoarele însusiri :
 în alimentatia omului se foloseste sub forma de faina de porumb (malai), fulgi de
porumb, floricele, boabe fierte, etc.;
 în industrie, boabele de porumb constituie materia prima pentru fabricarea spirtului,
amidonului, glucozei si dextrinei;
 continutul ridicat de grasimi (peste 6%) în germenii de porumb face din porumb o
planta din care se extrage ulei de foarte buna calitate, folosit în alimentatia dietetica;
 în hrana animalelor porumbul se foloseste sub diferite forme: boabe concentrate,
furaj verde sau însilozat, fân, coceni;
 folosirea porumbului pentru siloz, considerat ,,pasunea de iarna” a animalelor,
constituie modul cel mai eficient de hranire a animalelor în perioada de stabulatie,
având un grad foarte ridicat de consumabilitate;
 din punct de vedere tehnologic porumbul se poate cultiva ca si cultura principala sau
în cultura succesiva (dubla), dupa plantele ce se recolteaza mai devreme;
 folosirea unor hibrizi cu perioade de vegetatie diferite permite o cultivare esalonata
a porumbului, asigurându-se, astfel, furaje verzi în tot timpul perioadei de vegetatie;

C. Particularitati botanice si biologice

5
 Porumbul este o planta anuala, erbacee, monocotiledonata.Embrionul
dezvolta o singura radacina, care creste foarte repede in adancime. Din mezocotilul
embrionului pornesc radacinile adventive seminale in numar de 3 - 7. Acestea
impreuna cu radacina embrionara constituie sistemul radicular ''temporar'' al
plantei. La cateva zile dupa rasarit, planta formeaza in sol, la mica adancime, primul
nod tulpinal. Distanta intre samanta si primul nod, numita mezocotil este mai mica
sau mai mare, in functie de adancimea de semanat. Aceasta portiune este de fapt
primul internod al tulpinii de porumb si el este capabil sa formeze radacini din orice
punct al lungimii sale. In continuare, planta formeaza pe tulpina, in sol, mai multe
noduri. Din fiecare nod subteran se formeaza 8 - 16 si chiar 20 de radacini. Acestea
constitue radaciniile adventive propriu-zise ala porumbului, sau radacinile
permanente. Exista o relatie determinanta intre numarul
de noduri subterane si durata perioadei de vegetatie a
porumbului. Cu cat numarul de noduri este mai mare, cu
atat perioada de vegetatie soiurilor sau hibrizilor este mai
lunga.

Porumbul mai formeaza radacini adventive aeriene (radacini ancora) din

nodurile 2 - 7 de la suprafata. Radacinile ce se formeaza din nodurile apropiate de
baza tulpinii patrund in sol, unde ramifica si indeplinesc functii de absorptie si
sustinere. Radacinile adventive aeriene au tesut mecanic foarte dezvoltat si opun
rezistenta mare la presiune, incovoiere si tractiune. Ele ajuta la o mai buna fixare a
plantei.
Sistemul radicular al porumpului este fasciculat, ca si al celorlalte cereale. El
este insa mult mai dezvoltat si patrunde in sol pana la 2,4 m adancime. O planta
exploreaza circa 6 mc de sol. In soluri cu umiditate mai redusa, sistemul radicular al
porumbului este mai dezvoltat si are o suprafata de absorptie mai mare decat in
solurile umede. Pe soluri fertile, masa radacinilor este mai mare.

Este demonstrat insa faptul ca suprafata de

absorptie pentru substantele minerale a
radacinilor de porumb este resdusa fata de

6
volumul de sol pe care il ocupa, intrucat nu intodeauna cresterea radacinilor
este insotita de o sporire a suprafetei absorbante. Totusi radacinile porumbului
utilizeaza apa din cea mai mare parte a volumului de sol pe care il ocupa.

Tulpina porumbului este formata din 8 - 12 internoduri si variaza foarte mult

ca inaltime (De la 30 la 900 cm). Formele de porumb cu perioada de vegetatie scurta
au tulpina mai scunda in comparatie cu formele semitardive sau tardive. Internodiile
sunt rotunde in sectiune, cu exceptia celor mijlocii (Pana la inflorescenta femela
superioara), care sunt prevazute cu un jgheab longitudinal. Grosimea internodiilor
este variabila (De la 20 mm la baza pana la 60 mm la mijloc, apoi se subtiaza, ajungand
la 5 - 10 mm sub panicul). Tulpina porumbului este plina cu maduva, iar vasele
conducatoare de seva se gasesc dispuse neregulat in aceasta maduva. Din nodurile
de la baza, tulpina porumbului emite lastari, numiti curent ''copili''. Capacitatea de
lastarire nu este aceeasi la toate soiurile si hibrizi cultivati. Porumbul cu talie mica se
dovedeste superior ca productie porumbului cu portul inalt, prin faptul ca se cultiva
la desnitate mai mare. Densitatea la porumb constitue una din componentele cele mai
importante ale productiei. Reducerea inaltimii tulpinii de prorumb, dintr-o animita
grupa de vegetatie, se realizeaza nu prin reducerea numarului de internodii, ci prin
scurtarea si ingrosarea lor. Numarul si marimea frunzelor, precum si dimensiunile
stiuletiilor raman aproape neschimbate.
7
 Frunzele porumbului sunt mai mari decat la cerealele paioase. Limbul lat-
lanceolat, poate atinge lungimea de 50-80 cm, iar latimea de 4 - 12 cm. Nervura
mediana a frunzei este foarte dezvoltata pe toata lungimea ei. Pe fata inferioara,
limbul este glabru si ciliat, iar pe fata superioara, pubescent. Marginile limbului cresc
mai repede decat partea dinspre nervura mediana, motiv pentru care ele se
onduleaza, dand astfel frunzei o mai mare elesticitate. Pe fata superiara, in epiderma,
se gasesc numeroase celule buliforme. In conditii de seceta, acestea pierd apa, din
care cauza limbul se rasuceste spre interior. Prin acest proces, planta isi reduce foarte
mult suprafata de transpiratie. isi mareste deci rezistenta la seceta. contitiile
ecologice au mare influenta asupra marimii suprafetei de asimilare si a productivitatii
frunzelor.Fara indoiala, prin cresterea densitatii culturii de porumb, la o nutritie
minerala si umiditate corespunzatoare creste si suprafata foliara. Depasirea limitei
optime a indicelui suprafetei foliare atrage insa dupa sine o evidenta reducere a
intensitatii procesului de fotosinteza, cresterea sensibilitatii plantelor la cadere,
8
cresterea insemnata a procentului de plante sterile. Ca atare se cer cunoscute si
respectate densitatile optime pentru toate soiurile si toti hibrizii si in toate conditiile
de umiditate si nutritie minerala, adica densitatile care asigura indicele suprafetei
foliare optime pentru situatiile date.
Ritmul de crestere cel mai accentuat al suprafetei foliare se inregistreaza la circa
35 de zile dupa rasarit, adica din momentul inceperii alungirii intensive a
internodiilor, prin aparitia de frunze noi si prin dezvoltarea acestora. Dinamica
suprafetei foliare inregistreaza un maximum dupa inflorire. In continuare suprafata
foliara creste, datorita in primul rand iesirii din functiune a frunzelor aflate pe
treimea inferioara a tulpinii. Durata activitatii unei frunze de porumb depinde de
timpul in care s-a format. Primele frunze au o activitate mai scurta si ele joaca un rol
de mare importanta pentru primele etape in organogeneza porumbului. Urmatoarele
frunze au o durata foarte lunga, o suprafata de asimilare mai mare si ele joaca rolul
de baza in evolutia procesului de formare a recoltei. Frunzele tinere asimileaza mai
energetic si acumuleaza mai multa substanta uscata la unitatea de suprafata decat
frunzele mai batrane. Productivitatea marita a frunzelor tinere situate la etajele
superioare se explica numai printr-o iluminare mai buna si printr-o asimilare mai
intensa a bioxidului de carbon, dar si printr-un continut ridicat de azot si fosfor, care
participa la formarea substantelor plastice. In lanurile de porumb cu frunze
orizontale, lumina solara patrunde in intregime numai pana la frunzele superioare,
frunzele de la baza beneficiand de mai putina lumina. In pozitie mai erecta a frunzelor,
lumina patrunde mai adanc si suprafata foliara ce beneficieaza de mai multa lumina
creste. In acest fel, se creaza conditii pentru o activitate fotosintetica mai mare si deci
pentru producerea unei cantitati mai mare de substanta uscata. Reducerea unghiului
de insertie a frunzei permite marirea densitatii de plante la hectar, fapt care atrage
dupa sine cresterea insemnata a productiei. Frunzele de porumb fara ligula formeaza
cu tulpina un unghi aproximativ 10 grade, in timp ce frunzele cu ligula sunt asezate
aproape orizontal.
Numarul de frunze constitue un criteriu din cele mai importante pentru
determinarea perioadei de vegetatie a porumbului. Formele timpurii au un numar
mai mic de frunze in comparatie cu formele semitimpurii sau tardive. Se cunoaste ca
perioada de vegetatie a porumbului este puternic influentata de temperatura.
Numarul de frunze nu este insa influentat de acest factor. El constituie o insusire
specifica a soiului sau hibridului, care nu se modifica in functie de conditiile anului de

9
cultura. Se constata ca, prin cresterea temperaturii medii in perioada rasarit -
inspicat, de la 17,4 la 22,1 grade (diferenta 4,7 grade), durata acestei faze s-a redus
de la 70 de zile la 47 zile (diferenta 23 zile). Sub influenta acestor conditii insa,
numarul de frunze a ramas neschimbat. In schimb, durata timpului in care s-a format
o frunza s-a scurtat de la 4,38 zile la 2,92 zile (diferenta 1,46 zile). Ritmul de aparitie
a frunzelor la soirile si hibrizii de porumb, indiferent de durata lor de vegetatie, este
practic aelasi. La un numar de 30 de soiuri si hibrizi cu durata de vegetatie foarte
diferita, timpul mediu de formare a unei frunze a fost de 3,9 zile. Cu cat numarul de
frunze este mai mare, cu atat numarul de zile de la rasarit pana la inspicare va fi si el
mai mare. Diferenta, in zile, intre hibrizii sau soiurile tardive si hibrizii sau soiurile
tardive va fi egala cu diferenta numarului de frunze inmultita cu numarul de zile
necesar pentru aparitia unei frunze. Folosind numarul de frunze ca indice al duratei
perioadei de vegetatie a porumbului putem clasifica hibrizii astfel:
 Foarte precoci, sub 13 frunze.
 Precoci, 13,1 - 14 frunze.
 Medio-precoci, 14,1 - 16 frunze.
 Medii, 16,1 - 18 frunze.
 Medio-tardivi, 18,1 - 20 frunze.
 Tardivi, 20,1 - 22 frunze.
 Foarte tardivi, peste 22 frunze.
Este necesara precizarea ca numarul de frunze se schimba la plantele de
porumb numai sub influenta fotoperiodismului. Aceasta schimbare este insa mai
evidenta numai la o mare deplasare a zonei de cultura, mai precis la o deplasare de 4
- 7 grade latitudine, in functie de soi sau hibrid. Numarul de frunze ramane deci o
insusire proprie soiului sau hibridului cultivat si el nu sufera variatii sub influenta
factorilor meteorologici.
Inflorescentele. Porumbul este o planta unisexual-monoica.
Florile mascule sunt grupate intr-o inflorescenta de forma unui panicul, situata
terminal pe internodul superior al tulpinii. Lungimea inflorescentei varieaza intre 15
si 20 de cm, iar diametrul intre 10 si 20 cm. Paniculul este compus dintr-un ax
principal pe care se prind 10 - 40 remificatii laterale. Spiculetele inserate pe
ramificatii si pe portiunea terminala a axului principal, sunt biflore (rareori uniflore)
si nearistate. Glumele sunt de aceeasi lungime cu spiculetele, mai mult sau mai putin
pubescente, verzi, sau cu nuante de roz-violaceu. Lodiculele sunt mici, aproape

10
patrate, carnoase. In momentul infloririi, filamentele se alungesc, din care cauza
anterele ies afara din floare, depasind cu mult glumele si paleile.

Grauciorii de polen sunt de forma sferica si foarte mari pentru familia

gramineelor (80 - 145 microni). Numarul de graunciori de polen produs de fiecare
antera ajunge la 2.000. O singura inflorescenta produce in jur de 14 milioane
graunciori de polen, pentru fiecare ovul revenind cate 2.000. Dupa unii autori,
cantitatea de polen produsa de o inflorescenta este mult mai mare, pentru fiecare ovul
revenind pana la 20.000 de graunciori. Dupa unele datele, obtinute in tara noastra,
cantitatea de polen produsa de o planta in conditii de seceta varieaza intre 4.125 si
6.355 mg la hibrizi dubli si 4.138 - 4.542 mg la hibrizi simpli. Cantitatea maxima de
polent produsa de o planta se inregistreaza in ziua a treia de la inceputul infloritului.
In timpul zilei, eliberarea maxima de polen are loc intre orele 7:30 si 9. Temperaturile
ridicate si insuficienta apei determina reducerea cantitatii de polen produse de o
planta de porumb. Aceste conditii determina si reducerea capacitatii fecundative a
polenului. Inflorescenta barbateasca apare inaintea celei femeiesti. Deschiderea
anterelor are loc inainte de inflorirea florii femeiesti cu 5 - 7 zile. Aceasta diferenta
poate ajunge la 10 si chiar la 20 de zile in conditii de seceta si temperaturi ridicate. In
asemenea situatii, in lanul de porumb raman multe plante sterile.

11
 Florile femeiesti sunt grupate in inflorescenta spic, cu axul mult ingrosat
(''spadix''). Spiculetele discupe de-a lungul axei, in alveolele acesteia, sunt sesile,
germinate, cu glume si palei total modificate. Glumele in partea lor inferioara sunt
ingrosate, cornoase, iar in partea superioara mai subtiri, transparent-membranoase.
Paleile sunt subtiri, membranoase, hialine, sau de culoare rozacee, rosie sau
violancee. Dupa indepartearea boabelor, glumele persistaciocala(rahisulingrosat).
Spicultele sunt biflore, insa fertila este o singura floare, de regula cea superioara.
Acesta la inceputul formarii ei consta dintr-un geneceu, trei stamine rudimentare si
doua lodicule. Staminele si lodiculele dispar in cursul evolutiei florale, asa incat in
timpul infloririi nu mai ramane decat gineceul. Ovarul este monocarpelar si
uniovular. Stigmatele (''Matasea porumbului'') sunt lungi (10 - 15 sau chiar 75 cm la
florile inferioare), verzi sau colorate. Stigmatul este receptiv pentru polen pe toata
lungimea lui. In timpul infloririi stigmatele tuturor florilor ies din panusi si se
alungesc sub forma unui smoc de peri. Cresterea lor se opreste la 24 de ore dupa
polenizare. In cazul cand polenizarea nu se produce, stigmatele continua sa se
alungeasca, putand atinge uneori 50 - 75 cm. Capacitatea lor de receptivitate pentru
polen dureaza insa numai 6 - 10 zile.
Spicultele formeaza pe inflorescenta randuri longitudinale, drepte, de obicei
regulate, uneori insa in spirala, sau neregulate. Numarul
de randuri, intodeauna cu sot, varieaza de la 8 la 20 si
chiar mai mult. O inflorescenta de dimensiuni mijlocii
poarta 700 - 800 de spiculte. Inflorescenta, in
intregimea ei, este protejata de panusi (tecile unor
frunze modificate). Ele sunt bine stranse de stiulete la
unele forme si se desfac usor la altele, caracteristica
care prezinta o deosebita importanta pentru recoltarea
mecanizata. Stiuletele de porumb se prinde pe un
penducul, mai mult sau mai putin dezvoltat, considerat
ca o ramificati a tulpinii. Sunt cazuri cand penduculul
prezinta 1 - 2 sau chiar mai multe internoduri. Usurinta
desprinderii stiuletului de penducul constitue, de
asemenea, o insusire importanta in cazul recoltarii
mecanizate.

12
 Stiuletele matur este lung de 3 - 50 cm si are diametrul de 1,5 - 6 cm. Are forma
cilindrica, cilindro-conica sau fusiforma. Exista o mare variabilitate a marimii si
formei stiuletilor. In functie de marime, greutatea stiuletilor este de 50 - 500 g.
Inflorescentele femele iau nastere in jumatatea inferioara a tulpinii de porumb, pe
noduri, la subtioara frunzelor, din muguri axilari care se formeaza in cursul cresterii.
Inlatimea de insertie a stiuletului este o insusire de soi sau varietate. O insertie inalta
caracterizeaza formele tardive. Plantele cu astfel de insertie au o rezistenta mai slaba
la cadere, dar se preteaza mai bine la recoltatul mecanizat. O planta de porumb
formeaza unul sau mai multi stiuleti. Primul care apare este stiuletele superior. Acesta
este si cel mai bine dezvoltat. Caracteristic culturilor obisnuite de porumb este
formarea pe planta a unui singur stiulete, bine dezvoltat. In conditii foarte favorabile
de cultura, un numar insemnat de plante formeaza si pe cel de al doilea. La un numar
foarte redus de plante se poate dezvolta si cel de al treilea stiulete. Procentul plantelor
cu trei stiuleti este cu totul neinsemnat. Exista insa unele varietati de porumb care
formeaza un numar mult mai mare de stiuleti. Acestia insa nu se dezvolta si raman
sub forma de foite (''profile''), incluse in teaca frunzei. De remarcat ca unele noduri
inferioare (2 - 6) sunt lipsite de muguri axilari, deci la acestea nu se pot forma stiuleti.
Nodurile fara muguri corespund cu internodurile a caror sectiujne este ovala si
rotunjita, fara jgheab longitudinal. Formarea unui numar mai mare de stiuleti la
porumb este conditionata de factorii de mediu si de factorii genetici.

13
 Bobul de porumb ca si boabele altor cereale, este o cariopsa (Fruct uscat
indehiscent). El prezinta o foarte mare variabilitate privind dimensiunile, greutatea,
forma si culoarea. Se mentioneaza lungimi cuprinse intre 2,5 si 22 mm, latimi intre 3
si 18 mm, grosimi de 2,7 - 8 mm, masa a 1.000 de boabe intre 30 si 1.200 g. Forma si
marimea boabelor varieaza chiar pe acelasi stiulete. Sunt mai mici boabele dinspre
varf si mai neregulate ca forma boabele dinspre baza. Culoarea bobului rezulta din
suprapunerea culoriilor proprii ale pericarpului, stratului aleuronic si
endospermului. Pericarpul poate fi galben deschis, portocaliu, brun, rosu, visiniu sau
violaceu. Culoarea stratului aleuronic variaza de la incolor la galben, brun visiniu sau
violaceu. Endospermul poate fi de culoare alba, galben deschis sau inchis. Uneori pe
acelasi stiulete de porumb se intalnesc boabe ce se abat mult din punctul de vedere al
culorii de la culoarea specifica soiului. Aceste abateri, numite xenii, sunt determinate
de tranzmiterea unor caractere alei plantei ''tata'' chiar in anul incricisarii
(F0).Consistenta bobului, caracterul suprafetei, culoarea si forma sunt mult folosite
in sistematica porumbului.
La boabele de porumb se intalneste frecvent fenomenul de fisurare, fenomen
cosiderat aproape unanim a fi de natura fiziologica, ereditara sau hidrostatica. Acest
fenomen este foarte raspandit, iar procentul de seminte fisurate variaza de la hibrid
la hibrid si cu conditiile clomatice anuale. Procentul de boabe fisurate este mai mare
14
la hibrizii tardivi. Fisurarea boabelor de porumb atrage dupa sine o serie de
neajunsuri: pierderi de productie, care se pot ridica la 40 - 50% din boabe fisurate;
reducerea rasaririi in camp, din cauza infectarii semintelor prin fisuri cu ciuperci din
sol; aparitia de germeni anormali datorita patrunderii prin fisuri a fungicidelor
mercurice cu care se trateaza semintele pentru semanat; aparitia de toxicoze
alimentare la animale si oameni cand in porumbul consumat intra o proportie mare
de boabe fisurate. Este important sa se mentioneze ca in comparatie cu hibrizii vechi,
hibrizii noi care se dau in cultura au gradul de fisurare a boabelor mult mai redus.
Structura anatomica a bobului de porumb este foarte asemanatoare cu structura
bobului de grau. Raportate la greutate totala, diferitele parti ale bobului de porumb
reprezinta: invelisul 7 - 10%; stratul aleuronic 8 - 12%; endospermul 70 - 75%;
embrionul 10 - 12%. Spre deosebire de grau, la bobul de porumb invelisul semintei
este constituit dintr-o menbrana subtire, semipermeabila, iar embrionul este mult
mai dezvoltat (10 - 12%, fata de 2 - 3%).
Organogeneza porumbului. In dezvoltarea sa planta de porumb trece printr-
un sir de etape ale procesului de organogeneza, in fiecare etapa formandu-se parti
care desavarsesc in cele din urma in cele din urma cele doua inflorescente cu gametii
lor, capabili sa dea nastere bobului cu embrionul si endospermul sau. In discutia
procesului de organogeneza la porumb, de la inceput este cazul sa mentionam ca axa
embrionara a embrionului din bob poarta deja in miniatura 5 - 6 frunze. Acestea sunt
asezate in inele concentrice, acoperite de coleoptil, acesta fiind la randul sau incojurat
de scutelum. In embrion este prezent si conul vegetativ, al carui rol in organogeneza
partii aeriene a plantei de porumb este esential.
In conditii corespunzatoare de clima, toate frunzele pe care le va avea planta
de porumb sunt deja formate in primele 4 - 5 saptamani ale ciclului vegetativ.
Frunzele sunt produse de conul vegetativ al tulpinii, care in cele 3 - 4 saptamani dupa
germinat, se gaseste putin sub suprafata solului. Treptat apar noi frunze pana
aproape de aparitia inflorescentei mascule. De la cele 5 frunze embrionare o planta
de porumb ajunge sa formeze 13 - 23 de frunze, in functie de durata de vegetatie ce
caracterizeaza soiurile sau hibrizii. Primordiile acestor frunze sunt insa formate in
conul vegetativ inainte de a fi initiata dezvoltarea paniculelui. O schimbare profunda
in functiile conului vegetativ are loc atunci cand planta a diferentiat complet numarul
de frunze. In conditiile normale aceasta schimbare se petrece dupa 25 - 35 de zile de
la germinat. In acest moment tulpina porumbului are formate toate nodurile si

15
internodiile, complet numarul de frunze, iar inaltimea ei este de numai 1 - 3 cm. Planta
are de fapt vizibile 8 - 10 frunze, iar acestea stranse si masurate dau plantei inaltimea
de 45 - 50 cm. Schimbarea profunda in functiile conului vegetativ consta in formarea
embrionara a inflorescentei mascule si dezvoltarea ei pana a putea fi recunoscuta. din
acest moment internodiile inferioare ale tulpinii se alungesc cu un ritm foarte
accentuat si planta intra intr-o faza de rapida crestere verticala, solicitand cantitati
mari de apa si substante nutritive. Sistemul radicular al plantei inregistreaza si el o
crestere accentuata, ocupand un volum tot mai mare de sol.
Conditiile nefavorabile din aceasta etapa diminueaza capacitatea fecundativa
a acestuia. In etapa a VII-a se inregistreaza cresterea partilor ce alcatuiesc floarea, in
etapa a VIII-a aparitia paniculului din teaca ultimei frunze, iar in etapa a IX-a inflorirea
si punerea in libertate a polenului. Inflorescenta femela in miniatura incepe sa se
formeze pe conul vegetativ numai dupa 8 - 10 zile de la initierea formarii
inflorescentei mascule. Inflorescenta femela principala (stiuletele principal) se
formeaza in varful unei ramificatii laterale, aparute catre al saptelea nod sub
inflorescenta mascula. In realitate 5 sau 6 noduri sub inflorescenta femela produc
rudimente de astfel de inflorescente. La varietatile prolifice este insa posibila
formarea mai multor inflorescente femele( mai multi stiuleti). Paralel cu dezvoltarea
inflorescentei mascule se dezvolta si inflorescenta femela, trecand si ea printr-un
numar mare de etape (XII) pana este capabila sa asigure capacitatea oculelor de a fi
fecundate si formarea bobului. Semnalam doar cateva aspecte din etapele mai
importante: Astfel, chiar foarte timpuriu (Din etepa a II-a) baza conului care va da
nastere inflorescentei femele se transforma in noduri si internodii foarte scurte, la
fiecare nod formandu-se primordiile unor teci de frunze, care mai tarziu, prin
dezvoltare, devin panusile ce invelesc in intregime inflorescenta femela. In continuare
(Etapa a III-a) conul de crestere se alungeste, iar mai departe (Etapa a IV-a) se
formeaza glumele si spiculetele.In etapa a V-a se diferentiaza staminele si pistilul
florilor, ca si in panicul in aceeasi etapa se formeaza deci in floare apar ambele sexe.
Chiar din aceasta etapa insa dezvoltarea pistilului depaseste dezvoltarea staminelor.
Aceasta din urma isi inceteaza cresterea si in etapele urmatoare nu raman decat sub
forma de rudimente. Din cele doua flori in spiculet se dezvolta numai una singura. Tot
in etapa a V-a se formeaza paleile. In etapele urmatoare (VI, VII, VIII, IX) se formeaza
organele generative, stigmatele, are loc matasitul (Etapa a VIII-a), inflorirea si
fecundarea (Etapa a IX-a). Etapele X - XII se caracterizeaza prin dezvoltarea

16
embrionului si desavarsirea fazelor de coacere. Durata fazei generative constituie o
particularitate de soi si hibrid, dar ea depinde mult si de conditiile agrometeorologice.
Factorii de vegetatie nefavorabili din aceasta perioada aduc prejudicii insemnate
productiei. De conditiile din etapa a VI-a depinde fertilitatea inflorescentelor femele,
insuficienta apei sau a elementelor nutritive determina la aceste inflorescente o serie
de aniomalii in procesul de fecundare, cu originea in dezvoltarea celulelor sacului
embrionar. Conditiile nefavorabile din etapele VII - IX retin din crestere inflorescenta
si aparitia matasii, iar in etapele de formare a bobului, conditiile nevaforabile conduc
la o pronuntata diminuare a productiei. In timpul vegetatiei porumbului nu se fac
observatii asupra etapelor de dezvoltare a inflorescentelor. Se poate face insa
legatura intre aparitia frunzelor si aceste etape. Se poate aprecia ca, incepand de la
faza de 7 - 8 frunze inainte, planta de porumb trece printr-o serie intreaga de procese
care desavarsesc dezvoltarea. Pe toata perioada, pana la coacerea in ceara, orice
conditie nefavorabila (Insuficienta apei sau a elementelor nutritive, temperaturi
zcazute sau prea ridicate), conduce, mai accentuat sau mai putin accentuat, in functie
de intensitatea factorilor nefavorabili si de momentul actiuniilor, la reducerea
productiei de boabe.

17
 Fertilizarea

Cele mai bune rezultate se obţin atunci când se efectuează o fertilizare organo-
minerală. Porumbul asigură o bună valorificare a gunoiului de grajd, aplicat direct, în
doză de 20-40 de tone la hectar, la 3-4 ani.

Ingrăşământul organic trebuie distribuit cât mai uniform pe mirişte şi

încorporat imediat în sol prin arătură, pentru a evita pierderile prin volatizare.
Îngrăşămintele minerale se administrează în funcţie de starea de fertilitate a solului
şi de nivelul producţiei ce se doreşte a se obţine, având în vedere că porumbul
consumă 20-22 kg de azot şi 8-9 kg de pentoxid de fosfor pentru fiecare tonă de
boabe. Îngrăşămintele cu potasiu sunt necesare pe solurile uşoare, pe cele acide şi
cele care au conţinut scăzut de potasiu (sub 18 mg de oxid de potasiu la 100 g de sol).

Ingrăşămintele cu fosfor (60-80 de kilograme la hectar de pentoxid de fosfor)

şi cele potasice (40-80 de kilograme la hectar de oxid de potasiu) se administrează
sub arătură. Îngrăşămintele cu azot (50-60 de kilograme la hectar de azot substanţă
activă) se administrează la pregătirea patului germinativ, iar restul se poate aplica
18
fazial, concomitent cu efectuarea praşilelor mecanice sau în apa de irigaţie. Necesarul
de îngrăşăminte se reduce atunci când porumbul a fost fertilizat cu gunoi de grajd sau
când porumbul urmează după planta premergătoare leguminoasă. Dintre
microelemente, zincul constituie pentru porumb o problemă extrem de serioasă,
deoarece s-a constatat scăderea pronunţată a recoltelor de porumb în lipsa acestui
microelement. De asemenea, fertilizarea de tip „starter” stimulează dezvoltarea
rădăcinilor, asigură o creştere mai viguroasă şi mai uniformă a plantelor de porumb,
măreşte rezistenţa la secetă, chiar de la începutul vegetaţiei.

Lucrările solului
Pregătirea unui pat germinativ corespunzător constituie una dintre cerinţele
majore pentru reuşita culturii de porumb boabe. Astfel, pentru fiecare caz din cele ce
urmează a fi prezentate se va aplica tehnologia adecvată, specifică, urmărindu-se
conservarea apei în sol, distrugerea buruienilor şi asigurarea unui bun pat
germinativ.
Parcelele pe care s-a efectuat corect arătura de toamnă şi la desprimăvărare se
găsesc bine nivelate şi mărunţite se vor lucra numai în preajma semănatului, cu
combinatorul, până la adâncimea de semănat. În situaţia când între desprimăvărare
şi epoca de semănat a porumbului încep să apară buruieni, se va executa o lucrare cu
grapa cu colţi reglabili, care distruge buruienile anuale mici, în curs de răsărire sau
abia răsărite.
Parcelele pe care s-a efectuat o arătură de slabă calitate şi care se prezintă cu
mari denivelări şi resturi vegetale la suprafaţă se vor lucra, imediat ce se poate ieşi pe
câmp, cu grapa cu discuri prevăzută cu lamă nivelatoare şi în agregat cu grapa cu colţi
reglabili. În preajma semănatului se vor lucra cu combinatorul până la adâncimea de
semănat.
Parcelele care nu au fost arate până la desprimăvărare se vor trata diferenţiat,
după cum urmează: tulpinile de porumb şi floarea-soarelui care nu au fost scoase de
pe teren se vor evacua cu mijloacele existente la dispoziţia fiecărui cultivator sau se
vor toca şi împrăştia cât mai uniform pe teren (în parcelele cu mai puţine resturi
vegetale, pentru fragmentarea acestora se va lucra cu grapa cu discuri prin treceri
repetate, însă lucrarea este costisitoare şi provoacă tasarea solului, ducând totodată
la întârzierea semănatului); se va efectua cu prioritate arătura, la adâncimea de 16-

19
18 cm, cu plugul în agregat cu grapa stelată, pe parcelele cu sol greu, cu grad ridicat
de îmburuienare, în special cu buruieni perene, şi pe cele cu cantităţi mari de resturi
vegetale la suprafaţă; arătura se va executa când solul s-a zvântat şi brazda se revarsă
în urma plugului.
De regulă, arătura, la desprimăvărare, se efectuează atât timp cât se menţine
fenomenul de îngheţ-dezgheţ. În condiţii speciale însă, se poate executa arătura fără
a se întârzia semănatul şi pentru a evita pierderea apei din sol; pe celelalte sole,
pentru a nu depăşi epoca de semănare, se va executa lucrarea de bază a solului cu
grapa cu discuri, iar ultima lucrare, de pregătire a patului germinativ, se va efectua cu
combinatorul, până la adâncimea de semănat; parcelele pe care, la desprimăvărare,
în mod excepţional, solul se prezintă puternic tasat şi este târziu pentru a efectua
arătura se vor lucra cu cizelul sau cu plugul fără cormană (paraplow), la adâncimea
de 16-18 cm, urmate de lucrarea cu grapa cu discuri, iar pregătirea patului germinativ
se va executa cu combinatorul, până la adâncimea de semănat (V. Popescu şi colab.,
1996). În toate cazurile, concomitent cu pregătirea patului germinativ, se va efectua
şi ebicidarea porumbului.

Sămânţa şi semănatul
Sămânţa pentru semănat trebuie să aparţină hibrizilor recomandaţi pentru
fiecare zonă de cultură. Se recomandă a se folosi numai sămânţa hibridă, certificată
F1, obţinută de la unităţi autorizate sau unităţi de cercetare-dezvoltare. Nu este
indicat a se folosi sămânţa „din pătul”, deoarece nivelul de producţie scade în acest
caz cu circa 25-40%.
România dispune de o paletă foarte largă de hibrizi de porumb, cu perioadă de
vegetaţie diferită, cu compoziţia chimică a bobului şi folosinţe diferite, cu o anumită
rezistenţa la secetă şi la arşiţă etc. Pentru fiecare zonă şi localitate, pe baza
recomandărilor cercetării agricole şi a rezultatelor obţinute în câmpurile
demonstrative, specialiştii centrelor agricole pot preciza hibrizii de porumb care se
pretează cel mai bine pentru localitatea sau arealul de cultivare. Este de dorit să se
folosească, pentru fiecare exploatare agricolă, câte 2-3 hibrizi cu perioade de
vegetaţie şi alte însuşiri diferite. Elementele tehnice ale semănatului trebuie corelate
de la început cu sistemul de întreţinere a culturii şi de recoltare. Epoca optimă de

20
semănat este atunci când la adâncimea de însămânţare se înregistrează temperatura
de 8-10 grade Celsius şi are tendinţă de creştere.
Cercetările demonstrează că fiecare zi de pierdere, după epoca optimă,
înregistrează minusuri de producţie de 50-100 de kilograme la hectar şi aceasta în
primul rând din cauza faptului că porumbul este surprins, în perioada înfloritului, de
seceta şi arsiţa verii. Totodată, se întârzie vegetaţia în toamnă, cu neajunsurile
provocate de aceasta. Nu este indicat nici semănatul prea timpuriu, deoarece sămânţa
rămâne prea mult în sol până se înregistrează temperatura minimă de germinare,
mucegăieşte sau este atacată de diferiţi dăunători şi se reduce densitatea plantelor
răsărite. Totodată, parcelele se îmburuienează înainte de răsărirea porumbului.
Semănatul începe cu hibrizii timpurii, care sunt mai rezistenţi la temperaturi scăzute.
Ultimele se însămânţează parcelele care nu sunt erbicidate, pentru a putea distruge
buruienile, prin pregătirea patului germinativ. Este însă necesar a se face eforturi
pentru respectarea cu rigurozitate a epocii de semănat.
Densitatea la semănat se stabileşte în funcţie de hibridul cultivat, de nivelul de
aprovizionare cu apă al solului, de gradul de fertilitate al solei care se cultivă cu
porumb, de sistemul de cultură - în cazul nostru neirigat. Valorile medii de plante
recoltabile la hectar se stabilesc în limitele a 45-60.000 de plante la hectar la hibrizii
timpurii; 40-55.000 de plante la hectar la hibrizii semitimpurii; 40-50.000 de plante
la hectar la hibrizii tardivi. Limita superioară a densităţii se stabileşte pe parcelele
bine aprovizionate cu apă sau aport freatic şi pe cele cu fertilitate ridicată. În situaţia
solurilor cu fertilitate scăzută şi slav aprovizionate cu apă, densitatea se reduce la 30-
35.000 plante la hectar. Cantitatea de sămânţă necesară variază între 15 şi 25 de
kilograme la hectar. Distanţa între rânduri este, de regulă, pentru cultura porumbului
în sistem neirigat, de 70 cm.

21
 Adâncimea de semănat variază în funcţie de mai mulţi factori şi este de 5-8 cm.
Se urmăreşte ca sămânţa să ajungă pe teren umed şi aşezat. Limita inferioară este de
5 cm şi se practică pe parcelele cu umiditate suficientă şi în solurile mai grele, cu
textură argiloasă. Semănatul se execută cu semănătorile SPC-4, SPC6(8) sau SERO-
6(8), bine pregătite şi corect reglate, pentru a asigura o repartizare cât mai uniformă
a plantelor pe suprafaţa cultivată.

Lucrări de îngrijire
Prin lucrările de întreţinere se urmăresc: combaterea buruienilor, conservarea
apei în sol, combaterea bolilor şi a dăunătorilor etc. Se va avea în vedere că porumbul
este o cultură sensibilă la îmburuienare, în special în primele faze de vegetaţie. În
acţiunea de combatere a buruienilor se folosesc atât metode agrotehnice clasice
(lucrarea cu sapa rotativă sau grapa cu colţi, praşile mecanice şi manuale), cât şi
22
metode chimice, prin aplicarea erbicidelor şi, cel mai bine, aplicarea împreună a celor
două metode. Lucrarea cu sapa rotativă se efectuează înainte de răsărire sau când
porumbul are 4-6 frunze, când solul este zvântat şi numai după ce s-a ridicat roua.
Sapa rotativă mobilizează solul pe adâncimea de 3-6 cm, agregatul se deplasează cu
viteza de 11-13 km/h, realizând 35-40 ha/schimb.
Praşilele trebuie să se efectueze la adâncimea minimă care asigură distrugerea
buruienilor. Dacă se lucrează mai adânc, se răscolerste inutil şi se usucă solul, iar
cuţitele taie sau vătămează rădăcinile porumbului. Se recomandă efectuarea a trei
praşile mecanizate, cu cultivatorul, şi a două praşile mecanice, cu sapa, pe rând. Ele
urmăresc distrugerea buruienilor, îmbunătăţirea permeabilităţii şi a regimului
aerohidric şi termic al solului. Aplicarea lucrărilor de întreţinere clasice, în număr
redus, împreună cu metodele chimice de combatere a buruienilor constituie o metodă
modernă pentru combaterea acestora.
Combaterea chimică a buruienilor din cultura porumbului asigură importante
sporuri de producţie. Aceasta se realizează prin tratamente la sol, înainte sau după
semănat, şi tratamente în perioada de vegetaţie. Frecventele perioade secetoase din
primăvară impun folosirea şi încorporarea în sol a unor erbicide volatile. Pentru
folosirea erbicidelor nevolatile, se caută perioade mai umede de aplicare a acestora
sau zonele cu precipitaţii. Pentru a le folosi cu maximă eficienţă, este recomandabil ca
aplicarea erbicidelor să se facă conform indicaţiilor inginerilor agronomi sau a
specialiştilor-cercetători în acest domeniu. În timpul perioadei de vegetaţie,
porumbul suportă mai bine tratamentele în fază de 3-5 frunze şi acestea se aplică în
special pentru combaterea buruienilor perene. Este foarte indicată o alternanţă a
erbicidelor folosite la combaterea buruienilor din culturile de porumb.

Rotaţia
Porumbul este o cultură puţin pretenţioasă la planta premergătoare; el se
autosuportă în cultură repetată, dar nu este indicat să dureze mai mult de 3-4 ani pe
acelaşi teren, în condiţiile administrării gunoiului de grajd cel puţin o dată în acest
ciclu.
Cele mai bune premergătoare pentru cultura de porumb s-au dovedit a fi
culturile care eliberează terenul de timpuriu (plantele leguminoase: mazărea, fasolea,

23
soia, borceagurile, trifoiul, lucerna etc.), dând posibilitatea executării lucrărilor
solului din timpul verii. Sunt indicate ca bune premergătoare şi culturile târzii
(cartoful, sfecla de zahăr etc.), dacă au fost bine gunoite şi se execută corect lucrările
solului. Deoarece grâul şi porumbul ocupă mai mult de jumătate din suprafaţa arabilă
a ţării, cea mai răspândită este rotaţia grâu-porumb. Această rotaţie prezintă
neajunsul că poate duce la îmburuienarea solului şi există posibilitatea apariţiei unor
boli comune (fuzarioza) sau a unor dăunători comuni (sfredelitorul, gărgăriţa
frunzelor etc.). Pentru aceasta, se recomandă întrerupera periodică a rotaţiei grâu-
porumb şi intercalarea, după 3-4 rotaţii, a altor culturi (mazărea, soia, floarea-
soarelui, sfacla de zahăr etc.). La rândul lui, porumbul este o bună premergătoare
pentru toate culturile de primăvară; de asemenea, el devine o bună premergătoare şi
pentru grâul de toamnă.

Recoltarea
Recoltarea porumbului necesită un volum mare de muncă şi trebuie realizată
într-un timp cât mai scurt, în special în parcelele pe care urmează să se însămânţeze
cereale de toamnă. Lucrarea de recoltat începe la coacerea deplină a boabelor, când
acestea au acumulat cea mai mare cantitate de substanţă uscată şi au un conţinut de
apă de aproximativ 30%.
Determinarea momentului când porumbul a ajuns la maturitate se poate
efectua şi în lan, prin metode organoleptice, însă criteriul sigur rămâne analiza
conţinutului în apă al boabelor. Porumbul se poate recolta manual şi mecanizat.
Recoltarea manuală este destul de greoaie şi necesită un volum mare de muncă, însă
prezintă unele avantaje, dintre care amintim: pierderile de ştiuleţi sau boabe sunt
practic nule; tulpinile nu sunt distruse şi se pot valorifica integral; terenul rămâne
curat şi se poate elibera în scurt timp, astfel ca după lucrarea cu grapa cu discuri să se
poată însămânţa grâu sau orz de toamnă. Recoltarea mecanizată se realizează cu
maşini de recoltat corespunzătoare şi se poate face în mai multe variante: recoltarea
sub formă de ştiuleţi depănuşaţi se efectuează atunci când conţinutul de umiditate al
boabelor este cuprins între 25 şi 35%; recoltarea sub formă de boabe, atunci când
conţinutul în umiditate al boabelor este cuprins între 20 şi 25%. În acest ultim caz,
boabele rezultate trebuie să aibă puritatea mai mare de 98%, iar proporţia boabelor
vătămate să nu depăşească 8%. Este necesar ca, imediat după recoltarea boabelor,

24
acestea să fie introduse în procesul de uscare, pentru că altfel, din cauza umidităţii
ridicate, boabele se pot încinge. Recoltarea mecanizată a porumbului trebuie bine
organizată şi implică luarea de măsuri pentru asigurarea necesarului de mijloace de
transport, realizarea zonelor de întoarcere la capetele parcelei etc.

Soiuri

Există 10 subspecii de porumb (Zea mays):

 silicios (imdurata) - maturare timpurie și fructuoasă, folosită pentru
producția de delicatese de porumb: fulgi, bețișoare, merge pentru
cereale;
 crestat (indentata) - coacerea târzie, fructuoasă, folosită la producția de
făină, cereale și alcool, este utilizată pe scară largă ca furaj;
 semi-dentate (semidentata) - rezultatul traversării subspecii silicioase
și odontoide, este utilizat pe scară largă în industria alimentară;
 explozie (everta) - mai ales popular în SUA, folosit mai ales pentru a
obține floricele;

25
 țeapăn, sau făinoase (amilacee) - cultivate în SUA, unde sunt prelucrate la
scară industrială pentru producția de făină, amidon, alcool și melasă;
 ceros (ceratina) - popular în China, are o suprafață limitată de cultivare;
 amidonoase-zahăr (amilo saccharata) - nu prezintă niciun interes
industrial, deoarece constă în principal dintr-o substanță de depozitare a
pudrei;
 încețoșat (tunicata) - nu are valoare nutritivă, puțin răspândită;
 Japoneza variat (japonica) - are frunze spectaculoase colorate, de
aceea este folosit mai ales ca plantă ornamentală.

a.Porumb silicios b.Porumb crestat

c.Porumb everta d.Porumb ceros

e.Porumb amilo saccharata f.Porumb japonica

26
 Depozitarea

Porumbul se depozitează în silozuri, la o umiditate mai mică de 14%.

Traderii caută în general porumbul care are o umiditate cuprinsă între 13 și 14%
și cu un procent de boabe sparte de maxim 2%. Pentru ca porumbul să ajungă la
umiditatea cerută de piață, în unele cazuri se utilizează echipamente speciale
pentru uscare. De asemenea, pentru a păstra porumbul în stare bună în depozit, se
pot aplica diverse produse fitosanitare concepute special în acest scop.
Indiferent de mărimea recoltei tale de porumb, pentru a obține un preț bun
pe ea, vei fi nevoit să o păstrezi până vara sau poate până în anul următor. Pentru
a face asta, vei fi nevoit să o depozitezi în condiții optime, deoarece, dacă începe să
se deprecieze, va trebui să o vinzi mai rapid, la un preț mai mic.
Dacă porumbul nu este stocat corespunzator, pot apărea diverse probleme,
precum boabe râncezite, mucegăite sau roase și golite de conținut de insecte și
rozătoare. Iți explicăm în acest articol cum să previi sau să soluționezi aceste
probleme, pentru a profita la maximum de recolta de porumb.

27
 Verificarea rezistenței la apă
Deoarece umiditatea crescută este problema principală a porumbului,
trebuie să te asiguri că spațiul de depozitare este rezistent la apă. Pentru asta,
inspectează-l imediat după o ploaie puternică. Repară eventualele găuri din
acoperiș și asigură-te că sistemul de scurgere direcționează apa departe de
structură și nu într-un punct în care ar putea ajunge pe depozit sau sub el.
Dacă spațiul are podeaua din beton crăpată sau murdară, ar trebui să o
acoperi cu o folie de plastic pentru a împiedica umezeala să ajungă la cereale.

Riscurile unei păstrări necorespunzătoare

România s-a situat pe locul 1 în Uniunea Europeană la porumb și floarea
soarelui în anul 2017.
De atunci, atât suprafața cultivată, cât și producția au scăzut, iar un factor ar
putea fi modul de depozitare. Dacă porumbul nu este stocat la un nivel de
umiditate potrivit și la anumite temperaturi, calitatea lui va scădea și poate deveni
chiar neutilizabil.
Semințele de porumb sunt higroscopice, adică absorb umezeala din aer.
Dacă spațiul nu este ventilat constant și umezeala atinge un nivel ridicat, semințele
o vor absorbi și vor fermenta, prin oxidare anaerobă.
Prin această oxidare, temperatura din aer va crește și asta va provoca o
schimbare chimică în interiorul porumbului. Mai exact, semințele vor deveni moi
și gumoase și nu vor mai fi bune pentru procesarea ulterioară.
Un alt efect al temperaturii crescute este apariția mucegaiului și a
infestațiilor cu insecte. După apariția primelor insecte, acestea se înmultesc rapid
și într-o lună pot distruge majoritatea recoltei. Aceste probleme pot fi provocate și
de neigienizarea spațiului de depozitare înainte de a introduce porumbul sub formă
de semințe sau știuleți.
Mai mult, dacă umiditatea din aer depașește 16%, scade perioada de stocare.
Dacă plănuiai să păstrezi porumbul din toamnă până în primăvară, dar nivelul
umidității nu a fost menținut constant, e posibil să mai fie doar o lună de stocare
până calitatea porumbului va fi afectată și nu vei mai putea vinde recolta.

28
 Dăunătorii care pot afecta porumbul depozitat

Dăunătorii pot fi atât insecte, cât și rozătoare și pot pătrunde în interiorul

spațiului de stocare în mai multe moduri:
 pot fi deja existente în porumb, cum ar fi molia cerealelor, și să intre în
ciclul de dezvoltare atunci când sunt introduse în depozit;
 pațiul de depozitare poate fi deja infestat, iar insectele să fie ascunse în
găuri din podea sau pereți;
 pot fi aduse în interior de șobolani (se plind de blana lor) sau chiar pe
haine.

Există o serie de dăunători care sunt în special atrași de cultura de porumb:

Șoarecele de casă (Mus musculos), Șobolanul cenușiu (Rattus norvegicus), Șobolanul
negru (Rattus rattus) și insectele Molia cerealelor (Sitotroga cerealella), Molia
grânelor (Ephestia elutella).

Concluzie

Porumbul este atât baza multor preparate cât și o plantă medicinală.

Cerealele sunt fără pretenții: vremea caldă și soarele strălucitor sunt suficiente
pentru dezvoltarea sa. Aceasta este o plantă fără deșeuri: fiecare dintre părțile
sale - ureche, frunzele și altele - este folosită fie pentru alimente, fie ca material
pentru producția de mărfuri la scară industrială sau pentru uz individual.Frunzele
plantei sunt bogate in : flavonoide,rutina si esteri ai acizilor carboxilici fenolici;

29
 Bibliografie

 Suport curs Agricultura Ecologica

 https://www.agro.basf.ro/ro/stiri/fermier-in-romania/cultura-porumb-
rotatie-semanat-ingrijire-tratamente-recoltare.html
 https://www.agrimedia.ro/articole/tehnologia-de-cultura-a-porumbului-
pentru-boabe-cultivat-in-sistem-neirigat
 https://www.researchgate.net/profile/Ioan-
Bruma/publication/282664517_TEHNOLOGII_ECOLOGICE_DE_CULTIVARE_A
_LEGUMELOR/links/56175a3908ae839f3c7d8713/TEHNOLOGII-
ECOLOGICE-DE-CULTIVARE-A-LEGUMELOR.pdf
 https://www.bricodepot.ro/idei-si-inspiratie/gradina-si-balcon/cum-sa-
depozitezi-eficient-porumbul-pentru-a-evita-deprecierea-acestuia/
 https://farm-ro.desigusxpro.com/posadka/ogorod/zlaki/kukuruza/stroenie-
i-kak-primenyayutsya-chasti.html#i-7
 https://www.google.com/search?q=SEMANATUL+PORUMBULUI&sxsrf=ALeK
k01xYopqegjOS5c_1r-
iNLoy2E7uPg:1622748725860&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=2ahUKE
wiy5vSKmvzwAhWXraQKHc_ICc8Q_AUoAnoECAEQBA&biw=1366&bih=625#
imgrc=5EsBK-XsdXt09M
 https://garden-ro.desigusxpro.com/kukuruza/sorta-luchshie.html

30