Mariologia la sinodul III ecumenic, Efes 431

Introducere
Învăţătura despre Maica Domnului pe care o cunoaştem şi o avem acum în Biserica noastră nu
a fost rezultatul unei simple constatări a faptului împlinit, ci rezultatul unei lupte cumplite pentru
demonstrarea adevărului revelat în faţa celor care negau învăţăturile de credinţă ale Bisericii.
Chiar dacă Părinţii Bisericii au mărturisit în scrierile lor adevărul revelat totuşi unii au încercat o
răsturnare a situaţiei prin atitudinea sfidătoare faţă de autoritatea Bisericii. Unul dintre episoadele
legate de învăţătura Bisericii despre Maica Domnului a fost Sinodul de la Efes unde Sfinţii Părinţi în
frunte cu Chiril al Alexandriei a combătut erezia lui Nestorie, cel care nega faptul că Fecioara Maria a
născut pe Fiul lui Dumnezeu.
Această atitudine a lui Nestorie bazată pe argumete puerile a fost legată permanent de
raportarea la Persoana lui Hristos. Neînţelegerea relaţiei dintre cele două firi în Persoana lui Hristos şi
a confuziei între fire şi persoană a reprezentat motivul pentru nerecunoaşterea teotokiei Fecioarei
Maria. În cele ce urmează voi analiza, pe scurt, sinodul de la Efes, oglindind, pe cât se poate adevărul
despre atitudinea faţă de teotokia Maicii Domnului şi felul în care Părinţii Bisericii au ştiut să combată
erezia lui Nestorie.
Primul capitol se va axa pe analizarea celor doi actori ai acestui conflic efesenian; al doilea
capitol se va axa pe analiza preliminariilor sinodului de la Efes, cum s-a ajuns la acest conflict; iar în
capitolul trei se va analiza opera sinodului de la Efes.

Chiril şi Nestorie

1
 1. Principalii actori ai conflictului efesenian au fost pe de o parte Nestorie, episcop al
Constantinopolului, iar pe de altă parte Chiril episocop al Alexandriei, doi reprezentanţi ai Bisericii,
dar şi a celor două şcoli din Antiohia şi Alexandria.
Chiril al Alexandriei a fost pentru aproximativ 60 de ani, episcop al Alexandriei „necontestat cap al
Bisericilor din Egipt […] un insistent, un bătăuş, încăpăţânat om dar care a fost remarcabil pentru
geniul său teologic, dar şi pentru flerul său de a conduce.” Avându-l înaintea lui în fruntea Bisericii
din Alexandria pe unchiul său Theophlius, Chiril va veni în fruntea Bisericii în calitate de episcop la
18 octombrie 412.
Înca din primele zile ale noii sale responsabilităţi Chiril al Alexandriei intră în conflict cu
reprezentantul autorităţii administrative, ieşind din aceasta cu ajutorul călugărilor din Nitria. Spre
deosebire de caracterul său coleric, lucru de altfel, normal dacă ţinem seama că el s-a născut în
Alexandria, Chiril, în domeniul teologic a fost un „prolific scriitor şi un excepţional şi sintetic
gânditor.
„Complexa figură a lui Chiril a stat în spatele fiecărei etape din conflictul hristologic din
secolul respectiv şi următorul” Tot el, printr-o genială „intuiţie” a fost cel care a arătat că Hristos,
„Cuvântul este singurul subiect dinamic al celor două firi, divină şi umană” ceea ce a dus la un conflict
cu reprezentanţii şcolii Antiohiene care aveau o altă viziune în această privinţă
 În ceea ce priveşte conflictul cu Nestorie, el a început atunci când acesta din urmă a început
să exprime public erezia cu o lipsă de îngăduinţă ieşită din comun. Lucrurile nu începuseră odată cu
ieşirea publică a lui Nestorie, ci ele îşi aveau rădăcina în gândirea şcolii Antiohiene prin reprezentanţii
ei „Anomeans, Aetius şi Eunomius” şi pe care Sfântul Chiril i-a combătut de altfel în scrierile sale.
În ceea ce priveşte nestorianismul Sfântul Chiril al Alexandriei a înţeles pericolul acestei
erezii, iar, în acest sens reacţia lui a fost cu mult mai vehementă şi personală, lucru arătat din însăşi
reacţiile sale ,Chiril, prin manifestările sale a arătat că Hristos este Însuşi Logosul divin. „Chiril a
menţinut tradiţia lui Athanasie si a altor teologi Alexandrini. Unirea divinităţii şi umanităţii este o
unire în persoana Logosului” Spre deosebire de ceea ce afirma Nestorie Sfântul Chiril nega umanităţii,
din Persoana lui Hristos, chiar dacă completă, o existenţă independentă. După unirea ipostatică unirea
a fost pentru eternitate, Logosul născut din Tatăl mai înainte de veci, iar în afară de El nu există altă
persoană cu aceeaşi calitate care să fie din firea umană.
„Natura omenească subzistă numai în ipostasul Logosului divin; nu are existenţă ipostatică
proprie […] De aceea Chiril găsit în numele de Emmanuel înţelesul semnificativ pentru Hristologie” şi
pentru faptul că Fecioara Maria este Născătoare de Dumnezeu, adică din ea Logosul divin şi-a luat
firea omenească odată cu conceperea.
Profund ancorat în tradiţia Bisericii Chiril s-a manifestat ca un adevărat apărător al ortodoxiei, iar
Sinodul de la Efes a reprezentat pentru el momentul în care şi-a manifestat puternic personalitatea,

2
claritatea gândirii, dar şi forţa de a şti să găsească acele elemente prin care să clarifice şi să împace
diferitele contraste în gândirea contemporanilor să
Pe de altă parte Nestorie, monah al „mănăstirii din Eupreprios” s-a remarcat ca un continuator
al învăţăturii lui Diodor din Tars şi al lui Theodor de Mopsuestia. Erezia sa „ a fost rezultatul
curentului doctrinal existent în secolul al IV – lea în mijlocul orientalilor, şi caracterizată printr-o
anumită ştergere a divinităţii în ochii teologilor care studiaseră persoana lui Hristos”
Mai precis Nestorie a continuat ceea ce Diodor din Tars enunţase cu privire la persoana lui
Hristos, şi anume faptul că „Dumnezeu a avut doi fii: Cuvântul, născut din propria substanţă a Tatălui,
Fiul lui Dumnezeu după natură, şi omul, născut din David, devenit Fiu al lui Dumnezeu prin har. Între
cei doi fii ai lui Dumnezeu, Diodor admisese o legătură de demnitate, autoritate şi onoare.”
Această erezie este continuată de Nestorie, ca „discipol al lui Diodor” şi extinsă la persoana
Fecioarei Maria. De fapt erezia lui Nestorie a reprezintat o faţă nouă a celei lui Diodor şi a lui Teodor
de Mopsuestia. În loc să atace problema hristologică, cu privire la persoana lui Hristos, Nestorie
porneşte de la a analiza mai întâi atributul de Născătoare de Dumnezeu dat Fecioarei Maria pentru a
ataca indirect problema hristologică.
De fapt Nestorie neagă calitatea de Născătoare de Dumnezeu dată Fecioarei Maria, plecând de
la ceea ce Diodor afirmase cu privire la „cei doi fii ai lui Dumnezeu.” Venit în fruntea Bisericii din
Constantinopol cu ajutorul împăratului Nestorie găseşte ocazia de a impune prin forţă erezia sa, chiar
dacă întâlneşte o mulţime de opozanţi, atât din rândul călugărilor cât şi al mirenilor.
Putem spune că sinodul de la Efes a avut drept protagonişti doi episcopi, Nestorie şi Chiril, crescuţi în
două universuri diferite, unul având la bază învăţătura greşită a lui Teodor de Mopsuestia şi Diodor
din Tars dar şi spiritul antiohian, iar pe de altă parte Chiril, care a avut în spate învăţătura şcolii
alexandrine.

Preliminariile sinodului de la Efes

2.Conflictul preliminar sindului de la Efes referitor la Maica Domnului, a apărut în
Constantinopol odată cu venirea în fruntea Bisericii a lui Nestorie în anul 428, odată cu decretul
împărătesc al lui Theodosie. Venit în fruntea Bisericii Nestorie s-a prezentat de la început ca un
apărător al ortodoxiei, dar a uneia înţelese numai de el. Astfel că atunci „ când a fost hirotonit a zis
către împărat în faţa poporului: Dă-mi, o împărate, pământul liber de eretici şi-ţi voi ajuta să învingi pe
perşi”.
Chiar dacă s-a remarcat ca fiind un apărător al ortodoxiei, în realitate aceasta s-a folosit de
acest pretext pentru a-şi apărat învăţăturile greşite, pe acoliţi şi de a elimina pe toţi cei ce îi stăteau în
cale, arieni, mesalieni. În mod public Nestorie îşi manifestă opţiunile odată cu predica unui apropiat al
său pe nume Anastasie, care, în cadrul unor „cateheze” cere credincioşilor să nu mai adreseze
Fecioarei Maria apelativul de „Născătoare de Dumnezeu” (teotokos), ci acela de antropotokos (in

3
greceşte: Maria nu trebuie să fie numită de nimeni Născătoare de Dumnezeu, pentru că ea este creatură
omenească şi Dumnezeu nu poate fi născut de o creatură”.
Toate aceste afirmaţii ale lui Anastasie au fost susţinute de Nestorie şi mai mult decât atât, de
sărbătoarea Naşterii Domnului îşi reafirmă ideile eretice prin trei predici:
„ Mă întrebaţi, dacă Maria poate să fie numită mama lui Dumnezeu? Aşadar Dumnezeu a avut
mamă? În acest caz nu trebuie să imputăm păgânismului, că a vorbit de mame ale zeilor. Aşadar
Apostolul Pavel minte, fiindcă el zice despre Dumnezeirea lui Hristos, că este fără tată, fără mamă şi
fără neam. Nu, Maria nu este mama lui Dumnezeu….Creatura n-a născut pe Creatorul. Ea a născut
numai pe omul, care este instrumentul dumnezeirii. Sfântul Duh n-a dat pe cuvântul, dar numai i-a
creat un templul – făcut de o virgină – în care El să locuiască […] Eu cinstesc această haină, de care s-
a servit El, pentru respectul acestuia care a îmbrăcat-o şi de care El este inseparabil […] Separ
naturile, dar nu separ respectul meu. Iau în consideraţie ceea ce îmi spune el (respectul). Acela care s-a
format în corpul Mariei nu era însuşi Dumnezeu, dar a fost ales de Dumnezeu, Dumnezeu a îmbrăcat
umanitatea şi din cauza celui care a ales a fost numit Dumnezeu.”
În alte două predici acesta afirmă că „Maria trebuie să fie numită hristotocos (greceşte)
deoarece ea a născut pe Fiul lui Dumnezeu în acest înţeles, că a născut un om care, pentru unirea sa cu
Fiul lui Dumnezeu, în înţelesul strâns al cuvântului, poate fi numit şi Fiul lui Dumnezeu. Aşa că s-ar
putea zice: Dumnezeu e mort […] Eu vreau, dar, să păstrez naşterea, însă, fără vreo confuzie, cele
două naturi : Vreau, în om, să recunosc pe Dumnezeu şi să venerez pe acest om unit cu Dumnezeu,
într-un mod dumnezeiesc şi care prin aceasta are drept la rugăciunea noastră”.
În cealaltă predică spune: „Arienii pun pe Cuvântul mai prejos de Tatăl, dar aceştia merg mai
departe şi îl pun mai prejos de Maria, căci presupun că El a venit după ea şi dau o mamă muritoare ca
autor al dumnezeirii, care a creat totul. Dacă acela pe care ea l-a născut, nu era om, dacă era Cuvântul
dumnezeiesc, ea n-a fost mama acelui care e de altă natură decât a sa? Dacă cineva o numeşte mama
sa, atunci cel născut nu este de o natură divină, nu este decât un om, pentru că o mamă nu poate naşte
decât o fiinţă care e de aceeaşi substanţă cu ea. Prin urmare, Dumnezeu Cuvântul nu este născut din
Maria, dar ar locui în acela care s-a născut din Maria.”
Acesta, „antiohian de origine, a deosebit prea mult cele două naturi în Hristos: El n-a păstrat în
mod suficient identitatea fundamentală între Cuvântul lui Dumnezeu şi Fiul Fecioarei, sau, cu un
termen mai nou: comuniunea idiomelor, umanitatea, nefiind unită cu Cuvântul decât printr-o anumită
relaţie, având, după părerea nestorienilor o autonomie care ridica şi pe ea la demnitatea de persoană”.
Plecând de la această abordare şi confuzie Nestorie a dedus lipsa calităţii de Născătoare de
Dumnezeu dată de Biserică Fecioarei Maria. Maria era văzută ca un fel de Născătoare a dumnezeirii şi
de aici eroarea. În acest caz aflându-se Nestorie trebuia să găsească o soluţie la termenul de Theotokos
(Qeotokoj).

4
 Dacă iniţial aprobase termenul de antropotokos (Anqropotokoj) ca atribut al Fecioarei , el
găseşte o cale de mijloc denumind-o pe aceasta Născătoare de Hristos (Cristotokoj). Şi în acest caz
eroarea lui nu s-a împuţinat cu nimic deoarece s-a pornit de la premise greşite. Argumentele lui
Nestorie erau puerile, chiar dacă aveau o anumită doză de logică, de faţadă, de altfel.
La cuvintele lui Nestorie au răspuns cei ce apărau apelativul de Născătoare de Dumnezeu dat
Fecioarei. Astfel la „sărbătoarea Sfintei Fecioare, Proclu ţine o predică în care stabilieşte că Maria
trebuie numită mama lui Dumnezeu pentru că ea a născut pe Hristos, Dumnezeu – omul, în a Cărui
persoană, cele două naturi erau unite fără a se confunda.”
Nestorie a încercat, folosind expresia „Dumnezeu a trecut prin Maria” în loc de „Dumnezeu s-
a născut din Maria”, să ajungă la un compromis prin intenţia de a înşela vigilenţa apărătorilor
ortodoxiei. Cu acest prilej Nestorie a vorbit de raportarea sa la natura divină: „Voiesc să cinstesc
natura, care este haina lui Dumnezeu, în acelaşi timp cu natura care se serveşte de această haină.
Despart naturile dar nu despart omagiile, îl recunosc ca dublu, dar Îl rog, ca şi cum ar fi Unul” „Erezia
lui Nestorie fu răspândită în curând din Constantinopol şi în alte părţi”
La această ofensivă a lui Nestorie şi a susţinătorilor lui au răspuns Sfântul Chiril al
Alexandriei, care a demontat în cuvântările şi scrisorile sale toate afirmaţiile lui Nestorie. În acest
conflict a intrat şi papa Celestin care s-a arătat un apărător înverşunat al ortodoxiei. Lucrul acesta s-a
concretizat odată cu momentul convocării sinodului din anul 430. În urma acestui sinod învăţăturile lui
Nestorie au fost condamnate, iar persoana acestuia somată ca în 10 zile să-şi retragă toate afirmaţiile.
Văzându-se sub presiunea faptelor Nestorie a încercat, reiterând ideea că Fecioara Maria este
„Născătoare de Hristos”, să se salveze de sub ameninţarea anatemei. Cu toate aceste presiuni şi la
insistenţa prietenilor săi care îl cunoşteau foarte bine Nestorie nu retractează afirmaţiile făcute, chiar
dacă se vroia a fi scos de sub ameninţarea scoaterii din rândul clericilor ca eretic, şi cu ajutorul
împăratului reuşeşte să contribuie la convocarea sinodului ecumenic de la Efes din anul 431.
Din toate cele prezentate putem observa mai multe lucruri legate de această erezie. Nestorie nu
înţelegea că în cazul naşterii lui Hristos nu era vorba de naşterea firii dumnezeieşti, ci de naşterea
Persoanei, a Dumnezeului – Om. Mai precis acesta confunda natura cu ipostasul, lucru care a dus la
nerecunoaşterea din partea lui a calităţii de Născătoare de Dumnezeu a Fecioarei Maria. Analizând
hristologia lui Nestorie Părintele Kniazev a evidenţiat că acesta, chiar dacă făcea o „distincţie” între
cele două firi ale lui Hristos, nu le vedea în „ persoana preexistentă a Cuvântului care îşi asumă
umanitatea”, ci ca „rezultatul unirii”.
Datorită acestei percepţii Nestorie făcea o diferenţă categorică între „prosopon-ul” lui Hristos
şi cel al lui Dumnezeu. De aici s-a ajuns la „respingerea” calităţii de Născătoare de Dumnezeu dată
Sfintei Fecioare Maria. După cum spune şi părintele Kniazev , Nestorie admitea o legătură între cele
două naturi omenească şi dumnezeiască, care s-ar realiza nu într-una din persoanele posibile, ci într-un

5
al treilea „prosopon”, iar această unire nu era decât una „compusului”. În afirmaţiile sale Nestorie s-a
folosit de cuvintele scripturii pentru a-şi justifica afirmaţiile.

Opera sinodului de la Efes

3.Odată cu acutizarea conflictului dintre susţinătorii lui Nestorie şi cei care apărau ortodoxia şi
învăţătura Bisericii s-a impus necesitatea convocării unui sinod la care să se discute şi să se
lămurească adevărul de credinţă. Sinodul de la Efes a fost convocat de Theodosie al II-lea „după
insistenţele lui Nestorie”.
Pentru convocarea sinodului împăratul Teodosie al II-lea trimite o scrisoare la 30 noiembrie
430 „în diferitele provincii ale imperiului”. Pe lângă această scrisoare acesta trimite o alta „lui Chiril,
în care-l învinuieşte că el este cauza tulburării din Biserică” Cu toate că scrisorile de convocare a
sinodului vor fi trimise în noiembrie 430 lucrările se vor deschide la 22 iunie 431. Sinodul va avea
şapte sesiuni. Acestea se vor încheia cu „promulgarea” a şapte canoane. Aceste canoane vor avea
cuprinse în principal condamnările aduse nestorienilor şi pelagienilor.

Învăţătura de credinţă şi hotărârile sinodului de la Efes

4. În timpul celor 7 sesiuni ale sinodului „scrisoarea lui Chiril către Nestorie” este acceptată ca
exprimând „învăţătura Bisericii”. Astfel, este afirmată „maternitatea divină a Mariei” prin „unitatea
Persoanei lui Hristos, născut din Fecioară”. Tot acum se arată clar existenţa a două firi şi o singură
Persoană în Iisus Hristos, iar Fecioara Maria ca Născătoare de Dumnezeu: „Unul este Hristos, unul
este Fiul, Unul este Domnul, pe care-l mărturisim. Din cauza acestei uniri indisolubile, mărturisim că
Sfânta Fecioară este Maica Domnului, pentru că Dumnezeu Cuvântul s-a făcut trup, s-a întrupat şi că,
o dată cu Întruparea şi-a însuşit Templul trupului asumat de la Maria.”
Astfel Nestorie este anatemizat şi opera lui dar şi oricine îi ia apărarea: „Oricine nu
anatemizează pe Nestorie, să fie anatema. Pe acesta îl anatemizează dreapta credinţă şi sfântul Sinod.
Oricine comunică cu Nestorie, să fie anatema. Toţi anatemizăm epistola şi învăţăturile lui Nestorie.”
În ceea ce priveşte hotărârile sinodului ele nu s-au axat în principal pe condamnarea lui
Nestorie direct, asta deoarece scrisoarea lui Chiril a fost acceptată ca ortodoxă şi drept norma
acceptată de sinod, ci au stabilit reglementările cu privire la cei care ar fi influenţaţi de Nestorie şi
acoliţii lui. În data de 22 iulie, în urma şedinţei prezidate de Chiril a fost din nou ratificată şi aprobată
hotărârea, „în mod solemn de Părinţi; Chiril al Alexandriei semnând primul, apoi episcopul legat
Arcadius, Iuvenal al Ierusalimului; episcopul legat Projectus; preotul legat Philippe…., în total 157 de
semnături.”
Astfel s-a hotărât: „Sfântul Sinod a hotărât ca nu este permis nimănui să propovăduiască sau
să scrie sau să compune o – formulă – sau alta decât cea care a fost stabilită prin Sfinţii Părinţi reuniţi
la Niceea sub inspiraţia Duhului Sfânt; cei care ar îndrăzni să compună o altă – formulă – sau să

6
propună sau să prezinte o alta prin care să schimbe adevărul, fie ca al eleniştilor, fie ca al iudeilor, fie
ca al tuturor altor secte, aceia, dacă vor fi episcopi sau clerici, vor fi excluşi, episcopii din episcopat,
clericii din cler, dacă vor fi laici, ei vor fi anatema.
De asemenea dacă cineva, episcop sau cleric, sunt […], sau predau învăţătura cuprinsă în
expunerea comunicată prin preotul Charisius, despre Întruparea Fiului lui Dumnezeu, şi ereziile
falsităţile lui Nestorie, […] , dacă este episcop va fi scos din episcopat, dacă e preot va fi exclus din
preoţie, dacă va fi laic, să fie anatema, ca deasupra.”
Chiar dacă lucrurile au părut că s-au liniştit din păcate conflictul a continuat şi asta datorită
susţinătorilor lui Nestorie în frunte cu episcopul Ioan din Antiohia care între timp a convocat un alt
sinod la care au participat 43 de episcopi sub protecţia lui Candidian, prin care l-au anatemizat pe
Chiril si Memmnon, episcop de Efes. Aceste două tabere nu au încetat nici după ce sinodul de la Efes
prezidat de Chiril şi-a încheiat ultima şedinţă şi a reafirmat ca ortodoxă scrisoarea lui Chiril şi a
condamnat erezia lui Nestorie. Până la urmă sinodul este închis de către împărat lamentat de neputinţa
celor două tabere de a ajunge la un acord. Tot împăratul Theodosie îl înlocuieşte pe Nestorie cu un alt
episcop, iar mai apoi îl exilează.
Chiar dacă lucrurile nu s-au liniştit „în anul 433, la intervenţiile împăratului şi a papei, o
forumulă de unire i-a împăcat pe Ioan al Antiohiei şi un grup important de răsăriteni cu Chiril.”Prin
această formulă se fac concesii şi de o parte şi de alta. Astfel „ s-a renunţat la anumite expresii: mia
physis, henosis; titlul Theotokos a fost admis numai după explicaţii. Dar Chiril a obţinut în domeniul
doctrinal: a. recunoaşterea condamnării lui Nestorie; b. renunţarea la folosirea termenului synapheia,
înlocuit cu henosis; c. acceptarea comunicării însuşirilor:”
„Noi mărturisim pe Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul unic al lui Dumnezeu, Dumnezeu
perfect şi om adevărat – compus – din suflet şi trup, năcut din Tatăl mai înainte de veci după divinitate
– născut – în zilele din urmă, pentru noi şi pentru salvarea noastră, din Fecioara Maria după omenitate,
la fel deofiinţă cu Tatăl după divinitate şi consubtanţial cu noi după omenitate. Căci din două naturi
este făcut: de asemenea noi mărturisim pe Hristos, un Fiu, un Domn. Adevărul acestei uniuni fără
amestecare, noi mărturisim că Fecioara Maria este Maica Domnului , pentru că Cuvântul Domnului a
luat trup şi S-a făcut om, si în acelaşi timp la concepere – prin zămislire – şi şi-a unit templul luat –
asumat – de la Fecioară.”
În urma acestei păci lucrurile s-au liniştit chiar dacă au apărut unii care au acuzat atât pe Chiril
cât şi pe Ioan de trădare. Astfel învăţătura despre Fecioara Maria, Născătoare de Dumnezeu a triumfat
în faţa ereziei iniţiate de Nestorie, care între timp murise în condiţii destul de grele . Mai târziu odată
cu sinodul de la Calcedon, din anul 451, când se dezbate problema monofizită se „reafirmă” învăţătura
despre calitatea de Născătoare de Dumnezeu a Fecioarei Maria Născătoare de Dumnezeu ( cf. ek
Mariaj thj parqenon thj qeotokou. Recunoaşterea acestui fapt a aratat că Părinţii au recunoscut implicit

7
prin această reafirmare hotărârile sinodului de la Efes, ecumenicitate lui, şi, indirect, au recombătut
erezia lui Nestorie, care era în strânsă legătură cu erezia discutată la sinodul ecumenic din 451.
Frământările dogmatice din prima jumătate a secolului al V-le d.Hr. au reprezentat momentul
în care învăţătura despre Maica Domnului, ca Născătoare de Dumnezeu, a fost definitivată şi
conturată. Principalul ierarh al Bisericii care a contribuit decisiv prin claritatea gândirii şi a limbajului
teologic, care a reuşit să postuleze învăţătura despre „teotokia” Maicii Domnului a fost Sfântul Chiril
al Alexandriei. De partea cealaltă Nestorie, cel care a adus în prim plan o erezie care subzistase sub
diferite curente de gândire a fost condamnat definitiv, iar învăţătura sa considerată eretică. Sinodul de
la Efes din anul 431 a reprezentat începutul unei definitivări a învăţăturii despre Persoana lui Hristos,
chiar dacă indirect. Contributia Părinţilor Bisericii a constat în stabilirea clară a relaţiei dintre Fecioara
Maria şi Fiul ei, şi rolul acesteia în istoria mântuirii.

Concluzii
5. Sinodul de la Efes a reprezentat pentru Biserica noastră momentul unor mari frământări, în
timpul cărora Părinţi ca Sfântul Chiril sau papa Celestin au ştiut să apere adevărul de credinţă cu orice
cost. Atitudinea acestor Părinţi faţă de erezia Nestoriană a stat, pentru mai târziu, la baza învăţăturilor
de la sinoadele ulterioare referitoare la Persoana lui Hristos. Prin hotărârile acestui sinod s-a reiterat
legătura strânsă ce există între persoana lui Hristos şi cea a Maicii Domnului, dar şi legătura dintre
calitatea de Născătoare de Dumnezeu a Fecioarei Maria şi unirea celor două firi în Persoana lui
Hristos.
Teotokia Fecioarei Maria nu poate fi negată deoarece ea stă în strânsă legătură cu mântuirea
noastră. Dacă Fecioara Maria nu a fost Născătoare de Dumnezeu atunci şi întruparea lui Hristos ar fi
fost efemeră, nu completă. Unirea celor două firi în Persoana lui Hristos reprezintă premisă pentru
calitatea de Născătoare de Dumnezeu a Fecioarei Maria. Cele două realităţi stau într-o strânsă
legătură; putem vorbi chiar de o simetrie între cele două.