ERGONOMIE

Ergonomia unui echipament

de protectie

Coordonatori: Student:
Prof. univ. dr. ing. Nedeff Valentin Cavaleru Grigore-Catalin
Sef. lucrari. dr. ing. Tomozei Claudia Manuela Grupa: 1741 IEDM

2021
 CUPRINS

1. CE ESTE ERGONOMIA?
2. ERGONOMIA UNUI ECHIPAMENT DE PROTECTIE;
3. BIBLIOGRAFIE.
 1. CE ESTE ERGONOMIA?

Termenul ergonomie isi are originea in cuvintele grecesti ergon [munca] si nomos [legi

naturale].

Ergonomia este stiinta de a concepe munca, echipamentele folosite si spatiul de lucru astfel
incat ele sa se potriveasca lucratorului. O proiectare ergonomica corecta este necesara pentru
a evita afectiunile produse de solicitari repetate (RSI), care se agraveaza in timp si pot
conduce la disabilitati permanente.

Ergonomia se preocupa cu “potrivirea” dintre oameni si munca lor. Ergonomia tine cont de
limitarile si capacitatile lucratorului cu scopul de a asigura o potrivire om si  sarcini,
echipamente, informatie si mediul de lucru.

Pentru a evalua potrivirea intre o persoana si munca sa ergonomii iau in considerare atat
caracteristicile muncii prestate, cerintele si efectele acesteia asupra lucratorului, echipamentul
folosit (marime, forma si cat de potrivit este cu sarcinile executate), informatia (cum e
prezentata, accesata si schimbata) si mediul (aer, lumina, zgomot, temperatura, etc) in care se
desfasoara munca.

Ideea interdisciplinarităţii apare în majoritatea definiţiilor date ergonomiei. Astfel,

profesorul francez Bernard Metz defineşte ergonomia ca "un ansamblu integrat de ştiinţe
susceptibile să ne furnizeze cunoştinţe asupra muncii umane, necesare adaptării raţionale a
omului la maşină si a muncii la om". Profesorul rus V. Munipov arată că ergonomia este o
"disciplină care a luat naştere din ştiinţele tehnice, psihologice, fiziologice si igienă. Ea
cercetează posibilităţile omului în procesele de muncă, urmărind să creeze condiţii optime de
muncă".

Instituţiile specializate prin definiţiile pe care le dau ergonomiei scot în evidentă caracterul
interdisciplinar al acesteia. Astfel, în documentele Organizaţiei Internaţionale a Muncii se
arată: "Ergonomia este aplicarea ştiinţelor biologice, umane, în corelaţie cu ştiinţele tehnice,
pentru a ajunge la o adaptare reciprocă optimă între om si munca sa, rezultatele fiind măsurate
în indici de eficientă si bună stare de sănătate a omului".

În timp, conceptul "om - masină" s-a dovedit a fi incomplet, deoarece nu tine seama de
ceilalţi factori care solicită organismul uman cum ar fi: mediul de muncă, condiţiile tehnice
ale muncii, motivaţia pentru muncă, relaţiile din colectivul de muncă, preocupările personale.
Astfel, a apărut conceptul om-solicitări, care exprimă ideea echilibrului balanţei energetice a
organismului uman. Ca urmare, o definiţie completă a ergonomiei considerăm că este cea
formulată de profesorul Petre Burloiu în lucrarea sa Managementul resurselor umane:
"Ergonomia este o ştiinţă cu un caracter federativ, care pe baza interdisciplinarităţii - care este
legea sa fundamentală - integrează aportul tehnicii, fiziologiei, psihologiei, sociologiei,
economiei si al altor ştiinţe sociale, având ca obiect orientarea creării tehnicii contemporane la
nivelul posibilităţilor psihofiziologice normale ale omului si utilizarea raţională a acestor
posibilităţi în condiţiile de mediu, sociale si culturale cele mai favorabile care pot fi asigurate
de societate, în vederea realizării reproducţiei forţei de muncă de la o zi la alta".

Aşa cum rezultă din această definiţie, interdisciplinaritatea este o condiţie a existentei
ergonomiei, este legea ei fundamentală.

În concluzie, ergonomia este o ştiinţă complexă care sintetizează anumite principii ale
unor ştiinţe precum: ştiinţele medicale, economice, tehnice, antropometrie, psihologia muncii,
sociologia muncii în scopul aplicării acestora la proiectarea echipamentelor, a uneltelor, a
mobilierului si la găsirea tuturor măsurilor care să ducă la îmbunătăţirea condiţiilor de muncă,
precum si la formarea executanţilor Cu toate acestea, ergonomia nu trebuie confundată cu nici
una dintre ştiinţele care o compun. Nici una nu poate revendica ergonomia ca "apendice al
său", după cum arăta M. de Montmoulin. [1]

Ergonomia este disciplina ştiinţifică care studiază interacţiunea dintre oameni şi alte

elemente ale unui sistem şi se preocupă de optimizarea structurilor socio-tehnice referitoare la
modul de raportare la activitatea fizică a caracteristicilor anatomice, fiziologice şi
biomecanice ale omului.

Ideea interdisciplinarităţii apare în majoritatea definiţiilor date ergonomiei. Astfel,

profesorul francez Bernard Metz defineşte ergonomia ca "un ansamblu integrat de ştiinţe
susceptibile să ne furnizeze cunoştinţe asupra muncii umane, necesare adaptării raţionale a
omului la maşină si a muncii la om". Profesorul rus V. Munipov arată că ergonomia este o
"disciplină care a luat naştere din ştiinţele tehnice, psihologice, fiziologice si igienă. Ea
cercetează posibilităţile omului în procesele de muncă, urmărind să creeze condiţii optime de
muncă".

Instituţiile specializate prin definiţiile pe care le dau ergonomiei scot în evidentă caracterul
interdisciplinar al acesteia. Astfel, în documentele Organizaţiei Internaţionale a Muncii se
arată: "Ergonomia este aplicarea ştiinţelor biologice, umane, în corelaţie cu ştiinţele tehnice,
pentru a ajunge la o adaptare reciprocă optimă între om si munca sa, rezultatele fiind măsurate
în indici de eficientă si bună stare de sănătate a omului".

În timp, conceptul "om - masină" s-a dovedit a fi incomplet, deoarece nu tine seama de
ceilalţi factori care solicită organismul uman cum ar fi: mediul de muncă, condiţiile tehnice
ale muncii, motivaţia pentru muncă, relaţiile din colectivul de muncă, preocupările personale.
Astfel, a apărut conceptul om-solicitări, care exprimă ideea echilibrului balanţei energetice a
organismului uman. Ca urmare, o definiţie completă a ergonomiei considerăm că este cea
formulată de profesorul Petre Burloiu în lucrarea sa Managementul resurselor umane:
"Ergonomia este o ştiinţă cu un caracter federativ, care pe baza interdisciplinarităţii - care este
legea sa fundamentală - integrează aportul tehnicii, fiziologiei, psihologiei, sociologiei,
economiei si al altor ştiinţe sociale, având ca obiect orientarea creării tehnicii contemporane la
nivelul posibilităţilor psihofiziologice normale ale omului si utilizarea raţională a acestor
posibilităţi în condiţiile de mediu, sociale si culturale cele mai favorabile care pot fi asigurate
de societate, în vederea realizării reproducţiei forţei de muncă de la o zi la alta".

Aşa cum rezultă din această definiţie, interdisciplinaritatea este o condiţie a existentei
ergonomiei, este legea ei fundamentală.

În concluzie, ergonomia este o ştiinţă complexă care sintetizează anumite principii ale unor
ştiinţe precum: ştiinţele medicale, economice, tehnice, antropometrie, psihologia muncii,
sociologia muncii în scopul aplicării acestora la proiectarea echipamentelor, a uneltelor, a
mobilierului si la găsirea tuturor măsurilor care să ducă la îmbunătăţirea condiţiilor de muncă,
precum si la formarea executanţilor Cu toate acestea, ergonomia nu trebuie confundată cu nici
una dintre ştiinţele care o compun. Nici una nu poate revendica ergonomia ca "apendice al
său", după cum arăta M. de Montmoulin.
 Direcţiile de organizare ergonomică si de perfecţionare a activităţii din birou ar trebui să
aibă în vedere următoarele aspecte:

- recrutarea, selecţia, încadrarea, promovarea personalului după aptitudini, pregătire si

performante;

- stabilirea dimensiunii optime a colectivelor de muncă;

- stabilirea unor forme specifice de stimulare în muncă si aplicarea acestora;

- diminuarea efortului fizic si intelectual prin achiziţionarea unor echipamente informatice

moderne;

- dotarea birourilor si a serviciilor cu mobilier potrivit caracteristicilor antropometrice ale

lucrătorilor, poziţiei acestora în timpul muncii, sarcinilor de îndeplinit si locului zonei de
muncă;

- studierea microclimatului, în scopul creării unui echilibru optim între om si mediul său de
lucru, reducerii efortului senzorial si creşterii posibilităţilor de concentrare în executarea
sarcinilor. Elementele de microclimat (zgomot, temperatură, iluminat, culoare) trebuie
adaptate la specificul activităţii din fiecare birou.
 Unul din cele mai importante domenii ale progresului si înnoirii în societatea noastră îl
constituie pătrunderea calculatorului în cele mai variate domenii ale vieţii economice si
sociale, culturale si manageriale. Prin apariţia si răspândirea sistemelor MULTIMEDIA, care
îmbină telecomunicaţiile, tehnica electronică de calcul si audiovizual, prelucrarea automată a
informaţiei capătă noi dimensiuni. Prin intermediul sistemelor moderne de telecomunicaţii,
informaţia digitală a pătruns în activitatea profesională a foarte multor utilizatori de tehnică de
calcul, de la unităţi de informatică organizate la nivel de instituţie, întreprinderi sau judeţe
către publicul larg, de la specialiştii în informatică spre utilizatorii de informatică.

Deşi computerul ne îmbunătăţeşte viaţa, acest avantaj nu ne scuteşte de anumite riscuri

privind sănătatea. Studiile făcute au arătat că tipul muncii si numărul de ore pe zi de utilizare
a terminalului video sunt factori importanţi în determinarea nivelului problemelor cauzate de
această activitate. Problemele ochilor sunt cele mai obişnuite pentru utilizatorii calculatoarele.
Din nefericire nu există prea multe informaţii legate de computer si stresul vizual. Lipsesc, de
asemenea, sursele de informaţii pentru publicul larg în legătură cu această problemă.

În acest capitol ne propunem în primul rând să analizăm riscurile asupra sănătăţii omului pe
care le implică folosirea necorespunzătoare a calculatorului si în al doilea rând dorim să
oferim câteva sfaturi utile utilizatorilor pentru a putea lucra cu computerul beneficiind de un
confort sporit

În prezent numai în SUA peste 50 de milioane de oameni folosesc terminale video-display

(TVD), iar acest număr se aşteaptă să ajungă la peste 100 de milioane la început de mileniu.
Peste 50% dintre aceştia prezintă dificultăţi cu focalizarea privirii asupra obiectelor mai
îndepărtate si tulburări ale imaginii dincolo de planul apropiat, după folosirea îndelungată a
displayului.

În afara acestor simptome directe apar unele indirecte cum ar fi: încordare si durere în ceafă
si umeri; dureri de spate; oboseală excesivă; iritabilitate excesivă; dureri în braţe, încheieturi
si umeri; nervozitate crescută; eficientă vizuală scăzută si erori mai frecvente. Operatorii în
special dau dovadă de o scădere generală a productivităţii, inclusiv erori frecvente si viteză
redusă în timpul desfăşurării activităţii.
 2.Ergonomia unui echipament de protectie

Prin echipament individual de protecţie (EIP)se înţelege orice echipament destinat să fie

purtat sau ţinut de lucrător pentru a-l proteja împotriva unuia ori mai multor riscuri care ar
putea să îi pună în pericol securitatea şi sănătatea la locul de muncă, precum şi orice element
suplimentar sau accesoriu proiectat în acest scop.
Toți angajatorii sunt obligați să evalueze riscurile profesionale la locurile de munc ă. În
urma acestei evaluări se stabilesc riscurile care nu pot fi evitate sau limitate suficient prin
mijloacele tehnice de protecție colectivă ori prin măsurile, metodele sau procedurile de
organizare a muncii, iar atunci se decide dacă este necesară dotarea cu EIP și tipul acestuia.
Orice echipament individual de protecţie trebuie să fie corespunzător pentru riscurile
implicate, fără să conducă el însuși la un risc mărit, să corespundă riscurilor existente la locul
de muncă, să ia în considerare cerințele ergonomice și sănătatea lucrătorilor și să se
potrivească în mod corect persoanei care îl poartă.
Uniformele de lucru obișnuite care nu au rolul de a proteja împotriva unui risc nu
reprezintă  echipamente individuale de protecție.
Există o serie de riscuri în fața cărora echipamentul individual de protecție îi protejează pe
lucrători. Natura acestor riscuri, întâlnite în condiții de muncă normale, poate fi chimică,
fizică, electrică, biologică etc.
Pentru că aceste riscuri nu pot fi evitate prin alte mijloace, purtarea echipamentului
individual de protecție este obligatorie, conform reglementărilor în vigoare. Elementele  EIP
reprezintă o barieră între aceste riscuri aferente unui anumit mediu de lucru și lucrător.
 Alegerea unor echipamente cu design personalizat, pe măsura angajaților și menit să le
ofere acestora siguranța optimă și libertate de mișcare, este o măsură de care angajatorii
trebuie să țină cont.
În prezent, definirea, clasificarea și modul de utilizare a echipamentelor individuale de
protecție  sunt reglementate prin Legea nr. 319/2006 și Hotărârea de Guvern nr.1048/
2016. 
 
Conform prevederilor stabilite de Legea securității și sănătății în muncă nr 319 / 2006,
toți angajatorii sunt obligați să acorde în mod gratuit echipamente individuale de protecție,
atunci când riscurile aferente domeniului respectiv de activitate nu pot fi evitate sau limitate
prin mijloace  tehnice de protecție colectivă, sau prin măsuri, metode și proceduri privind
organizarea muncii. 
H.G.nr.1048/2006 reglementează cerințele minime de sănătate și securitate, privind
utilizarea de către angajați a echipamentelor individuale de protecție la locul de
muncă și conține o listă orientativă de activități lucrative, în care se poate impune utilizarea
echipamentului individual de protecție: lucrări de construcții, lucrări rutiere, lucrări în
containere, lucrări în spații înguste, lucrări în cuptoare industriale alimentate cu gaz, lucrări pe
șantiere, lucrări în spații de depozitare etc.
Obligativitatea utilizării echipamentului individual de protecție  determină condiții optime
de lucru, pentru siguranța și sănătatea angajaților expuși unor factori de risc cu grad ridicat,
iar utilizarea unor elemente optime  ale EIP, conform dimensiunilor angajaților și a stării lor
de sănătate, contribuie la un randament mai bun, indiferent de domeniul sau mediul în care
activează.

Clasificare:
În funcție de zona protejată

 Pentru protecția capului: casca care poate fi cu vizor, pe șantiere de construcții și în

unele fabrici;
 Pentru protecția ochilor: ochelari de sudură sau mască împotriva radiațiilor ori
fragmentelor care pot produce leziuni traumatice
 Pentru protecția piciorului:se poartă încălțăminte de protecție pe șantierele de
construcții și în unele ramuri industrie, genunchiere,;
 Pentru protecție corpului: îmbrăcăminte profesională generică și specifică (șalopetă,
pantaloni lungi, mănuși, bocanci, șepci, ...) în funcție de temperatură (cald, rece) și de
vreme, securitatea la incendiu, activitate (sudură, substanțele chimice implicate,
îmbrăcăminte de mare vizibilitate);
 Măști respiratorii: măști de protecție, filtre;
 Protecție auditiva împotriva zgomotului (scoici pasive, șepci active);

În funcție de tipul de activitate la care este folosit

  Împotriva stropilor de produse chimice sau biologice,
 Împotriva căldurii și a riscului de incendiu
 Împotriva riscului traumatic (tăieturi, abraziune, veste antiglonț)
 Contra căderilor de la înălțime: ham, bobine, cârlige, frânghii (coardă dispozitive
contră);
 Pentru protecție împotriva riscului de electrocutare sau electricitate statică: scaune
și covoare izolante, mănuși electricieni, dispozitive de împământare, etc.

Pentru activități specializate

 Îmbrăcămint
e de protecție specifică pentru grupuri specializate: alpinism, scufundare (costum de
scafandru), de vizibilitate mare (pentru a nu fi lovit de vehicul sau pentru manevrare, etc.;
 Pentru
protecții specifice: detectoare de gaz, costume de scafandru, aparatul de respirat cu aer
comprimat, etc.

Casca de protectie pentru pompieri.

Echipamente de protectie
 Cum le asigurați angajaților siguranța la locul de muncă și cât de
importantă este alegerea echipamentului în funcție de lucrarea pe care o
execută

Orice lucrător care riscă accidentări ale corpului sau vătămări ale pielii, în special cauzate
de impact mecanic, flăcări, umiditate, căldură şi frig, toxicitate, materiale de lucru caustice
sau iritante, trebuie să primească de la angajator îmbrăcăminte de protecţie potrivită şi
practică din material adecvat.

Echipamentul trebuie să fie ales în conformitate cu scopul protecţiei, condiţiile ergonomice

şi să se potrivească celui care îl poartă. În cazul mănuşilor de protecţie, este importantă nu
doar purtarea lor, ci și folosirea tipului de mănuși potrivit pentru fiecare gen de lucrare
executată. Nu există mănuși universale. Mănușile trebuie curăţate adecvat, dezinfectate sau
aruncate dacă este cazul, după utilizare. Mănuşile de protecţie trebuie să fie etichetate de către
producător cu marcajul CE.

Pictogramele imprimate informează utilizatorii cu privire la genul de pericol pentru care se

folosesc mănuşile.

La alegerea mănuşilor este recomandat să se acorde atenţie și riscului de sensibilitate,

respectiv dezvoltarea de alergii cauzate de materialele de lucru şi de materialul mănuşilor.

 La pantofii de protectie pentru soferi pe utilaje ergonomia inseamna sa aiba talpa mai
subtire si flexibila chiar daca are lamela antiperforatie, pentru a putea misca usor piciorul pe
pedale chiar si 8 ore pe zi. De asemenea pantofii nu trebuie sa incurce prin dimensiune prea
mare. De preferat talpa sa fie cat mai rotunjita pe laterale, varf si spate.
In schimb cand vorbim de industria grea e cu totul altceva, fiindca protectia primeaza
ergonomiei astfel ca desfasurarea unui procedeu cu risc mare, avand un echipament adecvat
care de fapt ajuta desfasurarea (manusi rezistente termic, viziera rezistenta la temperatura,
bocanci de protectie rezistenti la temperatura si la metal topit) si fiindca fara echipament nu s-
ar putea desfasura aceleasi etape sau lucrul ar fi extrem de dificil si riscant, putem spune ca
imbracamintea si echipamentul de protectie asigura ergonomie.
Casca de protecție
 Casca de protecție trebuie purtată de orice muncitor care riscă accidentări ale capului
cauzate de obiecte sau materiale, cât și de posibile obstacole. Casca trebuie să fie certificată,
să aibă pe ea însemnele CE. Trebuie să fie ușoară (circa 300 de grame), să nu absoarbă apa, să
aibă o bandă ajustabilă la ceafă care să prevină alunecarea ei.

Căştile de protecţie fabricate din materiale termoplastice este recomandat să fie schimbate
după 4 ani de la data de producţie.

Protecţia urechilor

Căștile pentru protecția urechilor reprezintă o cerință pentru lucrătorii expuși la un nivel de
zgomot mai mare de 85 decibeli. În funcție de zgomotul de pe șantier, pot fi recomandate
diverse tipuri de dispozitive, de la dopuri de urechi, până la căști pentru spații unde zgomotele
depășesc 130 de decibeli.

Surzirea cauzată de zgomot este boala profesională nr. 1 în industria construcţiilor şi este
incurabilă. Orice persoană care lucrează într-o zonă cu zgomot de peste 85 de decibeli trebuie
să poarte echipament de protecţie a urechilor şi să meargă periodic la controale medicale
pentru verificarea auzului.

Protecţia ochilor şi a feţei

 Ochelarii de protecție sunt esențiali în special în zonele de pe șantier unde este mult praf,
acolo unde se produc scântei sau unde sunt substanțe care pot vătăma vederea. Este de
asemenea important ca ochelarii să permită totuși o vizibilitate bună, nu să o limiteze. Zonele
în care se impune protecţia ochilor şi a urechilor trebuie semnalizate clar şi permanent.

Tipuri de ochelari de protecţie

Tipuri de protecție a feței:

Echipamente de protecţie a respiraţiei

Orice muncitor care își desfășoară activitatea într-un mediu cu gaze toxice, vapori sau
materii în concentraţii ce reprezintă un pericol pentru sănătate trebuie să primească
dispozitive adecvate de protecţie a respiraţiei. În cazul în care concentraţia de oxigen în aerul
ambiental este prea scăzută, angajatul va fi dotat cu echipament cu oxigen. Conţinutul de
oxigen din aerul respirat trebuie să fie de cel puţin 17 vol.%. Dacă o evaluare preliminară
arată că nici măsurile tehnice şi nici cele organizatorice nu garantează că aerul respirat nu
reprezintă un pericol, angajatorul trebuie să furnizeze în mod gratuit măşti de gaze şi
echipament de protecție a respirației, iar acestea trebuie să fie certificate – CE. Sunt
obligatorii instructajul şi practica cu privire la utilizarea echipamentului de protecție
respiratorie. 
 Clasificarea dispozitivelor de protecţia respiraţiei: 

Dispozitive de filtrare

Dispozitivele de filtrare
trebuie folosite numai dacă
concentraţia de oxigen din
aerul ambiental este de cel
puţin 17%. Cu cât clasa de
filtrare (P1–P3) este mai
mare, cu atât gradul de
filtrare este mai bun, dar în
acelaşi timp efortul respirator
şi scurgerile de aer cresc.
Semi-măştile ce filtrează particule (FFP filter class) trebuie schimbate cel puţin o dată pe zi,
din motive de igienă.

Protecţia în munca la înălțime

Dacă au loc lucrări în zone unde există pericol de cădere de la înălțime, iar măsurile tehnice
de protecţie nu oferă suficientă protecţie, lucrătorii trebuie să primească hamuri sau curele de
securitate, inclusiv echipamentul de accesorii necesar, cum ar fi frânghii de securitate, cârlige,
amortizoare de cădere, frânghii de micşorare a distanţelor şi echipament de protecţie pentru
elevatoare.

Echipamentul trebuie etichetat cu marcajul producătorului, tipul de design, anul de

fabricaţie şi numărul de serie sau de producţie, precum şi marcajul CE şi numărul de testare.

Lucrătorii trebuie instruiţi cu privire la utilizarea corectă a sistemelor de securizare. De

fiecare dată când se folosesc sisteme de protecţie personală împotriva căderii, trebuie să fie
luate şi măsurile necesare pentru o potenţială salvare. Persoanele securizate trebuie să fie în
permanenţă supravegheate de cel puţin o altă persoană, care poate lua măsuri de urgenţă, dacă
este nevoie.

La pantalonii de lucru ergonomia inseamna multe:

-unde vin pozitionate buzunarele astfel ca sculele sa fie la indemana,

-unde cade locul de genunchiere astfel ca in urma indoirii genunchiul sa culce pe mijlocul
buretelui iar buzunarul insusi sa fie destul de larg ca sa nu stranga pantalonul pe picior

-ce fel de croiala are, stransa la talie?.. nu prea.. larga jos...da si nu prea, corect spus ar fi :
croiala potrivita tipului de job si activitatilor cele mai frecvent realizate

-grosimea materialului fata de munca desfasurata, fiindca materialul gros in unele situatii are
rol de protectie mecanica dar incurca cand e cald si e nevoie de usurinta in miscare

-flexibilitatea materialului credem ca ar fi un principiu ergonomic in orice situatie

-si nu pe ultim loc este talia; talia potrivit de inalta si prelungita probabil ca este binevenita in
90 % din meserii pentru a evita alunecarea pantalonilor si descoperirea spatelui.
 3.Bibliografie

1.