Psihoterapia psihanalitică

Psihoterapia psihanalitică se bazează pe principiile tehnice ale psihanalizei. Aceasta pleacă de la

premisa că în fiecare din noi există o parte inconștientă care ne influențează modul cum gândim
și comportamentul.

Această formă de terapie este bazată pe asociaţia liberă, clientul fiind încurajat să spună orice îi
trece prin minte fără a se cenzura. Astfel, procesele sale de gândire vor conduce către rădăcinile
inconştiente ale conflictelor interne care duc la depresie, anxietate etc. Conform acestei terapii,
sănătatea psihică presupune conștientizare. Această reprezintă aprecierea corectă a
comportamentelor, gândurilor și emoțiilor proprii. Acest proces alină durerea psihică și susţine
dezvoltarea personalităţii. Conștientizarea oferă posibilitatea unei autocunoaşteri reale care îi va
întări persoanei încrederea de a-şi urma scopurile în viaţă.

Terapia psihanalitică poate fi de scurtă durată (sub șase luni) sau de lungă durată (mai mulți ani).
Faptul că o terapie durează mai mulți ani nu înseamnă că efectele acesteia vor apărea la finalul
terapiei, ci ele se vor vedea pe parcurs, prin îmbunătățirea stării psihice, a calității relațiilor și a
vieții personale.

Psihoterapia psihanalitică este aplicată adesea cu o frecvenţă mai redusă decât psihanaliza (una
sau două şedinţe pe săptămână). În general, terapeutul şi pacientul stau faţă în faţă, spre
deosebire de psihanaliză unde de obicei clientul stă întins pe canapea. Deseori, scopurile terapiei
de acest tip se concentrează asupra rezolvării unei probleme anume, de exemplu dificultăţile
relaționale sau profesionale, simptomatologia depresiei sau anxietății.

La psihoterapia psihanalitică se poate apela pentru o mai adâncă autocunoaștere, recuperarea

stimei de sine, probleme în relaţiile de cuplu și sociale, probleme sexuale, tulburări de
personalitate, probleme de separare/pierdere/doliu, tulburări afective, de comportament
alimentar, de somn, anxietate, depresie, fobii, afecțiuni psihosomatice etc.

Această terapie este indicată atât în cazul copiilor, cât și a adulților. Aceasta poate fi individuală,
de grup, de cuplu sau de familie.

Psihoterapia transpersonală

Psihoterapia transpersonală abordează omul integral, luând în considerare toate dimensiunile

manifestării umane: fizic, cognitiv, emoțional și spiritual. Psihologia transpersonală a evoluat din
psihologia umanistă, reprezentând o aprofundare a acesteia spre explorarea sinelui, adică a ceea
ce se află dincolo de eul conștient, dincolo de persoană (transpersonal). Psihoterapia
transpersonală integrează practicile clinice occidentale și tehnicile meditative, de extindere a
conștiinței specifice tradițiilor spirituale orientale.

Psihologia transpersonală a fost fondată de psihiatrul ceh Stanislav Grof. Concepția sa de bază
este că există un plan transpersonal al conștiinței. Acesta semnifică o extindere a câmpului
conștiinței dincolo de limitele obișnuite ale psihicului uman, respectiv planul inconștientului
colectiv al lui Jung.
Începând cu anul 1976, Stanislav Grof a dezvoltat practica respirației holotropice împreună cu
Cristina Grof. Ideea de la baza acesteia este că psihicul uman deține un potențial spontan de
vindecare, care devine disponibil în stările neobișnuite de conștiință. Acestea sunt induse de
respirația accelerată practicată pe un fond de muzică inductivă.

Psihologia transpersonală se ocupă cu explorarea și dezvoltarea stărilor de conștiință modificată,

a experiențelor mistice și arhetipale ale marilor religii ale lumii. Aceasta abordează practica
meditației, precum și trăirile avute în cadrul tradițiilor ezoterice. Această terapie presupune o
vindecare holistă, respectiv de refacere a relației cu sine însuși și cu universul.

Câteva din tehnicile folosite pot fi: meditația, vizualizarea ghidată (o tehnică de relaxare
practicată cu ajutorul psihoterapeutului), respirația holotropică, hipnoterapia, explorarea
credințelor spirituale, intrarea în contact cu „umbra” (partea întunecată a personalității, concept
introdus de Jung), vindecarea copilului interior etc.

Această formă de psihoterapie poate fi folosită în cazul persoanelor care suferă de depresie,
anxietate, fobii, probleme de cuplu, dependențe, atacuri de panică, stres, stimă de sine redusă,
traume etc.