CUPRINS

1. DATE DESPRE CLIENT

2. MOTIVUL TERAPIEI

3. CERCETAREA CAZULUI

4. EVALUARE

5. OBIECTIVELE TERAPEUTICE

6. ETAPELE DEMERSULUI TERAPEUTIC

7.TIPURI DE INTERVENTIE PORTRIVITE PENTRU FIECARE ETAPA

8. INDICATORI PENTRU PROGRESUL TERAPEUTIC SI PENTRU FINALIZAREA TERAPIEI

9. TEME ETICE RELEVANTE PENTRU CAZ

10. BIBLIOGRAFIE
 1. DATE DESPRE CLIENT

Rares este baiatul cu care vom lucra. Acesta are vâsrta de 6 ani. Mama lui Rares a
venit la cabinetul de consiliere din cadrul gradinitei pentru a primi o opinie avizata asupra
copilului.

Din prima sedinta cu mama, am aflat urmatoarele:

 Inca din burta, mama spunea ca va fi un copil cuminte, linistit, ca va face multe
lucruri marete si ca va fi iubit de toti.
 In primele saptamani era cuminte, nu plangea mult, doar cand ii era foame, dar de
dormit adormea mai greu.
 Este un baiat inteligent. Mama a fost cu el la o clinica pentru analize si medicul i-a
sugerat sa ii faca si un test de inteligenta. Asta cand avea 5 ani. I-au spus ca are
inteligenta unui copil de 8 ani.
 Este cuminte – mama niciodata nu l-a certat, spre deosebire de fratele lui care face
numai prostii.
 El a invatat sa citeasca singur pe la 5 ani, iar acum citeste din ziarul tatalui.
 Este cuminte si ascultator, la gradinita nu au fost probleme. Este inteligent - face
puzzle si stie sa citeasca. Este optimist si descurcaret ( mama spune ca seamana cu ea,
de la tata a luat zambetul, “te topesti imediat ce il vezi zambind” ).
 Este linistit, mama spune: Cateodata nici nu ii simtim prezenta in casa. Fratele lui
mereu se duce peste el sa ii strice jucariile si sa ii rupa cartile.
 Este foarte cuminte: chiar si cand mergem in vizita la prieteni cu copii, numai cu noi
vrea sa stea ( tot mama spune )
 Avem o relatie foarte buna de mama-fiu. Mereu ma ajuta cu treburile prin casa.
 Mama nu crede ca l-a vazut vreodata pe copil suparat.
 Expectanta pe viitor a mamei legata de baiat : sa o ajute mai mult cu treburile si
cheltuielile.
 Mama considera ca baiatul, cand va fi mai mare, isi va gasi cu greu o fata, la fel cum
si mama si-a gasit greu un sot.
 Mama sustine ca acasa, baiatul este foarte comunicativ.
 Cand era si fratele lui mai mic acasa, mama dormea cu cel mic, iar cel mare, cu tatal.
Acum fratele mai mic sta la bunici, baiatul cel mare doarme singur si parintii
impreuna.

La sfarsitul sedintei s-a stabilit ca dupa observarea copilului ne vom intalni din nou.
 In urma observarii la grupa si din informatiile date de d-na educatoare am punctat
urmatoarele:
1. Copil linistit si bun la activitati.
2. Nu deranjeaza activitatile sau pe ceilalti copii si isi indeplineste cu succes
saricinile primite.
3. Daca d-na face observatie unui copil, el isi continua activitatea, dar in acelasi
timp repeta observatia facuta copilului („D-na a zis sa stai/desenezi frumos!”).

La cea dea doua intalnire, mama a fost informata despre comportamentul baiatului
la grupa, lasand la latitudinea ei daca i se pare sau nu asta o problema.

2. MOTIVUL PREZENTARII LA PSIHOLOG

Mama ar dori ca baiatul sa se implice mai mult in activitatile de grup de la gradinita

si ar vrea ca baiatul sa nu mai fie asa timid.

3. CERCETAREA CAZULUI

Vom expune, mai intai, particularitatile de varsta ale prescolaritatii. Noi ne gandim
ca este vorba de un copil regresat comportamental, deci nu vom intra in particularitatile
varstei lui reale. Din cele spuse de mama reies foarte multe elemente de manifestare a
copilului de 5 -6 ani.

A. Particularitatile de varsta

Incepand cu varsta de 5 ani, suntem martorii unei perioade de echilibru, cand

prescolarul tinde sa fie relativ stabil si bine adaptat in comportament, autosecurizat, calm si
prietenos, nu prea pretentios in relatiile cu ceilalti. Mama este centrul universului sau
acum. Copilului ii place sa faca diverse lucruri pentru ea si cu ea, ii place sa i se supuna.
Intentia lui este de a fi un copil bun, de aceea este satisfacut de sine, asa cum si cei din jurul
sau sunt multumiti de comportamentul lui.
Intrand in prescolaritatea mare, se impune un anumit ritm al cresterii si
dezvoltarii. Copilul este destul de tumultos din punct de vedere emotional, emotiile si
trairile lui pozitionandu-se la extreme: ceea ce ii place acum, uraste in momentul imediat
urmator. Spre deosebire de varsta anterioara, acum mama nu mai este persoana cea mai
importanta din viata sa, ci copilul doreste ca el sa fie centrul propriului sau univers, chiar
daca inca nu are o constiinta prea clara a propriului eu.
Prescolarul devine foarte pretentios si foarte rigid in cereri si nevoi, nu se poate
adapta cu usurinta. Are tendinta de a fi extrem de negativ in raspunsurile date celorlalti;
insusi faptul de a fi rugat sa faca ceva este un motiv suficient de puternic pentru a refuza.
Totusi, varsta de 6 ani este destul de incantatoare in ceea ce priveste vigoarea, energia,
interesul pentru nou. Deschiderea lui pentru nou este absolut fascinanta. Copilul poate fi si
extrem de cald si entuziast, gata oricand de actiune, atata vreme cat parintele/educatorul
reuseste sa descopere si sa utilizeze modalitati cat mai variate de stimulare a acestuia.
Spre sfarsitul prescolaritatii mari, pe la 6,5 – 7 ani, apare din nou o perioada de
calm in dezvoltarea copilului, dar si de retragere si izolare; ii place sa fie singur, vrea sa aibe
o camera doar a lui unde sa-si poata proteja propriile lucruri; ii place sa priveasca, sa
observe, sa asculte, sa se gandeasca, sa analizeze, formandu-si astfel chiar constiinta de sine.
Dezvoltarea intelectuala cunoaste acum o curba ascendenta, prin intensificarea capacitatilor
de discriminare in perceptie si dezvoltare.

Ca sa ne demonstram ideea - copilul regresat comportamental, vom prezenta

particularitatile specifice vartsei de 6-7 ani.

Mica scolaritate presupune traversarea unei perioade de tranzitie, cu momente de

criza ale dezvoltarii, cu manifestari tensionale, stari conflictuale, conduite accentuate,
schimbari fundamentale in personalitatea copilului.
Intre 6 si 9 ani, copii au o oarecare siguranta de sine si sunt cooperanti, invatand tot
mai mult despre ceea ce se asteapta de la ei.

B. Teme de urmarit dupa strangerea si ordonarea informatiilor

Anxietate excesiva

Copilul care sufera de anxietate excesiva tinde sa fie extrem de sfios, se teme de
evenimente viitoare, cum ar fi examinarile, posibilitatea unei vatamari sau includerea in
activitatile de grup ale egalilor. Se teme in legatura cu satisfacerea asteptarilor, cum ar fi
punctualitatea, respectarea dispozitiilor date, efectuarea unei activitati de rutina. Este extrem
de preocupat de comportamentul sau anterior.
Acest elev poate manifesta fobie sociala, poate fi un copil extrem de zelos si
conformist, care cauta cu orice pret aprobarea, avand chiar tendinte perfectioniste.
 Tulburarea evitanta

Aceasta tulburare se manifesta printr-o timiditate excesiva la contactul cu persoane

nefamiliare. Aceasta timiditate este dublata de dorinta clara de implicare sociala cu oameni
familiari. Relatiile cu membrii familiei si cu alte persoane familiare sunt calde si
satisfacatoare.
Un copil cu aceasta tulburare apare ca fiind retras social, jenat si timid cand se afla
in compania unor persoane nefamiliare si devine anxios cand i se face chiar si cea mai
banala cerere de a interactiona cu strainii.

Timiditatea

Privitor la radacinile timiditatii si la natura ei, exista cateva abordari in psihologie.

Psihanaliza vede in ea un simptom al complexului Oedipian nesatisfacut, behaviorismul- o
reactie de spaima dobandita fata de stimulii sociali.
Adeptii psihologiei existentialiste subliniaza legatura timiditatii cu sentimentul
lipsei de aparare personala, provocat de teama de a fi respins de ceilalti.
Complex de simptome comportamentale caracteristice pentru timizi:
- locomotia (se reflecta lupta dintre doua tendinte contrare: apropierea-indepartarea
ce se manifesta frecvent cu prilejul intalnirii unor persoane necunoscute
- discomfortul emotional pe care il incearca copilul cu prilejul intalnirii si pe
parcursul comunicarii cu strainii si, uneori, si cu oamenii cunoscuti
- teama de orice manifestare in public, chiar si in cursul activitatilor cu care se
ocupa
- selectivitatea in contactele umane ( preferarea comunicarii cu cei apropiati si cu
adultii bine cunoscuti, refuzul sau dificultatea de a comunica cu strainii )
Una dintre cauzele timiditatii o constituie autoaprecierea generala a copilului care
se reflecta in neincrederea lui in atitudinea pozitiva a adultului fata de el, in dorinta si in
teama concomitenta de a atrage atentia asupra sa, de a se detasa din grupul celor de o varsta
cu el si, in general, de a se afla in centrul atentiei. Aceasta particularitate se exprima viu in
situatiile de intalnire a adultului cu copilul si la inceputul oricarei activitati comune cu el.

Parentificarea

Parentificarea presupune o inversiune, un dezechilibru la nivelul balanţei meritelor

şi datoriilor. Aşa cum subliniaza Schützenberger, cea mai importanta datorie provenind din
loialitatea familiala, este cea pe care copii o au faţa de parinţii lor vis-à-vis de dragostea,
afecţiunea, grija şi eforturile acestora de le asigura condiţiile necesare creşterii. Maniera de
a se achita de aceste datorii este transgeneraţionala, ceea ce primim de la parinţii noştri,
transmitem mai departe copiilor.

Fiecare familie are maniera sa proprie de a-şi regla jocul „creditelor şi debitelor
familiale”, de a-şi defini loialitatea şi echitatea familiala. De aici subiectivitatea şi caracterul
particular al acestor concepte.

Importanta climatului familial

Primele relatii sau interactiuni ale copilului sunt simple, centrate pe adultul de langa
el: atentia indreptata catre adult, emotia la relatia cu adultul, actiuni directionate catre adult,
reactii la actiunile adultului.
Parintii gresesc, adesea, prin transmiterea unor scenarii parentale, prin tendinta de
a-i impovora pe copii cu asteptarile si sperantele proprii, cu ranile personale, cu deceptiile
din viata de cuplu, cu toate neimplinirile, descurajarile, depersonalizarile lor. Trebuie sa
tinem cont ca dezvoltarea copilului este influentata de experienta subiectiva a parintilor.
Acestia au tendinta de a privi copilul in functie de propriile nevoi, valori, dorinte si
experiente.
Printre fanteziile parintilor identificate de Brazelton si Cramer se enumera: copilul ca
parte a parintelui ( uneori, parintii au tendinta de a se proiecta in copil: cuminte, ascultator,
linistit ). Sau relatia parintilor cu copilu se stabileste dupa modele trecute de relationare
( uneori parintii cauta sa aduca in relatia cu copilul experiente din copilaria proprie).

Complexul lui Oedip

Prin complexul lui Oedip, copilul isi constientizeaza zona genitala, lucru ce il
determina sa o doreasca pe mama. Deci nu numai ca se naste literalmente dorinta fizica
( inconstient ), dar copilul doreste ca isi inlocuiasca tatal ca obiect al dragostei mamei sale.
Copilul de sex masculin dezvolta sentimente de ambivalenta ( dragoste-ura ) fata de tata.
Dragostea este o continuare a afectiunii sale anterioare fata de tata; ura isi are radacinile in
gelozie si dorinta sexuala fata de mama.
Prin urmare, copilu invata sa isi reprime sentimentele si sa reduca anxietatea prin
incercarea de a se comporta ca parintele de acelasi sex- procesul identificarii.
 4. EVALUAREA

Din observatia efectuata – este un copil retras, care nu intra in contact cu alti copii
decat daca e invitat, lucru care se intampla destul de rar. De obicei el are statutul de
spectator si repeta copiilor ce le spun alti copii sau d-na educatoare lor. Nu are conflicte cu
nimeni din grupa. De multe ori cand educatoarea aseaza scaunele intr-un semicerc pentru
o activitate, el ia ultimul scaun si il pune mai departe de grup, participand din acel loc la
activitatea de grup, daca este intrebat ceva. Rade, parca fortat, atunci cand, prin repetarea
observatiilor pentru ceilalti, repeta si el. Nu are nici un copil care sa poti spune ca e
prietenul sau.
Prima oara cand a intrat in cabinet, nu a explorat nici o jucarie, desi i-am spus ca
poate sa-si aleaga orice jucarie vrea cu care sa se joace. El s-a dus si s-a asezat pe scaun.
Atunci cand discutam, nu facea contact vizual, stand de multe ori si cu corpul intors.
Mereu povesteste cat de mandru este tatal lui de el si ca el l-a invatat sa scrie si sa
citeasca.

Am aplicat desenul omuletului si au reiesit urmatoarele aspecte:

Cand a auzit prima oara ce vom face a fost foarte incantat, apoi in timp ce desena
parea sa ii fie indiferent. In timpul desenului nu a vrut sa se uite la mine si daca nu desena
statea intors astfel incat nici eu sa nu-i vad ochii. A fost distant si nu a putut raspunde clar
la intrebari, neputand sa faca o poveste. Raspunsul sau era scurt si imediat spunea altceva
fara nici o legatura cu desenul sau povestea.
La prima privire pare desenul unui copil mult mai mic. Desi amplasarea desenului in
partea superioara ne indica o persoana entuziasma, optimista si cu tendinta de a recurge la
imaginatie pentru satisfacerea nevoii de putere, in cazul acestui baiat este vorba si de o
persoana, distanta si inaccesibila. Personajul mic ne indica sentimentele de inferioritate ca
raspuns la cererile mediului si inadecvarea pe care o simte referitoare la prezenta sa in
lume.
Expresia fetei chiar daca este gura se vede este destul de vaga ceea ce ne indica o
retragere din relatii. Nu putem recunoaste dispozitia personajului, nu poate avea o dispozitie
buna atata timp cat nu are nici un instrument cu care ar putea manipula lumea sau ar putea
lega relatii, si nu poate fi buna atata timp cat nu are echilibru, nu are picioare fiind imobil.
Lipsa bratelor si a picioarelor ne duc la un baiat care este retras cu totul din lume,
din relatiile afective si ne indica refuzul pe care il transmite integrarii in aceasta lume si la
un baiat se simte deprimat si descurajat.
Chiar si trunchiul, slab si firav ne transmite tot sentimente de slabiciune si
inferioritate.
 Povestea desenului este urmatoarea: Este Liviu, tata. Este fericit ca ma iubeste. (Ce
meserie are?) Sa ma iubeasca. (Dar dupa ce te lasa pe tine la gradinita el unde se duce?) Sa
imi cumpere jucarii si apoi vine sa ma ia. (Nu lucreaza la un servici?) Ba da.
Ii place sa manance si sa se uite la mine cand scriu. El m-a invatat sa scriu. El stie sa
faca multe lucruri.
Nu se supara. Nu ii place sa se certe atunci cand se greseste. (Cine greseste?) Mama,
fratiorul meu. (Tu gresesti?) Eu si tata nu gresim! Cand o sa fiu mare vreau sa fiu ca el.
In poveste, desi este scurta, regasim sentimentele de a fi iubit de tatal lui – asta e
meseria lui, sa il iubesca. Ar putea fi vorba de un tata perfectionist care i-a insuflat si
baiatului acest lucru, insa baiatul inca nu poate fi ca el deoarece se simte prea mic si nesigur
pentru a face singur fata lumii, insa isi doreste sa fie ca tatal.

In concluzie, desenul copilului il reprezinta. Cum este desenat personajul asa se

simte si el – simte ca e prea mic si neputincios si ca nu are uneltele necesare sa intre in lume,
sa se faca vazuta, dar cand va putea va fi ca si tatal lui.

In urma aplicarii desenului familiei am punctat:

Am reusit sa ne apropiem mai mult si nu a mai stat mereu cu spatele, doar la inceput.
Dar a ramas la fel de evitant cu raspunsurile, ocolind intrebarea, sarind dupa un raspuns
scurt la alta idee. Neputand afla date despre personaje. A evitat, de asemenea, sa ii zica
fratelui pe nume – Eric, nu i-a spus deloc pe nume, doar ”fratele”. Cand vorbea despre frate,
ca sta la el in camera si apoi veneau mama si tata la el (la frate) sa il certe din diferite
motive, vorbea cu o voce mai trista decat cea obisnuita, apoi trecea la altceva si ii revenea si
vocea.
Desenul este realizat in coltul dreapta sus – zona viitorului si a expensiunii
imaginative, zona idealistilor. Liniile sunt predominant scurte indicand tendinta de
introversie, iar personajele fiind mici indica o inhibare a tendintelor de expansiune.
Pesonajele au fost desenate de la stanga la dreapta, reprezentand miscarea progresiva
normala.Culoare dominanta este verdele, acest lucru confirmand din nou introversia,
rezerva si timiditatea sa.
Ceea ce iese din nou in evidenta, asemeni ca la Desenul Omuletului, este imobilitatea
personajelor si mutismul relatiilor – personajele nu au nici picioare, nici brate. Se regaseste
si aici expresia fetei vaga, desi zambetul este vizibil, dar intr-o parte.
Baiatul a desenat familia lui, dar el nu regaseste in ea, nu se simte ca facand parte din
familie. Cel mai valorizat personaj este fratele. Fratele este mai mic, are aproape 2 ani. Din
poveste reiese ca fratele are cea mai multa atentie in casa, chiar daca i se fac multe
observatii. Insa, baiatul prin lipsa contactelor cu familia, chiar si a acestor observatii, se
simte exclus din familie. In poveste afirma ca el ar vrea sa fie fratele. Astfel reiese rivalitatea
pe care o simte vis-a-vis de el si de asemenea inversiunea de roluri pe care si-o doreste. El a
observat ca daca esti mai mic ai atentia parintilor, daca esti mare, nu mai esti bagat in
seama. Referitor la faptul ca este certat, in discutia pe care am avut-o cu mama, baiatul nu a
gresit niciodata, nu a facut niciodata nici o prostie si cel mic este un nazdravan care daca isi
dezlipeste ochii de la el face o prostie. Desi il cearta mai tot timpul pe frate, pe baiat il ia apoi
in alta camera si ii spune ca il iubeste si celui mic nu ii spune ca il iubeste cu baiatul de fata.
Ipoteza care am desprins-o in acest caz este ca poate baiatul intelege prin iubire observatiile
primite de la parinti, nu vorbele „Te iubesc”; prin observatii cel mic are atentia mamei, iar el
nu stie ca mama ii spune si fratelui ca il iubeste; din aceasta cauza el nu se simte iubit si
mereu verifica, prin intrebari „Mami, ma mai iubesti?”, intrebari pe care mama nu le
intelege pentru ca mereu ii spune ca il iubeste. Incercand sa aflu raspunsul la ipoteza mea,
mama neaga ca ii ofera mai multa atentie fratelui, le ofera la fel si este incantata ca baiatul
este cuminte si nu face prostii. Referitor la modul in care se doarme in casa, mama a
confirmat ca ea dormea cu cel mic si baiatul cu tata, dar acest aranjament nu mai este
valabil pentru ca acum cel mic este la bunici ce 2 luni si baiatul doarme singur si nu a venit
la ei in camera sa le spuna ca vrea sa doarma cu ei – „El sta cuminte la el in camera”.
Intrebarea la care nu am gasit raspuns este – „Baiatul stie ca cel mic nu mai doarme cu
parintii si ca este de ceva timp in alta casa?”, nu am putut afla de la mama daca i-a spus
baiatului acest lucru.
In culorile folosite putem intalni identificare baiatului cu tatal. Tatal fiind cel cu care
sta mai mult pentru ca el il aduce la gradinita si apoi acasa. Identificare care este normala la
varsta lui – conflictul oedip.
In concluzie, baiatul se simte exclus din familie si este intr-o stare depresiva. Este in
rivalitate mare cu fratele care are toata atentia mai ales din partea mamei. El se simte singur,
parasit si neiubit. Desi fratele este absent fizic din casa, el il simte in continuare prezent si
simta amenintarea lui.
 Abordarea terapeutica din perspectiva:
TERAPIEI NARATIVE DE FAMILIE

5. OBIECTIVE TERAPEUTICE

 Intelegerea si aceptarea, atat de catre copil cat si de catre restul familiei, a faptului ca
Rares nu este una cu problema (timiditatea), aceasta din urma fiind doar un
comportament manifest ce poate fi modelat. (externalizarea problemei)
 Comunicarea deschisa despre problema lui.
 Reducerea intensitatii, frecventei si duratei simptomelor, pana la disparitie, fiind
sustinut de familie.
 Inlesnirea contactelor sociale cu copiii de varsta lui.

6. ETAPELE TERAPIEI

1. Separarea lingvistica a problemei de persoana

2. Personificarea problemei si atribuirea intentiilor si tacticilor opresive acesteia.
3. Identificarea cailor prin care problema a intrerupt, a dominat sau a descurajat persoana
sau familia.
4. Descoperirea rezultatelor exceptionale
5. Gasirea dovezilor de sprijinire a noului punct de vedere al persoanei
6. Formularea unor speculatii cu privire la viitor.
7. Sprijinul familiei in adoptarea noului comportament

7. TIPURI DE INTERVENTIE

1. Separarea lingvistica a problemei de persoana.

-externalizarea si simbolizarea/denumirea problemei -
In ideea ca relatia terapeutica este formata, vom incerca o abordare contextuala a
problemei: „ iti propun sa ne reamintim de activitatea de la gradinita la care tu ai vrut sa
participi retras. Ce sentiment te insotea atunci? Hai sa ii dam un nume... X(Timiditatea).”
Incurajam copilul sa denumeasca problema. Apoi vom merge pe identificarea problemei si
in alte situatii:

2. Personificarea problemei si atribuirea intentiilor si tacticilor opresive acesteia .

Avand propria identitate, acum problema poate fi „interogata”. Prin dialogul
deconstructiv, copilul se detaseaza treptat de ea si capata putere asupra ei incercand sa o
inteleaga.
Intervievarea problemei: „ Cand vine Timiditatea la tine?”, „Cum se manifesta ea, cand stii
ca este cu tine ?”, „ Cine o ajuta pe Timiditate sa ajunga la tine?”

3. Identificarea cailor prin care problema a intrerupt, a dominat sau a descurajat persoana
sau familia.
Incercam sa aflam cum a ajuns Rares sa aibe un comportament timid. Cand a
aparut timiditatea?
Tot prin intermediul naratiunii rugam copilul sa descrie interactiunea lui cu problema si
interventia acesteia in viata copilului: „Mai tii minte cand a venit prima oara Timiditatea la
tine?, „ Ce ti-a spus atunci?”„ Ce iti spune acum Timiditatea cand vine la tine? Cum te
convinge? Ce se intampla dupa ce ea pleaca?” „ cum sunt copiii atunci cand apare
timiditatea?”

4. Descoperirea rezultatelor exceptionale:

Pentru a dovedi ca problema nu il defineste pe baiat, depistam momentele in care in
care aceasta nu este prezenta. Vom obtine informatii atat de la mama cat si de la copil:
„ Cand nu este Timiditatea langa tine? Atunci de ce crezi ca nu vine? Unde crezi ca pleaca?”

5. Gasirea dovezilor de sprijinire a noului punct de vedere al persoanei si identificarea

resurselor:
Avand in fata o alta perspectiva, copilul va incepe sa genereze solutii. Ii vom facilita
demersul prin intrebari ajutatoare: „Ce/ cine o face sa plece?, Cum e cand nu e langa tine?
Ce faci sa o alungi?” „ Cu ce/cine iti place sa te joci?” „Cum sunt copiii cand Timiditatea nu
este cu tine?” In continuare vom evidentia modul in care subiectul le utilizeaza in
combaterea problemei.

6. Formularea unor speculatii cu privire la viitor.

Apelam la mama: „cum credeti ca ar fi Rares daca timiditatea nu o sa mai fie cu
el?”,Iar o intrebare pentru Rares ar fi: „Ce ai vrea sa faci daca timiditatea nu ar mai
aparea?”. De asemenea pe Rares il antrenam in crearea unei povesti despre un viata in care
Timiditatea nu isi mai face simtita prezenta decat atunci cand el o cheama, subliniindu-i din
nou toate resursele descoperite pentru a putea face fata situatiilor „grele”. E bine sa stie ca
oricand va dori isi va putea lua ramas bun de la Timiditate, in acest fel fiindu-i insuflata
gandirea pozitiva centrata pe increderea in propriile forte si pe gasirea de solutii, lucru ce ii
va stimula sentimente pozitive.

7. Sprijinul familiei in adoptarea noului comportament:

Rugam parintii sa monitorizeze evolutia copilului, folosirea resurselor si aplicarea
solutiilor descoperite de acesta si sa ii confirme cu entuziasm fiecare reusita. Un mediu
familial continator si securizant este esential.

8. INDICATORI PENTRU PROGRESUL TERAPEUTIC SI FINALIZAREA TERAPIEI

 Familia a inteles ca problema este separata de copil, stimulandu-l

astfel in controlarea ei. Rares este asadar sustinut de familie.
 Rares a reusit sa intre in dialog cu timiditatea, la fel si restul familiei.
 Rares a devenit mult mai activ si implicat in activitatile zilnice.
 Rares socializeaza cu copiii.

9. TEME ETICE RELEVANTE PENTRU CAZ

 Rares trebuie abordat cu multa rabdare pentru ca, asa cum zicea si mama,
interactioneaza greu cu persoanele pe care nu le cunoaste. Astfel trebuie
securizat in relatia cu noi si sa se simta acceptat pentru tot ceea ce este el si
pentru ce poate face. Trebuie incurajat la fiecare pas pentru a-l ajuta sa-si
creasca incredere in sine.
 BIBLIOGRAFIE

Ana Munteanu, Psihologia dezvoltarii umane, ed. Polirom, 2006

Gratiela Sion, Psihologia varstelor, ed. Fundatia Romania de Maine, 2007

Florinda Golu, Psihologia dezvoltarii umane, ed. Universitara, 2010

Iolanda Mitrofam , Vasile Diana, Terapii de familie, ed. Sper, 2007

Iolanda Mitrofan, Cursa cu obstacole a dezvoltarii umane, ed. Polirom, 2003