Sunteți pe pagina 1din 26

TEST1: Obiectul, problematica si metoda fd

1. Definiţi obiectul de studiu al filozofiei dreptului, aspectele, problemele fundamentale şi funcţiile ei.

Filosofia dreptului, după cum rezultă şi din numele său, este disciplina preocupată
de studierea dreptului. Dreptul, însă, este studiat şi de ştiinţele juridice speciale, fiecare dintre acestea examinând
dreptul din punctul de vedere al înţelegerii lor specifice şi a procedeelor de studiere aobiectului dat, de pe pozţiile
deosebite ale obiectului lor de studiu.
Prin cuvântul obiect se are în vedere ceea ce încă urmează a fi studiat şi înţeles, iar prin conceptul de
obiect de studiu al ştiinţei – deja o înţelegere oarecare teoretică(ştiinţifică) a obiectului, forma sa cognitivă-semantică
de exprimare (legea sau principiul), o anumită concepţie a înţelegerii şi reprezentării lui. Ca ştiinţă teoretică generală,
filosofia dreptului studiază dreptul în esenţa sa universală , spre deosebire de ştiinţele juridice speciale care studiază
dreptul în natura şi caracterele lui  particulare. Nici o ştiinţă  juridicăspecială nu poate explica ce este dreptul în
general , ce are eluniversal, precizînd doar ce este dreptul la un anumit popor ,într-un anumit moment dat .
Problematica filosofiei dreptului:
1.Care sunt conditii le de justificare a dreptului-calea axiologiei juridice
2.Care sunt conditiile de valabilitate a categoriilor juridice-calea epistemologiei juridice.
3.Care sunt conditiile de adeverire a omului prin dreptul pozitiv-calea ontologiei juridice.

In ceea ce priveşte funcţiile filosofiei dreptului, ele sunt cele caracteristice tuturor ştiinţelor, şi anume: informativă,
cognitivă,educativă etc. In afară de acestea, filosofia dreptului are ca principaleurmătoarele funcţii: funcţia
conceptuală şi funcţia metodologică
 Funcţia conceptual a filosofiei dreptului constă in aceea că ea inarmează oamenii cu cunoştinţe generale despre
drept, despre principiile realităţii juridice. Reprezentand atitudinea omului faţă deexistenţa juridică, viziunile lui
asupra scopului şi sensului vieţii, asupralegăturii dintre interesele şi necesităţile lui şi sistemul de drept generalsocial,
filosofia dreptului stă la baza orientării sociale, a activităţiioamenilor, a atitudinii lor faţă de fenomenele juridice ale
vieţii sociale.Astfel, datorită faptului că filosofia dreptului are un obiect de studiuraportat la intreaga realitate juridică,
ea oferă o concepţie de ansambluasupra lumii juridice in care işi găseşte realizarea dialogul permanentdintre om şi
lume.
 Funcţia metodologică a filosofiei dreptului constă in aceea că datorităobiectului ei de studiu, ea contribuie la
elaborarea unor noi procedee şimetode de lămurire, studiere şi transformare a realităţii juridice.Metodele generale de
activitate, scopurile şi idealurile elaborate şi promovate de filosofia dreptului in măsură egală se referă şi la
activitateaştiinţifică. Deaceea, filosofia dreptului se manifestă ca metodologiegenerală pentru ştiinţele juridice
speciale, pe care le ajută să-şiorganizeze şi sistematizeze propriile sisteme de cunoştinţe. In concluzie, trebuie să
menţionăm că necătand la faptul că filosofiadreptului este o disciplină teoretică şi abstractă, ea are şi o importanta
funcţie practică – propune şi pregăteşte recunoaşterea pozitivă a idealului juridic.

2. Elucidaţi arsenalul metodologic al filozofiei dreptului.


Ca ramură a filosofiei, Filosofia dreptului se supune exigenţelor metodologice aleacesteia. Având, însă, un obiect
distinct de cercetare, dreptul, căruia îi sunt propriianumite disponibilităţi de cercetare, Filosofia dreptului
este mai sensibilă la un anumit univers metodologic şi mai opacă la altele. Filosofia dreptului se serveste de
ambele perechi de metode caracteristice si filosofiei si anume:inductia –deductia; analiza-sinteza. In cercetarea
logica a dreptului domina deductia, adica se face o analiza rationala, fiindca trebuie sa se cerceteze conditiile care
determina posibilitatea dreptului si a cunoasterii sale.Prin analiza logica trebuie sa se gaseasca un criteriu innascut in
spiritual nostru astfel ca experienta sa insemne ajutor dar nu baza cercetarii.Pe cind in cercetarea fenomenologica a
dreptului domina inductia.Iar in cercetarea idealului dreptului de asemenea deductia.In a doua cercetare unde este
vorba de observarea evolutiei istorice adica de fenomenologia dreptului prevaleaza inductia.Aici se aduna faptele se
examineaza institutiile juridice positive ale diferitor popoare :se indeplineste o cercetare empirica.Metoda inductive
se subimparte in metoda genetic care studiaza originile si cea comparativa care confrunta diverse sisteme
juridice.Prima pentru a dobindi o cunoastere integrala a evolutiei dreptului ; a doua pentru ca dreptul unui anumit
popor prezinta totdeauna caractere unilaterale. În perspectivă istorică , evoluţia Filosofiei dreptului nu ar fi
fost posibilă fără inovaţiile metodologice ale lui Socrate, Platon, Toma d’Aquino, Kant, Hegel ş.a. Toma
d’Aquino, împreună cu întreaga filosofie medievală descoperă esenţa divină a dreptului, prin metoda transcendentală
defactură religioasă, în timp ce Kant foloseşte aceeaşi metodă, dar de factură laică,coborând transcendenţa din cer, în
spiritul uman şi conturând, astfel, ideea de dreptsubiectiv, în opoziţie cu cel obiectiv. Logicismul filosofic, precum şi
curentele ce i-au urmat, îndeosebi Analiza logică a limbajului au făcut posibilă dezvăluirea valenţelor conceptuale ale
noţiunii dreptului, în timp ce Filosofia vieţii, Existenţialismul şi Filosofia post-
modernă a omului, exacerbând tema unicităţii fiinţei umane şi a totalităţii catrăsătură a existenţei, au deschis calea
unei adevărate filosofii a “Drepturilor omului”, cea mai vehiculată temă contemporană de Filosofie politică
şi juridică. Hermeneutica, deşi o metodă târzie a filosofiei, operantă iniţial mai ales în istorie şi antropologie, aduce
cu sine importante avantaje pentru Filosofia dreptului, îndeosebi  în cercetarea esenţei şi cauzalităţii unor fenomene
istorice de drept.

3.Apreciaţi rolul şi însemnătatea filozofiei dreptului, coraportul ei cu alte ştiinţe juridice.


Studiind dreptul in esenţa sa universală, filosofia dreptului incepe de unde se sfarşeşte ştiinţa dreptului, căreia de
altfel, ii dă temeiurile şi noţiunile fundamentale. Filosofia dreptului este strâns legată de alte ştiinţe. Giorgio del
Vecchio enumeră opt ştiinţe înrudite cu Filosofia dreptului: Jurisprudenţa,Filosofia teoretică, Psihologia, Filosofia
practică, Sociologia, Demografia şi Statistica, Economia politică şi Ştiinţa politică. Cea mai interesantă şi, totodată,
cea mai durabilă relaţie este cea dintre Filosofia dreptului şi Jurisprudenţă (Dreptul pozitiv) . Dacă Filosofia dreptului
studiază dreptul în esenţa sa universală, Jurisprudenţa studiază aspectele particulare ale dreptului: domeniile aplicării
dreptului, diferitele sisteme de drept, practica juridică etc. Fiecare dintre cele două domenii de cercetare este bază
de plecare pentru cercetarea propriului domeniu.La polul opus se situează relaţia cu Filosofia teoretică. Aceasta oferă
Filosofiei dreptului universul conceptual propriu filosofiei, precum şi o
metodologie specifică de cercetare. Putem aprecia, deci, că Filosofia dreptului este o aplicaţie a filosofiei, în genere,
în timp ce Jurisprudenţa esteo aplicaţie a Filosofiei dreptului. Importante relaţii există între Filosofia dreptului şi
celelalte ştiinţe enumerate. Astfel, Psihologia, îndeosebi prin componenta ei socială oferă explicaţii ale
comportamentelor de grup utile înţelegerii conceptelor derivateale dreptului, Filosofia practică, prin cealaltă
componentă a sa, etica, oferă explicaţii pertinente asupra relaţiilor dintre normativitatea juridică şi cea morală,
sociologia este ştiinţa care oferă cadrul experimental al elaborărilor teoretice din domeniul Filosofiei dreptului,
Demografia şi Statistica oferăinformaţii despre mişcarea grupurilor umane, utile în cercetarea originii
normelor şi comportamentelor juridice, iar Economia politică şi Ştiinţa
politică oferă Filosofiei politice explicaţii asupra cadrului economic şi politic, instituţional în care se derulează
fenomenul dreptului. Filosofia dreptului este o disciplină filosofică, specie a filosofiei practice. Ea nu se confundă cu
ştiinţa dreptului. Dacă Filosofia dreptului esteteoria dreptului natural, obiectiv, aşa cum se instituie el pe baza
înţelegeriiesenţei fiinţei umane şi a colectivităţilor sociale, ştiinţa dreptului este teoriadreptului pozitiv, subiectiv, aşa
cum este el conceput de către sistemulinstituţional al unei organizări statale determinate şi pe baza
unei doctrine juridice asumate.

Test 2:Scoala sofistilor


1.1. Prezentaţi principalele idei politico - juridice ale sofiştilor.

Sofistii erau cei ce sustineau ca in plan uman totul este relativ.Ei considerau ca legile ca si obiceiurile sunt supuse
schimbarii si deci sunt relative.Sofistii concepeau individul uman ca masura a tuturor lucrurilor.Odata cu sofistii se
evidentiaza conflictul dintre cetate si individ.Este pentru prima oara cind individul iese in prim plan.Pentru sofiştii
legea nu are nici o influenţa asupra naturii individuului şi nu este capabilă de a face din acesta un cetaţean bun şi
corect.Legea nu are alt rol decât să facă viaţa in scietate a indivizilor posibilă înainte de a fi cetăţeni şi să aducă
interesele lor la acord pur convenţional. Daca legile sunt relative inseamna ca ele sunt create de oameni, omul fiind si
in aceasta situatie masura lor.Combatind absolutismul si investind incredere in individ, individualismul sofistilor
presupune democratia, asa cum democratia presupune libertate individuala.Sofistii au distins între dreptul
pozitiv(stabilit de cetate)si dreptul natural (ca drept nescris, conform naturii umane) si au sustinut ca dreptul pozitiv
trebuie sa se întemeieze pe cel natural.

1.2. Determinaţi semnificaţia expresiei „relativismul gnoseologic al sofiştilor.”

Sofiștii sunt întemeietorii discursurilor politico-juridice. “În domeniul gnoseologii(cunoașterii, cercetării),


sofiștii adoptau o poziție individualistă, fapt pentru care se vorbește “relativismul gnoseologic al sofiștilor”,
potrivit căruia orice om deține o înțelegere proprie a lucrurilor și cunoașterea acestora. Această înțelegere are un
caracter dinamic, în permanentă schimbare. Unul și același om poate lua, pentru perioade diferite de timp, poziții
diferite(chiar contrare) cu privire la aceeași problemă.Această atitudine gnoseologică presupune inexistența unei
adevărate științe, obiective și universale, pot exista numai păreri(poziție cunoscută sub denumirea “scepticismul
sofiștilor în domeniul cunoașterii”). Chiar dacă sofiștii au introdus raționalismul în gnoseologie, pentru ei
cunoașterea nu era decât ceva profitabil. Ei își petreceau timpul călătorind prin orașe și oferind serviciile lor pe
un preț stabilit. Serviciile ce le ofereau erau folosirea capacităților lor de a convinge, de a pune la îndoială orice
lucru, chiar și un adevăr de partea căruia erau ei. Ei organizau dezbateri și asigurau victoria celora care plăteau
mai bine, chiar dacă era evident că minciuna cîștigă.Sofistii afirmau ca fiecare om are un mod propiu de a vedea
si a cunoaste lucrurile, de unde urma ca nu poate exista o adevarata stiinta obiectiva si universal valabila, ci numai
opinii individuale. Cunoasterea este simpla opinie ce apartine fiecarui individ, acesata neputind sa se ridice la
universalitate.

1.3. Evaluaţi importanţa şcolii sofiştilor pentru doctrinele politice şi de drept.

Odata cu sofistii se produce o adevarata revolutie intelectuala pentru ca in aceasta perioada se pun cu adevarat bazele
inlocuirii cauzelor divine cu cele naturale.Una din caracteristicile esentiale ale curentului sofist consta in faptul ca
relativizarea, scoate in prim plan individul uman, acesta fiind „masura tuturor lucrurilor”.A sustine primatul
individualitatii corespunde unei activitati subversive care putea atrage din partea cetatii grave sanctiuni. De aceea se
considera ca sofistii au fost initiatorii iluminismului grec .Sofismul a fost o perioada de tranzactie de la filosofia
presocraticilor spre o filosofie matura care a atins culmile odata cu Socrate, Platon si Aristotel.Sofistii au fost cei ce
au combatut absolutismul si au investit incredere in individ, iar individualismu sofistilor presupune democratie asa
cum democratia presupune libertate individuala. Principalul merit al sofiştilor este acela de a fi intuit valoarea şi
importanţa omului în Univers, motiv pentru care au îndreptat filosofia asupra condiţiei umane. Sofistii sunt cei ce
produc o ruptura intre etica si politica, pentru ei legea nu avea nici o influenta asupra naturii individului si nu este
capabila sa faca din acesta un cetatean bun si corect.Legea nu are alt rol decit sa faca posibila viata in societate a
indivizilor.Calitatea lor etica nu are nici o importanta.

TEST 3: Socrate
1.1.Prezentaţi ideile politico – juridice a lui Socrate în raport cu ideile sofiştilor.

Socrate nu accepta predarea contra unei remuneratii, si de asemenea el nu era de acor cu relativizarea tuturor
conceptelor pe care le punea in practica sofistii.Socrate promova ideile conform carora era necesara o
supunere absoluta fata de regulile cetatii, pe cind sofistii scoteau in prim plan individul uman.Socrate ii ajuta
pe oameni sa ajunga la adevar, pe cind sofistii practicau inşelaciunea.Dar totusi atit sofistii cit si socrate prin
metode diferite si adeseori contradictictorii au revolutionat gindirea greaca prin concentrarea atentiei pe
individualitatea umana.

1.2.Explicaţi semnificaţia maximei lui Socrate „Eu ştiu că nu ştiu nimic”

Individualismul socratic se intemeiaza pe adevar, care porneste de la acel:cunoastete pe tine insuti nimi prea
mult”.Aceasta cunoastere este individuala si semnifica intoarcerea privirii din exterior spre interioritate spre ceea ce
inseamna cu adevarat fiinta umana.Cunoasterea de sine este renuntarea la egoism pentru a te descoperi intrun plan
superior.Aceasta este semnificatia afirmatiei frecvente a lui socrate cum ca singurul lucru pe care il stiu este ca nu
stiu nimic”.Aceasta maxima semnifica punerea in discutie a noastra si a valorilor ce ne guverneaza propria viata.A te
indoi de tine insuti este calea spre adevar.Adevarata problema nu este deci de a sti un lucru sau altul ci de a fi intro
maniera sau alta. Din maxima lui Socrate deriva scepticismul sau in ceea ce priveste actul cunoasterii. Socrate aduce
in discutie o problema importanta, anume aceea a posibilitatilor noastre de cunoastere si spun pentru prima data
raspicat ca noi nu putem sa cunoastem totul, ca posibilitatile noastre de cunoastere sunt limitate si ca nu trebuie prin
urmare sa ne intindem cu cunoasterea dincolo de ceea ce nu putem cunoaste.Universul este mult prea cuprinzator
decit ceea ce poate cuprinde ochiul uman si nu totul poate fi explicat.Prin aceasta maxima Socrate ajunse la simpla
concluzie- ca numai zeii poseda intelepciune iar in fata acestora oamenii nu sunt altceva decit niste marunte creaturi
fara darul intelepciunii.Dar din aceleasi motive suntem capabili de iubire si putem aspira la intelepciune.

1.3.Analizaţi raportul lege – cetăţean pornind de la ideile politico – juridice a lui Socrate.
Lui Socrate ii apartine fraza:”o lege nedreapta este tot o lege”.Socrate ca si urmasii sai promovau ideile conform
carora era necesara o supunere absoluta fata de regulile cetatii. Justiţia, ca criteriu de manifestare a legalităţii, este
identică. Ceea ce este just, este şi legal, acest raport existent fiind caracteristic atît legilor scrise, cît şi celor nescrise,
de natură divină2.
Printr-o astfel de manifestare de respect, Socrate îşi afirmă credinţa sa într-o justiţie superioară, pentru valabilitatea
căreia nu este nevoie de o sancţiune pozitivă. Pentru a nu încălca această justiţie cetăţeanul trebuie să se supună chiar
şi legilor rele, ca să nu-1 încurajeze pe cetăţeanul rău să le violeze pe cele bune.Atit dreptul cit si statul sunt bazate pe
o conventie, iar nerespectarea unei legi ar duce la distrugere atit a dreptului cit si a statului.

TEST 4: Platon

1.1.Prezentaţi principalele concepţii politico – juridice ale lui Platon pe baza dialogurilor „Despre stat”
(Republica) şi „Despre legi”

In conceptia lui Platon educarea indivizilor umani are un mare rol in bunul mers al societatii si in organizarea de
stat.Numai prin educatie poate fi instaurata dreptatea in stat.Numai in felul acesta omul va alege acea forma de
organizare a statului care ii va asigura in cel mai mare grad libertatea.In conceptia lui Platon un filosof trebuie sa
conduca statul, deoarece doar el poate aduce individul la lumina adevarului.În opinia lui sunt necesare 20 de ani de
studii şi experienţa pentru ca un tânăr să ajungă să conducă cetatea, aceasta întâmplânduse la vârsta de 50 de ani
Bazindu-se pe oameni cu caractere puternice statul va fi puternic si va asigura fericirea tuturor, pentru ca statul
imprumuta de la oameni caracterul acestora.Pentru ca un stat sa fie drept si deosebit trebuie ca cetatenii sai sa fie
educati in spiritul dreptatii, singurul care poate inalta cetatea la ideea de Bine.Platon distinge urmatoarele forme de
guvernamint:Timocratia(are la baza inflăcărare pusă pe dominaţie, dorinţa de a învinge şi gloria),Oligarhia(cetatea
are ca fundament averea, oamenii se impart în săraci şi bogaţi acolo unde există delimitarea aceasta apar cerşetorii,
iar acolo unde sunt cerşetorii apar şi hoţii. Oamenii cetăţii oligarhice au apărut din cauza lipsii de educaţie, a proastei
creşterii şi a relei construirii a regimului),Democratie(este orânduire fără stăpân, plăcută distribuind egalitatea tuturor
cetaţenilor. Platon spune că”democraţia apare atunci când săracii biruind îi ucid pe pe unii dintre cei bogaţi, pe alţii îi
alungă restului îi dau prada egală în drepturi cetăţeneşti ca şi in demnităţi),Tiranie(Tiranul se face din preşedintele
care conduce intrun regim democratic. El va limita tot mai mult libertăţile pe care le are popor până ce nu il va inrobi,
însă tiranul nu este fericit sufleteşte fiind plin de spaime de a lungul vieţei sale). Platon spune ca cel mai bun stat este
staul unde toti sunt egali, si toate bunurile sunt comune.Individul trebuie sa se supuna autoritatii statului, legii.

1.2.Analizaţi raportul dintre organismul individual şi organismul social la Platon.


Pentru a fi mai sigur în posibilitatea edificării unei cetăţi ideale, Platon a schiţat cu grijă o paralelă între stat şi individ.
Orice individ posedă trei facultăţi: raţiunea care domină, curajul care acţionează şi sentimentul care se supune. Tot
aşa şi în stat se disting trei clase: a înţelepţilor (destinată să domine); a luptătorilor (care trebuie să apere organismul
social); a meşteşugarilor şi agricultorilor (care trebuie să-i întreţină). Una dintre ideile centrale ale dialogului
Republica, prin care Platon explică fenomenele politice, este analogia de esenţă între sufletul individual şi sufletul
cetăţii, altfel spus între “constituţia” interioară a sufletului individual şi constituţia statului, ce apare ca un fel de mare
suflet colectiv. Dreptatea interioară produce, aşadar, dreptate exterioară; justiţia, dreptatea trebuie să fie inerentă
interiorităţii omului.
Societatea este inchipuita de Platon a fi analoga cu un organism, in speta cu organismului uman. Platon crede ca
trasaturile psihologice ale individului se regasesc in anumite grupuri sociale, ca in fata vietii grupurile sociale
reactioneaza in mod asemanator cu individul, ca cel ce
cunoaste psihologia individuala poseda implicit cunostintele necesare organizarii politice a societatii.
1.3.Exprimaţi-vă atitudinea faţă de conceptul statului ideal formulat de Platon. Argumentaţi.
Platon descrie in opera sa Republica forma ideala de stat.Platon spune ca rostul de a fi a Statului Ideal este acela de a
infaptui Principiile Binelui si Dreptatii. Acest stat se bazează pe cele trei caste numite mai sus: conducătorii
(filozofii), militarii şi gardienii, agricultorii şi meseriaşii. Fiecare trebuie să-şi îndeplinească stric funcţiile sale în
dependenţă de capacităţile proprii. Conduc cu ţara oamenii deştepţi, filozofii, militarii asigură ordinea publică, iar
ceilalţi produc bunurile materiale. Mai aproape de statul ideal este republica aristocratică.Statul ideal se va baza pe o
astfle de educatie care sa sesizeze prin gindire dreptatea, frumosul si binele.O cetate este buna in masura in care
individual uman primeste o educatie corespunzatoare.In statul ideal nu este nevoie de legi deoarece legea este
inscrisa in sufletul fiecaruia.

TEST 5: Aristotel

1.1Prezentaţi concepţiile lui Aristotel referitor la apariţia, esenţa şi forma statului.


Baza oganizarii statale este Constitutia care izvoraste din natura sociala a omului.Se sustine ca statul a aparut din
cauza insuficientei de sine a individului uman.La Aristotel statul este anterior individului, aceasta idee sprijininduse
pe faptul ca intregul este anterior parţii.Statul fiind asimilat unui organism complet este anterior individului uman
care nu este decit o parte a acestui organism.Astfel la inceput dupa Aristotel a fost casatoria si sclavia din care ia
fiinta casa locul in care locuieste familia.Din comunitatea mai multor case apare satul iar comunitatea formata din
mai multe comune este statul complet.Constitutia este cea ce determina in stat organizarea sistematica a tuturor
puterilor dar mai ales a puterii suverane iar suveranul cetatii in toate locurile este guvernamintul.dupa Aristotel exista
3 forme de stat:regalitatea(se băzează pe superioritatea absolută a individuului care domneşte, superioritatea dată de
virtute), aristocratia (aristocraţii sunt aleşi dupa merit, cel puţin tot atât cât şi dupa avuţie)si republica. Dupa
aristotel statul cuprinde 3 clase deosebite şi anume: oameni foarte săraci, oameni cu avere foarte mare, oameni care
au o avere cât de cât bogată dar stau pe mijloc intre acestea 2. Primele 2 clase sunt periculoşi pentru cetate(bogaţia
excesivă duce la insubordonare, sărăcia il face pe om să se subordoneze prea mult, încât să devină sclav.) Facem
concluzia că statul este puternic atunci când se sprijină pe starea mijlocie.
1.2. Clasificaţi justiţia după Aristotel şi caracterizaţi categoriile acesteia.

Raportul dintre poliltică şi etică Aristotel ni-1 dezvăluie în abordarea sa cu privire la problema justiţiei. Justiţia, în
concepţia lui, îşi are sursa în virtute şi este orientată în folosul altuia, al societăţii întregi. Justiţia şi virtutea sînt
identice ca esenţă, însă, după manifestările lor, ele, în parte, se deosebesc: justiţia se manifestă în raport cu alţii, iar
virtutea este o calitate deosebită a sufletului11.
Principiul justiţiei este egalitatea aplicată în diferite feluri. Astfel, Aristotel distinge două specii de justiţie:
distributivă şi corectivă.
Justiţia distributivă (calitativă) exprimă relaţiile dintre colectivele de indivizi în baza ideii de proporţionalitate. Ea
este distinsă de Aristotel ca proporţie geometrică, aplicată la repartizarea onorurilor, bunurilor şi are destinaţia de a
urmări ca fiecare să primească după merit.
Justiţia corectivă (cantitativă), spre deosebire de cea distributivă, ordonează raporturile de schimburi reciproce.
Principiul egalităţii, în acest caz, se aplică într-o formulă deosebită de cea menţionată, referindu-se doar la măsurarea,
în mod impersonal, a daunei şi cîştigului. Această justiţie este mijlocul dintre daună şi cîştig, în baza căreia fiecare
din cele două părţi aflate într-un raport să se găsească una faţă de alta într-o condiţie de paritate, în aşa fel ca nici una
să nu fi dat sau să nu fi primit nici mai mult, nici mai puţin. Justiţia corectivă se aplică la orice fel de schimburi sau
raporturi, atît de natură civilă, cît şi penală. Aristotel ajunge la concluzia că justiţia în politică poate fi numai între
persoane libere şi egale care aparţin unei comunităţi, iar prerogativele şi dreptul trebuie să fie în mod necesar
identice. Însăşi natura lucrurilor respinge puterea unei singure persoane asupra tuturor cetăţenilor, deoarece aceasta ar
da naştere bunului plac. Cea mai eficace sursă a libertăţii este suveranitatea legii.
1.3.Apreciaţi corelaţia formei de guvernământ şi regimului politic pornind de la concepţia aristotelică despre
forma statului.
Constitutia este cea ce determina in stat organizare sistematica a tuturor puterilor, dar mai ales a puterii suverane iar
suveranul cetatii in toate locurile este guvernamintul.Guvernul este insasi Constitutia.Constitutiile care au in vedere
interesul obstesc sunt pure , cele care au in vedere numai folosul celor ce guverneaza sunt defectuoase si sunt forme
corupre ale constitutiilor bune.Primele guverneaza peste oamenii liberi celelalte sunt despotice tratindui pe guvernanti
ca pe niste sclavi.Exista dupa Aristotel 3 specii de constitutii pure carora le corespund tot atitea forme de
guvernamint: regalitatea, aristocratia si republica.Exista si alte 3 specii deviatii a celor dintii:Tirania pentru regalitate,
oligarhia pentru aristocratie si demagogia pentru republica.
Regalitatea este forma de guvernamint care se bazeaza pe superioritatea absoluta a individului care domneste,
superioritate data de virtute.
Aristocratia este forma de guvernamint in care aristocratii sunt alesi dupa merit cel putin tot atit cit si dupa avutie.
Oligarhia este forma de guvernamint in care suveranitatea apertine celor bogati.
Tirania apare acolo unde puterea este concentrata in mina unei singure persoane care nu detine nici virtute nici avere
si care conduce in mod despotic.
TEST 6: Şcoala stoică
1.1Descrieţi ideile politico – juridice a stoicilor.

Şcoala stoică a fost fondată de Zenon (336-264 î.e.n.). Ea concepe omul ca un


ideal al fiinţei, eliberat de orice influență externă15. Astfel, omul, eliberîndu-se de orice
pasiune, devine o fiinţă liberă, iar această libertate nu poate fi interzisă de nici o
autoritate. Idealul omului liber trebuie să fie scopul fiecărui om, deoarece aceasta este calea spre o judecată dreaptă.
Omul, prin propria sa natură, participă la edictarea unei
legi de valoare universală, fiindcă natura umană este o parte a naturii, a creaturii, a lumii
în ansamblu. Această lege o reprezintă legea naturii ce domină lumea ca reflecţie în
conşninţa fiecărui individ. A urma cerinţele legii naturii, aseamnă a trăi cinstit, a fi
generos, a nu dăuna altuia, a exista în conformitate cu raţiunea.
Relaţiile naturale ale oamenilor, bazate pe această lege naturală, pun temelia
conceptului echităţii.
Etica dezvoltată de Stoa derivă din principiile proprii ale fizicei: universul este guvernat de legi absolute care
nu admit excepții, iar esențialul naturii umane este rațiunea. Aceste principii se sumează în celebra
maximă: „Trăiește în acord cu natura!”. Din această formulă derivă noțiunea de virtute, cu cele patru aspecte
cardinale: înțelepciunea, curajul, dreptatea și temperanța, corespondând învățăturilor lui Socrate. În timp ce în
etica aristoteliană se recunoștea locul pasiunilor în natura umană, urmând ca acestea să fie reprimate prin rațiune,
stoicii cer anihilarea pasiunilor, mergând până la ascetism („askesis”), pentru că virtutea reprezintă unica fericire. A
fi virtuos, înseamnă a fi indiferent la durere și suferință („apatheia”) și, în același timp, doritor de cunoaștere. De aici
importanța acordată științei, fizicei, logicei, pentru că ele reprezintă bazele moralității, rădăcinile oricărei virtuți.
Omul înțelept este sinonim cu om bun. Nefericirea și răutățile lumii sunt rezultatele ignoranței. De aici recomandarea
practicii filosofiei, examinării permanente a propriilor judecăți și a comportamentului, pentru a putea constata dacă
ele diferă de rațiunea universală a naturii
1.2Stabiliţi cauzele răspândirii ideilor şcolii stoice în Roma Antică şi evidenţiaţi particularităţile ideilor
stoicilor romani.
Zenon a introdus ideea de "cetăţean al lumii" - o idee cu totul nouă şi generoasă în acele timpuri. A avut de
luptat cu prejudecăţile, întrucât această idee necesita depăşirea barierelor "cetăţii" - unitate de bază a culturii, şi chiar
politicii eline. Imperiul roman acceptase mai demult această idee, însă nu datorită urmării unor scopuri nobile, ci
expansiunii militare.

Cuvântul "Imperiu" vine de la latinescul "imperio"= a triumfa. În forma sa nobilă, acest cuvânt desemna triumful
spiritului asupra materiei, sau viaţa aservită Divinităţii. La nivel politic, ar fi trebuit să însemne armonizarea
contrariilor.

Statutul de cetăţean al lumii însemna, pentru stoici, o stare de spirit, caracterizată prin dominarea propriului eu. Acest
statut îl putea obţine orice om civilizat, indiferent de formele culturale sau politice cărora le aparţinea. . Stoicii îşi
impuneau o înaltă ţinută morală, şi aveau drept modus vivendi acţiunea justă.În Imperiul Roman, stoicismul a găsit
un teren favorabil. Romanii au acceptat cu uşurinţă ideea de cetăţean al lumii. Diferenţa dintre cetate şi provincie
dispărea treptat. Romanii au fost nu atât colonizatori (cei care impuneau o cultură), cât cuceritori, civilizatori (au
construit cetăţi, au oferit o bază materială teritoriilor cucerite).Stoicismul roman a impus ideea de om liber.

1.3Apreciaţi influenţa şcolii stoice asupra filosofiei creştine.


Filosofia stoică a influențat și pe unii din „părinții bisericei” creștine ca Toma de Aquino și Sfântul Augustin. În
timpul Renașterii târzii, s-a dezvoltat un adevărat „Neostoicism”, al cărui reprezentant renumit a fost Justus Lipsius.
Influența acestui neostoicism se resimte în scrierile lui Michel de Montaigne, înainte de orientarea lui spre scepticism,
și în gândirea lui René Descartes. Și filosofia morală a lui Immanuel Kant este impregnată de Stoa
TEST 7: Şcoala epicuriană
1.1Relataţi principiile fundamentale ale şcolii epicuriene.

Epicureismul, școală filosofică numită astfel după numele filosofului Epicur (Επικουρος, 341 - 270 î.Chr), fondată de


acesta la Atena în jurul anului 306 î.Chr., este axat pe căutarea fericirii și a înțelepciunii, având ca ultim scop
atingerea ataraxiei, o stare de liniște absolută a spiritului. Pentru a evita suferința, trebuie evitate sursele acelor
plăceri, care nu sunt nici naturale, nici necesare. Epicureii nu preconizează căutarea cu orice preț a plăcerii, cum este
de multe ori înțeles în mod eronat, ei văd în filosofie instrumentele esențiale pentru obținerea fericirii
(Tetrapharmakos):
 Liberarea oamenilor de teama de divinități, demonstrând că zeii, în splendoarea lor, nu se preocupă de ceea ce
se întâmplă cu oamenii.
 Liberarea oamenilor de teama de moarte, demonstrând că aceasta nu reprezintă nimic pentru oameni, din
moment ce "când noi existăm, nu există moarte, iar când e moarte, nu mai existăm noi".
 Demonstrarea posibilității de a obține plăcerea.
 Demonstratrea limitării răului, adică a caracterului de scurtă durată a durerii.
Epicur își bazează gândirea sa pe trei principii: logica sau canonica, fizica (atomismul) și etica (semi-ateismul).
 Principiu după care senzația este singurul criteriu al adevărului ("sensism") și al binelui (care se identifică cu
plăcerea).
 Atomismul, principiu preluat de la Democrit, prin care se explică formarea și transformarea lucrurilor prin
unirea și separarea atomilor. Nașterea senzațiilor derivă din acțiunea atomilor proveniți de la lucruri asupra
atomilor spiritului.
 Principiu conform căruia zeii există într-un spațiu între universuri (intermundia), dar nu se preocupă de
mersul lucrurilor terestre, de lumea materială, cu atât mai puțin de viața oamenilor. În consecință, singura fericire
este plăcerea, corespunzătoare nevoilor naturale necesare, care rezultă din absența durerii (aponia) și neliniștii
(ataraxia). Limitarea calitativă și cantitativă a plăcerilor este instrumentul virtuților morale, caracteristică
condiției umane.

TEST 8: Cicero
1.1. Expuneţi principalele idei referitoare la stat şi drept ale lui Cicero.
Gindirea social-politica si juridia a lui Cicero este intemeiata pe conceptul de bine suprem.El a pus la baza
politicului si juridicului morala.Astfel un stat nu poate dura daca cei care il conduc nu au in vedere binele comun.
O cetate trebuie organizata avind ca fundament dreptul public si principiile morale.Filosoful ca intelept al cetatii
trebuie sa se implice in politica si sa conduca realizind acordul intre clasele superioare inferioare si medii.Statul
nu poate fi guvernat in afara justitiei desavirsite.Cicero sustine ca unirea oamenilor nu se datoreaza slabiciunii ci
tendintei naturale a lor spre unire.Statul trebuie guvernat pentru a rezista dupa un anumit principiu care trebuie să
fie raporat la acea cauza originară care a stat la baza comunităţii omeneşti. „Puterea trebuie încredinţată fie unei
singure persoane fie unei elite, fie tuturor cetăţeni” În felul acesta există 3 forme de guvernîmânt: monarhic,
condus de un grup restrâns de oameni, statul(totul depinde de popor).Cea mai buna forma de guvernamint dupa
parerea lui cicero din acestea 3 nu există, ar fi forma a 4-a cea mai bună care este rezultată din combinarea optimă
a celor 3 forme. Cicero totuşi va spune că cea mai bună forma este cea monarhică cu condiţia că regele să fie
virtuos(„regele trebuie să fie in cetate ca un tata care are grija de fiii săi”

1.2Determinaţi categoriile dreptului în concepţia lui Cicero.


Dreptul, în concepţia lui Cicero, nu este un produs al voinţei, ci este dat de natură, el stă la baza constituirii societăţii
umane . El cuprinde trei precepte fundamentale: să trăieşti onest, să nu prejudiciezi pe altcineva, să dai fiecăruia ce
este al său. Cicero divizează dreptul în drept natural şi în drept pozitiv. Dreptul natural,opinează filisoful, este o lege
superioară, după care se apreciază justeţea legii pozitive. în
De republica, el susţine că acest drept nu poate fi modificat, abrogat şi nu te poţi abate de la el, deoarece este o lege
naturală înnăscută, implantată în individ. Dreptul natural precede orice lege scrisă, existenţa statului. Legea naturii
este raţiunea supremă după care oamenii deosebesc dreptul de nedrept, cinstea de ruşine.Dreptul pozitiv este
întemeiat pe necesităţile comune ale oamenilor, fiind supus modificărilor în funcţie de împrejrări. Existenţa diferitelor
popoare presupune şi existenţa unui drept pozitiv divers.

1.3Estimaţi legătura conceptuală a ideilor politico – juridice ale lui Cicero şi Aristotel.
Operele sale De republica şi De legibus se apropie de tematica platoniană, dar sînt aristotelice şi stoice după conţinut.
Se cunoaște că romanii nu au fost cei care să implimenteze unele inovații în cultura politico-juridică, astfel aceștia
promovând și dezvoltând ceea ce grecii deja au expus, aceștia nefiind originali sau creativi, preluând ideile politco-
juridice și adaptându-le la idealul statului roman.
Mai întâi de toate, se cunoaște că Cicero a fost cel care a avut drept scop adoptarea ideilor grecești la necesitățile
statului roman. Influența de bază asupra ideilor promovate de către filosoful roman au fost ideile politico-juridice ale
lui Aristotel și Platon, astfel încât se poate afirma că există o legătură conceptuală a ideilor politico-juridice ale
acestor doi filosofi a două culturi diferite.
În primul rând, atât în viziunea lui Cicero, cât și în viziunea lui Aristotel apariția statului este în mod natural, o dată
cu evoluția naturală a omului și posedă un puternic caracter social care este în continuă dezvoltare.
În al doilea rând, pentru Cicero și Aristotel statul reprezintă activitatea cetățenilor acestuia, însă cu unele diferențe.
Pentru Cicero statul reprezintă activitatea tuturor cetățenilor, pe când Aristotel a omis din categoria de cetățeni
femeile, meseriașii, străinii, robii și comercianții.
În al treilea rând, legătura conceptuală a ideilor politico-juridice dintre Aristotel și Cicero reprezintă formele de
guvernământ pentru care optează și pe care le promovează, fiind aceleași la număr. Însă, pe de o parte Aristotel le
divizează în două mari categorii: bune (politica, monargia și aristocrația) și rele (democrația, oligarhia și tirania), pe
când Cicero refuză să ofere aceste delimitări afirmând că toate din cele expuse au atât avantaje cât și dezavantaje.
În concluzie, pot afirma faptul că Cicero, fiind influențat de ideile lui Aristotel a mers pe aceleași idei, cu unele
diferențe, astfel legătura conceptuală a ideilor politico-juridice dintre acești doi filosofi fiind una notabilă și expres
vizibilă.

TEST 9: Doctrinele politico-juridice şi creştinismul


1.1Expuneţi ideile politico – juridice a sf. Toma d'Aquino.
În concepţia lui sf. Toma d’Aquino statul reprezintă o componentă a ordinii universale şi îsi face apariţia datorita
caractrului social al omului. Totodată apariţia statului este posibilă nu fără atentia si participarea lui dumnezeu
dearece „nu este stăpânirea decât de la dumnezeu” Dumnezeu este adevărat guvernător al ordinii universale.
Structura puterii se instituie pe baza a trei elemente: a) esenţa puterii: relaţiile „dominaţia-subordonare” , b)forma
sau apariţia puterii: nu este stăpânire decit de la dumnezeu, c) utilizarea puterii. Statul rămâne subordonat
bisericii.In doctrina politico-juridică sf.Toma d’Aquino acordă prea mare atenţie autorităţii, libertatea omului
fiind practic ignorată. Omul este subiectul pasiv, şi trebuie doar să se supună legilor instituite de stat.

1.2Comparaţi raportul stat – biserică şi scopul statului la sf. Augustin şi sf. Toma d'Aquino.
Toma are putine lucruri semnificative de spus despre Biserice si Stat ca structuri de putere.Toma afirma ca “Puterea
seculara si cea spirituala sunt distincte si isi au amindoua originea in Dumnezeu, in asa fel incat puterea spirituala
trebuie sa fie respectata inaintea celei seculare in problemele legate de mantuire, iar cea seculara, inaintea celei
spirituale, in problemele privitoare la bunastarea civila.
Aceasta diviziune este aplicabila ,doar daca nu se intimpla cumva ca puterea seculara sa fiee unita cu
cea spirituala, aaa cum se intampla, de pilda, in cazul Papei, care se afla in fruntea ambelor puteri. SF.Toma
subliniaza rolul indrumarilor oferite de preoti, atunci cand acestia ii calauzesc
pe oameni catre scopul lor suprem, contemplarea lui Dumnezeu. Rolul regilor este unul inferior, anume
acela de a guvena treburile seculare. in virtutea ierarhiei scopurilor vietii umane, nici un guvernamint
secular nu poate fi complet autonom. Puterea in regatul lui Hristos le este rezervata preotilor. De fapt, asa cum spune
Toma apoi, ,dupa legea lui Hristos, regii ar trebui se se supune preotilor".
Sf.Augustin distinge doua categorii de state :Cetatea paminteasca si cetatea lui dumnezeu.Biserica este prezentata ca
o forma de manifestare a cetatii lui dumnezeu pe pamint.Statul are scopul de a ajuta biserica in vederea instaurarii
cetatii lui Dumnezeu.Dupa parerea lui Sf.Augustin orice interventie a puterii statului in domeniul relatiilor spirituale
si bisericesti sau a bisericii in domeniulputerii de stat este periculoasa.  În ceea ce priveşte raportul Bisericii cu Statul,
Sf. Augustin arată în De civitate Dei existenţa cetăţii pământeşti şi a cetăţii cereşti, care se opun una alteia prin
scopurile şi sarcinile pe care le au: Statul conduce administrarea bunurilor temporale, Biserica se ocupă de interesele
spirituale. În acest caz ele nu se opun, pentru că sunt amândouă voite de Providenţă; creştinul datorează ascultare
puterii temporale, dar, în acelaşi timp, trebuie să asculte Biserica în problemele mântuirii sufletului său. Atât statul,
cât şi Biserica sunt supuse Justiţiei. Pe de altă parte, ele îşi datorează reciproc ajutor, iar statul trebuie să acorde
protecţie Bisericii. Raporturile dintre Biserică şi Stat se bazează pe următoarele principii: Biserica are dreptul de
protecţie de la Stat, în timp ce ereziile şi toate cultele false nu pot reclama aceste favoruri. Ele pot chiar să fie obiectul
unor măsuri de rigoare.

1.3Apreciaţi influenţa filosofiei greceşti asupra perioadei scolastice a filosofiei creştine.


Scolastică este o noțiune derivată din latină, schola însemnând școală, care desemnează acea tendință
din filosofie și teologie care, începând din perioada tardivă a Evului Mediu, a încercat să explice și să facă înțelese
fenomenele supranaturale ale revelației creștinecu ajutorul rațiunii umane și, mai ales, al filosofiei lui Aristotel.
Acest curent care, de la mijlocul secolului al XI-lea până în secolul al XV-lea, a fost un element dominant în
instituțiile de învățământ religios și în universitățile Europei, avea ca scop principal alcătuirea unui sistem logic, în
care să se reunească filosofia greacă și romană cu învățătura creștină. Scolasticii acordau un deosebit respect așa
ziselor autorități filosofice și teologice, în special filosofilor anichității greco-romane și părinților bisericii, și se
fereau să adauge ceva nou la vechile învățături.

TEST 10: Nicolo Machiavelli

1.1Prezentaţi doctrina politico – juridică a lui Nicolo Machiavelli


Centrul doctrinei lui Machiavelli este conceptia umanista.Prin aceasta conceptie autorul se indeparteaza de conceptia
religioasa despre lume.Asemenea umanistilor Machiavelli concepe omul in calitate de centru al conceptiei despre
lume, creator al istoriei.Statul se intemeiaza potrivit doctrinei lui Machiavelli pe relatiile dintre guvernanti si
guvernati.Aceasta relatie constituind totodata si fundament al stabilitatii guvernelor.Scopul statului este siguranta
cetatenilor si garantarea stabilitatii proprietatii private.Forma de organizare a guvernarii statului prin care se atinge
cel mai inalt grad al stabilitatii statului si a guvernarii pentru autor este republica. Machiavelli afirma necesitatea
conceperii si intelegerii realitatii politice in calitate de categorie distincta a activitatii umane.Intelegerea si principiile
activitatii politice sunt distincte de cele ale religiei si moralitatii laice:relatiilor politice le sunt specifice legalitatile
politice.

1.2Stabiliţi semnificaţia maximei „Scopul scuză mijloacele” pe baza ideilor lui Nicolo Machiavelli
In opera sa principele M.spunea ca in vremurile grele cind e vorba de salvarea statului, omul de actiune nu trebuie sa
se impiedice de nici un considerent de justitie sau injustitie, de omenie sau confuzie, de rusine sau glorie:esentialul
care prevaleaza asupra orice afirma Machiavelli este de asigura salvarea si libertatea.IN acest context a fost formulat
sloganul „scopul scuza mijloacele” care a primit numele de machiavelism .In fond Machiavelli a teoretizat cu
siceritate si curaj ceea ce stia de cind lumea , anumeca ceea e conteaza in politica sunt interesele si forta nu
consideratii de justitie si morala. In vederea realizarii scopului politic urmarit Machiavelli propune in calitate de
mijloace de atingere a scopurilor politice: siretenia, viclenia, tradarea, violenta, cruzimea etc.Asemenea mijloace fara
indoiala erau utilizate la scara larga in acele timpuri.Insa faptul ca au fost propuse in mod deschis a influentat negativ
asupra renumelui autorului.Aceasta formula:”scopul scuza mijloacele” nu este utilizata in opera lui machiavelli chiar
daca se deduce din aceasta si reflecta continutul politic al operei acestui autor.

1.3Evaluaţi „machiavelismul” ca principiu istoric şi ca realitate.


Machiavelism este un termen referitor la teoria politică expusă de Niccolò Machiavelli, în cartea cu
titlul Principele, apărută în 1515, în care, cu sinceritate, dar mai ales cu cinism, a susținut că în politică se pot folosi
absolut orice mijloace ce pot duce la atingerea scopului propus: vicleșug, minciună, lipsă de scrupule, sforărie,
manevre diabolice, trădare, corupere etc. [1], de unde și principiul "scopul scuză mijloacele".Termenul  machiavelism,
este utilizat pentru a descrie principiile puterii politice, iar persoanele care folosesc aceste principii în viața politică
sau personală sunt numiți frecvent machiavelici.
TEST 11: Jean Bodin

1.1.Descrieţi ideea suveranităţii statului în concepţia lui Jean Bodin.


Statul este prezentat de ginditorul francez in calitate de totalitate a familiilor asupra carora se rasfringe o conducere
suverana.Statul se deosebeste de alte forme de asociere sociala prin caracterul sau juridic si suveran al statului.In
fiecare stat trebuie sa existe potrivit doctrinei lui Bodin o putere suprema ,unica si indiviziblia.Deoarece nu exista stat
fara putere suverana, ea se instituie incalitate de element distinctiv al existentei statale.Reprezentind puterea
permanenta si indivizibila a staului, suveranitatea este reprezentata de autor in calitate de realizare de catre stat a celor
mai importante activitati:1.Adoptarea legilor;2.Declararea si incheierea razboaielor;3.Numirea
functionarilor4.Realizare justitiei inclusiv gratierea ;5.Stabilirea si colectarea ipozitelor.

1.2.Stabiliţi şi caracterizaţi trăsăturile fundamentale ale suveranităţii după Jean Bodin.


Principalele trasaturi ale suveranitatii potrivit doctrinei acestui ginditor francez sunt:
1.Caracterul permanent-puterea de stat se instituie pentru o perioada de timp care nu se determina in mod
anticipat.Potrivit doctrinei lui Bodin, detinatorul puterii de stat, investit in functie pentru o perioada determinata de
timp nu este suveran
2.Caracterul absolut-suveranul nu poate fi supus legilor create de el.Suveranul este deasupra legilor, comportamentul
lui nu poate fi supus reglementarilor juridice.Vointa suveranului este mai presus de lege si vointa celorlati subiecti de
drept.
3.Caracterul indivizibil si unitar-autorul francez afirma necesitatea detinerii depline a puterii de stat de catre o
persoana sau organ de conducere, respingind forma mixta de guvernare.
4.Caracterul neconditionat si continuu:autorul afirma dreptul detinatorului puterii de stat de a solutiona problemele
social-politice fara a fi obligat sa-si coordoneze propriile decizii cu alte persoane sau institutii.

1.3.Evaluaţi trăsăturile formelor de guvernământ în concepţia politico-juridică a lui Jean Bodin.


Formele de organizare a statului sunt determinate in baza criteriului apartenetei puterii de stat. Bodin afirma existenta
a 3 forme ale suveranitatii:
1.Democratia:puterea intregii sau a majoritatii cetatenilor
2.Aristocratia:puterea celor alesi
3.Monarhia: puterea unei singure persoane.
Bodin afirma astfel existenta a 3 forme de guvernare care sunt identice cu formele de organizare a statului:
democratia, aristocratia, monarhia.
Dar el optează pentru monarhie, ca formă de guvernare în stat în care deţinătorul puterii este o singură persoană, care
este capabilă şi suficientă să menţină suveranitatea unică şi indivizibilă. Dar se opune categoric monarhiei tiranice şi
monarhiei senioriate. El propune monarhia legitimă, în cadrul cărei supuşii ascultă de monarh iar acesta ascultă de
legile naturii. Puterea executivă, ca atribut esenţial al guvernării, nu are nici una din trăsăturile puterii suverane dar
nici atribuţii care să ştirbească natura suverană. Dar fiecare formă de guvernământ poate fi: un guvernământ popular,
aristocratic sau mix (forme de guvernământ).

TEST 12: Hugo Grotius

1.1.Definiţi şi determinaţi fundamentul, principiile şi metodele de cunoaştere a dreptului natural după Hugo Grotius.
Puternic influentat de noua orientare de gindire produsa de Renastere, convisn fiind ca dezbinarile teologice nu pot
duce la principii unitare care sa intemeieze activitatea politico-juridica,Grotius considera ca singurele care pot asigura
aceasta unitate sunt principiile dreptului natural.Grotius considera dreptul natural izvoraste din nevoia de a trai in
societate, din grija pe care o are omul de a pastra societatea.Gr. afirma ca apartine dreptului natural tot ceea ce este in
conformitatea cu natura rationala si sociala a omului.Deasemenea dreptul natural nu apartine vointei fie ea umana sau
divina.Sustinind ca dreptul natural este imuabil,Grotius va spune ca aceasta nu numai ca nu depinde de vointa omului
ci nici chiar vointa lui Dumnezeu nu-l poate schimba.Deci dreptul natural este o dispozitie a ratiuni care isi trage
valoarea din natura sa din puterea sa inascuta dintrun imperativ nascut din constiinta sociala a omului.
1.2.Determinaţi contribuţia lui H.Grotius în dreptul internaţional public.

Premergător tratatului de pace de la Westfalia, juristul olandez Hugo Grotius (1583-1645), considerat părintele
ştiinţei dreptului internaţional, prin operele sale şi îndeosebi Mare Liberum (Marea Liberă) şi De jure belli ac
pacis(Despre dreptul războiului şi păcii), realizează prima expunere de ansamblu a
dreptului internaţional.Temei al dreptului international sunt intelegerile intre popoare. El dădea astfel, un fundament
juridic puternic independenţei şi suveranităţii statelor, care creau reguli de conduită între ele. A dat, de asemenea,
dovadă de toleranţă, respingând discriminările în relaţiile dintre statele creştine şi cele „infidele‖ şi admiţând
încheierea de tratate cu
acestea. Dezvoltând ideea războiului just, a formulat reguli de purtare a acestuia, inspirate din considerente
umanitare. Nu întâmplător literatura consacrată evoluţiei dreptului internaţional public precizează că „adevăratul
fondator al dreptului internaţional rămâne însă olandezul Hugo Grotius, creatorul unei teorii intermediare între
concepţia tradiţională, bazată pe religie, şi concepţia pozitivistă, potrivit căreia dreptul nu se întemeiază pe voinţa
divinităţii, ci pe conştiinţa şi raţiunea umanităţii. Pacea Westfaliană rămâne ca un moment de referinţă în viaţa
internaţională, deoarece a consfinţit – într-un tratat convenit după negocieri dificile şi complicate – încetarea
Războiului de 30 de ani. Tratatele Westfalice inaugurează în istoria Europei începutul congreselor europene şi
reaşezarea raporturilor între statele continentului. H. Grotius formula principiul libertăţii de comerţ, navigaţie şi
pescuit în
largul mării în sensul că marea „dincolo de o anumită limită‖ de la ţărm nu poate fi însuşită de state sau persoane
particulare, prin ocupaţie sau alte mijloace, iar folosirea mării de un stat să nu împiedice libertatea altor state.

1.3.Argumentaţi aplicabilitatea principiului „pacta sunt servanda” în dreptul intern şi în dreptul


internaţional.

principiul forţei obligatorii, exprimat şi prin adagiul pacta sunt servanda, este acea regulă de drept potrivit căreia actul
juridic civil legal încheiat se impune părţilor (în cazul contractelor) sau părţii (în cazul actelor juridice unilaterale)
întocmai ca legea. În alte cuvinte, executarea actului juridic civil este obligatorie pentru părţi, iar nu facultativă. în
aplicarea principiului pacta sunt servanda, s-a decis că o parte contractantă nu poate să modifice, în mod unilateral,
preţul convenit în momentul încheierii contractului

TEST 13: Thomas Hobbes

1.1Prezentaţi teoria contractului social în viziunea lui Thomas Hobbes.


Oamenii mereu se afla intre ei intr-o stare de razboi, aceasta stare este determinata pe de oparte de frica oamenilor
de moarte iar pe de alta parte de cautarea gloriei.dar aceasta este si starea care trezeste in fiecare constiinta necesitatii
instituirii unei puteri politice care tinindui pe toti la respect va putea sa stabileasca principiile unei paci si unei
concordii civile.Hobbes sutine ideea ca statul este intemeiat printr-un act voluntar prin care fiecare om se angajeaza
fata de fiecare altul de a investi un tert cu dreptul de al guverna.Astfel toti oamenii prin acest contract social
abandoneaza dreptul de a se guverna pe ei insisi, suveranului.In conceptia lui Hobbes exista doua contracte:cel prin
care indivizii se asociaza intre ei si cel prin care ei cedeaza toate drepturile suveranului.

1.2Determinaţi raportul dintre drept şi lege după Thomas Hobbes.


Hobbes furnizeaza urmatoarea formula:autoritatea, nu adevarul este cea care face legea.Legea este expresia vointei
celui care dispune de dreptul de a comanda, ea nu este validata nici de particulari nici de juristi ci unicul legislator
este suveranul, singura sursa a legislatiei politice

1.3Exprimaţi o atitudine faţă de ideea lui Thomas Hobbes despre egoismul înnăscut al omului.
Hobbes afirma ca omul nu este sociabil de la natura , omul este in mod natural egoist, cauta numai binele sau propriu
este insensibil fata de cel al altora.Daca omul ar fi privit ca guvernat numai de natura sa ar trebui sa se recunoasca
drept inevitabil un razboi permanent intre fiecare individ si semenii sai, pentru a fiecare cauta sa aiba un folos in
dauna celorlalti.

TEST 14: John Locke

1.1.Descrieţi teoria contractului social în viziunea lui John Locke.


Lock afirma ca omul este o fiinta sociala,daca omul nu ar fi astfel societatea civila nu ar fi fost posibil sa fie
constituita.Trecerea de la starea de natura la societatea civila a fost posibila pentru ca starea de natura are unele
caracteristici care o apropie de societatea civila si face posibila aceasta trecere.Lock sustien ca trecerea de la starea
naturala la societatea civila a avut loc in urma unui consens general prin care oamenii au dorit un maximum de
securitate si libertate.Trecerea de la Statul natural la statul civil sa facut in baza unui contract bazat pe consimtamintul
comun.Obiectul contractului este garantia drepturilor naturale nu suprimarea lor in favoarea suveranului.Singurul
drept pe care asociatii il pun la dispozitia societatii civile este acela de a pedepsi si a face dreptate.Ca in orice contract
daca una dintre parti nu respecta obligatia, contractul poate fi anulat.
1.2.Analizaţi principiile obligatorii pentru stabilirea regimului de libertate evidenţiate de John Locke.
Libertatea indivizilor reprezintă o regulă imuabilă de viaţă, obligatorie pentru toţi membrii societăţii. Garanţia
libertăţii o constituie egalitatea tuturor, obligativitatea legii. Legile elaborate de stat trebuie să corespundă legii
naturale, ca expresie generală pentru toţi, atît pentru legislator, cît şi pentru indivizi. Membrii societăţii trebuie să se
conducă de acele legi de care se conduce societatea, deoarece toți sînt egali după legea naturii.

1.3.Apreciaţi contribuţia lui John Locke la formularea teoriei separării puterilor.


După convingerea lui LOCK în statul englez contemporan lui, ar exista următoarele puteri:

a) Putere legislativă (puterea supremă, care edictează legi obligatorii);


b) Puterea executivă (ca putere a monarhului);
c) Puterea federativă (atribuită statului, o putere a regelui).
El consideră, că funcţionarea în bune condiţii a Constituţiei pretinde separarea puterii legislative de puterea
executivă, ceea ce înseamnă că Parlamentul fiind puterea supremă şi marea nobilime, are controlul asupra statului.

Lock considera ca nici o putere in stat nu poate fi o putere absolut arbitrara.Pentru aceasta puterile in stat trebuie sa
fie separate pentru c exercitarea puterilor in stat de catre acelasi organ al puterii poate duce la tentatia de a abuza de
aceasta, in felul acesta drepturile naturale ale omului putind fi incalcate.

TEST 15: Charles Montesquieu

1.1.Prezentaţi doctrina politico-juridică a lui Charles Montesquieu.


Charles-Louis de Secondat Montesquieu elucidează problema dreptului şi statului în opera sa cea mai reprezentativă
Despre spiritul legilor. Preocupările lui au avut drept obiect de cercetare problema privind libertatea politică ca
fundament al dreptului şi statului. Monesquieu susţine că pentru a asigura această libertate este nevoie de existenţa
unor legi juste şi de o organizare corespunzătoare a statului.
Cercetînd natura umană, el constată că la diferite popoare există diferite legi şi moravuri şi că acestea rezultă nu
numai din fantezia arbitrară a oamenilor, ci şi din o cauză comună . Legile in conceptia lui Montesquieu nu trebuie să
fie separate de împrejurările în care au fost făcute. Orice lege trebuie să corespundă factorilor geografici, climei,
particularităţilor poporului, numărului popilaţiei unui stat, tradiţiilor formate, etc. Toţi aceşti factori determinaţi
crează spiritul legilor, ca expresie a raţionalităţii, legalităţii, justiţiei, care preced existenţa acestora.

1.2.Determinaţi completările şi precizările aduse de Charles Montesquieu teoriei contractului social.


In conceptia lui M.preocuparea pentru conservarea fiintei sale in face pe om fricos.Datorita fricei fiecare se simte
inferior fata de toti ceilalti fapt pentru care oamenii se simt egali intre ei.Teama ii face pe oameni sa se fereasca unii
de altii dar de vreme ce ar vedea ca teama lor e reciproca, ei vor simti necesitatrea de a se apropia unii de altii.Dupa
M.inca din starea de natura oamenii simteau nevoia de a trai impreuna in pace.Statul civil apare ca urmare a
manifestarilor de vointa a tuturor vointelor individuale.La M. Starea de razboi incepe odata cu constituirea
societatii.De indata ce se afla in societatea oamenii pierd simturile slabiciunilor, egalitatea care exista intre ei
inceteaza si incepe starea de razboi.In societate oamenii devin constienti de forta lor incercind sa obtina cit mai multe
avantaje.Fiecare societate constienta de forta sa va incerca sa obtina avantaje in relatie cu alte societati, ceea ce duce
la starea de razboi intre popoare.Starea de razboi duce la aparitia legilor pozitive in cadrul societatii.Aceasta societate
nu sar putea mentine fara un guvernamint,de aceea gruparea tutror fortelor individuale formeaza ceea ce se cheama
statul politic.

1.3.Apreciaţi contribuţia lui Charles Montesquieu la dezvoltarea teoriei separaţiei puterilor.


Meritul lui Charles-Louis de Secondat, baron de Montesquieu este că a sistematizat toate ideile referitoare la teoria
separării puterilor existente pînă la el şi le-a dat o nouă interpretare în sensul existenţei unor puteri distincte, atribuite
unor organe separate şi independente unele de altele. Spre deosebire de predecesorii săi, Montesquieu a realizat că
aplicarea eficientă în practică a teoriei respective şi garantarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor
este incompatibilă cu imixtiunea puterilor, de aceea este necesară existenţa a trei puteri distincte şi anume: legislativă,
executivă şi judecătorească. Această teză este expusă în opera „Spiritul Legilor”, potrivit căreia puterea executivă
revine regelui, puterea legislativă – adunărilor populare (Camera Comunelor), iar puterea judecătorească este
încredinţată unui corp de judecători profesionişti şi independenţi. Acestea trebuie să fie clar separate, să nu
interfereze una în ,,treburile” celeilalte, fiecare având funcţii bine definite: elaborarea legilor, aplicarea lor şi
judecarea corectă a conflictelor care apar în societate, în funcţie de prevederile legii existente la un moment dat. În
acest context, fără îndoială, „certificatul de naştere” a teoriei separăriiputerilor în sensul atribuit în prezent este opera
„Spiritul Legilor’ în care Montesquieu face celebra descriere a celor trei puteri ale statului, descriere care conturează
o teorie rămasă pentru totdeauna în conştiinţa celor care cred în valorile democraţiei şi libertăţii: ,,În fiecare stat
există trei feluri de puteri: puterea legislativă, puterea executivă privitoare la chestiunile care ţin de dreptul ginţilor şi
puterea executivă privitoare la cele ce ţin de dreptul civil.

TEST 16: Jean J. Rousseau

1.1.Prezentaţi teoria contractului social în viziunea lui Jean J. Rousseau.


In conceptia lui Rousseau acordul vointelor libere este cauza aparitiei societatii.Libertatea este principiul care o face
sa existe si totodata sa subziste.Contractul social nu este obligatoriu pentru popor decit daca el este liber
consimtit.Pacea sociala nu poate fi obtinuta decit printro conventie, oamenii au ajuns intrun stadiu in care nu mai
puteau raminea in starea de natura.Aceasta necesitatea ia impins pe indivizii izolati spre unirea fortelor pentru a
invinge orice rezistenta.Daca contractul nu este respectat fiecare din asociati il poate denunta si va reintra in
drepturile sale naturale anterioare.Fiecare asociat se uneste in felul acesta cu toti si nu se uneste cu nimeni in
particular el nu se supune decit lui insusi si ramine liber ca inainte.In conceptia lui Rousseau societatea nu este o
adunare de indivizi ci o structura de relatii , de relatii juridic stabilite si aparate, protejate de corpul social in intregul
sau.

1.2.Comparaţi cauzele de apariţie a statului după Jean J. Rousseau şi Thomas Hobbes.


La Hobbes Oamenii mereu se afla intre ei intr-o stare de razboi, aceasta stare este determinata pe de oparte de frica
oamenilor de moarte iar pe de alta parte de cautarea gloriei.dar aceasta este si starea care trezeste in fiecare constiinta
necesitatii instituirii unei puteri politice care tinindui pe toti la respect va putea sa stabileasca principiile unei paci si
unei concordii civile.Hobbes sutine ideea ca statul este intemeiat printr-un ac voluntar prin care fiecare om se
angajeaza fata de fiecare altul de a investi un tert cu dreptul de al guverna.Astfel toti oamenii prin acest contract
social abandoneaza dreptul de a se guverna pe ei insisi, suveranului.In conceptia lui Hobbes exista doua contracte:cel
prin care indivizii se asociaza intre ei si cel prin care ei cedeaza toate drepturile suveranului. La Rousseau insa
oamenii in starea lor naturala sunt fericiti , liberi, independenti si inocenti.Conform opiniei lui R. Asocierea nu este in
fiinta omului, asocierea oamenilor fiind un act de deliberare, o decizie prin care oamenii contrar tendintelor lor
naturale se asociaza pentru a face fata impreuna amenintarilor.

1.3.Apreciaţi influenţa doctrinei lui Jean J. Rousseau asupra programului revoluţiei franceze.
Rousseau a influențat hotărîtor, alături de Voltaire și Diderot, spiritul revoluționar, principiile de drept și conștiința
socială a epocii; ideile lui se regăsesc masiv în schimbările promovate de Revoluția franceză din 1789.Rasunetul
ideilor lui Rousseau este dovedit de faptul ca "Declaratia drepturilor omului si ale cetateanului", devenita program al
Revolutiei de la 1789, din Franta a fost elaborata pe baza "Contractului social", regasit, în mare parte apoi, în prima
Constitutie republicana a Frantei, precum si în alte constitutii europene. Impactul puternic al ideilor contractualiste
rousseau-iste a fost asupra iacobinilor care au văzut în minitratatul de drept politic, „Contractul social”, instrumentul
de distrugere a statului monarhic-feudal, de construire a unei noi ordini politice. Jean Jack Rousseau ın lucrari
criticınd regimul din Franta a scos ın evidenta noi cai de solutionare. In special Rousseau sustinınd ca statul apartine
poporului şi nu conducerii a fost eficient ın ınsuşirea ıntelesului de stat-natiune. A initiat prabuşirea suveranitatii
divine a regelui şi ın loc a scos ın evidenta vederea suveranitate a poporului. Rousseau sustinınd ca toti oamenii s-au
nascut egali şi liberi a subliniat stringenta continuarii şi ın viata sociala a egalitatii şi libertatii. Cu notiunea de
consens social a atras atentie la reprezentarea vointei generale, a pus bazele legilor şi constitutiei actuale. Razboaiele
la care a participat ın sec. 18 Franta a adus statul ın pragul falimentarii cu exceptia regelui şi aristocratiei poporul traia
ın saracie şi mizerie, toate acestea au constituit motive ce au instigat revolta.

TEST 17: Immanuel Kant

1.1Prezentaţi ideile lui Immanuel Kant referitor la stat şi drept.


Filosofia sa politică pleacă de la filosofia sa morală, care are în centru noţiunea de lege universală a raţiunii,
umanitatea ca scop în sine. Scopul Statului, după Kant, este numai protecTia dreptului; statul trebuie să asigure
cetăTenilor posibilitatea de a se bucura de drepturile lor, dar nu trebuie să se amestece în activităTile individuale, nici
să îngrijească de activităTile individuale. El si-a îndeplinit funcTia sa, când a asigurat libertatea tuturor; în acest sens
trebuie să fie Statul de drept.În mai multe texte politice, el îsi arată preferinTa clară pentru ordinea întruchipată de
drept: e mai bun un stat puternic care îi oferă suveranului puterea de a garanta dreptul, decât un stat slab ce duce la
haos.Kant reia ideile lui Montesquieu si recunoaste existenTa a trei puteri în stat (legislativă, executivă si
judecătorească), însă consideră că această triadă trebuie văzută ca o ficTiune: ea aminteste faptul că orice concentrare
excesivă a puterii devine un leagăn al despotismului. În schimb, nu trebuie să pună în discuTie unitatea dreptului.
Cele trei puteri nu sunt, de altfel, „separate”, ci complementare.

1.2Analizaţi raportul dintre drept şi morală în concepţia lui Immanuel Kant.


Kant face distinctie intre ceea ce apartine dreptului si ceea ce apartine vointei, adica moralitatii.Dreptul in opinia lui
kant nu poarta decit asupra actelor exterioare ale oamenilor, deci acestea fiind inferioare actelor morale care poarta
asupra interioritatii umane.Libertatea nu intemeiaza si nu se intemeiaza decit pe actele morale.Chiar daca dreptul este
intemeiat pe ratiune el nu poate sa-si extinda sfera asupra actelor pur interioare, acestea raminind in afara
reglementarilor dreptului.Dreptul in conceptia lui Kant deriva din moralitate, o moralitate ce functioneaza ca o
constringere, ca un imperativ.Pentru a actiona in conformitate cu conceptul unei legislatii rationale interioare, omul
trebuie sa fie supus constringerilor juridice si morale.In morala fiecare om se raporteaza la sine insusi conform regulii
autonomiei vointei,in drept fiecare om se raporteaza la fiecare om si la ceilalti conform unui principiu de
constringere.Dreptul se fondeaza pe constiinta pe care o are fiecare de a fi obligat sa se conformeze legii.

1.3Adaptaţi ideile lui Im. Kant din lucrarea „Despre pacea perpetuă” la ideia contemporană despre integrare
europeană.
. A gândi pacea nu este o iluzie politică, le aminteşte Kant eventualilor săi detractori: este un ideal spre care
umanitatea trebuie să tindă. „Despre pacea perpetuă”, tratat tipărit de Kant în 1795, prezintă principiile filosofice ale
dreptului internaŃional. Kant susŃine că vocaŃia umanităŃii este de a forma un Stat unic; timpul când popoarele se
vor uni în acest mod este încă departe, dar nu putem tăgădui că tendinŃa este în acest sens, nici nu ne putem îndoi că
scopul va fi atins. Fără îndoială că opera lui Immanuel Kant marchează etapa cea mai importantă în istoria doctrinei
pacifismului. Lucrarea Zum ewige Frieden reprezintă concluziile practice ale conceptelor sale sociologice asupra
războiului si a păcii. Se pronunTă pentru crearea unui Congres al Statelor, împărtăsind ideea că pacea se va statornici
definitiv pe măsură ce libertatea popoarelor va fi câstigată si războiul înlăturat pentru totdeauna.Planul lui Kant de
organizare a lumii preconiza o Uniune de state, aceasta fiind, după el,singurul mijloc de a împiedeca războiul si de a
înlătura violenTa. Kant credea că războaiele pot fi înlocuite cu arbitrajul. De altfel, toate principiile stabilite de către
el în Spre pacea eternă sunt astăzi aproape universal recunoscute. Aceasta ne arată că doctrine de acest fel nu sunt
numai exerciTii dialectice, ci chiar factori istorici, care însoTesc si reglementează progresul real.

TEST 18: Utilitarismul englez (Jeremy Bentham, John Mill, Herbert Spencer)

1.1Expuneţi ideile lui Jeremy Bentham ca fondator al utilitarismului englez.


Bentham considera ca utilul este cel care poate aduce fericirea unui numar cit mai mare de oameni, constituindu-se
astfel o adevarata democratie fondata pe interconexiunea indivizilor ce isi urmaresc fiecare interesul.Bentham nu
intemeiaza utilul pe ratiune ci pe placere ca simplu sentiment.B.inlocuieste contractul social cu utilul, el considera ca
contractul este un simplu sofism, menit sa consolideze pozitia guvernarii.Statul si dreptul sunt un sistem de echilibru
intre interesele fiecaruia si interesele comunitatii. Exista totusi la baza societatii reguli dar nu fondate pe ratiune ci pe
utilitate.B.promoveza egoismul ca regula a convietuirii sociale.Iar scopul individului este de a acumula maximum de
avantaje personale.Interesele individuale sunt singurele reale statul avind ca misiune coordonarea care asigura
fericirea tuturor.
1.2Determinaţi efectele adaptării oamenilor la viaţa socială pe baza teoriei lui Herbert Spencer.
Pe baza concepţiilor evoluţioniste, Spencer a construit un sistem întreg de filosofie.
Potrivit lui Spencer, viaţa este un gigantic proces ritmic, o mişcare continuă de formaţie şi de descompunere. Sensul
acestei mişcări este ceea ce constituie evoluţia, iar ea consistă în mod mai precis dintr-o trecere de la omogen la
heterogen, de la nediferenţial la diferenţial, de la incoerent la coerent. Societatea umană este asimilată unui organism
biologic. Prin efectul selecţiei naturale, speciile se transformă, adaptîndu-se încetul cu încetul condiţiilor mediului,
cele care nu se adaptează, pier.
O privire interesantă asupra relaţiei om – societate o realizează Herbert Spencer. Contemporan şi admirator al lui Ch.
Darwin, Spencer proiectează o viziune organicistă, considerând societatea ca un câmp al luptei pentru existenţă. În
domeniul dreptului, Spencer formulează un ansamblu de “Principii de Etică absolută”, intre care principiul
fundamental este: “Fiecare poate să facă ceea ce voieşte, numai să nu lezeze libertatea egală a celorlalţi”;
complementarul acestui principiu se referă la consecinţe, şi el sună astfel: “fiecare trebuie să suporte consecinţele
propriei sale naturi şi ale propriei sale conduite”.
În baza acestor principii, Spencer formulează o listă a drepturilor naturale ale omului, derivate din ele: dreptul de a se
mişca liber, dreptul de proprietate, dreptul liberului schimb, dreptul libertăţii de credinţă, libertatea cultului, a
cuvântului, a presei libere, etc.Esenţa concepţiei lui Spencer este organizarea vieţii sociale, astfel încât individului să i
se permită maximum posibil de drepturi şi libertăţi, statul fiind doar un protector al acestora.

1.3Apreciaţi contribuţia lui John Mill la dezvoltarea doctrinei utilitariste.


Mill va schimba in totalitate utilitarismul, adaptindu-l societatii.El va aduce o noua clasificare a placerilor in cele
fizice si cele spirituale.Astfel placerile spirituale sunt superioare celor fizice, chiar daca mai greu de atins.Pentru Mill
utilitatea este fundamentul moralei. Conform acestui principiu actiunile sunt corecte proportional cu tendinta lor de a
promova fericirea si sunt incorecte in masura in care tind sa produca inversul fericirii.Prin fericire Mill intelege
prezenta placerii si absenta durerii(nu placere fizica ci spirituala).Mill isi constituie propria viziune despre utilitarism
avind in vedere distinctia bine persona- bine public.El considera ca sacrificiul unui individ poate fi considerata cea
mai inalta virtute.
John Stuart Mill incearca sa concilieze notiunile de justitie cu cea de interes, recurgind la notiunea de interes
general, superior interesului individual. Pentru Mill utilitatea este fundamentul moralei. Conform acestui principiu
acțiunile sunt corecte proporțional cu tendința lor de a promova fericirea și sunt incorecte în măsura în care tind să
producă inversul fericirii. Prin noțiunea de fericire Mill înțelege prezența plăcerii și absența durerii, dar termenul de
plăcere trebuie înțeles într-o accepțiune generală care nu înseamnă doar plăcere fizică ci și „plăcerea frumosului, a
decorativului, a delectării”. Mill nu abandonează teoria lui Bentham și acceptă utilitatea ca fiind un principiu al
valorilor morale motiv pentru care o acțiune poate fi judecată în funcție de fericirea pe care o aduce unui anumit
număr de indivizi.Spre deosebire de Jeremy Bentham, Mill accentuează diferența dintre plăceri și imaginează o
ierarhie a plăcerilor care ar sta la baza conceptului de fericire. Mill nu este un hedonist (hedonismul privit ca o
„doctrină a porcilor”), el vorbește de două categorii de plăceri: trupești și spirituale. Ultimele sunt dezirabile, căci
spune acesta, sunt superioare calitativ plăcerilor trupești, deci implicit conduc la o fericire mai mare.Mill își
construește propria viziune despre utilitarism având în vedere distincția bine personal - bine public. Acesta este un alt
punct în care utilitarismul lui Mill se deosebește de cel al lui Bentham, motiv pentru care utilitarismul lui Mill este
numit și Utilitarism altruist. Deși Mill este conștient că un obiectiv ca acela de a ajusta binele personal în funcție de
binele public este un demers dificil care nu poate fi atins cu ușurință, el consideră că sacrificiul unui individ poate fi
considerat cea mai înaltă virtute

TEST 19: George Hegel


1.1Relataţi principalele idei politico – juridice a lui Georg Hegel.

Un exponent al istoricismului, şi anume al curentului istoricismului filosofic sau idealismului obiectiv, se consideră
filosoful german Georg Wilhem Hegel În abordarea problemei dreptului Hegel porneşte de la ideea de bază a
sistemului său filosofic - ce este raţional este real şi ce este real este raţional. Această idee, după Hegel, stă la baza atît
a spiritului universal, cît şi a naturii.
Statul în/şi pentru sine este eticul în întregime, realizarea libertăţii reale care este, în acelaşi timp, scopul absolut al
raţiunii.Ideea etică a statului presupune ca universalul să fie legat cu libertatea deplină a particularilor şi cu propăşirea
indivizilor astfel, ca interesul familiei şi al societăţii civile să se reunească, impunîndu-se statului, dar, totodată, în
recunoaşterea că universalitatea scopului nu poate progresa fară ştiinţa şi voinţa proprie a particularităţii, care trebuie
să-şi păstreze drepturile ei. Deci numai atunci cînd în ambele momente generalul şi particularul îşi păstrează puterea,
numai atunci un stat poate fi considerat ca stat pe deplin articulat şi cu adevărat organizat.
1.2Analizaţi evoluţia spiritului obiectiv după Georg Hegel.
Trebuie să reţinem că Hegel a fost, în primul rînd, un filosof idealist, a cărui gîndire nu a încremenit la nivelul unui
cult al statului, adică la nivelul spiritului obiectiv; el a fost profund şi definitiv ataşat de ideea absolută. Una din
nuanţele subtile ale spiritului universal se referă la spiritul-naţiune. Fiecare popor are propria sa istorie ghidată de un
spirit naţional specific, care atinge cea mai înaltă formă de exprimare în cadrul statului-naţiune. Fiecare popor are
constituţia pe care o merită. Naţiunile au o evoluţie proprie şi se dezvoltă gradual, trecînd prin etapele de creştere,
maturitate şi declin. Dacă spiritul subiectiv aparţine entităţilor individuale, iar
spiritul obiectiv este specific contextelor sociale, spiritul absolut iese în evidenţă ca stadiu înalt de dezvoltare
metafizică. Locul suprem în cadrul acestei evoluţii e rezervat de Hegel artiştilor şi filosofilor, singurele entităţi
capabile să se simtă confortabil în cercul restrîns al gîndirii pure.
1.3Evaluaţi distincţia dintre stat şi societatea civilă pornind de la ideile politico - juridice ale lui Georg Hegel.
Hegel şi apoi Karl Marx defiena societatea civilă ca: „...o stare atinsă de popoarele avnsate, dar marcate însă de
egoism şi avariţie, lipsă de coeziune morală, deci se referea în special la ordinea economică şi socială cu principii
proprii, independent de cerinţele etice, juridice sau politice”.
Ideea de societate civilă reprezintă treapta de mijloc pe drumul organizării sociale de la familie la stat.
Destinul conceptului de societate civilă în opera lui Hegel trebuie judecat de pe un palier teoretic în care statul apare
ca întruchipare absolută a ideilor universale de libertate, dreptate şi moralitate. Totodată, statul exprimă ideea de
întreg, de unitate civilă deplină şi reprezintă un factor unic de stabilitate socială şi politică. la baza constituirii
societăţii civile se află trei moment esenţiale: deplina coerenţă între trebuinţele individuale şi sistemul trebuinţelor
sociale; asigurarea libertăţii individuale; alături de ocrotirea proprietăţii, impunerea unei puteri administrative care să
aibă grijă de interese particulare şi comune ale societăţii.Referindu-se la ideea de stat Hegel şi-a imaginat o structură
piramidală de organizare politică şi administrativă. În prefaţa „Prelegerilor de filosofie a istoriei” a oferit un top
cratologic în cadrul căruia locul suprem revine monarhului. Următorul nivel este ocupat de funcţionarii de stat şi
guvernanţi, iar ultimul loc revine corporaţiilor şi stărilor. Relaţia individului cu statul este mediată de societatea
civilă, în sensul că realizarea idealurilor individuale este în strînsă legătură cu satisfacerea intereselor comune ale
cetăţenilor.

TEST 20: Hans Kelsen

1.1Descrieţi normativismul şi premizele teoriei pure a dreptului la Hans Kelsen.


In principala sa lucrare, „Doctrina pura a dreptului”, considerata de exegeti ca fiind expresia desavârsita a
normativismului juridic, autorul respinge categoric teoria dreptului natural, teoria sociologica privind justitia si teoria
scolii istorice asupra dreptului. Convingerea lui Kelsen era ca teoria dreptului trebuie sa fie pura, adica sa respinga
orice influenta de natura politica, morala, sociologica ori istorica, sa fie o teorie „eliberata de orice ideologie politica
si de toate elementele stiintelor naturii, constienta de legitatea proprie a obiectului ei si in acest fel constienta de
specificul ei”
Kelsen a sintetizat următoarele premise ale teoriei pure a dreptului:
-scopul teoriei dreptului este să readucă haosul şi multiplicitatea la unitate;
-teoria pură a dreptului este ştiinţă. Ea nu vizează dorinţa sau voinţa în drept, ceea ce trebuie să fie în drept ci ceea ce
este;
-ştiinţa dreptului este o ştiinţă normativă, nu o ştiinţă a naturii;
-teoria dreptului ca ştiinţă normativă nu are îndatorirea de a cunoaşte eficacitatea normelor juridice.
Conceptul pe care se fundamenteaza normativismul lui Kelsen este cel de validitate, in sensul ca validitatea oricarei
norme juridice este asigurata sistemic, in functie de conformitate cu norma juridica superioara. Astfel, crede autorul,
teoria dreptului ramane pura, adica este ferita de orice amestec din afara sferei stiintei strict juridice. Aceasta
inseamna ca validitatea normei juridice nu depinde nici de eficacitatea sa, nici de actul de vointa care i-a dat nastere,
ci este legata doar de ansamblul edificiului juridic existent intr-un anume spatiu si intr-un anume timp. 
1.2Demonstraţi identitatea statului şi dreptului în doctrina lui Hans Kelsen.
Dreptul, în concepţia lui Kelsen, este o ierarhie de norme, dar nu o succesiune de cauze şi efecte cum este cazul
legilor naturale studiate de ştiinţele naturii (ex. dacă este încălzit un metal, acesta se dilată, dilatarea fiind cauzată de
încălzire; un hoţ trebuie pedepsit, furtul nu este cauza pedepsei, pedeapsa nu este efectul furtului). Statul se identifică
cu dreptul pentru că el nu este altceva decît un sistem juridic, un sistem de conduită umană şi o ordine de constrîngere
socială. Statul nu poate fi şi acţiona decît în virtutea normelor juridice care îl califică ca atare. Or, încercarea de a
legitima un stat ca „stat de drept” este în realitate perfect inadecvată, pentru simplu motiv că orice stat trebuie să fie
cu necesitate stat de drept.Astfel in acceptiunea lui Kelsen Statul ale carui elemente esentiale sunt poporul ,teritoriul
si puterea se defineste ca o ordine juridical relative centralizata, limitata in domeniul sau de validitate spatial si
temporal supus direct dreptului international si eficace in ansamblu si in general.Pentru ca statul si dreptul sunt unul
si acelasi fenomen a vorbi despre un stat de drept devine un pleonasm.Statul nu este altceva decit personificarea
ordinii de constringere.

1.3Apreciaţi trăsăturile normei juridice pornind de la ideile lui Hans Kelsen.


După Kelsen, norma juridică se caracterizează prin cinci trăsături:
-imperativul ipotetic, spre deosebire de imperativul categoric (norma morală) care-i fără condiţii, fără de ce, fără
pentru că, prevederile normei juridice sînt subordonate unei condiţii, dacă nu plăteşti datoria, confiscarea bunurilor;
săvîrşirea unei infracţiuni - pedeapsa etc.;
-constrîngerea;
-validitatea, norma juridică provine dint-o normă superioară, preexistentă, deoarece ea este concepută ca o
componentă a sistemului;
-înlănţuirea – dreptul constituie un sistem ordonat, coerent. Această ordonare se realizează pe niveluri, care constituie
piramida nivelurilor juridice. Or, ordinea juridică este o piramidă, o ierarhie formată dintr-un anumit număr de
niveluri de norme juridice, între care există o condiţionare ce determină fundamentul validităţii sale, existînd şi norma
fundamentală - Grundnorm. Aceasta nu face parte din teoria pură a dreptului, natura acesteia formînd obiectul ştiinţei
politice, eticii sau religiei.
-eficacitatea – norma juridică este valabilă numai dacă este efectivă.
Din concepţia lui Kelsen asupra dreptului rezultă aşa-numitul monism kelsian: identitatea statului cu dreptul; a
dreptului obiectiv cu cel subiectiv; a dreptului public cu cel privat; a dreptului naţional cu cel internaţional

TEST 21: Herbert Hart

1.1Relataţi ideile neopozitiviste a lui Herbert Hart.


Herbert Lionel Adolphe Hart sustine ca fiecare norma, fiecare cuvint, fraza ar avea un sens, o acceptie centrala
unica nesusceptibila de dispute, determinata de uzajul lingvistic comunsi care poate fi descoperit prin analiza
contextului si referinta la limbajul comun. Functiile esentiale ale dreptului, ca mijloc de control social, trebuie cautate
nu in litigiile private ci in modul in care este folosit pentru a controla, conduce si organiza viata in afara instantelor.
Normele se caracterizeaza prin generalitate si permanenta. Normele de bază se clasifică în trei categorii: analitice –
întâlnite la Hans Kelsen, normative – întâlnite la Kant şi empirice – întâlnite la Hart.La Hart dreptul ca sistem de
reguli capata realitatea sa nu de la stat ci de la o oarecare norma fundamentala, regula finala, seperioara.

1.2Stabiliţi condiţiile minime ale existenţei unui sistem de drept după Herbert Hart.
Herbert Hart pornește de la idea fundamental că scopul minim a vieții sociale a omului e supraviețuirea.Aceasta
creează necesitatea existenței dreptului și morale. Din punct de
vedere structural, dreptul este format din două categorii de norme: norme juridice primare și secundare. Cele
primare au 3 dezavantaje:incertitudinea, caracterul static, ineficacitatea presiunii sociale care asigură norma
data.Orice sisitem juridic este format din unitatea normelor primare și secundare. El indică 2 condiții minime de
existent a unui system juridic: 1) respectarea de către majotitatea populației a normelor juridice valabile; 2)admiterea
de către autorități a normelor de cunoaștere, de schimbare și de deciziie în calitate de modele publice și commune de
conduită.

1.3Apreciaţi raţionalitatea normelor juridice şi morale după Herbert Hart.


Hart sustine ca fiecare norma, fiecare cuvint, fraza ar avea un sens, o acceptie centrala unica nesusceptibila de
dispute, determinata de uzajul lingvistic comunsi care poate fi descoperit prin analiza contextului si referinta la
limbajul comun. Functiile esentiale ale dreptului, ca mijloc de control social, trebuie cautate nu in litigiile private ci in
modul in care este folosit pentru a controla, conduce si organiza viata in afara instantelor. Normele se caracterizeaza
prin generalitate si permanenta.
The Concept of Law (1961) este o analiză a relaţiei dintre drept, constrângere şi morală. Este de asemenea o
încercare de a găsi răspunsul la întrebarea dacă toate legile ar trebui conceptualizate în sens de ordine constrângătoare
sau de comenzi morale. Hart susţine că nu există o legatură logică necesară între lege şi constrângere, nici între lege
şi morală. El afirmă ca a clasifica toate legile ca ordine constrângătoare sau comenzi morale ar însemna o simplificare
a relaţiei dintre drept, constrângere şi morala. În opinia lui Hart, o conceptualizare a legilor în acest fel, de ordine
coercitive sau comenzi morale ar impune ideea falsă a uniformităţii diferitelor tipuri de legi şi a funcţiilor sociale
diverse pe care dreptul le are. O astfel de conceptualizare a dreptului ar avea ca efect o interpretare gresită a scopului
şi funcţiilor acestuia, dar şi o întelegere deformată a conţinutului, originii şi criteriilor de clasificare a legilor.Legile
sunt reguli care interzic indivizilor să acţioneze într-un anume mod; le-ar putea impune diverse obligaţii. Legile
impun pedepse asupra indivizilor care au făcut vreun rău altor indivizi. De asemenea, în această lucrare, Hart,
specifică modul în care trebuie făcute contractele, dar şi felul în care documentele oficiale trebuie create. Pot
specifica de asemenea modul de convocare al legislaturilor sau modul de funcţionare al Curţilor de Judecată.
Specifică modul în care noile legi sunt activate, dar şi modul în care legile vechi pot fi modificate. Pot exercita o
putere coercitivă asupra indivizilor prin impunerea unor penalităţi asupra acelora care nu işi îndeplinesc datoriile şi
obligaţiile. Cu toate acestea, nu toate legile pot fi considerate nişte ordine constrângătoare deoarece unele legi pot să
confere unor indivizi puteri sau privilegii, fără să le impună acestora datorii sau obligaţii.
TEST 22: Concepţii neokantiene

1.1Prezentaţi principiile fundamentale a neokantismului


Curentul neokantian se structureaza pe multiple inconsecvente ale sistemului filosofic kantian, el pretinzind prin
numerosii sai reprezentanti ca este mostenitorul kantianismului si sustinind ca prin reinterpretarea acestuia va ajunge
la esenta sape care sa o puna in valoare in continuare.Neokantianismul juridic se constituie ca o reactie la ideile
pozitivismului ingust si ale empirismului englez care reducea orice cercetare la nivelul cunostintelor pozitive bazate
pe experienta.Teoria lui Kant era singura care putea servi la fundamentarea unei conceptii idealiste cu privire la etic si
la drept ca o contrapondere la empirismul pozitivist.
1.2Analizaţi principiul justiţiei ca fundament al filosofiei dreptului în concepţia lui Giorgio del Vecchio
In opera sa, Giorgio del Vecchio incearca sa fundamenteze o filosofie a dreptului pornind de la un principiu a priori
in conformitate cu modelul kantian, principiu care se constituie ca limita ultima si pe care se sprijina intreg edificiul
juridic.Acest principiu fundamental este principiul justitiei.Prin acest principiu se poate accede la semnificatia
raporturilor juridice, care fara acest element nu ar putea exista. Fata de raporturile juridice pozitive acest principiu
este un model regulator si transcendent.Del Vecchio gindeste justitia a priori pentru a putea intreprinde o cercetare
pur logica a dreptului in care preponderenta ii revine metodei deductive.A prioriul lui Del Vecchio vizeaza centrul de
universalitate-sufletul umancare se constituie in forma logica pe care se sprijina orice raport juridic concret.
Giorgio del Vecchio are o opera vasta in care face o analiza ampla a dreptului si a statului. Conceptia sa de baza este
cea a unui a priori aflat in constiinta de sine a fiintei umane care transcede intr-o ordine ideatica raporturile ce se
instituie la nivelul dreptului pozitiv. Din acest punct de vedere Del Vecchio impartaseste intrun mod original
conceptiile adeptilor dreptului natural.Filosofia se pune in centrul sistemului juridic individual uman pentru ca ideea
de justitie este adinc imprimata in constiinta subiectiva.

1.3Argumentaţi aportul lui Rudolf Stammler la formarea şi dezvoltarea filosofiei neokantiene.


Stammler a fost un important neokantian care a scris opere in care a incercat sa depaseasca conceptia kantiana asa
cum a fost ea expusa in Critica ratiunii pure.Ca toti neokantienii Stammler incearca solutii noi cu privire la filosofia
kantiana.El pune in centrul preo uparilor sale conceptul de perceptie si cel de vointa.Ceea ce este mai important la
Stammler consta in faptul ca in opinia sa dreptul este cel care studiaza un domeniu in care scopurile se unesc cu
mijloacele.Stammler asigura unitatea dreptului si pune bazele autonomiei stiintei dreptului in raport cu morala, istoria
si celelalte stiinte umane.In conceptia lui Stammler justitia este un ideal social ale carui manifestari variaza istoric
dupa timp, locuri si moda.Forma dreptului asigura permanenta dreptului dar se combina cu realitatea normelor care
asigura emergenta sa istorica dupa formula dreptul just este un drept natural cu continut variabil.

TEST 23: Concepţii neohegeliene

1.1Prezentaţi principalele derivate a doctrinei hegeliene.

1.2Comparaţi doctrina hegeliană şi concepţiile neohegeliene.


După cel de-al doilea r ăzboi mondial neohegelianismul (în primulrând cel german şi cel italian ), orientat spre
îndreptăţirea regimurilor fascist şi nazist, a fost nevoit să părăsească scena politico-juridică.În perioada postbelică
direcţiile principale ale învăţăturii hegeliene audevenit teoriile care au încercat să cureţe moştenirea creatoare a lui
Hegel de falsificările neohegeliene, sădepăşească extremităţile înatitudinea faţă de filosofia hegeliană a dreptului, să
efectueze o apreciereobiectivă
a locului şi rolului ei în dezvoltarea gândirii filosofico-juridice
1.3Evaluaţi diversitatea doctrinelor neohegeliene.
Eforturileneohegelianului Italian G.Gentile au fost îndreptate spre justificarea ideologiei şi practicii fascismului.
Ideile hegeliene despre statca integritate moralăel le-a folosit la interpretarea regimului fascist încalitate de
manifestare superioară a moralităţii şi libertăţii. Dintre neohegelienii olandezi,
care în anii 30 ai secolului XX s-a preocupat de problemele filosofiei dreptului, a fost  B.M.Telders
 Cureferire la Hegel el a atacat tezele dreptului internaţional, care limitau„ puterea autoritar ă a statului”
 Neohegelienii francezi, în mod deosebit la început, erau interesaţi defilosofie, dar nu de învăţătura politico-juridicăa
lui Hegel,şi lor îngeneral nu le era caracteristicăatitudinea faţă de Hegel ca gânditor totalitar. Astfel, A.Koyre
respingea aprecierea dată lui Hegel ca gânditor reacţionar şi s-a solidarizat cu interpretarea învăţăturii filosofului
germanca teorie moderată, care tinde să consolideze libertatea individului şi întregului social.

TEST 24: Doctrina liberalistă

1.1Prezentaţi fundamentele liberalismului.


Curentul liberalist asa cum reiese chiar din denumirea sa este legat de conceptul de libertate.SE cunoaste ca dea
lungul istoriei liberalismul a fost criticat pentru ca ideile liberale nu se gasesc in viata sociala reala si ca aservirea a
continuat sa ramina una din rocile societatii contemporane.Cu toate acestea liberalismul a ramas o miscare care a
condus la afirmarea individualitatii umane, constituita ca o contrapondere la etatism.In zilele noastre liberalismul a
stat la baza miscarilor care a condus la eliminarea totalitarismelor.Liberalismul este un curent rational si echilibrat a
carui conceptie se fundamenteaza pe afirmarea individului dar nu prin desfiintarea oricarei autoritati ci prin crearea
unui climat social in care puterea sa fie limitata prin drept.Reducerea sferei de influenta a statului in problemele ce tin
de domeniul privat este unul din telurile democratiei liberale.

1.2Analizaţi egalitatea condiţiilor ca principiu de bază a democraţiei evidenţiat Alexis de Tocqueville.


 
Alexis de Tocqueville în lucrarea “Despre democraţie în America”este de fapt o ―meditaţie asupanobilimii‖, pentru
că Tocqueville încurajează egalitatea în drepturi, iar nobilimea este acea clasă socială,care, prin dorinţa de a domina,
nu permite dezvoltarea acestei noi concepţii.
 Îi atrage atenţia urmările pe care le produce această egalitate a condiţiilor. Acest fapt implică o anumităorientare a
spiritului public, o formulare cât mai accesibilă a legilor, atrage după sine percepte noi aleguvernanţilor, iar celor
guvernaţi le formează o atitudine faţă de superiorii lor, aşa cum Tocqueville nu a mai cunoscut-o.Egalitatea aceasta
are o mare influenţă deopotrivă asupra celor care guvernează şi a celor ce sunt guvernaţi.Tocqueville afirmă
că atunci―când inegalitatea este legea obişnuită a unei societăţi, cele mai profunde inegalităţi nu sar în ochi,
cândtotul este aproximativ la acelaşi nivel, cele mai mici inegalităţi rănesc. De aceea dorinţa de egaliate devinemai
greu de potolit pe măsură ce egalitatea este mai mare.‖ . In aceste conditii, el vede egalitatea ca un intreg compus din:
-egalitatea in fata legii;
-egalitatea politica;
-egalitatea de conditii..
 Egalitatea condiţiilor înseamnă, mai întâi, instaurarea unei egalităţi de drept între indivizi în locul unei jurisprudenţe
distincte pentru fiecare stare sau ordin, cum se întâmpla în Vechiul Regim; în al doilea rând, egalitatea condiţiilor
înseamnă mobilitate socială potenţială ca urmare a abandonării principiului eredităţii; în sfârşit, egalitatea condiţiilor
înseamnă o puternică şi continuă aspiraţie spre egalitate ce ia locul viziunii ierarhice tradiţionale asupra societăţii.
Însă egalitatea condiţiilor nu semnifică şi dispariţia diferenţelor şi inegalităţilor economice şi sociale dintre indivizi;
de fapt,spune Tocqueville, principiul democratic impune o egalitate imaginară în ciuda inegalităţii reale dintre
aceştia. 

1.3Evaluaţi conceptul libertăţii individuale pornind de la ideile lui F.Hayek.


Libertatea zice Hayek este inseparabila de responsabilitate.Libertatea nu inseamna doar ca individul are atit
oportunitate cit si povara optiunii ea mai inseamna si ca el trebuie sa suporte consecintele actiunilor sale ca va fi
laudat sau blamat.In zilele noastre Hayek este de parerea ca sentimentul responsabilitatii a disparut, acest lucru fiind
explicat prin frica de responsabilitate si implicit prin frica de libertate. Friedrich Hayek.El defineşte libertatea ca acea
stare în care coerciţia la care unii oameni ii supun pe semenii lor este redusă, atât cât este posibil acest lucru în
societate sau posibilitatea de a acţiona conform propriilor decizii şi planuri, precum şi independenţa faţă de voinţa
arbitrară a altuia.Starea în care un om nu este supus coerciţiei, prin voinţa arbitrară a altuia sau a altora este adesea
denumită libertate “individuală” sau “personală”.
Hayek afirma ca ordinea sociala se poate stabili numai avind ca reper individul uman ca scop si nu ca mijloc.

TEST 25: Doctrina sociologică

1.1Prezentaţi concepţia sociologico – juridică a lui Max Weber.


Cea mai cunoscută lucrare a sa este eseul Etica protestantă şi spiritul capitalismului, lucrare care a fost piatra de
temelie în studiile sale de sociologie a religiilor. În această lucrare, Weber a argumentat faptul că religia este una
dintre cauzele cele mai importante, care explică diferenţele de dezvoltare dintre culturile Occidentale şi cele
Orientale, şi a subliniat importanţa protestantismului ascetic care a condus la naşterea capitalismului, a birocraţiei şi a
statului raţional-legal din Vest.Într-o altă lucrare importantă, Politica, ca şi vocaţie, Weber defineşte statul ca o
entitate ce posedă monopolul asupra folosirii legitime a forţei. Sociologia weberiană este numită şi „sociologie
comprehensivă”, deoarece nu vizează „sensul obiectiv al acţiunii”, ci „sensul gîndirii”. Totodată, el a adus o
contribuţie valoroasă în dezvoltarea metodologiei ştiinţelor umaniste şi, în special, a ştiinţelor politice.Max Weber
face o distinctie categorica intre viata sociala reala si modul nostru de a cunoaste aceste realitati .Oricit de
perfectionata si orice metoda ar folosi o stiinta sociala ea nu poate surprinde intreaga bogatie a vietii reale.

1.2Determinaţi conţinutul noţiunii „masă de conştiinţe individuale” în cadrul teoriei dreptului obiectiv a lui
Léon Duguit.
Duguit susţine că supremaţia unei voinţe asupra alteia e o noţiune metafizică implicând o ierarhie a persoanelor şi a
valorilor ce trebuie exclusă dintr -o disciplină pozitivă.Voinţa generală se poate impune, dar cu condiţia ca ea să fie
legitimă, adică conformă cu dreptul obiectiv şi cu morala politică.Statul e doar un aparat de gestionare a serviciilor
publice însărcinat cu realizarea solidarităţii sociale. Antivoluntarismul îl va împinge pe Duguit să conteste şi noţiunea
de drept subiectiv ce atribuie voinţeiindividuale o putere a proape mistică – metafizică.
 Dar dacă dreptul nu este ceea ce doresc guvernanţii, atunci ce este? Duguit cere guvernanţilor să respecte„dreptul
obiectiv”, adică cere să existe independent de voinţa lor. Stabilitatea acestui drept s-ar face princonstatarea sa
sociologică şi ar fi constituit din ceea ce„masa spiritelor”
 doreşte să impună printr -o reacţiesocială organizată.
Omul este în acelaşi timp individual şi social şi aceste două caracteristici inseparabile ale conştiinţei şi voinţei lui se
fortificate reciproc. Asociat, omul se simte mai om – în grupurile corporative individualitatea creşte. Astfel, Duguit
trage concluzia că solidaritatea oamenilor este un fapt prim şi că acestfapt real al solidarităţii este fundamentul
dreptului. Dreptul devine un fapt social derivat din solidaritate, care este sursa reală a regulilor de drept şi a
instituţiilor juridice.

1.3Evaluaţi raportul dintre stat şi individ la Emile Durkheim


“Dreptul reprezinta forma esentiala de structura a societatii” stabilea Emile Durkheim In conceptia sa,
societatea si dreptul sunt inevitabil legate intre ele, acestea din urma fiind de fapt forma speciala de structurare a
societatii, viata sociala neputand exista fara ca viata juridica sa nu existe simultan.Dreptul reprezinta forma
solidaritatii sociale, in ea fiind reflectate multiplele fatete ale solidaritatii sociale. Durkheim este cel care a fondat
scoala sociologica franceza, sociologismul reprezentand acel curent careconsidera fenomenele sociale ca fapte sau
lucruri sociale concretizate in moduri colective de ganduri. Potrivitautorului,dreptul este un mod de conduita creat de
colectivitate.
Durkheim urmarind relatia între "eul" individual si "interactiunea sociala". În viziunea sa indivizii, ba chiar grupurile
se pot prabusi în dezordine, în anarhie. Societatea însa"nu este o fiinta ilogica sau a-logica, incoerenta si fantasta cum
a fost considerata adesea. Din contra, constiinta colectiva este forma cea mai înalta a vietii psihice, pentru ca ea este
constiinta constiintei. Fiind plasata în afar 616e43g 59; si deasupra contingentelor individuale si locale, ea nu vede
lucrurile decât sub aspectele lor care le cristalizeaza în idei comunicabile... Societatea vede mai departe si mai bine ca
indivizii"
Societatea deci este exterioara, are putere morala, vede mai departe ca indivizii, este coercitiva, etc. Acestea sunt
trasaturile generale ale faptului social.

TEST 26: Teoria psihologică a dreptului

1.1Descrieţi ideile lui Nicolae Petrajiţky ca fondator a teoriei psihologice a dreptului.


Teoria psihologică a fost întemeiată la începutul sec. Al XX-lea, fiind dezvoltată în lucrările
savantului L.LPetrasycki. El îşi concentrează atenţia asupra studierii fenomenului dreptului, ayînd la
bază viaţa lăuntrică a omului, în cercetările lui Retrasycki, ştiinţa empirică cercetează existenţa umană
sub aspectele fizic şi psihic. Dreptul, ca fenomen al existenţei, aparţine laturii psihice şi poate fi
explicat numai prin prisma proceselor psihice emoţionale şi intelectuale. El este un fenomen emotiv.
Spre deosebire de emoţiile morale, emoţia juridică face parte din sfera emoţiilor irnperativ-atributive.
In timp ce emoţiile morale se caracterizează prin adeziune liberă, emoţiile juridice nu sînt libere,
deoarece o altă persoană poate să insiste şi să impună realizarea acestei emoţii . Dreptul se divizează în
drept autonom şi drept pozitiv. Dreptul autonom constituie emoţiile generate de îndemnul conştiinţei.
Dreptul pozitiv este edificat pe o autoritate străină, ce-şi găseşte expresie în actul normativ, stabilind,
astfel, prescripţii juridice obligatorii pentru toţi subiecţii de drept. Normele juridice, fiind o emanaţie a
statului, reprezintă o reflecţie a emoţiilor.

1.2Stabiliţi rolul emoţiilor în drept conform teoriei psihologice a dreptului.

1.3Formulaţi o atitudine faţă de ideea despre drept ca factor psihologic al vieţii sociale promovată de teoria
prsihologică a dreptului.

TEST 27: Mircea Djuvara

1.1Descrieţi principalele idei filosofico - juridice a lui Mircea Djuvara.


O contribuţie remarcabilă a lui Mircea Djuvara s-a produs în planul analizei raportului dintre drept, stat şi naţiune.
Respingând ideea dreptului pur şi pozitivismul juridic care au instaurat divinizarea absolută a autorităţii legii scrise
fără să o controleze prin apelul la ideea de justţtie, dovedindu-se a fi astfel o concepţie greşită şi chiar primejdioasă,
Mircea Djuvara a fost convins că dreptul se întemeiază pretutindeni pe realităţile istorice ale comunităţii umane
concrete.Astfel, poporul român îşi întemeiază dreptul pozitiv pe viaţa naţională.Naţiunea este o realitate istorică
ridicată la rangul de îndatorire etică supremă, iar statul a devenit numai expresia ei juridică.Djuvara sustine ca
Filosofia dreptului se leaga de teoria cunoasterii si este nevoita sa-si intinda cercetarile in domeniul
epistemologiei.M.Djuvara pune in centru atentiei individual uman,acesta fiind cel ce creaza valorile, morale sau
juridice avind inscrisa in el in mod apriori principiul justitiei.

1.2Analizaţi raportul dintre dreptul pozitiv şi dreptul raţional la Mircea Djuvara


Dreptul, precizează M. Djuvara arată „actele permise, interzise sau impuse în societate pe baza ideii de justiţie”. El
face o distincţie importantă între dreptul raţional şi dreptul pozitiv.Astfel, toate judecăţile prin care se constată justiţia
acţiunilor în societate, de dreptul pozitiv, sunt numite aprecieri de drept raţional.Dreptul raţional este şi sursa
idealurilor de justiţie pe care fiecare societate şi le făureşte raportând ideea de justiţie la condiţiile ei specifice.
Justiţia, apreciază juristul român, este o valoare raţională şi se impune prin propria sa autoritate. . Spre deosebire de
conceptul dreptului natural,dreptul rational conceput de Mircea Djuvara este variabil in loc si timp, in functie de
schimbarile obiective .Dreptul pozitiv, respectiv normele juridice impuse prin cutume şi legi, este dreptul care se
aplică într-o societate la un moment dat şi care trebuie să dezvolte, să aplice şi să organizeze principiile şi normele
dreptului raţional.Djuvara considera ca dreptul pozitiv nici nu se poate concepe fara un drept gindit si anume dreptul
rational, si ca acesta din urma intemeiaza dreptul pozitiv ii da viata si il patrunde in toate manifestarile reale.Djuvara
va sustine ca aplicarea dreptului pozitiv nu este posibila fara sa nu intervina judecati intemeiate pe principia juridice
superioare dreptuli pozitiv.

1.3Apreciaţi rolul voinţei legislatorului la aplicarea legii, pornind de la ideile lui Mircea Djuvara.
Pentru realizarea justiţiei este nevoie de o conducere politică,pentru realizarea unei ordini in acţiunile naţiunii este
nevoie de conducerea unei elite politice, de o legatură solidă între conduşi şi conducători. Iată de ce Mircea Djuvara
considera că politicul nu poate fi desfăcut de juridic, ci el este forma cea mai înaltă a juridicului,întrucât se
subordoneaza ideii de justiţie.Asa fiind, activitatea rationala a legislatorului nu mai pare suficienta pentru realizarea
acestei ordini de drept rational. Pentru aceasta Mircea Djuvara merge cu conceperea judiciarului pana la interzicerea
avocatilor de a face greva: pentru ca avocatul ,, este si trebuie sa ramana aparatorul ordinii legale, el reprezinta in
definitiv subtilitatea rafinata a ratiunii si a convingerii, adica Dreptul insusi, in lupta victorioasa cu forta patimasa si
brutala”.

TEST 28: Eugeniu Speranţia

1.1Expuneţi principalele idei despre stat şi drept ale lui Eugeniu Speranţia.

Principalele sale opera:Principii fundamentale de filosofie juridică (1936), Viaţă, spirit, drept şi stat (1938),
Introducere in filosofia dreptului (1946). Din activitatea sa filosofico-juridica putem delimita citeva probleme cheie care au fost
abordate de ginditor.:-contributia sa la conturarea statului dreptului ca stiinta-aprecierile cu privire la opera de legiferare si autoritatea
legii-combaterea teoriilor rasiste privind dreptul-raportul dintre drept subiectiv si drept obiectiv-preocuparea de a descoperi legile
obiective ale evolutiei dreptului.Statul este prin originea sa o dezvoltare,o amplificare a nevoii de justitie.Statul tinde sa devina un scop
insine.Scopul principal si fundamental al statului dupa E.S. este de a asigura si apara aplicarea consecventa a unui anumit ansamblu de
principii referitoare la viata sociala,adica realizarea unei justitii conceputa intr-unanumit mod.

1.2Generalizaţi şi analizaţi legile obiective ale evoluţiei dreptului după Eugeniu Speranţia.

Abordand problema legilor evoluţiei dreptului, Eugeniu Speranţia stabileşte următoarele două legi generale, şi
anume: 1) Dreptul, ca unul dintre aspectele sociale ale vieţii, evoluează in mod analog cu orice proces vital; 2)
Dreptul, ca fapt spiritual, evoluează prin afirmarea progresivă a spiritualităţii omeneşti.Dreptul obiectiv:dreptul este un
system deductiv de norme sociale destinate ca,printr-un minimum de justitierealizabila sa asigure un maximum de socialitate intr-un
grup social determinat.Dreptul subiectiv:interes garantat printr-o norma sociala.Are 3 elemente:1.interesul2.obiectul
interesului3.garantarea interesului printr-o norma.Ginditorul recunoaste ca exista dovezi suficiente care sa demonstreze faptul ca poate
exista norme ce aparainteresele individuale independente de atitudinea societatii.aceste norme tot fac parte din drept deoareceprovin
din ratiunea umana.De asemenea E.S. specifica ca aceste norme,acest drept nu fa vi recunoscutniciodata de dreptul obiectiv deoarece
este o creatie a societatii pentru societate si are drept scop unmaximum de sociabilitate posibila.

1.3Estimaţi sancţiunea ca element definitoriu pentru drept (prin prisma ideilor lui Eugeniu Speranţia).

Speranta afirma ca sanctiunea sau nesanctiunea nu caracterizeaza numai normele de drept, ea se exercita sub toate
aspectele vietii sociale.Societatea insasi este o realitate care ne constringe si ne obliga sa ne suordonam modului ei de
a fi.Sperantia afirma ca constringerea este o modalitate de imitatie prin ea procesul de uniformizare deci de imitatiune
se generalizeaza si se inlesneste.Constringerea dupa Djuvara este o consecinta a nevoii de identitate.La nivel social
normele sunt impuse de mase care instinctive elaboreaza normele coercitive.Normele pe care aceste sanctiuni sunt
destinate sa le garanteze, nu sunt ele insele creatia legislatorului ci sunt formule agreate si adaptate fanatic de catre
spiritul colectiv.

TEST 29: Şcoala dreptului natural

1.1Prezentaţi evoluţia istorică a şcolii dreptului natural.

Germenii acestei teorii au apărut în antichitate, iar ca teorie cu pondere şi o influenţă majoră  ea s-a manifestat
în gîndirea filozofică şi politico-juridică din evul mediu,întemeietorul şcoliidreptului natural este considerat filozoful
grec Socrate .Ideile sale despre adevăr,echitate, justiţie vor fi preluate mai târziu de discipolii săi, precum şi de alţi
cugetători de seamă. În perioada evului mediu teoria dreptului natural a fost dezvoltată de către Toma dinAquinounul
dintre cei mai de vazĂ reprezentanţi ai Scolasticii. Un alt reprezentant al şcolii dreptului natural, perioada modera,
este Jean-Jacques Rousseau, autorul lucrărilor Contractul social şi Discursul asupra origina şi fundamentelor
inegalităţii dintre oameni

1.2 Comparaţi conceptul clasic a dreptului natural şi conceptul dreptului natural renăscut.

1.3Evaluaţi importanţa istorică a şcolii dreptului natural.

TEST 30: Istoricismul în drept

1.1Prezentaţi principiile fundamentale a curentelor istoricismului.

Ideea principala era opozitia absoluta fata de lege, nu se recunosteau legile, legile reprezinta o stopare a evolutiei
dreptului , unicul izvor al dreptului este obiceiul.Deasemenea era considerat ca izvor al dreptului constiinta juridica
populara.Se negau codificarile si legile.O alta teza a acestui curent era ca dreptul se naste in mod spontan ca si limba,
se cristalizeaza in mod inconstient, se dezvolta in strinsa legatura cu spiritul poporului.O alta teza este ca legiuitorul
este un organ al constiintei umane, el nu dispune de putere creatoare de drept.Si o ultima teza a acestui curent este ca
legile nu au o valabilitate si o aplicabilitate universala.
1.2Determinaţi şi argumentaţi legătura dintre istoricismul juridic (şcoala istorică a dreptului) şi istoricismul
filosofic

1.3Analizaţi raportul drept-obicei în contextul ideilor istoricismului juridic (şcolii istorice a dreptului). Nu
legea, ci cutuma reprezintă principalul izvor al dreptului şi baza acestuia. În raport cu cutuma, legea nu are decât o
importanţă secundară,legea nu formează reglui conştiente, ea nu poate face altceva decâtsă capteze ceea ce s-a
dezvoltat de la tine în viaţa socială de-a lungul istoriei unui popor si să-i asigure formularea.Teoria acestei şcoli
afirmă că există o corelaţie esenţială intre orice manifestare juridică şigeniul naţional al poporului respectiv. Pentru
această şcoală dreptul nu se naşte ca un produs reflectat allegislatorului; dreptul este un produs organic al societaţii şi
legea, cand formează reguli constiente, nuface decat să prindă ceea ce a crescut de la sine în viaţa socială şi istorică,
spre a-l pune în formule. În aceste condiţii dreptul de astăzi este produsul lent şi foarte complex al unei lungi
desfăsurări istorice.Şcoala istorică a dreptului a asociat astfel dreptul cu istoria. Dreptul sustinea Savigny „nu e facut,
ci seface singur”. Dreptul este un un fenomen natural, comparat de catre Savigny cu limba pe care o vorbim,care nu
este o creaţie individuală şi nici nu se naşte din vointa cuiva. Ea este rezultatul culturii,credinţelor, educaţiei etc a
unui popor de-a lungu timpului.Ca şi limba unui popor tot aşa şi dreptulreflectă instituţiile în procedeele, în scopurile
şi în amănuntele sale cele mai mici, întreg trecutulistoric alunui popor.

TEST 31: Pozitivismul în drept

1.1Prezentaţi principalele idei a lui Auguste Comte ca fondator al curentului pozitivist.

Termenul de „pozitivism” a fost folosit pentru prima oara de Henri, contele de Saint-Simon pentru a indica metoda
stiintifica si legătura ei la filosofie. Adoptat în cele din urmă de Auguste Comte, acesta devine un puternic curent
filozofic ce a influentat diferite domenii ale stiintei, începând cu secolul al XVIII-lea. Comte a urmărit infiinţarea
unei filosofii pozitiviste, corespunzătoare ultimului stadiu la care omenirea trebuia să tindă, după ce a trecut prin
starea teologică şi acea metafizică, ce reprezentau trepte necesare ale omenirii, in mersul ei de la copilărie spre
maturitate pe care o reprezintă cea de a treia treapta, a spiritului pozitiv. doctrina pozitivistă promovată de Comte se
limitează la instaurarea unui stat totalitar în care puterea este acaparată de un grup de savanţi, care în numele ştiinţei
transformă politica în dogmă. Se resping deci, ideile revoluţionare promovate până la el, numite „drepturile omului”,
drepturi naturale şi morale, inalienabile. Individul fiind doar un titular de drepturi pe care i le conferă societatea. Prin
urmare tot punctul de greutate al concepţiei lui Comte cade asupra faptelor omeneşti, asupra relaţiilor dintre oameni,
relaţii care-i constituie pe oameni într-un tot, într-o societate în care oamenii sunt legaţi printr-o interdependenţă, o
solidaritate foarte activă între ei.În aceste condiţii nu poate fi vorba de drepturi, există numai puterea societăţii de a ne
constrânge să facem anumite lucruri. Legea intervine cu constrângerea efectivă socială.

1.2Analizaţi raportul stat-drept pe baza concepţiilor pozitivismului etatic.

O doctrină desprinsă din şcoala pozitivistă, care începe să se afirme în Germania secolului al XIX-lea şi ţine până la
inceputul secolului XX, este pozitivismul etatic în care se pune accentul pe puterea de stat. Argumentele ce au stat la
baza constituirii acestui nou curent, pot fi sintetizate ca fiind, singurele drepturi subiective sunt cele garantate de Stat,
iar aceste drepturi trebuie să fie izvorâte din sursele juridice etatice; dreptul este faptul etatic pozitiv, adică dreptul
este validat prin stat; dreptul se naşte din voinţe exterioare individului şi reglementează condiţia exterioară a acestuia;
statul este legat doar de reguli create de el însuşi; se promovează astfel autolimitarea statului. Deosebit de interesantă
este teoria autolimitări statului ca singurul corectiv posibil al întregii puteri de Stat. Autolimitarea puterii este
necesară pentru că „dacă absolutizăm puterea de stat, şi atunci el va putea din punct de vedere juridic să facă totul, el
nu poate să suprime întreaga ordine juridică să fondeze anarhia, pentru că astfel el se distruge pe el însuşi”. Statul este
limitat de ordinea juridică a cărei expresie supremă este ordinea constituţională „pentru că Constituţia determină
formele sau condiţiile de exercitare a puterii publice, ea excluzând orice putere care se exercită în afara acestor
condiţii de formă (...)”.Din punctul de vedere al dreptului, voinţa oamenilor care au creat statul a fost determinată de
forţe, provenind din propriile lor instincte de sociabilitate, şi de aceea nu trebuie confundate aceste impulsuri naturale
care sunt causa remota a Statului, cu actul de creaţie efectivă a statului care este causa proxima.
1.3Determinaţi funcţiile dreptului pornind de la ideile curentului pozitivist.

Dreptul este un fenomen istoric, sub forma instituţiilor, pe care sociologia îl studiază. El reprezintă ceva pur material
şi observabil prin simţurile noastre. Dreptul, consideră Duguit, nu trebuie să sancţ ioneze obligaţii, garanţii sau să
aibă caracter punitiv. Toate aceste caractere au fost dobîndite o dată Cu intervenţia statului în viaţa societăţii şi, mai
ales, din momentul m care guvernanţii au început a-şi impune propria voinţă guvernaţilor.

TEST 32: Fundamentele ontologiei juridice

1.1Definiţi conceptul de realitate juridică şi evidenţiaţi formele ei.


Realitatea juridica alaturi de altele cum sunt:realitatea morala, realitatea politica, realitatea artistica sunt inalienabile
realitatii socialein conditiile istorice determinate.Ea vizeaza in principal raporturile juridice dintre oameni ce
alcatuies adevaratul fundament ontologic al dreptului.Elementul definitoriu constituitiv , fundamental al realitatii
juridice il reprezinta faptul juridic.Deci formele realitatii juridice sunt faptele juridice, constiinta juridica, fenomenul
dreptului, ordinea de drept.
1.2Determinaţi particularităţile spaţio-temporalităţii în domeniul dreptului
Ca orice fenomen social legile juridice se raporteaza si el la cele doua elemente de relatie care impun in mod firesc si
inevitabil anumite limite puterii lor de actiune si le circumscriu cimpul de aplicare:spatiul si timpul.Actiunea legii in
timp si in spatiu.

1.3Evaluaţi formele de existenţă a dreptului.


Sensul principiului unic al egalităţii formale se manifestă (şi există) în următoareleforme de existenţă a
dreptului:1) în norma de drept (juridică) – în formă de reguli de conduită a subiecţilor de drept;
 2) în raportul juridic – în formă de relaţii reciproce ale subiecţilor de drept, formal egali, liberi şiindependenţi;
3) în conştiinţa juridică – în formă de conştientizare a sensului şi cerinţelor principiului de drept(în deosebirea şi
coraportul său cu legea) de către membrii asociaţiei juridice date;
4) în capacitatea juridică – în formă de recunoaştere a indivizilor (a asociaţilor, uniunilor lor) caformal egali, liberi şi
independenţi unul de altul, ca subiecţi ai relaţiilor de tip
 juridic;
5) în proceduri juridice – în formă de ordine egală şi corectă de dobândire şi realizare a
Drepturilor şi obligaţiilor de către toţi subiecţii, de rezolvare a conflictelor despre drept etc.Deaceea, dreptul îşi
manifestă existenţa în toate aceste forme juridice, dar nu numai în unasingură (normă de drept), sau în trei forme
(norma juridică, raportul juridic, conştiinţa juridică).Însă fiecare dintre aceste forme de existenţă a dreptului
îndeplineşte o anumită funcţie a sa şiocupă un loc al său anumit în contextul general al existenţei dreptului. Şi în
general, dreptulexistă peste tot, şi în toate acele cazuri şi fenomene, unde se respectă şi se aplică principiulegalităţii
formale

TEST 33: Determinismul ca principiu metodologic în explicarea dreptului

1.1Explicaţi esenţa determinismului şi prezentaţi categoriile acestuia.

Determinismul este o parte componenta a ontologiei in cadrul careia ocupa un loc major.Esenta lui consta in
recunoasterea existentei unor relatii de dependenta si conditionare in virtutea carora producerea si existenta tuturor
fenomenelor se realizeaza pe un temei propriu.Categoriile determinismului sunt:cauza, necesitatea,intimplarea,
posibilitatea, realitatea, probabilitatea, legea.

1.2Analizaţi rolul şi funcţiile raportului de cauzaliate în drept.

Legatura dintre cauza si efect poarta numele de raport cauzal sau raport de cauzalitate.In drept relatia cauzala este
reprezentata de raportul dintre fapta ilicita si prejudiciul cauzat.Legea cauzalitatii se formeaza astfel:o anumita cauza
produce cu necesitate intotdeauna si pretutindeni acelasi efect daca sunt prezente aceleasi conditii .Cariatia conditiilor
determina variatia efectelor aceleasi cauze.Pentru problemele fundamentale ale dreptului raportul de cauzalitate
ocupa un loc de frunte prezentind nu numai un interes teoretic indiscutabil dar si o uriasa insemnatate pentru
activitatea organelor de stat.Necesitatea studierii temeinice a raportului de cauzalitate se impune si fata de interesul
crescind care se manifesta in activitatea organelor de justitie, de procuratura, de politie, de nevoia unei orientari
teoretice corecte pe care o resimte practica judiciara.

1.3Evaluaţi legea ca determinare juridică.

Legea este categoria filosofica ce desemneaza acel raport obiectiv necesar, general rekativ stabil si repetabil intre
diferite obiecte,intre obiecte si proprietati ale lor, precum si intre diferite etape succesive ale evolutiei unui
sistem.Legea este un raport obiectiv in sensul ca el se stabileste intre sisteme independent de vointa arbitrara a
omului.Legea are un caracter general –legea caracterizeaza un gen de obiecte neexistind legi ale unor sisteme
individuale.Legea are un caracter relativ stabil deoarece dureaza atit timp cit dureaza conditiile favorabile si
repetabile.Daca se schimba conditiile se modifica si actiunea legii.Legea fizica exprima ceea ce este ceea ce se
intimpla si corespunde intregii realitati pe cind legea juridica nu-si trage adevarul din fenomene, nu exprima ceea ce
este ci ceea ce trebuie sa fie.Legea obiectiva exista si actioneaza independent de vointa oamenilor ea neputind fi
creata sau distrusa dupa dorinta, legile obiective sunt indierente in raport cu interesele oamenilor.Descoperite de om
legile obiective se formuleaza ca legi ale stiintei.

TEST 34: Elemente de epistemologie juridică

1.1Explicaţi noţiunile de gnoseologie, epistemologie, adevăr, adevăr juridic

Gnoseologia (gnosis = cunoaştere; logos = teorie) juridică este teoria generală a cunoaşterii dreptului, care cercetează


cum are loc cunoaşterea dreptului şi care este adevărul despre drept
Prin epistemologie se intelege teoria cunoasterii stiintifice, iar epistemologia juridica se ocupa cu cercetarea modului
cum juristii dobindesc verifica si aplica cunostintle in domeniul dreptului.
Adevar-Concordanță între cunoștințele noastre și realitatea obiectivă; oglindire fidelă a realității obiective în gândire;
ceea ce corespunde realității, ceea ce există sau s-a întâmplat în realitate.
Adevar juridic-
s

1.2Identificaţi modurile de abordare şi aspectele adevărului juridic.

1.3Estimaţi specificul cunoaşterii în drept.

Cunoasterea juridical constituie o realitate care in toata complexitatea ei este paralele cu realitatea sociala si
suprapusa ei , dar ea nu se poate niciodata produce separat ci se aplica intotdeauna acestor realitati.Specific pentru
orice domeniu al cunoasterii jridice este ca constructiile sunt abordate de pe pozitiile a cel putin doua persoaneplasate
intr-u raport juridic determinat . Fenomenul supus cunoasterii juridice este legatura intre aceste doua sau mai multe
persoane care isi coreleaza interesele si convietuiesc in grupuri organizate, respectind un anume echilibru a relatiilor
soiale, subiectul si obiectul cunoasterii juridice se unesc intro singura realitate acea a omului ca personalitate culturala
care actioneaza si savirseste anumite fapte.

TEST 35: Fundamentele axiologiei juridice

1.1Definiţi conceptul de valoare şi evidenţiaţi tipurile de valori.


Valorile sunt expresia efortului omului de a restabili un acord între el şi lume,acord care nu este dat, ci trebuie creat
de el şi impusexistenţei. Ele sunt cel mai profund resort al progresului umanităţii, căruia îi suntsubordonate, deliberat
sau spontan, cunoaşterea şi acţiunea. Orice act uman este
condiţionat valoric, iar progresele veritabile realizate de umanitate au fostîntotdeauna înnoiri în ordine valorică.tipuri
de valori:vitale, economice, politice, juridice, morale, estetice, teoretice, religioase
Valoarea este acea relaţie între subiect şi obiect în care, prin polaritate şi ierarhie,  s e e x p r i m ă p r e ţ u i r e a
a c o r d a t ă ( d e o p e r s o a n ă s a u c o l e c t i v i t a t e u m a n ă ) u n o r   obiecte, însuşiri sau fapte (naturale, sociale
sau psihologice) în virtutea capacităţiiacestora de a satisface anumite necesităţi, dorinţe, aspiraţii sau
idealuri umaneistoriceşte condiţionate.

1.2Analiazaţi dreptul ca formă de manifestare a libertăţii.

1.3Evaluaţi dreptatea ca valoare juridică supremă.

S-ar putea să vă placă și