Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1. Definiţi obiectul de studiu al filozofiei dreptului, aspectele, problemele fundamentale şi funcţiile ei.
Filosofia dreptului, după cum rezultă şi din numele său, este disciplina preocupată
de studierea dreptului. Dreptul, însă, este studiat şi de ştiinţele juridice speciale, fiecare dintre acestea examinând
dreptul din punctul de vedere al înţelegerii lor specifice şi a procedeelor de studiere aobiectului dat, de pe pozţiile
deosebite ale obiectului lor de studiu.
Prin cuvântul obiect se are în vedere ceea ce încă urmează a fi studiat şi înţeles, iar prin conceptul de
obiect de studiu al ştiinţei – deja o înţelegere oarecare teoretică(ştiinţifică) a obiectului, forma sa cognitivă-semantică
de exprimare (legea sau principiul), o anumită concepţie a înţelegerii şi reprezentării lui. Ca ştiinţă teoretică generală,
filosofia dreptului studiază dreptul în esenţa sa universală , spre deosebire de ştiinţele juridice speciale care studiază
dreptul în natura şi caracterele lui particulare. Nici o ştiinţă juridicăspecială nu poate explica ce este dreptul în
general , ce are eluniversal, precizînd doar ce este dreptul la un anumit popor ,într-un anumit moment dat .
Problematica filosofiei dreptului:
1.Care sunt conditii le de justificare a dreptului-calea axiologiei juridice
2.Care sunt conditiile de valabilitate a categoriilor juridice-calea epistemologiei juridice.
3.Care sunt conditiile de adeverire a omului prin dreptul pozitiv-calea ontologiei juridice.
In ceea ce priveşte funcţiile filosofiei dreptului, ele sunt cele caracteristice tuturor ştiinţelor, şi anume: informativă,
cognitivă,educativă etc. In afară de acestea, filosofia dreptului are ca principaleurmătoarele funcţii: funcţia
conceptuală şi funcţia metodologică
Funcţia conceptual a filosofiei dreptului constă in aceea că ea inarmează oamenii cu cunoştinţe generale despre
drept, despre principiile realităţii juridice. Reprezentand atitudinea omului faţă deexistenţa juridică, viziunile lui
asupra scopului şi sensului vieţii, asupralegăturii dintre interesele şi necesităţile lui şi sistemul de drept generalsocial,
filosofia dreptului stă la baza orientării sociale, a activităţiioamenilor, a atitudinii lor faţă de fenomenele juridice ale
vieţii sociale.Astfel, datorită faptului că filosofia dreptului are un obiect de studiuraportat la intreaga realitate juridică,
ea oferă o concepţie de ansambluasupra lumii juridice in care işi găseşte realizarea dialogul permanentdintre om şi
lume.
Funcţia metodologică a filosofiei dreptului constă in aceea că datorităobiectului ei de studiu, ea contribuie la
elaborarea unor noi procedee şimetode de lămurire, studiere şi transformare a realităţii juridice.Metodele generale de
activitate, scopurile şi idealurile elaborate şi promovate de filosofia dreptului in măsură egală se referă şi la
activitateaştiinţifică. Deaceea, filosofia dreptului se manifestă ca metodologiegenerală pentru ştiinţele juridice
speciale, pe care le ajută să-şiorganizeze şi sistematizeze propriile sisteme de cunoştinţe. In concluzie, trebuie să
menţionăm că necătand la faptul că filosofiadreptului este o disciplină teoretică şi abstractă, ea are şi o importanta
funcţie practică – propune şi pregăteşte recunoaşterea pozitivă a idealului juridic.
Sofistii erau cei ce sustineau ca in plan uman totul este relativ.Ei considerau ca legile ca si obiceiurile sunt supuse
schimbarii si deci sunt relative.Sofistii concepeau individul uman ca masura a tuturor lucrurilor.Odata cu sofistii se
evidentiaza conflictul dintre cetate si individ.Este pentru prima oara cind individul iese in prim plan.Pentru sofiştii
legea nu are nici o influenţa asupra naturii individuului şi nu este capabilă de a face din acesta un cetaţean bun şi
corect.Legea nu are alt rol decât să facă viaţa in scietate a indivizilor posibilă înainte de a fi cetăţeni şi să aducă
interesele lor la acord pur convenţional. Daca legile sunt relative inseamna ca ele sunt create de oameni, omul fiind si
in aceasta situatie masura lor.Combatind absolutismul si investind incredere in individ, individualismul sofistilor
presupune democratia, asa cum democratia presupune libertate individuala.Sofistii au distins între dreptul
pozitiv(stabilit de cetate)si dreptul natural (ca drept nescris, conform naturii umane) si au sustinut ca dreptul pozitiv
trebuie sa se întemeieze pe cel natural.
Odata cu sofistii se produce o adevarata revolutie intelectuala pentru ca in aceasta perioada se pun cu adevarat bazele
inlocuirii cauzelor divine cu cele naturale.Una din caracteristicile esentiale ale curentului sofist consta in faptul ca
relativizarea, scoate in prim plan individul uman, acesta fiind „masura tuturor lucrurilor”.A sustine primatul
individualitatii corespunde unei activitati subversive care putea atrage din partea cetatii grave sanctiuni. De aceea se
considera ca sofistii au fost initiatorii iluminismului grec .Sofismul a fost o perioada de tranzactie de la filosofia
presocraticilor spre o filosofie matura care a atins culmile odata cu Socrate, Platon si Aristotel.Sofistii au fost cei ce
au combatut absolutismul si au investit incredere in individ, iar individualismu sofistilor presupune democratie asa
cum democratia presupune libertate individuala. Principalul merit al sofiştilor este acela de a fi intuit valoarea şi
importanţa omului în Univers, motiv pentru care au îndreptat filosofia asupra condiţiei umane. Sofistii sunt cei ce
produc o ruptura intre etica si politica, pentru ei legea nu avea nici o influenta asupra naturii individului si nu este
capabila sa faca din acesta un cetatean bun si corect.Legea nu are alt rol decit sa faca posibila viata in societate a
indivizilor.Calitatea lor etica nu are nici o importanta.
TEST 3: Socrate
1.1.Prezentaţi ideile politico – juridice a lui Socrate în raport cu ideile sofiştilor.
Socrate nu accepta predarea contra unei remuneratii, si de asemenea el nu era de acor cu relativizarea tuturor
conceptelor pe care le punea in practica sofistii.Socrate promova ideile conform carora era necesara o
supunere absoluta fata de regulile cetatii, pe cind sofistii scoteau in prim plan individul uman.Socrate ii ajuta
pe oameni sa ajunga la adevar, pe cind sofistii practicau inşelaciunea.Dar totusi atit sofistii cit si socrate prin
metode diferite si adeseori contradictictorii au revolutionat gindirea greaca prin concentrarea atentiei pe
individualitatea umana.
Individualismul socratic se intemeiaza pe adevar, care porneste de la acel:cunoastete pe tine insuti nimi prea
mult”.Aceasta cunoastere este individuala si semnifica intoarcerea privirii din exterior spre interioritate spre ceea ce
inseamna cu adevarat fiinta umana.Cunoasterea de sine este renuntarea la egoism pentru a te descoperi intrun plan
superior.Aceasta este semnificatia afirmatiei frecvente a lui socrate cum ca singurul lucru pe care il stiu este ca nu
stiu nimic”.Aceasta maxima semnifica punerea in discutie a noastra si a valorilor ce ne guverneaza propria viata.A te
indoi de tine insuti este calea spre adevar.Adevarata problema nu este deci de a sti un lucru sau altul ci de a fi intro
maniera sau alta. Din maxima lui Socrate deriva scepticismul sau in ceea ce priveste actul cunoasterii. Socrate aduce
in discutie o problema importanta, anume aceea a posibilitatilor noastre de cunoastere si spun pentru prima data
raspicat ca noi nu putem sa cunoastem totul, ca posibilitatile noastre de cunoastere sunt limitate si ca nu trebuie prin
urmare sa ne intindem cu cunoasterea dincolo de ceea ce nu putem cunoaste.Universul este mult prea cuprinzator
decit ceea ce poate cuprinde ochiul uman si nu totul poate fi explicat.Prin aceasta maxima Socrate ajunse la simpla
concluzie- ca numai zeii poseda intelepciune iar in fata acestora oamenii nu sunt altceva decit niste marunte creaturi
fara darul intelepciunii.Dar din aceleasi motive suntem capabili de iubire si putem aspira la intelepciune.
1.3.Analizaţi raportul lege – cetăţean pornind de la ideile politico – juridice a lui Socrate.
Lui Socrate ii apartine fraza:”o lege nedreapta este tot o lege”.Socrate ca si urmasii sai promovau ideile conform
carora era necesara o supunere absoluta fata de regulile cetatii. Justiţia, ca criteriu de manifestare a legalităţii, este
identică. Ceea ce este just, este şi legal, acest raport existent fiind caracteristic atît legilor scrise, cît şi celor nescrise,
de natură divină2.
Printr-o astfel de manifestare de respect, Socrate îşi afirmă credinţa sa într-o justiţie superioară, pentru valabilitatea
căreia nu este nevoie de o sancţiune pozitivă. Pentru a nu încălca această justiţie cetăţeanul trebuie să se supună chiar
şi legilor rele, ca să nu-1 încurajeze pe cetăţeanul rău să le violeze pe cele bune.Atit dreptul cit si statul sunt bazate pe
o conventie, iar nerespectarea unei legi ar duce la distrugere atit a dreptului cit si a statului.
TEST 4: Platon
1.1.Prezentaţi principalele concepţii politico – juridice ale lui Platon pe baza dialogurilor „Despre stat”
(Republica) şi „Despre legi”
In conceptia lui Platon educarea indivizilor umani are un mare rol in bunul mers al societatii si in organizarea de
stat.Numai prin educatie poate fi instaurata dreptatea in stat.Numai in felul acesta omul va alege acea forma de
organizare a statului care ii va asigura in cel mai mare grad libertatea.In conceptia lui Platon un filosof trebuie sa
conduca statul, deoarece doar el poate aduce individul la lumina adevarului.În opinia lui sunt necesare 20 de ani de
studii şi experienţa pentru ca un tânăr să ajungă să conducă cetatea, aceasta întâmplânduse la vârsta de 50 de ani
Bazindu-se pe oameni cu caractere puternice statul va fi puternic si va asigura fericirea tuturor, pentru ca statul
imprumuta de la oameni caracterul acestora.Pentru ca un stat sa fie drept si deosebit trebuie ca cetatenii sai sa fie
educati in spiritul dreptatii, singurul care poate inalta cetatea la ideea de Bine.Platon distinge urmatoarele forme de
guvernamint:Timocratia(are la baza inflăcărare pusă pe dominaţie, dorinţa de a învinge şi gloria),Oligarhia(cetatea
are ca fundament averea, oamenii se impart în săraci şi bogaţi acolo unde există delimitarea aceasta apar cerşetorii,
iar acolo unde sunt cerşetorii apar şi hoţii. Oamenii cetăţii oligarhice au apărut din cauza lipsii de educaţie, a proastei
creşterii şi a relei construirii a regimului),Democratie(este orânduire fără stăpân, plăcută distribuind egalitatea tuturor
cetaţenilor. Platon spune că”democraţia apare atunci când săracii biruind îi ucid pe pe unii dintre cei bogaţi, pe alţii îi
alungă restului îi dau prada egală în drepturi cetăţeneşti ca şi in demnităţi),Tiranie(Tiranul se face din preşedintele
care conduce intrun regim democratic. El va limita tot mai mult libertăţile pe care le are popor până ce nu il va inrobi,
însă tiranul nu este fericit sufleteşte fiind plin de spaime de a lungul vieţei sale). Platon spune ca cel mai bun stat este
staul unde toti sunt egali, si toate bunurile sunt comune.Individul trebuie sa se supuna autoritatii statului, legii.
TEST 5: Aristotel
Raportul dintre poliltică şi etică Aristotel ni-1 dezvăluie în abordarea sa cu privire la problema justiţiei. Justiţia, în
concepţia lui, îşi are sursa în virtute şi este orientată în folosul altuia, al societăţii întregi. Justiţia şi virtutea sînt
identice ca esenţă, însă, după manifestările lor, ele, în parte, se deosebesc: justiţia se manifestă în raport cu alţii, iar
virtutea este o calitate deosebită a sufletului11.
Principiul justiţiei este egalitatea aplicată în diferite feluri. Astfel, Aristotel distinge două specii de justiţie:
distributivă şi corectivă.
Justiţia distributivă (calitativă) exprimă relaţiile dintre colectivele de indivizi în baza ideii de proporţionalitate. Ea
este distinsă de Aristotel ca proporţie geometrică, aplicată la repartizarea onorurilor, bunurilor şi are destinaţia de a
urmări ca fiecare să primească după merit.
Justiţia corectivă (cantitativă), spre deosebire de cea distributivă, ordonează raporturile de schimburi reciproce.
Principiul egalităţii, în acest caz, se aplică într-o formulă deosebită de cea menţionată, referindu-se doar la măsurarea,
în mod impersonal, a daunei şi cîştigului. Această justiţie este mijlocul dintre daună şi cîştig, în baza căreia fiecare
din cele două părţi aflate într-un raport să se găsească una faţă de alta într-o condiţie de paritate, în aşa fel ca nici una
să nu fi dat sau să nu fi primit nici mai mult, nici mai puţin. Justiţia corectivă se aplică la orice fel de schimburi sau
raporturi, atît de natură civilă, cît şi penală. Aristotel ajunge la concluzia că justiţia în politică poate fi numai între
persoane libere şi egale care aparţin unei comunităţi, iar prerogativele şi dreptul trebuie să fie în mod necesar
identice. Însăşi natura lucrurilor respinge puterea unei singure persoane asupra tuturor cetăţenilor, deoarece aceasta ar
da naştere bunului plac. Cea mai eficace sursă a libertăţii este suveranitatea legii.
1.3.Apreciaţi corelaţia formei de guvernământ şi regimului politic pornind de la concepţia aristotelică despre
forma statului.
Constitutia este cea ce determina in stat organizare sistematica a tuturor puterilor, dar mai ales a puterii suverane iar
suveranul cetatii in toate locurile este guvernamintul.Guvernul este insasi Constitutia.Constitutiile care au in vedere
interesul obstesc sunt pure , cele care au in vedere numai folosul celor ce guverneaza sunt defectuoase si sunt forme
corupre ale constitutiilor bune.Primele guverneaza peste oamenii liberi celelalte sunt despotice tratindui pe guvernanti
ca pe niste sclavi.Exista dupa Aristotel 3 specii de constitutii pure carora le corespund tot atitea forme de
guvernamint: regalitatea, aristocratia si republica.Exista si alte 3 specii deviatii a celor dintii:Tirania pentru regalitate,
oligarhia pentru aristocratie si demagogia pentru republica.
Regalitatea este forma de guvernamint care se bazeaza pe superioritatea absoluta a individului care domneste,
superioritate data de virtute.
Aristocratia este forma de guvernamint in care aristocratii sunt alesi dupa merit cel putin tot atit cit si dupa avutie.
Oligarhia este forma de guvernamint in care suveranitatea apertine celor bogati.
Tirania apare acolo unde puterea este concentrata in mina unei singure persoane care nu detine nici virtute nici avere
si care conduce in mod despotic.
TEST 6: Şcoala stoică
1.1Descrieţi ideile politico – juridice a stoicilor.
Cuvântul "Imperiu" vine de la latinescul "imperio"= a triumfa. În forma sa nobilă, acest cuvânt desemna triumful
spiritului asupra materiei, sau viaţa aservită Divinităţii. La nivel politic, ar fi trebuit să însemne armonizarea
contrariilor.
Statutul de cetăţean al lumii însemna, pentru stoici, o stare de spirit, caracterizată prin dominarea propriului eu. Acest
statut îl putea obţine orice om civilizat, indiferent de formele culturale sau politice cărora le aparţinea. . Stoicii îşi
impuneau o înaltă ţinută morală, şi aveau drept modus vivendi acţiunea justă.În Imperiul Roman, stoicismul a găsit
un teren favorabil. Romanii au acceptat cu uşurinţă ideea de cetăţean al lumii. Diferenţa dintre cetate şi provincie
dispărea treptat. Romanii au fost nu atât colonizatori (cei care impuneau o cultură), cât cuceritori, civilizatori (au
construit cetăţi, au oferit o bază materială teritoriilor cucerite).Stoicismul roman a impus ideea de om liber.
TEST 8: Cicero
1.1. Expuneţi principalele idei referitoare la stat şi drept ale lui Cicero.
Gindirea social-politica si juridia a lui Cicero este intemeiata pe conceptul de bine suprem.El a pus la baza
politicului si juridicului morala.Astfel un stat nu poate dura daca cei care il conduc nu au in vedere binele comun.
O cetate trebuie organizata avind ca fundament dreptul public si principiile morale.Filosoful ca intelept al cetatii
trebuie sa se implice in politica si sa conduca realizind acordul intre clasele superioare inferioare si medii.Statul
nu poate fi guvernat in afara justitiei desavirsite.Cicero sustine ca unirea oamenilor nu se datoreaza slabiciunii ci
tendintei naturale a lor spre unire.Statul trebuie guvernat pentru a rezista dupa un anumit principiu care trebuie să
fie raporat la acea cauza originară care a stat la baza comunităţii omeneşti. „Puterea trebuie încredinţată fie unei
singure persoane fie unei elite, fie tuturor cetăţeni” În felul acesta există 3 forme de guvernîmânt: monarhic,
condus de un grup restrâns de oameni, statul(totul depinde de popor).Cea mai buna forma de guvernamint dupa
parerea lui cicero din acestea 3 nu există, ar fi forma a 4-a cea mai bună care este rezultată din combinarea optimă
a celor 3 forme. Cicero totuşi va spune că cea mai bună forma este cea monarhică cu condiţia că regele să fie
virtuos(„regele trebuie să fie in cetate ca un tata care are grija de fiii săi”
1.3Estimaţi legătura conceptuală a ideilor politico – juridice ale lui Cicero şi Aristotel.
Operele sale De republica şi De legibus se apropie de tematica platoniană, dar sînt aristotelice şi stoice după conţinut.
Se cunoaște că romanii nu au fost cei care să implimenteze unele inovații în cultura politico-juridică, astfel aceștia
promovând și dezvoltând ceea ce grecii deja au expus, aceștia nefiind originali sau creativi, preluând ideile politco-
juridice și adaptându-le la idealul statului roman.
Mai întâi de toate, se cunoaște că Cicero a fost cel care a avut drept scop adoptarea ideilor grecești la necesitățile
statului roman. Influența de bază asupra ideilor promovate de către filosoful roman au fost ideile politico-juridice ale
lui Aristotel și Platon, astfel încât se poate afirma că există o legătură conceptuală a ideilor politico-juridice ale
acestor doi filosofi a două culturi diferite.
În primul rând, atât în viziunea lui Cicero, cât și în viziunea lui Aristotel apariția statului este în mod natural, o dată
cu evoluția naturală a omului și posedă un puternic caracter social care este în continuă dezvoltare.
În al doilea rând, pentru Cicero și Aristotel statul reprezintă activitatea cetățenilor acestuia, însă cu unele diferențe.
Pentru Cicero statul reprezintă activitatea tuturor cetățenilor, pe când Aristotel a omis din categoria de cetățeni
femeile, meseriașii, străinii, robii și comercianții.
În al treilea rând, legătura conceptuală a ideilor politico-juridice dintre Aristotel și Cicero reprezintă formele de
guvernământ pentru care optează și pe care le promovează, fiind aceleași la număr. Însă, pe de o parte Aristotel le
divizează în două mari categorii: bune (politica, monargia și aristocrația) și rele (democrația, oligarhia și tirania), pe
când Cicero refuză să ofere aceste delimitări afirmând că toate din cele expuse au atât avantaje cât și dezavantaje.
În concluzie, pot afirma faptul că Cicero, fiind influențat de ideile lui Aristotel a mers pe aceleași idei, cu unele
diferențe, astfel legătura conceptuală a ideilor politico-juridice dintre acești doi filosofi fiind una notabilă și expres
vizibilă.
1.2Comparaţi raportul stat – biserică şi scopul statului la sf. Augustin şi sf. Toma d'Aquino.
Toma are putine lucruri semnificative de spus despre Biserice si Stat ca structuri de putere.Toma afirma ca “Puterea
seculara si cea spirituala sunt distincte si isi au amindoua originea in Dumnezeu, in asa fel incat puterea spirituala
trebuie sa fie respectata inaintea celei seculare in problemele legate de mantuire, iar cea seculara, inaintea celei
spirituale, in problemele privitoare la bunastarea civila.
Aceasta diviziune este aplicabila ,doar daca nu se intimpla cumva ca puterea seculara sa fiee unita cu
cea spirituala, aaa cum se intampla, de pilda, in cazul Papei, care se afla in fruntea ambelor puteri. SF.Toma
subliniaza rolul indrumarilor oferite de preoti, atunci cand acestia ii calauzesc
pe oameni catre scopul lor suprem, contemplarea lui Dumnezeu. Rolul regilor este unul inferior, anume
acela de a guvena treburile seculare. in virtutea ierarhiei scopurilor vietii umane, nici un guvernamint
secular nu poate fi complet autonom. Puterea in regatul lui Hristos le este rezervata preotilor. De fapt, asa cum spune
Toma apoi, ,dupa legea lui Hristos, regii ar trebui se se supune preotilor".
Sf.Augustin distinge doua categorii de state :Cetatea paminteasca si cetatea lui dumnezeu.Biserica este prezentata ca
o forma de manifestare a cetatii lui dumnezeu pe pamint.Statul are scopul de a ajuta biserica in vederea instaurarii
cetatii lui Dumnezeu.Dupa parerea lui Sf.Augustin orice interventie a puterii statului in domeniul relatiilor spirituale
si bisericesti sau a bisericii in domeniulputerii de stat este periculoasa. În ceea ce priveşte raportul Bisericii cu Statul,
Sf. Augustin arată în De civitate Dei existenţa cetăţii pământeşti şi a cetăţii cereşti, care se opun una alteia prin
scopurile şi sarcinile pe care le au: Statul conduce administrarea bunurilor temporale, Biserica se ocupă de interesele
spirituale. În acest caz ele nu se opun, pentru că sunt amândouă voite de Providenţă; creştinul datorează ascultare
puterii temporale, dar, în acelaşi timp, trebuie să asculte Biserica în problemele mântuirii sufletului său. Atât statul,
cât şi Biserica sunt supuse Justiţiei. Pe de altă parte, ele îşi datorează reciproc ajutor, iar statul trebuie să acorde
protecţie Bisericii. Raporturile dintre Biserică şi Stat se bazează pe următoarele principii: Biserica are dreptul de
protecţie de la Stat, în timp ce ereziile şi toate cultele false nu pot reclama aceste favoruri. Ele pot chiar să fie obiectul
unor măsuri de rigoare.
1.2Stabiliţi semnificaţia maximei „Scopul scuză mijloacele” pe baza ideilor lui Nicolo Machiavelli
In opera sa principele M.spunea ca in vremurile grele cind e vorba de salvarea statului, omul de actiune nu trebuie sa
se impiedice de nici un considerent de justitie sau injustitie, de omenie sau confuzie, de rusine sau glorie:esentialul
care prevaleaza asupra orice afirma Machiavelli este de asigura salvarea si libertatea.IN acest context a fost formulat
sloganul „scopul scuza mijloacele” care a primit numele de machiavelism .In fond Machiavelli a teoretizat cu
siceritate si curaj ceea ce stia de cind lumea , anumeca ceea e conteaza in politica sunt interesele si forta nu
consideratii de justitie si morala. In vederea realizarii scopului politic urmarit Machiavelli propune in calitate de
mijloace de atingere a scopurilor politice: siretenia, viclenia, tradarea, violenta, cruzimea etc.Asemenea mijloace fara
indoiala erau utilizate la scara larga in acele timpuri.Insa faptul ca au fost propuse in mod deschis a influentat negativ
asupra renumelui autorului.Aceasta formula:”scopul scuza mijloacele” nu este utilizata in opera lui machiavelli chiar
daca se deduce din aceasta si reflecta continutul politic al operei acestui autor.
1.1.Definiţi şi determinaţi fundamentul, principiile şi metodele de cunoaştere a dreptului natural după Hugo Grotius.
Puternic influentat de noua orientare de gindire produsa de Renastere, convisn fiind ca dezbinarile teologice nu pot
duce la principii unitare care sa intemeieze activitatea politico-juridica,Grotius considera ca singurele care pot asigura
aceasta unitate sunt principiile dreptului natural.Grotius considera dreptul natural izvoraste din nevoia de a trai in
societate, din grija pe care o are omul de a pastra societatea.Gr. afirma ca apartine dreptului natural tot ceea ce este in
conformitatea cu natura rationala si sociala a omului.Deasemenea dreptul natural nu apartine vointei fie ea umana sau
divina.Sustinind ca dreptul natural este imuabil,Grotius va spune ca aceasta nu numai ca nu depinde de vointa omului
ci nici chiar vointa lui Dumnezeu nu-l poate schimba.Deci dreptul natural este o dispozitie a ratiuni care isi trage
valoarea din natura sa din puterea sa inascuta dintrun imperativ nascut din constiinta sociala a omului.
1.2.Determinaţi contribuţia lui H.Grotius în dreptul internaţional public.
Premergător tratatului de pace de la Westfalia, juristul olandez Hugo Grotius (1583-1645), considerat părintele
ştiinţei dreptului internaţional, prin operele sale şi îndeosebi Mare Liberum (Marea Liberă) şi De jure belli ac
pacis(Despre dreptul războiului şi păcii), realizează prima expunere de ansamblu a
dreptului internaţional.Temei al dreptului international sunt intelegerile intre popoare. El dădea astfel, un fundament
juridic puternic independenţei şi suveranităţii statelor, care creau reguli de conduită între ele. A dat, de asemenea,
dovadă de toleranţă, respingând discriminările în relaţiile dintre statele creştine şi cele „infidele‖ şi admiţând
încheierea de tratate cu
acestea. Dezvoltând ideea războiului just, a formulat reguli de purtare a acestuia, inspirate din considerente
umanitare. Nu întâmplător literatura consacrată evoluţiei dreptului internaţional public precizează că „adevăratul
fondator al dreptului internaţional rămâne însă olandezul Hugo Grotius, creatorul unei teorii intermediare între
concepţia tradiţională, bazată pe religie, şi concepţia pozitivistă, potrivit căreia dreptul nu se întemeiază pe voinţa
divinităţii, ci pe conştiinţa şi raţiunea umanităţii. Pacea Westfaliană rămâne ca un moment de referinţă în viaţa
internaţională, deoarece a consfinţit – într-un tratat convenit după negocieri dificile şi complicate – încetarea
Războiului de 30 de ani. Tratatele Westfalice inaugurează în istoria Europei începutul congreselor europene şi
reaşezarea raporturilor între statele continentului. H. Grotius formula principiul libertăţii de comerţ, navigaţie şi
pescuit în
largul mării în sensul că marea „dincolo de o anumită limită‖ de la ţărm nu poate fi însuşită de state sau persoane
particulare, prin ocupaţie sau alte mijloace, iar folosirea mării de un stat să nu împiedice libertatea altor state.
principiul forţei obligatorii, exprimat şi prin adagiul pacta sunt servanda, este acea regulă de drept potrivit căreia actul
juridic civil legal încheiat se impune părţilor (în cazul contractelor) sau părţii (în cazul actelor juridice unilaterale)
întocmai ca legea. În alte cuvinte, executarea actului juridic civil este obligatorie pentru părţi, iar nu facultativă. în
aplicarea principiului pacta sunt servanda, s-a decis că o parte contractantă nu poate să modifice, în mod unilateral,
preţul convenit în momentul încheierii contractului
1.3Exprimaţi o atitudine faţă de ideea lui Thomas Hobbes despre egoismul înnăscut al omului.
Hobbes afirma ca omul nu este sociabil de la natura , omul este in mod natural egoist, cauta numai binele sau propriu
este insensibil fata de cel al altora.Daca omul ar fi privit ca guvernat numai de natura sa ar trebui sa se recunoasca
drept inevitabil un razboi permanent intre fiecare individ si semenii sai, pentru a fiecare cauta sa aiba un folos in
dauna celorlalti.
Lock considera ca nici o putere in stat nu poate fi o putere absolut arbitrara.Pentru aceasta puterile in stat trebuie sa
fie separate pentru c exercitarea puterilor in stat de catre acelasi organ al puterii poate duce la tentatia de a abuza de
aceasta, in felul acesta drepturile naturale ale omului putind fi incalcate.
1.3.Apreciaţi influenţa doctrinei lui Jean J. Rousseau asupra programului revoluţiei franceze.
Rousseau a influențat hotărîtor, alături de Voltaire și Diderot, spiritul revoluționar, principiile de drept și conștiința
socială a epocii; ideile lui se regăsesc masiv în schimbările promovate de Revoluția franceză din 1789.Rasunetul
ideilor lui Rousseau este dovedit de faptul ca "Declaratia drepturilor omului si ale cetateanului", devenita program al
Revolutiei de la 1789, din Franta a fost elaborata pe baza "Contractului social", regasit, în mare parte apoi, în prima
Constitutie republicana a Frantei, precum si în alte constitutii europene. Impactul puternic al ideilor contractualiste
rousseau-iste a fost asupra iacobinilor care au văzut în minitratatul de drept politic, „Contractul social”, instrumentul
de distrugere a statului monarhic-feudal, de construire a unei noi ordini politice. Jean Jack Rousseau ın lucrari
criticınd regimul din Franta a scos ın evidenta noi cai de solutionare. In special Rousseau sustinınd ca statul apartine
poporului şi nu conducerii a fost eficient ın ınsuşirea ıntelesului de stat-natiune. A initiat prabuşirea suveranitatii
divine a regelui şi ın loc a scos ın evidenta vederea suveranitate a poporului. Rousseau sustinınd ca toti oamenii s-au
nascut egali şi liberi a subliniat stringenta continuarii şi ın viata sociala a egalitatii şi libertatii. Cu notiunea de
consens social a atras atentie la reprezentarea vointei generale, a pus bazele legilor şi constitutiei actuale. Razboaiele
la care a participat ın sec. 18 Franta a adus statul ın pragul falimentarii cu exceptia regelui şi aristocratiei poporul traia
ın saracie şi mizerie, toate acestea au constituit motive ce au instigat revolta.
1.3Adaptaţi ideile lui Im. Kant din lucrarea „Despre pacea perpetuă” la ideia contemporană despre integrare
europeană.
. A gândi pacea nu este o iluzie politică, le aminteşte Kant eventualilor săi detractori: este un ideal spre care
umanitatea trebuie să tindă. „Despre pacea perpetuă”, tratat tipărit de Kant în 1795, prezintă principiile filosofice ale
dreptului internaŃional. Kant susŃine că vocaŃia umanităŃii este de a forma un Stat unic; timpul când popoarele se
vor uni în acest mod este încă departe, dar nu putem tăgădui că tendinŃa este în acest sens, nici nu ne putem îndoi că
scopul va fi atins. Fără îndoială că opera lui Immanuel Kant marchează etapa cea mai importantă în istoria doctrinei
pacifismului. Lucrarea Zum ewige Frieden reprezintă concluziile practice ale conceptelor sale sociologice asupra
războiului si a păcii. Se pronunTă pentru crearea unui Congres al Statelor, împărtăsind ideea că pacea se va statornici
definitiv pe măsură ce libertatea popoarelor va fi câstigată si războiul înlăturat pentru totdeauna.Planul lui Kant de
organizare a lumii preconiza o Uniune de state, aceasta fiind, după el,singurul mijloc de a împiedeca războiul si de a
înlătura violenTa. Kant credea că războaiele pot fi înlocuite cu arbitrajul. De altfel, toate principiile stabilite de către
el în Spre pacea eternă sunt astăzi aproape universal recunoscute. Aceasta ne arată că doctrine de acest fel nu sunt
numai exerciTii dialectice, ci chiar factori istorici, care însoTesc si reglementează progresul real.
TEST 18: Utilitarismul englez (Jeremy Bentham, John Mill, Herbert Spencer)
Un exponent al istoricismului, şi anume al curentului istoricismului filosofic sau idealismului obiectiv, se consideră
filosoful german Georg Wilhem Hegel În abordarea problemei dreptului Hegel porneşte de la ideea de bază a
sistemului său filosofic - ce este raţional este real şi ce este real este raţional. Această idee, după Hegel, stă la baza atît
a spiritului universal, cît şi a naturii.
Statul în/şi pentru sine este eticul în întregime, realizarea libertăţii reale care este, în acelaşi timp, scopul absolut al
raţiunii.Ideea etică a statului presupune ca universalul să fie legat cu libertatea deplină a particularilor şi cu propăşirea
indivizilor astfel, ca interesul familiei şi al societăţii civile să se reunească, impunîndu-se statului, dar, totodată, în
recunoaşterea că universalitatea scopului nu poate progresa fară ştiinţa şi voinţa proprie a particularităţii, care trebuie
să-şi păstreze drepturile ei. Deci numai atunci cînd în ambele momente generalul şi particularul îşi păstrează puterea,
numai atunci un stat poate fi considerat ca stat pe deplin articulat şi cu adevărat organizat.
1.2Analizaţi evoluţia spiritului obiectiv după Georg Hegel.
Trebuie să reţinem că Hegel a fost, în primul rînd, un filosof idealist, a cărui gîndire nu a încremenit la nivelul unui
cult al statului, adică la nivelul spiritului obiectiv; el a fost profund şi definitiv ataşat de ideea absolută. Una din
nuanţele subtile ale spiritului universal se referă la spiritul-naţiune. Fiecare popor are propria sa istorie ghidată de un
spirit naţional specific, care atinge cea mai înaltă formă de exprimare în cadrul statului-naţiune. Fiecare popor are
constituţia pe care o merită. Naţiunile au o evoluţie proprie şi se dezvoltă gradual, trecînd prin etapele de creştere,
maturitate şi declin. Dacă spiritul subiectiv aparţine entităţilor individuale, iar
spiritul obiectiv este specific contextelor sociale, spiritul absolut iese în evidenţă ca stadiu înalt de dezvoltare
metafizică. Locul suprem în cadrul acestei evoluţii e rezervat de Hegel artiştilor şi filosofilor, singurele entităţi
capabile să se simtă confortabil în cercul restrîns al gîndirii pure.
1.3Evaluaţi distincţia dintre stat şi societatea civilă pornind de la ideile politico - juridice ale lui Georg Hegel.
Hegel şi apoi Karl Marx defiena societatea civilă ca: „...o stare atinsă de popoarele avnsate, dar marcate însă de
egoism şi avariţie, lipsă de coeziune morală, deci se referea în special la ordinea economică şi socială cu principii
proprii, independent de cerinţele etice, juridice sau politice”.
Ideea de societate civilă reprezintă treapta de mijloc pe drumul organizării sociale de la familie la stat.
Destinul conceptului de societate civilă în opera lui Hegel trebuie judecat de pe un palier teoretic în care statul apare
ca întruchipare absolută a ideilor universale de libertate, dreptate şi moralitate. Totodată, statul exprimă ideea de
întreg, de unitate civilă deplină şi reprezintă un factor unic de stabilitate socială şi politică. la baza constituirii
societăţii civile se află trei moment esenţiale: deplina coerenţă între trebuinţele individuale şi sistemul trebuinţelor
sociale; asigurarea libertăţii individuale; alături de ocrotirea proprietăţii, impunerea unei puteri administrative care să
aibă grijă de interese particulare şi comune ale societăţii.Referindu-se la ideea de stat Hegel şi-a imaginat o structură
piramidală de organizare politică şi administrativă. În prefaţa „Prelegerilor de filosofie a istoriei” a oferit un top
cratologic în cadrul căruia locul suprem revine monarhului. Următorul nivel este ocupat de funcţionarii de stat şi
guvernanţi, iar ultimul loc revine corporaţiilor şi stărilor. Relaţia individului cu statul este mediată de societatea
civilă, în sensul că realizarea idealurilor individuale este în strînsă legătură cu satisfacerea intereselor comune ale
cetăţenilor.
1.2Stabiliţi condiţiile minime ale existenţei unui sistem de drept după Herbert Hart.
Herbert Hart pornește de la idea fundamental că scopul minim a vieții sociale a omului e supraviețuirea.Aceasta
creează necesitatea existenței dreptului și morale. Din punct de
vedere structural, dreptul este format din două categorii de norme: norme juridice primare și secundare. Cele
primare au 3 dezavantaje:incertitudinea, caracterul static, ineficacitatea presiunii sociale care asigură norma
data.Orice sisitem juridic este format din unitatea normelor primare și secundare. El indică 2 condiții minime de
existent a unui system juridic: 1) respectarea de către majotitatea populației a normelor juridice valabile; 2)admiterea
de către autorități a normelor de cunoaștere, de schimbare și de deciziie în calitate de modele publice și commune de
conduită.
1.2Determinaţi conţinutul noţiunii „masă de conştiinţe individuale” în cadrul teoriei dreptului obiectiv a lui
Léon Duguit.
Duguit susţine că supremaţia unei voinţe asupra alteia e o noţiune metafizică implicând o ierarhie a persoanelor şi a
valorilor ce trebuie exclusă dintr -o disciplină pozitivă.Voinţa generală se poate impune, dar cu condiţia ca ea să fie
legitimă, adică conformă cu dreptul obiectiv şi cu morala politică.Statul e doar un aparat de gestionare a serviciilor
publice însărcinat cu realizarea solidarităţii sociale. Antivoluntarismul îl va împinge pe Duguit să conteste şi noţiunea
de drept subiectiv ce atribuie voinţeiindividuale o putere a proape mistică – metafizică.
Dar dacă dreptul nu este ceea ce doresc guvernanţii, atunci ce este? Duguit cere guvernanţilor să respecte„dreptul
obiectiv”, adică cere să existe independent de voinţa lor. Stabilitatea acestui drept s-ar face princonstatarea sa
sociologică şi ar fi constituit din ceea ce„masa spiritelor”
doreşte să impună printr -o reacţiesocială organizată.
Omul este în acelaşi timp individual şi social şi aceste două caracteristici inseparabile ale conştiinţei şi voinţei lui se
fortificate reciproc. Asociat, omul se simte mai om – în grupurile corporative individualitatea creşte. Astfel, Duguit
trage concluzia că solidaritatea oamenilor este un fapt prim şi că acestfapt real al solidarităţii este fundamentul
dreptului. Dreptul devine un fapt social derivat din solidaritate, care este sursa reală a regulilor de drept şi a
instituţiilor juridice.
1.3Formulaţi o atitudine faţă de ideea despre drept ca factor psihologic al vieţii sociale promovată de teoria
prsihologică a dreptului.
1.3Apreciaţi rolul voinţei legislatorului la aplicarea legii, pornind de la ideile lui Mircea Djuvara.
Pentru realizarea justiţiei este nevoie de o conducere politică,pentru realizarea unei ordini in acţiunile naţiunii este
nevoie de conducerea unei elite politice, de o legatură solidă între conduşi şi conducători. Iată de ce Mircea Djuvara
considera că politicul nu poate fi desfăcut de juridic, ci el este forma cea mai înaltă a juridicului,întrucât se
subordoneaza ideii de justiţie.Asa fiind, activitatea rationala a legislatorului nu mai pare suficienta pentru realizarea
acestei ordini de drept rational. Pentru aceasta Mircea Djuvara merge cu conceperea judiciarului pana la interzicerea
avocatilor de a face greva: pentru ca avocatul ,, este si trebuie sa ramana aparatorul ordinii legale, el reprezinta in
definitiv subtilitatea rafinata a ratiunii si a convingerii, adica Dreptul insusi, in lupta victorioasa cu forta patimasa si
brutala”.
1.1Expuneţi principalele idei despre stat şi drept ale lui Eugeniu Speranţia.
Principalele sale opera:Principii fundamentale de filosofie juridică (1936), Viaţă, spirit, drept şi stat (1938),
Introducere in filosofia dreptului (1946). Din activitatea sa filosofico-juridica putem delimita citeva probleme cheie care au fost
abordate de ginditor.:-contributia sa la conturarea statului dreptului ca stiinta-aprecierile cu privire la opera de legiferare si autoritatea
legii-combaterea teoriilor rasiste privind dreptul-raportul dintre drept subiectiv si drept obiectiv-preocuparea de a descoperi legile
obiective ale evolutiei dreptului.Statul este prin originea sa o dezvoltare,o amplificare a nevoii de justitie.Statul tinde sa devina un scop
insine.Scopul principal si fundamental al statului dupa E.S. este de a asigura si apara aplicarea consecventa a unui anumit ansamblu de
principii referitoare la viata sociala,adica realizarea unei justitii conceputa intr-unanumit mod.
1.2Generalizaţi şi analizaţi legile obiective ale evoluţiei dreptului după Eugeniu Speranţia.
Abordand problema legilor evoluţiei dreptului, Eugeniu Speranţia stabileşte următoarele două legi generale, şi
anume: 1) Dreptul, ca unul dintre aspectele sociale ale vieţii, evoluează in mod analog cu orice proces vital; 2)
Dreptul, ca fapt spiritual, evoluează prin afirmarea progresivă a spiritualităţii omeneşti.Dreptul obiectiv:dreptul este un
system deductiv de norme sociale destinate ca,printr-un minimum de justitierealizabila sa asigure un maximum de socialitate intr-un
grup social determinat.Dreptul subiectiv:interes garantat printr-o norma sociala.Are 3 elemente:1.interesul2.obiectul
interesului3.garantarea interesului printr-o norma.Ginditorul recunoaste ca exista dovezi suficiente care sa demonstreze faptul ca poate
exista norme ce aparainteresele individuale independente de atitudinea societatii.aceste norme tot fac parte din drept deoareceprovin
din ratiunea umana.De asemenea E.S. specifica ca aceste norme,acest drept nu fa vi recunoscutniciodata de dreptul obiectiv deoarece
este o creatie a societatii pentru societate si are drept scop unmaximum de sociabilitate posibila.
1.3Estimaţi sancţiunea ca element definitoriu pentru drept (prin prisma ideilor lui Eugeniu Speranţia).
Speranta afirma ca sanctiunea sau nesanctiunea nu caracterizeaza numai normele de drept, ea se exercita sub toate
aspectele vietii sociale.Societatea insasi este o realitate care ne constringe si ne obliga sa ne suordonam modului ei de
a fi.Sperantia afirma ca constringerea este o modalitate de imitatie prin ea procesul de uniformizare deci de imitatiune
se generalizeaza si se inlesneste.Constringerea dupa Djuvara este o consecinta a nevoii de identitate.La nivel social
normele sunt impuse de mase care instinctive elaboreaza normele coercitive.Normele pe care aceste sanctiuni sunt
destinate sa le garanteze, nu sunt ele insele creatia legislatorului ci sunt formule agreate si adaptate fanatic de catre
spiritul colectiv.
Germenii acestei teorii au apărut în antichitate, iar ca teorie cu pondere şi o influenţă majoră ea s-a manifestat
în gîndirea filozofică şi politico-juridică din evul mediu,întemeietorul şcoliidreptului natural este considerat filozoful
grec Socrate .Ideile sale despre adevăr,echitate, justiţie vor fi preluate mai târziu de discipolii săi, precum şi de alţi
cugetători de seamă. În perioada evului mediu teoria dreptului natural a fost dezvoltată de către Toma dinAquinounul
dintre cei mai de vazĂ reprezentanţi ai Scolasticii. Un alt reprezentant al şcolii dreptului natural, perioada modera,
este Jean-Jacques Rousseau, autorul lucrărilor Contractul social şi Discursul asupra origina şi fundamentelor
inegalităţii dintre oameni
1.2 Comparaţi conceptul clasic a dreptului natural şi conceptul dreptului natural renăscut.
Ideea principala era opozitia absoluta fata de lege, nu se recunosteau legile, legile reprezinta o stopare a evolutiei
dreptului , unicul izvor al dreptului este obiceiul.Deasemenea era considerat ca izvor al dreptului constiinta juridica
populara.Se negau codificarile si legile.O alta teza a acestui curent era ca dreptul se naste in mod spontan ca si limba,
se cristalizeaza in mod inconstient, se dezvolta in strinsa legatura cu spiritul poporului.O alta teza este ca legiuitorul
este un organ al constiintei umane, el nu dispune de putere creatoare de drept.Si o ultima teza a acestui curent este ca
legile nu au o valabilitate si o aplicabilitate universala.
1.2Determinaţi şi argumentaţi legătura dintre istoricismul juridic (şcoala istorică a dreptului) şi istoricismul
filosofic
1.3Analizaţi raportul drept-obicei în contextul ideilor istoricismului juridic (şcolii istorice a dreptului). Nu
legea, ci cutuma reprezintă principalul izvor al dreptului şi baza acestuia. În raport cu cutuma, legea nu are decât o
importanţă secundară,legea nu formează reglui conştiente, ea nu poate face altceva decâtsă capteze ceea ce s-a
dezvoltat de la tine în viaţa socială de-a lungul istoriei unui popor si să-i asigure formularea.Teoria acestei şcoli
afirmă că există o corelaţie esenţială intre orice manifestare juridică şigeniul naţional al poporului respectiv. Pentru
această şcoală dreptul nu se naşte ca un produs reflectat allegislatorului; dreptul este un produs organic al societaţii şi
legea, cand formează reguli constiente, nuface decat să prindă ceea ce a crescut de la sine în viaţa socială şi istorică,
spre a-l pune în formule. În aceste condiţii dreptul de astăzi este produsul lent şi foarte complex al unei lungi
desfăsurări istorice.Şcoala istorică a dreptului a asociat astfel dreptul cu istoria. Dreptul sustinea Savigny „nu e facut,
ci seface singur”. Dreptul este un un fenomen natural, comparat de catre Savigny cu limba pe care o vorbim,care nu
este o creaţie individuală şi nici nu se naşte din vointa cuiva. Ea este rezultatul culturii,credinţelor, educaţiei etc a
unui popor de-a lungu timpului.Ca şi limba unui popor tot aşa şi dreptulreflectă instituţiile în procedeele, în scopurile
şi în amănuntele sale cele mai mici, întreg trecutulistoric alunui popor.
Termenul de „pozitivism” a fost folosit pentru prima oara de Henri, contele de Saint-Simon pentru a indica metoda
stiintifica si legătura ei la filosofie. Adoptat în cele din urmă de Auguste Comte, acesta devine un puternic curent
filozofic ce a influentat diferite domenii ale stiintei, începând cu secolul al XVIII-lea. Comte a urmărit infiinţarea
unei filosofii pozitiviste, corespunzătoare ultimului stadiu la care omenirea trebuia să tindă, după ce a trecut prin
starea teologică şi acea metafizică, ce reprezentau trepte necesare ale omenirii, in mersul ei de la copilărie spre
maturitate pe care o reprezintă cea de a treia treapta, a spiritului pozitiv. doctrina pozitivistă promovată de Comte se
limitează la instaurarea unui stat totalitar în care puterea este acaparată de un grup de savanţi, care în numele ştiinţei
transformă politica în dogmă. Se resping deci, ideile revoluţionare promovate până la el, numite „drepturile omului”,
drepturi naturale şi morale, inalienabile. Individul fiind doar un titular de drepturi pe care i le conferă societatea. Prin
urmare tot punctul de greutate al concepţiei lui Comte cade asupra faptelor omeneşti, asupra relaţiilor dintre oameni,
relaţii care-i constituie pe oameni într-un tot, într-o societate în care oamenii sunt legaţi printr-o interdependenţă, o
solidaritate foarte activă între ei.În aceste condiţii nu poate fi vorba de drepturi, există numai puterea societăţii de a ne
constrânge să facem anumite lucruri. Legea intervine cu constrângerea efectivă socială.
O doctrină desprinsă din şcoala pozitivistă, care începe să se afirme în Germania secolului al XIX-lea şi ţine până la
inceputul secolului XX, este pozitivismul etatic în care se pune accentul pe puterea de stat. Argumentele ce au stat la
baza constituirii acestui nou curent, pot fi sintetizate ca fiind, singurele drepturi subiective sunt cele garantate de Stat,
iar aceste drepturi trebuie să fie izvorâte din sursele juridice etatice; dreptul este faptul etatic pozitiv, adică dreptul
este validat prin stat; dreptul se naşte din voinţe exterioare individului şi reglementează condiţia exterioară a acestuia;
statul este legat doar de reguli create de el însuşi; se promovează astfel autolimitarea statului. Deosebit de interesantă
este teoria autolimitări statului ca singurul corectiv posibil al întregii puteri de Stat. Autolimitarea puterii este
necesară pentru că „dacă absolutizăm puterea de stat, şi atunci el va putea din punct de vedere juridic să facă totul, el
nu poate să suprime întreaga ordine juridică să fondeze anarhia, pentru că astfel el se distruge pe el însuşi”. Statul este
limitat de ordinea juridică a cărei expresie supremă este ordinea constituţională „pentru că Constituţia determină
formele sau condiţiile de exercitare a puterii publice, ea excluzând orice putere care se exercită în afara acestor
condiţii de formă (...)”.Din punctul de vedere al dreptului, voinţa oamenilor care au creat statul a fost determinată de
forţe, provenind din propriile lor instincte de sociabilitate, şi de aceea nu trebuie confundate aceste impulsuri naturale
care sunt causa remota a Statului, cu actul de creaţie efectivă a statului care este causa proxima.
1.3Determinaţi funcţiile dreptului pornind de la ideile curentului pozitivist.
Dreptul este un fenomen istoric, sub forma instituţiilor, pe care sociologia îl studiază. El reprezintă ceva pur material
şi observabil prin simţurile noastre. Dreptul, consideră Duguit, nu trebuie să sancţ ioneze obligaţii, garanţii sau să
aibă caracter punitiv. Toate aceste caractere au fost dobîndite o dată Cu intervenţia statului în viaţa societăţii şi, mai
ales, din momentul m care guvernanţii au început a-şi impune propria voinţă guvernaţilor.
Determinismul este o parte componenta a ontologiei in cadrul careia ocupa un loc major.Esenta lui consta in
recunoasterea existentei unor relatii de dependenta si conditionare in virtutea carora producerea si existenta tuturor
fenomenelor se realizeaza pe un temei propriu.Categoriile determinismului sunt:cauza, necesitatea,intimplarea,
posibilitatea, realitatea, probabilitatea, legea.
Legatura dintre cauza si efect poarta numele de raport cauzal sau raport de cauzalitate.In drept relatia cauzala este
reprezentata de raportul dintre fapta ilicita si prejudiciul cauzat.Legea cauzalitatii se formeaza astfel:o anumita cauza
produce cu necesitate intotdeauna si pretutindeni acelasi efect daca sunt prezente aceleasi conditii .Cariatia conditiilor
determina variatia efectelor aceleasi cauze.Pentru problemele fundamentale ale dreptului raportul de cauzalitate
ocupa un loc de frunte prezentind nu numai un interes teoretic indiscutabil dar si o uriasa insemnatate pentru
activitatea organelor de stat.Necesitatea studierii temeinice a raportului de cauzalitate se impune si fata de interesul
crescind care se manifesta in activitatea organelor de justitie, de procuratura, de politie, de nevoia unei orientari
teoretice corecte pe care o resimte practica judiciara.
Legea este categoria filosofica ce desemneaza acel raport obiectiv necesar, general rekativ stabil si repetabil intre
diferite obiecte,intre obiecte si proprietati ale lor, precum si intre diferite etape succesive ale evolutiei unui
sistem.Legea este un raport obiectiv in sensul ca el se stabileste intre sisteme independent de vointa arbitrara a
omului.Legea are un caracter general –legea caracterizeaza un gen de obiecte neexistind legi ale unor sisteme
individuale.Legea are un caracter relativ stabil deoarece dureaza atit timp cit dureaza conditiile favorabile si
repetabile.Daca se schimba conditiile se modifica si actiunea legii.Legea fizica exprima ceea ce este ceea ce se
intimpla si corespunde intregii realitati pe cind legea juridica nu-si trage adevarul din fenomene, nu exprima ceea ce
este ci ceea ce trebuie sa fie.Legea obiectiva exista si actioneaza independent de vointa oamenilor ea neputind fi
creata sau distrusa dupa dorinta, legile obiective sunt indierente in raport cu interesele oamenilor.Descoperite de om
legile obiective se formuleaza ca legi ale stiintei.
Cunoasterea juridical constituie o realitate care in toata complexitatea ei este paralele cu realitatea sociala si
suprapusa ei , dar ea nu se poate niciodata produce separat ci se aplica intotdeauna acestor realitati.Specific pentru
orice domeniu al cunoasterii jridice este ca constructiile sunt abordate de pe pozitiile a cel putin doua persoaneplasate
intr-u raport juridic determinat . Fenomenul supus cunoasterii juridice este legatura intre aceste doua sau mai multe
persoane care isi coreleaza interesele si convietuiesc in grupuri organizate, respectind un anume echilibru a relatiilor
soiale, subiectul si obiectul cunoasterii juridice se unesc intro singura realitate acea a omului ca personalitate culturala
care actioneaza si savirseste anumite fapte.