formarea articulaţiei temporomandibulare şi inserţia muşchilor masticatori.

Aceste
două porţiuni se unesc sub un unghi, formând unghiul mandibulei, pe faţa externă a
căruia se află tuberozitatea maseterică, iar pe cea internă – tuberozitatea pterigoidă.
Corpul mandibulei are forma unei potcoave şi i se descriu două feţe – una externă
şi alta internă, o margine inferioară bazală şi una superioară alveolară.
Pe partea anterioară a corpului mandibulei, pe linia medie, se află protuberanţa
mentală, mărginită lateral de o proeminenţă, numită tubercul mental. Posterior de
tubercul, la nivelul spaţiului dintre molarii unu şi doi,se află orificiul mental, ce
prezintă orificiul de deschidere a canalului mandibular, prin care trece artera şi
nervul omonim.
Pe faţa internă a corpului mandibulei proeminează spinul mental, lateral de care se
află fosa digastrică, locul de inserţie a muşchiului omonim. Sub spina mentală
începe linia milohioidiană, care are o direcţie postero-superioară şi laterală, ce
împarte faţa internă a corpului mandibulei în doua fosete: una superioară – foseta
sublinguală, pentru glanda sublinguală, şi una inferioară – foseta submandibulară
pentru glanda salivară cu acelaşi nume.
Ramurile mandibulei. Pe faţa internă observăm orificiul mandibular situat la 2 cm
inferior de incizura mandibulei, care duce în canalul mandibulei . Canalul trece în
profunzimea mandibulei şi se termină pe faţa ei externă cu orificiul mental.
Posterior de orificiul mandibular trece şanţul milohioidian determinat de
traiectulmănunchiului vasculonervos milohioidian. Ramura mandibulei se termină
cu două apofize – una anterioară, apofiza coronoidă, şi alta posterioară, apofiza
condilară . Între ele se află incizura mandibulei . De la baza apofizei coronoide
trece creasta buccinatorie.
Apofiza condilară este alcătuită din cap şi col; pe faţa anterioară a colului se află
foseta pterigoidianăpentru inserţia muşchiului pterigoid lateral.
3.Clasificarea, etiologia, rolul imunităţii locale şi generale în dezvoltarea
osteomielitei.

Există mai multe principii de clasificare a osteomielitei:

I.După factorul etiologic

• Osteomielită de cauză dentară (odontogenă).

• Osteomielită hematogenă.

• Osteomielită traumatică:

- consecutivă unei plăgi prin armă de foc;

 - consecutivă unei traume actinice (osteomielită actinică).

• Osteomielită toxică a maxilarelor, care apare în urma consumului de droguri

• Osteomielită cu caracter specific:

- de natură actinomicotică;

- de natură tuberculoasă;

- de natură sifilitică.

II. Clasificarea osteomielitei odontogene

( după N.M.Alexandrov, 1954)

• După evoluţia clinică: necomplicată;

complicată (flegmon etc.).

• După fazele inflamaţiei : acută;

subacută;

cronică.

• După localizare: maxilarul superior;

maxilarului inferior.

• După gradul de răspândire a procesului: circumscrisă (limitată);

invadantă (difuză).

Forme anatomo-patologice

Osteomielita poate fi surprinsă din punct de vedere anatomopatologic în

următoarele stadii:

• stadiul de congestie osoasă se caracterizează prin hiperemie, vasodilataţie, edem

medular şi periostal;

• stadiul de supuratie osoasă este marcat de tromboza capilarelor. Astfel apare

necroza ţesutului medular cu formarea de microabcese, ce confluează şi se
exteriorizează decolând periostul. Acest proces accentuează tulburările de
vascularizaţie periostală.

• stadiul de necroză osoasă (sechestrare) este marcat de diminuarea progresivă a

circulaţiei sanguine locale, ce duce la necroză osoasă şi delimitarea sechestrelor.

• stadiul de reparatie osoasă apare după eliminarea elementelor patologice.

Frecvenţa osteomielitei maxilarelor

Osteomielita maxilarelor mai frecvent (după P.V. Naumov – aproximativ 41%), se

întâlneşte la tineri, de la 16 la 40 ani. Aceasta se explică prin faptul, că în