Cerul văzut prin lentilă

Despre băşcălie
Faptul de a fi român: delirul politic, sexul şi băşcălia. Băşcălia contribuie la
neodihna noastră mentală, prin chestionarea continuă a părţii de derizoriu din
orice argument. [..] Deşi ar fi trebuit să fie o retragere a subiectului din
complicitatea prea strânsă cu obiectul, şi în ciuda frecventelor sale accese de
atrocitate şi grosolănie, băşcălia conduce la un soi pervers de îmbrăţişare,
subterană, cu obiectul supus băşcăliei. Prin acest efect, ea probează că nu este un
dispreţ, adică o chirurgie morală, ci relevă dintr-o inervare a obscurităţilor
noastre sentimentaloide. Exerciţiul băşcăliei nu te separă de ceea ce iei în
deriziune, ci te amestecă, complice, atât cu derizoriul, cât şi cu dorinţa secretă de
a nu-l părăsi. În termeni clasici, băşcălia este ironie, neputinţă plus cinism.
Jankelevitch: „cinicul crede în fertilitatea catastrofei şi îşi arogă păcatele în mod
deschis tocmai pentru ca ele să pară neverosimile şi, deci, imposibile”.
În timp ce ironia instituie dedublarea pentru a separa subiectul ironic de obiectul
ironiei, şi anume printr-un act de discernământ, băşcălia separă obiectul de
subiect la nivelul convenţiilor, pentru a ţine şi mai mult, promiscuu îmbrăţişate,
complicitatea intenţiilor.
Dedublarea internă a băşcăliosului nu se resoarbe în separarea sanitară de obiect,
aşa cum se întâmplă în cazul ironiei.

Arta şi echivocul Compromisului

Există o limită a concesiilor, dincolo de care orice cedare riscă să compromită
buna reputaţie a celui implicat. Anumite compromisuri discreditează moral.
Cel care admite că diferenţa dintre individualităţi este un dat fundamental al
acestei lumi, acela vede în compromis modalitatea însăşi a vieţuirii. Dialogul
noneristic implică o strategie complexă de cedări şi impuneri.
Există o diferenţă de natură între compromisul legitim, bazat pe existenţa unui
pact mutual consimţit, care nu compromite şi compromsiul ilegitim, aşadar
imoral, în care concesiile sunt făcute în absenţa unui astfel de pact sau, mai grav,
în condiţiile în care pactul a fost impus sau dizolvat prin violenţă.
Pactul liber consimţit reprezintă domeniul de legitimitate al compromisului.

Oamenii de ştiinţă şi bârfa

Bârfa face parte din zestrea de seninătate a păcatelor noastre venbiale. Farmecul
său este independent de caracterul malign al judecăţilor rău voitoare prin care,
uneori, se exprimă. Bârfa nu este o instanţă de judecată, ci una de jovială
solidaritate umană.

Metohuri, mitocani şi autentici

Henri Stahl consideră că o cultură se naşte anonim, viu şi dintr-o dată, din toate
părţile unei societăţi. Ţărănia este cultura ţărănească ideală. De îndată ce cultura
este formată de gustul individual, ea devine, din ţărănească, orăşenească. Oraşul,
susţine Stahl, a copiat unele aspecte considerate plăcute sau pitoreşti din viaţa
ţărăniei, fără atenţie la stil sau la organicitate.
Mitocanul este omul care nu este autentic, legea după care se conduce el fiind
una de împrumut. Mitocănia este, sociologic, o aculturaţie pe care de a se
produce sau una eşuată. La rădăcina activă a mitocăniei se află resentimentul
faţă de eşec, convertit în resentimentul faţă de obiectul emulaţiei eşuate. Moral
vorbindm, mitocănia se relevă a fi setea de a trece în derizoriu valorile la care ai
eşuat să ajungi, pentru că nu te-ai învrednicit de ele. După ce a descoperit că,
vorba lui Maiorescu, nu îi rezistă celula, mitocanul modern urăşte cu predilecţie
valorile pe care nu a reuzşit să le degradeze.

Principiul Elitei
Excelenţa individului, respectiv valoarea celui care, conştient şi liber, prin
detaşare şi autonomie, s-a separat de principiul turmei.
Pasiunea ipsatorie pentru un suflet arbitrar, aserveşte. Dimpotrivă, virtuţile care
îmi permit, egal de cast, distanţarea sanitară de alte făpturi şi de mine, virtuţile
care îmi conservă autonomia în mijlocul exaltărilor deceptive ale colectivităţii,
virtuţi care mă fac senin în privinţa limitătilor mele.
Principiul elitei este diferenţa capabilă să creeze sens. Cultivarea geniului
individualităţii, prin cele două valori cardinale ale diferenţei: detaşarea şi
autonomia.
Elita nu se opune „masei” (noţiune abuzivă şi de sursă resentimentară), ci
mediocrităţii faţă de care se distanţează prin delimitare şi din care se extrage.

Poporul meu şi cu mine

Demnă în mod absolut de respect este numai suferinţa fizică, în timp ce aşa-
numita suferinţă morală este un amestec suspect de lipsă de discernământ şi milă
de sine însuşi.
În 29 ianurie 1990 am înţeles că oamenii simpli, de care mă credeam legat prin
legături invizibile de identitate, sunt animaţi de cu totul altfel de reprezentări
despre lume decât mine.
Problema istoriei recente: dincolo de valori, care pot fi mai mult sau mai puţin
arbitrare, chestiunea este cum de am ajuns, părţi din acelaşi popor, să avem
instincte atât de deosebite?
Veritabila rană din trupul poporului român: părţi din trupul comun jură, prin
mituri de întemeiere diferite. Cine se recunoaşte diferit în origini comune ajunge
cu timpul să aibă origini diferite. În oamenii, faptele şi istoria noastră (până de
curând comună), românii se recunosc prin identităţi diferite.
Lapsul şi colapsul esenţei
Vociferarea zgomotoasă, pasiunea stranie pentru înghesuiala lipicioasă, amestec
de băşcălie vulgară şi de voioasă desconsiderare de sine sunt pentru mine, ca
român, o permanentă somaţie. Viaţa cotidiană românească este un fel de
inconştient colectiv monstruos, cu impudică nepăsare exhibat.
Ce este poporul
Noţiunea de popor este simplă şi elegantă numai atunci când ne referim la
cultura sa.
Întrucât priveşte cultura, noţiunea de popor este identică cu cea de spiritualitate.
Spiritualitatea atribuită poporului este un preterit (vizează trecutul).
De partea trecutului stau muzeele, obiceiurile, formele de existenţă socială,
casele, străzile, limba.
De partea prezentului stă cotidianitatea.
Dacă generatorul identităţii noastre este politicul , şi eu susţin că este, atunci
singurul mod în care putem acţiona asupra identităţii noastrer este scena
politicii. Singura noastră şansă de a conta economic este adoptarea
capitalismului.
Natura coruptă a firii noastre face impracticabilă fraternitatea, impunându-ne în
schimb serviciul sanitar al relaţiilor impersonale.