Sunteți pe pagina 1din 7

FACTORING – definitie si tipuri de factoring

Factoringul este operatiunea prin care o societate comerciala furnizatoare de produse


si servicii transfera proprietatea creantelor sale izvorate din facturile comerciale catre o
societate specializata (banca sau IFN), acesta din urma avand obligatia de a asigura
incasarea creantelor respective si de a-si asuma riscul de neplata.

Factorul este societatea financiara specializata in incasarea creantelor.


Aderentul societatea comerciala furnizatoare de produse si servicii.

Daca prin contractul de "factoring" se solicita instituirea unei ipoceci sau a unui gaj,
acesta nu este factoring ci un simplu credit.

Factorul poate achita intreaga valoare a facturii sau doar o parte, cca 80 %. De
asemenea factorul isi asuma riscul de neincasare (sn factoring fara regres), sau nu isi
asuma rscul de neincasare (factoring cu regres) caz in care factorul debiteaza contul
aderentului.

Pentru a intra intr-un contract de factoring factorul verifica documentele juridice si


financiare ale aderentului, bonitatea aderentului, contractele incheiate cu clientii.
Factorul prefera ca intre client si aderent sa existe un istoric al tranzactiilor pentru a
verifica comportamentul de plati a clientului aderentului. In urma verificarilor de bonitate
a clientilor aderentului (cu deraj sau fara deranj asupra acestora) cat si pe baza
istoricului tranzactiilor se acorda o limita de creditare asupra fiecarui contract, care
insumate dau valoarea contractului de finantare in regim factoring.

Ca si observatie din practica Factorul in general prefera ca Aderentul sa cesioneze


intreaga valoare a contractului cu un client, selectionarea facturilor la plata o face
factorul, nu aderentul.

Factoringul implica bineinteles si costuri, marimea acestora depinzand de tipul de


produs al Factorului, de aceea va recomand sa cereti mai oferte de la mai multe
societati de factoring. Va enumar cateva costuri : dobanda, taxa analiza fiecare client,
taxa operare/factura, comision valoare factura, comision de acordare, de administrare -
existenta, valoarea si titulatura lor difera de la firma la firma.

Factoringul consta in posibilitatea exportatorilor de a ceda o parte din creante sau a le


ceda in totalitatea lor unei/unor institutii specializate in operatiuni de acest gen pe baza
unui contract de factoring in schimbul cedarii unui comision.
Din perspectiva serviciilor incluse, factoringul este definit ca un produs financiar
complex care combina creditarea, asumarea riscului de neincasare a creantelor, servicii
de urmarire si incasare a creantelor, precum si evidenta contabila a creantelor.

Factoringul este nu doar o tehnica de finantare in faza de postlivrare, ci si una de


transformare in lichiditati a creantelor rezultate in urma livrarii bunurilor sau a prestarii
serviciilor.

Factoringul este privit si ca un contract incheiat intre furnizorul de marfuri sau


prestatorul de servicii (denumit aderent in cadrul acestui contract) si factor (care poate fi
o societate bancara sau o institutie financiara specializata), prin care creantele
aderentului din vanzari de bunuri sau prestari de servicii sunt preluate de factor spre a fi
mai apoi incasate de catre acesta de la debitori

Factoringul international isi are originile in secolul al XVII-lea, fiind concentrat in


comertul cu textile dintre Anglia si Statele Unite.

Primele forme ale factoringului dateaza din perioada marilor descoperiri geografice.
Creat de practica engleza, factoringul a dobandit o amploare deosebita in S.U.A. in
conditiile comertului cu coloniile .

In ziua de 21 decembrie 1620, cand pelerinii au debarcat de pe bordul vasului


Mayflower, aveau un aliat deosebit de important. De fapt, acest „partener tacut” a fost
cel care a facut posibila navigarea acestora din Plymouth (Anglia) catre Lumea Noua,
partener cunoscut mai tarziu sub denumirea de factor.

Acordul incheiat cu un grup de comercianti din Londra avea drept scop finantarea
expeditiei catre Lumea Noua si a reprezentat o forma timpurie a factoringului in care
resursele banesti erau avansate in schimbul garantarii rambursarii lor la scadenta.

Aceasta noua forma de finantare a avut o contributie esentiala, un rol hotarator in


pasirea S.U.A. in randul celor mai industrializate tari din lume. Colonistii din Plymouth
stabiliti pe tarmurile Lumii Noi aveau sa se confrunte cu realitatile construirii unei vieti
noi: nevoia de a obtine marfurile si materialele necesare construirii coloniei, pe de o
parte, si aceea de a-si plati datoriile implicate de expeditie, pe de alta parte.

Astfel s-a ajuns la hotararea de a infiinta parteneriate generale pentru comertul cu


marfurile coloniale si cele engleze astfel incat colonistii sa poata obtine bumbac,
articole din lana, arme, iar partenerii acestora sa obtina un profit din care sa-si poata
plati datoriile.

In cadrul acestor acorduri comerciale, comerciantii londonezi erau denumiti „agenti si


factori”, avand rolul de a facilita schimbul de marfuri. Astfel, termenul de „factor” a
devenit o componenta a vocabularului colonistilor. In timp ce coloniile au parcurs un
drum istovitor catre independenta, factorii au progresat odata cu ei.
Dupa castigarea luptei pentru independenta, noua natiune a inceput sa cucereasca
vestul. Aceasta a determinat o crestere continua a cererii de produse manufacturate
care proveneau mai ales din Anglia si celelalte tari europene. Sistemul de distributie de
tip agent sau factor a continuat sa fie principalul mijloc prin care marfurile din Europa
ajungeau in America prin anii 1800. In schimbul unui comision, factorul si-a asumat
responsabilitatea vanzarii marfurilor, a garantat creditul cumparatorilor din colonie si a
colectat drepturile exportatorilor europeni.

Factorii ofereau chiar si facilitati de depozitare partenerilor. Adeseori, marfurile


destinate asezarilor americane erau incredintate factorului inainte de a fi vandute
consumatorului final, factorul putand astfel furniza partenerilor europeni informatii cu
privire la produsele cerute de clientii din colonie. Aceste activitati priveau in primul rand
produsele din industria textila. Fabricile din Europa furnizau tesaturile americanilor pe
care acestia le prelucrau si le transformau in imbracaminte. Factorul primea marfurile,
platind uneori avans expeditorilor-exportatori in schimbul marfii incredintate. De
asemenea, factorul platea uneori avansuri periodice in schimbul drepturilor rezultate din
vanzarea marfurilor direct catre clienti.

Odata cu izbucnirea primei Revolutii Industriale rolul factorului s-a scimbat semnificativ.
Producatorii din industria textila si-au construit propriile fabrici, creandu-si strategii de
vanzare pentru a desface productia pe intreg teritoriul tarii. Dependenta acestora de
factori in privinta vanzarii marfurilor a disparut, acestia devenind din ce in ce mai mult o
organizatie specializata in servicii bancare si de credit.

In aceste conditii, factorul garanta platile clientilor acceptati si cumpara creantele


partenerilor fara recurs. Clientii efectuau platile in acest fel direct catre factor. In plus,
factorul dadea avansuri in bani in schimbul valorii marfurilor, care erau controlate fie
prin gaj, fie prin recipisa de depozit.

Multe din societatile de factoring de azi isi au originile la inceputul secolului al XIX-lea.
Pe masura ce economia s-a transformat dintr-una dominata de agricultura intr-o
economie industriala, factorii au depasit limita industriei textile, acumuland un volum
impresionant de date financiare prin dezvoltarea unor tehnici de creditare sofisticate si
variate. Au aparut de-a lungul tarii noi industrii care aveau nevoie de serviciile
specializate, calificate oferite de factori la un nivel mai mult decat satisfacator.

Factoringul international (cunoscut si sub denumirea de factoring de export in valuta)


este ca aceasta din urma trebuie sa indeplineasca una din urmatoarele conditii:

 contractul de export sa aiba prevazuta o modalitate de plata asiguratorie cum ar


fi acreditivul sau scrisoarea de garantie bancara,
 riscul de neplata din partea debitorilor externi sa fie acoperit de o societate
internationala de factoring,
 sa existe asigurare impotriva riscului de tara pentru exporturi in tari altele decat
cele din categoria a, din partea EXIMBaNK (acest risc – adica cel de tara fiind
evaluat pe baza unor factori economici si politici) si impotriva riscului de neplata,
din partea oricarei alte societati de asigurare-reasigurare.

Multe din caracteristicile de baza ale factoringului se refera atât la factoringul national,
cât si la cel international, astfel:
1) finantarea acordata pentru creante,
2) controlul creditului si acceptarea riscului de credit,
3) mentinerea registrului de vânzari,
4) colectarea facturilor,
5) criteriile de acceptare.

Tipuri de factoring

a) in functie de sfera de cuprindere, modalitatea de preluare si administrare a creantelor


se deosebesc:

factoringul partial – facturile sunt supuse unui proces de selectionare, nu toate sunt
acceptate la cumparare; obligatia incasarii facturilor ii revine aderentului, deoarece
factorul nu preia administrarea acestora;

factoringul total – toate facturile sunt preluate de la aderent si administrate de catre


factor. Factorul va incasa facturile de la debitor, finanteaza operatiunea si acopera
riscul de credit.

b) in functie de momentul efectuarii platii creantelor de catre factor se disting:

factoringul cu plata imediata (engl. old-line factoring) - factorul plateste contravaloarea


facturilor in momentul preluarii acestora;

factoringul la scadenta (engl. maturity factoring) - creantele aderentului ii sunt platite in


momentul exigibilitatii acestora;

factoringul mixt - factorul plateste o parte din valoarea facturilor in momentul prezentarii
acestora sub forma de avans (pana la cel mult 80% din valoarea acestora), diferenta
urmand sa fie platita la o data ulterioara;

c) in functie de confidentialitatea operatiunii putem deosebi:

factoring inchis (numit si scontare confidentiala a facturilor) - permita clientului sa


pastreze secret faptul ca a apelat la un factor;

factoring deschis - exportatorul/aderentul cedeaza factorului toate creantele notificand


importatorii/debitorii;
d) in functie de dreptul de regres pe care banca il poate exercita asupra aderentului
putem vorbi despre:
factoring fara regres (engl. non-recourse factoring) - factorul plateste aderentului
contravaloarea acceptata a facturii sau facturilor, de regula 80% imediat dupa emitere
si 20% in termen de 180 de zile de la data scadentei facturii, chiar daca nu incaseaza
(total sau partial) una sau mai multe dintre facturi. In intervalul de 180 de zile de la
scadenta facturii(lor) banca incearca sa recupereze sumele de la debitor sau, eventual,
de la societatea de asigurare-reasigurare la care s-a asigurat impotriva riscului de
neincasare. Factorul nu se indreapta catre aderent in vederea recuperarii contravalorii
facturilor neavand drept de regres asupra acestuia.

factoring cu regres (engl. recourse factoring) - in caz de neplata factorul isi va recupera
sumele neincasate de la aderent prin exercitarea dreptului de regres, prin debitarea
contului curent al aderentului sau prin valorificarea garantiei;

e) in functie de participantii la operatiunea de factoring putem distinge:


factoring intern (engl. domestic factoring) - la baza acestei operatiuni nu sta un contract
comercial international, se desfasoara pe teritoriul aceleiasi tari si, in cadrul ei, intervine
un singur factor;

factoring international (engl. international factoring) - presupune existenta unui contract


comercial international, in cadrul operatiunii intervin doi factori (factorul de export si cel
de import). Factorul de export cumpara creantele exportatorului (numit si aderent)
asupra importatorului, cedandu-le apoi factorului de import.

Mecanism de derulare

1. Intre exportator (in calitate de vanzator) si importator (in calitate de cumparator) se


incheie un contract comercial international. Factorul de export poate avea diversi
corespondenti in functie de modalitatea de plata inscrisa in contractul comercial:
factorul de import, in cazul in care modalitatea de plata este ordinul de plata simplu;
banca emitenta (banca importatorului), daca modalitatea de plata prevazuta in contract
este ordinul de plata documentar sau acreditivul documentar irevocabil sau daca plata
este garantata printr-o scrisoare de garantie bancara;
societatea de asigurare, in cazul in care exportatorul s-a asigurat impotriva riscului de
neplata si/sau a riscului de tara la o societate de asigurare.

2. Vanzatorul completeaza si depune formularul standard de cerere de finantare prin


factoring la factorul de export. acest formular contine pe langa anumite informatii
generale (solicitant, obiectul de activitate, informatii despre structura debitorilor,
informatii despre vanzari, informatii despre importuri etc.) si anumite informatii
suplimentare despre fiecare client in parte (denumire client, adresa, persoana de
contact, numarul de inregistrare la Registrul Comertului, codul fiscal, vanzari estimate
etc.).
3. Cererea de factoring este transmisa de la factorul de export catre cel de import prin
sistemul EDIFactoring si se solicita un plafon pentru operatiunea respectiva de catre
factorul de import.

4. Factorul de import colecteaza date in vederea efectuarii analizei economico-


financiare si a analizei bonitatii debitorului.

5. Daca analiza efectuata de factorul de import este favorabila, acesta va transmite


catre factorul de import plafonul preliminar, conditiile si costurile operatiunii de factoring.

6. Factorul de export va transmite exportatorului conditiile si costurile totale ale


operatiunii (conditiile si costurile factorului de export si a celui de import).

7. Vanzatorul accepta conditiile si costurile celor doi factori.

8. Intre vanzatorul-exportator (in calitate de aderent) si societatea de factoring sau


banca comerciala care ofera servicii de factoring (in calitate de factor de export) se va
incheia contractul de factoring international.

8a. In baza acordului-cadru interfactori si a contractului de factoring, se incheie intre cei


doi factori (factorul de export si factorul de import) un acord individual pe respectivul
contract comercial. Factorul de export va finanta activitatea aderentului, va administra
facturile si va acoperi riscul de credit (pentru restul de plata), factorul de import fiind cel
care va administra facturile pentru debitorii din tara sa, va colecta creantele si va
acoperi riscul de credit.

9. aderentul isi notifica debitorii despre existenta contractului de factoring si despre


faptul ca platile se vor face in contul si in favoarea factorului de export. Intre factorul de
import si importator nu exista o relatie contractuala, ci o relatie legala de tip creditor-
debitor, nascuta din cedarea drepturilor de creanta de la exportator de la factorul de
export si de la acesta catre factorul de import.

10. Debitorul isi da (sau nu) acceptul, in cazul in care refuza, facturile vor fi recesionate
factorului de export si nu mai are loc operatiunea de factoring.

,,Conform prevederilor art.106 alin.2 coroborate cu dispozițiile art.12 din Legea


nr.58/1934,biletul la ordin poate fi emis și în alb, dacă poartă semnătura emitentului, dar
în acest caz emiterea biletului la ordin în alb trebuie să fie expres menționată în
rubrica ,,stipulat’’ din partea centrală de sus a biletului la ordin. Numai astfel se poate
stabili cu certitudine că omisiunea completării tuturor mențiunilor prevăzute de art.1
raportat la art.106 nu a fost involuntară, ci a fost intenționată. În speță, o asemenea
mențiune nu s-a operat pe biletul la ordin și nici nu poate fi suplinită omisiunea prin
înfățișarea altor înscrisuri, datorită principiului autonomiei titlului de credit’’(C.A.Cluj,
secția comercială și de contencios administrativ, Decizia nr.1524/23.09.2003)

Contractul de scont ,sau de factoring sunt de esenta cesiunii de creanta cu derivata in


dreptul de subrogatie in drepturile debitorului platit. Nu este un contract de credit, in
care banca imprumuta o suma de bani, ci banca cumpara un drept de creanta, platind
cedentului suma diminuata cu scontul, respectiv comisionul de factoring. Pot sa fie cu
regres, sau fara regres impotriva debitorului platit, deci dupa mine nu sunt executorii de
drept. In plus aceste operatiuni pot fi efectuate si de alte institutii financiare autorizate
nu neaparat numai de institutii bancare.

Martie 20. 2011

Mircea Halaciuga, Esq.


0040724581078
Financial news - Eastern Europe