Nursing general 2 Curs 11

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR
GENERALITĂŢI

Definiţie
Medicamentele sunt produse de origine minerală, vegetală, animală sau chimică (de sinteză),
transformate într-o formă de administrare (preparate solide sau soluţii) prescrise de medic; sunt
substanţe utilizate cu scopul de a preveni, a ameliora sau a vindeca bolile.
Doze
Doza terapeutică = doza utilizată pentru obţinerea efectului terapeutic dorit, fără ca prin aceasta să
se producă vreo acţiune toxică asupra organismului.
Doza maximă = doza cea mai mare suportată de organism fără să apară fenomene toxice
reacţionale.
Doza toxică = cantitatea care, introdusă în organism, provoacă o reacţie toxică, periculoasă pentru
organism.
Doza letală = doza care omoară omul.
Căi de administrare a medicamentelor:
- calea digestivă: orală, sublinguală, gastrică, intestinală, rectală
- local: pe tegumente şi mucoase
- respiratorie
- urinară
- parenterală: sub forma injecţiilor intradermice, subcutanate, intramusculare, intravenoase
(executate de asistentă), intraarteriale, intracardiace, intrarahidiene, intraosoase (executate de
medic).
În funcţie de caz, calea de administrare este aleasă de medic, în raport cu :
- scopul urmărit
- capacitatea de absorbţie a căii respective
- acţiunea medicamentului asupra mucoaselor
- necesitatea unei acţiuni mai lente sau mai rapide
- starea generală a bolnavului
- toleranţa organismului faţă de medicament
- combinaţiile medicamentului cu alte medicamente administrate
- anumite particularităţi anatomice şi fiziologice ale organismului
- într-o oarecare măsură şi cu preferinţele bolnavului.

1
Locul de păstrare a medicamentelor
-în farmacii: în dulap, la loc uscat, ferite de lumină, ordonate
-în dulap special ce conţine otrăvurile-toate medicamentele stupefiante
-în spital şi ambulator: în dulapuri compartimentate sau cutii pentru fiecare pacient
-în frigider: seruri imune, insulină, antibiotice
Prescrierea medicamentelor
-este un document scris, care reprezintă mijlocul de comunicare între medicul (de medicină umană)
care examinează bolnavul şi farmacistul care eliberează medicamentele prescrise.
-pe reţetă: pentru pacienţii ambulatori
-în foaia de observaţie, în rubrica specială: pentru pacienţii intrenaţi în spital
Prescripţia medicală cuprinde:
-numele medicamentului (de obicei numele comercial)
-doza: cantitatea şi concentraţia
-calea de administrare
-ora administrării şi durata tratamentului
-administrarea în raport cu alimentaţia: înainte, în timpul sau după masă.
Termeni întâlniţi pe reţeta medicală:
-Rp= Recipio (latină)= a lua, a primi
-DS = detur signetur (latină)=dă şi etichetează
Condicile
- sunt documente pe care se prescriu medicamente pentru tratamentul spitalicesc
- de prescripţii medicale individuale pentru pacienţii internaţi;
- de aparat – pe care se prescriu produse (medicamente, produse tehnico-medicale) necesare
consumului întregii secţii de spital (produse utilizate pentru toţi pacienţii, produse de urgenţă)
- fiecare secţie de spital trimite condicile la farmacia de spital, după vizita efectuată pacienţilor
internaţi de către medici
- fiecare filă a condicii cuprinde un tabel având următoarele rubrici:
- denumirea unităţii sanitare şi a secţiei spitalului în care lucrează medicul care prescrie;
- numele şi prenumele bolnavului, numărul din fişa de observaţie;
- denumirile medicamentelor şi a altor produse prescrise;
- cantitatea solicitată de la farmacie, în cifre şi litere;
- cantitatea eliberată de farmacie;
- preţul fiecărui medicament eliberat şi preţul total al medicamentelor eliberate secţiei de
spital;
- semnăturile şi parafele medicului care a prescris şi a medicului şef de secţie;
- semnătura farmacistului care a eliberat produsele.

2
Asistenta medicală preia medicamentele de la farmacie şi verifică:
- ambalajul medicamentelor
- etichetele
o chenar albastru-pt uz intern
o chenar roşu-pt uz extern
o etichetă galbenă pt soluţie perfuzabilă
o etichetă neagră cu cap de mort şi inscripţia „Otravă” pentru toxice
- menţiunile privind păstrarea medicamentelor-ferite de lumină, păstrat la rece
Reguli de administrare
Prin respectarea unor reguli, se evită greşelile care pot avea efecte nedorite asupra
pacientului, uneori efecte mortale.
Asistentul medical:
 Respectă medicamentul prescris de medic
 Identifică medicamentul prescris după etichetă, forma de prezentare, culoare, miros,
consistenţă
 Verifică calitatea medicamentelor, observând integritatea, culoarea medicamentelor solide;
sedimentarea, tulburarea, opalescenţa medicamentelor sub formă de soluţie.
 Respectă căile de administrare prescrise de medic.
 Respectă orarul şi ritmul de administrare pentru a se menţine concentraţia constantă în
sânge, având în vedere timpul şi căile de eliminare a medicamentelor.
 Respectă doza de medicament: doza unică şi doza /24h
 Respectă somnul fiziologic al pacientului: organizează administrarea în afara orelor de somn
(se trezeşte pacientul în cazul administrării antibioticelor, chimioterapicelor cu ore fixe de
administrare)
 Evită compatibilităţile medicamentoase datorate asocierilor unor soluţii medicamentoase în
aceeaşi seringă , în acelaşi pahar
 Serveşte pacientul cu doza unică de medicament pentru administrarea pe cale orală
 Respectă următoarea succesiune în administrarea medicamentelor :
1. pe cale orală: solide, lichide
2. injecţii
3. ovule vaginale
4. supozitoare
 Administrează imediat soluţiile injectabile aspirate din fiole, flacoane
 Respectă măsurile de igienă, de asepsie, pentru a preveni infecţiile nosocomiale
 Informează pacientul asupra medicamentelor prescrise în ceea ce priveşte efectul urmărit şi
efectele secundare
 Anunţă imediat medicul privind greşelile produse în administrarea medicamentelor legate de
doză, calea şi tehnica de administrare

3
 ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE ORALĂ

Definiţie
Administrarea medicamentelor pe cale orală-introducerea în organism pe cale orală sau
sublinguală a unei cantităţi de medicamente care se absorb la nivelul mucoasei bucale, la nivelul
intestinului subţire şi al intestinului gros, cu efect local sau general.
Scop
Obţinerea efectelor locale sau generale ale medicamentelor:
- efecte locale:
o favorizează cicatrizarea ulceraţiilor mucoasei digestive
o protejează mucoasa gastro-intestinală
o înlocuieşte fermenţii digestivi în cazul absenţei acestora
o dezinfectează tubul digestiv
- efecte generale:
o se resorb la nivelul mucoasei digestive, pătrund în sânge şi apoi acţionează asupra
unor organe, sisteme, aparate (antibiotice, vasodilatatoare, cardiotonice, sedative)
Contraindicaţii
- medicamentul este inactivat de secreţiile digestive
- medicamentul este iritant pentru mucoasa gastrică
- pacientul refuză medicamentele
- este necesară o acţiune rapidă a medicamentelor
- medicamentul nu se resoarbe pe cale digestivă
- se impune evitarea circulaţiei portale.
Forme de prezentare a medicamentelor:
-solide: pulberi, tablete, drajeuri, capsule, comprimate, granule
-lichide: soluţii, mixturi, infuzii, decocturi, tincturi, extracte, uleiuri, emulsii, siropuri
Definiţie
Materialele necesare
Tavă medicală
Pahar /cană
Apă/ceai
Sticluţă cu picurător/ pipeta
Medicamentul prescris
Linguriţă

Pregătirea pacientului
Psihică:
 Se informează pacientul asupra efectului, gustului medicamentului şi a eventualelor efecte
secundare (reacţii adverse)

4
Fizică:
 Se asigură o poziţie comodă pacientului astfel încât să- şi poată lua medicamentul,
respectând condiţiile de administrare
 Tabletele şi capsulele sunt luate cu apă, pentru a preveni antagonizarea proprietăţilor
chimice ale medicamentelor
 Siropurile şi antiacidele lichide nu sunt luate cu apă, deoarece se diminuează efectul acestora
 Tabletele zdrobite sau lichidele pot fi amestecate cu o cantitate mică de mâncare dacă
aceasta nu este contraindicată de dietă.
Efectuarea tehnicii
 Spălaţi-vă mâinile cu apă şi săpun şi puneţi-vă mănuşile de unică folosinţă.
 Aşezaţi materialele pe un cărucior pentru tratament (măsuţă mobilă)
 Verificaţi prescripţia medicală: numele medicamentului, doza, modul de administrare, calea
de administrare
 Identificaţi fiecare medicament pe care-l primeşte pacientul, privind eticheta/ ambalajul
 Puneţi dozele ce trebuie administrate într-un păhărel din material plastic
 Verificaţi numărul salonului şi numele pacientului
 Duceţi măsuţa cu medicamentele în salon
 Explicaţi pacientului ce medicament primeşte, acţiunea acestuia, dacă are gust neplăcut şi
eventualele efecte adverse
 Aşezaţi pacientul în poziţie şezând dacă nu e nici o contraindicaţie, sau o poziţie comodă în
care să poată bea lichidul în funcţie de starea acestuia
 Serviţi pacientul cu doza unică
 Daţi-i paharul cu apă/suc/ceai şi asiguraţi-vă că pacientul a înghiţit toate medicamentele şi
ajutaţi-l dacă nu poate să le bea singur.
 Instruiţi pacientul dacă după administrare trebuie să păstreze o anumită poziţie.
 Îngrijirea pacientului după tehnică
 Aşezaţi pacientul în poziţie comodă
 Asiguraţi-vă că pacientul exprimă stare de confort.
Accidente / Incidente
 Pacientul nu cooperează sau refuză medicamentele
 Pacientul prezintă senzaţii de greaţă şi vomă după administrare
 Aerisiţi încăperea şi invaţaţi pacientul să inspire profund
 Staţi cu pacientul până când starea lui se amelioreaza
In caz de reacţie alergică sau anafilactică:
 Opriţi administrarea şi anunţaţi medicul
 Pregătiţi medicaţia specifică
Daca reacţia este severă:
 Aşezaţi pacientul în decubit dorsal şi evaluaţi semnele vitale
 Urmăriţi dacă prezintă modificari ale funcţiilor vitale
 Administraţi O2 pe mască la indicaţia medicului
 Folosiţi trusa de urgenţă pe care o aveţi la îndemână şi administraţi medicaţia numai la
indicaţia medicului
 Asiguraţi suport psihologic pacientului pentru a reduce anxietatea
 Notaţi tipul şi evoluţia reacţiei alergice.

5
Notarea tehnicii în foaia de observaţie
 Data, ora, medicamentul, doza, reacţia pacientului şi refuzul acestuia de a i se administra
 Numele persoanei care a administrat medicamentul
 Transmiteţi informaţiile semnificative în scris şi verbal la schimbul de tură.
Reorganizarea locului de muncă
 Aşezaţi medicamentele rămase în locul de păstrare adecvat, asigurându-vă că sunt
îndeplinite condiţiile optime de păstrare
 Spălaţi-vă mâinile.
Evaluare
 Medicamentele au fost administrate fără incidente, pacientul fiind capabil să le ingere, fără
greaţă şi vărsături
 Pacientul a acceptat medicaţia, simţind acţiunea şi efectul acesteia

De ştiut
1 linguriţă rasă cu pulbere = 1,5-2,5 g
1 linguriţă cu vârf cu pulbere = 2,5-5 g
1 vârf de cuţit = 0,5-1 g
1 pahar de lichior ≈ 15g ulei
1 ceaşcă de cafea ≈ 50ml soluţie apoasă
1 pahar de vin ≈ 100 ml soluţie apoasă
1 pahar de apă ≈ 200 ml soluţie apoasă
O linguriţă de ceai corespunde ≈
 5ml apă
 6,5 ml sirop
 4,5 ml ulei
O lingură supă corespunde
 15 ml apă
 20 ml sirop
 12,5 ml ulei
 1g soluţie apoasă ≈ 20 de picături
 1g soluţie alcoolică ≈ 60 de picături
 1g soluţie uleioasă ≈ 45-50 de picături
 1g tinctură alcoolică ≈ 52-60 de picături

 Gustul neplăcut al medicamentului se poate disimula prin diluare cu apă, ceai, sirop.
 La pacienţii inconştienţi cu tulburări de deglutiţie se introduc medicamentele prin sondă
Einhorn, în stomac sau duoden, împreună cu alimentele.

6
 Administrarea medicamentelor direct în duoden prin sondă se mai utilizează şi pentru
introducerea în tubul digestiv a substanţelor iritante pentru mucoasa stomacală evitând contactul
medicamentului cu peretele stomacal: medicamentele vermifuge pentru parazitozele tubului
digestiv cu localizare duodenală, antibiotice.
De evitat
 Manipularea comprimatelor direct cu mâna, după scoaterea din ambalajul lor.
 Amestecarea unor medicamente sub formă de prafuri cu cărbunele medicinal care absoarbe
medicamentele reducând din acţiunea lor.
 Administrarea tabletelor, drajeurilor la copii < 2 ani.
 Ţinerea în gură a tabletelor cu un gust neplăcut acoperite cu un strat exterior de zahăr deoarece
prin dizolvarea peliculei apare gustul real al medicamentului.
 Folosirea aceloraşi linguri, linguriţe la mai mulţi pacienţi.
Unele picături pot fi administrate pe o bucăţică de zahăr sau în siropuri, dacă nu este
contraindicat din cauza bolii de bază.
Pentru unele medicamente lichide se mai pot utiliza şi păhărele gradate, pe care sunt gravate
valorile corespunzătoare capacităţii lingurii de supă, de desert, de ceai.
Substanţele acide şi lichide feruginoase se administrează prin aspiraţie cu ajutorul unui tub de
sticlă, având grijă să nu atingă dinţii. Ele atacă smalţul dentar şi, de aceea, bolnavul îşi va curăţa
dinţii după fiecare ingestie din aceste medicamente.
Lichidele cu gust dezagreabil pot fi diluate; după înghiţire bolnavul îşi clăteşte gura cu apă sau
mai bea câteva înghiţituri de ceai, sirop sau apă.

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE RECTALĂ

Calea rectală reprezintă una din căile digestive de administrare a medicamentelor. Pe cale
rectală se administrează medicamente cu acţiune locală sau generală.
Indicaţii sunt la pacienţii:
- cu tulburări de deglutiţie,
- operaţi pe tubul digestiv superior sau cu intoleranţă digestivă şi la pacienţii care au probleme
cu ficatul
- pacienţii la care se doreşte evitarea trecerii medicamentelor prin ficat.
Scop local
 golirea rectului
 calmarea durerilor
 atenuarea peristaltismului intestinal

7
  atenuarea proceselor inflamatorii locale
Scop general
 prin absorbţia medicamentelor la nivelul mucoasei rectale sunt introduse medicamente care
pot acţiona asupra unor organe sau sisteme sub formă de supozitoare şi clisme
medicamentoase
Forme de administrare a medicamentelor:
a. Supozitoare
b. Unguente
c. Clisma medicamentoasă, medicamentele dizolvându-se în apă. Pentru a obţine soluţii
concentrate, soluţia medicamentoasă se dizolvă în 10-15 ml de ser fiziologic sau glucoză, în
mod excepţional 100-200 ml. Prin clisma picătură cu picătură se pot administra 1-2 litri
soluţie medicamentoasă în 24 de ore.
ADMINISTRAREA SUPOZITOARELOR
Supozitoarele
 sunt medicamente solide, mici, de cele mai multe ori sub formă de con, constituite pe bază de
unt de cacao sau glicerină
 se administrează pentru a stimula peristaltismul intestinal şi defecaţia, sau pentru a reduce
durerea şi iritaţiile locale
 unele conţin antitermice
 se topesc la temperatura corpului
 sunt absorbite lent.
Contraindicaţii: la pacienţii cu aritmii şi la cei care au suferit recent intervenţii chirurgicale
recente în zona rectului sau prostatei.
Materiale necesare:
- supozitoarele rectale sau tubul de unguent cu un aplicator special
- mănuşi
- lubrefiant
- comprese
Pregătirea echipamentului:
- supozitoarele se vor păstra la frigider până în momentul administrării, deoarece ele se topesc
la temperatura camerei şi se înmoaie, fiind dificil de introdus
- se spală mâinile
- se verifică medicaţia prescrisă de medic, ca să corespundă cu cea ridicată de la farmacie
- se verifică data de expirare a medicamentelor
Pregătirea pacientului:

8
 - se confirmă identitatea pacientului
- se explică procedura privitor la calea de administrare, la poziţia în care se face, la senzaţia
de defecaţie resimţită la administrarea supozitoarelor care va dispărea după topirea untului
de cacao.
- se asigură intimitate
Realizarea administrării supozitoarelor:
- pacientul este poziţionat în decubit lateral stâng cu piciorul stâng întins şi piciorul dreptul
flectat şi se acoperă expunându-i doar zona fesieră
- se pun mănuşile, se scoate supozitorul şi se lubrefiază cu un lubrefiant pe bază de apă
- se ridică fesa dreaptă cu o mână pentru a expune anusul
- se indică pacientului să respire profund pe gură pentru a relaxa sfincterul anal şi a-i reduce
anxietatea şi disconfortul în timpul inserţiei
- folosind indexul de la cealaltă mână se va introduce supozitorul aproximativ 7 cm până trece
de sfincterul anal intern
- se indică pacientului să stea în aceeaşi poziţie şi să încerce să ţină cât mai mult supozitorul
(un supozitor administrat pentru stimularea defecaţiei trebuie ţinut cel puţin 20 de minute
pentru a-şi face efectul)
- dacă este cazul se presează pe anus cu comprese până când urgenţa de defecaţie trece.
ADMINISTRAREA DE UNGUENTE PERIANAL ŞI INTRARECTAL
- se pun mănuşile
- pentru aplicaţii externe, în zona anală, se folosesc mănuşi şi comprese pentru a aplica
unguentul
- pentru adminstrare intrarectală se ataşează aplicatorul la tub şi se lubrefiază
- pacientul este poziţionat în decubit lateral stâng cu piciorul stâng întins şi dreptul flectat şi
se acoperă expunându-i doar zona fesieră
- se ridică fesa dreaptă cu o mână pentru a expune anusul
- se indică pacientului să respire profund pe gură pentru a relaxa sfincterul anal şi a-i reduce
anxietatea şi disconfortul în timpul inserţiei
- se introduce cu blândeţe aplicatorul lubrefiat direcţionându-l spre ombilic
- se presează încet pe tub pentru a elibera unguentul
- se scoate aplicatorul şi se plasează comprese interfesier pentru a absorbi excesul de unguent
- se detaşează aplicatorul şi se spală bine cu apă caldă şi săpun (se va folosi doar la acelaşi
pacient)

9
Consideraţii speciale:
- deoarece ingestia de lichide şi alimente stimulează peristaltismul, supozitoarele pentru
combaterea constipaţiei trebuie administrate cu 30 de minute înainte de masă pentru a
facilita defecaţia
- pacientul va fi învăţat să se abţină de la a expulza supozitorul
- unii pacienţi (cei cu hemoroizi) nu-şi pot suprima senzaţia de urgenţă de defecare şi nu pot
reţine supozitorul mult timp
pacientul trebuie informat că anumite supozitoare pot schimba culoarea scaunului următor

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE RESPIRATORIE

Calea respiratorie se pretează la administrarea medicamentelor având în vedere suprafaţa mare

şi vascularizaţia bogată a alveolelor pulmonare.
Pe cale respiratorie se administrează:
- gaze sau substanţe gazeificate
- lichide fin pulverizate sau sub formă de vapori
Scopuri:
- dezinfecţia, decongestionarea mucoasei căilor respiratorii
- îmbogăţirea aerului inspirat în oxigen
- fluidificarea sputei şi expectoraţia.

Inhalaţia reprezintă introducerea substanţelor medicamentoase în căile respiratorii antrenate de

vapori de apă.
Materiale necesare:
- Inhalator
- Prosop
- Vaselină
- Cort (pt vasul cu apă clocotită)
- Apă clocotită
- Substanţe medicamentoase: esenţe aromate, antiseptice.
Pregătirea pacientului
-psihică:
-este informat cu privire la scopul administrării medicamentelor
- i se explică tehnica şi modul în care va respira: inspiraţie pe gură, expiraţie pe nas.
-fizică:
-se aşează în poziţie şezând
-i se indică să-şi sufle nasul
-se aşează un prosop în jurul gâtului.
Executarea inhalaţiei
Asistenta îşi spală mâinile, închide ferestrele camerei, introduce în vasul inhalatorului cu apă
clocotindă o linguriţă inhalant la 1-2 l apă.
Aşează pacientul în faţa pâlniei inhalatorului, îl acoperă cu cortul sau pelerina.

10
 Menţine distanţa de 30-80 cm faţă de pâlnie.
Invită pacientul să inspire pe gură, să expire pe nas.
Supraveghează pacientul, iar durata unei şedinţe este 5-20 minute.
Îngrijirea pacientului după tehnică
După executarea inhalaţiei se şterge faţa pacientului cu un prosop moale.
Este ferit de curenţii de aer şi va rămâne în încăpere 15-30 de minute.
Reorganizarea locului de muncă
Materialele se strâng şi se spală, inhalatorul se dezinfectează.

Administrarea de picături nazale (Instilația nazală)

Materiale necesare:
- medicaţia prescrisă
- mănuşi
- tăviţă renală
- prosop/comprese curate
Pregătirea pacientului
-psihică:
-este informat cu privire la scopul administrării medicamentelor
- i se explică tehnica
-fizică:
-se aşează în decubit dorsal cu capul uşor înclinat spre zona afectată.
-i se indică să-şi sufle nasul
-se aşează un prosop în jurul gâtului.
Executarea tehnicii:
- se verifică medicaţia prescrisă de medic cu cea ridicată de la farmacie, data expirării
medicamentului, concentraţia
- se spală mâinile şi se pun mănuşi
- se fixează o nară ridicând-o uşor şi aşezând picurătorul exact la orificiul de intrare.
Picurătorul se va îndrepta în sus şi spre linia mediană a nasului, mai degrabă decât în jos
pentru ca medicamentul să se ducă înspre spatele cavităţii nazale nu în gât.
- se introduce apoi picurătorul aproximativ 1 cm în nară fără a o atinge şi se adminstrează
doza prescrisă de medicament.
- pentru a evita ca medicamentul să curgă afară din nară se indică pacientului să-şi menţină
poziţia încă 5 minute după administrare şi să respire pe gură, permiţând astfel
medicamentului să efectueze constricţia mucoasei şi să diminueze congestia nazală.
- pacientul poate expectora apoi în tăviţă dacă medicamentul a ajuns în gură sau gât.
- se va şterge cu o compresă curată excesul de medicament de pe faţa pacientului, dacă este
cazul
- se va spăla picurătorul cu apă caldă şi va fi lăsat să se usuce, fiind indicat să se folosească
doar la acelaşi pacient.

Administrarea de spray-uri nazale

- pacientul este poziţionat ridicat, în șezând, cu capul dat puțin pe spate,.Se va sprijini capul
pacientului astfel poziţionat.
- se înlătură capacul spray-ului
- se astupă o nară a pacientului şi se introduce capătul flaconului în cealaltă nară

11
 - pacientul este instruit să inhaleze eliberând concomitent o doză de medicament repede şi
ferm, după care pacientul va expira pe gură (inhalează pe nas în acelaşi timp cu eliberarea
spray-ului în nară şi apoi expiră pe gură).
- dacă este necesar se va repeta manevra în aceeaşi nară sau în cealaltă
- pacientul este instruit să îşi menţină poziţia încă câteva minute după administrare, să inspire
blând pe nas şi să expire pe gură, să evite să îşi sufle nasul câteva minute.

Administrarea de medicamente sub formă de aerosoli

- pacientul este rugat să-şi sufle nasul
- se agită flaconul înainte de utilizare şi se îndepărtează capacul
- se ţine flaconul între degetul mare şi arătător
- se introduce capătul flaconului (piesa bucală) în cavitatea bucală
- se eliberează o doză de medicament printr-o mişcare fermă şi rapidă și se recomandă
pacientului să stea cu buzele strâns lipite în jurul piesei bucale a inhalatorului; flaconul
trebuie poziționat vertical (răsturnat, dacă instructiunile din prospect indică astfel);
- se apasa dispozitivul apoi se inspiră profund pe gură; se menține flaconul la nivelul gurii 10-
15 secunde, timp în care se oprește respirația;
- se îndepărtează flaconul si se respiră usor;
- dacă sunt prescrise mai multe doze se asteaptă 30-60 secunde, timp în care se respiră normal
pînă la urmatorul "puff";
- se clătește gura cu apă
- se îndepărtează piesa bucală, se spală cu apă călduţa şi se lasă să se usuce, fiind indicat să se
folosească doar la acelaşi pacient

Consideraţii speciale:
- tuburile sub presiune (sprayurile şi aerosolii) trebuie verificate să nu fie accidentate sau
perforate.
- pentru a evita contaminarea şi răspândirea infecţiilor, flacoanele se etichetează şi se folosesc
doar la un pacient
- pacientul trebuie învăţat să îşi administreze singur şi corect medicamentele dacă este necesar
să continue administrarea şi acasă
- pacientul trebuie avertizat să nu îşi adminstreze medicamentul un timp mai îndelungat decât
este prescris, deoarece aceasta îşi poate pierde efectul terapeutic sau poate da dependenţă
- pacientul trebuie informat asupra posibilelor efecte adverse ale tratamentului cât şi a
anumitor particularităţi ale medicamentelor administrate (de exemplu, la administrarea de
corticosteroizi sub formă de spray sau aerosoli, efectul poate apărea la un interval cuprins
între 2 zile şi 2 săptămâni)
- pacientul va fi învăţat să îşi menţină o bună igienă orală şi nazală

Oxigenoterapia

Definiție
-tratament de îmbogățire în oxigen a aerului inspirat.
Oxigenoterapia
-utilizata temporar în afecțiunile acute (infectie, edem) și îndelungat (chiar zilnic) în afecțiunile
cronice, în funcție de starea pacientului.

12
Scop
-asigurarea unei cantități corespunzătoare de oxigen la țesuturi prin combaterea hipoxiei în
insuficiențe respiratorii.

Surse de oxigen
-stație centrala de oxigen
- microstație
- butelie cu oxigen
                                                                                             
-transportul buteliilor cu oxigen se va face pe cărucioare, evitîndu-se lovirea lor în timpul
transportului
-buteliile cu oxigen vor fi așezate în poziție verticală, pe un suport și fixate de perete cu inele
metalice, departe de calorifer
-cunoașterea de către personalul care manevreaza oxigenul a locului de amplasare a extinctoarelor
și a modului de utilizare a acestora.

Echipament necesar administrării oxigenului

-sursa de oxigen
-umidificator (recipient pentru barbotarea oxigenului conținând apă sterilă)
-sondă nazală, mască de oxigen, ochelari pentru oxigen sau cort, în funcție de metoda aleasă pentru
administrare
-material adeziv pentru fixarea sondei (leucoplast)

  
Metode de administrare a oxigenului
- sonda nazală
- metoda cea mai frecvent utilizată
-permite administrarea oxigenului în concentrație de 25-45%
-poate fi utilizata pentru o terapie pe termen lung
-nu poate fi utilizată la pacienții cu afecțiuni ale mucoasei nazale
                           
-masca (cu sau fără reinhalarea aerului expirat)
-permite administrarea oxigenului în concentrație de 40-60%
-incomodă datorită sistemului de prindere și etanșeizare
-accentuează starea de anxietate, mai ales la copii
-poate cauza iritația tegumentelor feței
-nu se va utiliza la pacienții cu arsuri la nivelul feței

-ochelari pentru oxigen

-prevăzuți cu doua sonde care se introduc în ambele nări
-se utilizează la copii și pacienții agitați
-sunt mai bine tolerați de pacienți                    

-cortul de oxigen
-frecvent utilizat la copii
-concentrația oxigenului nu poate depăși 50%

13