1.

Management – noțiuni introductive

Managementul poate fi definit ca procesul de administrare și control al activitatilor

organizației, indiferent de natura, tipul, structura și dimensiunea acesteia. Este un act de creare și
menținere a unui astfel de mediu de afaceri în care membrii organizației pot lucra împreună și pot
atinge obiectivele de afaceri în mod eficient și eficient

1.1 Cele două aspecte ale managementului

Când oamenii vorbesc despre management, se pot referi la aspecte foarte diferite. S-ar putea
să vorbească despre oamenii care sunt manageri, în special acei oameni în funcții strategice care
iau decizii importante pentru organizație, cum ar fi directorii executivi, președintele sau directorul
general. Sau se pot referi la activitățile și funcțiile unei organizații pentru a atinge obiectivele
organizaționale.
1.1.1 Managementul ca oameni
Persoanele cu responsabilitatea și autoritatea de a determina direcția generală a organizației
sunt adesea denumite conducerea organizației. Conducerea are autoritatea de a decide care ar trebui
să fie obiectivele organizației și cum vor fi atinse aceste obiective. Persoanele din conducerea
superioară trebuie să fie conștiente de condițiile din mediul organizației și să cunoască resursele
totale ale organizației. Aceștia vor tine cont de cele doua aspect pentru a determina calea cea mai
promițătoare pe care organizația trebuie să o urmeze.
Exemplu: Imaginați-vă o familie care planuieste sa plece intr-o vacanță. Ei au un scop: să plece
de acasă și să petreaca împreună o săptămână sau două plăcute. Pentru a-și atinge obiectivul,
trebuie mai întâi să ia o serie de decizii conexe, cum ar fi: Unde vom merge? Cum vom ajunge
acolo? Unde vom sta? Ce vom face în timp ce suntem acolo?
Aceste decizii nu pot fi luate fără a lua în considerare resursele pe care le au la dispoziție pentru
călătorie. Poate că au economisit bani pentru călătorie sau decid să facă un mic împrumut. Poate
că vor închiria o rulota și echipament de camping sau vor inchiria o casa de vacanta. Ar putea fi
excursioniști cu experiență in cautare de aventuri sau ar putea fi genul de oameni care doresc doar
sa se relaxeze pe plajă. Factorii de decizie ai familiei trebuie să planifice modul de utilizare a
resurselor lor - atât resurse materiale, precum bani și echipamente, cât și resurse intelectuale,
precum cunoștințe și experiență - pentru a crea o vacanță de succes. Dar a decide ce vor face nu
este suficient; trebuie să facă de fapt lucruri pentru a se pregăti de călătorie. Este posibil să fie
nevoie să facă rezervări, să-și programeze timpul liber, să-și întrețină mașina sau să cumpere o
camera foto nouă și haine și echipamente adecvate. În cele din urmă, dacă au luat toate deciziile
corecte și toate aranjamentele necesare, acestia se pot bucura de o vacanta pe placul lor.

1
1.1.2 Managementul ca proces
După cum am văzut în exemplul anterior, luarea deciziilor și planificarea sunt necesare înainte
ca acțiunile să fie întreprinse. Definirea obiectivelor organizației, planificarea acțiunilor pentru
îndeplinirea obiectivelor și organizarea resurselor necesare pentru realizarea acțiunilor sunt toate
funcții vitale ale managementului. Planificarea și organizarea se asigură că toată lumea din
organizație lucrează împreună la îndeplinirea obiectivelor.
Organizațiile, precum familiile, au și ele obiective. În organizațiile mari, obiectivele sunt de
obicei definite formal. Un obiectiv corporativ poate fi creșterea cotei de piață cu 12% în doi ani
sau furnizarea a 250 de mese gratuite pe săptămână la un adăpost local. În organizațiile mici sau
întreprinderile familiale, obiectivele pot fi mai generale și mai informale, cum ar fi să ofere
clienților o experiență culinară unică.
Toate organizațiile - întreprinderi, armată, departamente guvernamentale, furnizori de servicii
nonprofit sau sisteme de școli publice - necesită management, deoarece toate încearcă să atingă
obiective. Și, deși poate părea simplu, procesul de management este complex. În majoritatea
cazurilor, funcțiile de management includ:
• aplicarea și distribuirea eficientă a resurselor organizaționale
• dobândirea de noi resurse atunci când este necesar
• analizând și adaptându-se la mediul în continuă schimbare în care funcționează organizația
• respectarea responsabilităților legale, etice și sociale ale comunității
• dezvoltarea relațiilor cu și între oameni pentru a executa strategiile și planurile

1.2 Funcțiile managementului

Managementul reprezintă îndeplinirea unor obiective prin intermediul oamenilor şi al altor tipuri
de resurse. Acesta se referă la procesul de stabilire şi atingere a scopurilor prin cinci funcţii de
bază: planificare, organizare, selecţie de personal, conducere şi control, folosind resurse umane,
financiare şi materiale.
1.2.1. Planificarea
Priveşte anticiparea situaţiilor viitoare şi determinarea celei mai potrivite modalităţi de acţiune
pentru îndeplinirea obiectivelor organizaţionale. Deseori considerată „prima” funcţie a
managementului, planificarea pune bazele tuturor celorlalte funcţii. Planificarea e un proces
continuu care implică stabilirea acţiunilor necesare pentru a răspunde la întrebări precum: ce
trebuie făcut, când şi cum. De asemenea, în această fază managerul trebuie să ia în calcul şi factorii
care pot ajuta sau împiedica atingerea scopului, precum şi posibilele alternative disponibile pentru
atingerea sa.
Prin planificare se instituie o serie de acţiuni care angajează indivizii, departamentele şi întreaga
organizaţie timp de zile, luni sau chiar ani. De aceea, planificarea trebuie făcută cu atenţie, luându-
se în calcul următoarele aspecte:
1. Determinarea resurselor necesare;

2
2. Identificarea numărului de oameni şi a tipurilor de calificare (personal tehnic, de supervizare
sau managerial);
3. Dezvoltarea mediului organizaţional în care se va lucra (ierarhia organizaţională);
4. Determinarea standardelor necesare pentru evaluarea evoluţiei proiectului, astfel încât să se poată
face corecţii atunci când acest lucru se impune.

În funcţie de amploare sau sfera de acţiune, se pot evidenţia trei categorii de planificare:

a) Planificarea strategică: Determină obiectivele majore ale organizaţiei. Este iniţiată şi

ghidată de un management de nivel înalt, însă toate nivelurile de management trebuie să
participe pentru ca planificarea strategică să dea rezultate. Acest tip de planificare
îndeplineşte scopuri precum:
• Stabilirea unor direcţii şi angajamente pe termen lung pentru întreaga
organizaţie;
• Implicarea mai multor niveluri de management în procesul de planificare;
• Dezvoltarea unui model organizaţional în care planurile subunităţilor să fie
armonizate şi consistente;
b) Planificarea tactică: Priveşte mai ales implementarea planurilor strategice printr-un
management de nivel mediu. Tactica este mijlocul de îndeplinire a strategiei. Planurile se
referă la responsabilităţile unităţilor şi în general se concentrează pe activităţile curente şi
pe termen scurt;
c) Planificarea operaţională: Se referă la îndeplinirea responsabilităţilor la nivel de post sau
compartiment. Planurile pot fi singulare (pentru activităţi care nu se repetă, de exemplu
realizarea unui buget) sau continue (care includ anumite proceduri sau politici).
1.2.2. Organizarea
Organizarea este funcţia managementului care îmbină resursele umane şi materiale prin
proiectarea unei structuri formale a sarcinilor şi autorităţii. Organizarea stabileşte deci relaţiile
dintre activitate şi autoritate. În acest context, managerul trebuie să îndeplinească patru scopuri
principale:
1. Să determine ce activităţi de lucru trebuie făcute pentru atingerea obiectivelor organizaţionale;
2. Să clasifice tipurile de activităţi şi grupurile de lucru în unităţi uşor gestionabile;
3. Să atribuie indivizilor sarcini de lucru şi să-şi delege autoritatea într-un mod adecvat;
4. Să proiecteze o ierarhie a relaţiilor pentru luarea deciziilor

Procesul de organizare poate fi văzut ca format din cinci paşi:

1. Studierea planurilor şi scopurilor: Planurile dictează scopurile şi activităţile curente sau viitoare.
În unele situaţii, ar trebui create noi unităţi, alteori, unor unităţi existente li se conferă noi atribuţii,
iar unele unităţi pot fi desfiinţate. Pot apărea noi relaţii între părţile interesate. Organizarea creează
o nouă structură, noi relaţii şi le modifică pe cele existente;
2. Identificarea activităţilor necesare pentru atingerea obiectivelor: Trebuie creată o listă de sarcini
începând cu cele continue şi terminând cu cele singulare;
3. Clasificarea şi gruparea activităţilor: Managerii trebuie să efectueze trei proceduri:
• Să examineze fiecare activitate pentru a-i determina natura generală (marketing, producţie
etc.);

3
 • Să grupeze activităţile în ariile corespunzătoare;
• Să stabilească departamentele adecvate în cadrul structurii organizaţiei;
4. Atribuirea sarcinilor şi delegarea autorităţii: Un pas critic în care se stabilesc departamentele,
natura, scopul şi sarcinile fiecărui departament, împreună cu performanţele aşteptate;
5. Proiectarea unei ierarhii de relaţii: Se hotărăsc relaţiile de lucru verticale şi orizontale.
Structurarea verticală rezultă într-o ierarhie de luare a deciziilor în care se ştie cine răspunde pentru
fiecare sarcină. Structurarea orizontală defineşte relaţiile de lucru între departamente şi stabileşte
numărul de subordonaţi ai fiecărui manager.
1.2.3. Selecţia personalului
Această funcţie priveşte recrutarea, selecţionarea, instruirea şi desemnarea persoanei potrivite
pentru poziţia potrivită în cadrul organizaţiei. În general, se consideră că oamenii sunt cea mai
importantă resursă de care dispune organizaţia. Prin selecţia personalului, se doreşte identificarea,
atragerea şi păstrarea personalului calificat pentru a ocupa poziţiile disponibile.
Selecţia personalului poate fi văzută ca un proces în opt paşi:

1. Planificarea resurselor umane: Trebuie să asigure faptul că nevoile de personal ale organizaţiei
vor fi satisfăcute. De obicei, se analizează planurile organizaţiei pentru a vedea ce competenţe
anume vor fi necesare în viitor. După realizarea previziunilor, se stabileşte numărul de persoane
care trebuie recrutate (din afara organizaţiei) sau instruite (din interior);
2. Recrutarea: Se identifică şi se atrag candidaţi care îndeplinesc cerinţele pentru posturile vacante
prevăzute. Ca rezultat al analizei posturilor, se întocmesc descrierile şi specificaţiile acestora.
Recrutarea efectivă se realizează prin site-uri Internet specializate, agenţíi de ocupare a forţei de
muncă, legături cu universităţile, anunţuri publice în ziare etc.;
3. Selecţionarea: După recrutare, candidaţii interesaţi trebuie evaluaţi şi selecţionaţi cei ale căror
competenţe se potrivesc cu cerinţele posturilor. Etapele urmărite în evaluare pot fi: completarea
unor formulare, examinarea profesională, verificarea recomandărilor şi interviul;
4. Instalarea şi orientarea: Odată selecţionaţi, noii angajaţi trebuie integraţi în organizaţie; trebuie
să li se prezinte grupul de lucru, precum şi regulamentul intern sau normele organizaţiei;
5. Instruirea şi dezvoltarea: Se încearcă îmbunătăţirea capacităţii angajaţilor de a contribui la
funcţionarea eficientă a organizaţiei. Instruirea se concentrează asupra calificării angajaţilor.
Dezvoltarea implică pregătirea lor pentru responsabilităţi suplimentare sau avansare;
6. Evaluarea performanţelor: Un sistem proiectat să măsoare performanţele efective ale
angajaţilor în comparaţie cu standardele de performanţă prestabilite;
7. Deciziile de recompensare: Pe baza evaluării performanţelor, se pot lua decizii privind
recompensele financiare, transferările, promovările sau retrogradările;
8. Încetarea relaţiilor de muncă: Managementul trebuie să fie preocupat şi de demisii, pensionări
sau concedieri.

1.2.4. Conducerea
După crearea planurilor, structurii organizaţiei şi completarea personalului, următorul pas al
procesului managerial este conducerea, adică dirijarea şi motivarea angajaţilor către obiectivele
organizaţionale. Din acest motiv, conducerea este importantă mai ales la primul nivel de
supervizare, deoarece la acest nivel este concentrată majoritatea angajaţilor organizaţiei.

4
Caracteristicile cele mai importante ale funcţiei de conducere se referă la stilul de conducere
(autocratic, democratic) şi la procesul de luare a deciziilor. Acestea sunt în strânsă legătură cu o
serie de factori precum urgenţa situaţiei sau motivarea subordonaţilor. De asemenea, managerul
ca lider trebuie să cunoască toate aspectele situaţiei curente, să estimeze impactul pe care îl vor
avea deciziile sale şi să ia totdeauna în calcul elementul uman. El trebuie să atribuie sarcinile
iniţiale tuturor angajaţilor, să dea ordine clare şi concise şi să urmărească modul cum sunt
îndeplinite sarcinile, dând dacă este nevoie îndrumări verbale sau scrise.

1.2.5. Controlul
Ultima funcţie a managementului se referă la evaluarea performanţelor organizaţiei pentru a
determina dacă îşi îndeplineşte sau nu obiectivele. În această fază trebuie luate următoarele măsuri:
1. Stabilirea standardelor de performanţă utilizate pentru a măsura progresul către scop.
Standardul reprezintă un mecanism de măsură cantitativă sau calitativă, destinat monitorizării
performanţelor oamenilor sau proceselor. În general putem vorbi de:
• Standarde manageriale: includ rapoarte, regulamente şi evaluări de performanţă. De
exemplu, un raport lunar din partea tuturor persoanelor implicate în vânzări, centrat pe
ariile cheie de interes pentru managerul de vânzări;
• Standarde tehnice: se referă la metodele şi procesele de producţie, la materiale,
echipamente, componente şi furnizori. Standardele tehnice pot veni din surse interne sau
externe. De exemplu, standarde de calitate dictate de reglementări guvernamentale sau
specificaţiile producătorului pentru echipamente;
2. Monitorizarea şi evaluarea performanţelor: sunt măsurate performanţele şi se determină dacă
respectă standardele stabilite. Dacă o asemenea comparaţie indică faptul că rezultatele sunt
acceptabile, nu este necesară nicio acţiune. În caz contrar, se trece la următorul pas:
3. Corectarea deviaţiilor de la standarde: măsurile de corecţie necesare se vor lua pe baza a trei
factori – standardul, precizia măsurătorii care a indicat deviaţia şi diagnosticul persoanelor care au
investigat cauzele deviaţiei. Standardele pot fi prea slabe sau prea stricte. Măsurătorile pot fi
imprecise deoarece instrumentele de măsură pot fi utilizate defectuos sau prezintă ele însele
defecte. Oamenii pot lua decizii greşite la hotărârea acţiunilor corective necesare.

1.3 Nivelurile managementului

Întreprinderile mari și corporațiile au adesea trei niveluri primare de management organizate într-
o structură ierarhică. Este posibil să fi auzit termeni care se referă la aceste niveluri diferite de
management, cum ar fi „middle management” sau „senior management”.

a) Management de nivel scăzut (Low-level management)

Managerii de nivel scăzut includ roluri precum lideri de echipă de primă linie, maiștri, conducători
de secții și supraveghetori. Acest nivel de management, cel mai scăzut din cele trei straturi, este
responsabil de supravegherea muncii de zi cu zi a angajaților individuali sau a membrilor
personalului și de a le oferi direcție cu privire la munca lor.

Responsabilitățile conducerii la nivel scăzut includ adesea asigurarea calității muncii angajaților,
îndrumarea personalului în activitățile de zi cu zi și direcționarea problemelor angajaților prin

5
canalele adecvate. De asemenea, aceștia sunt responsabili pentru supravegherea zilnică și
planificarea carierei pentru echipa lor, precum și pentru a oferi feedback cu privire la performanța
angajaților lor.

b) Management mediu (Middle management)

Managerii intermediari, următorul strat din ierarhia managementului, sunt supravegheați de
conducerea superioară. Managementul mediu include cei care lucrează în rolurile de manager de
departament, manager regional și manager de sucursală. Managementul mediu este responsabil
pentru comunicarea obiectivelor strategice dezvoltate de conducerea superioară în linie către
managerii din prima linie.

Spre deosebire de conducerea superioară, managerii intermediari își petrec mai mult timp pe
funcții direcționale și organizaționale. Aceasta include definirea și discutarea politicilor importante
pentru un management inferior, oferirea de îndrumări către managementul de nivel inferior pentru
a obține performanțe mai bune și executarea planurilor organizaționale în direcția conducerii
superioare.

c) Managementul senior (Top-level / senior management)

Conducerea superioară, inclusiv directorul executiv, președintele, vicepreședintele și membrii
consiliului de administrație, se află la nivelul superior al acestei ierarhii de conducere. Conducerea
superioară trebuie să stabilească obiectivele generale și direcția unei organizații. Conducerea
superioară dezvoltă planuri strategice și politici la nivelul întregii companii și ia decizii cu privire
la direcția organizației la cel mai înalt nivel. De asemenea, aceștia joacă, de obicei, un rol esențial
în mobilizarea resurselor externe și sunt răspunzători față de acționarii companiei, precum și de
publicul larg pentru performanța companiei.

1.4 Principalele responsabilități ale unui manager

1.4.1 Stabilirea obiectivelor

6
Stabilirea și atingerea obiectivelor este principalul mod în care un manager realizează și menține
succesul. De asemenea, trebuie să le poată transmite personalului sau angajaților lor într-un mod
convingător. De exemplu, un manager de restaurant ar putea să spună că doresc să îmbunătățească
timpul de serviciu și să le reamintească angajaților că serviciul mai rapid crește veniturile și
sfaturile.
1.4.2 Organizarea
Managerii evaluează tipul de lucru, îl împart în sarcini realizabile și îl delegă efectiv personalului.
Organizația constă dintr-o serie de relații între personalul individual, precum și departamente sau
entități din cadrul organizației. Este responsabilitatea managerului să se asigure că aceste persoane
și entități lucrează împreună în armonie, ceea ce include motivarea membrilor personalului și a
departamentelor să rămână în sarcină. Un manager bun este priceput în construirea de relații
interpersonale între membrii echipei lor și poate depana atunci când membrii își confundă
provocările de întâlnire.
Organizația cere, de asemenea, unui manager să stabilească relații de autoritate între membrii
echipei lor. Maximizarea aranjamentelor organizaționale poate ajuta companiile să sporească
eficiența companiei pe piață, să reducă costurile afacerii și să îmbunătățească productivitatea.
1.4.3 Motivarea echipei
Pe lângă sarcinile de organizare și delegare, motivația include abilitățile de a gestiona diferite tipuri
de personalități într-o echipă. Un manager eficient trebuie să știe să formeze și să conducă echipe
de succes și să știe cum să-i galbenizeze pe membrii echipei în jurul unei cauze.
1.4.4 Elaborarea sistemelor de măsurare
Managerii trebuie să stabilească obiective sau indicatori cheie de performanță pe care îi urmărește
echipa și apoi să genereze modalități de a măsura dacă echipa lor este pe drumul cel bun pentru a
atinge aceste obiective. Deoarece poate fi o provocare să vină cu modalități măsurabile de a
înțelege performanța, managerii trebuie adesea să fie creativi și atenți. Cu toate acestea, la fel ca
celelalte funcții ale managementului, măsurarea este esențială pentru îmbunătățirea performanței
afacerii.
1.4.5 Dezvoltarea oamenilor
În afară de a-și conduce echipa către un obiectiv și de a-și măsura progresul pe parcurs, buni
manageri investesc în dezvoltarea personalului lor. Managerii pot, de exemplu, să colaboreze cu
echipa lor pentru a-i ajuta să-și stabilească obiective pentru a avansa în carieră.
Managerii trebuie să aibă abilități de conducere pentru a utiliza cu succes aceste cinci operațiuni.
Ei sunt responsabili pentru antrenarea membrilor echipei lor, ajutându-i să-și recunoască punctele
forte și punctele slabe și să-și îmbunătățească performanța. Managerii diferiți pot avea diferite
stiluri de conducere. Indiferent de stilul lor, managerii ar trebui să își dezvolte abilitățile de
conducere pentru a fi un supraveghetor eficient.

7
1.5 Stiluri de management
Analiștii care studiază managementul au identificat mai multe stiluri de leadership eficiente. Nu
există cel mai bun stil de management, iar unii oameni se vor simți mai potriviți personal pentru un
tip sau altul. De asemenea, puteți selecta elemente din diferite stiluri de management pentru a crea
cel mai bun arhetip pentru dvs. și compania dvs.

Aici, trecem în revistă pe scurt trei stiluri de management pozitive care pot ajuta orice manager să
devină un lider mai eficient.

I. Stil de management persuasiv

Un lider convingător petrece mult timp cu membrii echipei lor. Angajarea cu angajații îi permite
managerului convingător să dea dovadă de exemplu și să câștige buy-in-ul și respectarea de la
echipă, convingând mai degrabă decât instruind sau solicitând. Managerii influenți sunt conștienți de
munca pe care o fac membrii echipei lor în fiecare zi și sunt implicați în viața lor profesională.

II. Stil de management democratic

Un manager democratic invită echipa să fie direct implicată în luarea deciziilor. Liniile deschise de
comunicare între managerii democrați și angajați permit acestor tipuri de manageri să înțeleagă
abilitățile și avantajele pe care fiecare angajat le aduce la masă. Participarea deschisă și schimbul de
idei între diferite niveluri de angajați permit tuturor să contribuie la rezultatul unei decizii sau a unui
proiect.

Acest stil de management are mai mult succes atunci când managerii dezvoltă procese organizate și
simplificate de luare a deciziilor. În caz contrar, acceptarea intrărilor de la toată lumea poate face
procesul lent și dezorganizat.

III. Managementul laissez-faire

Managerul laissez-faire funcționează aproape mai mult ca un mentor decât un manager. Își
împuternicesc angajații să intensifice și să ia decizii. Acest lucru permite echipei să simtă că deține o
parte din fiecare proiect. Managerul își asumă un rol secundar, intervenind pentru a oferi sfaturi sau
pentru a readuce lucrurile pe cale când ceva nu merge bine. În caz contrar, ei stau deoparte,
permițându-le angajaților să înflorească creativ și să-și exercite propriul leadership.