Tiron Delia-Cătălina

Seria 2, grupa 4

REFERAT SOCIOLOGIA DEVIANȚEI

Un subiect dezbătut des la cursul de Sociologia Devinței precum și la Introducere în

sociologie care mi-a trezit un mare interes, este cel al mediului penitenciar și al efectului
de „resocializare” pe care îl are această instituție a închisorii asupra deținuților.

 Nu este surprinzător că închisorile au atras atât de multă atenție sociologică. Cartea „Aziluri,
Eseuri despre situația socială a pacienților psihiatrici și a altor deținuți” este una dintre cele
mai remarcabile cărți ale sociologului Erving Goffman. Prin această lucrare, Goffman
reușește să ofere o imagine largă a vieții oamenilor instituționalizați din instituțiile totale și
reușește, de asemenea, să descrie aspecte care, deși cunoscute de mulți dintre noi, sunt
subiecte foarte dificile de atins. Lumea prezentată sociologic în paginile cărții sale este o lume
a diferențelor între anumite categorii de oameni care se află în cadrul acestor instituții totale.
În cartea sa, Goffman își propune să aducă în prim plan mediul de viață, dar și relațiile sociale
care există în aceste instituții, reușind să creeze o imagine largă a acestor categorii de oameni.

Atât ca instituție în societate, cât și ca una cu propria sa lume socială, închisoarea ilustrează
multe dintre principalele preocupări ale disciplinei: putere, inegalitate, ordine, conflict și
socializare. Închisoarea este un simbol puternic al puterii statului de a pedepsi și a eșecului
său de a-și integra toți cetățenii în sistemul său de norme. Închisorile sunt în general populate
de persoane ale căror profiluri sociale sunt în contradicție cu normele sociale. Sunt medii
sociale ale căror practici au consecințe semnificative pentru cei reținuți în ele, pentru cei care
lucrează în ele și pentru societatea care le sancționează. Datorită rolului social al închisorii,
studiile asupra vieții sale interioare sunt întotdeauna mai mult decât un interes abstract.

Comunitatea penitenciară cu credințe si tehnici sale reafirmă tendințele comportamentale pe

care societatea vrea să o prevină. Nu ne putem aștepta să dărâmăm obiceiuri antisociale într-o
atmosferă distinct antisocială. Dacă funcția unei închisori este de a proteja societatea,
deținutul trebuie să afle în timpul detenției cum să trăiască în societate. Însă această tentativă
de resocializare dă de multe ori greș.

Odată ce ajunge la o astfel de instituție, deținutul este tratat în lumina defectelor sale și trece
printr-un proces de „anihilare a identității” care îi împiedică evoluția în continuare în lumea
exterioară. Prin cartea sa, sociologul Goffman a reușit să expună drama trăită de cei care sunt
Tiron Delia-Cătălina
Seria 2, grupa 4

instituționalizați, tensiunile care există în cadrul instituției și alte lucruri greu de imaginat
pentru cei care nu au experimentat o astfel de lume. Una dintre caracteristicile instituțiilor
totale identificate de Erving Goffman este „noua ordine” la care sunt supuse persoanele
instituționalizate. În cadrul organizației, „rutina externă” este înlocuită de un nou set de reguli
și activități formale care sunt supravegheate de autorități superioare. Astfel, fiecare mișcare a
unei persoane instituționalizate trebuie să respecte anumite reguli impuse de aceasta.
Inchisorile au, de asemenea, în comun „caracterul cuprinzător sau total” (Goffman, 1961, p.
4) manifestat prin interzicerea interacțiunilor sociale cu lumea exterioară și părăsirea
instituției. În plus, rolul major al instituțiilor este de a controla o anumită transformare socială,
la care sunt supuși acești oameni, precum: pregătirea pentru viață și reeducare pentru cei care
au încălcat normele sociale. Cei care controlează dezvoltarea transformării sunt personalul
instituției, sunt, de asemenea, deținătorii exclusivi ai puterii, pe care o exercită asupra celor
instituționalizați.

Identitatea individului, spune Goffman, este restricționată și adoptă, odată introdusă în

închisoare, identitatea colectivă. Dacă șederea deținutului în instituție este lungă, poate apărea
fenomenul pe care Goffman îl numește (eng : „disculturation”) „ceea ce îl face temporar
incapabil să gestioneze anumite caracteristici ale vieții de zi cu zi de afara, dacă și când se
întoarce la ea”. (Goffman, 1961, p. 13)

Oamenii au fost mereu interesați să vadă criminali pedepsiți pentru crimele lor. Știm cu toții
că, în trecut, oamenii se adunau în piața orașului pentru a vedea cum erau pedepsiți infractorii
(Evul Mediu). Dar acum toate aceste pedepse pentru oamenii răi s-au mutat în spatele
zidurilor închisorii. În zilele noastre, oamenii apelează la mass-media și la filme / cărți pentru
a-și alimenta curiozitatea cu privire la această instituție. Cei mai mulți dintre noi nu au
experimentat și nu vor experimenta niciodată toate atrocitățile unei astfel de instituții totale.
Dacă în lumea din afara zidurilor, unele lucruri, cum ar fi: pacea, patul moale, mâncarea ori
de câte ori persoana dorește, erau lucruri normale, în astfel de instituții, toate aceste lucruri
sunt doar privilegii. Este foarte dificil pentru o persoană care a avut o viață normală și
confortabilă înainte de a fi închisă într-o cameră în care întregul său univers este redus la patul
în care doarme și tot ce are este doar câteva haine pe care ajunge să le poarte în fiecare zi.
Probabil cel mai enervant gând care îmi vine în minte când mă gândesc la cei care ajung într-o
astfel de instituție este că acești oameni pierd o perioadă considerabilă de timp în viața lor.
Avem o singură viață și o singură șansă să o trăim. Închisoarea reușește să distrugă această
șansă, iar închisoarea ajunge să se considere ea însăși un eșec final și să creadă că nu va putea
Tiron Delia-Cătălina
Seria 2, grupa 4

niciodată să descopere timpul pierdut. În plus, deținuții sunt supuși unor condiții inumane. În
cadrul unei instituții totale, există schimbări profunde în comportament. O instituție totală
cum e cea a inchisorii, care oferă un nivel scăzut de libertate și mobilitate redusă poate avea
efecte opuse asupra societății. Depersonalizarea individului pentru perioade lungi de timp
poate să nu se potrivească într-o societate care promovează deschiderea față de ceilalți. Acest
tip de instituție poate fi considerat o oglindă socială care reflectă eșecul societății de a opera
cu adaptabilitatea umană.

BIBLIOGRAFIE:

1. Erving Goffman. Asylums : Essays on the Social Situation of Mental Patients and Other
Inmates.New York, Ny, Anchor, 1961.