GESTIONAREA

DEȘEURILOR
 CUPRINS

Capitolul I: Argument.................................................................................3
Capitolul II: Deşeurile – generalități.........................................................5
2.1. Denifiţia deşeurilor..........................................................................5
2.2. Clasificarea deşeurilor.....................................................................6
Capitolul III: Gestionarea deșeurilor..........................................................8
3.1. Date generale privind gestionarea deşeurilor..................................8
3.2. Colectarea şi transportul deşeurilor.................................................9
3.2.1. Moduri de colectare................................................................10
3.3. Prevenirea apariţiei deşeurilor.......................................................12
3.4. Reciclarea deşeurilor:....................................................................13
Capitolul IV: Studiu de caz - Impactul asupra mediului..........................15
Capitolul V: Concluzii..............................................................................18
BIBLIOGRAFIE......................................................................................20

2
 Capitolul I: Argument

Evoluţia generală a societăţii umane s-a realizat pe baza exploatării resurselor

naturale, iar exploatarea acestor resurse lasă în urmă tone de deșeuri anual.
Deşeurile reprezintă una dintre problemele cele mai presante în activitatea de protecţie
a mediului, respectiv în asigurarea unei dezvoltări sustenabile.
Deşeul este o parte dintr-o materie sau dintr-un material rezultat in urma unui proces
tehnologic de realizare a unui produs şi neutilizabil in cursul aceluiaşi proces. Dupa
provenienţa lor, deşeurile pot fi: industriale(provenite din prelucrarea resurselor prin diferite
tehnologii), menajere(provenite din activitaţi menajere), metabolice(provenite din procese
biologice, de exemplu, dejecţiile). In ecosistemele urbane rezulta zilnic cantitaţi imense de
deşeuri, care nu pun numai probleme de spaţiu pentru depozitare sau estetica, ci sunt şi o
sursa de poluare ameninţand sanatatea oamenilor. Toate deşeurile degradeaza mediul
inconjurator, contamineaza apele subterane(modul de depozitare face posibila infiltrarea apei
de ploaie, care antreneaza substanţe poluante şi germeni patogeni).
Pana se vor gasi soluţii de reducere a cantitaţii de deşeuri şi de reciclare a tuturor
acestora se utilizeaza, pentru inlaturarea lor, mai multe metode:
- Depozitarea deşeurilor pe terenuri sau ingroparea lor in afara oraşelor. Metoda este
ieftina, dar ineficienta din punct de vedere ecologic pentru ca deşeurile pot contamina apele
subterane, aparand astfel pericolul unor incendii şi explozii prin acumularea gazelor(prin
procesul de fermentare, in gunoiul cu un conţinut ridicat in materie organica, se produce
gazul metan). Pe plan mondial şi naţional se utilizeaza din ce in ce mai mult depozitarea
deşeurilor in gropi ecologice realizate in afara marilor oraşe.
Prin mijloace speciale se izoleaza stratul de gunoi de sol pentru a evita contaminarea
acestuia. De asemenea, gropile cu deşeuri se acopera cu pamant, ceea ce uşureaza şi
accelereaza activitatea descompunatorilor. Dupa un anumit numar de ani, gropile ecologice
devin terenuri apte de a fi transformate in parcuri, gadini, etc.

3
 - Arderea deşeurilor este o soluţie pentru inlaturarea definitiva a acestora. Prin ardere,
crematoriile de gunoi işi produc energia necesara funcţionarii, ceea ce reduce mult costul 
operaţiunii. O problema greu de rezolvat este depozitarea deşeurilor inainte de a fi arse.
- Transformarea deşeurilor biodegradabile in compost, care poate fi folosit ca
ingraşamant agricol(crescand fertilitatea solului).
Deşeurile menajere sunt reziduurile solide colectate de la locuinţele populaţiei,
constituite in general din hartie, plastic, material textil, ceramica, sticla, ambalaje, baterii,
anvelope, uleiuri şi, nu in ultimul rand, resturi alimentare. Depozitarea deşeurilor menajere
este recunoscuta ca generatoare de impact şi risc pentru mediu şi sanatatea publica.
Mentionam, in acest sens, modificari de peisaj şi disconfort vizual, poluarea aerului cu
mirosuri neplacute, poluarea apelor de suprafaţa, modificari ale fertilitaţii solului. Aşa cum s-
a menţionat mai sus, majoritatea acestor deşeuri nu sunt biodegradabile, din cauza faptului ca
prin varietatea substanţelor organice şi anorganice conţinute, procesul degradarii aerobe şi
anaerobe de catre microorganisme este dificil de realizat. Sa urmarim, de exemplu, felul in
care deşeurile pot disparea, in mod natural, din natura prin degradare completa:
- recipientele din metal (cutii de conserve, canistre de combustibil) se degradeaza in
aproximativ 150-300 de ani;
- recipientele din aluminiu (doze de bere sau sucuri) dispar in 300-400 de ani;
- plasticul (sticlele de suc, ambalaje) nu se degradeaza, eventual se rupe in bucaţi mici
care sunt ingerate de animale;
- obiectele din sticla nu se dezintegreaza niciodata, ele sufera doar un proces de
faramiţare, deci nu sunt integrate niciodata in circuitul materiei in natura.
Reciclarea deşeurilor. Avantaje ecologice şi economice
Reciclarea consta in recuperarea şi prelucrarea unor materiale deja folosite pentru a
face posibila refolosirea lor. Ţinand seama de caracterul limitat al resurselor naturale,
reciclarea deşeurilor prezinta avantaje ecologice(inlatura poluarea mediului) şi
economice(economisirea de materii prime şi energie). Dezvoltarea economica a unei ţari nu
se poate separa de grija pentru un mediu sanatos. Deşeurile care se valorifica in cea mai mare
masura sau integral sunt: metalele feroase, neferoase şi preţioase, deşeurile chimice(deşeurile
din cauciuc), deşeurile din hartie, textile, sticla. De exemplu, prin reintroducerea in procesul
de fabricare a cioburilor de sticla se pot obţine:20% reduceri ale consumului de energie, 10%
reduceri de combustibil, 50% reduceri de costuri la materiile prime din care se fabrica
sticla(nisip de cuart, piatra de var, carbonat de sodiu si alte materiale auxiliare). Pentru
recuperarea deşeurilor in vederea reciclarii este necesara participarea intregii populatii. In

4
scurta vreme, printr-un proces de educaţie ecologica, se vor recupera in Romania anual: 200
000 t de hartie; 100 000 t metal; 40 000 t sticla; 100 t de masa plastica; 20 000 t textile şi se
vor produce 1-1,5 000 000 t compost.

Capitolul II: Deşeurile – generalități

2.1. Denifiţia deşeurilor

Deşeurile sunt substanţe rezultate în urma unor procese biologice sau tehnologice,
care nu mai pot fi folosite ca atare, pe care deţinătorul le înlătură, are intenţia sau obligaţia de
a le înlătura, dintre care unele sunt refolosibile. De regulă, deşeurile reprezintă ultima etapă
din ciclul de viaţă al unui produs. Ciclul de viaţă al produsului reprezintă perioada cuprinsă
între data de fabricaţie a produsului şi data la care acesta devine deşeu.
Una dintre cele mai acute probleme legate de protecţia mediului este reprezentată de
generarea deşeurilor în cantităţi mari şi gestiunea necorespunzătoare a acestora. Dezvoltarea
economică din ultimii ani, creşterea producţiei şi a consumului, dar şi existenţa tehnologiilor
şi a instalaţiilor deja învechite din industrie, care consumă energie şi materiale în exces, au
condus, anual, la generarea de cantităţi mari de deşeuri. Gestionarea necorespunzătoare a
deşeurilor conduce la numeroase cazuri de contaminare a solului şi a apelor subterane şi de
suprafaţă, ameninţând totodată şi sănătatea populaţiei.
Conform legislaţiei în vigoare şi a experienţei europene în domeniu, deşeurile pot fi
reutilizate de către agentul economic generator, pot fi tratate şi reciclate sau transferate către
o staţie de tratare (pentru reducerea gradului lor de periculozitate) sau către un incinerator
(pentru reducerea volumului). Deşeurile nerecuperabile sunt, de obicei, depozitate, dar numai
ca ultimă opţiune de eliminare. Fiecare etapă din gestiunea deşeurilor poate prezenta un
potenţial risc pentru mediu, deoarece diferitele metode de gestionare implică eliberarea
poluanţilor în mediu. Agricultura, mineritul, industria şi activităţile gospodăreşti sunt surse
importante de generare a deşeurilor, atât din punct de vedere cantitativ, cât şi din punct de
vedere al impactului asupra mediului.

5
 Conform politicilor actuale de dezvoltare durabilă se impune necesitatea stabilirii
unor indicatori de mediu, care să reflecte tendinţele stării mediului şi să monitorizeze
progresele făcute în domeniul respectiv.
Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor realizează rapoarte anuale privind
gestiunea deşeurilor în România. Această activitate are la bază atât Legea Mediului, cât şi a
reglementărilor specifice din domeniul deşeurilor:
- Ordonanţa de Urgenţă 78/2000 privind regimul deşeurilor,
- Legea 426/2001 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă 78/2000 privind regimul
deşeurilor,
- Hotărârea de Guvern 856/2002 privind evidenţa gestiunii deşeurilor şi aprobarea
Liste cuprinzând deşeurile, inclusiv deşeurile periculoase.
Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor organizează, împreună cu agenţiile
judeţene de protecţie a mediului, anchete anuale pe bază de chestionare, la care răspund atât
generatorii de deşeuri industriale, cât şi gestionarii de deşeuri urbane şi industriale.
Anual se elaborează rapoarte privind gestionarea deşeurilor la nivel judeţean, regional
sau naţional, atât pentru necesităţile interne de raportare, cât şi în vederea elaborării
raportărilor pentru EUROSTAT, responsabilul european cu statistica deşeurilor.

2.2. Clasificarea deşeurilor

După provenienţă, se pot deosebi următoarele tipuri de deşeuri:

Deşeuri municipale şi asimilabile, care sunt deşeuri generate în mediul urban şi
rural.

6
 Ele sunt grupate în:
Deşeuri menajere, provenite din activitatea casnică, magazine, hoteluri, restaurante,
instituţii publice.
Deşeuri stradale, specifice fluxurilor stradale (hârtii, mase plastice, frunze, praf).
Deşeuri din construcţii şi demolări, provenite din activitatea de construcţii şi
modernizarea şi întreţinerea străzilor.
Nămol orăşenesc, rezultat din staţiile de tratare a apelor uzate şi menajere.

B. Deşeuri sanitare, provenite din spitale, dispensare şi cabinete medicale.

C. Deşeuri de producţie, rezultate din procesele tehnologice industriale sau agricole.

Deşeuri industriale stocabile, pe care normele europene le clasifică în:
Clasa 1 Deşeuri industriale periculoase, dar netoxice, de exemplu azbest.
Clasa 2 Deşeuri industriale nepericuloase şi netoxice.
Clasa 3 Deşeuri inerte, de exemplu cele provenite din construcţii.
Clasa 4 Deşeuri toxice, de exemplu cele medicale, radioactive.
Clasa 5 Deşeuri industriale produse în cantităţi foarte mari, de exemplu cenuşile
produse de termocentralele care funcţionează pe cărbune.

7
 Deşeuri agro-zootehnice, provenite din agricultură şi, în special, din zootehnie.
Deşeuri speciale, categorie în care intră explozibilii şi substanţele radioactive.

Capitolul III: Gestionarea deșeurilor

3.1. Date generale privind gestionarea deşeurilor

Gestionarea deşeurilor, cunoscută şi ca managementul deşeurilor, se referă la

colectarea, transportul, tratarea, reciclarea şi depozitarea deşeurilor. De obicei, termenul se
referă la materialele rezultate din activitaţi umane şi la reducerea efectului lor asupra sănătaţii
oamenilor, a mediului sau aspectului unui habitat.
Gestionarea deşeurilor are ca scop şi economisirea unor resurse naturale prin
refolosirea părţilor recuperabile. Deşeurile gestionate pot fi atât solide, cât şi lichide sau
gazoase, precum şi cu diverse proprietăţi (de exemplu radioactive), necesitând metode de
tratare specifice.
De-a lungul timpului, pentru a proteja sănătatea populaţiei, s-au introdus diferite
sisteme de gestionare a deşeurilor. În anii ’70–’80 ai secolului trecut, principalul obiectiv al
acestor sisteme a fost controlarea emisiilor atmosferice şi a deversărilor în apele de suprafaţă
şi freatice. În ultimii ani, accentul s-a pus din ce în ce mai mult pe valorificarea deşeurilor ca
resurse.
Principiile generale ale gestionării deşeurilor sunt concentrate în aşa-numita „ierarhie
a gestionării deşeurilor”. Principalele priorităţi sunt prevenirea producţiei de deşeuri şi
reducerea nocivităţii lor. Când nu se poate realiza nici una nici alta, deşeurile trebuie
reutilizate, reciclate sau folosite ca sursă de energie (prin incinerare). În ultimă instanţă,
deşeurile trebuie eliminate în condiţii de siguranţă.

Opţiunea
Prevenire cu prioritatea
Pregătire cea mai mare
reutilizare

Reciclare
Alte operaţiuni 8
de valorificare Opţiunea
cu prioritatea
Eliminare cea mai mica
 Fig. 1. Ierarhia opţiunilor de gestionare a deşeurilor
Ierarhia deşeurilor aşa cum este prezentată în cadrul Directivei Cadru 2008/98/CE
privind deşeurile, se aplică în calitate de ordine a priorităţilor, în cadrul legislaţiei şi a
politicilor în materie de prevenire a gestionării deşeurilor în următoarea ordine descrescătoare
a priorităţilor:

3.2. Colectarea şi transportul deşeurilor

Precolectarea deşeurilor se referă la adunarea lor în diferite

recipiente: coşuri de gunoi, pubele (pentru deşeurile menajere) şi
containere (pentru deşeurile stradale şi cele produse de agenţii
economici). Pentru a permite reciclarea, colectarea deşeurilor care conţin
materiale refolosibile se face separat în recipiente de culori diferite.
Culorile recipientelor disponibile sunt: galbenă, roşie, verde, albastră,
maro şi negru antracit. Culorile recomandate pentru recipientele
destinate diferitelor tipuri de deşeuri sunt:
roşu (portocaliu) - materiale plastice, galben - metale, verde - biodegradabile, albastru
- hârtie, carton şi sticlă, maro - electrice şi electronice, negru - nereciclabile, însă acestea nu
sunt respectate întotdeauna. Pe recipente există etichete care precizează exact ce fel de
deşeuri se pot pune în recipientul respectiv.
Colectarea deşeurilor reciclabile: sticlă, hârtie, plastic, doze metalice, deşeuri
voluminoase se realizează în containere care , în general sunt:
- din metal sau plastic, cu volume ce diferă funcţie de deşeurile colectate;
- sunt amplasate în zone aglomerate pentru a deservi o populaţie cât mai numeroasă;
- sunt inscripţionate pentru categoriile de deşeuri care se colectează;
- au orificii de anumite forme care să nu permită introducerea altor tipuri de deşeuri;
- pot fi căptuşite cu cauciuc impotriva zgomotului (cele pentru sticlă, doze metalice );
- pot avea mai multe compartimente pentru a colecta mai multe tipuri de deşeuri.
Exemple de recipiente pentru precolectare selectivă

9 Containere
Coșuri de gunoi Containere
Pubele
Pentru precolectarea deşeurilor stradale, comerciale şi industriale se folosesc
containere tipizate de 1,1 m3, 4 m3 sau mai mari. Containerele de 1,1 m3 pot fi din tablă
zincată sau din plastic. Pentru deşeuri în cantităţi mai mari sau pentru deşeuri industriale şi
din construcţii se folosesc containere de construcţie metalică, de tip cupă de 4 m3 sau mai
mari de tip Abroll.

Container de 1,1 m3

Colectarea propriu-zisă a deşeurilor din aceste

containere se face de către servicii specializate. Aceste
servicii dispun de utilaje speciale pentru colectări. Colectarea deşeurilor din pubele şi
recipiente de până la 1100 l se face cu autogunoiere, care sunt echipate cu sisteme de
basculare a pubelelor şi containerelor şi cu instalaţie de compactare. Deşeurile colectate în
cupe de 4 m3 sunt transportate cu tot cu containerul de către autospeciale prevăzute cu
instalaţie de ridicat, iar containerele de tip Abroll sunt tractate, ele deplasându-se pe rolele
proprii.

3.2.1. Moduri de colectare

Colectarea în amestec
Colectarea în amestec este cea mai simplă metodă de colectare. Totodată, acest mod
de colectare limitează posibilităţile ulterioare de reciclare şi tratare a deşeurilor. Colectarea în
amestec a deşeurilor nu implică nici un efort din partea generatorului de deşeuri, în ceea ce
priveste selectarea pe tipuri de deşeuri.
Pentru sortarea materialelor reciclabile din deşeuri colectate în amestec este nevoie de
o instalaţie de sortare mecanică. În această instalaţie vor fi sortate, în diferite etape,
elementele componente ale deşeurilor, cu utilaje corespunzatoare sau manual.
Avantaje:
- este foarte simplă;
- nu necesită efort din partea celui care le generează;

10
 Dezavantaje:
- frecvenţă mare a ridicării deşeurilor din motive de igienă;
- separarea deşeurilor necesită o sortare mecanică sau manuală;
- calitatea deşeurilor sortate este inferioară, ca urmare a umezelii şi contaminării cu
diferite alte deşeuri, ceea ce le face mai greu de procesat şi limitează posibilităţile ulterioare
de prelucrare a deşeurilor.

Colectarea selectivă
În cazul colectării selective a materialelor reciclabile şi a deşeurilor în amestec,
intervalele de colectare trebuie să corespundă sistemului de colectare utilizat. Perioadele
dintre colectările succesive ale deşeurilor în amestec pot fi scurtate având în vedere condiţiile
de igienă, pe baza reducerii cantităţilor de deşeuri prin preluarea în paralel a materialelor
reciclabile. În cazul materialelor reciclabile uscate, precum sticla şi hârtia, frecvenţa colectării
este determinată doar de dimensiunile pubelelor. Pubelele cu deşeurile biodegradabile
colectate separat vor fi golite, pe considerente de igienă, cel putin o dată pe săptămână.
Prin preluarea materialelor reciclabile se înţelege
colectarea elementelor componente din deşeuri din care
materialele pot fi recuperate. Obiectivul preluării acestor
materiale din deşeuri şi reintroducerea lor în procesele de
producţie ca materie primă secundară îl reprezintă
economisirea materiilor prime primare şi reducerea
cantităţilor de deşeuri eliminate. În acelaşi timp se pot
economisi cantităţi mari de energie.
Pentru a avea succes în astfel de campanii de colectare a deşeurilor, pentru început
acestea trebuie să fie fără taxe din partea populaţiei generatoare de deşeuri.
Procesul de colectare a deşeurilor cuprinde şi traseul acestora de la umplerea pubelei
la umplerea vehiculului de colectare şi la umplerea autovehiculelor de transport. În acest
context, un sistem de colectare se va baza pe combinaţia mijloacelor tehnice de lucru şi forţă
de muncă umană, în special:
procedura de colectare;
tipurile de pubele folosite;
autovehiculele folosite;
personalul.

11
 Într-o zonă cu diferite tipuri de construcţii şi o serie de întreprinderi mai mari şi
instituţii,
colectarea nu poate fi facută cu ajutorul unui singur sistem corespunzător condiţiilor
din spaţiu,
vor trebui utilizate şi diferite tipuri de sisteme de colectare.
Proceduri de colectare
Există trei feluri de proceduri de colectare:
• procedura de colectare prin golirea pubelei;
• procedura de colectare prin schimbarea pubelei;
• procedura de colectare în saci de unică folosinţă.
La acestea se adaugă colectarea fără un sistem anume, care se utilizează în transportul
deşeurilor voluminoase. Pentru fiecare proces de colectare în parte există sisteme de
recipiente şi utilaje speciale, cu sisteme de încarcare corespunzătoare.

3.3. Prevenirea apariţiei deşeurilor

Prevenirea producţiei de deşeuri este o prioritate de vârf în ierarhia gestionării lor, dar
rezultatele în acest sens nu au fost tocmai satisfăcătoare până acum. Există o mare
discrepanţă între obiectivul politic al prevenirii, exprimat în diferite directive ale UE şi
realitatea creşterii permanente a generării de deşeuri. Cantităţile de deşeuri cresc şi, potrivit
prognozelor, vor continua să crească iar odată cu ele va creşte şi impactul asupra mediului.
De regulă, creşterea activităţii economice înseamnă o sporire a generării de deşeuri, şi cum
creşterea economică este principalul scop al politicilor peste tot în Europa, adeseori sunt greu
de găsit instrumentele acceptabile din punct de vedere politic care să limiteze efectiv
producţia de deşeuri. Cu toate acestea, experienţa demonstrează că succesul activităţii de
prevenire presupune o diversitate de instrumente.
Obiectivele prevenirii deşeurilor sunt:
reducerea emisiilor;
reducerea conţinutului de substanţe periculoase în fluxurile de materiale
creşterea eficienţei utilizării resurselor.

Prin urmare, prevenirea trebuie aplicată prioritar fluxurilor de deşeuri cu volum mare,
deşeurilor periculoase şi deşeurilor care conţin substanţe periculoase.

12
 Ciclul de viaţă al produselor este adesea lung şi complicat, de la obţinerea resurselor
naturale, la design, fabricare, asamblare, distribuţie, vânzare, utilizare şi eliminare ca deşeuri.
De asemenea, sunt impli-caţi diferiţi actori din proiectare, industrie, marketing, retail,
consumatori. IPP încearcă stimularea fiecărei etape din cadrul vieţii produsului pentru
îmbunătăţirea performanţei de mediu.
Deoarece există atât de multe produse şi actori implicaţi, nu există o singură măsură
care să acopere totul. Astfel, este folosit un număr mare de instrumente (voluntare sau
obligatorii) pentru atingerea obiec-tivelor. Acestea includ instrumente economice,
interzicerea anumitor substanţe, angajamente voluntare, etichetare ecologică şi principii de
proiectare a produselor.
La nivel de întreprindere, se pot lua măsuri în sfera extracţiei şi prelucrării de materii
prime, precum şi în cea a proiectării şi fabricării adecvate ale produselor. Programele de
introducere a unor tehnologii mai curate s-au dovedit utile pentru reducerea producţiei de
deşeuri în industrie.
Reducerea cantităţii de deşeuri casnice este însă o sarcină mult mai complicată,
deoarece presupune diminuarea consumului, în general, precum şi schimbarea tiparelor de
consum, care, la rândul său, impune efectuarea unor schimbări ale obiceiurilor şi stilului de
viaţă al oamenilor.
În prezent, la nivel naţional au fost iniţiate programe ce se înscriu în direcţia prevenirii
sau reducerii generării deşeurilor.

3.4. Reciclarea deşeurilor:

Operaţii de valorificare prin care materialele

sunt transformate în produse, materii prime sau
substanţe, fiind folosite în acelaşi scop pentru care au
fost concepute sau în alt scop. Aceasta include
reprocesarea materialelor organice, dar nu include
valorificarea energetică şi conversia în vederea
folosirii materialelor drept combustibil sau pentru
operaţiunile de umplere.
De la începutul anilor ’90 până în prezent, s-au
elaborat numeroase directive ale UE şi politici naţionale prin care se fixau obiectivele de

13
atins pentru reciclare şi recuperare şi se limita cantitatea de deşeuri care se putea trimite la
depozitele de deşeuri. În prezent, aceste măsuri încep să dea rezultate.
Reciclarea este metoda ce vizează doua aspecte importante: eficienţa folosirii
resurselor şi impactul asupra mediului. Deşeurile nu mai reprezintă, în societatea de astăzi,
acel rău inevitabil, ci o sursa importantă de resurse secundare, tocmai de aceea se
promovează din ce în ce mai mult reciclarea şi avantajele în ceea ce priveşte utilizarea
durabilă a resurselor, de asemenea, deşeurile reprezintă o sursă regenerabilă de energie.
Reciclarea materială presupune înlocuirea resurselor primare cu folosirea materialelor din
deşeuri, dar reciclarea propriu-zisă presupune o serie de activităţi anterioare: colectarea,
transportul deşeurilor, prelucrarea intermediara care implică sortare, mărunţire sau
compactare etc.

Capitolul IV: Studiu de caz - Impactul asupra mediului

14
 Extracţia de materii prime şi nivelul redus de prelucrare sunt asociate cu mari presiuni
asupra mediului de la contaminarea aerului, solului şi apei până la distrugerea peisajului şi
constituie o ameninţare la adresa biodiversităţii.
În prezent, politicile de mediu se bazează din ce în ce mai mult pe abordarea la nivelul
ciclului integral de viaţă, care urmăreşte şi ia în calcul impacturile negative ale utilizării
materialelor şi energiei de-a lungul întregii vieţi a produselor (de unde şi denumirea de
abordare „de la naştere la groapă”).
Strategia tematică a UE privind utilizarea durabilă a resurselor naturale este o bună
ilustrare a modului în care, luând în considerare tot ciclul de viaţă al unui produs, se evită
mutarea impacturilor de la o etapă la alta a vieţii produsului şi dintr-un loc în altul sau dintr-
un mediu în altul. Impactul asupra mediului este luat în considerare de-a lungul întregului
ciclu de viată al produselor şi serviciilor, pentru a evita sau a minimiza deplasarea sarcinii de
mediu între diferitele faze ale ciclului de viaţă şi de la o faza la alta.
Ciclul de viaţă al produselor, de la extracţia resurselor la producţie şi consum, până la
eliminarea deşeurilor este reprezentat în figura de mai jos (Fig.2.).

Fig. 2. Ciclul de viaţă de la extracţie la producţie, consum şi deşeuri

(Sursa: AEM, CTE pentru consum şi producţie durabile )
Deşeurile generează numeroase impacturi asupra mediului, inclusiv poluarea aerului,
a apelor de suprafaţă şi a apei freatice.

15
 Depozitele de deşeuri se numără printre obiectivele recunoscute ca generatoare de
impact şi risc pentru mediu şi sănătatea publică. Principalele forme de impact şi risc
determinate de depozitele de deşeuri orăşeneşti şi industriale, în ordinea în care sunt
percepute de populaţie, sunt:
modificări de peisaj şi disconfort vizual;
poluarea aerului;
poluarea apelor de suprafaţă;
modificări ale fertilităţii solurilor şi ale compoziţiei biocenozelor pe terenurile
învecinate.
Scoaterea din circuitul natural sau economic a terenurilor pentru depozitele de deşeuri
este un proces ce poate fi considerat temporar, dar care în termenii conceptului de “dezvoltare
durabilă”, se întinde pe durata a cel puţin două generaţii, dacă se însumează perioadele de
amenajare (1-3 ani), exploatare (15-30 ani), închidere şi postmonitorizare (30 ani după
închidere).
Un aspect negativ este acela că multe materiale reciclabile şi utile sunt depozitate
împreună cu cele nereciclabile; fiind amestecate şi contaminate din punct de vedere chimic şi
biologic, recuperarea fiind dificilă.
Până în anii ’70, gestionarea deşeurilor era bazată pe depozitare. Cu timpul au început
să fie propuse, analizate şi adoptate diferite strategii care aveau în vedere obţinerea
beneficiilor economice. Ceva mai târziu, problema impactului deşeurilor asupra mediului
devine pregnantă, atenţia factorilor politici şi a multor studii de specialitate îndreptându-se
spre evaluarea impactului de mediu a diferitelor strategii de gestionare a deşeurilor şi analiza
costurilor economice ale acestora în raport cu beneficiile de mediu.
Analiza ciclului de viaţă (LCA), ca metodă de evaluare, a câştigat importanţă în ceea
ce priveşte şi opţiunile de gestionare a deşeurilor, mai ales în compararea mai multor
parametri din diferitele opţiuni de tratament şi fluxul de produse, şi a devenit principalul
instrument de suport decizional al factorilor politici la toate nivelurile, fiind aşadar un
instrument de evaluare de mediu puternic şi permite aprecierea beneficiilor de mediu ale
fiecărei metode de tratare a deşeurilor şi identificarea punctelor slabe ale acestora, care
trebuiesc îmbunătăţite. LCA cuprinde patru etape majore: scopul şi definirea domeniului de
aplicare, inventarierea ciclului de viaţă şi impactul preconizat, analiza şi interpretarea
rezultatelor.
Producţia şi utilizarea resurselor variază semnificativ de la o ţară la alta. Conform
statisticilor Agenţiei Europene de Mediu, se consideră următoarele sectoare economice, în

16
ceea ce priveşte impactul asupra mediului: furnizarea energiei electrice, apa, gaze, serviciile
de transport şi agricultură, însă şi mineritul, construcţiile precum şi diferitele activităţi
industriale au un impact semnificativ asupra mediului.

Capitolul V: Concluzii

17
 Complexitatea in continua crestere a problemelor si standardelor in domeniul
gestionarii deseurilor conduc la cresterea cerintelor privind instalatiile de reciclare, tratare
si/sau eliminare. In multe cazuri, aceasta presupune facilitati de reciclare, tratare si/sau
eliminare a deseurilor mai mari si mai complexe, ceea ce implica cooperarea a mai multor
unitati regionale privind stabilirea si operarea acestor facilitati.
In prezent, avand in vedere noile evolutii, obiective si directii in gestionarea
deseurilor, trebuie luate in considerare noi tehnologii. Optiunile tehnologice care ar conduce
la atingerea obiectivelor si tintelor trebuie sa fie fezabile pentru caracteristicile Romaniei si
regiunii, sa nu fie prea complexe pentru a fi usor de implementat.
Pentru indeplinirea obiectivelor strategiei sunt necesare: instrumente de reglementare,
instrumente economice, instrumente statistice, alte instrumente.
Pentru indeplinirea obiectivelor naţionale si europene in domeniul gestionarii
deseurilor este necesara implicarea, practic, a intregii societaţi, reprezentata prin: autoritaţi
publice centrale si locale, generatori de deseuri, asociaţii profesionale si institute de cercetare,
societate civila.
Pe baza obiectivelor si tintelor aplicate situatiei existente in zona studiata (in special
in ceea ce priveste posibilitatile si capacitatile existente si potentialul acestora de dezvoltare)
trebuie create alternative.
Scopul noului sistem de management (managementul integrat) este „mentinerea
viabilitatii si functionarii eficiente pe termen nedefinit a complexelor socio - ecologice
dinamice sau a conditiilor de co-dezvoltare, respective de dezvoltare durabila/sustenabila” 1.
Este important a se retine ca se poate vorbi de dezvoltare durabila numai atunci cand
se asigura conditiile de adaptare reciproca a ciclurilor de dezvoltare a capitalului natural si
constructia socio-economica.
Practicile de pana acum ale managementului conventional, care in principal au fost
sectoriale si reductioniste, asigura o gama larga de mijloace aplicabile managementului
holist.
In esenta, managementul integrat al deseurilor trebuie proiectat in coordonatele
dezvoltarii sustenabile a oricarui complex socio-ecologic:
- mentinerea diversitatii structurale si functionale a componentelor capitalului natural;
- normarea emisiilor gazoase, lichide sau solide a deseurilor sistemului socio-
economic in functie de capacitatea de suport a componentelor capitalului natural;
- norme etice si morale privind accesul si utilizarea resurselor si serviciilor produse de
catre componentele capitalului natural, in vederea atingerii standardului de viata dorit.

18
 Pentru planificarea, proiectarea si operarea activitatilor de colectare, procesare si
eliminare a deseurilor sunt necesare o cantitate mare de date si informatii. Datorita diversitatii
acestora, este dificil de proiectat un sistem unic de management integrat al deseurilor, sistem
care sa fie capabil sa satisfaca toate nevoile de gestionare a deseurilor. Plecand de la acest
principiu, lucrarea prezinta o serie de criterii ce pot fi folosite in evaluarea multicriteriala a
unor alternative de gestionare propuse intr-un sistem integrat.
Pentru a atinge obiectivele ambiţioase privind reciclarea si reducerea cantitaţilor de
deseuri destinate depozitarii, conform legislaţiei comunitare si avand in vedere experienţa
statelor membre ale Uniunii, se pot concluziona urmatoarele:
 nu exista niciun sistem universal valabil, deci planificarea trebuie facuta cu grija si
cu atenţie la detaliile si caracteristicile fiecarei zone. Acest lucru, presupune la randul lui o
analiza a situaţiei iniţiale: cantitaţi de deseuri generate, compoziţia deseurilor, distribuţia si
atitudinea populaţiei, infrastructura existenta.
 primarie a unei localitaţi mici nu-si poate permite instalaţiile de tratare, colectare
selectiva si sistemele de transport necesare, deci primariile trebuie sa coopereze pentru a
utiliza in comun o serie de instalaţii si dotari, infiinţand asociaţii in care costurile sunt
imparţite.
 implicarea activa a populaţiei si separarea corecta in gospodarie a fracţiilor de
deseuri reciclabile reprezinta elemente esenţiale pentru obţinerea cantitaţii si calitaţii
materialelor reciclate. Deci, campanii permanente de constientizare si informare a populaţiei
sunt un ingredient important in atingerea acestor ţinte.
 modalitate foarte eficienta de a implica populaţia si celelalte surse de generare a
deseurilor menajere este stabilirea de modalitaţi de aplicare a principiului „poluatorul
plateste”: cu cat poluezi mai mult (in acest caz prin generarea de deseuri), cu atat vei plati
mai mult. In acest sens sistemul de taxare ar trebui sa aplice acest principiu si populaţia si
ceilalţi generatori de deseuri ar trebui informaţi in permanenţa si cu claritate cu privire la
acest lucru.

BIBLIOGRAFIE

19
1. Berca Mihai – Ecologie generală şi aplicată. Editura Ceres Bucureşti, 2000.

2. Duţu Mircea – Dreptul mediului, vol. II. Editura Economică, 1998.

3. Negulescu M. şi colab. - Protecţia mediului înconjurător. Editura Tehnnica,

Bucureşti, 1995.

4. Raport anual – Starea factorilor de mediu în România, 2010: “Managementul

Deşeurilor”

5. Felicia Boar, Nicolae Baciu, Ciprian Bodea, Lenuța Ciupe: “Gestionarea

deșeurilor – strategia viitorului pentru conservarea resurselor naturale”, Cluj
Napoca, 2011

6. INCDPM - ICIM Bucuresti: “Studiu privind metodele si tehnicile de

gestionare a deseurilor ”

7. Internet

20