CURS - Recuperare socio-profesională

ADAPTAREA PROGRAMULUI DE RECUPERARE MEDICALĂ LA

EVOLUŢIA PACIENTULUI

Serviciile de recuperare medicală pentru copii

Principalele obiective vizate prin oferirea de servicii de recuperare medicală pentru copii,
sunt:
• Înţelegerea fenomenelor de creştere normală şi dezvoltare fizică armonioasă;
• Formarea deprinderilor de cunoaştere a disfuncţiilor globale şi segmentare ale
corpului copiilor;
• Formarea deprinderilor de asistență kinetică, profilactica şi de recuperare în
afecţiunile specifice copiilor.

Bazale generale ale mişcării, conform taxonomiei lui Harow, sunt impartte pe 6 nivele în
domeniul psiho-motricitatii (mişcare umană voluntară observabilă care ţine de domeniul învăţării):
■ Mişcările reflexe: reflexe medulare, intersegmentare, suprasegmentare;
■ Mişcările fundamentale - engrame şi scheme motorii înnăscute: mişcări de locomoţie, de
prehensiune sau manipulare, mişcări de dexteritate (primele semne la 6-7 ani);
■ Aptitudinile perceptive: discriminarea kinestezica (lateralitate, simetrie), discriminarea vizuală,
memorie vizuală, persistenta perceptivă, discriminarea auditivă, tactilă, coordonare ochi - picior;.
■ Calităţile fizice = stare de fitness: viteză, îndemânare, rezistență, forţă, elasticitate, agilitate, supleţe,
timp de reacţie, schimbare de direcţie, rezistenta musculară şi vasculo-cardiaca;
■ Mişcarea de dexteritate: iniţial, intermediar, avansat, foarte avansat;
■ Comunicarea nonverbala: expresia feţei, gesturi, poziţia corpului, formele şi
posturile de mers, estetică, etc.

Bazele mişcării sunt: actul motric, gestul motric, acţiunea, activitatea, motricitatea,
mişcarea.
Cele mai frecvente tulburări şi disfuncţii în formarea, dezvoltarea şi creşterea copilului sunt:
a. Tulburări ale osteogenezei: rahitismul carenţial în perioada de creştere,
- acondroplazia - închiderea precoce a cartilajelor de creştere. Kinetoterapie: se indică
program de exerciţii active înainte de consolidarea cartilajelor de creştere.
- artogripoza - boala redorilor congenitale, există redori articulare multiple, bilaterale,
mai mult sau mai puţin simetrice. Apar leziuni la nivel osos, muscular, atitudini vicioase, redoare
articulara (nu aponevrotica ci prin insuficienta cavităţii articulare). Există forme complete şi
incomplete. Kinetoterapie: se indica tehnici FNP pentru păstrarea
tonusului muscular funcţional, hidrokinetoterapie şi înot.
- luxaţia congenitală de umăr, să nu se confunde cu paralizia obstetricală de plex brahial
sau cu luxaţia umărului. Este de regulă posterioară. Omoplatul supraridicat se găseşte în al II-lea
sau al IV-lea spaţiu intercostal.
Kinetoterapie: stimulare reflexă Vojta; telescopări, stretching, exerciţii active în condiţii uşurate

b. Osteocondropatiile – tulburări care intră în cadrul distrofiilor osoase din perioada de

creştere până în adolescenţă. Au ca manifestare anatomo-patologica decalcifierea osului şi
deformarea lui, rezultând afectări osteo-articulare. Etiopatogenia nu a fost bine precizată, fiind
vorba despre tulburări de tip distrofic, nu despre tulburări inflamatorii.
Semne ale bolii sunt: durere în repaus şi în mers, spasm muscular, limitarea rotaţiei coapsei.

Obiectivele kinetice generale pentru afecţiunile de mai sus se pot grupa astfel:
- Educarea şi reeducarea posturii
- Educarea şi refacerea schemei corporale, a lateralităţii, a orientării în spaţiu
1
- Cunosterea schemei corporale
- Dezvoltarea mişcărilor normale în ordinea apariţiei şi a importanţei
- Schimbarea şi anularea posturilor anormale, reorganizarea posturala corectă
- Învăţarea şi educarea deprinderii de a se relaxa
- Educarea balansării, echilibrări.
- Prevenirea formării diformităţilor la copii mici

c. Hidrocefalia – este un sindrom ce apare ca o consecinţă a multiplilor factori ce acţionează

prin mecanisme patogenice asupra copilului

d. Sechelaritate după encefalopatie infantilă – pierderea mobilităţii voluntare a unei jumătăţi

de corp, sau dezordini la nivelului întregului corp

e. leziunile de plex brahial

Organizarea sistemului de recuperare educaţională şi profesională pentru copiii cu

dizabilităţi

Vorbind despre eficiența unei acţiuni - inclusiv în domeniul educaţiei şi învăţământului -

trebuie să ne referim, fără îndoială, şi la raportul dintre rezultatele obţinute în final şi cheltuielile
implicate. Sub acest aspect, există părerea că educaţia specială a copiilor cu deficienţe în şcoli
separate ar fi mai costisitoare, comparativ cu educaţia specială a aceloraşi copii cuprinşi în forme
integrate învăţământului obişnuit. De exemplu, în prefaţa semnată de Anca Butuca, la lucrarea:
'Includerea celor excluşi: respectarea diversităţii în educatie', UNICEF, Bucureşti, 1999, se
vorbeşte despre necesitatea informării autorităţilor în legătură cu 'avantajele incluziunii, nu
numai datorită contribuţiei pozitive a acesteia asupra dezvoltării individuale şi comunităţii, ci şi
datorită costurilor scăzute ale practicilor incluzive, comparativ cu instituţiile segregate.

Alţi autori considera că ambele forme de educaţie specială - atât cea separată, în şcoli
speciale, cât şi cea integrată învăţământului obişnuit - necesită cheltuieli suplimentare,
comparativ cu cele pe care le presupune educaţia obişnuită a copiilor fără deficienţe.

De exemplu, referindu-se la programele de educaţie specială, în general, specialiștii

subliniză că aceste programe sunt foarte costisitoare, deoarece atrag cheltuieli suplimentare,
dar, din studii efectuate în diferite ţări, rezultă, totuşi, că avantajele economice ce decurg din
aceste programe vor înclina balanţa în favoarea lor.
Cu toate acestea, există dovezi contrare, în sensul că educaţia integrată şi/sau incluzivă este, în anumite
ţări şi în anumite situaţii, mai costisitoare decât şcolarizarea separată.

În strânsă legătură cu cheltuielile propriu-zise de şcolarizare, trebuie să amintim cheltuielile pentru

asigurarea unor resurse de tip servicii, dintre care în educaţia specială mai importante şi mai uzuale
sunt următoarele:
- servicii de monitorizare, examinare, diagnoză (a deficiențelor, a disabilităţilor, a nevoilor
etc.);
- servicii de asigurare a stării de sănătate;
- servicii de consiliere, orientare, reducerea stărilor conflictuale etc.;
- servicii de cazare, igienizare, 'organizare a vietii' şi alimentaţie;
- servicii de supraveghere;
- servicii de transport;
- servicii de socializare (inclusiv de asigurare a divertismentului);
- servicii complementare.

2
În continuarea celor referitoare la eficienţa educaţiei speciale (în cele două forme ale
sale) trebuie să subliniem şi faptul că nu pot fi stabilite anumite limite de gravitate a deficienței
mintale, până la care este accesibilă şi eficientă educaţia specială integrată, iar, sub această
limită, este eficientă şi se recomandă educaţia specială în instituţii separate.

Condiţiile care fac posibile asemenea reuşite:

- abordarea foarte de timpuriu a copiilor respectivi în programe personalizate de terapie
complexă, elaborate şi aplicate (sau urmărite îndeaproape) de specialişti psihopedagogi;
- antrenarea intensă şi îndrumarea permanentă de către aceşti specialişti a celor
implicaţi în aplicarea programelor individuale integrate, adică atât a educatorilor şi
învăţătorilor din grădiniţele şi şcolile primare obişnuite, în care sunt integraţi copiii respectivi,
cât şi a familiilor acestora, îndeosebi a mamelor;
- stimularea copiilor înşişi, pentru a participa activ la desfăşurarea programelor, pe cât
posibil conştient şi cu plăcere.

În practică şcolară, însă, până nu demult au existat, mai ales, situaţii inverse, când unii
copii cu deficienţe lejere, cu întârzieri temporare în dezvoltare şi cu dificultăţi de învăţare, uşor
de depăşit în sistem integrat, erau orientaţi, totuşi, cu prea mare uşurinţă spre instituţii separate
(şcoli speciale ajutătoare), acest fapt producându-se, adesea, şi datorită unor probleme sociale
majore, existente în familiile copiilor respectivi.
Odată ajunşi în şcolile speciale separate, ei nu progresează conform aşteptărilor.
Dimpotrivă, după o scurtă perioadă de rezultate mai bune la învăţătura - obţinute în contextul
unei subsolicitari (datorită curriculumului mult simplificat) şi a ritmurilor încetinite de lucru,
specifice copiilor cu deficienţe mintale reale - ei încep să manifeste preocupări colaterale şi apar
fenomene de indisciplina, inclusiv fuga de la şcoală şi vagabondaj, ajungând să îngroaşe
rândurile copiilor străzii.
De altfel, tot în stradă ajung şi copiii cu deficienţe reale, integraţi în învăţământul
obişnuit, dacă integrarea este formală, pur organizatorică, fără aplicarea unor programe
corectivformative eficiente şi fără un regim de viaţă şi de activitate, care să le trezească atât
sentimentul
siguranţei individuale, cât şi pe cel al propriilor îndatoriri.

Şcolile inclusive au influenţe pozitive nu numai asupra elevilor cu nevoi speciale (care le
frecventează), ci şi asupra tuturor celorlalţi elevi, deoarece :
- dobândesc sentimentul că suportă şi sunt suportaţi, că tolerează şi sunt toleraţi, că înţeleg şi
sunt înţeleşi;
- au sentimentul respectului reciproc;
- devin mai sensibili, empatici chiar;
- îşi sporesc abilităţile de comunicare şi de relaţionare, în general;
- îşi însuşesc o tehnică firească şi spontană a solicitării şi oferirii de ajutor, în mod reciproc;
- ajung, treptat, la obişnuinţa de a avea grijă unii de alţii, prin învăţare funcţională, mereu
ocazională într-o astfel de şcoală;
- devin şi sunt, în general, mai dezinvolţi, mai spontani, mai fireşti, stăpâni pe sine, uşor
orientabili, mai ei înşişi în orice situaţie din afara şcolii.

Aşadar, în concepţia autorilor citaţi, scoala incluziva depăşeşte, prin aspiraţiile sale,
dezideratul integrării copiilor cu nevoi speciale în sistemul educaţiei generale, de masă, autorii
respectivi militând, de fapt, pentru o şcoală comprehensiva, unică şi aptă să asigure tuturor celor
care trăiesc şi învaţă împreună, o educaţie complexă, în spirit moral, comunitar şi cetăţenesc. Dar
o astfel de şcoala nu se înfiinţează, pur şi simplu, printr-un ordin sau o ordonanţă (fie chiar şi de
urgenţă), ci se construieşte, de-a lungul anilor, prin efortul unor dascăli care şi-au înţeles şi îşi
respectă menirea.

3
Alături de instituţii de învăţământ, exista instituţiile spitaliceşti în care se asigură
spitalizarea copiilor cu:
- paralizii cerebrale cu expresie diversă de infirmitate motorie cerebrală: hemi-, para-,tetrapareza;
- malformaţii congenitale: picior strâmb, displazii de şold;
- sechele după traumatisme cranio - cerebrale( TCC) casnice, rutiere, etc;
- neuropatii senzitivo–motorii;
- paralizii periferice: paralizii de plex brahial, radiculopatii, secţiuni traumatice;
- neuropatii metabolice, de inclavare;
- boli neuromusculare: artrogripoza, distrofii musculare progresive, amiotrofii spinale tip I, II ,III;

Centrele pot dispune de toate posibilităţile terapeutice la un loc:

- Kinetoterapie
- Electroterapie
- Ergoterapie
- Psihologie-comunicare(grădiniţa)-socializare

Obiectivele strategice pot fi reprezentate de:

- Îmbunătăţirea managementului activităţii medicale şi de cercetare. “Copilul are dreptul de a se bucura
de cea mai bună stare de sănătate pe care o poate atinge şi de a beneficia de serviciile medicale şi de
recuperare necesare pentru asigurarea realizării efective a acestui drept.(Convenţia Drepturilor
Copilului adoptată în 20 noiembrie 1989 de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite).”
Supravegherea stării de sănătate a copiilor din România este reglementată prin
dispoziţiile titlului VIII - Asigurări sociale de sănătate din Legea nr.95/2006.
Conform prevederilor articolului 213 aliniat (1) litera a), sunt asiguraţi fără plată contribuţiei la Fondul
Naţional Unic de asigurări sociale de sănătate, “toţi copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii peste
18 ani până la vârsta de 26 ani, dacă sunt elevi, inclusiv absolvenţii de liceu, până la începerea
anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni) ucenici sau studenţi şi dacă nu realizează venituri
din muncă”.
Problema sănătăţii copiilor este extrem de importantă începând cu perioada precoce de
dezvoltare a organismului, în care se formează organele,aparatele sistemele şi continuând cu
comportamentele, obiceiurile, ce vor avea o influenţă decisivă asupra stării sale de sănătate şi a
longevităţii viitorului adult. Aceasta este perioada în care reacţia organismului la măsurile de
prevenire a morbidităţii este mult mai eficientă.

În centrul atenţiei trebuie să stea planificarea, organizarea şi extinderea serviciilor

medicale oferite de centru, astfel încât acestea:
- Să dispună de o bază materială la nivel european
- Să fie susţinute de un personal calificat adecvat
- Să se desfăşoare pe circuite eficiente, conform normelor, pentru pacienţi, alimente, deşeuri,
vizitatori şi personal
- Să fie adaptate la necesităţile legate de influenţarea dezvoltării normale a sugarului, a corecţiei
tulburărilor de statică vertebrală
- Să anticipeze noi oportunităţi de răspuns la necesităţile copiilor/pacienţilor
- Să fie parte a programelor pentru promovarea sănătăţii copiilor
- Reorganizarea centrelor de recuperare astfel încât să răspundă cât mai adecvat
nevoilor cumulate de recuperare ale copilului cu dizabilitate sau cu nevoie de recuperare.

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------