Istoria Orală ca gen

Alessandro PORTELLI

Istoria orală ca gen sau gen-genuri, în istoria orală

- În prezenta lucrare a marelui Istoric oral, Alessandro Portelli, ni se înfățișează o abordare în

profunzime atât a denumirii cât și a mediului de activitate și tehnicile utilizate de istoria orală. Mai
degrabă, se conturează o încadrare într-un gen, a istoriei vorbite.
- Autorul ne prezintă incipial, unde se situează defapt termenul de istorie orală și care sunt
valențele acestuia din punct de vedere etimologic: istorie evocă o narațiune despre trecut iar oral
indică un mediu de expresie. În domeniul de cercetare al istoriei orale, o atenție deosebită este
acordată dimensiunilor sale lingvistice și narative. Cu toate acestea, o mare parte din această muncă
se concentrează pe analizaza sursei, mai cu exactitate pe vorbirea și actul performativ al
intervievaților. Putem spune că, caracterul oral și dinamic al istoriei orale are la bază dinamica,
relaționarea și reacționarea cu și din partea subiectului intervievat.
Pe lângă materialul propriu zis, obținut din discursul dialogic susținut între intervievat și
istoricul oral, este nevoie de propria patentare, de modul în care acest material este prezentat, însă
înainte de acest lucru intervine și ambientul în care se concretizează materialul, modul de abordare
și modul în care subiectul este provocat spre a contura tema în profunzime, așa cum își dorește
istoricul.
Complexitatea istoriei orale ca secvență de procese-verbale și constructele generate de
întâlnirile culturale și personale în contextul cercetării de teren dintre naratori și istoric, derivă în
mare măsură din bogata heteroglosie rezultată din forma dialogică a discursului. De aceea, putem
spune că istoria orală este un gen compozit, care reclamă o abordare critică stratificată.

Povești nespuse, povești spuse a doua oară

- În momentele interviului sunt spuse povești care poate niciodată nu au fost spuse cu legătură
între ele. Alessandro Portelli ilustrează un episod din timpul unui interviu, în care fiica subiectului
intervievat, atrasă fiind de subiectele discutate, participă în mod pasiv la discuțiile savuroase dintre
tatăl său și istoricul oral.
 - Subiectele și poveștile împărtășite în timpul unui interviu de istorie orală de obicei nu au mai
fost spuse niciodată sub aceasta forma, persoana intervievată încercând să redea cu afinitate maximă
toate informațiile. De obicei poveștile de viață niciodată nu sunt spuse cu această acuitate, dar în
momentul interviului, naratorul poate deduce simplul fapt că ceea ce el relatează devine istorie în
adevăratul sens al cuvântului, accesând anumite informații pe care poate, înainte nu le-ar fi luat în
serios, dar care totuși ar fi fost de o oarecare importanță în ansamblul istoriei generale. Astfel o
povestire spusă în cadrul interviului poate să nu fi fost auzită niciodată sub această formă, sau poate
fi totoată, un produs din fragmente rememorate din conștiința subiectului, sub influența factorilor
ambientali precum intervievatorul, locul, modul în care este abordat, etc. Totuși un lucru important
și foarte interesant este spontaneitatea celor două părți și deschiderea unul față de celelalt pentru o
cât mai bună cooperare.
De obicei un interviu de istorie orală se desfășoară într-un mod foarte dinamic, debordând de
complexitatea intervențiilor celor două părți, intervenții precum repetiții pentru acuratețe sau chiar
pentru a accentua dramatismul temei discutate, clișee, anecdote, folclor.

- Editarea textului scris este o sarcina importantă a istoricului, deoarece aceasta , pentru a fi cât
mai aproape de interviul propriu zis, trebuie ca istoricul însuși să-și transfere o parte din
sentimentele resimțite în timpul interviului, pe hârtie.
– În ceea ce privește modul de abordare al intervievatului, o certitudine interesantă este
aceea că, istoricul de multe ori, pentru a acesa memoria afectivă a subiectului
intervievat, devine el însuși subiect al discuțiilor.
postulând
informația dorită prin clișee, întâmplări sau experiențe comune.Aceste blocuri de
discurs creează căi invizibile dar sigure pe teritoriul neexplorat al discursului.
- Chiar dacă istoria orală se poate folosi ea însăși de toate celelalte genuri recunoscute sau
nerecunoscute ale discursului oral, de la proverb la poemul epic, ea este totuși distinctă între toate
acestea, atât prin structura sa internă compozită – un gen al genurilor – cât și prin poziționarea sa
culturală specifică.
Istorisirea: despre ce este vorba în istoria orală?

- Istoria orală se bazează pe un set de cinci întrebări: cine spune, ce , prin ce canal, cui, cu ce
efect? În teorie și de asemenea și în practică istoria orală poate fi despre orice. Cu siguranță, orice
subiect de istorie orală este unul personal în cea mai mare parte. În general oamenii atunci când
povestesc încep cu generalități iar mai apoi se axează pe propriul lor etalon, adică ei înșiși.
– Cât de personală poate fi istoria și cât de istorică poate fi viața personală? Sunt două
 întrebări pe care cu siguranță atât naratorul cât și istoricul și le pot pune reciproc.
După cum bine știm, atunci când stăm de vorbă cu oameni în vârstă, trecuți de prima
sau poate chiar și de a doua tinerețe, subiectele principale au un anumit tipar, aș
putea spune că un arhetip. Arhetipul bărbătesc și cel femeiesc. Portelli face o
analogie . Lucrând la istoria orală a orașului Terni, a constatat faptul că toți bărbații
vorbeau despre război și că toate femeile vorbeau despre spitale și îngrijiri medicale.
Fiecare dintre aceste două genuri, masculin și feminin, se pot încadra într-un arhetip,
fie că în cel al eroului de război, participant în primul sau al doilea război mondial
sau de ce nu în ambele – pentru genul masculin – fie în cel de protector, vindecător,
în cazul arhetipal feminin. În România arhetipurile masculin- feminin sunt puțin
diferite. Din experiențele proprii acumulate în puținele interviuri pe care le-am luat,
bărbații își păstrează arhetipul masculin italian, de eroi de război sau de nostalgici
față de perioada serviciului militar iar femeile, se concentrează spre timpul trecut,
spre modul de a trăi pe care îl aveau în vremuri mai de demult și modul de viață pe
care îl au și îl avem noi, cei mai tineri, în zilele de azi, cu accentuare pe muncile
grele și pe îndatoririle pe care o femeie le avea de îndeplinit pentru a fi catalogată în
societate drept ,, gospodină”.
Forma arhetipală este aceeași, subiectul având o mică modificare în ceea ce privește
partea feminină.
Pot fi catalogate ca genuri sociale ambele, având valențe universale. Toată lumea
contemporană cu aceste persoane în vârstă au trăit, mai mult sau mai puțin cât și în diferite moduri,
aceleași experiențe.
Cine vorbește cui? Interogare și dialog dens.

- Un aspect esențial în istoria orală este modul în care subiectul intervievat percepe ceea ce
istoricul face. Modul în care cooperează dar si cel mai important, modul în care istoricul oral îl
atrage pe acesta spre a-i oferi informațiile necesare. Alessandro Portelli își creează discursul
împrejurul acestui subiect vorbind despre legitimitatea intervievaților de a vorbi și modul în care
istoricul oral îi oferă această legitimitate.

Cred totuși că importanța pe care intervievatorul o dă intervievatului este una dintre aceste chei
ale ,,legitimității” interlocutorului intervievat.
– Cu toate acestea, de cele mai multe ori, subiectul intervievat tinde să iasă din sfera
discuției, trecând prin alte teme , pe care el le consideră relevante în discuția cu
intervievatorul.
 Schimbul de întrebări și răspunsuri definește variații generice în câteva alte moduri.
Un interviu poate să se schimbe de la un chestionar unidirecțional la un dialog dens, în
funcție de cât spațiu acordă întrebările răspunsurilor și de modul în care acționează
răspunsurile asupra întrebărilor. Cazul de față, în comparație cu un chestionar sociologic
sau de un chestionar judiciar, după spusele lui Portelli, are o dinamică diferită, fiind
posibilitatea ca întrebările degenerate din răspunsurile subiectului intervievat să dea un
nou drum pe care istoricul oral să îl străbată.
Prin ce canale? Biografie și montaj.
- Istoria orală se bazează pe principiul înregistrării, deoarece din moment ce și denumirea sa
denotă acest lucru, este un gen al oralității. Acest tărâm ștințifiic al istoriei orale a luat naștere odată
cu evoluția tehnologiei și descoperirea modalităților de a surprinde și de a salva această oralitate,
mult prețuită. Până în momentele acestor descoperiri putem spune totuși că a existat un strămoș al
disciplinei , transmiterea prin viu grai și memorarea informațiilor prin pe acest canal, de către
oameni, majoritatea rămânând în tradiția orală și fiind considerate ca având transmitere
descendentă.
– Istoria orală în zilele de astăzi are posibilități net superioare celor trecute, însă
neutilizate corect și cu limită, acestea pot să absoarbă din caracteristicile oralității
istoriei vorbite, devenind un simplu document care nu mai respectă întru totul
canoanele.

- Un exemplu concret cred că este utilizarea tehnologiei într-un mod abuziv, care va
tăia în mod efectiv o caracteristică a istoriei orale, și anume, prezența naratorului.
Atunci când interviul este înregistrat video, caracterul intervievatorului v-a fi exclus
din componența materialului. V-a deveni efectiv un simplu film, fără substanță. În
această privință primim un exemplu din partea lui Portelli, care înregistrase pe
reportofon în tren, o discuție cu un primar. Cu toate că acest material nu era filmat,
dinamismul discuției exprima în același timp și dinamismul fizic din timpul acesteia.
Trecând la cealaltă parte a comparație, aceeași persoană, invitată fiind de o
televiziune, a avut un comportament rigid, deoarece mediul ambiental cât și
conștientizarea faptului că ceea ce se înregistra era într-u totul trimisă televiziunii și
difuzată.
- Partea de teren, adică cea de a intervieva și de a înregistra interviurile, este premergătoare
unei părți foarte grele din această disciplină a istoriei orale, și anume este premergătoare transcrierii
și publicării. Pentru ca interviul să aibă valoare este nevoie de o transciere cât mai aproape de
înregistrare, respectându-se atât limbajul intervievatului, pentru a sublinia oralitatea și originalitatea
fiecărui subiect. Fiecare intervievat are modul său de a vorbi, de a se exterioriza și de a conștientiza
și creea articolul prin intermediul intervievatorului, a istoricului oral, care are cuvântul decisiv în
modul de prezentare propriu-zis.
Având în vedere versatilitatea stilului, după cum am spus și mai sus, istoria orală cuprinde o
sferă largă de domenii în care își desfășoară activitatea. Istoria orală este un gen care
înmănunchează alte genuri și este înmănunchiată în alte genuri, pliindu-se pe orice subiect legat de
o istorie, care bineînțeles ar putea devenii și o istorie orală.
Cu ce efect? Frumusețe și adevăr
Frumusețea istoriei orale constă în relaționarea în mod direct a intervievatorului și a
naratorului, succederea întrebărilor și primirea răspunsurilor într-un mod mai mult sau mai puțin
fluent și la subiect, în funcție de disponibilitatea și starea de spirit pe care invervievatorul o oferă. -
---Istorisirea orală oferă această libertate de exprimare. Dacă istoricul își joacă cărțile într-un mod
potrivit, după regulile sale și ale naratorului deopotrivă, atunci interviul propriuzis va fi un succes.
- Magia istoriei orale se petrece în două momente distincte dar cu legătură între ele. Unul este
cel al interviului propriu-zis, în care magia își face apariția prin înțelegerea părților într-un mod
fluent, creând punți și distrugând barierele create de oficialitatea momentului, iar altul este
momentul în care prin rememorarea reacțiilor și a componentelor dinamice petrecute în momentul
înregistrării interviului, intervievatorul poate să dea cu exactitate modul în care omul s-a comportat
prin cuvintele sale.
- În concluzie , istoria orală este un gen care este cuprins și cuprinde în același timp alte genuri.
Făcând o alegorie între istoria orală și filosofie, pot spune că între cele două există o asemănare și
anume, istoria orală înglobează orice gen, și își găsește utilitate în orice domeniu, iar filosofia este
considerată a fi izvorul tuturor științelor. Ca și istorie, am putea spune că defapt, istoria orală nu este
un gen nou apărut, ci este creeatoarea istoriilor. Cuvântul a fost primul și cel care a creat în
conștiința creștină, deci înainte de a fi scris, cuvântul a fost rostit. Poveștile s-au materializat, iar
istoria orală a luat o nouă formă. Cred că de preferat am putea spune că istoria orală nu este un gen
nou format ci este un gen nou-evoluat.

,,Ideile apasă pe trăgaci dar instinctul încarcă arma” - Don Marquis