Sunteți pe pagina 1din 12

6.

ELEMENTE DE REGLARE A PRESIUNII

6.1. CONSTRUCŢIE, FUNCŢIONARE ŞI CLASIFICARE

Presiunea din circuitele energetice şi de comandă ale sistemelor de acţionare, comandă şi


reglare hidraulice poate fi reglată sau limitată cu elemente mecanohidraulice sau electrohidraulice,
numite în practică supape.

O supapă mecanohidraulică este formată dintr-o carcasă în interiorul căreia se deplasează


un obturator sub acţiunea forţelor de presiune şi a forţei elastice furnizată de un resort.
În cazul general, un astfel de element are patru racorduri: unul de intrare (A), unul de ieşire
(B), unul de comandă externă (X) şi un orificiu de drenaj al camerei de volum variabil în care se
află amplasat resortul (Y).

Funcţiile îndeplinite de aceste elemente pot fi următoarele:


a) limitarea presiunii în racordul de intrare la o valoare impusă printr-un resort (supape de
siguranţă);
b) conectarea unui motor hidraulic la pompă, după atingerea unei valori prestabilite a
presiunii în racordul de refulare al pompei, ca urmare a realizării cursei unui alt motor hidraulic
(supape de succesiune);
c) conectarea unui circuit hidraulic la rezervor, ca urmare a atingerii unei valori prestabilite
a presiunii într-un circuit exterior (supape de deconectare);
d) conectarea unui circuit hidraulic la pompă ca urmare a atingerii unei valori prestabilite
a presiunii într-un circuit exterior (supape de conectare);
e) reglarea presiunii în racordul de ieşire la o valoare impusă printr-un resort (supape de
reducere a presiunii);
f) reglarea presiunii în racordul de ieşire în funcţie de valoarea presiunii dintr-un circuit
exterior.

Primele patru tipuri (a ... d) fac parte din categoria supapelor normal-închise,
caracterizate prin faptul că resoartele lor tind să întrerupă legătura hidraulică dintre intrare şi ieşire.
Ultimele două (e, f) fac parte din categoria supapelor normal-deschise, caracterizate prin faptul
că resoartele lor tind să realizeze legătura hidraulică dintre intrare şi ieşire. Simbolurile
standardizate ale câtorva tipuri de supape sunt indicate în figura 6.1.

Fig. 6.1. Simbolizarea supapelor mecanohidraulice:


a) de limitare a presiunii; b) de succesiune; c) de conectare; d) de reducere a presiunii.

Simbolul general al unei supape conţine un pătrat corespunzător carcasei (corpului) în


interiorul căruia este reprezentată o săgeată corespunzătoare obturatorului mobil. În jurul pătratului
sunt reprezentate racordurile şi resortul.

1
Comanda supapelor normal-închise este "internă" dacă racordul de comandă este conectat
la racordul de intrare. În cazul supapelor normal-deschise, comanda este "internă" dacă racordul
de comandă comunică cu racordul de ieşire.
Drenajul se numeşte "intern" dacă racordul de drenaj este conectat la racordul de ieşire.
Dacă racordul de drenaj este conectat la rezervor, drenajul se numeşte "extern".
Dacă lichidul din racordul de comandă acţionează direct asupra obturatorului, determinând
mişcarea acestuia, comanda supapei se numeşte "directă". În caz contrar, comanda supapei se
numeşte "indirectă" (pilotată).

O supapă de siguranţă (fig. 6.2), comandată direct, limitează superior presiunea de refulare
a pompei, deoarece evacuează debitul excedentar la rezervor prin fanta inelară dintre obturator
(sertar) şi corp. Deplasarea axială a sertarului în sensul măririi fantei este determinată de rezultanta
forţelor de presiune pe suprafaţa de comandă care comprimă suplimentar resortul.

Fig. 6.2. Schema unei transmisii hidrostatice prevăzută cu o supapă normal-închisă

În regim staţionar, relaţia dintre mărimea independentă - debitul care parcurge supapa -
şi mărimea dependentă - presiunea în racordul de intrare - depinde de precomprimarea resortului.

Comportarea supapei în regim tranzitoriu este influenţată de droselul amplasat între


racordul de intrare şi camera de comandă. Acesta întârzie atât transmiterea presiunii din racordul
de intrare în camera de comandă, în cursul creşterii presiunii de refulare a pompei, cât şi scăderea
presiunii din camera de comandă la scăderea presiunii de refulare a pompei. Astfel, droselul
asigură amortizarea oscilaţiilor hidromecanice caracteristice sistemelor inerto-elastice şi implicit
amortizarea oscilaţiilor presiunii de refulare a pompei. Acest drosel se numeşte "amortizorul
supapei".

Din punct de vedere structural, o supapă normal-deschisă diferă de cea prezentată mai
sus prin inversarea poziţiei camerei de comandă cu cea a resortului (fig. 6.3).

2
Fig. 6.3. Schema unei transmisii hidrostatice prevăzută cu o supapă normal-deschisă

Pentru a menţine constantă presiunea în racordul de admisie al motorului este necesară şi


racordarea unei supape normal-închise la refularea pompei. La creşterea presiunii în racordul de
admisie al motorului, sertarul supapei normal-deschise micşorează laţimea fantei inelare prin
comprimarea suplimentară a resortului, obligând o parte din debitul pompei să se întoarcă la bazin
prin supapa normal-închisă.

Caracteristica de regim staţionar a unei supape reprezintă dependenţa dintre căderea de


presiune pe supapă şi debitul care parcurge supapa.
Alura caracteristicilor de regim staţionar ale acestor supape este prezentată în figura 6.4.
În figura 6.5 se prezintă alura răspunsului unei supape normal-închise la un semnal treaptă de
debit.

Fig. 6.4. Comportarea supapelor de reglare a presiunii în regim staţionar:


a) supapa normal-închisă; b) supapa normal-deschisă.

3
Fig. 6.5. Comportarea unei supape normal-închise în regim tranzitoriu
generat de un semnal treaptă de debit

6.2. CALCULUL CARACTERISTICII DE REGIM STAŢIONAR A UNEI SUPAPE


NORMAL-ÎNCHISE CU VENTIL CONIC

6.2.1. Structura supapelor normal-închise monoetajate

O supapă normal-închisă monoetajată uzuală este formată dintr-un corp cilindric prevăzut
cu două camere toroidale, în interiorul căruia se deplasează un obturator axial-simetric, sub
acţiunea unor forţe de presiune şi a unei forţe elastice. Ultima este furnizată de un resort (elicoidal)
care tinde să închidă orificiul inelar format între obturator şi corp. Obturatorul poate fi cilindric,
sferic, plan sau conic.
Din punct de vedere tehnologic, cel mai simplu este obturatorul sferic, dar acesta are câteva
dezavantaje majore: oscilează lateral faţă de orificiul pe care îl acoperă, generând oscilaţii ale
presiunii reglate; prin impact aleator cu scaunul, provoacă deformarea acestuia şi îşi pierde
sfericitatea, afectând în timp etanşeitatea supapei. Ca urmare, acest obturator este utilizat îndeosebi
în cadrul supapelor de limitare a presiunii. Obturatorul plan are o etanşeitate modestă, care se
alterează în timp prin impact neaxial cu scaunul, fiind utilizat îndeosebi în cadrul supapelor de
sens ale pompelor cu pistoane ale căror cilindri sunt imobili.
Cel mai răspândit obturator este sertarul cilindric, care necesită o tehnologie relativ simplă,
dar prezintă câteva inconveniente majore: nu permite compensarea efectului negativ al forţei
hidrodinamice asupra caracteristicii statice a supapei; nu asigură o etanşeitate perfectă; se poate
gripa din cauze mecanice sau hidraulice; are o masă relativ mare, deci o dinamică relativ lentă;
orificiul calibrat utilizat pentru amortizarea oscilaţiilor sale este expus pericolului obliterării,
deoarece are un diametru relativ mic.
Supapele monoetajate moderne utilizează obturatorul conic, care înlătură toate
dezavantajele celorlalte soluţii, dar necesită o tehnologie mai complexă. Combinaţia dintre un
ventil conic şi un scaun drept cu muchie ascuţită asigură cea mai bună etanşare dacă ventilul este
ghidat printr-un piston cilindric (fig. 6.6,a). Pistonul poate lipsi dacă deplasările axiale ale
ventilului sunt foarte mici, iar resortul este foarte rigid (fig. 6.6,b). Acest caz este specific
supapelor "pilot" utilizate pentru comanda unor supape de dimensiuni mult mai mari, în cadrul
supapelor bietajate.
O supapă cu ventil conic are o caracteristică statică, ps(Qs) practic dreaptă, cu o pantă
pozitivă relativ mare. Această caracteristică este utilă în sistemele de comandă, dar constituie un
dezavantaj major în cazul sistemelor de acţionare. Panta caracteristicii statice poate fi redusă
substanţial dacă se ataşează ventilului un taler plan, care oferă o suprafaţă de sprijin resortului

4
elicoidal (fig. 6.6,c). Compensarea obţinută astfel este efectivă la debite relativ mici. Cea mai
eficientă compensare se obţine cu un taler profilat ca deflector axial – simetric (fig. 6.7).

Fig. 6.6. Tipuri de ventile conice.

Fig.6.7. Supapă de limitare a presiunii cu ventil conic şi


amortizor cilindric circular cu taler de compensare

6.2.2. Determinarea caracteristicii de regim staționar

Se consideră o supapă de limitare a presiunii cu ventil conic şi "amortizor" cilindric circular


(fig.6.8).

Droselul de amortizare este în acest caz o fantă inelară realizată între pistonul ataşat
ventilului şi alezajul în care acesta oscilează axial. Conicitatea ventilului provoacă reducerea
gradientului de arie al orificiului, dar măreşte stabilitatea supapei.

Comportarea supapei în regim staţionar este descrisă de relaţia Q = f (p1, x0el) dintre debitul
care parcurge supapa, presiunea din racordul de intrare şi precomprimarea resortului.
Pentru a stabili această dependenţă se utilizează relaţia lui Bernoulli, ecuaţia continuităţii,
teorema impulsului şi ecuaţia de echilibru static a ventilului.

5
Fig.6.8. Supapă de limitare a presiunii cu ventil conic şi
"amortizor" cilindric circular

a) Se aplică relaţia lui Bernoulli pentru un tub de curent între secţiunea de intrare în supapă
şi secţiunea contractată a jetului (fig.6.7):

𝑝1 𝛼1 ∙ 𝑣12 𝑝2 𝛼2 ∙ 𝑣22 𝑣22


+ + 𝑧1 = + + 𝑧2 + 𝜁1−2 ∙
𝜌∙𝑔 2𝑔 𝜌∙𝑔 2𝑔 2𝑔

unde: 1-2 este coeficientul pierderilor de sarcină locale între secţiunea de intrare şi secţiunea
contractată a jetului; p2 - presiunea în racordul de ieşire; v1 - viteza medie în secţiunea de intrare;
v2 - viteza medie în secţiunea contractată; z1 - cota medie a secţiunii de intrare; z2 - cota medie a
secţiunii contractate.

Ipoteze:
- diferenţa de nivel z1 - z2 este neglijabilă faţă de termenul p1/g;
- v21/2g << v22/2g, deoarece A1 >> A2;
- p2 << p1, deoarece racordul de ieşire se conectează la rezervor.
- Se admite α1 = α2 = 1.

6
Fig.6.9. Secțiunea contractată a jetului de lichid la ieșirea din supapă

Cu aceste observaţii, relaţia lui Bernoulli devine:

𝑝1 𝑣22
= (𝜁1−2 + 1) ∙
𝜌∙𝑔 2𝑔

Din această relaţie se calculează:

2 ∙ 𝑝1 1
𝑣2 = √ ∙
𝜌 √1 + 𝜁1−2

Pentru 1-2 = 0 rezultă viteza teoretică în secţiunea contractată:

2
𝑣2 = √ ∙ 𝑝1
𝜌

Astfel, expresia vitezei medii în secţiunea contractată devine:

𝑣2 = 𝑐𝑣 ∙ 𝑣2𝑡

unde cv = v2 / v2t = 0,97 ... 0,98 este coeficientul de viteză al orificiului supapei.

b) Din ecuaţia continuităţii aplicată pentru un tub de curent între secţiunea de intrare şi
secţiunea contractată rezultă expresia debitului supapei:

𝑄2 = 𝐴2 ∙ 𝑣2 = 𝐴1 ∙ 𝑣1

Datorită inerţiei particulelor de fluid, secţiunea jetului se contractă în aval de muchia


scaunului. Coeficientul de contracţie al orificiului supapei se defineşte prin relaţia:

𝐴2
𝑐𝑐 =
𝐴2𝑡

7
unde:
𝐴2𝑡 = 𝜋 ∙ 𝑑 ∙ 𝑥 ∙ 𝑠𝑖𝑛𝛼

Coeficientul de contracţie depinde de unghiul; de exemplu, pentru  = 300, cc = 0,8.


Expresia debitului devine:

2
𝑄 = 𝑐𝑐 ∙ 𝐴2𝑡 ∙ 𝑐𝑣 ∙ 𝑣2𝑡 = 𝑐𝑐 ∙ 𝑐𝑣 ∙ 𝜋 ∙ 𝑑 ∙ 𝑥 ∙ 𝑠𝑖𝑛𝛼 ∙ √ ∙ 𝑝1
𝜌

Prin definiţie, produsul cc·cv se numeşte coeficient de debit şi reprezintă raportul dintre
debitul real şi cel teoretic al supapei, cd = Q / Qt.
Rezultă:
2 ∙ 𝑝1
𝑄 = 𝜋 ∙ 𝑑 ∙ 𝑥 ∙ 𝑠𝑖𝑛𝛼 ∙ 𝑐𝑑 ∙ √
𝜌

c) Pentru a calcula deschiderea supapei, x, se utilizează teorema impulsului relativă la


suprafaţa de control S (fig.6.10):

𝜌 ∙ 𝑄 ∙ (𝑣⃗2 − 𝑣⃗1 ) = 𝐹⃗𝑝1 + 𝐹⃗𝑝2 + 𝐹⃗𝑔 + 𝐹⃗𝑙

Fig.6.10. Suprafața de control S utilizată pentru aplicarea teoremei impulsului

Datorită distribuţiei radiale a forţelor de presiune elementare pe secţiunea de intrare S1 în


suprafaţa de control, Fp1 = 0. În general, p2 << p1, iar secţiunea contractată este relativ micã, astfel
că Fp2  0. Forţa de greutate a lichidului din suprafaţa de control este neglijabilă în raport cu
celelalte forţe.

Se proiectează ecuaţia vectorială după direcţia axei ventilului, rezultând:

𝜌 ∙ 𝑄 ∙ 𝑣2 ∙ 𝑐𝑜𝑠𝛼 = 𝐹𝑙

Înlocuind expresiile debitului şi vitezei v2 se obţine:

8
2𝑝1 2𝑝1
𝐹𝑙 = 𝜌 ∙ 𝑐𝑑 ∙ 𝜋 ∙ 𝑑 ∙ 𝑥 ∙ 𝑠𝑖𝑛𝛼 ∙ √ ∙ 𝑐𝑣 ∙ √ ∙ 𝑐𝑜𝑠𝛼
𝜌 𝜌
sau
𝐹𝑙 = 2 ∙ 𝜋 ∙ 𝑑 ∙ 𝑥 ∙ 𝑐𝑑 ∙ 𝑐𝑣 ∙ 𝑠𝑖𝑛𝛼 ∙ 𝑐𝑜𝑠𝛼 ∙ 𝑝1

Aceasta este forţa cu care frontierele solide acţionează asupra fluidului din suprafaţa de
control. Forţa hidrodinamică exercitată de fluid asupra ventilului în regim staţionar este:

𝐹⃗ℎ𝑠 = −𝐹⃗𝑙

Se constată că forţa hidrodinamică este orientată în sensul închiderii supapei, fiind


proporţională cu deplasarea sertarului din poziţia "închis" şi cu presiunea în racordul de intrare:

𝐹ℎ𝑠 = 𝐾ℎ𝑠 ∙ 𝑥 ∙ 𝑝1

Mărimea Khs = 2 d  cd  cv  sin  cos se numeşte constanta forţei hidrodinamice de


regim staţionar. Sensul forţei Fhs corespunde faptului că în zona de accelerare a lichidului dintre
con şi scaun presiunea scade în raport cu presiunea care se menţine practic constantă pe umărul
amortizorului (fig.6.11).

Fig.6.11. Distribuția presiunii pe ventilul și amortizorul supapei

d) Ventilul se află în repaus sub acţiunea forţei elastice, a forţei hidrodinamice de regim
staţionar şi a forţei de comandă (ecuaţia de mişcare):
𝐹𝑐 = 𝐹𝑒 + 𝐹ℎ𝑠

unde:
𝜋 ∙ 𝑑2
𝐹𝑐 = ∙ 𝑝1
4

𝐹𝑒 = 𝐾𝑒 ∙ (𝑥 + 𝑥0𝑒 )

unde x0e este precomprimarea resortului.

9
Ecuaţia de echilibru static devine:

𝜋𝑑2
𝑝1 ∙ = 𝐾𝑒 ∙ 𝑥 + 𝐾𝑒 ∙ 𝑥0𝑒 + 𝐾ℎ𝑠 ∙ 𝑥 ∙ 𝑝1
4

Rezultă:
𝜋𝑑 2
𝑝1 ∙ 4 − 𝐾𝑒 ∙ 𝑥0𝑒
𝑥(𝑝1 ) =
𝐾𝑒 + 𝐾ℎ𝑠 ∙ 𝑝1

Presiunea de începere a deschiderii se calculează din condiţia x  0:

4 ∙ 𝐾𝑒 ∙ 𝑥0𝑒
𝑝10 =
𝜋𝑑 2

Caracteristica de regim staţionar a supapei capată forma finală:

𝜋𝑑 2
𝑝 ∙
2
𝑄(𝑝1 , 𝑥0𝑒 ) = 𝑐𝑑 ∙ 𝜋 ∙ 𝑑 ∙ 𝑠𝑖𝑛𝛼 ∙ √ 𝑝1 ∙
1 4 − 𝐾𝑒 ∙ 𝑥0𝑒
𝜌 𝐾𝑒 + 𝐾ℎ𝑠 ∙ 𝑝1

Caracteristica este practic liniară, având o pantă strict pozitivă (dp1/dQ > 0) (fig.6.12).
Uzual, dp1/dQ  1bar / l/min. La debite mici (< 40 l/min), această pantă este acceptabilă;
la debite mari, diferenţa dintre presiunea maximă şi cea de deschidere este inacceptabilă. În acest
caz, există două soluţii:
a) la debite medii (< 120 l/min) se utilizează ventile prevăzute cu taler de compensare a
forţei hidrodinamice printr-o altă forţă hidrodinamică;
a) la debite mai mari de 120 l/min se utilizează supapele pilotate.

Fig.6.12. Caracteristica de regim staţionar a supapei normal-închise

O astfel de supapă este formată din :


- o supapă de dimensiuni mici numită "pilot", având un resort foarte rigid;
- o supapă de dimensiuni relativ mari numită "principală" având un resort de mică
rigiditate, comandată hidraulic de pilot, prin căderea de presiune pe o rezistenţă
hidraulică fixă.

10
Schema acestei supape este prezentata în fig.6.13.

Fig.6.13. Schema simplificată a unei supape pilotate

Dacă presiunea în racordul de intrare nu atinge presiunea de începere a deschiderii


pilotului, supapa principală rămâne închisă deoarece pe faţa activă şi pe cea pasivă presiunea are
aceeaşi valoare, iar resortul supapei principale este pretensionat.
La depăşirea presiunii de începere a deschiderii pilotului, acesta este parcurs de un debit
care trece şi prin droselul de comandă DC. Căderea de presiune pe acesta se aplică între suprafeţele
de comandă ale ventilului supapei principale în sensul deschiderii acesteia.

Fig.6.14. Caracteristica de regim staționar a unei supape pilotate

Uzual, când debitul pilotului atinge 1-2 l/min, căderea de presiune atinge 10-15 bar,
determinând începerea deschiderii supapei principale.
O creştere ulterioară a debitului pilotului provoacă o deschidere mare a supapei principale,
deoarece resortul acesteia are o rigiditate redusă:

Ke supapă  1000 N/m faţă de Ke pilot = 100000 N/m.

11
Astfel, debitul evacuat prin supapa principală creşte foarte repede la creşterea presiunii în
racordul de intrare.
Caracteristica de regim staţionar a supapei analizate (fig.6.14) prezintă două porţiuni cu
pante foarte diferite: una corespunzătoare pilotului (10 bar/1l/min) şi cealaltă corespunzătoare
supapei principale (1 bar/100 l/min).
Deschiderea mare a supapei principale, masa redusă a acesteia şi rigiditatea scăzută a
resortului său creează pericolul unor oscilaţii autoîntreţinute. Pentru amortizarea acestora, supapa
principală este prevazută cu un drosel amplasat pe racordul suprafeţei pasive.

12

S-ar putea să vă placă și